monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Trusa periculoasa

Motiv de controverseContinutul obligatoriu al trusei sanitare auto, stabilita de Comisia de Urgenta si Dezastre a Ministerului Sanatatii Publice, creaza controverse. Comentarii pro si contra au fost postate pe site-ul MSP, in dreptul proiectului de lege. In argumentatia proiectului se precizeaza ca, la alcatuirea trusei, s-a luat ca model o trusa nemteasca si ca fiecare dintre produse au instructiuni de folosire. In acelasi timp, au venit si critici, atit din partea soferilor, cit si a celor obisnuiti cu salvarea de vieti omenesti.Posibile accidenteSpecialistii in prim ajutor sustin, nu fara temei, ca anumite componente ale trusei folosite necorespunzator pot conduce la accidente grave sau la decese. „Metodele de resurcitare sint complexe si trebuie realizate cu pricepere si la timp. Inclusiv scoaterea accidentatului din masina, de exemplu, se poate solda cu accidente foarte grave, care pot conduce la invaliditate pe viata sau chiar la deces. Personal, cred ca  dotarea autoturismelor cu trusa nu este o conditie suficienta pentru a acorda primul ajutor, fara cunoasterea exacta a folosirii componentei acesteia si insusirea minuirilor necesare in caz de accident", arata Dan Faur, asistentul sef al SMURD Sibiu.DeprinderilePentru a capata deprinderile necesare, ar trebui prevazute niste cursuri practice, la care sa participe toti posesorii de carnet auto. In plus, cursurile ar trebui reluate dupa o perioada de timp. „In primul rind, la aceste cursuri ar trebui invitati politistii. Dumnealor sint primii care  ajung la accident, avind «codul rosu» la masina. Apoi vine ambulanta, care are doar «cod albastru», care inseamna «fa-i loc». Mai apoi cadrele medicale de orice grad, conducatorii auto profesionisti si ceilalti", afirma Faur.Continutul truseiContinutul minim al trusei sanitare cuprinde un foarfece cu ambele virfuri boante, un dispozitiv intermediar pentru respiratie gura la gura, o rola de leucoplast, minim 4 bucati de plasture, minim 5 pachete a cite 10 bucati de compresa tifon sterila, cite doua bucati pentru fiecare dimensiune de fasa tifon, doua laturi de minimum 80 de centimetri de bandaj triunghiular din pinza, minimum 4 bucati de pansament hidrofil steril, o bucata de fasa elastica si doua perechi de manusi de unica folosinta din latex. La acestea se adauga minimum 6 bucati de ace de siguranta, o bucata de folie de supravietuire si o brosura de instructiuni.

Stirbet e dezamagit

Daca, la primele semne ca Stirbet ar fi de partea platformistilor, Mitea se declara increzator ca deputatul nu se va alatura lui Stolojan, astazi, cei doi fosti apropiati nici nu-si mai vorbesc. Vecini si dusmaniDoar sigla s-a schimbat. Pe jumatate din sediul PNL Sibiu troneaza acum trei litere care ii enerveaza la culme pe liberali: PLD. Pe linga jumatate din spatiu, Stirbet si Turcan folosesc si mobilierul si centrala termica mostenite in cabinetul parlamentar. Despre care liberalii spun ca le apartine. „I s-a oferit posibilitatea unui spatiu in alta parte, dar probabil doreste dispute", este de parere presedintele interimar Eugen Mitea in ceea ce-l priveste pe deputatul care va conduce PLD pe regiunea Transilvania. „Dincolo e un cimitir in viata", mai spune Mitea. „Daca e al PNL-ului, sa si-l ia! Eu le-am spus, in momentul in care s-a pus problema. Sediul biroului parlamentar este separat, tot ce e acolo a fost si este al biroului", sustine Cornel Stirbet, care motiveaza ca spatiul respectiv este birou parlamentar inca din mandatul 1992-1996, cind Nicolae Manolescu era senator de Sibiu.Incurcati in aritmeticaVorbind despre PLD ca despre „un copil mic si retardat al PD-ului", Mitea contesta numarul de adeziuni cu care Stirbet si Turcan se mindresc in judetul Sibiu. „500? Eu le-am mai spus ca au o problema cu virgula, nu stiu unde s-o puna. De la noi au plecat sapte. Inclusiv cei doi parlamentari", a aratat presedintele interimar al PNL Sibiu. Liberal-democratii se apara. „Mi-am dat demisia la Biroul Politic Central. Mitea nu cunoaste legea. Inscrierea in alt partid este considerata, prin lege, demisie de drept din celalalt partid. Ce-l intereseaza pe el? Nimeni nu-i obligat sa treaca pe la el cind se inscrie la noi", explica Stirbet.Firul rosu s-a intreruptColaborarea pe care PLD si-ar fi dorit-o cu PNL a fost dinamitata de ultimele declaratii ale lui Eugen Mitea. Acum, nici macar ca liberali, cele doua formatiuni nu mai vor sa aiba de-a face una cu cealalta. „Nu am vorbit si nici nu-mi mai propun sa vorbesc cu el", spune Mitea. In schimb, parlamentarul insista ca „nu-i nicio problema". „Nici nu-mi doresc si nici n-o sa incerc prea curind sa vorbesc cu Mitea", a afirmat Stirbet.ReorganizareFaptul ca toti membrii biroului permanent al organizatiei municipale PNL Medias, in frunte cu presedintele Marinel Bouariu, au renuntat la functiile lor nu il ingrijoreaza prea mult pe liderul filialei. „Eu am discutat cu ei si totul e in regula. Au demisionat pe motiv de nefunctionare. Acum vom incerca sa revitalizam activitatea acolo. Dar nimeni nu pleaca din partid", a precizat Mitea. PNL are la Medias 268 de membri, „din care in doua cazuri avem presupuneri ca ar putea trece la PLD", a mai spus Mitea.

Subiecte gresite la BAC si Capacitate

Subiectele trebuie revizuiteReprezentantii Consiliului Elevilor din mai multe judete din tara si din Bucuresti au gasit subiecte gresite sau prost formulate printre variantele postate de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) pe Internet. Reprezentanta Consiliului Elevilor din Bucuresti, spre exemplu, care a avut si ideea de a depune un memoriu la MEdC, a gasit subiecte gresite dintre cele pentru examenul de Matematica. „In momentul in care ne-am apucat de rezolvat problemele de Matematica pentru Bacalaureat, ne-am dat seama ca ceva nu este in regula. Continutul problemelor era gresit deoarece acestea nu duceau la o rezolvare corecta", a spus Ioana Barbu, presedinta organizatiei municipale Bucuresti a Consiliului Elevilor.Vicepresedintele Consiliului Elevilor Cluj, Horatiu Marc, elev in clasa a XII-a, spune ca a gasit si el multe subiecte puse, printre variantele de pe Internet, „la repezeala". „Pot sa vorbesc despre subiectele la Limba Germana si Limba Romana. Sint foarte greoaie ca interpretare. Nu sint neaparat in afara programei, dar ar trebui sa fie niste subiecte mai cunoscute de elevi", a declarat Horatiu Marc. El spune ca a trimis un e-mail pe adresa MEdC in care a mentionat care sint greselile in formularea subiectelor. „Eu consider ca subiectele ar trebui sa fie revizuite", mai sustine Marc.Subiecte greleVicepresedintele Consiliului Elevilor Cluj spune ca postarea subiectelor pentru examenele nationale pe Internet nu este o idee rea. „Pentru mine e totuna, pentru ca oricum as fi invatat. Si colegii mei spun acelasi lucru. Sint examene la care trebuie sa inveti, trebuie sa stii opera. Sint foarte multe variante de subiecte pentru ca cineva sa le invete pe de rost", considera Horatiu Marc.Pe linga faptul ca s-au gasit greseli, elevii si profesorii mai au o problema. Ei considera ca nivelul de dificultate al unora dintre subiecte este peste mediu, chiar daca reprezentantii MEdC au declarat ca subiectele vor fi de nivel mediu. Elevii sint de parere ca unele variante de subiect sint foarte usoare, insa exista si variante de subiect mult prea grele pentru a putea fi rezolvate fara probleme chiar si de catre profesori.

Adio permise

Politistii sibieni au sanctionat, ieri, peste 200 de soferi care au incalcat regulile de circulatie. Cei mai norocosi dintre conducatorii auto, 207 la numar, s-au ales doar cu amenzi, in valoare totala de aproape 11.000 de Ron. Au fost insa si soferi aspru sanctionati. 25 de conducatori auto au ramas fara permis, iar unul fara certificat de inmatriculare al masinii. Politistii avertizeaza ca actiunile pentru prevenirea infractiunilor la regimul circulatiei si combaterea indisciplinei in trafic, in vederea realizarii unui climat de siguranta pe arterele de circulatie, vor continua.

