Ştiri din Transilvania
Foreign Policy: Bechtel oferea stimultente financiare ambasadorilor americani din estul Europei ca să obţină contracte bănoase. Autostrada Transilvania este dată ca exemplu
Într-o anchetă realizată de jurnaliştii de la Foreign Policy se arată că firma Bechtel oferea stimulente financiare ambasadorilor americani pentru a obţine contracte bănoase cu statele din estul Europei.
Unul dintre exemplele date de jurnaliştii americani este contractul încheiat cu statul român, în 2003, pentru Autostrada Transilvania.
Potrivit Foreign Policy, compania Bechtel, care ar fi trebuit să construiască în România Autostrada Transilvania, a plătit cu generozitate diplomaţii americani pentru a câştiga contracte bănoase în mai multe state din Europa de Est. De altfel, ancheta publicaţiei americane porneste de la cei 76 de kilometri de autostradă pe care Bechtel i-a construit în Kosovo.
„Una dintre cele mai sărace ţări din Europa voia un drum, aşa că mega-constructorul american Bechtel i-a vândut o autostradă de 1,3 miliarde de dolari, cu sprijinul unui puternic ambasador american. Partea amuzantă e că, în timp ce autostrada abia dacă este folosită, ambasadorul lucrează acum pentru Bechtel”, scrie Foreign Policy.
Ambasadorul ar fi primit foloase materiale din contractul semnat de Bechtel cu autorităţile de la Priştina. Jurnaliştilor le-a atras atenţia faptul că diplomatul american s-a pronunţat deseori, pe când era ambasador, în favoarea autostrăzii, deşi mai multe evaluări independente arătau că proiectul era inutil.
În cele din urmă, autostrada s-a făcut cu 1,300 miliarde de dolari. Asta înseamnă peste 17 milioane de dolari pe kilometru. Fostul ambasador este în prezent reprezentantul Bechtel în Mozambic.
Pornind de la acest exemplu, jurnaliştii ajung la contractul încheiat de Bechtel în România, pentru Autostrada Transilvania.
„În România, Bechtel a negociat direct cu Guvernul şi a semnat un contract fără licitaţie, în 2003, pentru modernizarea reţelei aproape inexistente de autostrăzi a ţării. Valoarea contractului: 2,7 miliarde de dolari. Proiectul s-a transformat însă într-un coşmar lung de zece ani pentru ambele părţi, plin de întârzieri, certuri şi acuzaţii de corupţie şi proastă administrare. Potrivit unei analize a Economist Intelligence Unit, Bechtel a livrat 12,5% din drumul pe care se angajase să-l construiască. A încasat totuşi 64% din valoarea contractului, reziliat în mai 2013”, atrage atenţia Foreign Policy.