ARHIVA
Palitura in moalele capului
Universitatea Craiova nu are dreptul sa transfere jucatori timp de un an, datorita unei decizii FIFA luata pentru neplata unor datorii fata de niste fotbalisti care au evoluat pe vremea lui Dinel Staicu Clubului de fotbal Universitatea Craiova i-a fost retras marti dreptul de a mai face transferuri in perioada noiembrie 2007-noiembrie 2008, conform unei decizii luate de FIFA ca urmare a datoriilor pe care clubul le are fata de trei fosti jucatori. Decizia FIFA a survenit in urma plingerii formulate de jucatorii brazilieni Alexandre Negri, Marquinhos si Edu Magri, care au evoluat la Universitatea Craiova in returul sezonului 2004-2005. In prima instanta cauza a fost judecata de Tribunalul de Arbitraj Sportiv, care a dat dreptate jucatorilor, iar clubul din Banie a facut recurs la FIFA. Forul mondial a dat cistig de cauza celor trei jucatori si a constatat ca gruparea craioveana are de achitat o datorie de 180.000 de euro catre acestia. Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, nu a dorit sa comenteze decizia FIFA limitindu-se sa declare: “Nu ma intrebati pe mine, ce legatura am eu, intrebati-l pe Dinel Staicu, el a luat jucatorii”. Jucatorii amintiti au evoluat la Universitatea Craiova in returul campionatului 2004-2005, cind patronul clubului era Dinel Staicu. Aceasta decizie a FIFA a lovit clubul din Banie exact in momentul cind Universitatea era pe punctul de a transfera un jucator brazilian valoros. Antrenorul Universitatii Craiova, Nicolo Napoli, a declarat ieri dimineata, ca brazilianul Rubim Jefferson, sosit in probe la echipa din Banie, l-a impresionat prin tehnicitate in primele zile de antrenament. Brazilianul Rubim Jefferson are 22 de ani si a intrat in vizorul lui Adrian Mititelu pe baza recomandarilor primite din partea lui Julius Wobay, care il stie de pe vremea cind amindoi evoluau in Cipru. Jefferson a evoluat la Agia Napa, avindu-l coechipier pe fostul jucator al Universitatii, Tibi Lung, dar echipa a retrogradat in Liga a II-a, in sezonul trecut. Altfel, conducerea Universitatii Craiova a anuntat marti ca fostul antrenor al craiovenilor, Ovidiu Stinga, este asteptat sa preia in citeva saptamini o functie in cadrul clubului, urmind sa ocupe, cel mai probabil, postul de sef al departamentului de scouting.
Putem sa scriem!
“Jurnalistii pot sa isi faca in continuare meseria”, a hotarit intr-un acces de bunavointa Camera Deputatilor, aprobind cu o majoritate covirsitoare amendamentul privitor la noul cod penal care facea referire la raspunderea celor care difuzeaza materiale gen “Remes“. Dupa ce “i-au atentionat” pe angajatii din mass-media, deputatii au votat cu 175 pentru, 20 de abtineri si doar 4 impotriva proiectul de lege care contine noua prevedere. Dupa isteria creata de difuzarea imaginilor in care aparea ministrul agriculturii luind mita, alesii poporului au hotarit ca publicarea informatiilor din dosarele penale atrage dupa sine pedeapsa cu inchisoarea. otrivit amendamentului propus, noul cod penal pedepseste doar functionarul ce are in atributiile de serviciu pastrarea secretului si a confidentialitatii informatiilor primite. Spre ghinionul alesilor, reactia societatii civile nu este tocmai cea asteptata in urma unei astfel de masuri. “Dupa ce au facut treaba asta, acum degeaba o dau dupa colt. Stiti cum o vad eu? Odata ce mi s-a atras atentia ca <<s-ar putea sa o patesc daca fac prostii>>, am doua variante. Ori ma dau la fund si stau cuminte ca nu stiu cine si cind ma <<pedepseste>>, ori imi fac de cap in continuare si vad eu ce o sa patesc. Eu asa as gindi in locul dumneavoastra. Acum nu stiu cum sa zic. Nici sa faca ce vor ei nu e bine, dar nici sa aiba de suferit niste tineri care incearca sa isi cistige piinea. Nu stiu cum sa zic, dar nu e bine”, a declarat S. Vasile. “Se joaca. Nu pot sa inteleg cum naiba e treaba asta. Ei fac legi, ei le incalca si apoi le modifica sa iasa cum trebuie. E un fel de joaca de copii mici. Numai ca aici e vorba de soarta a zeci de milioane de oameni nu de un castel de chibrite cum era in copilarie”, considera si T. Mariana.
Surprize la ?Masters?
Sirbul Novak Djokovic, numarul 3 mondial, a fost invins, marti, de francezul Richard Gasquet, scor 4-6, 2-6, in cadrul Masters-ului de la Shanghai, fiind astfel eliminat din competitie dupa ce a pierdut si prima partida in fata spaniolului David Ferrer. Acesta din urma a cistigat, surprinzator, si cea de-a doua partida, dispunind de compatriotul sau, Rafael Nadal, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3. Astfel incit, Ferrer este aproape sigur calificat in semifinale, cea de-a doua pozitie de calificare jucindu-se intre Nadal si Gasquet.
Concurenta ardeleana in folk
Aproape la concurenta cu festivalul de folk “Ziua de miine”, care are loc la Alba Iulia, un festival similar este organizat la Cluj Napoca, de catre Asociatia de Tineret “Concilium”. Suprapunerea nu este chiar exacta, festivalul concurs “Invitatie la Castel” fiind programat in zilele de joi si vineri. Spre deosebire de festivalul de la Alba Iulia, care este deschis oricui vrea sa participe, festivalul-concurs de la Cluj Napoca se adreseaza liceenilor, in rindul carora sint cautate viitoarele talente. Fiind vorba despre singurul festival de gen din Cluj Napoca, organizatorii se asteapta ca toate cele 400 de locuri ale salii Cercului Militar, care gazduieste competitia, sa fie ocupate. Un recital inedit va fi sustinut si de tinarul albaiulian Silvan Stancel, care a fost invitat la eveniment, ca urmare a numeroaselor premii obtinute la concursurile de gen din ultimul an, organizatorii prezentindu-l ca fiind “chitarist de exceptie al noii generatii de folkisti”. Demn de remarcat este faptul ca artistii prezenti la Cluj Napoca nu sint platiti pentru recitalurile lor, ei acceptind voluntariatul in slujba promovarii muzicii si a chitarii.
Carte pentru albaiulienii din Spania
Poetul albaiulian Ionel Craciun a lansat primul sau volum de poezie si proza, eveniment care a avut loc simbata 10/11/2007, in Alcala de Henares, la sediul Primariei. Au participat ambasadoarea României, D-na Maria Ligor, autoritatile locale, reprezentanti ai Institutului Cultural Român, condus de directorul Horia Barna, precum si alte asociatii de români din Alcalá de Henares. Conform criticilor, prin lansarea acestui volum s-a mai scris înca o pagina a istoriei emigratiei române in Spania. A fost pentru prima oara cînd un emigrant român, care provine din rîndul muncitorilor, reuseste sa debuteze în cadrul Universitatii Rey Juan Carlos din Fuenlabrada - Madrid (2006) si sa lanseze acest volum de poezie si proza scrisa, prin intermediul Asociatiei Culturale de Ajutorare si Integrare a Românilor din Alcalá de Henares – Madrid si a cenaclului literar si de arte plastice “Orizonturi”. La eveniment au participat aproximativ 120 de români si spanioli. Dintre romani, majoritatea a fost albaiulieni, care si-au manifestat sprijinul fata de poetul Ionel Craciun si care l-au încurajat sa scrie în continuare. In cadrul aceluiasi eveniment a mai avut loc si inminarea premiului “Tinere talente” elevei Maria Teodora Miclea, originara din Alba Iulia, premiu care a fost înminat de catre ambasadoarea Maria Ligor. Acest premiu a fost acordat de catre asociatia noastra si revista “Origini”, ca un stimulent pentru tinerele talente românesti. Gheorghe Gainar – Alcala de Henares.
Cunostinte vechi si noi
La sediul Federatiei Europene de Handbal din Viena a avut loc, ieri, tragerea la sorti pentru Cupa Cupelor, Cupa EHF si Cupa Challenge la handbal feminin, faza optimilor de finala. Romania are patru reprezentante in aceste competitii, doua in Cupa EHF si doua in Cupa Challenge, care se alatura formatiei Oltchim Rimnicu Vilcea, aflata in grupele Ligii Campionilor. In Cupa Cupelor, Rulmentul Brasov va intilni formatia maghiara Aquaticum Debrecen, prima mansa in deplasare, iar “U” Jolidon Cluj va intilni formatia sirba HC Naisa Nis, prima partida urmind sa se dispute pe Somes. Conform antrenoarei echipei brasovene, Mariana Tirca, Aquaticum este cel mai puternic adversar pe care il putea intilni. Dupa opt etape, formatia din Debrecen ocupa locul V in liga maghiara si are in lot doua internationale ungare nascute in Romania, Annamaria Orban si Gabriela Szücs, alaturi de alte jucatoare care evolueaza in echipa nationala a tarii vecine. Universitatea Jolidon Cluj si Naisa Nis sint doua echipe care se cunosc foarte bine, intrucit ele au sustinut finala Cupei Challenge chiar in acest an, jucatoarele sirbe cistigind trofeul pentru doua goluri in plus marcate in deplasare. In tur, la Cluj, elevele lui Gheorghe Covaciu au cistigat cu 32-23, Naisa adjudecindu-si returul cu 30-21. Cu toate acestea, o revansa este posibila, intrucit echipa din Serbia a pierdut citeva jucatoare de baza, in timp ce formatia ardeleana s-a intarit. In lotul Naisei, pregatit de Svetislav Jovanovic, se afla si doua jucatoare ucrainene, portarul Irina Goncearova si interul Larisa Kalinicenko. Adversari mai accesibili In schimb, pentru reprezentantele Romaniei in Cupa Challenge, tragerea la sorti nu a fost la fel de grea, Tomis Constanta si Dunarea Braila nimerind adversari accesibili: ABU Baku, pentru dobrogence, respectiv, Zora Olomouc (Cehia) pentru brailence. Tomis va juca primul meci cu azerele pe teren propriu, iar Dunarea va juca prima mansa in deplasare. Acum doua sezoane, Tomis si ABU s-au intilnit tot in Challenge Cup, ambele partide disputindu-se in Azerbaidjan. Ciudat, calificarea constantencelor s-a decis datorita golurilor marcate “in deplasare” (pe hirtie). A fost 28-23 pentru azere si apoi 29-24 pentru Tomis. Ultimul meci direct s-a disputat in acest an, in cadrul turneului de la Varna si s-a incheiat la egalitate, 26-26. Antrenorul echipei romane, Dumitru Musi, apreciaza ca formatia din Baku este mult mai puternica decit cea de-acum doi ani, fiind, in fapt, reprezentativa Azerbaidjanului. Oficialii constanteni incearca sa propuna disputarea ambelor manse la Constanta. Cit priveste echipa din Cehia, ea este o necunoscuta pentru antrenorul Brailei, Liviu Paraschiv, desi a intilnit-o intr-un turneu din Cehia acum citiva ani, pe cind antrena gruparea din Deva. De-atunci, lucrurile s-au mai schimbat. Meciurile din optimile de finala ale Cupelor Europene vor avea loc in zilele de 9/10 si 16/17 februarie 2008.
Aproape de problemele cetateanului
c.bucea@monitorulab.ro Domnule Ioan Ganfalean, am constatat ca multi cetateni nu prea stiu cu ce se ocupa institutia pe care o reprezentati. Tocmai de aceea, pentru inceput va rog sa precizati care sint competentele Avocatului Poporului? Este foarte adevarat, institutia este destul de noua. In general, despre existenta ei se stie, dar foarte adesea se fac confuzii in privinta atributiilor acesteia. Biroul Teritorial Alba Iulia al institutiei Avocatul Poporului functioneaza începind cu 21 iulie 2003 si are competenta de a primi si solutiona cererile petentilor din judetele Alba, Hunedoara si Sibiu. Trebuie precizat ca si în acest an, ca si în anii precedenti, audienta reprezinta principala forma de activitate a institutiei noastre. În cadrul audientelor se realizeaza o clarificare a problemelor cetatenilor si, nu de putine ori, se parcurge primul pas spre dezamorsarea conflictului dintre acestia si autoritati. Avocatul Poporului examineaza cererile persoanelor fizice care reclama o încalcare a dreptului lor prin acte sau fapte ale autoritatilor administratiei centrale (ministere, departamente, agentii guvernamentale, oficii sau servicii ale acestora), autoritatilor administratiei locale (institutia Prefectului, primarii, consilii locale), institutiilor publice, regiilor autonome si societatilor comerciale de interes public precum si a functionarilor publici. Pentru a evita drumuri fara rost la institutie, sa spunem cititorilor si ce nu intra în competenta Avocatului Poporului. Nu intra în competenta Avocatului Poporului actele si faptele autoritatii judecatoresti, activitatea Guvernului, Parlamentului, Presedintelui, litigiile cu caracter privat, asistenta juridica. In situatia in care primiti sesizari ce intra in atributiile institutiei, cum procedati, concret, pentru solutionarea acestora? Atunci cind cererea este retinuta spre solutionare, se fac demersuri la autoritatea reclamata pentru intrarea în legalitate. Avocatul Poporului poate solicita informatii sau documente de la autoritatile publice în cauza, poate sa audieze functionarii publici sau sa ia declaratii de la conducatorii autoritatilor administratiei publice, are dreptul sa faca anchete proprii si poate emite recomandari. De asemenea, Avocatul Poporului poate sesiza autoritatea ierarhic superioara despre refuzul organului subordonat de a restabili legalitatea. Nu pot fi retinute spre solutionare cererile anonime, cele care exced competentei legale si cele adresate Avocatului Poporului dupa împlinirea unui an de la data la care s-au produs încalcarile sau de la data la care persoana în cauza a luat cunostinta de ele. Cererile vadit nefondate vor fi respinse, motivat. Daca puteti prezenta câteva aspecte din activitatea Biroului Teritorial Alba Iulia? O ierarhizare a sesizarilor în functie de natura dreptului încalcat arata ca pe primul loc se situeaza sesizarile privind încalcarea dreptului la un nivel de trai decent, garantat de art. 47 din Constitutie. Aceste sesizari ne-au parvenit, în cea mai mare parte, de la cei nemultumiti de rezultatul recalcularii pensiilor. Alte sesizari privesc tergiversarea solutionarii unor cereri, erori în calcularea drepturilor, întirzieri în efectuarea platii pensiei etc. Ca rezultat al demersurilor institutiei noastre, au fost emise noi decizii de pensie, s-au acordat drepturi retroactiv si au fost solutionate diverse cereri. Pe locul al doilea se situeaza sesizarile privind încalcarea dreptului de proprietate privata, garantat de art. 44 din Constitutie. Tergiversarea reconstituirii dreptului de proprietate, a punerilor în posesie sau a emiterii titlurilor de proprietate, nerespectarea de catre autoritatile si institutiile publice a termenului stabilit pentru solutionarea notificarilor depuse de persoanele îndreptatite, sint aspecte ce au constituit principalele nemultumiri ale petentilor. Petitiile avind ca obiect acest drept au vizat, în majoritatea cazurilor, modul de aplicare a prevederilor urmatoarelor acte normative: legile fondului funciar si pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, cea privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, sau legea privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente. Urmare demersurilor Biroului Teritorial Alba Iulia al institutiei Avocatul Poporului, petitionarii au fost informati în legatura cu stadiul solutionarii cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate sau notificarilor, iar alteori cu privire la documentele pe care trebuie sa le mai depuna. De asemenea, într-un numar important de cazuri, autoritatile sesizate au procedat la emiterea deciziilor (dispozitiilor) sau hotaririlor prin care au fost solutionate. Alte petitii au avut ca obiect o presupusa încalcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 21 din Constitutie. Au fost reclamate aspecte privind tergiversarea solutionarii unor plingeri penale, nemultumiri fata de masurile dispuse de organele de urmarire penala sau fata de solutiile pronuntate de instantele judecatoresti ori au fost solicitari privind acordarea de asistenta judiciara. De asemenea, am mai fost sesizati în legatura cu încalcarea altor drepturi cum ar fi: dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la informatie, dreptul la munca si protectia sociala a muncii, protectia persoanelor cu handicap etc. Puteti da exemple, câteva cazuri de cereri solutionate favorabil în urma demersurilor dumneavoastra? Pot prezenta citeva exemple, insa fara a nominaliza persoanele in cauza. O sesizare primita la Biroul Teritorial Alba Iulia al Institutiei Avocatul Poporului era în legatura cu faptul ca, dupa recalcularea pensiei, titularul a primit doar decizia nu si celelalte date si informatii care au stat la baza determinarii punctajului mediu anual si a cuantumului pensiei recalculate. În luna ianuarie 2007 s-a adresat Casei Judetene de Pensii Alba cu o cerere pentru a i se comunica aceste informatii. Întrucit nu primit nici un raspuns, a solicitat interventia institutiei noastre pentru solutionarea acestei cereri. Aspectele semnalate au fost analizate în contextul unei posibile încalcari a dreptului la un nivel de trai decent, prevazut de art. 47 din Constitutia României si a dreptului de petitionare, prevazut de art. 51 din Constitutia României. Ca rezultat al demersului întreprins de Biroul Teritorial Alba Iulia, autoritatea sesizata a comunicat petentului buletinul de calcul împreuna cu informatiile solicitate privind determinarea punctajului mediu anual. Un alt exemplu se refera la incalcarea dreptului la un nivel de trai decent (art. 47 din Constitutia României) si a dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica. (art. 52 din Constitutia României). Un cetatean a sesizat Biroul Teritorial Alba Iulia al Institutiei Avocatul Poporului în legatura cu faptul ca de la Casa Judeteana de Pensii Alba nu i s-a comunicat decizia de recalculare a pensiei si nu i-au fost platite diferentele de pensie cuvenite, asa cum a fost informat prin adresa nr. 44500/27.11.2006. Aspectele semnalate au fost analizate în contextul unei posibile încalcari a dreptului la un nivel de trai decent, prevazut de art. 47 din Constitutia României si a dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica, prevazut de art. 52 din Constitutia României. Ca rezultat al demersului întreprins de Biroul Teritorial Alba Iulia, autoritatea sesizata a comunicat ca, a fost emisa o noua decizie de recalculare care a fost comunicata în plata în luna aprilie 2007. Tot în luna aprilie a primit si diferentele de pensie, retroactiv de la data de 01.12.2005. Avem numeroase astfel de cazuri, in care probleme ale cetatenilor au fost clarificate dupa ce ne-au solicitat sprijinul, evident, atunci cind solicitarile lor sint intemeiate. Pentru cei interesati sa mentionam si unde va pot gasi cetatenii? Biroul Teritorial Alba Iulia al Institutiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Alba Iulia, Strada Regina Maria, nr. 14 (în incinta Camerei de Conturi a judetului Alba). Cetatenii care doresc o audienta se pot prezenta la sediu, programul de audiente fiind zilnic, luni-joi între orele 9,00-16,00 si vineri între orele 9,00-12,00. Programul de dispecerat pentru apeluri telefonice - la numarul 0258/813.865, este zilnic, de luni pina vineri, între orele 10,00-14,00. Multumesc pentru raspunsuri la intrebarile noastre si dorim sa aveti cit mai multe reusite in instaurarea dreptatii si adevarului in folosul oamenilor.
Soarta Colegiului, la negociere
Formalitate necesaraImobilul a fost retrocedat in natura Eparhiei Reformate de Ardeal prin Decizia nr. 392/ 20.09.2004 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania. Avind in vedere faptul ca destinatia scolara a cladirii este una istorica si de traditie in Aiud semnarea contractului de comodat cu Eparhia Reformata pe o perioada de 49 ani ar fi o simpla formalitate, necesara insa administratiei locale care doreste sa clarifice situatia spatiilor de invatamant si sa rezolve cu prioritate problema medicilor de familie, care in prezent functioneaza intr-o cladire retrocedata. NegocieriDe precizat faptul ca primarul Mihai Horatiu Josan a solicitat Ministerului Educatiei si Cercetarii, in vederea valorificarii, cladirea fostului internat al Liceului Agroindustrial de pe strada Tribun Tudoran nr. 5 si cladirea de pe strada Bailor, unde pina nu demult au mai functionat citeva clase de elevi ale scolii Generale „Axente-Sever”. Ministerul Educatiei si Cercetarii nu putea insa sa acorde avizul favorabil, atita timp cit din punct de vedere legal situatia Colegiului National „Bethlen Gábor” raminea incerta. Pentru a solutiona cit mai rapid situatia, primarul municipiului Aiud a solicitat o audienta la Episcopul Papp Géza in vederea negocierii contractului de comodat pentru cladirea Colegiului National „Bethlen Gábor”. Pe de o parte, acest contract va stabili folosinta pe o perioada de 49 de ani a colegiului, ceea ce justifica inclusiv investitiile facute de la buget, mai ales ca doar in acest an au fost aprobate 10 miliarde de lei pentru lucrari de investitii, si, pe de alta parte, va da posibilitatea Ministerului Educatiei si Cercetarii sa avizeze favorabil trecerea din administrarea sa in cea a Consiliului Local a imobilelor solicitate de catre edilul-sef al Aiudului. Scoala si cabinete medicale“Sint convins ca Eparhia Reformata care, inainte de anii 1949-1950, avea sub tutela sa acest colegiu nu ii va schimba niciodata destinatia. Contractul de comodat pe care il voi propune Eparhiei prevede ca destinatia de scoala va fi pastrata timp de 49 de ani, ceea ce inseamna ca nu exista nicio problema din punctul de vedere al functionarii pentru Colegiul National „Bethlen Gábor”. Avizul favorabil pe care il vom primi de la Ministerul Educatiei si Cercetarii in urma semnarii contractului de comodat cu Eparhia Reformata imi va da posibilitatea sa rezolv cu prioritate problema medicilor din familie ale caror cabinete se afla intr-o cladire, la rindul ei retrocedata. In concluzie, semnarea contractului de comodat de catre Eparhie va rezolva atit problema spatiului de functionare pentru Colegiul National „Bethlen Gábor” cit si cea a cladirilor pe care le putem valorifica, in primul rind pentru medicii de familie din Aiud”, a precizat primarul Mihai Horatiu Josan.
