monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Burse pentru studentii cu bani

Conform unei decizii a Comisiei Europene, cele doua programe de mobilitati universitare, „Erasmus" si „Leonardo da Vinci" vor fi reunite intr-unul singur. Noua denumire va fi „Lifelong Learning" si va fi un „program-umbrela" ce va continua sa promoveze diversitatea educatiei europene, insa va pastra totusi si curriculum-ul national. Desi veniturile alocate invatamintului vocational preuniversitar si superior vor ramine constante, marele dezavantaj al reunirii celor doua programe de mobilitati este acela ca studentii si cadrele didactice care vor sa beneficieze de ele vor fi obligati sa isi suplimenteze cit mai mult, din surse proprii, grantul oferit de universitate. Cei care vor avea cel mai mult de suferit de pe urma acestei hotariri a Comisiei Europene sint acei studenti care nu beneficiaza de un sprijin material sustinut din partea parintilor sau a altor rude.Avantaje importante„Erasmus" este o parte a programului comunitar de educatie SOCRATES ce acopera toate disciplinele si domeniile de studiu. „Erasmus" presupune activitati destinate cooperarii europene in domeniul invatamintului superior. Anual, studentii universitatilor romanesti aflate in parteneriat cu universitati din Uniunea Europeana pot beneficia de granturi „Erasmus", cuprinse intre 350 si 600 de euro pe luna, provenite de la Comisia Europeana. Cel mai adesea, pentru mobilitatile mai lungi de trei luni, acordarea vizei este conditionata de „rotunjirea" grantului cu bani din alte surse, pina la o suma care sa garanteze ca pe perioada de studii in strainatate, studentul va avea resursele necesare unui trai decent. Un student care a beneficiat de programul „Erasmus" are avantajul de a i se recunoaste integral studiile efectuate in strainatate. Pe linga aceasta, experienta studierii intr-o limba straina, cunoasterea unei noi culturi, posibilitatea de a cunoaste studenti din alte tari, reprezinta tot atitea puncte de atractivitate. Va scadea interesul?Bursa „Leonardo da Vinci" se adreseaza, in schimb, cadrelor didactice si este un program al Uniunii Europene in domeniul formarii profesionale a fortei de munca. Beneficiarii programului participa la stagii de formare in strainatate, insa ei vor fi selectati numai pe baza unui proiect. Conform unui studiu efectuat de Institutul de Stiinte ale Educatiei si Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative, in anul universitar 2003 - 2004, 3.005 studenti au beneficiat de burse „Erasmus", in 2004 - 2005 numarul acestora crescind la 3.073. Cu toate ca, in anul universitar anterior, numarul studentilor beneficiari de granturi din partea Comisiei Europene a crescut, universitatile se asteapta ca, in urma deciziei de unificare a celor doua programe, interesul posibililor beneficiari sa scada sensibil. Si asta deoarece, in conditiile in care studentii si cadrele didactice care isi doresc un grant vor trebui sa-l suplimenteze in mare masura din propriul buzunar, criteriul de eligibilitate nu va fi neaparat calitatea studentului, ci situatia materiala a acestuia.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, miine, 3 octombrie, intre orele 9 si 15, se va intrerupe furnizarea curentului electric in Talmaciu, pe strazile: Cibinului, Samuel Micu, Negoiu, Balea, Ghetii, N. Balcescu (de la bariera, spre primarie), Garii, V. Babes, Infratirii, Cetatii si Ludvig Roth.

Bataie intre veri

Un barbat din Avrig si-a reclamat varul la politie, pentru ca l-a batut. Ioan N. le-a povestit oamenilor legii ca vineri seara s-a intilnit pe strada cu varul sau si au mers impreuna intr-un bar din sat, la un paharel. Dupa ce au consumat o cantitate insemnata de alcool, cei doi au pornit impreuna spre casa, dar cind au ajuns pe strada Eroilor s-au luat la cearta, iar apoi la bataie. Reclamantul a ajuns la dispensar cu nasul spart si a fost transportat apoi la Spitalul Clinic Judetean Sibiu, unde a ramas sub observatia medicilor. Politistii continua cercetarile, urmind sa stabileasca ce vina a avut fiecare dintre protagonistii incaierarii.

Jandarmi cu contract

Sibienii care aspira la o cariera in cadrul uneia dintre structurile Ministerului Administratiei si Internelor au acum ocazia sa isi realizeze visul. Inspectoratul Judetean de Jandarmi din Sibiu scoate la concurs opt posturi de subofiter operativ pentru Postul de jandarmi Paltinis, Detasamentul 1 Jandarmi Mobil si Detasamentul 2 Jandarmi Paza si Protectie Institutionala Sibiu. Concursul se va desfasura in zilele de 19 si 20 octombrie.Conditii de inscriereCandidatii se mai pot inscrie astazi, pina la ora 14, la sediul Inspectoratului din str. Calea Poplacii nr. 85. Ei trebuie sa fie cetateni romani, cu domiciliul stabil in Romania, sa cunoasca limba romana scris si vorbit, sa fie absolventi de liceu cu diploma de bacalaureat, sa aiba capacitate deplina de exercitiu, sa fi  efectuat  serviciul  militar, sa fie declarati apti medical, fizic si psihic, sa aiba inaltimea de minimum 1,75 metri, sa nu aiba antecedente penale sau sa nu fie in curs de urmarire penala ori de judecata si sa posede permis de conducere categoriile B, C si D. Candidati ale caror dosare vor fi acceptate vor sustine trei probe dificile. Prima proba consta in evaluarea performantelor fizice, a doua intr-un test grila, iar a treia va fi o proba practica de evaluare a aptitudinilor practice de conducator auto. Tematica si bibliografia vor fi afisate, in 5 octombrie, la sediul inspectoratului.

Executie anuntata

Anuntata executie politica a Ralucai Turcan s-a consumat, simbata, la Cluj. Delegatia Permanenta a PNL a decis, la recomandarea sefilor liberali, excluderea din partid a deputatilor Raluca Turcan si Cristian Boureanu. In cazul Ralucai Turcan, au fost 53 de voturi „pentru" si doar 9 „impotriva". Printre aparatorii deputatului de Sibiu s-a numarat si Cornel Stirbet, presedintele PNL Sibiu. „Am votat impotriva excluderii Ralucai Turcan din PNL. Din principiu, sint impotriva oricarei excluderi din partid, cu atit mai mult cu cit este vorba despre colega mea din Sibiu. Prin excluderi nu se rezolva nimic. Dar este o hotarire luata de delegatia permanenta a PNL si o respect. De altfel, am votat si impotriva excluderii lui Cristian Boureanu", spune Stirbet. Sentinta dureroasaRaluca Turcan a asistat, simbata, la ultima sedinta a liberalilor. De data aceasta, in postura de „inculpat". Sentinta colegilor sai a fost dureroasa, insa extrem de previzibila. „Este greu sa vorbesc despre lucruri dureroase pentru mine. Ma bucur, insa, ca am avut ocazia, in sfirsit, sa discut in interiorul PNL despre problemele reale ale partidului", a declarat Raluca Turcan, dupa sedinta Delegatiei Permanente. Ea s-a declarat multumita ca a avut ocazia sa-si prezinte punctul de vedere. „Din pacate, nu s-a inteles ca integrarea presupune un nou mod de a face politica, de a nu pune accentul pe aroganta si pe practici dictatoriale", a completat deputatul, de acum, independent. Ea a precizat ca nu va contesta excluderea sa din partid si ca va ramine atasata valorilor liberale si cu sufletul alaturi de PNL.„Politica duplicitara si demagogica"Referindu-se la actiunile sale care au condus la conflictul cu propria formatiune politica si la excludere, prezentate in Delegatia Permanenta, Turcan a precizat ca s-a lovit de ostilitatea colegilor. „In acelasi timp, am asistat la adevarate peioratii ale colegilor mei despre ceea ce inseamna libertatea de exprimare. Mi-as fi dorit ca acest simbol al liberalismului sa fie mai bine inteles in PNL. As fi dorit, de asemenea, sa se inteleaga ca nu excluderile sint solutia, ci comunicarea", a mai precizat Raluca Turcan. Deputatul sibian s-a declarat nemultumit de modul in care conducerea PNL incearca sa armonizeze parerile din interiorul partidului, sa gaseasca solutii la problemele care apar. „Din pacate, in acest moment, sint practici antiliberale in PNL, care incurajeaza excluderile, iar acestea demonstreaza politica duplicitara si demagogica a celor din fruntea PNL. In opinia mea, este un comportament in avantajul unui grup restrins care isi promoveaza interesele, beneficiind de faptul ca PNL este la guvernare", a spus Turcan. Sanctiuni si avertismenteIn iulie, deputatii Raluca Turcan si Cristian Boureanu au fost sanctionati cu avertisment public de catre conducerea PNL. Ulterior, la inceputul sesiunii parlamentare de toamna, Turcan si Boureanu au pierdut sustinerea grupului parlamentar liberal de la Camera pentru functiile detinute la comisiile permanente, ei comentind defavorabil deciziile luate prin vot de PNL, in special cele privindu-i pe Mona Musca, Theodor Stolojan si Valeriu Stoica. Propunerea de excludere din partid a celor doi a fost facuta de Biroul Permanent Central al PNL, ca urmare a declaratiilor publice ale acestora impotriva deciziilor partidului.

Cursuri de muzica

Filarmonica de Stat din Sibiu gazduieste, pina in 7 octombrie, la Sala Thalia, cursuri de maiestrie instrumentala pentru tinerii cu virste cuprinse intre 7 si 30 de ani. Cursurile de vioara, violoncel si pian vor fi sustinute de unii dinre cei mai reputati profesori din Elvetia, Germania si Bucuresti si  sint dedicate tinerilor dornici sa-si perfectioneze arta interpretativa. Cursurile sint organizate de catre Filarmonica de Stat din Sibiu, Liceul de Arta din Sibiu si Liga Culturala „Romania-Franta".

Angajari

Municipalitatea are nevoie de doi consilieri asistenti la Biroul Asistenta Tutelara. Primaria a scos la concurs un post pe durata determinata, pentru care cei interesati, cu studii juridice si cunostinte de operare PC, pot aplica pina pe 6 octombrie. Examenul scris va avea loc in 9 octombrie, iar interviul de angajare, in ziua urmatoare. De asemenea, este disponibil un post pe durata nedeterminata, pentru care se primesc dosare pina la data de 20 octombrie. Pentru ambele functii, bibliografia impune cunoasterea Codului familiei, a legii privind administratia publica locala, a Statutului functionarilor publici, Codului de conduita al functionarilor publici, a legii privind protectia si promovarea drepturilor copilului, precum si a celei privind asistenta sociala a persoanelor virstnice.

Bani pentru Pauca

Lucrarile de construire a noului sediu al primariei din comuna Pauca vor fi finalizate cu sprijin financiar de la Guvern. Executivul a alocat, in sedinta sa de joi, un pachet de masuri de sprijin financiar pentru mai multe comunitati locale intre care si pentru comuna sibiana Pauca. Bugetul local al comunei a fost suplimentat cu suma de un milion de lei noi (10 miliarde de lei vechi). Lucrarile la noul sediu au demarat in anul 2002. Cladirea primariei are o vechime de 100 de ani si a suferit avarii structurale importante, ca urmare a alunecarii versantului pe care este amplasata.

Bani pentru vaci

Producatorii agricoli si asociatiile crescatorilor de animale sibieni pot beneficia de finantare suplimentara pentru achizitionarea de dotari si instalatii de muls si de racire a laptelui. Guvernul a majorat, recent, fondurile acordate in acest sens. Nicoale Troanca, directorul executiv al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Sibiu,  precizeaza ca cei interesati pot cumpara aparate de muls, tancuri de racire, motocositoare, sprijinul financiar fiind de 60 la suta din pretul de achizitie, inclusiv TVA. Finantarea se va derula prin DADR Sibiu si se adreseaza producatorilor care au depus cereri pina la data de 31 mai si pentru care nu erau disponibile fonduri. Solicitantii trebuie sa indeplineasca unele conditii referitoare la numarul de animale, existenta unui contract de livrare a laptelui, existenta avansului de 40% etc. De asemenea, producatorii agricoli din zona montana care au in proprietate vaci sau bivolite de lapte vor primi un sprijin financiar in valoare de 150 de lei/cap de animal ca indemnizatie compensatorie pentru handicap natural. Cei interesati se pot adresa inginerilor de la centrele agricole. Cererile trebuie depuse pina in 15 noiembrie.

