¤ Expo ZooPasionatii de animale de apartament si nu numai sint asteptati de joi, 26 octombrie, si pina duminica, 29 octombrie, la ExpoTransilvania, unde va avea loc o expozitie de animale, cu vinzare. „Vom avea in jur de 1.000 de exemplare de pasari de apartament, porumbei ornamentali, iepuri, hamsteri, aduse atit de la crescatorii din tara, cit si din Ucraina, Ungaria, Serbia si Slovacia", a declarat ieri Ioan Avram, director executiv ExpoTransilvania. (A. C. P.)¤ Napoca Rally ShowLa sfirsitul lunii noiembrie, calendarul tirgurilor si expozitiilor gazduite de ExpoTransilvania se va imbogati cu un nou eveniment, dedicat pasionatilor de motoare. In intervalul 24-25 noiembrie va avea loc Napoca Rally Show, organizat in colaborare cu OMV. Organizatorii spera sa poata permite publicului doritor sa devina copilot al unor curse conduse de asi ai volanului. (A. C. P.)
Show-uri din respect„Lansam pe piata zece piese absolut noi. Ascultindu-le, publicul va avea parte de noi experiente, versuri si situatii, dar si sonoritati, caci este primul disc realizat efectiv in studio. Este un album in stilul Holograf, de care nu ne putem desprinde atit de usor", declara Dan Bittman, solistul formatiei. Turneul de promovare a acestui nou album cuprinde nu mai putin de 22 localitati, cu tot atitea spectacole. Acestea nu au parte de trupe in deschidere, deoarece concertul Holograf are programat doua ore, „iar daca ar mai cinta si altcineva s-ar lungi prea mult...". Artistii au pregatit show-uri de amploare, cu dotari tehnice si efecte speciale de exceptie „pentru a arata respect publicului nostru din tara".Internetul, cel mai mare dusman„Internetul este cel mai mare dusman al productiei muzicale", a adaugat Edi Petrosel, tobarul trupei. „In situatia in care tot ceea ce se inregistreaza apare si se downloadeaza pe de Internet, noi, ca artisti, nu stim sa reactionam altfel decit cintind pe scena", adauga acesta. De asemenea, scade simtitor numarul celor dispusi sa plateasca bilete la concerte. „Nu sintem pentru spectacolele in aer liber, desi am sustinut si noi multe. Oamenii le prefera celor unde se plateste bilet, desi acesta nici macar nu reflecta necesitatile financiare ale unui concert. Mergem in turneu cu cinci camioane, 20 de oameni in echipa tehnica, pe drumuri proaste, si asta implica niste cheltuieli...", precizeaza Dan Bittman, adaugind aici si problema salilor de spectacole, insuficient de spatioase si bine puse la punct in toata tara. Nu ar juca in telenoveleDesi piesa care da numele albumului „Taina" constituie genericul de final al serialului „La urgenta", Bittman afirma ca nu il tenteaza sa fie actor in asemenea productii. „Am senzatia ca daca joci in telenovele ti se pune o stampila, lumea incepe sa te confunde cu rolul jucat acolo...", considera acesta.„Eu nu mi-as chinui copiii"In privinta entuziasmului stirnit de aparitia pe scena romaneasca a Cleopatrei Stratan, Bittman se declara reticent. „Eu nu mi-as chinui copiii. Este talentata si draguta, dar este prea mica. Se stie ce li se intimpla copiilor ce devin vedete la asemenea virsta...", afirma solistul.
Ieri, la sediul din Viena al Federatiei Europene de Handbal (EHF) s-a tras la sorti programul urmatoarelor tururi din cupele europene de handbal feminin. Calificate cu brio in turul III al Cupei Challenge, clujencele de la „U" Jolidon vor intilni C.S. Madeira, primul joc fiind programat in Portugalia (6 sau 7 ianuare 2007), iar returul in Sala Sporturilor „Horia Demian" (13 sau 14 ianuarie 2007). „Tragerea la sorti este una convenabila noua, insa din punct de vedere financiar, va fi o deplasare costisitoare, deoarece nu dispunem de un buget important. Chiar si asa, nu cred ca vor fi probleme sa ne impunem in fata portughezelor", a declarat antrenorul clujencelor, Gheorghe Covaciu. Iata si celelalte jocuri din turul III: H.C. Nuorese (Italia) - Etar Veliko 64 Tarnovo (Bulgaria), A.C. Elpides HC Drama (Grecia) - CJF Fleury les Aubrais (Franta), Tecton Wat Atzgersdorf (Austria) - HC Karpatii Ujgorod (Ucraina), SKP HK Banska Bystrica (Slovacia) - DHK Zora Olomouc (Cehia), ZRK Kikinda (Serbia) - KH Vellaznimi Gjakove (Kosovo). Se califica sase formatii, carora li se vor alatura alte zece, printre care Tomis Constanta (finalista a editiei precedente) si HCM Roman.Atractive dueluri romano-ungare se anunta in Cupa Cupelor si Cupa EHF. Puternica formatie din Székesfehérvár, Cornexi Alcoa, se va „duela" cu oltencele de la Oltchim, iar HC Zalau se va intilni cu Debreceni VSC, o alta echipa cu prezente romanesti. Tot in Cupa EHF, Rulmentul va evolua in compania danezelor de la FCK Handbold Kopenhagen, primul meci al brasovencelor fiind in deplasare. Turul acestor partide este programat in zilele de 6 sau 7 ianuarie 2007, iar returul o saptamina mai tirziu (13/14 ianuarie.).
Dominare din startPartida desfasurata pe Stadionul „Municipal" din Oradea a reprezentat primul meci din Cupa Romaniei pentru tehnicianul Cristiano Bergodi de la instalarea sa in functie la CFR. Italianul a desfasurat urmatorul „11" impotriva echipei din Satu Mare: Turcas - Manuel Jose, Jula, Milosevic, Miclaus - Dan Florin, Minteuan, Coroian - Tilinca, Chihaia, Semedo. Clujenii au inceput partida in forta, deschizind scorul repede ('10), prin Chihaia, care a reluat cu capul in poarta un corner executat de Manuel Jose. Satmarenii nu au dat impresia ca ar putea pune probleme reale formatiei clujene, insa au avut o ocazie importanta in minutul 28, cind Deliu a sutat de la 20 de metri, balonul fiind retinut in doi timpi de catre Turcas. A doua repriza a fost una dominata in totalitate de „feroviari", care au mai punctat de trei ori, prin Jula ('64), Semedo ('73) si Oliveira ('78), ultimul marcind printr-un sut de la peste 30 de metri, cu marea contributie a lui Coman, portarul advers fiind autorul unei gafe de incepator.Loc de mai bineCu toate ca CFR a cistigat categoric meciul, antrenorul clujenilor, Cristiano Bergodi, s-a aratat nemultumit de unele aspecte din jocul echipei sale: „In prima repriza am avut multe probleme si am fost nevoit sa fac schimbari in echipa. A doua repriza a fost ceva mai bine, dar trebuie sa jucam altceva pentru a scoate un rezultat pozitiv in meciul cu Rapid din campionat". Omologul italianului de pe banca adversa, Dacian Nastai, a recunoscut superioritatea lui CFR Cluj: „Cind ai in fata o echipa de top din prima liga este greu sa te impui. Ne-au surprins din primul minut prin posesie". REZULTATE CUPA ROMANIEI MARTI, 24 OCTOMBRIEFarul Constanta - Gloria Buzau 4-1Apulum Alba Iulia - FC Vaslui 4-2 (0-0, penaltiuri)Unirea Urziceni - Juventus Bucuresti 2-1Pandurii Tirgu Jiu - Jiul Petrosani 4-3 (0-0, penaltiuri)FC National - FCM Bacau 2-1Dinamo - Farul Constanta II s-a terminat dupa inchiderea editiei
La sediul din Roma al Ligii Europene de Natatie (LEN) s-a tras la sorti componenta grupelor preliminare din cadrul fazei a doua a Trofeului LEN. Singura echipa romaneasca inscrisa la startul competitiei este Steaua Stirom, bucurestenii urmind sa evolueze in grupa J alaturi de formatiile Sintez Kazan (Rusia), Szegedi-Beton VE (Ungaria) si WBC Tirol (Austria). Cum din cele opt grupe se califica doar echipele clasate pe primele doua locuri, campionii Romaniei au o misiune dintre cele mai dificile. Marea favorita a grupei este Szeged (care e si gazda a intrecerilor), astfel ca cel de-al doilea loc calificant in optimile de finala si-l vor disputa rusii si romanii, calculul hirtiei dindu-le prima sansa celor din Kazan.Iata si componenta celorlalte sapte grupe preliminare: Galatasaray Istanbul, CN Terrassa (Spania) Uintiseura Kuhat (Finlanda) si ZPB Barendrecht (Olanda) - grupa E, Istanbul; Wasserfreunde Spandau 04 (Germania), „Lukoil" Spartak Volgograd (Rusia), Adalar Istanbul si Steaua Rosie Belgrad - grupa F, Berlin; Montpellier WP (Franta), Società Sportiva „Sacil HLB" Nervi (Italia), SC Salgueiros Porto (Portugalia) si NC Chios (Grecia) - grupa G, Montpellier; CN Sabadell (Spania), CC „Leonida Bissolati" Cremona (Italia), ASV „Ströck-Brot" Vienna (Austria) si Amateur SC Duisburg (Germania) - grupa H, Cremona; Jadran Herceg Novi (Muntenegru), CN Mataró „Quadis" (Spania), Fezko Strakonice (Cehia) si NC Chania (Grecia) - grupa I, Mataró; Iliisevet Mariupol (Ucraina), Budvanska Riviera (Muntenegru), SC Horgen (Elvetia) si CN Aix-les-Bains (Franta) - grupa K, Budva; Dinamo „Olympiiski" Moscova, VK Sibenik (Croatia), Drujba-1 Gomel (Belarus) si Ujpesti TE Budapesta - grupa L, Moscova.Cele 16 echipe calificate in „optimi" vor continua in sistem eliminatoriu.
Conform unei stiri-bomba, celebra grupare Real Madrid ar putea fi sponsor principal al unei echipe de top din Formula 1 cu ocazia Marelui Premiu al Spaniei. Daca acest deziderat se va materializa, doua sporturi de mare popularitate, fotbalul si Formula 1, s-ar intilni intr-un mod foarte interesant. Cel mai de succes club de fotbal spaniol s-ar implica in Marele Circ, rolul sau fiind, insa, doar unul episodic. Presedintele clubului madrilen, Ramon Calderon, da ca certa prezenta lui Real Madrid in weekendul de la Barcelona (11-13 mai 2007). Numele echipei care pret de un Mare Premiu va fi sponsorizat de Real Madrid nu a fost inca dezvaluit, dar se stie ca cele doua monoposturi vor fi vopsite in alb si vor purta sigla celebrului club. „E un proiect excelent, ne-am si gindit cum vom vopsi masinile: pe fond alb sigla lui Real Madrid", a declarat foarte entuziast Calderon pentru publicatia „Marca".Presedintele nu a dezvaluit numele echipei, dar a admis ca este vorba despre una de top, care va trage la victorie pe circuitul de la Barcelona. Speculatiile nu contenesc sa apara. Cea mai veridica pare cea care indica scuderia britanica McLaren-Mercedes, iar motivul este cit se poate de simplu: de pe-acum dublu campion mondial, ibericul Fernando Alonso, de anul viitor pilot la McLaren-Mercedes, este fan declarat al echipei Real Madrid. Acestea fiind stiute, n-ar mai surprinde pe cineva daca Sagetile Argintii s-ar transforma, pret de trei zile, in purtatoare ale uneia dintre cele mai cunoscute sigle ale fotbalului.
Ajuns la etapa cu numarul 4, campionatul Diviziei A la baschet masculin programeaza citeva meciuri care se anunta foarte interesante. Printre ele, si jocul de la Otopeni, unde nou-promovata cu acelasi nume primeste vizita clujenilor de la U Mobitelco. Debutind cu un esec pe teren propriu (63-68 cu Dinamo-Gealan), baschetbalistii din Otopeni au prins rapid ritmul primului esalon. Ei au invins, cu 89-82, pe Rapid Isover si s-au impus si la Rimnicu Vilcea, cu 75-57, avind 5 puncte, suficiente pentru pozitia a cincea in clasament.La rindul lor, clujenii vor evolua in deplasare pentru a doua oara in actuala editie. In comparatie cu meciul de la Arad, insa, jocul cu CS Otopeni se anunta incomparabil mai greu. Un atu pentru antrenorul clujean Miodrag Perisic poate fi faptul ca are intreg lotul apt de joc. Inclusiv pe americanul Cory Jenkins, care, spune directorul executiv Mircea Cristescu, va intra cu siguranta. Baietii au plecat de ieri spre Otopeni, ei avind programat un antrenament de o ora in dimineata zilei meciului. „Daca vom trata partida cum se cuvine, victoria nu ne poate scapa. Daca nu, insa...", spune Cristescu, acesta urmind sa fie alaturi de echipa la dificila confruntare care va incepe la ora 18. Meciul CS Otopeni - U Mobitelco va fi arbitrat de un trio format din bucurestenii Alexandru Olaru si Ciprian Cimpeanu, respectiv Bukuresti László din Sovata.Iata si celelalte partide ale rundei de astazi: Dinamo-Gealan Bucuresti - BCMUS Arges Pitesti, ELBA Timisoara - CSM Leonardo Oradea, Rapid Isover Bucuresti - CSU Asesoft Ploiesti, BC Mures Tirgu Mures - CSS Rimnicu Vilcea.Clasament 1. U Mobitelco 3 3 0 311-224 6 2. CSU Asesoft 3 3 0 245-193 6 3. BCMUS Arges 3 2 1 251-221 5 4. Dinamo-Gealan 3 2 1 241-218 5 5. BC Mures 3 2 1 245-223 5 6. CS Otopeni 3 2 1 227-207 5 7. CSU Atlassib 3 2 1 270-259 5 8. ELBA Timisoara 3 1 2 270-258 4 9. CSM Oradea 3 1 2 236-229 4 10. Rapid Isover 3 1 2 228-242 4 11. CSS R. Vilcea 3 1 2 226-240 4 12. Gaz Metan 3 1 2 224-253 4 13. CSU Brasov 3 0 3 206-283 3 14. West Petrom 3 0 3 180-307 3
Calificare cu gust amarUniversitatea Cluj, desi angrenata in lupta pentru obtinerea promovarii, a acordat o oarecare importanta si meciurilor din Cupa Romaniei. Astfel, fazele de calificare au fost trecute cu brio de catre „studenti": 6-0 cu FC Beius, 3-1 cu rivalii de la „U" 1919, pentru ca in turul 6 preliminar sa invinga cu 3-0 echipa Gaz Metan Tirgu-Mures. Astfel ca dorinta oficialilor clubului clujean, aceea de a juca impotriva unei echipe de prima liga, s-a indeplinit, Politehnica Iasi fiind desemnata adversara din „16"-imi a „sepcilor". Totusi, o urma de regret s-a instalat in sinul echipei de pe „Moina", datorita regulamentului competitiei, care nu le-a permis „U"-istilor sa gazduiasca respectiva partida, Sfintu Gheorghe fiind locatia aleasa pentru disputarea acestui meci.Iasiul, o nuca tarePolitehnica Iasi, formatia cu care clujenii se vor bate pentru un loc in „optimi", constituie, in acest moment, una dintre cele mai dificile formatii din prima liga de fotbal. Moldovenii, condusi de carismaticul Ionut Popa, se afla pe un binemeritat loc 6 in clasamentul Ligii I, reusind, in ultima partida din campionat, sa tina piept campioanei Steaua, care a plecat din Copou cu un singur punct. In Cupa Romaniei, insa, iesenii nu au obtinut performante notabile in ultimele sezoane. Astfel, acum doi ani, s-au oprit in „16"-imi, fiind infrinti de catre UTA Arad cu scorul de 1-0. Acelasi scor le-a fost fatal si in sezonul trecut de Cupa, insa adversarul s-a numit de acea data Rapid Bucuresti, echipa care avea sa-si adjudece, in cele din urma, trofeul. Clujenii, de cealalta parte, nu se pot lauda nici ei cu o evolutie prea buna in Cupa in ultimii ani. Ramine memorabila, totusi, eliminarea Stelei din „16"-imile competitiei, in sezonul 2004/ 2005. Atunci, „U" a izbutit sa se impuna cu 1-0, prin reusita lui Szekely, pentru a fi eliminata in faza urmatoare de Otelul Galati, in urma loviturilor de departajare. Anul trecut, Universitatea Cluj, antrenata pe atunci de Leo Grozavu, a parasit prematur competitia, inca din turul IV, fiind infrinta cu 3-0 de catre Unirea Dej.Sabo, menajatPentru meciul de astazi contra lui Poli Iasi, antrenorul lui „U" Cluj, Adrian Falub, a decis sa-l menajeze pe Radu Sabo, decizie luata in perspectiva meciului de simbata din campionat, contra lui Gaz Metan Medias. Lotul lui „U" sufera din cauza accidentarilor, mai ales in compartimentul ei ofensiv, acolo unde Stoianof si Sintejudean sint indisponibili pentru o perioada mai lunga de timp. Aceasta situatie a contribuit decisiv la hotarirea lui Falub de a nu-l folosi pe Sabo, tehnicianul „sepcilor" avind mare nevoie de serviciile atacantului in meciul din campionat cu Gaz Metan, pe care il considera unul „crucial". De asemenea, Cordos si Somcherechi sint usor accidentati si ei, fiind sanse mari ca cei doi sa inceapa meciul de astazi din postura de rezerve. Probleme mari de lot are si Ionut Popa, care nu se poate baza pe nu mai putin de 11 jucatori, majoritatea accidentati, avind la dispozitie pentru confruntarea de azi doar 16 fotbalisti. In alta ordine de idei, partida din Cupa va fi condusa la centru de Ionica Serea (Focsani), ajutat la cele doua tuse de Corneliu Fecioru si Florin Stanescu (ambii din Bucuresti). Observatorul partidei de la Sfintu Gheorghe este Grigore Macavei din Deva. PROGRAM CUPA ROMANIEI, MIERCURI, 25 OCTOMBRIEFC Arges - FCM II Bacau (Buzau), ora 11.30Corvinul Hun. - Otelul Galati (Tirgoviste), ora 14Gloria Bistrita - FC Caracal (Brasov), ora 14Poli II Tim. - Poli Tim. (Timisoara), ora 14UTA Arad - CS Otopeni (Sibiu), ora 14Poli Iasi - „U" Cluj (Sfintu Gheorghe), ora 14Ceahlaul Pt.-Neamt - „U" Craiova (Brasov), ora 14Rimnicu Vilcea - Rapid (Bucuresti, ora 16Forex Brasov - Steaua (Bucuresti), ora 20.45 (Antena 1)
Elena D., 50 de ani, profesoara„Eu as fi vrut sa cistige Mihai Eminescu. Dar, dincolo de ratingul TV sau alte scopuri pentru care a fost realizata aceasta emisiune, cred ca este profund injust sa pui una din aceste personalitati una in fata celeilalte, pentru ca fiecare dintre ele a fost un mare roman, fiecare a contribuit cu cite ceva la zestrea memoriei noastre nationale. Toti au fost cei mai mari romani."Andrei Parau, 42 de ani, economist„Da, sint de acord cu aceasta alegere. Si eu as fi ales la fel intre cei doi care au ajuns in finala. Dupa parerea mea, lasind la o parte grandomania creata in jurul numelui lui Stefan de catre comunisti si mostenirea extraordinara lasata de Carol I, cred ca Stefan a fost cu adevarat un mare roman, nascut, crescut si educat dupa legile aspre ale unei natii asuprite din momentul formarii si pina in zilele noastre."Nicolae Stefan, 26 de ani, consultant vinzari„Mie nu mi-a placut emisiunea respectiva si de aceea nu ma intereseaza rezultatul final. A fost o alta gaselnita a cine stie ce plictisit din vreo televiziune vestica, ce a fost imediat copiata si la noi si a pus in miscare mii de oameni ce trebuiau sa scoata dintr-un «malaxor» de nume, puse laolalta fara nici un criteriu si fara nici o logica, deci un ghiveci autentic, o personalitate care sa ne reprezinte, cel mai mare roman. Bine ca nu a iesit Becali, ca ne faceam de minune."D. N., 29 de ani, manager„Mie mi s-a parut o emisiune interesanta, din care numele cistigatorului si semnificatia acestei clasari este ultimul lucru ce trebuie retinut. Eu cred ca editiile acestei emisiuni au fost adevarate lectii de istorie, in conditiile in care sint foarte multi, mai ales tineri, care habar nu au cine a fost Carol, Eliade si altii."Cristian Petrescu, 58 de ani, pensionar„Nu stiu daca Stefan cel Mare a meritat mai mult decit Mihai Viteazul, Eminescu, Alexandru Ioan Cuza sau oricare altul dintre primii 10, de unde eu, personal, l-as scoate pe Antonescu. Totul a fost un simplu joc cu memoria unor personalitati care si-au pus amprenta intr-un fel sau altul asupra istorie noastre ca popor. Fiecare isi are locul lui in istorie si nu cred ca trebuia ales unul mai mare decit celalalt."
63 de milioane de dolariAproximativ 170 de adolescenti cu virste intre 9 si 12 ani sint boboci in anul I la Scoala Viitorului din Philadelphia. O institutie unica in lume, total nonconformista, realizata de catre Districtul Scolar din Philadelphia in parteneriat cu Microsoft Corporation. Ideea a aparut in 2003, dar inaugurarea a avut loc in 8 septembrie, anul acesta. Desi compania lui Bill Gates a anuntat initial ca va plati integral costurile necesare construirii scolii, pina la urma fondurile au venit de la districtul scolar zonal. Adica, 63 de milioane de dolari. In schimb, Microsoft a contribuit cu personal propriu. Specialistii IT si-au pus amprenta asupra Scolii Viitorului, dotata cu cele mai performante tehnologii digitale. Institutia nu mai seamana deloc cu o scoala, ci mai degraba cu un complex centru de calcul.Cantina digitalizataCladirea are o arhitectura futurista si ocupa 14.580 de metri patrati, iar campusul se intinde pe aproximativ 8 hectare. Scoala e conceputa astfel incit elevii sa inteleaga si sa profite de influenta mediului inconjurator. Printr-un sistem special montat pe acoperis e colectata apa de ploaie, folosita apoi la irigatii. Tabloul fotovoltaic din ferestre si acoperis reduce costurile incalzirii si ventilatiei convertind lumina solara in curent electric. Doua sali de lectura rotative se pot transforma in spatii de invatare sau intr-o incapatoare sala de spectacole. Cantina este un elegant restaurant cu autoservire, de unde elevii, cu niste carduri speciale, isi pot cumpara trei mese pe zi. Aceleasi carduri calculeaza numarul de calorii al fiecarui elev, atentionind educatorii daca vreunul nu este nutrit cum trebuie. Scoala e dotata si cu un centru de primire a vizitatorilor, care, inca de la deschidere, au sosit in numar mare sa caste gura.Tabla inteligentaMobila din clasele de curs este astfel conceputa incit sa poata fi rearanjata in cerc, pe rinduri, dupa cum se schimba modul de interactiune intre profesori si elevi. In loc de tabla, educatorii folosesc un „smart board" care le permite sa faca „zoom in" si „zoom out", sa scrie si sa deseneze si chiar sa se conecteze la Internet. Tabla interactiva proiecteaza clasei site-uri web si documente. Caietele de notite si creioanele au fost inlocuite cu cele digitale, laptop-urile, care tin loc si de manuale. Pe smartboard, profesorii scriu tema pentru acasa, pe care o pot vedea si parintii, de la calculatorul de acasa. Tabla e conectata la 1.700 de surse diferite, inclusiv Institutul Smithsonian, National Geographic si History Channel.Orare personale onlineMicrosoft a proiectat software-ul pentru procesul de invatamint, astfel ca profesorii verifica pregatirea elevilor trimitindu-le extemporale in laptop. Daca raspunsurile sint corecte, programul ii trimite la lectia urmatoare. Daca elevii nu si-au insusit bine notiunile, sint redirectionati catre lectii de recuperare, astfel ca accesul la cunostintele avansate nu le va fi permis pina nu vor stapini foarte bine materia anterioara. Confruntarea cu profesorii nu e limitata doar la intilnirile din salile de curs, ca in scoala clasica. Elevii au orare personale online in care sint stabilite intilniri „face-to-face" cu educatorii. Nu exista biblioteca, ci un „centru de instruire interactiv" („interactive learning center"), unde toata informatia este digitala si permanent „updatata" si unde un specialist multimedia ii indruma pe elevi.Intrebarile realitatiiMetodele de invatare sint nonconformiste. Elevii nu parcurg materii propriu-zise, ci discuta pe marginea unor probleme din viata reala. Educatorii considera ca provocarea de a raspunde la intrebarea: „Poate gripa aviara sa afecteze Philadelphia?" ii obliga pe elevi sa se autoinstruiasca interdisciplinar, acumulind dintr-o singura tema si cunostinte geografice, si biologice, medicale, ecologice. E mai mult simt practic decit scoala. Ceva se invata, dar nu dupa o programa asemanatoare celei clasice. Teoria este mai putin importanta, totul e sa stii sa te descurci in viata la un nivel superior. Copiii nu sint numiti elevi, ci „invatacei", iar profesorii sint „educatori".Ca o zi de muncaElevii sint notati pe baza unor trasaturi pe care Microsoft le doreste la angajatii sai. Oficialii, profesorii si elevii sint educati in zeci de discipline ce includ planificarea si organizarea, negocierea, tratarea ambiguitatii si relatiile interumane. Microsoft e increzator in acest proiect si crede ca a aratat un posibil viitor al educatiei bazat pe tehnologie si pe legatura dintre materii diferite, formind in acelasi timp spiritul de echipa si anumite calitati necesare unui viitor angajat al unei corporatii multinationale. Poate tocmai de aceea, programul zilnic seamana cu o zi tipica de munca. Cu toate ca scoala se deschide la ora 7 si se inchide la 10 noaptea, programul scolar se desfasoara intre 9.15 si 16.19. Restul timpului e alocat pentru studiu individual sau activitati sociale.Ce vor face in facultati?Desi initiatorii acestui stil de invatamint sint foarte mindri de originalitatea proiectului, se pune intrebarea cit de solide si utile vor fi cunostintele unui absolvent care vreme de patru ani isi bate capul cu intrebari din viata adultilor fara a tine un creion in mina, fara a parcurge materiile de baza specifice virstei? Se spune ca instructia neconventionala de la Scoala Viitorului ii apropie pe invatacei de modul de gindire al oamenilor de stiinta veritabili. Dar specialistii in educatie sint sceptici. Se admite in unanimitate ca acestor copii cu inteligenta practica, viziune holistica si foarte priceputi in computere le va lipsi infrastructura educationala. Nu numai ca nu vor fi neaparat niste genii, cum ar vrea Microsoft, dar vor avea mari probleme in a face fata admiterii la orice colegiu.Loteria admiteriiSustinatorii Scolii Viitorului spun ca absolventii vor fi mai bine pregatiti decit elevii din scolile clasice pentru ca Internetul le ofera cei mai buni mentori in orice domeniu. Vor da aceleasi teste standardizate ca in celelalte scoli americane. In plus, vor intocmi si vor sustine un proiect de cercetare propriu. Ei vor termina cu grade diferite de specializare. Rezultatele vor putea fi apreciate abia in 2010, cind vor absolvi cei 170 de boboci de anul acesta de la Scoala Viitorului. In afara de doi, ceilalti sint copii negri, iar 12% dintre ei au nevoi speciale. 85% provin din familii sarace. In viitor, scoala va instrui circa 750 de elevi. Admiterea nu se face pe baza unor cerinte anume. Cind numarul voluntarilor depaseste numarul locurilor, selectia se face pe baza de loterie. Scoala Viitorului face parte dintr-un grup de cinci astfel de scoli, proiect al carui buget este estimat la 1,5 miliarde de dolari si care va fi finalizat in 2008. Gates s-a lasat de facultateFondat in 1975, Microsoft (Nasdaq „MSFT") este liderul mondial in materie de sisteme de operare, 90% din computerele din lume folosind sisteme Windows. Bill Gates (foto) a renuntat la studii la Universitatea Harvard ca sa-si fondeze propria companie. A infiintat Microsoft la virsta de 20 de ani. In scurt timp, a transformat-o intr-un gigant financiar cu o capitalizare bursiera de 225 de miliarde de dolari, Gates fiind in prezent cel mai bogat om din lume. El a anuntat recent ca, pina in 2008, se va retrage de la conducerea Microsoft.
¤ Macovei a dat avizulMinistrul Justitiei, Monica Macovei, a avizat luni seara legile sigurantei nationale. Ea sustine, insa, ca acestea oricum nu vor putea fi aprobate de Guvern in sedinta de azi, deoarece au nevoie de avizul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Ministrul Justitiei a declarat ca a atras atentia Secretarului General al Guvernului asupra faptului ca legile in cauza inca nu au fost trimise spre avizare catre CSAT. Saptamina trecuta, premierul a pus aminarea discutiei pachetului de legi privind siguranta nationala pe seama lipsei de aviz de la Ministerul Justitiei. (C. J.)¤ Avem mai multa libertate a preseiIn clasamentul mondial al libertatii presei, Romania se afla pe locul 58. Clasamentul a fost facut public ieri de catre organizatia „Reporters sans frontieres". La egalitate cu noi se afla Polonia, Hong Kong si Fidji. Bulgaria a ajuns pe locul 35, alaturi de Franta, Australia si Mali. Presa cea mai putin libera o au Coreea de Nord, Turkmenistanul si Eritreea. Fata de anul 2005, Romania a urcat 12 locuri, dupa dezincriminarea penala a calomniei si a insultei. Cea mai abrupta cadere este a SUA, care a ajuns de pe locul 17 pe pozitia cu numarul 53. (C. J.)
Gilceava averilorSoarta Agentiei Nationale de Integritate a incins spiritele, ieri, in Parlament. Motivul principal a fost dezbaterea articolului care prevedea ca averile prelatilor sa fie controlate. Un alt prilej de gilceava pentru alesi a fost subordonarea ANI, pe care parlamentarii ar vrea-o in ograda lor, iar Guvernul o doreste independenta. Timp de doua ore, au fost dezbatute 43 de articole din 77, o parte fiind votate, iar altele urmind sa ia, din nou, drumul Comisiei juridice. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a declarat ca proiectul ANI elaborat de Guvern este „nociv doar pentru cei care nu vor sa le fie controlate averile".Coalitii pe intereseActualul proiect este sustinut de PD si PNL. Ceilalti, adica UDMR, PC, PSD si PRM sint impotriva si considera ca functionarii ANI ar trebui sa controleze numai declaratiile de avere, nu si averea propriu-zisa a demnitarilor si familiilor acestora. Infiintarea ANI a fost propusa inca de anul trecut, dar legea nu a fost votata nici dupa ce Comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a subliniat, intr-o scrisoare adresata oficialilor romani, importanta acestei institutii. Deocamdata, o serie de prevederi din proiectul initial au cazut, iar dezbaterile continua in Parlament si saptamina viitoare. Coalizarea PSD, UDMR, PRM si PC face ca, matematic, Agentia sa nu aiba nici o sansa de a trece in forma sustinuta de Guvern. Cele patru formatiuni au peste jumatate din mandate si au anuntat la unison ca vot vota doar pentru varianta modificata a legii. Fiind lege organica, aceasta are nevoie de votul a jumatate plus unu din numarul total de parlamentari. Alianta „D.A." PNL-PD nu poate realiza singura acest numar de voturi, nici macar cu sustinerea grupului minoritatilor nationale.Ce au scos din legePrintre ciuntirile aduse, deja, legii ANI se numara si: inlocuirea controlului averilor cu cel al declaratiilor de avere si interese; eliminarea verificarii incompatibilitatilor; control parlamentar asupra ANI; eliminarea accesului la datele bancare, fiscale; secretizarea rezultatelor obtinute dupa verificari; sesizarea doar cu dovezi, nu din oficiu; eliminarea inaltilor prelati din lista celor verificati; eliminarea interdictiei de implicare politica in ultimii 10 ani a presedintelui ANI - si acestea sint doar citeva exemple.