AJOFM a ramas fara buget pe ultimele 2 luni
c.bucea@monitorulab.ro In ultima perioada de timp, prin serviciile din cadrul AJOFM Alba este zarva mare. Motivul acestei stari este unul cit se poate de justificat - bugetul institutiei pe ultimul trimestru al anului in curs a fost de-a dreptul decimat. De la 89 milioane lei la 63 Conform surselor din cadrul AJOFM Alba, din bugetul anual de 89.836.000 lei, dupa reasezarea bugetului, institutia a ramas cu 62.941 miliarde. Diminuarea, cum se poate vedea, este grosolana. Aproape 27 milioane lei taiate dintr-un buget de 89 milioane este foarte mult. Pe capitole, suma cea mai mare taiata este de la plata indemnizatiilor de somaj - 20 milioane lei, urmata de transferul intre unitati ale administratiei publice - 3.500.000 lei si subventionarea angajatorilor care incadreaza in munca someri si a acestora din urma pentru ca se angajeaza inaintea expirarii perioadei de somaj, reglementate de Legea 76, articolele 80 si 85 - 3.300.000 lei. Cit se consuma intr-o luna Pentru ca cititorii nostri sa-si faca o imagine asupra destinatiei si scopului pentru care este folosit bugetul institutiei, prezentam datele privind executia bugetara a AJOFM Alba pe luna octombrie. Astfel, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba a efectuat plati în valoare totala de 4.285.624 lei. Din aceasta, 1.267.358 lei reprezinta indemnizatii de somaj, 1.307.090 lei - venit de completare, 337.082 lei - plati compensatorii, 108.833 lei - ocuparea temporara a fortei de munca, 10.920 lei - prime de instalare, 218.722 lei - subventionarea locului de munca pentru încadrarea somerilor în virsta de peste 45 de ani sau parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale, a persoanelor care mai au 3 ani pina la pensie si a persoanelor cu handicap, 126.533 lei - subventionarea locului de munca pentru încadrarea absolventilor, 10.185 lei pentru încadrarea în munca a elevilor si studentilor, 28.136 lei - alocatii acordate somerilor care s-au încadrat în munca înaintea expirarii perioadei de somaj, 5.760 lei - subventionarea locului de munca pentru încadrarea persoanelor supuse marginalizarii sociale, 46.801 lei - formarea profesionala a persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca, 26.978 lei - indemnizatii pentru absolventi si militari. Suma de 209.267 lei reprezinta cheltuieli cu salariile si cheltuielile materiale ale institutiei, 510.984 lei - transferuri între unitati ale administratiei publice (CAS, CASS pentru someri), 12.480 lei - prima de incadrare, 5.088 lei - prime pentru stimularea absolventilor, 53.407 lei CSSFPR Blaj. Cine va suferi La o succinta evaluare a cifrelor prin corelarea sumelor diminuate cu bugetul pe luna octombrie, concluzia ar fi, pe de o parte, ca in judetul nostru a scazut cheltuiala cu indemizatia de somaj, lucru explicabil prin coborirea ratei somajului de la aproape 7 la suta in urma cu un an, la sub 5 la suta in prezent. In schimb, cum se poate observa, suma platita in luna octombrie ca venituri in completare este mai mare decit cea pentru indemnizatia de somaj, iarasi explicabil prin faptul ca au fost angajate multe persoane declarate in cautarea unui loc de munca, adica situatii in care se beneficiaza de asemenea venituri in completare. Au fost ceruti bani Pentru a incerca sa aflam care vor fi consecintele diminuarii bugetului, Meda Bogdan de la compartimentrul financiar-contabil al AJOFM Alba ne preciza ca a fost deja inaintata la agentia nationala o solicitare de majorare a bugetului pe ultimele luni ale anului. Aceasta aprecia ca indemnizatiile de somaj nu vor ramine neplatite. In schimb, este posibil sa ramina fara finantare alte capitole, cum sint subventiile la Legea nr. 76. Directorul adjunct al Agentiei, Vasile Bugnar, ne confirma ca vor trebui suspendate sau restrinse unele conventii incheiate de primarii pentru executarea cu forta de munca locala a unor lucrari de interes comunitar.
Intoxicati cu monoxid de carbon
Trei persoane din Ocna Mures au ajuns la spital, dupa ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon. Cele trei persoane locuiau intr-o casa de pe strada Narciselor si au folosit un resou pe gaze naturale pentru incalzirea locuintei, nerespectând normele de utilizare ale acestor instalatii. Reprezentantii E.ON Gaz Distributie SA au fost sesizati luni dupa amiaza in legatura cu acest incident, o echipa de interventie fiind trimisa imediat la fata locului, pentru a lua masurile de siguranta care se impun in astfel de situatii si pentru a intrerupe alimentarea cu gaz a imobilului. “In cadrul cercetarilor s-a constatat, la fata locului, existenta unui resou de gatit cu functionare pe baza de gaze naturale, montat ilegal, fara autorizare din partea E.ON Gaz Distributie SA. Racordul la reteaua de distributie gaze naturale a resoului era realizat printr-o improvizatie artizanala. Instalatia de utilizare a gazelor naturale a fost folosita toata noaptea in scopul incalzirii locuintei, fara ca imobilul sa fie aerisit si sa permita evacuarea gazelor arse. In consecinta, trei persoane s-au intoxicat cu monoxid de carbon si au fost transportate de urgenta la spital pentru ingrijiri medicale”, au precizat reprezentantii E.ON Gaz Distributie, la finalul interventiei.
Traditii si superstitii legate de prinderea postului
Incepind de astazi este post. Perioada de grele incercari si de primenire sufleteasca si trupeasca pentru credinciosi. Dincolo de latura religioasa, sau doar bisericeasca, a ceea ce inseamna postul, zilele care marcheaza prinderea acestuia aduc o succesiune de traditii si supersitii, unele pur laice, altele cu tenta religioasa. Filipii sau martiniiLuni, 12 noiembrie, s-au sarbatorit Filipii sau Martinii de toamna, care sint patronii lupilor. In comunitatile in care amenintarea lupilor este reala, sarbatoarea este respectata cu sfintenie, pentru ca altfel lupii ar face pagube insemnate in anul care are sa urmeze. Filipii apara casa de rele, iar pe copii ii apara de primejdii si nenorociri.Se spune ca, in aceasta perioada, lupii se indragostesc, pentru imperechere. In ziua Filipilor nu se matura, nu se scoate gunoiul afara, nu se toarce, nu se macina si nu se coace. Ba chiar, in unele locuri, gospodinei ii este interzis si sa ia acul sau un alt obiect ascutit in mina. Cine are grija sa respecte aceste interdictii, va fi ferit de strigoi si de lupi, atit el, cit si animalele sale. Se spune ca, in aceasta zi, nu este bine sa deschizi ferestrele, pentru ca se deschide gura lupului, dar si ca nu este bine sa dai nimic de imprumut. Copiii nu trebuie sa manince boabe de porumb, fiindca fac “bubatul”. Barbatii insa pot lucra cam orice, dar nu au voie sa dea gauri ca le fura lupul vitele. In unele localitati, femeile leaga gura sobei, ca sa fie legata si gura lupului.Ieri, 13 noiembrie, a fost ceea ce, in traditie, se numeste Ziua Lupului sau Martinul cel Mare de toamna. In aceasta zi nu se ara, ca sa se apere holdele de grindina. In unele locuri, se taie o gaina. Daca pieptul acesteia este gras, iarna va fi grea, iar adca este “subtire”, iarna va fi usoara si vara manoasa. In acest an, ziua de 13 noiembrie a coincis si cu Lasata Secului de Craciun. Este momentul in care se petrece in familie, sau in grupuri de prieteni, cu multa mincare si bautura. Inceputul postuluiDe astazi, postul se considera inceput, asa ca oalele se spala bine si se pun cu gura in jos, pentru ca cei din casa sa fie feriti de pagube. Resturile de la masa de aseara se arunca spre rasarit, pentru ca pasarile sa nu manince recolta. Limba de melita (unealta traditionala din lemn) nu se lasa afara, pentru a apara vitele de lupi si familia de strigoi. Femeile pun pietre in cuptor si pe horn, ca sa apere pararile de ulii. Se lipeste gura sobei si se inclesteaza pieptenii, ca sa se inclesteze gura lupilor. Nu se coase, nu se toarce, nu se macina, nu se piaptana lina, pentru ca familia sa fie ferita de boli si de alte rele. Se da de pomana vecinilor turta de porumb, dar nu se da nimic imprumut din casa si nu se arunca guniul sau cenusa, ca sa nu se praseasca lupii. In fine, prinderea postului Craciunului marcheaza si inceperea sezatorilor, cind se toarce pinza pentru camasi.
Iarna si-a intrat in drepturi
corneliu.sarbu@mnonitorulab.ro Dupa 48 de ore in care zapada a cazut fara incetare, in zona Muntilor Apuseni se circula in conditii de iarna autentica. Autoritatile au trimis toate utilajele pe care le aveau disponibile pe Dealul Mare, pe Drumul National 74, acolo unde soferii intimpina reale probleme. Echipaje ale politiei rutiere se afla in zona si controleaza toate masinile care urca, iar cele care nu sunt echipate cu lanturi si dotari corespunzatoare de iarna nu sunt lasate sa isi continue drumul. Conditiile de trafic au stat la baza citorva accidente care, din fericire, nu s-au soldat cu probleme grave. Interventii non stop Mai multe utilaje de interventie, zeci de angajati ai administratiilor locale si mai multe echipaje ale politiei fac de garda de 48 de ore pe DN 74, pe tronsonul dintre Zlatna si Abrud. Drumarii au intervenit inca de cind a inceput sa cada zapada, dar nu au avut prea mari sanse in fata naturii. Pe Dealul Mare au fost aruncate cantitati impresionante de nisip si alte materiale antiderapante, iar angajatii administratiilor locale sint pregatiti sa intervina in continuare, pina cind vor reusi sa controleze situatia. Dincolo de deal, zapada aduce bucurie si sperante de redresare economica pentru cei care au avut de suferit in timpul anului trecut, din cauza lipsei conditiilor practicarii sporturilor de iarna. Ca sa ajunga acolo, soferii sint insa nevoiti sa treaca prin filtrul politiei rutiere, care ii sfatuieste pe conducatorii auto sa isi echipeze masinile pentru conditii vitrege si sa nu plece la drum fara sa se asigure ca sunt pregatiti sa faca fata unor blocaje in trafic mai indelungate. Vom reveni in editia de miine cu alte informatii, declaratii si imagini din zona.
Din ?moarte clinica? spre produse de lux
Perioada dificilaProblemele cu care se confrunta agentul economic erau vizibile din exterior, chiar daca nu prea erau cunoscute cauzele. “Am traversat o perioada destul de obscura, in decurs de doi ani si jumatate, in care, din cauza revalorizarii leului mai mult sau mai putin jutificate, noi am suferit foarte mult, in conditiile in care concurenta chineza si in general asiatica complet neloiala ne-a adus foarte multe prejudicii... dar am incercat sa rezistam, am inregistrat pierderi doi ani la rind si acum, din luna octombrie, sint primele luni in care firma noastra inregistreaza profit si speram sa nu se mai intimple sa inregistram pierderi. Trendul ascendent se poate vedea, este publicat la finante... Am redus pierderile, incepind cu luna aprilie, sistematic, in fiecare luna, iar incepind cu luna octombrie am trecut pe plus si sigur si pentru noiembrie toate premizele sint pentru a fi pe plus. Pentru ca de anul viitor am negociat si preturi noi si o alta politica comerciala, sintem siguri ca nu vom mai fi pe minus”, a declarat directorul firmei Radu Todoran.El a explicat ca aprecierea leului de la aproximativ 4,2 lei/ euro pina la circa 3,1 lei/euro intr-un timp foarte scurt a dat o grea lovitura firmei. “Sigur, aceasta a bulversat complet toate relatiile noastre comerciale, aveam o piata stabila, o piata in care preturile se cunosteau, lucram bine... aceasta revalorizare ne-a adus multe prejudicii, pentru ca noi am fost obligati sa schimbam valuta ca sa platim salarii, sa platim energie si alte cheltuieli legate de impozite, de taxe. Am reusit sa schimbam o parte din piata, am reusit sa eliminam produsele care devenisera nerentabile, am reusit sa facem si o restructurare -zicem noi- destul de importanta. Daca acum trei ani eram in jur la 1.500 de oameni, acum mai sintem in jur la 750-800, mai exact 753. Dar mai fluctueaza numarul pentru ca sistematic oameni pleaca si, in ultimul timp, sistematic angajam, pentru ca si asta devine o mare problema a Romaniei, forta de munca”, a explicat Radu Todoran. Concurenta neloialaDirectorul Apulum SA a aratat ca, pe linga cursul leu-euro, una din cele mai mari probleme o reprezinta concurenta neloiala, adica patrunderea pe piata romaneasca a unor produse care probabil nu isi acopera nici macar costul de productie. “Sa facem un calcul simplu. Eu am cumparat din piata o ceasca din China cu 3.000 de lei vechi (...) Eu va spun ca nici ambalajul, nici transportul nu acopera... fara sa mai vorbim de productie. Vinderea sub costuri este concurenta loiala? In plus de asta. Ei au o gramada de lucruri subventionate de stat: energie, am impresia ca si materiile prime sau la materiile prime nu li se pun niste taxe si asa mai departe. Haideti sa socotim, pentru ca este asa de simplu. Mina de lucru, la noi, influenteaza 30% din cost. La ei sa nu influenteze nimic, deci inseamna ca eu trebuie sa produc cu 30% mai scump. Ei bine, eu produc de trei ori mai scump sau de zece ori mai scump, depinde de la articol la articol (...) Hai sa punem numai transportul care este 10%. Ar trebui sa le avem cu 20% mai scumpe, iar ele sint de citeva ori mai ieftine. De unde?”, s-a intrebat retoric Radu Todoran. El a explicat si modul in care este introdusa in tara marfa furata sau fara acte, precizind ca toate aceste lucruri le-a aflat din emisiuni televizate, lucru care iarasi afecteaza grav piata interna si care ar putea fi o alta explicatie a pretului extrem de mic al acestor produse pe piata romaneasca. In cautarea... pozitiei pierdute“Pina acum un an jumate am fost cel mai mare producator din Europa, pentru ca produceam vreo 11.000 de tone. Acum, daca am cazut la vreo 8.000 de tone, sintem oricum intre primii patru-cinci producatori de portelan”, a precizat Radu Todoran, care nu a ascuns faptul ca firma doreste sa isi recistige pozitia avuta, dar si sa dobindeasca recunoasterea interna ca fiind cel mai mare producator de portelan din Romania, deoarece exista unii care contesta acest lucru.Pe piata externa, lucrurile stau mult mai bine. De fapt, 70-75% din productia Apulum merge la export. “Avem acoperita, in general, Europa: Spania, Franta, Italia, Germania, Austria, Olanda, Serbia, Bulgaria, Grecia, Moldova, acum intram pe Turcia si Rusia. Avem Norvegia, Suedia si intram acum pe Finlanda si mai avem IKEA, care reexporta in toata lumea. Cu ajutorul lor am gasit marfa de a noastra si in Hong Kong (...) Cu IKEA lucram in felul urmator. Facem niste programe si le esalonam pe sase luni, in general, sau pe un an. Sigur, ele au o bataie lunga. IKEA este o firma care comanda produse cam de acelasi tip, mai multi ani. Intre trei si cinci ani. Pentru noi, colaborarea cu ei este avantajoasa pentru ca nu trebuie sa facem multe schimbari de fabricatie, deci costurile in flexibilitate etc. sint reduse. Creste si posibilitatea de automatizare si atunci sigur ca putem vinde la ei si cu preturi ceva mai mici. Dar, ceea ce e sigur, cu IKEA noi sintem pe plus si este o colaborare buna”, a explicat Radu Todoran. RelansarePina la sfirsitul anului, conducerea firmei a anuntat ca intentioneaza sa achite toate datoriile, sau macar peste 90% dintre ele, dar si sa finalizeze procesul de restructurare “S-a incheiat prima faza, de degrosare. Acum urmeaza faza de finisare”, a explicat plastic Radu Todoran ce mai este de facut. Totodata, s-a facut un plan de retehnologizare, iar acum sint in analiza posibilitatile de finantare. Din surse proprii firma poate investi un milion de euro in urmatorii doi ani, dar exista discutii avansate cu un finantator astfel incit investitiile sa ajunga la 3 milioane euro. El nu a vrut sa dezvaluie nimic in legatura cu acest subiect spunind ca poate fi vorba despre o marire de capital, un credit, un nou actionar sau listare la bursa, adica toate variantele de luat in calcul pentru atragerea de resurse financiare suplimentare. “Totul este posibil”, a punctat directorul. Deocamdata, el este multumit ca a realizat ce si-a propus pentru acest an: stoparea pierderilor. Totusi, anul 2007 va fi incheiat tot in pierdere, deoarece anul a inceput prost si erau “mostenite” si pierderile mari din anul precedent, dar trecerea pe profit din octombrie da mari sperante pentru anul care vine. Relansarea Apulum a insemnat si “rearanjarea” logo-ului, care este acum mai “prietenos” si va insemna atacarea tuturor segmentelor de piata: cel popular - adica ieftin, cel mediu - pentru care a fost proiectata fabrica, dar si cel premium si superpremium - adica de lux. In acest sens, firma a anuntat ca doreste sa creeze o gama speciala de produse premium, sub marca “Chateau Blanc”, pentru care a achizitionat deja materii prime si glazuri speciale. In plus, de anul viitor, firma - de fapt, actionarul principal, firma italiana Rody Time - va deschide mai multe magazine in franciza “Idea Casa”, din care cumparatorul va putea achizitiona cam tot ce ii trebuie pentru casa. Radu Todoran a mai spus ca nu va inceta sa lupte in primul rind pentru rezolvarea a doua mari probleme, lansind un apel si celorlaltor agenti economici sa i se alature: calitatea energiei electrice - adica sa nu mai existe socuri si intreruperi de curent - si marfa chinezeasca. Radu Todoran.“In gindirea mea, daca mai rezistam unu-doi ani, vor fi citiva producatori in Europa care vor trai bine. Iar noi vrem sa fim printre ei”
De 9 ani impreuna
Ion Ariton, prefectul judetului Sibiun As vrea ca Monitorul de Sibiu sa devina, in anii ce vin, unul din ziarele de referinta ale judetului nostru. L-am urmarit timp de noua ani si stiu ca a ajuns la formatul profesionist al unui ziar modern de informatie. Echipa tinara de astazi continua ceea ce s-a facut bine inca de la inceputurile lui. De aceea, sint convins ca Monitorul de Sibiu are toate sansele sa ajunga la virste inaintate, la care un ziar se poate considera intrat in constiinta publica. La multi ani intregii echipe a Monitorului de Sibiu!Rodica Tirlea, subprefect al judetului Sibiun In ultimii noua ani, am invatat de la Monitorul de Sibiu sa citesc, in fiecare zi, realitatile locale sociale, politice, economice si culturale, tot asa cum juristul din mine afla, din monitoarele oficiale, informatiile cele mai importante pentru intreaga societate romaneasca. Prin aceasta comparatie, am incercat sa fac un compliment cotidianului local care, an de an, si-a conturat cel mai vizibil si tot mai bine personalitatea publicistica, in pas cu vremurile pe care le traim. Tuturor membrilor echipei de la Monitorul de Sibiu le doresc sanatate si multe editii scrise cu profesionalism, in folosul sibienilor!Marin Craciun, subprefect al judetului Sibiun In peisajul presei scrise sibiene, Monitorul de Sibiu este deja un ziar care se bucura de prestigiu. Cei noua ani de activitate care au trecut de la aparitia lui au insemnat o perioada in care informatia, polemicile si ideile au gasit un spatiu bun de prezentare. Cu o echipa tinara, Monitorul de Sibiu a stiut sa prezinte cu obiectivitate activitatea Institutiei Prefectului. Acum, la ceas aniversar, felicit intreaga redactie, pe toti reporterii pentru activitatea si dorinta de a informa publicul sibian despre evenimentele din judet si din tara. La multi ani!Martin Bottesch, presedintele Consiliului Judetean Sibiun Va urez mult succes in continuare, sa ramineti importanti in presa sibiana si sa ramineti apropiati de cititori si corecti cu acestia. Imi doresc o colaborare la fel de buna si pe viitor cu Monitorul de Sibiu. La multi ani!Biroul de Presa al Primariei Sibiun Primarul Klaus Johannis va multumeste pentru implicarea in Programul Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007 si va doreste «La multi ani!»Sergiu Nistor, comisar guvernamental pentru Programul Sibiu 2007n Cred ca provocarile vor fi pentru dumneavoastra in anul 2008, anul maturitatii depline a publicatiei, dar si un an al unui nou statut al Sibiului, pe o orbita undeva mai sus, care trebuie sustinuta. Pe de o parte, operatorii culturali trebuie sa gaseasca modalitati de a nu disparea de pe firmament, iar pe de alta parte Monitorul de Sibiu trebuie sa-i incurajeze critic si constructiv. Daca Sibiul ramine o Capitala Culturala a Romaniei, presa va trebui sa-si dezvolte o abordare mai selectiva, sa aiba colaboratori chiar din spectrul criticii artistice. E o crestere normala si de dorit. Succes si la multi ani!Ovidiu Gant, europarlamentar FDGRn Intotdeauna am colaborat foarte bine si foarte «fair», nu am nimic sa va reprosez. Nici sugestii nu am, fiindca nu sint ziarist. Va urez sa apucam sa sarbatorim impreuna inca zece ani!PS Visarion Rasinareanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiuluin Implinirea a noua ani de la aparitia Monitorului de Sibiu ne ofera fericitul prilej de a adresa ziarului cele mai alese urari de bine si sanatate. Binecuvintarea lui Dumnezeu sa se reverse asupra tuturor ostenitorilor! Fie ca ziarul sa aduca in sufletele sibienilor, ca si pina acum, bucuria, pacea si binecuvintarea lui Dumnezeu!Cornel Stirbet, deputat PLDn Sinteti mari! Va doresc succes in continuare! Cred ca e bine ce faceti, iar acum, cu noile perspective, lucrurile pot merge si mai bine. Toate cele bune! Sa contribuiti in continuare la bunul mers al lucrurilor in Sibiu si in tara!Ioan Cindrea, deputat PSDn Va felicit si va transmit succes, la multi ani si sa fiti obiectivi in continuare!Nicolae Neagu, senator PDn La multi ani, sa aveti parte de multi ani buni in presa locala! Monitorul este deja in peisajul sibian bine ancorat, cred in valentele pe care le are pentru a-si fideliza in continuare cititorii si a-si creste palierul de exprimare la nivelul judetului. Sper in continuare in obiectivitatea si transparenta informatiilor pe care le puneti sub tipar. Urez succes echipei de la Monitorul, mai ales ca este favorabil contextul in contextul in care exista acum!Ilie Stoica, senator PNLn La multi ani Monitorului de Sibiu! Va doresc sa intrati si in alte zone ale judetului, in special cele de pe Valea Oltului. Va doresc numai bine!Corneliu Bucur, director general Complexul National Muzeal „Astra"n In noianul de evenimente si manifestari ale anului 2007, in precipitatia proiectelor si implinirilor, in viteza de succedare a premierelor si inaugurarilor - dovezi incontestabile ale accelerarii proceselor si investitiilor economice si cultural-artistice ale Sibiului - Capitala Culturala Europeana, Monitorul a trecut el insusi testul de modernitate si anduranta, devenind incontestabil mai actual, mai inventiv, mai percutant si deci mai interesant pentru opinia publica sibiana. Nu stim exact ce s-a intimplat in ultimul timp la conducerea cotidianului, dar este evident ca s-a intimplat, ca demersul sau fidel verbului onomastic (a monitoriza) acopera astazi intr-un procent tot mai semnificativ orizontul de asteptare in sensul informarii la zi a sibienilor. Daca ma tem de ceva cind constat un reviriment intr-un domeniu de interes public, este acela: «sa tina». Intr-o zi aniversara, va doresc sa tina cit mai mult si mai bine!Constantin Chiriac, director Teatrului National „Radu Stanca"n Monitorul a fost, in ultimii ani, unul din ziarele si sursele de presa echidistante din Sibiu si Romania. Reteaua Monitorul a insemnat un lucru important pentru Romania. Si pentru noi, organizind Capitala Culturala Europeana, dezvoltind toate proiectele cu Teatrul National, Festivalul International de Teatru, faptul ca ati fost principalii suporteri a ceea ce noi facem in slujba comunitatii si a cetatenilor a insemnat foarte mult. Va dorim din toata inima sa ramineti la fel de profesionisti si implicati in viata comunitatii, gasind aceeasi formula echidistanta. Va dorim sa pastrati standardul ridicat!Ioan Bojin, director general Filarmonica de Stat Sibiun Imi face deosebita placere sa pot felicita, la implinirea celor noua ani de existenta, redactia cotidianului Monitorul de Sibiu. Modul profesionist si impartial in care ati tratat evenimentele locale dovedesc calitatea redactorilor. Aniversarea celor noua ani de activitate este un prilej de a va indemna sa continuati acelasi drum pe care il parcurgeti acum. In acest fel Sibiul si sibienii vor avea numai de cistigat. La multi ani!Francisc Szombatfalvi-Torok, inspector sef ITM Sibiun Multumesc Monitorului de Sibiu in primul rind pentru promptitudinea cu care raspunde solicitarilor ITM si ajuta piata muncii. Felicitari pentru obiectivitate si pentru ca sinteti aproape de sibieni de noua ani! La multi ani!Mircea Vulc, director tehnic CSU Atlassib Sibiun Daca acum impliniti noua ani, eu va doresc sa cresteti mari si sa ajungeti majoratul. Ceea ce imi doresc de la ziarul Monitorul de Sibiu este sa fiti obiectivi, pentru ca aceasta incepe sa devina una dintre cele mai mari probleme ale presei. Nu pot decit sa va felicit, sa va urez cit mai multi ani si sa sper ca veti avea de scris doar de bine despre baschetul sibian si sportul in general.viceprimar Eugen Mitea, presedinte PNL Sibiun Va urez la multi ani, sanatate si spor la munca, intregii echipe a Monitorului de Sibiu. Sper sa ne vedem cu bine si la aniversarea a 20 de ani. Sa fiti la fel de obiectivi si sa aveti un tiraj mai mare decit Tribuna!Minerva Boitan, manager Spitalul Judetean de Urgenta Sibiun Va doresc cit mai multi ani inainte. Zeci de ani. Sa va dea Dumnezeu sanatate si mai ales acelor care fac posibila aparitia acestui ziar. Sa cresteti numarul aparitiilor zilnice. Am doar cuvinte de lauda pentru voi, si pot sa spun ca eu sint multumita de relatia pe care o am cu Monitorul de Sibiu. La fel de multumita sint si de acuratetea materialelorClaudia Popa, director Crucea Rosie Sibiun Va doresc la multi ani si la cit mai multe numere la fel de interesante ca si cele de pina acum. Sintem multumiti ca promovati evenimentele care se petrec in sfera sociala, insa ne-am dori si o mai mare implicare a ziarului in domeniul social, deoarece prin intermediul dumneavoastra putem sensibiliza oamenii. Am avut dintotdeauna o colaborare buna cu Monitorul de Sibiu si speram sa o avem si in continuare!Ilie Mitea, director OPC Sibiun Va doresc din tot sufletul multi ani de acum inainte. In primul rind, va felicit ca ati rezistat noua ani, iar in al doilea rind trebuie sa mentionez ca aveti o prezentare grafica deosebita, care nu se compara cu celelalte ziare concurente. In cei noua ani, Monitorul de Sibiu a fost si este un ziar echilibrat, mereu in slujba promovarii si a evenimentelor de interes public. Redactorilor le doresc sa aiba in continuare condei ascutit. Ma bucur foarte mult ca Monitorul de Sibiu a introdus noi rubrici, cum este pagina de religie, care ajuta la educarea tinerilor. As vrea ca ziarul sa promoveze mai mult viata artistilor din Sibiu, a actorilor, pictorilor si altii.Gabriela Teodorescu, director executiv adjunct AJOFM Sibiu n Va dorim la multi ani, o viata lunga atit publicatiei dumneavoastra, cit si colectivului de oameni tineri pe care ii aveti, multe succese dar mai ales multi cititori. Speram ca si in viitor colaborarea noastra sa fie de interes pentru sibienii care v-au sustinut si v-au ajutat sa cresteti. La multi ani Monitorul de Sibiu, la multi ani jurnalisti ai Monitorului!scms. Lucian Muntean, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Sibiun Va urez „La multi ani!" si multa sanatate, atit pentru ziar cit si pentru toti cei care il deservesc. Cotidianul sa fie la fel de obiectiv ca si pina acum si sa avem in continuare aceeasi colaborare buna pe care am avut-o pina in prezent. Sa fiti mereu alaturi de noi, ca si pina acum.lt. col. Costel Dogaru, seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi Sibiun Cu prilejul aniversarii a noua ani de informare continua, doresc sa va adresez sincere felicitari si alese multumiri pentru activitatea desfasurata cu profesionalism, asigurind zilnic dreptul universal la informare al membrilor coumitatii sibiene. Comunicarea oportuna, completa si obiectiva de catre dvs. a tuturor evenimentelor din viata Sibiului ne daruieste siguranta informarii, oferind posibilitatea de a avea si noi propriile pareri, opinii si reactii la aceste intimplari, la care luam parte sau carora le sintem martori tacuti. De aceea va revine dvs. sarcina de ne reprezenta in continuare, pe noi, sibienii.