„Boala“ apometrelor, durere pentru buzunarele clujenilor

„Doctorul" de apometreDe obicei, boala apometrelor se manifesta prin golirea buzunarelor clujenilor care sesizeaza ca aparatele de masurat apa din apartamente au luat-o razna inregistrind o cantitate de apa mai mare decit cea real consumata. Sorin Zamfir, „doctorul" de apometre de la Afa Trans, din cartierul Marasti, spune ca depunerile de calcar, fisurarea cadranelor sau ruperea inelului de sigiliu pot fi doar citeva din problemele care duc la simptome precum cresterea facturii de apa. „Aici se calibreaza apometrele, interventia se realizeaza in citeva ore si clujenii au garantia ca verificarea a fost facuta in conformitate cu toate normele", explica Sorin Zamfir, de la Afa Trans, laboratorul clujean de verificari metrologice.Zamfir este de parere ca, pentru a evita distrugerea apometrelor si pentru a economisi bani, in cazul unei defectiuni, ar fi bine ca verificarea acestora sa fie facuta o data la 2 ani. „Clujenii sint obligati prin lege sa-si verifice apometreleo data la 4 ani, insa problemele apar inainte de prima verificare obligatorie", sustine Sorin Zamfir.Tarife preferentiale„Verificarea unui apometru costa 22 de lei pentru o familie. Se face in citeva ore si costa mai putin decit inlocuirea cu un aparat nou", apreciaza Zamfir. In tariful perceput de laboratorul de verificari metrologice pentru apometre este inclus serviciul complet, care include si o garantie de 2 ani de zile. Serviciul complet include deplasarea la domiciliu a echipei, demontarea si montarea apometrelor, verificarea metrologica propriu-zisa, sigilarea instalatiei si eliberarea documentatiei metrologice pentru fiecare aparat in parte.Laboratorul clujean are tarife preferentiale pentru clientii proprii si pentru asociatiile de proprietari care decid sa verifice apometrele din mai multe apartamente, tariful fiind de 15 lei pentru un apometru. Inlocuirea unui apometru defect se ridica la peste 50 de lei.

Hoti prinsi

Trei tineri cu virste cuprinse intre 17 si 18 ani au fost prinsi de politisti dupa ce au furat dintr-o societate comerciala. Oamenii legii au fost anuntati, miercuri la prinz, de un sibian care i-a vazut pe cei trei in timp ce transportau un televizor. Un echipaj de siguranta publica i-a oprit si i-a intrebat de unde au aparatul. Baietii n-au putut da nici o explicatie, asa ca au devenit principalii suspecti intr-un caz de furt. Lucratori din cadrul Biroului Ordine Publica, Compartimentul Criminalitate Judiciara continua cercetarile sub aspectul savirsirii infractiunii de furt.

Farmacistii ameninta cu proteste

Reprezentantii Colegiului Farmacistilor cer sa se gaseasca o noua modalitate de repartizare a banilor pentru medicamente compensate si gratuite. Farmacistii spun ca din cauza actualei repartitii a fondurilor acestea nu ajung decit pina la jumatatea lunii.Farmaciile, in goana dupa fonduriPresedinta Colegiului Farmacistilor (CF) din Cluj-Napoca, Speranta Iacob, spune ca, atita timp cit prescriptiile sint nelimitate, iar fondurile pentru medicamente compensate si gratuite sint limitate, situatia nu este una normala. „Ar trebui ca in distribuirea fondurilor catre farmacii prioritara sa fie gravitatea bolii. Pe sistemul actual de distribuire a fondurilor, acestea nu vor ajunge niciodata", a declarat ieri Speranta Iacob.Reprezentantii Colegiului Farmacistilor au solicitat inca de anul trecut modificarea criteriilor de alocare a fondurilor. Potrivit presedintei CF Cluj, adresabilitatea asiguratilor nu este un criteriu controlabil si nici echitabil. „Acest criteriu determina o goana a farmaciilor de a-si epuiza fondurile cit mai repede pentru a primi sume de bani suplimentare. Dar este o reactie normala a farmacistilor", spune Speranta Iacob.66 de miliarde de lei pe luna pentru medicamenteReprezentantii Colegiului Medicilor din Romania cer schimbarea listelor de medicamente si stabilirea unor preturi fixe pentru ca farmacistii sa nu mai fie nevoiti sa negocieze adaosurile comerciale. Directorul general al Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj, dr. Mircea Morosan, a declarat ca fondurile alocate farmaciilor in luna februarie sint mult mai mari ca in aceeasi luna a anului trecut. „La Cluj am reusit sa ajungem la un buget lunar de 66 de miliarde de lei vechi pentru medicamente compensate si gratuite", a precizat dr. Mircea Morosan.Ieri, la Cluj, din cele aproape 170 de farmacii din judet aflate in contract cu CAS, 19 nu mai dispuneau de fonduri pentru medicamente compensate si gratuite. Cerc viciosDirectorul general al CAS Cluj este de parere ca o farmacie, ca orice societate privata, cauta sa produca bani cit mai multi. Problema epuizarii fondurilor pentru medicamentele cu si fara contributie personala este, insa, mai complexa. „Este un cerc vicios. La calculele pe care le-am facut, in anul 2006 s-au prescris lunar 100.000 de retete pentru medicamente compensate si gratuite, ceea ce este foarte mult. S-a ajuns ca unul din sase asigurati sa primeasca o reteta pe luna", a declarat dr. Morosan.

ACR Cluj, surprins pe contrasens

In cadrul sediului Automobil Clubul Roman (ACR) de pe strada 21 Decembrie 1989 din Cluj-Napoca, inspectorii clujeni au descoperit o cladire pe care ei au numit-o service, deoarece un membru al asociatiei mesterea de zor sub o masina. Reprezentantii ACR nu au putut prezenta nici o autorizatie de functionare de service auto, eliberata in mod normal de Registrul Auto Roman (RAR), astfel ca inspectorii OJPC au decis sa ii invite la discutii in vederea stabilirii cu exactitate a situatiei. „Nu este vorba de nici un service auto si de aia va dati seama ca nu puteam sa avem nici o autorizatie de functionare. Ce au gasit inspectorii OJPC era doar un garaj de-al nostru in care un membru isi repara masina. ACR nu executa servicii specifice service-urilor auto si, de asemenea, nu avem nici angajati specializati in acest domeniu", a declarat Cezar Dumitrache, directorul ACR Cluj. „Am luat hotarirea sa-i invitam pe reprezentantii ACR la discutii pentru a stabili cu exactitate ce s-a intimplat la sediul dumnealor. In cazul in care vom decide ca este vorba despre un service neautorizat, amenda in acest caz poate ajunge si la 100 de milioane de lei vechi", a precizat Mircea Avram, directorul OJPC Cluj.Actiunea OJPC de verificare a service-urilor din judet are ca scop identificarea atelierelor care functioneaza ilegal. „Din peste 300 de service-uri cite sint inregistrate in judetul Cluj, am verificat pina in prezent abia vreo 25. Cred ca vom fi tot anul cu controale de acest fel", a mentionat Mircea Avram. Reclamatiile clujenilor atesta inca existenta micilor service-uri dintre blocuri, unde „adevarati mecanici" aranjeaza masinile vecinilor pentru o sticla de „tarie".

Tramvaie cu fonduri europene in Cluj

O data cu reabilitarea liniei de tramvai din Cluj-Napoca, reglementata prin Hotarire de Consiliu Local, reprezentantii Regiei Autonome de Transport Urban de Calatori (RATUC) Cluj-Napoca vor incerca sa atraga fonduri europene nerambursabile pentru achizitionarea de tramvaie mai silentioase. „In paralel cu refacerea din temelii a liniilor de tramvai, cu ajutorul fondurilor structurale, va trebui sa rezolvam una dintre problemele grele, si anume transportul ecologic in Cluj-Napoca", a declarat Liviu Neag, directorul regiei. Potrivit directorului de exploatare Arpad Foldvari, Uniunea Europeana nu acorda fonduri pentru dezvoltarea liniilor de troleu ori pentru autobuze, ci doar pentru cele de tramvai. „Exista chiar o tendinta in Europa de reintroducere a tramvaielor in circulatie, deoarece sint vehicule care nu polueaza la fel ca altele", a declarat acesta.RATUC detine in prezent in parcul auto un numar de 42 de tramvaie, pe trei linii - 100, 101 si 102. Multe dintre ele sint vechi de 15-20 de ani ori chiar mai mult si sint de productie romaneasca sau cehoslovaca. Reprezentantii RATUC Cluj spun ca dintre toate mijloacele de transport in comun, tramvaiele sint cele mai profitabile, deoarece sint mai incapatoare si mult mai rapide. Singura problema, in viziunea acestora, este zgomotul puternic, poluarea fonica la care sint supuse persoanele ce locuiesc in apropierea liniilor de tramvai. „Daca vom achizitiona tramvaie silentioase, acest deficit va fi rezolvat", a adaugat Arpad Foldvari.