Marea Britanie a anuntat, ieri, restrictiile impuse muncitorilor romani si bulgari care doresc ca, dupa momentul aderarii, sa lucreze in acest stat. Anuntul vine dupa o perioada de dispute in interiorul Guvernului britanic, unde o parte a ministrilor dorea controlul strict al numarului de imigranti, iar alta parte se pronunta in favoarea intrarii libere pe piata britanica a muncii a romanilor si bulgarilor, asa cum s-a intimplat cu cei din valul de extindere din 2004. Tabara reticenta, condusa de ministrul de Interne, John Reid, a cistigat in fata celei mai deschise, conduse de ministrul de Externe, Margaret Beckett. Aceasta considera limitarile un fapt ce va avea consecinte negative pe termen lung. Muncitorii necalificati nu vor mai putea lucra in Marea Britanie decit in sectorul agro-alimentar, in lanturi de recoltare a legumelor si fructelor, si asta numai daca angajatorul poate dovedi ca nu a putut rezolva problema fortei de munca decit cu muncitori din Romania si Bulgaria. In schimb, nu exista nici o limitare referitoare la numarul de romani si bulgari care pot sa isi infiinteze companii proprii in Marea Britanie. Iar studentii din cele doua tari, Romania si Bulgaria, pot, in continuare, sa studieze si sa munceasca in regim part-time in acest stat. John Reid a anuntat ca aceste restrictii vor fi aplicate pe o perioada scurta. In acest context, Germania sustine ca va legifera, si ea, ingradirea liberului acces pe piata muncii al romanilor si bulgarilor, pentru o perioada de 2 ani. Nici Irlanda nu se arata foart dispusa sa deschida larg portile pentru romani si bulgari imediat dupa aderare, desi in aceasta tara lucreaza, si in prezent, foarte multi romani. Pina acum, patru tari din Uniunea Europeana au anuntat ca nu vor impune restrictii muncitorilor din cele doua state care devin membre din 2007: este vorba despre Finlanda, Estonia, Slovenia si Suedia.
Au luat tancul sovieticProtestatarii maghiari acuza autoritatile de la Budapesta ca au confiscat comemorarea celor 50 de ani de la revolutia maghiara antisovietica. Ei spun ca Opozitia din Ungaria a fost nevoita sa marcheze momentul separat si ca multi cetateni au fost opriti sa ajunga in Piata Kossuth, din fata Parlamentului. Mii de oameni au luat parte la marsul pasnic organizat de FIDESZ, condus de liderul opozitiei, Viktor Orban, care a boicotat ceremoniile oficiale. In cursul noptii de luni spre marti, incidentele violente au continuat, dupa ce luni, chiar la izbucnirea lor, manifestantii au „achizitionat" un tanc de decor, pe care l-au indreptat catre fortele de ordine. Tancul era de provenienta sovietica si fusese adus drept simbol. Fortele de ordine au reusit sa recupereze blindatul si au folosit tunuri cu apa, gaze lacrimogene si gloante de cauciuc pentru a-i imprastia pe manifestanti. Protestatarii au construit baricade si s-au inarmat cu sine de tramvai, grinzi, caramizi, pietre, rangi, dar si cocktailuri Molotov. Iar unii dintre ei au venit cu motocicletele, sfidind lanturile de scutieri.Gyurcsany nu intentioneaza sa demisionezeDesi miscarea de protest din Budapesta nu a imbracat, deocamdata, o forma coordonata, exista voci care spun ca aparitia unei strategii ar putea arunca Ungaria intr-un adevarat razboi civil. Hotarirea populatiei de a inlatura actualul Guvern maghiar pare mai mult decit o simpla actiune a Opozitiei, sustin unii. Totusi, ieri, pe strazile din Budapesta era liniste. „Marile bulevarde din Centru sint inchise, dar se poate simti pe strazi mirosul gazului lacrimogen. Sint zone unde nu avem acces, dar si zone unde nu se simte inclestarea. Baricadele au fost ridicate mai mult la intimplare", povesteste pentru Monitorul, George Jiglau, student la master in Budapesta. In ciuda situatiei tensionate, premierul Ferenc Gyurcsany a precizat ca doreste sa continue reformele pe care le-a inceput, si din acest motiv nu va demisiona. Insa revolta populatiei pare ca tine strict de persoana lui, nu de reformele Guvernului pe care il conduce. Demisia Executivului maghiar ar calma spiritele, dar Gyurcsany nu a dat nici un semn in acest sens. Viktor Orban a promis, inca de acum o luna, ca manifestatiile organizate de Opozitie vor continua pina cind actualul premier se va retrage din fruntea Executivului. Insa, fiind vorba de demonstratii pasnice, analistii au apreciat ca ele nu vor reusi sa il dea jos pe Gyurcsany, cel putin nu inainte de momentul comemorarii Revolutiei din 1956, care a avut loc acum doua zile.
Datorita succesului inregistrat cu editia din acest an a Salonului Materna, dedicat proaspetelor mamici si copiilor pina la 6 ani, organizatorii se gindesc ca, de la anul, acestei teme sa i se dedice un tirg de sine statator. „Vom avea chiar doua editii, una de primavara/vara si una cu produse si servicii de toamna/iarna", promite Ioan Avram, director executiv ExpoTransilvania. Ideea unui tirg specializat a provenit chiar de la firmele din domeniu, care nu doresc ca Materna sa fie un simplu salon in cadrul unei teme cum este Tirgul Medica si vor sa aiba spatiu suficient pentru manifestari conexe, de genul concursurilor pentru copii.
Tirgul national pentru contractari de mobila, componente si accesorii Conmob a ajuns la editia a 11-a, care va debuta miercurea viitoare la Expo Transilvania. Editia este una record, spun organizatorii, 90 de expozanti din Romania si Italia inchiriind 2.250 de metri patrati pentru a-si prezenta oferta de produse si servicii. De altfel, de la an la an, atit editia de primavara a tirgului, cit si cea de toamna, s-au bucurat de un real interes atit din partea expozantilor, cit si a publicului. Numai pe parcursul ultimelor cinci editii, Conmob a reunit 351 de firme participante si a fost vizitat de 30.000 de persoane.„Evolutia foarte buna a tirgului de mobila este determinata de cererea in continua crestere de pe piata interna. Exista multi producatori de mobila in Romania, in jur de 400, dar gama lor sortimentala nu este adaptata inca pe deplin cererilor clientilor", a declarat Ioan Avram, director executiv ExpoTransilvania. In primele 7 luni ale anului, consumul intern de mobila a inregistrat o crestere de 16,5% fata de aceeasi perioada a anului 2005. Pentru producatori, acest lucru s-a tradus printr-o majorare cu 8% a afacerii lor, fata de primele 7 luni ale anului trecut.In perioada 1-5 noiembrie, vizitatorii Conmob vor putea admira noile tendinte in materie de mobila pentru camere de tineret, holuri, bucatarii sau dormitoare, cele mai reusite exponate urmind a fi si premiate de organizatori.
Clujul are patru locuri IBaza de evaluare a clasamentului a constat in procesarea de catre camerele de comert si industrie teritoriale a datelor privind cei peste 500.000 de agenti economici care au depus bilant contabil pentru anul financiar 2005. Dintre acestia, numai 49.841 au indeplinit conditiile de participare la top si doar 1.581 de agenti economici s-au clasat pe primele zece locuri. Judetul Cluj are 39 de firme printre primele zece la nivel national: patru locuri 1, doua locuri 2, sapte locuri 3, noua mentiuni, cinci locuri 5, un loc 6, trei locuri 7, cinci locuri 8, doua locuri 9 si un loc 10.Cine sint premiantii?Locul I le-a revenit firmelor Colonia Cluj-Napoca Energie SRL - pentru producerea, transportul si distributia energiei electrice, termice, a gazelor naturale si a apei, categoria intreprinderi mici; Gimarom Invest SRL - pentru comert cu autovehicule, piese si accesorii de schimb si carburanti pentru autovehicule, intreprinderi mijlocii; Rimini Impex SRL - pentru activitate hoteliera, intreprinderi mici; Arioho Impex SRL - la categoria edituri, tiparirea, reproducerea inregistrarilor pe suporti si activitati conexe, intreprinderi mici.Pe locul 2 s-au clasat cei de la Tehno Electro Medical Company SRL si Electrogrup SA, iar pe locul 3 - Automobile Componente Electrice SRL, Seratel Electronics SRL, Astral Telecom, Alfa Cluj, Napolact SA, Replin Reparatii Linii Feroviare Industriale SRL si Epinvest SRL.Unde sint mamutii?!Cine sint premiantii economiei clujene? In marea lor majoritate, sint microintreprinderi sau firme mici si mijlocii, numarul acestora fiind de 27, fata de restul de 12, care sint intreprinderi mari sau foarte mari.Dintre numele care nu mai au nevoie de prezentare, amintim Terapia (locul 4 la categoria industriei produselor primare, intreprinderi mari), Rondocarton (tot locul 4, la industria lemnului si a produselor din lemn, a celulozei, hirtiei si a produselor din hirtie, silvicultura si exploatare forestiera, intreprinderi mari), Prodvinalco SA Cluj, Filiala Gherla (acelasi loc 4 la industria alimentara, a bauturilor si a tutunului, intreprinderi mijlocii), Electrica Transilvania Nord (locul 5), Sortilemn (locul 5), Grup 4 Instalatii SA (locul 7), Tehnofrig (locul 8), Compania de Salubritate Brantner Veres SA (locul 8), Energobit SRL (locul 10).Conditii de intrare in topAu fost admise in top firmele care: au realizat anul trecut o rata a profitului (profit curent/cifra de afaceri) intre 1% si 60%, dar fara sa depaseasca 60%; au realizat o cifra de afaceri de minim 200.000 RON, pentru microintreprinderi, respectiv de peste 280.000 RON la celelalte categorii de firme; la 31 decembrie 2005 nu aveau plati restante la bugetele publice; aveau un numar mediu de salariati, declarat in situatiile financiare pentru anul 2005, mai mare sau egal cu 2. In final, clasamentul de top pentru fiecare domeniu contine zece firme pentru fiecare grupa de activitate si clasa de marime a intreprinderilor.Topul clujean, in 10 noiembrieLa Topul National concureaza primele zece societati din fiecare judet, respectiv municipiul Bucuresti, clasificate pe fiecare domeniu, grupa de activitate si clasa de marime a intreprinderii. Editia locala a Topului Firmelor, organizata de Camera de Comert si Industrie Cluj, va avea loc la ExpoTransilvania in data de 10 noiembrie. Noutati ale topuluiIn acest an, CCIR a evaluat nivelul de performanta si a stabilit clasamentele pe domenii, grupe de activitate si dimensiunea firmelor pentru anul financiar 2005. Editia a XIII-a a topului a fost conceputa pentru sase domenii de activitate: Cercetare-Dezvoltare si High-Tech; Industrie; Agricultura, Pescuit si Piscicultura; Constructii; Servicii; Comert, Export si Turism.O noutate in metodologia de evaluare din acest an consta in faptul ca fiecare domeniu de activitate a fost impartit, la rindul sau, in 41 de subdomenii, fata de cele 77 luate in calcul anul trecut.
Sa vorbim azi despre vinovatia presei: cunoasterea. Caci, cunoasterea e forta, ceea ce nu cunosti, practic, nu exista - acesta este motivul pentru care invingatorii ii tineau in ignoranta si distrugeau elitele celor invinsi. Cindva, probabil, vor exista intrebari si, normal, raspunsuri, cu privire la marele dusman al poporului roman: insusi poporul roman - si la modul in care ne-am distrus elitele in anii '50. Pina atunci, insa, sa vorbim despre cunoastere. Doar si din Rai am fost alungati pentru ca am gustat din Pomul Cunoasterii si Adevarului.Tot mai des, mass-media (ii pun pe toti in aceeasi oala din spirit de colegialitate, desi greul in acest razboi il cam duce presa scrisa - o anumita parte a ei) este acuzata de faptul ca fara ea (fara gura ei prea fara de botnita) lucrurile ar merge mai bine in tara, s-ar munci mai cu spor, ar veni investitorii si-am trai cu totii numai de pe urma invirtitului covrigilor din cozile ciinilor.Prin '92-'93, scriam despre escrocheria numita „Caritas" cum numai niste „imbizonati" puteau sa-si inchipuie ca dai 1 leu cuiva si primesti 8 in schimb. Las de o parte incrincenarea cu care „elite" ale „Clujului-napoc" (primar si scribalai) proslaveau escrocheria atragind in circuit alti si alti fraieri dornici sa-si risipeasca agoniselile in buzunarele citorva nemernici, pe principiul: de la multi cite putin, sa fie mult pentru putini. Acestia isi aparau doar interesele. Ca interesele lor distrugeau sperantele a sute de mii de oameni, asta tine de educatia lor, de credinta lor intr-o rasplata viitoare.Mai deconcertanti erau indivizii de pe strada: cunoscutii, fostii colegi de serviciu. Intr-o zi, un inginer, fost coleg de santier, ma opreste pe strada si-mi reproseaza urlind: numai din cauza ta nu functioneaza Caritas-ul!Am ramas siderat: era de presupus ca atita matematica stia si fostul meu coleg incit sa realizeze imposibilitatea existentei escrocheriei la infinit (chiar si in imposibila amagire ca cei care au cistigat, din bun simt, vor alimenta in continuare circuitul, tinind pentru ei si existenta lor sume modice). Revelatia dorintei ascunse a fostului coleg se face azi, dupa analiza frustrarilor din declaratiile anti-presa ale presedintilor, prim-ministrilor, ministrilor si altora cu apucaturi taxate in scris. Fara cunoastere (dare in vileag), escrocheriile nu exista. Neexistind, fiecare dintre aceia care stiu ca participa si alimenteaza o escrocherie isi pastreaza „sansa" unui cistig. Ca acesta se face calcind pe cadavre, tine de educatie. Problema este ca daca nu s-ar da in vileag escrocheriile, acesti indivizi au credinta ca ele nici nu exista, ca ei nu fura si nu insala asteptarile a milioane de semeni de-ai lor. Ca sint curati si demni.Asa sa fie, insa, dupa cum scrie si in Biblie (unde, la „Inceput, a fost Cuvintul"!), Adevarul are „prostul" obicei de a iesi intotdeauna la suprafata ca untdelemnul.
Cel mai mare roman dintre cei zece mari romani votati in concursul organizat de TVR este Stefan cel Mare. Cum celebrul domnitor a ajuns sfint, desi „la ospete omora fara judetu'", faptul ca a ajuns cel mai mare roman, desi a luptat chiar si cu romanii din regat, e absolut normal. Cei mai mari romani nu-i cruta pe cei mai mici, lucru valabil si-n ziua de azi. Prin defecte sintem mereu contemporani cu ei. Sondajele lunii octombrie a.c. indica aceeasi tendinta. Tripleta marilor romani din topul increderii este aceeasi - Basescu (57%), Stolojan (43%) si Musca (39%) -, desi nici unul n-a produs nici un motiv de incredere, ci dimpotriva. Tripleta care urmeaza (Becali, Geoana si Boc) e, insa, si mai amestecata si ar pune orice incredere la grea incercare. Pe acest fond oarecum stationar, domnul Ioan Talpes a lansat inca un partid de duminica, respectiv Uniunea Populara Social-Crestina, care si-a tinut botezul si parastasul in aceeasi zi, asistat de avocatul Adrian Vilau, exclus din PD din cauza unui angajament la Securitate. Probabil ca domnii Talpes si Vilau si-or fi zis ca in contextul dosariadei orice fel de legatura cu Securitatea reprezinta o buna recomandare. Domnul Dan Voiculescu, de pilda, a prins aripi de cind CNSAS l-a deconspirat ca Felix, drept care se razbuna pe toata lumea: de curind, i-a numit pe ziaristi „noii securisti" si a considerat independenta presei „o himera". Cind vine din partea unui parinte de trust mediatic, afirmatia (nu lipsita de oarece temei) echivaleaza cu recunoasterea propriei cenzuri. Se pare ca „oligarhii de presa" (cum le-a zis domnul Voiculescu) renunta treptat la pastrarea aparentelor si incep sa-si arate muschii si malformatiile. Domnul Tariceanu a avut, astfel, parte de o surpriza neplacuta din partea amicului sau Patriciu. De bine ce l-a iertat pentru sponsorizarea PSD, premierul s-a trezit ca tocmai cheia succesului sau in constituirea celui mai bogat buget este smulsa de ziarul („Adevarul") domnului Patriciu: „Cota unica se clatina". Asadar, in timp ce premierul se felicita pentru cota unica - o masura cu adevarat liberala - amicul sau liberal o dinamiteaza. Prietenul anevoie se cunoaste: aparindu-se de domnul Basescu, premierul o incaseaza de la domnul Patriciu. Cert este ca primul cuplu de adversari in stat, domnii Basescu si Tariceanu, si-a inceput saptamina peste hotare: domnul Basescu in India, iar domnul Tariceanu la Buda-pesta, la comemorarea revolutiei anticomuniste din '56. Bine ca nu l-a luat si pe domnul Petre Roman. Copiii martirului Imre Nagy stiu de ce.
Cora Romania a inaugurat ieri la Cluj-Napoca singurul hipermarket din afara Bucurestiului, investitia ridicindu-se la 20 de milioane de euro. Clujenii pot sa isi faca aici cumparaturile incepind cu aceasta dimineata. Lucrarile la cel de-al treilea hipermarket Cora au inceput in martie 2006. Acesta are o suprafata de 20.000 de metri patrati, din care 9.000 de metri patrati suprafata de vinzare, 60 de case de marcat si o parcare de 1.200 de locuri. Magazinul va fi deservit de 650 de angajati. Directorul general al Hypermarche Romania, Phillip Lejeune, a declarat ca firma Cora si-a respectat promisiunea facuta municipialitatii clujene si a finalizat la termen lucrarile. La inaugurarea oficiala au luat parte primarul Emil Boc, presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, si Pascal Aigle, director Cora Cluj.
3 luni si gata mansarda!Operatiunea de mansardare a unui imobil nu dureaza, in acest moment, mai mult de 3 luni, in functie de conditiile meteorologice. Pe de alta parte, locatarii fiecarei constructii mansardate nu mai au teama infiltratiilor de apa, antreprenorul garantind acest lucru.Firma clujeana Eurosilva s-a ocupat anul acesta de mansardarea a sapte blocuri din comuna Floresti. Seful de echipa Ioan Tamas mentioneaza ca efectuarea unei astfel de lucrari „nu presupune riscuri si nu afecteaza structura de rezistenta a cladirilor". „In localitatea Floresti avem de-a face cu o adevarata explozie in ceea ce priveste mansardarea blocurilor. Sintem contractati de la un bloc la altul. Noroc ca vremea inca tine cu noi, pentru ca altfel nu am face fata situatiei", a declarat Ioan Tamas. „Structura de rezistenta a cladirii nu este pusa in pericol, din cauza ca aceste blocuri au fost proiectate sa aiba patru etaje de la inceput. La vremea constructiei, insa, lucrarile s-au oprit la etajul III. Asadar, ridicarea unui etaj in plus nu constituie nici un un risc, mai ales ca acum ajungem la patru etaje, adica la inaltimea pentru care constructia a fost proiectata", mentioneaza seful de echipa in timp ce supravegheaza munca la mansardarea unui bloc.Lider incontestabilTansformarea ultimului etaj al unui bloc in apartamente de locuit a stirnit interesul populatiei mai ales in ultimii ani. Doar anul acesta, 30 de autorizatii de mansardare au fost emise pentru comuna clujeana Floresti, care se plaseaza, astfel, pe primul loc in topul localitatilor din judet care au solicitat aceste autorizatii. In continuare, urmeaza municipiul Cluj-Napoca, cu 10 autorizatii eliberate in acest an. In judet, pe locul 3 se situeaza Dejul, Cimpia Turzii si Huedinul, fiecare cu cite o autorizatie eliberata de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC). Inspectorul-sef Ioan Berchisan de la ISC are o explicatie referitor la avintul luat de locuitorii comunei Floresti in ce priveste mansardarile blocurilor. „Pe de o parte distanta foarte mica fata de Cluj-Napoca indeamna tot mai multi oameni sa caute zone de acest fel pentru a locui, iar pe de alta parte, preturile din Floresti sint net inferioare celor din municipiul Cluj-Napoca", afirma inspectorul Ioan Berchisan.
Cozile s-au format inca de la inceputul lunii octombrie, de cind s-au putut ridica formularele ce trebuiau completate de clujeni pentru a beneficia de ajutor la incalzire. Potrivit lui Valer Morar, seful Serviciului de Protectie Sociala din cadrul Primariei Cluj-Napoca, s-au distribuit la nivelul municipiului un numar de 65.000 de cereri, dintre care au fost completate 10.000 pentru ajutor la gaz si aproximativ 14.000 pentru ajutor la termoficare. Cele doua ghisee vor fi deschise atit timp cit va fi nevoie, chiar daca termenul initial de depunere a formularelor a expirat azi. „Am prelungit termenul pentru a face fata solicitarilor", ne-a declarat Valer Morar.Conditia ca locatarii sa beneficieze de ajutor la incalzire pentru cele 5 luni de iarna este ca venitul pe membru de familie sa nu depaseasca 5 milioane RON, iar solicitantii sa fie inscrisi in cartea de imobil. Pentru termoficare se ofera o compensare procentuala intre 10-100% din valoarea facturii, iar pentru gaz ajutorul se situeaza intre 150.000 si 2.100.000 RON. Anul trecut, media de cereri lunara pentru ajutor a fost de 8.500 pentru gaz si 14.000 pentru termoficare.
Conditia: „Fara Stefanescu!"Intitulata sugestiv „Agonia Literelor", dezbaterea a reunit citeva zeci de universitari de la mai multe facultati, reprezentanti ai presei, precum si citiva studenti. Spre mirarea publicului, Catalin Stefanescu nu s-a asezat la catedra, alaturi de initiatorii actiunii, ci in rindul publicului. „Dezbaterea nu incepe sub cele mai bune auspicii. Am vrut sa poata participa oricine, sa nu fie in nici un caz restrinsa ori, mai rau, un monolog. Pentru asta l-am invitat pe Catalin Stefanescu. Are loc in spatiul UBB, iar conditia care ni s-a impus in aceasta situatie a fost sa nu fie mediata de el", a explicat Horea Poenar, redactor-sef al „Echinoxului" si cadru didactic al Facultatii de Litere. „V-am urmarit toate emisiunile, ne sinteti foarte drag, insa nu este de dorit prezenta dumneavoastra in calitate de moderator, pentru ca reprezentati media", i s-a adresat Nicolae Paun, directorul Departamentului de Imagine al UBB. „Mi s-ar fi parut mai adecvat ca decanul sa stea la masa, pentru ca vorbim de Mircea Muthu", a adaugat acesta.„O agresivitate pasiva"Drept urmare, a fost desemnat ca moderator Cornel Vilcu, cel care ocupa acest rol si in Cenaclul „Echinox". „E un soc pentru noi, se dorea pastrarea unui echilibru, abordarea oficiala si neoficiala a problemei si a modului in care, dupa aparitia ultimului numar, am fost amenintati, imbratisati si iar respinsi", a afirmat acesta. „Mi se pare absolut licentios si scandalos sa se vorbeasca de amenintari din partea UBB", a replicat Paun, propunind „o seara culturala, academica".Decanul Facultatii de Litere, Mircea Muthu, care a si dat un interviu in numarul cu pricina, a invocat deficiente ale modului cum redactorii au abordat problema, lipsa referirii la situatia altor facultati de litere din tara sau a consultarii sale fata de unele aspecte pe care le aproba, cum ar fi cea a mentinerii dublei specializari sau a reintroducerii examenului de admitere. „E stupefiant sa vezi cum resursele unei universitati cum este aceasta sint folosite in lupte politice, si nu pentru a se rezolva probleme", a declarat Aurel Codoban, cadru didactic la Facultatea de Istorie si Filosofie. „Daca UBB ar fi investit in camine si cantine, lumea ar fi venit aici, insa s-a preferat cumpararea de cladiri foarte scumpe. Conducerea a tinut la proiectul megaloman al universitatii metropolitane", a adaugat acesta. „Sint foarte multi profesori in UBB care au salarii mai mari pe criterii de fidelitate fata de universitate", a mai zis acesta.Au mai fost discutate sumele cheltuite de UBB pentru publicitate, decanul s-a plins ca profesorii nu isi tin cursurile. „A fost o agresivitate pasiva de ambele parti, un dialog contorsionat. Vom organiza o alta dezbatere, in noiembrie, la Casa Radio, unde il vom putea avea moderator pe Catalin Stefanescu", a declarat Poenaru pentru Monitorul de Cluj in final. „Echinox" acuza¤ „Atit personalul auxiliar, cit si corpul didactic manifesta o atitudine indiferenta si citeodata chiar ostila fata de studenti, fara a avea motive intemeiate."¤ „In ciuda spatiului limitat, a bibliotecilor cu o dotare insuficienta pentru a raspunde unui numar atit de mare de cereri (adesea exista doar un singur exemplar dintr-o carte), numarul studentilor creste anual (in special al celor de la regimul cu taxa) fara nici o incercare de imbunatatire a conditiilor oferite. Intr-un cuvint: acumulam!"¤ „Situatia caminelor studentesti nu s-a schimbat si nici nu se va schimba radical prea curind. Insa in fiecare an studentii sint nevoiti sa se adune in grup si sa ceara, prin protest, reglementarea acestui aspect."¤ „... diferenta de venit anual net (...) realizat, in Facultatea de Litere a UBB, intre un lector doctorand si seful lui de catedra (profesor doctor) a fost de peste 12.000 Euro."¤ „... fiecarui cadru didactic de la Universitatea «Babes-Bolyai» i se cere sa semneze, ca o anexa la contractul sau de munca, o asa numita «Clauza de fidelitate» fata de institutie care (...) contrazice prevederile normale ale dreptului muncii intr-o tara democrata."¤ „... aparatul de propaganda (n.r., al UBB) (...) este un adevarat sistem de autopromovare, protectie (...) gata oricind sa loveasca pentru a preveni ceva ce i-ar putea dauna."¤ „Am constatat (...) cite lucruri le sint necunoscute studentilor, cite drepturi le sint ascunse si cit de distorsionata ajunge la ei imaginea mecanismului universitar."¤ „... decizia de marire a salariilor celor cu grad de profesor universitar a fost o lovitura politica geniala, fiind o modalitate de a obtine liniste si tacere."Fragmente din articolele publicate in ultimul numar al rezistei „Echinox"
Societatea de salubritate Rosal s-a dotat cu noi utilaje pentru zonele verzi, acestea fiind prezentate ieri, la implinirea unui an de cind aceasta firma se ocupa de curatenia municipiului Cluj-Napoca. Directorul sucursalei, Calin Antal, a declarat ca au fost achizitionate mai multe masini, dintre care doua utilitare speciale: o autoutilitara basculabila Mercedes Benz Sprinter si o autoutilitara platforma ridicatoare cu brat MAN, unica in Cluj. „Aceasta din urma permite executarea de lucrari de toaletare a arborilor si de distrugere a cuiburilor de ciori la o inaltime maxima de 22 de metri", a explicat Antal.De asemenea, celelalte utilaje noi permit accesul mai usor pe alei si in parcuri, fara deranjarea traficului pietonal. Directorul Rosal Grup, Silviu Prigoana, prezent ieri la Cluj, a declarat ca de la intrarea pe piata clujeana firma sa s-a ocupat atit de lucrari de curatenie, cit si de deszapezire, avind in proiect construirea unui complex ecologic pentru sortarea, reciclarea, tratarea si depozitarea deseurilor nepericuloase. Investitia este estimata la 22 de milioane de euro.Primarul Emil Boc a declarat, la rindul sau, ca anul 2007 va insemna pentru municipiu anul „spatiilor verzi". „Vom avea un program special care prevede executarea de lucrari la spatiile verzi de linga case sau blocuri. Orice spatiu verde din oras va fi modernizat si infrumusetat", a spus Boc. Potrivit acestuia, Rosal Grup a efectuat astfel de lucrari in sectorul 3 din Bucuresti.
Joi se va da startul la centura Vilcele - Apahida. Cele doua centuri au scopul de a scoate traficul greu din municipiu si de a evita accidentele de circulatie de pe Calea Turzii.Primarul Emil Boc si presedintele Consiliului Judetean Cluj, Marius Nicoara, au inaugurat ieri inceperea lucrarilor la centura de ocolire a orasului pe relatia Bulevardul Muncii - Apahida. Centura va asigura legatura spre ruta Dej - Baia Mare si se va realiza pe partea stinga a malului Somesului Mic pe traseul: Bulevardul Muncii Tetarom II, pe sub dealul Tigla, zona Sub Coasta, sub dealul Tirsa Mica Apahida. Lungimea variantei de ocolire este de 8,36 km si se va executa pe doua tronsoane. Primarul Boc a declarat ca varianta de ocolire pentru municipiul Cluj-Napoca in zona de nord-est va fi realizata de firma Tirrena Scavi, cistigatoarea licitatiei publice deschise. La aceasta licitatie, care a avut loc in data de 27 iulie, au mai participat alte 4 firme: Consortiul Gramec, Antrepriza de Reparatii si Lucrari, Constructmod SRL si Drum Art.Durata de executie a lucrarilor celor doua sectoare este de 10,5 luni calendaristice. Lucrarile se executa concomitent, pe ambele tronsoane. Valoarea totala a contractului incheiat cu firma Tirrena Scavi pentru executia variantei de ocolire nord-est este de 252 de miliarde de lei vechi. Presedintele Consiliului judetean spera ca aceasta centura, dar si cealalta, pe varianta Vilcele - Apahida, sa duca la scoaterea traficului greu din oras si la evitarea accidentelor de circulatie pe Dealul Feleacului.Centura de nord-est se va corela cu centura sud-est Vilcele - Apahida. Aceasta va avea o lungine de 24,6 km si va costa 60 de milioane de euro. Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, se va afla joi la Cluj si va participa la inceperea lucrarilor si la aceasta centura.