Premiaza-ti elitele!
De 9 ani scriem de ajutoare, facilitati, subventii acordate persoanelor cu dizabilitati, ori celor cu grave probleme financiare. A venit vremea sa privim cu mai multa incredere spre viitor. Sa ne indreptam atentia spre tinerii care vor avea un cuvint greu de spus in viata orasului. Sa vorbim despre elita. Incepind din 21 noiembrie, Monitorul de Sibiu si Continental Automotive Systems vor desfasura o campanie fara precedent in judet. In fiecare miercuri, publicam povestea unui elev cu rezultate excelente la invatatura. La finalul fiecarei luni, dumneavoastra, cititorii nostri, veti avea ocazia sa alegeti tinarul sau tinara spre care va merge un premiu deloc de neglijat. Voturile se acorda pe Internet, in cadrul unei rubrici speciale deschise pe www.monitorulsb.ro, dar si prin intermediul taloanelor publicate zilnic in paginile ziarului.1.500 de lei este suma pusa la bataie, in fiecare luna, de Continental Automotive Systems, prin intermediul ziarului nostru. Dumneavoastra sinteti insa cei care decid. Urmareste, din 21 noiembrie, Monitorul de Sibiu, si premiaza-ti elitele!
O 9 atitudine
Un pas mic pentru noi, unul urias pentru comunitatea sibiana. Monitorul implineste, astazi, 9 ani. E ziarul care a ramas in picioare, in slujba dumneavoastra, indiferent din ce parte a batut vintul. Si nu multi au fost cei care se pot lauda cu aceasta virsta, intr-un oras cu un public cititor atent si bine educat. N-a fost usor. Dar pot spune, fara teama de a gresi, placerea de a munci, zi de zi, in folosul dumneavoastra, al cititorilor, perseverenta si, nu in ultimul rind, valoarea echipei redactionale, ne-a permis sa inlaturam toate obstacolele. Cu siguranta, n-am fi ajuns insa aici fara sprijinul primit de la cei care s-au obisnuit sa rasfoiasca zilnic paginile ziarului, incurajarile si provocarile lansate de-a lungul timpului. Asadar, astazi traim clipe fericite, ca la orice aniversare. Si trebuie sa va multumim dumneavoastra, pentru ca ne-ati oferit aceasta sansa. N-am vrea insa sa raminem datori, asa ca promitem sa ne ascutim si mai bine urechile, ca un adevarat ciine de paza al societatii. Sa va oferim cit mai multe informatii utile, sa ne implicam mai activ in viata sociala a orasului. Sint multe de facut, iar impreuna cu dumneavoastra sint convins ca vom reusi.
Concurs de Miss pentru studentele din Cluj-Napoca
Programul Campus Fest, demarat la Cluj la inceputul acestei saptamini, are astazi ca eveniment principal Balul Bobocilor Clujeni. Manifestarile au loc incepind de la ora 19 la Sala Sporturilor „Horia Demian“. In prima jumatate de ora, atmosfera va fi asigurata de un DJ rezident intr-un club clujean, dupa care participantele la concursul de frumusete vor sustine in fata publicului si a juriului prima proba, cea de dans. Daca la anuntarea concursului s-au inscris zeci de studente, in urma unor selectii au fost alese noua fete, precizeaza Iancu Serbanescu, presedintele StudCard, organizatorul festivalului. Concurentele au avut deja parte de sedinte de pregatire pentru concurs, cu facilitati precum solar sau cursuri de dans. A doua proba la care vor fi supuse va fi cea de rochii de seara, in timpul careia fetele vor fi chestionate de membrii trupei de umor Comedica. Va urma o proba-surpriza, apoi recitalul Dj Project si, in final, desemnarea cistigatoarelor. Miss Balul Bobocilor Clujeni va reprezenta Clujul la Miss Unifest 2007 la Bucuresti. Dupa concurs, publicul va avea parte de un concert Voltaj, iar apoi va incepe asa-zisul after-party, cu DJ Andy.
Muzica folk pentru liceeni
Festivalul de muzica folk „Invitatie la Castel“, aflat la a II-a editie, incepe miine la Cercul Militar din Cluj-Napoca si se va desfasura pe perioada a 2 zile. Evenimentul este organizat pentru elevi si isi propune sa promoveze muzica folk in rindul liceenilor. De asemenea, prin intermediul festivalului, organizatorii isi propun descoperirea si lansarea talentelor autentice din rindul scolarilor si popularizarea creatiilor acestora. Tot aici, cei mai buni elevi vor fi premiati de catre organizatori, iar persoanele prezente vor avea parte de concerte sustinute de artisti precum Emeric Imre, Razvan Krivach, Florin Toloarga, Ramona si Petru Gavrila, Grupul „Unde“ si altii. Fata de editia anterioara, manifestarea a luat amploare, astfel incit organizatorii au fost nevoiti sa gaseasca o locatie mai mare decit cea de anul trecut, cind concursul s-a desfasurat intr-o sala de liceu. La concerte sint asteptate peste 500 de persoane, acesta fiind singurul festival de acest gen din Cluj. Evenimentul este organizat de Asociatia de Tineret „Concilium“ în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Cluj si cu sprijinul Cercului Militar Cluj.
Tariceanu, mindru de Sibiu
Tariceanu si Johannis au semnat un moment istoric pentru SibiuCalin Popescu Tariceanu vizita Sibiul inca din copilarie, de prin anii '60. Premierul a marturisit, ieri, ca Sibiul ii este un loc drag, de care il leaga numai amintiri placute. „Cind eram copil am vazut muzeul Brukenthal, Rasinariul, am vizitat orasul. Pentru mine, ca bucurestean sadea, a fost un contact foarte interesant. Singurul lucru care atunci nu mi-a placut a fost aerul prafuit, pentru ca orasul incepea sa fie invadat de componenta industriala", si-a amintit seful Executivului. Apoi, Tariceanu l-a felicitat pe primarul Klaus Johannis pentru imaginea pe care o are astazi Sibiul. Zimbete si multumiriCu o ora si jumatate mai tiriu decit era planificat, premierul a primit, ieri, titlul de cetatean de onoare al Sibiului chiar din miinile lui Klaus Johannis, acealasi primar criticat si de ministrii liberali Ludovic Orban si Eugen Nicolaescu, dar si de presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, care au precizat, in repetate rinduri, ca sibienii ii atribuie primarului pe nedrept toate imbunatatirile, pe cind o buna parte a acestora au fost posibile mai ales cu sprijinul Guvernului. Johannis a fost cel care a citit Laudatio lui Tariceanu si cel care i-a inminat diploma de onoare si cheia orasului. „Guvernul a acordat un sprijin substantial pentru Sibiu, atit pentru proiectele culturale, cit si pentru infrastructura", a apreciat primarul Johannis. In schimb, premierul a tinut sa precizeze ca „diploma pe care am primit-o ma obliga ca eforturile pe care le face Sibiul sa se poata finaliza". Regrete recunoscutePremierului i s-a amintit si situatia jenanta in care se afla, de ani buni de zile, centura Sibiului. Potrivit acestuia, Guvernul nu s-a lovit de lipsuri financiare, ci de incapacitatea celor de la Todini care au tot promis ca se vor apuca de treaba. „Aveam doua solutii, ambele cu rezultate proaste. Sa asteptam sa se materializeze promisiunile si proiectul celor de la Todini sau sa incetam lucrarile. Finantare am avut, dar ei nu au avut capacitatea s-o faca. Imi pare rau ca Sibiul e traversat de fluxul acesta de automobile, dar nu avem la dispozitie solutii misterioase", a spus Tariceanu. Vizite in judetTariceanu a participat la inaugurarea statuii lui Gheorghe Duca, amplasata pe Hermann Oberth, in apropierea sediului PNL. La inaugurare s-au strins in jur de 200 de sibieni, simpatizanti ai PNL, cu umbrele galbene, dar si simpli trecatori. Ovidiu Spatari, liderul PLD s-a strecutat, la rindul lui, prin multime, insa de la festivitate nu au lipsit nici prefectul Ion Ariton, subprefectul Marin Craciun, vicepresedintele CJ, Gheorghe Dicu, sau fostul prefect al Sibiului, Tiberiu Costachescu. Dupa-amiaza, in Sibiel, Tariceanu a poposit in santierul in care se lucreaza la reteaua de apa potabila, dar si o pensiune agroturistica, in timp ce in Saliste a vizitat un atelier de confectionat palarii. Basescu, ignoratPremierul a refuzat, ieri, sa comenteze decizia municipalitatii de a-i acorda titlul de cetatean de onoare si presedintelui Basescu. „Este decizia Consiliului Local, nu trebuie sa o comentez eu", a replicat primul ministru. Calin Popescu Tariceanu l prim ministru„Zona e mai dinamica, cu oameni mai gospodari. Devine un element de tractiune pentru alte judete"
Studentii de la Poli isi semneaza testele digital
Proiectul „Eurowex“Cadrele didactice de la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca (UTCN) au realizat un proiect de implementare a semnaturii digitale in activitatile academice, numit „Eurowex“. Proiectul ofera o solutie tehnologica pentru aplicarea semnaturii digitale in procesele de notare a studentilor si monitorizare a activitatilor didactice. El a fost conceput si testat pentru prima oara la nivel national de catre UTCN. „Noi vrem sa extindem proiectul in afara sferei mediului academic. Am derulat pilotul in rindul studentilor si al profesorilor din anul III si pot spune ca a fost un succes“, a declarat ieri coordonatorul proiectului, Mircea Giurgiu, profesor doctor inginer la UTCN. Conform explicatiilor oferite de acesta, semnatura digitala ofera un grad mult mai mare de securizare decit cea olografa. Destinatarul poate verifica daca mesajul original apartine semnatarului si daca mesajul a fost alterat sau nu, intentionat sau accidental. „Mai mult, cel care trimite documentul respectiv nu se poate scuza mai tirziu ca i-a fost falsificata semnatura“, a adaugat Giurgiu.Universitatile, la tirgFoto Eugen MALESUniversitatile clujene se vor folosi de tirgul de la Expo Transilvania pentru a-si prezenta oferta educationala, dar si rezultatele celor mai recente cercetariAnuntul a fost facut in cadrul unei conferinte de presa organizate de Uniunea Universitatilor Clujene. In cadrul acesteia, reprezentanti ai universitatilor clujene de stat si ai unei universitati particulare si-au prezentat ieri ofertele pentru Tirgul Universitaria. „In tarile bine dezvoltate se cistiga de doua ori mai bine din cultura decit din industria de masini“, a spus ieri presedintele Uniunii Universitatilor Clujene (UUC), Ioan Sbirciu, care a subliniat ca Universitaria este un eveniment care pecetluieste natura culturala a Clujului si ca trebuie facut tot posibilul ca acesta sa nu fie stramutat in Capitala. Tirgul va fi organizat in perioada 20-22 noiembrie de catre UUC in colaborare cu ExpoTransilvania si Camera de Comert si Industrie.Pe parcursul celor opt editii de pina acum, Universitaria a strins peste 350 de expozanti din tara si strainatate si mai bine de 60.000 de vizitatori.
Stolojan, la Sibiu
Presedintele PLD, Theodor Stolojan, si deputatul Raluca Turcan vor vizita, astazi, Sibiul, in scopuri electorale. In aceasta dimineata, primul candidat pe listele PLD la europarlamentare, Theodor Stolojan, se va afla la Medias. Dupa popasul la sediul PLD Medias urmeaza un mars electoral in Piata Ferdinand si o vizita la intreprinderea Automecanica. Liderul PLD va sosi in Sibiu in jurul orei 14.30, iar de la ora 15.00 este programat un mars, la care vor participa membri si simpatizanti ai PLD. Marsul va porni din Piata Mare, va continua pe strazile Gh. Lazar, C. Noica, Oituz, Piata A. Vlaicu, Piata Rahovei, Bd. M. Viteazu, Ostirii, Calea Cisnadiei si se va opri la Sala Polovalenta.
Pledoarie pentru sport
Aproape de finalul mandatului in Parlamentul European, Ovidiu Gant a solicitat fonduri europene pentru incurajarea sportului in scoli. Europarlamentarul a solicitat Comisiei, Consiliului si statelor membre sa gaseasca instrumentele adecvate pentru cresterea investitiilor in domeniul infrastructurii scolare si a dotarii scolilor. „Cred ca Uniunea Europeana ar trebui sa initieze o campanie mediatica sustinuta, mai ales in cadrul programelor de televiziune pentru copii si tineri, incurajindu-i sa practice sportul pentru a reduce obezitatea, fumatul si consumul de droguri, dar si pentru a promova corectitudinea, spiritul de echipa, disciplina, solidaritatea, toleranta si pentru a combate discriminarea. Cred ca ar trebui sa instituim o modalitate de a recompensa anual cele mai bune initiative in sensul promovarii educatiei fizice si sportului, acordind, spre exemplu, un premiu in acest sens", a motivat sibianul. Interes in domeniuDe altfel, in calitate de europarlamentar, Gant este autorul mai multor amendamente referitoare la predarea educatiei fizice de catre cadre didactice specializate in domeniu, la toate nivelurile, inclusiv in scolile primare. In acest sens, Ovidiu Gant a invitat toate statele membre sa-si intensifice programele dedicate sportului si educatiei fizice pentru tinerii din cadrul centrelor de reabilitare pentru minori.
Se intrerupe curentul
Miine, pentru efectuarea unor lucrari programate, se va intrerupe furnizarea energiei electrice in municipiul Sibiu, astfel: intre orele 9 si 13, pe strazile Siretului, Intrarea Siretului si in zona cuprinsa intre strada Siretului si Intrarea Siretului; intre orele 9 si 15, pe str. Aleea Taberei - blocuri, str. Ostirii - partial si la Piata Agroalimentara din str. Rahovei. Intre orele 9 si 17, furnizarea energiei electrice va fi intrerupta in localitatea Bradu, zona Sosea si zona Primaria Veche.
Scapata prin minune
O fetita de numai 8 ani si-a vazut moartea cu ochii, dupa ce a fost lovita de o autoutilitara. Accidentul s-a produs ieri, in jurul prinzului, in localitatea sibiana Cristian. Fetita se intorcea de la scoala si nu a tinut cont de niciuna dintre regulile invatate la ore, asa ca s-a angajat in traversarea strazii prin loc nepermis si nemarcat, in fuga. A fost surprinsa si accidentata de o autoutilitara care circula regulamentar. Soferul a incercat din rasputeri sa evite impactul, insa a fost prea tirziu. Un alt sofer care a vazut toata scena a pus imediat fetita ranita in masina si a dus-o de urgenta la spital in Sibiu. Copila este acum in afara oricarui pericol si a ramas internata la Spitalul Luther.
Unda verde pentru Spania
Sibienii pot pleca la munca in Spania. Angajatorii din Peninsula Iberica pun la dispozitia sibienilor interesati aproape 200 de locuri de munca, in diverse domenii. Conditia esentiala este experienta. Spaniolii cer chiar o vechime de opt ani, pentru anumite posturi, cum ar fi cel de cazangiu. „Oferta locurilor de munca este urmatoarea: mecanic camion si autobuze - noua locuri, electrician auto, intretinere si reparatii - 30 locuri, macelar - 60 locuri, lucrator industria manufacturii si muncitor necalificat in industria manufacturiera - 20 locuri, Sofer camion - 16 locuri, operator masini de carne - 15 locuri, drujbist - 20 de locuri, cazangiu: 10 locuri, timplar aluminiu, metal si PVC - 3 locuri", arata Aniela Corlateanu, responsabil relatii mass-media in cadrul AFOJM Sibiu. In functie de celor interesati care se vor inscrie in baza de date a AJOFM Sibiu, va fi anuntata data selectiei propriu-zise si localitatea in care va avea loc.
Mai putine raceli
Sibienii s-au imbracat mai bine saptamina trecuta. Potrivit statisticilor oferite de Autoritatea de Sanatate Publica Sibiu, daca in saptamina 29.10-4.11 s-au inregistrat 1.423 de viroze respiratorii, intre 5 si 11 noiembrie, doar 1.236 de sibieni au racit. Cei mai afectati se pare ca au fost copiii cu virste cuprinse intre 5 si 14 ani, intregistrindu-se 372 de cazuri. Dintre acestia, doar 5 au necesitat spitalizare. Vesti bune sint si in ceea ce priveste pneumoniile si bronhopneumoniile. Saptamina trecuta s-au inregistrat 278 de cazuri, cu peste 100 de imbolnaviri mai putin fata de perioada 29.10-4.11. In ceea ce priveste cazurile de gripa, pina acum nu a fost diagnosticat niciun sibian cu aceasta boala, mai ales ca numai intr-o singura saptamina au fost vaccinate antigripal peste 6.000 de persoane.
