monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Numarul taxiurilor din Cluj-Napoca, limitat la 4.000

In municipiul Cluj-Napoca vor putea circula 4.000 de taximetre, potrivit unui studiu de oportunitate realizat pentru stabilirea numarului maxim de autorizatii care trebuie eliberate in acest domeniu. O decizie in acest sens va fi luata cel tirziu in luna decembrie a acestui an, in urmatoarea sedinta a Consiliului Local. Desi, conform noii legislatii in domeniul taximetriei, municipiul ar trebui sa dispuna doar de 1.300 de autorizatii, autoritatile sustin ca aceasta cifra se refera la numarul de licente minim disponibile intr-un moment al zilei. Conform estimarilor autoritatilor, in orele de virf se vor afla in circulatie aproximativ 2.000 de taxiuri. Concluziile studiului de oportunitate sint argumentate prin faptul ca, potrivit edililor, problema acuta a Clujului este numarul taximetristilor participanti in trafic, si nu cel al autorizatiilor eliberate. In urma luarii deciziei, 70% din taxiuri vor apartine firmelor de taximetrie, iar restul persoanelor particulare. 

Deadline CE pentru agricultura

economic@monitorulcj.roBruxellesul a salutat ieri progresele facute de Romania pentru implementarea sistemelor de plati in agricultura, dar a cerut Bucurestiului sa faca noi eforturi pentru imbunatatirea sistemului IT, pentru a evita reducerea cu 25% a platilor pentru agricultura, informeaza NewsIn. Romania a anuntat ca nu va face plati la scara larga inainte ca toate controalele necesare sa fie facute si a aratat ca a pus in functiune modulul software, care a fost verificat de un auditor independent. „Totusi, auditorul a gasit majore deficiente in modulul software destinat sa asigure ca platile sint facute corect. Din acest motiv, s-a decis continuarea procedurii pentru aplicarea «mecanismului de salvgardare», care va fi introdus prin decizie a Comisiei Europene, prevazuta pentru 20 decembrie. Daca autoritatile romane pot demonstra pina in 16 decembrie, pe baza unui raport al unui evaluator independent, ca aceste deficiente identificate au fost remediate, procedura care duce spre activarea mecanismului de salvgardare va fi oprita“, se arata in comunicatul CE. Potrivit unui avertisment lansat in cursul lunii octombrie de Comisia Europeana, pentru a nu fi activata clauza de salvgardare, Romania trebuie sa aiba un Sistem Integrat de Administrare si Control (IACS) functional si sa nu efectueze plati inainte de finalizarea controlului in teren. Comisia Europeana acordase in octombrie Romaniei o perioada de gratie pina in data de 9 noiembrie pentru a-si rezolva problemele din sistemul de plati din agricultura, in caz contrar riscind sa i se reduca cu 25% din subventii. Acest termen a fost prelungit, miercuri, cu inca o luna. 

Telefonie fixa

economic@monitorulcj.roNumarul de linii de telefonie fixa va ajunge la 4,3 milioane in 2008 si 2009, estimeaza Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei. Nivelul preconizat pentru urmatorii 2 ani este inferior celui din 2004 si 2005, cind pe piata romaneasca erau 4,4 milioane de linii de telefonie fixa.„Se estimeaza o stagnare pe piata liniilor de acces la puncte fixe in orizontul de timp relevant, datorita unui mix de tendinte contradictorii. Astfel, substitutia fix-mobil va determina intr-o anumita masura abandonarea liniilor fixe, mai ales de catre persoanele fizice, in timp ce ofertele de telefonie fixa ale operatorilor mobili isi vor imbunatati prezenta in zonele rurale. In sectorul rezidential telefonia fixa va fi achizitionata din ce in ce mai mult ca parte a unui pachet“, se mentioneaza in raport. Din punctul de vedere al traficului, ANRCTI estimeaza diminuarea numarului de minute de convorbire pe linie fixa si o usoara crestere a traficului total, inregistrata pe fondul usoarei cresteri a numarului de linii de acces ale persoanelor juridice. Astfel, daca in 2006 s-a vorbit in total 8,3 miliarde de minute de pe telefoanele fixe, in 2010 numarul va creste cu sub 10%, pina la 8,7 miliarde de minute. Concurenta la nivelul liniilor grupate, determinata in special de operatorii de telefonie mobila, si la nivelul liniilor individuale, datorata operatorilor de cablu, precum si substitutia partiala cu serviciile de telefonie mobila vor conduce la o descrestere a tarifelor, atit pentru acces, cit si pentru traficul de telefonie fixa, se mai mentioneaza in raport. Diminuarea preturilor, chiar daca este insotita de o usoara crestere a numarului de linii, va determina o diminuare continua a veniturilor in acest sector, mai noteaza ANRCTI.

?Istetii? scolilor din Alba intra in competitie

cristi.fleschin@monitorulab.roInstitutia Prefectului, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar al judetului Alba organizeaza in colaborare cu un post local de televiziune prima editie a concursului „Istetul scolii”, competitie pe teme de istorie avind tema „Marea Unire de la 1918”. In cadrul concursului vor fi vizate urmatoarele domenii: Contextul international; Momente cheie; Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia; Documentele Unirii; Consecintele Unirii; Recunoasterea Unirii în plan international; Tratate de pace; Personalitati ale Unirii si Termeni.Concursul ce va debuta chiar in cursul acestei saptamini se adreseaza elevilor de clasa a IX-a, care detin cunostinte temeinice de istorie, desemnati sa participe de catre unitatile de învatamânt implicate în competitie. Întrucit este unul dintre evenimentele organizate cu prilejul serbarilor Marii Uniri, concursul alcatuit din mai multe runde debuteaza în data de 18 noiembrie 2007, urmind ca în ziua de 1 decembrie 2007 sa aiba loc runda finala. Concursul este televizat, va fi transmis pe postul de televiziune implicat in proiect si va avea patru runde desfasurate astfel: prima runda difuzata în data de 18 noiembrie 2007; a doua runda difuzata în data de 24 noiembrie 2007; a treia runda difuzata în data de 25 noiembrie 2007; runda finala, la care vor participa cistigatorii primelor 3 runde, difuzata în data de 1 Decembrie 2007. În urma acesteia se va desemna cistigatorul concursului „Istetul scolii”.Desfasurarea consursuluiPentru fiecare runda va fi întocmit un set de 20 de întrebari. Va fi desemnat cistigator al rundei, participantul care a raspuns corect la cele mai multe întrebari, acumulind cele mai multe puncte. În caz de egalitate, pentru departajare participantii vor raspunde unei întrebari de baraj, avind un grad de dificultate mai mare. Si pentru ca în orice concurs elementul educativ se îmbina cu cel de divertisment, toti participantii vor fi recompensati cu premii ce vor consta in: 9 ghiozdane complet echipate, cite unul pentru fiecare elev, în valoare de 70 de lei fiecare. Cistigatorul marelui premiu din data de 1 decembrie 2007 va primi un week-end la Arieseni pentru 4 persoane (cazare si masa), în valoare de 1.000 lei. Premiul al II-lea consta într-un birou de studiu în valoare de 300 lei, iar premiul al III-lea este o Enciclopedie istorica în valoare de 150 lei. „Am considerat ca serbarile Unirii sint un moment potrivit pentru a organiza un astfel de eveniment. Vrem sa facem cunoscute talentele judetului nostru, mai ales pentru ca avem copii olimpici si în acest domeniu. Marea Unire este un subiect mult discutat si cu prilejul sarbatorii evenimentului de 1 decembrie le dam posibilitatea elevilor sa arate ce stiu. Fie ca cel mai bun sa cistige. Noi oricum îi apreciem pe toti”, a declarat prefectul judetului. In calitate de responsabil de derulare a acestui proiect din partea Inspectoratului Scolar Judetean Alba, inspectorul scolar general adjunct, Ignat Elena, apreciaza aceasta initiativa ca fiind una extrem de binevenita si care se pliaza pe momentul Serbarilor Unirii.

15 Noiembrie - Ziua Nationala fara Tutun

 corneliu.sarbu@monitorulab.ro Ziua de astazi la fi marcata in intreaga tara prin evenimente menite sa atraga atentie cu privire la riscul la care se expun in fiecare moment fumatorii. In Alba judetul Alba Ziua Nationala fara Tutun este organizata prin grija Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog în parteneriat cu Consiliul Judetean, Inspectoratul Scolar, Autoritatea de Sanatate Publica, Oficiul pentru Protectia Consumatorului, Crucea Rosie si Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia. In ultimii ani marcata ziua care societatea ia atitudine impotriva fumatului se marcheaza in ziua de joi din cea de a treia saptamâna a lunii noiembrie. Pe linga insemnatatea metaforica pe care o presupune existenta unei astfel de sarbatori, ziua de astazi ofera cadrul informarii si sensibilizarii populatiei cu privire la riscurile generate de consumul de tutun, practicile companiilor producatoare, demersurile forurilor internationale privind lupta împotriva raspindirii bolilor asociate consumului de tutun, precum si cu privire la dreptul fiecaruia dintre cetatenii Romaniei de a trai sanatos. La Alba manifestarile sunt mult mai generoase si au debutat in data de 12 noiembrie, urmind sa se intinda pina la finalul acestei luni. 100 % liberAnul acesta, campania dedicata Zilei Nationale fara Tutun va purta titul: „100% medii libere de fum de tigara”. Scopul acestor actiuni este de cresterea gradului de constientizare privind importanta crearii si dezvoltarii mediilor în care fumatul este interzis, pentru a proteja populatia de expunerea la fumul de tigara si de a sensibiliza societatea cu privire la necesitatea respectarii legislatiei si implicarii în promovarea spatiilor fara fum de tigara, respectind dreptul fiecaruia de a respira aer curat. In viziunea organizatorilor acestui eveniment masura este aplicabila în orice mediu si este singura care protejeaza cu adevarat populatia fata de riscurile expunerii la fumul de tigara. Alte masuri, cum sunt ventilarea sau filtrarea aerului în spatiile închise în care se fumeaza, nu fac decit sa reduca si nu sa previna efectele fumatului pasiv. Tocmai de aceea, mesajul adoptat unanim pentru aceasta campanie este: „Creaza si bucura-te de locuri fara fum de tigara!” Avertizari stiintificeEvidentele stiintifice demonstreaza ca nefumatorii sunt cel mai frecvent expusi fumului de tigara la locul de munca, în spatiile publice închise si acasa. Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Alba în parteneriat cu Crucea Rosie filiala Alba si Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia marcheaza ziua de 15 noiembrie începind cu ora 11 prin organizarea unei actiuni inedite în 5 licee din municipiul Alba Iulia, care consta în oferirea unui suc în schimbul  unei tigari tinerilor fumatori. Vor fi cuprinse in acest program Colegiul National “Horea, Closca si Crisan”, Co÷ Colegiul Tehnic „Apulum”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Martian” si Liceul de Muzica si Arte Plastice, iar actiunea este sponsorizata cu 2000 de sucuri.

Probleme rezolvate dupa 14 saptamini

 mihaela.moraru@monitorulab.roConsiliul national de solutio-nare a contestatiilor ar fi trebuit sa dea un raspuns in termen de zece zile, insa i-au fost necesare aproximativ 14 saptamini pina sa respinga contestatia Albapam. “Noi i-am respins la licitatie (n. r. - pe Albapam) din cauza problemelor survenite in anul scolar 2006-2007. Am avut toate procesele verbale de la Protectia Consumatorului, Sanatate Publica, de la controalele pe care le-am facut si noi si Institutia Prefectului, am constatat deficientele si i-am eliminat… Cornurile nu au corespuns calitativ, s-au dus mai mult biscuiti decit cornuri, si nu la timp, si asa mai departe... Ei au contestat. Asa e legea, se anunta Consiliul national de solutionare a contestatiilor, care sint obligati sa raspunda in zece zile... au raspuns dupa trei luni si jumatate, ca asa e in Romania”, a rezumat cele intimplate Marian Aitai, directorul Directiei de Dezvoltare si Bugete din cadrul Consiliului Judetean Alba.Victime colateralePentru a nu-i lasa pe copii fara produse, Consiliul Judetean Alba a prelungit contactele cu unul din ceilalti furnizori de produse de panificatie de anul trecut, Vial SRL, si cu Albalact, firma care a cistigat licitatia pentru produse lactate si in acest an. “Noi am prelungit cu cei care au cistigat anul trecut, am facut acte aditionale sa nu ramina copiii fara produse. Cu Albapam nu am mai facut contract, trebuie sa fim consecventi. Am facut cu cine a fost pe locul doi, cu Vial”, a mai precizat Marian Aitai.Cel mai dezavantajat a iesit din aceasta “afacere” celalalt furnizor de cornuri desemnat pentru acest an, Bamm Impex, care timp de doua luni nu a putut sa isi distribuie produsele din cauza contestatiei Albapam.

Agenda zilei

Teatrujoi • ora 19 • Teatrul NationalLa Teatrul National, incepind cu ora 19, este pusa in scena piesa "Insemnarile unui nebun", de N. V. Gogol. Regia: Anton Tauf, Scenografia: Cristian Rusu.Concertjoi • ora 19 • Casa de Cultura a StudentilorLa Casa de Cultura a Studentilor, cu incepere de la ora 19, va avea loc un concert simfonic. Dirijor: Pierre-Dominique Ponelle. Solista: Fumiko Shiraga. In program: L. van Beethoven, Z. Kodály, B. Smetana.Concertjoi • ora 21 • Autograf ClubIn Autograf Club, incepind cu ora 21, va avea loc un concert live Ada Milea.Circjoi-duminica • Expo TransilvaniaPina in 15 decembrie, linga Expo Transilvania este prezent la Cluj Circul Columbia. In cortul incalzit puteti admira ponei, cai, maimute, crocodili, aligatori, tarantule, serpi uriasi, marele varan din Africa, Trupa Nicolae cu renumitul triplu salt mortal, toate prezentate in premiera de Flavio Carlos Manuel din Italia. Programul spectacolelor: joi-vineri, de la ora 18, iar simbata si duminica, de la orele 15 si 18.Expozitiejoi-duminica • Muzeul de ArtaLa Muzeul de Arta Cluj-Napoca, in cadrul "Zilelor culturii nipone" ce se desfasoara in perioada 5-18 noiembrie, puteti vedea o expozitie de caligrafie japoneza Akiko Usui.

Telefonie fixa

Numarul de linii de telefonie fixa va ajunge la 4,3 milioane in 2008 si 2009, estimeaza Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei. Nivelul preconizat pentru urmatorii 2 ani este inferior celui din 2004 si 2005, cind pe piata romaneasca erau 4,4 milioane de linii de telefonie fixa.„Se estimeaza o stagnare pe piata liniilor de acces la puncte fixe in orizontul de timp relevant, datorita unui mix de tendinte contradictorii. Astfel, substitutia fix-mobil va determina intr-o anumita masura abandonarea liniilor fixe, mai ales de catre persoanele fizice, in timp ce ofertele de telefonie fixa ale operatorilor mobili isi vor imbunatati prezenta in zonele rurale. In sectorul rezidential telefonia fixa va fi achizitionata din ce in ce mai mult ca parte a unui pachet", se mentioneaza in raport. Din punctul de vedere al traficului, ANRCTI estimeaza diminuarea numarului de minute de convorbire pe linie fixa si o usoara crestere a traficului total, inregistrata pe fondul usoarei cresteri a numarului de linii de acces ale persoanelor juridice. Astfel, daca in 2006 s-a vorbit in total 8,3 miliarde de minute de pe telefoanele fixe, in 2010 numarul va creste cu sub 10%, pina la 8,7 miliarde de minute. Concurenta la nivelul liniilor grupate, determinata in special de operatorii de telefonie mobila, si la nivelul liniilor individuale, datorata operatorilor de cablu, precum si substitutia partiala cu serviciile de telefonie mobila vor conduce la o descrestere a tarifelor, atit pentru acces, cit si pentru traficul de telefonie fixa, se mai mentioneaza in raport. Diminuarea preturilor, chiar daca este insotita de o usoara crestere a numarului de linii, va determina o diminuare continua a veniturilor in acest sector, mai noteaza ANRCTI.

Trenuri intirziate din cauza unei defectiuni datorate frigului

Lucratorii Postului de Politie TF Aiud au fost sesizati telefonic, marti noaptea, la ora 0.10, de catre impiegatul de miscare din Statia CFR Aiud, despre faptul ca între Statia CF Aiud si Halta Miraslau, s-a produs un deranjament prin ocuparea sectiunii 2 AD. În urma verificarilor efectuate la fata locului, s-a constatat faptul ca linia este rupta pe firul 2 de circulatie, din cauza temperaturilor scazute. Au fost înregistrate întirzieri de 8 minute si 5 minute la doua trenuri care circulau pe aceasta ruta, circulatia efectuindu-se pe firul 1, pina la remedierea defectiunii.                    

Accident datorat vitezei

Neadaptarea vitezei la conditiile de drum a dus miercuri, in jurul orei 14,30, la producerea unui accident rutier în orasul Teius, la intersectia strazilor Avram Iancu si Ritului. Nicolae T., de 42 ani, din comuna Stremt, în timp ce conducea un autoturism marca Peugeot, pe directia de mers Stremt - Teius, a pierdut controlul directiei autoturismului, intrind în coliziune frontala cu un autoturism marca Dacia 1310, condus regulamentar de catre Gheorghe R., de 31 ani, din Teius. Din accident a rezultat vatamarea corporala a unui pasager din autoturismul Dacia 1310, Teodor C., de 29 ani, din Teius, care a suferit leziuni usoare, nefiind necesara internarea sa în spital. 

Vremuri grele in Apuseni

 corneliu.sarbu@monitorulab.ro Soferii care nu au fost pregatiti pentru astfel de conditi meteorologice au avut un adevarat soc cind au fost opriti in trafic de echipaje ale politiei rutiere. “Buna ziua. Aveti lanturi pentru pneuri? Nu! Nu am. Atunci imi pare rau dar nu va pot lasa sa mergeti mai departe. Este zapada si ghetus pe drum si riscati sa va puneti in pericol sau sa blocati soseaua!” Cam asa suna o discutie obisnuita in cursul zilei de ieri pe DN 74. “Masinile trebuie sa fie echipate corespunzator. Asa cum se stie, toata lumea trebuie sa aiba lanturi, o lopata, eventual un saculet cu nisip, normal, dotarile reflectorizante si, bineinteles, sa fie verificata starea tuturor instalatiilor si accesoriile pentru a nu exista probleme. Aceasta este situatia cind ninge si nu avem ce face”, a declarat agentul sef Ioan Vlazan, de la Politia Rutiera din Abrud. Autoritati pregatite degeabaSpre deosebire de ceilalti ani cind autoritatile erau prinse pe picior gresit de venirea iernii, de aceasta data responsabilii au intervenit la timp. Actiunile drumarilor nu au adus insa prea multe schimbari, astfel ca vremea nefavorabila a adus blocaje serioase. Unii dintre soferi au petrecut in masini mai bine de o ora. “Am ramas aici si nu ne-am mai miscat de mai bine de o ora. Eu as putea sa merg ca am ce imi trebuie si ma ajuta masina, dar nu merge in sus”, s-a plins unul dintre participantii la trafic. “Am ramas blocat aici de o groaza de timp. Stam de ore intregi. Nu putem opri motorul ca murim de firg si, daca o mai tinem asa, o sa raminem fara benzina. Nu stiu ce o sa facem”, s-a speriat un alt sofer. Pina la urma, cu viteza melcului, coloana s-a urnit iar oamenii au ajuns acasa. De ieri seara, autoritatile au intervenit non stop dar nu au reusit mare lucru. De aceea, echipajele politiei rutiere au evitat pe cit posibil sa permita accesul pe Dealul Mare al masinilor fara echipare necesara. Agitatie si tot tacimulDe doua zile autoritatile si drumarii incearca sa degajeze drumul, echipele fiind pregatite in permanenta pentru a interveni sa curete zapada pe masura ce se aseaza. “La aceasta ora avem mai multe utilaje pe DN 74. Avem autogreder, un imoc si mai multe camioane din care se imprastie nisip si sare. Speram sa curatam drumul, sa putem relua traficul si o sa reusim daca ne ajuta si vremea”, a declarat Liviu Hondola, proaspatul director al Sectiei de Drumuri Nationale Alba. Din nefericire, conditiile de trafic au stat la baza citorva accidente care nu s-au soldat insa cu probleme grave. In ultimele 60 de ore, pe Dealul Mare au fost aruncate cantitati impresionante de nisip si alte materiale antiderapante iar angajatii administratiilor locale sint pregatiti sa intervina in continuare pina cind vor reusi sa controleze situatia. Problema este la fel de grava si pe Drumul National 67 C, in zona turistica Cabana Oasa, unde stratul de zapada masoara peste 30 de centimetri. Politia rutiera ii sfatuieste pe conducatorii auto sa isi echipeze masinile pentru conditii vitrege si sa nu plece la drum fara sa se asigure ca sint pregatiti sa faca fata unor blocaje mai indelungi.

Seara de lansari si concerte

Alexandra UngureanuClubul Autograf isi continua astazi seria de evenimente dedicate aniversarii unui an cu un concert sustinut de la ora 21 de Ada Milea. Artista revine la Cluj dupa un concert cu intrare gratuita care a avut loc recent in Sala Auditorium Maximum, in cadrul Man.In.Fest. Astazi, intrarea costa 15 lei sau 10 lei pentru studenti. In Irish&Music Pub vor cinta, tot in aceasta seara, cei de la Class. Evenimentul face parte din asa-numitul Chef al Dintilor de Lapte, din cadrul Campus Fest. Vedetele bucurestene isi lanseaza cu acest prilej la Cluj cel mai recent album, „Infinit“. Biletele la petrecere costa 15 lei sau 8 lei pentru cei care prezinta la intrare StudCard. De la ora 22, fanii clujeni ai Alexandrei Ungureanu si ai formatiei Crush sint asteptati la un concert live in clubul Obsession. De aceasta data se lanseaza „Hello“, al doilea single de pe albumul omonim iesit pe piata in primavara acestui an. Intrarea costa 10 lei. 

