Extinderea Parcului Etnografic – cel mai mare din țară – vizează o suprafață de peste 42 de hectare, cu o investiție de 10 milioane de euro, în care sunt incluse și poiana, respectiv Pădurea Hoia.
Nou regulament pe mijloacele de transport în comun intră, oficial, în vigoare. Dacă urci în mijlocul de transport cu îmbrăcăminte murdară şi urât mirositoare sau dacă faci gesturi obscene şi insulţi şoferii şi controlorii de bilete rişti să primeşti o amendă usturătoare.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, aflat pe loturile 1 şi 2 ale Autostrăzii Sebeş – Turda, spune că va vorbi cu premierul Viorica Dăncilă să îi permită să stea două zile pe săptămână pe şantier. Lotul 1 se va deschide circulaţiei la sfârşitul anului, a spus Cuc.
Alpinistul clujean Radu Albu va pleca la sfârșitul acestei luni în Nepal, Himalaya pentru o expediție într-o ascensiune solitară (solo climbing) pe muntele Ama Dablam 6.856m, considerat unul dintre cei mai tehnici (abrupți) munți din Himayala, și numit de către revista National Geographic “probabil cel mai frumos munte al lumii”.
Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA vine în sprijinul publicului călător prin suplimentarea mijloacelor de transport în comun cu aproximativ 25%, începând cu data de 9 septembrie 2019, ca urmare a începerii anului școlar și a reluării activității în majoritatea unităților economice din municipiul Cluj-Napoca.