Pregatiri de alegeri
Prefectii din intreaga tara, alaturi de presedintii birourilor electorale judetene pentru referendum si europarlamentare au participat, ieri, la o videoconferinta cu secretarul de stat Victor Paul Dobre. Acesta a solicitat prefectilor din tara informatii cu privire la stadiul pregatirilor pentru cele doua scrutine, in privinta materialelor si a completarii birourilor judetene cu reprezentantii partidelor. „Pina miine (n. r. - astazi) trebuie sa fie intocmite listele cu juristi, persoane care se bucura de o reputatie ireprosabila, pentru ocuparea functiilor de presedinti ai sectiilor de votare pentru europarlamentare, urmind ca in 15 noiembrie sa se organizare tragerea la sorti pentru desemnarea lor", a precizat secretarul de stat. Purtatorul de cuvint al Prefecturii Sibiu, Dorin Teodorescu, a afirmat ca, saptamina viitoare, cele doua birouri electorale judetene vor organiza sedinte de instruire cu presedintii birourilor electorale ale sectiilor de votare.
Controale ?grele" in industria usoara
Specialistii Inspectoratului Teritorial de Munca Sibiu au demarat verificari intr-un domeniu pe care nu pusesera prea mult accent, pina acum. „Au fost depistate 17 persoane care munceau fara a li se intocmi contracte individuale de munca in forma scrisa. 14 dintre acestea erau femei. In consecinta, s-au aplicat 15 amenzi in valoare totala de 25.500 lei.", explica inspectorul sef Francisc Szombatfalvi-Torok. Inspectorii au mai dat si peste multi angajatori care nu respecta termenul legal de inregistrare a contractelor de munca, dar si peste firme care nu au terminat de completat dosarele personale ale angajatilor. Probleme in comertInspectorii ITM au constat ca angajatorii din comert sint cei mai „predispusi" la munca in timpul repausului saptaminal, dar si ca foarte multi angajatori nu pun mare pret pe regulamentul de ordine interioara. „Pentru a se constata daca angajatorii au stabilit, in scris, regulile de desfasurare a activitatii in cadrul unitatii si daca acestea au fost aduse si la cunostinta salariatilor, inspectorii de munca au verificat daca a fost intocmit si afisat regulamentul intern si s-a constatat ca nu toti angajatorii au inteles ca obligativitatea intocmirii si afisarii documentului mentionat cade in sarcina lor", a precizat Torok. In acest sens, au fost aplicate 54 de sanctiuni in valoare totala de 36.000 lei.Probleme „tehnice"In domeniul securitatii si sanatatii in munca, au fost verificate 135 de unitati, in care lucreaza aproape 6.000 de persoane. Probleme grave au fost depistate, insa, doar la doua dintre acestea. De asemenea, 105 echipamente tehnice, de la centrale termice, pina la compresoare, au fost oprite din functionare. Acest domeniu a fost si cel mai „prolific" in amenzi, sanctiunile aplicate fiind de aproape 190.000 de lei.
Doua Guverne la Sibiu
Sedinta se va incheia cu o plimbare in centrul istoric al orasuluiAlegerea Sibiului pentru o astfel de intilnire de nivel inalt a fost comentata chiar de premierul Tariceanu. „Am ales Sibiul pentru ca este un oras reprezentativ pentru Romania si pentru confluenta sa culturala. Ma bucur ca ii putem primi pe ministrii maghiari si in alt oras decit Bucurestiul", a spus primul ministru. Printre ministrii care au ajuns, aseara, in Sibiu, se numara Adrian Cioroianu, ministrul de Externe, si Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor. Potrivit lui Tariceanu, Sibiul a fost ales, anul acesta, si datorita imprejurimilor sale, „care sint un muzeu in care putem gasi traditii si obiceuri atit romanesti, cit si sasesti", a adaugat Calin Popescu Tariceanu. ProgramPotrivit Guvernului, discutiile din cadrul sedintei comune din acest an se vor concentra pe problematicile politicilor europene, dar si pe atragerea de finantari UE pentru proiectele de dezvoltare. „O prioritate este fluidizarea traficului rutier si feroviar dintre cele doua state, atit a celui de persoane, cit si a celui de marfuri", anunta biroul de presa al Guvernului. Lucrarile sedintei vor incepe in aceasta dimineata, cu o ceremonie oficiala de primire a primului ministru Ferenc Gyurcsany. Sedinta va incepe in jurul orei 10.30, la hotelul Ramada, si se va incheia, dupa ora 17.00, cu o plimbare in centrul istoric al orasului. In siguranta deplinaInspectoratul Judetean de Jandarmi Sibiu a mobilizat un numar de aproximativ 100 de jandarmi, care vor fi sprijiniti de Gruparea de Jandarmi Mobila Brasov. Jandarmii vor participa, in cooperare cu alte structuri, la paza si protectia personalitatilor de rang inalt, in special la paza locatiilor in care se vor deplasa oaspetii. Inspectoratul Judetean de Politie al Judetului Sibiu va mobiliza un numar de 17 echipaje de politie din cadrul Serviciului Rutier, care vor avea misiunea de a insoti coloanele oficiale, dar si peste 70 de politisti de ordine publica. Oamenii legii spun, de asemenea, ca pe intreaga perioada de desfasurare a manifestarilor nu vor exista strazi blocate in oras.
A inceput sezonul virozelor la Cluj
Peste 1.800 de cazuri de viroze respiratorii s-au inregistrat in ultima saptamina in judetul Cluj, cu 200 mai multe decit in perioada similara a anului trecut. Directorul Autoritatii de Sanatate Publica Cluj, Nicolae Deleanu, sustine ca numarul imbolnavirilor de sezon se mentine inca la un nivel normal pentru aceasta perioada. In acelasi interval din 2007 au fost diagnosticate 327 de cazuri de pneumonii. Deleanu sustine ca in judet nu exista pina acum nici o suspiciune de gripa, dar le recomanda clujenilor sa se vaccineze impotriva acestei boli. Campania de vaccinare gratuita a populatiei cu risc crescut de imbolnavire va continua pina la sfirsitul anului. In judet au ajuns pina acum de la Ministerul Sanatatii 53.000 de doze de vaccin antigripal, in doua transe, care au fost distribuite medicilor de familie pentru imunizarea copiilor, batrinilor si a bolnavilor cronici. Doctorul Nicolae Deleanu sustine ca pina la sfirsitul lunii decembrie vor mai sosi inca cincizeci de mii de doze, care vor fi utilizate pentru vaccinarea angajatilor din unitatile medico-sanitare si a celor care lucreaza in colectivitati, cum ar fi casele de copii sau azilurile de batrini.
Italia este criticata la PE pentru decretul de expulzare
Cazul Giovanna Regianni a ajuns pe masa de lucru a europarlamentarilor europeniSemnal politic din partea PERezolutia urmeaza sa fie supusa votului joi in Parlamentul European si nu are valoare legislativa. Mesajul ei, daca va fi votata, este un semnal politic trimis catre statele membre ale Uniunii Europene, nu doar catre Italia sau Romania. Eurodeputatii au recunoscut, in cadrul dezbaterilor de luni seara, care s-au prelungit pina dupa ora 20, ca integrarea comunitatii rome este un „esec" al Europei, care nu a stiut „cum sa ajute aceasta populatie cu o cultura aparte", a subliniat liderul socialistilor europeni, Martin Schulz. Toti vorbitorii au remarcat discriminarile la care a fost si este supusa populatia roma, de-a lungul timpului si in prezent. Ei au fost de acord, insa, ca, daca Europa are datoria de a face eforturile necesare pentru a-i ajuta sa se integreze, si comunitatea roma are datoria de a oferi reciprocitate, adica de a respecta legile si regulile statelor europene in care se stabilesc membrii sai.„Ingrijorat" de situatia din ItaliaComisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a deschis dezbaterile cu o declaratie a Comisiei Europene pe tema directivei 38/2004, care stabileste dreptul de libera circulatie al cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii. Actul „permite expulzarea cetatenilor care reprezinta o amenintare suficient de clara si serioasa" pentru siguranta statului, dar, a spus Frattini, „deciziile trebuie sa se ia de la caz la caz, cu respectarea procedurilor de fond". El a punctat faptul ca Parlamentul italian are 60 de zile la dispozitie pentru a analiza si vota decretul emis de guvern, de la data adoptarii acestuia, care a fost 7 noiembrie. „Pozitia Comisiei Europene fata de acest decret va depinde de versiunea finala adoptata de Parlamentul italian, care il poate modifica", a subliniat Frattini. Comisarul s-a declarat ingrijorat de „manifestarile rasiste si xenofobe" care au insotit aplicarea actului in Italia.Frattini, acuzat ca poarta doua politici diferiteTotodata, Frattini a afirmat ca fondurile structurale ce revin Italiei ar putea fi un ajutor in sensul „incluziunii comunitatii rome", deoarece ar putea ajuta la integrarea sociala a acesteia, la educatie, la dezvoltarea unor programe de asigurari sociale. „Pina acum s-au cheltuit peste 275 de milioane de euro pentru proiecte care au vizat comunitatea roma, iar Romania si Bulgaria au primit, in perioada 2004-2006, 60 de milioane de euro din fondurile de preaderare pentru aceasta problema", a mai spus Frattini. El a subliniat ca, desi Comisia promoveaza o politica de non-discriminare, va sustine si statele care „vor sa isi apere cetatenii" de infractiuni. Frattini a fost criticat vehement de catre mai multi eurodeputati italieni, care l-au acuzat ca una declara in ziarele italiene si alta prezinta in fata lor. „Pe cine ar trebui sa credem, pe politicianul care spune un lucru in ziare sau pe comisarul care vine in fata noastra cu o alta atitudine?", a intrebat eurodeputatul Frassoni, din partea Grupului Verzilor din PE.Liderii europeni nu sint de acord cu formularea„Nu am reactionat la timp si acum nu putem face fata unei situatii care ne-a explodat in nas. Cerem infiintarea unei agentii europene speciale pentru rezolvarea problemelor de integrare ale romilor", a spus Antonio Tajani (PPE-DE). Liderul PSE, Martin Schulz, a solicitat Guvernului italian sa isi respecte obligatiile asumate in numele legilor comunitare, deoarece „pina acum nu s-a ridicat la inaltimea cerintelor". Liderul ALDE, Graham Watson, a atentionat ca populatia roma nu trebuie identificata cu poporul roman, dupa cum „nu putem identifica populatia roma cu orasul Roma. Este pacat ca Italia nu a valorificat fondurile europene pe care le avea la dispozitie pentru integrarea acestei populatii. Dar nu putem permite statelor membre sa reformuleze directivele europene in vigoare. Sper ca Parlamentul italian sa corecteze decretul si sa ii asigure coerenta cu legislatia europeana", a atras el atentia.GRAHAM WATSON „Dar nu putem permite statelor membre sa reformuleze directivele europene in vigoare. Sper ca Parlamentul italian sa corecteze decretul si sa ii asigure coerenta cu legislatia europeana."Propuneri si solicitari inaintea votului de miineCriticile eurodeputatilor italieni adresate lui Frattini cum ca acesta ar profita de conjunctura din Italia pentru a-si face campanie politica au fost respinse de catre inaltul oficial al CE. El a subliniat ca s-a ocupat de mai mult timp de problema comunitatii rome din Italia, la solicitarea primarilor italieni. „Nu se poate spune ca nu am luat pozitie. Nu cred ca cineva se poate indoi de faptul ca sint avocatul libertatii de miscare. Romanii stiu ce am facut eu pentru a ajuta Romania sa intre in UE", a mai spus comisarul pentru Justitie. Eurodeputatii prezenti la dezbaterea de luni seara au insistat pe ideea ca decretul italian privind expulzarea nu respecta legislatia europeana in vigoare. S-a solicitat numirea unui raportor al PE pentru situatia romilor, iar Comisia Europeana sa instituie un fond special pentru integrarea comunitatii rome. O alta propunere, venita din partea eurodeputatului Jan Marinus Wiersma (PSE), a fost de numire a unui comisar european pe problemele colectivitatii rome. Votul asupra rezolutiei discutate in PE se va da miine.
Solutii pentru autostrada
Reprezentantii Bechtel au anuntat ca vor monta peste Aries un pod mobil, din otel, pe care va fi deviat traseul masinilor ce transporta material dinspre si inspre autostrada Transilvania. Acesta va fi instalat imediat dupa ce firma americana va primi autorizatia de constructie, lucru estimat de conducerea companiei ca se va intimpla la sfirsitul acestei luni. De asemenea, in cadrul unei intilniri avute ieri la Prefectura, autoritatile judetene si reprezentantii Bechtel au decis amenajarea mai multor drumuri ocolitoare pentru masinile mari, astfel incit acestea sa nu mai afecteze soselele judetene. Presedintele Consiliului Judetean, Marius Nicoara, a spus ca locuitorii din zonele prin care trec camioanele au depus mai multe sesizari in care reclama faptul ca traficul le afecteaza structurile de rezistenta ale caselor. Directorul Regiei Autonome a Drumurilor Judetene (RADJ) Cluj, Liviu Bota, a anuntat ieri ca s-a incheiat un parteneriat cu Bechtel, in baza caruia RADJ va pune la dispozitia constructorilor autostrazii materialele de intretinere a drumurilor, in vreme ce lucrarile vor fi efectuate de cei de la Bechtel.
Satul fara cai
Caii ramasi sint pretuiti de toti locuitorii, de la copii si pina la virstniciCa vor primi despagubiri. N-au venit insa nici 300 de lei de animal. Povestea dubioasa a lasat rani adinci in Rosia. Sute de oameni n-au avut, in acest an, cu ce sa iasa in cimp. Aproape 200 de locuitori ai comunei Rosia se pling ca au ramas pe loc cu agricultura, din cauza ca nu mai au cai. Anul trecut, le-au fost „ridicati" bidivii din gospodarie, pe motiv ca ar suferi de anemie infectioasa. Satenii spun ca numai animalele frumoase au fost urcate in camioane, pe cind caii mai slabi au ramas acasa, fiind considerati sanatosi tun. Ca nici macar banii promisi drept despagubire nu au ajuns la ei. Au primit pina in 300 de lei, iar restul de bani ar fi urmat sa ii primeasca dupa, in cont. „Si-au batut joc de noi si ne-au mintit ca ne dau banii dupa aceea. Ne-au pacalit sa ne facem si un cont la banca, pentru care am platit alti bani si tot nu ne-am ales cu nimic, dupa un an de la scandalul cel mare", se plinge Valer Borcea, satean din Rosia. Ajutor din veciniNoroc ca oamenii de la tara sint saritori din fire. Cei care au scapat cu animalele in ograda, ii ajuta pe ceilalti. „Ne-am descurcat cum numai noi stim. Am platit pe la unul, pe la altul. Am mers chiar si pe zile de lucru, daca nu. Ne-am ajutat cu oamenii din sat, ca sa ne ajute si ei, la rindul lor. Acum, cind am adus doua remorci de cucuruz acasa, am platit 80 de lei pentru transport, foarte multi bani, pe care nu i-as fi platit daca aveam calul. Si la arat am platit foarte mult. Platim, ce sa facem, altfel nu ne descurcam. Pot spune ca se cunoaste ca am ramas fara cai. De exemplu, anul acesta s-a cultivat doar 15% din suprafata din Rosia, iar la anul se va cultiva si mai putin", se plinge Vasile Salagean, localnic din Rosia. Oameni necajitiPovestea cailor bolnavi de leucenie a lasat urme adinci in inimile satenilor. Mai ales ca anul acesta au simtit pe pielea lor, unii pentru prima oara in viata, ce inseamna sa n-ai cu ce lucra pamintul. „Eu sint un om necajit, cu patru copii. Sotia mi-a murit de curind. Ma descurc foarte greu de unul singur. Anul trecut, cind mi-au luat calul, m-au lasat, parca, fara miini si fara picioare. L-au luat exact cind a venit frigul si m-au lasat sa nu am cu ce aduce lemne de foc. Chiar am plins si tot l-au luat. A fost jale aici, in sat. Ne-am intors toti acasa, plingind ca niste copii saraci", isi aminteste Ioan Furdui, localnic din Rosia. Si-a vindut vacaCitiva sateni s-au apucat sa vinda ce aveau mai de valoare prin gospodarie, pentru a-si cumpara un alt animal. „Ce sa facem, sa mergem cu roaba sa ne aducem recolta de pe cimp? Am vindut vaca, porc si ce mai aveam prin gospodarie, ca sa ne luam alt cal. Ne-am bagat chiar si prin banci. La noi e clar, fara cal nu se poate", spune Ilie Avrigean. Cert este ca oamenii chiar au nevoie de acesti bani, pentru care, spun ca vor lupta pina in pinzele albe. „Ne-au fraierit pe toti. Eu chiar am refuzat sa duc calul la cintarit, in prima faza. Dupa aceea am primit somatie acasa ca daca nu duc animalul, iau amenda de pina la 3.000 de lei sau chiar risc pedeapsa cu inchisoarea. Am inteles ca ne-au luat caii, dar macar sa ne dea banii pe ei, ca un cal nu face numai 300 de lei", spune Traian Dobos. Plingere la ProcuraturaValentin Aldea, primarul comunei Rosia, spune ca a depus, de curind, o plingere la Procuratura Sibiu. Oamenii nu au fost despagubiti, din motive nejustificate, din punctul meu de vedere. Tot primim promisiuni, dar, la concret, nu se intimpla nimic. Am inaintat plingerea, tocmai pentru ca sa nu mai pierdem timp. Daca ne dau banii, o vom retrage. Am fost saptamina trecuta la Bucuresti si am vorbit cu un senator, care ne-a promis ca, pina la urma, vom primi banii", arata primarul.Vasile Salagean l localnic„Pot spune ca se cunoaste ca am ramas fara cai. De exemplu, anul acesta s-a cultivat doar 15% din suprafata din Rosia, iar la anul se va cultiva si mai putin"
Scandal la RATUC!
Ion ArdeleanMai multi membri ai SDU au reclamat ieri anumite nereguli facute, in opinia lor, de conducerea Regiei Autonome de Transport Urban Calatori (RATUC) Cluj-Napoca. Persoana cea mai „corupta“, in opinia sindicalistilor, este chiar directorul regiei, Liviu Neag. Cel mai vehement critic al lui Neag este liderul SDU, Ion Ardelean. „Domnul Neag isi bate joc de legislatia in vigoare si face totul dupa cum il taie capul“, s-a confesat Ardelean. Nemultumirea sa cea mai mare este legata de nerecunoasterea SDU, pe care-l conduce, de catre structura centrala a RATUC. In luna iunie a lui 2007, SDU a inaintat o actiune in justitie, prin care sa-l determine pe directorul Neag sa-i recunoasca existenta in paralel cu cea a Sindicatului Liber care exista in cadrul RATUC si sa vireze sumele de bani retinute din salariile angajatilor pentru apartenenta la sindicatul condus de Ardelean. Sentinta, favorabila reclamantilor, a fost atacata cu recurs, astfel ca nu a fost pusa nici astazi in aplicare. De cealalta parte, directorul Liviu Neag sustine ca a virat mereu banii in conturile sindicatelor, negresit in fiecare luna, doar ca SDU nu a depus adeziunile aferente anului 2007, astfel ca din cei 400 de membri „cu care se lauda Ardelean“, n-au fost virate sumele decit pentru 31.Sindicalistii sint hotariti sa-si caute dreptatea in instanta si sustin ca din conducerea celuilalt sindicat fac parte „acolitii“ lui Neag. Ei vor acum sa depuna plingeri penale la DNA Cluj, dupa modelul sindicalistilor de la Termoficare, si la Curtea de Conturi, pentru stabilirea cu exactitate a faptelor. Pe linga aceste probleme, Ardelean mai acuza faptul ca se fura motorina, ca se incalca regulamentele de functionare a autobuzelor si ca toti angajatii lucreaza multe ore suplimentare care nu sint platite. Oamenii spun ca nu vor iesi, deocamdata, in strada. SabotajPrintre acuzatiile pe care liderul SDU, Ion Ardelean, le-a adus directorului RATUC, Liviu Neag, se regaseste si cea de sabotaj. Astfel, sindicalistul este convins ca Neag ar fi incercat sa-i inchida gura punind mai multi subalterni sa-i umble la masina. „Mi-au umblat la frine si la roti, mi-au taiat cabluri ca sa fac cine stie ce“, a mai marturisit Ardelean. Afirmatiile sale au fost catalogate de seful RATUC drept „suparatoare“, acesta mentionind ca astfel de lucruri sint de neconceput, mai ales ca ar pune in pericol siguranta populatiei care circula in mijloacele de transport in comun.
Show de exceptie in Obsession
Clubul Obsession a pregatit o seara de exceptie pentru acest weekend, alaturi de unul din cei mai cunoscuti DJ-i si producatori, Dave Seaman. Britanicul mixeaza pentru a doua oara in clubul clujean, de aceasta data in cadrul seriei de petreceri „Evolution Party“. Daca sfirsitul lunii aprilie a anului trecut s-a lasat cu o petrecere incendiara, cind artistul a mixat pentru prima data in acest club, vineri se anunta mult mai multa lume, pretul unui bilet cumparat in avans fiind de 20 de lei, iar in seara petrecerii de 30 de lei. „Anul trecut ne-am calcat in picioare, abia am avut loc sa intram. Cit despre party, pot spune ca a fost mult mai tare decit ma asteptam“, sustine Dan, student in anul III la Facultatea de Stiinte Economice. DJ-ul este un recunoscut artist international al muzicii electronice pentru maiestria cu care combina sunetele, de unde si-a primit renumele de „maestrul progressive-ului“. Seria de evenimente va continua in clubul Obsession in data de 30 noiembrie, invitat special fiind Lee Buridge, caracterizat de fani ca „fratele geaman“ al lui Seaman.