Azil mai scump

 De altfel, modificarea se datoreaza schimbarilor legislative aparute. Pina acum, acest cuantum era comunicat printr-un ordin al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Consilierul PSD Ioan Stroie a propus ca suma sa fie subventionata din bugetul local, pentru a se amortiza majorarea, insa colegii sai i-au respins ideea.Calcule preciseSecretarul municipiului, Iordan Nicola, a fost de parere ca oricum suma nu este prea mare. „Costul mediu lunar de intretinere pe baza caruia se stabileste contributia lunara de intretinere s-a determinat pornind de la totalul cheltuielilor ce se iau in calcul (hrana si gospodarie, obiecte de inventar, echipament si cazarmament, materiale sanitare si altele asemenea) aferente anului 2005 - in suma de 315.113,07 lei, impartit la numarul mediu al asistatilor pe anul 2005, respectiv 92 de asistati, raportat la 12 luni, la care s-a aplicat indicele pretului de consum stabilit la data de 31 iulie 2006, comunicat de Directia Judeteana de Statistica Sibiu, in procent de 102,78, rezultind un cost mediu lunar de intretinere de 305 lei", a explicat directorul Cornelia Rotaru, in raportul sau.

Pietoni neatenti

Medicii sibieni de la urgente au fost luati prin surprindere in noaptea de simbata spre duminica, cind ambulanta a adus un pieton accidentat. Barbatul avea doar nasul rupt, dar marea urgenta era starea de etilism acut in care se afla. „Cetateanul turmentat" a fost lovit de o autoutilitara marca Dacia pe strada Mihai Viteazu din localitatea Selimbar, in timp ce se plimba, clatinindu-se, pe sosea. Se pare ca barbatul era atit de beat incit a cazut pur si simplu in fata autoturismului condus regulamentar de un sibian. Ghinionul soferului a fost ca, desi accidentul nu s-a produs din vina sa, etilotestul a aratat ca si el avea o imbibatie de alcool in aerul expirat mult peste limita legala.Simbata neagra  Alte doua accidente in care au fost implicati pietoni s-au produs in cursul zilei de simbata, in judet. In jurul prinzului, pe strada Sibiului din municipiul Medias, o femeie care s-a angajat in traversarea strazii fara a se asigura, prin loc nepermis, a fost lovita de un motociclu care circula regulamentar. In urma impacului, atit barbatul care conducea motociclul cit si femeia care a traversat neregulamentar au ajuns in spital. Un alt accident s-a produs in cursul diminetii in afara localitatii Scoreiu, pe DN 1, la kilometrul 269A500m. Un barbat ramas neidentificat a fost lovit de un autoturism marca Dacia 1310 in timp ce traversa strada prin loc nepermis, fara a se asigura. In urma accidentului, barbatul a ajuns la spital cu bratul rupt.

Asaltul studentilor

26.000 de studenti la ULBSAstazi incepe scoala si pentru cei mai mari dintre invatacei. Sibiul este luat cu asalt de mii de studenti, fie ei la zi sau la distanta, la Universitatea „Lucian Blaga" sau la alte universitati particulare. In acest an, numai la ULBS s-au inscris peste 26.000 de studenti, la formele de invatamint de zi, distanta, masterat sau studii doctorale. Toti acesti tineri au avut de ales una dintre cele 11 facultati din cadrul universitatii sibiene, dintre care cea mai noua, inaugurata in acest an, este Facultatea de Stiinte Politice, Relatii Internationale si Studii de Securitate.Putine camineDintre cei 26.000 de studenti, numai 13.000 vor absolvi cursurile de zi. Acestia vor trebui sa locuiasca in Sibiu timp de doi, trei sau patru ani, misiune destul de dificila, deoareece una dintre cele mai mari probleme cu care se confrunta studentul contemporan este locul de cazare. In caminele universitatii exista doar 1.700 de locuri de cazare, proaspat renovate. „In caminele ULBS exista 1.700 de locuri de cazare, dintre care 140 nou create in aceasta vara, prin mansardarea caminelor nr. 1 si nr. 4. In toate caminele au fost efectuate lucrari de reabilitare, in special la grupurile sanitare, si de imbunatatire a conditiilor termice. Cazarile in camine au inceput chiar de duminica. Marea noutate este ca am inceput constructia unui camin nou-nout in zona Bulevardului Victoriei, un camin dotat cu adevarat conform standardelor europene. Cit despre taxele de cazare, acestea se mentin foarte apropiate de cele de anul trecut", spune Daniela Flucsa, directorul departamentului de Relatii Publice din cadrul ULBS. Ceremonie solemnaCu totul aparte este ceremonia de inceput de an universitar programata tot luni dimineata, la Academia Fortelor Terestre „Nicolae Balcescu" din Sibiu. Incepind cu ora 9, pe platoul Academiei se vor alinia, alaturi de noii studenti, Gl.lt. Sorin Ioan, Seful Statului Major al Fortelor Terestre si alte oficialitati militare si civile, centrale si locale. Activitatea va debuta cu prezentarea onorului si darea raportului Sefului Statului Major al Fortelor Terestre, salutarea drapelului de lupta si trecerea in revista a formatiei. Va urma apoi alocutiunea comandantului Academiei, oficierea serviciului religios si premierea sefului promotiei 2006 „Carol I", slt. Claudiu Grandel. Evenimentul va fi incheiat de o serie de alocutiuni rostite de reprezentantii diferitelor institutii locale.

Ciuca batailor

Gaz Metan Medias nu-si gaseste deloc cadenta in esalonul secund. Simbata, jucatorii de pe Tirnava Mare s-au facut de rusine la Oradea, unde au incasat scorul etapei. Dupa ce anul trecut cele doua formatii s-au luptat pentru un loc in prima liga, acum, doar bihorenii au aratat ca mai au forta de a urca in prima liga. Dezastrul formatiei patronate de Transgaz a inceput in minutul 18, cind Fele a deschis scorul. Pina la pauza, Cipau a mai punctat odata, in minutul 45. Tot el a majorat scorul la 3-0, in minutul 48. Lovitura de gratie a dat-o Lupascu, in minutul 62. „Este un adevarat dezastru. Dupa acest meci vom face o analiza si vom vedea ce e de facut. Noi intotdeauna am luptat pentru promovare, iar acum sintem in zona fierbinte a clasamentului. Trebuie sa luam niste decizii pentru ca altfel riscam sa retrogradam", spune unul dintre conducatorii formatiei.

Intaresc echipa

Cu doar o saptamina inainte de startul in noul sezon competitional, CSU Atlassib nu si-a definitivat lotul. Dupa ce a renuntat la doi jucatori americani, sibienii lui Mircea Vulc testeaza in aceste zile un alt baschetbalist de peste Ocean. Vineri, alaturi de Clavon si compania s-a alaturat si Kenny Mc. Farland, jucator de 198 cm, ce evolueaza pe postul patru sau chiar cinci. Jucatorul a venit la recomandarea lui Jason Turner, cei doi fiind colegi, sezonul trecut, la echipa din Irlanda de Nord. De asemenea, in zilele urmatoare, trupa pregatita de Mircea Vulc se va mai intari cu inca un jucator ce poate evolua pe pozitiile unu, doi sau trei. Inaintea meciului de simbata, cu CSM Oradea, din prima etapa, sibienii vor mai disputa, marti, un nou test, contra celor de la Muresul Tg. Mures, intr-o partida ce consta pentru calificarea in sferturile de finala ale Cupei Romaniei. In partida tur, sibienii s-au impus, la Tg. Mures, cu 99-79 si sint practic calificati in tabloul de opt.

Din nou lideri

Debut furibundCu doar un punct cistigat in ultimele doua etape, Atletic Sibiu era in pierdere de turatie. Avea nevoie ca de aer de cele trei puncte puse in joc pentru a ramine in lupta pentru primul loc in clasament. Jocul de vineri cu Transil Tg. Mures a debutat cum nu se poate mai bine pentru sibieni. Cu o formula foarte elastica de joc, un 4-3-3, sibienii au pus rapid stapinire pe joc. Cu fundasii urcati pina spre mijlocul terenului, sibienii au cantonat adversarii in propria jumatate de teren, iar ocaziile n-au intirziat sa apara. La prima actiune mai buna de atac, jucatorii lui Luca au si deschis scorul. Apostu a centrat perfect, iar din 6 metri Negut l-a invins pe goalkeper-ul advers. Gresala si golulBucuria golului a durat destul de putin in tabara sibienilor. Apasati de situatia din clasament, oaspetii au iesit curajos la atac. Fara a periclita poarta aparata de Berta, oaspetii au inceput sa puna stapinire la joc. Cu Demian in locul lui Luci Cotora, suspendat pentru aceasta etapa, defensiva sibiana a rezistat destul de bine. Doar pina in minutul 12. In urma unei faze care nu ar fi trebuit sa anunte nimic important la buturiule sibiene, oaspetii au restabilit egalitatea in urma unei neintelegeri intre defensiva sibiana si Berta. Revenire cu golFara sa resimta intr-un fel socul primirii golului, sibienii s-au avintat la atac. Au trecut in citeva rinduri pe linga gol. Unul dupa altul, Popa, Motronea si Trifu l-au evidentiat pe goalkeper-ul advers. Pina la urma, cel care a reusit sa-i aduca pe sibieni in avantaj a fost tot Trifu. Revenit dupa o absenta de doua meciuri, atacantul a reluat imparabil, in minutul 32, o centrare de la Motronea. „Mi-a fost un pic mai greu. Am revenit dupa zece zile de inactivitate. E bine ca pina la urma a iesit totul bine. Important este faptul ca am redevenit lideri si le-am luat fata celor de la Turda. Urmeaza citeva meciuri grele si ar fi bine sa le depasim cu victorii", spune Trifu. Final anostLa adapostul unui gol pe tabela, sibienii n-au mai fortat in mitanul secund. Au incercat sa conserve avantajul si sa dea lovitura pe contraatac. De partea cealalta, oaspetii n-au fortat nici ei, multumiti mai degraba cu diferenta minima inregistrata pe tabela. In cele din urma a rezultat o repriza interesanta, dar fara prea multe ocazii de poarta. Atletic a evoluat in formula: Berta - Tudor, Popusoi, Demian, Apostu - Corcoveanu, Negut, Moldovan - Popa, Trifu si Motronea. Remiza echitabilaIn aceeasi etapa, pe stadionul Municipal, FC Sibiu n-a izbutit decit o remiza in fata celor de la Muresul Deva. Cu o sumedenie de schimbari in formatie, sibienii au facut un meci destul de bun in fata uneia dintre echipele cu pretentii din serie. Elevii lui Vasii au avut doua ocazii bune de a marca, prin cei doi atacanti, Barna si Purima, insa au trimis de fiecare data mingea peste poarta. De partea cealalta, oaspetii au avut si ei doua sanse, insa baloanele trimise spre buturile lui Zavoi au ocolit spatiul portii. FC Sibiu a evoluat in formula: Zavoi - Armenean, Visa, Cosma, Muntean - Vlad, Gradinar, Mila, Barbat - Barna si Purima. Doar remizaSparta Medias nu si-a confirmat statutul de favorita in meciul de pe propriul teren, contra celor de la CSM Sebes. Chiar daca au avut mai multe ocazii de poarta, jucatorii de pe Tirnava Mare n-au reusit sa marcheze nici macar odata. Rezultatele etapeiIn aceeasi etapa s-au mai inregistrat rezultatele: Avantu Reghin - Soda Ocna Mures 0-0, Gloria Bistrita II - Inter Blaj 1-1, U. 1919 Cluj - S.S.P. Cluj 1-2, Dacia Orastie - Oltchim 1-1, Mobila Sovata - Somes Gaz Beclean 5-1, Maris Tg. Mures - Ariesul Turda 0-0. Clasament1.  Atletic Sibiu  9  6  2  1 17-9 20 (5) 2.  Ariesu Turda  9  5  4  0 19-6 19 (7) 3.  Muresul Deva  9  5  2  2 11-6 17 (5) 4.  Oltchim  9  5  1  3  12-11 16 (4) 5.  Dacia Orastie  9  4  2  3 15-11 14 (-1) 6.  Soda Ocna M.  8  4  1  3 6-6 13 (4) 7.  Gloria Bistrita II  9  3  3  3 9-8 12 (-3) 8.  Avantu Reghin  8  3  3  2  8-7 12 (0) 9.  U. 1919 Cluj  9  3  3  3  8-8 12 (-3) 10. Inter Blaj  9  3  2  4 10-6 11 (-1) 11. Sparta Medias  9  2  5  2  7-7 11 (-4) 12. Maris Tg. M.  9  2  5  2  9-12 11 (-4) 13. Mobila Sovata  9  3  1  5  17-24 10 (-5) 14. S.S.P. Cluj  8  3  0  5  8-13  9 (-3) 15. CSM Sebes  9  2  2  5  11-13  8 (-4) 16. Trans-Sil Tg. Mures  9  2  2  5  9-14  8 (-4) 17. FC Sibiu  9  3  2  4  10-9  6 (-4) 18. Somes Gaz Beclean  8  1  0  7  4-20 3 (-9)

