monitorulcj.ro Menu
Sport

Miriuță: "E un punct câștigat. Arbitrii nu au influențat rezultatul"

Vasile Miriuță e mulțumit de remiza obținută de CFR în fața Vasluiului, echipă care a jucat cu un om în plus, după eliminarea lui Monroy ('49).

"A fost un meci greu, cu o echipă bună. Păcat de acel cartonaş roşu al lui Monroy, probabil că a fost dacă domnul Haţegan a gândit aşa. Nu e un eşec sau un semi-eşec, a fost primul meci, nu a fost uşor. După părerea mea, e un punct câștigat, unul muncit. În zece oameni ne-am creat 3-4 ocazii, am jucat bine. Nu am ce să le reproşez arbitrilor. Domnului Hațegan îi spun doar că lui Cadu i-a dat galben la primul fault, iar lui Antal nimic nici după şase faulturi... Oricum, nu am făcut acest egal din cauza arbitrilor, puteam să rămânem 11 la 11 şi să pierdem meciul. Nici nu ne gândim la primele trei locuri, e distanţa prea mare", a declarat Vasile Miriuţă la DigiSport.

Liviu Ciobotariu, în schimb, și-ar fi dorit o victorie în Gruia, ținând cont că elevii săi au avut avantaj numeric mai bine de 40 de minute.


"Am făcut o repriză destul de bună, din punct de vedere tactic, am încercat să stăm grupați, să nu le dăm șansa de a pasa printre noi, pentru că sunt tehnici. În partea a doua, puteam marca, dar lipsa acțiunilor individuale, la care mă așteptam, sau a acurateții din fața porții, ne-au costat. Aici trebuie să mai lucrăm. Până la urmă, este un punct meritat, pe care ni l-am propus”, a susținut tehnicianul moldovenilor la DigiSport.