Monitorul de Cluj continua campania „Fata in fata" propunind ca tema de discutie oportunitatea colaborarii managerilor culturali si a celor din zona divertismentului cu firma Gabriel Resources. Au raspuns intrebarilor Monitorului activisti din zona ONG-urilor de mediu, reprezentantii Gabriel Resources si ai agentiei de publicitate ce reprezinta in zona interesele investitorului canadian, Vitrina Advertising, organizatori ai unor evenimente culturale clujene de amploare sponsorizate de Gabriel (Transilvania International Film Festival si Festivalul International de Teatru Experimental MAN.In.Fest), dar si managerii altor evenimente de gen din Cluj-Napoca.¤ Roxana Pencea, activist in campania „Salvati Rosia Montana"„Pentru noi, aceasta implicare in activitati culturale sau de orice gen e o incercare de spalare a imaginii celor de la Gabriel Rosia Montana, de a poza intr-un partener social credibil. Acestea nu pot convinge publicul. Ceea ce facem noi in acest context este sa incercam sa aducem in atentia opiniei publice faptul ca exista o neconcordanta intre pozitia de sprijinitor de evenimente culturale de rezonanta sociala si ceea ce vor ei sa faca la Rosia Montana. Distrugerea mediului, stramutarea localnicilor si mai ales a galeriilor romane inseamna de fapt distrugere a culturii. Nu vom avea actiuni la MAN.In.Fest, pentru ca e un eveniment prea mic".¤ Johanna Fritz, Communication Coordinator, Gabriel Rosia Montana„Nu sintem deloc surprinsi ca opozantii proiectului si-au facut o noua cauza nobila din a incerca sa boicoteze manifestarile in care Gabriel Rosia Montana apare ca partener. Au facut-o si la TIFF, au incercat sa o faca si la Bucuresti cu zilele BIZ, au incercat sa boicoteze concertul Phoenix de la Cluj. Sincer, nu cred ca vor face o exceptie in cazul Festivalului MAN. In.FEST. Acestea nu vor schimba, insa, politica noastra de a sustine orice initiativa de calitate. Au dreptul sa protesteze, publicul larg are, insa, si el dreptul sa-si puna intrebarea: «Care este raul pe care Gabriel Rosia Montana il face implicindu-se in aceste manifestari?». Cu ce au fost, de exemplu, pagubiti iubitorii de film prin faptul ca noi am fost parteneri la TIFF? Sau cit de fericiti ar fi fost clujenii sa afle ca singurul festival international de teatru experimental din tara nu ar mai fi avut loc pentru ca, in afara citorva institutii culturale si a Primariei, nimeni nu a sarit sa sprijine aceasta manifestare? Sintem la fel de dezamagiti de actiunile opozantilor vizavi de aceste evenimente, precum am fost dezamagiti si de reactia lor privind proiectul nostru. Critica de dragul criticii nu cred ca este productiva. Nu vom renunta, insa, sa ne implicam ori de cite ori avem ocazia sa sprijinim calitatea".¤ Horatiu Dan Dumitras, organizatorul Festivalului de muzica electronica Delahoya„Este adevarat ca la Cluj se gasesc foarte greu sponsori, iar atunci cind se gasesc, se dau sume mici, insa acum am gasit sprijin din partea unor parteneri de la Bucuresti. Nu pot sa spun ca sint foarte bine informat in aceasta privinta, insa o consider o problema delicata. Parerea mea e ca adevarul se afla undeva la mijloc. Statul roman si specialistii ar trebui sa se pronunte mai intii in aceasta problema".¤ Lucian Dunareanu, presedinte „Be An Angel" Romania, organizator Zilele Filmului Gay si Miss Travesty„Noi sintem deschisi la colaborare si nu avem prejudecati, insa «Be An Angel» este o organizatie non-guvernamentala care militeaza pentru drepturile omului, pentru libertate si viata decenta. Nu prea sintem de acord cu ce se doreste sa se faca la Rosia Montana, iar parteneriatele sint forme de a atrage oamenii de partea lor. Nu i-am accepta ca sponsori la evenimentele noastre".¤ Ioan Sbarciu, rector al Universitatii de Arte si Design si presedinte al Uniunii Artistilor Plastici, filiala Cluj„In nici un caz nu as accepta ca aceasta companie sa fie sponsor sau partener la vreuna dintre manifestarile noastre. Nu cred ca ar avea ce sa ne ofere".¤ Cristian Nedea, director Teatrul Imposibil, organizator al Festivalului International de Teatru Experimental MAN.In.Fest, proiect finantat in acest an de Gabriel Resources„Nu ma tem de proteste. Ar fi o greseala tactica din partea lor. Trebuie sa fii imbecil sa protestezi in momentul in care situatia este de asemenea natura. Pe de alta parte, mi-ar conveni, pentru ca ar face o publicitate teribila festivalului, se stie doar ca reclama negativa are mai mare impact decit cea pozitiva. Mi se pare laudabil cind cineva vrea sa dea bani pentru o manifestare de acest gen in Romania. Am lansat apeluri de la Presedintie in jos. Raspunsurile au fost putine si cei de la Gabriel Rosia Montana au fost cei mai receptivi. Am avut de-a face cu niste parteneri comunicativi, care au venit cu idei bune, asa ca sper chiar la o colaborare si in viitor".¤ Pozitia organizatorilor TIFF fata de protestele stirnite de colaborarea cu Gabriel„Desi in 2006, la a cincea editie, aveam un numar record de filme si de invitati, participarea sponsorilor privati clujeni la realizarea TIFF e de, atentie, aproximativ 4% din bugetul general al festivalului - asta in conditiile in care Cluj-Napoca e al doilea oras din tara ca potenta financiara. (...) Asa ca, pentru noi, mamaliga ar fi putut avea un gust mult mai amar daca ne gindim ca am fost la un pas sa stramutam festivalul intr-un oras care sa stie sa-l pretuiasca, sa si-l doreasca si, in consecinta, sa contribuie financiar in mod substantial la realizarea lui. Ironia amara a acestui an nu e prezenta siglei Gabriel Resources (o companie partener a statului roman, cu o strategie controversata, dar legala) linga mamaliga taraneasca, ci faptul ca festivalul se incapatineaza sa existe in Cluj. Nu este vorba de «solutii imorale», cum se practica in politica, ci de strategii legale pentru a iesi din criza si a putea continua un festival apreciat mai mult in Europa decit, se pare, de catre oamenii de afaceri clujeni".¤ Renate Roca Rozenberg, PR Manager Vitrina Advertising„Cind vine vorba de finantari, sponsorizari, alte mijloace de a sprijini initiative cu un scop social sau artistic, trebuie vazuta intotdeauna si cealalta parte a povestii. Dincolo de «nimeni nu da bani pe cultura», mai este si «putini stiu sa vinda cultura». Ar trebui sa existe oameni specializati pe marketing si management cultural. Sint multe companii dispuse sa investeasca in proiecte interesante, din pacate, intr-adevar, putine dintre ele sint in Cluj. Aceste companii trebuie, insa, convinse, trebuie sa li se puna in evidenta un minim beneficiu de asociere cu respectivul proiect. Nimeni nu se asteapta sa-si creasca vinzarile de sampon prin sponsorizarea unui spectacol de balet. Dar imaginea, spiritul, valorile brandului trebuie sa se regaseasca la un moment dat. Dintre cei care au intrat in Vitrina cu un proiect bine scris, bine argumentat si cu adevarat valoros, 90% au avut succes in rindul clientilor nostri. Insa noi, ca agentie, nu ne permitem sa lucram cu cei al caror singur argument este «avem nevoie de bani, daca ne dati, gasim noi ce sa facem cu ei», cum imi explica la un moment dat un director de muzeu ce se plingea de viata grea si bugete mici de la stat. Agentia serveste interesele unui client si de aici si retinerea noastra de a promova proiecte in care nu credem".¤ O serie de personalitati implicate in viata culturala a orasului, precum Dorina Mangra, director al Filarmonicii de Stat Transilvania, Nelu Brindusan, director Promusic Prod, sau Iancu Serbanescu, presedinte al Consortiului Organizatiilor Studentesti din Cluj-Napoca, s-au ferit sa isi exprime o pozitie in aceasta problema. Proteste anti-GabrielClujul se afla, de citiva ani, in avangarda luptei impotriva proiectului canadienilor de la Gabriel. Orasul a fost impinzit in numeroase rinduri de afise sau grafitti cu mesajul „Salvati Rosia Montana", trupe de muzica si artisti si-au axat creatiile pe aceasta cauza, iar bannerele cu celebrul slogan se pot zari peste tot: la lansari de carte, la concerte sau la intruniri ale motociclistilor. Cele mai spectaculoase actiuni de protest ale activistilor compania „Salvati Rosia Montana" au avut loc in aceasta vara, la TIFF, cind acestia au blocat vernisajul unei expozitii de fotografie, au organizat proteste stradale si au trimis chiar o scrisoare deschisa conducerii festivalului. De asemenea, la recentul concert Phoenix, afisele au fost impinzite cu indemnuri la boicot.
Cu DVD-ul acasaTrei sibieni norocosi au cistigat, ieri, prin tragere la sorti, cite un DVD de la Elio Prod, distribuitor Hamé pentru judetul Sibiu. In vara, SC Hamé Romania SRL a lansat o promotie prin care consumatorii de produse Hamé aveau sansa sa cistige cite un DVD, prin tragere la sorti. Motto-ul promotiei a fost „Cu Hamé la masa, ai DVD acasa", si a fost pus in practica, ieri, in trei magazine de pe raza judetului, in care s-a desfasurat promotia. Cele trei magazine au fost SC Dircom SRL si SC Brevis Com, din Sibiu, si SC Alexia Com din orasul Dumbraveni. Taloane norocoaseTragerile la sorti din cele trei magazine care au participat la campania „Cu Hamé la masa, ai DVD acasa" s-au desfasurat in prezenta unei comisii alcatuite dintr-un reprezentant al SC Hamé Romania SRL, reprezentanti ai Elio Prod, distribuitor Hamé si ai magazinelor respective. Cele trei taloane norocoase au fost extrase la intimplare, din aproximativ 2.000 de taloane aflate in urne. Ultima tragere la sorti s-a desfasurat ieri dupa-amiaza, la magazinul SC Dircom SRL. Singura conditie de participare, pentru a cistiga DVD-urile puse in joc, a fost cumpararea de produse Hamé. „Sibienii nu au avut decit sa cumpere cel putin trei produse Hamé din unul din cele trei magazine care au participat la promotie, si automat au primit un talon pe care l-au completat si l-au introdus in urnele din magazine. Cei trei norocosi au fost trasi la sorti astazi (n.r. - ieri). Campania va continua insa in reteaua de magazine Simpa", a spus Decebal Dobrota, reprezentant Elio Prod, distribuitor Hamé pentru judetul Sibiu. Cistigatorii promotieiTragerile la sorti au avut loc in cele trei magazine din judet in care s-a desfasurat promotia, iar cistigatorii trasi la sorti sint urmatorii:SC Dircom SRL (Sibiu, strada Siretului) - Dan DendiuSC Brevis Com (Sibiu, strada Lunga) - Marcela CruceruSC Alexia Com (Dumbraveni) - Valentin TitiCistigatorii au fost anuntati telefonic imediat dupa tragerile la sorti, urmind ca in cursul zilei de astazi sa se prezinte la magazine, pentru a-si ridica premiul. Hamé in RomaniaIn ianuarie 2005, societatea ceha Hamé si-a adus un aport de capital la firma romaneasca SC Romconserv. Dupa aportul de capital de 100%, societatea Hamé a devenit un important producator roman de pateuri, mincaruri semi-preparate, conserve de carne si mazare sterilizata. Societatea Hamé actioneaza cu succes pe piata romaneasca inca de la inceputul anilor 90, iar clientii au indragit aceasta marca, pe care o cunosc si din campania de televiziune. In perioada actuala, societatea Hamé livreaza pe piata romaneasca 100 produse sub marca Hamé si Cara si se pregateste sa-si largeasca sortimentul atit de pateuri, cit si de hrana pentru sugari, cit si celelalte grupe de sortimente, pe care pina acum nu le-a vindut in Romania.
Ministrul de interne britanic, John Reid, a dat sentinta: politica usilor deschise este istorie pentru Romania si Bulgaria. Reid a cistigat disputele cu colegii sai de pe Downing Street, spre regretul oficialitatilor europene. Doar muncitorii necalificati, dar si acestia in numar limitat, vor avea acces la locurile de munca oferite de Marea Britanie in domeniul agro-alimentar. “Sintem nerabdatori sa intimpinam muncitorii din Romania si Bulgaria, atit timp cit acestia se vor conforma regulilor noastre si vor respecta legea”, a declarat John Reid. Asa cum au semnalat mediile politice britanice, Regatul Unit a decis sa impuna masuri restrictive in ceea ce priveste accesul muncitorilor romani pe piata muncii. Prin urmare, romanii vor putea gasi un loc de munca in domenii care nu cer calificare, cum este cel agro-alimentar. Pentru cei care au o calificare, se mentin regulile care se aplica in prezent si care presupun obtinerea unui permis de munca. Studentii romani admisi la universitatile britanice vor putea sa obtina o slujba an regim part-time. Nu se impun restrictii pentru cei care reusesc sa isi deschida propria afacere in Marea Britanie. Masurile prezentate de Reid sint motivate de temerile britanicilor ca piata muncii va fi invadata de romani si bulgari, asa cum s-a intimplat la extinderea din 2004, cand au emigrat aproximativ 600.000 de persoane din grupul “celor 10”, cu mult peste estimarile Londrei. In plus, “The Times” scrie ca cele doua tari “se vor plinge cu siguranta” de masurile restrictive ale Marii Britanii, dar ca “este putin probabil ca relatiile dintre cele doua tari sa se deterioreze”, legaturile dintre state fiind mult mai “complexe”. Iar “aprecierile” nu se opresc aici. “O data cu aderarea la UE, cele doua tari vor primi sume foarte mari care sa le ajute sa isi imbunatateasca situatia economica, asa ca pur si simplu nu sint in pozitia de a face probleme”, mai relateaza “The Times” intr-o analiza proprie. Aceeasi publicatie recunoaste insa ca legislatia Marii Britanii nu este foarte severa cu cei care angajeza muncitori “la negru”. Nici macar impotriva muncitorilor respectivi nu se iau masuri foarte grave, acestia nefiind pedepsiti cu inchisoarea. Regrete, regrete...UE a luat imediat pozitie impotriva restrictiilor anuntate la Londra. Comisia Europeana si-a exprimat “regretul” privind decizia Marii Britanii. Oficialii Comisiei sint de acord ca este la latitudinea fiecarui stat decizia de a pastra sau nu politica usilor deschise, dar, in acelasi timp, considera ca restrictiile favorizeaza imigratia ilegala, in conditiile in care romanii si bulgarii vor avea dreptul la libera circulatie in spatiul UE. Nici Romania nu a intirziat cu reactiile. Premierul Calin Popescu Tariceanu a comentat miscarea britanicilor ca fiind “o decizie nefericita pe termen mediu si lung”. Acesta a mai adaugat ca “guvernul a facut tot ce i-a stat in putinta sa impiedice aceasta decizie”, iar ca acum nu ramine altceva decit sa se faca eforturi ca aceasta perioada de tranzitie, care se poate extinde pina la sapte ani, sa fie cit mai scurta cu putinta. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca, prin decizia luata de Marea Britanie, “axa Londra - Bucuresti s-a frint”. Acesta considera nedreapta introducerea restrictiilor pentru muncitorii romani, motivind ca tara noastra nu poate fi doar “un partener de vreme buna”. Contramasuri de la Sofia Executivul de la Sofia a luat imediat pozitie fata de restrictiile anuntate de John Reid. Ministrul de externe al Bulgariei, Meglena Kuneva, a apreciat politica dusa de Marea Britanie la extinderea UE din 2004 ca fiind “curajoasa si corecta” si este surprinsa si dezamagita in acelasi timp ca nu a fost pastrat acelasi trend si pentru cele doua noi membre. Mai mult, purtatorul de cuvint al Ministerului de Externe bulgar, Dimitar Tancev, a anuntat ca executivul de la Sofia ia in considerare adoptarea unor masuri de retorsiune. “Posibilitatea introducerii unor contramasuri din partea Bulgariei va fi discutata in ceea ce priveste Marea Britanie si oricare alte state ale UE care vor impune restrictii muncitorilor nostri”, a declarat Dimitar Tancev, citat de Reuters.
Principalul partid siit irakian a cerut crearea unei regiuni federale siite. Solicitarea a venit din partea presedintelui Consiliului suprem al Revolutiei islamice din Irak, Abdel-Aziz Hakim, si a venit in plina sarbatoare Fitr, care celebreaza sfirsitul ramadanului. Adresindu-se miilor de siiti reuniti in fata locuintei sale din Bagdad, el a aparat ideea federalismului, subliniind ca “este o forma de lupta impotriva dictaturii si a unei puteri centrale injuste”. Sustinind perspectiva infiintarii unui perimetru al siitilor, nedoriti de sunnitii care se vad astfel indepartati de bogatele zone siite, in sud, si de cele al kurzilor, in nord, el a afirmat ca “transpunerea in practica a federalismului reprezinta cea mai buna polita de asigurare pentru poporul nostru. Federalismul va garanta copiilor si nepotilor nostri un viitor unde nedreptatea trecutului nu-si gaseste loc”, a adaugat el, aluzie la regimul lui Saddam Hussein, care s-a sprijinit pe sunniti, reprimind in numeroase rånduri populatia siita. Din cele 18 provincii ale Irakului, noua - din centrul si sudul tarii - sint majoritar siite si extrem de bogate in petrol. La 11 octombrie, parlamentul de la Bagdad a adoptat o lege care instituie federalismul. In interval de 18 luni. Ragaz suficient pentru o revizuire corespunzatoare a Constitutiei. Intervenind in aceasta dezbatere, seful diplomatiei britanice, Margaret Beckett, nu s-a opus unei eventuale impartiri a Irakului, dar a estimat ca decizia trebuie sa apartina irakienilor. Afisind o abordare total diferita a problemei, presedintele SUA, George Bush, s-a opus unei divizari a Irakului in trei regiuni autonome. Un scenariu care, sustine liderul de la Casa Alba, “va cauza o dezordine si mai mare, generind probleme cu Turcia”, care este impotriva oricarei manevre capabile sa permita aparitia unui stat kurd. Intre timp, rezultatele unui sondaj de opinie, date ieri publicitatii la Londra, denota nerabdarea opiniei publice de a-i vedea pe militarii britanici reveniti acasa din Irak. Potrivit chestionarului, 6 persoane din 10 au cerut retragerea, pina la sfirsitul anului, a celor 7.200 de soldati ai Majestatii Sale.
UTA si CS Otopeni se vor afla astazi, de la ora 14, fata in fata pe stadionul Independenta intr-o partida ce consta pentru 16-zecimile Cupei Romaniei la fotbal. Favoriti la victorie sint aradenii condusi de Marius Lacatus si care activeaza in liga I. Cu sibianul Mara in echipa, jucatorii Batrinei Doamne au reusit un parcurs destul de bun in acest tur de campionat. De partea cealalta, CS Otopeni se afla in lupta pentru un loc fruntas in seria I a ligii a doua. Daca in sezonul trecut, la gruparea bucuresteana au evoluat nu mai putin de patru fosti sibieni, anul acesta n-a mai rezistat decit Marian Nicolau. „Trebuie sa invingem. Chiar daca nu avem obiectiv sa cistigam Cupa, ne dorim un parrcurs cit mai lung in aceasta competitie. Sper ca si publicul sa fie de partea noastra", spune Mara.
Vulc sarbatoritZiua de ieri ar fi trebuit sa fie speciala pentru tehnicianul lui CSU atlassib Mircea Vulc. A implinit 54 de ani. N-a facut altceva decit sa pregateasca meciul de astazi, de la Brasov, cu CSU Cuadriapol. „Acum n-avem timp de chefuri sau sarbatoriri. Sintem in plin campionat si trebuie sa pregatim cit mai exact fiecare meci. Daca o sa iasa bine la acest meci ma gindesc duopa aceea sa-i cinstesc pe baieti cu cite ceva. Pina atunci nu are nici un rost sa ne gindim ca am mai imbatrinit cu un an", spune Mircea Vulc. Favoritii hirtieiSibienii sint favoriti in partida de astazi conform datelor statistice. Din cele trei meciuri disputate, jucatorii de pe Cibin s-au impus in doua confruntari, in timp ce brasovenii au pierdut de fiecare data. Mai mult, atit la capitolul puncte marcate, cit si la cele primite, elevii lui Vulc stau mai bine. Singurul fapt care-l ingrijoreaza pe vulc este forma buna aratata de brasoveni in ultima partida, pierduta la Pitesti, la o diferenta de doar 9 puncte. „S-au intarit serios pe ultima suta de metri. Si-au adus trei jucatori noi de care nu stiu absolut nimic. I-am vazut in meciul de la Pitesti si mi-au lasat o impresie foarte buuna. Chiar daca n-au cistigat nici un meci sint convins ca ne va fi greu. Sper, ca totusi, noi sa iesim invingatori din confruntare", spune Vulc. Moral bunVictoria reconfortanta din ultima etapa, in fata celor de la Gaz Metan a readus optimismul in tabara sibienilor. Jucatorii sint convinsi ca pot face un meci mare care sa le aduca a treia victorie din acest sezon. Singurul fapt care afecteaza echipa este starea gripala care o acuza Jermaine Turner, MVP-ul partidei din ultima etapa. „Trebuie sa ne mobilizam si sa facem un joc bun. Vrem sa-i facem un cadou frumos antrenorului", spune Brice Kabengele. La rindul sau, capitanul Darnell Clavon si-a propus acelasi obiectiv. „Cind am primit trtul de ziua mea m-am simtit extraordinar. La fel as vrea sa se simta si antrenorul la finalul meciului cu Brasovul", spune capitanul formatiei. Intilnirile etapeiTot astazi, in cadrul etapei cu numarul patru vor mai avea loc intilnirile: West Petrom Arad - Gaz Metan Medias, Dinamo Bucuresti - BCMUS Pitesti, Elba Timisoara - CSM Leonardo Oradea, Rapid Bucuresti - CSU Ploiesti, C.S. Otopeni - U Mobitelco Cluj Napoca, Muresul Tg. Mures - BC Rm. Valcea. Clasament1 U Mobitelco Cluj Napoca 3 3 0 311:224 6 2 CSU Ploiesti 3 3 0 245:193 6 3 Dinamo Bucuresti 3 2 1 241:218 5 4 BCMUS Pitesti 3 2 1 251:221 5 5 CS Otopeni 3 2 1 227:207 5 6 CSU Atlassib 3 2 1 270:258 5 7 BC Mures Tg Mures 3 2 1 245:223 5 8 Elba Timisoara 3 1 2 270:258 4 9 Rapid Bucuresti 3 1 2 228:242 4 10 Gaz Metan Medias 3 1 2 223:253 4 11 CSM Oradea 3 1 2 236:229 4 12 BC Rm.Valcea 3 1 2 226:240 4 13 CSU Cuadripol Brasov 3 0 3 206:283 3 14 West Petrom Arad 3 0 3 180:307 3
Cea mai frecventa afectiune de care sufera cei mai multi dintre romani este gastrita. Aceasta boala este o inflamatie a mucoasei stomacului, evoluind acut sau cronic. Dar, ceea ce putini dintre noi stiu este faptul ca exista multe plante care pot fi folosite pentru tratarea interna a acestei boli. Iata citeva retete care va vor fi de mare folos:Anasonul - din aceasta planta se prepara o infuzie din 6-8 fructe, la 100 ml. de apa clocotita. Se lasa acoperita 10-15 minute si apoi se strecoara. Se bea fractionat, in 2-3 reprize. Cerentelul - se prepara un decoct din 2 lingurite de pulbere rizom si radacina, la o cana cu apa (aproximativ 250 ml.). Se fierbe 25-30 de minute si apoi se strecoara. Se bea dimineata, pe stomacul gol, neindulcit. Coada soricelului - faceti un decoct din 10 g. flori si frunze uscate, la 1 litru de apa. Se fierbe pina scade la jumatate si apoi se strecoara. Intreaga cantitate se bea in cursul unei zile. Galbenelele - faceti o infuzie din 2 lingurite de flori, la o cana cu apa (250 ml). Cantitatea se bea in cursul unei zile, de preferinta pe stomacul gol. Hameiul - se bea sub forma de infuzie, dintr-o lingurita de conuri uscate, maruntite, la o cana cu apa clocotita (250 ml). Se lasa acoperita 15-20 de minute si apoi se strecoara. Se bea cite o cana dupa mesele principale. Levantica - se prepara o infuzie din 1-2 lingurite de flori, la o cana cu apa clocotita (250 ml). Se lasa acoperita 15 minute si apoi se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Macesul - se foloseste sub forma de decoct din 2 linguri de fructe, la 500 ml. de apa. Se fierbe numai 5 minute. Cantitatea se bea in cursul unei zile. Maghiranul - faceti o infuzie dintr-o lingurita de planta maruntita sau pulbere de planta, la o cana (250 ml) cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15-20 de minute si apoi se strecoara. Se beau 2-3 cani pe zi. Musetelul - se face o infuzie din 1-2 lingurite de flori, la o cana cu apa (200 ml.). Se beau 2 cani pe zi, pe stomacul gol. Extractie dubla: se amesteca la rece, timp de 30 de minute, 1-2 lingurite de flori, intr-o jumatate de cana de apa. Se filtreaza, iar florile se infuzeaza cu alta jumatate de cana cu apa clocotita. Cele doua lichide se amesteca. Se bea in cursul unei zile, in doua reprize, pe stomacul gol. Patlagina - se consuma sub forma de infuzie din 2 linguri de frunze, la o cana cu apa (200 ml). Se ia cite o lingura, la 3 ore. Rostopasca - preparati o infuzie dintr-o jumatate de lingurita de pulbere de planta, la o cana (250 ml) cu apa clocotita. Se lasa acoperita 15 minute si apoi se strecoara. Se iau cite 1-2 linguri, la 3 ore. Salcamul - sub forma de infuzie din 2 lingurite de flori, la o cana cu apa (200 ml). Se beau 2 cani pe zi, intre mese. Sunatoarea - infuzie din 1-2 linguri de planta uscata, maruntita, la o cana (200 ml) cu apa clocotita. Se beau 2 cani pe zi.
Tariful lunar al chiriei pentru imobilele din domeniului public sau privat al statului, precum si pentru locuintele de serviciu, de interventie si caminele destinate salariatilor companilor nationale si regiilor autonome va fi majorat de patru ori, prin actualizarea cu inflatia din ultimii sase ani. Potrivit unui proiect de Hotarire de Guvern, nivelul maxim al chiriei perceput pentru aceste locuinte a ramas neschimbat, desi legislatia prevedea actualizarea tarifelor in functie de rata anuala a inflatiei pina la data de 31 ianuarie a fiecarui an. TarifeAstfel, tariful lunar al chiriei pentru suprafata locuibila va fi de 0,8 lei/metru patrat. Pentru garaje, piscina, sauna si crama chiria va creste la o valoare de 1,21 lei/metru patrat, iar pentru suprafatele antreului, verandei, bucatariei, debaralei, camerei de baie, tariful lunar va fi de 0,32 lei/mp. Pentru terase, pivnite, sau spalatorii, se va ajunge la o valoare de 0,18 lei/mp. La anexele gospodaresti din mediul rural, se va plati 0,02 lei/mp. Aceste modificari vor fi aplicate si pentru imobilele in care functioneaza sindicate sau partide politice, precum si locuinte de serviciu si de protocol.
Crestere importantaPotrivit datelor prezentate, MCC mizeaza anul viitor pe un buget de circa 723,7 milioane lei, in timp ce in 2006 suma a fost de 588 milioane lei. „Bugetul MCC este semnificativ majorat in conditiile in care bugetul de stat pe 2007 cunoaste o majorare importanta", a apreciat Adrian Iorgulescu. „Cultura inca nu este printre prioritatile imediate ale Guvernului, dar avem un buget care va satisface principalele noastre tinte". Astfel, Ministerul Culturii va aloca cel putin 30 milioane lei pentru proiectele culturale selectate sa se desfasoare la Sibiu anul viitor. Aceeasi suma este prevazuta pentru editia a XVIII-a a Festivalului International „George Enescu".Bani pentru intentiiO suma de 49 milioane lei este necesara pentru initierea si derularea unor lucrari de reamenajare la Sala Palatului, pe care ministrul Culturii vrea s-o transforme in „primul mall cultural din Romania". Sala a fost trecuta in administrarea MCC printr-o Hotarire de Guvern, numai ca ministerul n-a preluat-o inca efectiv. Potrivit ministrului, RAAPPS si salariatii de la Sala Palatului obstructioneaza semnarea protocolului de predare-primire din motive economice. Promovarea creatiei contemporane romanesti in tarile Uniunii Europene, dupa integrare, va costa cel putin 10 milioane lei. Ministrul a mentionat insa ca are promisiunea ministrului Finantelor si a premierului de a suplimenta suma cu doua milioane de euro daca propunerile de evenimente din partea oamenilor de cultura vor fi foarte bune. Pentru Programul National de Restaurare a Monumentelor Istorice, ministerul va aloca circa 20 milioane lei in 2007. La inceputul anului viitor, MCC va avea la dispozitie 100 milioane euro pentru reabilitarea asezamintelor si institutiilor culturale de la tara. Metodologia si criteriile de selectie si finantare vor fi aprobate prin Hotarire de Guvern.Miza pe rezervePe linga suma prevazuta in proiectul de buget pe 2007, MCC mizeaza pe bani de la rezerva bugetara. „Avem, prin acte normative aprobate sau care urmeaza sa fie aprobate in perspectiva imediata, citeva sume importante de la rezerva", a spus Adrian Iorgulescu. Proiectul de lege privind bugetul general consolidat pentru 2007 a fost aprobat, in 13 octombrie, de Guvern, urmind sa fie dezbatut si aprobat de Parlament.
Luni este ultima zi in care sibienii mai pot depune cereri la Primarie pentru subventii la incalzire. Municipalitatea a primit deja peste 7.500 de astfel de dosare. Ajutoarele pentru incalzirea locuintei se acorda prin intermediul Serviciului Public de Asistenta Sociala. „Asociatiile de proprietari, precum si consumatorii individuali (cei care locuiesc la casa), pot depune aceste formulare completate, impreuna cu documentele doveditoare solicitate, pina la data limita de 30 octombrie 2006, fie la sediul Serviciului Public de Asistenta Sociala, fie la unul dintre punctele de lucru stabilite", a precizat Mirela Gligore, de la Serviciul de Presa al Primariei Sibiu.Sase puncte de lucruServiciul Asistenta Sociala a tiparit si a transmis deja formularele tipizate necesare in documentatie. Acestea au fost expediate tuturor furnizorilor de energie termica in sistem centralizat din municipiu. Pina pe 1 octombrie, furnizorii le-au distribuit mai departe catre clientii lor, consumatori individuali sau asociatii de proprietari. Acum, municipalitatea a pus la dispozitie sase puncte de lucru in toate zonele orasului, pentru preluarea cererilor. La Serviciul Public de Asistenta Sociala din Bulevardul Victoriei, nr. 1-3, programul zilnic este pina la ora 20. In intervalul 10 - 18 functioneaza punctele din Piata Strand si strada Ocnei, nr. 20. La sediile din Tg. Cailor si de pe strada Semaforului, sibienii se pot prezenta de luni pina vineri, intre orele 8 si 16. Pe Aleea Fratii Buzesti nr. 6, programul de lucru este in intervalul 12 - 17.
Cu incepere de duminica, 29 octombrie, in activitatea de transport feroviar de calatori se va trece la aplicarea Orei Oficiale de Iarna - Ora Europei Orientale, ora 4 devenind ora 3. Efectele masurii luate vor fi valabile pina la data de 26 martie 2007. „Trecerea la Ora Europei Orientale nu modifica mersul trenurilor in vigoare, circulatia trenurilor de calatori urmind sa se efectueze conform criteriilor prevazute in livretele de mers. Trenurile de calatori aflate in circulatie, dupa ora 4 (n.r. - ora oficiala de vara) vor opri in statiile din parcurs stabilite de RTCF, unde vor stationa pina la noua ora de plecare", informeaza Ligia Neagos, sef agentie CFR Sibiu.
Pentru candidatii la postul de director al Casei Locale de Pensii Medias incep emotiile. Depunerea dosarelor la CJP a avut loc pina vineri, iar astazi, de la ora 10, va avea loc proba scrisa pentru toti candidatii. Miine, ei vor participa la interviul de angajare. Postul se ofera pe perioada nedeterminata, dar solicita, pe linga indeplinirea conditiilor prevazute de lege, studii superioare, cunostinte de operare pe computer si minim doi ani de experienta. De asemenea, aspirantilor li se cere sa declare pe proprie raspundere ca nu au facut politie politica.
Campania berlineza de promovare a programului „Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" s-a incheiat, ieri, cu o zi inainte de ratificarea tratatului de aderare a Romaniei la UE de catre Parlamentul german. Vizita in capitala federala a primarului Sibiului, Klaus Johannis, si a comisarului guvernamental Sergiu Nistor a fost calificata drept un succes, dupa cele doua mari evenimente: concertul Filarmonicii Natiunilor si expozitia „Sibiu - Tinar din 1191". Incepind de astazi, pe retelele TV Euronews si National Geographic Europe vor fi difuzate si spoturile de prezentare a megaprogramului din 2007.
Primaria Medias, prin Directia Municipala pentru Cultura, Sport, Turism, ofera elevilor cu merite deosebite la invatatura posibilitatea de a participa la concerte, expozitii si spectacole de teatru, gazduite la „Sala Traube". Proiectul, care face parte din strategia culturala a managerului salii, va debuta la 1 noiembrie, sub genericul „Ai carte, ai parte...de spectacole". „Prin aceasta metoda se urmareste rasplatirea eforturile olimpicilor din toate unitatile de invatamint din Medias, elevii primind invitatii gratuite", spune Antonela Sofia Barbu, sef serviciu la „Sala Traube".
