monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Victor Ponta trece de partea Alianței Vestului: „Încercarea de a forma o alianță este perfect legitimă”

Alianța Vestului face ravagii, și atrage din ce în ce mai mult interes. Și liderul Pro România, Victor Ponta, a vorbit despre această inițiativă.

Alianța înființată de primarii municipiilor Cluj-Napoca, Timișoara, Oradea și Arad atrage atenția tot mai multor persoane.

Fostul premier al României, Victor Ponta, este de părere că cei care critică această alianță nu au nicio intenţie serioasă de a susţine o acţiune secesionistă faţă de statul român.
„Infrastructură, dezvoltare, tehnologie, servicii de sănătate şi educaţie, strategie instituţională modernă, ş.a.m.d - toate oraşele din România şi toţi primarii ar trebui să îşi propună aşa ceva. (...) Discursurile politicianiste şi de naţionalism isteric îndreptate împotriva „Alianţei Vestului” nu au nicio bază/ nu există nicio intenţie serioasă din partea primarilor sau a locuitorilor din respectivele oraşe de a susţine o acţiune secesionistă faţă de statul român. Pentru cei care tratează în mod serios tema mişcărilor secesioniste este evident că nu există nicio similitudine cu Catalonia, Scoţia sau Ţara Bascilor. Este bine să izolăm aceste abordări stupide şi demagogice”, a scris Victor Ponta, joi, pe pagina sa de Facebook.


Ponta mai spune că modelul actual de conducere a României nu este „repudiat” doar de Alianța Vestului ci și de localități din estul și sud-estul țării.
„Modelul feudal, falimentar, corupt şi retrograd inventat în aceste zone şi extins recent la nivelul Guvernului şi al Parlamentului este repudiat în mod natural nu doar de Cluj, Oradea sau Timişoara, dar şi de Iaşi, Bacău, Constanţa sau Ploieşti. Încercarea de a forma o alianţă care să atenueze din efectele nocive ale actualei Puteri centrale (analfabetă, incompetentă şi obedientă unui grup politic infracţional) este legitimă. (...) Dacă suntem sinceri vom recunoaşte cu toţii că ne dorim să trăim şi să ne creştem copiii în oraşe care se dezvoltă în direcţia în care o fac Oradea sau Timişoara (nu Alexandria sau Turnu Măgurele). Experienţa pozitivă acumulată de aceste oraşe din Vest trebuie folosită pentru a schimba în bine toate comunităţile din România”, mai scrie Victor Ponta.

Citește și: ALIANȚA VESTULUI, lansată oficial la Timișoara. Boc: "Nu e un proiect de separatism teritorial!"
Alianța Vestului, pețită din Est. IAȘIUL VREA ALIANȚĂ Trans-Carpatică cu Clujul