Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, că antrenorul Dan Petrescu s-a întâlnit cu conducerea FRF şi nu a ajuns la un acord pentru a prelua echipa naţională, urmând a pregăti în continuare formaţia ardeleană.
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că este posibil să fi avut loc o întâlnire între Dan Petrescu şi conducătorii federaţiei pentru negocierea postului de selecţioner. El consideră că o variantă ar putea fi ca tehnicianul să pregătească şi echipa clujeană şi prima reprezentativă.
Finanțatorul FCSB-ului își dorește ca Dan Petrescu să plece la echipa națională, în cât consideră că formația clujeană nu s-ar descurca la fel de bine fără el.