monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Fosta „Sexxy" este fidela

Daca pe plan artistic nu se poate lauda cu prea multe reusite de cind e „solo" pe piata muzicala, cind vine vorba despre succesul la barbati, Julia Chelaru (foto) (fosta membra a trupei Sexxy) se afla inca in top. Desi are o relatie fericita cu impresarul ei, Bogdan Jianu, Julia continua sa primeasca avansuri de la reprezentantii sexului opus. Unul dintre admiratorii cintaretei, manechinul Bernard Tatomir, a insistat zilele trecute ca Julia sa accepte invitatia la o cina romantica. Cei doi s-au intilnit recent la o prezentare de moda a designerului Daniel Margarit, in cadrul evenimentului „Glamour & Style". Fidela prietenului ei, Julia a refuzat politicos invitatia, spre dezamagirea manechinului amorezat. Voci din anturajul acestuia sustin insa ca Bernard este hotarit sa isi continue „asediul", pina cind frumoasa cintareata va ceda insistentelor.

Vrea sa fie american

 Traistariu crede ca va avea mai mult succes decit fostul membru al trupei O-Zone, Dan Balan, caruia plecarea in SUA nu i-a adus succesul sperat. Increderea in sine a lui Mihai este tot mai mare, cintaretul propunindu-si sa il eclipseze chiar si pe Eminem. „Da, mi-as dori sa plec definitiv in America. Am primit niste propuneri, dar deocamdata sint in faza de proiect. Casa de productie Universal este in negocieri cu Roton, de care apartin acum. Vor sa difuzeze videoclipul Tornero in Statele Unite ale Americii si sa fiu invitat la citeva emisiuni, sa vada cum sint primit de publicul american. Sincer, eu cred ca stilul meu, dance, nu va avea foarte mult succes, dar sint dispus sa trec pe hip-hop sau R&B. Ma ajuta si vocea si imi voi schimba si stilul vestimentar. In plus, in State imi va fi mai bine si din punct de vedere financiar, cu toate ca nu ma prea intereseaza acest aspect. Acum cistig mai bine ca oricind", a marturisit Mihai Traistariu.

Sutii de imagine

Orice fotoreporter ambitios viseaza la poza vietii lui. Un instantaneu unicat este nu numai motiv de mindrie profesionala, ci si o ocazie excelenta de a face bani. Astfel de ocazii nu se ivesc in fiecare zi. Exista insa fotografi care si-au facut o profesie din a vina doar imagini inedite. De obicei, vedetele sint tinta lor, cele despre care vrem sa stim cum arata nemachiate, cu cine se mai incurca, ce gesturi indecente fac, cit s-au ingrasat. Hotilor de imagini li se spune paparazzi. Meseria a prins teren si la noi. Paparazzii autohtoni declanseaza scandaluri dupa ce aduc pe prima pagina a ziarelor mondene imagini cu personalitati care fac altceva decit stim ca fac de obicei. Romanita, in teleobiectivPaparazzii din Romania au reusit sa o fotografieze pe Romanita Iovan, gravida in luna a opta, sarutindu-se cu Radu Popa, un barbat mult mai tinar decit ea. Evident, nu era sotul acesteia, Adrian, cel care acum un an a impuscat in cap un presupus hot. Se pare ca Romanita s-a indragostit de ziaristul care parea cel mai vehement acuzator al ei. Zvonurile s-au adeverit zilele trecute, cind paparazzii i-au urmarit pas cu pas, o zi intreaga. I-au surprins sarutindu-se in vazul lumii. Nu intr-o fotografie, nu in doua, ci in vreo 600. Opinia publica a fost socata, intrebindu-se daca nu cumva si Bogdan Iancu era ibovnicul Romanitei, iar crima a fost un act premeditat. Poate ca nu s-ar fi aflat niciodata de idila secreta, daca n-ar fi fost paparazzii. Paparazzi made in RomaniaInarmati cu aparate de fotografiat de zeci de mii de euro, paparazzii se catara prin copaci, se ascund prin tufisuri, platesc bani grei ca sa faca rost de un pont sau de un loc bun de pinda. Asteapta uneori zi si noapte, in ploaie sau arsita, ca tinta lor sa dea perdeaua la o parte ca s-o poata fotografia imbracata sumar. Sau in compania cui n-ar trebui. Paparazzii din Romania sint din ce in ce mai priceputi. Desi la noi sint catalogati drept fotoreporteri de monden, munca lor e tot o vinatoare de senzational. Primele instantanee de paparazzi care au stirnit opinia publica si invidia colegilor de breasla au fost cu Andreea Marin, suprinsa in momente intime cu un barbat necunoscut. Dar prin cite n-au trecut baietii ca sa obtina valoroasele fotografii! Au stat catarati pe zidurile Doftanei o noapte intreaga, s-au strecurat prin curtile vecinilor, i-au latrat ciinii, n-au mincat nimic, si-au scrintit gleznele. Dar au avut noroc.Viata greaNu e usor sa fii paparazzo. Subiectul nu sta la pozat, se fereste cit poate, mai ales daca se stie urmarit de presa, dar paparazzii nu renunta, unde e vedeta sint si ei, poate-poate se intimpla ceva. Au fost cazuri cind „victimele" au zarit obiectivul aparatului de fotografiat si au luat-o la fuga. Alteori, paparazzii au fost cei luati la suturi, ba chiar amenintati cu pistolul. Pina in ultima clipa insa au continuat sa fotografieze. Cel mai bine se vinde infidelitatea. Dar si situatiile jenante. Reactiile vedetelor sint diferite. Cele mai multe ameninta publicatiile si pe fotografi cu procese si despagubiri. Altele tac, pentru ca poza spune tot si nu mai e loc de comentariu. Foarte putine se amuza, ca si cum nu le-ar pasa. Nemachiate, starurile de televiziune arata jalnic si acest lucru le doare mai tare decit ca au fost pozate fara voia lor, asa ca ii lasa in pace pe paparazzi. Baieti raiDaca surprinsii sar la bataie, ajung dupa gratii tot ei. In 1996, actorul Alec Baldwin a fost arestat dupa ce i-a invinetit un ochi unui fotoreporter. La casatoria sa cu Madonna, actorul Sean Penn a batut mar un paparazzo. A facut o luna de puscarie. In 1995, Robert de Niro a imbrincit un cameraman. Actorul a avut noroc, operatorul s-a multumit cu suma oferita de de Niro si si-a retras plingerea. Paparazzii au desfacut casnicii. Printesa Stephanie de Monaco a intentat divortat dupa ce paparazzii l-au fotografiat pe sotul ei facind sex cu Miss Topless Belgia. Alte victime cad in depresie din cauza stresului. Mai rau de atit, se pare ca paparazzii, indirect, pot ucide. Din cauza lor a avut loc accidentul in care au murit Lady Di si iubitul ei, la Paris, in 1997. Soferul a incercat sa scape de fotografi rulind cu 180 km/h. Masina s-a zdrobit de un stilp. Fara remuscari, paparazzii au fotografiat totul inainte sa ajunga autoritatile, in loc sa incerce salvarea victimelor. Huliti, dar necesariPaparazzii sint lipsiti de scrupule. Ei se apara spunind ca au dreptul sa isi exercite profesia in virtutea libertatii presei. In plus, intre celebritati si paparazzi exista un fel de dependenta. Vedetele ii accepta cind au nevoie de ei. Cind se zvonea ca sotii Beckham sint pe cale sa se desparta, acestia au apelat la paparazzi pentru a oferi fanilor fotografii care-i aratau fericiti. Paparazzii s-au simtit folositi. Pentru acel serviciu, isi iau revansa hartuindu-i neincetat. Celebrul cuplu este la ora actuala cel mai vinat subiect al paparazzilor din Marea Britanie. Dar paparazzii fac si fapte bune. Britney Spears, dupa ce a fost fotografiata conducind masina cu bebelusul in brate, probabil n-o sa mai fie niciodata atit de imprudenta. Politicienii romani nu vor mai discuta problemele tarii la o bere, dupa ce au vazut ce a patit presedintele Basescu, surprins la „una mica" intre colegii de guvernare. Deontologie controversataNu exista o scoala care pregateste paparazzi. Meseria se invata din mers. Mercenarii imaginilor se considera detectivi talentati. Si chiar asa si sint. De obicei, un paparazzo este un fost fotoreporter bun care a ales sa-si practice liber profesia. Pentru ca niciun ziar nu i-ar cumpara o poza obtinuta usor, se specializeaza in situatii de scandal. Nu prea exista paparazzi celebri, chiar daca se stie ca unii s-au axat pe o anumita vedeta. Sint porecliti „ai printului Williams" sau „ai Angelinei Jolie". Dar celebre sint fotografiile lor. Si foarte scumpe. Profesional, un paparazzo este foarte priceput, fotografiile lui sint clare, sugestive. Talentul insa este aspectul cel mai putin apreciat, ei fiind criticati si acuzati nu fiindca urmaresc o persoana publica si fac poze, ci pentru ca nu stiu unde sa se opreasca. Excesul de zel duce la hartuire. Nicio lege antipaparazziDaca paparazzii exista, e vina lor, a celebritatilor, a tabloidelor si nu in ultima instanta, a celor care le cumpara. Paparazzii se scuza explicind ca publicul este cel care le cere sa-si faca meseria in acest fel. Oamenii sint avizi dupa detalii despre cei faimosi si bogati. Viata amoroasa a vedetelor e promiscua, paparazzii arata lumii adevarul, n-au nicio vina ca acesta nu e pe placul tuturor. Redactiile nu pot refuza ofertele tentante. Platind fara sa cricneasca sume exorbitante, punind imaginile pe prima pagina, ii incurajeaza pe paparazzi sa ramina in business. Presa internationala a condamnat actiunile de tip paparazzo dupa moartea Printesei Inimilor. Dar o legislatie clara antiparazzi nu s-a adoptat. Paparazzii pot fi pusi la coltul rusinii, dar nu pot fi interzisi. Tintarii lui Fellini Se spune ca paparazzii au existat de cind s-a inventat fotografia. Termenul insa a aparut in anii '50, in Italia, cind un val de fotoreporteri a inceput sa vineze imagini compromitatoare cu vedete. Regizorul Federico Fellini i-a numit asa in filmul „La dolce vita", fiindca paparazzo se pronunta asemanator cu cuvintul italian „papataceo" care inseamna tintari mari. Piata neagra a fotografiilor Visul oricarui paparazzo este sa prinda poza de un milion de dolari, cel mai mare premiu in domeniu. La acest pret urmau sa se vinda fotografiile de la locul accidentului printesei Diana. Primele imagini cu Lady Di si miliardarul Dodi al-Fayed sarutindu-se pe un iaht au fost cumparate cu 210.000 de dolari. La jumatate de pret s-au vindut pozele cu George Michael prins cu pantalonii in vine, intr-un WC public, facind sex cu un barbat. Pentru Jennifer Lopez sau Justin Timberlake, pretul a scazut la 400.000 de dolari. Cel mai mult se ofera in prezent pentru poze cu Britney Spears, Angelina Jolie, George Clooney si Brad Pitt, dar numai in ipostaze erotice. In Romania, paparazzii sint platiti la salariu fix, ce-i drept substantial, de circa 1.000 de euro. Agentie de paparazzi Cele mai populare tabloide care folosesc fotografii cumparate de la paparazzi sint: Entertainment Tonight, France Dimanche, Frecuencia Latina, News of the World, Paris Match, People Magazine, The Mirror, The Sun, The Sunday Mirror, The Weekly World News. Cea mai cunoscuta agentie care cumpara imagini compromitatoare si le vinde mai departe ziarelor este „Big Picture".

Expozitie „Franz Binder"

Muzeul de Etnografie Universala „Franz Binder" gazduieste expozitia „Franz Binder - calator in Africa Centrala". Expozitia evoca amintirea unei personalitati de ale carui eforturi a depins inchegarea la Sibiu, in a doua jumatate a secolului al XIX- lea, a fondului de etnografie noneuropeana, alaturi de colectiile de istorie naturala. In cadrul manifestarii vor fi etalate citeva din piesele etnografice cele mai valoroase ale colectiei donate de Franz Binder in 1862 si 1862, Asociatiei A  Franz Binder si prezinta din perspectiva Jurnalului sau de calatorie locurile si oamenii pe care i- a intilnit, experientele de viata nu totdeauna fericite de care a avut parte printre piramide, in desert, cu ambarcatiuni pe Nil, uneori in vecinatatea negustorilor de sclavi sau a traficantilor de fildes, mediator uneori intre doua triburi vrajmase.

Simpozion de ceramica

Complexul National Muzeal „Astra" Sibiu, in colaborare cu Cercul de Cercetare Tematica a Ceramicii Europene, cu sediul in Republica Federala Germania, sub patronajul Consiliului Judetean Sibiu, organizeaza pina duminica cel de-al 39-lea Simpozion International de Ceramica, cu tema Suprafete ceramice si Design. Vor fi prezente aproximativ 50 de personalitati din toata Europa (Germania, Austria, Ungaria, Elvetia, Slovacia etc.) si din tara, cu cele mai valoroase rezultate in domeniu. Toti cei interesati de tratarea suprafetelor ceramice traditionale si europene sint asteptati, incepind cu data de 18 septembrie, in Sala de lectura a Bibliotecii ASTRA.

