Sănătate
Medicii de la Policlinica CFR Dej, lăsați fără parcare: „Cărăm baxuri de medicamente în spate”
Medicii de la Policlinica CFR din Dej, situată pe strada 1 Mai, se plâng de faptul că locurile de parcare din apropierea unității medicale lipsesc cu desăvârșire.
Lipsa locurilor de parcare și a marcajelor în zonă îi afectează grav pe medici și alți angajați care lucrează în clădirile din Centru.
Policlinica CFR nu are locuri de parcare publice aproape și nici mașinile ce aprovizionează cu echipamente sau medicamente nu pot intra în curtea spitalului, având în vedere că în fața acestuia se află o stație de taxi.
Chiar și așa, locurile taximetrelor nu sunt delimitate de marcaje, fapt care duce la ocuparea întregii străzi de către taximetriști. Aceștia se așează inclusiv în fața porții, scrie dejeanul.ro.
„Am făcut nenumărate sesizări la Primărie prin care le-am cerut celor de acolo să refacă marcajele cu locurile în care mașinile pot parca în dreptul policlinicii CFR, dar au trecut luni de zile și nimeni nu a făcut nimic. Noi aproape zilnic suntem nevoiți să cărăm pe brațe baxuri întregi cu medicamente de la zeci sau sute de metri distanță, în funcție de locurile în care pot opri autoutilitarele care ne aprovizionează. Ideal ar fi să avem în fața policlinicii măcar un loc de parcare destinat, dar ne mulțumim și cu un marcaj pe asfalt care să interzică oprirea în fața porții”, au explicat pentru dejeanul.ro medicii de la Policlinica CFR.
Primarul Morar Costan a declarat pentru sursa citată că nu poate amenaja un loc de parcare destinat policlinicii pentru că există stația de taxi. Totuși, ar urma ca marcajele inexistente să fie refăcute.
CITEȘTE ȘI:
FOTO. 22 de angajați lucrează la subsolul Spitalului Județean: „A fost renovat, fără autorizație ISU”
Spital în pod, în Centrul Clujului! Nu are autorizație de construcție și nici pentru securitate la incendiu. VIDEO