monitorulcj.ro Menu
Sport

Tempestini Jr. și Tincescu vor lua startul în Junior WRC și Junior ERC

Napoca Rally Academy, prima echipă din România care a câștigat un titlu în Campionatul European de Raliuri (ERC), și-a prezentat oficial programul prin care îi va susține pe piloții Simone Tempestini și Florin Tincescu în competițiile internaționale, în următorii doi ani.


Simone Tempestini, campion național la juniori în 2013, va participa în Campionatul Mondial de Raliuri (Junior WRC), iar Florin Tincescu, vicecampion la Cupa Dacia, va lua startul în Campionatul European de Raliuri (Junior ERC). „Acesta a fost obiectivul principal al echipei Napoca Rally Academy încă de la înființare. Ne-am propus să descoperim tinerele talente și apoi să le susținem să ajungă cât mai sus în cariera lor. Junior NRA este un proiect prin care Simone Tempestini și Florin Tincescu vor lua startul în cele mai importante competiții de raliuri din lume și sunt sigur că rezultatele lor nu vor întârzia să apară”, a declarat Marco Tempestini, liderul NRA.

Invitați de marcă

La evenimentul oficial de lansare au participat și Alexandru Dedu, noul președinte al Federației Române de Handbal, și multiplul campion național de raliuri Titi Aur. „Sprijinirea juniorilor este cel mai important lucru care se poate face în sport și cu siguranță voi aplica acest lucru și la handbal. Știu cât este de greu să începi de jos și de câte sacrificii este nevoie pentru a ajunge în top. Le doresc piloților Napoca Rally Academy mult succes în proiectul lor”, a afirmat Alexandru Dedu. „Susținerea financiară în lumea sporturilor cu motor este foarte importantă și sunt încântat că Napoca Rally Academy are un astfel de program. Fără investiții în tinerii piloți, acest sport nu are niciun viitor”, a completat Titi Aur. 


Misiune dificilă pentru Tempestini Jr.

Simone Tempestini, împreună cu copilotul său Dorin Pulpea, vor lua startul la toate cele 6 raliuri din Campionatul Mondial incluse în Junior WRC cu un Citroen DS3 R3T. Încă de la înființare, Junior WRC a fost o rampă de lansare pentru piloți, multiplul campion mondial, Sebastien Loeb, fiind primul câștigător al acestei competiții. Pentru Tempestini Jr. sezonul în Campionatul Mondial va începe cu Raliul Portugaliei (3 - 6 aprilie) și va continua cu Raliul Poloniei (36 - 29 iunie), Raliul Finlandei (31 iulie - 3 august), Raliul Germaniei (21 - 24 agust), Raliul Frantei (2 - 5 octombrie) și Raliul Marii Britanii (13 - 16 noiembrie). „Este o oportunitate uriașă și voi încerca să profit de ea la maximum. Am început deja testele cu noua mașină și de abia aștept să concurez alături de cei mai buni piloți din Junior WRC. În primul sezon, obiectivul meu este să adun cât mai multă experiențe cu modelul DS3 R3T, o mașină complet nouă pentru mine, iar apoi în 2015 să mă lupt pentru titlu”, a mărturisit Simone Tempestini.

„Voi profita de această șansă”

Campania lui Florin Tincescu, vicecampion la Cupa Dacia în 2013, a început cu etapa din Letonia și va continua cu raliurile din Azore (15 - 17 mai), Belgia (19 - 21 iunie), Cehia (29 - 31 august), Elveția (23 - 25 octombrie) și Corsica (6 - 8 noiembrie). Juniorul NRA va concura cu modelul Citroen C2 R2 Max. „În acest sport cel mai important lucru este continuitatea și mă bucur că programul se întinde pe următorii doi ani. Concurența în Junior ERC este foarte mare, dar pentru mine este o oportunitate uriașă și voi profita de această șansă la maximum”, a transmis Tincescu, care îl va avea ca și copilot pe Iulian Nicolăescu.