Atelier de fotografie

Foaierul Facultatii de Litere si Arte din cadrul Universitatii „Lucian Blaga" din Sibiu va gazdui, marti, 26 septembrie, vernisajul expozitiei de fotografie „Camera Obscura (Pinhole)". La atelier participa 20 de tineri sibieni, iar in cele 4 zile de desfasurare a workshop-ului, participantii vor avea ocazia sa isi construiasca, din cutii de pantofi sau doze de biscuiti, propria „camera obscura", devenind apoi ei insisi fotografi. Evenimentul este coordonat de fotografii Julia Mehls (Germania/Spania), Stefan Jammer (Germania/Romania) si Adrian Oprea (Romania).  Vernisajul va incepe la ora 18.

Onorat la Köln

Presedintele Traian Basescu a primit joi, la Köln, premiul Konrad Adenauer, in semn de apreciere a activitatii politice depuse la nivel local, national si european. Seful statului roman devine, astfel, cel de-al doilea laureat al acestui premiu, dupa fostul primar al orasului Lyon, Raymond Barre. Dupa cum a spus chiar Traian Basescu, el se numara printre putinii romani care au avut sansa sa primeasca astfel de onoruri din partea unei municipalitati „care inseamna traditie, istorie, performanta in Europa". „Decernarea acestui premiu este probabil unul dintre elementele care vor ramine repere de recunoastere a activitatii mele politice. Voi purta cu mindrie si diploma si insemnele acestui premiu, pentru ca onoarea facuta astazi este facuta poporului roman si, in mod special, germanilor care traiesc inca in Romania", a subliniat Traian Basescu.Lumina din GermaniaSeful statului a reamintit episodul din decembrie '89, cand, in primele zile dupa Revolutie, Germania a fost una dintre tarile care au sprijinit Romania pentru a depasi acele momente dificile. Germania a furnizat atunci Romaniei, timp de trei luni, energie electrica. „Noi n-o sa uitam deschiderea Germaniei. Pentru prima data, aveam lumina 24 de ore din 24", a spus Traian Basescu.Inapoi in EuropaPresedintele a evidentiat faptul ca, in prezent, Romania se pregateste sa intre in Europa unita, „acolo unde a fost si doar revine". „Marea noastra problema este cit de performanta va fi Europa dupa ce se va intregi cu Romania si Bulgaria. Noi toti avem nevoie de o Europa performanta, de o Europa careia sa-i dam noi repere. A fi performant inseamna sa invatam sa vorbim cu o singura voce in politica externa", a mai spus presedintele.Laudat de von WeizsackerDistinctia i-a fost conferita sefului statului roman de primarul general al orasului Köln, Fritz Schramma, care a evidentiat atit personalitatea lui Traian Basescu, cit si pe cea a fondatorului acestor premii, Konrad Adenauer, om de seama, cu merite deosebite in dezvoltarea metropolelor si in constructia europeana. Discursul de laudatio a fost rostit de fostul presedinte al RFG Richard von Weizsacker, care a spus despre Traian Basescu ca a reusit sa cirmuiasca Romania spre portul Europei. „Aderarea Romaniei si Bulgariei va fi o etapa cheie pentru depasirea perioadei Cortinei de fier. Germania isi asuma obiectivul politic de aderare a Romaniei la 1 ianuarie 2007, nu numai in interesul Romaniei, ci si in interesul nostru national si european", a spus fostul presedinte federal.Razbunarea „comunitarilor"Inainte de decernarea premiului, in fata primariei orasului Köln, unde a avut loc ceremonia, mai multe persoane au manifestat impotriva acordarii acestui premiu lui Traian Basescu, motivindu-si demersul prin faptul acesta ca a dus o campanie de exterminare a ciinilor vagabonzi din Bucuresti pe vremea cind era primar general al Capitalei.Premiul Konrad AdenauerPremiul Konrad Adenauer se acorda unor personalitati politice europene in semn de apreciere pentru merite deosebite in administrarea marilor orase, precum si pentru contributii la procesul de integrare europeana.

Prinsa in flagrant

V. Maria, mandatar al unei societati comerciale, s-a prezentat in 13 septembrie la sediul DGA pentru a denunta un act de coruptie. Femeia sesiza faptul ca, pentru obtinerea unui acord de mediu, doua persoane, Vasile D. si  Luminita C., i-au pretins suma de 60.000 euro lasind-o sa inteleaga ca ar avea influenta asupra unor functionari publici din cadrul Garzii Nationale de Mediu si Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor. Din banii pretinsi, Vasile D. urma sa primeasca 10.000 euro, iar pentru obtinerea acordului de mediu denuntatoarea urma sa dea 25.000 euro Luminitei C., inainte de inceperea demersurilor pentru obtinerea actului, iar restul de 25.000 euro la primirea documentului. Femeia avea nevoie de acordul de mediu pentru punerea in functiune a unui incinerator de deseuri spitalicesti pe raza judetului Sibiu, pentru care facuse demersuri la autoritatile locale din anul 2005, fara sa obtina un rezultat favorabil. Operatiune organizataIn urma informatiilor primite de la femeie, miercuri, a fost organizat flagrantul la care au participat ofiteri de politie judiciara ai DGA si procurori DNA. In urma constatarii infractiunii flagrante asupra faptuitoarei, in poseta a fost gasit plicul cu banii tratati criminalistic, pus intr-o agenda. In urma cercetarilor efectuate s-a stabilit ca faptuitoarea Luminita C. s-a prezentat cu o identitate falsa atit denuntatoarei cit si organului de urmarire penala. Ambii infractori au fost retinuti in arest.

Pensii prin banca

La domiciliuCasa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale (CNPAS) va putea sa achite drepturile de pensii prin intermediul conturilor curente sau de card deschise de beneficiari la diverse banci - potrivit prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.69/13.09.2006 - numai dupa ce vor avea loc negocieri intre Casa de Pensii si bancile interesate. In ceea ce priveste plata pensiilor, in luna octombrie, prin conturi deschise la Bancpost, CNPAS precizeaza ca de luna viitoare, taloanele de plata nu vor mai fi distribuite de banca, aceasta operatiune urmand sa fie efectuata lunar de catre casele teritoriale de pensii, prin intermediul Companiei Nationale Posta Romana, indiferent de modalitatea de plata pentru care s-a optat. Astfel, taloanele, de culoare mov, urmeaza sa fie transmise la domiciliul pensionarilor.Prin cardDe asemenea, pentru facilitarea platii acestor drepturi si pentru evitarea aglomeratiei din zilele de plata, incepind cu luna noiembrie, pana in 20 octombrie, toti clientii Bancpost beneficiari de conturi curente, cu domiciliul pe teritoriul Romaniei, vor putea opta pentru plata drepturilor prin card Bancpost, precizeaza CNPAS. Cei care nu opteaza pentru aceasta solutie vor trebui sa se adreseze Casei Judetene de Pensii pentru a alege varianta dorita de achitare a pensiei.In aceasta perioada, Bancpost nu va mai deschide noi conturi curente pentru pensii, exceptie facind cererile adresate de pensionarii cu domiciliul in Israel, situatii care fac obiectul unor prevederi distincte.ComisionPresedintele CNPAS, Mihai Seitan, anunta, saptamina trecuta, ca pensionarii vor avea posibilitatea sa opteze pentru plata pensiilor prin cont curent sau cont de card deschise la orice banca din Romania, in schimbul unui comision maxim de pina la 0,15 la suta din sumele virate, stabilit prin negociere cu fiecare banca. Optiunea va fi posibila dupa ce Guvernul a modificat si completat, prin ordonanta de urgenta, Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, introducind noile prevederi.Din cauza aglomeratieiCu citeva luni in urma, Casa Nationala de Pensii si alte Asigurari Sociale a fost anuntata ca Bancpost si CEC doresc sa rezilieze contractele incheiate care privesc plata pensiilor, motivul invocat fiind ca pensionarii aglomereaza ghiseele in zilele in care stiu ca li s-au virat pensiile in conturi. 

In ghearele birocratiei

Dans contemporanPotrivit coregrafului Cosmin Manolescu, director executiv al Fundatiei Proiect DCM, Festivalul de dans contemporan „Sibiu Dans 2007" si proiectul coregrafic romano-luxemburghez „Danse.Entre.Deux" sint singurele proiecte de dans contemporan care se vor organiza in 2007 la Sibiu. Cu toate acestea, pina in momentul de fata, Ministerul Culturii si Cultelor (MCC) nu a alocat niciun ban pentru pregatirea acestora. „Mi-as fi dorit ca aceste programe sa se desfasoare la nivelul la care se desfasoara in Uniunea Europeana. Din pacate, lucrurile merg greu din punct de vedere al legislatiei, al birocratiei (...) Pentru Festival si pentru proiectul pe care il desfasuram in parteneriat cu Luxemburgul nu am primit inca nicio finantare", spune Cosmin Manolescu.BugetulDirector executiv al Fundatiei Proiect DCM a explicat ca bugetul Festivalului „Sibiu Dans 2007" este de circa 160.000 euro, din care MCC a anuntat ca poate suporta 60.000 de euro. Bugetul proiectului „Danse.Entre.Deux" este de 37.000 euro, din care jumatate va fi suportat da catre partea luxemburgheza. Pentru acest din urma proiect, Proiect DCM a primit o finantare de 5.744 lei de la Centrul National al Dansului din Bucuresti (CNDB), restul sumei fiind incerta. „Vom continua sa negociem, sper sa se gaseasca niste formule prin care acest proiect sa capete importanta pe care cred ca si-o are in cadrul «Sibiu 2007» (...) Sa nu uitam insa ca teatrul este foarte bine reprezentat la Sibiu. (...) Dansul are un proiect principal (n.r. - Festivalul «Sibiu Dans 2007») si e important cit de mare va fi, pentru ca daca banii vor fi putini dimensiunea si calitatea artitica a proiectelor vor fi mai mici", a spus Cosmin Manolescu.Garantii financiareMai mult, coregraful s-a plins de legislatia romaneasca, potrivit careia trebuie sa depuna garantii financiare pentru cele doua proiecte pentru care va primi bani de la MCC. „Sintem in septembrie, trebuie sa semnam un contract care cere o garantie. Nu stiu cum vom rezolva, dar este o aberatie. Desi decontul se face la final, trebuie sa depui o garantie, care sta blocata in contul MCC (...) Nu cred ca operatorii culturali ar trebui sa depuna o garantie pentru proiecte, nu se intimpla niciunde in lume. Acest sistem apare numai pentru operatorii culturali independenti si ONG-uri, nu si pentru institutiile publice care primesc finantare, indiferent de calitatea proiectelor", a mai spus Manolescu.SperantePotrivit liderului fundatiei, cea mai mare parte a fondurilor de la MCC trebuie sa mearga pentru plata dansatorilor si coregrafilor straini prezenti la manifestari, precum si pentru asigurarea infrastructurii necesare pentru desfasurarea manifestarilor, respectiv achizitionarea unui covor de dans profesional si a unor instalatii. Manolescu spera ca „se vor gasi bani" pentru organizarea celor doua proiecte si, timp de doua saptamini, in 2007, Sibiul va fi „capitala europeana a dansului".In spatii neconventionaleFestivalul „Sibiu Dans 2007" se va desfasura in perioada 17 - 31 august 2007 si isi propune sa ofere publicului o intilnire cu dansul contemporan european si romanesc, programul incluzind spectacole diverse in spatii neconventionale din Sibiu, precum: curtea Muzeului Brukenthal, Podul Mincinosilor, Biserica Fortificata Cisnadioara, Biserica Azilului.         Programul, adresat coregrafilor si dansatorilor din Sibiu si Bucuresti, cuprinde: cursuri de dans contemporan conduse de coregrafi romani, ateliere de dans deschise publicului, spectacole, instalatii multimedia si un seminar international. In plus, in cadrul Festivalului se va organiza si proiectul coregrafic european si seminarul international „The migrant body".Colaborare cu Luxemburg„Danse.Entre.Deux" este o colaborare artistica intre coregraful Cosmin Manolescu si Bernard Baumgarten, director al „Danz Festival Lëtzebuerg" din Luxemburg. In cadrul proiectului vor fi realizate doua piese coregrafice interpretate de dansatori romani si luxemburghezi, care vor avea premiera in Luxemburg, pe 23 iunie 2007, in deschiderea festivalului „Danz Festival Lëtzebuerg", si la Sibiu, pe 31 august 2007, in inchiderea Festivalului „Sibiu Dans 2007".

Locuinte mai ieftine?

