monitorulcj.ro Menu
Sport

Micuțele clujence au urcat drapelul României în vârful competiției europene de majorete tradiționale

40 de clujence cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani, antrenate de Carmen Biriș, care au reprezentat Clujul la cea mai importantă competiție europeană de majorete, au cucerit aurul european la Campionatele Europene de la Albi, Franța.

Cele 40 de sportive de la Cluj s-au alăturat celor peste 2000 de majorete venite din mai multe țări din Europa.

Echipele de majorete din Cluj-Napoca au făcut spectacol la aceasta competiție, ducând drapelul României pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și în acest an.


Competiția care a avut loc în perioada 28-30 august, în micuța localitate Albi din sudul Franței, a fost organizată de Asociația Europeană de Majorete (EMA) la care vicepreședinte este clujeanul Mihai Kiss, președintele Asociației de Majorete din România, cel care a organizat și Campionatul Național de Majorete din luna iunie de la Cluj-Napoca. Din păcate, atât la competiția de la Cluj-Napoca, cât și la competiția de la Albi, presa și fotografii au fost aproape scoși din sală, asta pe lângă iluminarea extrem de slabă a ringului unde a avut loc competiția.

Madness UMF este echipa care a reușit sa câștige medalia de aur și titlul de Campioană Europeană la Majorete tradiționale cu pomponi pentru a șaptea oară consecutiv. În acest an toate cele trei grupe (Madness Cadete și Madness Junioare antrenate de Carmen Biriș și Carmen Conțiu și Madness Senioare antrenate de Lect. Univ. Dr. Mihai Kiss) s-au clasat primele la finalul a două zile de concurs.


„Din punct de vedere al instructorilor, participarea la un astfel de campionat este o experiență deosebita pentru copiii care practică acest sport deoarece au șansa să întâlnească în cadrul competițiilor echipe din foarte multe tari și au parte de o experiență interculturală extraordinară. Programul de antrenament riguros construit în cadrul unui an competițional determină majoretele să își organizeze foarte bine timpul și să învețe ce înseamnă munca în echipă încă de la vârste foarte mici. Din punct de vedere psihologic, tinerele majorete merită toată aprecierea întrucât ele aleg conștient să își petreacă aproape în întregime vacanța de vară la sala de antrenament, depunând un efort imens pentru a face față căldurii, stresului și oboselii în timp ce alți colegi de-ai lor au timp doar pentru distracții. Rezultatele foarte bune obținute de echipele noastre demonstrează încă o dată că municipiul nostru își merita pe deplin numele de orașul majoretelor de aur, care sperăm noi să devina un simbol viu pentru Cluj-Napoca”, a declarat Carmen Biriș.

În cadrul evenimentului desfășurat la Albi, un gest ieșit din comun a fost cel al suporterilor din tribună, care înainte de premiere s-au întors cu spatele la arbitrii EMA, în semn de protest, asta după ce organizatorii au vrut sa înmâneze medaliile și cupele majoretelor cu spatele la public. Solidaritatea dintre suporteri și-a spus cuvântul iar organizatorii s-au văzut a fi nevoiți să facă toată ceremonia cu spatele la drapel dar cu fața la public.


Potrivit EMA, la Campionatul European de Majorete pot participa echipe care practică ramurile specifice majoretelor tradiționale: majorete cu pomponi, majorete cu baton și majorete mace iar concursul este alcătuit din două probe de echipă a căror punctaj se cumulează pentru a se stabili clasamentul final, și anume proba de parada marș și proba de coregrafie de scenă. În probele individuale echipa Madness UMF a fost reprezentata de Cristiana Bălan care a obținut medalia de aur la solo junioare și Raluca Mircean și Iulia Rus care au obținut medalia de argint la duo junioare, cele trei majorete fiind antrenate de Carmen Biriș.

România a mai fost reprezentata la acest concurs de Majorete Deja-Vu Cluj-Napoca (locul 2 și medalie de argint atât la cadete cat și la junioare), Majorete Magic Cluj-Napoca (locul 4 la cadete), Majorete JZSUK Cluj-Napoca (locul 5 la duo junioare) și Majorete MCM Girls Gherla.