monitorulcj.ro Menu
Sport

Rapid l-a dat în judecată pe Copos

Sursa foto: curentul.ro

Rapid l-a acţionat în instanţă pe fostul proprietar George Copos pentru recuperarea unui prejudiciu de 1,3 milioane de dolari din Dosarul Transferurilor.

Clubul nu s-a constituit parte civilă în acest dosar, deoarece la momentul începerii procesului Rapid se afla în proprietatea lui Copos. Acum însă, gruparea al cărui acţionar majoritar este Adrian Zamfir, se află în insolvenţă, iar conform procedurilor legale în vigoare este obligată să încerce recuparea tuturor sumelor datorate.

„Curtea de Apel Bucureşti, în hotărârea din Dosarul Transferurilor, afirmă că Rapid a fost prejudiciat cu 1,3 milioane de dolari de către George Copos în urma transferurilor jucătorilor Cristian Dulca şi Florin Bratu. Hotărârea penală nu face o distincţie între SC FC Rapid SA, actuala societate care administrează clubul, şi AFC Rapid, asociaţia care administra gruparea la momentul realizării celor două transferuri. Instanţa este singura în măsură să stabilească dacă actuala societate are de recuperat prejudiciul respectiv sau nu”, au precizat surse din cadrul echipei giuleștene pentru Mediafax.


George Copos, condamnat în Dosarul Transferurilor, îşi execută pedeapsa în regim închis la Penitenciarul Rahova. Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, în 4 martie, pe omul de afaceri la trei ani şi opt luni de închisoare.