CIBINIUM 2001 - 2005

Periodicul Muzeului in aer liber din Dumbrava Sibiului a debutat in 1966, in formula bilingva - romano-germana - axindu-se pe prezentarea unor „studii si materiale privind Muzeul Tehnicii Populare" si fenomenologia creatiei tehnice traditionale intr-o descriptie etnografica. Dupa 1990, Muzeul Tehnicii Populare devine unitate muzeistica de sine statatoare sub numele „Muzeul Civilizatiei Traditionale Astra", iar Complexul National Muzeal „Astra" (din anul 2002) devine una dintre cele mai complexe si moderne institutii muzeale din Romania, reputat, mai ales, prin unicitatea profilului tematic si cel al colectiilor sale.Cele doua volume ale anuarului aparute dupa acest an - Cibinium 1990-2000 si cel a carui aparitie o semnalam aici (acoperind perioada 2001 - 2005) - prezinta principiile stiintifice si metodologia cercetarii si proiectarii muzeului etnologic modern, conceput ca un muzeu al civilizatiei populare traditionale din Romania. Rezultat al activitatii colectivului muzeului, dar si al unor colaboratori din alte muzee, Cibinium 2001-2005 este structurat pe patru sectiuni. Prima sectiune, intitulata „Rolul patrimoniului cultural national in definirea identitatii etno-culturale, in context european si universal" trateaza subiecte ca: problematica fundamentala a etnologiei, prezervarea patrimoniului etnografic, patrimoniul digital, cercetari etnologice, relatiile publice si mass-media sau turismul cultural, alaturi de care sint prezentate citeva din muzeele si departamentele Muzeul „Astra". Cea de-a doua sectiune, „Multiculturalitatea - coordonata esentiala a culturii si civilizatiei europene", este dedicata multiculturalismului in Romania, prin prezentarea tirgurilor, ca imagine a multiculturalitatii, prin prezentarea colectiei de cahle a Muzeului de Etnografie si Arta Populara Saseasca „Emil Sigerus", a citorva manastiri franciscane sau a altarelor bisericilor evanghelice transilvanene, o nota aparte constituind-o tratarea relatiilor dintre „strainii ungureni si mosnenii cimpulungeni".In Sectiunea III, intitulata „Patrimoniul tehnic - indice si martor esential al progresului cultural-istoric", sint aduse in atentia cititorilor complexele de industrii populare, colectia de mijloace de transport, piuaritul si instalatiile hidraulice, toate reprezentate in Muzeul in Aer Liber din Dumbrava Sibiului, prin valori monumentale exceptionale, salvate in extremis de la disparitie, dar si patrimoniul tehnic al Muzeului National al Agriculturii sau industriile populare si constructiile pastorale din alte zone ale Romaniei.Sectiunea IV este dedicata temei „Conservarea si restaurarea patrimoniului cultural" si reflecta, in principal, activitatea de conservare si restaurare a Laboratorului Zonal de Conservare - Restaurare „Astra". Prin valoarea exceptionala a studiilor publicate, prin tematica variata, prin numarul institutiilor reprezentate in volum de autorii lucrarilor, numarul recent al periodicului CIBINIUM se recomanda a fi o lucrare colectiva de exceptional interes pentru etnomuzeologia romaneasca, probind, inca o data, reputatia stiintifica a Muzeului „Astra" si a specialistilor sai.Mihaela Vasilief bibliograf

Sexchat cu eleve la Alba Iulia

O astfel de oportunitate o ofera site-urile pentru adulti, sexchat-ul pe internet, unde domnisoarele mioritice, chiar si “masculii feroce”, isi pot expune nurii contra unor sume ce variaza de la 50 de centi pina la citiva euro pe minut. Astfel, cistigurile unui “entertainer online” (nu stiu daca in nomenclatorul de functii si meserii de la noi exista un termen pentru asa ceva) poate ajunge la 1.000 de euro pe luna, si chiar mai mult. O modalitate de cistig destul de buna, daca ar fi sa ne raportam la salariile ce se cistiga in mod normal pe la noi.In plin centrul municipiuluiBineinteles, Alba Iulia, capitala de suflet a Romaniei, nu putea fi ocolita de o asemenea oportunitate. Astfel, doritorii, pentru 10 dolari cit costa 15 minute de chat, pot verifica daca albaiuliencele noastre presteaza la adevarata valoare. Totul se gaseste pe site-ul www.extasycams.com, un site detinut de o firma, “ZippSoftware INC”, CP 21, OP 1, Iasi, RO 700036. Partea interesanta este ca firma din Iasi are si un punct de lucru chiar la Alba Iulia, in centrul orasului, in cladirea in care isi are sediul si Petrom, punct de lucru despre care nu stim daca detine sau nu forme legale. Ceea ce este cert, e ca in acel apartament, mai bine de 15 tinere din Alba Iulia, majoritatea liceence, presteaza “chatul” contra cost, fara contract, carte de munca ori alte forme legale. Si, din cite am reusit noi sa aflam, mai multe dintre ele nu prea au implinit nici macar 18 ani, virsta minima legala la care pot efectua astfel de activitati. Ceea ce inseamna ca cineva profita din greu de pe urma acestor tinere, dornice de un job din care sa cistige niste bani in foarte scurt timp. Pentru ca, desi pe site sunt prevazute conditii, de minim 18 ani pentru prestarea de astfel de servicii, precum si tarifele si incasarile “entertainerului” in functie de cit timp reuseste sa mentina “victimele” conectate, se pare ca fetele primesc doar o parte mult mai mica din cit li s-ar cuveni legal. Ceea ce e si normal, din moment ce nu au forme legale de munca. De toata aceasta operatiune se ocupa doi tineri din Alba Iulia, sub indrumarea “sefului” site-ului, care nu prea vine pe la Alba Iulia. Acesta incaseaza insa banii din urma prestatiei fetelor de la Alba Iulia, pe urma le trimite “partea lor” micilor “sefi” de aici, din care acestia le dau si fetelor “drepturile banesti”, care, si asa, dupa ce “baietii de baieti” si-au luat “dreptul”, sunt destul de mari. Din cite ni s-a “soptit” noua, undeva la 15 - 20 de milioane pe luna. Tinerii care “manageriaza biznisul” de la Alba Iulia se pare ca se ocupa nu doar de supravegherea fetelor in timpul muncii si de “operatinuile financiare” in legatura cu “centrul”, ori intretinerea calculatoarelor, dar si de racolarea fetelor doritoare de un job bine platit. Doar in ultima luna se pare ca au aparut “online” in jur de 10 noi prestatoare de chat.La 250 de metri de PolitieDin cite ne dam noi seama, autoritatile, cei care ar trebui sa verifice astfel de activitati, nu prea sunt la curent cu ce se intimpla. Sau nu prea au au chef sa fie, si prefera sa nu intre pe internet, si nici sa bata pe la usa apartamentului, pentru o verificare de rutina. Mai mult, din cite ne-au soptit noua citeva “pasarele” care au poposit la geamul apartamentului din cladirea unde se afla sediul Petromului, unde se afla si apartamentul transformat in studio, parintii fetelor, majoritatea, stiu ca fetele lucreaza la internet-cafeuri. Ceea ce nu e o minciuna completa. Pentru ca aceste doua lucruri au si parti comune, cum ar fi internetul si chatul. Doar ca, ceea ce nu stiu ei, si probabil nici fetele nu le-au spus, e ca in cazul de fata, fetele se mai si dezbraca si mimeaza actul sexual. Ca doar cine da bani pentru asa ceva, nu-i da sa o asculte pe o liceanca recitind din Bacovia. Indiferent ce note o fi avind ea la romana.Si pentru ca nu vrem sa va pierdeti timpul pe internet, cautind pe Google dupa fetele de la Alba Iulia, va mai spunem o data site-ul unde, pentru citiva dolarei, puteti admira albaiuliencele noastre in toata splendoarea. www.extasycams.com. Iar ca bonus, va si prezentam pe citeva dintre ele. Sa chatuiti bine! (p.s. -in atentia autoritatilor: cel putin 10 dintre tinerele de pe site-ul amintit sint eleve de liceu din Alba Iulia)

Raportul de dependenta a romanilor va fi de 1 la 9

Fondul Organizatiei Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA) a avertizat, ieri, in cadrul unei actiuni organizate in Parcul Carol din Bucuresti, ca peste 50 de ani, populatia României va fi “mai redusa si mai batrina”. La actiune au participat peste 100 de persoane, imbracate cu tricouri albastre si portocalii, fiind astfel sugerata scaderea numarului persoanelor adulte si a extremelor: virstnicii, respectiv copiii si tinerii. Potrivit reprezentantilor UNFPA, structura populatiei tarii se schimba neincetat, influentata fiind de cresterea sperantei de viata si a migratiei externe, dar si de natalitatea scazuta. Daca acum populatia este alcatuita din sase milioane de pensionari, cinci milioane de copii si tineri si 10,5 milioane de adulti, tabloul va fi complet diferit peste 50 de ani. In conditiile in care fertilitatea se mentine la nivelul actual, in timp ce numarul virstnicilor continua sa creasca, populatia României va ajunge, in 2050, la 16 milioane. Mai mult de jumatate vor avea peste 60 de ani si vor fi mai putini adulti in plina activitate si mult mai putini copii. Populatia activa va fi atit de redusa incit raportul de dependenta va fi de unu la noua, ceea ce inseamna ca un adult va plati pentru pensiile, alocatiile si serviciile de sanatate si educatie pentru noua persoane.Ambasadorul Fondului ONU pentru Populatie la Bucuresti, dr. Peer Sieben, prezent la actiune, a apreciat ca România este nevoita sa restructureze sistemele medical, educatie si de asigurari sociale, pentru a putea face fata acestor schimbari. “Este necesar ca aceste restructurari sa inceapa cit mai curind si sa tina cont de faptul ca oamenii de virste diferite au nevoi diferite, ca ei reprezinta o resursa valoroasa pentru societate la orice virsta si ca au nevoie de conditii favorabile care sa le permita si chiar sa ii incurajeze sa duca o viata activa”, a precizat Sieben. Organizatorii actiunii au apreciat ca sistemul de sanatate trebuie reformat astfel incit sa raspunda problemelor complexe pe care le implica fenomenul de imbatrinire a populatiei si sa previna imbolnavirile populatiei generale. 

