monitorulcj.ro Menu
Sport

All Star Game 2014 = Bătălia „extratereștrilor”

Cei mai buni baschetbaliști din competiția internă își dau întâlnire mâine la Sala Sporturilor „Horia Demian”, de la ora 19.00.

Clujul găzduiește după opt ani o nouă ediție All Star Game. Cei mai valoroși baschetbaliști din LNBM promit să încânte spectatorii prezenți la evenimentul de mâine. „Mă simt onorat să reprezint Clujul și „U” BT Mobitelco la All Star Game. Sper să fie un eveniment de succes, știu cât suflet au depus organizatorii, mi-aș dori să fie un spectacol frumos, o propagandă a baschetului. Ne vom pune în slujba baschetului și sperăm că va ieși totul bine”, a transmis Mihai Silvășan, component al echipei Nord.

Stănescu se gândește să se retragă

Virgil Stănescu a fost și el impresionat de condițiile găsite la Cluj. Vicepreședintele Federației Române de Baschet a venit și cu un anunț-șoc: ia în calcul retragerea din cariera de jucător după participarea la All Star Game. „Am fost extraordinar de impresionat de ce am găsit aici. Mă onorează să fiu reprezentant al Sudului, pentru mine ar putea fi ultimul meci oficial în calitate de jucător. Mă bucură că se întâmplă la Cluj, unde m-am simțit tot timpul foarte bine, clujenii m-au apreciat pentru ceea ce am făcut. E o sărbătoare, un prilej de a arăta fanilor că suntem alături de ei. Într-un asemenea meci nu contează cine e favorit, miza jocului va fi promovarea baschetului, a fair-play-ului și a sportivității”, a dezvăluit Stănescu.


Antrenorii celor două selecționate

Echipa Sud va fi condusă de pe margine de Vladimir Arnautovic (CSU Asesoft Ploiești) și Hristu Șapera (BCM U Pitești). Selecționata Nordului va fi antrenată de Cristian Achim (CSM Oradea) și Srecko Sekulovic (BC Mureș Târgu Mureș). „Clujul e un oraș al baschetului, de aceea sunt convins că evenimentul va fi un real succes. Totul e extrem de profesionist, mă bucur foarte mult că sunt aici, sper să avem un meci tare, unul frumos”, a afirmat Șapera.

Păun a făcut lobby Clujului

Horia Păun a dezvăluit care au fost motivele alegerii Clujului ca oraș gazdă a All Star Game 2014. „Ne întâlnim la Cluj după opt ani și mă bucur că evenimentul va avea loc aici. Încercăm să implementăm un nou concept legat de All Star Game. Cred că lumea care va fi prezentă la eveniment va fi surprinsă de noua abordare. Clujenii vor participa la un eveniment frumos, iar copiii îi vor vedea la lucru pe cei mai buni baschetbaliști”, a subliniat președintele FR de Baschet.


Piersic face angajarea, Smiley concertează

Organizatorii au pregătit mai multe surprize spectatorilor. Florin Piersic va face angajarea la meci, iar Smiley va concerta înaintea celei mai așteptate partide a anului. „Mă simt onorat să fiu alături de cei mai buni jucători de baschet din România și mă bucur că mi se dă ocazia să susțin baschetul românesc prin spectacol! Ne vedem la Cluj!”, a transmis artistul pe o rețea de socializare.

„U” BT Mobitelco devine „U” BT Cluj-Napoca

„U” BT Mobitelco își va schimba denumirea începând din sezonul viitor. Anunțul a fost făcut de către președintele executiv al clubului clujean, Mircea Cristescu. „Vreau să vă informez că începând de anul viitor echipa se va numi «U» BT Cluj-Napoca, din varii motive”, a precizat Cristescu.