Studentul clujean, intre Becali, Marko, Tariceanu si Basescu

Studentii lefteri sustin PNL-ulStudentul clujean care sustine platforma politica liberala studiaza la o facultate cu profil umanist, are 19-20 de ani, este ortodox, s-a nascut intr-un oras mare din Transilvania si este lefter dupa achitarea cheltuielilor. Vede viitorul intr-un mod mai optimist decit votantul UDMR-ist. Rareori activeaza in politica, cu toate ca merge in mod constant sa voteze. Ii tolereaza pe maghiari si pe homosexuali, dar este intolerant fata de romi.UBB-istii mai avuti simpatizeaza cu PD-ulStudentul sustinator al Partidului Democrat dispune de mai multi bani decit media, fiind „sponsorizat" in principal de tata. Are 20 de ani, sint doua sanse din trei sa fie fata, urmeaza tot o facultate umanista, dar, spre deosebire de sustinatorul liberalilor, profilul acestuia e unul mai „pragmatic", orientat catre Facultatea de Drept. E optimist in ceea ce priveste viitorul politic al tarii si participa activ la viata politica. Spre deosebire de sustinatorul PNL-ist, studentul care cocheteaza cu PD ar pastra o anumita distanta fata de homosexuali si ar prefera sa nu aiba de-a face cu romii. Personalitatea politica pe care o admira e Traian Basescu.UDMR, simpatizat de studentii „realisti" din UBBProfilul alegatorului simpatizant al UDMR este cel mai diferit. Sint 64% sanse sa fie fata, e de etnie maghiara, s-a nascut in Ardeal, are 20 sau 21 de ani, sint 50% sanse sa fie de religie romano-catolica. Studiaza la o facultate cu profil real si dispune de putini bani de buzunar. Este eurosceptic, manifestind un optimism moderat fata de viitorul politic al tarii. Este minoritar tolerant fata de celelalte minoritati, dar este preocupat de pastrarea identitatii sale etnice. Gaseste viata politica neinteresanta, dar merge la vot.PSD-ul, sustinut de studentii „copti"Studentul din UBB care voteaza cu PSD e roman, student in anii terminali, respecta proportia de doua treimi fete din total, studiaza Economia sau Stiintele naturale. S-a nascut in Cluj, Maramures sau Salaj, iar parintii sint capabili sa-i ofere lunar o suma de cheltuiala care nu depaseste 300 de lei noi. E relativ intolerant fata de maghiari si homosexuali si e foarte intolerant fata de romi. Optimismul sau este moderat, fiind relativ interesat de politica.PRM si PNG-CDStudentii clujeni care ar vota cu PRM si PNG-CD au aproape tot atitea sanse sa fie de sex masculin cite au sa fie de sex feminin. In timp ce votantul PRM e student in anii terminali si poate fi neo-protestant, tinarul sustinator al lui Becali are sanse mari sa fie in anul I, de religie preponderent ortodoxa. Intoleranta sustinatorilor „noii generatii" este indreptata catre toate grupurile minoritare, in timp ce studentul care alege PRM e intolerant numai fata de minoritatile sexuale. Nici unii dintre acesti votanti nu stiu directia in care se indreapta tara, dar cred in lupta impotriva coruptiei.Observatiile lui PirvulescuIn opinia lui Cristian Pirvulescu, presedintele ProDemocratia, prezent la lansarea cartii, studentii UBB-isti sint atrasi mai ales de sensul larg al liberalismului decit de platforma politica in sine. Pirvulescu spune ca e mirat de profilul votantului PRM-ist, care e mai tolerant decit media studentilor. Acesta e de parere ca euroscepticismul votantilor cu UDMR-ul se datoreaza contactelor pe care acestia le au in Ungaria, tara care a traversat o perioada destul de dificila imediat dupa aderarea la Uniunea Europeana. Cum ar vota studentii la euroalegeri?Daca duminica urmatoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul European, 28,90% din totalul studentilor votanti chestionati ar vota cu PNL, iar 19,75% din ei ar prefera Partidul Democrat. Pe locul trei in topul preferintelor studentilor din UBB s-ar situa UDMR, cu 12,40%, in timp ce 7,30% dintre ei ar vota cu PSD. Esantionul analizat a cuprins 601 studenti.

Probleme mari cu mini-blocuri

Reclamatii si explicatiiConform unei hotariri a Consiliului Local Cluj-Napoca - 748/2006, articolul 1 - „se interzice realizarea de locuinte colective mici intre case familiale in cartierele traditionale ale orasului, precum si in zonele urbanistic inchegate", pina la actualizarea noului PUG. Distanta dintre lege si realitate este, insa, uriasa. Dovada stau numeroasele sesizari depuse de clujenii din mai multe zone de case. Doleantele acestora au fost confruntate ieri, in cadrul unei primei sedinte comune a comisiei municipale de urbanism, cu explicatiile proprietarilor de mini-blocuri si ale proiectantilor acestora.Mini-bloc la limitaOamenii de pe strada Calistrat Hogas nr. 7 sint nemultumiti, bunaoara, de faptul ca aprobarea constructiei vecinului lor, Andrei Dragota, i-ar putea incuraja pe viitorii investitori sa ridice mini-blocuri cu inaltime de 10 metri de la cornisa intr-o zona de case, fapt situat la limita legalitatii. Ba mai mult, constructorul nu a asigurat, conform HCL 626/2006, parcari in incinta constructiei. Proiectantul sustine, insa, ca toate normele au fost respectate, Planul Urbanistic Zonal aprobat de comisia de urbanism permitindu-le sa construiasca locuinta, in regim de parter, etaj si mansarda, zona nefiind cunoscuta ca zona de case familiale. Corina Ciuban, director urbanism in cadrul primariei clujene, a afirmat, de asemenea, ca reglementarile au fost respectate in zona.Pe Eugen Ionesco ce se construieste?Clujenii de pe strada Eugen Ionesco s-au plins comisiei ca locuinta lui Adrian Moldovan nu respecta nici Planul Urbanistic General al municipiului, nici PUZ-ul, in zona construindu-se mai multe mini-blocuri. Nemultumirea oamenilor a fost alimentata si de faptul ca terenul pe care construieste locuinta clujeanului are sapte proprietari. Proiectantul, insa, spune ca locuintele vor fi familiale, insiruite, nefiind vorba de mini-bloc. Tot oamenii de pe strada Eugen Ionesco acuza ilegalitatea constructiei de la numarul 66, care „depaseste autorizatia de construire cu un etaj", conform unei reclamatii de pe site-ul www.domnuleprimar.ro, semnata de Dorin Tamas. Reglementari speciale pentru mini-blocuriConform HCL 626/2006, regimul maxim de inaltime pentru mini-blocuri este de parter si trei etaje. Procentul de ocupare a teritoriului (POT) trebuie sa fie de maximum 35%, iar coeficientul de utilizare a terenului (CUT) de maximum 0,90, cu exceptiile prevazute de Planul Urbanistic  General (PUG). Conform aceleiasi HCL, numarul maxim de apartamente care se pot construi intr-un mini-bloc s-a redus la sase.

Se intrerupe curentul

Pentru efectuarea unor lucrari programate in reteaua de energie electrica, astazi, intre orele 9 si 15, se va intrerupe furnizarea curentului electric in municipiul Sibiu, pe strada Margaretelor, iar vineri, 9 februarie, intre orele 9 si 15, tot in municipiul Sibiu, pe strazile Tiglarilor - partial, Carpatilor, Magheranului - partial, Margaretelor - partial si Democratiei.

Patru braconieri pentru un iepure

 Luni, la ora 17.30, o patrula de jandarmi a descoperit, linga Exploatarea Miniera Cuprumin Rosia Poieni, intr-o masina, patru barbati. Comportamentul barbatilor a dat de banuit jandarmilor, care i-au luat la intrebari, descoperind cu aceasta ocazie 2 arme de vinatoare, cartuse si un iepure de cimp. Cei patru nu posedau permise de vinatoare si, ulterior, au declarat ca inainte cu citeva ore sa fie surprinsi, au luat parte la o partida de vinatoare cu inca un prieten, dar, nemultumiti de captura, au hotarit sa se intoarca si sa mai vineze, moment in care au fost surprinsi de jandarmi. Cercetarile sint in prezent continuate de Politia Abrud, sub aspectul savirsirii infractiunilor de braconaj, transportul vinatului braconat si nerespectarea regimului armelor si munitiilor.

