monitorulcj.ro Menu
Sport

Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul în premieră la Raliul Argentinei

După o pauză de șase săptămâni, Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua startul din nou în Campionatul Mondial de Raliuri. Echipajul Napoca Rally Academy va concura, în acest weekend, pe un Subaru Impreza în Raliul Argentinei, etapa a patra din WRC.

Raliul Argentinei, o etapă legendară din Campionatul Mondial de Raliuri, se va desfășura în perioada 23 – 26 aprilie pe specialele de macadam din zonele Cordoba, Carlos Paz și San Luis. Simone Tempestini și Matteo Chiarcossi vor lua start, în premieră, la etapa argentiniană una la care sunt așteptați peste un milion de spectatori. „Am auzit atât de multe lucruri spectaculoase despre această etapă, încât abia aștept să luăm startul aici. Am văzut că este o atmosferă incredibilă, că sunt foarte mulți spectatori pe probe, dar în acealși timp ne așteaptă și cele mai lungi probe pe care am concurat vreodată”, a spus Simone Tempestini, înaintea startului.

Raliul Argentinei nu are decât 12 probe speciale, dar lungimea totală este de aproape 350 km. Joi, în prima zi a raliului, este programată o super specială, iar vineri sunt programate 5 probe speciale. Printre ele se află și speciala Agua de Oro cu o lungime de 51,9 km și care va fi parcursă de două ori. Sâmbătă, în ziua a treia, este programată o altă probă monstru de 56,7 kilometri, care va fi parcursă tot de două ori. Raliul se va încheia duminică, 26 aprilie, cu două treceri pe legendara El Condor, ultima contând și ca Power Stage. „Peisajele sunt superbe, dar probele sunt incredibil de dificile. Va fi un raliu de anduranță în care trebuie să gestionăm totul cu cap. Nu vom merge la limită aici. Este un raliu nou, cu multe capcane, trecerile prin vadurile de apă sunt extrem de spectaculoase, dar și periculoase în același timp. Am venit să adunăm experiență și vrem să plecăm de aici cu cât mai multe puncte posibil”, a spus Simone Tempestini, după recunoașterile oficiale.


După abandonul din postura de lider în Raliul Mexicului, Simone Tempestini se află pe locul secund în Production Cup din WRC 2 cu un total de 25 de puncte. „Vom avea o concurență puternică din partea piloților locali, dar nu toți vor aduna și puncte în Producion Cup. Va fi important pentru mine să văd care este ritmul meu comparativ cu al lor și să învăț cât mai multe lucruri pe care să le folosesc apoi în viitor”, a mai adăugat juniorul NRA.