monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Șova: Ordonanța de urgență de modificare a Legii educației aduce foarte multe lucruri bune pentru profesori

Ordonanța de urgență privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative aduce foarte multe lucruri bune pentru profesori și pentru beneficiarii sistemului de învățământ, consideră purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova.

"Ea oferă un sprijin elevilor care nu trec examenul de Bacalaureat, vizând astfel atingerea de către România a obiectivelor Strategiei Europa 2020, oferă recunoaștere cadrelor didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, susține învățământul profesional, țintește reducerea abandonului școlar și întărește autonomia universitară. Actul normativ propune o abordare sistemică de modernizare și dezvoltare graduală a sistemului de educație", este de părere Șova.

În opinia purtătorului de cuvânt al PSD, "atât Traian Băsescu, cât și aliații lui din PDL continuă un discurs care face rău educației — acela că trebuie să îi abandonăm total pe cei care nu trec un examen!". "Ei au făcut asta, dar noi nu o vom face niciodată!", afirmă Dan Șova.


Politicianul declară că una dintre promisiunile pe care a făcut-o PSD atunci când a preluat guvernarea a fost aceea de a face din acest domeniu o prioritate. "Aceasta înseamnă creșterea treptată a finanțării și așa s-a ajuns la reîntregirea salariilor tăiate, la creșterea salariilor pentru profesorii debutanți, la achiziționarea de microbuze școlare, la majorarea burselor pentru olimpici sau la investiții în lucrări de modernizare a școlilor. În același timp, scoaterea educației din zona gri în care a fost aruncată de guvernarea PDL a presupus și măsuri de reparare a unor greșeli majore făcute în trecut, greșeli care își au sursa în Legea educației naționale", subliniază Șova, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, OUG nr. 49/ 2014 este expresia unei viziuni despre educație bazată pe principiile echității, solidarității și responsabilității. "Este vorba despre o abordare total diferită față de cea a regimului Băsescu, care a promovat constant ideea că cei slabi, ce săraci, cei aflați în dificultate, cei care nu trec un examen nu merită nicio șansă în viață. Conform acestei viziuni a popularilor din România, cei mai slabi trebuie marginalizați, eventual eliminați din societate. Traian Băsescu și acoliții săi sunt cei care au tăiat salariile profesorilor, au închis multe școli, i-au trimis pe dascăli să muncească în afara țării și au decredibilizat un întreg sector. Tot ei sunt acum cei care, cu ipocrizie, contestă măsurile reparatorii pe care profesorii, elevii, studenții și părinții și le doresc", se mai arată în comunicatul purtătorului de cuvânt al PSD.