Sport
Am scăpat de Santos! Portughezul a demisionat de la naționala Greciei
Fernando Santos a decis să renunţe la funcţia de selecţioner al Greciei după Cupa Mondială de fotbal 2014 şi nu va conduce, astfel, naţionala elenă în „dubla" cu România din preliminariile Campionatului European din anul 2016.
Anunţul a fost făcut joi de Federaţia greacă de fotbal (EPO).
"I-am informat pe membrii consiliului federal că Fernando Santos îşi va încheia contract cu echipa naţională după faza finală a Cupei Mondiale 2014. Desigur că, în ciuda deciziei sale, domnul Santos se va bucura în continuare de respectul nostru şi vom susţine munca actualei echipe tehnice până în ultima sa zi în funcţie. Prioritatea imediată o reprezintă căutarea şi găsirea celei mai bune soluţii pentru conducerea tehnică a echipei naţionale, în vederea preliminariilor Campionatului European din 2016", a precizat Georgios Sarris, președintele EPO.
Conform presei elene, motivul pentru care Fernando Santos a refuzat prelungirea contractului îl reprezintă oferta mult mai bună primită din partea preşedintelui clubului PAOK Salonic, Ivan Savvidis, care i-a propus portughezului un contract pe 5 ani, în valoare de 4 milioane euro.
Selecţionata Greciei s-a calificat la Cupa Mondială 2014, după ce a reuşit să elimine România în barajul desfăşurat în luna noiembrie (3-1 la Pireu şi 1-1 la Bucureşti). Tricolorii vor da iarăşi piept cu grecii ]n preliminariile EURO 2016, într-o grupă din care mai fac parte Ungaria, Finlanda, Irlanda de Nord şi Insulele Feroe.