Lumina de dupa gratii

Este vorba insa despre o expozitie cu totul aparte, prima din Romania in care doi detinuti expun intr-o galerie de arta profesionista, respectiv Galeriile Inter-Art din municipiul Aiud. Vernisajul expozitiei a avut loc vineri seara, iar organizatorii au reusit sa obtina o “dispensa” pentru ca Vinersar Sam si Andrei Valeriu, cei doi artisti aflati in detentie la Penitenciarul de Maxima Siguranta Aiud sa fie prezenti la vernisaj.Expozitia a reusit sa-i socheze pe toti cei aflati la vernisaj, cel putin 50 de persoane, intre care multi artisti, dar si simpli curiosi. Cei mai multi au marturisit ca se asteptau sa vada tablouri sumbre, cu gratii si camere intunecoase, dar au “cazut” intr-o mare de culoare si lumina, intr-o lume plina de peisaje largi, insorite si pline de verdeata. Si calitativ, tablourile sint de exceptie. Au spus-o criticii in domeniu, care au subliniat ca artistii au, pe linga talentul care se vede in special in “spatiul coloristic”, o tehnica foarte buna, vizibila in “spatiul grafic”. “Noi pictam cu sufletul”Ambii artisti au 41 de ani. Andrei Valeriu este din Bucuresti si a fost inchis pentru furt de tigari si cafea. A primit o pedepsa destul de mare pentru fapta sa, 8 ani, din cauza ca este recidivist. Tot in furt. Acum spune ca ii pare rau pentru ceea ce a facut si pare sa se agate de pictura ca mod de a-si cistiga pe viitor existenta. El a mai pictat si inainte de a intra in inchisoare, avind chiar si o diploma de pictor de biserici. A obtinut-o pur si simplu pe baza talentului, pentru ca nu are scoala in domeniul artistic. Spera ca in decembrie, “comisia” sa il repuna in libertate si ar fi tentat sa ramina in Aiud, in comunitatea de artisti de aici, daca va reusi sa isi faca un rost in orasul pe care nu l-a prea vazut decit din spatele gratiilor.Vinersar Sam este de loc din Sibiu, dar a locuit vreo 20 de ani in Canada. Are o nevasta foarte frumoasa si trei copii, care au profitat de vernisaj pentru a fi alaturi de el. Spune ca a fost inchis pentru ca s-a aflat “la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit”. Oficial, este inchis pentru “complicitate morala la trafic de droguri”, o acuzatie despre care el spune ca este unica in tara. De meserie este electromecanic si nu si-a imaginat vreodata ca ar putea picta. Si-a descoperit talentul in inchisoare, obtinind chiar si un premiu cu un tablou prezentat la o expozitie in Viena.Organizatorii le-au pregatit un vernisaj “cu tot tacimul”, cu critici, cu oficialitati, oferindu-le si posibilitatea sa ia cuvintul in fata publicului prezent. Vizibil emotionati, ei au vorbit mai mult despre mesajul operei lor. “Noi pictam cu sufletul”, a spus Andrei Valeriu, iar colegul sau a completat: “sintem bucurosi ca putem sa va oferim ceva frumos, care vine din penitenciar”. Icoane pe lemnul din podeleCiudat sau nu, lucrarile celor doi artisti sint imagini ale lumii de afara. Andrei Valeriu a marturisit ca se inspira din reviste, dar si de la televizor, urmarind cu precadere posturi ca Discovery sau National Geographic. Remarcabile la el sint icoanele, care, stilistic, acopera o gama foarte larga de stiluri. “Intotdeauna, de cite ori m-am apucat sa fac o icoana, am simtit o chemare sufleteasca. Nu am scoala de pictor, dar sint mindru ca pot face icoane,” a marturisit Andrei Valeriu. Pentru icoane, sursa de inspiratie este un album de arta, care este pus la dispozitia detinutilor. “Nu se picteaza oricum o icoana”, a spus detinutul, vorbind despre canoanele care trebuie respectate in astfel de cazuri, cum ar fi picaturile de singe care cad din miinile lui Iisus rastignit, care sint exact in acelasi numar, pe fiecare icoana. Cu totul aparte sint icoanele realizate pe lemn. Pe linga tehnica realizarii, care trebuie sa dea impresia de vechi, aceste icoane au ceva unic. “Icoanele sint pe lemn vechi din 1860. Este lemnul din dusumelele de la penitenciar. Cei de la penitenciar s-au apucat de renovari si schimba inclusiv podelele. Am luat noi lemnul asta si am inceput sa pictam pe el”, a marturisit Andrei Valeriu. Pina acum nu a vindut nici o lucrare, dar aceasta prima expozitie i-a permis sa intre si in partea comerciala a lumii artistice. Cel putin jumatate din banii pe care ii va lua pe tablouri si pe icoane vor fi donati pentru sinistrati. De restul isi va cumpara culori, pensule si pinze, pentru ca vrea sa lucreze si vrea sa pastreze legatura cu cei de la Fundatia Inter-Art, in speranta ca il vor ajuta sa se reintegreze in societate si sa il sustina in vinzarea lucrarilor, pentru a-si cistiga cinstit existenta. O fereastra spre libertateVinersar Sam a marturisit ca prezenta lui la vernisajul expozitiei a fost ca o fereastra spre libertate. Ii place sa picteze, cu toate ca abia in penitenciar si-a descoperit talentul si spune ca va continua aceasta activitate si dupa ce va fi pus in libertate. Inspiratia pentru tablourile sale este tot indirecta. “Avem reviste, cataloage de mari pictori... mai visam noaptea si dimineata punem pe hirtie... mai vedem ceva pe geam...”, a descris Vinersar Sam sursele sale de inspiratie. Cit despre viata in penitenciar, aceasta este mai usoara pentru cei citiva detinuti care picteaza. Se trezesc la 7, merg la apel, iau micul dejun si apoi picteaza pina seara. “Nu ne plictisim. Noi am picta pina noaptea tirziu, daca ne-ar lasa. Nu stiu cum sa va explic, dar pictura de prinde... Unde stam noi, e mai bine, pentru ca e o sectie noua”, a mai spus artistul-detinut. Intrebat de ce alege peisaje largi si culori vii, el a explicat simplu: “Pictezi ce iti doresti. Iar in penitenciar vrei libertate”.  Un prim pasExpozitia de la Aiud reprezinta primul pas intr-un proiect mai larg lansat de Fundatia Inter-Art Aiud, in colaborare cu penienciarul din localitate, Centrul Cultural “Liviu Rebreanu” Aiud si Fundatia Umanitara Rescue din Cluj Napoca, sub numele “Arta in penitenciare”. Picturile realizate de cei doi detinuti vor putea fi admirate la Galeriile Inter-Art din Aiud, pina in data de 4 octombrie, intre orele 11-12 si 16-17, iar doritorii vor putea sa si achizitioneze tablouri sau icoane, o parte din bani urmind sa fie donati pentru sinistrati. 

Camin de 3 stele

Hardau a apreciat eforturile realizate la Alba Iulia in sensul cazarii studentilor veniti din alte judete sau din afara tarii, si a apreciat ca noua cladire se ridica la un standard de confort de trei stele. Ministrul a folosit acest prilej pentru a puncta si in plan politic, fiind de parere ca faptul ca se construiesc si se renoveaza caminele studentesti este un merit al actualei guvernari. La eveniment au luat parte, pe linga ministrul de resort, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, prefectul judetului, Cosmin Covaciu si, bineinteles, rectorul Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Achim Moise. Tensiune artificialaDupa ce a vizitat caminul de la Alba Iulia, ministrul Mihail Hardau a vorbit presei despre situatia locurilor de cazare din tara. El a precizat ca “Universitatea de la Alba Iulia demonstreaza ca este preocupata. Iata ca aici nu sunt probleme, ca in alta parte. In alte judete, studentii se inghesuie, este nevoie de interventia politiei. Sunt, insa, probleme create artificial, pentru a se intimpla lucruri ne-la locul lor. Eu am fost 10 ani director de camin, si am stiut sa ne organizam astfel incit sa nu apara probleme, sa fie nevoie de spaga si interventii. Am reamenajat chiar camerele de 4 locuri, astfel incit sa poata sta 6 persoane, dar situatia este alta, pentru ca atunci erau 150 de mii de studenti, iar acum sunt peste 750 de mii in Romania”. Ministrul a apreciat ca este un pas in fata faptul ca renovarea caminului de la Alba Iulia a insemnat tranformarea camerelor pentru 4 persoane in camere cu trei locuri, fara a se reduce drastic numarul de locuri de cazare. Mai bine decit in UEMinistrul Educatiei a precizat ca, in tara noastra, situatia este mult mai buna decit in Uniunea Europeana. Hardau a aratat ca “totul se indreapta spre bine, pentru ca pot sa va spun ca la noi procentul de cazare a studentilor in camine este de peste 30%, in timp ce in UE este de aproximativ 10%”. In ceea ce priveste repartizarile in camine, rectorul Universitatii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia l-a informat pe ministru ca “se vor face prin intermediul calculatorului, in functie de medie, astfel ca nu mai pot aparea nici un fel de probleme legate de spaga sau interventii. Daca studentii vor sa faca schimb, o pot face, dar nu exista probleme din acest punct de vedere, totul fiind la latitudinea acestora”. Rectorul a mai tinut sa multumeasca cu aceasta ocazie ministrului, pentru eforturile pe care le face guvernul in sensul finantarii invatamintului. Grad de cazare - 40%Gradul de cazare a studentilor de la Alba Iulia in camine este de aproximativ 40 %, cladirea inaugurata astazi pe strada Vasile Goldis avind o capacitate de 105 locuri. In acest sens, primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, a precizat ca “este pentru prima data cind invatamintul din Alba primeste astfel de finantari, si este bine ca ministrul a ales sa vina la Alba Iulia pentru a vedea rezultatele. Era normal sa fie multumit, pentru ca aici s-a lucrat serios si se desfasoara activitati serioase”. De la caminul din cartierul Cetate, ministrul educatiei Mihail Hardau a plecat sa viziteze biblioteca Universitatii “1 Decembrie 1918”, declarindu-se multumit si de aceasta data.  

Comoara de sub picioare

Pentru ca descoperirile pe care arheologii din Alba Iulia le vor realiza de acum inainte sa nu fie deteriorate sau distruse, autoritatile locale au inceput amenajarea unei zone in care acestea sa fie depozitate si puse in valoare. Este vorba de zona castrului roman, unde la aceasta ora se lucreaza pentru amanajarea unui adevarat muzeu. Practic, in aceeasi locatie in care se afla castrul, si unde a fost amenajat si traseul celor trei fortificatii, va lua nastere, in curind, un complex turistic muzeal de importanta istorica internationala.Informatii pretioaseTot in urma unor banale sapaturi pentru o instalatie de canalizare, arheologii Muzeului National al Unirii din Alba Iulia au realizat o descoperire extraordinara - o intreaga necropola romana. Piesa de rezistenta a descoperirii este un sarcofag de piatra, care adaposeste o mumie romana, conservata exceptional. Alaturi de acest sarcofag, arheologii au mai gasit alte 5 morminte, dar si alte vestigii deosebit de valoroase. Arheologul Matei Drimbarean a explicat mai pe larg importanta acestei descoperiri – “Este de o valoare inestimabila, care este data de timp. Este o descoperire arheologica din epoca romana a secolelor II – III. Mai concret, este vorba despre o descoperire cu caracter funerar. Un sarcofag de piatra, cu fronton triunghiular si acoperis in doua ape, prevazut cu 4 acrotere. Un alt amanunt care ne da importanta descoperirii, este faptul ca, pentru prima data in Apullum, un sarcofag roman este descoperit nevandalizat. A fost descoperit intact, ceea ce a putut sa ne ofere importante informatii despre pozitia anatomica a scheletului din interior”. 

Bosnia, in fata urnelor de vot

Bosniacii s-au prezentat ieri la urne pentru a-si alege reprezentantii in institutiile locale si centrale. Tara este impartita in doua teritorii: Federatia croato-musulmana, care reprezinta 51% din teritoriul tarii, si Republica Srpska, care inseamna 49%. Acesta este un tur de scrutin extrem de important, in conditiile in care populatia este inca divizata, reunificarea teritoriului fiind dorita doar de musulmani. Majoritatea celor din Republica Srpska sint hotariti sa-si pastreze autonomia, in timp ce croato-musulmanii spun ca tara nu poate supravietui si, cu atit mai putin progresa, cit timp teritoriul este divizat. De altfel, nici unul dintre partidele cu sanse sa obtina un procent semnificativ din voturi nu a propus o solutie reala pentru iesirea din situatia de criza a tarii, ci s-a pus miza pe cartea nationalista. Inainte cu o saptamina de data alegerilor, Comitetul de la Helsinki s-a aratat ingrijorat, printr-un comunicat, de evolutia campaniei electorale, mai ales pe fondul unei situatii economice disperate, cu o rata a somajului ce depaseste 30 de procente. Desi sondajele de opinie sau exit-poll-urile bosniace nu sint credibile, acestea dau ca sigura victoria Partidului Socialistilor Democrati Independenti, condus de premierul Milorak Dodic, urmat de Partidul Democratic Sirb, condus de presedintele Republici Srpska, Dragan Cavici. Cei peste 3,8 milioane de bosniaci au fost chemati la urne pentru a-si alege cei trei presedinti si reprezentantii administratiei plus parlamentarii dintr-un total de peste 7.000 de candidati din 32 de partide, opt coalitii, plus alti 12 candidati independenti.  