Carnea de porc devine un lux
Situatia nu are sanse sa se amelioreze, cu atit mai mult cu cit au mai ramas mai putin de 6 saptamini pina la Craciun, un moment in care 90 % dintre romani vor sa aiba pe masa traditionala carne de porc. In tirgurile din judetul Alba preturile au cam luat-o razna. Daca pina de curind vinzatorii de animale se plingeau ca merg degeaba cu porcii la piata, acum animalele sint cumparate chiar de la domiciliu. Si totul in conditiile in care sumele cu care se poate achizitiona un rimator au crescut cu mai bine de 30 %. Practic un porc de pina la 50 de kilograme a ajuns sa valoreze intre 60 si 100 de lei, in vreme ce unul care trece de 150 de kilograme se vinde cu peste 600 de lei. Vinzatorii estimeaza ca pina in prag de Craciun preturile vor creste cu inca 20-30 %. Va fi isterie?Intrebat care sint motivele pentru care preturile au cunoscut o asemenea evolutie, un vinzator local ne-a explicat ca in primul rind este vorba despre pretul cerealelor. “La 130 de mii (lei vechi - n. r.) feldera de porumb si la cit maninca un porc intr-o luna dam mai bine de un milion sa il crestem. Un porc din asta mic care il iei cu un milion, il cresti 5-6 luni si dupa aia il dai cu 5-6 milioane. Pai nici nu se merita, ca daca faceti un calcul, cit bagi atita scoti. Noi speram ca pina in pragul Craciunului sa mai creasca un pic pretul pe piata si atunci sa scoatem macar un milion la porc. La 5-6 vinduti iasa un ban sa merite”, a explicat pe scurt mecanismul S. Maria. Calculele vinzatorilor de porci nu se potrivesc insa cu cele ale vinzatorilor de cereale. De dimineata in tirgul din cartierul lumea noua, kilogramul de porumb se vindea cu aproximativ 1,3 lei, iar tendintele sint tot cele de scumpire. “Pai in sud nu este picatura de nimic. O fost seceta si acuma o vinit frigul. Din ala vechi nu mai este si in ritmul asta in citeva saptamini nu mai are nimeni nimic. O sa dam mai scump, ca cine are nevoie o sa cumpere, ca n-are ce face. Catre finalul anului o sa vina cei care mai au in hambare si atunci sa vedeti preturi”, a explicat unul dintre vinzatorii de cereale. “En detail” – singura solutieNici in magazine carnea de porc nu este mai ieftina. La un simplu calcul putem spune ca un kilogram de carne fara os poate sa ajunga chiar si la 20 de lei. Cei drept astfel de preturi sint destul de usor de “ocolit” la ora actuala, dar vinzatorii spun ca in curind piata isi va modifica tendintele. “140 de mii pulpa fara os, 125 cea cu os, 145 ceafa taiata si 170 muschiuletii. Acuma inca ii bine. Din anii trecuti pot sa va spun ca in ultimele doua trei saptamini creste pretul cu 20-25, poate chiar 30 %. Dar sa vedeti cum se cumpara. Raminem cu raftul gol. Si stiti de ce? N-are nimeni bani sa ia un porc. Asa ca vine la magazin si macar de Craciun isi permite 200 de mii pentru un kil de carne” ne-a explicat o vinzatoare de la un magazin din cartierul Cetate. Incepe macelulO alta solutie adoptata de romani este cumparatul la comun. Doua, trei, sau mai multe familii care se inteleg in acest sens cumpara impreuna un porc pe care il sacrifica si in impart “frateste”. Chiar si asa estimarile sint de natura sa dea mari batai de cap veterinarilor. De adaugat ca, indiferent de solutia pe care o alegeti pentru a pune pe masa de Craciun carne de porc, este imperios necesar sa faceti toate analizele necesare – trichineloscopie – pentru a fi scutiti de probleme. Vasile BereS, directorul DSVSA Alba“In fiecare an in Romania se sacrifica 2,5-3 milioane de porci. Dintre acestia, peste 90 % sint taiati in perioada premergatoare Craciunului, in luna decembrie. Din totalul lor, tot 90 % sint sacrificati in gospodarii particulare, iar pe acestia este foarte greu sa ii controlam in legatura cu respectarea normelor impuse la nivel european. O sa fie greu sa ii asomeze pe toti. De acea am cerut in repetate rinduri derogari in acest sens, pentru ca este o treaba traditionala”
Audiofly mixeaza in Midi
„Vom merge la Audiofly in numar mare“Audiofly vor fi prezenti simbata seara in clubul Midi, unde vor mixa timp de citeva ore. Pentru iubitorii muzicii electronice din Cluj, evenimentul este considerat „cel mai important party al anului“. Cei doi DJ-i vor fi prezenti pentru prima data intr-un club clujean. Proprietarii localului sustin ca un bilet la petrecere va costa 15 lei pina la miezul noptii si 30 de lei dupa ora 0. Pe linga clujeni, si-au mai confirmat prezenta la eveniment mai multi tineri din judetele Alba, Sibiu, Mures si Brasov. „Am prieteni in toate orasele din Transilvania, cu care merg la party-uri de obicei. Am vorbit cu ei si vom merge la Audiofly in numar mare“, declara Petre C., patronul unei firme de IT din Cluj-Napoca, de origine timisorean.Cea mai mare ascensiuneSe asteapta ca Audiofly sa se ridice la standardul impus de Tania VulcanoAudiofly este cel mai promitator duo de DJ-i din Londra: Luca Saporito si Anthony Middleton. Cei doi britanici sint rezidenti ai celui mai mare club de muzica electronica din Ibiza, Space. Ei au stirnit curiozitatea tuturor si au devenit o noua atractie pe scenele muzicale electronice din intreaga lume. Clubul Midi a fost inaugurat la inceputul acestei luni. Aici au mixat deja DJ-i cunoscuti, atit romani, cit si straini. „Cele mai tari nopti au fost cele in care au mixat Tania Vulcano si Raresh“, spune un tinar pe un forum web al muzicii electronice.Seara cu DJ olandezOlandezul Mark August va mixa vineri seara in Midi, incepind cu ora 23, alaturi de DJ-ul clujean Liquid, care va incalzi atmosfera inaintea acestuia. Mark promoveaza un stil mai accentuat al muzicii electronice, artistul remarcindu-se prin genurile deep house si minimal.
Italia este criticata la PE pentru decretul de expulzare
Semnal politic din partea PERezolutia urmeaza sa fie supusa votului joi in Parlamentul European si nu are valoare legislativa. Mesajul ei, daca va fi votata, este un semnal politic trimis catre statele membre ale Uniunii Europene, nu doar catre Italia sau Romania. Eurodeputatii au recunoscut, in cadrul dezbaterilor de luni seara, care s-au prelungit pina dupa ora 20, ca integrarea comunitatii rome este un „esec“ al Europei, care nu a stiut „cum sa ajute aceasta populatie cu o cultura aparte“, a subliniat liderul socialistilor europeni, Martin Schulz. Toti vorbitorii au remarcat discriminarile la care a fost si este supusa populatia roma, de-a lungul timpului si in prezent. Ei au fost de acord, insa, ca, daca Europa are datoria de a face eforturile necesare pentru a-i ajuta sa se integreze, si comunitatea roma are datoria de a oferi reciprocitate, adica de a respecta legile si regulile statelor europene in care se stabilesc membrii sai.„Ingrijorat“ de situatia din ItaliaComisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a deschis dezbaterile cu o declaratie a Comisiei Europene pe tema directivei 38/2004, care stabileste dreptul de libera circulatie al cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii. Actul „permite expulzarea cetatenilor care reprezinta o amenintare suficient de clara si serioasa“ pentru siguranta statului, dar, a spus Frattini, „deciziile trebuie sa se ia de la caz la caz, cu respectarea procedurilor de fond“. El a punctat faptul ca Parlamentul italian are 60 de zile la dispozitie pentru a analiza si vota decretul emis de guvern, de la data adoptarii acestuia, care a fost 7 noiembrie. „Pozitia Comisiei Europene fata de acest decret va depinde de versiunea finala adoptata de Parlamentul italian, care il poate modifica“, a subliniat Frattini. Comisarul s-a declarat ingrijorat de „manifestarile rasiste si xenofobe“ care au insotit aplicarea actului in Italia.Frattini, acuzat ca poarta doua politici diferiteTotodata, Frattini a afirmat ca fondurile structurale ce revin Italiei ar putea fi un ajutor in sensul „incluziunii comunitatii rome“, deoarece ar putea ajuta la integrarea sociala a acesteia, la educatie, la dezvoltarea unor programe de asigurari sociale. „Pina acum s-au cheltuit peste 275 de milioane de euro pentru proiecte care au vizat comunitatea roma, iar Romania si Bulgaria au primit, in perioada 2004-2006, 60 de milioane de euro din fondurile de preaderare pentru aceasta problema“, a mai spus Frattini. El a subliniat ca, desi Comisia promoveaza o politica de non-discriminare, va sustine si statele care „vor sa isi apere cetatenii“ de infractiuni. Frattini a fost criticat vehement de catre mai multi eurodeputati italieni, care l-au acuzat ca una declara in ziarele italiene si alta prezinta in fata lor. „Pe cine ar trebui sa credem, pe politicianul care spune un lucru in ziare sau pe comisarul care vine in fata noastra cu o alta atitudine?“, a intrebat eurodeputatul Frassoni, din partea Grupului Verzilor din PE.Liderii europeni nu sint de acord cu formularea„Nu am reactionat la timp si acum nu putem face fata unei situatii care ne-a explodat in nas. Cerem infiintarea unei agentii europene speciale pentru rezolvarea problemelor de integrare ale romilor“, a spus Antonio Tajani (PPE-DE). Liderul PSE, Martin Schulz, a solicitat Guvernului italian sa isi respecte obligatiile asumate in numele legilor comunitare, deoarece „pina acum nu s-a ridicat la inaltimea cerintelor“. Liderul ALDE, Graham Watson, a atentionat ca populatia roma nu trebuie identificata cu poporul roman, dupa cum „nu putem identifica populatia roma cu orasul Roma. Este pacat ca Italia nu a valorificat fondurile europene pe care le avea la dispozitie pentru integrarea acestei populatii. Dar nu putem permite statelor membre sa reformuleze directivele europene in vigoare. Sper ca Parlamentul italian sa corecteze decretul si sa ii asigure coerenta cu legislatia europeana“, a atras el atentia.Propuneri si solicitari inaintea votului de miine Criticile eurodeputatilor italieni adresate lui Frattini cum ca acesta ar profita de conjunctura din Italia pentru a-si face campanie politica au fost respinse de catre inaltul oficial al CE. El a subliniat ca s-a ocupat de mai mult timp de problema comunitatii rome din Italia, la solicitarea primarilor italieni. „Nu se poate spune ca nu am luat pozitie. Nu cred ca cineva se poate indoi de faptul ca sint avocatul libertatii de miscare. Romanii stiu ce am facut eu pentru a ajuta Romania sa intre in UE“, a mai spus comisarul pentru Justitie. Eurodeputatii prezenti la dezbaterea de luni seara au insistat pe ideea ca decretul italian privind expulzarea nu respecta legislatia europeana in vigoare. S-a solicitat numirea unui raportor al PE pentru situatia romilor, iar Comisia Europeana sa instituie un fond special pentru integrarea comunitatii rome. O alta propunere, venita din partea eurodeputatului Jan Marinus Wiersma (PSE), a fost de numire a unui comisar european pe problemele colectivitatii rome. Votul asupra rezolutiei discutate in PE se va da miine.
Isarescu recomanda politici economice strinse
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, apreciaza bugetul pe 2008 ca fiind unul prudent, fara un deficit mare, si sustine ca intr-un an electoral politicile economice trebuie intarite, recomandind aplicarea unui mix de politici fiscale-bugetare-salariale pentru reglarea echilibrelor macroeconomice. “Bugetul pe 2008 este unul relativ restrins. BNR ar vrea sa fie si mai restrins, dar sintem realisti si stim ca bugetul trebuie sa asigure un echilibru intre venituri si cheltuieli dar si intre aspiratii sociale si posibilitati. Speram ca discursul nostru in comisiile parlamentare sa atenueze tendinta parlamentarilor de a mari cheltuielile”, a declarat, ieri, Isarescu. Guvernatorul BNR a fost invitat, ieri, de catre parlamentarii din comisiile reunite de buget finante din Camera Deputatilor si Senat la dezbaterile la proiectul legii bugetului pe 2008.Isarescu afirma ca politica fiscala nu trebuie sa se relaxeze, iar pentru reglarea echilibrelor macroeconomice recomanda aplicarea nu doar a politicilor monetare ci si a unui mix de politici fiscale-bugetare-salariale. “Principala vulnerabilitate, in prezent si in perspectiva, este deficitul extern. Folosirea excesiva a politicilor monetare ca instrument de reglare e foarte periculoasa”, a spus Isarescu. Guvernatorul BNR a atras atentia ca majorarile salariale surclaseaza productivitatea muncii, care adaugata la apreciarea cursului duce la accentuarea deficitelor externe. “Cu cit veniturile salariale cresc in termeni nominali cu atit ar putea fi mai mici in termeni reali”, a afirmat Isarescu. Mugur Isarescu a afirmat ca politicile economice trebuie intarite in perioade electorale prelungite. “Economia romaneasca risca o corectie din partea pietei, la fel ca in 1999, date fiind conditiile pietei internationasle si dezechilibrele accentuate ale contului curent”, a explicat Isarescu.
Oferte turistice romano-bulgare
Romania si Bulgaria ar putea lucra impreuna la crearea de oferte comune ale circuitelor turistice care sa cuprinda locatii din cele doua tari, potrivit unui comunicat transmis, marti, agentiei NewsIn, de catre Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL). La aceasta concluzie au ajuns, ieri, ministrul Turismului, Ovidiu Silaghi, si Anelia Krushckova, presedintele Agentiei de Stat pentru Turism din Bulgaria, in cadrul Tirgului Mondial de Turism World – Trade Market, la Londra. „Cu o lungime a litoralului mai mare cu o treime decit litoralul romanesc, Bulgaria si-a dezvoltat oferta turistica pe specificul litoralului, dar nu beneficiaza de diversitatea geografica si culturala pe care o are Romania. De aceea, crearea unei oferte comune care sa cuprinda locatii turistice din ambele tari ar putea aduce mai multi turisti in aceasta zona a Europei, ambele tari avind numai de cistigat, atit financiar, cit si ca prestigiu turistic“, a spus Silaghi.Ministrul a subliniat si potentialul eco-turistic al Romaniei si considera ca acest tirg este o foarte buna oportunitate de a relua dialogul cu marii tour-operatori. „Ne-am propus sa intarim contactele cu acestia, sa le prezentam in mod concret ofertele noastre de turism. Ceea ce incercam sa-i convingem pe prietenii nostri din lume este ca Romania, pe linga vizibilitate, devine din ce in ce mai atractiva mai ales din punctul de vedere al eco-turismului“, a declarat Ovidiu Silaghi.
Salariul minim va fi de 500 de lei
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, ca majorarea salariului minim la 500 de lei, fata de 450, stabilit initial prin bugetul pe 2008, va avea un impact mic asupra fondurilor publice, argumentind prin numarul mic al celor din administratie cu salarii sub 500 lei. „Impactul pe buget va fi mic, suportabil. La jumatatea anului viitor am putea renegocia valoarea salariului minim pe economie“, a declarat Vosganian.Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a anuntat, luni seara, dupa o intilnire cu reprezentantii sindicatelor si cu cei ai patronatelor, ca salariul minim la nivel national va fi, in 2008, de 500 de lei, valoare unica valabila atit in contractele colective de munca intre sindicate si patronate, cit si pentru salarizarea bugetarilor, pentru prima data in ultimii ani. „Vom elabora saptamina viitoare hotarirea de guvern. Sindicatele au cerut, in masura in care cresterea economica pentru anul 2008 va fi buna, ca la rectificarea bugetara salariul minim sa mai poata creste“, a spus Pacuraru.Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca stabilirea salariului minim la 500 de lei se inscrie pe linia politicii salariale a Guvernului, dar a recomandat prudenta in politicile sociale si a precizat ca orice majorare salariala trebuie sa fie in acord cu productivitatea muncii.Reprezentantii marilor centrale sindicale vor hotari in zilele urmatoare daca vor continua conflictul colectiv de munca si sint dispusi sa continue negocierile cu patronatele, pentru ca valoarea de 500 de lei pentru salariul minim a fost propunerea guvernului, nu si valoarea acceptata de sindicate. Sindicalistii au declarat ca valoarea propusa de guvern nu este neaparat valoarea pe care au dorit-o sindicatele, iar negocierile cu patronatele pot continua.Sindicatele si patronatele au inceput, in urma cu 2 luni, negocierile pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul 2008.
CAMPIONATELE MADISZ * ETAPA A VIII-A
Divizia A, etapa a VIII-aPro Flora - Temad 5-9 Nasaud - Meridian 6-3 Neon - Dracii Rosii 5-4 Kopár Manó - Ajax 3-0 Gulden - Pro Italia 6-1 HSV - Rancos 21-0 Bolha - Nottingham aminat Restanta: Bolha - Temad 4-8 Clasament 1. HSV 8 6 1 1 50-16 19 2. Meridian 8 6 0 2 36-17 18 3. Neon 8 6 0 2 53-26 18 4. Kopár Manó 8 5 0 3 31-19 15 5. Nasaud 8 4 1 3 26-18 13 6. Pro Flora 8 4 1 3 51-35 13 7. Gulden 8 4 1 3 29-22 13 8. Dracii Rosii 8 4 1 3 27-22 13 9. Temad 8 4 0 4 44-36 12 10. Rancos 8 3 0 5 24-69 9 11. Bolha 7 2 1 4 21-28 7 12. Nottingham 7 2 0 5 15-28 6 13. Ajax 8 2 0 6 12-40 6 14. Pro Italia 8 0 0 8 15-60 0 Divizia B, etapa a VIII-aDraco Volans - Gold Estate 7-3 Kocogók - Roma 3-11 Artana - Cluj Juniors 3-8 Sparta - Phoenix 2-5 Manchester - Wega 4-2 Clasament 1. Roma 8 8 0 0 66-18 24 2. Manchester 8 5 0 3 29-27 15 3. Gold Estate 7 4 1 2 38-26 13 4. Wega 7 4 0 3 36-19 12 5. Cluj Juniors 6 4 0 2 27-31 12 6. Draco Volans 6 3 0 3 35-30 9 7. Artana 7 3 0 4 36-34 9 8. Phoenix 6 2 0 4 23-42 6 9. Sparta 7 0 1 6 20-51 1 10. Kocogók 6 0 0 6 14-46 0
Dublu succes
Cele doua echipe clujene din Seria a IV-a a Campionatului Diviziei B la baschet masculin au obtinut victorii in etapa a II-a. Echipa secunda a „U“ Mobitelco a reusit sa treaca la Arad de fosta campioana BD West Petrom, scor 74-71 (7-25, 25-17, 18-19, 24-10). Cel mai bun marcator al invingatorilor a fost Andrei Bercean, autor a 29 de puncte. Cordos a marcat 12, Filovici 9, Rusu 8, Tibrea 7, Papp 6, iar Antal 3 puncte. Etapa viitoare, echipa pregatita de Marcel Tenter va juca pe teren propriu, cu favorita seriei, Vulturii Baia Mare. Condusi de Bruno Roschnafsky in dubla sa calitate de antrenor si jucator, cei de la BC UBU Artimex Gladiator au cistigat si al doilea lor meci, 94-78 cu CS Timba Timisoara. Etapa viitoare, „gladiatorii“ vor primi vizita celor de la CAS Magic Sibiu.
Sansa revansei!
Gheorghe Covaciu crede ca echipa lui se va califica in faza urmatoare a competitieiIeri, la sediul din Viena al Federatiei Internationale de Handbal s-a efectuat tragerea la sorti a meciurilor din optimile de finala ale cupelor europene inter-cluburi. In Cupa Cupelor, „U“ Jolidon va intilni formatia sirba Naisa Nis, intr-o reeditare a finalei Cupei Challenge din sezonul trecut. La precedenta intilnire, clujencele pregatite de Cheorghe Covaciu au fost la un pas de a cistiga Cupa Challenge, dar sirboaicele de la Naisa Nis s-au impus in finala. La capatul a doua manse, scorul arata 53-53, dar handbalistele din Serbia au fost cele care au sarbatorit cistigarea trofeului, gratie numarului de goluri mai mare inscris in deplasare, la Cluj. La 6 luni distanta de la partida de trista amintire din Serbia, Jolidonul spera intr-o revansa. Increzator, antrenorul Covaciu spune ca meciul va avea o insemnatate speciala atit pentru elevele sale, cit si pentru el: „Este reeditarea finalei pierdute de noi pe muchie de cutit. Vas fi un joc al ambitiilor, al orgoliilor. Consider ca am avut noroc la tragerea la sorti, pentru ca am evitat formatiile din Liga Campionilor. Speram sa trecem mai departe. Va fi o intilnire foarte disputata, in care atit noi, cit si adversarele noastre vom incerca sa ne calificam in faza urmatoare“, a precizat antrenorul clujencelor. „U“ Jolidon va disputa primul meci pe teren propriu, pe 9 sau 10 februarie, returul fiind programat o saptamina mai tirziu. In cadrul aceleiasi competitii, Rulmentul Urban Brasov va da piept cu puternica echipa ungara Debreceni VSC-Aquaticum, primul meci fiind programat in deplasare pentru elevele Marianei Tirca. In Cupa Challenge, Tomis Constanta va debuta pe teren propriu in „dubla“ cu echipa azera ABU Baku, in timp ce HC Dunararea Braila va juca primul meci in deplasare cu formatia ceha DHK Zora Olomouc.
