monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Drumul între Cluj-Napoca și Zalău, o aventură noaptea! DRDP Cluj lucrează „în dorul lelii”

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj a început înlocuirea stratului de asfalt de uzură pe DN 1F Cluj-Napoca – Zalău.

Drumul între Cluj-Napoca și Zalău, o aventură noaptea! DRDP Cluj lucrează „în dorul lelii”

Vorbim despre circa 20 de km de drum pe care DRDP Cluj va înlocui stratul de uzură, între localitatea Nădășelu și limita cu județul Sălaj. Fiecare acțiune de întreținere a rețelei rutiere este un lucru bun, însă modul în care este executată lucrarea de față „lasă mult de dorit” și „pune în pericol siguranța participanților la trafic”, avertizează Asociația Pro Infrastructură.

„În ultimele săptămâni, asfaltul a fost frezat pe întreaga lungime a tronsonului în cauză, fără însă a se așterne cel nou. În plus, în binder (stratul intermediar – n.r.) au început să apară numeroase gropi greu de observat. Astfel, cu asfalt frezat, fără marcaje și cu gropi, șofatul a devenit o adevărată aventură, în special noaptea”, se arată într-un mesaj al ONG-ului pentru infrastructură.


În urmă cu o săptămână, DN 1F a fost blocat pe ambele sensuri, din cauza apei care a năvălit pe carosabil. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat că traficul a fost oprit în comuna clujean Sânpaul, parte din tronsonul pe care se lucrează momentan, din cauza apei acumulate pe partea carosabilă (50 de cm).

DN 1F face legătura între Cluj-Napoca de la intersecția cu drumul național DN1 (E60) cu localitățile Zalău – Tășnad – Carei, având ca finalitate frontiera cu Ungaria.


CITEȘTE ȘI:

Podețul de pe Calea Baciului nu face față traficului. La doar șase luni de la extinderea la 3 benzi, licitație de aproape un milion de lei pentru întreținere