monitorulcj.ro Menu
Sport

„U” Alexandrion a reușit să transfere primele două handbaliste

După ce a reușit evitarea retrogradării și clasarea pe un onorabil loc 9, secția de handbal feminin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj a reușit să transfere două tinere jucătoare de naționale.

Chiar dacă datoriile Jolidonului către club încă nu au fost stinse, conducerea clubului a găsit portița de a-și întări lotul. Acest lucru se poate face, potrivit regulamentului FRH, doar prin transferul de jucătoare de la Centrul Național de Excelență.

Prima jucătoare transferată este campioana mondială cu echipa națională de junioare, Sonia Vasiliu. Handbalista evoluează pe postul de inter stânga și a venit de la LPS Vaslui (Centrul Național de Excelență Rm. Vâlcea). A doua sportivă transferată este portarul Alexandra Prodan, care a venit de la CSS Dinamo Brașov (Centrul Național de Excelență Rm. Vâlcea). Și Alexandra a făcut parte din lotul lărgit al echipei naționale de junioare, însă a ratat Campionatul Mondial din cauza unei accidentări.


Ambele sunt în primul an de seniorat și au semnat contracte cu echipa clujeană pe o durată de 4 ani.
„Prin aducerea acestor două jucătoare am reușit să ne completăm lotul pe posturile care erau puțin descoperite în echipă. Prin valoarea lor individuală și a grupului vor aduce un plus în lotul nostru. Sperăm că împreună cu ele vom reuși să avem un parcurs mai bun în viitorul campionat”, a declarat directorul sportiv al ”U” Alexandrion, Cosmin Sălăjan.

Sportivele vor fi de luni în cantonament cu echipa națională în vederea pregătirii Campionatului European din Spania, de la sfârșitul lunii iulie.