Deadline CE pentru agricultura

Bruxellesul a salutat ieri progresele facute de Romania pentru implementarea sistemelor de plati in agricultura, dar a cerut Bucurestiului sa faca noi eforturi pentru imbunatatirea sistemului IT, pentru a evita reducerea cu 25% a platilor pentru agricultura, informeaza NewsIn. Romania a anuntat ca nu va face plati la scara larga inainte ca toate controalele necesare sa fie facute si a aratat ca a pus in functiune modulul software, care a fost verificat de un auditor independent. „Totusi, auditorul a gasit majore deficiente in modulul software destinat sa asigure ca platile sint facute corect. Din acest motiv, s-a decis continuarea procedurii pentru aplicarea «mecanismului de salvgardare», care va fi introdus prin decizie a Comisiei Europene, prevazuta pentru 20 decembrie. Daca autoritatile romane pot demonstra pina in 16 decembrie, pe baza unui raport al unui evaluator independent, ca aceste deficiente identificate au fost remediate, procedura care duce spre activarea mecanismului de salvgardare va fi oprita", se arata in comunicatul CE.Potrivit unui avertisment lansat in cursul lunii octombrie de Comisia Europeana, pentru a nu fi activata clauza de salvgardare, Romania trebuie sa aiba un Sistem Integrat de Administrare si Control (IACS) functional si sa nu efectueze plati inainte de finalizarea controlului in teren. Comisia Europeana acordase in octombrie Romaniei o perioada de gratie pina in data de 9 noiembrie pentru a-si rezolva problemele din sistemul de plati din agricultura, in caz contrar riscind sa i se reduca cu 25% din subventii. Acest termen a fost prelungit, miercuri, cu inca o luna. Risc de 25%Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a trimis, in data de 8 noiembrie, o scrisoare catre CE in care sint prezentate progresele inregistrate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) de la ultimul audit european efectuat in luna septembrie. Potrivit Tratatului de aderare, UE poate retine un sfert din subventiile acordate direct agricultorilor romani, in cazul constatarii unor disfunctionalitati. Aceste plati directe ar fi trebuit sa inceapa la 1 decembrie 2007. Subventiile pentru 2008 erau evaluate la 202 milioane de euro, urmind sa ajunga la 492 de milioane de euro in 2013.

Ministrul Cioroianu, citat la CNCD

Ministrul de Externe Adrian Cioroianu si Romani Criss au fost citati pentru astazi, la ora 9, la audieri la Consiliul National pentru Combarerea Discriminarii (CNCD), a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvint al Romani Criss, Cezara David. Cabinetul ministrului de Externe nu a confirmat data exacta pentru care s-a primit citatia, dar a aratat ca „prezenta ministrului la CNCD va fi in zilele imediat urmatoare sedintei comune a Guvernelor roman si ungar". Contactat de NewsIn, purtatorul de cuvint al CNCD, Istvan Haller, a confirmat aceasta data, precizind ca nu o putea face inainte ca partile implicate sa o comunice. Asociatia Romani Criss a depus, luni, la CNCD, o sesizare impotriva ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, dupa ce acesta a declarat, intr-o emisiune televizata, ca infractorii ar trebui trimisi in desert sau in batalioane disciplinare. G. G.

Solutiile presedintelui Basescu

Presedintele Traian Basescu a precizat miercuri ca are mai multe solutii pentru Legea votului uninominal si nu a exclus varianta atacarii actului normativ la Curtea Constitutionala pentru a cistiga timp de gindire inainte de expirarea termenului de promulgare a legii asumate de Guvern. „Eu va garantez ca nu se va produce dubla invalidare", a spus el, intrebat ce se va intimpla daca referendumul nu este validat si daca va decide ca legea Guvernului sa fie retrimisa la Parlament si sa ramina blocata. Comentind situatia in care plebiscitul nu va fi validat din lipsa de cvorum, seful statului a evitat totusi sa dea un raspuns transant, sugerind, insa, ca ar putea cere Parlamentului sa adopte o lege a votului uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin, daca cetatenii se vor pronunta intr-o majoritate covirsitoare in favoarea acestui sistem electoral, chiar daca prezenta la urne nu va fi de peste 50%. „Vedem, discutam, gindim. Depinde de cit de mare va fi marja, de cite milioane se vor prezenta la vot", a comentat Basescu. G. G.

Partidul Romania Mare a provocat desfiintarea grupului parlamentar ITS din PE

Parlamentul European a anuntat miercuri dizolvarea grupului sau de extrema-dreapta, in urma retragerii celor sase eurodeputati romani, iar anuntul a generat un incident intre un eurodeputat independent austriac si presedintele Frontului National francez, Jean-Marie Le Pen, potrivit AFP. Cei cinci eurodeputati ai Partidului Romania Mare, precum si Mircea Cosea, care faceau parte din grupul Identitate, Traditie, Suveranitate (ITS), infiintat cu numai 10 luni in urma, si-au anuntat pe rind demisiile din grupul de extrema-dreapta condus de Bruno Gollnisch, reprezentant al Frontului National Francez. Miercuri au fost anuntate in plen scrisorile de demisie ale Danielei Buruiana Aprodu si a lui Cristian Stanescu, dupa ce marti isi anuntase retragerea Viorica Moisiuc, iar luni Eugen Mihaescu si Lidia Popeanga. Mircea Cosea demisionase la 6 noiembrie. Numarul membrilor ITS a scazut astfel sub minimul necesar de 20 de membri, iar Parlamentul a luat nota ca grupul ITS nu mai indeplineste regulile de procedura pentru formarea si functionarea unui grup, in consecinta grupul isi inceteaza existenta, potrivit unui comunicat oficial al Legislativului european.Cei sase reprezentanti romani din ITS au plecat din grupul de extrema-dreapta pentru a protesta fata de afirmatiile considerate insultatoare la adresa Romaniei facute de eurodeputata italiana Alessandra Mussolini, nepoata fostului dictator Mussolini, care era inscrisa tot in acest grup. Mussolini i-a acuzat pe romani ca si-au facut din delincventa un mod de a fi, in contextul emotiei suscitate recent in Italia de uciderea Giovannei Reggiani, o crima pentru care este suspectat un tinar imigrant roman de origine roma.Alessandra anuntase initial ca se va retrage din ITS din cauza „declaratiilor insultatoare" la adresa sa facute de liderul Romania Mare, Corneliu Vadim Tudor. Potrivit AFP, Alessandra Mussolini a anuntat marti seara ca a renuntat la retragerea sa din grupul de extrema-dreapta din Parlamentul European, dupa polemica avuta cu eurodeputatii romani. „Raman, pentru ca ceilalti pleaca", a spus ea, luind act de intentia anuntata a celor cinci eurodeputati din partidul Romania Mare de a se retrage din grupul Identitate, Traditie si Suveranitate (ITS).  

Viteza mare pe axa Bucuresti - Budapesta

Ferenc Gyurcsany si Calin Popescu Tariceanu au participat ieri la a treia sedinta comuna a Guvernelor roman si maghiarTren de mare vitezaGuvernul roman si cel ungar au stabilit, in cadrul unei sedinte comune desfasurate ieri la Sibiu, sa construiasca o linie ferata de mare viteza pe ruta Budapesta - Bucuresti - Constanta, pentru a integra cele doua state in sistemul de transport feroviar international de calatori cu trenuri de mare viteza. Potrivit unei Declaratii Comune a Ministerului Transporturilor (MT) roman si a Ministerului Economiei si Transporturilor ungar adoptata la Sibiu, aceasta linie va lega Budapesta de Bucuresti si Constanta, ca o prelungire a axei de mare viteza Paris - Strasburg - Stuttgart - Viena - Bratislava - Budapesta.De asemenea, ministerele de transporturi din cele doua state au mai adoptat o declaratie comuna potrivit careia vor dezvolta unitar infrastructura drumurilor secundare de interes comun care traverseaza frontiera romano-ungara. O alta preocupare a celor doua tari o constituie dezvoltarea retelei de autostrazi si drumuri publice deschise traficului international, care sa faca fata cresterii rapide a cererii generate de traficul intern si de tranzit.Piata ungara, deschisa muncitorilorUngaria va deschide complet, de la 1 ianuarie 2008, piata muncii pentru cetatenii romani, a anuntat, miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa sedinta de guvern comuna romano-ungara. „Salut decizia Ungariei, dar nu pentru ca mi-as dori ca lucratorii romani sa plece in Ungaria sa munceasca, ci pentru ca libertatea de circulatie a fortei de munca este un principiu european. Romania are un deficit de forta de munca, iar plecarea lucratorilor romani ar fi ultimul lucru pe care mi-l doresc", a afirmat Tariceanu. In prezent, romanii se pot angaja in Ungaria in patru domenii, care cuprind 284 de specializari.Cele doua guverne au mai convenit asupra modului in care vinietele romanesti si ungare se vor putea distribui pe teritoriul celuilalt stat. Astfel, Romania a creat cadrul legal pentru eliberarea acestora de catre persoanele si agentii economici din Ungaria, care se pot adresa Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), pentru incheierea unor conventii in acest sens. In ceea ce priveste distribuirea rovinietei romanesti in Ungaria, in prezent, CNADNR desfasoara o licitatie pentru tiparirea de roviniete necesare si este pregatita sa incheie conventii de distribuire a rovinietei cu orice firma ungureasca interesata.Sedinta comuna a Guvernelor roman si ungar s-a desfasurat la Sibiu in lipsa ministrilor romani ai Agriculturii si Finantelor, dar in prezenta fostului vicepremier Marko Bela, invitat in calitate de presedinte al UDMR.

Elena ?Bardot?

Produse cautate in strainatateClick pentru imagine maritaPeter Murray este o marca de imbracaminte si accesorii infiintata in urma cu aproape doua decenii in Portugalia de catre designerul Paulo Pinto. Prezent ieri la Cluj, acesta a precizat ca produsele sale au fost concepute pe patru linii: Sport, Classic, Concept si Exclusive. Desi lansarea a avut loc ieri, magazinul cu produse marca Peter Murray era deja deschis de citeva zile in Polus Center. „Ne-am gindit initial sa ne lansam mai intii la Bucuresti, insa mall-ul pentru care optasem acolo nu a fost inca deschis si apoi am realizat ca piata de la Cluj este mult mai aproape de targetul nostru“, a declarat Ioana Caragui, director Peter Murray Romania. „Multi dintre cei care ne-au trecut deja pragul s-au aratat incintati ca de acum pot sa cumpere articole pe care le gaseau numai in alte tari. Chiar formatul Polus Center este cel pe care il urmarim, cu ambianta relaxanta si atmosfera familiala“, a adaugat aceasta. Preturile produselor le claseaza la clasa de mijloc, fiind accesibile si pentru ca sint comercializate direct de producator.„Nu stiu daca este draguta“Click pentru imagine maritaPaulo Pinto le-a dat credit colaboratorilor sai din Romania in alegerea Elenei Basescu drept vedeta a prezentarii de moda de la ClujCeremonia de lansare a avut loc aseara, in clubul Midi, cu o prezentare a colectiei de toamna-iarna 2007-2008 si un show sustinut de Horia Brenciu. Vedeta serii a fost, insa, Elena Basescu, fiica cea mica a presedintelui Romaniei, care a purtat o rochie neagra, grea de aproximativ 3 kilograme, cu cristale Swarovsky, realizata in stilul celor cu care facea furori celebra Brigitte Bardot.      „Nu o cunosc pe Elena Basescu, nu stiu nici macar daca este draguta sau nu. Stiu cine este, insa a fost alegerea agentiei din Romania cu care lucram“, a declarat Paulo Pinto la conferinta de presa de la prinz.Se cauta o vedeta din RomaniaOficialii Peter Murray au precizat ca prioritatea lor este sa se impuna pe piata romaneasca, urmind lansari si in orase ca Tirgu-Mures sau Craiova. Se are in vedere, insa, si alegerea unei personalitati din Romania care sa reprezinte imaginea brandului portughez. De asemenea, clujenii vor avea parte in viitor de prezentari de moda si evenimente organizate de acestia.„Concurentul nostru direct in Europa este Maximo Dutti si avem avantajul ca nu a ajuns inca aici...“, a declarat designerul portughez, care a recunoscut ca nu cunoaste nici un creator de moda din Romania.Click pentru imagine maritaClick pentru imagine marita

Titlul lui Raikkonen, in pericol

Desi clasamentul de la finalul sezonului 2007 l-a investit pe finlandezul Kimi Raikkonen cu titlul de campion mondial al Formulei 1, lucrurile au devenit mult mai complicate intre timp. Deocamdata, Federatia Internationala de Automobilism (FIA) a suspendat titlul obtinut de pilotul de la Ferrari, ca urmare a unei anchete demarate la cererea echipei McLaren Mercedes, marea perdanta a campionatului ce s-a incheiat de curind. Dupa ce au pierdut titlul la constructori, toate punctele acumulate fiindu-le retrase dupa ce au fost gasiti vinovati in procesul de spionaj industrial intentat de Ferrari, anglo-germanii si-au vazut naruite si sperantele de a cistiga titlul la piloti. Astfel, desi inaintea ultimei etape cei doi piloti ai echipei ocupau primele pozitii in clasament, acestia s-au vazut depasiti pe ultima suta de metri de Raikkonen, care a cucerit primul sau titlu din palmares. Totusi, cei de la McLaren au facut un apel la FIA impotriva echipelor Williams si Sauber BMW, pe care le acuza de nereguli tehnice in ultima cursa, de la Interlagos. Ancheta a fost declansata deoarece temperatura combustibilului folosit la masinile echipelor in cauza era cu peste 10 grade mai mica decit cea ambianta. Initial, FIA a hotarit sa nu aplice sanctiuni in acest caz, fapt ce a determinat team-ul lui Ron Dennis sa conteste respectiva decizie. In cazul in care se va da dreptate celor de la Mclaren, iar Williams si BMW vor fi penalizate, exista posibilitatea ca titlul de campion sa ii fie transferat lui Lewis Hamilton. Cum acesta a terminat cursa braziliana pe locul 7, in spatele trioului Rosberg (Williams) – Kubica – Heidfeld (ambii BMW), punctele cistigate in urma eventualei retrogradari a celor trei piloti l-ar catapulta pe Hamilton pe prima pozitie a clasamentului, schimbind, in acest fel, numele cistigatorului campionatului de Formula 1.

Cumparaturi in piata argentiniana

Pista argentinianaMontenegro depinde de raspunsul sefilor sai pentru a ajunge la CFR ClujCFR Cluj continua sa ramina in centrul atentiei, si nu doar prin prisma clasarii in Liga 1. „Feroviarii“ au pornit cautarile pentru intarirea echipei puse sub comanda lui Ioan Andone, iar numele vehiculate sint cel putin impresionante. Daca pina acum s-au orientat spre piata portugheza, de unde au transferat o adevarata colonie de fotbalisti, ardelenii si-au propus sa faca o infuzie serioasa de singe sud-american in Gruia. Principala tinta: Argentina, acolo unde au un contract de colaborare cu formatia Lanus, fructificat deja prin aducerea lui Fabbiani in vara acestui an. Conform presei argentiniene, „visiniii“ au pus ochii pe mijlocasul defensiv al liderului din Argentina, Daniel Pelletieri, fotbalist cotat la aproximativ 3 milioane de euro. In afara lui, se mai poarta discutii si cu oficialii clubului Independiente, in vederea achizitionarii lui Daniel Gaston Montenegro, un mijlocas dreapta de 7 milioane de euro. Se pare ca singurul obstacol in aducerea capitanului echipei sud-americane in Cluj il reprezinta acordul oficialilor lui Independiente, care nu sint dispusi sa renunte prea usor la jucator. Totusi, varianta Montenegro este cit se poate de plauzibila, Andone dorind un concurent de calibru pentru Semedo pe postul respectiv. Nu in ultimul rind, s-a vehiculat chiar si numele lui Juan Roman Riquelme, jucatorul lui Villareal. Totusi, sansele ca acesta sa ajunga in Gruia sint foarte reduse, avind in vedere ca este dorit si de alte nume puternice din Europa, precum Inter Milano.Neaga negocierileDirectorul executiv al „feroviarilor“, Razvan Zamfir, a infirmat interesul clubului sau pentru respectivii jucatori, insa a recunoscut ca se poarta discutii in privinta unor fotbalisti: „Aceste zvonuri sint pure speculatii. Intr-adevar, ne-au fost propusi, la fel cum ne-au fost propusi si alti fotbalisti, insa mai avem timp sa ne decidem pina la iarna. Nu ne grabim, oricum avem un lot puternic, cu jucatori valorosi“, ne-a declarat oficialul liderului din Liga 1.

Reteaua a fost anihilata

 mihaela.moraru@monitorulab.roMai exact, este vorba in special despre tigari, de diferite tipuri si marci, care erau puse in vinzare ilegal. Noua dintre persoanele cercetate au fost retinute pentru 24 de ore, iar ieri au fost prezentate Parchetului de pe linga Judecatoria Alba Iulia cu propunere de arestare preventiva. Ieri, dupa amiaza, instanta a decis ca cele 9 persoane sa fie judecate in stare de libertate. Majoritatea persoanelor din judetul Alba sint din Cugir sau din zona acestui oras. Din aproape in aproape“Din cercetarile efectuate, s-a constatat faptul ca persoanele din judetul Alba au desfasurat activitati comerciale cu produse accizabile, tigari si alcool, fara a detine documente de provenienta si fara a inregistra aceste activitati in evidentele contabile, sustragindu-se astfel de la plata unor taxe si impozite catre bugetul general consolidat al statului”, au precizat politistii din Alba.Ei au stabilit ca aceste persoane se aprovizionau cu produsele respective de la membrii retelei din judetul Hunedoara, care, la rindul lor, le cumparau din judetul Satu Mare. Tigarile proveneau, in mare parte, din Republica Moldova si Ucraina, avind banderole de marcare care atestau aceasta provenienta. Politistii au mai stabilit faptul ca invinuitii din judetul Satu Mare se aprovizionau cu tigari de la cetateni ucrainieni, care treceau in mod fraudulos marfurile, prin punctele de frontiera din nordul tarii.“Reteaua se marea si am constatat ca intrau pe piata aceste tigari, in detrimentul celor care sint oficiale, care poarta banderola fiscala si care sint in drept sa comercializeze astfel de tigari”, a declarat seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba, subcomisarul Florin Dogaru. El a precizat ca la momentul anihilarii reteaua era deja destul de dezvoltata, in sensul ca aveau deja 5-6 masini cu care faceau aprovizionarea si distributia. Taraba ca punct de plecare“Ca punct de plecare a fost constatarea ca la tarabe se comercializau tigari cu timbru de Ucraina, care nu au voie sa fie comercializate. Aceste produse trebuie sa fie supuse accizarii (...) sint destul de ridicate aceste taxe, in sensul ca la o mie de tigarete se platesc cam 42 de euro. Vine, undeva la 0,85 de euro pe pachet, in conditiile in care ei vindeau pachetul, la final, la 2,3 - 2,4 lei. Daca faceti socoteala este aproape cit reprezinta acciza. Si atunci ne-am dat seama ca este vorba despre o operatiune ilicita si am incercat sa ne dam seama ce se intimpla acolo. Am mers pe fir si am ajuns la Satu Mare ca sa constatam ca acolo se introduc astfel de tigari, prin frontiera sau pe linga frontiera si se distribuie in tara. (...) Nu erau puse la vedere. Se stia de ele, se stia ca au pretul mai mic”, a explicat Florin Dogaru.Venituri importante“Din calculele estimative pe care le-am facut noi, se realiza un venit net pe masina transportata de 200-220 de milioane de lei vechi. Venitul net al celui care efectiv facea astfel de acte de comert. Deci, venea undeva la un miliard un miliard si ceva pentru cel care lucra aici, in zona judetului Hunedoara. Actele aceste de comert se fac de mai bine de un an de zile, iar noi i-am avut in cercetari mai bine de sase luni. Am vrut sa vedem efectiv cum se petrec astfel de lucruri, sa vedem cit de adinca este aceasta retea. Daca au structura organizata sau nu. Nu este o structura, o ierarhie intre ei. Este unul care face comert si care are bani si care are angajati, pe care ii foloseste ca soferi. Si deja comerciantii sunau dupa astfel de produse (...) Soferii sint complici la infractiunea de evaziune fiscala si asociere in vederea comiterii de infractiuni. La asociere. Pedeapsa este destul de mare, intre 3 si 15 ani. La evaziune fiscala de la doi ani pina la opt sau zece ani”, a mai declarat seful Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba. El a precizat ca unii dintre soferi aveau si cota-parte, in timp ce altii primeau doar o remuneratie pentru transport, incadrarea juridica a faptelor lor fiind diferentiata si in functie de acest aspect. “Nu numai din nordul Transilvaniei pornesc aceste tigari. Pornesc si din partea de Moldova, vin tigari si din zona Bucuresti. Sistemul de circulatie al acestor marfuri nu este numai intr-o anumita directie. Cert este ca se fac bani. Cel mai bine organizati din cei pe care i-am depistat noi au fost cei de la Hunedoara, care, deja se vedea, de la zi la zi, ca acumulasera valori materiale si au inceput sa coopteze din ce in ce mai multe persoane pentru distributia acestor tigari. O parte dintre ei se ocupau cu aprovizionarea din zona Satu Mare si o parte se ocupau cu distributia lor in judetele vecine judetului Hunedoara”, a mai spus Florin Dogaru despre organizarea acestor retele.  Perchezitii importanteParchetul de pe linga Judecatoria Alba Iulia a emis autorizatii de perchezitie, pentru 18 locuinte si 13 autoturisme, aflate pe raza celor trei judete, perchezitii care au fost efectuate de catre ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor, in cooperare cu ofiterii BCCO Alba. Cu ocazia perchezitiilor, la domiciliul unuia dintre invinuitii din judetul Satu Mare, au fost surprinse doua persoane de cetatenie ucrainiana, in momentul in care descarcau tigari cu banderole fiscale de Ucraina. “In urma perchezitiilor efectuate la cele 18 imobile si 13 autoturisme, s-a constatat existenta unui numar de 66.356 pachete de tigari de diferite marci, ce aveau aplicate banderole fiscale de Ucraina si Republica Moldova, 71 litri de alcool fara banderola fiscala, 3.620 lei, 430 euro, care au fost ridicate in vederea confiscarii. De asemenea, au fost indisponibilizate un numar de 7 autoturisme. Prejudiciul estimat calculat pentru evaziunea fiscala este in valoare de 498.000 euro, iar in situatia in care produsele din tutun ar fi  fost importate, valoarea accizelor ar fi fost de 1,8 milioane euro. In cursul zilei de 13.11.2007 impotriva a 9 persoane, respectiv 2 din judetul Satu Mare (D. Zoltan, D. Francisc),  5 din judetul Hunedoara (C. Vasile Gabriel, C. Vasile,  V. Viorel, C. Adrian, P. Mihai) si 2 din judetul Alba (F. Iulian si V. Daniela), Parchetul de pe linga Judecatoria Alba Iulia a emis ordonata de retinere, acestea fiind introduse in arestul IPJ Alba”, au precizat reprezentantii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba. 