Steaua abia mai pilpiie
Dupa ce a destabilizat echipa, Becali spune ca Steaua nu merita sa evolueze in Liga CampionilorAntrenorul echipei Steaua, Marius Lacatus, si-a asumat, luni, responsabilitatea pentru meciul slab practicat de elevii sai in remiza cu Pandurii Tirgu Jiu, scor 0-0, declarindu-se principalul vinovat de situatia prin care trece echipa din Ghencea. „Am facut un joc modest. Am ajuns foarte rar la poarta adversa, nu am creat pericol si am avut o constructie lenta si previzibila. Este pacat! Jucatorii nu pot spune ca nu isi doresc, dar atit pot oferi acum. Trecem printr-o perioada nefasta, cu rezultate nefavorabile. Toti sintem vinovati, incepind cu mine", a declarat Lacatus, luni seara, dupa meciul-restanta Steaua - Pandurii, scor 0-0. Tehnicianul a evitat sa comenteze reactia fanilor la adresa echipei, dar le-a cerut in schimb suporterilor sa ii sprijine pe jucatori. „Fiecare suporter este liber sa se exprime. Jucatorii isi doresc, dar trec printr-o perioada grea si trebuie sa fim alaturi de ei si sa ii incurajam", a mai spus LacatusAdio titluFinantatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a declarat dupa remiza ros-albastrilor cu Pandurii Tirgu Jiu ca formatia sa nu mai are nicio sansa la titlu si nu merita sa evolueze in Liga Campionilor, din cauza jocului foarte slab pe care il practica. „Nu sint suparat. Suparat sint cind are familia ceva, ca nu traiesc din fotbal. Gata, nu mai avem nicio sansa la titlu! Visati? La revedere! Daca vedeam ca echipa joaca ceva, mai ziceam, dar asa, la revedere! Anul asta terminam pe locurile 7-8, pentru ca nu meritam sa jucam in cupele europene", a declarat Becali, care a fost contestat dur la finalul meciului de suporterii ros-albastri, care i-au scandat in repetate rinduri „Pleaca din Ghencea!". AutocriticaBecali crede ca aceasta perioada este cea mai proasta de cind a preluat Steaua si este convins ca principalul vinovat este chiar el. „Niciodata nu am trecut prin asa ceva. Cred ca sintem in cea mai critica perioada de cind am venit eu la Steaua. Asta e, anul acesta este unul pierdut. Mergem inainte, ce sa facem? Eu sint principalul vinovat pentru ca in vara am numit un antrenor pe criterii sentimentale, dar nu mai are rost sa ma leg acum de Hagi. Acum, ce masuri as putea sa iau? Decit sa terminam mai rau, e bine si pe sapte sau opt. O sa iau masuri sa nu terminam mai jos! Dar stati voi linistiti, ca eu am glumit aseara. Eu tot la titlu tintesc", a spus, ieri, finantatorul. Piedica pentru CFRGigi Becali spune ca cel mai mare vis al sau pentru acest sezon este sa blocheze CFR Cluj sa ia titlul. Acesta crede ca ar fi cea mai mare rusine care s-ar putea intimpla si declara ca va face tot posibilul pentru a pune piedica formatiei clujene. „Bine ca a spus Mitica Dragomir asta! Vedeti-va de treaba ca pe CFR Cluj doar eu ii pot opri, dar trebuie bagati multi bani la echipele cu care vor juca ei. Se poate intimpla ca eu sa ii opresc pe CFR si Rapidul sa ia campionatul. Dar sa fie clar, doar daca ma voi ocupa eu de CFR ii pot opri din drumul spre titlu", spune Becali. SolutiaBecali mai spune ca singura varianta pentru a redresa formatia in acest moment este sa faca transferuri reusite in iarna. Pentru aceasta spune ca il asteapta pe varul sau Giovani Becali, dar si pe alti impresari cu oferte bune. „Am vorbit cu Giovani (n. r. Ioan Becali) si cu alti impresari spanioli si le-am spus ca vreau sa imi aduca doi jucatori de valoare, un atacant si un mijlocas. Intiietate are atacantul pentru ca eu, la ora actuala, nu am pe cineva care sa bage mingea in poarta. Nu l-ati vazut si aseara pe Iacob, cind ajungea mingea la el se oprea actiunea, pentru ca el o dadea la adversar. Din tara nu am pe cine. Voi aduce doi fotbalisti valorosi din strainatate, voi da afara sase fotbalisti si vom trece peste criza de acum", declara finantatorul Stelei.
MM Stoica, pe tusa
Comisia de disciplina a FRF l-a suspendat, luni, pe presedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, pentru patru luni si l-a amendat cu 5.000 de lei, deoarece la meciul cu Dinamo, din cadrul etapei a 13-a a Ligii I, a intrat pe teren si a refuzat sa paraseasca suprafata de joc. „Mihai Stoica a fost suspendat pentru patru luni si amendat cu 5.000 de lei pentru proteste la decizia arbitrului, intrarea neautorizata in teren si refuzul de a parasi suprafata de joc la solicitarea arbitrului", a spus presedintele Comisiei de disciplina, Daniel Marin Cernat. Petrescu, suspendatAntrenorul echipei ialomitene, Dan Petrescu, a fost suspendat pentru doua etape si amendat cu 4.000 de lei pentru intrare neautorizata in teren, in timpul aceluiasi meci. Presedintele clubului Unirea, Mihai Stoica, a fost trimis in tribuna pentru proteste la meciul contra echipei Dinamo, scor 0-0, din cadrul etapei a 13-a a Ligii I. Dupa ce un jucator al echipei sale a fost eliminat, Stoica a traversat terenul pentru a ajunge la vestiare, in tot acest timp injurind si intrebindu-l pe portarul dinamovist Bogdan Lobont: „Ce-a fost, ma? Ce-a fost?". Cind s-a apropiat de marginea terenului, Stoica a ridicat privirea spre tribuna oficiala unde l-a observat pe presedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, pe care l-a injurat. Meci cu problemeMeciul a fost intrerupt patru minute in urma acestor incidente, arbitrul reluind intilnirea abia dupa ce Mihai Stoica a parasit suprafata de joc. Antrenorul Dan Petrescu a fost judecat pentru incercarea de retragere de pe teren a echipei si pentru incitarea publicului, el fiind suspendat deja doua etape si amendat cu 140 de lei pentru eliminarea din timpul partidei. Dan Petrescu isi efectuase deja cele doua etape de suspendare.
Ceremonie aminata
Ceremonia oficiala de la Palatul Cotroceni, in care presedintele Traian Basescu ar fi trebuit sa inmineze distinctii unor personalitati care au marcat ultimele cinci decenii ale fotbalului romanesc, a fost aminata pentru 2008, din cauza timpului lung necesar intocmirii documentatiei aferente. „Din cauza faptului ca numarul persoanelor care urmau sa fie decorate este de peste 120, iar timpul necesar intocmirii documentatiei aferente e mult prea scurt, Federatia Romana de Fotbal si Administratia Prezidentiala au cazut de acord ca acest moment deosebit pentru cinci generatii de jucatori, antrenori si oficiali (reprezentativi pentru anii '60, '70, '80, '90 si 2000) sa aiba loc in primavara anului 2008", informeaza site-ul oficial al FRF. Fotbalisti apreciatiInitial, ceremonia ar fi trebuit sa aiba loc duminica, 18 noiembrie, a doua zi dupa intoarcerea echipei nationale de la Sofia, acolo unde va disputa meciul cu Bulgaria, din preliminariile EURO 2008. Orice iubitor de fotbal din Romnia care este pus sa-i nominalizeze pe cei mai mari patru fotbalisti autohtoni ai ultimilor 50 de ani raspunde rapid: Dobrin, Balaci, Hagi si Gica Popescu, doar ordinea fiind data de preferintele fiecaruia.
Favoriti pentru Cupa Davis
Sibiul este tot mai aproape de a fi ales drept gazda pentru meciul de Cupa Davis dintre Romania si Franta, din februarie anul viitor. Luni, un reprezentant al Federatiei Internationale de Tenis a fost prezent la Sibiu, pentru a inspecta Sala Sporturilor Transilvania. „Din cite am inteles, a fost foarte incintat de tot ceea ce a vazut aici. Doar faptul ca nu avem suficiente locuri pentru spectatori, ne poate pune probleme. Stiam acest lucru de mai demult, dar speram sa primim dispensa. Daca se trece peste acest neajuns si avizul este favorabil, ar fi un lucru senzational pentru noi. Toata lumea din Federatie vrea sa se joace meciul la Sibiu, inclusiv baietii", spune Ilie Giurgiu, membru in cadrul Federatiei. In opinia lui Victor Cornea, directorul Salii Transilvania, problema locurilor pentru spectatori poate fi remediata, dar totusi nu intr-atit incit sa se creeze 4.000 de locuri. Oricum, acesta este optimist si asteapta cu nerabdare anuntul oficial. „Asteptam sa vedem hirtia oficiala si apoi ne apucam de treaba. Sint mai multe solutii, dar primul pas este sa vedem aprobarea oficiala. Oricum, speram sa o primim intr-o saptamina, pentru ca sa nu fim presati foarte tare de timp. Daca vom reusi sa aducem meciul la Sibiu, cred ca va fi cel mai important eveniment sportiv de anul viitor", spune Cornea.
Medalii clujene la kick-box
Cinci practicanti de arte martiale de la recent infiintatul AS Club Budoshin Napoca au participat la intrecerile Cupei Romaniei de kick-box light-contact. Pe ringul bucurestean s-au infruntat aproape o suta de kick-boxeri de la diferite categorii de virsta, iar trei dintre elevii instructorului Mircea Mitroescu au reusit performanta urcarii pe podium. La senioare, cunoscuta sportiva clujeanca Ligia Iureca s-a clasat a treia la categoria minus 70 kg, medalii de bronz revenindu-le si lui Horváth Hunor (la juniori, 12-14 ani) si lui Aurelian Tomos (la copii, 10-12 ani). Daca Iureca si Horváth au deja experienta unor concursuri, la care au obtinut rezultate bune, Tomos si alti doi colegi de club, Cristian Supiter (14-16 ani) si Szabó Norbert (10-12 ani), au bifat prima prezenta la o competitie de o asemenea anvergura. Pentru toti urmeaza un stagiu de pregatire cu participare internationala si campionatele nationale, unde se spera la cucerirea a noi medalii. Interesant este de stiut ca la Club Budoshin Napoca se antreneaza copii ai unor cadre din cadrul politiei clujene, dar nu acesta este motivul pentru care clubul lui Mitroescu se bucura de tot sprijinul conducerii IPJ Cluj...
Radulescu vrea stabilitate pentru antrenori
Directorul Scolii Federale de Antrenori din Cadrul FRF, Mircea Radulescu, doreste stoparea „migratiei“ antrenorilor de la un club la altul. Oficialul a dezvaluit ca isi va prezenta proiectul in cadrul Comitetului Executiv al FRF: „Vreau sa propun membrilor Comitetului Executiv al FRF ca din sezonul urmator sa se interzica, prin regulament, ca un antrenor sa pregateasca doua echipe în acelasi sezon daca respectivele cluburi fac parte din acelasi esalon competitional. Aceasta problema a fost deja discutata în Italia si masura a fost aplicata“. Radulescu a mai precizat ca respectiva propunere se refera strict la situatia in care tehnicienii vor sa activeze in acelasi esalon: „Daca antrenorul are o oferta de la un club din alt esalon, el poate sa semneze fara nici un fel de problema. Problema s-a pus pentru ca nu este corect ca un antrenor care a fost demis sau a demisionat de la o echipa sa plece cu toate informatiile în alta parte si sa le foloseasca apoi împotriva clubului la care a fost angajat“, a incheiat fostul antrenor. Initiativa lui Radulescu se aseamana cu cea a antrnorului lui Arsenal, Arsene Wenger, care a propus ca tehnicienii din Premier League sa-si poata lua angajamente doar in perioada transferurilor.
CFR Cluj, neinteresata de argentinianul Pelletieri
Recentele zvonuri potrivit carora CFR Cluj ar fi interesata de serviciile mijlocasului argentinian Agustin Pelletieri au fost negate de presedintele „feroviarilor“, Iuliu Muresan. Desi gruparea din Gruia detine un acord semnat cu formatia Lanus, pentru care activeaza fotbalistul in cauza, Muresan nu are in vedere transferul acestuia. „Nu sintem interesati de Pelletieri. El este un jucator foarte bun, este un fotbalist foarte scump, dar care îsi merita banii. L-am vazut în foarte multe jocuri, iar atunci cind îl urmaream pe Fabbiani mi-a sarit în ochi. Noi avem jucatori pe acel post, avem chiar patru, Dani, Minteuan, Leao si Muresan, si ar fi un nonsens sa îl aducem pe al cincilea. Nu am încercat sa îl luam, dar daca nu aveam postul acoperit m-as fi gindit la Pelletieri, pentru ca este un fotbalist valoros“, a declarat oficialul ardelenilor. Acesta a mai precizat, de asemenea, ca aducerea unui alt portar in Gruia este exclusa: „Portari nu luam, pentru ca avem, este o concurenta între ei“.
Tunurile pe Keul
Sibiul fotbalistic traieste o noua drama, dupa desfiintarea echipelor FC Inter si SoimiiVestea ca Municipalul a ramas fara echipa l-a luat prin surprindere pe Viorel Hizo, cel mai galonat antrenor al Sibiului. Acesta s-a lansat intr-un atac dur la adresa lui Keul, dar si a primarului Klaus Johannis. „Fantastic. Este o trauma pentru Sibiu. Faptul ca supravietuieste doar baschetul, e ceva grav. Noi am avut rugbi, fotbal si multe alte sporturi si acum nu mai avem nimic. Atit de mult s-a degradat totul incit sportul a devenit, de mult timp, o bila neagra. Este socant ca o capitala culturala sa nu aiba o echipa de fotbal care sa reprezinte orasul. Este inadmisibil si stau si ma intreb cum municipaliltatea a fost de acord sa lase destinele acestei echipe pe miinile acestui Werner Keul, care nu reprezinta nimic pentru Sibiu. A ingropat o data fotbalul si acum o face din nou", spune Hizo. Mall, in loc de stadionIn opinia lui Hizo, aceasta prabusire a fotbalului este premeditata, intrucit in locul stadionului se doreste construirea de mall-uri. „Este inadmisibil. O sa facem mall-uri sau garaje pe locul stadionului, pentru ca sportul nu este interesant. Ceea ce se intimpla acum este un fenomen social ingrozitor. Iar cei care au decis sa retraga echipa isi asuma o mare responsabilitate. O zona in centrul Romaniei, in care au crescut atitia sportivi de valoare, sa nu mai aiba o echipa a orasului, este mai mare rusinea. Sa nu poti sa tii macar o echipa de liga a treia este o mare rusine pentru organele locale. Johannis ar trebui sa nu mai iasa prin oras. Blocheaza toti copiii. Strand nu mai avem, stadionul e in paragina, cind, alta data era cel mai frumos din tara. Si-au batut joc de tot", sustine antrenorul prim divizionarei Ceahlaul Piatra Neamt. Vina lui JohannisAlaturi de Keul, in opinia lui Hizo, cea mai mare vina o poarta primarul Klaus Johannis. Acesta spune ca el a permis ca sediul clubului sa devina spatiu pentru firma lui Keul. „De la cap se-mpute pestele. Johannis stie foarte bine ca Municipalul a ajuns sediu pentru firma lui Keul. Terenul din spate a ajuns spatiu de depozitare pentru alte firme. Primarul ar trebui sa se mai plimbe si prin tara, nu numai peste hotare. Sa vada ce se intimpla si prin alte parti. Ce s-a facut de municipalitate la Piatra Neamt sau la Craiova. Toti de linga primar sint si ei vinovati, pentru ca au acceptat acest lucru. Probabil ca s-a ajuns la aceasta situatie pentru ca acestea sint interesele. Cred ca a ajuns situatia in care s-a ajuns, iar sibienii ar trebui sa ia atitudine", sustine antrenorul. Huzu atacaFost presedinte al clubului sibian, dar fortat sa plece in urma neintelegerilor avute cu Werner Keul, Huzu spune ca este o rusine situatia in care s-a ajuns. „E dureros ca fotbalul sibian a ajuns unde a ajuns. Sper ca timpul sa rezolve toate aceste probleme, care nu sint placute. Cred ca domnul Johannis ar trebui sa constientizeze ca, pe linga alte lucruri bune facute, ar trebui sa inteleaga ca si sportul ar trebui sa-l reprezinte. Nu cred ca trebuie sa ramina indiferent. Sa constientizeze ca nu putem sta deoparte de acest fenomen si avem nevoie de fotbal", spune Huzu. Cotora e trist Jucator emblematic pentru defuncta FC Inter, Florin Cotora a incercat si el sa ajute fotbalul sibian. In vara a fost cel care a purtat negocierile pentru preluarea formatiei din Ocna Mures. Spune ca sufletul ii e plin de durere. „Sint fara cuvinte. Mut de uimire. La inceput am vrut sa fac o treaba buna si m-am implicat cu toata fiinta, dar apoi, am cedat pas cu pas. Daca nu sint oameni sa inteleaga fenomenul, nu poti sa faci nimic. E dureros. Ma simt ca si cind mi-a murit cineva apropiat", spune Cotora. „Administrator de cont"In opinia lui Ovidiu Tilvan, fotbalul sibian a ajuns acolo unde au dorit conducatorii clubului. Spune ca vina ii apartine in totalitate lui Keul, care nu a reprezentat altceva decit „un administrator de cont". „Keul a fost un administrator de cont pentru acest club. Nu stiu cum cineva s-a astetat sa aiba rezultate, daca el habar nu avea de fotbal. Unde ati mai vazut sa vina un presedinte de echipa la pauza si sa dicteze ce schimbari trebuiesc facute. Nicaieri n-am mai intilnit asa ceva. Se purta cu toata lumea de parca era clubul lui, cind, de fapt, el invirtea banii primariei", spune Tilvan. „O pata neagra"Vestea ca echipa fanion a Sibiului s-a desfiintat l-a surprins si pe Cristi Pustai, antrenorul formatiei Gaz Metan Medias. Acesta spune ca este o pata neagra pe obrazul orasului. „Nu se poate ca un oras asa de mare ca Sibiul sa nu aiba macar o echipa reprezentativa. Sibiul este acum o capitala. Daca un oras aflat in plina dezvoltare nu poate sa tina o echipa de fotbal, nu mai am ce sa comentez", spune Pustai. Adrian Vasii l antrenor Nationala Under 17„Poate ca tot raul spre un bine. Sa speram ca acum or sa se ridice acei oameni care vor intradevar sa sustina fotbalul si sa treaca la comanda. E pacat pentru oras ca nu mai avem o echipa fanion, dar trebuie sa facem ceva"
Recomandarea zilei
Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana va invita astazi, 14 noiembrie, sa descoperiti un concert de muzica inspirat tocmai din aceste locuri. „Songs and Dances of Life/Cintece si dansuri ale vietii" este un album muzical ce pune fata in fata compozitii inspirate din muzica traditionala romana, ungara sau slovaca, cu piese celebre apartinind lui Franz Schubert, Franz Liszt si Leos Janáceck. „Songs and Dances of Life" vor putea fi auzite in ambianta fermecatoare a Galeriei de Arta Contemporana a Muzeului Brukenthal incepind cu ora 19:00, in cadrul Festivalului de Muzica de Camera SoNoRo. Evenimentul prezinta patru tineri muzicieni valorosi: Diana Ketler - pian, Christian Nas - viola, Razvan Popovici - viola si Alexander Sitkovietsky - vioara. Intrarea la acest eveniment este libera in limita locurilor disponibile.
Palarii norocoase
Desi a marturisit ca nu poarta palarii, Tariceanu a primit cu drag clopulMinistrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, a primit ieri, la Saliste, o palarie de cioban, din partea singurului palarier din Marginimea Sibiului, pentru „a avea succes". Virgil Ilies, palarierul celebru din judetul Sibiu, l-a sfatuit pe Cioroianu sa poarte clopul mai ales in Italia, ca sa nu mai aiba probleme cu presa. Ministrul a primit cu bucurie clopul, insa a apreciat ca „succesul nu se reduce la moda". El a replicat ca „probabil mesajul ar fi mai usor de inteles" daca ar purta produse traditionale romanesti. Acelasi cadou i-a fost facut si premierului Calin Popescu-Tariceanu, care a marturisit insa ca nu prea poarta palarii.Marturisire socantaUimit de talentul pastrat din generatie in generatie al palarierilor de la Saliste, Tariceanu a marturisit ca nu credea sa mai vada in Romania un palarier. Premierul a vizitat impreuna cu sotia atelierul familiei Ilies, intilnindu-l acolo pe cel mai mic membru al familiei, un baietel de doar patru luni de zile, mostenitorul traditiei palariilor de Saliste. Atit palarierul, cit si familia sa au marturisit ca au nevoie de sprjin de la Guvern, pentru ca micii producatori si mai ales cei care au pastrat traditiile, sa supravietuiasca. Premierul Tariceanu le-a promis chiar ca va lua masuri pentru a-i ajuta. „Sintem a doua generatie de palarieri. La noi in zona nu mai este nimeni care sa faca palarii. Noi facem palarii pentru toata tara, indeosebi pentru grupuri de elevi si dansatori din diverse zone geografice. Facem si palarii in functie de zona, dar si palarii obisnuite. Pentru o palarie de prim-ministru nu avem closuri asa mari, numai din lina", a declarat Valeria Ilies. Pe masura premieruluiPina la urma, Virgil Ilies a gasit o palarie domneasca care sa se potriveasca pentru primul ministru, dar i-a dat acestuia si un clop. Premierul a promis ca va darui un clop autentic romanesc si premierului ungar, cu care se intilneste astazi la Sibiu.Multa muncaVirgil Ilies povesteste ca un clop se face din lina care se trage pe calapod, se leaga cu sfoara, se tine in vopsea doua ore, se usuca, se lustruieste, pe urma se apreteaza si se usuca. Odata uscat, clopul se preseaza, iar se lustruieste, se pune musamaua, se taie, se tiveste si pe urma se coase manual captuseala si tricolorul. Pentru un clop bun este nevoie de 10 zile de munca. Vara, oierii sibieni obisnuiau sa bea apa din clop, atit de curat se pastra acesta. Valeria Ilies, palarier Saliste„Sintem a doua generatie de palarieri. La noi in zona nu mai este nimeni care sa faca palarii. Noi facem palarii pentru toata tara, indeosebi pentru grupuri de elevi si dansatori din diverse zone geografice. Facem si palarii in functie de zona, dar si palarii obisnuite"
Filme mute
Pina vineri, la Cluj-Napoca si Sibiu se desfasoara Zilele romano-germano-franceze ale filmului mut, sub motto-ul „Liniste, se filmeaza!". La Sibiu, aceasta seara este dedicata filmului mut german. La Teatrul Gong, incepind cu ora 19.00, vor fi prezentate ecranizarile „Ciudatul", in regia lui Walter Jerven, si „Tabu", renumita melodrama a lui Friedrich Wilhelm Murnau. Muzica primului film prezentat este creata de muzicianul german Jogi Nestel, iar cel de-al doilea film va fi acompaniat live de Trio Contraste din Timisoara, impreuna cu Dorin Cuibariu (clarinet, saxofon) pe muzica compozitoarei Violeta Dinescu. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German si Centrul Cultural Francez, ambele din Cluj-Napoca. Publicul are acces liber la proiectii.
