Sport
Fotbal - Liga I: Steaua - Dinamo 1-1
Steaua București și Dinamo București au terminat la egalitate, 1-1 (0-0), sâmbătă, în eternul derby, jucat pe stadionul ''Steaua'', în etapa a 21-a a Ligii I de fotbal.
Dinamo a deschis scorul prin Dragoș Grigore, din penalty (56), Steaua egalând pe final, prin Claudiu Keșeru (88), scrie Agerpres.
Meciul a început cu o întârziere de câteva minute din cauza torțelor aprinse de galeriile celor două echipe, ambele echipe evoluând avântat, chiar precipitat în cea mai mare parte a timpului, astfel că acțiunile nu au putut fi duse până la capăt. Prima șansă de gol a aparținut Stelei, dar Bălgrădean a respins mingea trimisă periculos din corner de Sânmărtean (7). Steaua a trecut pe lângă deschiderea scorului în min. 28, când, la o fază prelungită de atac, Tănase a trimis mingea în bară. Adrian Popa a avut și el o situație notabilă (34), dar șutul său din unghi s-a dus paralel cu poarta.
În repriza secundă, Dinamo a reușit să dea lovitura în urma unui contraatac, Țucudean fiind faultat de Tătărușanu, iar Dragoș Grigore a executat slab, scăriță, portarul stelist a lăsat impresia că va prinde balonul, dar a scăpat mingea dincolo de linia porții (56). Imediat după gol, Dinamo a mai avut o șansă mare, dar Tătărușanu a apărat șutul lui Țucudean din marginea careului (59).
Steaua a reușit să trimită mingea în plasă prin Piovaccari (65), după o minge respinsă de Bălgrădean la șutul lui Keșeru, dar italianul se afla în poziție de ofsaid.
Matei (71) a expediat un șut bun, care l-a pus la încercare pe Tătărușanu.
După o perioadă în care Steaua nu a reușit nimic în ofensivă, Keșeru a marcat golul egalării în min. 88, cu un șut din întoarcere, aceasta fiind prima sa reușit în tricoul Stelei.
Lovitura de start simbolică a meciului a fost dată de cea mai bună jucătoare română de tenis a momentului, Simona Halep (numărul 7 mondial), care este suporteră declarată a Stelei.
În cele 130 de derby-uri de până acum în campionat, Dinamo a obținut un număr de 45 de victorii, față de 39 ale Stelei, în timp ce 46 de partide s-au încheiat nedecis. Golaverajul, însă, este favorabil steliștilor, cu 177-173.
Din cele 65 de partide în care Steaua a fost gazdă, ''roș-albaștrii'' au câștigat 23, 23 s-au încheiat la egalitate, iar Dinamo a obținut victoria în 19 partide.
Primul meci dintre cele două formații s-a jucat pe 21 noiembrie 1948, când Dinamo învingea pe CSCA în deplasare cu scorul de 1-0. Steaua (CCA) a câștigat abia în al cincilea meci cu Dinamo, pe 6 mai 1951, cu 2-1, pe teren propriu.
Steaua s-a impus în precedentele șase meciuri directe cu Dinamo: 3-1 (deplasare) și 3-1 (acasă) în sezonul 2011-2012, 3-1 (acasă) și 2-0 (deplasare) în stagiunea 2012-2013, 2-1 (deplasare) în acest sezon, la care se adaugă victoria din finala Cupei României 2011 (2-1, la Brașov). În ediția 2010-2011, Dinamo a câștigat ambele meciuri, 2-1 (acasă) și 1-0 (deplasare).
Steaua București — Dinamo București 1-1 (0-0)
Au marcat: Claudiu Keșeru (88), respectiv Dragoș Grigore (56 — penalty).
București, stadion ''Steaua'': 23.247 spectatori
Liga I, etapa a 21-a