monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Generația care a absolvit în urmă cu 50 de ani Facultatea de Geografie din Cluj s-a reunit

Un eveniment plin de emoție a avut loc joi la Cluj-Napoca. Absolvenții Facultății de Geografie din anul 1969 s-au reunit pentru întâlnirea de 50 de ani.

O sală în clădirea Facultății de Geografie din Cluj-Napoca a fost cea de-a doua casă pentru 24 de suflete pasionate de geografie. Joi, o parte dintre ei s-au reîntâlnit în aceeași sală și ascultau, atenți, la fel cum o făceau în urmă cu mai bine de jumătate de veac, la o scurtă lecție a profesorului Virgil Gârbacea. Înainte de lecție, însă, a făcut prezența. Cu tristețe s-a observat că dintre cei 24 care au fost promoția anului 1969, doar 12 erau prezenți. Unii nu au ajuns la întâlnire fiindcă sunt bolnavi, alții sunt în străinătate, iar 5 dintre ei au plecat. Nimeni nu spune „au murit” sau „au decedat”. Ei doar „au plecat”.

Amintiri care dăinuie peste decenii

Fiul unui reputat medic clujean, Virgil Gârbacea a urmat cursurile Liceului „C.D. Anghelescu”, după absolvirea căruia a intrat la facultate în anul 1947, urmând la început concomitent cursurile facultăţilor de geografie şi de chimie. În final a optat pentru geografie, la absolvire fiind reţinut la facultate, unde a devenit în scurt timp conferenţiar (1954). Astăzi, la cei 89 de ani ai săi, Virgil Gârbacea este la fel de pedant și elegant, cum era și în tinerețe, după spusele foștilor săi studenți. În ciuda vârstei înaintate, profesorul își amintește cu drag de generația din 1969, deși, au mai fost alte zeci de generații, alte mii de studenți. Le-a predat Geomorfologia și continentul Africa.


„Mă bucur că v-am întâlnit, pentru că putem face un schimb de amintiri. Am foarte multe amintiri în legătură cu dumneavoastră, deși am avut câteva mii de studenți. În primul rând mi-am amintit că Pătroc a fost aniversară nu de mult. Mi-am amintit de Soiu și aș vrea să îl întreb dacă știe să danseze ca la Braga. Cu Dorina am studiat terasele Târnavei Mari și cu foarte mulți alții am amintiri. Cu Stan am avut o legătură veche care a început foarte bine și s-a terminat de asemenea foarte bine. Ana, felicitări pentru prestația de la Oradea, acolo unde am fost și eu în comisie. De Pia aș vrea să spun că am avut cu ea o dezbatere foarte largă despre faptul că după amiază se scrie cu cratimă sau fără”, își amintește Virgil Gârbacea.

Din colegi, prieteni

Au fost 24 de studenți, care au devenit între timp prieteni. I-a unit iubirea pentru geografie și cu toate că s-au răspândit în toate colțurile țării, unii plecând chiar peste hotare, au reușit să păstreze timp de 50 de ani acea prietenie formată în studenție, pe băncile Facultății de Geografie. Se sună, se întâlnesc când și când, pe unde mai au drumuri, iar respectul pentru profesorul care i-a învățat despre Africa este una dintre principalele legături. Unii dintre ei, vizibil emoționați, au luat cuvântul, depănând amintiri.


„Eu sunt un produs al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Sunt mândră de acest lucru. Am rămas într-o instituție de știință, cultură și educație și am dus mai departe amprenta socio-profesională și umană a tuturor dascălilor de aici. Am fost tristă azi. M-am plimbat și am cotrobăit, cum s-ar spune, printre amintirile celor cinci ani superbi. Au fost anii noștri de aur!”, a spus Pia Pascu, una dintre absolvente.

Apoi, a vorbit cu tremur în glas Maria Patroc, care s-a căsătorit cu unul dintre colegii săi, fiind descriși ca  fiind „o pereche deosebită de absolvenți pe care i-a dat Clujul”, după cum i-a descris colegul lor, Mihai Soiu.


„După ce soțul meu a plecat, ceea ce mi-am dorit cel mai mult a fost să trăiesc, să pot veni, să mă întâlnesc cu colegii mei și în mod deosebit, dacă să am șansa să văd un dascăl la această vârstă”, a spus Maria.

Pentru ei, cei cinci ani de facultate nu au însemnat doar cursuri, ci o perioadă în care s-au format ca oameni.


„Cei 50 de ani s-au estompat. Suntem iarăși copiii care au fost, alături de profesorul nostru și ne gândim cu atât de mult drag la dascălii noștri care ne-au fost modele să fim și noi dascăli de excepție, pentru că am lucrat și la sat și la oraș, unde am căutat să fie geografia obiectul preferat, unde i-am învățat ceea ce ne-au învățat profesorii noștri. I-am învățat să aibă încredere în noi, cum dascălii au avut la rândul lor încredere în noi”, a mărturisit Silvia Căstăian.

Dintre cei 24 de absolvenți, toți au ajuns să profeseze în domeniu. Unii au predat geografia la clasele de generală sau de liceu, alții la universitate. Unii au fost meteorologi, iar alții hidrologi. Cert este că niciunul nu și-a abandonat prima iubire, adică geografia. Deși pensionari, joi au simțit că sunt iar niște copii în băncile facultății, îndrăgostindu-se fără cale de scăpare de Cluj.