monitorulcj.ro Menu

CE organizează o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din UE

Comisia Europeană va organiza, luni, la Bruxelles, o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din Uniunea Europeană, în urma căreia va fi lansat un studiu privind acţiunile necesare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru animalele de companie, se arată într-un comunicat al CE.

Nume mari din domeniul jurnalismului vin la Cluj

Departamentul de Jurnalism din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării al Universității Babeș-Bolyai aniversează douăzeci de ani de existență prin organizarea Conferinței Internaționale Media Convergence 2013.

Trei operaţii au fost transmise în direct, de la Cluj, în cadrul conferinței "Progrese în Uro-Oncologie"

Profesorul universitar dr. Ioan Coman, șeful Secției de Urologie din Spitalul Clinic Municipal din Cluj-Napoca, a apreciat, joi, într-o conferință de presă, derularea în cele mai bune condiții a trei operații realizate unor pacienți cu cancer de prostată, prin tehnologii medicale ultramoderne, intervenții transmise în direct, în amfiteatrul Universității de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu", la Conferința internațională cu tema "Progrese în Uro-Oncologie".