În acest weekend, sâmbătă, 15 septembrie, va avea loc prima ediție a concursului de alergare Sălicea Trail Run, organizat în comuna Ciurila. Concursul va avea la start peste 350 participanți, unii dintre ei fiind atleți renumiți precum campioana olimpică Botezan Maria Mihaela.
Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 2-2, a doua partidă din Liga Națiunilor, în deplasare la Belgrad.
Echipa de fotbal Universitatea Cluj se impune la limită pe teren propriu în faţa formației Aerostar Bacău, cu scorul de 3-2, şi acumulează 12 puncte, urcând pe locul 5, între Mioveni şi FC Argeş, care au acelaşi număr de puncte.
Jucătorul profesionist de tenis, Horia Tecău, se va întâlni săptămâna aceasta cu aproape 1.000 de elevi de la două școli din Cluj-Napoca pentru a le oferi cartea „Viața în ritm de tenis”, dar și autografe, sfaturi și povești din copilăria sa.
Localitatea Buftea din județul Ilfov a găzduit în perioada 7-9 septembrie Finala Campionatului Național de Anduranță Ecvestră, competiție care a fost organizată în cadrul ediției a IV-a a Cupei „Shagya”, cuprinzând și probe de Concurs Internațional de 1, 2 și 3 stele.
A cincea ediție Liberty on Bike, un eveniment care promovează pasiunea pentru mișcare și implicarea în comunitate, va avea loc în 21-23 septembrie, continuând campania socială destinată copiilor din satele din Munții Apuseni.
Potaissa Turda a pierdut, scor 24-27, contra celor de la FC Porto, în manșa retur a primului tur din cadrul Cupei EHF.
Pilotul clujean de raliu, Simone Tempestini, asistat de Sergiu Itu, au obținut o victorie categorică în Cotnari Rally Iași și și-au asigurat matematic titlul cu o etapă înainte de încheierea Campionatului Național de Raliuri Dunlop.