Telenovela politica cu sciintei iintre primar si medicii din Spring

In urma cu doi ani, intre primarul comunei spring, Daniel Rusu, si familia medicului Mircea Boghici a rabufnit un scandal de proportii, in urma caruia sotiei medicului i-a fost desfacut contractul de munca  de la Primarie, scandal transat in instanta de judecata, care a dispus reangajarea acesteia, iar primarul a trebuit sa se recunoasca invins. Un nou episod al scandalului se afla în plina derulare, de data aceasta protagonistii fiind primarul Daniel Rusu, pe de o parte, si un numar de patru  medici care îsi desfasoara activitatea în localitatile Spring, Ohaba si Dostat.  Vinzarea dispensarului medical - refuzata datorita orgoliilor primarului Subiectul principal al disputei, asa cum a fost el prezentat într-o conferinta de presa la sediul PSD Alba de catre o delegatie  formata din sapte persoane, între care cei patru medici, doi consilieri locali si un locuitor al satului Vingard, este refuzul primarului de a face demersurile pentru vînzarea dispensarului medical catre medicii care-si desfasoara activitatea aici, precum si interventia primarului, împreuna cu soacra acestuia si un consilier local, în derularea activitatii profesionale de medic. Medicii sustin ca ei au facut demersurile, prin cerere scrisa, pentru cumpararea cladirii unde functioneaza dispensarul medical uman, cîte o camera  pentru fiecare medic, iar diferenta de spatiu al actualului dispensar medical uman din Spring, sa intre în cota indiviza pentru toti medicii, întrucît fiecare dintre ei trebuie sa dispuna de un anumit spatiu reglementat prin lege pentru a fi acreditat si autorizat cabinetul medical. Acestia mai spun ca demersul lor pentru cumpararea dispensarului medical corespunde perfect prevederilor Legii nr. 236/2006, care reglementeaza vînzarea spatiilor cu destinatie cabinete medicale. În acest sens a fost promovat pe ordinea de zi a Consiliului local un proiect de hotarîre care a fost luat în dicutie de doua ori, odata acesta întrunind  sapte voturi favorabile, iar a doua oara sase voturi favorabile. Cu toate acestea, proiectul nu a îndeplinit conditiile  legale pentru a fi adoptat, deoarece era nevoie de votul a 2/3 din numarul total de voturi. Pe ce au fost cheltuiti banii Pe fondul acestei dispute între primar si medici s-a dezlantuit un scandal în toata regula. Pentru a fi convingatori, medicii Mircea Boghici, care este si consilier local din partea PSD, Corina Kadar, Mihaela Sandu si Virgiliu Oltean au adus în conferinta de presa si pe consilierii Ioan Gînju , consilier local din partea PNTCD si Cornel Biris consilier local PSD, precum si pe Nicolae Ruja, satean din Vingard, fara apartenenta politica. Ioan Gînju a tinut sa precizeze ca el a fost cel care a insistat sa fie aplanat conflictul si problemele sa fie rezolvate la nivel local, lucru care nu a fost posibil datorita ambitiilor primarului. Pentru a contura stilul de lucru al primarului Daniel Rusu, acesta a tinut sa prezinte cîteva dintre nazdravaniile sefului administratiei locale. Gînju spune ca, dupa ce un post de muncitor în cadrul primariei a ramas vacant, primarul a avertizat consilierii sa nu aduca în discutie postul respectiv deoarece ar fi fost deja ocupat. Întrebat de catre cine si în ce conditii a fost ocupat postul, primarul le-a replicat scurt: “o sa va spun atunci cînd vreau eu”, desi legal postul poate fi ocupat numai prin concurs. Acesta îl mai acuza pe primar ca din banii alocati de Consiliul local pentru executarea unor lucrari de reabilitare a unui izvor de apa si reparatii la Dispensarul uman din Drasov au fost cheltuiti pentru respectivele lucrari doar o parte, iar restul baniilor nu se stie unde au ajuns pentru ca primarul refuza sa dea explicatii consilierilor. Consilierul Cornel Biris afirma, la rîndul sau, ca anul trecut a fost alocata suma de 100 milioane lei vechi pentru unele lucrari la remiza de pompieri din care s-au executat lucrari de circa 10 milioane lei, iar pentru diferenta nu mai da nimeni socoteala. Si în acest caz primarul refuza sa dea explicatii consilierilor. Primarul este aliatul si soferul soacrei sale Dr. Mircea Boghici afirma ca primarul Daniel Rusu, împreuna cu soacra sa, care este angajata pe post de asistent comunitar (asistent medical), desfasoara o adevarata campanie de compromitere si denigrare a medicilor din comuna. Pentru a demonstra acest lucru a fost adus în conferinta de presa Nicolae Ruja din satul Vingard. Acesta a povestit ca parintii lui, în vîrsta fiind, sufera de anumite afectiuni, pentru care medicul Boghici Mircea le-a prescris medicatia necesara. La un moment dat, la domiciliul parintilor sai, a fost gasit primarul împreuna cu soacra sa, care le dadeau sfaturi sa renunte la tratamentul prescris de medic, puneau diagnostice si recomandau alte medicamente, desi primarul este de meserie tehnician horticol, iar soacra sa doar asistent comunitar. Contactat de noi telefonic, primarul a recunoscut ca in ziua respectiva a dus-o cu masina pe soacra sa la Vingard, dar el nu s-a intilnit cu Nicolae Ruja la poarta casei parintilor acestuia ci undeva in centrul satului.   Pe scurt aceasta este atmosfera creata de disputa dintre cele doua tabere. Primarul este acuzat ca încearca prin orice mijloace nu doar sa se opuna vînzarii dispensarului medical, dar si sa-i compromita în fata locuitorilor pe medicii din comuna. Dr. Mircea Boghici afirma ca primarul vrea cu orice pret sa-i elimune pe actualii medici pe motiv ca locul acestora poate fi luat de asistenti comunitari si o salvare cu care sa transporte bolnavii la Blaj. Acesta mai spune ca, pentru a  crea confuzie totala, la un moment dat, o doctorita din Sibiu a dat telefon uneia dintre doctoritele actuale, spunind ca primarul Rusu a solicitat-o sa se prezinte la post, desi nu exista un post de medic vacant. Oarecum implicit, primarul recunoaste un demers de acest gen, in “Dreptul la replica” acesta adresind medicilor intrebarea: “De ce va este frica de concurenta, domnilor doctori?”. Ipocriti, hoti, sclavi si firfizoane De cealalta parte, aflînd despre acuzele aduse în conferinta de presa de la sediul PSD Alba, primarul Daniel Rusu a iesit la rîndul sau cu un “Drept la replica “ prin care medicii sînt pur si simplu desfiintati prin termenii folositi la adresa lor. Acesta foloseste în  materialul prezentat tot într-o conferinta de presa formulari de genul: “Desi, nu stiu daca un om atît de ipocrit, mincinos si prefacut merita un raspuns la tîmpeniile si inventiile date publicitatii în conferinta de presa a partidului de doi bani, PSD… Daca stimabilii si napastuitii doctori din comuna Spring…care nu-si achita nici un fel de datorie fata de cei care odata i-au împrumutat bani sau acea demnitate cu care nu stiu sa dea nici macar un buna ziua unora ca mine…”. Despre Dr. Mircea Boghici afirma ca: “ai furat si ai manipulat tot ce ai vrut în comuna Spring timp de 15 ani de zile”, iar despre medicul Virgil Olteanu spune ca este un “sclav fara demnitate”. Pe cele doua doamne medic le numeste “firfizoane”. Nici gazduitorul medicilor pentru conferinta de presa nu a scapat de tirul primarului,  care afirma ca este “un partid de doi bani” iar liderul acestuia Ioan Rus este “zîmbariciul mascota” si “avocatul tuturor hotilor”. Dr. Mircea Boghici afirma ca primarul încearca cu orice pret sa elimine medicii din posturile pe care le-au ocupat prin concurs, inventînd sesizari si plîngeri din partea locuitorilor pe care le trimite Colegiului Medicilor, Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, Autoritatii de Sanatate Publica, pe care fie le concepe personal, fie le dicteaza unor sateni pe care îi amageste cu tot felul de povesti. In scopul eliminarii lor ar fi initiat si colectarea de semnaturi de la sateni, carora le spune ca ii intreaba daca sint de acord sa fie vindut dispensarul medical, care va fi transformat in crisme sau magazine, dar semnaturile vor fi folosite pentru a convinge forurile medicale pentru a elimina medicii din actualele posturi.

Fondurile europene si teapa romaneasca

Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Alba, în colaborare cu reprezentanti ai Garzii Financiare si ai Directiei Generale a Finantelor Publice, au finalizat, recent, un dosar de frauda financiara, deosebit de grav. De fapt, anchetatorii au documentat activitatea administratorilor a 3 firme din judet, a caror nume nu a fost dat publicitatii. Acestia au încheiat mai multe contracte de prestari servicii cu organisme din Comunitatea Europeana si cu institutii de stat din Ungaria, in scopul desfasurarii, in tara noastra, a unor conferinte pe tema integrarii in Uniunea Europeana si in legatura cu drepturile minoritatilor nationale. Valoarea totala a respectivelor contracte se ridica la 200.000 de euro. Ca de obicei in astfel de situatii, firmele care se angajeaza pentru anumite proiecte finantate din fonduri europene acopera din banii proprii costurile respective, dupa care banii sint rambursati. In momentul in care s-au angajat in organizarea conferintelor respective, cele 3 firme nu dispuneau, de fapt, de banii necesari. Astfel ca, au angajat prin contract de închiriere, 2 unitati hoteliere din Bucuresti, care au organizat conferintele. Ulterior, societatile din Alba au primit sumele prevazute in contracte, dar au “uitat” sa mai deconteze sumele datorate celor doua hoteluri. Cei 3 administratori au folosit banii in interes personal, dupa care au incercat sa acopere toata manevra prin inregistrarea unor documente justificative false sau care reflecta operatiuni comerciale nereale. Dupa aceasta faza a documentarii cazului, Serviciul de Investigare a Fraudelor si-a declinat competenta în favoarea Departamentului National Anticoruptie - Sectia Alba.Cei trei administratori au fost acuzati de: înselaciune, folosirea creditului societatii în scop contrar intereselor acesteia, evaziune fiscala, fals intelectual, uz de fals precum si de schimbarea destinatiei fondurilor europene. 

