Doi angajaţi ai Centrului de plasament din oraşul Beclean (jud. Bistrița-Năsăud), un bărbat şi o femeie, au fost agresaţi de un tânăr de 16 ani, internat în respectiva unitate.
Primarul comunei Florești, Horia Șulea anunță că operațiunile de conservare a lucrărilor pe traseul Drumului de Legătură Sud vor continua și în perioada următoare.
România avea 38 de hoteluri de 5 stele la finalul lunii iulie, reprezentând 4,2% din numărul total de locuri în hoteluri, cu două mai multe decât anul trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) publicate marţi.
Cu toate că municipalitatea dispune de un PR puternic, care te face să crezi că pe malul Someșului Mic curge doar lapte și miere, realitatea de zi cu zi pentru mulți clujeni este puțin mai diferită.
Pe lotul 2 al autostrăzii A10 Sebeș-Turda, grecii de la Aktor vor înregistra în 2019 un progres mai bun decât în anul precedent, undeva la 15 puncte.
În fiecare vineri, la miezul nopții, dintr-o curte din satul Moșuni, județul Mureș, se aud urlete, lătrături și grohăituri. Scenele din faimosul film de groază „Exorcistul” prind viață în curtea lui Cristian Pomohaci.
Minora de 13 ani, dată dispărută în cursul zilei de duminică, a fost găsită.
O tânără de 19 ani din Florești s-a ales cu dosar penal în urma unui accident pe care l-a produs duminică noaptea.