Zile de foc pentru ?U? Mobitelco

In decursul a doar 4 zile, baschetbalistii de la „U“ Mobitelco vor avea de sustinut doua examene dificile, ambele in deplasare. Vineri, vor juca la Bucuresti cu revelatia de pina acum a campionatului, Rapid Neoset, iar marti vor debuta in EuroCup, intilnind, la Salonic, pe PAOK. Daca ar trebui sa aleaga, Miodrag Perisic s-ar decide asupra unui succes in Grecia, dar considera la fel de importanta si victoria din Giulesti.      Constient de dificultatea meciului cu Rapid, antrenorul clujean isi va pregati cu maxima atentie elevii, el avind la dispozitie intreg lotul valid. „Au patru jucatori sirbi de mare experienta si valoare plus un tehnician din Serbia care stie sa-i puna in valoare. Nu-mi explic cum au putut pierde atit de clar (n.r., 82-99) meciul de la Rimnicu Vilcea“, spune Perisic.     Fiind un meci cotat cu patru stele, vor oficia doi arbitri FIBA (buzoianul Laurentiu Grigoras si constanteanul Marius Ciulin) si un cavaler al fluierului din grupa B (bucuresteanul Gabriel Dima). Meciul va incepe la ora 18.30 si va fi transmis in direct de Telesport.

Sperante romanesti la futsal

Calificata in premiera la un turneu final de Campionat European de fotbal in sala, echipa nationala a Romaniei a plecat ieri spre Porto, unde in perioada 16-25 noiembrie se vor desfasura intrecerile celei de-a VI-a editii a competitiei continentale a futsalistilor. Selectionerul Jakab Zoltán s-a decis deja asupra componentei lotului si a verificat potentialul echipei cu ocazia recentelor partide amicale in compania Belgiei (6-3 si 3-4, ambele jocuri la Chiajna).     La Porto, reprezentativa „tricolora“ va evolua in grupa A, un cvartet aparent mai accesibil decit celalalt, in care se vor confrunta tripla campioana europeana (Spania), finalista ultimei editii (Rusia), finalista editiilor cu numerele 3 si 4 (Ucraina), precum si Serbia. In grupa din care face parte si Romania si-au mai gasit locul Italia (campioana editiei a IV-a), Portugalia si Cehia. „Tricolorii“ si-au propus adjudecarea locului 3 in grupa, iar daca vor termina mai sus, cu atit mai bine. Jakab Zoltán crede in sansa de outsider al echipei sale si vede Portugalia noua campioana a Europei. El s-a oprit asupra unui lot de 14 jucatori: Klein László (FC CIP Deva) si Catalin Rizan (Futsal Municipal Craiova) – portari; Gabriel Dobre, Gabriel Molomfalean, George Tomescu, Marian Sotarca, Szöcs Lóránd, Florin Matei, Csoma Alpár, Cosmin Gherman, Dumitru Stoica, Robert Lupu (toti FC CIP Deva), Mihály Zoltán si Szöcs László (ambii ACS Odorheiu Secuiesc) – jucatori de cimp. Romania va intilni vineri Cehia (ora 23.30 – ora Romaniei), duminica Italia (20.30) si miercuri Portugalia (20.15), toate partidele fiind programate in Sala „Principal Gondomar Coracao de Ouro“ din Porto.     Iata si programul celorlalte jocuri: vineri, 16 noiembrie: Portugalia - Italia; simbata, 17 noiembrie: Spania – Ucraina si Serbia – Rusia; duminica, 18 noiembrie: Portugalia – Cehia; luni, 19 noiembrie: Ucraina – Rusia si Spania – Serbia; miercuri, 21 noiembrie: Italia – Cehia, Rusia – Spania si Ucraina – Serbia. Vineri, 23 noiembrie, echipele clasate pe primele doua locuri din grupe vor juca „incrucisat“ semifinalele (A1-B2 si B1-A2), finala mare si cea mica urmind sa se dispute duminica, 25 noiembrie. Spaniolii au cistigat pina in prezent trei titluri continentale (1995-’96, 2000-’01, 2004-’05), iar rusii (1998- ’99) si italienii (2002-’03) cite unul. Au pierdut finale Rusia (2), Ucraina (2) si Spania (1).

Returul curateniei la Universitatea Cluj

Pregatiri pentru vinzareTise este increzator ca va reusi sa aduca pe linia de plutire Universitatea ClujCu datorii de ordinul miliardelor, Universitatea se lupta sa supravietuiasca pe prima scena a fotbalului romanesc. In afara situatiei dificile din clasament, clubul sufera in plan administrativ si financiar. Lipsa terenurilor de antrenament, a echipamentelor sportive si mai nou a spectatorilor contribuie din plin la etichetarea Universitatii ca „cenusareasa“ a Ligii 1. Aproape de colaps, clubul a trait in ultimele sezoane din banii Consiliului Local si ai celorlalti actionari. Cu toate acestea, asa cum noul manager, Alin Tise, a subliniat, „acesti bani nu vor fi niciodata de ajuns“. Astfel, Tise are un obiectiv bine trasat, care, o data indeplinit, ar schimba radical soarta echipei de fotbal si a brandului „U“ Cluj: „Trebuie sa gasim un finantator puternic care sa preia echipa. Sintem in discutii cu mai multe firme“, a precizat oficialul clujean. Altfel, in afara salvarii de la retrogradare, Tise pregateste clubul pentru vinzare. Acesta va avea la dispozitie un an de zile, durata contractului semnat cu Universitatea Cluj.Primii pasiPina atunci, insa, echipa are nevoie de stabilitate pe toate planurile. In acest sens, se va face un audit care va analiza intreaga activitate de la club, incepind cu anul 2005, momentul infiintarii societatii pe actiuni. „Se va face o analiza amanuntita in activitatea acestei echipe. Se va afla modul in care s-a cheltuit fiecare ban si de ce s-a ajuns in aceasta situatie“, a spus Tise, care a adaugat ca formatia de sub Feleac s-a aflat in imposibilitatea de a mai oferi medicamente fotbalistilor: „Din cauza datoriilor catre farmacii, riscam sa nu mai primim medicamente si vitamine. Am achitat restantele si lucrurile revin incet la normal. Trebuie sa avem rabdare, insa am convingerea ca putem redresa acest club. Sper ca la finalul mandatului meu sa ramina ceva bun in urma“, a mai declarat managerul. Mai mult, saptamina trecuta s-a platit si datoria de 2 miliarde clubului Unirea Urziceni pentru trans trian. In alta ordine de idei, peste 2 saptamini, la urmatoarea intilnire a AGA (Adunarea Generala a Actionarilor), va avea loc o majorare de capital, la care va putea contribui fiecare actionar. Pentru perioada imediat urmatoare, Universitatea va avea la dispozitie 120.000 de euro, suma pregatita pentru transferuri, in iarna.Reprezentante pentru suporteriIn incercarea de a-si recistiga fanii, „U“ Cluj  va avea in cel mai scurt timp un magazin de unde suporterii vor putea achizitiona materiale promotionale cu insemnele clubului: „Vom deschide un magazin in Iulius Mall, in luna decembrie, care va apartine exclusiv clubului Universitatea. Acolo se vor putea cumpara materiale promotionale cu insemnele acestei formatii. In momentul de fata, sintem in discutii pentru un al doilea magazin, intr-o zona centrala. Sintem in deficit de suporteri si trebuie sa adoptam o strategie extrem de agresiva pentru recistigarea lor. In acest sezon, media de platitori la un meci al Universitatii Cluj a fost de 1.700 de spectatori, mult prea putin“, a mentionat managerul Universitatii Cluj, Alin Tise.

Pe scurt

Nesu, la nationalaSelectionerul Victor Piturca se confrunta cu noi probleme de lot inaintea meciurilor din preliminariile lui Euro 2008 cu Bulgaria si Albania. Dupa ce Adi Mutu s-a accidentat in ultima etapa din campionatul Italiei, antrenorul nationalei l-a pierdut si pe Radu Stefan, insuficient refacut dupa o problema musculara. Astfel, in locul fundasului dinamovist a fost convocat de urgenta Mihaita Nesu, care se va alatura lotului „tricolorilor“ in cursul zilei de astazi.    G. J.Interes scazutMeciul Bulgaria – Romania contind pentru calificarea la Euro 2008 suscita putin interes din partea fanilor „tricolorilor“. Astfel, din cele 1.800 de bilete puse la dispozitia acestora, doar 300 au fost vindute pina acum. „Probabil dezinteresul suporterilor a fost cauzat de faptul ca nationala e deja calificata si de teama unor eventuale incidente, desi am anuntat ca orice autocar cu suporteri va fi insotit atit de jandarmi romani, cit si de jandarmi bulgari“, a declarat in acest sens Dan Rodea, presedintele agentiei care se ocupa de comercializarea tichetelor.    G. J.Federer, in cartiLiderul mondial al tenisului masculin, elvetianul Roger Federer, a cistigat primul sau meci din Grupa Rosie a Masters-ului de la Shanghai (China) sustinut impotriva rusului Nikolai Davidenko, scor 6-4, 6-3. Prin aceasta victorie, Federer isi mentine sansele de a se califica in semifinalele competitiei, meciul decisiv urmind a-l disputa in compania americanului Andy Roddick, pe care l-a invins in 14 din cele 15 meciuri jucate impreuna.    G. J.Dorit de „granzi“Karim Benzema este unul dintre cei mai rivniti jucatori ai momentului. Atacantul de 19 ani al lui Lyon se afla in atentia mai multor cluburi puternice europene, printre care Real Madrid, Barcelona sau AC Milan. „Sint bucuros ca astfel de echipe sint interesate de mine. Sa evoluez pentru oricare dintre ele ar reprezenta un vis implinit pentru mine“, a declarat fotbalistul pentru publicatia „L’Equipe“. Totusi, deoarece evolueaza in Liga Campionilor cu formatia sa, este putin probabil ca Benzema sa paraseasca Franta mai repede de vara viitoare. Acesta este in momentul de fata golgheterul campionatului din Hexagon, cu 11 reusite.    G. J.Sprijin pentru ZengaAflata intr-o pozitie delicata in clasamentul Ligii 1, unde ocupa abia locul 5, Dinamo cauta revenirea in lupta pentru titlu. Primul pas facut in acest sens este asigurarea linistii in cadrul echipei, in ciuda zvonurilor care il dau pe actualul antrenor al „ciinilor“, Walter Zenga, ca si plecat. Cel care a tinut sa lamureasca lucrurile in acest caz a fost vicepresedintele CA al lui Dinamo, Vasile Turcu: „Intr-adevar, daca eram o echipa de Liga 2 poate ca eram disperati si cautam antrenori, dar noi sintem Dinamo. Eu si Cristi Borcea si domnul Badea am spus ca in iarna se va trage linie si se va lua o decizie, pina atunci nu se intimpla nimic cu Walter Zenga, indiferent de rezultatele din ultimele patru etape“.    G. J.

Marele Bou Alb

Trebuie sa marturisesc ca, in copilarie, imi placeau la nebunie cartile cu pieile-rosii si Vestul Salbatic. Cu Winetou, Old Shaterhand si alti eroi asemeni lor. Intr-una dintre multele astfel de lecturi am intilnit si un peisaj mai altfel. Era un indian kiowa, parca, pe numele sau de razboinic Marele Bou Alb. Personajul tinea mai degraba de burlesc. O tinea din gafa in gafa, dar supravietuia. Sa ne intelegem, insa, din capul locului: Nu vreau sa bat nici cel mai mic apropo la actualul ministru de Externe. Chiar nu vad nici un motiv de a face o paralela intre Marele Bou Alb si Cioroianu, numai pe simplul motiv ca acesta a afirmat ca tiganii raufacatori ar trebui deportati, apoi dregind-o, sa spuna ca asta nu va fi prea curind. Atita il duce pe el capul, atita poate. Dar a merge de aici la interpretari jignitoare sau la speculatii apropo de un anumit curent de gindire pro-fascist aparut la nivelul actualului guvern mi se pare chiar a fi lejer deplasat. Deci, nici vorba de asa ceva. Paralela cu Marele Bou Alb, indianul gafeur si – scuzati vorba – cam prost, as face-o cu economia noastra. O economie care se prezinta chiar la modul cel mai bovin cu putinta. Nu are rost sa intram acum in detalii ce tin de analiza. Dar citeva aspecte sint mai mult decit relevante. Cresterea economica, se spune, este mare. Semnificativa. Numai ca inflatia s-a dus deja la dublul celei prognozate. Dinamica economica este in floare, dar deficitul balantei de plati externe a Romaniei creste de la o luna la alta, iar marile agentii de rating ne coboara indicele de credibilitate economica spre zona negativa. PIB-ul nostru se face tot mai mare si mai tare, dar leul incepe nu sa se clatine, ci sa se balangane sub presiunea oamenilor de afaceri care nu mai au incredere in el. Altfel, totul e bine, frumos si colcaind de optimism. Nu mai conteaza ca singura infloritoare este minciuna. Exemplu? Statistica guvernamentala raporteaza scumpirea uleiului cu 12% in aceasta toamna. Eu nu stiu aritmetica si nu stiu daca sint doispe procente de la 32.000 de lei litrul la 68.000 de lei. Stiu, in schimb, ca mie imi placea de Marele Bou Alb. Dar numai in copilarie. Si numai cit personajul era unul imaginar. 

Salariul minim va fi de 500 de lei

 T. N., 59 de ani, pensionaraMinistrul Vosganian nu se teme de efectele maririi salariului minim la 500 de lei„In opinia mea, nu este o majorare care sa conteze si care sa imbunatateasca ceva. Dar, asa cum sintem noi obisnuiti sa zicem de generatii, decit nimic e bine si asa. O sa mergem mai departe, ca nu avem ce face. Cu toate astea, in felul acesta nu ne vom integra cu adevarat niciodata in nici o Uniune, o sa fim muritorii de foame ai Europei“.R. K., 30 de ani, reprezentant vinzari„Parerea mea este ca totul seamana a bataie de joc. Am auzit pe la radio faze de genul numar de calorii necesare intr-o zi sau calculul cosului de alimente, lucruri de toata jena care uneori depasesc orice imaginatie. Daca s-a ajuns ca intr-o tara care are niste pretentii guvernantii si sindicalistii sa negocieze calorii, inseamna ca mai rau de atita nu se poate“.Alexandra Stroe, 36 de ani, vinzatoare„Ma iertati ca va raspund cu o intrebare, dar credeti ca mai are vreo importanta ce credem noi? Mie nu mi se pare. Si daca e pina acolo, ce mi-s 450 de lei sau 500? Ar fi doar o amagire a unei imbunatatiri in ceea ce priveste traiul majoritatii romanilor. Tot un drac!“Cristiana Vlad, 28 de ani, psiholog„Cred ca daca va citez o fraza a unuia ce tot apare pe «sticla», Mircea Badea mi se pare, as rezuma toate raspunsurile posibile la intrebarea dumneavoastra referitoare la situatia actuala si la discutiile astea despre salariul minim. Spune el ceva de genul: «Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul». Cred ca e suficient de elocvent“.Aurel M., 71 de ani, pensionar„Eu as avea o intrebare pentru guvernantii nostri, care nu au alta grija in afara inflatiei, fondurile publice si buzunarul propriu: Cit mai au gind, de acum inainte, sa ne mai oblige sa stringem cureaua promitindu-ne ca va fi mai bine? Eu as zice sa nu dea Dumnezeu sa ajunga iarasi oamenii la capatul rabdarilor, ca acuma au experienta cum se face o Revolutie si cum se pusca fara proces“.

scrieti-ne la redactia@monitorulcj.ro

Primul studiu despre problemele persoanelor cu dizabilitati mintale releva grave carente in conceptia populatiei privind aceasta categorie de persoane, considerate defavorizate mai ales cind vine vorba de angajarea lor. Cum comentati rezultatele respectivului studiu? 

Telefonie fixa

Numarul de linii de telefonie fixa va ajunge la 4,3 milioane in 2008 si 2009, estimeaza Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii si Tehnologia Informatiei. Nivelul preconizat pentru urmatorii 2 ani este inferior celui din 2004 si 2005, cind pe piata romaneasca erau 4,4 milioane de linii de telefonie fixa.     „Se estimeaza o stagnare pe piata liniilor de acces la puncte fixe in orizontul de timp relevant, datorita unui mix de tendinte contradictorii. Astfel, substitutia fix-mobil va determina intr-o anumita masura abandonarea liniilor fixe, mai ales de catre persoanele fizice, in timp ce ofertele de telefonie fixa ale operatorilor mobili isi vor imbunatati prezenta in zonele rurale. In sectorul rezidential telefonia fixa va fi achizitionata din ce in ce mai mult ca parte a unui pachet“, se mentioneaza in raport. Din punctul de vedere al traficului, ANRCTI estimeaza diminuarea numarului de minute de convorbire pe linie fixa si o usoara crestere a traficului total, inregistrata pe fondul usoarei cresteri a numarului de linii de acces ale persoanelor juridice. Astfel, daca in 2006 s-a vorbit in total 8,3 miliarde de minute de pe telefoanele fixe, in 2010 numarul va creste cu sub 10%, pina la 8,7 miliarde de minute. Concurenta la nivelul liniilor grupate, determinata in special de operatorii de telefonie mobila, si la nivelul liniilor individuale, datorata operatorilor de cablu, precum si substitutia partiala cu serviciile de telefonie mobila vor conduce la o descrestere a tarifelor, atit pentru acces, cit si pentru traficul de telefonie fixa, se mai mentioneaza in raport. Diminuarea preturilor, chiar daca este insotita de o usoara crestere a numarului de linii, va determina o diminuare continua a veniturilor in acest sector, mai noteaza ANRCTI.

Deadline CE pentru agricultura

Agricultura, prima mare problema a Romaniei in relatia cu UEBruxellesul a salutat ieri progresele facute de Romania pentru implementarea sistemelor de plati in agricultura, dar a cerut Bucurestiului sa faca noi eforturi pentru imbunatatirea sistemului IT, pentru a evita reducerea cu 25% a platilor pentru agricultura, informeaza NewsIn. Romania a anuntat ca nu va face plati la scara larga inainte ca toate controalele necesare sa fie facute si a aratat ca a pus in functiune modulul software, care a fost verificat de un auditor independent. „Totusi, auditorul a gasit majore deficiente in modulul software destinat sa asigure ca platile sint facute corect. Din acest motiv, s-a decis continuarea procedurii pentru aplicarea «mecanismului de salvgardare», care va fi introdus prin decizie a Comisiei Europene, prevazuta pentru 20 decembrie. Daca autoritatile romane pot demonstra pina in 16 decembrie, pe baza unui raport al unui evaluator independent, ca aceste deficiente identificate au fost remediate, procedura care duce spre activarea mecanismului de salvgardare va fi oprita“, se arata in comunicatul CE.     Potrivit unui avertisment lansat in cursul lunii octombrie de Comisia Europeana, pentru a nu fi activata clauza de salvgardare, Romania trebuie sa aiba un Sistem Integrat de Administrare si Control (IACS) functional si sa nu efectueze plati inainte de finalizarea controlului in teren. Comisia Europeana acordase in octombrie Romaniei o perioada de gratie pina in data de 9 noiembrie pentru a-si rezolva problemele din sistemul de plati din agricultura, in caz contrar riscind sa i se reduca cu 25% din subventii. Acest termen a fost prelungit, miercuri, cu inca o luna.  Risc de 25%Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) a trimis, in data de 8 noiembrie, o scrisoare catre CE in care sint prezentate progresele inregistrate de Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) de la ultimul audit european efectuat in luna septembrie. Potrivit Tratatului de aderare, UE poate retine un sfert din subventiile acordate direct agricultorilor romani, in cazul constatarii unor disfunctionalitati. Aceste plati directe ar fi trebuit sa inceapa la 1 decembrie 2007. Subventiile pentru 2008 erau evaluate la 202 milioane de euro, urmind sa ajunga la 492 de milioane de euro in 2013.

Diabetul, boala secolului

În România, incidenta diabetului a devenit alarmanta, spun medicii specialisti. Dupa primele 3 luni de derulare a Programului de evaluare a starii de sanatate, datele preliminare sint îngrijoratoare in ceea ce priveste diabetul zaharat. Astfel, din cele 2,5 milioane de români care au fost deja evaluati în cadrul programului, 23,4% prezinta diferite grade de risc pentru boala diabetica de tip II. Incidenta mare a diabetului face din aceasta afectiune o problema de maxima importanta sociala. Aceasta pentru ca omul bolnav de diabet are anumite limite fizice care, inevitabil, determina limitari sociale si profesionale.      Pentru diminuarea consecintelor sociale induse de diabetul zaharat, este nevoie de o implicare ferma a statului, a lumii medicale si a societatii civile în controlul acestui fenomen. La ora actuala, Ministerul Sanatatii Publice, prin programul national de diabet, distribuie prin farmaciile cu circuit deschis antidiabetice orale in regim gratuit. Diabetul  este o boala extrem de periculoasa prin complicatiile pe care le da.

Pregatiri pentru iarna

Strazile, impartiteProgramul de deszapezire cuprinde in aceasta iarna 510 strazi din municipiul Cluj-Napoca. Acestea au fost impartite pe trei categorii, in functie de gradul de urgenta. In prima categorie intra strazile destinate transportului in comun, arterele mari de circulatie, drumurile europene si nationale, zonele din preajma institutiilor de invatamint si spitalicesti, dar si cele din apropierea sediilor institutiilor publice. Aici se gasesc 206 strazi clujene, 82 dintre acestea fiind date pe mina celor de la Brantner, iar restul celor de la Rosal. Din a doua categorie de urgenta fac parte 180 de strazi care formeaza intersectii cu arterele principale ale urbei. Ele au fost impartite aproximativ egal intre cele doua firme. Ultima categorie cuprinde aleile si strazile modernizate din cartiere, care sint 124 la numar, distribuite aproximativ in mod egal intre Brantner si Rosal. Comparativ cu anul trecut, in aceasta iarna programul pentru deszapezire a fost suplimentat cu 75 de strazi, dintre care 15 sint incluse in gradul al doilea de urgenta, iar restul in cea de-a treia categorie.Economiile unei ierni blinde„Anul trecut am facut niste economii enorme, intrucit noi am negociat cu cele doua firme sa nu platim stationarea si intretinerea utilajelor. Platim practic numai lucrarile pe care le executa, iar anul trecut nu a nins mai deloc“, a spus ieri primarul Emil Boc. El a fost completat de catre directorul tehnic al municipalitatii, Sorin Apostu, care a afirmat ca anul trecut s-au cheltuit doar aproximativ 200.000 de lei, iar anul acesta, care se anunta unul mai bogat in ninsori, sint prevazute pentru astfel de activitati peste 2 milioane de lei. „Din pacate, avem mult de lucru, intrucit sint multe strazi pe care vom putea interveni doar la cererea locuitorilor“, a recunoscut Boc, facind referire la cele peste 300 de strazi neincluse in program.Firmele au inceput lucrulRosal isi desfasoara activitatile in partea de vest a localitatii, intr-un sector care include 274 de strazi, in vreme ce Brantner coordoneaza activitatea de deszapezire pe 236 de strazi din sectorul de est. Cele doua sectoare sint delimitate aproximativ de axa Calea Turzii – Gara.     In urma precipitatiilor din ultimele zile, incepind de simbata, de la prima ninsoare cazuta in acest an peste Cluj-Napoca, cele doua firme cu care municipalitatea are incheiat un contract de concesiune pentru deszapezire si-au mobilizat personalul si utilajele pentru indepartarea zapezii si a poleiului.Investitii in utilaje la Brantner-VeresFoto Marius RUSUtilajele Brantner sint pregatite pentru ninsorile din aceasta iarnaIn prezent, parcul Brantner-Veres numara 20 de autospeciale destinate intretinerii si curatarii strazilor, 50 de autospeciale destinate transportarii deseurilor si 500 de angajati.      Anul 2008 va aduce un nou sediu pentru firma, un atelier service nou care inseamna investitii de 800.000 de euro, potrivit lui Ioan Veres, directorul Brantner-Veres. „Am investit 10 milioane de euro in 2007 doar in achizitia de utilaje dotate cu Euro 3 si 4, iar in 2008 vom investi inca 20 de milioane pentru a dota compania cu inca zece autospeciale noi, corespunzatoare normelor UE“, a mai punctat Ioan Veres. In paralel, compania a inceput distribuirea de tomberoane special destinate colectarii diferentiate a deseurilor. Pina acum, au fost distribuite 150 de tomberoane la aproximativ 80 de asociatii de locatari si alte 300 de toberoane catre agentii economici.