“Motanul Felix vrea Basescuze publice”

Intr-un comunicat de presa remis pe adresa redactiei, de catre organizatia PC Alba, se arata ca presedintele PC, Dan Voiculescu il acuza, din nou, de ipocrizie pe presedintele Traian Basescu, declarind ca nu ar fi afirmat niciodata despre cei doi romani retinuti in Irak ca ar fi spioni. In acelasi comunicat, presedintele PC, Dan Voiculescu, il acuza pe presedintele Basescu de folosirea unui limbaj inadecvat unui sef de stat, precum si de lipsa de reactie, timp de trei luni, in rezolvarea problemei celor doi cetateni romani arestati in Irak.De asemenea, se arata in comunicatul partidului, Dan Voiculescu nu il va actiona in judecata pe Basescu, desi a fost sfatuit de juristi sa faca acest lucru, ca urmare a declaratiilor acestuia la adresa sa.Dan Voiculescu, daca vrea, se poate chiar dedubla“Domnul Basescu ori isi cere scuze, ori dovedeste inca odata ca e ipocrit. Eu as vrea sa stiu daca mai are o urma de onoare. Si atunci il intreb pe domnul presedinte daca apelativul <<domnule profesor>> pe care il folosea pina mai daunezi (n.r. deunazi) cind mi se adresa ramine valabil sau apelativul <<Felix motanul>> e valabil? Pentru ca e bine sa se hotarasca, vrea sa discute cu domnul profesor Voiculescu sau vrea sa discute cu Felix Motanul. Ambele sunt posibile, dar trebuie sa se hotarasca domnia sa, ce atitudine are, si care este adevaratul Basescu”, a declarat Dan Voiculescu, se arata in comunicatul remis de PC.

Gunoi politic

Proiectul trebuia sa rezolve problema ecologizarii Muntilor Apuseni, dar s-a transformat intr-un razboi politic absurd si fara rezolvare. Circ ieftinFostul primar al comunei, Iosif Coroiu, sprijinit de o parte dintre consilierii locali si mai multi oameni, se lupta din greu pentru a opri proiectul initiat de actualul primar, Lucian Adreica. Proiectul, supus aprobarii publice si respins, se refera la o rampa ecologica de transfer a gunoiului menajer dotata cu o instalatie moderna de compactare. Investitia ar fi trebuit sa rezolve problema curateniei pe cursurile de apa care sunt acum pline de resturi menajere si dejectii, dar si situatia drumurilor din comuna Sohodol, care ar fi urmat sa fie asfaltate tot din aceeasi bani. Razboiul politic a transformat insa sedinta intr-un circ ieftin, pe care oamenii nu l-au gustat de loc, procedind, in consecinta, la acuze si injurii grave la adresa alesilor. TabereAlesii implicati in scandal recunosc, fara sa se fereasca, faptul ca au reusit sa imparta forul decizional local in doua tabere. Iosif Coroiu, fostul primar, actual consilier local la Sohodol, spune ca “asa cum s-o vazut, o tabara era cu primarul, o tabara cu viceprimarul”. Tot fostul edil sustine ca o astfel de investitie nu poate fi aprobata din cauza unei legil in vigoare care “interzice cu desavirsire constructii de orice fel, in zone inundabile. Zona unde urma sa se construiasca aceasta groapa de gunoi, unde sa se duca de pe toata zona Apusenilor sau de pe o parte a Apusenilor, ii supusa sub incinta acestei legi”. In replica, cel care a initiat proiectul, primarul Lucian Andreica, spune ca “...sunt prostii. Noi avem un studiu de fezabilitate si un proiect facut de catre specialisti. Avem de respectat legi in domeniul apelor, mediului, transportului si asa mai departe. Eu nu pot sa fac de capul meu. In dosar am insa toate avizele si aprobarile necesare in acest sens.” Eroare?Actualul edil isi acuza oponentii ca “au dus in eroare opinia publica. Au convins acesti oameni ca este o bataie de joc la adresa comunei. Au convins biserica sa ia cuvintul si sa spuna inauntrul bisericii ca aceasta groapa va pune o pata urita pe noi, ca vor fi peste tot doar hirtii si sobolani. S-a folosit cuvintul <<tigani>> si <<ciori>>. Aceste containere sunt inchise ermetic. Nimic n-o sa curga din ele. Avem niste reglementari de respectat, nu numai in domeniul mediului, si nu se poate aduce gunoiul oricum aici”. Ideea propusa de primar este, insa, aspru criticata si de membrii comunitatii locale, care incearca sa isi apere mindria moteasca. Unul dintre localnicii aflati in sala de sedinte i-a strigat edilului chiar in timpul prezentarii: “Lasati-ne dom’ne cu prostia voastra. Lasati, domnul primar, sa-si vada dinsul de serviciul dumnealui. Lasa groapa de gunoi, domn primar!”.Groapa ApusenilorIn opinia localnicilor, o astfel de investitie ar insemna ca Sohodolul se va transforma intr-o adevarata groapa de gunoi a Muntilor Apuseni. Mai important pentru moti a fost insa faptul ca localitatea lor ar putea deveni cunoscuta in intreaga tara drept locul in care se aduna gunoiul. Nicolae Furdui, unul dintre cei ce se opune investitiei, si-a exprimat punctul de vedere intr-un mod aparte. “Vin mizerii si fel si fel. Va dati seama ca acolo se aduna animale salbatice. Pai io nu vreu sa aduca tata lumea gunoaiele la noi in Sohodol. Si pe undeva, ase ii cinstit. Sa faca fiecare comuna, groapa lui de gunoi. Nu? Si orasul la fel ! Pai cum sa ma mai duc eu cu lemne sau cu altceva prin tara si sa ma intrebe lumea: De unde esti ? De acol’ de unde ii gunoiu?”.SolutieDecizia consilierilor l-a suparat pe primar, care isi vede intentiile destramate. “Am intrat in Uniunea Europeana. Ei nu inteleg lumea in care am intrat, si pentru asta ma acuza pe mine ca vreau sa aduc gunoaie in Sohodol. Cum putem spune ca am intrat in Europa, cind toate apele noastre sunt pline de mizerii? Dar dupa cum vedeti, a ramas sa nu se faca nimic. Ne-am plins cu totii si realizarea a murit. Nu este, de fapt, nici o realizare si gunoialele sunt si vor ramine mult timp prin apele din Muntii Apuseni”, a precizat primarul Lucian Andreica. Imediat dupa incheierea discutiilor, a aparut o alta problema - aceea a gunoiului… “Nu putem sa nu vedem ca valea ii plina de tate celea. Nu s-a vrut asta, nu s-a vrut! Nu se face, nu se face! Dar sa se faca atunci contracte cu Cimpeniul sau cu altcineva! Sa faca o groapa de gunoi la Rosia Montana sau la Abrud! Platim bani cit trebuie, dar sa se faca ceva! Rog pe domnii consilieri sa se gindeasca si sa gaseasca o solutie pentru ca, chiar este o problema”, a punctat unul dintre oamenii legii, prezenti la sedinta. Concluzia celor aproximativ 2 ore de circ politic a fost trasa de un hitru care a asistat pina atunci linistit la toata scena: “Bravo, ficiori! Sunteti…“, si a plecat, balansind bratul in semn de dispret.

Sistem de supraveghere video in Abrud

Autoritatile din Abrud s-au vazut nevoite sa apeleze la o solutie inedita de prevenire a infractionalitatii, cel putin pentru un oras mic. Primarul Tiberiu Ratiu a declarat ca orasul nu are politie comunitara, motiv pentru care autoritatile au decis sa vina in sprijinul sectiei de Politie din localitate, prin achizitionarea unui sistem de supraveghere video. In prima faza, vor fi amplasate doua camere video care sa monitorizeze intrarile in oras, pe relatia cu Alba Iulia si Cimpeni. Primarul Abrudului a anuntat insa ca, in viitorul apropiat, vor fi montate camere video de supraveghere si la principalele institutii si agenti economici din oras, toate imaginile urmind sa fie centralizate la Politie. “Ne asteptam sa creasca infractionalitatea. Oamenii sint mai liberi, data fiind rata mare a somajului, veniturile sint mici... Trebuie sa ne luam masuri”, a explicat Tiberiu Ratiu necesitatea acestui demers.

Cladire vinduta pentru a fi salvata

Fosta cladire a Liceului “Horea, Closca si Crisan” din Abrud va fi vinduta in scurt timp. Primarul orasului, Tiberiu Ratiu, a declarat ca a fost obtinut avizul conform din partea Ministerului Educatiei si Cercetarii, ultimul document necesar inainte de punerea in vinzare a cladirii, care este dezafectata de aproximativ 10 ani si care se degradeaza continuu. Tiberiu Ratiu a precizat ca va incerca sa aduca in atentia consilierilor locali chiar din aceasta luna un proiect de hotarire referitor la vinzarea prin licitatie imobilului, care a fost evaluat la 7 miliarde lei vechi, suma care include si o suprafata aferenta de doua hectare de teren. Primarul Abrudului a precizat insa ca nu este importanta neaparat suma care va fi cistigata prin vinzarea imobilului, mai importanta fiind restaurarea acesteia, fiind vorba despre o cladire de suflet, care prezinta valoare sentimentala si istorica. “Cladirea trebuie pusa in valoare. Vom cere sa fie pastrata arhitectura constructiei. In ce priveste noua utilitate, noi ne-am gindit la o micropensiune sau un centru de afaceri, dar pot exista si alte utilitati. Vom mai cere si ca una din cele 17 sali sa ramina la dispozitia consiliului local pentru sedinte sau alte manifestari pe care le organizam”, a declarat Tiberiu Ratiu.

