monitorulcj.ro Menu
Sport

UPDATE DECLARAȚII Victor Pițurcă rămâne selecționerul României

Pițurcă ar putea pleca în orice moment de la conducerea echipei naționale de fotbal, dar asta doar după meciurile cu Ungaria și Finlanda.

Selecționerul naționalei de fotbal a mărtusit în conferința de presă de astăzi că nu a avut nici o înțelegere cu reprezentanții clubului Al-Ittihad înainte de meciul de duminică cu Grecia. „Așa cum spuneam după revenirea lotului, a existat o discuție despre o plecare a mea la Al-Ittihad. Urma ca după meciul cu Grecia să discutăm despre o eventuală plecare. Marți am avut o întâlnire cu ei, am discutat. A rămas ca oamenii din conducerea clubului să analizeze pretențiile mele. Nu s-a întâmplat lucrul asta, aseară am decis că toată tranzacția să se oprească aici. M-am înțeles cu președintele FRF să plătesc 50% din acea clauză dacă plec, aproximativ 750.000 de euro”, a declarat Victor Pițurcă.

Al-Ittihad ar fi plătit clauza dar din banii lui Pițurcă

Victor Pițurcă a declarat că dacă reprezentanții clubului din Arabia Saudită ar fi acceptat condițiile propuse de el ar fi plecat. „Când eram în mașină să vin la Federație mi s-a spus că arabii sunt de acord să plătească clauza, dar anunțasem deja că totul s-a încheiat. Nu mi-am dorit să plec neapărat. În momentul în care există o situație de genul acesta, ai o ofertă pe care nu poți să o refuzi, ești obligat să îi dai curs. Dacă cei de la Al-Ittihad ar fi acceptat condițiile mele, sigur aș fi fost plecat. Pentru că vine un anumit moment în care trebuie să faci acest pas. Până la urmă, cei 700.000 i-aș fi plătit eu, nu clubul. Ei mi-ar fi dat banii pe contract, iar eu îmi achitam singur clauza”, a declarat Pițurcă azi.


Surpriza din contractul cu FRF

Selecționerul a afirmat că surpriza cea mai mare a fost atunci când a aflat până când are contractul încheiat, el știind că doar până în 2015. „Nu scrie în contractul meu că nu am voie să negociez cu alt club. Scrie doar că dacă plec trebuie să plătesc. Contractul meu expiră în 2016, eu știam că e doar până în 2015, după finalul preliminariilor”, a afirmat Victor Pițurcă.

Relația cu Burlean este una bună

Pițurcă declară că nu prea este dorit de FRF dar că între el și președintele FRF, Răzvan Burlean nu există tensiuni. „Nu prea cred că sunt dorit 100% la Federația Română de Fotbal. E normal să mă deranjeze că a apărut în presă contractul meu, oricine ar simți același lucru. Într-o asemenea instituție să existe scurgeri de genul acesta nu este în regulă. Eu am spus că nu toată lumea din FRF mă dorește cu adevărat la echipa națională. Dar aici nu mă refer la președintele Răzvan Burleanu. Cu el totul a fost în regulă, am avut o discuție și am stabilit că orice problemă există trebuie să mă consulte, iar eu să procedez la fel față de dânsul, fără să se mai implice altcineva”, a spus selecționerul.


Conducerea clubului Al-Ittihad a încercat, mai multe zile, să obţină serviciile antrenorului Victor Piţurcă. Selecţionerul are contract cu Federaţia Română de Fotbal până la 30 noiembrie 2016 şi, conform înţelegerii cu FRF, valoarea despăgubirii pe care ar fi trebuit să o achite forului în cazul rezilierii unilaterale a contractului său de muncă în acest moment se ridica la 1,4 milioane de euro.

Victor Piţurcă a negociat, marţi şi miercuri, cu preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, care a acceptat ruperea contractului în schimbul sumei de un milion de euro, dar clubul saudit era de acord să plătească doar 400.000 de euro.


După discuţiile de marţi, FRF a dat publicităţii un comunicat în care a precizat că doreşte să continue colaborarea cu Victor Piţurcă.

Sub conducerea lui Piţurcă, naţionala României a debutat, duminică, la Pireu, cu o victorie, scor 1-0, în faţa Greciei, în Grupa F a preliminariilor CE din 2016.