 Preturile locuintelor vor scadea cu pina la 15% imediat dupa aderarea la Uniunea Europeana, dar vor reveni pe un trend treptat de crestere dupa circa doi ani, este de parere Ruxandra Cleciu, presedintele Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI). „Probabil ca scaderea va fi de pina la 15%, ca urmare a socului economic care va avea loc pe fondul scumpirii utilitatilor, a alimentelor. Romanii nu vor mai fi atit de interesati sa cumpere locuinte, ulterior insa preturile vor creste treptat, dupa care va avea loc o stabilizare", a spus Cleciu, la un seminar pe tema pietei imobiliare.Previziuni similarePreviziuni similare a formulat, la seminar, Kamil Kosman, director de divizie in cadrul Ceska Sporitelna Bank din Cehia, parte a grupului austriac Erste. El a apreciat ca evolutia pietei imobiliare din Romania va fi similara cu cea din Cehia sau Slovacia. „Pe piata rezidentiala, de exemplu, preturile au crescut extrem de mult inainte de integrarea in Uniunea Europeana, dupa care a avut loc o scadere. Treptat insa preturile au inceput sa creasca din nou si ca urmare a amplificarii pietei creditului ipotecar", a aratat Kosma.        El a apreciat ca si in Romania, imediat dupa aderare, preturile locuintelor vor scadea, dar vor incepe ulterior sa creasca treptat .Schimbare de mentalitateOficialul ARAI a sustinut, de asemenea ca, dupa integrarea Romaniei in UE, va avea loc si o schimbare de mentalitate in ceea ce priveste proprietatea asupra locuintelor, iar piata inchirierilor va avea un rol foarte important. „Tot mai multi romani vor pleca in strainatate sa lucreze, din acest motiv nu va mai fi un interes atit de mare pentru cumpararea locuintelor. De asemenea, vor veni si multi straini sa lucreze in Romania si vor cauta sa inchirieze o locuinta", a precizat Cleciu. In opinia sa, aceasta evolutie va determina fondurile de investitii sa cumpere proiecte rezidentiale in Romania, in vederea inchirierii.Pentru clasa medieCleciu a precizat ca interesul pentru locuintele de lux a scazut, marea majoritate a cererii fiind adresata proiectelor pentru clasa medie.  In ceea ce priveste previziunile ARAI pentru celelalte segmente imobiliare, Cleciu a aratat ca acestea vor inregistra dezvoltari semnificative dupa aderare. „Piata spatiilor de birouri va atrage investitii importante, care vor reusi in cele din urma sa echilibreze raportul cerere-oferta, ceea ce va duce la stabilizarea chiriilor", a spus Cleciu.Concurenta aprigaReprezentantul ARAI arata ca piata spatiilor comerciale va consemna nu numai intrarea unor operatori importanti, ci si iesirea de pe piata a altora. „Concurenta va fi din ce in ce mai apriga, dezvoltatorii se vor axa pe conceptul de parcuri comerciale si de asemenea, vom vedea si retrageri de pe piata, pe fondul amplificarii concurentei", a mentionat Cleciu. Potrivit acesteia, cea mai importanta evolutie va avea loc pe piata spatiilor industriale, dar dezvoltarea acestui segment va depinde foarte mult si de nivelul investitiilor in infrastructura.

Liberalii ataca Primaria

Siguri pe eiDeputatul de Sibiu, Cornel Stirbet, a recunoscut ca actualul viceprimar al orasului, Eugen Mitea, este unul dintre viitorii contracandidati ai lui Klaus Johannis la primarie. Sondajul de opinie comandat de liberalii sibieni, in vara acestui an, i-a condus pe acestia la concluzia ca au cea mai puternica pozitie in judet, din punct de vedere politic. „Sondajele sint relative, insa ne-a aratat ca, la nivel de judet, lucrurile sint pozitionate bine, in ceea ce ne priveste. Avem majoritatea pe harta politica. Nu doar pentru ca, in urma recentei migratii politice, avem un numar mare de primari, ci pentru ca, in optiunile de vot, sintem foarte bine plasati", a apreciat parlamentarul sibian.Program stabilitChiar de saptamina viitoare, in organizatia judeteana a PNL va fi pus in practica un calendar al pregatirii pentru alegerile locale din 2008. „Toti acesti primari vor avea contracandidati foarte seriosi si trebuie sa se pregateasca foarte bine pentru 2008", crede deputatul Stirbet. Demnitarul s-a referit si la municipiul Sibiu, insa fara a oferi prea multe amanunte. El a dat asigurari ca exista, oricum, mai multi candidati liberali pentru postul de primar, insa a refuzat sa dea detalii. „Numele nu le veti afla inainte de martie 2008", spune Stirbet.Campanie curataIn cadrul unei conferinte de presa, deputatul Stirbet s-a referit, ieri, si la problema migratiei politice, in urma careia in partidul sau au intrat numerosi primari din judet. Desi, personal, a dezaprobat practica „migratiei", Stirbet a anuntat ca toti actualii primari ai PNL se vor bucura de sprijinul partidului la viitoarele alegeri, insa a militat pentru o campanie „curata". „Luna trecuta s-a incheiat depunerea declaratiilor de apartenenta politica a alesilor locali. Precizez ca noi nu am facut nici un fel de presiuni, sau negocieri. De altfel, consider ca migratia nu este o normalitate in viata politica si nu o sustin", a spus deputatul, constatind ca, pentru a-si pastra functia, majoritatea primarilor cu mai multe mandate a trecut pe rind la partidele aflate la guvernare.

Mihai de la Hi-q revine in televiziune alaturi de colegii sai

Dupa o vara plina de concerte, cei de la Hi-q au mers anul acesta separat in vacanta. Mihai a fost poate cel mai norocos dintre ei pentru ca a petrecut o saptamina in Franta, la Montpellier, unde locuieste sora sa care studiaza acolo. Mihai tocmai s-a intors in aceste zile din vacanta si se pregateste alaturi de Florin pentru noua lor emisiune care va debuta in curind la TVR2. Emisiune se va numi  “Ce bine e!” si va fi realizata in direct dintr-un club din Capitala. “Emisiunea va avea ca subiect industria muzicala romaneasca. Vom avea ca invitati cei mai importanti oameni din aceasta  industrie, cu scopul de a gasi noi trupe si de a le oferi sansa de a iesi din anonimat. Sansa se va concretiza intr-un set de sfaturi profesioniste pe care o echipa de specialisti le vor da in direct”. Echipa de  specialisti va fi condusa chiar de Mihai si Florin (care, dupa cum se stie, sunt si producatori ai unor trupe precum TNT si detin de citiva ani si un studio profesionist). Alaturi de ei vor mai da sfaturi tinerilor doritori sa debuteze in muzica o trupa importanta din Romania, un critic de moda, un om de radio, un producator si un ziarist specialist. Emisiunea va fi difuzata in fiecare duminica, de la ora 13, pe TVR2. Baietii d ela Hi-q spun ca emisiunea lor nu-si propune sa lanseze hit-uri, ci doar sa dea o sansa celor care au potential, dar care duc lipsa de  promovare.Nicoleta, alaturi de Viziru in “Om sarac, om bogat” La rindul ei, solista trupei - Nicoleta - a fost cooptata in distributia noului serial ce va fi difuzat la Pro tv - “Om sarac, om bogat”. In serial va juca si Lucian Viziru, surse de pe platourile din Buftea dezvaluind ca cei doi si-ar fi reluat povestea de dragoste.

Amenzi

 Joi au avut loc trei piete saptaminale, la Blaj, Aiud si la Sebes, toate supravegheate atent de oamenii legii. Ca de obicei, politisitii au fost nevoiti sa aplice 29 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 2.100 de lei. Cele mai multe, 12, au fost aplicate pentru diverse incalcari ale normelor circulatiei pe drumurile publice, dar nu au lipsit, nici de aceasta data, amenzile pentru deranjarea linistii publice si nici actele de comert ilicit.

Lupta la virf pentru trofeul “Best Romanian Act”

Pe 2 noiembrie, la Copenhaga, Romania va fi reprezentata pentru a cincea oara la Premiile MTV European Music, un eveniment dominat in acest an, la capitolul nominalizari, de Red Hot Chili Peppers (4 nominalizari), ei fiind urmati de Madonna, Shakira, Nelly Furtado, Christina Aguilera, Kanye West si Muse (cite trei nominalizari). Pina in prezent, trofeul “Best Romanian Act” a fost cistigat de Animal X (2002), Ab4 (2003), Ombladon feat. Raku (2004) si Voltaj (2005). Si de aceasta data, in lupta pentru acest trofeu european au intrat in cursa cinci trupe autohtone, ele fiind selectate prin vot de 100 de persoane: 50 de reprezentanti ai show-bizz-ului romanesc si 50 de telespectatori MTV, alesi in majoritate dintre cei care au votat si pentru varianta dimboviteana a premiilor MTV. Pe 2 noiembrie, Romania va fi reprezentata la Copenhaga de Morandi, Dj Project, Parazitii, Blondy si Simplu. Premiile MTV European Music vor fi prezentate de cintaretul Justin Timberlake.Cat Music vs RotonPe linga faptul ca vorbim de cinci dintre cele mai cunoscute trupe din Romania, Morandi, Dj Project si Parazitii participind si anul trecut pe lista nominalizarilor pentru “Best Romanian Act” (premiu adjudecat de Voltaj), lupta se da la virf si la nivelul caselor de discuri. Dintre nominalizati, Cat Music are trei (Dj Project, Blondy si Simplu), iar Roton - doi (Morandi si Parazitii). La general, scorul dintre cele doua case de discuri este egal, 1-1, Roton avind in vitrina premiul din 2004, iar Cat Music pe cel de anul trecut. Analizind la rece, se pare ca favoriti pentru premiul MTV European Music Awards 2006 - Best Romanian Act sunt Morandi si Dj Project. Motivul? Parazitii au fost nominalizati constant la acest eveniment, iar in ultimul timp s-au axat pe materiale solo, Blondy poate fi incadrata usor la categoria “outsider”, iar Simplu - la fel, desi au revenit in forta, declarind ca oficial le merge bine.In aceste conditii, Morandi si Dj Project par favoriti, fiind trupele care au scos hituri pe banda rulanta in ultimul an. Potrivit reprezentantilor MTV Europe, cu exceptia categoriilor “cel mai bun videoclip” si “Free Your Mind”, toate celelalte categorii isi vor desemna cistigatorii prin votul telespectatorilor, ce va fi inregistrat pe site-urile www.mtveuropeanmusicawards.com si prin WAP la www.mtvema.com, pentru “cea mai buna melodie”, categorie la care au fost nominalizate “Crazy” (Gnarls Barkley), “Maneater” (Nelly Furtado), “Dani California” (Red Hot Chili Peppers), “SOS” (Rihanna) si “Hips Don’t Lie” (Shakira).

Marfa de “marca”

 Trei tineri din judetul Ialomita, din care unul minor, au fost prinsi joi, de agentii Serviciului Public Politia Comunitara (SPPC) a municipiului Alba Iulia, in timp ce incercau sa vinda mai multe aparate foto si scule electrice pentru care nu posedau acte de provenienta. Agentii au descoperit ca produsele fusesera cosmetizate, in sensul ca peste marca originala a aparatelor de fotografiat erau lipite abtibilduri cu inscrisuri “SONY”, iar sculele electrice erau rebotezate “BOSCH”. Cei trei P.G., de 16 ani, P.L., de 21 de ani si P.M., de 20 de ani, au fost condusi la sediul SPPC Alba Iulia, unde au fost fotografiati, iar marfa a fost confiscata.

Flagrant in porumb

 In noaptea de 20 spre 21 septembrie, jandarmii au surprins, pe raza comunei Jidvei, doi barbati, V.C., de 48 de ani, si C.A.D., de 16 ani, care sustrageau stiuleti de porumb de pe o parcela aflata in proprietate privata. Pina in momentul in care au fost surprinsi, cei doi reusisera deja sa umple mai multi saci, pe care-i incarcasera intr-o caruta. Prejudiciul a fost recuperat in totalitate si predat partii vatamate, iar pe numele celor doi au fost intocmite dosare penale, cercetarile fiind continuate de Parchetul de pe linga Judecatoria Blaj.

Neatentie

 Ioan F., de 55 de ani, din Alba Iulia, a fost accidentat, in urma cu doua zile, pe strada Republicii din municipiu. Victima a incercat sa traverseze strada in fuga, printr-un loc nepermis si fara sa se asigure, moment in care a fost surprins si accidentat de un autoturism marca Renault Clio, condus regulamentar de Razvan B., de 24 de ani, din judetul Cluj. In urma impactului, barbatul a ajuns la spital cu fractura a falangelor de la mina dreapta si traumatism cranio-cerebral deschis, raminind sub supraveghere medicala.

SCORMONITORUL

• Rusine!!! Rusine!!! De trei ori, rusine!!! Sa-mi fie rusine. Doar ieri am auzit despre un eveniment care s-a petrecut in urma cu vreo trei-patru ani. Inadmisibil! Rusine! Sint ca in bancul ala in care Ion vrea sa-l taie pe Ioji cu coasa, pentru ca ungurii l-au omorit pe Mihai Viteazul. Si Ioji spune: “Bine, mai Ioane, dar asta a fost in anul 1601”. Si Ion, minios, zice: “ Da, mai, dar eu numai ieri am aflat…” Asa si eu. Numai ieri am aflat o poanta grozava, care m-a facut sa rid jumate de zi. A     zis-o primarul Mircea Hava, in conferinta de presa. Cind s-a declarat revoltat pe faptul ca, multumita eforturilor celor din PD, au venit o multime de bani in judet, si altii dau comunicate prin care se declara “autorii” faptei. In acest context, Hava a povestit ca a mai fost, odata, in urma cu citiva ani (rusine mie!), la Bucuresti, pentru a rezolva de niste bani pentru drumurile din judet, de la ministrul transporturilor de la acea vreme, Miron Mitrea. Cel cu care a mers la minister este fostul presedinte al CJ Alba, Eugen Popa. N-a spus-o Hava, dar ne-am prins noi. Popa nu mai fusese niciodata pe la ministru, desi se lauda destul de des ca el aduce bani in judet, pentru ca guvernul e “de-al lor”. Si, odata intrati in minister, il intreaba pe Hava care-i biroul lui Mitrea. Iar Hava ii spune: ”Uite, usa asta… intra tu primul, ca e pesedist,    de-al tau”. Si, dupa ce bate la usa, intra Eugen Popa direct la … buda. Macar a fost domn, primarul, ca l-a bagat la barbati, nu la femei. Poznasul de el… Ce n-am priceput eu, a fost exprimarea aia cu “e pesedist de-al tau”… La cine, sau la ce din buda s-o fi referit, glumetul?   • Tot ieri, in conferinta de presa de la PNL, vicele Simion Cretu ne-a comunicat oficial ca astazi putem sa-i uram “La multi ani” presedintelui PNL Alba, ministrul suspendat al Apararii, Teodor Atanasiu. In ciuda lui si spre amuzamentul colegilor, noi ii uram zilnic acest lucru. Desi, sa-i urezi unui urmarit penal “La multi ani”… Parca nu suna prea bine “urmarit penal “ si “La multi ani” impreuna... Oricum, “La multi ani” si lui Atanasiu, si prefectului Cosmin Covaciu, si intregului PNL. Pentru ca si ei ne ureaza, zilnic, “La multi ani”. Drept cadou, publicam si poza de mai jos, sa-si aduca aminte de zilele bune din PNL Alba.  Acest text va fi considerat pamflet 

Concurs la pompieri

 In perioada 18 - 21 septembrie, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „UNIREA” al judetului Alba, a organizat un concurs pentru ocuparea a 61 de locuri pentru subofiteri pompieri si protectie civila si 30 de locuri pentru subofiteri soferi. La concurs s-au inscris 105 candidati, dar in urma sustinerii probelor medicale, a testului psihologic, a probelor fizice si testului scris, fost declarati admisi doar 23 subofiteri soferi si 52 subofiteri pompieri si protectie civila. Pentru cele 16 locuri ramase neocupate respectiv  7 subofiteri soferi si 2 subofiteri servanti la Detasamentul Alba Iulia si 7 subofiteri servanti la Garda de interventie Blaj, se va organiza un alt concurs, luna viitoare. 

