monitorulcj.ro Menu
Sport

Final Four-ul Cupei României, la Cluj-Napoca. Adversară incomodă pentru U-BT în semifinale

Luni, la sediul Federației Române de Baschet, a avut loc ședința de atribuire a organizării evenimentelor Final Four Cupa României, masculin, ediția 2018-2019, și All Star Game LNBM 2019, precum și tragerea la sorți a meciurilor eliminatorii de pe tabloul principal din faza finală a competiției KO.

În prezența conducătorilor celor patru echipe calificate la turneul final (Dinamo Știința, CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu și U-BT Cluj-Napoca), respectiv a reprezentanților FRB, s-a stabilit că organizarea celor două evenimente să fie atribuită clubului U-BT Cluj-Napoca. Astfel, Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca va găzdui Final Four Cupa României, în perioada 17-18 aprilie, iar o zi mai târziu, în data de 19 aprilie, va găzdui tradiționalul All Star Game LNBM.

După ce a fost stabilit organizatorul celor două evenimente, s-a trecut la tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Final Four Cupa României. Acestea se vor desfășura după următorul program:


- semifinala 1 (17 aprilie): Dinamo Știința București – BC CSU Sibiu;

- semifinala 2 (17 aprilie): CSM CSU Oradea – U-Banca Transilvania Cluj-Napoca;


- finala (18 aprilie): învingătoarea din SF1 vs. învingătoarea din SF2.

„Studenții”, deţinători ai ultimelor trei Cupe ale României, vor juca următorul meci în campionat vineri, în deplasare, chiar împotriva orădenilor.