Bechtel vrea sa-i puna la munca pe fostii mineri

In data de 16 februarie, la Abrud si Baia de Aries vor fi organizate burse ale locurilor de munca pentru cei care sint interesati sa lucreze la autostrada Bechtel. Gheorghe Bora, viceprimarul din Baia de Aries, a declarat ca sint cautati si muncitori necalificati, dar cei de la Bechtel cauta in special mina de lucru calificata din rindul fostilor mineri. El a spus ca sint cautati muncitori specializati in peste 20 de meserii, cam toate in domeniul constructii-montaj. Gheorghe Bora s-a declarat increzator in succesul bursei de munca ce va fi organizata in Baia de Aries, precizind ca multi mineri s-au recalificat deja in astfel de meserii si ca a strins deja cam 200 de cereri pentru aceste locuri de munca. 

Nici un caz de gripa inregistrat la DSP Alba

Conform ultimelor date furnizate de Autoritatea de Sanatate Publica Alba, nici in cursul saptaminii 29 ianuarie - 4 februarie a.c., nu a fost inregistrat nici un caz de gripa. De asemenea, fata de saptamina precedenta, se constata o scadere a numarului de imbolnaviri prin infectii acute ale cailor respiratorii superioare si pneumonii. Numarul total al virozelor inregistrate pe raza judetului a fost, in cursul saptaminii trecute, de 1.431, dintre acestea un numar de 54 necesitind internare. Cea mai afectata categorie a fost cea a copiilor cu o virsta cuprinsa intre 5 si 14 ani, unde au fost inregistrate 376 de cazuri, 11 dintre acestea necesitind internare. Si numarul pneumoniilor a scazut la 560, in cursul saptaminii trecute, cele mai afectate fiind persoanele cu o virsta cuprinsa intre 15 si 44 de ani, categorie unde au fost inregistrate 189 de cazuri. In total, 111 cazuri de pneumonie au necesitat internare.Pina in prezent nu a fost necesara impunerea de masuri cu privire la restrictionarea accesului vizitatorilor in sectiile cu risc.Autoritatea de Sanatate Publica Alba reaminteste populatiei ca trebuie sa acorde o atentie crescuta respectarii unei igiene de viata riguroase, cu o alimentatie bogata in surse de vitamine precum si purtarii unei imbracaminti adecvate. Este recomandata evitarea automedicatiei in cazurile in care temperatura ceste mai mare de 38 de grade Celsius, in cazul in care sunt prezente dureri musculare, tuse persistenta, fatigabilitate si stare generala alterata.

Protectie sociala sau prostie legislativa?

Odata  cu intrarea in vigoare a Legii nr. 448/2006, angajatorii nu vor mai avea posibilitatea sa ocoleasca plata catre bugetul de stat a obligatiilor ce le revin daca nu au incadrate persoane cu handicap. Directorul executiv al AJOFM Alba, Corneliu Engi, ne-a precizat ca, pina acum, agentii economici care au obligativitatea sa angajeze persoane cu handicap scapau de plata sumelor catre bugetul de stat daca  faceau  dovada ca au solicitat  Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca   repartizarea de persoane cu handicap pe locurile de munca  cu aceasta destinatie, chiar daca nu aveau angajati.Potrivit art. 77 din Legea nr. 448/2006, angajatorii care au peste 50 de salariati sunt obligati  ca 4 la suta din numarul total de angajati sa fie oferite persoanelor cu handicap. In caz contrar, acestia trebuie sa plateasca anumite sume. Conform noilor reglementari, in situatia in care nu angajeaza persoane cu handicap, angajatorii pot opta pentru indeplinirea uneia dintre urmatoarele obligatii: sa plateasca  lunar catre bugetul de stat o suma reprezentind  jumatate din salariul de baza minim brut pe tara inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap; sa achizitioneze produse sau servicii de la unitati protejate autorizate, pe baza de parteneriat, in echivalent cu suma datorata  bugetului de stat. 

