Handbalistele de la „U” Alexandrion Cluj au pierdut primul meci din returul Ligii Naționale de Handbaal Feminin, în fața echipei HCM Roman, cu scorul de 24-26 (11-12).
Antrenorul echipei HC Zalău a anunțat în cadrul ședinței în care a fost discutat cazul „Ecusoanele”, odată cu prezentarea raportului lui de activitate, că nu mai dorește să conducă naționala de handbal feminin a României.
Vătafu Ștefania, mijlocașul central al Campioanei României la fotbal feminin, Olimpia UT Cluj, a fost desemnată cea mai bună jucătoare de fotbal feminin din România în anul 2014.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul unu, s-a calificat, vineri, în finala turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii în valoare totală de 500.000 de dolari, după ce a trecut de sportiva chineză Saisai Zheng, locul 97 WTA, scor 6-2, 6-3.
Administratorul clubului Universitatea Cluj dezvăluie previziuni sumbre pentru fotbalul românesc în cazul în care cluburile nu vor primi banii pe drepturi de televizare.
Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) va beneficia, din luna februarie, de doi la sută din taxele percepute pentru desfășurarea jocurilor de noroc.