Sport
Lotul lui "U" Cluj, la primul antrenament din 2017
Lotul Universităţii Cluj s-a reunit astăzi, la Cluj Arena, după care jucătorii antrenaţi de Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi au susţinut primul antrenament din 2017 în incinta Parcului „Iuliu Haţieganu”.
Douăzeci şi şase de jucători au participat astăzi la reunire. Între aceştia s-au numărat şi două dintre cele trei noi achiziţii, Claudiu Rogozan și Marius Ionescu. Cel de-al treilea, Tinuţ Bădăcan, a lipsit din cauza unei răceli, ca şi stoperul Octavian Abrudan, informează site-ul oficial al Universităţii Cluj.
Câteva zeci de fani au fost prezenţi astăzi la primul antrenament al anului, aprinzând câteva torţe şi cântând timp de câteva minute.
„Din păcate, Budăcan și Abrudan sunt gripați, au lipsit astăzi, dar sper să îi am la pregătiri cât mai repede. A fost un antrenament de reacomodare la efort, după vacanța de iarnă. Sunt mulțumit de felul în care s-au prezentat toți băieții”, a declarat Marius Popescu.
Universitatea Cluj va continua să se pregătească la Cluj în perioada următoare şi va juca mai multe meciuri amicale, primul dintre ele sâmbătă, 4 februarie, în Parcul „Iuliu Haţieganu”, cu CSM Hunedoara, echipă din Liga a 4-a.
Universitatea Cluj a încheiat turul Ligii a IV-a pe locul 1, cu 40 de puncte, din 13 victorii şi un egal, fiind singura echipă neînvinsă din campionat. Echipa a fost reînfiinţată de la zero în 2016, sub „umbrela” universităţilor de stat din oraş şi a Primăriei Cluj-Napoca, avându-l ca manager pe Ioan Ovidiu Sabău. Formaţia antrenată de Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi evoluează sub numele asociaţiei prin care este administrată - A.C. S.F. Alb-Negru al Studenţilor Clujeni, care deţine, prin prisma municipalităţii, palmaresul, mărcile şi sigla lui „U”.