Conducerea Spitalului Clinic Judetean mai dispune de bani pentru plata salariilor doar pina la finele acestei luni. Potrivit reprezentantilor celei mai mari unitati spitalicesti din judet, bugetul alocat pentru acest an se va epuiza in citeva zile. „Contractul cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a fost incheiat pentru zece luni, asa ca, in lipsa unei rectificari, pentru luna noiembrie nu vor mai fi bani. Totusi, in ciuda acestor intirzieri, noi vom face sa nu se simta acest lucru in saloanele pacientilor. Nu vor fi probleme in ceea ce priveste medicamentele sau materialele sanitare, in schimb salariile angajatilor ar putea fi afectate", spune Horatiu Cojocaru, directorul administrativ al Spitalului Clinic Judetean.Bugetul alocat spitalului, pina in prezent, a fost de aproximativ 5.000.000 RON. „Noi am cerut 11.000.000 RON, din care aproximativ 7.000.000 RON ar reprezenta salariile, iar restul de 3.000.000 RON ar fi alocati cheltuielilor materiale, pentru noiembrie si decembrie", adauga Horatiu Cojocaru. (
Initiativa lui GantParlamentarul si euro-observatorul Ovidiu Gant a preluat, marti, friiele promovarii Sibiului ca loc de desfasurare a partidei Romania - Luxemburg, din preliminariile CE de fotbal. Deputatul sustine ca a aflat din presa despre acest eveniment si s-a adresat presedintelui FRF, Mircea Sandu, cu rugamintea ca expertii Federatiei sa se pronunte. „Tocmai pentru ca nu stiu situatia bazei sportive sibiene, il rog pe Mircea Sandu sa examineze aceasta posibilitate. Sa trimita specialisti, sa evalueze terenul... Daca se pune problema sa se joace la Constanta sau la Piatra-Neamt, cred ca se poate lua in calcul si venirea la Sibiu", sustine Ovidiu Gant.Mai multe avantajePe linga un eveniment important in agenda programului „Sibiu - CCE 2007", meciul ar insemna un cistig si pentru „tricolori". „Ar fi un beneficiu in primul rind pentru echipa nationala, avind in vedere ca nu s-a mai jucat demult la Sibiu. Acesta ar fi un eveniment unic si ar merge tot orasul sa-i sustina, n-ar mai avea tribune semi-goale", este de parere parlamentarul sibian. Mai mult, deputatul sibian crede ca legaturile dintre Sibiu si Luxemburg ar putea fi un factor important care sa atraga un vot favorabil. Noi investitiiCererea oficiala l-a luat prin surprindere pe Werner Keul, vicepresedintele formatiei de pe Cibin. In opinia acestuia, stadionul ar trebui sa intre, rapid, intr-un program de modernizare. „Ar trebui ca Primaria sa mai investeasca niste bani intr-un termen foarte scurt. Cel mai urgent ar trebui sa montam scaune in tot stadionul, sau, daca nu, macar si la tribuna a doua. Situatia se va complica in cazul in care se doreste sa se joace in nocturna, pentru ca atunci va trebui sa aducem si o astfel de instalatie", spune Keul. Promisiuni vechiSibiul si-a mai manifestat intentia de a gazdui un meci oficial al nationalei si cu prilejul intilnirii dintre Romania si Germania. Atunci, sibienii au fost refuzati. „Atunci, Mircea Sandu ne-a spus ca ramine valabila propunerea pentru un alt meci. Cred ca acum ar fi un prilej nimerit", spune Keul. Meciurile nationalei, la Sibiu27 martie 1985: Romania - Polonia 0-023 noiembrie 1988: Romania - Israel 3-029 martie 1989: Romania - Italia 1-0
Zeci de sibieni au fost surprinsi fara bilet, ieri, in trenul de Medias. Lucratorii din cadrul Politiei Transporturi Feroviare au oprit garnitura in apropiere de Ocna Sibiului, pentru aproximativ 20 de minute. Au fost verificati toti calatorii. „Am gasit numeroase persoane fara bilet si acestia au platit 10 lei pentru un bilet de calatorie emis in tren. In plus, au fost identificate mai multe persoane care nu s-au putut legitima. Acestea au fost conduse la sediul Politiei, pentru amprentare", spune subcomisar Dorel Neagoe, de la Biroul Politiei TF Sibiu.
Pompierii militari sibieni au fost solicitati sa intervina, luni seara, pentru a stinge incendiul izbucnit la o capita de fin din Alamor. Pompierii au primit apelul de urgenta in jurul orei 20.45 si s-au deplasat cu doua autospeciale. Flacarile au fost domolite in scurt timp, dar nu inainte de a mistui aproximativ 2.000 de kilograme de fin, in valoare totala de 600 Ron. Din primele cercetari s-a stabilit ca incendiul a fost provocat de o flacara deschisa, posibil un chibrit aprins. Cercetarile sint continuate de lucratorii Postului de Politie Loamnes.
Un barbat de 37 de ani, din Orlat, a fost gasit decedat, luni, in piata agroalimentara din Saliste. Trecatorii au ramas socati cind au vazut la pamint cadavrul barbatului si au chemat imediat politia si ambulanta. Din nefericire, barbatul era deja mort. In urma primelor cercetari efectuate de catre politisti, nu au fost identificate nici un fel de urme de violenta pe cadavrul barbatului, deci ipoteza unui omor iese din discutie. Trupul neinsufletit a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala Sibiu, in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Ariton vrea implicareAutoritatea executiva suprema ar mai avea cite ceva de facut, in loc sa poarte simple discutii, crede prefectul Ion Ariton. La intrunirea de ieri a Colegiului prefectural, Ariton nu s-a aratat foarte multumit de activitatea subordonatilor sai. „N-as vrea sa transformam colegiul in ce-a fost odata comisia consultativa, adica o intilnire formala, fara finalitate. Doresc sa discutam probleme concrete si sa cautam solutii la fiecare in parte", a motivat prefectul Ariton.Politia in actiuneSi conducerea Inspectoratului Judetean de Politie a fost luata la intrebari. Nemultumit de numarul mare de accidente rutiere care se petrec la sensul giratoriu de la Vestem, prefectul a solicitat Politiei un raport privind fluidizarea circulatiei. De asemenea, Ariton a ridicat problema pregatirii mijloacelor de interventie la accidente si in sezonul rece. „Avem o problema cu incheierea contractelor cu agentii economici care dispun de utilajele specifice. Nu sint bani pentru asemenea contracte", s-a justificat inspectorul sef al Politiei sibiene, Mircea Birgoz, care a promis ca va prezenta un raport detaliat, saptamina viitoare.Bani si tensiuniAutoritatile au dezbatut si situatia unitatilor de invatamint sibiene, alaturi de inspectorul scolar general, Christine Manta-Klemens. Seful ISJ a pus in discutie lucrarile de reabilitare si dotarea unitatilor de invatamint. „Anul acesta am primit enorm de multi bani pentru dotari si reabilitari. Dar desi sint manageri, conducatorii unitatilor scolare nu sint obisnuiti sa cheltuie banii", este de parere Manta-Klemens, care a adaugat ca si schimbarea legislatiei a contribuit la multe „tergiversari". In ceea ce priveste relatia cu sindicatele din invatamint, prefectul Ariton i-a solicitat inspectorului general scolar sa „dezamorseze tensiunea cu sindicatul local".Statistici multumitoareLa ultimul punct de pe ordinea de zi, prefectul si subprefectul au stat de vorba cu Mircea Muresan, director executiv al Directiei judetene de statistica. Acesta a prezentat reprezentantilor Guvernului starea social-economica a judetului, dupa cum rezulta din diverse topuri realizate la nivel national. „Concluzia a fost ca judetul Sibiu se afla pe diferite locuri, dar intre primele 20 de judete al tarii, ceea ce ii confera statutul de judet in plina expansiune economica si cu o situatie sociala stabila", a apreciat Dorin Teodorescu, purtatorul de cuvint al Institutiei Prefectului.Ne ajuta bulgariiPrezent la Sibiu, la sfirsitul saptaminii trecute, Excelenta Sa Konstantin Andreev, ambasadorul extraordinar si plenipotential al Bulgariei in Romania, s-a intilnit cu prefectul Ion Ariton si a oferit sprijinul tarii sale pentru desfasurarea programul „Sibiu - CCE 2007", in speranta ca implicarea va consolida relatiile bilaterale romano-bulgare.
Au fost aproximativ 100 de raniti. La un moment dat s-a vorbit chiar de trei morti. Informatia nu a fost insa confirmata din surse oficiale. La 50 de ani de la revolta populara din 1956 impotriva regimului comunist, se poate spune ca Budapesta a fost teatrul unei adevarate revolutii. O miscare de protest impotriva primului-ministru, Ferenc Gyurcsany. Protest fata de minciuna. Ieri, centrul capitalei ungare arata ca dupa batalie. Au fost mii de oameni care au iesit in strada. Unii au participat la festivitatile dedicate comemorarii a 50 de ani. Altii au marsaluit pasnic. Altii au devastat centrul orasului. In marea lor majoritate au fost tineri de orientari extremiste. Asa scria presa locala, asa afirma liderul principalului partid de opozitie, FIDESZ, Viktor Orban, pe care autoritatile l-au invinuit imediat de violentele din noaptea de luni spre marti. Oricum ar fi, spectacolul oferit de manifestantii dezlantuiti si de fortele de ordine care au dat dovada de multa fermitate a ingrozit Europa. Ceea ce s-a intimplat la Budapesta, scria in acest sens “Financial Times”, “se poate repeta in orice alta tara din Europa centrala”. Vechi conflicteInstabilitatea specifica Ungariei nu este unica pentru centrul Europei, nota publicatia citata. “Guvernele Cehiei, Poloniei si Slovaciei, trei mari state care au intrat in UE in 2004, sint nesigure si imprevizibile”, explica sursa mentionata. “Se intaresc pozitiile politicienilor-populisti, ale caror declaratii provocatoare se rostogolesc cu viteza prin Europa. Vechile conflicte si ideologii, considerate odinioara ascunse cu temeinicie in negura istoriei, au iesit din nou la suprafata”, sublinia “Financial Times”. Unii politicieni din Europa occidentala incep sa afirme cu tot mai multa insistenta ca “normele democratice, liberale sint amenintate in Europa centrala. Si se intreaba intr-un glas: ce trebuie intreprins?”.Lectie de democratiePe de alta parte, “Frankfurter Rundshau” constata ca “din vocabularul ungurilor incep sa dispara cuvintele «unanimitate» si «unitate». Nici chiar revolta din 1956 nu au reusit sa o sarbatoreasca impreuna”. “Chiar si aceasta simpla constatare ne permite sa afirmam ca o apropiere intre parti nu trebuie asteptata intr-un viitor apropiat intre taberele politice”, este de parere cotidianul citat. Pentru ca “Die Welt”, mergind mai departe cu analiza ultimelor evenimente din Ungaria, sa afirme ca “democratia nu se face in pripa. Nimic nu mai este ca pe vremuri, cu binecuvintare de sus. Pretul libertatii este ridicat, ea presupune eforturi si-i invata pe oameni cum sa traiasca in conditii de inegalitate. Fara eforturi nu se poate, numai ca ungurii si locuitorii altor state central-europene au inteles, se pare, acest lucru cu intirziere”. Amaraciune si dezamagireCotidianul italian “La Republica” publica un interviu cu premierul Gyurcsany. Glasul primului-ministru, nota ziarul, “e plin de amaraciune si dezamagire. In orice caz, asa l-au auzit ungurii care au privit buletinele de stiri la canalul de televiziune TV2, apropiat fortelor de centru-stinga”, preciza “La Republica”. Gyurcsany e darimat psihic. Televiziunile din toata lumea prezinta imagini cu o Budapesta incendiata, oameni cu chipuri desfigurate. “Ei ne-au privat de puritatea acestei sarbatori”, spune Gyurcsany. El vorbeste despre “minoritatea agresiva”. “Este inadmisibil ca bucuria majoritatii sa fie distrusa cu atita brutalitate”, declara primul-ministru, care a recunoscut ca, pentru scopuri electorale, a prezentat date economice false privind starea economiei si programul de austeritate al guvernului. El mai spune, ceea ce a repetat de nenumarate ori in ultimele saptamini, ca nu are de gind sa demisioneze.
Investitia pe care renumitul concern german Bosch Rexroth o face la Blaj merge bine. Chiar foarte bine. Dovada si faptul ca halele de productie sint practic finalizate din punctul de vedere al constructiei, acum lucrindu-se la amenajarea parcarilor, aleilor si zonelor verzi. Neamtul a lucrat... nemteste, administratia locala este in grafic cu lucrarile la care s-a angajat si totul ar fi trebuit sa fie “roz”. Nu este insa chiar asa pentru ca, in “dulcele stil” romanesc, politica “si-a bagat coada”, iar nemtii chiar nu pot intelege cu ce au gresit si de ce numele firmei lor este atras intr-un scandal politic de nivel judetean.Scandal politicImediat dupa Pasti, reprezentantii de frunte ai Bosch Rexroth AG au venit in Romania pentru a pune piatra de temelie a singurei investitii noi pe care renumitul concern o avea in plan pentru Europa de Sud-Est. Totul a mers “ca pe roate” si in discutiile anterioare, care i-au convins pe nemti sa investeasca la Blaj, dar si in privinta executiei ulterioare. A fost semnat si un contract de cooperare, in care Primaria Blaj se angaja, in principal, sa duca utilitatile pina la terenul cumparat de Bosch pentru ridicarea fabricii si sa construiasca un drum de acces industrial, iar Consiliul Judetean Alba se angaja sa acorde sprijin investitorului, fara ca acest sprijin sa fie cuantificat in fapte concrete sau sume de bani. In vara, reprezentantii PSD au inceput incercarile de a-l demite pe presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, intre acuzatiile aduse fiind si faptul ca ar fi semnat acest contract fara acordul consilierilor judeteni si ca ar fi acordat si bani din bugetul judetului pentru drum. Ion Dumitrel s-a abtinut sa intre in polemici dure cu reprezentantii PSD, considerind acuzatiile nefondate. El a recunoscut ca municipiului Blaj i-au fost alocate 10 miliarde lei vechi la echilibrarea bugetara, bani pe care autoritatile locale puteau sa-i foloseasca cum doreau, nefiind sume cu destinatie speciala, dar a precizat ca banii au fost acordati prin hotarirea CJ Alba, proiectul fiind votat inclusiv de consilierii PSD. Viceprimarul municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, a precizat ca executia drumului industrial este programata pentru doi ani, tronsonul programat pentru anul in curs fiind finalizat, acum lucrindu-se la iluminat. Fiind vorba de un drum industrial, cu o structura speciala, costurile pentru un kilometru de drum s-au cifrat la aproape 16 miliarde lei vechi, insa - dupa spusele viceprimarului - atit drumul cit si utilitatile au fost dimensionate pentru a deservi investitori pe cel putin 14 hectare. Foarte suparatiGheorghe Rotar a declarat ca a vorbit recent cu responsabilul pentru Romania al Bosch Rexroth, Alfred Weidinger, care era foarte suparat din cauza faptului ca numele firmei a fost atras in tot acest scandal politic. “Mi-a spus ca, investind in Romania, nu se asteptau la asa ceva. In toate tarile unde s-au dus, autoritatile locale le-au pus la dispozitie toate utilitatile. Aici, ei si-au cumparat terenul pe banii lor si au platit tot in afara de drum si apa. Au inteles ca in Romania este o situatie mai deosebita si nu putem sa le punem totul gratuit la dispozitie. Au acceptat toate acestea si acum s-au trezit in acest scandal. M-au intrebat <<noi cu ce am gresit?>> si le-am spus <<cu nimic, dar sinteti in Romania si asa stim noi sa facem politica>>. Au zimbit, dar amar”, a povestit Gheorghe Rotar. Viceprimarul a mai precizat ca reprezentantii Bosch Rexroth au in plan inca doua etape investitionale pentru extinderea capacitatii de productie, insa derularea acestora depinde de modul in care vor reusi sa colaboreze cu administratia romana si de sprijinul concret de care se vor bucura. Deocamdata nu se stie in ce masura acest scandal le va influenta nemtilor intentiile investitionale, dar daca, cel putin relatia cu administratia va merge bine, ar fi de sperat ca vor avea timp sa uite acest incident, dat fiind faptul ca urmatoarea etapa investitionala ar trebui sa inceapa in 2008. Investitie de 11 milioane euroIn prima uzina din Romania a concernului Bosch Rexroth AG se vor produce componente pentru tehnica liniara pentru piata mondiala a constructiilor de masini. Investitia pentru ridicarea noii uzine se ridica la 11 milioane de euro. In noile hale de productie, care se vor intinde pe aproximativ 12.000 mp vor lucra peste 350 de oameni, insa nu este exclus ca numarul acestora sa se dubleze sau chiar sa se tripleze pe viitor, daca investitia se va dovedi viabila. Dealtfel, dupa spusele viceprimarului municipiului Blaj, Gheorghe Rotar, Bosch a cumparat in Blaj 10 hectare de teren, iar actuala investitie acopera doar 2,5 hectare, ceea ce arata ca intentiile de investitii ale concernului sint mult mai mari. Tot el a mai spus ca investitia este extrem de importanta pentru oras, deoarece, potrivit estimarilor facute de autoritati, numai existenta uzinei va mari bugetul local cu 20%. Practic, cam 7 miliarde lei vechi vor intra anual in bugetul local, numai din taxe si impozite. Inaugurarea oficiala este programata pentru 1 februarie 2007.In sedinta de miine a CJ Alba se va lua in discutie un proiect de hotarire, initiat de grupul consilierilor PSD, referitor la crearea unei comisii care sa ancheteze eventualele abuzuri comise de Ion Dumitrel, in calitate de presedinte al CJ Alba, inclusiv in cazul Bosch Rexroth.
Lucratorii din cadrul Biroul de Investigatii Criminale din Politia municipiului Alba Iulia au identificat autorii unei tilharii comise duminica, in jurul orei 15.00, pe soseaua de centura a municipiului Alba Iulia, asupra unei femei, care a fost deposedata de suma de 50 lei. Cei trei autori au fost identificati, în numai 2 ore, ca fiind: O.I., de 22 ani, domiciliat în Avrig, judetul Sibiu, O. G., de 28 ani, domiciliat în Porumbacu, judetul Sibiu, ambii fara ocupatie, cunoscuti cu antecedente penale, locuind fara forme legale în Alba Iulia, si G. C., de 33 ani, domiciliat în Alba Iulia, fara ocupatie, cunoscut si el cu antecedente penale. Fata doi dintre faptasi: G. C. si O. I., s-a dispus masura retinerii pe o perioada de 24 de ore, iar luni, au fost prezentati Parchetului de pe linga Judecatoria Alba, cu propunere de punere în miscare a actiunii penale si arestare preventiva. Judecatoria Alba Iulia a emis pe numele celor doi mandat de arestare preventiva pe o perioada de 29 zile pentru comiterea infractiunii de tilharie, iar pentru cel de-al treilea, O.G., a emis mandat de arestare în lipsa, întrucit acesta se sustrage urmaririi penale.
Oprirea definitiva din functiune a exploatarii miniere din Baia de Aries, acum doi ani de zile, a luat pe multi dintre fostii angajati prin surprindere, dar pe unii i-a lasat de-a dreptul nenorociti. Cu toate ca s-a tot vorbit despre aceasta perspectiva cu cel putin cinci ani de zile inainte, unii dintre cei care nu aveau nici o alternativa a traiului nu au reusit sa faca absolut nimic pentru reluarea cursului vietii in alt mediu decit cel mineresc si acolo. Cei mai opropsiti par a fi, totusi, locatarii fostului bloc de nefamilisti. Primarul orasului, Silviu Mirzan, ne povestea ca in acel edificiu inca mai sint locuite 30 de camere. Constructia este in continuare in proprietatea SC Ariesmin, care nu mai functioneaza. In conditiile in care titularul cladirii nu mai are de unde sa plateasca facturile, locatarii au ramas fara utilitati. Primarul spune ca, la un moment dat, a fost oprita respectivilor locatari inclusiv apa curenta. Oarecum, mai degraba prin intelegerea celor de la Apa CTTA, robinetele au fost deschise, dar in prezent aici nu exista nici o sursa de incalzire si nici pentru prepararea hranei. Gaz metan oricum nu exista in zona, curentul electric este deconectat de la retea, sobe nici atit. Astfel, peisajul este unul de-a dreptul jenant. Desi exista unele indicii ca te afli intr-o localitate urbana (cel putin prin existenta blocului), prezenta locatarilor cu oale si cratite afumate pe dinafara puse la foc in cele mai curioase moduri pentru a prepara cite o fiertura, ceva, te duce cu gindul, in cel mai bun caz, la viata de haiduc. “Este adevarat, oamenii isi fac papara in fata blocului”, confirma primarul cele relatate mai sus. Despre eventuala interventie a primariei pentru asigurarea unor conditii minime nu poate fi vorba, cel putin deocamdata. Cladirea, nefiind in patrimoniul administratiei publice locale, primaria nu are voie sa intervina aici cu ceva. Despre ceea ce pun oamenii in cratite este greu de imaginat, in conditiile in care de doua luni de zile a incetat plata ajutorului social acordat la disponibilizare. Probabil, oamenii trec la gatit scoarta de copac. Pe timpul verii, acestia au mai facut un ban si din culesul fructelor de padure.
Cei care au trecut ieri dimineata pe linga Prefectura Alba au putut sa vada o imagine cu totul inedita: un jandarm, impreuna cu sotia sa, purtind cartoane pe care era mentionat faptul ca sint in greva foamei. Barbatul se numeste Adrian Abrudan si este angajat pe baza de contract la Inspectoratul de Jandarmi Judetean “Avram Iancu” Alba. El a spus ca a recurs la aceasta forma de protest din cauza ca isi va pierde locul de munca, ca urmare a noilor reglementari legale in baza carora angajatii acestor structuri trebuie sa fi absolvit liceul cu diploma de bacalaureat. Jandarmul a afirmat ca si-a reluat studiile si este in anul terminal de liceu, motiv pentru care ar fi dorit sa obtina o dispensa pina in vara, cind ar fi urmat sa dea bacalaureatul. Barbatul a povestit ca are un copil si rate de platit, motiv pentru care acest loc de munca este foarte important pentru el, mai ales ca vine iarna, iar salariul sotiei nu are cum sa acopere toate cheltuielile familiei. Se pare insa ca, in urma protestului sau, el nu va mai apuca sfirsitul anului - cind vor fi concediati toti colegii sai aflati in aceeasi situatie - ca angajat al Jandarmeriei. Intr-un comunicat remis de IJJ Alba se precizeaza ca militarilor angajati pe baza de contract le este interzis sa declare sau sa participe la greva, in baza Ordinului ministrului de interne 59/2001. “Avind in vedere ca prin declararea grevei foamei, sg. Abrudan se face vinovat de savirsirea de fapte imorale sau incompatibile cu calitatea de militar, fapte care constituie abatere care se sanctioneaza disciplinar, in acest sens conducerea institutiei urmind a analiza activitatea militarului in vederea dispunerii masurilor legale care se impun”, se precizeaza in comunicat.
Dintr-un total de 168 de state, Romania se afla pe locul 58 in clasamentul mondial al libertatii presei, facut public, ieri, de organizatia Reporters sans frontieres (RSF). Fata de anul trecut, Romania a reusit sa urce 12 locuri, aflindu-se acum pe aceeasi pozitie cu Polonia, Hong Kong si Fidji. Bulgarii se pare ca au mai multa libertate in exprimare decit vecinii lor romani, aflindu-se pe locul 35, alaturi de Franta, Australia si Mali. Potrivit RSF, dupa ce calomnia si insulta au fost scoase din Codul penal, marea problema a jurnalistilor romani ramine relatia presa-clasa politica. Cea mai spectaculoasa cadere in acest clasament a inregistrat-o SUA, care a ajuns de pe locul 17 pe 53, din cauza “deteriorarii relatiei dintre presa si administratia presedintelui Bush”. Dintre primele 15 tari din clasament, 13 sunt membre ale Uniunii Europene, in frunte cu Finlanda, Islanda, Irlanda si Olanda. Coada clasamentului european este ocupata de presa tarilor fostei Uniuni Sovietice, cap de lista fiind Rusia, care se afla “intr-o situatie dificila”.
Ieri, Casa Regala l-a sarbatorit pe regele Mihai I, care a implineste azi 85 de ani. Receptia data in cinstea regelui a fost una lipsita de fast, aproape austera. Nimic din stralucirea de altadata. Evenimentul s-a desfasurat la Palatul Elisabeta, intr-o sala intunecoasa si rece. Au venit sa il felicite pe rege ambasadori, reprezentantul Vaticanului si seful Delegatiei Comisiei Europene, Jonathan Scheele. Din partea autoritatilor romane nu a venit nici un reprezentant. Doar trei consilieri ai primului ministru. Presedintia a uitat de ziua monarhului, la fel si parlamentul. Desi anuntase ca va veni la receptia organizata in cinstea regelui, premierul Tariceanu nu a mai aparut. Atmosfera a fost una protocolara, citeva stringeri de miini si felicitari pentru aniversarea regelui Mihai I. Principesa Margareta a tinut un scurt discurs in limba engleza, multumindu-le invitatilor pentru participare, iar apoi l-a felicitat pe fostul suveran si a promis ca va primi de ziua lui ce ii place cel mai mult, un tort de ciocolata. Principele Radu de Hohenzollern, protocolar, a vorbit despre intrarea Romaniei in NATO si despre integrarea in Uniunea Europeana, iar la sfirsit i-a urat socrului multa sanatate si obisnuitul “ La multi ani!”. Regele Mihai I nu a primit foarte multe cadouri si flori. Reprezentanta Casei Regale povestea ca regele a primit citeva sticle de vin, fotografii si carti.
Surse din cadrul CNSAS au declarat pentru “Curentul” ca deputatul Cimpanu este cel care a “iesit sifonat” dupa audieri si a sustinut ca vrea o expertiza grafologica care sa infirme probele din dosarul sau de la Securitate. Dar, cu tot cu autentificarea documentelor din dosar, membrii Colegiului au dat un verdict de colaborare care i-ar putea aduce deputatului PNL excluderea din partid, potrivit politicii promovate de liderii liberali. Pentru senatorul PSD Serban Mihailescu si pentru deputatul liberal Mircea Cosea, CNSAS nu a avut suficiente probe care sa sustina un verdict de colaborare, astfel ca cei doi au fost “albiti” - membrii Colegiului au cazut de acord ca cei doi parlamentari au fost doar ofiteri acoperiti in vremea comunismului. Potrivit purtatorului de cuvint al CNSAS, Carmen Popescu, Consiliul a gasit suficiente probe in dosarul unui politician pentru a da o noua decizie de colaborare. Surse apropiate Colegiului ne-au confirmat ca liberalul Liviu Cimpanu este cel care a primit, in sedinta de ieri, verdict de colaborator. Dosarul lui Cimpanu este unul din “lotul celor 29” venite de la SRI, dar despre care deputatul a sustinut ca a fost “o facatura”. Dupa audierile CNSAS, Cimpanu anunta ca vrea sa aduca noi dovezi care sa le infirme pe cele existente in dosarul lui de la Securitate si chiar sa ceara o verificare grafologica, prin care sa demonstreze ca angajamentul semnat cu Securitatea si prin care i se atribuia numele conspirativ “Sergiu” nu este autentic. Verdictul CNSAS a venit insa dupa o astfel de expertiza grafologica si, indiferent de rezultatul unei eventuale contestatii, existenta unui angajament in dosarul lui Cimpanu i-ar putea atrage acestuia excluderea din PNL, ca urmare a politicii PNL vizavi de liberalii gasiti colaboratori ai Securitatii. Cimpanu a negat din nou, ieri, ca a facut politie politica si a anuntat ca va ataca decizia CNSAS in justitie. Ofiteri sub acoperire, dar nu si colaboratori ai Securitatii Senatorul social-democrat Serban Mihailescu si un alt deputat liberal, Mircea Cosea, au primit si ei verdicte din partea CNSAS, dar de necolaborare cu Securitatea. Potrivit acelorasi surse apropiate Colegiului, cei doi nu au putut fi acuzati de colaborare pe baza probelor existente in dosarele lor de la Securitate, in ciuda suspiciunilor pe care membrii Colegiului le-au avut inca de la primele audieri la care au fost invitati Mihailescu si Cosea. Social-democratul a negat sa fi avut vreo legatura cu Securitatea, chiar daca apare in arhivele Securitatii ca maior al Directiei de Informatii Externe a Securitatii si ca sef de cabinet al premierului ceausist Constantin Dascalescu. La rindul lui, Cosea are un dosar de urmarit venit in “lotul celor 29” desecretizate de SRI, dar membri ai CNSAS au declarat in repetate rinduri ca cele doua cazuri sint similare. Acesta este si motivul pentru care Colegiul a dat ambele verdicte in sedinta de ieri, asta dupa ce au aminat de trei ori sa ia o decizie, pe motiv ca nu au putut sa se puna de acord asupra categoriei in care sa ii includa pe cei doi. Pe 21 septembrie, dupa audierea de la CNSAS, Mircea Cosea a declarat ca are dosar de urmarit, deoarece a lucrat ca functionar la ONU mai bine de 10 ani. Serban Mihailescu a negat ca ar fi fost ofiter acoperit al DIE cu gradul de maior intre 1986 si 1989, precizind ca el a devenit maior abia in 1996. Tirau, pe placul parlamentului Cel propus de PD pentru a-l inlocui pe Dan Lazea in functia de membru al Colegiului CNSAS, Virgil Tirau a fost validat ieri in sedinta comuna a celor doua comisii juridice din Camera Deputatilor si Senat. Niciunul dintre membrii comisilor nu a indraznit sa se opuna candidaturii lui Tirau, mai ales dupa ce pina si senatorul UDMR Peter Eckstein Kovacs l-a laudat pe propusul democratilor. “Se bucura de o reputatie foarte buna in mediul academic clujean si de aceea il recomand cu caldura”, a declarat udemeristul. Una peste alta, marea audiere din comisii, anuntata de citeva zile s-a rezumat la o prezentare a lui Tirau, in care si-a insirat experienta in domeniu, si citeva laude si felicitari primite de la parlamentari.
Probabil nu mai exista un subiect in domeniul nutritiei care sa fi stirnit atitea controverse de-a lungul timpului ca si vegetarianismul. Este subiect delicat si curios: vegetarianismul este mai mult decit un simplu tip de dieta, deoarece la urmaritorii acestui regim adeseori putem observa principii morale speciale. Astfel gasim implicate filozofii crestine sau dimpotriva oculte, referiri la Biblie, traditie crestina, sau la felurite ideologii din extremul orient.Nu este deloc de mirare deci, ca exista nenumarate tipuri de vegetarieni. Unii consuma totusi lapte si oua, altii nu maninca nici macar miere de albine, caci si aceasta provine de la animale (albine). Sint vegetarieni care se hranesc numai cu cruditati si nu consuma nici macar piine, pe considerentul ca aceasta este tratata termic (coapta), folosind azime din aluat uscat la soare. Mai sint cei care nu folosesc cereale deloc, caci ele contin amidon, pe care il considera indigerabil. Exista persoane care beau apa care a fost tinuta in sticla de culoare violet-cobalt o zi si expusa la soare. Unii isi aleg alimentele dupa zodia in care s-au nascut sau in functie de energiile pe care le stimuleaza alimentele dupa invataturile medicinii traditionale chinezesti. Si asa mai departe. Dupa cum vedem, numai enumerarea lor seaca ar putea sa umple pagini intregi. Invataturile diferitelor ramuri de multe ori se bat cap in cap intre ele, unele fiind moderate altele deplasate. Din punctul de vedere al nutritiei moderne stiintifice ele pot fi sanatoase sau periculoase, acceptabile sau inacceptabile, recomandate sau nerecomandate. Categorizarea lor am putea sa o facem din zeci de puncte de vedere. Dar acum ne intereseaza un singur lucru; singurul lucru comun intre ele - ca nu folosesc carne! Deci este foarte important sa clarificam: cind folosim notiunea de „vegetarianism” si „vegetarian”, nu ne referim la altceva, doar la alimentatia fara carne (respectiv la persoana care se alimenteaza in acest fel).„Vegetarianism strict” inseamna abtinerea de la carne, oua si produse lactate. Prin acest termen nu se intelege nimic altceva: nici un alt obicei alimentar, ca de exemplu dieta cu cruditati, apa magnetizata s.a.m.d. Acest lucru trebuie subliniat, deoarece multa lume din nestiinta, nepasare, prin vegetarianism intelege tot felul diete deplasate. Exista vegetarianism stiintific si vegetarianism nestiintific.Nutritia moderna afirma ca dieta vegetariana se poate realiza. Unele dintre organizatiile sanitare cele mai serioase nu numai ca accepta, ci chiar si recomanda dieta fara carne. Asociatia Dieteticienilor Americani enunta, (prima data in 1997): „Regimul vegetarian bine planificat acopera toate necesitatile de substante nutritive ale omului, si fiind un factor sanogen, este recomandat”. (ADA reports, 1997)In cazul vegetarienilor stricti, daca practica aceasta dieta ani in sir, este necesara suplimentarea vitaminei B12.De ce se recomanda regimul vegetarian?Vegetarianismul scade incidenta multor boli (si mai ales ale bolilor de civilizatie): bolile cardiovasculare, diabetul de tip 2, cancerul, obezitatea. Sint tocmai bolile care lovesc ca si o plaga societatea civilizata.Sa o lasam deci mai lent cu produsele din carne.