Povestea transhumantei

Transhumanta este miscarea sezoniera a turmelor de oi intre munti si pajisti de cimpie. De obicei, are loc in partea de sud a Europei (Franta, Italia, Romania, Balcani). Se bazeaza pe diferenta de clima intre munti si cimpii. Oierii romani erau cunoscuti in toata aceasta zona si nu putine sint localitatile infiintate de ei in partea de sud a continentului.  Fie ca era vorba de birsani - din tinutul Birsei, de tutuieni - din Marginime sau Fagaras, mocani - din tinutul Branului, pacurari - din alte zone muntoase din Ardeal. Doctorul Virgil Prodan, medic veterinar, ne-a povestit totul despre transhumanta. Sistem de productie Transhumanta este un sistem de productie extensiv, eficient economic, practicat de catre ciobanii care detin efective de 500 - 2.000 de oi. In trecut au fost cazuri cind ciobanii detineau peste 20.000 de oi. A aparut si s-a dezvoltat ca o necesitate economica, pentru crescatorii de oi care nu dispun, in zonele de origine, de suficiente resurse furajere necesare cresterii efectivelor de ovine. In judetul Sibiu, cei mai predispusi la transhumanta au fost ciobanii din Poiana Sibiului, Rasinari, Tilisca, Sadu si Jina, fara a exclude din aceasta miscare si ciobanii din alte localitati din Marginime. Pe de o parte pentru ca nu aveau teren destul pentru a produce nutret indestulator pe timp de iarna, iar pe de alta parte pentru ca s-a creat un mecanism economic capabil sa sustina financiar, cu maxim de profit, o indeletnicire practicata de mii de oieri din aceasta zona. Daca, de exemplu, jinarii aveau la dispozitie circa 49.000 de hectare de teren, poienarii nu ajungeau la 2.000 de hectare. Transhumata mica Unii crescatori de oi din Rasinari, Jina, Sadu faceau doar „transhumanta mica” - pina la Craciun -, dupa care se retrageau la colibe, unde aveau furajele adunate de peste an si unde fatau oile. Cea mai mare transhumanta se facea inainte de reforma agrara, pina nu s-a impartit pamint taranilor. Primii care au plecat au fost poienarii. In trei directii: Banat, Baragan - Dobrogea sau catre cimpia vestica - Maramures. In unele locuri au cumparat sau concesionat hectare de teren, iar unii si-au stabilit acolo resedinta de iarna sau au ramas definitiv acolo, creind localitati noi ciobanesti. Au fost unii ca Sufana, Manitiu, Lal, Moga, Badea sau Oprea, care au ajuns pina in Rusia sau care au cumparat pamint si nu s-au mai intors cu turmele inapoi, raminind definitiv pe locul de iernat. Plecarea la vale Plecarea la vale incepea pe la Sfinta Marie mare si continua pina la cea mica. Poienarii nu mai mulgeau oile, pentru ca monta sa fie mai uniforma si fatarile mai restrinse in timp. Atunci se intorceau ciobanii de la munte, la casele lor. Cind ajungeau in sat, unde ramineau maxim 10 zile, incepea „dreapta impartala” intre proprietari, plata ciobanilor de peste vara, tocmirea ciobanilor care plecau cu oile in transhumanta, taiatul oilor de reforma („botoasele”, care nu mai mergeau la cimpie), bagatul berbecilor la oi pentru „mirlire”, insemnatul oilor la ureche si la lina, cu oxid de zinc, pentru a le recunoaste de departe. Dreapta imparteala Dreapta impartala” se facea intre proprietarii de oi, care scoteau „registrul de casa” din desagi si socoteau cheltuielile. Atit pentru pasunat, atit pentru ciobani, atit pentru ciubuc la sfat, atit pentru ciubuc la militian, atit pentru amenda etc. De cealalta parte, erau veniturile din brinza, lina, miei, oi si altele. Daca, cumva, dintr-un motiv sau altul, o oaie, berbec sau miel din alta turma ajungea la un ciopor de-al sau, baciul ducea oaia la stapinul ei de drept, existind credinta ca daca tai oaia altuia pentru binele tau, ti-ai taiat norocul si vei face afaceri in pierdere. Plata ciobanilor Nu toti ciobanii care au fost la oi peste vara mergeau in transhumanta. Contractul acestora expira, isi luau banii si plecau la casele lor. De regula, in alte parti decit in Marginime. Erau si ciobani care mergeu in transhumanta si trebuia incheiat contract nou. Plata era mult mai mare si se platea un „bonus” pentru cei care aveau experienta si cei care aveau cunostinte in domeniul sanitar-veterinar. Taiatul oilor Oile „botoase” - sterpe, bolnave din cele care fatau atemporal, schioape, bolnave de diferite boli care nu se transmiteau la om - oile „reforma”, cum se numesc astazi, erau taiate.  Din carnea acestora se facea pastrama, carne pentru vinzare si daca, erau grase, se facea «sloi». Sloiul era o mincare in care carnea de oaie grasa se fierbea in grasimea ei, pina se desprindea de pe os. Cind se racea, compozitia avea aspectul de tort sleit si forma cratitei in care a fiert. Era o bucata compacta, solida, pe care puteai sa o tai cu cutitul si s-o maninci ca atare sau sa o incalzesti si sa o maninci cu mamaliga, cu sau fara muraturi. Carnea si pastrama aveau desfacere asigurata in Sud, in zonele Craiova, Breaza, Buzau, Galati, Cimpina. La o turma de 1.000 de oi, se taiau atunci cam 40-50 de oi. Insemnatul Inainte de plecarea in transhumanta, se verifica insemnul oilor. Marginenii aveau doua rinduri de insemne. La ureche si la lina. La ureche erau insemnele proprietarului - obada, chiscatura, cirlig, furcuta, fiecare dupa cum vroia, fara sa repete semnele altora, ca sa nu fie confuzie. La lina, semnele erau facute pe blana, cu culoare rosie, neagra sau mov. De regula, folosea oxid de zinc, dar nu prea mult, „ca sa nu se decoloreze lina si sa ai paguba din asta”. Vremea „mirlitului” In zilele dinaintea plecarii in transhumanta, “se bagau berbecii la oi”. Era voie la mirlit. Se socoteau zilele pina la care oaia trebuie sa fete, iar mielul trebuia sa fie viguros pentru a face fata la conditiile de mers pe drum. Cu mirlitul era o treaba serioasa, de care depindeau veniturile tale si necazurile pe care le aveai pe drumul de intoarcere catre munte. Era si o vorba: decit sa-ti intre berbecul in turma inainte de vreme, mai bine iti intra lupul. Lupul iti rupe o oaie, doua si se duce, dar oaia care fata inaintea alorlalte pentru ca a ramas gestanta inainte de vreme iti face mielul pe cel mai mare ger sau pe drum si trebuie sa-l iei in spinare si sa mergi cu el, in ambele cazuri. Sa-l aperi de frig sau de oboseala. Nu o data au fost ciobani care au trebuit sa poarte mielul sub cojoc, ca sa nu moara de frig, ori in traista sau in circa, sa nu-l piarda pe drum. Categorii si destinatii Inainte de plecarea in transhumanta, se cirpeau desagii si paturile, se completau cojoacele, se selectau oile care plecau pe categorii: oachesele (cerc negru la ochi), bela (botul alb), stropita sau marcusa (pestrita la bot), bucalaie (botul negru) si ruginii (botul ruginiu). Din alt punct de vedere, se imparteau pe destinatii. Tigaile catre Balta Brailei, Dobrogea. Turcanele catre Maramures si Banat. Tigaile erau mai sensibile la frig, la ploi, la foame, la zapada mare. Ciopoarele erau impartite pe minzari - oi care au fatat cel putin o data si care trebuiau sa fete, si sterpe. In rindul acestora erau noatinii, berbecii si oile sterpe care scapau de junghiat. Magarii si ciinii Atunci se pregateau si magarii pentru drum. Li se dadea mincare si erau cercetati, sa fie sanatosi si cuminti. Sa nu dea cu copita, sa nu fie speriosi ori indaratnici. Erau vreo 5-7 magari, la 600-700 de oi. Ei carau „bagajul”, care nu era deloc usor. Si magarii erau insemnati si erau verificati sa nu aiba vreo boala, vreo rosatura care sa-i impiedice sa poarte povara. Ciinii cei rai, care „se dau la oameni” erau lasati acasa, iar cei valizi erau cercetati de jujeu - un bat care se lega de zgarda, ca sa il impiedice sa fuga tare dupa animalele salbatice. Bagajul De regula, se umpleau desagii cu slanina, cirnat, caltabos, salam, piine, conserve, rachiu, malai pentru mamaliga, sare, chibrituri, baterii, lanterne cit mai multe, lampas, cojoace, traiste, toluri, ceaun, bidoane de apa si, mai nou, radio portabil pe care sa-l agati de git, ca sa stii ce-i prin lume. Bani si acte. La inceput, se foloseau pipele, dar cind au aparut tigarile se cumparau sute de pachete. Actele Primul act pe care trebuia sa-l ai la tine era buletinul. Apoi venea autorizatia de la veterinar, contractul cu autoritatile de pe drum si de la locul final in care trebuia sa ajungi peste vreo doua luni. De regula, contractul il facea proprietarul de oi din vreme, poate chiar cind pleca, in primavara, cu oile de la locul de pasunat. Era mare cinste ca cel care te-a lasat peste iarna cu oile pe locurile lui sa-ti innoiasca contractul, semn ca ai fost om de omenie si nu i-ai produs stricaciuni de nici un fel. Bacii tineau la treaba asta si se straduiau “sa lase loc de buna ziua”. Echipele In transhumanta nu plecau doar ciobanii. La inceputul inceputurilor, plecau doar proprietarii de oi, dar, mai apoi, fiind multe animale, s-a impamintenit obiceiul cu ciobani. Erau doi-trei proprietari de oi si cite 7-8 ciobani. Cam unul la 150 de oi. Fiecare avea sarcinile lui in echipa, in afara de minatul oilor. Un baci mergea inainte, sa deschida drumul. Era „cel mai negustor” dintre ei. El trata cu autoritatile locale, el platea ciubucul cui trebuia, el trata cu nemultumitii de pagubele inregistrate, cu militienii din zona. Pentru autoritati, ciubucul era o oaie, un miel, un noatin. Rareori bani, doar taxele se plateau. Echipele mergeau cu 500-600 de oi, la vreun ceas distanta unele de altele. Daca, Doamne fereste, se intimpla vreun necaz, in maxim o ora alta echipa de la acelasi proprietar de oi era acolo, gata de ajutor. Drumul Se faceau cam 15 kilometri pe zi. Maxim 20. Cam o luna si jumatate de mers. Zi de zi. Erau si locuri unde stateau mai mult, dar la prima venire de turme noi se si pleca, fara discutie. Nu trebuia sa se impreune echipele sau turmele. Mereu veneau alte si alte turme. Exista riscul sa te prinda vremea rea si sa nu fi ajuns la destinatie. Atunci oile ramineau flaminde, nu aveau apa, intrau in panica. Pe zapada, trebuia sa dormi invelit in cojoc sau sa mergi. Sa mergi ca disperatul ca sa scapi de zona cu zapada sau cu viscol. Nu aveai loc sa stai cu oile la adapost. Capat de linie O data ajunsi la locul de destinatie, de multe ori acelasi, ciobanii puteau rasufla usurati. Aici, oile stationau mai multa vreme. Daca “lasai loc de buna ziua” sau “ti-ai purtat ominia” cind ai plecat ultima oara, ai putut lasa in „custodie” niste „palanuri”, niste schelete de coliba, niste „coperise”. Acum iti erau de foarte mare folos. In doua zile, daca iti dadeai silinta, puteai ridica o coliba pentru ciobani, niste tarcuri pentru oi, specializate pe fatatoare sau pe sterpe, si puteai sa aduci niste furaj mai aproape de locul de salas. Daca aveai “pretini”, bani sau te-ai tocmit din primavara trecuta, mai puteai face rost de niste fin, de niste coceni, de gozuri sau sparturi de cereale. Cu cocenii puteai inveli si tarcul de fatat in iernile mai grele si frigul nu era asa de puternic peste noapte. In zilele urmatoare baciul sau stapinul de oi facea un fel de inventar al terenurilor arvunite. Se mai intelegea cu cite un taran sa mai lase niste coceni pe cimp. Iernatul In locurile de „mas” peste iarna, vremea era mai blinda ca la munte. Nu cadea zapada multa si nu statea mult. Locurile erau mari si se pasteau oile incontinuu. La coliba sau la cabana din mijlocul locurilor ajungeai greu. Se dormea sub cerul liber, in cojoc si cu caciula pe cap. „De multe ori, lemnele subtiri pentru aprins focul le bagam sub cojoc, la subtioara, ca sa se «zvinte», ca altfel nu ardeau. Si lemnele mai groase le puneam la adapost, pe unde puteam, ca altfel nu dadeau caldura si scoteau numai fum”, isi aminteste un cioban mai batrin. Fatatul  Cind incepea fatatul oilor, se facea de caraula toata noaptea. Prin rotatie. Unele oi trebuiau ajutate sa fete, mai ales cele care erau la prima fatare. Altele fatau mai devreme, iar mieii erau anemici. Daca era frig tare, mieii proaspat fatati erau bagati sub cojoc, ca altfel mureau de frig pina dimineata. La oile fatate se facea un fel de tarc, unde se incalzeau intre ele, cu mieii dedesubt. Erau oile „crudace”, adica cele proaspat fatate. Dupa o vreme, cam doua saptamini, crudacele erau trecute in alt tarc, fara acoperis. Erau, de acum, zburatele, adica cele „scoase din necaz” si altele le luau locul. Caraula avea grija ca oile sa fete normal. Daca era pericol ca mielul sa vina cum nu trebuia, il trezea pe ciobanul priceput si o ajutau. Oile care nu fatau la timp erau insemnate, ca stapinul sa se scape de ele. Cele care avortau erau scoase si bagate la sterpe. Intoarcerea Se ierna cu oile pina pe 9 martie, de Mucenici sau Simti, cind turma lua drumul intoarcerii, catre munte, urmind sa ajunga acasa in luna mai, de Sfintii Constantin si Elena, cu putin inainte de urcarea lor la munte. Cei din Dobrogea plecau abia de Blagovestenie, la primul cintat de cuc. Cununie in natura Ciobanii care se luau sot si sotie la stina o faceau la un mar sau la bradul de spovedanie, cu firtatii martori. Cind ajungeau in sat mergeau la sfatul popular cu martorii si erau trecuti in registrul starii civile ca fiind casatoriti cu data la care au savirsit ceremonialul. Baciul cel batrin sau stapinul de oi supraveghea ca ritualul sa respecte ceremonialul din biserica. Obicei pierdut Preturile de dinainte de revolutie erau mai mari si produsele oilor erau la mare cautare. Se scoteau bani frumosi. De altfel, erau tot felul de legende cu ciobani care vroiau sa-si ia elicopter sau care i-au dat fetei lor zestre “un metru cub de sute”. Nu era chiar asa. Erau ei mindri si orgoliosi ciobanii, dar aveau nevoie de bani ca sa-si sporeasca averea. Iernatul la o oaie costa cam cit se scotea pe lina tunsa intr-un an. Deci toata aceasta zdroaba cu transhumanta merita. Ramineai cu mielul si cu oaia dupa ce vindeai lina. Astazi, in zona Marginimii, obiceiul este ca si pierdut. Doar doua-trei familii, mai practica transhumanta. Din cauza profiturilor foarte mici obtinute de pe urma oilor, poienarii, si nu numai ei, s-au reprofilat. Au vindut oile si si-au facut statii de benzina. Numai din Poiana sint 14 proprietari de benzinarii in judet.

