monitorulcj.ro Menu
Sport

Cristi Bud și Kevin Boli revin la CFR Cluj. Dan Petrescu e și el pe listă

Antrenorul Alin Minteuan a debutat cu victorie pe banca echipei CFR Cluj, cu Poli Iași, dar viitorul acestuia la gruparea din Gruia este incert.

După ce formația din Gruia a semnat cu Cristi Bud, Kevin Boli revine și el, săptămâna aceasta, la campioană. Aceasta ar fi condiția pentru care Dan Petrescu ar putea să revină la campioană, chiar în perioada imediat următoare.

„Bursucul” are o relație excelentă cu noua conducere din Gruia, dar încă nu și-a reziliat contractul cu Guizhou Zhicheng. Astfel, singurul impediment care stă între Petrescu și CFR Cluj este o înțelegere avantajoasă cu chinezii, pentru o despărțire rapidă.


Până atunci, Kevin Boli (27 de ani) se întoarce la CFR Cluj, acesta plecând de la echipa campioană în vara anului 2018, împreună cu Dan Petrescu, la Guizhou Hengfeng. Potrivit Digi Sport, fundașul francez va ajunge luni la Cluj, urmând să semneze contractul cu formația din Gruia.

Kevin Boli va veni sub formă de împrumut până în vară, cu opțiune de cumpărare. Decizia campioanei vine în contextul în care Vinicius este accidentat, iar CFR Cluj îi mai are ca fundași centrali doar pe Adam Land și Andrei Mureșan. Kevin Boli este unul dintre jucătorii agreați de Dan Petrescu.


Kevin Boli a mai jucat la Sedan şi Mouscron şi a petrecut trei ani în România: doi la Viitorul şi unul la CFR Cluj. Francezul a cucerit ultimele două titluri din Liga 1, unul cu echipa lui Gică Hagi şi unul cu ardelenii. Apoi, a ajuns în China, pentru 2.5 milioane de euro.

Săptămâna trecută, CFR Cluj a prefectat primul transfer din acest an, atacantul Cristi Bud, prezentat miercuri la FC Hermannstadt, a fost deturnat, a doua zi, de către campioana en titre CFR Cluj. Cristi Bud a fost transferat de Hermannstadt, iar atacantul de 33 de ani a bifat un prim antrenament sub comanda lui Vasile Miriuță. La numai o zi distanță, Bud a primit o ofertă de la CFR Cluj și a acceptat-o.


Experimentatul atacant semnase deja cu echipa antrenată de Vasile Miriuţă, dar oficialii campioanei au intervenit şi l-au contactat pe fotbalist. Aceştia au fost determinaţi să ia această decizie ca urmare a lipsei unei dubluri pentru George Ţucudean, iar Bud şi-a dat acordul pentru a reveni în Gruia.

CFR Cluj ar fi plătit în schimbul lui Bud suma de 20.000 de euro către Hermannstadt.


Bud a fost adus la CFR Cluj pentru a-l dubla pe golgheterul George Țucudean. Cristi Bud va bifa cel de-al treilea transfer la CFR în carieră. Prima oară s-a transferat în 2010, de la Gaz Metan, în schimbul a un milion de euro, iar a doua oară a venit de la Milsami Orhei (Moldova), gratis.

În vârstă de 33 de ani, Bud a evoluat ultima dată în Liga a III-a a Elveţiei, la Yverdon Sport, unde a strâns 14 meciuri şi a înscris 5 goluri.


Bud are trei titluri de campion în palmares, două cucerite în România, cu CFR Cluj (2009/2010, 2011/2012) şi unul în Republica Moldova, cu Milsami Orhei (2014/2015). Cristian Bud a evoluat în 186 de meciuri, în Liga 1, pentru Gaz Metan Mediaş, CFR Cluj, Pandurii Tg. Jiu, Poli Timişoara şi Concordia Chiajna, înscriind 50 de goluri.

Comunicatul oficial CFR Cluj

"Bine ai revenit, Kevin Boli!

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Kevin Boli, fundașul alături de care am câștigat ultimul titlu, a revenit în Gruia sub formă de împrumut de la formația chineză Guizhou Henfeng.

Boli a evoluat pentru echipa noastră în sezonul 2017/2018 și a bifat 14 partide în tricoul alb-vișiniu.

Bine ai revenit, Kevin! Multă baftă în acest sezon!"