Prezidentiabilii socialisti ai Frantei

Fostul premier Laurent Fabius si-a anuntat oficial candidatura de investitura pentru alegerile prezidentiale din 2007. In discursul rostit cu acest prilej, el a aparat un program socialist clasic orientat spre ameliorarea vietii cotidiene a francezilor nevoiasi. Al doilea posibil pretendent din partea socialistilor (PS) pentru magistratura suprema, Dominique Strauss-Kahn, si-a oficializat candidatura vineri. Deschizator de drum a fost insa Segolene Royal, care a facut acest pas tot vineri, dar cu citeva ore mai devreme decit adversarul ei. Potrivit rezultatelor a doua sondaje de opinie publicate ieri de “Journal de Dimanche”, cu 50 si 49 de procente, Royal conduce in topul preferintelor simpatizantilor cu PS pentru a reprezenta partidul la scrutinul de anul viitor. Contracandidatii ei sunt mult in urma, cel mai aproape fiind Strauss-Kahn, cu 14 procente, Laurent Fabius obtinind doar 6 procente. Doar membrii cotizanti ai Partidului Socialist, nu si sustinatorii lui, au dreptul de a-si alege, la 16 noiembrie, candidatul la succesiunea lui Jacques Chirac.  

Alegeri-test pentru guvernul ungar

In urma cu doua saptamini, imediat dupa izbucnirea crizei, pe fondul puternicelor violente stradale de la Budapesta, liderul principalului partid al opozitiei de centru-dreapta, Viktor Orban, declara ca alegerile locale din 1 octombrie vor fi nu doar un simplu test pentru echipa ministeriala si premierul Gyurcsany, dar un adevarat vot de neincredere. Nu a fost sa fie insa. Pentru ca, desi a semnalat o scadere in sondaje, coalitia guvernamentala formata din Partidul Socialist si Alianta pentru democratii liberi ramine forta politica preferata a electoratului ungar. Altul mai bun nu avemCum se explica acest fenomen? Potrivit presei si analistilor, oamenii nu au uitat perioada dezastruoasa cind la cirma executivului s-a aflat actualul lider al opozitiei. Da, au spus oamenii, actualul cabinet nu este cel mai bun, dar altul nu avem in momentul de fata. Un argument care i-a determinat, de fapt, pe oameni sa ierte fapta lui Gyurcsany. “Toti politicienii mint”, declara, in urma cu citeva zile, un locuitor al Budapestei, intrebat ce parere are despre comportamentul premierului. “Nici Orban nu si-a dus la indeplinire promisiunile”, isi justifica alt budapestan simpatia pentru Gyurcsany.Redobindirea increderiiPrimele rezultate oficiale ale alegerilor urmau sa fie anuntate aseara tirziu. Pina la aflarea verdictului, nu se putea decit specula pe marginea evolutiei situatiei din Ungaria. Va fi acceptata infringerea, indiferent de perdant? Sau Budapesta va redeveni scena unor noi demonstratii de protest? Greu de spus. Un lucru este insa cert: ca echipa lui Gyurcsany va trebui sa depuna eforturi uriase pentru a-si redobindi increderea de care s-a bucurat pina la scandal. Si nu este vorba doar de increderea concetatenilor sai. Dar si a capitalelor europene. Acolo, socul a fost la fel de mare ca in Ungaria la aflarea metodei folosite de Gyurcsany pentru a-si pastra fotoliul de premier. De altfel, Comisia Europeana a avertizat ca politica financiara si economica a guvernului ungar si aplicarea reformelor vor fi strict monitorizate de responsabilii UE. La doi ani de la aderarea la Uniunea Europeana, Ungaria, considerata la acea data drept unul dintre elevii silitori ai UE, a reintrat in vizorul forurilor comunitare.

PSD nu a inceput negocierile pentru sustinerea lui Maior in parlament

Purtatorul de cuvint al PSD, Cristian Diaconescu, a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca PSD nu a inceput inca negocierile cu alte formatiuni parlamentare pentru sustinerea nominalizarii senatorului social-democrat George Maior la functia de director al SRI. Diaconescu a spus ca, avind in vedere ca pina acum doar Partidul Democrat a anuntat ca va sustine prin vot desemnarea lui Maior ca director al SRI, este necesara cunoasterea pozitiilor celorlalte partide si abia apoi inceperea negocierilor. La intrebarea care viza votul pesedistilor, Diaconescu a afirmat ca este convins ca toti parlamentarii social-democrati vor considera important ca PSD sa actioneze solidar si coerent, in ciuda faptului ca multi dintre ei au criticat acceptarea nominalizarii lui Maior de catre presedintele Traian Basescu.Pe de alta parte, Cristian Diaconescu a caracterizat drept “demagogie si vorba goala” declaratiile reprezentantilor PNL si ai altor partide despre nevoia de profesionalism si echilibru politic la nominalizarile pentru sefia SRI si SIE, facute inainte ca Basescu sa avanseze, ca propuneri, pe George Maior, respectiv Claudiu Saftoiu.

Liberalii si democratii s-au iubit numai o noapte

Liberalii si democratii s-au inarmat cu cele mai calde ginduri legate de viitorul Aliantei si s-au prezentat la un randevu politic la Cluj. Dar totul a durat doar o seara. Exercitiul de imagine a fost anuntat de o insiruire de “vorbe de pace”, fara consistenta. “Ne face placere sa ne vedem”, a sustinut liderul PNL, Calin Popescu Tariceanu, inainte de a le trimite pedistilor critici peste critici. Liberalii si democratii continua sa isi dea picioare pe sub masa, iar neintelegerile - alimentate in special de presedintele Traian Basescu - sint mai fierbinti ca niciodata. Poza de pace facuta la restaurant de liderii PNL si PD nu a convins pe nimeni. Premierul Calin Popescu Tariceanu a dat cele mai “sincere” asigurari vizavi de bunul mers al Aliantei, alegind sa ignore tensiunile evidente dintre PNL si PD. “Nu avem a ne impaca pentru ca nu sintem certati. Ne intilnim regulat in Alianta, luam decizii, dezbatem chestiuni politice. Dar, fiind in aceeasi zi si noi, si democratii la Cluj, mi s-ar fi parut ciudat sa ne intoarcem spatele si sa nu ne vedem”, a motivat liderul liberal intilnirea neoficiala a Aliantei. Insa neintelegerile vizibile dintre cele doua formatiuni au iesit la iveala in acelasi context. Afirmatia presedintelui Traian Basescu vizavi de “aderarea mediocra” a Romaniei la Uniunea Europeana, sustinerea pesedistului George Maior pentru sefia SRI, ba chiar nominalizarea democratilor pentru sefia DGIPI i-au readus pe partenerii din Alianta in colturi opuse. “Integrarea mediocra” e de vinaSi de data aceasta, democratii si liberalii si-au aratat rica pornind de la o afirmatie a presedintelui Traian Basescu vizavi de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Dupa ce s-a vazut cu sacii in caruta, seful statului a tinut sa dea o dovada de intelepciune si a apreciat integrarea tarii noastre ca fiind “mediocra”. Democratii nu s-au simtit cu nimic deranjati de afirmatia lui Basescu, chiar daca i-a luat si pe ei pe nepregatite. Practica l-a ajutat pe liderul PD, Emil Boc, sa iasa din incurcatura - a incercat sa arunce o nota pozitiva asupra afirmatiei sefului statului. Dupa reuniunea Colegiului director al democratilor, Boc a recunoscut ca este de acord cu declaratia lui Basescu, in conditiile in care acesta s-a referit la faptul ca Romania mai are multe de facut pentru o integrare de succes in UE.De partea cealalta, liberalii s-au simtit ofensati de aprecierea lui Basescu vizavi de calitatea pe care o va avea Romania, ca stat membru al Uniunii Europene. “Aderarea la UE a fost proiectul meu politic la care m-am angajat si am spus ca, daca nu voi reusi, imi voi prezenta demisia. (...)Nu am cum sa inteleg, insa, afirmatia presedintelui referitoare la aderarea mediocra a Romaniei”, a primit Tariceanu afirmatia lui Basescu ca pe o lovitura personala. Asa ca, in conditiile in care democratii s-au dat si de data aceasta de partea presedintelui Basescu, liderul PNL s-a simtit liber sa ia succesul integrarii asupra sa si a partidului sau. Intr-o atmosfera destinsa, de duminica, premierul Tariceanu le-a mai dat un bobirnac democratilor, pe cind povestea despre succesul aderarii Romaniei la UE. “Este o performanta a guvernului si le multumesc colegilor mei ministri, in special celor prezenti in sala”, a tras linie Tariceanu intre ministrii PD si liberalii care il insoteau - ministrul culturii, Adrian Iorgulescu, ministrul de finante Sebastian Vladescu si Radu Stroe, secretarul general al guvernului.Alianta il negociaza pe Maior la SRIBiroul Permanent Central al PNL a hotarit sa-si mandateze parlamentarii sa voteze “impotriva” numirii social-democratului George Maior la sefia SRI. Propunerea venita de la Cotroceni nu i-a incintat deloc pe liberali, care si-au anuntat inca de saptamina trecuta nemultumirea. Reprezentantii PNL au sustinut ca vor flutura prin fata democratilor protocolul Aliantei, in speranta ca PD va vota la fel. Insa democratii nici nu au vrut sa auda, mai ales ca nominalizarea lui Maior a fost facuta de presedintele Basescu. “Nu vom intra in niciun fel de troc politic sau negocieri pe chestiuni care tin de siguranta si securitatea nationala”, a sustinut liderul PD, sugerindu-le liberalilor ca nu au sanse de reusita. In plus, Boc le-a oferit o lectie gratuita partenerilor din Alianta si i-a sfatuit sa nu se sperie de astfel de lucruri, “normale intr-o societate democratica”. PNL: presedintele joaca cu PSDCum democratii nu au dat semne ca s-ar putea razgindi astfel incit sa voteze altfel decit a propus seful statului, Tariceanu a gasit ocazia de a-si indrepta atacul inspre Cotroceni. Liderul PNL i-a reamintit lui Basescu de rolul de mediator pe care ar trebui sa-l joace un sef de stat, potrivit Constitutiei. “In momentul in care presedintele consulta un singur partid pentru numirea in functia de sef la SRI, atunci el iese din rolul de factor de echilibru si devine, intr-un fel, un jucator cu PSD, iar acest lucru nu este problema PNL, ci a presedintelui”, a sustinut, acid, Tariceanu. Blaga nu cade la pace cu        premierulColaborarea dintre PNL si PD si-a mai demonstrat handicapul si cind a fost vorba de numirea unui sef pentru Directia Generala de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) din Ministerul de Interne. Ministrul democrat Vasile Blaga si-a propus seful de cabinet, pe membrul PNL Alexandru Boer. Premierul Tariceanu a strimbat insa din nas, sugerind in locul liberalului o persoana apolitica. Blaga a recunoscut ca nu are pregatita o propunere de rezerva pentru conducerea DGIPI, dar ca “se impune” o discutie cu premierul Tariceanu in acest sens. Ministrul a anuntat ca vrea sa il convinga pe primul-ministru sa il accepte pe Boer, mai ales ca a mai dat odata asigurari ca isi asuma riscul de a avea o persoana cu apartenenta politica la conducerea Directiei din MAI.   Nu gresesti la fel de doua oriAlianta se va suspenda temporar, cind va veni vremea ca PNL si PD sa candideze pentru Parlamentul European. Daca democratii si liberalii s-au adus unii pe altii in Parlamentul Romaniei, nu mai sint sanse pentru ca cele doua formatiuni sa participe la scrutinul pentru PE tot pe liste comune. “Exista o decizie mai veche a Aliantei de a merge pe liste comune, dar trebuie sa recunosc ca, in ultimul timp, exista semnale dinspre PD care contrazic aceasta decizie”, a sustinut Tariceanu, aminind o decizie concreta in acest sens pentru sfirsitul acestei luni. Insa democratii au ales sa dea un raspuns franc, menit sa lamureasca incertitudinea din PNL: PD nu mai vrea sa candideze tot cu liberalii.  