Mititelu, suspendat 12 etape si amendat cu 9.000 de lei

Dupa incidentele de la finalul jocului Universitatea Craiova - Poli Iasi (3-3) provocate de Adrian Mititelu in vestiarul arbitrilor, Comisia de Disciplina l-a suspendat pe oficialul oltean timp de 12 etape, iar “juvetii” vor fi obligati sa joace doua etape programate pe teren propriu in afara Craiovei. Totusi, aceasta decizie nu va duce la schimbarea locului de disputare a partidei cu Otelul Galati, din aceasta seara, pentru ca ora meciului a fost stabilita de televiziunea care va transmite partida, iar timpul a fost prea scurt pentru a se face mofidicari. Astfel ca, meciurile cu Ceahlaul Piatra Neamt si Pandurii Tg. Jiu se vor disputa cel mai probabil la Caracal. “Ma uit pe regulament si vad ca nu mai este obligatoriu sa jucam la o distanta de 60 de kilometri. Deci, asta inseamna ca in afara singurelor variante pe care le aveam pina acum, Tirgu Jiu si Rimnicu Vilcea, a mai aparut una, Caracal, oras aflat la 55 de kilometri de Craiova. Cum Tirgu Jiu are echipa in Liga I si ne vom intilni cu ei in etapa a doua de suspendare, iar Rimnicu Vålcea nu ne-a priit cind am fost ultima oara acolo, mai mult ca sigur vom alege terenul de la Caracal. Este o suprafata de joc la fel de buna ca a noastra si sunt convins ca cele 8.000 de locuri ale stadionului vor fi neincapatoare la meciurile cu Ceahlaul Piatra Neamt si Pandurii Tirgu Jiu”, a precizat directorul executiv al oltenilor, Ovidiu Costesin. Pe linga suspendare, Adrian Mititelu a primit si o amenda de 9.000 de lei. La finalul jocului cu Poli Iasi, patronul juvetilor a intrat in vestiarul arbitrilor, unde i-a amenintat si lovit pe doi dintre membrii brigazii. Mititelu a aruncat cu o geanta spre centralul Viorel Sandu, in timp ce pe asistentul Eduard Ungureanu l-a lovit cu piciorul in sold. 

Din 288 “fete de maritat”, doar 17 “mirese”

 Vineri, 22 septembrie, la Alba Iulia a avut loc Bursa locurilor de munca adresata cu predilectie absolventilor de studii din acest an. In pregatirea evenimentului, dupa cum ne declara directorul executiv cu incadrarea, Vasile Bugnar, institutia organizatoare a contactat un numar de 285 agenti economici. Din acestia au trimis delegati pentru selectie si mediere 35 de firme, care ofereau 288 locuri de munca. Din punct de vedere al organizarii nu se poate reprosa nimic, lucru confirmat si de reprezentantul prefecturii prezent la fata locului, Virgil Tuhut. Atmosfera din spatiul de intilnire dintre absolventi si angajatori arata inca din primele minute faptul ca solicitarile nu sint foarte numeroase. De altfel, statistica intocmita de organizatori arata ca participantii au fost doar cu putin peste numarul total de locuri oferite, adica 350. Au fost incadrate pe loc 17 persoane, iar alte 72 au fost selectate pentru a participa la interviu la sediul firmei. Asadar, metaforic vorbind, din 288 fete aflate in cautarea mirelui (locuri de munca oferite), doar 17 au ajuns vineri mirese (adica ocupate).

Poli II Timisoara - FC Unirea Alba Iulia 2006

FC Unirea Alba Iulia 2006 intilneste astazi, in deplasare la Timisoara, formatia locala Poli II. Dupa esecul de pe teren propriu din etapa trecuta, in fata celor de la unirea Dej, albaiulienii isi doresc razbunarea si revenirea la 0 in clasamentul adevarului. Conducerea administrativa si-a exprimat increderea ca FC Unirea va reusi un meci bun pe Bega, si va reveni in partea superioara a clasamentului. De cealalta parte, Mihai Zamfir, tehnicianul alb-negrilor, se confrunta inca cu probleme de efectiv. Desi Dabu ar putea reveni in teren, accidentarea suferita de acesta poate sa-si puna aprenta pe jocul de azi. Oricum, ca de fiecare data, jucatorii si antrenorii au plecat spre Timisoara cu gindul la puncte si spera ca rezultatul final sa fie unul multumitor pentru albaiulieni. 

Gabriel Resources face noi pasi spre exploatare

 In cursul zilei de ieri, Gabriel Resources Ltd. si-a extins angajamentul in privinta responsabilitatii sociale corporatiste, adoptind indicatiile Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD), pentru companii multinationale. Indicatiile OECD, unul din principalele instrumente de responsabilitate sociala corporatista, la nivel international, contin principii si standarde voluntare de conduita responsabila in afaceri, in domenii cum ar fi drepturile omului, divulgarea de informatii, prevenirea coruptiei, impozitarea, raporturile de munca si protectia mediului, si isi propun sa promoveze contributiile pozitive pe care companiile multinationale le pot aduce dezvoltarii economice, ecologice si sociale. Ca parte al angajamentului de a adera la cele mai inalte standarde si prevederi legislative internationale, Gabriel Rosia Montana este deja unul din semnatarii Codului International de Management al Productiei, Transportului si Utilizarii Cianurii in Extractia Aurifera, alcatuit de Institutul International pentru Managementul Cianurii (ICMI), in martie 2006.

“Ciinii” incurajeaza donarea de singe

 Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti a acceptat sa sprijine o campanie de donare benevola si neremunerata de singe in rindul tinerilor din Romania. Toti sportivii si angajatii clubului din Soseaua Stefan cel Mare, alaturi de jucatorii echipei de fotbal, au donat cite 400 de mililitri de singe, care va ajunge la Institutul National de Hematologie Transfuzionala din Bucuresti.La conferinta de presa ce a avut loc inainte de acest eveniment a participat si grupul N&D (n.r. - Claudiu Niculescu si Ionel Danciulescu) pentru a-i incuraja pe tinerii din Romania sa mearga sa doneze singe benevol. Cei doi atacanti au profitat de faptul ca sunt niste persoane foarte cunoscute in rindul romanilor, iar pentru multi copii ei reprezinta un exemplu, si au vrut sa le transmita tuturor cit de important este ca aceia care au posibilitatea sa doneze singe sa o faca fara nicio retinere. “Romania trece printr-o criza de donatori de singe. Un astfel de proces nu dureaza foarte mult si cred ca toti ar trebui sa vina aici. Nu stii niciodata cum poti salva viata chiar a unui stelist sau rapidist, iar daca esti dinamovist, asta nu trebuie sa conteze, pentru ca, inainte de toate, suntem oameni”, a declarat capitanul lui Dinamo, Ionel Danciulescu. De asemenea, Claudiu Niculescu a venit si el cu multa placere in sprijinul acestei campanii de donare a singelui, amintindu-si in special de copilul colegului sau de echipa, Cosmin Pascovici, care la numai 2 ani se confrunta cu grave probleme de sanatate. “Am venit cu multa placere sa fac aceasta donatie. Astfel putem salva viata unui copil, a unei mame si chiar a unui suporter. Din pacate, avem si noi un coleg al carui fiu are mari probleme de sanatate, iar prin acest gest vrem sa-i aratam ca suntem alaturi de el. E bine ca a venit si presa intr-un numar atit de mare, pentru ca astfel de evenimente trebuie mediatizate cit mai mult, pentru a-i incuraja si pe ceilalti sa vina sa doneze singe”, a spus Niculescu. Aceasta campanie, ce se va desfasura in perioada septembrie 2006-septembrie 2007, are sloganul “Daruieste viata. Doneaza singe!” si este sustinuta financiar de catre Ministerul Sanatatii Publice prin programul Fondului Global de Lupta ampotriva HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei. Aflati in plin campionat, miercuri reusind sa invinga Steaua cu 1-0 in derby-ul campionatului, iar duminica avind un meci in deplasare cu FC Arges, de la ora 17.00, dinamovistii au acceptat totusi sa participe la aceasta campanie.

PSD cere ce nu poate avea

 Este vorba despre cei 20 primari care au fost alesi pe listele PSD, iar ulterior au plecat la PNL si PD. Actiunea de contestare a valabilitatii mandatului primarilor care si-au declarat vara aceasta apartenenta la alt partid decit PSD, unde au fost alesi, este desfasurata de PSD la nivel national si ameninta ca, in cazul in care prefectii, respectiv Guvernul, nu vor constata incetarea mandatului acestora si organizarea de alegeri pentru primari, vor deschide actiuni in contencios administrativ in toata tara, ceea ce ar insemna sute de procese, confirma la Alba Iulia, in cadrul unei conferinte de presa, vicepresedintele partidului, deputatul Valer Dorneanu. In opinia PSD, efectul recentei legi privind migratia politica se rasfringe asupra tuturor celor care au parasit partidul care i-a propulsat in functie, incepind cu data alegerilor din 2004, si nu doar daca acestia pleaca dupa aparitia Legii 249/2006. Ei spun ca termenul de 45 de zile a fost pus la dispozitia celor alesi pentru a-si declara apartenenta la alt partid, si nu pentru a se hotari daca pleaca sau nu. Conform pretentiei transmisa prefectului, acesta ar trebui sa solicite  secretarilor localitatilor unde fugarii din PSD sint primari, referatul necesar emiterii ordinului de constatare a incetarii de drept a mandatelor de primar. Ioan Rus spunea ca asteapta scurgerea termenului legal de 30 de zile pentru a primi raspuns, iar daca acesta nu va veni sau nu va fi favorabil, va recurge la justitie. 

Hamas, un obstacol de netrecut

 Miscarea Hamas nu va participa la un guvern palestinian de uniune nationala care va recunoaste Israelul, a declarat un consilier al primului-ministru, Ismail Haniyeh, Ahmed Youssef. Astfel, el a lasat sa planeze o unda de indoiala asupra presedintelui Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, care a garantat, de la tribuna Natiunilor Unite, ca orice guvern de uniune cu Hamas va recunoaste dreptul la existenta al Israelului si va renunta la violenta. “Este exclus. Linia politica a Hamas interzice Hamas sa participe la un cabinet care inscrie in programul sau politic recunoasterea Israelului”, a subliniat Youssef. La ONU, Abbas asigurase ca “viitorul guvern” de la Ramallah va respecta ansamblul acordurilor incheiate de Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) si de Autoritatea nationala palestiniana. Acest lucru se refera in special la scrisorile schimbate intre palestinieni si Israel, in care OLP accepta sa recunoasca statul evreu, sa renunte la violenta si se angaja sa negocieze cu Israelul crearea unui stat palestinian independent. Abbas incearca sa negocieze formarea unui cabinet de uniune intre partidul sau, Fatah, si Hamas, ajuns la putere in martie, dupa victoria din alegerile legislative din prima luna a anului in curs.

Se cheltuieste excesiv pe arme

 Potrivit prognozelor, cheltuielile mondiale pentru aparare vor putea atinge, anul acesta, suma de 1,059 trilioane de dolari, se arata intr-un ultim studiu realizat de fundatia internationala Oxfam. Recordul anterior a fost de 1,03 miliarde si dateaza din perioada razboiului rece. “Vinzarile de arme nu conduc la declansarea conflictelor, dar le alimenteaza starile de tensiune, prelungindu-le”, a declarat unul dintre directorii fundatiei, Bernis Romero. “Este timpul sa se puna capat fluxului necontrolat al armamentului, care curge in punctele fierbinti din intreaga lume”, a adaugat el. Cea mai mare parte din cheltuieli revin Statelor Unite si tarilor Orientului Mijlociu, dar bugetele militare sporesc chiar si in cele mai sarace tari ale planetei, precum Congo, Ruanda, Sudan, sau Uganda. Cresterea bugetelor militare a determinat un boom al industriei de aparare. Companiile americane producatoare de arme si-au marit vinzarile cu aproximativ 60 de procente (de la 157 miliarde in 2000 la 268 miliarde in 2004). Potrivit statisticilor oficiale, in 2006 cheltuielile pentru nevoi militare vor atinge, in SUA, 561,8 miliarde de dolari, in crestere cu aproape 60 de miliarde fata de 2005. In comparatie, China a cheltuit pentru aparare, in acelasi an 2005, suma de 67,5 miliarde, Japonia - 45,8, Franta - 45, Marea Britanie - 42,8 miliarde, Germania - 35,1, Rusia - 23, India - 19 miliarde.