Bobocii lor, dar si ai altora

Clienti „tenace“Foto Marius RUSTulip Inn Sunny Hotels, un business mult peste nivelul infrastructurii din zona in care este amplasat„In primul an de functionare, cifra de afaceri a Tulip Inn Sunny Hotels Cluj a fost de 1,14 milioane de euro, usor sub ceea ce estimam acum un an“, spune Paul Marasoiu, Area Director Romania si Moldova a Golden Tulip. Motivul ar fi, printre altele, si lipsa infrastructurii.      Fosta Vila Tusa, asa cum cunosc clujenii actualul Tulip Inn Sunny Hotels, resortul de trei stele al concernului Golden Tulip, e amplasat foarte bine, are conditii, ofera servicii bune, dar, „dupa ce clientul a vazut pe Internet cum arata, cind ajunge la fata locului, face 100 de metri cu masina si se intreaba: «Unde a ajuns?», mai face 100 de metri si apoi se intreaba: «Da’, totusi, unde ma aflu?»“, comenteaza pe buna dreptate Paul Marasoiu. Clientul de business al Clujului care vrea sa locuiasca in aceasta parte a orasului pina isi definitiveaza afacerile pentru care ne tranziteaza comunitatea trebuie sa fie tenace si sa poata face abstractie de infrastructura pe care este obligat sa calatoreasca.Tind spre dubluCu toate acestea, cifra de afaceri estimata de Paul Marasoiu pentru anul 2008 in cazul Tulip Inn Sunny Hotels Cluj este de 2,4 milioane de euro. „Primul an este intotdeauna mai dificil in orice afacere, iar Clujul este o piata hoteliera cu totul speciala“, mai apreciaza Paul Marasoiu, adaugind si faptul ca in Cluj piata hoteliera este una extrem de segmentata. In aceste conditii, si calitatea serviciilor si a personalului, modul de business aplicat are de suferit. „De aceea, pina la urma un concept de business integrat cum este cel al Golden Tulip aduce un mare plus pietei, pentru ca ii obliga si pe ceilalti sa ridice calitatea serviciilor si a afacerii, aducind dezvoltare pietei. Nu e o piata pe care sa poti sau sa-ti doresti sa fii singur“, mai apreciaza Paul Marasoiu. In esenta, actuala capacitate de 50 de camere a hotelului va fi extinsa in viitor, tocmai pentru a accede la nivelul unui hotel de patru stele, conform serviciilor pe care le ofera. Lantul Golden Tulip, mai spune Paul Marasoiu va deschide cel putin inca alte trei hoteluri pina la sfirsitul anului, iar pina la finele lui 2008, numarul hotelurilor purtind aceasta marca va fi de aproximativ 12, a mai apreciat Marasoiu.Ocupare la nivelul Clujului„Pina acum, gradul de ocupare a resortului nostru din Cluj a ajuns la media de ocupare a orasului, care, potrivit statisticilor, ajunge pina la 60%. Noi tindem ca in 2008, prin sistemul nostru intern, sa ajungem la de 65-66 de rezervari pe luna, in conditiile in care acum avem intr-o jumatate de an pina la 250 de rezervari“, mai spune Paul Marasoiu.      In urmatorii 5 ani, cele opt proiecte hoteliere concrete ale Clujului vor scoate pe piata inca 900 de camere. Cu toate acestea, anul 2008 este vazut de specialistii Tulip Inn ca raminind un an cu o oferta modesta la nivelul serviciilor si hotelurilor de lux, de minim patru stele, care sa se ridice la nivelul pretentiilor internationale.

Partidul Romania Mare a provocat desfiintarea grupului parlamentar ITS din PE

Parlamentul European a anuntat miercuri dizolvarea grupului sau de extrema-dreapta, in urma retragerii celor sase eurodeputati români, iar anuntul a generat un incident intre un eurodeputat independent austriac si presedintele Frontului National francez, Jean-Marie Le Pen, potrivit AFP. Cei cinci eurodeputati ai Partidului România Mare, precum si Mircea Cosea, care faceau parte din grupul Identitate, Traditie, Suveranitate (ITS), infiintat cu numai 10 luni in urma, si-au anuntat pe rind demisiile din grupul de extrema-dreapta condus de Bruno Gollnisch, reprezentant al Frontului National Francez. Miercuri au fost anuntate in plen scrisorile de demisie ale Danielei Buruiana Aprodu si a lui Cristian Stanescu, dupa ce marti isi anuntase retragerea Viorica Moisiuc, iar luni Eugen Mihaescu si Lidia Popeanga. Mircea Cosea demisionase la 6 noiembrie. Numarul membrilor ITS a scazut astfel sub minimul necesar de 20 de membri, iar Parlamentul a luat nota ca grupul ITS nu mai indeplineste regulile de procedura pentru formarea si functionarea unui grup, in consecinta grupul isi inceteaza existenta, potrivit unui comunicat oficial al Legislativului european.    Cei sase reprezentanti români din ITS au plecat din grupul de extrema-dreapta pentru a protesta fata de afirmatiile considerate insultatoare la adresa României facute de eurodeputata italiana Alessandra Mussolini, nepoata fostului dictator Mussolini, care era inscrisa tot in acest grup. Mussolini i-a acuzat pe români ca si-au facut din delincventa un mod de a fi, in contextul emotiei suscitate recent in Italia de uciderea Giovannei Reggiani, o crima pentru care este suspectat un tinar imigrant român de origine roma.     Alessandra anuntase initial ca se va retrage din ITS din cauza „declaratiilor insultatoare“ la adresa sa facute de liderul România Mare, Corneliu Vadim Tudor. Potrivit AFP, Alessandra Mussolini a anuntat marti seara ca a renuntat la retragerea sa din grupul de extrema-dreapta din Parlamentul European, dupa polemica avuta cu eurodeputatii români. „Ramân, pentru ca ceilalti pleaca“, a spus ea, luind act de intentia anuntata a celor cinci eurodeputati din partidul România Mare de a se retrage din grupul Identitate, Traditie si Suveranitate (ITS).

Viteza mare pe axa Bucuresti ? Budapesta

Tren de mare vitezaFoto CAPPFerenc Gyurcsany si Calin Popescu Tariceanu au participat ieri la a treia sedinta comuna a Guvernelor roman si maghiarGuvernul roman si cel ungar au stabilit, in cadrul unei sedinte comune desfasurate ieri la Sibiu, sa construiasca o linie ferata de mare viteza pe ruta Budapesta – Bucuresti – Constanta, pentru a integra cele doua state in sistemul de transport feroviar international de calatori cu trenuri de mare viteza. Potrivit unei Declaratii Comune a Ministerului Transporturilor (MT) roman si a Ministerului Economiei si Transporturilor ungar adoptata la Sibiu, aceasta linie va lega Budapesta de Bucuresti si Constanta, ca o prelungire a axei de mare viteza Paris – Strasburg – Stuttgart – Viena – Bratislava – Budapesta.     De asemenea, ministerele de transporturi din cele doua state au mai adoptat o declaratie comuna potrivit careia vor dezvolta unitar infrastructura drumurilor secundare de interes comun care traverseaza frontiera romano-ungara. O alta preocupare a celor doua tari o constituie dezvoltarea retelei de autostrazi si drumuri publice deschise traficului international, care sa faca fata cresterii rapide a cererii generate de traficul intern si de tranzit.Piata ungara, deschisa muncitorilorUngaria va deschide complet, de la 1 ianuarie 2008, piata muncii pentru cetatenii romani, a anuntat, miercuri, premierul Calin Popescu Tariceanu, dupa sedinta de guvern comuna romano-ungara. „Salut decizia Ungariei, dar nu pentru ca mi-as dori ca lucratorii romani sa plece in Ungaria sa munceasca, ci pentru ca libertatea de circulatie a fortei de munca este un principiu european. Romania are un deficit de forta de munca, iar plecarea lucratorilor romani ar fi ultimul lucru pe care mi-l doresc“, a afirmat Tariceanu. In prezent, romanii se pot angaja in Ungaria in patru domenii, care cuprind 284 de specializari.     Cele doua guverne au mai convenit asupra modului in care vinietele romanesti si ungare se vor putea distribui pe teritoriul celuilalt stat. Astfel, Romania a creat cadrul legal pentru eliberarea acestora de catre persoanele si agentii economici din Ungaria, care se pot adresa Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), pentru incheierea unor conventii in acest sens. In ceea ce priveste distribuirea rovinietei romanesti in Ungaria, in prezent, CNADNR desfasoara o licitatie pentru tiparirea de roviniete necesare si este pregatita sa incheie conventii de distribuire a rovinietei cu orice firma ungureasca interesata.     Sedinta comuna a Guvernelor roman si ungar s-a desfasurat la Sibiu in lipsa ministrilor romani ai Agriculturii si Finantelor, dar in prezenta fostului vicepremier Marko Bela, invitat in calitate de presedinte al UDMR.

Pe scurt

Solutiile presedintelui BasescuPresedintele Traian Basescu a precizat miercuri ca are mai multe solutii pentru Legea votului uninominal si nu a exclus varianta atacarii actului normativ la Curtea Constitutionala pentru a cistiga timp de gindire inainte de expirarea termenului de promulgare a legii asumate de Guvern. „Eu va garantez ca nu se va produce dubla invalidare“, a spus el, intrebat ce se va intimpla daca referendumul nu este validat si daca va decide ca legea Guvernului sa fie retrimisa la Parlament si sa ramina blocata. Comentind situatia in care plebiscitul nu va fi validat din lipsa de cvorum, seful statului a evitat totusi sa dea un raspuns transant, sugerind, insa, ca ar putea cere Parlamentului sa adopte o lege a votului uninominal majoritar, in doua tururi de scrutin, daca cetatenii se vor pronunta intr-o majoritate covirsitoare in favoarea acestui sistem electoral, chiar daca prezenta la urne nu va fi de peste 50%. „Vedem, discutam, gindim. Depinde de cit de mare va fi marja, de cite milioane se vor prezenta la vot“, a comentat Basescu.    G. G.Ministrul Cioroianu, citat la CNCDMinistrul de Externe Adrian Cioroianu si Romani Criss au fost citati pentru astazi, la ora 9, la audieri la Consiliul National pentru Combarerea Discriminarii (CNCD), a declarat pentru NewsIn purtatorul de cuvint al Romani Criss, Cezara David. Cabinetul ministrului de Externe nu a confirmat data exacta pentru care s-a primit citatia, dar a aratat ca „prezenta ministrului la CNCD va fi in zilele imediat urmatoare sedintei comune a Guvernelor roman si ungar“. Contactat de NewsIn, purtatorul de cuvint al CNCD, Istvan Haller, a confirmat aceasta data, precizind ca nu o putea face inainte ca partile implicate sa o comunice. Asociatia Romani Criss a depus, luni, la CNCD, o sesizare impotriva ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, dupa ce acesta a declarat, intr-o emisiune televizata, ca infractorii ar trebui trimisi in desert sau in batalioane disciplinare.    G. G.

Calcule pentru rascumpararea halei din Piata Mihai Viteazu

De ieri, in AbatorFoto Marius RUSPietarii si-au luat ramas bun cu lacrimi in ochi de la Mihai ViteazuProducatorii din fosta Piata Mihai Viteazu au inceput ieri sa se mute in Piata Abator, pe strada Anton Pann. Cei 132 de comercianti care au primit mese in noua locatie vor plati chirie 1 leu pe zi, adica 30 RON pe luna, pentru fiecare masa inchiriata, fata de aproximativ 600 RON pe luna cit ar fi scos din buzunar daca ar fi ramas in hala agroalimentara modernizata. In contextul in care criteriile de selectare a pietarilor din Abator au fost certificatul de producator si domiciliul acestora (au avut prioritate clujenii), doar opt comercianti din noua piata vin din alte judete ale tarii. Acest lucru a stirnit nemultumiri in rindul producatorilor care au venit ani la rindul din alta parte la Cluj pentru a-si desface marfa.     Conform municipalitatii, noua piata a fost deschisa pe o perioada nedeterminata, iar daca vinzatorii nu vor respecta orarul de functionare, curatenia si comertul cu amanuntul, piata va fi inchisa definitiv. Datorita incertitudinii oferite de acea „perioada nedeterminata“, pietarii au format un nou grup de initiativa, numit „Noi unde disparem?“. Intr-un comunicat remis ieri presei, acestia se declara ingrijorati de faptul ca Primaria Cluj nu a oferit o certitudine ca producatorii nu vor fi dati afara din Piata Abator“. „Piata de la Abator a fost mutata anii trecuti la IRA, pentru ca locuitorii de acolo s-au plins ca vinzatorii le fac probleme. Acum, practic, le-am adus inapoi jumatate din acele probleme“, a recunoscut primarul Emil Boc.Rascumparare?Grupul de initiativa considera ca singura solutie acceptabila pe termen lung rascumpararea de catre Primarie a halei agroalimentare, intrucit exista precedente de rascumparari. Oamenii le dau edililor clujeni ca exemplu rascumpararea de catre Primaria Sibiu a doua cladiri concesionate. Referitor la acest subiect, primarul Clujului a declarat ca, la solicitarea Consiliului Local, s-a demarat realizarea unei analize financiare care sa releve exact valoarea halei modernizate. „Nu putem rascumpara toata investitia, dar e posibil sa rascumparam piata. Nu se stie exact cit costa hala si cit costa restul, dar s-a inceput o evaluare si vom vedea apoi ce demersuri vom face“, a conchis Boc.

Postul incepe cu produse alterate

Mai mult de jumatate din operatorii economici care au fost verificati in perioada 1-12 noiembrie de reprezentantii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC) Cluj au fost gasiti cu deficiente. Astfel, din cele 12 firme verificate, la sapte au fost descoperite produse de post alterate. „Tematica din aceasta perioada a vizat produsele de post, deoarece in aceasta perioada se cumpara foarte multe produse vegetale“, a marturisit Lenuta Suteu, inspectorul-sef al OJPC Cluj. Astfel, intr-un magazin din Cluj-Napoca, inspectorii au descoperit pateu vegetal, produs de o firma din judetul Tulcea, care avea termenul de valabilitate depasit cu 10 zile. Au fost retrase de pe piata circa 3 kilograme de pateu alterat, in valoare totala de 42 de lei. Pe linga aceasta masura, au mai fost oprite temporar de la comercializare 1.202 kilograme de produse din soia, a caror valoare de piata se ridica la 9.231 de lei, produse care nu prezentau etichetele complete sau corect redactate. In ceea ce priveste municipiul Cluj-Napoca, au fost acordate 4 amenzi totalizind 9 mii de lei, iar trei societati comerciale s-au ales cu avertismente. Tot in aceasta perioada, au fost controlate si mai multe unitati de desfacere din Turda si Cimpia Turzii. Noua din cele 15 firme verificate s-au ales cu amenzi in valoare de 10.000 de lei.     Astfel, au fost depistate produse cu termene de valabilitate depasite cu mult, precum anumite condimente sau produse din carne care erau expirate de anul trecut. Au fost retrase de pe piata din Turda si Cimpia Turzii 48 de kilograme de produse cu nereguli, in valoare de 763 de lei.

Rege la Externe

Florin Cioaba crede ca Adrian Cioroianu este un om extraordinarMinistrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu, l-a numit ieri pe regele Florin Cioaba presedintele unei comisii consultative de analiza a situatiei romilor din strainatate, care va functiona pe linga Ministerul Afacerilor Externe, incepind de luna viitoare. Cioaba a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa care a avut loc in „palatul" de pe Soseaua Alba Iulia, ca ministrul Cioroianu si-a cerut scuze romilor pentru ca a vrut sa ii trimita in desert. Acum, regele Cioaba crede ca ministrul Cioroianu este un om extraordinar. Acesta a mai spus ca viitoarea comisie de analiza a situatiei romilor va incepe sa functioneze peste doua saptamini, timp in care, impreuna cu alti lideri ai etniei, va intocmi o harta a romilor din toata Europa. Conform estimarilor regelui Cioaba, in tarile membre ale Uniunii Europene se afla cel mult 10.000 de romi plecati din Romania. Potrivit regelui romilor, in comisia speciala vor fi reuniti experti romi si lideri ai acestei etnii din toata Romania.Romii, pusi la muncaCioaba i-a solicitat ministrului de Externe incheierea de acorduri bilaterale cu statele comunitare, prin care sa se aloce o cota parte de locuri de munca, in diverse meserii, pentru etnicii romi. De asemenea, „regele" vrea ca in fiecare ambasada si consulat sa fie angajat cite un consultant rom. Florin Cioaba vrea sa discute personal cu Romulus Mailat, sibianul de origine roma din Avrig, despre care sustine ca nu este un criminal. Conform lui Cioaba, singura vina a romilor este ca „ei sint vizibili, mai ales femeile rome care au fustele largi". Cioaba crede ca italienii comit abuzuri in privinta romilor, sustinind ca in luna august a trimis o scrisoare Ministerului Afacerilor Externe, in care avertiza asupra pericolului izbucnirii unei crize in peninsula.Florin Cioaba l regele romilor„Nu am avut pretentia ca domnul ministru sa isi ceara scuze, dar a zis ca regreta ce s-a intimplat. Cred ca l-a luat gura pe dinainte"

Ginecologi, la Sibiu

Dupa ce zeci de femei au dat nastere unor copii sanatosi, in urma fertilizarii in vitro, la Clinica Polisano din Sibiu, specialistii de aici vor sa invete cit mai multi medici ginecologi tainele acestei practici. Astfel, Clinica Polisano va organiza, la Hotel Ramada, in perioada 16-17 noiembrie, Simpozionul cu tema „Tehnici de Reproducere Umana Asistata - Actualitati". Potrivit organizatorilor, in cadrul discutiilor se vor dezbate probleme legate de: Actualitati in Tehnicile de Reproducere Umana Asistata, Diagnosticul Genetic Preimplantational, Diagnosticul Genetic in Sarcina sau Ultrasonografia ca Screening in Sarcina. La eveniment vor partcipa peste 200 de persoane din lumea medicala nationala si internationala, ce activeaza in specialitatea obstetrica ginecologie.

Criminala prinsa

O tinara de numai 20 de ani, din localitatea vilceana Slatioara, condamnata la ani grei de inchisoare, a fost gasita de politistii sibieni si predata colegilor din judetul Vilcea. Pe numele acestia a fost emis, in data de 2 noiembrie, un mandat de executare a pedepsei cu inchisoarea, pentru savirsirea infractiunii de omor calificat. „Femeia a fost introdusa in arestul IPJ Sibiu, urmind a fi transportata la penitenciarul unde isi va executa pedeapsa", a anuntat, ieri, subinsp. Luciana Baltes, purtator de cuvint al IPJ Sibiu.

Casa in flacari

Un cos de fum neizolat corespunzator a dus la producerea unui incediu in Avrig. Focul a izbucnit marti seara, la subsolul imobilului cu numarul 30, de pe strada Avram Iancu, in incaperea in care se afla centrala pe lemne. Flacarile au urcat rapid pe cos, cuprinzind parterul si apoi etajul superior al locuintei. Proprietarii au apelat la pompierii voluntari din localitate, carora le-au sarit in ajutor si pompierilor militari din Sibiu. Incendiul a fost lichidat inainte de a cuprinde intreaga casa, sau chiar locuintele din apropiere. Cu toate acestea, pagubele produse nu sint deloc de neglijat. Focul a distrus mai multe piese de mobilier, aproximativ 50 de kilograme de materiale textile, iar acoperisul casei a ars pe o suprafata de 70 de metri patrati. Valoarea pagubelor este in curs de evaluare. „Pentru a evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, care se pot solda cu mari pagube materiale, si chiar omenesti, le recomandam sibienilor sa verifice cu atentie daca cosurile de fum sint curatate, etanse si perfect izolate. De asemenea, le adresam rugamintea sa nu foloseasca sobe, sau alte instalatii de incalzire improvizate, sau neverificate", a declarat sergentul major Bogdan Brinza, subofiter de relatii publice in cadrul ISU Sibiu.

Bomboane contra tigari

Sibienii, dar si turistii care au trecut, ieri, prin centrul Capitalei Culturale Europene, au ramas fara tigari. Voluntarii Centrului Antidrog, impreuna cu voluntarii Crucii Rosii Sibiu, le-au cerut trecatorilor cite o tigara si le-au dat in chimb un mar sau o bomboana.  Campania a avut drept scop constientizarea populatiei cu privire la efectele fumatului. Potrivit organizatorilor, aceasta manifestare este dedicata Zilei Nationale fara Tutun, care este celebrata in fiecare an in a treia joi a lunii noiembrie, respectiv 15 noiembrie. „Voluntarii vor stringe tigari de la trecatori si vor oferi in schimb mere sau bomboane. Activitatea se va desfasura in zilele de 14 si 15 noiembrie, in intervalul orar 14.30-16.30 in zona centrala a orasului", spune Claudia Popa, directorul Crucii Rosii Sibiu. Actiunea de stringere a tigarilor va continua si miine si se va finaliza prin distrugerea tigarilor de catre voluntarii antidrog.Actiuni in scoliDin cauza ca multi elevi se apuca de fumat inca de la virste fragede, voluntarii au organizat si o intilnire interactiva cu parintii si cadrele didactice din cadrul Scolii cu clasele I-VIII nr. 20 Sibiu, intilnire care a avut drept scop constientizarea efectelor consumului de tutun in rindul copiilor si adultilor, pentru a se asigura protectia copiilor, adolescentilor si tinerilor fata de expunerea la fumul de tigara. Mesajul campaniei nationale de marcare a Zilei Nationale fara Tutun este in acest an „Creeaza si bucura-te de locuri fara fum de tigara".