PNL a maturat praful sub covor

Turcan si Boureanu, exclusiDupa avertismentul public pe care l-au primit in iulie, deputatii Raluca Turcan si Cristian Boureanu au primit o alta sanctiune din partea PNL - excluderea din partid, acordata de data aceasta pentru continuarea atacurilor la adresa conducerii formatiunii. Delegatia Permanenta a votat, iar cei doi deputati au primit o pedeapsa promisa, pe care nu au putut sa o indulceasca nicicum.  Boureanu a ales sa sara iar la gitul liderului liberal, revoltat de sanctiunea “total nestatutara si absurda” pe care a primit-o. Deputatul l-a criticat pe Tariceanu, cu tot cu grupul lui de “intimi”, in frunte cu presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. “Fostul student repetent, Calin Popescu Tariceanu, si-a aratat adevarata fata odata ajuns, intimplator si vremelnic, la conducerea guvernului si a PNL”, a tunat Boureanu, atragind atentia asupra “dictaturii meschine” din sinul partidului. Raluca Turcan a fost mai rezervata in declaratii, singurul atac pe care l-a mai putut schita facind referire la “practicile dictatoriale” din PNL. “Este greu sa vorbesc despre lucruri dureroase pentru mine. Ma bucur, insa, ca am avut ocazia, in sfirsit, sa discut in interiorul PNL despre problemele reale ale partidului”, a declarat Turcan, sanctionata la pachet cu Boureanu. Patriciu, tratat preferentialApropiatul lui Tariceanu, liberalul Dinu Patriciu, a primit doar un avertisment public pentru sponsorizarea PSD in timpul campaniei electorale, pe motiv ca ar fi incalcat principiile de morala politica ale PNL. Sanctiunea a fost aplicata la recomandarea lui Adrian Iorgulescu, presedintele comisiei de etica a liberalilor, si el unul dintre “intimii” premierului. Pe linga avertisment, Iorgulescu l-a atentionat pe Patriciu ca risca excluderea daca va mai da bani partidelor cu care se lupta PNL in campaniile electorale. Insa, Patriciu nu a primit sanctiunea cu recunostinta, ba chiar s-a declarat “tinta unor acuzatii nedrepte”. “Nu am nici o indoiala ca, in perioada urmatoare, se va dovedi netemeinicia acestora si voi fi absolvit de vina de a fi liberal”, a declarat Patriciu.  Cu jumatate de masura au fost pedepsiti si fostul sef al cancelariei primului-ministru, Aleodor Frincu, si deputatul Titu Gheorghiof, ambii cu angajamente semnate cu Securitatea - Frincu a demisionat din PNL, iar parlamentarul a plecat din Biroul Permanent Central al partidului. Cei doi nu riscau excluderea pentru ca, potrivit criteriilor stabilite de PNL, colaboratorii cu Securitatea care au facut inchisoare in perioada comunista risca doar sa isi piarda functiile din partid, nu si statul de membru PNL. Stoica isi face platforma cu exclusiiFostul presedinte al PNL Valeriu Stoica s-a declarat increzator ca va reusi sa construiasca o “platforma atractiva pentru liberali, electorat si Alianta”, totul cu ajutorul celor doi deputati proaspat exclusi din partid. “Raluca Turcan si Cristian Boureanu nu au alta vina decit aceea de a fi avut curajul sa spuna adevarul. Cei care conduc azi PNL nu mai au urechi pentru adevar si inima pentru dreptate”, s-a mai lansat Stoica intr-un atac la adresa conducerii liberale, citat de Mediafax.

Eto’o, incurajat de coechipieri

Partida pe care FC Barcelona a disputat-o simbata seara, in deplasare, cu Athletic Bilbao a fost una speciala pentru Samuel Eto’o, chiar daca atacantul “extraterestrilor” a lipsit de pe teren. Coechipierii sai si-au facut intrarea pe stadionul San Mames imbracati an tricouri verzi, asemanatoare echipamentului nationalei Camerunului, tara de origine a atacantului campionilor Europei. Pe acestea era scris, in limba catalana, mesajul “Anims, Samu!” (“Curaj, Samu!”), aceasta fiind modalitatea aleasa de jucatorii barcelonezi de a fi alaturi de Eto’o, acesta fiind operat joi la meniscul extern al genunchiului drept. Atacantul a fost impresionat de gestul facut de coechipierii sai, mai ales ca acestia i-au transmis incurajari si prin sms. Miercuri, Samuel Eto’o suferise o ruptura la partida disputata in deplasare, impotriva formatiei Werder Bremen, si va fi indisponibil timp de cinci luni.FC Barcelona a reusit sa se impuna la Bilbao cu scorul de 3-1, prin golurile marcate de Ustaritz (autogol), in minutul 45, Gudjohnsen, in minutul 60, Saviola, in minutul 76, respectiv Yeste, in minutul 12. Catalanii continua, astfel, seria partidelor fara infringere din Primera Division, in timp ce Athletic Bilbao nu reuseste sa depaseasca momentul greu in care se afla, situindu-se pe pozitia a 18 a clasamentului, cu doua puncte din cinci partide.

Otelul Galati este pe podium

Otelul Galati pare de neoprit. Dupa ce conducerea clubului le-a achitat jucatorilor drepturile financiare restante, elevii lui Petre Grigoras s-au impus cu 2-1 in fata echipei UTA Arad, prin reusitele lui Jula, din minutul 14, si Gado, din minutul 66, in timp ce Sabin Ilie a inscris primul sau gol pentru “Batrina Doamna”, in minutul 83. Ambele galerii au protestat prin bannere fata de masura Ligii Profesioniste de Fotbal de a interzice aceasta modalitate de exprimare pe stadioane. CFR Cluj nu a reusit sa treaca de FC Vaslui, partida incheindu-se la egalitate, 2-2, golurile fiind marcate de Chihaia (’36) si Surdu (’53) pentru gazde, respectiv Madar (’14) si Croitoru (’74) pentru formatia antrenata de Viorel Hizo. La finalul meciului, finantatorul echipei CFR Cluj, Arpad Paszkani, s-a declarat scandalizat de maniera de arbitraj: “Arbitrajul lui Martis a fost miselesc. Moggi, din Italia, si ai lui sint mici copii”. La rindul sau, Dorinel Munteanu a afirmat ca nu are nimic de reprosat elevilor sai in ceea ce priveste ratarea victoriei. In fata a numai 300 de spectatori, FC National si Jiul Petrosani si-au reconfirmat statutul de candidate la retrogradare, remizind cu un scor alb, 0-0, dupa un meci anost.  

Probleme mari pentru FC Unirea

Urmare a acestei realitati, formatia din Cetatea Marii Uniri a pierdut fara drept de apel partida de simbata, disputata pe teren propriu, in compania echipei Minerul Lupeni.   Cu o aparare fara trei dintre titulari, fara un cap limpede la mijlocul terenului si in criza ofensiva, din cauza accidentarii lui Dabu, albaiulienii au fost depasiti net, asa cum a recunoscut dupa meci si tehnicianul Mihai ZamfirDebuturi slabe de repizeFC Unirea Alba Iulia a incasat cele doua goluri in debutul celor doua reprize. Prima data, in chiar minutul 2 al partidei, cind, scapati pe contraatac, oaspetii au punctat prin Neagu, care l-a surprins pe Rotar cu un sut la coltul scurt. Cel de-al doilea gol a venit imediat dupa pauza, cind, la un alt contraatac, Doj a fost gasit singur in careul de 16 metri, a avut timp de preluare, si l-a executat pe Rotaru cu un sut la coltul lung. In rest, ar mai fi de notat ca Minerul Lupeni a demonstrat mai multe legaturi in joc, mai multa stapinire, iar in ceea ce priveste echipa condusa de Mihai Zamfir, lipsa titularilor a insemnat putina mobilitate, relatii de jos ca si inexistente, si mai ales lipsa de idei in ofensiva. Jocul gazdelor a capatat un orizont odata cu intrarea lui Kelemen, insa a fost prea tirziu si prea putin. In urma acestui rezultat, Unirea revine la -3 in clasamentul adevarului, si ramine cu 12 puncte, pe locul 10 al ierarhiei seriei a II a. PicanteriiMihai Manea a fost detronat din pozitia de cel mai rapid marcator al actualei editii de campionat, el marcind in minutul 2, golul victoriei de la Timisoara din etapa trecuta. Totusi, Neagu a reusit simbata sa puncteze in minutul 1 si 12 secunde.  Mihai Zamfir, tehnicianul gazdelor, exasperat de greselile tinerilor jucatori pe care a putut sa ii trimita in teren, a avut la un moment dat o iesire nervoasa ce a stirnit amuzament, el strigind catre un elev al sau “pune mina si joaca ca lumea”.Tehnicianul oaspetilor, Dan Manaila, a glumit sI el cu jucatorii sai, stirnind aplauze in tribune. La un contact mai tare cu un fundas albaiulian, un hunedoarean a ramas intins pe gazon, spectatorii cerindu-I sa se ridice. Manaila a strigat la jucatorul sau acelasi lucru, doar pentru a-i multumi pe fanii albaiulieni, dupa care le-a multumit pentru sfat. EchipeMinerul Lupeni – antrenor – Dan Manaila: Balgradean, Csik, Dumitra, Luca, Neagu, Boroncoi, Itu, Vezan, Doj, Corneanu si Rus. Au mai intrat: Niculescu, Diaconescu si Boubatrin.FC Unirea Alba Iulia – antrenor Mihai Zamfir: Rotaru, Cristea, Oroian, Ghiorma, Bucur, Andrei, Ciofu, Opriceana, Zagrean, Manea si Oara. Au mai intrat Tatar, Dilbea sI Kelemen. VorbeDan Manaila - antrenor Minerul Lupeni: “ Din punctul meu de vedere, a fost un joc de mare lupta. A fost foarte bine pregatit tactic de ambele parti. Oricum, la nivelul Ligii a II a, nu prea exista diferente intre echipe, intre Dacia Mioveni sau FC Baia Mare. Sunt convins ca Alba Iulia va cistiga la Baia Mare in etapa viitoare, la fel cum sunt convins ca si noi vom mai avea probleme in meciurile de acasa si in etapele viitoare. La aceasta ora, noi adunam puncte pentru ca sa nu mai avem emotii la iarna”. Mihai Zamfir – antrenor FC Unirea Alba Iulia: “De ce mi-era frica nu am scapat. Multi ma opreau dintr-o exteriorizare de a mea, cind spuneam, la Timisoara, dupa meci, ca vom avea mari probleme acasa cu Lupeniul. Nu am putut suplini lipsa celor trei titulari si s-a demonstrat ca un campionat nu se poate duce pina la capat cu 13-14 jucatori. Lupeniul este, oricum, o echipa greu de contracarat, lucru care se vede prin faptul ca au pina acum 12 puncte aduse de afara. Vom avea, in continuare, mari probleme daca nu putem juca cu nucleul de baza. Chiar daca o sa deranjez pe cineva, trebuie sa spun adevarul, cei de pe margine trebuiau sa se ridice la nivelul celorlalti dar nu au facut-o. Lupeniul ne-a depasit la toate capitolele. Pot, insa, sa va asigur ca cu echipa intreaga vom mai lua multe puncte din deplasare, dar vom avea mari probleme acasa, pentru ca nu avem jucatori care sa rezolve jocul de la mijloc in sus. In ceea ce priveste prestatia lui Andrei, i-am spus si in cabina dupa joc, ca daca atunci cind voi avea nevoie de el va raspunde la fel de slab, va trebui sa isi caute echipa. Mai sunt si alti 3-4 jucatori in situatia lui. Nu avem un virf pentru jocurile de acasa, care sa fie rapid sa joace pe spatii mici. Cu ceea ce avem o sa dam un gol la doua saptamini”. Marian Sarmes - presedinte CA FC Unirea Alba Iulia 2006: “Asta este, mergem mai departe, cu bune cu rele”.Nicolae Lupu – presedinte executive FC Unirea Alba Iulia 2006: “Au lipsit multe astazi, asta este… ce sa facem…?”.In celelalte partideAuxerre Lugoj – Poli II Timisoara 1-1FC Caracal – Unirea Dej 3-0Building V. Mare – Dacia Mioveni 0-0FCM Tirgoviste – FC Baia Mare 2-1CFR Timisoara – Corvinul Hd. 0-0FC Bihor Oradea – Gaz M. Medias 4-0CSM Rimnicu Vilcea – Industria Sirmei Cimpia Turzii 0-2FCM Resita – Universitatea Cluj 1-3 Clasament1Dacia Mioveni    9    6    3    0    13-2    21    A92U Cluj    9    6    2    1    10-7    20    A83FC Caracal    9    6    0    3    15-8    18    A34Minerul Lup    9    5    2    2    12-7    17    A55FC Tirgoviste    9        4     3     2    10-6     15     A06 CS ISCT    9     3     4    2       7-4               13        A17 FCM Resita     9     3    3        3       11-9               12        -3  8 Politehnica Tm     9        3    3    3         8-6           12       A09 CSM Rm Vilcea    9        4    0    5       10-12         12        -3  10 FC Unirea     9        3    3    3         5-7           12        -3  11 Corvinul     9        2    5    2       16-11          11        -1  12 FC Unirea Dej     9        3    1    5         7-12          10        -2  13 C.S. Auxerre     9        2     3   4         7-9              9        -6  14 FC Bihor     9        2     3   4        10-13           9        -6  15 Gaz Metan     9        2     2   5          8-12           8        -4  16 CFR Timisoara     9        2     2   5          7-15           8        -7  17 FC Baia Mare     9     2     2     5              7-17               8        -4  18 Building     9     1     3     5              2-8                 6            -9  