Corpodean, cel mai bun arbitru din Romaania?!?!

Lista arbitrilor care va fi comunicata FIFA, intocmita in urma voturilor celor noua membri ai Comisiei Centrale a Arbitrilor, cuprinde 10 “cavaleri” ai fluierului, dintre care patru sunt rezerve. Pina in acest an, Romania putea trimite la forul international o lista tot de 10 centrali, insa doar trei erau rezerve. Prestatia slaba din meciul Steaua - Rapid a facut ca Marian Salomir sa fie exclus dintre “titulari”. Sustinatorul principal al trimiterii lui Salomir printre cei care fac “tusa” a fost chiar presedintele CCA, Gheorghe Constantin. Seful “fluierasilor” a anuntat inca de marti ca nu-l va mai sustine pe Salomir pentru a figura pe lista FIFA in urma greselilor comise in partida Steaua - Rapid. Centralul a fost acuzat de oficialii Rapidului si ai Stelei ca a viciat rezultatul partidei de duminica. Giulestenii au contestat neacordarea unui penalty in urma unui hent al lui Goian in careu si anularea unui gol valabil inscris de Buga. In schimb, gruparea din Ghencea i-a reprosat lui Salomir neeliminarea lui Rada dupa ce l-a calcat pe piept pe Nicolita. Daca aceasta decizie pare a fi una normala, votarea lui Sorin Corpodean ca fiind cel mai bun arbitru roman este una surprinzatoare, tinind cont de evolutia mult sub asteptari in derby-ul clasic. Se pare insa ca nu toti au vazut ceea ce a vazut o tara intreaga, observatorul jocului, nimeni altul decit seful CCA, notindu-l pe Corpodean pentru prestatia sa cu o nota peste 7, ceea ce inseamna ca si-a facut bine datoria pe teren. “I-am dat peste 7. Are greseli, fara discutie, cel putin cea de la Tames, cind se impunea cel de-al doilea galben (n.r. - pentru fault la Thereau), peste care nu se poate trece cu vederea. Dar, per total, a fost o prestatie normala”, a explicat Gheorghe Constantin, fara a face alte comentarii pe seama clasamentului final. Locul secund al listei FIFA este ocupat de Cristian Balaj, urmat de Alexandru Tudor, Augustus Constantin, Sebastian Coltescu, Alexandru Deaconu, rezerve fiind Marian Salomir, Lucian Dan, Anton Helesteanu, Robert Dumitru. Seful CCA nu este de acord cu Mircea SanduLista asistentilor FIFA pentru anul viitor ii cuprinde pe Eduard Dumitrescu, Nicolae Marodin, Miklos Nagy, Cristian Nica, Aurel Onita, Ionel Popa, Marcel Savaniu, Zoltan Szekely, Octavian Sovre, Adrian Vidan. Legat de problema examenelor pe care arbitrii le-au sustinut pentru promovarea in liga a doua si a treia, seful CCA nu este de acord cu propunerea lui Mircea Sandu de a anula rezultatele pentru ca, in opinia lui, concursul a fost unul corect. “Eu i-am prezentat presedintelui un raport cu tot ceea ce s-a intimplat. Tot Comitetul Executiv (n.r. - CEx se intruneste marti) va decide pina la urma, dar eu consider ca acuzele acestea sunt niste rautati. Examenul a fost corect. Au fost si unele mici probleme, dar eu nu cred ca sunt nereguli. Eu consider ca totul a fost asa cum am gindit”, a afirmat Gheorghe Constantin, mentionind ca nu este de acord nici cu propunerea lui Mircea Sandu de a exclude din rindul observatorilor pe aceia ai caror fii sunt arbitri. 

Premierul ungar, cautat in buzunare

 A fost a patra noapte de demonstratii la Budapesta. A fost mai putina agresivitate. A fost mai mult calm. Si mai multa lume. Un sondaj de opinie il indica pe liderul opozitiei, Viktor Orban, unul dintre raspunzatorii pentru violentele de la Budapesta. Acelasi chestionar evidentia ca, de fapt, nu sinceritatea premierului Ferenc Gyurcsany, care a recunoscut ca a indus in eroare electoratul, a constituit factorul de declansare a crizei. Intre timp, o delegatie a socialistilor europeni a sosit in capitala ungara pentru a verifica pe ce a cheltuit guvernul banii de la UE. In ce-l priveste pe Gyurcsany, seful executivului de la Budapesta a dat ieri o fuga la Berlin, la invitatia cancelarului Angela Merkel, nerabdatoare sa auda explicatiile primului-ministru al Ungariei in legatura cu ce se petrece in tara lui. Ajunsa la Budapesta, Constanze Krehl, membra a grupului socialist, a declarat, potrivit postului Hir TV, ca in Ungaria a avut loc o fraudare a alegerilor, ca statul se afla in haos economic, desi UE a pus la dispozitia cabinetului maghiar miliarde de dolari destinate dezvoltarii. Dupa cum se stie, amintea publicatia electronica Hotnews, “Gyurcsany a recunoscut ca in ultimii ani executivul a mimat doar guvernarea, mintind si nefacind nimic”. Mai exact, nota sursa citata, “a cheltuit fondurile europene pentru a spori salariile maghiarilor, asigurind o falsa crestere economica, intrucit toate se faceau prin trucuri, prin utilizarea fondurilor comunitare de dezvoltare”. In noiembrie 2005, preciza Hotnews, presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a atras atentia lui Gyurcsany ca balanta deficitului bugetar ar trebui echilibrata, in vederea introducerii monedei europene. La acea data, premierul a cerut un ragaz de trei ani. Problemele premierului ungar nu se opresc insa aici. S-a descoperit, de asemenea, ca el i-a “taxat” inclusiv pe social-democratii austrieci. Mai exact, deputatul Alexander Zach a transferat socialistilor lui Gyurcsany dividendele primite in 2004 de la concernul STRABAG. Mai corect, STRABAG a platit firmei lui Zach, Eurocontact, suma de 15 milioane de euro pentru un proiect de constructie a unei autostrazi din Ungaria. Banii au ajuns, se pare, la partidul lui Gyurcsany, fapt interzis de legea electorala ungara.

Piata auto a avansat cu 16% in primele opt luni

Cererea de autoturisme a avansat cu 16,2% in primele opt luni ale acestui an, pina la 163.971 unitati, pe fondul cresterii segmentului de import, potrivit datelor publicate de Asociatia Producatorilor si  Importatorilor de Automobile (APIA). Pe segmentul masinilor autohtone conduce marca Dacia, cu vinzari de 63.731 unitati, cu 2,5% mai mult decit in intervalul similar al anului trecut. Cota de piata a principalului producator roman a fost de 38,9%, in scadere cu cinci puncte procentuale fata de valoarea din primele opt luni din 2005. Vinzarile Daewoo au ajuns in perioada analizata de APIA la 15.888 de unitati, in crestere usoara fata de nivelul de 15.609 unitati consemnat in primele opt luni din 2005. Cererea pentru masinile de import a marcat un salt de 33,3%, pina la 84.352 unitati. Pe prima pozitie se regaseste marca Renault, cu cele mai multe masini vindute, respectiv 13.870 de unitati, dar care a scazut in vinzari comparativ cu anul trecut, consemnind scaderi de 3,3%. Cresterile mari au fost consemnate de marcile Skoda, care a vindut cu aproape 44% mai multe masini, respective 12.784 de unitati, si de Volkswagen, care a consemnat mai multi clienti cu 33%, numarul de masini vindute ajungind la 9.434 de unitati. Urmatoarele locuri sunt ocupate de Peugeot, cu 6.906 unitati vindute si o crestere a vinzarilor de 13%, de marca Opel, care a fost vinduta in 6.356 de exemplare, inregistrind cresteri de 116%, si de marca Ford cu o crestere in vinzari de 90% si 6.065 de unitati vindute. Modelele cu cel mai mare succes de piata sunt Renault Clio (8.623 unitati), Renault Megane (4.425 unitati) si Skoda Octavia Tour (4.396 de unitati). Ponderea masinilor cu motoare diesel in totalul vinzarilor a fost, in intervalul analizat de 40,1%, in vreme ce pe segmentul autoturismelor de import ponderea creste pina la 50,5%. In intervalul ianuarie-august au fost comercializate 23.341 de vehicule comerciale usoare, in scadere cu aproape 10% in comparatie cu intervalul similar din 2005. 

Anticipate in Polonia?

 Din nou s-au tulburat apele vietii politice din Polonia. Din nou se vorbeste despre anticipate. La patru luni de la formarea unei coalitii intre conservatori si populisti, premierul Jaroslaw Kaczynski l-a demis pe vicepremierul Andrzej Lepper, din partea Partidului Autoapararii (stinga). Analistii spun ca nu este vorba de o furtuna intr-un pahar cu apa si ca lucrurile nu se vor calma. Pe acest fundal, conservatorii polonezi si-au multiplicat initiativele in vederea formarii unei noi coalitii guvernamentale, inainte de inceputul saptaminii viitoare. “Dizolvarea parlamentului va fi subiect de negocieri doar daca nu vom putea obtine majoritate”, a declarat primul-ministru. “Pentru moment, sunt optimist in privinta sanselor de gasire a acestei majoritati”. Totusi, potrivit presedintelui grupului parlamentar al Partidului Lege si Justitie (PiS), Adam Lipinski, “daca tratativele in vederea obtinerii majoritatii nu vor conduce la niciun rezultat pina luni”, conservatorii vor depune o motiune pentru a dizolva parlamentul si a convoca alegeri anticipate pentru 26 noiembrie. Dezacordurile dintre Jaroslaw Kaczynski si Lepper vizeaza cu precadere proiectul de buget pe anul 2007 si misiunile fortelor armate in strainatate. La incheierea discutiilor din noaptea de joi spre vineri, un responsabil al PiS, Przemyslaw Gosiewski, a anuntat ca 14 deputati ai Partidului Autoapararii vor parasi, probabil, formatiunea si vor lucra alaturi de conservatori. Patru dintre ei facut deja pasul. O asemenea rearanjare de forte nu va fi insa suficienta pentru a oferi conservatorilor o majoritate printre cei 460 de membri ai parlamentului. Pe acest fundal, Kaczynski s-a intilnit cu Waldemar Pawlak, seful Partidului taranist polonez, cu 25 de mandati, ai caror detinatori ar putea, la rindul lor, sa treaca in tabara formatiunii la putere. De altfel, Pawlak s-a declarat “deschis” ideii unui astfel de acord, explicind sa o solutie ar putea fi formarea unui guvern care sa reuneasca Partidul Lege si Justitiei, Partidul taranist si o alta formatiune din opozitie apropiata mediului de afaceri, Platforma civica. Un sondaj de opinia evidentia faptul ca majoritatea polonezilor sunt pentru anticipate.

Face lift-ul Symbol are mai multe culori disponibile

Renault Romania a lansat pe piata romaneasca noul model Symbol. Designul exterior a fost regindit de catre specialistii francezi astfel incit noul Symbol sa afiseze o linie mai moderna prin adoptarea in partea frontala si spate a unor bare de protectie in ton cu caroseria. Symbol beneficiaza acum de o noua grila a calandrului, de baghete laterale si minere exterioare de usi vopsite in culoarea caroseriei, precum si de o noua gama de jante de aluminiu. La interior, noul model se remarca prin redesenarea plansei de bord si o gama noua de tapiterii si ambiante interioare. Pentru o mai buna vizibilitate, grafica tabloului de bord a fost reinnoita, iar fondul cadranelor este acum alb. Unul dintre marile atuuri ale noului model este volumul portbagajului, care masoara 510 litri. Motorizarile disponibile pe noul Symbol cuprind doua propulsoare pe benzina si doua pe motorina. Cel mai mic motor de 1,4 litri si opt valve genereaza 75 de cai-putere. La motorizarile pe benzina, cele doua propulsoare de 1,5 litri dezvolta 65, respectiv 80 de cai-putere. Pretul de pornire pentru noul Symbol este de 7.159 de euro fara taxe si de 8.605 euro cu toate taxele incluse. La capitolul siguranta activa si pasiva, inca de la primul nivel de echipare, noul Symbol poate fi dotat cu ABS, airbag sofer si pasager, centuri de siguranta cu limitator de efort integrat pentru locurile din fata si tetiere reglabile in inaltime pentru toti pasagerii. Constructorul francez a prevazut pentru noul Symbol noi culori. Culorile nou introduse, Gri Olive, Bleu Gris, Bleu Methyl, Bej Poivre, completeaza seria noutatilor prezente pe noul Symbol. Din 1999, anul lansarii modelului Symbol, s-au vindut peste 500.000 de unitati in intreaga lume. In Romania, Symbol a inregistrat vinzari de peste 33.500 de unitati de la lansarea modelului, in 2001. 

