monitorulcj.ro Menu
Sport

Bogdan Marișca și Carmen Poenaru vor lua statul în Raliul Iașului

Napoca Rally Academy va alinia trei echipaje la startul Raliului Iașului 2014, penultima etapă din Campionatul Național de Raliuri Dunlop.

Etapa se va desfășura în perioada 5 – 6 septembrie, pe specialele de macadam din jurul orașului Iași, etapa fiind una care se anunță extrem de interesantă.

Pentru Bogdan Marișca, Raliul Iașului este primul de anul acesta în care va concura alături de Carmen Poenaru, aceasta luând startul în etapa de la Iași imediat după succesul obținut in dreapta Ekaterinei Stratieva, în Ladies Trophy, la Barum Czech Rally Zlin, din cadrul ERC.
„Este prima cursă alături de Carmen, din acest sezon, și obiectivul nostru este să ne rodăm puțin, să începem să lucrăm împreună, fără presiunea unui rezultat. Îmi place mult etapa de la Iași, este una cu probe rapide și un macadam bun, și sper să ajungem la sosire fără probleme. Mi-am propus să ne bucurăm de fiecare kilometru parcurs și cred că acest lucru va face mult mai ușoară acomodarea cu Carmen”, a spus Bogdan Marișca.


Raliul din acest weekend se află pe lista competițiilor preferate și pentru Marco Tempestini, care va concura alături de Toni Avram pe modelul Ford Fiesta R5. „La Iași am ajuns întotdeauna pe podium, dacă nu am avut probleme. Din păcate pentru mine, cu două abandonuri și o excludere, sezonul în clasamentul general este compromis așa că voi merge la maximum pentru a face spectacol pentru fanii de pe margine și pentru echipă. Este un raliu care îmi place foarte mult și voi încerca să mă distrez cât mai tare pe probe”, a spus și Marco Tempestini.

Simone Tempestini prezent la startul etapei de la Iași

După ce din cauza unor probleme medicale a ratat participarea la Barum Czech Rally Zlin, etapă din Campionatul European de Raliuri, Simone Tempestini revine în competiții alături de Dorin Pulpea pe modelul Peugeot 207 S2000.
„Îmi pare rău că nu am luat startul în Cehia, dar am avut nevoie de această pauză pentru a mă reface. Aștept cu nerăbdare să luăm startul pe suprafața mea preferată și obiectivul este să mă lupt pentru un loc pe podium”, a spus Simone Tempestini.


Raliul Iașului începe joi, 4 septembrie, cu prezentarea oficială și startul festiv, iar vineri și sâmbătă (5 – 6 septembrie) sunt programate cele 10 probe speciale cu o lungime de 121,45 km.