Se intrerupe curentul

In vederea unor lucrari programate in retea, miine, intre orele 8 si 16, se va intrerupe furnizarea energiei electrice in Sibiu, pe strazile Oltetului, Podului (zona cuprinsa intre podul peste Cibin si str. Muncitorilor) si Anul 1848, iar intre orele 9 si 15, in Cristian, pe strazile: VIII - partial, IX - partial, XIII - partial.

Asistentii ramin acasa

Nicio asistenta medicala si moasa nu si-a mai depus cerere in ultima perioada la Ordinul Asistentilor Medicali si Moaselor Sibiu pentru a pleca sa profeseze in Italia. Daca le este frica sa nu fie respinsi in Italia din cauza atrocitatilor comise de compatrioti lor, inca nu se stie. Cert este ca in ultima perioada, niciun cadru medical nu s-a mai aratat interesat sa plece la munca in Peninsula. Aceasta, si din cauza ca salariile erau mai mici decit in alte tari occidentale. „A trecut abia o saptamina de cind a fost cazul Mailat. Oricum, nici inainte nu aveam prea multe cereri pentru Italia, deoarece este mai prost platit decit in Anglia, de exemplu. Dupa ce-si depun cererea, persoanele interesate merg spre aprobare la Bucuresti, asa ca poate mai sint asistenti care si-au depus cererea dinainte si vor pleca perioada urmatoare", spune Constantin Radac, presedintele filialei Ordinului Asistentilor Medicali si Moaselor Sibiu.Probleme in spitaleMotivul pentru care asistentii medicali pleaca in strainatate este salariul mai bun. Din cauza ca salariile sint derizorii in spitalele romanesti, asistentii medicali prefera sa plece in alte tari, mai ales in Anglia unde cistiga chiar si de 20 de ori mai mult. Recenta aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana ii ajuta sa plece mai usor si sa se angajeze peste hotare. Potrivit liderului Sanitas Sibiu, Dan Pirnoiu, nu este de mirare ca angajatii din spitale pleaca, iar unitatile se confrunta cu insuficienta de personal. „Ne zbatem sa dam tuturor cadrelor medicale prime de stabilitate, care sa fie egale cu egala cu salariul minim corespunzator functiei, gradului sau treptei profesionale de incadrare in functie. Deja s-au dat la Spitalul Medias sau Psihiatrie. Ne pleaca foarte multe cadre medicale din Sibiu la munca in strainatate, de aceea am initiat acest proiect. Am hotarit sa acordam aceasta prima in semestrul IV, adica la sfirsitul anului, tocmai ca cei angajati sa stea macar un an in sistem", spune Pirnoiu.

Nereguli majore in industria textila

Firmele clujene din industria textila au iesit sifonate dupa controalele ITMPrintre reclamatiile primite de la angajatii firmelor verificate de reprezentantii Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Cluj cu ocazia ultimului control se regasesc mai multe aspecte cu privire la sanatatea si securitatea in munca. Astfel, lucratorii din sectorul textile se pling de o serie de afectiuni dorso-lombare, asa-zisele „dureri de sale“, cauzate de pozitiile vicioase in care lucreaza, dar si din cauza ca nu beneficiaza de echipamente tehnice adecvate. Alte nereguli au fost descoperite in ceea ce priveste cuantumul orelor de munca prestate de angajatii din industria de incaltaminte, imbracaminte si a pielariei. „Acestia desfasoara activitate peste durata normala a timpului de munca legal, respectiv 8 ore pe zi si 40 de ore pe saptamina, iar acest lucru nu este evidentiat in foile colective de prezenta si statele de plata“, a declarat Daniel Pacurariu, inspector sef la ITM Cluj.     Totodata, inspectorii au descoperit situatii in care angajatii erau chemati la serviciu in zilele de repaus obligatoriu, acest lucru iesind la iveala in urma analizarii pontajelor. „Am descoperit ca in multe societati nu erau acordate sporurile de vechime si nici coeficientii de ierarhizare, ambele fiind stipulate in Contractul Colectiv de Munca Unic la Nivel National“, a mai completat Pacurariu. Numarul total de firme verificate la nivelul judetului Cluj, in urma ultimei actiuni tematice, se ridica la 57, printre care si cunoscutele firme Argos SRL, Flacara SA si Jolidon SRL. 27 de angajatori au fost sanctionati, dintre care doi pentru ca aveau muncitori fara contracte de munca. Valoarea totala a amenzilor s-a ridicat la 49.000 de lei, din care 3.000 de lei au fost  pentru munca la negru.    Jolidon, bun de plataFirma Jolidon a „beneficiat“ in total de patru controale ale inspectorilor ITM Cluj in acest an. Acestia au descoperit ca firma nu respecta programul de munca si cel de repaus si ca desfasoara activitati suplimentare pe timp de noapte, nerecompensate, insa. Valoarea totala a amenzilor acordate firmei Jolidon de la inceputul anului depaseste 23.000 de lei. Societatea Argos a fost controlata de doua ori in acest an, fiind amendata cu 6.000 de lei, in timp ce reprezentantii Flacara au scapat fara nici o amenda.

Poluare pe ecran

Ziua in care panoul electronic va deveni functional depinde, in primul rind, de comisia de verificare de la Bucuresti. „Panoul a fost amplasat in scopul de a afisa, intr-un mod explicit, datele privind calitatea aerului. Acesta a fost special gindit pentru a veni in ajutorul oamenilor, care vor fi, astfel, informati despre valorile aerului, in general, sau despre cazul in care valoarea normala este depasita. Acest panou va fi conectat la serverul nostru din agentie si are avantajul de a prezenta oamenilor, intr-un mod simplificat, pe intelesul fiecaruia, cum stam cu aerul ambiental", explica Stelian Naicu, director al APM Sibiu. Termen necunoscutMomentan, panoul se afla in teste. De doar citeva zile are semnal video, iar specialistii pregatesc terenul pentru momentul inaugurarii. „Panoul va afisa informatii adunate din toate cele patru statii din judet si va arata clar unde sint depasiti indicatorii normali si unde situatia este corespunzatoare cu valorile normale. Panoul poate deveni functional chiar si in doua saptamini, sau la sfirsitul acestei luni, nu stim inca exact", spune Adriana Morariu, sefa serviciului Monitoring, Sinteze si Coordonare din cadrul APM Sibiu.Stelian Naicu l director APM Sibiu„Banii au venit de la Ministerul Mediului. S-au construit peste 90 de statii in toate judetele, dar si 42 de panouri electronice. In aceasta perioada au loc receptiile. Mai multe comisii sint mobilizate in tara pentru a verifica rezultatul investitiilor. S-au pus pe picioare doua statii in Sibiu, una in Copsa Mica si una in Medias, iar acum, panoul"

Atentie la radar!

Principalele artere din judet vor fi supravegheate si astazi cu mare atentie de politistii „inarmati" cu aparate radar. Astfel, pe DN 1, radarele vor fi amplasate, intre orele 6 si 14, in Vestem, Bradu, Scoreiu, Cristian, Saliste si Apold, intre 14 si 22 in Cristian, Saliste si Miercurea, iar intre 22 si 6 in Cristian si Sacel. Pe DN 7, astazi veti intilni aparate radar, intre 14 si 22, in Vestem, Boita si Lazaret, iar intre 22 si 6 in Talmaciu si Vestem. Pe DN 14 radarele va vor astepta in Sura Mare, Slimnic si Copsa Mica, iar in restul judetului intre Blajel si bazna, si pe drumul judetean ce leaga Sibiul de Agnita. In Sibiu, aveti sanse sa intilniti aparatele radar, intre orele 6 si 14 pe strazile H. Coanda, Bilea si St. cel Mare, intre 14 si 22 pe Str. Malului, C. Surii Mari si St. cel Mare, iar intre 22 si 6 pe C. Dumbravii, V. Milea si Sos Alba Iulia. In municipiul Medias, radarele vor fi amplasate pe strazile Unirii, Sibiului,  Baznei si Stadionului. (M. L.)

Proiecte romano-maghiare

Palatul Victoria si-a cedat intiietatea hotelului sibian Ramada, pentru sedinta de guvern de ieriDupa ceremonia oficiala de primire a premierului maghiar, Ferenc Gyurcsany, ministrii si secretarii de stat din ambele tari au umplut salile de conferinte, holurile, dar si barurile din interiorul hotelului Ramada. Marii absenti de la inceputul sedintei au fost ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, care a intirziat la lucrari, dar si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, care nu a venit in Sibiu. Premierul Tariceanu si omologul sau maghiar au participat si la o intilnire scurta cu primarul Johannis, care le-a oferit celor doi premieri medalia de aur cu simbolurile orasului si un album reprezentativ cu Muzeul Brukenthal, vizitat, de altfel, de ambele delegatii, la finalul intrevederii. Acorduri comuneDincolo de declaratii privind eliminarea oricaror divergente dintre romani si unguri, cele doua cabinete au semnat nu mai putin de 15 documente oficiale, proiecte comune in diverse domenii de activitate. Printre acestea se numara un proiect referitor la fluidizarea traficului feroviar, prin realizarea unei linii feroviare de mare viteza intre Budapesta, Bucuresi si Constanta. Un alt document semnat ieri vizeaza sprijinirea cercetarii in domeniul minoritatilor. Au fost semnate si proiectele privind promovarea intereselor comune in absortia fondurilor europene.  Liber la munca in UngariaPotrivit primului ministru maghiar, Guvernul a decis liberalizarea pietei muncii, de la 1 ianuarie 2008. Anuntul facut ieri de Executivul Ungariei are, in opinia lui Tariceanu, partile lui bune, dar si unele care ar fi in dezavantajul economiei romanesti. „Eu cred ca principiul libertatii de alegere e unul fundamental. Insa piata muncii e deficitara in Romania desi, de exemplu, in orasul Sibiu, procentajul de somaj e infim. Din 180.000 de locuitori, Sibiul are 780 de someri. Ultimul lucru pe care mi l-as dori e ca romanii sa plece in strainatate. Nu va asteptati ca la 1 ianuarie sa fie un val de plecari in Ungaria. Probabil vor pleca cei care cunosc limba maghiara", a precizat Tariceanu. La rindul lui, premierul Ferenc Gyurcsany a anuntat ca „orice cetatean roman cu studii profesionale are acces liber la piata fortei de munca din Ungaria".    Calin Popescu Tariceanu l premierul Romaniei„A fost o sedinta de succes, o atmosfera relaxata si prietenoasa, care aduce numai avantaje. Am discutat si despre proiectul Nabucco si am vazut ca exista un interes comun ca acesta sa se materializeze".Model franco-germanPremierul Calin Popescu-Tariceanu a precizat ca modelul de cooperare bilateral dintre Romania si Republica Ungara are la baza modelul franco-german. „Dupa ce Romania si Ungaria au cunoscut o perioada lunga de dificultati, am reusit treptat sa amelioram relatia si sa ajungem la aceasta formula de cooperare. Am initiat aceste sedinte de guvern comune, care impun un standard in zona Central si Est Europeana, fiind un exemplu de relatie bilaterala, pornind de la o abordare europeana", a afirmat premierul.  

Scandalagii dupa gratii

Cei sapte barbati din Vurpar, care, in noaptea de simbata spre duminica, au distrus o unitate comerciala din localitate si au avariat o masina, au ajuns dupa gratii. Impotriva lor s-a luat masura retinerii pe o perioada de 24 de ore, fiind introdusi in arestul IPJ Sibiu, dupa cum a anuntat subinspectorul Luciana Baltes, purtator de cuvint al Inspectoratului. Ieri, satenii scandalagii au fost prezentati Parchetului de pe linga Judecatoria Sibiu cu propunere de arestare preventiva. Toti cei sapte sint cercetati pentru lovire si alte violente, ultraj contra bunelor moravuri si distrugere. Cei sapte tineri au virste cuprinse intre 20 si 32 de ani. Ei au fost identificati de catre politisti de abia in cursul zilei de marti, iar acum trebuie sa dea socoteala in fata legii pentru faptele comise.

Opriti in copac

Doi barbati au ajuns in spital, dupa ce autoturismul in care se aflau a iesit de pe sosea si s-a izbit intr-un copac. Accidentul s-a produs marti seara, in jurul orei 23, in afara localitatii Sarosu pe Tirnave. Soferul unui autoturism marca VW Passat, care se deplasa dinspre Sibiu spre Sighisoara, nu a adaptat viteza la conditiile de carosabil umed, iar intr-o curba la stinga a pierdut controlul asupra autoturismului. Masina a parasit partea carosabila si s-a izbit intr-un copac. In urma impactului, cei doi ocupanti ai autoturismului au fost raniti si transportati la Spitalul Judetean de Urgenta Sibiu. Cercetarile sint continuate de catre lucratorii Biroului pentru Siguranta Circulatiei in Mediul Urban Medias, in vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor si conditiilor in care s-a produs evenimentul, precum si incadrarea juridica a faptei.

Tratament pentru BPCO

Fumatul si poluarea sint principalele cauze care duc la aparitia bronhopneumopatiei obstructive cronice (BPCO), boala extrem de grava, care, potrivit statisticilor, afecteaza peste 25.000 de clujeni. Specialistii spun ca pacientii ajung sa nu isi mai poata desfasura activitatile zilnice si devin dependenti de aparatele de oxigen. „Nu pot sa respir, obosesc foarte tare la orice miscare. Si cind maninc trebuie sa fac pauza de doua-trei ori“, spune Eugen Garbovan, un clujean internat la Spitalul TBC din Cluj. Are 60 de ani si a fumat mai bine de 30 de ani, dar spune ca a lucrat si intr-un mediu toxic. „Nu pot sa fac nimic. Si la toaleta ma duc cu tubul de oxigen dupa mine“, adauga bolnavul. El spune ca pentru tratarea bolii a inchiriat un aparat de oxigen si ca foloseste lunar cite doua sprayuri bronhodilatatoare, fiecare in valoare de circa 2 milioane de lei vechi „Nu imi ajunge pensia sa platesc aparatul, medicamentele si curentul pe care il consuma aparatul“, spune barbatul.      Medicii sustin ca tratarea acestei afectiuni este costisitoare. „Tratamentul formelor exacerbate poate varia de la 80 de euro pina la 4.000 de euro, atunci cind este nevoie de un sejur intr-un serviciu de Terapie Intensiva“, a declarat profesorul Monica Pop, medic pneumolog si presedinta a filialei clujene a Societatii Romane de Pneumologie. Aceasta spune ca BPCO afecteaza peste 44 de milioane de europeni, dar ca 75% dintre acestia nici nu stiu ca sint bolnavi. Potrivit statisticilor oficiale, in ultimii 30 de ani, mortalitatea cauzata de BPCO a crescut cu 163%.

Davidenko a cistigat apelul

Acuzat de non combat, rusul a primit certificatul de buna purtare. „Dupa o analiza aprofundata a meciului dintre Nicolai Davidenko si Marin Cilici de la Sankt Petersburg, s-a decis ca apelul lui Davidenko trebuie inteles si amenda de 2.000 de dolari anulata", a declarat Gayle David Bradschaw, responsabil al departamentului de regulamente si competitii al ATP. Asociatia Tenismanilor Profesionisti dictase o amenda de 2.000 de dolari lui Nikolai Davidenko pentru „lipsa de combativitate". SuspiciuniRusul a fost acuzat pentru meciul disputat in fata croatului Marin Cilici, pierdut in turul al doilea al turneului de la Sankt Petersburg, in 25 octombrie. Dupa ce a cistigat primul set cu 6-1 in fata numarului 102 mondial, rusul (locul 4 ATP) a facut mai multe greseli directe si zece duble greseli in ultimele doua seturi, pierdute cu scorul de 5-7, 1-6. „Am fost pur si simplu socat sa aud asa ceva. Este inadmisibil. Cum pot ei sa stie ce incercam eu sa fac? Am fost asa de bulversat, incit am inceput sa pling", a comentat jucatorul rus sanctiunea initiala dictata de ATP. Davidenko se afla inca in atentia ATP, dupa ce s-au pariat sume de bani neobisnuit de mari pe unul dintre meciurile sale, in turul al doilea al turneului de la Sopot (Polonia), din 2 august, cind jucatorul rus a abandonat, oficial, din cauza unei accidentari la picior, in fata argentinianului Martin Vassallo Arguello. Djokovic, eliminatSirbul Novak Djokovic, numarul 3 mondial, a fost invins, de francezul Richard Gasquet, scor 6-4, 6-2, in cadrul Mastersului de la Shanghai, fiind astfel eliminat din competitie dupa ce a pierdut si prima partida in fata spaniolului David Ferrer. Djokovic a devenit astfel primul tenisman care a fost eliminat din cadrul Mastersului Shanghai fara sa cistige niciun set in primele doua partide. In primul meci, sirbul a fost invins de Ferrer cu scorul de 6-4, 6-4. In schimb, spaniolul David Ferrer, numarul sase mondial, s-a calificat in semifinalele turneului de la Shanghai, dupa ce l-a invins pe conationalul sau Rafael Nadal, cu 4-6, 6-4, 6-3, dupa un meci ce s-a intins pe durata a doua ore si 40 de minute.

Aparare de fier

Alaturi de Triplett, Jason Smith este cel mai bun aparator al SibiuluiUna din devizele preferate ale lui Mircea Vulc, in anii de glorie ai formatiei sibiene, era ca orice meci se cistiga pe aparare si nu pe atac. De citeva sezoane, CSU a mizat mai mult pe spectacolul la panoul advers. A ajuns sa joace mai mereu cu sala plina, dar rezultatele au scazut dramatic. Pina la locul opt, obtinut in campionatul trecut. Acum a venit rindul lui Schomers sa-si dovedeasca calitatile de fin strateg. Dupa numai sapte meciuri oficiale in campionat, semnalele sint pozitive. „Ca si echipa, daca nu reusesti sa te aperi asa cum trebuie, nu ai nicio sansa sa invingi. Surprizele apar doar atunci cind nu esti pregatit. Daca toata lumea isi studiaza foarte bine adversarul si ii cunoaste punctele forte, dar si pe cele slabe, ii e usor sa gaseasca cheia victoriei", spune Schomers. Exemplul PitestiSchomers face trimitere directa la meciul de la Pitesti, contra vicecampioanei. Chiar daca in ultima saptamina echipa n-a apucat sa se pregateasca prea bine, germanul spune ca apararea perfecta a adus Sibiului al doilea succes in deplasare din acest sezon. „Pe Popescu l-am avut elev trei ani de zile. Asa disperat nu l-am vazut niciodata. S-a infuriat rau de tot ca n-a putut misca nimic. La fel i-am facut si lui Helcioiu. I-am naucit, pentru ca am stiut sa ne aparam foarte bine. Am avut ceva emotii pe final, dar asta numai din cauza atitudinii noastre, pentru ca ne-am crezut invingatori inainte de final si le-am dat sansa sa arunce" , conchide antrenorul sibienilor. In topul defensivelorExplicatia rezultatelor din ultima perioada se reflecta foarte simplu si in cifre. Intr-un clasament al ultimelor trei meciuri, de la revenirea lui Clavon, Sibiul are cea de-a doua defensiva, dupa cea a campioanei din Ploiesti. Per total, in acest sezon, sibienii se afla pe pozitia a treia, dupa Asesoft si CS Otopeni. „Faptul ca l-am readus pe Clavon a fost un mare cistig pentru noi, din punct de vedere al defensivei. Am pierdut la capitolul aruncari de trei puncte, dar cred ca solutia a fost mai buna. Oricum, il asteptam pe Andrus cit mai repede in echipa si atunci nu vom mai suferi nici la acest capitol", e de parere Schomers. Stilpii aparariiIn opinia tehnicianului german, cei mai buni aparatori ai sai sint Keith Triplett si Jason Smith. Acesta spune ca, fara acestia pe teren, sibienii ar fi o victima lejera pentru celelalte adversare. „Nu stiu cit de bine se vede din tribuna, dar pe teren stiu ca cei doi sint foarte bataiosi si eficienti. Sint adevarate motoare pentru echipa. Tot timpul, cei doi isi cearta, dar isi si imbarbateaza colegii. Au o mare influenta asupra lor. Pot spune ca sint liderii echipei in faza defensiva. Din pacate, avem nevoie de un lider si in atac. Trebuie sa existe acel jucator care sa comande ce trebuie facut in momentele importante, daca atacul trebuie prelungit sau se poate incerca o patrundere. Deocamdata nu-l avem, dar poate o sa aducem la iarna un astfel de jucator", spune Schomers. Pe podiumObiectivul lui Schomers, pina la finalul sezonului, este sa ajunga cu echipa pe podiumul campionatului. Spune ca, in acest moment, forma buna ar trebui transformata in succese pe banda rulanta. „Ca sa fim si mai increzatori in noi, ar trebui sa obtinem citeva succese consecutive. As vrea sa nu mai pierdem niciun meci pina la Craciun, dar va fi foarte greu. Oricum, sper din toata inima sa terminam pe podium turul campionatului", spune antrenorul formatiei sibiene. Clasament 1. CSU Ploiesti 7  7 0  581:464  14 2. U Mobilteco Cluj 7  5 2  603:556  12 3. Gaz Metan Medias 7  5 2  611:581  12 4. Dinamo Bucuresti  6  5 1  512:500  11 5. Rapid Bucuresti 7  4 3  592:561  11 6. CSU Atlassib 7  4 3  559:549  11 7. Muresul Tg Mures 7  4 3  621:641  11 8. BCMUS Pitesti 7  3 4  583:602  10 9. Elba Timisoara 6  3 3  507:475  9 10. BC Vilcea 7  2 5  501:544  9 11. BC Otopeni 7  2 5  541:535  9 12. CSU Brasov 7  2 5  521:556  9 13. CSM Oradea 7  1 6  500:586  8 14. BC Tirgoviste 7  1 6  480:562  8

Emotii la Tineret

Selectionerul echipei nationale de tineret a Romaniei, Emil Sandoi, a declarat, ieri, inaintea meciului de vineri contra Maltei, ca sistemul de calificare la Campionatul European de tineret este unul dificil, pentru ca nici macar cistigatoarele grupelor nu au un loc asigurat. „Este foarte, foarte greu de ajuns la un turneu final. Ginditi-va ca ajung acolo 8 echipe din 55, dintre care una este echipa gazda. Practic, insa, doar gazdele se califica direct. Formatiile clasate pe primul loc in grupa, plus cele mai valoroase patru formatii clasate pe locul secund, vor sustine jocuri de baraj, in urma unei trageri la sorti, pentru desemnarea calificatelor la turneul final", a afirmat Emil Sandoi. Dorinta de victorieTimisoreanul Gabriel Torje crede ca, in cazul in care Romania va inscrie rapid in poarta Maltei, poate fi sigura de victorie. „In meciul de vineri, speram sa nu mai avem parte de emotii ca in partida tur. Formam o echipa puternica acum la nationala de tineret. Daca marcam repede, atunci vom fi siguri de victorie. Nu conteaza cine inscrie pentru noi. Importante sint doar punctele pe care trebuie sa le trecem in contul nostru", este de parere Torje. Acesta a fost completat de portarul Tatrusanu. „Pina sa analizam sansele noastre la calificarea din Suedia, mai intii sintem obligati sa ne cistigam punctele in jocul cu Malta. Asta e cel mai important obiectiv la momentul de fata. Sper ca la Piatra Neamt sa ne simtim la fel de bine ca la Vilcea si Iasi", a spus goalkeperul nationalei. In directMeciul Romania-Malta, din cadrul preliminariilor Campionatului European 2009, va avea loc vineri, 16 noiembrie 2007, de la ora 18:00, la Piatra Neamt. Clasamentul grupei a 10-a este urmatorul: 1. Franta 11p (5 meciuri), 2. Romania 8p (4), 3. Tara Galilor 3p (2), 4. Bosnia 3p (3), 5. Malta 0p (5).