Rapita va concura benzina si motorina

Biodieselul este un combustibil alternativ, nepoluant, produs din resurse regenerabile. Acesta se utilizeaza la motoarele diesel si poate fi combinat in proportii diferite cu motorina, pentru a crea un amestec utilizat drept carburant pentru autovehicule. Din ce in ce mai multe companii producatoare de biodiesel se arata interesate de a deschide fabrici de productie in Romania. Pe langa mina de lucru ieftina din Romania, un alt motiv pentru care aceste companii sunt atrase de tara noastra este materia prima folosita pentru acest combustibil, care este rapita. Recent, un grup de investitori spanioli au anuntat ca intentioneaza sa aloce 18 milioane de euro pentru constructia unei fabrici de combustibil biodiesl in judetul Iasi, a spus presedintele Consiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser. “Un grup de investitori spanioli vrea sa inceapa acest proiect. Au nevoie de o locatie, o suprafata de doua hectare pe care Consiliul judetean le-o va pune la dispozitie. Deocamdata nu voi da numele acestora, pina nu vom finaliza discutiile”, a mai spus Flaiser. Materie prima romaneascaFabrica ar urma sa aiba o capacitate de productie anuala de 100.000 de tone, iar rapita utilizata ca materie prima va fi cumparata de la agricultorii din zona. Proiectul ar putea incepe in toamna acestui an. Printre companiile care doresc sa produca biocombustibil in Romania se numara grupul portughez Martifer, care construieste deja o unitate de productie in localitatea Lehliu, judetul Calarasi, in valoare de circa 50 milioane de euro, precum si producatorul de ulei Argus Constanta. O alta fabrica de biodiesel, care ar putea fi pusa in functiune la inceputul anului 2007, este construita de producatorul de uleiuri vegetale Ulerom Vaslui, detinut de omul de afaceri Adrian Porumboiu. Potrivit normelor europene, Romania, alaturi de toate tarile europene, trebuie sa ia masuri in vederea inlocuirii benzinei si motorinei utilizate in transport cu biocombustibil, care ar urma sa reprezinte 2% din consumul total in acest an si pina la 20% la nivelul anului 2020. Mai ieftin ca motorinaEOP Biodiesel, producator german de biocombustibili, anticipeaza un potential ridicat de dezvoltare in tarile baltice, Romania si Bulgaria, care nu dispun de capacitati suficiente de productie pentru a respecta obiectivele Uniunii Europene de utilizare a combustibililor alternativi, descris mai sus, transmite Reuters. Divizia EOP Beteiligungs opereaza in Romania, EOP Farms si EOP Siloz, care prelucreaza seminte de rapita. Compania mai desfasoara activitati si intentioneaza sa se dezvolte in Polonia, Austria si Letonia. In Austria, compania va incepe productia de biodiesel in a doua jumatate a anului, in timp ce activitatea din Letonia va debuta in luna octombrie, in domeniul productiei de ulei de rapita. EOP Biodiesel anticipeaza ca vinzarile de biocombustibili din Germania se vor mentine la un nivel ridicat, chiar daca au fost introduse noi taxe in domeniu, din luna august. In pofida majorarii de pret, costul combustibilului biodiesel va fi totusi in Germania cu 20 de eurocentti (0,25 dolari) mai ieftin decit cel al motorinei, iar compania se asteapta la imbunatatirea vinzarilor, a declarat directorul financiar Karl-Wilhelm Giersberg. Compania extinde in prezent capacitatea de productie a principalei sale fabrici din estul Germaniei de la 32.500 tone anual la 132.500 tone la inceputul anului viitor. Fabrica foloseste in principal drept materie prima ulei obtinut din seminte de rapita, seminte care sunt aduse si din Romania. In urmatorii doi-trei ani, compania intentioneaza sa-si extinda la 50% din productie vinzarile de biocombustibili catre companiile petroliere.Romanii prefera motorina Peste 50% din masinile de import comercializate pe piata romaneasca folosesc combustibil motorina. In primele opt luni ale acestui an s-au vindut cu 8.460 de unitati diesel mai mult ca in perioada similara din 2005. Potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile, primele opt luni ale acestui an au adus vinzari totale de 42.582 de automobilele propulsate de motoare diesel, in timp ce numarul de autoturisme disel comercializate in perioada similara a lui 2005 a insumat 34.106 unitati. Cele mai vindute masini de import diesel in acest an sunt de la compania Renault, Skoda si Volkswagen.

Pensionarii isi vor primii pensiile prin Bancpost si in octombrie

Conform deputatului conservator Nicolae Popa, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale a anuntat ca pensionarii care au conturi deschise la Bancpost isi pot ridica drepturile banesti si in luna octombrie. Nicolae Popa a precizat ca aceasta problema, legata de modalitatile in care isi vor putea primi pensiile, a fost cea mai frecvent semnalata de pensionari, prin intermediul numarului gratuit pus la dispozitia acestora de PC. Majoritatea celor care au semnalat aceasta problema erau nemultumiti de modalitatea de primire a banilor pe card, si se intrebau ce se va intimpla dupa rezilierea contractului dintre Casa Nationala de Pensii cu CEC si Bancpost.Conform promisiunii facute, Nicolae Popa a declarat ca se va ocupa de aceasta doleanta a pensionarilor, pe care ii informeaza ca, desi plata pensiilor se va face si in luna octombrie prin conturi deschise la Bancpost, taloanele de plata nu vor mai fi distribuite de banca, aceasta operatiune urmind sa fie efectuata lunar de catre casele teritoriale de pensii, prin intermediul Companiei Nationale Posta Romana, indiferent de modalitatea de plata pentru care s-a optat. Deputatul conservator a declarat ca, in aceasta perioada, Bancpost nu va mai deschide noi conturi curente pentru pensii, exceptie facind cererile adresate de pensionarii cu domiciliul in Israel, situatii care fac obiectul unor prevederi distincte. “Regret faptul ca pensionarii se confrunta cu astfel de situatii incerte si ca deciziile care-i privesc se schimba atit de des. Problemele lor ramin in atentia mea si promit ca-i voi tine la curent cu toate modificarile care apar pe parcurs”, a mai declarat Nicolae Popa, presedintele Consiliului pentru Protectia Pensionarilor al PC.  

Pe ruinele axei Paris - Berlin - Moscova

 Franta este deja in campanie electorala pentru prezidentialele de anul viitor. Nu, nu s-a dat startul oficial. Nu au fost oficializate nici candidaturile din partea diferitelor formatiuni politice. Dar miting electoral devine aproape fiecare intilnire a politicienilor cu multimea - fie ca este o actiune organizata, fie ca este o simpla “baie de multime”, fie o simpla trecere pe strada. Cine va fi locatarul de la Elysee este o mare necunoscuta. Iar sondajele nu fac decit sa incurce si mai mult lucrurile, cu cifrele lor care se modifica de la o saptamina la alta. Nimic iesit din comun Iata de ce, intilnirea de aseara de la Paris, dintre Chirac si oaspetele sau rus, a avut darul de a abate, pentru citeva ore, atentia presei de la problemele interne. “Le Figaro” scria, de exemplu, ca intrevederea bilaterala nu ar trebui sa difere de precedentele lor reuniuni. “Isi vor aminti de istorie, asistind la o ceremonie de inaugurare, la Bourget, a unui monument inchinat pilotilor faimoasei escadrile franco-ruse Normandie Niemen, formata in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Vor evoca din nou «caracterul strategic» al relatiilor dintre Moscova si Paris, precum si numeroase dosare internationale, precum Liban sau Iran, unde diplomatiile celor doua tari nu au «disensiuni»”. Este cazul unei schimbari Asta va fi zona “senina” a vizitei la Paris a lui Putin. In ajun, s-a aflat ca grupul francez Total este in pericol sa piarda licenta de exploatare a zacamintelor petroliere din Marele Nord al Rusiei. E adevarat, Moscova a incercat sa spulbere temerile, anuntind ca nu a fost luata nici o hotarire si ca relatiile de colaborare dintre Franta si Rusia sunt “excelente”. Analistii au vazut altceva: “Acest anunt indica faptul ca, in pofida eforturilor depuse de Paris in vederea instalarii in raporturile cu Moscova a unui parteneriat strategic «intim», Franta este tratata la un loc cu ceilalti, cind vine vorba de un moment dur al politicii ruse: energia”, nota acelasi “Le Figaro”. “Simtindu-se cu sanatatea refacuta, Rusia se comporta ca o mare putere. Dar, pe masura ce prinde forte, Rusia devine tot mai inclinata sa refuze formule de compromis”, explica, in luna mai, un diplomat occidental. In schimb, politologul Marie Mendras estima ca “Moscova a inteles ca orice exagerare i-ar fi fatala, ca deja a mers prea departe in atitudinea ei de mare pion politic”. Deigur, estima ea, “aceasta constatare nu presupune o modificare obligatorie a jocurilor diplomatice. Dar este evident ca lucrurile nu vor ramine asa in urmatoarele luni”. Iar politicianul care, in opinia expertilor, are capacitatea de a misca lucrurile din loc, imprimind relatiilor cu Rusia un nou caracter, este cancelarul Angela Merkel.

Mircea Geoana are intotdeauna un “dar” pentru Nastase

 Nimeni nu are intentia, in PSD, de a sacrifica pe cineva anume! Aceasta este explicatia data ieri de liderul partidului, Mircea Geoana. Si totusi, asta il asteapta pe Adrian Nastase in cazul in care va alege sa se lupte cu partidul, nu cu justitia. Cel putin asta a lasat sa se inteleaga Mircea Geoana, care a evitat sa spuna transant daca va mai avea discutia “ultimativa” cu Adrian Nastase. “Este absolut clar ca niciun partid care isi devoreaza fostii lideri nu este un partid care are intr-adevar o anumita sanatate si o anumita serenitate in interior. Tot ce am spus e simplu: Adrian Nastase trebuie sa decida daca doreste sa se lupte cu justitia (...) si cu partidul in acelasi timp”, a afirmat Geoana. Liderul PSD a tinut sa ii atraga din nou atentia fostului sau sef de partid ca respectarea disciplinei de partid, impusa de la virf, este o obligatie a tuturor membrilor de partid. “Nimeni nu are intentia de a sacrifica pe nimeni in partidul nostru, dorim doar sa intelegem ca exista o disciplina de partid, ca exista o disciplina a comunicarii in partid si ca exista dorinta din partea membrilor nostri ca lucrurile sa intre in fagas normal, iar respectarea disciplinei de partid si a comunicarii publice in partid face parte din aceasta obligatie a membrilor nostri”, a explicat Geoana, conform Mediafax. Presedintele PSD a tinut sa precizeze ca nu are nimic de-a face cu datoriile partidului ramase din campanie. “Din pacate, lucrurile mai complicate care au aparut au aparut din campania prezidentiala, unde, in mod firesc, noi nu am mai facut parte”, a explicat Geoana, care este hotarit sa cumpere sediile partidului, tocmai pentru a nu mai avea grija banilor. “Nu mai vreau sa mai traiesc inca o data experienta ca, dupa ce vom cistiga alegerile viitoare si dupa ce vom pleca de la guvernare data viitoare, sa fim in situatia ca partidul nu are o baza serioasa financiara si resurse pentru a trai si la putere, si in opozitie”. Razboiul dintre Adrian Nastase si Mircea Geoana s-a intensificat si nu a mai putut fi pastrat sub tacere dupa ce fostul lider al PSD a facut, in cursul saptaminii trecute, mai multe declaratii critice la adresa lui Geoana si a altor membri ai conducerii PSD.

Vadim l-a bagat la puscarie pe Dinescu

 Liderul Partidului Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor, s-a dezlantuit ieri intr-o conferinta de presa, aducind acuze grave poetului Mircea Dinescu, despre care spune ca a fost colaborator nu numai al Securitatii, ci si al serviciilor secrete straine. Vadim a spus ca “va avea grija” de Dinescu, daca acesta va continua sa ii terorizeze familia (referindu-se la acuzele aduse fratelui sau mai mare, generalul Marcu Tudor - n.r.), lasind sa se inteleaga ca i-a rezervat un loc in Puscaria Mafiotilor. Surpriza mare in sala de conferinte a Partidului Romania Mare: prima persoana care putea fi zarita la intrare era nici mai mult, nici mai putin decit Mircea Dinescu. Nu uimire, ci hohote de ris putea stirni presei si tuturor celor prezenti o astfel de imagine. De ce? Pentru ca nu era vorba despre orice fel de imagine, ci despre una care infatisa zidurile intunecate ale unei inchisori botezate in mod inspirat “Puscaria Mafiotilor”. In acest zid se deschidea o fereastra, printre ale carei gratii se vedea, destul de clar, chipul lui Mircea Dinescu. Autorul imaginii a asortat hainelor dungate ale prizonierului o sapca verde cu inscriptia “KGB”. In acest fel se putea ghici despre ce avea sa vorbeasca “Tribunul”, care nu s-a sfiit sa spuna despre poet ca face trafic cu documente de la CNSAS si ca primeste bani si alte bunuri - “o limuzina BMW-X3, trei tiruri cu mobila” - de la grupari mafiote. In acest context, PRM a solicitat publicarea dosarului de KGB-ist  al poetului revolutionar. Nici Traian Basescu nu a scapat de furia lui Vadim, care a acuzat “terorismul de stat practicat de regimul Basescu”. In ciuda declaratiilor de acum doua saptamini, cum ca renunta la atacurile la adresa presedintelui, liderul peremistilor s-a razgindit. “Vazind ca n-am cu cine vorbi si ca orice incercare de dialog civilizat e inutila, m-am hotarit sa-l zgirii si eu pe creier, desi recunosc ca imi e din ce in ce mai greu sa i-l gasesc”, a spus ieri C.V. Tudor.

