monitorulcj.ro Menu

Înghițirea UNPR de către PMP, nicio pagubă la Cluj

Pentru scena politică de la Cluj, și mai ales pentru electoratul clujean, fuziunea prin absorbție dintre UNPR și PMP nu înseamnă mare lucru, subliniază analiștii politici, atâta timp cât cele două partide nu s-au remarcat decât prin liderii săi. La Cluj, discuțiile privind fuziunea vor continua în următoarele săptămâni, însă reprezentanții UNPR nu sunt foarte încântați.

Omul de afaceri Ioan Bene a fost REŢINUT

Omul de afaceri Ioan Bene a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție în dosarul în care este cercetat și președintele Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Bene este acuzat de dare de mită.

Vrea USL să pună mâna pe CEC Bank?

Guvernarea pare că de-abia a aşteptat să aibă vreun motiv de suspiciune la CEC Bank pentru a prelua frâiele instituţiei. Nici bine nu a început ancheta asupra managementului, că au început să apară primele planuri cu privire la dezvoltarea băncii.