Anual, 6.000 de femei sint diagnosticate in Romania cu cancer mamar malign, iar la fiecare ora, doi pacienti sint depistati cu cancer colorectal, reiese din cele mai recente statistici prezentate de medicii oncologi, in cadrul workshop-ului de oncologie “Roche Media Workshop”. Cu toate ca aceasta afectiune, sub toate formele ei, reprezinta una dintre bolile cu risc crescut de mortalitate, iar incidenta cazurilor de cancer este in continua crestere, banii alocati de la bugetul de stat pentru tratarea acestei boli sint insuficienti, reprezentind un procent situat intre 5% si 7% din fondurile destinate sanatatii. “Avem specialisti, avem medicamente, insa nu avem resurse (financiare, n.r.)”, a declarat, ieri, Florin Bacanu, specialist oncolog in cadrul Spitalului Clinic “Sfinta Maria”. Acesta a subliniat ca cea mai mare problema cu care se confrunta institutiile de profil din Romania este lipsa banilor. Bolnavii de cancer depind de bugetele publice de sanatate, cu atit mai mult cu cit si pe piata romaneasca au inceput sa se introduca cele mai noi medicamente adjuvante in tratarea acestei boli, dar care necesita alocarea de fonduri corespunzatoare. “Problema finantarii terapiei oncologice a devenit una critica, in urma introducerii noilor terapii”, a mai adaugat doctorul Bacanu.Totodata, solutia vazuta de acesta este ca statul sa asigure o finantare corespunzatoare, pentru ca institutiile din Romania sa beneficieze in continuare de medicamentele respective, dar, mai ales, ca acestea sa fie incluse pe listele de medicamente gratuite.Pacientii apeleaza tardiv la ajutorul mediculuiPotrivit specialistilor oncologi, un alt impediment major al tratarii cancerului este lipsa de educatie a populatiei in ceea ce priveste evolutia cancerului de sin, foarte multe persoane ajungind la medic in stadii avansate ale bolii. Studii recente ale Institutului Oncologic Bucuresti (IOB) evidentiaza faptul ca, printre factorii decisivi ce contribuie la scaderea mortalitatii in rindul persoanelor suferinde de neoplasm mamar se afla tocmai detectarea precoce a afectiunilor si acuratetea diagnosticului si, implicit, urmarea unui tratament corespunzator. In acest context, Maria Stanculeanu, medic oncolog in cadrul IOB, a subliniat faptul ca este necesar ca oamenii sa inteleaga ca, depistat in stadii incipiente si tratat, cancerul e o boala vindecabila. “In cazul cancerului de sin, de exemplu, diagnosticarea bolii prin mamografie reduce mortalitatea cu 25-30%, la femeile de peste 50 de ani, si cu 18%, la femeile de 40 de ani” , a precizat doctorul Stanculeanu. Aceasta a mai adaugat insa ca mamografia nu se recomanda decit persoanelor peste 40 de ani, in cazul femeilor tinere, fiind indicate autoexaminarea si controalele clinice periodice ce pot contribui decisiv la diagnosticarea bolii. Odata depistata si tratata, riscul ca boala sa evolueze este considerabil redus. “Chiar si in situatii de cancer invaziv incipient (incepind cu stadiul II), folosirea medicamentelor adjuvante (cum e cazul herceptinului) diminueaza riscul de deces cu pina la 34%”, a subliniat si Flavius Burac, specialist oncolog Roche Romania. Din pacate, lipsa fondurilor, precum si insuficienta informare a oamenilor, care de multe ori, prefera metodele neconventionale, sint factori ce contribuie la evolutia bolii. Statistici recente ale Institutului Oncologic Roman evidentiaza ca numai in aceasta institutie, din peste 10.000 de cazuri de cancer mamar, 77% sint cazuri in stadii avansate, respectiv III si IV. Daca mortalitatea la sin este in scadere, datorita unei game largi de medicamente existente pe piata, nu acelasi lucru se poate spune si depre cancerul colorectal, in cazul caruia nu exista decit trei patru medicamente recunoscute. In acest sens, ultima descoperire in domeniu o reprezinta un medicament care, administrat in faze incipiente, contribuie la regresia bolii, pe cind in stadii avansate, poate asigura supravietuirea pacientilor cu cancer colo-rectal de la cinci luni la 25 de luni.
Fostul presedinte executiv al clubului Rapid, Dinu Gheorghe, a fost numit in aceeasi functie la gruparea FC Brasov, din al doilea esalon al campionatului României. Viitorul presedinte al formatiei brasovene va prelua in mod oficial clubul din data de 1 decembrie, iar pina atunci, Dinu Gheorghe va trebui sa faca o evaluare a situatiei clubului. De asemenea, oficialul, impreuna cu Ioan Niculae vor purta mai multe discutii pentru a stabili tot ceea ce trebuie facut pentru ca echipa de sub Timpa sa revina cit mai repede posibil pe prima scena a fotbalului românesc. “Pentru noi este de departe cea mai buna solutie. Dinu Gheorghe este un profesionist suta la suta, care poate ridica clubul. Contractul sau va fi valabil doi ani, dar se poate prelungi”, a afirmat patronul gruparii brasovene. Ioan Niculae a mai precizat ca obiectivul echipei sale va ramine deocamdata acelasi si ca nu vor fi mari schimbari odata cu venirea lui Dinu Gheorghe la Brasov. “Acum, dinsul evalueaza clubul, sa vedem cum stam, iar dupa aceea va fi prezentat oficial. Oricum, numirea sa nu va aduce schimbari in organigrama clubului. De exemplu, cu antrenorul Gabi Stan se cunoaste de 30 de ani si nu vor fi probleme de colaborare. Obiectivul nostru nu s-a schimbat, acum incercam sa construim”, a precizat Niculae. Dinu Gheorghe, care a demisionat la inceputul lunii octombrie din functia de presedinte executiv al FC Rapid, il va inlocui la FC Brasov pe Marian Georgescu, acesta renuntind duminica la postul pe care il ocupa de un an din motive personale. In acest moment, dupa 12 etape jucate in Seria I a Ligii II, FC Brasov ocupa locul 10, cu 16 puncte, iar antrenorul echipei este Gabi Stan.
Ieri a avut loc, la Viena, tragerea la sorti pentru turul al III-lea al cupelor europene la handbal feminin. In Cupa Cupelor, Oltchim Rimnicu Vilcea va juca contra formatiei Cornexi Alcoa, din Ungaria, an Cupa EHF, Rulmentul Brasov va evolua contra formatiei Handbold Copenhaga, iar HC Zalau le va avea ca adversare pe handbalistele maghiare de la DSCV Debrecen. In Cupa Challenge, sortii le-au harazit handbalistelor de la Universitatea Jolidon Cluj o dubla mansa contra formatiei portugheze Madeira, aceasta parind o prada usoara pentru ocupanta locului al treilea din campionatul nostru. Partidele tur se vor disputa pe data de 6/7 ianuarie, returul urmind sa aiba loc o saptamina mai tirziu. Cea mai grea dubla mansa o va avea, de departe, Handbal Club Zalau, antrenorul principal al gruparii, Ion Gherhard, admitind fara rezerve acest lucru, mai ales ca acesta cunoaste forta echipei maghiare inca de cind era antrenor la Baia Mare: “Noi avem cea mai grea misiune, este adevarat. Ca valoare sint peste noi, fara discutie. Le cunosc bine, au jucatoare de mai multe nationalitati”. Gheorghe Tadici a avut aceeasi parere despre dubla HC Zalau - Debrecen, aceasta din urma fiind semifinalista de anul trecut din Cupa EHF: “Vor avea un joc greu cu Debrecen. A fost si este echipa mea de suflet, dar este aproape imposibil”.Antrenorul lui HC Zalau nu crede, totusi, ca echipa sa este dinainte invinsa, declarind ca va incerca sa rastoarne calculele hirtiei: “Trebuie sa ne pregatim foarte serios, pentru ca fiecare are sansa sa. E cam greu, dar trebuie sa ne fructificam sansele”. Aceasta lipsa a presiunii poate veni si din faptul ca echipa nu are un obiectiv anume fixat de conducere pentru cupele europene: “Obiectivul nostru era sa rodam jucatoarele mai tinere; o comportare meritorie, acesta este obiectivul pe care l-am stabilit cu conducerea, avind in vedere ca este a doua cupa continentala ca valoare”. Cit despre posibilele prime de joc, Ion Gherhard a evitat elegant un raspuns direct: “Daca vom trece mai departe, cu siguranta ca vom fi recompensati. Conducerea ne stimuleaza in permanenta”. Nici Rulmentul Brasov nu va avea partide usoare in dubla mansa cu danezele de la FCK Handbold Copenhaga, Ion Gherhard fiind insa increzator in fortele echipei de sub Timpa: “Brasovul are un meci dificil, dar eu sint convins ca obiectivul lor, dupa esecul din Liga Campionilor, va fi cistigarea Cupei EHF. Nu este ca valoare neaparat sub echipa din Danemarca, dar compenseaza prin daruire si prin pregatire”. Oltchim Rimnicu Vilcea este vazuta atit de Ion Gherhard, cit si de antrenorul Universitatii Jolidon Cluj drept una dintre favoritele Cupei Cupelor, fapt respins de tehnicianul vilcean, Gheorghe Tadici: “E usor sa vorbesti din afara”, acesta nefiind de parere ca Oltchimul va avea partide usoare cu Cornexi Alcoa: “Am dat peste cea mai tare echipa dintre cele care au ramas. Au patru jucatoare din nationala Ungariei”. Totusi, acesta recunoaste ca echipa sa are obiective inalte, formatia neavind decit prime de obiectiv: “Vrem sa jucam finala si bineinteles ca ne gindim s-o si cistigam. Este obiectivul pe care, in prima faza, ni l-am propus eu si jucatoarele, dupa care conducerea si l-a insusit”. Tehnicianul din orasul de sub dealul Feleacului, Gheorghe Covaciu, s-a declarat multumit de tragerea la sorti: “Avem prima sansa sa ne calificam, pentru ca handbalul masculin portughez e mai valoros decit cel feminin”, opinind ca handbalul feminin romanesc este “pe locul 2 sau 3 in Europa” la nivel de echipe de club.
Ar fi o rusine s? ne bata Alba Iulia, in conditiile in care noi suntem o echipa de prima divizie, iar adversarii nostri evolueaza in esalonul secund. Elevii mei trebuie sa joace si sa se califice, pentru a-si respecta blazonul”. In timpul regulamentar de joc, ocaziile au fost impartite. Moldovenii puteau deschide scorul in minutul 26, cind Croitoru a lovit bara portii aparate de Rotaru. Cea dea doua repriza a adus o ocazie si in contul albaiulienilor, portarul vasluienilor respingind cu greu de sub transversala o lovitura libera executata bine de Iatu in minutul 70. Cum nici una dintre cele doua combatante cu a reusit sa puncteze nici in prelungirile partidei, s-a trecut la executarea loviturilor de departajare. Vorbe Mihai Zamfir – antrenor FC Unirea Alba Iulia 2006: “Ei au jucat cu prima echipa, noi tot cu prima. Comparativ, io zic ca a cistigat echipa mai eficienta. Noi am cistigat, deci am fost mai eficienti. Nu ma gindesc decit la campionat, unde avem in continuare meciuri grele. Vom incerca sa ii recuperam fizic pe jucatori, care sunt obositi dupa 120 de minute de joc, si daca o sa stam bine din punct de vedere fizic, eu zic ca nu o sa avem probleme nici simbata, la Lugoj. Nu m-am gindit la un adversar pentru faza urmatoare a Cupei, ce o vrea Domnul, aia e bine”. Nicolae Lupu – presedinte executiv FC Unirea Alba Iulia: “Ma bucur foarte mult pentru aceasta calificare. Echipa a avut o evolutie buna, ce-i drept, in prima repriza au dominat ei, dar a doua a apartinut echipei noastre, am avut 3 - 4 ocazii bune. Oricum, jocul nu s-a ridicat la un nivel calitativ foarte mare, si ma asteptam sa impuna ei tonul, dar nu s-a intimplat asa. Per ansamblu, zic eu ca este o calificare meritata, am jucat, totusi, cu o echipa de divizia A. As vrea sa jucam in urmatoarea faza cu o echipa tare, de top, de pe primele locuri ale Ligii I. Va spun sincer ca nu m-am gindit inca, dar as vrea sa fie Steaua, Dinamo sau Rapid, daca picam de pe un cal, macar sa fie un cal mare”. Adversari In celelalte partide din Cupa Romaniei disputate astazi s-au inregistrat urmatoarele rezultate: FC National – FCM Bacau 2-1, Somesul Satu Mare – CFR Cluj 0-4, Unirea Urziceni – Juventus Bucuresti 2-1, Farul Constanta – Gloria Buzau 4-1, Pandurii Tirgu Jiu – Jiul Petrosani 4 - 3. In aceasi seara s-a mai disputat partida dintre Dinamo Bucuresti si Farul II Constanta. Astazi sunt programate in aceeasi faza a Cupei Romaniei partidele dintre: Corvinul Hunedoara - Otelul Galati, Gloria Bistrita - FC Caracal, Politehnica Timisoara – Poli II Tm., UTA Arad - CS Otopeni, FC Arges - FCM Bacau II, Poli Iasi – “U” Cluj, Ceahlaul Piatra Neamt – Universitatea Craiova, CSM Rm. Vilcea - Rapid Bucuresti si Forex Brasov – Steaua Bucuresti.
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a prezentat un raport in care se arata ca investitiile straine pe piata de capital din Romania au inregistrat, in luna septembrie, un sold negativ de 414 milioane lei, in conditiile in care iesirile de capital au depasit intrarile, pentru prima data in acest an. Sumele retrase din piata au totalizat 661,8 milioane lei, iar intrarile de capital strain au insumat 247,8 milioane lei. La noua luni, iesirile au ajuns la 2,16 miliarde lei, depasind pentru prima data in acest an sumele intrate in piata, care s-au ridicat, in perioada ianuarie-septembrie, la 1,76 miliarde lei. Nerezidentii au cumparat, in septembrie, actiuni in valoare totala de 235 milioane lei. Investitorii americani si cei britanici sint in top, pentru cei mai mari cumparatori de actiuni in luna septembrie, cu volume de 38,6 milioane lei, respectiv 37,3 milioane lei, fiind urmati de investitorii din Austria, cu achizitii de 32,3 milioane lei. Pe piata obligatiunilor, cumpararile s-au cifrat la 122 milioane lei, cea mai mare parte, de 84,53%, fiind acoperita de investitii olandeze. Ca si volum, pe locul doi s-au clasat investitorii din Cipru care au insumat 14,57 milioane lei, si au acoperit un procent de 11,90% din piata. Americanii au fost singurii vinzatori de obligatiuni in luna septembrie, cu un rulaj de 526 milioane lei. Vinzarile din luna septembrie, care au totalizat 724 milioane lei, au depasit cumpararile, cu 367 milioane lei.
Atit FMI cit si bancheri reputati au atras atentia asupra acestui indicator care tinde sa fie mai periculos decit inflatia. Importurile continua sa creasca mai rapid decit exporturile, impulsionate de un consum ce pare sa fie scapat de sub control. Mai mult, bugetul pentru stimularea exporturilor in 2007 este unul total inadecvat. Datoria externa pe termen mediu si lung a Romaniei s-a plasat, dupa primele opt luni, la 25,837 miliarde euro, in crestere cu 5,1% fata de nivelul de 24,588 miliarde euro consemnat la 31 decembrie 2005, a anuntat Banca Nationala a Romaniei (BNR). Datoria externa publica si public garantata a inregistrat la 31 august 2006 un sold de 10,923 miliarde euro, reprezentind 42,3% din datoria externa pe termen mediu si lung, fata de 45,9% la 31 decembrie 2005, se arata intr-un comunicat al BNR. Totodata, datoria externa negarantata public a insumat la finele primelor opt luni 14,07 miliarde euro, fiind cu 13,9% mai mare decit la 31 decembrie 2005. Contul curent sufera Contul curent al balantei de plati a inregistrat, in primele opt luni, un deficit de 5,924 miliarde euro, in crestere cu 51% fata de perioada similara a anului trecut, in principal ca urmare a acentuarii deficitului balantei comerciale. Schimburile de bunuri au determinat in primele opt luni ale anului, in expresie valorica, un deficit de 6,482 miliarde euro, cu 51,8% mai mare decit in perioada similara din 2005. In schimb, sectorul serviciilor a trecut pe un sold pozitiv, care s-a ridicat la 269 milioane euro, desi in zona transportului se pastreaza pe minus - 177 milioane euro, iar pe segmentul de turism exista doar un usor avantaj, de 30 milioane euro. Contul curent inregistreaza deficite in crestere si la capitolul venituri, unde sint incluse ca iesiri, din urma cu doi ani, si profiturile reinvestite de nerezidenti. Soldul negativ a urcat in perioada analizata cu 20,6%, la 2,029 miliarde euro. Transferurile curente s-au plasat la 2,318 miliarde euro, peste nivelul de 2,165 miliarde euro din perioada similara a anului trecut. “Deficitul de cont curent a fost acoperit in proportie de 73,1% prin investitii straine directe (4,3 miliarde euro in perioada 1 ianuarie-31august 2006, comparativ cu 2,7 miliarde euro in perioada corespunzatoare din anul 2005”, se mai arata intr-un comunicat al BNR. Potrivit variantei preliminare a prognozei de toamna a Comisiei Nationale de Prognoza, deficitul de cont curent din acest an va fi de 8,7% din PIB, nivel egal cu cel de anul trecut, dar peste proiectia de 8,5% de la inceputul acestui an. Valoarea deficitului de cont curent anticipat pentru acest an a fost revizuita in urcare, de la 7,95 miliarde de euro la 8,25 miliarde de euro. Trebuie stimulat exportul Reprezentantii Consiliului de Export sint nemultumiti de bugetul alocat pentru anul viitor pentru programele de promovare a exportului. Copresedintele Consiliului si liderul Asociatiei Exportatorilor si Importatorilor din Romania, Mihai Ionescu considera ca suma alocata pentru anul 2007, respectiv 403,9 milioane de lei, cu 5% mai putin decit cel aferent anului in curs, nu este suficienta pentru a sprijini cele 60 de participari la tirguri si expozitii internationale, cele 36 de misiuni economice, precum si celelalte proiecte de promovare a produselor romanesti in Europa, Asia, Orientul Mijlociu, Africa si America, planificate pentru 2007. Consiliul de Export mai are in vedere constituirea unui portal de informatii de comert exterior, alaturi de finantarea unor actiuni, la care sa participe firme de peste hotare, potential importatoare de bunuri si servicii romanesti. “Nu ne vom inainta demisia din cauza fondurilor insuficiente, asa cum a anuntat ministrul de resort, Codrut Seres, dar vom incerca sensibilizarea parlamentarilor, atunci cind bugetul aferent promovarii exporturilor va fi discutat in legislativ”, a mai spus Ionescu. La rindul sau, ministrul delegat pentru comert, Iuliu Winkler, estimeaza ca deficitul comercial inregistrat in acest an va fi superior celui din 2005.
• “Stoing”. Asta a fost un citat. Din clasicul in viata Mircea Badea. Realizatorul emisiunii “In gura presei”. Iar partea cu “stoing”-ul era modul in care vedea el puii de Transavia cazind pe asfalt, dupa ce-i arunca in sus un copil care spune “Zboara, puiule, zboara”. Am mai scris despre spotul publicitar respectiv. Diferenta este ca noi am folosit “fleosch” in loc de “stoing”. Ideea e aceiasi. Dar, analizind cu obiectivitate, e drept ca v-a intrat in cap reclama, prin stupidul ei? Asta este scopul publicitatii. Daca intrebi acum, pe oricine a vazut reclama, de unde sint puii aia care cad pe asfalt, iti raspunde: “Transavia”. Deci, brandul a intrat in memoria oamenilor. Deci, scopul reclamei a fost atins. Pentru cei care nu au tangente cu publicitatea, le vindem un pont. Reclamele cele mai inteligente si cele mai stupide ramin in memoria oamenilor. Restul, nu conteaza. Mai tineti minte stupizenia de reclama de prin anii ’91, ’92, cea cu “Nu ma innebuni, nea Nicu?”. Era la Pepsi la litru. Sau, o alta reclama, inteligenta de data asta, cea cu Ghiury Pascu, vorbind la telefonul mobil in cabina telefonica, pentru ca afara ploua? Si in ploaie stateau citiva, asteptind sa vorbeasca la telefon. Asta e scopul reclamei. Cu cit se discuta mai mult, cu cit contrariaza mai mult o reclama, cu atit este mai eficienta. Iar cea a puilor de la Transavia, care cad pe caldarim precum balega, contrariaza. Si incita la discutie. Si isi atinge scopul. Pentru ca scopul nu a fost acela de a cumpara mai multi pui, ci acela de a face cunoscut, pe plan national, brandul “Transavia”. Fleosch! • In urma cu doua seri, la orele 22,37, mai multi jurnalisti din Alba primeau un SMS, prin care erau instiintati ca, la ora 11, are loc o conferinta de presa la Consiliul judetean Alba. Semnatarul mesajului, nimeni altul decit purtatorul de cuvint, George Sinca. Vin jurnalistii la conferinta, care nu e. Il suna pe George, care e la Blaj. Si nu stia de nici o conferinta. Mesajul respectiv l-a trimis in urma cu aproape doua luni. Si de-abea alaltaieri a ajuns la jurnalisti. Care au pus boticul. Daca nu am sti ca de vina este aparatura de pe care trimite George SMS-urile, am crede ca e un poznas. Si cind colo, chiar asa… Acest text va fi considerat pamflet
Cind un prieten stabilit in Spania, mi-a spus ca autoritatile au gasit metoda perfecta de prindere a romanilor aflati ilegal in tara lui Cervantes - anuntarea unor concerte sustinute de cei mai tari manelisti din Romania -, mi-am facut cruce cu doua miini. Nu inainte de a ride in hohote, recunosc. Imi si imaginam cum romanasii nostri stau la coada, dau bani pe bilet si apoi se trezesc in duba politiei. Ei bine, chestia asta se poarta si pe la noi, de ani de zile, insa nu la nivel inalt, ci cu ajutorul unor pseudo-organizatori care cred ca il pot prinde pe Dumnezeu de picior daca pun un nume mare pe afis. Acum citeva zile, s-a intimplat cu Cleopatra Stratan, care s-a trezit trecuta pe un afis, fara sa stie. Imediat, tatal ei a dat o dezmintire. Si iata ca ieri, acelasi lucru s-a intimplat si cu maestrul Gheorghe Dinica.“Am fost sunat in ultima vreme de o serie de prieteni din tara. Erau bucurosi ca in orasul lor se va juca o piesa de teatru al carei afis ma prezinta intr-un rol principal. Am fost foarte uimit, nedemarind pina in clipa de fata discutii cu niciun promotor de spectacole pentru a fi prezent in distributia respectivului eveniment teatral. Piesa se numeste, culmea, «Incontestabila ipocrizie», un nume ce defineste si caracterul acestor oameni, ce m-au pus pe afis, fara ca macar sa ma intrebe daca eu vreau sa joc. Este pentru ultima data cind cineva imi foloseste numele fara a avea acordul meu. Anunt pe aceasta cale spectatorii ce au luat bilet la aceasta piesa, aflata in turneu national, ca eu, Gheorghe Dinica, nu am nicio legatura cu respectivul eveniment”, declara actorul in scrisoarea transmisa, ieri, presei romanesti. No comment!
Fata de anul trecut, cinematografia autohtona a fost mai saraca in productii, cinefilii putind urmari, pina in prezent, doar opt pelicule. Printre ele s-au numarat si “Legaturi bolnavicioase” in regia lui Tudor Giurgiu, “Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii” in regia lui Catalin Mitulescu, “A fost sau n-a fost?” in regia lui Corneliu Porumboiu si “Hirtia va fi albastra” in regia lui Radu Muntean, filme care au facut turul festivalurilor internationale, reusind sa continue performantele ultimilor ani.Si totusi, supriza de box-office pare a fi “Lacrimi de iubire”, filmul ce incheie povestea telenovelei difuzate la postul Acasa TV, un serial ce a avut in medie circa 2 milioane de telespectatori.46.968 RON in trei zileLansat pe 20 octombrie, simultan in cinci orase ale tarii - Bucuresti, Oradea, Brasov, Iasi si Cluj -, pe noua ecrane, filmul regizat de Iura Luncasu a fost vizionat de 4.600 de spectatori, ceea ce inseamna incasari de circa 46.968 RON. Cu aceasta performanta, “Lacrimi de iubire” a batut recordurile de box-office realizate la premiera, de catre celelalte filme romanesti lansate in acest an. Dupa acest week-end, filmul isi continua traseul de promovare prin tara. Dupa escala de aseara de la Deva, echipa filmului se va afla la Cluj (in aceasta seara), Oradea (miine seara) si Timisoara (joi seara). Fanii din capitala se mai pot intilni cu actorii din “Lacrimi de iubire” duminica, la Movieplex.Fara indoiala, “Lacrimi de iubire” nu este un film menit sa participe la festivalurile internationale, fiind un soi de telenovela mai scurta, in care actiunea se petrece in 93 de minute. Este un film plin de clisee, de la sarutul in ploaie al “vedetelor” Adela Popescu si Dan Bordeianu si pina la scena de amor din fata semineului, clisee care au stirnit zimbetele criticilor insa este un produs care vinde, tintind publicul care a urmarit telenovela. In plus, fata de alte filme, “Lacrimi de iubire” detine toate pirghiile unei promovari excesive ce nu poate genera altceva decit bani. Or, oricit de mult ar incerca unii sa marseze pe ideea de arta, cinematografia este o masina de bani!Or, daca ne uitam peste cifrele de saptamina trecuta, “Lacrimi de iubire” a adus mai multi spectatori in sali decit “World Trade Center” in regia lui Oliver Stone...Intre “Legaturi” si “Azucena”Pina la aparitia spin-off-ului “Lacrimi de iubire”, cel mai bun incasator al anului era filmul “Legaturi bolnavicioase”, primul lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu. Lansat la 7 aprilie, filmul lui Giurgiu a avut 4213 spectatori in primul week-end si circa 21.810 dupa opt saptamini, ceea ce inseamna incasari de peste 175.000 RON. Potrivit topului incasarilor de pe site-ul www.cinemagia.ro, “lanterna rosie” a incasarilor acestui an este “Azucena - Ingerul de abanos” in regia lui Mircea Muresan, un film urmarit de 5006 spectatori in patru saptamini de rulare. El este urmat de “Margo” in regia lui Ioan Carmazan - 7126 spectatori in sapte saptamini si de “Pacala se intoarce” in regia lui Geo Saizescu - 8.092 spectatori in opt saptamini.Situatia s-a mai remediat putin, odata cu lansarea celor trei filme care au obtinut premii internationale. Astfel, “Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii” in regia lui Catalin Mitulescu, lansat pe 15 septembrie, a inregistrat 2549 de spectatori in primul week-end si circa 12.997 dupa patru saptamini de rulare, ultimele date fiind cele de saptamina trecuta. Pe 29 septembrie, a urmat “A fost sau n-a fost?” in regia lui Corneliu Porumboiu, cu 3221 spectatori in primul week-end, cifra care s-a triplat dupa trei saptamini de rulare, ajungind la 10.912. In sfirsit, ultima premiera inainte de “Lacrimi de iubire”, a fost filmul “Hirtia va fi albastra” in regia lui Radu Muntean (13 octombrie), care a avut 1707 spectatori in primul week-end. Vineri, MediaPro Pictures va lansa “Si totul era nimic” in regia Cristinei Nichitus.
Institutia americana National Highway Transport Safety Administration (Administratia Nationala pentru Siguranta Transportului sau NHTSA) a acordat modelului Audi Q7 nota maxima de 5 stele pentru doua teste separate. NHTSA a acordat si calificativul patru stele pentru siguranta la rasturnare, cel mai bun scor inregistrat de un SUV. Aceste rezultate fac din Audi Q7 un automobil extrem de sigur in categoria sa in opinia expertilor in siguranta americani.Performantul SUV fabricat de marca cu patru inele a fost supus la doua crash teste de catre NHTSA: o coliziune frontala la 56 km/h si o coliziune laterala cu o bariera mobila la viteza de 62 km/h.Cerintele NHTSA sint mai chiar mai stricte decit cerintele legale din SUA. Valorile inregistrate la teste atit pentru cel de la volan, cit si pentru pasagerul din fata la coliziune frontala si laterala satisfac criteriile pentru un scor de cinci stele. Acestea au fost unele dintre cele mai bune rezultate pentru un autovehicul din clasa sa.Audi Q7 satisface si standardele pentru siguranta activa. Este echipat cu sistem ESP de ultima generatie cu functii de asistare a frinarii, pornire in rampa si stabilizare la rasturnare. Sistemul de monitorizare a schimbarii de banda si ultima generatie de cruise-control adaptiv completeaza lista de echipamente optionale. Acest ultim sistem frineaza automat masina pina la oprire daca este nevoie.NCAP este un acronim de la „New Car Assessment Program". NCAP a fost infiintat in 1978 cu scopul de a informa clientii despre problemele de siguranta ale autovehiculelor. In SUA acesta mai este cunoscut sub numele „government 5-star ratings" si este un program National Highway Traffic Safety Administration (NHTSA), organizatie in cadrul U.S. Department of Transportation cu peste 35 de ani de experienta.
Conceptul Shooting Brake Cititorii Auto Bild au putut alege intre 146 de automobile impartite in sapte clase plus un invingator general. Modelele Audi au infrint, astfel, o competitie de calibru greu. Audi TT a cistigat in clasa automobilelor sport si coupe, Audi Q7 a luat laurii in clasa SUV-rilor si off-road, in timp ce Audi Shooting Brake a cistigat in clasa conceptelor. Audi Q7 a fost bine primit nu numai de catre cititorii Auto Bild, dar si de clienti. Capacitatile de productie pentru primul SUV Audi au fost marite datorita cererii crescute. Conceptul Shooting Brake ofera o interpretare inovativa a idiomului Audi, imbinind dinamismul unei masini sport cu ideea de spatiu si functionalitate.EvolutieNoul TT, disponibil inca din luna septembrie, a insemnat o provocare deosebita pentru Walter de Silva si echipa sa. Predecesorul acestui model este perceput ca un icon in domeniul designului. Astfel, motto-ul echipei de design in conceperea celei de-a doua generatii TT a fost „evolutie, nu revolutie", pentru ca TT sa poata fi recunoscut inca de la prima privire.Cea mai frumoasaNoul TT ofera linii geometrice ce se unesc fluid pentru a forma un intreg uniform. Partea vitrata este joasa si sustinuta de montanti subtiri ce stau pe umeri puternici. Baza corpului este compacta in aparenta, ceea ce confera un sentiment de incredere si putere. Curbele convexe si concave ii dau un aspect de sculptura atletica in pozitie de start.Partea frontala este acum mai expresiva. Elementul care o caracterizeaza este calandrul single-frame, imaginea de marca a modelelor Audi. Prizele de aer mari dau un indiciu asupra performantelor, iar blocurile optice profilate cu un design taios afirma maturitatea acestui automobil. Partea din spate este caracteristica modelului TT si emana putere si dinamism datorita evazarilor aripilor. Votul cititorilor Auto Bild, care au ales modelul TT ca fiind cea mai frumoasa masina din ultimele 12 luni, aproba eforturile designerilor Audi.
¤ Olli Rehn apara Romania in fata parlamentului germanComisarul european pentru extindere, Olli Rehn a prezentat in fata membrilor UE din camera inferioara a parlamentului german concluziile raportului Comisiei Europene privind Romania si Bulgaria. Acesta i-a asigurat ca aderarea celor doua state nu va afecta functionarea institutiilor europene si aplicarea politicilor comune. Rehn a afirmat ca institutiile europene pot rezolva problemele aparute dupa aderare.¤ Ministrul de externe olandez nu mai vrea aderari ca ale Romaniei si BulgarieiBernard Bot considera ca modul in care au fost primite in Uniunea Europeana Romania si Bulgaria, nu ar trebui sa se mai repete pentru nici o alta tara. Ministrul olandez afirma ca statele care vor sa adere trebuie sa indeplineasca mai intii conditiile de aderare, pentru ca cetatenii europeni sa-si mentina increderea in procesul de extindere al Uniunii.¤ Orasele romanesti se pot inscrie in proiectul „Sprijin pentru orase"Orasele si municipiile romanesti pot accesa programul Initiativa Comunitara URBACT, care sustine schimbul de experienta intre orasele statelor membre ale UE. Orasele pot avea cite un expert european care va ajuta autoritatile sa pregateasca strategii de dezvoltare urbana la diferite niveluri. Data limita pentru prima etapa de depunere a cererilor de catre autoritatile oraselor este 20 noiembrie 2006. ¤ Logo-ul cistigator pentru cea de-a 50-a aniversare a Tratatului de la RomaUn tinar designer din Polonia, Szmon Skrzypkzak, a plecat de la Bruxelles cu un premiu de 6.000 de euro si cu mindria de a fi „parintele" unui logo care sa marcheze sarbatorirea a 50 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma. Competitia a tras un numar neasteptat de mare de participanti, 1701, din toate statele membre, dar si din Romania si Bulgaria.¤ Autobuzul job-urilor europene a ajuns la destinatieEuropean Mobility Roadshow a ajuns la destinatie, atingind punctul terminus al calatoriei, Bruxelles, Belgia.Autobuzul care a promovat mobilitatea muncitorilor in sinul Uniunii Europene a parcurs 7000 de kilometri in patru saptamini, pornind de la Paris catre nordul Germaniei, Helsinki, Varsovia, Praga, Ungaria si sudul Italiei. In total circa 20.000 de oameni au avut acces la informatii privind posibilitatea de a gasi de lucru intr-un alt stat din sinul Uniunii Europene.„Acest proiect este cel mai important desfasurat pina acum si celebreaza anul mobilitatii fortei de munca", a declarat Vladimir Spidla, comisar european.