Rodica Stanoiu si-a luat garzi de corp pentru a o scapa de ziaristi

 Fostul ministru al justitiei din guvernarea PSD, Rodica Stanoiu, s-a temut ieri ca va fi “linsata” de ziaristii postati in fata sediului CNSAS, asa ca si-a adus cu ea doua garzi de corp care sa o apere de microfoane. Dupa ce a stat in CNSAS aproape trei ore - unde, cel mai probabil, si-a revazut materialele din dosarul de la Securitate -, Stanoiu si-a facut iesirea taman la finalul unei conferinte de presa organizate de membrul CNSAS Cazimir Ionescu. Masa si scaunul aduse de membrul Colegiului pentru a-i servi ca decor pentru conferinta de presa erau inca in fata treptelor. Intre timp, pe cind  Cazimir Ionescu inca mai discuta cu ziaristii, soferul Rodicai Stanoiu astepta cuminte in masina de la Senat, cu motorul deja pornit. Si atunci a iesit doamna senator. Inconjurata de doua garzi de corp, Stanoiu a pasit la repezeala pe scari, si-a facut loc printre ziaristi, a zimbit triumfatoare pentru camerele pe care oricum nu le dorea atintite asupra ei si s-a ascuns in masina. Imediat ce “obiectivul” Stanoiu a fost bagat in siguranta in automobil, cei doi bodyguarzi au continuat sa protejeze masina de la Senat, tot alergind in jurul ei pina cind autovehiculul a reusit sa prinda viteza. Mai greu a fost cind unul dintre ei a fost nevoit sa dirijeze circulatia, astfel incit masina Rodicai Stanoiu sa treca fara incidente pe linga o Dacie rosie aparuta de dupa colt, pe aceeasi strada ingusta. Totul, sub presiunea camerelor de filmat si a ziaristilor, care insistau sa afle cine sunt cei doi, mai ales ca unul dintre ei purta o uniforma ce aducea cu cea folosita de angajatii brigazilor speciale ale Politiei si Jandarmeriei, iar celalalt, pantaloni de camuflaj. Odata scapata Stanoiu de agitatia din fata CNSAS, cei doi bodyguarzi inarmati s-au retras spre o masina de teren. Vizibil deranjate de intrebarile ziaristilor, garzile de corp au luat exemplu de la Stanoiu si nu au scos niciun sunet. Atit ca au demarat in tromba pe o strada fara iesire, apoi au fost nevoite sa se intoarca si sa claxoneze pina la exasperare pentru a-si face loc printre ziaristi. Aceiasi reprezentanti ai presei au facut-o pe Stanoiu sa se simta “linsata mediatic” cu ocazia ultimei sale vizite pe la CNSAS.

Special Olympics Romania

 "Aplauzele sunt pentru dumneavoastra, sunteti cei care trebuie aplaudati, pentru ca sunteti cistigatori". "Special Olympics", este o competitie internationala organizata pentru toti sportivii cu dizabilitati, un proiect care se deruleaza in Romania pe durata a trei ani. Sub egida "Pace pentru sport", in organizarea Special Olympics Romania si beneficiind de sprijinul organizatiei USAID si ambasadei USA la Cluj, proiectul are in acest an alaturi asociatia Sprijiniti Copii, Consiliul judetean Alba si Consiliul local Alba Iulia. La manifestarea din 2006 participa sportivi cu dizabilitati din toate judetele tarii, precum si din Ungaria. Flacara SpecialaPentru ca este un eveniment aflat sub semnul cercurilor olimpice, manifestarile de la Alba Iulia au debutat cu flacara speciala, purtata pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor, care a gazduit evenimentul, de catre Gheorghe Purcel, unul dintre veteranii sportivi cu dizabilitati. Presedintele Special Olympics, Cristian Ispas, a profitat de moment pentru a aprecia ca Alba Iulia este locul unde pregatirea sportivilor de atitia ani isi va da examenul, dupa editia trecuta, desfasurata la Constanta. Cel mai emotionant moment a fost, insa, urcarea pe scena a lui Serban Nicolescu, unul dintre sportivii care a fost cooptat in stafful Special Olympics. "Vom demonstra cit de tare putem merge, cit de repede putem alerga si cit de tare putem arunca mingea de oina. Vom arata tuturor ca suntem niste luptatori, atit in sport, cit si in viata. Vreau sa cistig, dar daca nu pot cistiga, vreau sa fiu brav in incercarea mea", a spus Serban, stirnind aplauze si urale in sala. Eforturi comune...Facind eforturi sa vorbeasca in limba romana pentru a fi pe intelesul celor din sala, Lisa Helborne, sefa Biroului de Informare a Ambasadei SUA la Cluj a aratat ca "Sunt foarte onorata sa reprezint Guvernul SUA la acest eveniment in Romania. Vreau sa multumesc autoritatilor din Alba pentru ca gazduiesc aceasta competitie. Alba Iulia este locul perfect pentru a vorbi despre idealuri. Special Olympics a ajutat familiile si comunitatile din intreaga lume sa descopere puterea si posibilitatile copiilor lor. Acest program al Special Olympics ajuta si la schimbarea mentalitatilor. Sa nu uitam niciodata ca unirea face puterea". Presedintele Consiliului judetean Alba, Ion Dumitrel, a vorbit si el despre eveniment spunind ca este "o competitie in care cu totii sunteti invingatori, chiar daca nu toti veti urca pe podium"."Let the games begin"Dupa ce reprezentantul USAID, Rogger Gardner, a rostit celebra fraza, si a deschis oficial jocurile olimpice din Romania pentru persoane cu dizabilitati, ceremonia s-a incheiat cu un spectacol sustinut de un ansamblu al Scolii Speciale din Blaj. In zilele urmatoare, stadionul "Victoria Cetate" din Alba Iulia a stat la dispozitia celor peste 200 de sportivi care s-au intrecut in probe specifice - alergare, sarituri in lungime si aruncarea mingii de oina. Jocurile Special Olympics Romania s-au incheiat, la fel cum au si inceput, intr-o atmosfera de sarbatoare, fiecare dintre sportivi fiind unul dintre cistigatorii competitiei desfasurate la Alba Iulia.

Cazimir Ionescu anunta “albirea” Monei Musca

 Membrul CNSAS a recunoscut ca a votat pentru colaborarea cu Securitatea ca politie politica in cazul Monei Musca si tot el a recunoscut ca nu va mai putea face acelasi lucru a doua oara, dupa ce fostul deputat PNL va contesta verdictul. “Nu degeaba s-a abtinut de la vot Mircea Dinescu. Eu am votat pentru politie politica, dar dupa contestatie nu voi mai putea sa votez tot asa”, a recunoscut Ionescu. El a motivat ca astfel de “albiri” nu tin de sensibilitatile politice ale membrilor Colegiului, ci de nevoia acestora de a vota pe baza probelor, in cazul unor contestatii. “Primul vot este dat in spiritul legii, mai mult moral. Este un vot al membrilor Colegilor, asa cum il vad ei. (...) Dupa ce primim contestatia, suntem obligati sa dam un raspuns in litera legii, de multe ori impotriva (votului initial, n.r.)”, a pregatit Ionescu terenul pentru momentul iminent cind Musca va fi scoasa basma curata. Membrul CNSAS, Cazimir Ionescu, s-a declarat “profund dezamagit” de Mona Musca, lucru pe care l-a demonstrat votind “pentru” colaborarea acesteia cu Securitatea ca politie politica, dar numai din considerente morale. Ionescu a recunoscut ca, dupa depunerea contestatiei, nu poate decit sa stea cu bratele incrucisate si sa asiste la o alta schimbare de verdict in CNSAS, dat de acasta data pe baza probelor concludente. Ori, in cazul Monei Musca exista numai suspiciuni si dovezi nescrise ale vinovatiei sale, nu si probe materiale. “Nu Colegiul ii albeste pe cei care ies cu certificate de buna purtare de la CNSAS, ci legea dupa care institutia functioneaza. (...) Primul vot trebuie sa constituie un semnal pentru public, pentru partid, pentru alegatori, pentru petent, pentru toata lumea. Acolo ne exprimam adevaratele convingeri. Cel de-al doilea vot reprezinta acceptarea sau respingerea unei contestatii intocmite de un avocat, care speculeaza la maximum litera legii”, a aruncat Ionescu vina. In mare, legea este buna Membrul CNSAS a dat asigurari ca nu interesele politice sunt cele care ii spala pe parlamentari, ci legea care ar trebui schimbata pe alocuri, in  punctele esentiale. La fel ca Mircea Dinescu, Ionescu a pledat pentru transparenta in institutie. “Ginditi-va, CNSAS da un verdict, presa il afla si incep discutiile publice: in presa, la televizor. Se emit pareri, se critica, se lauda, se vehiculeaza tot soiul de informatii, dar noi nu avem voie sa vorbim, sa ne explicam decizia data. Este un mare neajuns”, a declarat Ionescu, subliniind ca este intru totul de acord cu accesul presei la lucrarile Colegiului. Printre alte modificari, Ionescu a propus delimitarea clara a celor cercetatI de politie politica in trei categorii - cei care au avut angajament, cei care au facut politie politica si cei nevinovati. Mai departe, membrul CNSAS a sustinut ca numai oamenii vor putea sa condamne. si Ionescu ar mai vrea o modificare, aceea de a li se da liber la declaratii membrilor Colegiului, ca sa nu mai fie nevoiti sa raspunda “pe surse”. Cazimir Ionescu si-a mai exprimat o nemultumire vizavi de modul in care functioneaza CNSAS, desi aspectul care il deranjeaza pe membrul Colegiului nu tine de modificarea legii Ticu, ci de intelegerile din cadrul institutiei. Lui Ionescu i s-a pus pata pe aparatul tehnic al CNSAS, in special pe Directia juridica. “Directia juridica ne-a adus un mare prejudiciu noua, celor din Colegiu. Ne-a pus sa muncim de o suta de ori mai mult, pentru ca a refuzat sa renunte la o cutuma veche de sase ani potrivit careia argumentatia juridica se transmite oral, nu scris”, a oferit Ionescu informatii “din casa”. Membrul CNSAS ar fi vrut ca Directia juridica sa puna la dispozitia Colegiului fundamentarea juridica inainte de primul vot si nu dupa, asa cum se intimpla acum. De fapt, potrivit lui Ionescu, CNSAS nu poate tine pasul cu valul imens de munca pe care ar trebui sa il dovedeasca, mai ales pentru ca majoritatea functionarilor publici din cadrul institutiei invoca anumite cutume pentru a nu-si schimba ritmul de lucru. Pe linga ineficienta aparatului tehnic, Ionescu s-a plins ca intimpina si rezistenta unor membri ai Colegiului cu experienta in domeniul juridic, facånd referire la Corneliu Turianu. Parchetul, rugat sa vada cine da informatii “pe surse” Cazimir Ionescu a anuntat ca vrea sa le ceara procurorilor sa ii verifice oficial de acum inainte pe membrii Colegiului, lasind sa se inteleaga faptul ca CNSAS este “pus sub observatie” si acum. “Voi cere Parchetului sa ancheteze scurgerile de informatii din CNSAS. Noi oricum avem cu totii telefoanele monitorizate, asa ca nu le va fi greu anchetatorilor sa stabileasca cine si ce anume a divulgat”, a declarat Ionescu. In acest sens, membrul CNSAS a sustinut ca transparentizarea institutiei si, implicit, accesul la informatii pe cai oficiale, nu prin “surse”, ar putea duce la eliberarea tensiunilor din jurul Consiliului - “este limpede ca lipsa transparentei a generat aceasta criza, insa solutia nu este transmiterea de informatii pe sub usi”.

Pensiunile romanesti domina intersezonul turistic de toamna

 Segmentarea temporala are si radacini in timidele politici ale autoritatilor (de strategie nu poate fi vorba, pentru ca am folosi cuvinte mult prea mari). Daca Marea Neagra are dedicat programe gen “litoralul pentru toti”, exista noi proiecte pentru promovarea turismului rural. La 10 septembrie, practic, s-a deschis sezonul reducerilor pentru vacantele la tara. Asociatia Nationala de Turism Rural, Ecologic si Cultural a lansat recent programul special “Vacanta la tara”, care ofera posibilitatea petrecerii unui sejur de sase zile intr-o pensiune agroturistica din 45 de localitati la preturi scazute. Programul special se deruleaza in perioada 10 septembrie-1 noiembrie. 13 judete asteapta clienti Turistii au la dispozitie pensiuni de doua, trei si chiar patru margarete in 13 judete ale tarii. Pentru o noapte de cazare intr-o pensiune de doua margarete, tariful este de 135 de lei de persoana pe noapte. La trei si patru margarete, pretul ajunge la 145 de lei pe noapte. Rezervarile se fac prin intermediul filialelor ANTREC din opt judete: Brasov, Buzau, Cluj, Covasna, Ilfov, Harghita, Neamt si Prahova. Ceva mai tirziu, incepind de la 1 octombrie, va fi reluat si programul social “O saptamina de refacere” in statiunile balneoclimaterice. Pentru sase nopti de cazare, cu mic dejun si doua tratamente pe zi (exclusiv pe baza recomandarilor medicale), in perioada 1 octombrie-1 decembrie, turistii trebuie sa plateasca 185 lei la hotel de o stea, 250 lei la doua stele si 300 lei la trei stele. “Dorim sa cream un concept modern de punere in valoare a statiunilor balneare prin oferte care sa se adreseze atit tinerilor, cit si virstnicilor, oferte atractive care sa contribuie la mentinerea starii de sanatate, la reducerea efectelor stresului, la cresterea calitatii vietii. In acest sens, am mentinut tarifele practicate in campania anterioara din primavara acestui an”, a declarat presedintele OPTBR, Nicu Radulescu, cu ocazia lansarii programului. Programul vizeaza si cetatenii din Republica Moldova care doresc sa vina la odihna in statiunile balneare din Romania. Biletele se pot procura de la agentiile de turism, dar si direct din statiunile balneare inscrise in program: Baile Olanesti, Lacul Sarat Braila, Saturn, Vatra Dornei, Calimanesti, Sinaia, Buzias, Baile Herculane, Singeorz Bai, Geoagiu Bai, Covasna, Praid, Sovata, Govora, Amara, Baile Tusnad, precum si Sind Romania - Navodari. Cautate si fara prea mare promovare Pensiunile traditionale, in special cele din Maramures si respectiv de pe culoarul Rucar-Bran, au mare cautare si fara promovarea autoritatilor. In plin sezon estival, la Bran abia daca mai gaseai un loc de cazare, mai ales ca au fost organizate de catre oficialitatile locale “Zilele Branului”. Nici revelionul nu va fi o perioada slaba pentru pensiuni agroturistice, ba, dimpotriva, capacitatile de cazare sunt deja in mare parte rezervate, cu plati anticipate substantiale. Nu e de mirare de ce terenurile in aceste zone sunt din ce in ce mai scumpe, iar constructiile cu aceasta destinatie rasar ca ciupercile dupa ploaie. In functie de traditie si confort, preturile pentru sejururile de Revelion difera:cei care prefera traditionala Valea Prahovei, au si oferte ceva mai mici ca nivel al costului decit la hotel: la o pensiune de doua stele, platesti cel mult 300 de euro, cazare si mic dejun, plus un meniu standard pentru noapte de Revelion. In alte zone, cum ar fi zona Buzau sau chiar Maramures, preturile, incluzind mic dejun si masa de Revelion, pot cobora chiar pina la sume de 150-200 euro pentru o persoana.