Corneliu Porumboiu, dublu premiat la Festivalul de la Copenhaga

Primul lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu - “A fost sau n-a fost?” - a obtinut Premiul Lebada de Aur pentru cel mai bun film si pentru cel mai bun scenariu la Festivalul International de la Copenhaga, ce s-a desfasurat intre 21 septembrie si 1 octombrie. Cele doua trofee obtinute in Danemarca se adauga unei serii de premii si nominalizari pe care le-a obtinut filmul scris, regizat si produs de Corneliu Porumboiu: Camera d’Or si Premiul Label Europa Cinema la Cannes, Trofeul Transilvania si alte doua premii la TIFF-ul clujean, nominalizare la Hollywood World Award etc.La Copenhaga, un alt film dublu premiat a fost “Anche libero va bene” (Italia), care si-a adjudecat premiile pentru cea mai buna regie - Kim Rossi Stuart - si cea mai buna imagine - Stefano Falivene. Trofeele Lebada de Aur pentru cele mai bune performante actoricesti au revenit germanilor Ulrich Muhe pentru rolul din “Das Leben der Anderen” si Heidrun Bartholomous pentru “Komm noher”. Juriul a fost format din actrita Ghita Norby din Danemarca (presedinte), directorul de imagine Robby Muller din Olanda, regizorul britanic de origine poloneza Pawel Pawlikowski, actrita suedeza Tuva Novotny si regizorul ungar Kornel Mundruczo. Anul trecut, “Va, vis, deviens” de Radu Mihaileanu a cistigat premiile pentru cel mai bun film si cel mai bun scenariu, iar “Moartea domnului Lazarescu” de Cristi Puiu - Marele Premiu al juriului si Lebada de Aur pentru cel mai bun actor .

Dan Negru, invitat special la “Fast Food”

O noua productie de divertisment va debuta asta-seara, de la ora 22.30, la Antena1. “Fast Food” este un sitcom care prezinta, intr-o maniera umoristica, aventurile a sase tineri frumosi si dotati cu mult simt al umorului, angajati ai unui restaurant fast-food dintr-un Mall. Echipa care isi propune sa aduca risul in casele telespectatorilor de luni pina joi este formata din: Laura - ingenua naiva (Alina Crisan, componenta a trupei ASIA), Andreea - baietoasa cinica si bataioasa (Sorana Mohamad, si ea componenta a trupei ASIA), Desiree - fata “cool”, practica si comunicativa, dar cu vise mari (Beatrice Peter, actrita la Teatrul de Comedie), Alex - rebelul smecher, pus pe sotii si innebunit dupa femei (Alin Rosu), David - baiatul bun si timid (Adrian Nartea) si Sergiu - seful incapabil, misogin si dictatorial pe care il urasc toti, tinta glumelor si a farselor intregului grup (Edgar Nistor). In apropierea fast-food-ului isi are salonul si personajul numit Jean (Liviu Virciu), un fost politist transformat in frizer intreprinzator, care ii  da consultatii “competente” lui Sergiu, iremediabil indragostit in taina de o avocata (Cosmina Pasarin) care nici nu-l baga in seama. Fiecare episod va avea un invitat special, primul fiind Dan Negru, a carui legendara “generozitate” e luata peste picior de trupa de la fast-food.

Romanca Ioana Valentina Boitor s-a clasat pe locul II la Miss World 2006

 Competitia s-a desfasurat la Varsovia, in Polonia, titlul de Miss World revenind Tatanei Kucharova, din Cehia.Reprezentanta Romaniei Ioana Valentina Boitor a concurat alaturi de 103 tinere de pe cinci continente in competitia desfasurata simbata seara la Varsovia - primul oras din fostul bloc comunist care gazduieste finala Miss World. In virsta de doar 17 ani, Ioana Valentina Boitor s-a nascut si a crescut in Satu Mare. Are 1,78 metri inaltime, este eleva de liceu, iar visul ei este sa devina supermodel, conform site-ului oficial al Miss World. Ii place sa joace baschet, sa inoate, sa asculte muzica R&B si sa danseze. Motoul ei este: “Daca ai inceput ceva, trebuie sa mergi pina la capat”.Miss World 2006 a fost incoronata Tatana Kucharova, in virsta de 18 ani, o frumusete blonda cu ochi albastri care a purtat o rochie alba, lunga si strimta. Ea si-a inabusit cu greu lacrimile cind diadema stralucitoare i-a fost asezata pe cap de fosta detinatoare a titlului, Unnur Birna Vilhjalmsdottir din Islanda. Kucharova a trimis bezele inspre public si si-a imbratisat contracandidatele, dar nu a facut nicio declaratie pe scena, dupa ce a cistigat, fiind mult prea emotionata. Tatana Kucharova este a treia concurenta din Europa de est care cistiga titlul de Miss World in istoria concursului, fondat in 1951. Prima cistigatoare, Aneta Beata Kreglicka din Polonia, a fost una dintre prezentatoarele finalei de simbata.Pe locul imediat urmator dupa reprezentanta Cehiei s-a clasat Ioana Valentina Boitor, care a fost urmata de Miss Australia, Sabrina Houssami, in virsta de 20 de ani. Concursul s-a desfasurat in Palatul Culturii din capitala Poloniei, o cladire inalta construita pe vremea lui Stalin, pe care organizatorii au  inveselit-o prin ornamente florale, covoare rosii si multe lumini. Miss World este considerat cel mai urmarit eveniment de televiziune, iar Polonia spera sa profite de pe urma acestui lucru. Conform estimarilor organizatorilor, expunerea mediatica va contribui la marirea cu cinci milioane a numarului de turisti care viziteaza tara pina in 2010.  In timp ce feministele critica Miss World pentru ca ar fi un spectacol sexist, peste doua miliarde de oameni din 200 de tari au urmarit concursul. Miss World s-a mutat in aces an la Varsovia dupa ce timp de trei ani s-a desfasurat intr-o statiune chineza din insulele Hainan. Cistigatoarea celei de-a 56-a editii a fost aleasa prin votul juriului si al telespectatorilor din intreaga lume. Potrivit organizatorilor, anul acesta s-au inregistrat cele mai multe voturi exprimate prin Internet din istoria concursului. Campania publicitara pentru Miss World a stirnit controverse la Varsovia luna trecuta. Administratia orasului a considerat mult prea indraznet un poster infatisind o sirena cu un sin dezgolit. Prin urmare, o esarfa alba a fost introdusa in creatia artistului, menita sa acopere sinul sirenei.

Scormonitorul

Ura!, Ura! Mare bucurie mare intr-o familie albaiuliana. Au cistigat un mare premiu, oferit de catre Departamentul de Turism din cadrul Consiliului judetean Alba. Prin intermediul unei emisiuni radiofonice. Maretul premiu: o cina romantica, pentru doua persoane, in valoare de 1 milion de lei vechi, la restaurantul “Pub 13”. Fericitul cistigator isi ia sotia de brat, si o duce la spatir. Mindru si falos precum un cocos. Ajung la restaurant. Iau loc la masa. Comanda. Li se spune ca, de fapt, nu comanda ce vor ei, ci au parte de meniu fix. Gratar, cartofi cu rozmarin, si cite un pahar de Marini. Omul ar fi baut o bere. Nu e voie. Decit pe bani. Separat. Soata, n-ar fi mincat gratar, ci o pita. Nu e voie. Tot pe bani. Pe altii, nu pe cei din premiu. Care, de fapt, nu erau bani, ci o hirtiuta. In fine, toata consumatia, adica cele doua gratare, cu cartofi cu tot, plus doua bucati de Martini, per total, 480.000 de lei. Care rest? Dar ce? Ati platit cu bani, sa va dam rest? Nu, nene. Multumim, la revedere. Mai poftiti pe la noi, eventual cu bani. Si-a luat omul femeia si a dus-o in alta parte, sa pape pita. Asta da romantism. Asta da premiu. Sa-l tot cistigi. Felicitari! Cistigatorului. Nu Departamentului de Turism din cadrul Consiliului judetean. Si nici celor de la “Pub 13”. Ca nu prea merita. Se facura de kkt.Bai, fratilor, uram noi lu’ nenea prefectu’ aproape zilnic, “La multi ani”, si tot degeaba. Nu stiam noi cum sa uram, dar de-abea acu’ ne-am prins. Trebuia sa-i uram la fel cum i-a urat el primarului din Aiud, ca a fost ziua lui. Si anume, cu fanfara din Cugir!!! De s-a minunat Aiudul, vazind fanfara. Atit pe cea din Cugir, cit si pe cea cu care s-a intersectat, de insotea un mort… 

Populatia are principala “contributie” la cresterea creditului neguvernamental

Dupa cum era de asteptat, creditul neguvernamental (CNG) continua sa creasca, in timp ce guvernul se dovedeste a fi, in continuare, strins la punga, desi a fost de acord cu cresterea deficitului bugetar pina la limita de 2,5% ca urmare a programului de ridicare a nivelului de trai a pensionarilor, “indexind” veniturile acestei importante categorii sociale. Practic, potrivit ultimului comunicat al Bancii Nationale, la 31 august 2006, CNG a inregistrat o crestere de 56,9%, adica 48% in termeni reali, fata de 31 august 2005, pe seama majorarii cu 104,9% a componentei in lei (93,2% in termeni reali) si cu 24,1% a componentei in valuta exprimata in lei, cu precizarea ca aceasta ultima componenta, exprimata in euro, a crescut cu 23,5%.Daca ne referim strict la luna august, CNG a inregistrat o crestere cu 3,5% (3,55 la suta in termeni reali) fata de luna iulie, atingind nivelul de 82,16  miliarde RON. Pe componente valutare, in lei, in luna august, CNG a crescut cu 3,6% (3,7% in termeni reali), in timp ce creditul in valuta, exprimat in lei, s-a majorat cu 3,3%, cu precizarea ca aceasta ultima componenta exprimata in valuta a inregistrat de fapt o crestere cu 3,7%. Pe de alta parte, creditul guvernamental net a inregistrat in luna august un sold creditor de 11,32  miliarde RON fata de un sold creditor de doar 11,270 miliarde RON, cit fusese inregistrat in luna iulie.In luna august, populatia s-a imprumutat preponderent in valutaDaca se analizeaza cresterea CNG in functie de contributorii reali la cresterea acestuia, rezulta ca populatia are cea mai mare influenta asupra dinamicii acestuia. Astfel, daca ne referim la componenta lei a CNG, la 31 august, CNG in lei al populatiei era doar cu 3 miliarde RON mai mic decit cel al persoanelor juridice, ajungind la 20,558 miliarde RON. Situatia devine ingrijoratoare deoarece in luna august cresterea CNG inregistrata in dreptul populatiei a fost de 5,6% fata de luna iulie, in timp ce in dreptul persoanelor juridice aceasta a fost doar de 2%. Mai mult, in ultimul an, 31 august 2005 - 31 august 2006, CNG in dreptul populatiei a cunoscut o crestere de 126%, fata de doar 89,1% inregistrata in dreptul persoanelor juridice. Daca ritmul continua, atunci pina la sfirsitul anului CNG inregistrat in dreptul populatiei il va depasi pe cel inregistrat in dreptul persoanelor juridice. In valuta, ritmul inregistrat de populatie e chiar mai alarmant, fiind de 6,4% in luna august, raportat la cel din luna iulie, in timp ce in cazul persoanelor juridice a atins abia 1,7%. Desi, valoric, exprimat in lei, atinge doar 13,464 miliarde RON, fata de 25,12 miliarde RON inregistrat de catre persoanele juridice, CNG populatiei in valuta a avut, in ultimul an, un ritm de crestere cu 360% mai mare decit cel al persoanelor juridice.Stocul de aur al BNR a fost reevaluatMasa monetara in sens larg, M2, a fost la sfirsitul lunii august 2006 de 98.302 milioane RON. Fata de luna iulie 2006, aceasta s-a majorat cu 2,5% (2,6% in termeni reali), iar in raport cu august 2005, masa monetara a crescut cu 28,1% (20,8% in termeni reali). Pe de alta parte, activele externe nete au scazut in luna august cu 0,9% ca urmare a diminuarii cu 0,3% a componentei Valute convertibile si cu 4,3% a componentei Aur, pe seama reevaluarii stocului de aur. Dar activele interne nete au crescut cu 5,4%, in conditiile in care creditul intern s-a majorat cu 4%, pina la 70.841 milioane RON. De asemenea, masa monetara in sens restrins, M1, s-a majorat cu 2,9% pe seama cresterii cu 5,4% a disponibilitatilor in conturi la vedere si a majorarii cu 0,2% a  numerarului in circulatie. Si economiile in lei ale populatiei s-au majorat cu 0,6%, pina la 18.714 milioane RON, ponderea acestora in masa monetara reprezentind 19,0%. La 31 august 2006, economiile populatiei au inregistrat o crestere de 17,9%, adica 11,2% in termeni reali, fata de 31 august 2005. Si depozitele in lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 3,9%, in cadrul acestora, depozitele pe termen crescind cu 4,9%, cele conditionate cu 2,5%, dar certificatele de depozit s-au diminuat cu 2,1%. In ansamblu, pe ultimul an, depozitele in lei ale persoanelor juridice au inregistrat o crestere de 29,2%, adica 21,9% in termeni reali.

