Medicul clujean Paul Oargă a explicat că ne putem omorî dacă ne administrăm singuri medicamentele pentru Covid-19, care sunt foarte puternice și nu sunt destinate formelor ușoare sau moderate care sunt tratate acasă.
Comisia Europeană a lansat o listă cu 10 medicamente care ajută la tratarea infecției cu COVID-19.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă, pentru prima dată, o combinaţie de medicamente pentru a preveni formele severe de COVID-19 la pacienţi infectaţi din categoriile cu risc crescut
A venit sezonul cald, iar o vacanță la mare este escapada perfectă pentru această perioadă. Află cum trebuie să te pregătești pentru plecarea pe litoral și ce nu trebuie să îți lipsească din bagaj.
Medicii de la Policlinica CFR din Dej, situată pe strada 1 Mai, se plâng de faptul că locurile de parcare din apropierea unității medicale lipsesc cu desăvârșire.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) informează că începând cu 1 aprilie, medicamentele pe rețetă vor putea fi ridicate de la orice farmacie din țară. Pentru a beneficia de acest lucru este nevoie ca cei care ridică medicamentele să fie asigurați.
În data de 2 martie 2021 au fost găsite medicamente expirate la acumularea Someșul Cald din județul Cluj.
Elaborarea unei liste de medicamente esențiale, în acord cu lista model a Organizației Mondiale a Sănătății OMS, este un prim pas extrem de important pentru îmbunătățirea accesului populației la medicamentele ieftine, care s-au găsit tot mai greu sau au lipsit cu totul din farmacii.