monitorulcj.ro Menu
Ştiri din Transilvania

Sibiul scapă de carantină începând de luni. Rata de infectare a scăzut la 5%

Municipiul Sibiu, dar și localitățile din apropiere vor scăpa de carantină de luni.

Sibiul scapă de carantină începând de luni

Prefectul Mircea Creţu a anunţat, duminică, ridicarea carantinei zonale, începând de luni, ora 5,00, în toate localităţile din judeţ unde aceasta a fost impusă în ultimă lună - municipiile Sibiu şi Mediaş, oraşele Cisnădie, Tălmaciu şi Avrig, precum şi comuna Orlat şi satul Şelimbăr.

„Efortul comun, al tuturor sibienilor, depus pe parcursul celor 4 săptămâni de carantină, nu a fost în zadar şi a dus la o scădere a numărului de cazuri şi la o transmitere comunitară mai redusă. Drept urmare, începând de luni, 14 Decembrie ora 05:00 măsura de carantină se încheie în toate localităţile din judeţ. Mulţumesc tuturor cetăţenilor care au respectat măsurile şi au dat dovadă de responsabilitate, spirit civic şi solidaritate! Sărbătorile se apropie şi este necesar să fim în continuare precauţi şi să ne protejăm respectând măsurile impuse pe perioada stării de alertă", este mesajul transmis duminică de către prefectul Mircea Creţu.

Rata incidenţei cazurilor de COVID-19 se situa, sâmbătă, la 5,13 la mia de locuitori în municipiul Sibiu, respectiv 4,83 în Mediaş, 2,96 la Cisnădie, 3,40 la Tălmaciu şi 3,48 la Avrig. La nivelul de ansamblu al judeţului, indicele de incidenţă se situa 3,65 la mia de locuitori, conform ultimei raportări comunicată sâmbătă de către Instituţia Prefectului.

Municipiul Sibiu şi localităţile, Cisnădie, Tălmaciu şi Şelimbăr au intrat în carantină zonală din data de 16 noiembrie, iar Mediaş, Avrig şi Orlat din 23 noiembrie.

Rata de incidenţă în municipiul Sibiu s-a situat în urmă cu 3-4 săptămâni şi la nivele de 13 sau 14 la mia de locuitori, fiind cel mai ridicat nivel înrestrat în această perioadă într-un municipiu reşedinţă de judeţ. De asemenea, numărul mare de cazuri înregistrate s-a reflectat şi la nivelul spitalelor, fiind depăşită capacitatea de preluare a unităţilor medicale desemnate pentru pacienţii cu COVID din municipiul Sibiu şi municipiul Mureş. Au fost între timp desemnate ca spitale de suport COVID şi alte spitale - cum ar fi Spitalul Militar din Sibiu sau spitalul din Agnita.