Sport
Gina Pistol, copilotul lui Tempestini Jr.
Simone Tempestini și Florin Tincescu au parcurs peste 550 kilometri de teste pe macadam în acest weekend la Tulcea. La testele juniorilor Napoca Rally Academy au participat Simone Campedelli, multiplu campion în Italia, și Gina Pistol (foto).
Juniorii Napoca Rally Academy au avut un weekend plin pe specialele Eoliene și Babadag, incluse și în ediția din 2014 a Danube Delta Rally. Simone Tempestini și Florin Tincescu au continuat cu pregătirile pentru sezonul 2014, cei doi participând anul acesta în Campionatul Mondial de Raliuri, respectiv în Campionatul European.
În afara participărilor din Campionatul European și, desigur, competiția internă, Simone Tempestini are un program complet în Campionatul Mondial de Raliuri (Junior WRC) și Citroen Top Driver, unde va concura cu modelul Citroen DS3 R3. Pentru ca acomodarea cu noua mașina să fie mai ușoară, juniorul Napoca Rally Academy a fost asistat de Simone Campedelli, campion în Italia cu modelul Citroen DS3 R3. „Au fost două zile pline, în care am parcurs peste 400 kilometri pe macadam. Totul a funcționat perfect și aveam nevoie de acest test de acomodare cu mașina înaintea startului în Junior WRC. Am învățat multe de la Campedelli și acum mă simt pregătit pentru startul din mondial”, a declarat Tempestini Jr.
„Este pentru a doua oară când vin în România, după participarea mea la Raliul Sibiului, și mi-a plăcut foarte mult. Simone Tempestini este un pilot tânăr, foarte talentat și foarte rapid. Am testat mai multe setări ale mașinii și am găsit set-up-ul care să se potrivească perfect cu stilul de pilotaj al lui Tempestini”, a subliniat Campedelli.
Florin Tincescu a participat la testele de la Tulcea cu modelul Citroen C2 R2 Max, cu care va concura anul acesta atât în Campionatul European de Raliuri la cele 6 etape incluse în Junior ERC, cât și în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. „Sunt foarte mulțumit după testele din weekend. Am făcut unele modificări la suspensie, am testat diferite tipuri de anvelope și am încercat să cresc ritmul la fiecare trecere pe probele speciale. Urmează prima etapă din european, Letonia, unde sunt șanse mari să fie și zăpadă. Va fi un test greu cu siguranță, dar de abia aștept să luăm startul acolo”, a precizat, care în perioada 31 ianuarie – 2 februarie va concura în etapa din Letonia.
Gina Pistol a făcut show
La sesiunea de teste a participat și Gina Pistol, care a urcat în dreapta piloților Napoca Rally Academy. „Nu este o experiență nouă, dar îmi place foarte mult să merg la raliuri și tocmai de aceea nu am putut ignora invitația la această sesiune de teste. A fost senzațional și le voi ține pumnii piloților NRA în sezonul 2014”, a afirmat Gina Pistol.