Nesu, convocat

Selectionerul Victor Piturca l-a convocat, ieri, de urgenta, la echipa nationala a Romaniei, pe stelistul Mihai Nesu, pentru a-l inlocui pe dinamovistul Stefan Radu, care a suferit o miozita la coapsa stanga, informeaza FRF. „In conditiile in care Stefan Radu nu a putut fi recuperat in urma unei miozite prelezionale la coapsa stinga, selectionerul echipei noastre nationale, Victor Piturca, a decis azi, 14 noiembrie, sa renunte la jucatorul echipei Dinamo Bucuresti pentru jocurile cu Bulgaria si Albania, contind pentru ultimele doua etape ale preliminariilor EURO 2008", se spune in comunicat. Nesu are trei prezente la echipa nationala, ultima consemnindu-se contra Armeniei, in 2006. Pregatiri pentru SofiaIn cursul diminetii de ieri, tricolorii au sustinut un nou antrenament, tactic, ultima sedinta de pregatire premergatoare decolarii spre Sofia, care va fi inchisa presei si publicului, fiind programata joi dimineata. Antrenamentul oficial al reprezentativei Romaniei va incepe vineri la ora 11:00, pe stadionul Vasil Levski din Sofia. Ultimele 15 minute vor fi deschise presei, antrenamentul fiind urmat de conferinta de presa a selectionerului Victor Piturca si de interviuri cu jucatorii. Partida Romania-Bulgaria se va disputa simbata, de la ora 18:00, pe stadionul Vasil Levski din Sofia, si va fi transmisa de TVR1.

Tirg-maraton de joburi

Tirgul de joburi le va oferi o sansa in plus nu doar somerilor obisnuiti, ci si celor cu dizabilitati„Este cel mai lung tirg de locuri de munca pe care AJOFM Cluj l-a organizat pina acum“, a declarat Daniel Don, directorul AJOFM Cluj. In acest eveniment va fi inclus si tirgul „Universitaria“, astfel ca sint asteptati foarte multi tineri. Pina acum, 50 de firme si-au anuntat participarea, insa Don crede ca se vor mai inscrie si altele, numarul angajatorilor urmind sa fie mai mare de 60. La acest tirg se preconizeaza sa vina cei mai importanti jucatori din domeniul retail, dar si firme serioase de constructii, cum ar fi Emerson, care aduce o oferta de 40 de locuri de munca.     Noutatea tirgului o constituie amenajarea unui stand special pentru persoanele cu dizabilitati care doresc sa se angajeze. „Conform prevederilor legislative actuale, o companie cu peste 50 de salariati are obligatia sa angajeze persoane cu diferite dizabilitati in proportie de 4% din numarul total de lucratori. Daca nu, societatea este obligata sa plateasca bugetului statului o suma egala cu 50% din salariul minim pe economie“, a declarat Nicoleta Molnar, directorul adjunct al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Cluj. In aceste conditii, DGASPC, impreuna cu alte ONG-uri locale, incearca sa plaseze aceasta categorie de persoane pe piata muncii. Datele AJOFM arata ca 160 de persoane cu handicap sint inscrise pe listele de asteptare pentru a se angaja.

BKP vrea la Sibiu

AmintiriUltima echipa care a jucat in prima liga, FC Inter, s-a desfiintat in noiembrie 2000Ramas fara echipa fanion dupa retragerea din campionat a CS Sibiu, orasul de pe Cibin poate primi un ajutor nesperat. Balkan Petroleum, una dintre cele mai puternice firme implicate in sportul rege din Romania este dornica de a face performanta la Sibiu. Vestea fost confirmata, ieri, de Marian Iancu, presedintele Politehnicii Timisoara si al firmei  BKP. „Este interes din partea noastra de a face performanta la Sibiu. Totul este sa se doreasca acest lucru. Mie imi pare foarte rau ca s-a ajuns la aceasta situatie, ca Sibiul sa nu aiba nici o echipa in primele doua esaloane ale tarii. Noi ne-am manifestat interesul, insa au avut loc doar discutii preliminarii. Urmeaza sa ne asezam la masa tratativelor si sa vedem ce va iesi", spune Iancu.              Echipa nouaMarian Iancu spune ca nu se pune problema ca una dintre echipele Poli I sau Poli II sa fie aduse la Sibiu. Si-a propus creearea unei echipe noi, puternice, care in citiva ani sa ajunga pe prima scena. „Nu va veni nicio echipa a lui Poli la Sibiu. Au fost doar speculatii in presa si nu are rost sa le dam crezare. Poli ramine acolo unde este si cu asta basta cu dezinformarile. La Sibiu vrem sa cream o formatie noua. O s-o luam de jos. Din liga a treia, dar vrem sa facem performanta. Una dintre firmele BKP-ului va fi sponsorul principal. Noua ne sta in caracter sa facem doar lucruri profesioniste si acelasi lucru il dorim si la Sibiu", sustine Iancu. Conditie importantaPotrivit lui Iancu, singura conditie impusa de viitorul investitor este aceea ca Primaria sa modernizeze stadionul astfel incit acesta sa poata gazdui, intr-un termen cit mai scurt, jocuri de prima liga. „Am vazut ce inseamna baza de acolo, e frumoasa, dar noi daca tot investim niste bani vrem sa ajungem cit mai sus cu echipa, adica in prima liga. Pentru aceasta avem nevoie si de un stadion corespunzator. Daca Primaria se angajeaza ca va investi in refacerea stadionului, noi venim cu mare drag", spune Iancu. Negociatorul NanDiscutiile dintre BKP si Primaria Sibiu vor fi conduse de catre „nasul" Nicolae Nan, fost presedinte de onoare al clubului FC Inter. Acesta spune ca decizia retragerii echipei CS Sibiu era normala, intrucit s-a ajuns intr-un punct mort. „E mai bine sa apara un nou inceput. Ceea ce s-a intimplat in ultimul timp a fost bataie de joc. Nu se putea merge mai departe, pentru ca ne faceam de ris. Doar infringeri si lanterna. E mai bine asa. Acum tragem linie si incercam sa pornim mai departe", spune Nan. Doar priceputiIn ceea ce priveste soarta unei viitoare colaborari cu cei de la BKP, Niculae Nan e optimist. Spune ca se poate face treaba doar in conditiile in care cei care vor conduce echipa se pricep la fotbal. „Daca vor fi oameni nepriceputi la echipa, o sa se intimple ca si pina acum. In conditiile in care vom numi pe cineva care cunoaste fenomenul foarte bine, avem toate sansele de reusita. Cei de la BKP au spus ca vor ca presedintele sa fie cineva din Sibiu, iar conducerea executiva sa o aiba un reprezentant de-al lor. Din punctul meu de vedere e corecta perceptia si sint de acord", spune Nan. Comentarii pe sitePe site-ul www.monitorulsb.ro, mai multi suporterii ai fotbalului sibian si-au manifestat dezaprobarea fata de stadiul la care a ajuns sportul rege in Sibiu. In continuare reproducem integral textul unui vizitator, semnat de „Cristi", sub titlul „Sibieni, treziti-va". „In 7 ani de zile, administratia Johannis a ingropat sportul sibian (FOTBAL, rugby, handbal masculin si feminin, volei) si ce este mai trist, incepe sa-si vire coada si in ultimul lucru care ne-a mai ramas, echipa de baschet. In schimb, am primit fintini arteziene, si o caruta de bani publici aruncati pe niste manifestari culturale care nu intereseaza pe nimeni, dar care dau bine la televizor si o reabilitare a caselor din centru (a se citi pregatite pentru retrocedare stim noi cui). Cum este posibil ca Vilcea sa aiba echipa de fotbal cu un picior in Div A, handbal de 5 stele si baschet in prima liga. Si, in acelasi timp este mai curat si mai ingrijit decit Sibiul si nu are nici primar sas, cum ne place sa ne mindrim in prostia noastra".

Subventii majorate

Vesti bune pentru crescatorii de ovine si de caprine. Dacian Ciolos, ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, a decis sa majoreze cu 10 lei subventiile pentru ovine si caprine. Astfel, daca anul trecut subventia era de 25 de lei, anul acesta, taranii vor primi 35 de lei. Vechile conditii de acordare ramin valabile. Banii din subventii vor intra doar in buzunarul taranilor care au exploatatia inregistrata si care detin peste 25 de capre, respectiv peste 50 de oi. „Subventia pentru crescatorii de ovine si caprine a fost majorata de la 25 de lei la 35 de lei pe cap de animal, fiind luata in calcul varianta de a fi implicate si asociatiile de crescatori in acordarea subventiilor. Avem intentia de a implica si asociatiile crescatorilor de animale in procesul de acordare a subventiilor, insa trebuie sa stabilim niste reguli clare. De exemplu, exista varianta ca fermierii sa depuna dosare direct la asociatii", a declarat Ciolos. Majorarea subventiilor a fost determinata, pe de o parte, si de intentia taranilor de a protesta la Bucuresti. Crescatorii de ovine si de caprine au renuntat, insa, la actiunea de protest, imediat ce ministrul a semnat protocolul de majorare a ajutorului.

Pe scurt

Program prelungit la Evidenta PopulatieiDirectia de Evidenta a Persoanelor din cadrul Primariei Cluj-Napoca isi va prelungi programul de relatii cu publicul in zilele de vineri, simbata si duminica, 23, 24 si 25 noiembrie, pentru eliberarea documentelor de identitate. Astfel, ghiseele vor fi deschise in 23 noiembrie intre orele 8 si 13, in 24 noiembrie intre 8 si 14, iar in 25 intre orele 7 si 21. Primaria vine astfel in sprijinul cetatenilor cu drept de vot ale caror acte de identitate au expirat sau vor expira in perioada urmatoare, astfel incit acestia sa nu fie impiedicati sa-si exercite dreptul de a vota pe 25 noiembrie.    A. P.Videoconferinta la British CouncilBritish Council organizeaza luni, 19 noiembrie, de la ora 17, o dezbatere in sistem de videoconferinta cu tema „Keeping the Lights on / Pastrati luminile aprinse“. Prin intermediul tehnologiei, va lua parte la discutii, de la Londra, britanicul Walt Pattersian, expert in energie, care se va adresa participantilor din Cluj si Belgrad. Acestia vor fi tineri profesionisti in domeniu, experti, autoritati si reprezentanti ai unor ONG-uri. Vor fi dezbatute modurile de folosire a energiei „în conditii de mai mare siguranta, echitate si sustenabilitate“.    F. T.Doi infractori, prinsi de politieDoi clujeni condamnati pentru diverse infractiuni au fost depistati de politisti. Florin C., de 31 de ani, din Cluj-Napoca, a fost transportat la Penitenciarul Gherla, fiind condamnat la 3 ani si 5 luni de inchisoare pentru savirsirea infractiunii de furt. Barbatul avea mandat de executare a pedepsei emis de Tribunalul Cluj. De asemenea, tinarul de 17 ani Florin L. a fost depus in arestul IPJ Cluj, pentru a raspunde acuzatiilor de furt. Tinarul a primit mandat de executare a pedepsei de catre Judecatoria Dej si este condamnat la 6 luni de inchisoare.    R. N. Schimb de gardaComandantul Corpului IV de Armata „Maresal Constantin Prezan“, Ioan Ciupei, a fost promovat in functia de director adjunct al Statului Major General. Decizia a fost luata de ministrul Apararii si va fi pusa in aplicare incepind cu data de 12 decembrie. Generalul maior Ioan Ciupei este la conducerea Corpului IV Teritorial din 1 decembrie 2004. „Pina acum, am efectuat 13 miscari si sint la a cincea garnizoana. Cu siguranta ma voi obisnui si in noua functie“, a declarat pentru monitorul Ioan Ciupei. La conducerea Corpului IV a fost numit generalul maior Mircea Savu, pina acum seful Directiei Operatii din Statul Major General.    C. P. 

Fruntasi cu Hirtibaciul

?Sibiul este cu un pas in fata, prin faptul ca si-a constituit din timp Grupul de Actiune pentru Dezvoltarea Agriculturii", arata Valentin TudoracheAu mai ramas citeva zile pina cind Reteaua Judeteana de Dezvoltare Rurala Hirtibaci isi va incepe activitatea. RJDR va fi constituita din grupul Grupul de Actiune pentru Dezvoltarea Agriculturii (GADA), fundatia „Un copil, o speranta" (UCOS), reprezentanti ai Universitatii „Alma Mater" din Sibiu, ai Asociatiei de Prietenie „Ille et Vilaine", dar si din Grupurile de Actiune Locala (GAL), in frunte cu cel din Hirtibaci. Menirea primordiala a acestui grup va fi de a accede mai usor la fondurile care vor veni de la Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR). La rindul sau, reteaua va deveni componenta a Retelei Nationale de Dezvoltare Rurala, care va lua fiinta in anul 2008. La ora actuala, Sibiul este in avantaj fata de celelate zone din tara, fapt care i-ar putea aduce un loc in conducerea retelei, la nivel national. „Sibiul este cu un pas in fata, prin faptul ca si-a constituit din timp Grupul de Actiune pentru Dezvoltarea Agriculturii. Celelalte zone de abia acum fac pregatiri in acest sens. Retelele judetene vor face parte din reteaua nationala, pe care va trebui sa o facem operabila pina in 2008. Aceasta, la rindul ei, va face parte din reteaua europeana", a explicat Valentin Tudorache, director executiv adjunct al Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Sibiu.20 de milioaneMiza este mare, avind in vedere ca Romaniei i se vor oferi finantari in valoare totala de 20 de milioane de euro, prin FEADR. „Acum ne pregatim sa trimitem chestionarele la Minister. Unii dintre parteneri deja ni le-au trimis, iar altii urmeaza sa le aduca. Important in acest program este faptul ca toate deciziile se iau de jos in sus, adica de la problemele minore, la cele mai importante", a anuntat reprezentantul DADR. Tot acesta subliniaza importanta RNDR. „Principalele activitati ale RNDR sint informarea si comunicarea privind programul si masurile de dezvoltare rurala, furnizarea informatiei privind dezvoltarile in spatiile rurale comunitare si in alte tari, organizarea de intalniri si seminarii la nivel comunitar pentru cei activ implicati in dezvoltarea rurala, organizarea schimburilor intre actorii dezvoltarii rurale, implementarea bunelor practici de dezvoltare rurala la nivel comunitar sau oferirea de asistenta tehnica pentru cooperare intra-nationala si trans-nationala", a precizat Tudorache.

Cursuri la Bazna

Complexul Bazna ii va gazdui, timp de doua zile, pe directorii unitatilor de invatamint. Acestia vor sta la Bazna pina vineri, pentru a participa la un curs de formare profesionala. Cursul este dedicat exclusiv directorilor de categoria B, care vor „atinge" mai multe subiecte, de la folosirea eficienta a banilor pentru reabilitari, pina la intocmirea unui caiet de sarcini. „Directorii vor aborda mai multe tematici. In principiu, este vorba despre o formare pe managementul educational. Directorii au mai parcurs anumite stagii, cursul de la Bazna, fiind printre ultimii pasi. Acestia s-au mai intilnit si pe la Casa Corpului Didactic. Formarea se mai face si pe achizitii publice. Practic, directorii sint invatati cum sa realizeze o astfel de achizitie, accentul cazind pe banii primiti de la Guvern, dar nu numai. Directorii de grupa B vor mai fi formati si cum sa elaboreze un caiet de sarcini, primesc, de fapt, niste pirghii in acest sens. Vor mai invata si cum sa elaboreze corect un proiect, cum sa isi fixeze niste obiective, cum sa faca un plan de actiuni, sau un portofoliu al directorului", explica Dorel Baila, purtator de cuvint al Inspectoratului Scolar Judetean Sibiu.

Incalziti cu 30 de lei

Batrinii s-au bucurat de cei 30 de lei, in prag de iarnaStiau din timp ca nu vor avea ce sa puna pe masa de sarbatori. Unii dintre pensionarii din judetul Sibiu au ales sa imprumute diferite sume de bani de la CARP. Altii au cerut ajutorul Casei, desi stiau ca nu au de unde inapoia banii. Din fondurile proprii, conducerea a acordat in aceasta luna 100 de ajutoare nerambursabile in valoare totala de 3.000 de lei. „CARP are circa 15.000 de membri, dintre care 300.000 au pensii sub 350 de lei. Am acordat 100 de ajutoare ocazionale in valoare de 30 de lei acestor persoane. Sumele nu sint foarte mari, dar le dam in limita posibilitatilor noastre celor care au nevoie, dupa ce efectuam o ancheta sociala la cel care ne-a solicitat ajutorul. Alte 100 de persoane au primit cite una jutor de 30 de lei inainte de Paste. Aceste sume le putem acorda oricind, dar am zis ca e mai bine inainte de sarbatori", a spus Marius Roman, presedintele CARP Sibiu.Datori vindutiA venit anotimpul rece, si odata cu el si facturile mai mari la gaz si curent electric. Pentru a putea face conditiilor grele, pensionarii fac imprumuturi la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu. Potrivit directorului Roman, septembrie si octombrie reprezinta lunile de virf in ceea ce priveste imprumuturile. „Numai in luna septembrie am avut 700 de cereri, in valoare totala de 5 miliarde de lei vechi. Imprumutul mediu a fost in jur de 1.200 de lei. Aceste luni sint cele in care imprumuturile ating cotele maxime, deoarece cresc facturile, iar oamenii se imprumuta si pentru a-si pune provizii pentru iarna", precizeaza directorul CARP Sibiu.Isi dreg oaseleSingura alinare a pensionarilor care s-au inscris in CARP este ca beneficiaza de anumite gratuitati. Astfel, pentru a putea deveni membri CARP, pensionarii trebuie sa cotizeze lunar cite un procent din pensia pe care o au, indiferent de suma. Pe linga acesti bani, ei trebuie sa contribuie cu inca 3 lei pentru ajutorul de inmormintare. Din banii pe care-i depun lunar, batrinii au si o serie de beneficii. In primul rind, primesc reducere sau chiar gratuitate la unele servicii medicale precum fizioterapie, stomatologie, oftalmologie sau masaj. Mai mult, batrinii isi pot schimba „look-ul" la pret redus, ei platind doar jumatate din costul unui tuns. Fac foameaTot la CARP, batrinii vin si isi povestesc unii altora bucuriile, dar si greutatile. De pilda, nenea Avram a fost paralizat timp de 3 luni din cauza ca a cazut dintr-un copac. Ceilalti batrini nu mai stiau nimic de el, din cauza ca nu mai venea la tratamente. Au crezut ca a murit. Acum sint bucurosi ca-l mai vad. Dar nu se stie pentru cit timp. Cum zice batrinul, „pina-i va veni ceasul vrea sa mai vada lumea". „Am stat in spital, la neurologie. Apoi mi-au dat drumul acasa si mai venea o vecina pe la mine. Dar aveam zile cind nu trecea nimeni si faceam foamea", povestea nenea Avram, in timp ce cobora scarile de la CARP. Imprumuturi mai mariIndiferent daca au o pensie de doar 50 de lei sau una de 600 de lei, membrii CARP care-si platesc la timp cotizatia pot imprumuta o suma maxima de 6.000 de lei. Potrivit directorului CARP Sibiu, Marius Roman, pina acum, suma maxima pe care batrinii o puteau imprumuta era de 4.500 de lei. „A fost marit fondul de creditare de la 4.500 la 6.000 de lei. Mai mult, daca pina acum membrii CARP trebuiau sa restituie suma imprumutata intr-un an, acum perioada de rambursare este de doi ani. Noi avem 15.000 de membri, iar circa 800 dintre acestia apeleaza lunar la noi pentru a se imprumuta. Majoritatea imprumuturilor sint medii, de circa 1.600-1.800 de lei. Dobinda variaza intre 5 si 10 procente, iar suma totala imprumutata anual se ridica la 3.500.000 lei", explica Roman.Marius Roman l director CARP Sibiu„Numai in luna septembrie am avut 700 de cereri, in valoare totala de 5 miliarde de lei vechi. Imprumutul mediu a fost in jur de 1.200 de lei. Aceste luni sint cele in care imprumuturile ating cotele maxime deoarece cresc facturile, iar oamenii se imprumuta si pentru a-si pune provizii pentru iarna"

Suspecti de diabet

Sibienii cu valoarea glicemiei peste 110 au fost indrumati catre un medic specialistClientii hipermarket-ului Real din Sibiu, dar si o parte dintre angajati, s-au ingramadit sa-si verifice glicemia gratuit. S-au lasat pe miinile viitorilor medici, care studiaza la Facultatea de Medicina din Sibiu. In cele trei ore cit au avut „cabinetul" mobil in magazin, studentii medicinisti au verificat glicemia la peste 200 de sibieni. Echipati ca la carte, acestia le-au explicat oamenilor, cu valori ale glicemiei peste limita normala, riscurile la care se expun, si i-au indrumat catre un medic diabetolog. „Cu ocazia Zilei Nationale a Diabetului, ne-am gindit ca ar fi bine sa lansam o astfel de campanie. Am avut si sprijinul Autoritatii de Sanatate Publica Sibiu, care ne-a dat acordul de a lua glicemia intr-un spatiu public. O parte dintre cei care au venit sa-si masoare glicemia erau mincati, ceea ce a modificat putin rezultatele. Cei cu valoarea glicemiei peste 110 au fost indrumati catre un medic specialist", spune Alma Chiru, din cadrul Asociatiei Studentilor Medicinisti „Hipocrates" Sibiu.Boli nestiuteO parte dintre cei care au venit sa-si masoare gratuit glicemia la supermarket isi facusera deja analizele in cadrul Programului National pentru Evaluarea Starii de Sanatate a Populatiei. Si atunci au fost descoperiti suspecti de diabet. Acum au vrut doar sa mai verifice inca o data. Din pacate, pentru unii dintre ei, rezultatul a fost cam acelasi. „Cind mi-a dat medicul de familie sa-mi fac analizele, m-a intrebat daca am cazuri de diabet in familie. Din cite stiu eu, nu am. Acum, asa cum spun si copiii acestia, valorile sint cam mari. O sa merg la un doctor", spune un sibian, care se lauda ca pina la virsta de 50 de ani nu a avut nicio problema de sanatate.Diabetul face ravagiiIn primele trei luni de derulare a programului national de evaluare a starii de sanatate a populatiei au fost evaluati 52.982 de sibieni, ceea ce inseamna 56 la suta din numarul persoanelor eligibile din judetul Sibiu. Astfel, din numarul total de persoane evaluate, Autoritatea de Sanatate Publica a Judetului Sibiu a estimat ca 20 la suta dintre sibieni risca sa imbolnaveasca de diabet zaharat. In prezent, in Sibiu sint in jur de 13.000 de bolnavi de diabet. 2.700 dintre acestia urmeaza tratamentul cu insulina, 4.200 urmeaza medicatia orala, iar restul sint doar pe regim alimentar.