Caravana la taraIn perioada 16 octombrie - 8 decembrie 2006, Ministerul Integrarii Europene, impreuna cu Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Agentia Nationala de Consultanta Agricola, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si prefecturile din toata tara vor derula programul de informare „Fermier in Europa", care va consta intr-o caravana ce se va deplasa in 820 de comune din toate judetele tarii. Astfel, vor avea loc cite doua intilniri pe zi cu potentiali intreprinzatori, in total fiind organizate 20 de intilniri in fiecare judet, numarul estimat de participanti fiind de 25.000. In saptamina 16-20 octombrie, caravana s-a deplasat in judetele Botosani, Vrancea, Galati, Ialomita, Prahova, Maramures, Mures, Cluj, Gorj si Bihor, urmind ca, in intervalul 23-27 octombrie, sa se desfasoare activitati in judetele Braila, Bacau, Harghita, Suceava, Satu Mare, Giurgiu, Dambovita, Mehedinti, Arad si Alba. Teme de interesDupa primele trei zile de intilniri, au fost inregistrati 553 de participanti. Temele cele mai frecvente aduse in discutie de catre acestia au fost cele privind problema abatoarelor autorizate in apropierea locuintele si a cistigurilor scazute din vinzarea de carne datorita lipsei abatoarelor, reticenta si lipsa de incredere a agricultorilor in „asociere", autorizatiile necesare pentru deschiderea de microferme, cota de lapte si imposibilitatea gasirii fondurilor necesare pentru co-finantare necesara in obtinerea de fonduri nerambursabile. In cadrul intilnirilor, vor fi abordate teme precum fondurile Uniunii Europene destinate agriculturii (conditii generale care trebuie indeplinite, tipuri de proiecte care se pot finanta, institutii responsabile si datele lor de contact, pasii care trebuie urmati, sursele de informare despre licitatii, conditii specifice care ar trebui indeplinite pentru fiecare sector de activitate, ce trebuie facut pentru ca fermierii sa fie pregatiti pentru fondurile UE). Film despre experienta vecinilorDe asemenea, participantilor li se vor prezenta standardele din agricultura (standardele care trebuie respectate, institutiile care administreaza aceste standarde, sursele de informare pentru standardele europene, beneficiile standardizarii). Reprezentantii comunitatilor vor viziona un film documentar despre experienta fermierilor polonezi si maghiari imediat dupa aderare. La finalul intilnirilor, vor fi distribuite materiale informative pentru participanti.
61 de proiecte pentru NaturaPrin aceste proiecte se urmareste protejarea biodiversitatii in Europa si restaurarea faunei, florei si a zonelor protejate EU-wide Natura 2000. De asemenea, tot din program fac parte campanii de constientizare publicului. Proiectele selectate se afla in 19 state membre UE: Austria, Belgia, Republica Ceha, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Slovenia, Slovacia, Suedia si Marea Britanie. Al douazecilea stat este Romania, singura tara inclusa in acest program care nu face parte inca din Uniunea Europeana.Programul LIFE este un instrument financiar al Uniunii destinat protejarii mediului inconjurator pe teritoriul statelor membre, al statelor vecine, dar si pe cel al unor state candidate sau care sint in negocieri de aderare. Din 1992 pina acum, LIFE a cofinantat circa 2750 de proiecte si a contribuit cu peste 1, 3 miliarde de euro. 1% pentru RomaniaIn Romania vor fi implementate doua proiecte care vor primi de la Uniunea Europeana maximum 770 de mii de euro. Primul se va desfasura in Insula Mica a Brailei si va include restaurarea a 450 de hectare de padure inundata, mutarea speciilor invazive Amorpha fruticosa de pe 200 de hectare si restaurarea regimului hidrologic natural pe o suprafata de 2500 de hectare. Al doilea proiect va avea loc in judetul Calarasi si va presupune asigurarea unei administrari cit mai adecvate a 600 de hectare de padure inundata de pe cele opt insule de pe Dunare. De asemenea, se va urmari protejarea anumitor specii riverane de pasari care sint in pericol. Pentru o desfasurare cit mai eficienta a programului, se va avea in vedere si o strategie de incurajare a eco-turismului. Mai putini bani decit noi primesc: Suedia (380 de mii de euro), Malta (400 de mii de euro) si Republica Ceha (700 de mii de euro) care au trecut in plan fiecare cite un proiect.Cel mai mult primeste SpaniaPentru implentarea celor patru proiecte destinate conservarii naturii, Spania primeste de la Uniune aproape 12 milioane de euro. Cu ajutorul acestora se va urmari in special protejarea soparlei gigant „La Gomera" care se gaseste in insulele Canare - specie declarata disparuta, dar redescoperita in 1999. De asemenea, o parte din bani sint destinati protejarii linxului Iberian si a unor specii de pasari aflate in pericol.In topul celor mai „norocoase" tari, alaturi de Spania se afla Belgia care primeste 10 milioane de euro pentru derularea a sapte proiecte si Olanda - 9,2 milioane.
M-am interesat de constructie, proiect, preturiAmplasamentAcest cartier este situat in partea de sud-est a orasului, intr-o zona verde, linistita foarte aproape de centru (aproximativ 2 km de Piata T. Cipariu). Accesul se face prin Bulevardul C. Brancusi, strada Colonia Borhanci, care este asfaltata pina la aproximativ 100 de metri de cartier. Distanta de la amplasament pina la cea mai apropiata statie de transport in comun este de circa 450 metri. Terenul este dispus intre doua strazi, strada Colonia Borhanci la nord si strada Brancusi la sud, avind un front la strada de 128 m si o profunzime de 420 m. Cine construiesteARCADA GRUP este brand-ul sub care compania ARCADA INVEST isi promoveaza toate proiectele imobiliare. ARCADA INVEST este o companie privata infiintata in primavara anului 2005, cu sediul in Cluj constituita, dintr-un grup de persoane fizice romane si are ca obiect principal de activitate dezvoltarea imobiliara.„ARCADA INVEST a fost infiintata cu scopul de a implementa in piata imobiliara din Transilvania o noua conceptie despre ceea ce inseamna o casa, un cartier, un oras, la nivelul cerintelor actuale", afirma reprezentantul fimei. Acest cartier rezindential din Zona Gheorgheni-Borhanci a fost demarat in vara anului 2005, are o suprafata de 27.000 mp si va cuprinde 52 de case, cu curte proprie si un stil arhitectural personalizat. Cartierul va mai avea magazine, spatii de agrement, servicii si facilitati. In acest proiect ARCADA INVEST are ca parteneri SIT - birou de arhitectura ca proiectant general si GVS BREVET CONSTRUCT constructor. Costul acestui prim cartier este estimat la aproximativ 7 milioane euro, bani reprezentati de surse proprii si finantare bancara.Cartier rezindentialCartierul Arcada are la ora actuala toate utilitatile functionale: apa, gaz, curent, canalizare menajera, statie de epurare proprie, precum si drumul asfaltat. Momentan sint ridicate 13 case complet si alte trei sint aflate in constructie, urmind sa mai intre in constructie in acest an inca 6. Proiectul a inceput in luna iulie a anului 2005, iar la ora actuala casele sint vindute in proportie de 90%. Cum se explica acest succes? Clujenii au o mare placere de a trai in natura, dar, in acelasi timp, intr-un stil modern la standarde ridicate intr-o casa noua cu costuri mici de intretinere. Casele sint racordate la utilitati, dispun de centrala termica proprie, garaj si alte facilitati. Locatiile se afla in mijlocul naturii, dar in acelasi timp foarte aproape de oras.Cartierul are trei tipuri de case, doua individuale si un tip de casa insiruita. Casele individuale au 448 mp parcela de teren, intre 150-170 mp construiti, garaj, terasa, gard, cai de acces placate cu dale. Casele insiruite au 256mp de teren, 130 mp construiti, loc de parcare, gard, cai de acces pavate cu dale. Casele se predau finisate sau seminfinisate avind gresie si faianta in bai si bucatarie, gresie pe terasa si scari, parchet laminat in camere, centrala termica, obiecte sanitare. Bransamentele sint individuale la apa, canal, gaz electricitate, iar administratia cartierului se va face de catre o firma specializata. Ce mi-a placut cel mai multAm ramas foarte incintata de amplasarea caselor, la 4 metri fata de trotuar, cu spatiu verde in fata casei, spatiile verzi dintre case, parcelele de teren, nu exagerat de mari, ci exact cit ai nevoie ca sa te simti bine (nu cred ca acasa ai nevoie de hectare intregi de teren, daca nu esti agricultor), panorama, geamurile imense ale livingului. M-a bucurat sa aflu ca in Planul Urbanistic General aria este prevazuta ca zona de case cu nivel P^E, deci nu vor aparea si blocuri. In plus, pretul unei case mi s-a parut rezonabil, nefiind cu mult mai mare decit cel al unui apartament. Dar cu mai multe detalii legate de tipurile de constructii, suprafete, finisaje, pret, posibilitati de plata vom reveni in numarul urmator.
In urmatorii patru ani, Romania va inregistra crestere economica de 5,9% in medie pe an, trendul va fi descrescator. Astfel, daca in 2008, Produsul Intern Brut va avea o crestere de 6,3%, in 2009 si 2010, valorile se vor situa sub 6%, fiind de 5,9% si, respectiv, 5,6%.Pina in 2010, Finantele prognozeaza ca inflatia se va apropia treptat de tinta de 2%, impusa in spatiul euro prin criteriile economice de la Maastricht. In 2008, inflatia ar trebui sa se situeze la 3,5% si sa se diminueze cu 0,5% anual, astfel incit sa ajunga la 2,5% in 2010, informeaza NewsIn. Rata somajului se va reduce cu 0,1% anual din 2008 si va atinge 5,3%, in urmatorii trei ani, cind si numarul mediu de salariati va fi mai mare cu 215 mii de persoane. Comertul exterior va continua sa inregistreze deficite, pe termen mediu. Exporturile vor creste intr-un ritm mediu anual de 12,8%, in timp ce importurile se vor majora cu 12,7%, in ambele cazuri cresteri semnificative fiind la produsele industriei constructiilor de masini. Deficitul de cont curent va cobori pina la 7,5%, in 2010.Estimarile Finantelor arata ca veniturile bugetare vor avea o evolutie pozitiva in perioada urmatoare si vor creste pina la 37,7% din PIB, situindu-se la 35,8% din PIB, in 2008 si la 36,5% din PIB, in 2009. In schimb, cheltuielile isi vor mentine, in paralel, nivelul de majorare, astfel ca bugetul va continua sa aiba un deficit de peste 2% din PIB. Treptat insa, intre 2008 si 2010, deficitul bugetar va fi diminuat si va ajunge la 2% in 2010, dupa ce va fi de 2,7% din PIB in 2008 si de 2,2%, in 2009.Domeniile care beneficiaza de finantare consistenta de la buget, anul viitor, vor ramine prioritare si pe termen mediu. Astfel sumele alocate pensiilor si asistentei vor fi cele mai mari din total cheltuieli bugetare, pina in 2010, reprezentind peste 10%.Invatamintul si sanatatea vor primi, in continuare, sume importante care vor insemna in jur de 5% din PIB. Transporturile vor fi una dintre principalele destinatii ale banilor publici, primind in medie 4,2% din PIB.Potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2007, care urmeaza sa intre in dezbaterea Parlamentului in jurul datei de 1 noiembrie, Romania va avea, in 2007, o crestere economica de 6,4%, o inflatie de 4,5% si un deficit bugetar de 2,8% din PIB. Pentru prima data la elaborarea bugetului, autoritatile au realizat un cadru bugetar pe termen mediu si o estimare a indicatorilor macroeconomici.
Premii zilniceLa promotia „Ai card de la Banca Transilvania, poti cistiga un autoturism Alfa Romeo" pot participa toti posesorii de carduri Mastercard FORTE sau Visa GOLD, clienti ai bancii, care folosesc cardul pentru achitarea de produse si servicii la comerciantii din tara sau din strainatate. Participa la promotie tranzactiile in valoare de cel putin 10 RON.Clientii vor putea beneficia de cumparaturi „gratuite", fiind extrase zilnic premii care constau in contravaloarea tranzactiei efectuate, dar nu mai mult de 1.000 RON. In plus, marele premiu este o masina Alfa Romeo GT Impression, in valoare de peste 23.000 EUR, care poate fi cistigata la extragerea finala din data de 4 ianuarie 2007. Cardul FORTEMastercard FORTE, emis de Banca Transilvania, este unul dintre cele mai atractive carduri de credit, avind o limita de creditare de pina la 5.000 EURO (echivalent in lei), cu o perioada de gratie de pina la 55 de zile. In plus, este singurul card de pe piata care ofera perioada de gratie si la ridicarile de numerar. Acesta este un card de credit in lei, cu utilizare internationala, destinat persoanelor fizice. Poate fi folosit in tara si in strainatate, unde apare sigla Mastercard, atit pentru tranzactii on-line, off-line, cit si pe Internet.Cardul GOLDVisa GOLD este un card premium, dedicat persoanelor fizice cu venituri mai ridicate, fiind, totodata, un semn de recunoastere a unui statut special. Visa Gold este un card de credit in lei, care poate fi folosit in tara si in strainatate, oriunde apare afisata sigla Visa, atit pentru retrageri de numerar, cit si pentru cumparaturi direct de la comercianti. Pe linga limita de credit generoasa - de pina la 10.000 EURO, in echivalent lei, cardul ofera o serie de servicii adaugate: eliberare de numerar sau de card in regim de urgenta, precum si un pachet de asigurari foarte complex. De asemenea, clientii posesori de carduri Visa Gold au o serie de avantaje pentru platile efectuate la comerciantii care fac parte dintr-o retea speciala. Valoarea adaugata a cardurilor „Clientii dovedesc un apetit tot mai mare pentru cardurile de credit. Campania pe care o lansam are rolul de sublinia valoarea adaugata a cardurilor de credit emise de Banca Transilvania. Sintem convinsi ca pozitia noastra de jucator activ pe piata cardurilor din Romania va fi consolidata", afirma Gabriela Nistor, Director Retail Banking, Banca Transilvania.Banca Transilvania a emis pina acum peste 820.000 de carduri, dintre care aproximativ 44.000 sunt carduri de credit. Banca are o cota importanta de piata, de 9,5%, pe segmentul de carduri.Pentru o comunicare cit mai eficienta cu toti clientii sai actuali si potentiali, detalii de-spre campania „Ai card de la Banca Transilvania, poti cistiga un autoturism Alfa Romeo" pot fi consultate pe site-urile www. bancatransilvania.ro si www. creditpecard.ro. (Directia Marketing a Bancii Transilvania)
Diploma recunoscutaProgramul se desfasoara in colaborare cu liceul „Alexandru Roman" din Alesd. La finalizarea scolarizarii, care este finantata integral de Holcim Romania, elevii primesc o diploma de absolvire recunoscuta de Ministerul Educatiei si Cercetarii si au posibilitatea de a ocupa posturi vacante in cadrul companiei Holcim Romania.Cei 15 tineri beneficiaza de cazare si masa gratuite, iar daca au rezultate exceptionale primesc si bursa. Elevii selectati sint absolventi de liceu sau ai scolilor de arte si meserii, avind diploma de bacalaureat. Ei au virste cuprinse intre 18 si 24 de ani si provin din zonele Alesd, Campulung si Turda.„Sintem mindri ca putem contribui la formarea unor specialisti bine pregatiti, oferind oportunitati de instruire tinerilor din comunitatile in care activam. Acest program ii invata pe tineri sa lucreze bine in echipa, sa-si asume responsabilitati, sa se confrunte cu schimbari si situatii noi, sa inoveze si sa rezolve probleme intr-un mod creativ." a declarat Markus Wirth, Director General Holcim Romania.Munca in echipaProgramul se desfasoara in cadrul fabricii de ciment din Alesd si consta in instruire la locul de munca, ateliere de lucru si ore de teorie. Proiectele, studiile de caz, invatarea bazata pe rezolvarea problemelor si exercitiile de toate tipurile sint folosite ca metode de instruire in cadrul intregului program pentru a forma abilitati de rezol-vare a problemelor, gindirea critica si abilitatile de lucru in cadrul echipei.„Absolventii cursurilor scolii Postliceale de Tehnicieni in Industria Cimentului pot desfasura activitati de mentenanta, pot repara instalatiile, masinile si echipamentele din fluxul de productie, pot monitoriza, opera si controla procesul de producere a cimentului si pot realiza analize chimice si fizice de laborator. Absolventii au si oportunitati de cariera in cadrul companiei Holcim Romania ca specialisti, operatori camera de comanda si, mai tirziu, ca supervizorii si sefi de tura." a declarat Nicoleta Salajan, Director Resurse Umane Holcim Romania.Prima generatie la HolcimPrima generatie de elevi ai scolii Postliceale de Tehnicieni in Industria Cimentului a absolvit anul acesta programul post-liceal pentru specializarea „tehnician in industria cimentului". In prezent, cei 14 absolventi au inceput stagiul de pregatire practica ca angajati intr-una din cele trei fabrici de ciment ale Holcim Romania din Alesd, Campulung sau Turda.
Gata de drum? Autoturismele SEAT va asteapta! Celebrele modele: Ibiza, Cordoba, Altea si Toledo sint imbracate intr-o oferta atractiva: doar 7% avans prin Porsche Leasing, discounturi incepind cu 7% si un pachet de service de 4 ani aflat in tendinte. Designul nonconformist, calitatea materialelor, coloristica variata, accesoriile originale sint citeva dintre argumentele colectiei. Un alt element demn de retinut este „linia dinamica SEAT", pentru ca este o linie la moda! Celor ce nu s-au hotarit ce model le vine bine, specialistii Topcar le ofera consiliere in alegerea partenerului de drum cel mai potrivit.Alaturi de Porsche Leasing si Lubexpert Romania, distribuitor Mobil 1, Topcar ii invita pe toti cei curiosi sa incerce „Colectia SEAT Prêt à Rouler" in Cluj Napoca, pe Calea Turzii 223. Colectia cu vinzare este prezentata in sowroom-ul SEAT pina in 15 decembrie si ii provoaca pe vizitatori sa simta auto emoción la volanul modelelor SEAT.Topcar isi mentine astfel promisiunea de a fi aproape de partenerii si prietenii sai si anunta totodata intentia de a pastra tendinta si in sezoanele urmatoare. (Dep. Marketing & Comunicare Topcar)
Cu trecere la americaniNoua generatie Jetta a fost lansata pe primele piete din Europa in luna august a anului 2005. Deja disponibila in America de Nord de la inceputul anului 2005, modelul Volkswagen a fost conceput sa fie mai elegant si mai sportiv ca niciodata si are rolul de a completa gama de limuzine aflate sub noul Passat. Din punct de vedere tehnic, modelul s-a bazat pe succesul mondial inregistrat de Volkswagen Golf si a fost cel mai popular automobil al unui producator european pe piata din SUA. De la lansarea in 1980, limuzina a fost achizitionata de 2,2 milioane oameni intre New York si Los Angeles. Astfel, vinzarile modelului Jetta au insemnat circa 40 procente din totalul marcii pe piata americana. Intre Golf si PassatLa conferinta de presa organizata de Autoworld Cluj - concesionarul local Volkswagen am aflat ca Bora a reprezentat o cota de piata de 20%, peste 100 de exemplare fiind livrate la Cluj in anul 2005, ceea ce il indreptateste pe Mezei Lehel, directorul executiv al Autoworld Cluj sa afirme ca „si noua Jetta va fi foarte bine primita la Cluj, fiind un model asteptat de multa vreme". Jetta se situeaza intre clasa compacta (a Golfului) si clasa medie (a Passat-ului), fiind „colega de clasa" cu Renault Megane, Opel Astra, Ford Focus, Skoda Octavia.In Romania Volkswagen ofera Jetta in doua linii diferite de echipare (Trendline si Comfortline), cu doua motorizari - 1.6 benzina 102 CP si 1.9 TDI 105 CP. Motorul de 1.6 dezvolta o putere maxima de 75 kW (102 CP) la 5.600 rot/min si atinge un cuplu de 148 Nm la 3.800 rot/min care poate accelera de 0 la 100 km/h in 12,2 secunde. Consumul mediu este mentinut la un nivel de 7,4 litri la 100 kilometri. Motorul pe motorina de 1,9 l cu injectie directa turbo diesel atinge 77 kW la 4.000 rot/min. Cuplul maxim este semnificativ pentru potentialul propulsorului: 250 Nm la 1.900 rpm. Acceleratia (0-100 km/h) necesita 11,9 secunde. Fara indoiala, acest model are nevoie de numai 5,2 l de motorina pentru a parcurge 100 km. Design stilizat si dimensiuni mai mariJetta arata foarte bine „din fata". Partea frontala cu grila cromata a radiatorului este cea mai importanta caracteristica de design a noii Jetta. Pentru a cincea generatie a modelului, a fost o necesitate ca fata sa reflecte nevoia de independenta, de sportivitate si de eleganta. Stilistic, grila radiatorului in forma literei V arata apropierea de noul Passat si de Golf GTI, primele doua game ale marcii care au etalat noua „imagine Volkswagen". Rezultatul: sectiunea frontala este mult mai dreapta, devine mai dinamica si mai eleganta decit inainte.Spatele masinii este unul care atrage atentia prin schimbari: din punct de vedere stilistic, urmareste actuala linie de design Volkswagen si include stopurile LED, care devin caracteristice pentru Volkswagen. In acelasi timp, linia laterala inspira perfomanta si dinamism.Comparativ cu Bora, noua Jetta a crescut in dimensiuni... dar, cind e vorba de autoturisme, asta denota generozitate... Pasagerii din spate au mai mult spatiu, iar lungimea noului automobil a crescut cu 17,8 cm. Inaltimea limuzinei este de 1,46 m (un plus de 1.3cm), in timp ce cistigul de latime este de 4,6 cm (1,78 m). In acelasi timp ampatamentul a ajuns la 2,58 m dupa o crestere de 6,5 cm.Jetta e mai darnica si cu spatiul de depozitare avind un portbagaj ce ajunge la 527 l - o crestere de 72 l fata de Bora. La showroom-ul Autoworld de pe Calea Floresti am admirat noua Jetta intr-o varianta rosie ca focul, model al carui pret CIP se situeaza intre 13.680 euro si 16.136 euro.
Micii iubitori de teatru vor avea ocazia sa vizioneze astazi citeva spectacole in cadrul Festivalului International al Teatrelor de Papusi si Marionete „Puck". De la ora 10, pe scena Teatrului Maghiar poate fi urmarit „Regele Rigocsor", iar de la 11.30, „Babui", productie a teatrului din Cham (Germania), la Teatrul „Puck". De la ora 13, are loc spectacolul „Ursuletul de plus si animalele", pe scena Casei de Cultura a Studentilor. De la ora 17, va fi piesa „Step by Step", la Teatrul „Puck", unde Studentii Facultatii de Teatru si Televiziune Cluj-Napoca vor sustine, de la ora 20, spectacolul „Angajare de clovn".
Sala Sporturilor „Horia Demian" gazduieste in aceasta seara „Balul Bobocilor Clujeni". Incepind cu ora 19, se va desfasura un spectacol ce le va oferi studentilor un show al trupei de umor Comedica, precum si recitaluri sustinute de Anda Adam si formatia Vama. Momentul principal al manifestarii este, insa, concursul de frumusete, reunind pentru prima data boboace de la toate universitatile clujene. Juriul va fi format din reprezentanti ai universitatilor, ai organizatiilor studentesti, cistigatoarea concursului de frumusete Unifest 2005, precum si reprezentanti ai oficialitatilor din Cluj-Napoca. Fetele vor etala pe scena creatii in materie de „body painting" realizate de catre citiva absolventi ai Universitatii de Arte si Design din Cluj-Napoca. Seara de bal va continua cu petreceri tematice. In Roland Garros urmeaza sa aiba loc o petrecere dance, in clubul The King una drum' n'base, iar in Wild Wild West este programata o seara de karaoke. Biletele de intrare vor costa 5 RON, asigurind intrarea la toate manifestarile balului organizat de catre echipa care a realizat proiectul StudCard.
Aliaj de traditii muzicale balcanice„Orient Express-ul e o formatie de etno-jazz inedita pentru Romania, atit ca dimensiuni, cit si ca repertoriu. Alaturi de mine se vor afla la Cluj citiva dintre cei mai buni muzicieni ai jazzului romanesc actual", a precizat Tavitian. Componenta trupei care va concerta joi seara la Cluj va fi alcatuita, astfel, din: Hanno Höfer (chitara), Mihai Iordache (saxofon), Jimi El Lako (vioara), Octavian Barila Andreescu (bas) si Mario Florescu (baterie). „Muzica noastra este un aliaj in care sint topite traditiile muzicale ale popoarelor din Balcani. Astfel, vor fi auzite ecouri romanesti, dar si bulgaresti, grecesti, turcesti, sirbesti si chiar armenesti", afirma muzicianul. „Situam spatiul romanesc ca teritoriu de sinteza intre gindirea occidentala si miresmele Orientului", considera acesta.Au debutat la ClujConcertul de la Cluj, al doilea pe care Tavitian il sustine in acest an la Cluj, va incepe la ora 21. „Ma bucura mult fiecare reintilnire cu fanii de jazz din Cluj. Cu atit mai mult in cazul acestui concert cu formatia Orient Express, al carui debut a fost aici, acum 7 ani", marturiseste acesta. Din orasul de pe Somes, Orient Express-ul se va indrepta spre Italia, unde va participa la Festivalul „Jazz & Wine Of Peace" de la Cormons si apoi spre Austria, unde va cinta intr-unul dintre cele mai importante cluburi de jazz europene, „Porgy & Bess". In cadrul acestui turneu, formatia va concerta in formula completa, incluzindu-i aici pe Edi Neumann (Londra) - saxofon tenor, Zsolt Meier (München) - saxofon alto. De asemenea, se va alatura si acordeonistul David Yengibaryan de la Budapesta (care a concertat la Cluj in iarna acestui an).
¤ Vladoiu la NationalPartida pe care formatia FC National a pierdut-o pe teren propriu, scor 1-2, in fata Universitatii Craiova, a determinat demisia lui Marin Duna de la cirma clubului bancar. In locul acestuia va veni fostul international Jean Vladoiu, care a pregatit pina in acest moment echipa de liga a doua FC Snagov, ocupanta ultimului loc in Seria I. Vladoiu se afla la prima experienta ca tehnician in prima liga romaneasca de fotbal si va avea menirea de a evita retrogradarea cu noua sa echipa, de vreme ce FC National ocupa in acest moment pozitia a 15-a in clasamentul Ligii I. (G. J.)¤ Bölöni, demisO noua infringere suferita de AS Monaco in campionatul Frantei a determinat conducerea clubului monegasc sa renunte la serviciile antrenorului roman Ladislau Bölöni. Meciul pierdut pe teren propriu in fata lui Toulouse, scor 1-3, a reprezentat momentul care a provocat despartirea lui Bölöni de echipa franceza. A fost cea de-a saptea infringere din acest sezon pentru Monaco, echipa care, in cele 7 etape disputate pina acum, a strins doar 7 puncte, ocupind penultima pozitie in clasamentul Ligue 1. (G. J.)¤ „El clasico" sublimMarele derbi al Spaniei si al Europei, dintre Real Madrid si FC Barcelona, a reprezentat cel mai captivant meci al acestui inceput de sezon din Primera Division. Meciul, disputat pe „Santiago Bernabeu", fieful lui Real Madrid, adversara Stelei din Liga Campionilor, a fost un bun prilej pentru trupa lui Fabio Capello de a-si lua revansa pentru umilinta traita anul trecut pe acelasi teren, cind „extraterestrii" s-au impus cu 3-0. Realul a cistigat cu 2-0, gratie golurilor lui Raul si van Nistelrooy, insa a suferit serios in prima repriza, cind Barcelona a ratat mai multe ocazii mari de gol. In urma acestui rezultat, Real Madrid a urcat pina pe locul 4 in clasament, aflindu-se la doua puncte distanta de liderul Barcelona. (G. J.)¤ Victorie obligatorieAntrenorul Universitatii Cluj, Adrian Falub, a declarat, in perspectiva meciului de simbata contra lui Gaz Metan Medias, ca nu exista alta alternativa pentru formatia sa decit victoria: „Si partida din Cupa Romaniei este importanta, dar obiectivul nostru principal ramine campionatul. Meciul cu Gaz Metan Medias de simbata este capital si trebuie neaparat cistigat", suna declaratia tehnicianului, postata pe site-ul oficial al „studentilor". (G. J.)
Divizia A, restanteNasaud - Pro Flora 2-2Phoenix - Dracii Rosii 1-2Bolha - Kopár Manó 0-3Meridian - LSD 4-3Bolha - Phoenix 5-2Echipele New Boys si Milan s-au retras, iar Palladium a fost exclusa din campionatClasament 1. Kopár Manó 6 4 0 2 16-8 12 2. Meridian 5 4 0 1 14-7 12 3. Nottingham 4 3 1 0 27-10 10 4. HSV 4 3 1 0 12-4 10 5. Dracii Rosii 5 3 0 2 17-18 9 6. Pro Flora 4 2 1 1 16-11 7 7. BVB 5 2 0 3 15-22 6 8. Gulden 5 2 0 3 11-22 6 9. LSD 5 1 2 2 11-13 510. Bolha 6 1 2 3 14-17 511. Neon 5 1 1 3 12-14 412. Nasaud 3 0 1 2 6-9 113. Phoenix 5 0 0 5 5-21 0 Divizia B, etapa a VII-a Draco Volans - Steaua Cluj 23-3Temad - Ajax 6-5Pro Italia - Artana 5-3Inter Milan - Kocogók 1-1U '96 - Wega 1-1Inter Zorilor - Reset Media 9-8Manchester - Sparta 5-5Ros-albastrii - Roma 3-6Clasament 1. Pro Italia 7 7 0 0 40-24 21 2. Temad 7 6 1 0 53-11 19 3. Manchester 7 5 1 1 35-20 16 4. Ajax 7 5 0 2 32-19 15 5. Inter Zorilor 7 5 0 2 45-36 15 6. Inter Milan 7 3 2 2 27-22 11 7. U '96 7 3 1 3 27-25 10 8. Kocogók 6 3 1 2 17-15 10 9. Sparta 7 3 1 3 21-35 1010. Draco Volans 6 3 0 3 42-23 911. Artana 7 2 2 3 23-27 8 12. Roma 7 2 0 5 20-31 613. Wega 7 1 2 4 13-26 514. Ros-albastrii 7 1 0 6 31-50 315. Reset Media 7 0 1 6 18-42 116. Steaua 7 0 0 7 15-53 0
Aproape de dezastruUltima cursa si ultima sansa pentru Schumacher de a-i fura titlul pe ultima suta de metri lui Fernando Alonso. Acestea au fost premisele celui mai asteptat Mare Premiu din ultimii ani in Formula 1. Pornit dintr-o pozitie inferioara spaniolului pe grila de start, Schumi a inceput cursa de recuperare in stilu-i caracteristic, izbutind dupa doar noua tururi sa urce de pe locul 10, pozitia de pe care a plecat in cursa, pina pe 5. Insa o pana de cauciuc survenita in al zecelea tur parea sa-i compromita definitiv sansa de a iesi cu fruntea sus din competitia pe care a dominat-o atita timp. Septuplul campion mondial s-a vazut nevoit sa intre la boxe pentru a schimba roata stinga spate, ceea ce l-a retrogradat pe ultima pozitie la revenirea in cursa. In acest timp, coechipierul lui Schumacher, Felipe Massa, facea cursa vietii sale in uralele frenetice ale fanilor locali.Marele campionDindu-si seama ca nu mai are nimic de pierdut, dar nici de demonstrat, Michael Schumacher s-a lansat intr-o furibunda cursa de recuperare, un ultim prilej de a-si incinta fanii cu ocazia despartirii. Astfel, rind pe rind, Heidfeld, Kubica, Fisichella sau Raikkonen au cazut prada germanului, a carui inconstienta sublima in maniera de pilotaj nu mai fusese vazuta de la regretatul Ayrton Senna. Finisul cursei l-a gasit pe Schumacher pe locul al patrulea, la doar 25 de secunde de invingatorul Massa, in timp ce Alonso a incheiat al doilea si s-a incoronat pentru a doua oara in cariera campion mondial. CLASAMENT FINALPiloti1. F. Alonso 134 2. M. Schumacher 121 3. F. Massa 80 4. G. Fisichella 72 5. K. Raikkonen 65 CONSTRUCTORI1. Renault 2062. Ferrari 2013. McLaren 1104. Honda 865. BMW 36
Etapei a VIII-a: Vulturii Vultureni - A. S. BorsaInter Dezmir - Crisul Izvorul CrisuluiDacia Felix Cluj - Somesul II GilauViitorul Rascruci - Somesul II ApahidaSomesul Bontida - Progresul VlahaC. S. Aghiresu - Progresul SinnicoaraClasament 1. Gilau 7 7 0 0 37-7 21 ( ^9) 2. Bontida 7 5 2 0 21-6 17 ( ^5) 3. Sinnicoara 7 5 1 1 16-8 16 ( ^4) 4. Dacia Felix 7 4 1 2 30-11 13 ( ^1) 5. Rascruci 7 3 2 2 24-14 11 ( -1) 6. Izvorul Crisului 7 3 0 4 17-20 9 ( 0) 7. Borsa 7 3 0 4 16-20 9 ( 0) 8. Dezmir 7 2 1 4 16-25 7 ( -2) 9. Vlaha 7 2 0 5 12-32 6 ( -6)10. Vultureni 6 2 0 4 17-40 6 ( ^3) 11. Apahida 6 1 1 4 9-16 4 ( -8)12. Aghiresu 7 0 0 7 8-24 0 (-12)Etapa viitoare (29 octombrie, ora 15): Sinnicoara - Vultureni, Vlaha - Aghiresu, Apahida - Bontida, Gilau - Rascruci, Izv. Crisului - Dacia Felix, Borsa - Dezmir.