Orice pentru locul 1
Steaua si Dinamo, in urmaInaintea disputarii ultimelor doua etape din acest tur de campionat, CFR Cluj si-a asigurat deja titlul neoficial de campioana de toamna. Avind 8 puncte inaintea ocupantei pozitiei secunde in clasament, Unirea Urziceni, si 10 in fata Rapidului, trupa lui Ioan Andone a facut o prima parte de sezon aproape perfecta, singurele „sincope“ reprezentindu-le egalurile cu Dinamo, Steaua si Poli Timisoara. Parcursul bun al „feroviarilor“ a venit si pe fondul unei perioade nefaste prin care trec cele mai titrate echipe romanesti, Steaua si Dinamo. Ambele se confrunta cu mari probleme de forma, dovada fiind nu doar pozitionarea in ierarhia Ligii 1 (locul 7, respectiv 5), ci si performantele europene dezamagitoare din acest sezon. Chiar si Rapid a cunoscut „turbulente“, insa formatia din Giulesti pare sa-si fi revenit din pasa neagra, mai ales dupa recenta victorie in fata „ciinilor“, obtinuta chiar in Stefan cel Mare. Astfel ca in cursa de urmarire a CFR-ului au ramas, deocamdata, trei echipe: Rapidul, Poli Timisoara si surpriza Unirea Urziceni, echipa ce are, dupa lider, al doilea numar de victorii in aceasta stagiune.„Daca vreau, opresc CFR-ul“George Becali, dispus sa faca orice pentru a o opri pe CFR din cursa pentru titluVazind avansul capatat de CFR Cluj in fruntea clasamentului, unii dintre oficialii echipelor ce se bat la titlu au dat de inteles ca vor apela la toate modalitatile pentru a recupera terenul pierdut. Un caz concret este cel al lui George Becali, patronul Stelei. Un obisnuit al declaratiilor socante, acesta nu a exclus posibilitatea implicarii sale in jocuri de culise, tocmai pentru a impiedica formatia „feroviara“ sa-si adjudece campionatul in acest sezon: „Pe CFR Cluj doar eu ii pot opri, dar pentru asta trebuie bagati multi bani la echipele cu care vor juca. Este posibil ca eu sa fiu acela care ii va opri, iar Rapidul sa ia campionatul“. De altfel, Becali nu este la prima afirmatie de acest gen, nu cu mult timp in urma el sustinind ca, din retur, va incepe sa „apese pe butoane“, cu referire clara la practicile mai putin ortodoxe care urmeaza sa fie puse in aplicare. „Nu este fair-play sa spuna asa ceva. Chiar daca face lucrurile pe care declara ca le face, nu ar trebui sa spuna. Nu vreau sa mai comentez ce spune Gigi Becali. Poate o sa se ajunga iar la situatii cind o sa alerge dupa jucatori cu sacosa de bani, ca anul trecut. Nu stiu concret nimic, dar daca Gigi Becali spune ca le stimuleaza pe adversarele noastre, eu il cred“, a sunat replica presedintelui lui CFR Cluj, Iuliu Muresan, referitor la spusele lui George Becali. „Stiu ca au fost formatii care au jucat impotriva noastra pe prime foarte mari. Fotbalistii sint prieteni intre ei si vorbesc, iar eu am aflat primele pe care le iau adversarii nostri. Sint prime de 10.000, chiar si de 20.000 de euro la unele echipe. Nu presupun nimic, dar e suspect“, a mai adaugat presedintele CFR-ului.
Hotariri bisericesti
Simbata, la Manastirea Brincoveanu, s-a desfasurat sedinta Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Romane Sibiu. In cadrul acesteia fiecare departament a propus o serie de activitati si initiative, care s-au concretizat in mai multe hotariri ratificate prin vot unanim. Astfel, in cadrul sectorului cultural s-au facut propuneri pentru planul editorial pe anul 2008, urmind ca la urmatoarea sedinta a Consiliului Eparhial sa fie hotarita lista finala, demersuri pentru infiintarea unui laborator de restaurare carte, icoane, obiecte de patrimoniu, aprobarea Calendarului Crestin Ortodox pentru anul 2008. De asemenea, s-au luat masuri in cadrul sectorului Administrativ-Bisericesc: aprobarea rearondarii parohiilor din zonele urbane, urmarindu-se organizarea parohiilor in jurul bisericilor in scopul eficientizarii activitatii pastorale, infiintarea Centrului de Consultanta pentru Proiecte din fonduri europene, infiintarea de noi parohii: Selimbar II si Zarnesti III, infiintarea de Cercuri Misionare in protopopiate in directa relationare cu consilierul misionar-pastoral al Arhiepiscopiei, aprobarea unui plan de credite profesionale din necesitatea evaluarii activitatii administrative si pastoral-misionare a preotilor, asigurarea asistentei sociale in orfelinate si camine de batrini de catre preotii parohi pe raza carora se afla aceste asezaminte. IPS Laurentiu Streza, mitropolitul Ardealului
Pe scurt
Craiova, sanctionata de FIFAForul International a decis ieri sa amendeze Universitatea Craiova cu 180.000 de euro. Mai mult, formatia din Banie nu va avea dreptul de a efectua nici un transfer pina in luna noiembrie a anului viitor. Aceste decizii au fost luate in urma memoriilor depuse de brazilienii Marquinhos, Negri si Edu Magri. Cei trei brazilieni au fost adusi la echipa in epoca Dinel Staicu, insa nu si-au primit salariile timp de 3 luni. La parasirea Romaniei, cei trei au amenintat Craiova cu plingeri la UEFA. Hotarirea forului este definitiva si irevocabila. C. S. Cupa Davis, la SibiuPentru meciul din turul intii al Grupei Mondiale a Cupei Davis, impotriva Frantei, Romania a ales sa evolueze la Sibiu. Partida va avea loc in perioada 8-10 februarie, in Sala „Transilvania“. Cu toate ca nu dispune de numarul minim de locuri necesar pentru a gazdui o astfel de competitie, (n.r., 4.000), reprezentantul departamentului de evenimente al ITF, Alison Sowerby, si-a dat acordul ca intilnirea sa se dispute in Sala „Transilvania“. C. S.Mitea reintra in terenNicolae Mitea a revenit pe gazon, dupa o accidentare la glezna dreapta care l-a impiedicat sa joace fotbal tot acest sezon. Romanul a evoluat pentru echipa secunda a lui Ajax Amsterdam, in meciul terminat la egalitate, scor 2-2 cu RKC. Mitea a intrat pe teren in minutul 60. Antrenorul echipei a doua, Aaron Winter, a precizat la finalul jocului ca atacantul mai are mult de tras pina sa revina la forma care l-a consacrat. C. S.Lovitura grea pentru BayernFundasul brazilian Lucio, component al echipei de fotbal FC Bayern München, a fost suspendat patru meciuri si va putea evolua din nou pentru gruparea bavareza abia in luna februarie 2008. Fotbalistul a fost sanctionat in urma unui incident care s-a petrecut in timpul partidei contra campioanei VfB Stuttgart, pierduta de Bayern cu scorul de 1-3. Lucio i-a aplicat o lovitura cu cotul elvetianului Ludovic Magnin. Dupa o analiza amanuntita a reluarii, Federatia din Germania a dat verdictul: patru etape de suspendare. In aceste conditii, aparatorul va reveni pe gazon in 2 februarie, intr-un meci cu Hansa Rostock. C. S.Anchetati de politiePolitia a retinut si a anchetat 12 actuali si fosti fotbalisti de la FC Thun acuzati ca au întretinut relatii sexuale cu o minora, incepind cu începutul anului 2007. Autoritatile din cantonul Berna au confirmat ca jucatorii au fost interogati, alaturi de alti noua barbati, si ca au fost efectuate perchezitii în casele lor. Persoanele sint acuzate ca au întretinut de mai multe ori relatii sexuale de la începutul acestui an cu o fata în virsta de 15 ani, care, de curind, a împlinit 16 ani, virsta majoratului în Elvetia. G. G.
Doua vieti curmate pe soselele clujene
Impact mortalEforturile medicilor s-au dovedit inutile in cazul lui OctavianUn tinar de doar 17 ani a murit luni noaptea in urma unui incident rutier petrecut pe Drumul National 1. Lucian Octavian Moldovan, din comuna Gilau, se plimba cu masina impreuna cu un prieten. Cei doi se indreptau catre municipiul Cluj-Napoca, la volan aflindu-se prietenul sau, Alin Rus, de 21 de ani. Din primele cercetari ale autoritatilor reiese faptul ca autoturismul marca Ford cu care se deplasau cei doi a ramas fara benzina, tinerii fiind nevoiti sa traga pe partea dreapta a carosabilului. In loc ca unul dintre ei sa alerge pina la benzinaria aflata la citeva sute de metri distanta, au hotarit sa impinga masina pina la statia de alimentare. „Am pus avariile, stiu sigur ca le-am pus, ca asa se face cind se intimpla sa ramii cu masina pe marginea drumului“, a spus ieri seara Alin Rus. Nu a trecut mult pina cind masina impinsa de cei doi a fost lovita in plin de o autoutilitara care circula in aceeasi directie.Clipe de cosmar„Eu impingeam din lateral masina si Octavian era pe partea cealalta, ca sa tina volanul“, si-a mai amintit tinarul de 21 de ani. Citeva clipe mai tirziu, prietenul sau zacea pe carosabil, dupa ce autoutilitara izbise autoturismul ramas fara combustibil si care a trecut peste tinarul de 17 ani. Decesul a survenit pe loc. Mai bine de 10 minute, echipajele de salvare au incercat sa-l resusciteze pe tinar, insa, din nefericire, nu au reusit. Potrivit autoritatilor, incidentul s-a produs intr-o clipa de neatentie, pe fondul nepastrarii regulamentare a distantei dintre autoturisme.Fara vinaIeri la prinz, o femeie de 75 de ani din Turda a fost lovita de o autoutilitara care dadea cu spatele. Evenimentul rutier a avut loc pe strada Alecu Russo din localitate, drum care nu are trotuare. Victima, Ana Hidicas, se deplasa pe carosabil. La un moment dat, Vasile Rus, soferul unei autoutilitare marca Rocar, a vrut sa efectueze o manevra de intoarcere si, la deplasarea cu spatele, din cauza vizibilitatii scazute, nu a observat femeia care circula pe marginea drumului. Victima a decedat pe loc, in ciuda interventiei prompte a medicilor.
Pe scurt
Pregatiri pentru alegeri si referendumCu ocazia celor doua scrutinuri din 25 noiembrie, judetul Cluj va avea la dispozitie aproximativ 1,3 milioane de buletine de vot. Daca cele pentru alegerile europarlamentare au fost deja primite, cele pentru referendum vor fi aduse vineri de la Odorheiul Secuiesc. Din delegatia care se va deplasa in Harghita vor face parte prefectul Calin Platon, presedintele BEJ pentru referendum, judecatoarea Daniela Griga, respectiv un reprezentant al Jandarmeriei. Totodata, prefectul se va deplasa miine la Bucuresti, impreuna cu presedintele BEJ pentru europarlamentare, judecatorul Petru Urs, pentru a aduce stampilele de vot necesare alegerii romanilor in Parlamentul European. A. P.1.000 de noi locuri de muncaCasa de Cultura a Studentilor (CCS) din Cluj-Napoca gazduieste miine cea de a IX-a editie a Bursei Locurilor de munca E-Works, intre orele 11 si 16. Peste 1.000 de joburi vor fi puse la dispozitia clujenilor de 28 de firme multinationale sau autohtone. Se cauta lucratori in domenii precum vinzarile, comertul, IT, relatiile cu publicul sau secretariatul. 400 de joburi sint oferite de hipermarketul Real, din care 40% sint rezervate persoanelor cu studii medii. Ca noutate, vor fi prezente si firme straine care recruteaza personal pentru viitoarele sucursale din Romania. Sint programate in cadrul bursei cursuri de pregatire si traininguri. F. T.Adriana Saftoiu la ClujFosta consiliera a presedintelui Basescu, Adriana Saftoiu, va fi prezenta miine la Cluj, unde va sustine o conferinta in fata studentilor de la Jurnalism. Evenimentul va avea loc de la ora 12, in Amfiteatrul „Woodrow Wilson“ al Facultatii de Stiinte Politice, Administrative si ale Comunicarii din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“. Tema conferintei este „Statutul purtatorului de cuvint“, iar la final, publicul este asteptat sa puna intrebari. Va fi prezentat cu acest prilej volumul „Vocile puterii. De vorba cu purtatorii de cuvint“, lansat de curind de Adriana Saftoiu. F. T.Vernisaj la Expo EconomicaAstazi, de la ora 18, are loc vernisajul unei expozitii de panouri fotografice avind ca teme „Imago pietatis – Restaurarea, cult si istorie“, „Il Crocifisso di Longiano Iconostasul din Ciceu-Giurgesti“ si „Parcursuri paralele“. Manifestarea este gazduita de Galeriile Economica ale Facultatii de Stiinte Economice din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai“ (str. Teodor Mihali, nr. 58-60). Printre organizatori se numara Centrul Cultural Italian din Cluj-Napoca si o serie de institutii din Italia. F. T.Marginalizare pozitiva pentru taranistiAlexandru Herlea, membru al PNTCD, a declarat ieri ca marginalizarea, in ultimii ani, a partidului a fost benefica, intrucit, astfel, el „s-a curatat“ de persoanele care isi urmareau doar interesele personale. Herlea, care candideaza pentru functia de europarlamentar, a fost Ministru al Integrarii Europene in perioada ‘96-’99 si, ulterior, ambasador al Romaniei pe linga UE timp de un an, intre 2000 si 2001. In prezent, este profesor in Franta, la Universitatea de Tehnologie Belford-Montbeliard. A. P. Travka, in turneu la ClujTrupa Travka va sustine vineri un concert in clubul Roland Garros. Formatia de rock a sustinut simbata un concert in Bucuresti, de unde se va deplasa la Cluj-Napoca, iar apoi in alte orase din tara. Travka sustine un turneu national pentru promovarea celui de-al doilea album, intitulat „Vreau sa simt Praga“. Turneul „Live Tour 2007“ va mai trece prin Buzau, Lugoj, Constanta, Timisoara, Pitesti, Brasov si Cimpina. Trupa a fost lansata in anul 2002. Evenimentul din Roland Garros va incepe de la ora 21. R. N. La volan fara permisUn tinar de 29 de ani este ur-marit penal pentru conducere fara permis si fals privind identitatea, dupa ce le-a dat un nume fictiv agentilor care l-au oprit in trafic. Evenimentul a avut loc duminica dimineata pe Drumul National 16. In urma unui filtru, agentii de politie au oprit o Dacie 1310 pentru verificari. Soferul nu poseda nici un act de identitate si nici documentele autoturismului, astfel ca a fost condus la un post de politie pentru verificari. Tinarul a declarat ca se numeste Silviu Marian J. si ca are 28 de ani. A doua zi s-a prezentat pentru confirmari cu actele la postul de politie, unde autoritatile au stabilit ca se numeste Petru G., are 29 de ani si nu poseda permis de conducere. In prezent el este cercetat penal. A. D.Loviti pe trecereTrei persoane au fost lovite in doua accidente produse ieri pe trecerile de pietoni din oras. In ambele cazuri, autoritatile sustin ca a fost vorba de neatentie la volan. Primul eveniment s-a produs la intersectia strazilor Calea Manastur cu Calea Floresti, unde Cristina M., de 47 de ani, a fost accidentata usor de o Dacie, condusa de Ferencz D., de 48 de ani, din Cluj-Napoca. Al doilea accident a avut loc in jurul orei 15 pe Calea Motilor. Lucica C., de 53 de ani, si Florentin Cristian R., de 30 de ani, ambii din Cluj-Napoca, au suferit rani usoare dupa ce soferul unei Dacii 1310 nu le-a acordat prioritate la traversarea strazii pe o trecere de pietoni semnalizata. A. D.
Proceduri infernale
De cind toata lumea plimba pisica banilor necheltuiti pentru reabilitarea scolilor, ai senzatia ca ritmul catastrofal al derularii programelor e dat asa, de la natura. Scolile de orice tip intra in niste proceduri de licitatie infernale, care imping toate lucrarile luni de zile. Timpii morti sint incredibil de lungi. Ce se uita este ca tot cei care conduc, Guvernul si Parlamentul, sint facatorii de reguli, iar daca regulile se dovedesc proaste, ele pot fi schimbate.Procedurile de licitatie sint greoaie pentru ca se doreste ca marea coruptie sa scada. Pe de alta parte, mecanismele Uniunii Europene sint si ele extrem de lungi si stufoase din punctul de vedere al birocratiei. Sigur, daca oamenii de la toate nivelele muncesc din greu, banii pot fi cheltuiti cu folos. Totul se face, insa, in niste etape deloc „prietenoase“, care-i lasa pe responsabilii cheltuirii banilor in situatii greu rezolvabile. E clar ca, atunci cind regulile sint proaste sau greoaie, ele pot si trebuie sa fie schimbate, iar schimbarile se pot face dinspre cei care genereaza legislatia, nu de catre primarii, nu de catre inspectoratele scolare, nu de catre scoli.
scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro
Reprezentantii PSD au cerut demisia ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, sustinind ca e un pericol pentru relatiile externe ale Romaniei. Ei il acuza ca nu a fost capabil sa gaseasca solutii pentru criza romanilor din Italia. Cum comentati acuzatia opozitiei la adresa ministrului de Externe?
In hala din Mihai Viteazu bate vintul
Andreea Pop, 29 de ani, consultant financiarRafturile din noua hala isi asteapta clientii„Ce ar mai putea fi zis in plus? Au «terminat-o» si pe asta. Piata Mihai Viteazu era, cred, singura din Cluj unde veneau si vindeau, in mare masura, taranii, nu intermediari, asa cum se intimpla peste tot. Mi se pare o mare greseala, pentru ca, pe linga nedreptatea adusa acelor oameni, autoritatile din Cluj incurajeaza specula, intermediarii fiind singurii care au de cistigat“.Ioan M., 35 de ani, taximetrist„Da. Am auzit de treaba asta. I-au tot mutat pe bietii tarani: din centru i-au trimis in Abator, de acolo la IRA si probabil ca acuma urmeaza sa-i trimita prin capatul Somesenilor, undeva, sa-i scoata din Cluj. Treburi din astea, cu intermediarii care luau in stapinire pietele din Bucuresti, vedeam numai pe la televizor, acum citiva ani. Uite ca am ajuns sa vad si la Cluj“.Tatiana Varga, 40 de ani, casnica„Bataie de joc, domnule, asta este parerea mea. Nimeni nu s-a gindit la timpul potrivit la oamenii care n-au de unde sa plateasca atitea milioane ca sa stea in hala aia, iar despre conditiile actuale nici nu are rost sa mai vorbesc. Oare edilii nostri nu fac piata? Sau se duc si cumpara numai de la mall, produse de import? Alea or fi mai bune!“Grigore Florea, 61 de ani, pensionar„Apai, nu e prima oara cind se intimpla o treaba ca asta. Daca tineti minte, cu Piata Abator a fost la fel. Nu a fost pe placul mafiei din Cluj, deoarece veneau acolo producatori nu numai din imprejurimi, ci de peste tot din tara: stiu ca veneau foarte multi de prin sud, cu marfa foarte ieftina. Au desfiintat-o si pe aia. Acuma, au facut ce au facut si au desfiintat-o si pe asta“.Mihaela R., 43 de ani, educatoare„Mie mi se pare ca era doar o chestiune de timp pina sa se ajunga la asa ceva. Poate ca exagerez, dar cred ca exista un cerc de interese, care fac tot posibilul, de multa vreme, sa-i elimine pe producatorii din pietele clujene. Piata Mihai Viteazu a fost singurul loc unde pina acuma n-au avut ce face. Acum, am ajuns sa fim obligati sa cumparam de la bisnitari“.
Oferte turistice romano-bulgare
Romania si Bulgaria ar putea lucra impreuna la crearea de oferte comune ale circuitelor turistice care sa cuprinda locatii din cele doua tari, potrivit unui comunicat transmis, marti, agentiei NewsIn, de catre Ministerul pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL). La aceasta concluzie au ajuns, ieri, ministrul Turismului, Ovidiu Silaghi, si Anelia Krushckova, presedintele Agentiei de Stat pentru Turism din Bulgaria, in cadrul Tirgului Mondial de Turism World – Trade Market, la Londra. „Cu o lungime a litoralului mai mare cu o treime decit litoralul romanesc, Bulgaria si-a dezvoltat oferta turistica pe specificul litoralului, dar nu beneficiaza de diversitatea geografica si culturala pe care o are Romania. De aceea, crearea unei oferte comune care sa cuprinda locatii turistice din ambele tari ar putea aduce mai multi turisti in aceasta zona a Europei, ambele tari avind numai de cistigat, atit financiar, cit si ca prestigiu turistic“, a spus Silaghi. Ministrul a subliniat si potentialul eco-turistic al Romaniei si considera ca acest tirg este o foarte buna oportunitate de a relua dialogul cu marii tour-operatori. „Ne-am propus sa intarim contactele cu acestia, sa le prezentam in mod concret ofertele noastre de turism. Ceea ce incercam sa-i convingem pe prietenii nostri din lume este ca Romania, pe linga vizibilitate, devine din ce in ce mai atractiva mai ales din punctul de vedere al eco-turismului“, a declarat Ovidiu Silaghi.
Salariul minim va fi de 500 de lei
Vosganian nu se teme de efectele maririi salariului minim la 500 de leiMinistrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat, ieri, ca majorarea salariului minim la 500 de lei, fata de 450, stabilit initial prin bugetul pe 2008, va avea un impact mic asupra fondurilor publice, argumentind prin numarul mic al celor din administratie cu salarii sub 500 lei. „Impactul pe buget va fi mic, suportabil. La jumatatea anului viitor am putea renegocia valoarea salariului minim pe economie“, a declarat Vosganian.Ministrul Muncii, Paul Pacuraru, a anuntat, luni seara, dupa o intilnire cu reprezentantii sindicatelor si cu cei ai patronatelor, ca salariul minim la nivel national va fi, in 2008, de 500 de lei, valoare unica valabila atit in contractele colective de munca intre sindicate si patronate, cit si pentru salarizarea bugetarilor, pentru prima data in ultimii ani. „Vom elabora saptamina viitoare hotarirea de guvern. Sindicatele au cerut, in masura in care cresterea economica pentru anul 2008 va fi buna, ca la rectificarea bugetara salariul minim sa mai poata creste“, a spus Pacuraru. Premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat ca stabilirea salariului minim la 500 de lei se inscrie pe linia politicii salariale a Guvernului, dar a recomandat prudenta in politicile sociale si a precizat ca orice majorare salariala trebuie sa fie in acord cu productivitatea muncii. Reprezentantii marilor centrale sindicale vor hotari in zilele urmatoare daca vor continua conflictul colectiv de munca si sint dispusi sa continue negocierile cu patronatele, pentru ca valoarea de 500 de lei pentru salariul minim a fost propunerea guvernului, nu si valoarea acceptata de sindicate. Sindicalistii au declarat ca valoarea propusa de guvern nu este neaparat valoarea pe care au dorit-o sindicatele, iar negocierile cu patronatele pot continua. Sindicatele si patronatele au inceput, in urma cu 2 luni, negocierile pentru stabilirea valorii salariului minim pe economie pentru anul 2008.