Echipele Electrica repara ce strica altii

Lucratorii SC Electrica s-au confruntat din nou cu o avarie in retea, datorata unor muncitori neatenti care efectuau sapaturi. Incidentul s-a produs marti, in jurul orei 10.40, in localitatea Cisnadie. Lucratorii firmei PPS Pipeline System, care efectuau sapaturi pe  strada Transilvaniei din oras, in vederea executarii unor bransamente la reteaua de gaz metan, au rupt un cablu de 20kV. Echipele SC Electica Sibiu au intervenit imediat pentru a remedia defectiunea, insa pe durata lucrarilor a fost necesara intreruperea furnizarii energiei electrice in mai multe zone ale orasului. In cele din urma, defectiunea a fost remediata la aproximativ 30 de minute dupa producerea avariei, astfel incit, in jurul orei 11.10, toti consumatorii afectati au fost realimentati. Pagube insemnateReprezentantii SC Electrica sint revoltati de acest nou incident deoarece, spun ei, avaria putea fi evitata daca angajatii firmei care efectua sapaturile ar fi tinut cont de recomandarile pe care specilaistii firmei de distributie le-au facut cu doar o zi inainte. Situatia este cu atit mai ingrijoratoare, cu cit astfel de incidente au tendinta de a se repeta. „Este pentru a doua ora in decurs de o luna cind aceasta firma cauzeaza astfel de avarii in instalatiile noastre, provocind atit neplaceri consumatorilor nostri, cit si pagube materiale si de imagine societatii noastre. Valoarea pagubei in cazul acestui incident este de aproximativ 10.000 de lei", explica inginerul sef Vasile Nartea.

Blocati de doua guverne

In jur de 200 de membrii si simpatizanti ai PLD au pornit, ieri, intr-un mars electoral prin Sibiu, in frunte cu Theodor Stolojan, Raluca Turcan, Cornel Stirbet, Ovidiu Spatari si Hermann Fabini. Desi traseul nu a fost cel dorit, adica prin centrul orasului, politicienii s-au inarmat cu geci portocalii, dar si cu pliante si calendare cu insemnele PLD si au pornit pe rute ocolitoare, stabilite de o comisie speciala a Primariei care se ocupa de astfel de evenimente. „Nu am putut tine marsul pe unde voiam noi din cauza sedintei de Guvern", a motivat presedintele PLD, Theodor Stolojan. Ovidiu Spatari, presedintele filialei sibiene, a explicat ca traseul initial, care cuprindea zona centrala, a fost respins din motive de securitate. Indemnuri de votLiderii PLD au indemnat romanii sa vina la urne, in 25 noiembrie, atat pentru europarlamentare, cit si pentru referendum. „PNL e speriat de votul uninominal. Nu se poate prezenta in fata romanilor cu un vanzator de masini, cu altul de caltabos, cu un tinar neadaptat si cu plete si cu un ministru cu discurs fascist", a declarat vicepresedintele PLD, Raluca Turcan, care a adaugat ca nici PSD nu e departe de aceasta descriere. Stolojan a tinut sa le transmita sibienilor sa voteze eurocandidatii PLD. „Sint oameni care nu au probleme de moralitate, oameni care au o misiune clara in Parlamentul European", a adaugat Stolojan.

Printre rinduri... europarlamentare

O noua expozitie-eveniment este asteptata in Capitala Culturala Europeana. Pe 25 noiembrie, chiar in ziua alegerilor pentru europarlamentare, la Sibiu va fi vernisata expozitia „Printre rinduri: Ecouri ale evenimentelor din 1956 in Romania". Aceasta isi propune sa arunce o privire noua asupra miscarilor studentesti si ale altor grupuri contestatare din Romania anului 1956, precum si asupra arestarilor, anchetelor si sentintelor de condamnare a celor care au participat la protestele anticomuniste din acel an.Crime comunisteOrganizata de Institutul Cultural Roman si Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, in parteneriat cu Ministerul Culturii si Cultelor, Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii, Ambasada Poloniei la Bucuresti si Institutul Cultural Italian, expozitia isi propune sa marcheze, pentru memoria colectiva, importanta evenimentelor din Romania anului 1956. Pina acum, expozitia a fost vernisata la Timisoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Tirgu-Mures, iar dupa Sibiu va ajunge la Brasov (4-10 decembrie), Iasi (12-17 decembrie) si Bucuresti (19 decembrie - 19 ianuarie). Expozitia prezinta documente privind revoltele si miscarile de protest fata de regimul comunist condus de Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca urmare a evenimentelor din Ungaria din 1956.

?ZIUA DE MIINE? FESTIVALUL INIMILOR NOASTRE

Da, e vremea muzicii folk, e vremea melancoliilor, e vremea amintirilor…La începutul acestui week-end, Cetatea Albei Iulii se va transforma în Cetatea Folk-ului. Festivalul - Concurs de Muzica Folk „Ziua de Miine” împlineste 3 ani, dar bucuria muzicii de calitate ne va încinta pentru mult timp. Printre cei care au fost invitati în Cetatea Marii Uniri se numara citeva „nume grele” ale folkului românesc: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Vladi Cnejevici, Ada Milea, Maria Gheorghiu, Victor Socaciu & Biroul Executiv, Florin Sasarman, Marius Batu si Ducu Bertzi, Poesis, Tapinarii, Silvan Stâncel, Gashkacademia de Folk, Vali Serban.Consiliul Judetean Alba a demarat în urma cu doi ani acest proiect cultural pentru reinitierea populatiei judetului Alba în ceea ce priveste actul de cultura si crearea unui climat cultural adecvat unui centru universitar. Pe de alta parte, trebuie subliniat faptul ca anul trecut cistigatorul acestui festival de muzica a fost lansat în elita folk-ului românesc. Este vorba de Silvan Stâncel, care a primit de anul trecut invitatii la noua festivaluri concurs, obtinind la acestea de sapte ori premiul I. Spre exemplu, în perioada 25 – 28 octombrie, Teatrul „Gong” din Sibiu a gazduit cea de-a patra editie a Festivalului National de Muzica Folk si Poezie - Sibiu 2007. Silvan Stâncel, în premiera pe scena Teatrului „Gong”, a prezentat timp de o ora publicului sibian piese instrumentale si chitara-voce ce se vor regasi pe albumul de debut, care este la ora actuala în lucru, intitulat „Fumul de tigara”. Îmbinind elemente de flamenco, chitara clasica, jazz, folk etc, prin piesele sale, compozitii proprii, Silvan Stâncel a captat întreaga atentie a salii si a primit totodata aplauzele puternice ale sibienilor la finalul fiecarei lucrari muzicale. În luna noiembrie, Silvan va participa la alte 3 festivaluri în cadrul galelor: Festivalul National „Omul cu o chitara” (4 noiembrie la Braila), pe data de 17 noiembrie la Festivalul „Ziua de miine” de la Alba Iulia, iar în luna decembrie la Festivalul „Prima Iubire” Reghin. Prima editie a Festivalului de folk „ZIUA DE MIINE” 2005 s-a dovedit a fi un succes, atit pentru organizatori cit si pentru publicul ce a umplut la refuz Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia. Trei mari „grei” ai muzicii folk: Vali Serban, Florin Sasarman si Mircea Vintila si-au dat mina si au încintat albaiulienii cu discurile si concertele lor.Recitalurile au fost oferite în dar de catre: grupul A-CORD, Vali Serban, Hans Knal, Adrian Ivanitchi, Ada Milea, Victor Socaiu, Ducu Berti, Marius Batu, Florin Sasarman, Alexandru Filip, Mircea Bodolan, Maria Ghiorghiu, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Vasile Seicaru si Vladi Cnejevici.A doua editie a Festivalului de Folk „Ziua de miine”, s-a desfasurat in perioada 21-22 octombrie 2006, la care albaiulienii au fost rasfatati cu recitaluri oferite de grupul „Nu acum”, Vali Serban & Hans Knal, Margarita Drumeva (Bulgaria), Dan Vana, Sorin Minghiat, Adrian Ivanitchi, Mircea Vintila, Vasile Seicaru, Victor Socaciu & Band, Ducu Bertzi, Vasile Mardare, Cristian Buica, Florin Sasarman, Tatiana Stepa, Marius Batu, Nicu Alifantis.Acesta este povestea pe scurt a festivalului de folk „Ziua de Miine”.Va asteptam! PROGRAMUL FESTIVALULUI:Vineri, 16.11.2007Ora: 22:30 la PUB 13Tapinarii, cu lansare CD-uri, sesiune de autografe, muzica folk cu TapinariiSimbata, 17.11.2007Ora: 16:00 la Casa de Cultura a SindicatelorConcursul de muzica folk din cadrul festivaluluiOra: 18:30 la Casa de Cultura a SindicatelorRecitaluri: Silvan Stâncel - cistigatorul concursului editiei precedente a Festivalului - Concurs de muzica folk „Ziua de Miine”, Vali Serban, Tapinarii, Gashkademia de Folk, Ada Milea, Maria Ghiorghiu, PoesisOra: 22:3, la PUB 13Recitaluri: Silvan Stâncel, Vali Serban, Tapinarii, Gashkademia de Folk, Ada Milea, Maria Gheorghiu, PoesisLansari CD-uri, sesiuni de autografe, muzica folk cu toti artistii mai sus mentionati, lansari de carte (Ioan Hadarig, Dorel Lazar, Stefan Balog)Duminica, 18.11.2007Ora: 18:30 la Casa de Cultura a SindicatelorRecitaluri: Florin Sasarman, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, Mircea Vintila, Nicu Alifantis, Victor Socaciu A Biroul ExecutivGala laureatilor concursului din ziua precedenta si recitaluri sustinute de artistii mentionati mai susOra: 22:30 la PUB 13Recitaluri: Florin Sasarman, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, Mircea Vintila, Nicu Alifantis, Victor Socaciu A Biroul ExecutivLansari CD-uri, sesiuni de autografe, muzica folk cu toti artistii mai sus mentionati

Reactorul 2 de la Cernavoda, oprit in urma unui semnal fals

Unitatea 2 de la Cernavoda a fost oprita ieri, la ora 00.28, ca urmare a unui semnal fals de declansare a sistemului de oprire rapida, insa nu exista emisii sau deversari periculoase pentru personalul centralei, a anuntat Nuclearelectrica. Reprezentantii producatorului de energie estimeaza ca manevrele de repornire a capacitatii vor incepe peste 48 de ore, intrucit declansarea sistemului de oprire rapida a dus la otravirea reactorului cu xenon. Reconectarea la sistemul energetic national este prevazuta pentru 15 noiembrie, dupa ora 19.00. “Mentionam ca in cursul si ulterior opririi rapide a reactorului nu au existat emisii sau deversari periculoase pentru personalul centralei, public si mediul inconjurator”, au mai precizat sursele citate. Reactorul 2 a fost oprit si saptamina trecuta, timp de doua zile, din cauza unor probleme tehnice.

Recomandarea zilei

Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana si Muzeul Brukenthal va invita sa vizitati expozitia  „Pictori din Transilvania in centre artistice europene" de marti pina duminica, in perioada 13 noiembrie 2007 - 20 ianuarie 2008 intre orele 10.00 si 18.00, la Palatul Brukenthal din Piata Mare. Accesul publicului se face pe baza biletelor puse in vinzare la casieria muzeului. Demersul expozitional va fi sustinut prin piese exceptionale (peste 200 lucrari) din creatia pictorilor J. M. Stock, Miklos Barabas, Carol Popp de Szatmary, Octavian Smigelschi, Elena Popea, Aurel Popp, Eugen Pascu, Johann Mattis-Teutsch, Henri Nouveau, Hans Eder, Hermann Konnerth si Aurel Ciupe.

80 de milioane de euro de la UE pentru brutari

Procesatorii ar putea accesa fonduri europene de 80 de milioane de euro pentru realizarea investitiilor in sectorul morarit si panificatie, din 2008, a declarat, ieri, presedintele Rompan, Aurel Popescu. “Potrivit estimarilor patronatului din morarit si panificatie, pentru acest sector ar putea sa se aceseze fonduri europene de circa 80 de milioane de euro”, a spus Popescu. Acesta a precizat ca aceste fonduri vor putea fi accesate doar dupa aprobarea de catre Comisia Europeana a Programului National pentru Dezvoltare Rurala (PNDR), respectiv din 2008. “Fondurile europene vor fi utilizate pentru achizitionarea de noi utilaje, dar si pentru construirea de noi fabrici sau brutarii”, a spus Popescu. Potrivit reprezentantului patronatului, Tirgul International de Panificatie, care se va desasura in 2008, reprezinta o oportunitate pentru producatorii romani care doresc sa-si cumpere utilaje noi. 

Romanii prefera Austria ca destinatie de schi

Romanii prefera ca destinatie de schi, in perioada sarbatorilor de iarna, Austria, iar ca mijloc de transport cei mai multi aleg masina proprie, potrivit datelor furnizate, de catre operatori de turism din Romania. Potrivit Agentiei Marshal Turism, numarul romanilor care aleg sa-si petreaca sarbatorile de iarna la schi in strainatate a crescut,  in 2007, in medie cu 35 %, fata de anul trecut. Din ofertele agentiei reiese ca majoritatea hotelurilor cresc preturile cu cel putin 20 de euro in perioada sarbatorilor de iarna. Un element de luat in calcul este acela ca in ofertele Marshal Turism preturile la hotelurile de trei stele sint mai mari fata de preturile de la hotelurile de patru stele. In Austria, la un hotel de trei stele din statiunea St. Cristoph, tariful pentru perioada Craciunului este de 122 de euro pe noapte de persoana, iar la un hotel de patru stele din statiunea Galtur, pentru aceasi perioada, pretul este de 48 de euro. De Revelion cazarea se scumpeste la 170 de euro de persoana pe noapte la hotelul de trei stele, ajungind pina la 86 de euro la hotelul  de patru stele. “Preturile nu difera neaparat in functie de numarul de stele, ci sunt conditionate de locatia hotelului, tipul de camera. De asemenea, diferenta este data si de eventuale servicii suplimentare incluse in tarif, dar si de distanta pina la zona de schi”, a declarat directorul comercial al Marshal Turism, Cristian Ghita. Proprietarul Agentiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, a declarat, ca agentia a trecut la contractarea directa. Adica la cumpararea de pachete pentru sarbatori direct de la propietari. “Am mers in Austria si am cumparat pachete turistice direct de la proprietari pentru a face fata cererii. Majoritatea romanilor prefera sa mearga in Austria folosind masina proprie. Este mai aproape decit Franta sau Elvetia si nu-i incinta calatoria cu avionul. Am avut o oferta de 200 de euro plus taxe de aeroport, dar nu s-a vindut. Momentan mai avem foarte putine locuri disponibile pentru perioada sarbatorilor de iarna”, a mai declarat Alin Burcea. Oferta Paralela 45 contine pe linga hoteluri si pensiuni. Astfel, la o pensiune de doua margarete in localitatea Kaprun din Austria, pentru un pachet de sapte nopti o persoana plateste 345 de euro pentru perioada Craciunului si 380 de euro pentru Revelion, potrivit datelor Paralela 45. 

Prima infringere pentru Asesoft

Campioana Romaniei la baschet masculin, CSU Asesoft Ploiesti, a fost invinsa in deplasare de formatia belgiana Spirou Charleroi cu scorul de 58-64 (16-18, 12-13, 16-17, 14-16),intr-un meci din Grupa C a Cupei ULEB.Punctele echipei ploiestene, pregatita de Mladen Jojic au fost reusite de Cepulis 15, Griffiths 12, Gaidamavicius 9, Obradovic 9, Hargrove 6, Elliot 4, Carutasu 3. In celelalte meciuri, Galatasaray Café Crown Istanbul a dispus la Groningen de formatia olandeza Hanzevast Capitals cu 93-60, iar Akasvayu Girona a intrecut pe Hemofarm Stada Vrsac cu 87-61. In clasamentul Grupei C, conduce Galatasaray Cafe Crown, 4 puncte, urmata de Akasvayu Girona, 3 p (^24), Spirou Charleroi, 3 p (^ 4), CSU Asesoft, 3 p (^1), BC Hemofarm Stada, 3 p (-24), Hanzevast Capitals, 2 p. Asesoft va juca urmatorul meci pe 20 noiembrie, la Vrsac, cu BC Hemofarm Stada.

E groasa la ?U? Cluj

Universitatea Cluj are datorii catre furnizori in valoare de 1,4 milioane de lei a declarat, ieri, managerul general al clubului ardelean, Alin Tise, si in curind se va efectua un audit pentru a depista cauza acestor obligatii financiare. “Situatia nu este tocmai roz la Universitatea Cluj. Am parcurs o parte din problemele acestui club. Exista datorii foarte mari. In momentul in care am preluat functia, clubul era dator in acte, cu 1,6 milioane, dar in aceasta saptamina am achitat datoria de 200 de mii clubului Unirea Urziceni pentru transferul lui Haciatrian”, a spus Alin Tise, in cadrul unei conferinte de presa. Acesta a afirmat ca, in curind, la club va fi efectuat un control sever pentru a afla cum s-au cheltuit banii in ultimii doi ani: “Vom face un audit care va analiza intreaga activitate de la echipa, incepind cu anul 2005, de la infiintarea societatii pe actiuni. In 7-10 zile vom incepe toate demersurile”. Oficialul clujean a anuntat ca la inceputul acestei saptamini au fost achitate si restantele salariale catre jucatori si antrenori. 

Folk la Alba

Tinarul Silvan Stincel isi datoreaza succesul festivalului gazduit de Alba IuliaIn fiecare toamna, pe cind lapovita ne atinge fruntile incretite de ginduri, ne aducem aminte de casa bunicii, invaluita in mirosul gutuilor pietroase din fereastra acompaniate de trosnetele lemnelor din soba. Da, e vremea muzicii folk, e vremea melancoliilor, e vremea amintirilor... Printre cei care au fost invitati in Cetatea Marii Uniri se numara citeva nume „grele" ale folk-ului romanesc: Mircea Baniciu, Nicu Alifantis, Vladi Cnejevici, Ada Milea, Maria Gheorghiu, Victor Socaciu & Biroul Executiv, Florin Sasarman, Marius Batu si Ducu Bertzi, Poesis, Tapinarii, Silvan Stincel, Gashkacademia de Folk, Vali Serban. Consiliul Judetean Alba a demarat in urma cu doi ani acest proiect cultural pentru reinitierea populatiei judetului Alba in ceea ce priveste actul de cultura si crearea unui climat cultural adecvat unui centru universitar. Pe de alta parte, trebuie subliniat faptul ca anul trecut cistigatorul acestui festival de muzica a fost lansat in elita folk-ului romanesc.O tinara sperantaEste vorba de Silvan Stincel, care a primit de anul trecut invitatii la noua festivaluri concurs, obtinind la acestea de sapte ori premiul I. Spre exemplu, in perioada 25 - 28 octombrie, Teatrul „Gong" din Sibiu a gazduit cea de-a patra editie a Festivalului National de Muzica Folk si Poezie - Sibiu 2007. Tinarul interpret a prezentat in premiera pe scena Teatrului „Gong", timp de o ora, piese instrumentale si chitara-voce ce se vor regasi pe albumul de debut, care este la ora actuala in lucru si se va intitula „Fumul de tigara". Imbinind elemente de flamenco, chitara clasica, jazz, folk etc, prin piese sale, compozitii proprii, Silvan Stincel a captat intreaga atentie a salii si a primit totodata aplauzele puternice ale sibienilor la finalul fiecarei lucrari muzicale. In luna noiembrie, Silvan a participat la gala Festivalului National „Omul cu o chitara" (4 noiembrie, Braila), pe data de 17 noiembrie va fi prezent la Festivalul „Ziua de miine" de la Alba Iulia, iar in luna decembrie, la Festivalul „Prima iubire", din Reghin. Succesul devine traditiePrima editie a Festivalului de folk „Ziua de miine", in 2005, s-a dovedit a fi un succes, atit pentru organizatori cit si pentru publicul ce a umplut la refuz Casa de Cultura a Sindicatelor din Alba Iulia. Trei mari „grei" ai muzicii folk, Vali Serban, Florin Sasarman si Mircea Vintila, si-au dat mina si au incintat albaiulienii cu discurile si concertele lor. Recitalurile au fost oferite in dar de catre: grupul A-CORD, Vali Serban, Hans Knal, Adrian Ivanitchi, Ada Milea, Victor Socaciu, Ducu Berti, Marius Batu, Florin Sasarman, Alexandru Filip, Mircea Bodolan, Maria Ghiorghiu, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Vasile Seicaru si Vladi Cnejevici. A doua editie a festivalului s-a desfasurat in perioada 21-22 octombrie 2006. Albaiulienii au fost rasfatati cu recitaluri oferite de grupul „Nu acum", Vali Serban & Hans Knal, Margarita Drumeva (Bulgaria), Dan Vana, Sorin Minghiat, Adrian Ivanitchi, Mircea Vintila, Vasile Seicaru, Victor Socaciu & Band, Ducu Bertzi, Vasile Mardare, Cristian Buica, Florin Sasarman, Tatiana Stepa, Marius Batu si Nicu Alifantis.Programul festivaluluin vineri, ora 22:30, la PUB 13: Tapinarii, cu lansare CD-uri, sesiune de autografe, muzica folk;n simbata, ora 16:00, Casa de Cultura a Sindicatelor: concursul de muzica folk din cadrul festivalului; ora 18:30, Casa de Cultura a Sindicatelor: recitaluri Silvan Stincel, Vali Serban, Tapinarii, Gashkademia de Folk, Ada Milea, Maria Ghiorghiu, Poesis; ora 22:30, PUB 13: recitaluri Silvan Stincel, Vali Serban, Tapinarii, Gashkademia de Folk, Ada Milea, Maria Gheorghiu, Poesis, lansari CD-uri, sesiuni de autografe, muzica folk, lansari de carte (Ioan Hadarig, Dorel Lazar, Stefan Balog);n duminica, ora 18:30, Casa de Cultura a Sindicatelor: recitaluri Florin Sasarman, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, Mircea Vintila, Nicu Alifantis, Victor Socaciu; Gala laureatilor concursului din ziua precedenta si recitaluri; ora 22:30, PUB 13: recitaluri Florin Sasarman, Ducu Bertzi, Mircea Baniciu si Vladi Cnejevici, Mircea Vintila, Nicu Alifantis, Victor Socaciu, lansari CD-uri, sesiuni de autografe, muzica folk.

