monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj s-a calificat în Final Four-ul Cupei României la baschet masculin

U-BT Cluj a pierdut meciul retur cu CSU Sibiu, 78-77, în Cupa României, dar a reuşit calificarea în faza următoare după succesul obţinut la 19 puncte diferenţă în tur.

Clujenii au dominat şi meciul retur cu autoritate, în special datorită unei prestaţii colective excelente în defensivă. CSU Sibiu nu a contat pe tabelă în primele trei sferturi, dar a avea să fure victoria de palmares după un run de 16-0 în debutul ultimului act.

Darko Planinic a fost cel mai bun marcator al echipei cu 14 puncte, el reuşind şi 11 recuperări care i-au adus un double-double, în timp ce Nandor Kuti a încheiat meciul cu 13 puncte.


Din păcate pentru fanii clujeni, Patrick Richard, unul dintre cei mai în formă jucători ai echipei s-a accidentat la Sibiu şi nu se ştie momentan cât va lipsi de pe parchet.

În Final Four s-au mai calificat până acum Dinamo Bucureşti şi BC Timişoara, în timp ce Oradea a câştigat  la 11 puncte diferenţă primul meci cu SCM Craiova.


 "A fost un meci la fel ca toate pe care le disputăm împotriva Sibiului. A fost o dispută fizică, poate prea fizică, lăsată uneori peste limita regulamentului. Țin să îi felicit pe băieți pentru că am câștigat categoric lupta la recuperare. Este extrem de greu să reușești așa ceva împotriva Sibiului. Din păcate, am pierdut multe mingi. Am avut 19 mingi pierdute în total, iar cele mai multe s-au produs când am jucat fără Kerron Johnson și Patrick Richard. Sper că Richard a suferit o accidentare ușoară. În perioada cât ei au lipsit, am avut multe turnover-uri care s-au transformat în puncte. Ei au marcat 25 de puncte după mingile noastre pierdute, ceea ce este enorm de mult. Mă bucur că am rămas în meci chiar și când au avut ei 10 puncte. Ne-am luptat să obținem o victorie pe care cred că o meritam. Consider că trebuia să primim două libere la final. Au fost două momente importante. Unul la aruncarea lui Artis Ate care a aterizat pe piciorul unui adversar. La a doua fază, cred, la cald, că meritam două libere la recuperarea lui Nandor Kuti. Nu este cel mai important aspect, contează că am reușit să ne calificăm în Final Four. Avem obiectivul să câștigăm Cupa României.", a declarat Mihai Silvăşan după joc.