monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Institutul Cantacuzino, URMĂRIT PENAL

Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a început urmărirea penală în cazul Institutului Cantacuzino, pentru neglijenţă în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică, au declarat luni oficiali ai instituţiei.

Institutul Cantacuzino, urmărit penal pentru neglijenţă în serviciu

Potrivit Mediafax, urmărirea penală în acest caz a fost începută în urma unei sesizări a Corpului de control al primului ministru, transmisă Parchetului instanţei supreme în urmă cu o săptămână.

Oficialii PICCJ au precizat că în acest caz nu este vizată nicio persoană, urmărirea penală fiind începută doar pentru faptă, respectiv pentru neglijenţă în serviciu şi efectuarea unui studiu clinic fără respectarea normelor de bună practică. În baza probelor obţinute de anchetatori se va decide dacă urmărirea penală va fi extinsă şi faţă de persoană.


Sursele citate au mai arătat că la Parchetul instanţei supreme a fost înregistrată şi sesizarea transmisă de preşedintele Traian Băsescu, după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. În cazul acesteia nu a fost luată deocamdată o decizie privind urmărirea penală sau comasarea cu dosarul constituit în urma sesizării Corpului de control al premierului.

Preşedintele Traian Băsescu a decis, în 27 martie, ca raportul prezentat în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din care ar rezulta un management defectuos la Institutul Cantacuzino, să fie trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.