Lucian Bute, premiat la ANS

Pugilistul roman Lucian Bute a obtinut titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, dupa ce l-a invins prin KO tehnic, in repriza a XI-a, pe detinatorul centurii, columbianul Alejandro Berrio. Lucian Bute se va intoarce, pe 3 decembrie, la Montreal, pentru a incepe pregatirile in vederea galei din februarie, cind isi va pune centura in joc. Stire in premieraCu aceasta ocazie, Lucian Bute a anuntat ca Adrian Diaconu, la categoria semigrea, are mari sanse de a deveni al patrulea campion mondial roman din boxul profesionist.Adrian Diaconu, 24 victorii (15 KO), trebuia sa boxeze cu campionul mondial WBC la semigrea, americanul Chad Dawson, intr-o gala programata pe 29 septembrie, la Sacramento in California. Diaconu a suferit insa pe 13 septembrie o accidentare la mina dreapta si InterBox a anulat meciul.Lucian Bute‘’Cred ca in ianuarie, sau in februarie, in aceeasi gala in care voi boxa si eu, Adrian Diaconu, colegul meu, va sustine un meci de titlu mondial versiunea WBC cu americanul Chad Dawson. Cred ca el are toate sansele sa fie al patrulea roman - campion mondial’’ Octavian Belu“Lucian Bute este un domn al ringului, pentru caracterul si felul in care el se prezinta. Nu este guraliv, nu ameninta, doar arata ceea ce are si atit. El e Lucian Bute si e al nostru, iar pentru centura pe care a cistigat-o ii oferim o diploma de excelenta si Trofeul ANS, care are simbolul aurului”

Delegarile arbitrilor pentru etapa a XV-a

 sport@monitorulab.roComisia Centrala a Arbitrilor a dat publicitatii brigazile care vor oficia la meciurile din etapa a XV-a ale Ligii a II-a, ce se vor desfasura simbata, cu începere de la ora 11.00. Meciul dintre Poli II Stiinta Timisoara si FC Unirea Alba Iulia, se va disputa simbata, de la ora 14.00, pe stadionul “Electrica” din Timisoara, urmind a fi televizat. FRF a delegat pentru aceasta partida urmatoarea brigada de arbitrii: la centru Pasarin Ilarie (Rovinari), ajutat de asistentii Marchis Dan (Baia Mare) si Bochis Horea (Dej), iar observator FRF este Marcu Traian (Sibiu).SERIA A II-An FC Arges Pitesti - FC Caracal Stadion: Trivale 17.11.2007 ora 13.00 - Arbitri: Miron Florin (Bucuresti) - Borcan Ionut (Ploiesti) si Bârleanu Vlad (Bucuresti). Observator FRF: Ene Gheorghe (Bucuresti)n FC Bihor Oradea - FC TirgovisteStadion: FC Bihor 18.11.2007 ora 14.00 - Arbitri: Ghimbasan Florin (Brasov) - Harlab Bogdan (Brasov) si Ilies Dan (Brasov). Observator FRF: Tamas Zoltan (Od Secuiesc)n Minerul Lupeni - Ariesul TurdaArbitri: Ianovschi Mihai (Pitesti) - Barjac Gabriel (Zalau) si Haramuz Catalin (Resita). Observator FRF: Constantinescu Constantin (Slatina)n Corvinul Hunedoara - Jiul PetrosaniArbitri: Dumitru Robert (Brasov) - Toderici Mircea (Arad) si Damaschin Flavius (Timisoara). Observator FRF: Ionescu George (Bucuresti)n Ind. Sirmei Cimpia Turzii - Muresul DevaArbitri: Tarcea Sorin (Timisoara) - Buzarnescu Florin (Craiova) si Mitruti Daniel (Craiova). Observator FRF: Kanyaro Attila (Tg Mures)n Gaz Metan Medias - CFR TimisoaraArbitri: Serea Ionica (Focsani) - Bostina Valeriu (Bucuresti) si Dobrica Nicolae (Rm Vilcea). Observator FRF: Veres Gyula (Sf Gheorghe)n CSM Rimnicu Vilcea – Liberty Oradea Stadion: Municipal din Rm Vâlcea - Arbitri: Stanisteanu Victor (Buzau) - Slabu Stelian (Brasov) si Ciocanea Daniel (Sibiu). Observator FRF: Muresan Ion (Timisoara)n FCM Resita - Drobeta Turnu SeverinStadion: Calor din Timisoara - Arbitri: Istrate Dragos (Bucuresti) - Szabo Gero (Cluj) si Szekely Iulian (Cluj). Observator FRF: Parcalab Ion (Bucuresti)Liga a III-a (vineri, 16 noiembrie 2007, ora 14.00)SERIA A V-A n CSM Sebes - Fortuna CovaciArbitri: Popa Catalin (Pitesti) - Oprea Adrian (Pitesti) si Calota Olimpiu (Pitesti), rezerva: Pop Daniel (Pitesti). Observator FRF: Vancea Valer (Oradea)SERIA A VI-An Inter Blaj - FC Bihor II OradeaArbitri: Mosor Gigi (Rm Vilcea) - Cârstea Claudiu (Rm Vilcea) si Dontu Silviu (Rm Vilcea, rezerva: Petre Mihai (Rm Vilcea). Observator FRF: Neagoe Nicu (Craiova)

Manchester United in doliu

Fostul fotbalist al lui Manchester United, John Doherty, a decedat marti la virsta de 72 de ani. “John a fost un lider neobosit al Asociatiei fostilor jucatori ai lui Manchester United si era o persoana foarte iubita si foarte populara pe Old   Trafford. A fost un moment special sa il avem printre noi, alaturi de alti prieteni din generatia Busby Babes, la ceremonia de cistigare a titlului in sezonul trecut”, a declarat presedintele executiv al lui Manchester United, David Gill.Doherty a jucat doar 23 de meciuri si a marcat sapte goluri pentru Manchester United, fiind nevoit sa se retraga la virsta de 23 de ani din cauza unei accidentari grave. Promovat de legendarul Matt Busby, Doherty a cistigat titlul de campion al Angliei cu Manchester United in sezonul 1955-1956, primul obtinut de formatia de pe Old Trafford. Mai tirziu, Doherty a devenit presedintele Asociatiei fostilor jucatori ai lui Manchester United si a facut parte dintre cei invitati anul acesta la sarbatorirea tilului cistigat de echipa lui Ferguson.

Suporterii olteni sint foc si para

 Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, a devenit din nou tinta suporterilor, care l-au acuzat ca nu a platit intentionat datoria de 180.000 de euro catre trei fosti jucatori, pentru a nu mai putea sa faca transferuri. Conform unei decizii a FIFA, Universitatea Craiova nu mai poate face transferuri pina in noiembrie 2008, deoarece nu a platit 180.000 de euro catre jucatorii Alexandre Negri, Marquinhos si Edu Magri, care au evoluat la gruparea din Banie in returul sezonului 2004-2005.Chiar daca datoria dateaza de pe vremea lui Dinel Staicu, fanii considera ca suma trebuia achitata pentru a nu se ajunge in asemenea situatie sau sa fie rezolvata pe cai juridice cu ajutorul unor persoane competente, conform opiniilor aparute pe forumul siteului www.craiova-maxima.ro, cel mai mare site al suporterilor Universitatii.De asemenea, fanii solicita angajarea unor profesionisti in fruntea gruparii craiovene in locul unor “necunoscuti si incompetenti” si regreta plecarea fostului secretar general al Universitatii, Ovidiu Costesin, recent angajat de catre Steaua Bucuresti in functia de director executiv.Mititelu, impasibil la acuzele suporterilorIn aceasta privinta, patronul craiovenilor, Adrian Mititelu, a declarat ca nu il intereseaza acuzele venite din partea fanilor: “Parerea unor asa-zisi suporteri este zero pentru mine. Nu au nici calitatea morala si nici competenta sa-si dea cu parerea despre astfel de probleme. Cine sint ei? Cred ca si galeria Universitatii trebuie sa sufere o schimbare, pentru ca liderii ei sint niste oameni care au demonstrat in ultimul timp ca sint compromisi”, a declarat Mititelu. Patronul Universitatii Craiova, Adrian Mititelu, le-a raspuns suporterilor olteni si altor acuze, dupa ce acestia au insinuat ca echipa din Banie ar fi cedat deliberat punctele in meciul cu Steaua, din etapa a XV-a a Ligii I, pentru a-si asigura victoria in fata Gloriei Buzau, gruparea antrenata de Stefan Stoica fiind considerata “echipa satelit a Stelei”.

O noua accidentare la tricolori

In conditiile in care Stefan Radu nu a putut fi recuperat in urma unei miozite prelezionale la coapsa stinga, selectionerul echipei noastre nationale, Victor Piturca, a decis sa renunte la jucatorul echipei Dinamo Bucuresti pentru jocurile cu Bulgaria si Albania, contind pentru ultimele doua etape ale preliminariilor EURO 2008. In locul lui Stefan Radu a fost convocat Mihai Nesu, fundasul echipei Steaua Bucuresti, care va sosi in cantonamentul de la Centrul de Fotbal Mogosoaia cel tirziu in aceasta dimineata. Nesu are trei prezente la echipa nationala, ultima consemnindu-se contra Armeniei, in 2006.In cursul diminetii de miercuri, tricolorii au sustinut un nou antrenament, tactic, ultima sedinta de pregatire premergatoare decolarii spre Sofia, care va fi inchisa presei si publicului, fiind programata astazi. Antrenamentul oficial al reprezentativei Romaniei va incepe miine la ora 11:00, pe stadionul Vasil Levski din Sofia. Ultimele 15 minute vor fi deschise presei, antrenamentul fiind urmat de conferinta de presa a selectionerului Victor Piturca si de interviuri cu jucatorii. Partida Romania-Bulgaria se va disputa simbata, de la ora 18:00, pe stadionul Vasil Levski din Sofia, si va fi transmisa de TVR1.Suporterii nu se inghesuie in autocareDoar 300 din cele 1.800 de bilete destinate suporterilor romani pentru meciul cu Bulgaria au fost vindute, restul de 1.500 fiind returnate forului bulgar, a declarat, ieri, Dan Rodea, presedintele agentiei desemnate de FRF sa se ocupe de comercializarea tichetelor. “Suporterii nu s-au aratat interesati de meciul cu Bulgaria si am vindut doar 300 din cele 1.800 de bilete. Restul au fost deja returnate, dar daca vor mai fi suporteri care sa solicite bilete, cererile lor vor putea fi satisfacute, intrucit avem oameni in Bulgaria care le pot procura bilete. Probabil dezinteresul suporterilor a fost cauzat de faptul ca nationala e deja calificata si de teama unor eventuale incidente, desi am anuntat ca orice autocar cu suporteri va fi insotit atit de jandarmi romani, cit si de jandarmi bulgari”, a spus presedintele Danco Pro, Dan Rodea. Reprezentantul agentiei de turism a mai precizat ca din cele 300 de bilete, 50 au fost achizitionate de galeria lui Dinamo, care va face deplasarea in Bulgaria, pe cont propriu, cu un autocar. De asemenea, o alta galerie din tara care a solicitat bilete a fost cea a Farului, dar pina la urma nu le-a mai achizitionat din cauza faptului ca nu dispune de un mijloc de transport cu care sa faca deplasarea.

E.ON Gaz Distributie este preocupata de siguranta consumatorilor de gaze naturale

Odata cu venirea sezonul rece creste pericolul producerii unor accidente sau a intoxicarilor cu monoxid de carbon in urma folosirii necorespunzatoare a instalatiilor de utilizare a gazelor naturale, respectiv a efectuarii unor modificari neautorizate la acestea. E.ON Gaz Distributie informeaza ca, pentru propria lor siguranta, consumatorii trebuie sa respecte cu strictete urmatoarele reguli privind utilizarea instalatiilor de gaze naturale:- Sa nu doarma cu focul deschis;- Sa nu doarma in incaperi cu aparate de utilizare neracordate la cosul de fum (aragaz etc.); - Sa nu lase focul nesupravegheat la arzatoarele neautomatizate; - Sa nu foloseasca aparate de utilizare care nu sint etanse sau nu au tiraj;- Sa nu foloseasca improvizatii la instalatiile de utilizare;- Sa asigure o ventilare permanenta in incaperile unde functioneaza centralele termice sau aparatele de consum cu flacara libera;- Sa asigure verificarea si curatarea cosurilor de fum cel putin de doua ori pe an;In caz ca simt miros de gaz, consumatorii sint rugati sa aplice urmatoarele masuri de siguranta:- Sa stinga toate focurile;- Sa deschida imediat toate usile si ferestrele; - Sa sune de urgenta la dispeceratul de interventii al E.ON Gaz Distributie;- Sa nu manevreze aparate electronice;- Sa nu aprinda lumina;- Sa nu verifice cu flacara instalatiile de gaze naturale.Modificarea instalatiilor de gaz fara avizele necesare si/sau de catre persoane neautorizate prezinta un permanent pericol de explozii si de intoxicatii. Compania noastra solicita consumatorilor interesati sa efectueze modificari ale instalatiilor interioare sa recurga numai la serviciile unei societati sau ale unei persoane autorizate pentru  proiectarea si executia instalatiilor de gaze naturale. Doar in acest fel pot fi exploatate in conditii de siguranta instalatiile interioare.E.ON Gaz Distributie acorda o atentie deosebita functionarii in conditii de siguranta a instalatiilor de alimentare cu gaze. In acest scop, echipele noastre sint pregatite sa intervina in timp util atunci cind sint semnalate probleme la aceste instalatii.Purtator de cuvint Adela BotanDepartament Relatii Publice si Comunicare E.ON Gaz Distributie SA

Programul Sibiu CCE 2007

Joi, 15 noiembrie  ora 00.00, Ateliere Uniunea Artistilor Plastici din Romania - Simpozionul „Artele Focului". ora 00.00, Parcul Bulevard - Expozitie de sculptura „GRADINA" - sculptor Liviu Mocanora 00.00, Parcul Tineretului - Monument de arta contemporana „Puntea", realizat de sculptorul Ioan Thimmel ora 00.00, spatiul urban - Instalatii „Imperiu la Periferie. Urme Austriece in Sibiu" ora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Expozitia „Future Cities - Living Cities" ora 08.00, Diverse locatii - Istoria la pas. Faceti cunostinta cu Hermannora 08.00, Primaria Sibiu- holul mare - Salonul International de Gravura Mica „Carbunarii 2007" ora 09.00, Biserica Evanghelica - Expozitie de fotografii, autor Kurt Kaindl, insotita de texte in limba germana, romana si engleza ale scriitorului Karl-Markus Gauss ora 10.00, Centrul de Cultura si Dialog Friedrich Teutsch - Expozitie de acuarele Friedrich Eberle. Biserici si Biserici Fortificate in Transilvania. Loc de credinta refugiu si aparareora 10.00, Galeria Art-VO - Sorin Dumitrescu Mihaiesti -A Personal territoryora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Expozitia Salonul International de Arta ora 10.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal - Simple Living / aka voluntary simplicityora 10.00, Muzeul Brukenthal - Expozitie „Imperiu la Periferie. Urme Austriece la Sibiu" ora 10.00, Muzeul National Brukenthal - Expozitie - Confluente europene in arta transilvana /sec. XVII-XX ora 10.00, Biserica Evanghelica - In Transilvania: „Nu ai nevoie de mai mult ca sa poti trai." O etnografie in cuvinte si imagine ora 11.00, Galeria de Arta Contemporana a Muzeului National Brukenthal  - Arhiva Demarco. Contemporary Exhibiting ora 14.00, Studioul de Film ASTRA - „365 de ferestre spre lume - Mortii care guverneaza", un film de Gary Kildea, Andrea Simon (Australia)ora 21.00, Imperium Pub - Lectia de Jazz. Imperium nights 

UDMR sprijina comunitatea rroma (Marko Bela)

Presedintele UDMR Marko Bela a declarat astazi pentru Monitorul de Sibiu ca, in opinia sa, se impune o analiza mai atenta a problemelor rromilor, la nivelul Uniunii Europene. "Fiind o comunitate minoritara, in mod firesc avem o sensibilitate aparte pentru problema etnica, inclusiv pentru problema rromilor. Este momentul sa abordam cit mai accentuat problema rromilor, si la nivelul Uniunii Europene", a spus Marko Bela. 

Declaratie: Stolojan il critica pe Cioroianu

Intr-o conferinta de presa sustinuta in aceasta dupa-amiaza la Sibiu, presedintele PLD, Theodor Stolojan, l-a criticat dur pe ministrul de Externe, Adrian Cioroianu. "Cioroianu este o dezamagire personala de-a mea. Daca la Cristian David nu ai la ce sa te astepti, Cioroianu a fost consilierul meu cînd eram presedinte al PNL. Dar a acceptat o functie pentru care nu era pregatit. În loc sa foloseasca acest prilej pentru a se reabilita, am întels ca el s-a ascuns de presa", a spus Stolojan.

FOTO: Johannis, Gyurcsany, Tariceanu

Inaintea desfasurarii sedintei de Guvern, intre orele 9.45 - 10.15, primul ministru al Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, si omologul sau maghiar, Ferenc Gyurcsany, au avut o intalnire tete-a-tete la Primaria Sibiu, la care a participat si primarul Klaus Johannis. Va oferim o imagine pusa la dispozitie de Biroul de Presa al Primariei Sibiu.Klaus Johannis, Ferenc Gyurcsany, Calin Popescu TariceanuFoto: Biroul de Presa, Primaria Sibiu Nu ratati editia de miine a Monitorului de Sibiu, pentru un amplu material pe tema sedintei de guvern comune, desfasurate la Sibiu.

Gyurcsany doreste impacarea

Premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, a pledat în discursul sau pentru o relatie mai strinsa de colaborare între Romania si Ungaria, în ciuda tensiunilor istorice. "Nu ajungem departe daca încercam sa vorbim despre ele, ci daca încercam sa nu mai repetam aceleasi greseli. În vietile noastre exista mult prea multe puncte comune ca sa ne permitem luxul de a porni de la problemele noastre generate de istorie", a spus Gyurcsany. In debutul sedintei de guvern comune, Gyurcsany s-a referit pozitiv si la traditia multietnica si multiculturala a Sibiului.

Sperante pentru redresare

In ceea ce priveste sansele echipei universitare de a se salva atit pe plan sportiv, cit si financiar, Alin Tise a fost ferm: "Am convingerea ca in cel mai scurt timp vom putea asigura stabilitatea clubului. Sint convins ca echipa poate scapa de la retrogradare si, de ce nu, sa termine undeva pe la mijlocul clasamentului", a declarat managerul Universitatii Cluj. 

Magazine pentru suporteri

Tise a declarat ca suporterii lui "U" vor avea in cel mai scurt timp un magazin de unde vor putea achizitiona materiale promotionale cu insemnele clubului: "Vom deschide un magazin in Iulius Mall, in luna decembrie, care va apartine exclusiv clubului Universitatea. Acolo se vor putea cumpara materiale promotionale cu insemnele acestei formatii. In momentul de fata, sintem in discutii pentru un al doilea magazin, intr-o zona centrala. Sintem in deficit de suporteri si trebuie sa adoptam o strategie extrem de agresiva pentru recistigarea lor. In acest sezon, media de platitori la un meci al Universitatii Cluj a fost de 1.700 de spectatori, mult prea putin", mentionat managerul Universitatii Cluj.

Majorare de capital

In ceea ce priveste finantarea Universitatii, Alin Tise a precizat ca in luna decembrie va avea loc o majorare de capital. Bugetul pentru transferuri in perioada imediat urmatoare va fi cuprins intre 100-120 de mii de euro : "In luna decembrie va avea loc o majorare de capital la care fiecare dintre actionari va putea contribui. Bugetul de transferuri  este undeva in jurul sumei de 100.000-120.000 de euro, bani pe care antrenorul va decide cum ii va cheltui sau daca ii va cheltui". Managerul a tinut sa precizeze ca fotbalistii si staff-ul tehnic si-au primit salariile restante, iar datoria de 2 miliarde fata de clubul Unirea Urziceni, bani neachitati in urma transferului armeanului Romik Haciatrian, au fost restituiti: "Salariile sint in momentul de fata la zi. Dorim sa le oferim jucatorilor conditiile optime pentru performanta. Mai exista mici restante la prime. Am achitat si datoria de 2 miliarde clubului Unirea Urziceni".

"U" Cluj, luat la puricat

La prima conferinta sustinuta de la instalarea in functie, fostul prefect de Cluj, actualmente manager general la "U' Cluj, Alin Tise, a vorbit despre problemele existente in cadrul echipei. "In momentul in care am preluat functia, clubul era dator in acte cu 16 miliarde de lei. Vom face un audit financiar, contabil si de resurse umane, care va analiza intreaga activitate de la echipa, incepand cu anul 2005, de la infiintarea societatii pe actiuni. AGA (Adunarea Generala a Actionarilor) va decide cine va efectua acest audit. In 7-10 zile vom incepe toate demersurile", a precizat Alin Tise.