Fermierii, producatorii si comerciantii pot fi amendati cu sute de milioane lei vechi

Actul normativ vine pe fondul demararii mai multor proiecte de intarire a controlului in domeniu, dar si a cresterii pretului la produsele de morarit si panificatie. Hotarirea de Guvern nr. 924/2005, publicata in “Monitorul Oficial” 804/2005, reglementeaza tot ce pare previzibil in domeniu, pornind de la respectarea normelor sanitar-veterinare de catre fermieri si personalul care manipuleaza produsele agroalimentare, depozitarea si transportul acestora, si pina la eliminarea posibilitatii de contaminare cu agenti patogeni prin orice sursa, inclusiv depozitarea in spatii care nu beneficiaza de amenajare conforma sau utilizarea unor surse de apa indoielnice. 20 milioane amenda pentru utilizarea personalului necalificatAstfel, pentru lucratorii din domeniul alimentar sint prevazute sanctiuni pentru manipularea necorespunzatoare a alimentelor, pentru refolosirea veselei de unica folosinta sau utilizarea ustensilelor si a recipientelor de lucru in stare deteriorata sau care nu pot fi curatate sau dezinfectate, dupa caz. Una dintre cele mai des intilnite abateri de la litera legii o constituie utilizarea in procesul de productie sau depozitare a alimentelor personal neautorizat sau destinat igienizarii spatiilor de lucru, a ambalajelor sau anexelor sanitare, fapt care, conform noilor reglementari, va fi sanctionata cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 2.000 lei. Cu aceleasi sume va fi amendata punerea in contact cu gheata naturala sau artificiala a produselor alimentare, exceptie facind pestele. De asemenea, pentru comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat si a celor retrase de la consum, precum si pentru a celor din carne prin substituirea speciei de animale de la care provine se vor aplica amenzi cuprinse intre 2.000 si 3.000 lei. Amenajarea spatiuluiPachetul legislativ care a intrat ieri in vigoare stipuleaza obligativitatea prezentarii actelor de provenienta a marfii destinate prelucrarii in scopul obtinerii de produse alimentare, atit in ceea ce priveste produsele de origine animala, cit si referitor la cele agroalimentare. De asemenea, exista cerinte clare privind materialele care vor fi utilizate la amenajarea spatiilor de lucru, de la centrele de crestere si abatoare, pina la mijloacele de transport si punctele de comercializare. Astfel, prevederile legale curente permit o monitorizare mult mai stricta a comertului de animale vii, fapt care va inlesni implementarea masurilor specifice de profilaxie in cazul aparitiei unor focare de boli de tipul pestei porcine. Nu fac obiectul prezentelor reglementari productia primara, prepararea, manipularea sau depozitarea alimentelor pentru consum domestic privat. De asemenea, iese de sub incidenta acestor reglementari furnizarea directa de catre producator de cantitati mici de produse catre consumatorul primar sau catre intreprinderi locale de vinzare cu amanuntul ce aprovizioneaza direct consumatorul final.Piinea neagraMarii jucatori din industria de morarit si panificatie spera ca implementarea noilor masuri legislative impreuna cu efortul unor asociatii din domeniu sa diminueze numarul unitatilor de profil neconforme, care au reusit sa aduca prejudicii de 5.000 miliarde de lei la bugetul de stat prin neplata TVA. Ca urmare a adoptarii normelor mai sus amintite, conforme standardelor europene, piata neagra ar putea fi redusa cu peste 90%, dupa cum aprecia Viorel Marin, presedintele Asociatiei Nationale a Industriilor de Morarit si Panificatie, in cadrul lansarii campaniei “Vreau piine curata”. Chiar ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, estima ca 50% din produsele de panificatie sint “la negru”, cifra confirmata si de controalele efectuate de ANSVA. Inspectorii au sistat activitatea a 15% din unitatile controlate pentru ca acestea nu indeplineau cerintele necesare producerii de piine. Pina ieri, 1 octombrie, 70% din punctele verificate trebuiau sa-si rezolve problemele legate de procesul de productie.

Iti indica drumul corect si te fereste de ambuteiaje

Beneficiind de cel mai nou software de navigatie, si anume NAVIGON’s MobileNavigator, Pocket LOOX N100 de la Futjitsu este cel mai usor si mai mic “personal navigation asistant” (ghid personal de calatorie) din lume Este cel mai usor si cel mai mic dispozitiv de navigatie din lume, cintarind doar 110 grame si avind dimensiunile: 89 mm x 62 mm x 16 mm. Pocket LOOX N100 reprezinta o solutie ideala pentru gasirea drumului atunci cind te-ai ratacit sau vrei sa ajungi undeva si nu cunosti drumul, ajutindu-te astfel sa gasesti obiectivele vizate in interiorul marilor orase, dar si cea mai buna cale de acces atunci cind vrei sa evadezi in locuri mai putin atinse de civilizatie. Poate fi utilizat in orice mijloc de transport, fie ca este masina sau... bicicleta, dar si cind mergi pe jos. Acest lucru este posibil datorita unor harti livrate pe suport DVD,  super-detaliate, ce acopera nu mai putin de 37 de tari europene. Cind mergi cu masina, nu tebuie decit sa fixezi modulul GPS performant SiRFstar III, Pocket LOOX N100 pe parbriz, iar celalalat modul (optional), Traffic Message Channel (TMC), te va tine departe de zonele aglomerate si de ambuteiaje. De asemenea, sistemul este prevazut cu un buton care mentine activata functia ‘’hold’’, pentru ca aplicatiile deschise sa nu fie inchise intimplator.In plus, nici nu te vei plictisi pe drum pentru ca poti asculta muzica, aparatul fiind prevazut si cu un audio-player, ce suporta formatele MP3, WMA si AAC. Acesta costa aproximativ 1.070 lei.

Trece din computer in orice sistem multimedia din casa

Recent, compania Logitech a anuntat lansarea unui inedit sistem, care permite transferul muzii din calculator catre orice statie multimedia din casa fara cabluri sau alte conectari. Potrivit Mediafax, Logitech Wireless DJ Music System conecteaza computerul la sistemul de home-entertainment din locuinta, folosind tehnologia wireless Logitech Music Anywhere. Echipamentul accepta orice format de redare audio, inclusiv MP3, iTunes (AAC), WMA si statii radio de pe Internet, iar telecomanda Wireless DJ se conecteaza automat la orice computer, avind raza de actiune lunga, ecran si rotita de scroll, ce fac posibila navigarea prin intreaga colectie de muzica, fie ca te afli in camera in care e instalat sistemul, fie ca esti in orice alta camera. Emitatorul se ataseaza printr-un port USB la computer, iar music receiver-ul este usor de conectat la un sistem stereo, folosind conectorii RCA standard sau la un ansamblu puternic de boxe, utilizind o mufa “jack” de 3,5 mm. O data conexiunea realizata, Wireless DJ Music System reda muzica pe o distanta de pina la 50 metri. Costa aproximativ 250 de euro.

Mobile cu aur si diamante, de la 4.000 de euro

Astfel, cel mai nou model de lux, mobilul “Constellation” va aparea pe piata luna aceasta, in mai multe variante inedite, daca tinem seama de materialul cu care sint acoperite: aur, argint, piele sau ceramica. Aparatele au retea pe patru benzi GSM si suporta GPRS, EDGE si transmisia de date prin Bluetooth, ecran TFT cu 262.000 de culori, playere pentru muzica si video, precum si regim avion si port USB. Carcasa, in cazul variantei “de top”, este compusa din aur de 18 karate si ceramica, toata unitatea fiind fixata cu 45 de suruburi strinse manual. Varianta de baza, care este fabricata din otel inoxidabil si piele, costa aproximativ 4.000 de euro, iar variantele placate cu aur sau diamante pot depasi lejer 15.000 de euro. Un alt model Vertu este mobilul “Diamond”, cu taste cu diamante, al carui pret depaseste 5.000 de euro. Acesta are trei benzi GSM, usb, browser Wap, mesagerie SMS, MMS si e-mail, insa nu dispune de faciltati pentru transferul de date de genul Bluethooth sau EDGE.Potrivit agentiei Reuters, Vertu a fost nevoita sa-si sporeasca productia si sa-si diversifice oferta, deoarece, in ciuda preturilor astronomice, vechile modele se vind in Occident, ca... piinea calda. “In momentul de fata nu putem face fata cererilor. Vinzarile sint mai mult decit dublate in anul acesta. Speram ca ritmul acesta se va mentine si la anul”, a declarat, pentru Reuters, Chris Harris, director de marketing Vertu.  Softul “detectiv”Iti gaseste mobilul furat sau pierdut “Mai bine previi, decit sa tratezi”, spune o vorba veche din popor, in cazul de fata aplicindu-se acelasi principiu, doar putin modificat: “mai bine previi decit sa regreti”. Pentru a nu risca sa nu iti mai gasesti telefonul mobil pierdut sau furat, mai ales daca este unul de mii de euro, precum cele de mai jos, nu ai de facut decit sa iti instalezi un soft care sa il repereze. Programul a fost inventat de Micro Technologies, o companie indiana producatoare de software si se numesete “Lost Mobile Tracking Solution” (solutia de localizare a telefoanelor disparute).Softul se descarca de pe pagina de Internet a companiei (http://www.microlmts.net/) si se instaleaza pe telefonul mobil. Odata instalat, acesta poate fi setat, astfel incit, in cazul pierderii sau furtului, sa trimita proprietarului un e-mail sau un mesaj scris la o adresa pe care acesta a mentionat-o anterior pe soft si la care se vor trimite automat dupa furt date despre pozitia geografica in care se afla telefonul mobil. Localizarea va functiona si in cazul inlaturarii SIM-ului, pentru ca poate transmite si noul numar al telefonului mobil (dupa introducerea unei alte cartele). Un alt element interesant al acestui soft este reprezentat de faptul ca poate fi descarcat de pe Internet de catre oricine, fiind, practic, de vinzare pe pagina companiei contra sumei de opt dolari. Este compatibil cu urmatoarele tipuri de telefoane mobile: Nokia: N90, N 70, 6600, 6260, 6620, 6670, 6680, 6681, 6682, 3230, 3650, 7650; Panasonic: X800, X700; Samsung: SGH-D730; SGH-D720 si Palm Devices.