Cartea de mall-center
Al doilea magazin Diverta lansat la Cluj vine sa schimbe radical conceptul de librarie cu care clujenii sint obisnuiti. Pe scurt, afacerea Diverta ajunge in 2007 la nivelul de 47 de milioane de euro si intra intr-o zona de redresare, dupa ce, potrivit oficialilor companiei, ultimii 2 ani au fost mai dificili pentru acest business, insa totusi a avut o crestere de peste 30% a cifrei de afaceri. Cum arata o librarie moderna? In mod cert nu mai e localul prafuit, ingesuit, tot numai rafturi si carti ingramadite. Gata cu tejghelele de lemn ciobit si cartile pe care clientul nu mai are voie sa le atinga, in timp ce un vinzator posac se agita la fiecare miscare de acest fel in magazinul sau. „Exista un loc de lectura dotat cu canapele si fotolii comode, in care clientul poate citi si servi o cafea in timp ce lectureaza, exista si o zona de joaca si, mai mult, exista si zone-atelier unde vor fi organizate periodic ateliere de desen sau de lectura pentru copii“, a declarat Dan Rosu, general manager al Diverta, la deschiderea celui de-al doilea magazin Diverta in Cluj, in incinta Iulius Mall. Este primul magazin regional care imbraca haina noului concept, care in prealabil a fost testat in Bucuresti. „Investitia s-a ridicat la putin peste 500.000 de euro si nu a privit doar amenajarea celor 700 de metri patrati, cit masoara magazinul, ci si stocurile de marfa. Noul tip de afacere se simte bine clar in marile aglomerari comerciale, care, ca si acest mall, pot oferi un trafic de cel putin 10 milioane de vizitatori pe an“, a mai punctat Dan Rosu. „Pina la sfirsitul anului intentionam sa ne dublam suprafata de vinzare. Piata Clujului ar putea suporta linistit sase-sapte librarii de acest tip. Avem in plan sa mai deschidem inca trei magazine de acest tip in Cluj, in urmatorii 3 ani, urmind, evident lansarea in magazine tip-mall. Pina in prezent, sintem in discutii cu Atrium si cu Academia“, a mai precizat Dan Rosu. El crede ca promovind in fiecare luna o carte in incinta librariei va redeschide apetitul publicului pentru citit, in conditiile in care in prezent genul beletristic, cartile pentru copii si cartile de specialitate fac vinzarile pe acest segment de piata. Cifra de afaceri estimata pentru 2008 va fi de 65 de milioane de euro si se va axa pe vinzarea de carte promovata asiduu inclusiv in conceptul de „carte-cadou“, dar si din filme si jocuri video, marile cistigatoare ale anului 2007.
Mai ieftin cu aripi decit cu trenul
Cluj – Bucuresti, din 2008Primul zbor al Wizz Air de pe Aeroportul International Cluj-Napoca a fost spre LondraOficialii companiei au promis sa ajunga mai mari decit Tarom si mai ieftini decit trenul, anul viitor, dupa ce vor lansa primul zbor intern Cluj – Bucuresti. „Estimam ca vom transporta in total 4,3 milioane de pasageri in 2007, iar pentru 2008, apreciem ca numarul acestora va creste la 6,5 milioane de pasageri“, a prezentat ieri, la Cluj, Jozsef Varadi, CEO Wizz Air. In plus, Clujul va deveni centrul de operatiuni al Wizz Air „de indata ce lucrarile la cladirea noului terminal vor fi incheiate, pentru ca acolo ne veti putea gasi“, a mai punctat Jozsef Varadi. Numarul de pasageri estimat pentru 2008 este „cit numarul total cumulat al pasagerilor Tarom si Blue Air“, mai afirma oficialul companiei. Pina in februarie 2008 compania va opera pe 15 rute din Romania si va oferi inca 51 de noi locuri de munca.Primul milion„Pina in anul 2008 vom avea un trafic de un milion de pasageri la nivelul Romaniei. Cit despre Cluj, la nivelul anului viitor estimam a avea 300.000 de pasageri, numar care in 2009 se va dubla si va ajunge la 600.000 de pasageri. In 2010 vom ajunge sa asiguram un trafic de 900.000 de pasageri doar la Cluj“, a spus Jozsef Varadi. In prezent, compania opereaza de la Cluj zboruri spre Londra, Budapesta, Roma si Barcelona, dar cu incepere din 29 februarie va opera zboruri in si dinspre Bucuresti si Dortmund, iar din luna mai 2008 aeronavele Wizz Air vor pleca din Cluj si inspre Valencia si Milano, respectiv Bergamo. O calatorie pina la Bucuresti va costa doar 49 de lei, cu conditia ca pasagerii sa-si rezerve biletele din timp, cu cel putin citeva saptamini inainte. Rezervarea de bilete se poate face fie pe Internet, fie telefonic. „Cu incepere din 15 mai 2008, Clujul va fi urmatoarea baza operationala a Wizz Air, practic cea de-a opta si, din acel moment, compania va avea o aeronava permanent pe aeroportul clujean si va deschide noi destinatii“, a mai punctat Jozsef Varadi. Noi locuri de muncaIn conditiile in care un milion de pasageri creeaza aproximativ 2.000 de locuri de munca, studiile companiei au apreciat ca prezenta sa in regiune va genera, prin traficul de pasageri pe care il va aduce, circa 8,3 milioane de euro cheltuiti in zona in 2008. „In 2010, pasagerii Wizz Air vor cheltui in aceasta zona aproximativ 23,1 milioane de euro“, a conchis Jozsef Varadi.
Italia este criticata la PE pentru decretul de expulzare
Semnal politic din partea PECazul Giovanna Regianni a ajuns pe masa de lucru a europarlamentarilor europeniRezolutia urmeaza sa fie supusa votului joi in Parlamentul European si nu are valoare legislativa. Mesajul ei, daca va fi votata, este un semnal politic trimis catre statele membre ale Uniunii Europene, nu doar catre Italia sau Romania. Eurodeputatii au recunoscut, in cadrul dezbaterilor de luni seara, care s-au prelungit pina dupa ora 20, ca integrarea comunitatii rome este un „esec“ al Europei, care nu a stiut „cum sa ajute aceasta populatie cu o cultura aparte“, a subliniat liderul socialistilor europeni, Martin Schulz. Toti vorbitorii au remarcat discriminarile la care a fost si este supusa populatia roma, de-a lungul timpului si in prezent. Ei au fost de acord, insa, ca, daca Europa are datoria de a face eforturile necesare pentru a-i ajuta sa se integreze, si comunitatea roma are datoria de a oferi reciprocitate, adica de a respecta legile si regulile statelor europene in care se stabilesc membrii sai.„Ingrijorat“ de situatia din ItaliaComisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, a deschis dezbaterile cu o declaratie a Comisiei Europene pe tema directivei 38/2004, care stabileste dreptul de libera circulatie al cetatenilor europeni pe teritoriul Uniunii. Actul „permite expulzarea cetatenilor care reprezinta o amenintare suficient de clara si serioasa“ pentru siguranta statului, dar, a spus Frattini, „deciziile trebuie sa se ia de la caz la caz, cu respectarea procedurilor de fond“. El a punctat faptul ca Parlamentul italian are 60 de zile la dispozitie pentru a analiza si vota decretul emis de guvern, de la data adoptarii acestuia, care a fost 7 noiembrie. „Pozitia Comisiei Europene fata de acest decret va depinde de versiunea finala adoptata de Parlamentul italian, care il poate modifica“, a subliniat Frattini. Comisarul s-a declarat ingrijorat de „manifestarile rasiste si xenofobe“ care au insotit aplicarea actului in Italia.Frattini, acuzat ca poarta doua politici diferite Totodata, Frattini a afirmat ca fondurile structurale ce revin Italiei ar putea fi un ajutor in sensul „incluziunii comunitatii rome“, deoarece ar putea ajuta la integrarea sociala a acesteia, la educatie, la dezvoltarea unor programe de asigurari sociale. „Pina acum s-au cheltuit peste 275 de milioane de euro pentru proiecte care au vizat comunitatea roma, iar Romania si Bulgaria au primit, in perioada 2004-2006, 60 de milioane de euro din fondurile de preaderare pentru aceasta problema“, a mai spus Frattini. El a subliniat ca, desi Comisia promoveaza o politica de non-discriminare, va sustine si statele care „vor sa isi apere cetatenii“ de infractiuni. Frattini a fost criticat vehement de catre mai multi eurodeputati italieni, care l-au acuzat ca una declara in ziarele italiene si alta prezinta in fata lor. „Pe cine ar trebui sa credem, pe politicianul care spune un lucru in ziare sau pe comisarul care vine in fata noastra cu o alta atitudine?“, a intrebat eurodeputatul Frassoni, din partea Grupului Verzilor din PE.Liderii europeni nu sint de acord cu formularea „Nu am reactionat la timp si acum nu putem face fata unei situatii care ne-a explodat in nas. Cerem infiintarea unei agentii europene speciale pentru rezolvarea problemelor de integrare ale romilor“, a spus Antonio Tajani (PPE-DE). Liderul PSE, Martin Schulz, a solicitat Guvernului italian sa isi respecte obligatiile asumate in numele legilor comunitare, deoarece „pina acum nu s-a ridicat la inaltimea cerintelor“. Liderul ALDE, Graham Watson, a atentionat ca populatia roma nu trebuie identificata cu poporul roman, dupa cum „nu putem identifica populatia roma cu orasul Roma. Este pacat ca Italia nu a valorificat fondurile europene pe care le avea la dispozitie pentru integrarea acestei populatii. Dar nu putem permite statelor membre sa reformuleze directivele europene in vigoare. Sper ca Parlamentul italian sa corecteze decretul si sa ii asigure coerenta cu legislatia europeana“, a atras el atentia.Propuneri si solicitari inaintea votului de miineCriticile eurodeputatilor italieni adresate lui Frattini cum ca acesta ar profita de conjunctura din Italia pentru a-si face campanie politica au fost respinse de catre inaltul oficial al CE. El a subliniat ca s-a ocupat de mai mult timp de problema comunitatii rome din Italia, la solicitarea primarilor italieni. „Nu se poate spune ca nu am luat pozitie. Nu cred ca cineva se poate indoi de faptul ca sint avocatul libertatii de miscare. Romanii stiu ce am facut eu pentru a ajuta Romania sa intre in UE“, a mai spus comisarul pentru Justitie. Eurodeputatii prezenti la dezbaterea de luni seara au insistat pe ideea ca decretul italian privind expulzarea nu respecta legislatia europeana in vigoare. S-a solicitat numirea unui raportor al PE pentru situatia romilor, iar Comisia Europeana sa instituie un fond special pentru integrarea comunitatii rome. O alta propunere, venita din partea eurodeputatului Jan Marinus Wiersma (PSE), a fost de numire a unui comisar european pe problemele colectivitatii rome. Votul asupra rezolutiei discutate in PE se va da miine.
?Nebunii?, discriminati de angajatorii romani
Frica de specialistiBolile mintale dau foarte prost la CV in RomaniaPonderea populatiei care stie despre bolile mintale din experienta directa sau din interactiune cu alte persoane se ridica la circa 40%. In ceea ce priveste interactiunea cu institutiile relevante, dintre toate persoanele care consulta un medic de familie, 10% ajung sa consulte si un medic psihiatru, iar 7% un psiholog. Aceasta pentru ca majoritatea prefera sa mearga la farmacie (80%) si 49% dintre ei cer sfatul preotului. In concluzie, medicii psihiatri, psihologii, dar si asistentii sociali constituie grupuri profesionale cu notorietate redusa. Mai mult, capitalul de incredere acordat acestor profesionisti este relativ redus. Din pacate, persoanele cu probleme de sanatate mintala sint asociate cu persoanele violente. „Acest lucru nu este adevarat. Dintr-un raport al politiei, din 60 de crime comise intr-un an, doar sapte au avut ca autori persoane cu astfel de probleme“, a declarat ieri la Cluj Mugur Ciumargeanu, directorul Centrului National pentru Sanatate Mintala.Neacceptati in societatePotrivit studiului, in Romania, peste trei sferturi din populatie (79,6%) considera stresul drept cauza a bolilor mintale, iar 85% dintre ei considera cea mai potrivita modalitate de tratament a bolilor psihice discutiile cu familia si prietenii, si nu consultul unui specialist. Din pacate, aceste persoane sint inca discriminate la noi in tara. Astfel, 58% dintre respondenti sint de parere ca „cei mai multi oameni“ nu ar accepta o astfel de persoana ca prieten apropiat, iar 47% considera ca „cei mai multi oameni“ vad internarea intr-un spital psihiatric drept un esec personal. „Lumea nu intelege de fapt cit de normala este o boala psihica, si aici ma refer la cele mai usoare, cum ar fi depresia sau anxietatea. 30% dintre noi am avut, avem sau vom avea probleme mintale, insa ne este frica sa cerem ajutor“, explica Mugu Ciumargeanu.Acces greu pe piata munciiAbia cind vine vorba de ocuparea unui loc de munca se vede cu adevarat discriminarea persoanelor cu deficiente mintale. Daniel Don, directorul Agentiei Juetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Cluj, ne-a declarat ca persoanele cu boli mintale intra mai greu pe piata muncii decit alte categorii, cum ar fi oamenii cu deficiente motorii, de exemplu. „Legea 448/2007 le permite angajatorilor sa aiba mai multe variante in ceea ce priveste angajarea acestor persoane. Din pacate, ei opteaza sa nu angajeze, ci sa achizitioneze bunuri sau servicii de la unitatile protejate. Aceste unitati trebuie sa aiba in componenta lor 30% din totalul angajatilor care sa fie persoane cu dizabilitati“, este de parere Don. Prin aceste unitati protejate se incearca sa se creeze niste locuri de munca, dar integrarea sociala este mult mai greu de facut, deoarece oamenii cu probleme lucreaza tot intr-un colectiv cu un numar restrins de persoane, multe dintre acestea cu dizabilitati. „Ei practic se intilnesc tot in mediul lor. Cei cu dizabilitati mintale intra greu pe piata de munca, deoarece, in primul rind, angajatorii considera ca nu au discernamint si nu au responsabilitate vizavi de slujba lor“, mai spune directorul AJOFM Cluj. In viziunea acestuia, cadrul legislativ ar trebui sa fie mai restrictiv pentru populatie si sa li se impuna angajatorilor unele conditii pentru a atrage forta de munca din rindul acestei categorii defavorizate.Campanie impotriva stigmatizariiProiectul „Ai incredere in mintea lor!“ a fost finantat printr-un program PHARE cu 140.000 de euro. Sondajul prezentat ieri la Cluj de Centrul National pentru Sanatate Mintala a fost realizat pe un esantion reprezentativ de 1.070 de persoane, in 67 de comune si sate, de catre Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii. Agentia de Monitorizare a Presei, alaturi de alti parteneri, au lansat ieri la Cluj campania impotriva stigmatizarii persoanelor cu probleme mintale, sub sloganul „Adevarul despre mintea lor e ascuns de mintea noastra“.
Agenda zilei
Partymiercuri • ora 21 • Autograf ClubIn Autograf Club, incepind cu ora 21, va avea loc un latino party, cu concursul scolii de dans "Salsa vida". Partymiercuri • ora 21 • Janis PubCa in fiecare seara, de la ora 21, Janis Pub este gazda unui cover party si amateur's night cu Aminda si formatia Harzard. Rockmiercuri • ora 18 • Caffe Umbra de NoapteIn Caffe Umbra de Noapte (strada G. Clemenceau, nr. 7), incepind cu ora 18, impatimitii rockului se pot delecta cu ritmurile preferate: Gothic Metal, Black Metal, Death Metal. Filmmiercuri • ora 14.30 • Cinema Arta-EurimagesLa Cinema Arta-Eurimages (Strada Universitatii, nr. 3), puteti viziona filmul "Ingerul Necesar" – Romania 2007. Regia: Gheorghe Preda. Cu: Anca Florea si Constantin Florescu. Spectacolele cu pret redus au loc zilnic, de la orele 14.30 si 17. Teatrumiercuri • ora 19 • Teatrul NationalIn Sala Studio Euphorion a Teatrului National din Cluj se va desfasura spectacol "Pasarea Ibis" – one man show cu Dan Chiorean, dupa texte de Dumitru Cerna. Regia: Virgil Misiriantu. Muzica: Adrian Balint si Virgil Misiriantu. Festivalmiercuri • ora 17 • Casa TranzitIn cadrul "Zilelor româno-germano-franceze ale filmului mut", desfasurate la Casa Tranzit, de la ora 17 este programata pelicula "Az utolsó éjszaka" ("Ultima Noapte"), in regia lui R. Jeno, iar de la ora 19, "La passion de Jeanne d'Arc" ("Patimile Ioanei d'Arc"), in regia lui Carl Theodor Dreyer.
Spectacol pe patru roti la Cluj-Napoca
Vineri si simbata, Clujul va fi gazda unui eveniment deosebit. Pentru 2 zile, parcarea mall-ului "Polus Center" va reprezenta locul de desfasurare a Transilvania Rally Show, a treia manifestare a sportului de raliu locala din acest an, dupa Raliul Clujului si Raliul Avram Iancu. Pe scurt, va fi vorba despre un concurs in genul Cursei Campionilor, manifestare care se desfasoara anual si aduna "crema" pilotilor din lumea automobilistica. Printre participantii la acest concurs ii amintim, pe langa participantii autohtoni Dan Girtofan, Bogdan Marisca, Marco Tempestini sau Titi Aur, pe finlandezul Harri Rovanpera (locul 5 in WRC, performanta obtinuta in 2001), francezul Philippe Bugalski (triplu campion al Frantei, fost pilot WRC) si italianul Alex Fiorio (campion mondial la grupa N in 1987). Printre altii, va fi prezent si fostul mare fotbalist italian Daniele Massaro, campion mondial cu nationala tarii sale (1982) si cistigator al Ligii Campionilor cu AC Milan (1994).
De noua ani impreuna
Nu stiu de cit timp citesti acest ziar, de cit timp ai aflat de el, sau daca mai stii citi ani au trecut de la nasterea sa. Eu, insa, pot sa-si spun ca nici macar nu mai tin minte um a fost inainte de aparitia sa, acum noua ani, deoareceeu am cincisprezece ani. Practic, am crescut alaturi de acest ziar, citindu-i paginile zi de zi, luna de luna, an de an. Nici nu pot sa imi inchipui o dimineata in care un membru al familiei sa nu aduca ziarul din posta, ca apoi sa inceap rasfiorea sa. Mai mult, cred ca pot sa spun ca a devenit el insusi un membru al acestei familii. Unul care da sfaturi, aduce vesti noi si te face sa rizi. Fie ca citesti rubrica de sport sau ca de anunturi, e imposibil sa nu gasesti ceva util, macarun singur lucru, aspect care iti poate fi de folos. Daca esti trist, citeste bancul zilei si, fara indoiala, iti va aparea un zimbet sincer pe buze, care iti va insenina toata ziua. Daca vrei sa achizitionezi ceva, poti citi rubrica anunturi si vei gasi ceea ce doresti. Pentru a fi bine informat asupra tutuuror evenimentelor ce se intimpla in acest oras si nu numai, rubricile de stiri, sport, religie sau cultura iti stau la dispozitie. Marturisesc, cel mai mult imi place articolul „Horoscop", unde aflu inainte tot ce mi se intimpla in ziua respectiva. „Monitorul" este un membru al familiei carele stie pe toate, de la stiri la retete, la bancuri, la evenimente culturale, de la religie la anunturi. Asadar, ii urez acestei publicatii un sincer „La multi ani!" si ii doresc o viata lunga , in care sa continue sa sfatuiasca marea sa familie de sibieni. Si, nu in ultimul rind, vreau sa ii multumesc pentru ca exista. Ioana Adrian Seician, eleva a Colegiului National „Gh. Lazar" Sibiu, clasa a IX-a F.
Beneficiile usturoiului
Usturoiul constituie unul din cele mai recomandate remedii impotriva bolilor provocate de slabirea imunitatii organismului, iar cercetarile stiintifice vin sa sustina acest mit. Un studiu facut recent de catre cercetatorii englezi a demonstrat ca un ingredient continut de usturoi si care poate lupta impotriva virusilor poate ajuta la reducerea simptomelor unei raceli, grabeste perioada de vindecare si chiar poate anula sansele de contaminare cu un alt virus. Studiul a aratat ca persoanele care consuma de obicei usturoi, sufera mai putin din cauza frigului si le ia mai putin timp pentru refacere decit persoanelor care au consumat un alt supliment. Ingredientul terapeutic continut de usturoi este alicinul, care se produce atunci cind usturoiul este rupt. Alicinul incurajeaza globulele albe din singe sa se reproduca, ceea ce va creste sistemul de aparare al organismului. Din pacate, alicinul se distruge atunci cind usturoiul este gatit, asa ca expertii recomanda sa se consume cel putin o jumatate de catel de usturoi crud pe zi, pentru a obtine maxime beneficii. Daca nu-l puteti suporta, exista in farmacii tablete cu usuroi.
Programul Sibiu CCE 2007
Miercuri, 14 noiembrie ora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparareora 10.00, Galeria Art-VO - Sorin Dumitrescu Mihaiesti -A Personal territoryora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XX ora 10.00, Biserica Evanghelica - In Transilvania: „Nu ai nevoie de mai mult ca sa poti trai." O etnografie in cuvinte si imagine ora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 14.00, Studioul de Film ASTRA - „365 de ferestre spre lume - La revedere, Transilvania", un film de Dieter Auner (Irlanda) ora 19.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Concert „Songs and Dances of Life". Festivalul de Muzica de Camera SoNoRoora 20.00, Teatrul National „Radu Stanca" - OOL sNO WATERt de Mark Ravenhill, regia Matthias Hartmann. ora 21.00, Imperium Pub - Piano Bar cu Ciprian Oancea. Imperium nights
Drum judetean inchis din cauza viscolului
Traficul a fost inchis astazi, in jurul orei 14, pe drumul Judetean 107P, in zona Marisel – DJ 108, din cauza viscolului si ninsorii abundente. Au fost afectati mai bine de 11 kilometri de drum, unde stratul de zapada masoara peste un metru grosime. Conform informatiilor oferite de reprezentantii Regiei Autonome a Drumurilor Judetene, in prezent se lucreaza pentru largirea si imbunatatirea conditiilor de circulatie cu utilaje de deszapezire, inclusiv cu autofreza si alte utilaje cu lama.
Elena Basescu, manechin la Cluj
Noul club clujean Midi va gazdui miine, incepind cu ora 19, ceremonia de lansare in Romania a brandului vestimentar Peter Murray. Evenimentul monden va avea loc in prezenta lui Paulo Pinto, designerul casei de moda, si va fi prezentat de Horia Brenciu. Va defila pe podium la prezentarea colectiei de toamna-iarna 2007-2008 Elena Basescu, fiica cea mica a presedintelui Romaniei. La final, Brenciu si trupa sa vor sustine un concert.