Tentativa de teapa liberala

Ieri dimineata, PNL Alba a incercat inca o lovitura de imagine, din dorinta de a puncta in fata PD Alba. In cadrul conferintei de presa de la ora 10,00, liberalii, prin intermediul vicepresedintelui Simion Cretu, au anuntat ca PNL va candida independent la alegerile de luna viitoare din noua comuna Bucerdea Grinoasa, contrar deciziei anterioare de a candida pe listele Aliantei D.A., impreuna cu PD. Simion Cretu a spus ca decizia survine ca urmare a faptului ca liderul PD Alba, Mircea Hava, “trebuia sa ma sune aseara, sa ne intelegem cum facem cu depunerea listelor, si nu m-a sunat”. La ora la care presa era instiintata de decizie, liberalii inca nu-si anuntasera colegii de alianta, democratii, asupra hotaririi luate. Cretu, raspunzind presei, a confirmat faptul ca nici macar conducerea centrala a partidului nu a fost informata. “De la centru ne-au spus sa mergem pe Alianta”, a spus Cretu. Chiar in timpul conferintei de presa, Simion Cretu a fost sunat de catre Mircea Hava, in jurul orei 10,25. Cretu s-a retras in secretariat, loc din care l-a anuntat pe Hava de decizia PNL. La intoarcerea in camera in care se tinea conferinta, Cretu arata ca un om care tocmai primise doua palme, insa a anuntat ca nu s-a schimbat nimic. “Ma conving, din ce in ce mai mult ca democratii nu doresc ca Alianta sa functioneze la nivelul judetului. N-ar fi prima data cind isi calca cuvintul sau cind incalca protocolul Aliantei. La fel au facut si in cazul mai multor primarii si viceprimari PNL, care, in momentul depunerii declaratiei de interese, s-au declarat democrati…”, afirma Cretu spre finalul conferintei. Din momentul in care Cretu l-a informat, telefonic, pe Hava asupra deciziei si pina la ora expirarii termenului limita de depunere a listelor cu candidati, adica ieri, la ora 14,00, mai ramasesera trei ore si jumatate. Timp in care democratii condusi de Hava ar fi trebuit sa-si intocmeasca propria lista de candidati.Democratii, surprinsi, si nu prea…Dupa nici 20 de minute, la ora 11, incepea conferinta de presa saptaminala a PD Alba. La sediul partidului, Mircea Hava, Alexandru Peres, Stefan Bardan, Ion Dumitrel, si alti membri din conducerea partidului. Suparati, dar nu prea, de faptul ca aflasera cu doar 10-15 minute in urma decizia luata de liberali. In momentul in care au aflat, democratii intocmeau dosarele pentru depunerea candidaturilor din partea Aliantei DA, adica listele comune cu ale PNL-ului. “Ma doare ficatul! Sa fiu al dracului daca mai am incredere in cineva. Au crezut ca ne prind cu pantalonii in vine… Ieri am vorbit si i-am spus ca ne auzim spre seara, iar daca nu, azi (ieri;, n.r.), intre 9,00 si 10,00. E drept ca l-am sunat pe la 10,20, dar atunci mi-a spus ca decizia s-a luat deja si merg singuri. O fi o lipsa de comunicare, dar comunicarea trebuie sa fie bilaterala. Daca a vazut ca nu l-am sunat, putea sa ma sune el, nu sa aflu ca s-au suparat ca ciurdarul pe sat. A spune ca asta-i motivul, ca nu l-am sunat. Este pueril! Erau pregatiti sa faca asa ceva, sa ne lase pe noi in offside. Si la ora 12,00 daca-l sunam si tot aveam timp destul sa depunem listele. N-am nimic cu Cretu, ca nu a fost decizia lui. El a primit o dispozitie, pe care, in mod ostasesc, a executat-o”, a spus Mircea Hava. Deputatul Stefan Bardan a declarat ca l-a sunat imediat pe secretarul general al PNL, albaiulianul Dan Motreanu, si ca acesta a fost sincer surprins cind a auzit decizia PNL Alba. “Luni se implinesc doua saptamini de cind s-a stabilit, in cadrul Biroului Politic al Aliantei, ca se merge pe lista comuna. S-a spus clar acest lucru, pentru ca s-au luat in discutie si alte localitati din tara unde vor avea loc alegeri. Ori, daca ei nu vor sa respecte recomandarile stabilite la Bucuresti, e treaba lor”, afirma Stefan Bardan. Senatorul Alexandru Peres a fost mult mai incisiv in declaratii, afirmind ca “PNL Alba a ajuns o jucarie a lui Atanasiu. Nu-i nimic. O sa vada ca s-a ales cu o jucarie stricata. Liberalii coceau de mult timp acest lucru si dovada sta formularul de sondaj de opinie pe care l-au pregatit pentru Bucerdea, pentru a afla care dintre cei doi candidati ai Aliantei se situeaza mai bine in preferintele electoratului. In acel sondaj, liberalii au trecut partidele separat, PNL si PD, iar Alianta D.A. nici macar nu era trecuta ca formatiune politica. Ne-am intilnit de atitea ori, pentru a stabili in detaliu distributia candidatilor intr-o formula reciproc agreata, pentru ca, in ultima zi, cu doar citeva ore inainte de termenul limita, sa ne anunte ca ei nu mai merg cu noi”. Peres a pus la dispozitia presei inclusiv documentul care demonstra “repartitia” membrilor Aliantei pe lista de candidati: locurile 1,3,5,7,9 si 11 pe lista, membri PNL, iar locurile 2,4,6,8,si 10, membri PD. Candidat pentru primar, Ioan Aldea, din partea PNL. Inclusiv in privinta candidatului pentru functia de primar din partea PNL, Ioan Aldea, democratii au spus ca a fost incalcat protocolul Aliantei, acesta fiind, pina in momentul numirii de catre prefect in functia de primar interimar, membru al Partidului Democrat si fost consilier local din partea acestui partid. Dupa care “s-a sucit”, declarindu-se membru PNL.Epilog de inceput de campanieO lipsa de comunicare intre cele doua partide componente ale Aliantei D.A. exista, cu siguranta. Insa, mai presus de aceasta lipsa de comunicare, sint orgoliile componentilor celor doua partide. Din partea PNL ar fi orgoliul ranit al unui ministru suspendat, urmarit penal, liderul organizatiei judetene Alba a PNL, Teodor Atanasiu. Lider care, in aceste momente, mai mult ca oricind, face ce vrea cu organizatia pe care o conduce, pentru ca toti vad sustinerea de care se bucura din partea presedintelui PNL, Calin Popescu Tariceanu. Ce va fi, insa, cind acest suport al presedintelui Tariceanu va deveni moneda de schimb intr-o relatie mult mai “sus-pusa”, cea cu presedintele Basescu? Pe de alta parte, si PD-ul are defectele lui. Unul dintre ele ar fi acela ca se bazeaza prea mult pe campanii in forta, pe ultima suta de metri, lasind mai totul pentru ultima clipa. Cel putin pina acum, aceasta metoda s-a dovedit cistigatoare. O auto-multumire vis-à-vis de pozitia actuala ii determina sa leneveasca, pentru ca, apoi, sa “explodeze”. Dar, sa nu neglijam si faptul ca intreaga clasa politica, toate partidele, se “maturizeaza”, cel putin dintr-un punct de vedere: cel electoral. Campaniile flexibile, bazate pe “contre” aplicate adversarilor la doar citeva minute dupa atac, subterfugii mirsave, vizibile, de altfel, numai in politica, sau multe alte forme de campanie, pot “stopa” sirul de succese electorale democrate. Deja, democratii isi pun problema modului de abordare a campaniei electorale in cazul in care candidatul lor si cel al liberalilor vor ajunge in turul al doilea al alegerilor pentru functia de primar al comunei Bucerdea Grinoasa. Uitind ca si alte partide au candidati… Ultima ora: Ieri, la ora 14,00, atit Partidul Democrat cit si Partidul National Liberal aveau listele depuse•• la Biroul electoral. Separat. 

Ministerul Finantelor a infiintat un registru national pentru operatorii de produse accizabile

 Acest document, deosebit de important in combaterea evaziunii fiscale din domeniu, va contine toate datele de identificare ale operatorilor de produse accizabile armonizate, dar si informatii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari si operatori inregistrati, precum si la locurile autorizate ca antrepozite fiscale. Pentru cei interesati, precizam ca ordinul are numarul 1459 din 01/09/2006, fiind publicat in “Monitorul Oficial”, Partea I, nr. 777 din 13/09/2006.  De asemenea, noul registru este necesar “atit pentru implementarea sistemului de cooperare administrativa si schimb de informatii in domeniul accizelor cu statele membre ale Uniunii Europene, cit si pentru consolidarea capacitatii administrative a autoritatii fiscale care gestioneaza persoanele fizice sau juridice autorizate de autoritatea fiscala competenta, in exercitarea activitatii acestora, sa produca, sa transforme, sa detina, sa primeasca si sa expedieze produse accizabile armonizate.” Un document complex, cu sase sectiuni In principiu, Registrul national al operatorilor de produse accizabile armonizate contine o serie de informatii, printre acestea, cu exceptia celor banale, de identificare, se regasesc si cele referitoare la asociatii si administratorii antrepozitarului autorizat/operatorul inregistrat, adresa locatiei/locatiilor in care se realizeaza receptia produselor accizabile de catre operatorul inregistrat, natura activitatilor care sunt autorizate sa se desfasoare in antrepozitul fiscal, codul produselor realizate in cadrul fiecarui antrepozit fiscal sau receptionate in cadrul fiecarei locatii de catre operatorul inregistrat, codul de acciza atribuit, data de la care autorizatia este valabila, starea autorizatiei, inclusiv motivele care determina modificarea, precum si data de la care se modifica starea autorizatiei si chiar informatii stabilite de autoritatea fiscala, necesare administrarii sau schimbului de informatii cu statele membre ale Uniunii Europene. Registrul are sase sectiuni, notate cu litere de la A la E. Sectiunea A este destinata informatiilor referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari si operatori inregistrati, la locurile autorizate ca antrepozite fiscale sau locatiile in care se realizeaza receptia produselor accizabile de catre operatorul inregistrat. Directia specializata din minister va asigura incarcarea bazelor de date aferente acestei sectiuni. Sectiunea B se refera la actualizarea bazelor de date cu informatii referitoare la persoanele autorizate ca antrepozitari si operatori inregistrati, precum si la locurile autorizate ca antrepozite fiscale/locatiile in care se realizeaza receptia produselor accizabile de catre operatorul inregistrat. Directia de autorizari asigura actualizarea bazelor de date aferente in cel mult 3 zile lucratoare de la data intrarii in vigoare a autorizatiilor. Sectiunea C este destinata actualizarii datelor referitoare la starea autorizatiilor emise persoanelor autorizate care fac obiectul acestei sfere de activitate. Trebuie precizat ca Directia de autorizari din minister va transmite fiecare decizie, in termen de cel mult 3 zile lucratoare de la data semnarii acesteia, catre autoritatile fiscale teritoriale competente in administrarea antrepozitarului autorizat/ operatorului inregistrat. Originalul va fi transmis prin posta antrepozitarului autorizat/operatorului inregistrat. Sectiunea D se refera la inregistrarea starii autorizatiei, intr-una din formulele valid sau nevalid. Sectiunea E este destinata publicarii starilor autorizatiilor emise chiar pe pagina de web a Ministerului Finantelor. In noul ordin  se prevede chiar ca, in caz de dezastru, pentru recuperarea datelor se vor utiliza medii de salvare de tip banda magnetica sau CD-ROM, care vor fi stocate in spatii special amenajate. Operatiunile de salvare a datelor pe banda magnetica sau CD-ROM, programate sa aiba loc la intervale de timp prestabilite, vor fi urmate, in mod obligatoriu, de operatiuni de verificare a integritatii datelor salvate.