monitorulcj.ro Menu
Sport

”U” Cluj și-a prezentat lotul de volei feminin înainte de startul sezonului

Echipa de volei feminin Universitatea Cluj și-a prezentat, astăzi, lotul și stafful echipei la startul noului sezon voleibalistic, dar și ultimul transfer, o jucătoare care a evoluat în cea mai mare parte la echipe din Italia.

Universitatea Cluj va debuta, sâmbătă, în deplasare, în fața formației Agroland Timișoara, echipă unde a evoluat ultima dată noua jucătoare a echipei clujene, Ariana Pîrv.

Cu speranțe, dar fără bani, echipa de volei de pe malul Someșului încearcă să facă un sezon bun.


Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Luminița Trombițaș, a declarat că la începutul noului sezon încă mai sunt probleme din cauza bugetului dar că speră la un debut pozitiv.
„Am muncit foarte bine două luni de zile. Am intrat pe linie dreaptă, iar vineri plecăm la Timișoara și sperăm să facem un rezultat pozitiv. Sunt probleme din cauza bugetului la unele echipe și s-au schimbat multe lucruri, în special legate de transferuri. Pe mine mă interesează prima oară meciul cu Timișoara și apoi vom analiza pas cu pas fiecare echipă. Toată lumea este încrezătoare.  Am reușit să o aducem pe Ariana, care va fi un plus pentru echipă”, a declarat Luminița Trombițaș.

Noua jucătoare a echipei Universitatea Cluj, Ariana Pîrv, a spus că era visul său să evolueze pentru echipa de acasă și speră ca lumea să vină la sală și să facă un sezon bun.
„Sunt foarte optimistă că am venit acasă, m-am întors în Ardeal. Era visul meu să vin la Cluj. Ne dorim să facem un campionat bun, suntem o echipă tânără, fără jucătoare străine și asta este o mândrie pentru România și pentru campionatul românesc. Așteptăm să vină lumea la sală, ne dorim să ne cunoască, să ne susțină, iar noi vom face tot posibilul să obținem un rezultat pozitiv. Obiectivul nostru este să facem meciuri bune, să jucăm bine și să împiedicăm multe echipe”, a spus Ariana Pîrv.


Ariana Pîrv, secund și fals care măsoară 1,82 metri, a evoluat în ultimul sezon pentru echipa Agroland Timișoara. În trecut ea a mai evoluat la formațiile CSM București, Beng Rovigo Volley (Italia), Volley Soverato (Italia), Delta Informatica Trentino (Italia) și Fenera Chieri (Italia).

Staff-ul tehnic al echipei Universitatea Cluj este format din: Luminița Trombițaș (antrenor principal), Mihaela Voievod (antrenor secund), Victor Baciu (kinetoterapeut), Ovidiu Butoeru (preparator fizic) și Bogdan Mureșan (organizator competiții).


Lotul echipei Universitatea Cluj: Raluca Bucur (căpitan), Alexandra Ariton, Sorina Răileanu, Alexandra Bara, Paula Tarța, Ioana Vodă, Adina Stanciu, Angelica Podină, Iris Porca și Sorina Mocan, Gabriela Dancu (Știința Bacău), Ariana Pîrv (ACS Agroland Timișoara), Andreea Tamaș (CSM Volei Alba Blaj) și Antonia Crișan (CSU Medicina CSȘ Târgu Mureș).

La capitolul plecări numele apărute sunt Carmen Grama, Denisa Mocar, Sabina Miclea, Mihaela Pamfil, Ciprian Dârnescu (fostul antrenor principal) și Carmen Dârnescu.