Fara posibilitatea pregatirii corespunzatoare pentru etapele de campionat, CSU Politehnica este „ciuca batailor" in Superliga de polo. Simbata si duminica, clujenii au jucat la Bucuresti cu Dinamo, care s-a impus la scor in ambele partide: 30-4 (7-0, 6-2, 7-2, 10-0) si 22-7 (4-1, 4-3, 7-1, 7-2). Golurile echipei noastre au fost marcate de: Baloga (1^2), Bartos (1^0), Chiorean (1^0), Gebefügi (1^0), Tecar (0^ 2), Crisan (0^1), Dragomir (0^1) si Vincze (0^1). Poloistii de la CSU Poli se vor pregati pina joi in piscina din incinta hotelului Belvedere, iar joi vor pleca la Bucuresti, unde vor sustine nu mai putin de patru partide: vineri vor intilni campioana Steaua, intr-o „dubla"-devans contind pentru etapa a V-a, iar simbata si duminica vor da replica unei alte formatii din Capitala, Rapid, jocurile contind pentru etapa a IV-a.In meciurile contind pentru etapa a III-a, Astra a invins la Arad, cu scorul de 20-9 si 14-9, Sportul Studentesc. Jocurile dintre Steaua si Rapid au fost aminate, campionii fiind prezenti intr-una din grupele de calificare pentru Trofeul LEN. Libera in aceasta etapa, CSM Leonardo Oradea a jucat in weekend in turul II preliminar al Euroligii.
Intr-un meci contind pentru etapa a VII-a a Ligii I la fotbal in sala, CFR Clujana a jucat la Galati, unde a terminat la egalitate, scor 1-1, cu „lanterna rosie", United. Cu cele 6 puncte acumulate, elevii antrenati deCristian Dulca isi pastreaza locul al 9-lea in clasamentul futsalului romanesc.Iata si celelalte rezultate ale rundei: FC Poli Timisoara - Cosmos Pitesti 3-1, FM Constanta - Metropolis Bucuresti 16-1, Moldocor Piatra Neamt - FC CIP Deva 2-5, AC Bucuresti - CSM Focsani 4-2, A. C. S. Odorheiul Secuiesc - Informatica Timisoara 11-3. Partida Energoconstructia Craiova - Quasar Deva s-a jucat aseara.La sfirsitul acestei saptamini (29/30 octombrie) sint programate jocurile etapei a VIII-a: United - Cosmos, Metropolis - CFF Clujana, FC CIP - FM Constanta, CSM Focsani - Moldocor, Quasar - AC Bucuresti, Informatica - Energoconstructia si Odorheiul Secuiesc - FC Poli. Clasament 1. Od. Secuiesc 7 6 0 1 55-19 18 2. FC CIP Deva 6 6 0 0 37-11 18 3. FM Constanta 7 5 1 1 61-28 16 4. Energ. Craiova 6 4 1 1 31-16 13 5. Athletic Buc. 6 4 2 0 27-9 14 6. FC Poli Tim. 7 3 2 2 26-23 11 7. Informatica 7 3 1 3 40-40 10 8. CSM Focsani 7 2 1 4 18-29 7 9. CFF CLUJANA 7 1 3 3 25-26 6 10. Moldocor 7 1 2 4 18-29 511. Cosmos Pitesti 7 1 1 5 14-38 412. FC Metropolis 7 1 1 5 18-59 413. Quasar Deva 6 1 0 5 14-38 314. United Galati 7 0 2 5 15-33 2
Doua echipe romanesti au jucat in grupele preliminare ale celor doua cupe europene ale sportului cu mingea in apa, Euroliga si Trofeul LEN. Vicecampioana a Romaniei, CSM Leonardo Oradea a evoluat la Berlin, gazda meciurilor din grupa H a Euroligii. Echipa pregatita de Cornel Gordan a inregistrat doar infringeri: 7-28 cu croatii de la HAVK Mladost Zagreb, 7-19 cu rusii de la Dinamo Moscova, 7-14 cu nemtii de la Wasserfreunde Spandau 04, 9-11 cu muntenegrenii de la VK Primorac Kotor si, in fine, 9-14 cu Olympiakos Pireu. In urma acestor rezultate, oradenii s-au clasat pe ultimul loc in grupa, ratind calificarea in fazele superioare ale competitiei. Pentru turul urmator al Euroligii s-au calificat HAVK Mladost Zagreb si Olympiakos Pireu, iar pentru turul III al Trofeului LEN, Wasserfreunde Spandau 04 si Dinamo Moscova. Din grupa E s-au calificat „Brendon Fenstherm" ZF Eger (Ungaria) si CN „Atlantis" Posillipo (Italia), din grupa F CN Barcelona (Spania) si Panionios GS (Grecia), iar din grupa G „Teva" Vasas-Plaket Budapesta (Ungaria) si „Systema Pompea" Leonessa Brescia (Italia). Lor li se vor alatura 8 echipe campioane nationale: VK Jug „CO" Dubrovnik (Croatia), Pro Recco (Italia), Honvéd „Dominó" Budapesta (Ungaria), VK Partizan „Raiffeisen" Belgrad (Serbia), CN Atletic Barceloneta (Spania), Ethnikos Pireu (Grecia), Sthurm 2002 Cehov (Rusia) si CN Marseille (Franta). Campionii Romaniei au jucat la Barcelona, gazda a meciurilor din grupa E a Trofeului LEN. Steaua Stirom Bucuresti a obtinut urmatoarele rezultate: 5-15 cu rusii de la „Lukoil" Spartak Volgograd, 11-5 cu turcii de la Enka Istanbul, 6-12 cu ungurii de la Ujpesti TE Budapesta, 7-12 cu C. N. Terrassa si 25-6 cu englezii de la Cheltenham SWPC. In urma acestor rezultate, stelistii s-au clasat pe locul 4 in grupa si au acces in faza a doua a calificarilor.
Fara rezultateCu un moral bun dupa victoria din campionat impotriva Argesului antrenat de Dorinel Munteanu, formatia clujeana debuteaza astazi si in Cupa Romaniei, unde va da piept cu Somesul Satu Mare. CFR-ul spera in acest sezon de Cupa la rezultate mai bune, deoarece ultimii ani au consemnat evolutii dezamagitoare pentru fotbalistii clujeni in aceasta competitie. Astfel, in sezonul 2001/2002, CFR-istii au fost eliminati din „saisprezecimi" de catre Gloria Bistrita, care a cistigat cu scorul de 1-0. Anul urmator, clujenii s-au impiedicat de FC National in „sferturi", bucurestenii impunindu-se atunci cu scorul general de 4-0. Ulterior, Nationalul a atins ultima faza a competitiei, unde a pierdut in fata lui Dinamo cu 0-1. Sezonul 2003/2004 a fost unul sarac pentru CFR, care a fost eliminata de timpuriu din Cupa. Un parcurs mai bun s-a consemnat un an mai tirziu, cind clujenii s-au duelat cu Farul Constanta in optimile de finala, pierzind, in cele din urma, cu scorul de 1-2, in timp ce „marinarii" au ajuns pina in finala, pe care au pierdut-o in fata lui Dinamo. Sezonul trecut a fost, de asemenea, unul de trista amintire pentru elevii antrenati pe atunci de Dorinel Munteanu, CFR-ul iesind din competitie inca din „saisprezecimi", fiind invinsi cu 0-1 de Universitatea Craiova.Adversar modestLa o prima vedere, adversara CFR-ului din meciul de astazi pare o prada usoara pentru experimentatii fotbalisti clujeni. Astfel, Somesul Satu Mare ocupa pozitia a patra in Seria a 6-a a Diviziei C, cu 24 de puncte acumulate dupa primele 12 etape disputate. Totusi, Cristiano Bergodi se confrunta cu anumite probleme de lot inaintea acestui meci, survenite dupa victoria din campionat repurtata in fata lui FC Arges. Astfel, contra celor din Satu Mare nu vor putea evolua Romeo Surdu si Cadu, ambii cu usoare probleme medicale. Iata lotul pe care tehnicianul italian l-a deplasat la Oradea: Turcas, Stancioiu - portari, Manuel Jose, Jula, Milosevic, Toma, Panin, Miclaus - fundasi, Pedro Oliveira, Minteuan, Dan Florin, Coroian, Mojica - mijlocasi, Anca, Tilinca, Semedo, Chihaia, Mitu - atacanti. Meciul va fi arbitrat de o brigada avindu-l la centru pe Ovidiu Hateganu, din Arad, ajutat la cele doua tuse de asistentii Dorin Mudura, din Oradea, si Costin Florescu, din Huedin. Arbitru de rezerva a fost desemnat Laurentiu Dansa, observator fiind Alexandru Terhes, ambii din Oradea.PROGRAM CUPA ROMANIEI MARTI, 24 OCTOMBRIEFarul Constanta - Gloria Buzau (Sacele), ora 14FC National - FCM Bacau (Focsani), ora 14Apulum Alba Iulia - CS Vaslui (Cimpina), ora 14Unirea Urziceni - SC Juventus Bucuresti (Otopeni), ora 14Pandurii Tirgu Jiu - Jiul Petrosani ( Tirgu Jiu), ora 14Dinamo Bucuresti - Farul II Constanta (Bucuresti), ora 20.45 (Antena 1)
¤ Drumuri la DNAAdrian Nastase si sotia lui, Dana Nastase, au fost audiati ieri la DNA in dosarul imobilului din strada Zambaccian. Fostul premier este acuzat intr-o noua cauza, desprinsa din acest dosar, si anume ca ar fi primit bunuri in valoare de aproximativ 400.000 de euro. Nastase sustine, insa, ca aceasta suma este chiar valoarea termopanelor din imobilul situat in strada Zambaccian. Procurorii anticoruptie au cerut o noua expertiza in apartamentul fostului premier, dar acesta trebuie sa isi dea acordul pentru ea. La iesirea de la audieri, Nastase a declarat ca o noua cercetare ar fi inutila, deoarece el a pus la dispozitie terenul pentru construirea imobilului, iar, potrivit regulilor procedurale, un apartament din imobil trebuia sa ii revina gratuit. (C. J.)¤ PD vrea noul Minister al DezvoltariiPresedintele PD, Emil Boc, spera ca viitorul Minister al Dezvoltarii Regionale, care va aparea din 2007, dupa desfiintarea Ministerului Integrarii Europene, sa-i revina tot PD-ului. Liderul democratilor a spus ca, desi partidul sau nu ar vrea sa renunte la portofoliul detinut acum de Anca Boagiu, sint necesare discutii in cadrul Aliantei pentru a se cadea de acord cui va reveni viitorul minister. Institutia se va ocupa de programele si fondurile europene, destinate eu-roregiunilor. Discutiile privind conducerea noului minister ar putea redeschide si alte negocieri pentru portofolii in Alianta. (C. J.)
Dupa ce a lansat un nou partid pe scena politica romaneasca, senatorul independent Ioan Talpes s-a dus la Tribunalul Bucuresti sa il inregistreze. Formatiunea se numeste Uniunea Populara Social-Crestina si este, dupa cum spune numele, un partid popular, social si crestin. Talpes a anuntat ca are adunate 125.000 de semnaturi din 36 de judete pentru legitimitatea partidului sau, pe al carei scaun de presedinte „provizoriu" se afla. Urmeaza organizarea unui congres, pentru alegerea unei conduceri, spune Talpes, dar si participarea gruparii sale la alegerile pentru Parlamentul European. „UPSC se adreseaza celor 50% dintre cetatenii cu drept de vot care nu doresc sa mearga la urne pentru ca si-au pierdut increderea in politicieni", sustine senatorul. El promite lideri noi, la fel cum a promis si Cozmin Gusa la infiintarea PIN. UPSC are o ideologie de centru-dreapta, cu puternice ingrediente social-crestine, sustine Talpes, care crede ca o astfel de orientare este necesara pentru ca „Romania, 15-20 de ani de acum incolo, va avea probleme sociale". Senatorul nu exclude aliante politice, dar formatiunea sa este, deja, contestata de catre presedintele PNG, Gigi Becali. El a numit noul partid „o opera a diavolului", dar s-a aratat dispus sa il coopteze pe Talpes in propriul partid. Ioan Talpes a fost sef al SIE si consilier prezidential al fostului presedinte Ion Iliescu. A parasit PSD la scurt timp dupa congresul care l-a ales presedinte pe Mircea Geoana.
Arestari si batai in plina stradaCordoanele de scutieri au facut cu greu fata protestatarilor, totul degenerind in ciocniri violente, potrivit imaginilor transmise de posturile de televiziune. Orasul Budapesta era aproape blocat, deoarece vizita a numerosi oficiali care participau la ceremonii a adus restrictii de circulatie. Incidentele au avut loc aproape de Palatul Parlamentului din capitala Ungariei. Corespondetii agentiilor straine de stiri au transmis faptul ca politia a arestat persoane care protestau, dar si ca politistii au batut manifestanti, in incercarea de a-i indeparta de locul unde se desfasura ceremonia oficiala de comemorare. Desi evacuati, in cele din urma, din piata centrala a orasului, protestatarii s-au impartit in mai multe grupuri si au avertizat ca vor incerca sa revina in fata Parlamentului.Oaspetii la ceremonii au fost rugati sa ceara demisia premieruluiTotul a inceput ieri la prinz, cu un grup de 300 de persoane, care scandau „56, 56" si care s-au strins in fata catedralei din Budapesta. Pe un banner prins de cladire se puteau citi cuvintele „Dragi oaspeti, bine ati venit in tara lui Gyurcsany, unde minciunile par adevar, pacatul pare virtute. Va rugam sa ne ajutati sa-l ajutam sa demisioneze". Mesajul era adresat oficialilor straini care participau, la invitatia autoritatilor maghiare, la ceremoniile prilejuite de comemorarea celor 50 de ani de la revolta antisovietica din octombrie-noiembrie 1956 din Ungaria. In ciuda protestelor de ieri si a celor de acum o luna, soldate cu arestari si victime ale batailor politiei, premierul Ferenc Gyurcsany ramine de neclintit in decizia sa de a nu demisiona si de a duce mai departe masurile economice incepute de guvernul sau.Tariceanu vede vizita sa la Budapesta drept simbolicaPrintre invitatii de la Budapesta s-a numarat si premierul Romaniei, Calin Popescu Tariceanu. El a declarat ca prezenta sa in Ungaria nu se leaga doar de manifestarile oficiale, ci si de un alt obiectiv: pregatirea celei de-a doua sedinte comune a guvernelor celor doua tari, care va avea loc la Budapesta, anul acesta, dupa ce in toamna anului trecut s-a tinut la Bucuresti. Totodata, premierul roman apreciaza ca Romania si Ungaria au depasit de mult conflictele nationaliste si a amintit faptul ca revolutia din 1956 din Ungaria a avut ecou si sustinere si in Romania, in rindul intelectualilor si studentilor, dar miscarea abia inceputa a fost reprimata de Securitate. Astfel, premierul vede si o alta simbolistica in participarea sa la ceremonia din Budapesta: ca voce a PNL, partid care continua demersul de a-i deconspira pe fostii colaboratori ai Securitatii. „Este de subliniat de ce noi, ca liberali, am facut acest demers de deconspirare, de deschidere a dosarelor Securitatii, impreuna cu CNSAS. Cred ca avem obligatia, generatia de astazi, sa aratam celor mai tineri care au fost ororile comunismului", este declaratia premierului.
¤ Clujul da un sfert din laptele tariiRegiunea Cluj, care include si judetele Bistrita-Nasaud, Satu Mare, Maramures si Salaj, sta foarte bine la productia de lapte. „Putem spune ca regiunea Cluj produce un sfert din laptele tarii", sustine Adrian Cimpeanu, directorul Unitatii de Ameliorare si Reproductie in Zootehnie Cluj. „In ceea ce priveste cererile pentru cota de lapte, in judetul Cluj s-a incheiat depunerea acestora. Din cele 26.000 de exploatatii inregistrate anul trecut, in jur de 22.000 si-au depus cererile, iar restul nu vor sa obtina cota de lapte", a declarat ieri Iuliu Suatean, seful Directiei Agricole Cluj. (A. C. P.)¤ Cereri de subventii in al 13-lea ceasZiua de 20 octombrie a fost ultima in care fermierii clujeni care doreau sa obtina subventii de 60% de la stat pentru achizitia de utilaje puteau sa mai depuna cereri. Judetul Cluj avusese alocata, initial, o suma de 14 miliarde de lei vechi, dar Directia Agricola, pe baza numarului mic de cereri depuse pina miercurea trecuta, a cerut reducerea sumei la 7 miliarde. Insa vineri, in ultimul ceas, doritorii de subventii s-au inghesuit sa vina cu dosarele, ajungindu-se in final la o suma totala de 9,8 miliarde de lei. „Si azi au venit oameni cu cereri", ne-a declarat ieri, 23 octombrie, directorul executiv al Directiei Agricole, Iuliu Suatean. Prea tirziu, insa. (A. C. P.)
Persoanele fizice care realizeaza tranzactii bursiere vor completa declaratii pe propria raspundere, in care vor preciza pretul de achizitie si data dobindirii titlurilor. Declaratia va include si denumirea emitentului, simbolul, numarul de actiuni, modalitatea de cumparare.Societatea de intermediere le va oferi investitorilor, la sfirsitul anului, la cerere, o fisa de portofoliu care va evidentia cistigul sau pierderea realizata din transferul actiunilor, precum si cuantumul impozitului calculat si retinut in cursul anului fiscal de catre broker.Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a emis, recent, o noua instructiune privind metodologia de determinare, retinere si virare a impozitului pe cistigul de capital rezultat din transferul titlurilor de valoare. Autoritatea de supraveghere a pietei de capital a adus completari la stabilirea modalitatii de determinare a pretului de cumparare pentru valorile mobiliare si a suplimentat lista exceptiilor.
Productivitatea muncii pe ansamblul economiei, calculata ca raport intre Produsul Intern Brut (PIB) si numarul de salariati, s-a plasat in primul semestru al acestui an la 6,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii 6 ani, exceptind primele 6 luni din 2002. „Pe sectoarele economiei nationale, este de remarcat ca cele mai importante sporuri de productivitate se inregistreaza in constructii si agricultura, respectiv 18,2% si 16,4%. Insa aceste activitati au doar o pondere de 9% in Produsul Intern Brut", se arata intr-un studiu al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP). Cresterea productivitatii muncii s-a bazat, in principal, pe rezultatele din industrie, unde a fost inregistrat un avans de 10,7%. Industria are o pondere de 27% in PIB. Analistii considera ca aceasta evolutie a fost generata de masurile de restructurare, prin majorarea productiei, insotita, in acelasi timp, de reducerea numarului de salariati.„Rezultatele pe ansamblul economiei puteau fi si mai bune daca exista si in sectorul serviciilor (cu o pondere de 51% in PIB) aceeasi preocupare pentru cresterea productivitatii muncii. In primul semestru, practic intreaga crestere de PIB din servicii s-a realizat in aceleasi conditii de productivitate", mai arata studiul CNP.
Milioanele de germeni din lapteToti producatorii care intra in acest procentaj de 92% vind procesatorilor un lapte cu peste un milion de germeni. Ceilalti 8% au un lapte conform cu legislatia romaneasca in domeniu, dar si dintre acestia, abia 3% obtin un lapte euroconform, adauga Suatean. „Intr-o luna-doua, speram ca acest procent sa creasca. Deja avem diferente la laptele analizat luna aceasta, fata de cel din septembrie", spune si Arghir Ilea, directorul laboratorului independent al Fundatiei pentru Controlul Calitatii Laptelui din Floresti.Calitatea dicteaza pretulLaboratorul, amenajat in anul 2003 cu sprijinul Guvernului olandez, deserveste zona Transilvaniei, fiind primul din tara din punctul de vedere al rapiditatii: rezultatele, care ofera date despre toti parametrii laptelui, se pot obtine in aceeasi zi, in vreme ce, cu metodele clasice, procesul poate dura si trei zile. „Putem analiza 200 de probe/ora, dar lucram numai la 20-30% din capacitate", declara Ilea.Analiza laptelui este deosebit de importanta in stabilirea pretului pe care procesatorul il ofera fiecarui producator in parte. „Analiza de laborator este necesara in contractul comercial dintre procesator si producator, deoarece pretul laptelui este stabilit nu atit cantitativ, cit calitativ", afirma Iuliu Suatean.Parametrii laptelui„Igiena aparatelor de muls reprezinta peste 95% din igiena mulsului", declara Arghir Ilea. Parametrii analizati de laboratorul din Floresti sint numarul total de germeni - dat de igiena aparaturii de muls; numarul de celule somatice - dat de sanatatea animalului, respectiv a ugerului; reziduurile sau inhibitorii din lapte - care apar cind animalul a fost tratat cu medicamente; adaosul de apa sau „punctul de inghet", cum ii spun specialistii; compozitia laptelui - proteine, grasimi etc.Pe baza acestor parametri se poate stabili daca laptele este conform cu normele romanesti sau cu cele din UE. Pentru a-i incuraja pe crescatori sa respecte aceste norme, statul roman ofera, de luna trecuta, subventii diferite la laptele euroconform - 3.000 de lei vechi/ litru si la cel conform cu normele interne - 1.500 ROL/litru.
Povestea tarii noastre in parcurgerea drumului celui lung al tranzitiei de la totalitarism la democratie seamana cu cea de mai jos, in care Iisus Christos si cei 12 Apostoli traverseaza desertul in drum spre „Pamintul Fagaduintei":Flaminzi, izbiti nemilos de soarele desertului, cam pe la jumatatea zilei, Apostolii au inceput sa cirteasca. „Ne e foame, Doamne", „Ce ne facem, n-avem de nici unele, avem sa pierim".Fara sa se opreasca din mers, Iisus le-a spus sa ia cite un bolovan in circa si sa umble mai departe. Fiecare Apostol si-a aburcat in circa cite un bolovan si-a mers mai departe, asudind. Iuda, smecher, ia de jos o pietricica, o pune in buzunar si-si vede de drum.Si merg ei ce merg, tinguiala este din ce in ce mai mare, drept pentru care Iisus ii opreste, le spune sa se aseze, sa-si puna bolovanul in poale si sa ia aminte. „Va este foame? Fiecare bolovan din poala voastra se va transforma intr-o piine proaspata si aburinda". Si, sa vezi minune, fiecare bolovan se transforma intr-o piine pe masura bolovanului carat! Maninca fiecare Apostol dupa cum a indurat. La fel si Iuda, dupa cit a carat...Merg ei mai departe prin desert. Cind incep sa cirteasca, din nou le spune Iisus sa mai ia cite o piatra de pe jos. Satui si ingreunati de la ultima „cina", unsprezece Apostoli iau, care cum apuca de pe jos, cite o pietricica. Iuda, patit, se repede la o stinca si si-o aburca in circa.Si da-i si asuda prin desert.Spre seara, se opresc la marginea desertului. „Asezati-va" - le spune Iisus. „Va este foame?" - intreaba. „Ne este" - raspund toti (Iuda cel mai tare, frecindu-si miinile, de bucurie anticipata, linga stinca lui). „Petre" - spuse Iisus - „scoate sandvisurile!"Nici nu are rost sa insist asupra rugamintilor adresate Romaniei de catre Europa (nu o cred Iisus Christos pe batrina si destul de parsiva doamna) de a-si cara povara tranzitiei in mod onest si de cite ori aceasta rugaminte a fost tratata cu „intram in Europa demni!" (adica, ia sa caram noi cite o pietricica, atunci cind altii asuda la carat stinci)...Din pacate, si nu numai pentru toti cei obisnuiti sa traga chiulul, s-ar putea ca batrina doamna sa ne puna acum sa caram stinci pentru a nu ne mai da in schimb decit sandvisuri.Si iarasi va trebui sa-i multumim lui Ion Iliescu si gastii lui de capitalisti de cumetrie care ne-au ratat sansele istorice dupa 1989. Aceasta perceptie incep sa o aiba din ce in ce mai multi romani - ca un semnal pozitiv, ca cei „20 de ani" de „stupid peoples" prezisi de Brucan se apropie de un sfirsit: la un sondaj realizat de un cotidian central privind cele mai putin agreate personaje ale istoriei noastre, cel mai „amar roman" a fost desemnat Ion Iliescu (de data aceasta, cu voia noastra, primul pe lista!).Si, ca sa aiba buna vecinatate, in topul rusinii nationale, vecini de „top" ii sint Nicolae Ceausescu si Gigi Becali.Macar vreo citeva pietre tot ne-am lepadat de la suflet.
¤ Politistii isi varsa singele pentru bolnaviUn numar de 147 de elevi ai scolii de Agenti de Politie „Septimiu Muresan" au donat singe pentru raniti si bolnavi. In cadrul campaniei „Intinzi mina, salvezi o viata", viitorii politisti au participat si ei la imbunatatirea starii de sanatate a celor suferinzi. Cu aceasta donatie, scoala de politisti din Cluj este, in rindul celorlalte scoli din judet, institutia de invatamint cu cei mai multi donatori in ultimul an, respectiv 147. (I. O.)¤ Control modern al inundatiilorLa sediul Sistemului de Gospodarire a Apelor (SGA) Cluj s-a instalat aparatura de preluare automata a datelor de la statiile hidrometrice si pluviometrice prevazuta in cadrul proiectului DESWAT. Se preconizeaza ca un sistem de avertizare-alarmare privind viiturile sa co-lecteze si sa prelucreze datele hidrologice si de calitate. Prin transmiterea acestor date in timp real comunitatilor din aval, acestea vor avea posibilitatea sa limiteze pierderile economice si de vieti omenesti in caz de inundatii. (V. M.)¤ Workshop de animatieClujenii pasionati de animatie vor avea posibilitatea de a participa intre 9 si 14 noiembrie la aniMotion 2, un atelier de initiere in tehnicile noi de animatie. Organizat de catre Fundatia AltArt, in parteneriat cu British Council, acesta se va desfasura in cadrul Festivalului Filmului Britanic. Trainerii atelierului vor fi Robert Morgan (Marea Britanie), Matei Branea si Istvan Szakats, prezentarile fiind sustinute in limba engleza. Doritorii pot accesa www.altart.org, pina in data de 3 noiembrie. (F. T.)
Atit de multa apa sfintita de dictatura am baut, incit acum suntem imuni la alcoolul acestei aproximative democratii. Cite ceva din agheasma dictaturii a mai ramas in pocalele de argint ale dosarelor predate cu tiriita la CNSAS, care-si are ratiunea de a fi pe fosta ratiune de a fi a Securitatii. Spune lumii, luind de bun tot ceea ce sta scris in dosare, ce au facut unii sub dictatura. In cazul politicienilor, fosti si actuali, a sti ca au fost sau nu colaboratori ai Secu este esential. Intereseaza, la modul absolut, si faptul ca au facut politie politica, dar intereseaza si colaborarea acestora cu Secu, nu in ceea ce priveste marunta marea delatiune, ci aceea de incadrare intr-un plan elaborat de aceasta in vederea pregatirii de cadre pentru preluarea puterii atunci cind situatia era „coapta". In acest sens, cazul Poloniei este semnificativ. Marii dizidenti ai Solidaritatii, in frunte cu Lech Walesa (sub pseudonimul Bolek) au fost recrutati de SB (Secu lor) si ajutati sa se impuna. Sa ajunga mai apoi presedinte (Walesa), prim-ministru (Tadeusz Mazowiecki), ministri (Bronislaw Geremek), secretari de stat Jan Milewski, J. Ziolowski, Lech Faladysz). Chiar si soferul lui Walesa era recrutat (de 15 ani) de SB. Acesti distinsi domni n-au facut politie politica, dar au colaborat, cit cuprinde, cu Secu, reusind cu ajutor american, cu rugaciunile financiare ale Papei si, desigur, cu ajutorul SB (Secu) sa puna pe butuci regimul comunist din Polonia. Ma indoiesc ca la noi s-a intimplat altfel in ceea ce priveste preluarea puterii de catre „emanatii" revoltei spontane, a loviturii (militare) de stat si, mai apoi, a criptocomunismului. Se spune si se crede ca, in decembrie '89, Secu a depus armele. Se poate, caci din timp pregatise alte „arme" prin care sa-si asigure pe mai departe „continuitatea in munca". Ceea ce s-a si intimplat si se intimpla si acum prin CNI. Faptul ca legile in ceea ce priveste siguranta nationala sint subiect de apriga disputa intre cele doua Palate ar trebui sa dea si altfel de gindit. Inca exista, cred, persoane politice perfect conspirate care, agenti ai fostului Secu fiind, santajabile fiind, n-au cum sa nu „faca jocul" celor carora le datoreaza cariera, puterea si faima. La acestea CNSAS inca n-a ajuns, nu le stie, nu le vede. Nu vrea. Sau se teme.
Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Cluj-Napoca, Nicolae Moldovan, si-a dat ieri demisia, dupa ce saptamina trecuta a fost implicat intr-un accident de circulatie in comuna Floresti. Moldovan si-a depus demisia la Parchetul Curtii de Apel Cluj, iar procurorul general de aici, Ilie Narita, a declarat despre demisia acestuia ca in cele citeva rinduri scrise nu motiveaza in nici un fel decizia sa. Cererea de demisie a fost transmisa Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide daca o accepta sau nu. Nicolae Moldovan a fost implicat in 16 octombrie intr-un accident rutier fara victime, insa alcool-testul a relevat atunci o concentratie de 0,66 la mie alcool in aerul expirat. Prim-procurorul a fost amendat, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
Aproape 200 de persoane au comemorat ieri seara, in fata Universitatii „Babes-Bolyai", revolutia anticomunista din Ungaria din 1956. Manifestarea a fost organizata de Colegiul Unitarian „Zsigmond Janos" si de Liceul „Apaczai Csere Janos". Participantii la comemorare au evocat momentele revolutiei de acum 50 de ani si au aprins luminari, dupa care s-au indreptat spre Cimitirul Central pentru a depune flori la mormintul poetului Dsida Jeno. Tot ieri, in cadrul unei receptii oficiale, consulul general al Ungariei la Cluj-Napoca, Cseh Aron, a declarat ca si in Ardeal romanii si maghiari au sprijinit cauza revolutiei, prin 35 de actiuni organizate in acel timp.
Aripa de Est a sediului Palatului Administrativ Cluj ar putea intra in reparatii, alocindu-se de la Consiliul Judetean peste 5 miliarde de lei vechi, suma necesara demararii lucrarilor. Se vor executa lucrari de reparatii capitale ale sarpantei, realizate in regim de urgenta, ale invelitorii si ale sistemului de colectare a apelor meteorice, precum si lucrari de reparatii si finisaje interioare. De asemenea, se propune extinderea cladirii existente prin mansardarea podului pe laturile de vest si est ale acestuia. Consilierii judeteni clujeni vor decide miine alocarea acestor bani, in cadrul sedintei CJ.
