monitorulcj.ro Menu
Actualitate

RAZIE a polițiștilor pe șantierele din Cluj

Polițiștii clujeni au acționat în mai multe locații, verificând societățile comerciale și legitimând zeci de persoane.

Potrivit IPJ Cluj, la data de 29 ianuarie, în intervalul orar 09:00 - 13:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Secția 5 Poliție, compartimentele Investigații Criminale, Ordine și Siguranță Publică, Sisteme de Securitate, au desfășurat o acțiune pentru verificarea modului în care este respectată legislația referitoare la protecția și paza bunurilor, pentru depistarea unor bunuri urmărite în temeiul legii, precum și a persoanelor care se sustrag urmăriirii penale sau executării unor pedepse.

De asemenea, s-au efectuat verificări pentru verificarea legalității contractelor de muncă ale persoanelor care lucrează pe șantiere și pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele de securitate în aceste locații. În acțiune au fost angrenați și polițiști locali, reprezentanți ITM și jandarmi. S-a acționat în 8 locații; au fost verificate 11 societăți comerciale și au fost legitimate 53 de persoane.


Polițiștii au instruit beneficiarii construcțiilor cu privire la obligațiile pe care aceștia le au și cu privire la modul de asigurare a pazei bunurilor aflate pe șantiere, în conformitate cu Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protectia persoanelor, republicată.

Reprezentanții a două firme de construcție au fost invitați la sediul ITM, pentru verificarea documentației necesare. Polițiștii vor continua acțiunile pentru respectarea legislației în vigoare în scopul prevenirii incidentelor în zona șantierelor.