monitorulcj.ro Menu
Sport

Trei medalii pentru România la CM de canotaj

România a cucerit trei medalii, una de aur, una de argint și alta de bronz, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23, de la Varese (Italia).

Sursa foto: cugetliber.ro

Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Viviana-Iuliana Bejinariu și Ioana Vrînceanu, a câștigat aurul după ce s-a impus în finală cu timpul de 7 min 01 sec 83/100, devansând bărcile din Norvegia (Inger Kavlie, Marianne Madsen) și Franța (Marie Jacquet, Daphne Socha).

Andreea Asoltanei și Ionela-Livia Lehaci au cucerit argintul în proba de dublu vâsle feminin categorie ușoară, cu timpul de 7 min 03 sec 68/100, fiind devansate de Noua Zeelandă.


Echipajul masculin de patru rame al României, format din Vlad-Dragoș Aicoboae, Toader-Andrei Gontaru, Marius-Vasile Cozmiuc și Adrian Damii, cucerise medaliile de bronz la Mondialele din orașul italian Varese.

La patru vâsle masculin, Adrian Cionca, Ioan Prundeanu, Cristi-Ilie Pîrghi și Vasile Agafiței au ocupat locul cinci în finală, cu timpul de 5 min 55 sec 01/100.


În finala de dublu rame masculin, Dănuț-Viorel Rusu și Cristian Ivașcu s-au clasat pe locul 6. România a reușit să califice în finale șapte din cele opt echipaje pe care le-a aliniat la start.