Selecționata feminină de fotbal a României a fost învinsă de formația Franței cu scorul de 3-0 (2-0), marți seara, la Le Mans, în partida de debut a celor două formații în Grupa a 3-a a preliminariilor EURO 2017.
CFR Cluj s-a calificat în optimile de finală ale Cupei României la fotbal, marți seara, grație victoriei reușite pe terenul formației de ligă secundă CS Balotești cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri.
Federația Română de Tenis va organiza întâlnirea de Fed Cup cu Cehia, din primul tur al Grupei Mondiale II, în perioada 6-7 februarie 2016, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Voleibaliștii echipei Universitatea Cluj, cei care anul acesta vor evolua în Divizia A1 masculin, au reușit să se claseze abia pe locul 3 la finalul unui turneu care a avut loc la Baia Mare.
Echipa de Rugby Old Boys a Universității Cluj a demarat luna aceasta o nouă campanie de strângere de fonduri pentru colegul lor, Petre Mitu, în vârstă de 37 ani.
După zece luni în care s-a ocupat cu brio de pregătirea portarilor ca antrenor secund, Rodica Petruș a renunțat la funcția de la echipa de handbal a Universității Cluj, locul ei fiind luat de o fostă mare campioană a României.
Universitatea Cluj și Știința Baia Mare s-au întâlnit pe stadionul „Lascăr Ghineț” din Baia Mare într-o partida contând pentru calificarea în semifinalele Cupei României, „zimbrii” maramureșeni impunându-se cu rezultatul de 26-18.