Ştiri din Transilvania
O fetiță de 9 ani, infectată cu COVID-19, a murit într-o localitate bistrițeană
O fetiță de 9 ani, infectată cu COVID-19, a murit în localitatea bistrițeană Tureac.
Decesul unei fetiţe de 9 ani din localitatea bistriţeană Tureac, survenit în data de 11 martie după ce s-a înecat cu vomă, este anchetat de poliţişti în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, la autopsie reieşind faptul că acesta era infectată cu virusul SARS-CoV-2.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Crina Sîrb, a declarat luni, pentru AGERPRES, că tatăl fetiţei a sunat în dimineaţa zilei de 11 martie la 112, sesizând faptul că fiica sa este inconştientă.
La locul solicitării s-a deplasat un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, rămase fără succes, fiind declarat decesul.
Având în vedere că era vorba despre o moarte suspectă, a fost deschis un dosar penal.
„Se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa”, a precizat Sîrb.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, spune că, la autopsie, s-a descoperit faptul că fetiţa era infectată cu SARS-CoV-2, însă cauza principală a decesului a fost una mecanică, respectiv s-a înecat cu vomă.
Cazul a fost raportat pe platforma COVID-19, familia fetei a fost plasată în carantină, iar în prezent se aşteaptă rezultatul examenului anatomo-patologic, pe baza căruia se va decide dacă decesul fetiţei va fi sau nu inclus în lista celor produse în context COVID.
„Prima cauză a decesului pe buletin nu este COVID. Acum trebuie să aşteptăm şi rezultatul anatomo-patologic, să vedem. Pe certificatul de deces este o cauză mecanică, aspirat de conţinut, adică s-a înecat cu vomă. Familia este în carantină, a fost lăsată doar pentru înmormântare câteva ore. S-a luat legătura imediat cu ei, pentru că ne-au sunat de la Medicină Legală, ne-au anunţat. Am vorbit cu colegii mei de la Epidemiologie şi au sunat imediat la familie. Au fost cooperanţi. S-au făcut deciziile de carantină, am anunţat Poliţia să supravegheze. Aşteptăm să termine - pentru că asta mai durează puţin - şi anatomo-patologicul, să vedem ce iese. Dar este încărcată pe platformă cu testul pozitiv, am luat legătura şi cu Bucureştiul şi aşteptăm să vedem, în funcţie de ce iese, să vedem dacă se declară ca deces COVID sau este cauză mecanică”, a precizat, pentru AGERPRES, Anca Andriţoiu.
Directorul DSP a adăugat că, la începutul acestei săptămâni vor fi testaţi şi colegii de clasă ai fetiţei decedate, respectiv o clasă a doua de la şcoala din localitatea Tureac, urmând să fie dispuse măsuri în funcţie de rezultate.