monitorulcj.ro Menu
Sport

Piloții clujeni atacă titlul pe echipe în Campionatul Național de Raliuri Dunlop

Echipajele NRA sunt pregătite pentru startul în Campionatul National de Raliuri Dunlop, ediția 2014. Obiectivul piloților clujeni este câștigarea titlului pe echipe.

Start în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Sezonul 2014 debutează în acest weekend cu Tess Rally Romtelecom. Napoca Rally Academy va ataca un nou titlu pe echipe cu echipajele Marco Tempestini/Lucio Baggio, Simone Tempestini/Dorin Pulpea, Bogdan Marișca/Marc Banca și Alex Mirea/Dragoș Despinoiu. Tot sub culorile NRA vor concura și echipajele Florin Tincescu/Iulian Nicolaescu (la toate etapele care nu se suprapun cu cele din Junior ERC), Vlad Cosma/Eugen Rotaru și Danny Ungur/Toni Avram.

Atacă podiumul

Marco Tempestini va lua startul în competiția internă cu modelul Ford Fiesta R5, obiectivul fiind o clasare în top trei la finalul sezonului. „Este un nou început, cu multe schimbări interesante și de abia aștept să luăm startul la prima etapă. Va fi cu siguranță o luptă interesantă pe probele speciale, pentru că s-au făcut numeroase schimbări”, a declarat italianul.


Tempestini Jr. concurează cu 2 mașini

Simone Tempestini va concura la etapele din România cu un model Peugeot 207 S2000, dar în ultima parte a sezonului va schimba acest model cu noul 208 T16. „Începem campionatul cu o mașină nouă și cu un obiectiv foarte clar: acela de a obține rezultate mai bune ca anul trecut. Modelul 207 S2000 se potrivește mai bine cu stilul meu de pilotaj”, a susținut Simone Tempestini Jr.

Marișca are un nou copilot

Bogdan Marișca va avea începând din acest sezon un nou copilot: Marc Banca. „Voi avea în dreapta un copilot nou, foarte tânăr. Sunt sigur că acomodarea cu Marc Banca se va face rapid și că vom avea rezultate bune împreună”, a afirmat pilotul clujean.


Titlul pe echipe, prioritar

Sub culorile NRA va concura în premieră și echipajul Alex Mirea/Dragoș Despinoi. „Mă bucur că în acest an facem parte din echipa Napoca Rally Academy, care este cea mai frumoasă echipă din campionat. Am acceptat această provocare pentru că sunt sigur că pot să ajut echipa în încercarea de a câștiga titlul național. Obiectivul nostru este să ne luptăm pentru titlu și în Cupa Dacia și vom face totul pentru a-l atinge”, a subliniat Mirea. „Lupta la echipe va fi una extrem de interesantă anul acesta, suntem pregătiți pentru a ataca un nou titlu. Bogdan și cu mine vom încerca să aducem cât mai multe puncte ân clasamentul FIA, Simone are aceeași misiune la juniori, iar Alex Mirea este alegerea noastră de anul acesta pentru Cupa Dacia. Avem o echipă formată din piloți tineri și piloți cu experiență și cred că putem să ne atingem obiectivele”, a adăugat Marco Tempestini.

Participă și în Junior ERC

Florin Tincescu și Iulian Nicolaescu vor lua startul în 2014 cu modelul Citroen C2 R2 Max, același cu care concurează și în Junior ERC. „NRA mi-a oferit șansa de a concura în Campionatul European și pentru noi acesta este cel mai important lucru. Vom participa la etapele din România pentru a acumula cât mai mulți kilometri posibili cu noua mașină. Desigur, îmi doresc să mă lupt la fiecare raliu pentru un loc pe podium, dar planurile noastre de viitor sunt legate mai mult de Junior ERC”, a precizat Tincescu.


Ungur, „profesor” pentru cei tineri

Danny Ungur, campionul clasei 11, și Vlad Cosma vor avea în 2014 un program redus în Campionatul Național de Raliuri Dunlop. Cosma va face echipă cu Eugen Rotar pe o mașină cu tracțiune pe două roți, iar Ungur și Toni Avram vor participa cu Subaru Impreza R4. „Rolul meu este să-i pregătesc pe juniorii echipei pe toată durata sezonului 2014. Desigur că vom participa și noi la câteva etape, dar acest lucru va fi stabilit în funcție de interesele echipei noastre. Juniorii noștri au acum cea mai mare nevoie de experiența noastră și vom fi alături de ei”, a menționat Ungur. „Nu am renunțat la ideea participării în campionat, dar în lipsa unui buget complet am decis să concurez doar la anumite etape din România”, a completat Cosma.

Sezonul 2014 va începe cu Tess Rally Romtelecom, programat în perioada 20-22 martie, și va continua cu Raliul Aradului ( 9-10 mai), Danube Delta Rally (29-31 mai), Transilvania Rally (20-21 iunie), Raliul Moldovei (25-26 iulie), Raliul Iașiului (5-6 septembrie) și Harghita Rally (26-27 septembrie).