Tineretul Social Democrat (TSD) a organizat ieri o actiune de protest in Piata Unirii fata de faptul ca municipalitatea clujeana nu a marcat pistele de bicicleta si nu a prevazut in bugetul de anul viitor sume pentru extinderea actualelor piste. Presedintele TSD Cluj-Napoca, Gabriel Oniga, a declarat ca primaria clujeana a demarat acest proiect o data cu modernizarea strazilor, dar nu l-a finalizat. „Dorim realizarea unor marcaje rutiere care sa cuprinda indicatoare, semafoare si identificarea pistelor, mai ales in zona centrala a municipiului Cluj-Napoca", a afirmat Oniga.Purtatoarea de cuvint a PSD Cluj, Ancuta Abrudan, a acuzat, la rindul sau, executivul Primariei ca nu a prevazut alocarea de sume in bugetul pe anul 2007 pentru extinderea pistelor de biciclete, astfel incit acest lucru va fi sustinut de consilierii PSD. TSD Cluj-Napoca a propus conducerii Primariei opt noi trasee de piste de biciclete.Purtatoarea de cuvint a Primariei Cluj-Napoca, Raimonda Boian, a declarat ca pistele de pe strazile din zona centrala vor fi marcate in perioada urmatoare, dupa ce se va stabili tipul de marcaj care va fi folosit. „Studiul de circulatie ne va spune ce strazi se pot preta pentru piste de biciclete. Consiliul Local nu trebuie sa prevada in bugetul local o suma explicita pentru marcaje. Se pregateste o lucrare de acest gen si se aloca banii in urma unor studii, cum este procedura legala", a aratat Boian.
Cind pisica nu-i acasa... Compania internationala Lukoil are nu mai putin de sapte statii de benzina pe raza municipiului Cluj-Napoca. Inspectorul-sef Ioan Berchisan, din cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii (ISC) Cluj, afirma ca „nici una dintre cladirile Lukoil care au fost ridicate dupa 2005 nu avea autorizatie de constructii". Inspectorul judetean sustine, totodata, ca in cazul benzinariei amplasate pe E576, in dreptul localitatii Apahida, constructorul a fost amendat cu 100 de milioane de lei vechi pentru ca nu poseda autorizatia de constructie. Lucrarile au continuat, insa, astfel incit ISC a inaintat un denunt penal in care este inca asteptata decizia instantei. Intre timp, benzinaria Lukoil s-a ridicat fara nici un fel de probleme, astfel ca in prezent oamenii alimenteaza nestingheriti de la o statie construita in dispretul legii.Vina companiei? „Inexistenta!"De aceasta situatie, aparent nestiuta de conducerea companiei, oficialii Lukoil ii acuza pe antreprenorii cu care lucreaza. Purtatorul de cuvint al Lukoil Romania, Gennie Gabalov, a declarat pentru Monitorul de Cluj ca fiecare benzinarie Lukoil este construita si predata „la cheie" de catre antreprenori. „Toate benzinariile noastre din Cluj-Napoca au fost construite in acest sistem de antreprenoriat. Noi nu stim de nici o amenda, nici de faptul ca respectivele proiecte nu aveau autorizatiile de constructii. De procurarea tuturor documentelor si autorizatiilor se ocupa antreprenorul cu care lucram, care, prin contract, este obligat sa aiba in vedere solutionarea acestor probleme", a mentionat purtatorul de cuvint al companiei Lukoil Romania. Neregulile existente, cunoscute in bransaFirma de constructii Eddan Comimpex din Turda a realizat constructia benzinariei Lukoil Cluj 4, amplasata la iesirea din municipiul Cluj-Napoca, spre Baia Mare. Societatea admite faptul ca in urma contractului semnat cu Lukoil Romania a fost obligata sa faca rost de toate autorizatiile necesare, inclusiv de cea de functionare. Surse din interiorul societatii recunosc, insa, ca si proiectul lor a avut „mici nereguli", fara a detalia care ar fi fost acestea. Despre proiectul benzinariei de linga Apahida, aceleasi surse sustin ca „stiu de existenta unor probleme in ceea ce priveste existenta autorizatiilor necesare".„Legislatie extrem de permisiva"Legislatia in materie de constructii este una „extrem de permisiva", in opinia inspectorului-sef Ioan Berchisan. „In acest an, amenzile pe care le putem aplica au crescut de la 100 de milioane la 1 miliard de lei vechi. Problema e ca, in cazul constructiilor, o astfel de amenda poate fi achitata si a doua zi, iar autorizatia de constructie poate sa nu existe in continuare", mentioneaza Ioan Berchisan. Urmatoarea etapa, in cazul in care lucrarile la o constructie ce nu au autorizatiile necesare continua, este denuntul penal, situatie in care cazul nu mai e de competenta Inspectoratului de Stat in Constructii, ci de competenta instantelor judecatoresti. „De multe ori se intimpla, insa, ca pina la eliberarea verdictului cladirile sa fie terminate, astfel incit decizia instantelor e sa oblige constructorul sa intre in legalitate", mentioneaza inspectorul-sef judetean. Veniturile Lukoil, in continua crestereConform unui comunicat remis de curind de Lukoil Romania, compania a inregistrat un venit net in crestere cu 55 de procente fata de prima jumatate a anului 2005. Lukoil a vindut 62,3 milioane de tone de titei si produse petroliere in prima jumatate a anului 2006, ceea ce reprezinta o crestere de 6,7%. Vinzarea cu amanuntul a produselor petroliere a crescut cu 8,3%, insa benzinariile companiei ridica in acest moment semne de intrebare cel putin in ceea ce priveste modul in care au fost construite.
Potrivit reprezentantilor Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC), cheltuielile publice pentru invatamint au fost de 3,5% din PIB in 2003, de 3,4% in 2004, de 3,8% in 2005, ajungind in 2006, in urma a trei rectificari bugetare, la 4,8% din PIB. Pentru anul 2007, este prevazuta o alocare bugetara de 5,2% din PIB pentru Educatie.Totalul investitiilor in invatamintul preuniversitar vor ajunge la sfirsitul acestui an la 1.243 de milioane de lei, dintre care 71% sint alocati pentru consolidari, reparatii capitale, reabilitari si dotari cu utilitati. Pentru dotari, au fost alocate in anul 2006, 256 de milioane de lei. 46% din aceasta suma a fost alocata pentru dotarea laboratoarelor de Fizica, Chimie si Biologie din 1.398 de licee si 5.217 scoli gimnaziale.Proiectul pentru Invatamint Rural a beneficiat in acest an de 17,6 milioane de dolari. Banii au fost alocati pentru organizarea de cursuri de perfectionare pentru 16.750 de cadre didactice si pentru recalificarea a 3.085 de profesori si invatatori. Cea mai mare parte a banilor, respectiv 11,6 milioane de dolari, au fost cheltuiti pentru dotarea cu instalatii de apa la 430 de scoli. Alte 8.000 de scoli din mediul rural au primit sau vor primi planse, globuri si harti.Pentru modernizarea invatamintului profesional si tehnic, au fost alocati 73,56 de milioane de euro prin programul Phare TVET. Cei mai multi bani alocati prin acest program sint sau vor fi folositi pentru lucrari de reabilitare. Lucrarile au fost contractate deja pentru 93 de unitati si sint in curs de contractare pentru alte 149 de unitati.
Contract cu obiectiiProblemele angajatilor de la Clinica de Medicina Muncii din Cluj-Napoca nu au fost inca solutionate, desi au trecut 10 luni de la aparitia acestora. Ieri, conducerea Spitalului Clinic Judetean, de care apartine Clinica de Medicina Muncii, a semnat un contract de finantare cu Casa de Pensii, insa banii contractati pina la sfirsitul acestui an sint insuficienti.„Am semnat un contract, dar cu obiectii. Tariful pentru caz rezolvat a fost fixat la 6.100.000 de lei vechi, respectiv jumatate din cit am solicitat. Acest lucru are drept cauza modalitatea anterioara de finantare a Clinicii de Medicina Muncii", a declarat pentru Monitorul de Cluj dr. Cristiana Ciortea, director medical al Spitalului Clinic Judetean Cluj-Napoca. Dr. Ciortea se va intilni astazi cu sefa Clinicii de Medicina Muncii pentru a pune la punct o strategie de atragere de fonduri suplimentare, pentru ca altfel nu se vor putea plati salariile angajatilor.Angajatii clinicii si-au primit salariile integral doar pe 4 luni. Este vorba de lunile februarie-mai. Salariul pe luna ianuarie nu l-au primit, iar din luna iunie si pina acum au primit doar cite o jumatate din indemnizatie.Tarife la jumatateEmilia Lung, lidera sindicatului din cadrul Clinicii de Medicina Muncii Cluj-Napoca, a declarat ieri ca angajatii nu stiu ce se va intimpla in continuare. „Am inteles ca pretul serviciilor in clinica a fost fixat la 6 milioane de lei. In realitate, costurile de spitalizare a unui bolnav diagnosticat cu o boala profesionala ajung la cel putin 10 milioane de lei. Majoritatea pacientilor nostri sint oxigeno-dependenti si au nevoie de medicamente care costa foarte mult. Mai mult, analizele si tratamentele sint foarte costisitoare si nu se stie cine va plati diferenta de la 6 milioane. O solutie ar fi sa plateasca pacientul, insa acest lucru nu este normal", a declarat Emilia Lung.Angajatii stiu ca ultimul salariu pe care l-au luat a fost si cel din urma platit de Spitalul Clinic Judetean Cluj. De asemenea, ei stiu ca nu vor mai primi alt salariu pina in momentul in care se va gasi o solutie pentru plata acestor drepturi. Cit despre recuperarea salariilor restante, singura solutie pe care o au angajatii Clinicii de Medicina Muncii este instanta de judecata.
Vasile Marius C., de 38 de ani, din Cimpia Turzii, a inceput sa primeasca, in ultimele zile, telefoane de amenintare de la un cetatean necunoscut. Acesta ii cerea suma de 10 milioane de lei, in caz contrar sustinind ca ii va omori mama, sotia si copilul de 2 saptamini. Politistii au facut cercetari si au aflat ca Vasile Marius C. primea telefoane de amenintare de la Dragos Gheorghe P., in virsta de 23 de ani, din Cimpia Turzii. Acesta a inceput sa-l santajeze pe barbat incepind cu 17 octombrie, prin intermediul telefonului mobil.In urma cercetarilor, politistii au stabilit ca santajistul era prieten cu un anume Gabriel I., un zugrav care a fost angajat de Vasile Marius C. pentru o lucrare si caruia ii datora o diferenta de bani. In acelasi timp, santajistul avea de recuperat de la zugrav suma de 2 milioane de lei, astfel ca s-a gindit sa-l santajeze pe Vasile Marius C., pentru a-si recupera datoria. Nu i-a cerut, insa, doar 2 milioane, ci mult mai mult, adica 10. Pentru a organiza un flagrant, victima a inregistrat convorbirile telefonice avute cu santajistul, iar Dragos Gheorghe P. a fost prins de politisti duminica seara, in timp ce se afla intr-o masina cu Vasile Marius C., cerindu-i banii. Procurorii au propus arestarea preventiva a acestuia. Daca va fi gasit vinovat de savirsirea infractiunii de santaj, el risca sa isi petreaca urmatorii 7 ani dupa gratii.
Conditiile semnarii protocoluluiSolutia gasita de autoritati pentru impacarea locuitorilor din Girbau si pentru mentinerea traficului greu pe drumul judetean este aceea a consolidarii unei portiuni de 5 kilometri din DJ 108 C pe banii SC Lafar-ge Arcom Gips SA. Aceasta ar urma sa fie realizata de indata ce s-ar semna un protocol intre Consiliul Judetean (CJ), Regia Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat al Judetului Cluj (RAADPP), Consiliul Local al comunei Aghiresu si SC Lafarge.Pe de-o parte, SC Lafarge se obliga sa puna la dispozitia celorlalte parti semnatare ale protocolului, cu titlu gratuit, materiale de constructie, in limita unei sume totale de 350.000 RON (3,5 miliarde de lei vechi) cu scopul de a fi utilizate exclusiv la efectuarea reparatiilor necesare unui tronson de 5 kilometri din DJ 108 C.Pe de alta parte, Consiliul Judetean Cluj se obliga sa ridice restrictia de circulatie pentru masinile care depasesc 20 de tone, impusa acum 2 luni, si sa asigure accesul si utilizarea libera a drumului pentru SC Lafarge precum si pentru contractantii si colaboratorii acesteia.Nemultumirile locuitorilor din GirbauAceasta solutie, insa, nu este pe placul locuitorilor din Girbau. Oamenii sint refractari, motivind ca, desi drumul va fi consolidat, vibratiile vor continua sa le afecteze casele, din cauza vitezei si tonajului ridicat al camioanelor. „Pina la urma urmei, drumul poate fi consolidat, dar cum ramine cu casele oamenilor? Toata problema se rezolva din perspectiva Consiliului Judetean. Casele celor 95 de familii care au semnat petitia vor continua sa sufere din cauza trepidatiilor", spune primarul comunei, Kovacs Istvan.„In urma monitorizarii drumului judetean care leaga Girbau de Aghiresu in cursul anului 2005, realizata de Regia Autonoma a Administrarii Domeniului Public si Privat, s-a stabilit ca in 24 de ore au trecut pe DJ 108 C 115 autocamioane cu 1 si 2 osii, intre 16 si 20 de tone, si 45 de camioane cu 3-4 osii, cu o capacitate de 40 de tone si 4 trailere", explica directorul RAADPP, Ioan Berche.
Hotii nu s-au atins de nimic, in afara de dulapul de metal, unde sperau sa gaseasca bani. „Noi, insa, nu tinem bani in sediu", a explicat Lavinia Bologa, sefa de cabinet a presedintelui PNL Cluj, Marius Nicoara. Potrivit acesteia, cei care au intrat cu forta in sediul PNL nu s-au atins nici de laptop-ul lui Nicoara, care era asezat la vedere.Alaturi de sediul PNL, in aceeasi noapte a fost ravasit si sediul Teatrului de papusi „Puck", aflat in aceeasi curte. Si aici, hotii au spart mai multe usi si au intors pe dos majoritatea incaperilor. Intimplarea nefericita a venit exact in ziua in care institutia inaugura in oras un festival international de teatru de papusi. Potrivit comisarului-sef Ioan Herdea-Rus, comandantul Politiei Municipiului Cluj-Napoca, din primele cercetari se pare ca autorii cautau sume de bani, insa nu le-a fost dat sa gaseasca nici un sfant. „Inca nu s-a stabilit cu certitudine daca s-a furat ceva sau cit s-a furat. Cert este ca s-a intrat prin efractie, iar cercul de suspecti care s-a conturat este acum cercetat", a mai mentionat acesta.Dana Vartic, din cadrul Teatrului de Papusi „Puck", ne-a declarat ca a mai existat o tentativa de spargere a institutiei, cu doua saptamini in urma, insa atunci usa a fost doar usor fortata. Din fericire, incidentul nu a afectat festivalul de teatru, deoarece deschiderea acestuia a avut loc la Teatrul National din Cluj-Napoca.
5.000 de locuri pentru voluntariPotrivit datelor centralizate ale Biroului de Informare si Recrutare, pina acum au solicitat informatii si au fost introdusi intr-o baza de date peste 140 de clujeni dornici sa lucreze in structurile Armatei. Potrivit sefului biroului, colonelul Ilie Neagos, cei mai multi dintre acestia au solicitat cariera de soldat gradat voluntar, dar au fost si candidati care au solicitat cariera de ofiter sau de maistru militar. Locurile disponibile la nivelul intregii tari sint 5.000, pentru femei si barbati cu virste cuprinse intre 18 si 27 de ani, cu sau fara stagiul militar satisfacut. Doritorii sint consiliati si luati in evidenta astfel incit pina la sfirsitul anului sa se inscrie in mod oficial pentru probele de selectie.Anul acesta, la nivelul judetului Cluj, mai sint disponibile un numar de 90 de locuri la o unitate militara din apropierea municipiului. Pina la sfirsitul anului, insa, se pot inscrie numai barbati care au satisfacut deja stagiul militar.Masteranda, vrea sa lucreze in armataPrintre femeile care s-au aratat doritoare sa lucreze in Armata se numara si Andreea Daniela Vasile, de 23 de ani. Andreea este masteranda la Cluj-Napoca, a terminat facultatea de Asistenta Sociala tot aici si este originara din judetul Teleorman. Motivul pentru care tinara are intentia sa aiba o activitate viitoare in aceste structuri este acela ca tatal sau a urmat o cariera militara, dar si pentru stimulentul financiar pe care MApN il ofera viitorilor soldati voluntari. Masteranda s-a gindit sa dea probe pentru a deveni aviator militar, la sfaturile indrumatorilor de la Biroul de Recrutari. „Am putine emotii pentru proba fizica, desi va fi mai usoara decit la baieti. Totusi, cred ca majoritatea dintre cei care vor reusi vor fi baieti", ne-a declarat aceasta. Viitorii soldati vor fi platiti bineAvantajele materiale ale soldatului voluntar sint destul de consistente: salariu minim de 10 milioane de lei vechi, la care se adauga si o compensatie pentru chirie de 50% din solda pentru cei care nu detin locuinta. De asemenea, acestia vor avea posibilitatea sa isi continue studiile universitare in paralel, iar cheltuielile de transport pentru concediu vor fi si ele decontate.
Resturi linga „Baba Novac"La un pas de Inspectoratul Scolar Judetean troneaza o groapa imprejmuita de un gard inalt de 2 metri - semn al unei ramasite marca SADE. Locul santierului in care firma franceza efectua lucrari de reabilitare a sistemului de alimentare cu apa a fost luat de gunoaie. Apa adunata in groapa degaja un miros neplacut, dar nu se poate face inca nimic, deoarece nu s-a efectuat licitatia pentru atribuirea lucrarilor unui alt antreprenor, care sa continue lucrarile pe santierele parasite.Plin de boshetariUnul dintre cele mai mari santiere SADE, la intersectia strazii Iasilor cu strada I. P. Voitesti, s-a transformat, de un an de zile, in loc de reuniune pentru boschetari. „Seara imi este cel mai frica sa circul prin zona, deoarece se aciueaza intre gardul santierului si portiunea de trotuar din spate niste vagabonzi, de care ma tem si nu-mi pot plimba catelul linistita", spune o batrina din zona.SADE, o noua ilegalitate!Despre conservarea lucrarilor nici nu poate fi vorba, in conditiile in care nu s-au luat masuri pentru evitarea distrugerii santierelor. „Conform contractului incheiat intre angajator si antreprenorul SADE era prevazut ca, in cazul rezilierii acestuia, antreprenorul - respectiv firma franceza - sa ia masuri de conservare a lucrarilor, dar acest lucru nu s-a intimplat. Nu s-au facut finisari nici macar la canalul colector. Lucrarile se degradeaza, siguranta publica este pusa in pericol si e foarte posibil sa se fi produs pagube", explica purtatorul de cuvint al Companiei de Apa Somes, Lucian Croitoru. SADE ne-a lasat baltaSADE a cistigat in 2003 o licitatie internationala pentru reabilitarea si extinderea sistemului de alimentare cu apa si canalizare pentru zona Cluj. Proiectul in valoare de 61 de milioane de euro a fost cofinantat de Uniunea Europeana, Banca Europeana de Investitii si Compania de Apa Somes. Valoarea contractului cu firma franceza a fost de 35 de milioane de euro, dar a fost reziliat in luna noiembrie a anului trecut, dupa ce SADE a fost criticata pentru lucrarile de proasta calitate executate.
Compania de transport public local inaugureaza o noua linie de autobuz. Incepind cu data de 26 octombrie, SC TURSIB SA va pune la dispozitia sibienilor traseul cu numarul 42, pe ruta Gara - Bd. Coposu - Bd. V. Milea - REAL si retur. Autobuzele vor circula de luni pina duminica. Deschiderea noului traseu se datoreaza apropiatei lansari a supermarketului REAL, situat la iesirea din municipiul Sibiu, spre Selimbar. Potrivit unui comunicat al firmei Tursib, statiile autobuzului 42 vor fi urmatoarele: la dus: Gara (str. Constitutiei) - Parcul Tineretului - Muzeul de Stiinte Naturale - Nufarul - Aida - Miraslau - PECO Milea - XXL (vis-a-vis de magazin) - REAL; la intoarcere: REAL - XXL - Moldoveanu - Politie - Teatru - Spital Judetean - Gara (str. Constitutiei). Plecarile din statia Gara se fac in fiecare zi la orele: 9,30 - 10,30 - 11,30 - 12,30 - 13,30 - 15,30 - 16,30. Plecarile de la supermarket se fac la orele: 10,00 - 11,00 - 12,00 - 13,00 - 14,00 - 16,00 - 17,00.
Problematica femeiiAnul acesta, ASTRA Film Fest va organiza o masa rotunda a carei tema principala o ilustra nu mai putin de 17 proiectii cinematografice. Filmele au fost alese dintre cele patru sectiuni: Internationala, Europa de Est, Romania si Film Studentesc, dar si din programele speciale. Toate aceste productii au drept subiect comun problematica femeii din toata lumea. Subiectul este vast, foarte controversat, iar ceea ce au ales organizatorii, ca punct de pornire pentru aceste dezbateri sint teme extrem de interesante. Sint descrise situatiile foarte dificile ale unor femei, dar si cele mai fericite cazuri din istorie. „Moderatorii, somitati in materie de antropologie, sint doua personaje consacrate si in filmul documentar si care vor conduce discutiile astfel incit sa raminem cu foarte multe despre aceste filme. Este vorba despre profesorul Michael Stewart, de la University College London si doamna Frances Pine, antropolog specializat in Europa de Est", a precizat Alina Vargatu, membra a echipei de organizare ASTRA Film Fest. Incepe cu regina Proiectia documentarului „Cite ceva despre Regina Maria" a dat, ieri, startul seriei de 17 filme care urmaresc conditia femeii intr-o societate dominata inca de barbati. Fragmente din biografia Reginei sint redate cinematic, in interpretarea celebrei Maia Morgenstern, al carei profil apare pe fundalul imaginilor de arhiva. Filmul poarta amprenta regizorului Sorin Iliesu. Pentru cei care nu au reusit sa-l vada ieri, la premiera, documentarul va fi reluat miine seara, la ora 22.15.
Cadouri, la inceputGhinioanele lui Schumacher au inceput, simbata, cind o problema de alimentare a monopostului sau Ferrari l-a impiedicat sa ia startul in ultima repriza a calificarilor Marelui Premiu al Braziliei. Germanul a plecat in cursa de pe pozitia a zecea a grilei de start, iar sansele sale la titlul mondial (avea nevoie de o victorie pentru a spera) pareau compromise. Duminica, luminile verzi ale startului l-au prins putin pe nepregatite pe Schumacher, insa el si-a revenit repede si a cistigat doua pozitii dupa primul tur, beneficiind de „un gest frumos" al masinilor Sauber-BMW, care au parut ca s-au dat elegant la o parte. Dupa inca un tur, Schumacher i-a depasit lejer, intimplator sau nu, pe fratele sau Ralf Schumacher si pe fostul sau coechipier, Rubens Barrichello, ajungind pe sase. Insa aici s-au terminat actele de caritate in favoare multiplului campion mondial.Spectacol, dupaMichael a reusit, in turul opt, dupa mai multe tururi rulate in spatele Safety-Car-ului, intrat pe pista din cauza coliziunii monoposturilor BMW, sa-l depaseasca si pe secundul lui Fernando Alonso, Giancarlo Fisichella. Dar, sansele la titlul mondial s-au naruit repede dupa ce pneul stinga-spate al monopostului germanului a plesnit in contact cu resturile accidentului din primul tur. Schumacher a fost nevoit sa mearga la boxe in turul noua si a iesit pe locul 20, ultimul in acel moment. Septuplul campion mondial nu a acceptat sa se retraga ca un pilot anonim si a inceput o cursa nebuna spre primele locuri. In turul 36 a ajuns pe opt, in 41 pe sapte, in 51 pe sase, in 62 pe cinci si in turul 68, pe patru. Nick Heidfeld, Robert Kubica, Barrichello, Fisichella si, in final, cel care il va inlocui la Ferrari, Kimi Raikkonen, n-au putut sa-i stea in cale germanului, care a terminat ultima cursa din cariera la cinci secunde de podium, demonstrind ca este cel mai rapid de pe pista. O retragere fara gloria unui nou titlu mondial sau a unei victorii de etapa, dar in stil de campion.Clasamentul cursei 1. Felipe Massa (Ferrari), 2. Fernando Alonso (Renault), 3. Jenson Button (Honda), 4. Michael Schumacher (Ferrari), 5. Kimi Raikkonen (McLaren-Mercedes), 6. Giancarlo Fisichella (Renault), 7. Rubens Barrichello (Honda), 8. Pedro de la Rosa (McLaren-Mercedes).Clasamentul pilotilor1. Fernando Alonso - 134 p (campion mondial), 2. Michael Schumacher - 121 p, 3. Felipe Massa - 80 p, 4. Giancarlo Fisichella - 72 p, 5. Kimi Raikkonen - 65 p, 6. Jenson Button - 56 p, 7. Rubens Barrichello - 30p, 8. Juan Pablo Montoya - 26 p, 9. Nick Heidfeld - 23 p, 10. Ralf Schumacher - 20 p. Clasamentul constructorilor1. Renault - 206 p, 2. Ferrari - 201 p, 3. McLaren-Mercedes - 110 p, 4. Honda - 86 p, 5. BMW Sauber - 36 p, 6. Toyota - 35 p, 7. Red Bull-Ferrari - 16 p, 8. Williams-Cosworth - 11 p, 9. Toro Rosso - 1 p.
Concertul simfonic de joi, de la ora 19, care se va avea loc la sala „Thalia" din Sibiu, se va desfasura sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath. Solistul serii va fi Cristian Florea. In program vor fi prezentate poemul simfonic „Finlandia", op. 26, andante sostenuto, allegro moderato de Jan Sibelius, iar dupa pauza, variatiunile pe o tema rococo pentru violoncel si orchestra, op.33, de Piotr Ilici Ceaikovski. Din creatia lui Jan Sibelius se vor mai prezenta Simfonia a II-a in do minor, op.17.
Cercetatorii Universitatii „Illinois" din Chicago contrazic afirmatia potrivit careia stafidele ar favoriza aparitia cariilor. Asociatia Microbiologilor Americani a facut publica lista anumitor substante fotochimice continute de stafide care sint eficiente impotriva microorganismelor din cavitatea bucala generatoare de stomatita, gingivita si procese carioase. Printre aceste substante se numara: butelina, acidul butelic, acidul oleanic, aldehida oleanica si 5-hidroxi-furfuralul. Ultimele trei enumerate au cel mai puternic efect impotriva bacteriilor, indeosebi asupra Streptococcus mutans si Porphiromonas gingivalis. Este nevoie de o concentratie cuprinsa intre 200-1000 micrograme/ml pentru efectul scontat. Acidul butelinic si derivatii acestuia, insa, necesita o concentratie mult mai ridicata decat substantele descrise anterior. Acidul oleanic, in doza de 31 micrograme/ml, previne adeziunea Streptococului mutans la mucoasa, fenomen indispensabil in procesul de proliferare bacteriana.Stafidele erau considerate pina nu demult cariogene datorita aderentei la suprafata dintilor si continutului glucidic ridicat. Se pare insa ca nu proprietatile fizice determina cariogenitatea alimentelor - uneori primeaza continutul lor chimic. Din punct de vedere chimic, stafidele nu contin cantitati insemnate de zaharoza, glucidele fiind prezente indeosebi sub forma de glucoza si fructoza, mai putin nocive in privinta cariogenezei.
In data de 20.10.2006, in jurul orelor 21.20, Politia Municipiului Medias a fost sesizata despre faptul ca in municipiul Medias, in curtea unei societati comerciale a patruns o persoana de sex masculin care sustrage cabluri.In baza sesizarii, la fata locului s-a deplasat o echipa de siguranta publica din cadrul Politiei Municipiului Medias care l-a depistat pe M. Constantin, in virsta de 23 de ani, domiciliat in municipiul Medias in timp ce sustragea mai multe cabluri de cupru casate din curtea societatii respective.Cercetarile sint continuate de lucratorii Biroului Ordine Publica Medias cu faptuitorul in stare de libertate, sub aspectul savirsirii infractiunii de furt calificat. Un eveniment similar a avut loc in data de 22.10.2006, in jurul orelor 08.30, in localitatea Cisnadie.D.C., in virsta de 14 ani si L.V., in virsta de 14 ani, ambii domiciliati in localitate au fost surprinsi in timp ce ardeau 30 m. cablu in diametru de 14 mm. sub un pod din localitate.In urma verificarilor si cercetarilor efectuate s-a stabilit faptul ca minorii, in noaptea de 21/22.10.2006 au patruns prin efractie in magazia de materiale a unei societati comerciale, sucursala Cisnadie, din care au sustras 30 m de cablu telefonic in valoare de 1.200 lei RON.Inspectoratul de Politie al Judetului Sibiu doreste sa faca, pe aceasta cale, anumite recomandari proprietarilor si administratorilor societatilor comerciale, intrucit prin neglijenta lor, prin neasigurarea unitatilor lor cu sisteme de paza si alarmare, inlesnesc comiterea acestor infractiuni:- asigurarea societatii comerciale cu paza proprie si sisteme de alarma impotriva efractiei;- montarea unor sisteme de paza si alarmare, comercializate de firme specializate, care va ofera si consultanta cu privire la modul de utilizare;- montarea unor sisteme de alarma acustice si mecanice de siguranta;- montarea unor camere de supraveghre video;- instalarea unui sistem de iluminare cu senzori de perimetru, care se activeaza ori de cite ori se apropie cineva de magazia societatii in care sint depozitate bunurile.Ofiter relatii publiceSinsp. Luciana Baltes
Confruntari violente intre politisti si o multime de credinciosi musulmani au avut loc ieri, in provincia centrala Poso, din Indonezia. Cele doua ore de violente s-au soldat cu un mort si doi raniti. Luptele au izbucnit dupa ce un barbat cu o motocicleta a fortat un punct de control instalat de autoritati, dupa o explozie suspecta. Potrivit fortelor de ordine, barbatul si-a chemat prietenii in strada si au inceput sa arunce cu pietre si sa incendieze masinile de politie. Pentru a dispersa multimea furioasa, autoritatile au tras mai multe focuri de avertisment in aer. Citeva gloante au ricosat si au nimerit protestarii. Unul dintre acestia a murit in drum spre spital.
Ministrul britanic de Interne, John Reid, va anunta astazi daca va permite imigrantilor din Romania si Bulgaria sa munceasca in Marea Britanie, dupa integrarea celor doua tari in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. „Vom furniza Parlamentului detaliile privind controalele tranzitorii care vor fi implementate pina la sfirsitul lunii octombrie", a precizat, ieri, secretarul de stat pentru Afaceri Interne. La rindul sau, ministrul de Finante Gordon Brown a facut o serie de afirmatii care confirma speculatiile potrivit carora Guvernul va limita accesul imigrantilor romani si bulgari in Marea Britanie. „Cred ca veti considera ca aceste anunturi arata ca avem o politica a migratiei controlate, prin care tinem cont de meseriile de care are nevoie tara noastra", a precizat Brown.
Democratii sibieni au asteptari mari pentru sportul din judet, dupa ce si-au instalat un om la conducerea Directiei Judetene pentru Sport. Liderul PD, senatorul Nicolae Neagu, a recunoscut ca numirea lui Traian Gligor a avut de-a face cu calitatea sa de membru PD, insa a anuntat ca nu-i va tolera noului director nicio greseala. „Sa te plingi de lipsa resurselor financiare nu e o scuza. Este incorect si indecent. Imi asum o parte din criticile media, ca avem o sustinere politica pe zona sportiva, la Directia Judeteana de Sport. Traian Gligor a fost sustinut politic de noi si a fost membru PD - probabil ca in curind va iesi - insa asta nu inseamna ca vom tolera aceeasi letargie si indolenta la aceasta Directie, fata de sportul sibian. Voi urmari atent ce se intimpla la nivelul sportului in Sibiu", a promis Neagu. Oamenii aduc realizarileParlamentarul a amintit si apropiatul concurs pentru ocuparea postului de director al Scolii Sportive si a numit problemele de care ar trebui sa se ocupe oamenii sportului sibian. „Este nevoie de oameni ambitiosi, profesionisti, dispusi la efort, la munca, ordonati... asa vor veni realizarile. Daca in ceea ce priveste baschetul nu ne putem plinge, bazinul Olimpia este in stare jalnica, avem probleme cu atletismul, cu gimnastica, rugby-ul e inexistent, Sibiul merita si o echipa de fotbal in Divizia A...", sint doar citeva dintre nemultumirile senatorului democrat.