monitorulcj.ro Menu
Educație

Sute de elevi din toată lumea vin la Cluj la campionatul mondial de cercetare științifică

Conferința Internațională a Tinerilor Cercetători, ICYS (International Conference of Young Scientists) are loc pentru prima dată în România, anul acesta, la Cluj-Napoca. Este considerată campionatul mondial de lucrări de cercetare științifică dedicată elevilor de liceu.

sursa foto: commons.wikimedia.org

Evenimentul este la a 23-a ediție și se bucură, an de an, de un mare număr de participanți. Peste 250 de elevi pasionați de știință și tehnologie din 27 de țări își prezintă, în perioada 16-22 aprile 2016 la Cluj-Napoca, proiectele de cercetare extracurriculare.

Aceste proiecte se înscriu în cinci categorii de concurs: inginerie (fizică aplicată și teoretică), matematică, informatică, științele mediului (ecologie) și științele vieții (biologie), la care se adaugă o sesiune de prezentare de postere.


“Acest tip de competiție are o importanță fundamentală în  educarea elevilor în ceea ce privește o lucrare de cercetare și în dezvoltarea competențelor științifice într-un mediu academic de înaltă clasă. Limba de lucru este limba engleză, iar juriul este format din profesori universitari, oameni de știință ai unor universități prestigioase din lume”, au declarat organizatorii.

În prezent concursul este recunoscut pe plan internațional, având participanți din țări de pe mai multe continente. Încă de la prima ediție (1994, la Visegrad, Ungaria), România s-a numărat printre cele cinci țări participante, aspect benefic pentru recunoașterea internațională a programelor de cercetare românești. Marea majoritate a foștilor participanți sunt acum studenți la universități de renume mondial și lucrează în construirea unei cariere în aceste domenii.