Mai multi bani pentru ministerul Monicai Macovei

 Membrii executivului au aprobat ieri suplimentarea bugetului destinat Ministerului Justitiei. Astfel, ministerul condus de Monica Macovei va primi in plus 18 milioane de lei din Fondul de Rezerva bugetara. Banii vor fi folositi pentru achizitionarea echipamentelor necesare pentru inregistrarea sedintelor de judecata si pentru prezentarea informatiilor partilor implicate in diferite procese. Membrii executivului considera ca dupa achizitionarea acestor echipamente va creste transparenta actului de justitie, iar accesul la informatii va fi mult imbunatatit.

Becali ii ia fata lui Vadim

 Concluzia este a ultimului sondaj Data Media. Partidul Noua Generatie se plaseaza pentru prima data in sondaje, in fata Partidului Romania Mare (PNG 10,6%, PRM 10%), conform Data Media. Alianta Dreptate si Adevar conduce cu 41,8%, urmata de PSD 24,7%; UDMR 5,7%; PLD 3,2%; PIN 1,5%; PNTCD 1,4%; PC 1,2%. Acelasi sondaj de opinie releva insa ca 70% din populatie este putin sau deloc interesata de politica. O concluzie interesanta a Data Media este aceea ca guvernul Tariceanu se bucura in continuare de incredere, in ciuda scandalurilor, a retragerii PC si a formarii PLD. Simpatia pentru cele doua partide din Alianta se distribuie in mod egal intre PNL si PD, optiuniile fiind valabile si in cazul alegerilor europene. Daca asa cum s-a anuntat, liberalii si democratii vor candida pe liste separate, atunci PSD are sanse sa obtina cel mai mare scor dintre partide. Imediat dupa aderare, 6 din 10 romani spera ca nivelul lor de trai se va imbunatati ca urmare a intrarii in UE. De data aceasta este marcata o crestere a nivelului de optimism si in mediul rural, 59,5%, sensibil apropiat de cel din mediul urban, 60,6%. In topul general al favorabilitatii, introdus pentru prima oara, conduce PD cu 52,9%, urmat de PNL cu 51,1%, fiind singurele partide cu cota de favorabilitate de peste 50%. Intre favorabilitate si intentia de vot, in cazul alegerilor pentru Parlamentul European sint diferente sensibile. De exemplu, doar 37,4% din publicul favorabil PSD ar si vota cu acest partid, in cazul PNL procentul fiind de 27,8. Daca duminica viitoare ar avea loc alegerile pentru Parlamentul European, 23,9% ar vota cu PSD, 21% cu PNL, 20,8% cu PD. Doar inca alte trei partide ar mai trece pragul electoral: PNG cu 10,5%, PRM cu 9,7% si UDMR cu 5,7%. Perceptia despre alianta PNL/PD nu este favorabila. Peste jumatate din populatia cu drept de vot, 51,5% spun ca in prezent ea nu functioneaza prea bine, in timp ce 33,4% sint de parere ca nu functioneaza deloc bine.

Liberalii nu au inlocuitor pentru Ungureanu

 “Portofoliul Ministerului de Externe, un portofoliu dificil, nu pentru cei care au cultura din ziare” (Ministrul demisionar al Externelor, Mihai Razvan Ungureanu) PNL nu a reusit sa gaseasca un inlocuitor pentru demisionarul Mihai Razvan Ungureanu, care sa preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. Conducerea PNL a decis sa amine cu o saptamina nominalizarea viitorului ministru. Aceasta cu toate ca, la prima vedere, pareau ca au de unde alege. Printre posibilii inlocuitori au fost vehiculati Teodor Melescanu, Adrian Cioroianu, Cristian David si Mihai Lupoi. Variantele nu sint agreate de toti. Ca dovada ca istoricul Neagu Djuvara l-a propus pe ambasadorul României in Danemarca, Theodor Paleologu, pentru functia de ministru de externe. Acesta, insa, a refuzat diplomatic.  Motivul: pentru un astfel de post trebuie sa-si depuna candidatura un om politic, nu un diplomat care are deja o misiune incredintata, cea de ambasador. Paleologu pledeaza   pentru Radu Duda Theodor Paleologu, fiul lui Alexandru Paleologu, a recunoscut ca a discutat cu membri ai conducerii liberale pe tema unei eventuale nominalizari la conducerea MAE, declarindu-se onorat in “cel mai inalt grad” ca numele sau a fost mentionat in acest context. Totusi, liberalii spera sa-l poata convinge pina saptamina viitoare. In ceea ce-l priveste pe ministrul de externe demisionar, Razvan Ungureanu, Paleologu a declarat ca acesta a fost un ministru exceptional si ca a admirat felul demn in care acesta si-a prezentat demisia, “dovedind un simt acut al responsabilitatii”. Reamintim ca in 2004, la momentul in care se purtau negocieri pentru formarea guvernului, Theodor Paleologu a pledat pentru ca Radu Duda sa fie numit in functia de ministru de externe. Dupa ce si-a inaintat demisia din fruntea Externelor, Mihai Razvan Ungureanu a acceptat sa preia conducerea Institutului de Studii Liberale. Institut care a fost infiintat in 1998 in urma unei idei a lui  Theodor Paleologu.Theodor Paleologu: “Evident, este o propunere onoranta, dar, cum a spus Georges Pompidou in 1968, «Ma tin in rezerva Republicii»”. 

Lista falitilor in format tiparit costa 1,2 lei

 Unul dintre documentele care pot aduce linistea unui patron, intrucit furnizeaza datele cele mai importante despre potentialii parteneri de afaceri poate fi procurat pe sume modice. Pretul de vinzare al Buletinului procedurilor de insolventa distribuit pe suport fizic a fost stabilit de guvern la 1,2 lei, in timp ce un abonament anual pentru acest document va costa 2.550 lei. Buletinul poate fi obtinut si pe baza unui abonament lunar (212 lei) sau trimestrial (637 lei). Documentul este distribuit si in suport electronic, printr-un abonament lunar (79 lei), trimestrial (237 lei) sau anual (949 lei). Buletinul procedurilor de insolventa este distribuit de Oficiul National al Registrului Comertului, la un pret stabilit prin hotarire de guvern, pe baza propunerii ONRC. Documentul contine citatiile, convocarile, notificarile, comunicarile si alte acte de procedura emise de instantele judecatoresti, administratorii judiciari/ lichidatorii judiciari, dupa deschiderea procedurii de insolventa

Diploma de studii salta salariul minim brut al angajatilor

 Documentul a fost publicat in Monitorul Oficial pe 29 ianuarie 2007. Statul obliga doar societatile comerciale sa respecte Contractul colectiv de munca (CCM) la nivel national, in timp ce salariul minim pe economie in sectorul bugetar ramine de 390 de lei. Noile grile de salarizare Potrivit Contractului colectiv de munca unic negociat la nivel national, venitul specificat pe documentele de munca se calculeaza inmultind salariul de baza minim brut negociat, care se ridica la 440 RON, cu valoarea coeficientului minim de ierarhizare, calculat in functie de gradul de pregatire al angajatului. Conform documentului, muncitorii necalificati si cei calificati primesc coeficientul 1, respectiv 1,2 in timp ce personalul administrativ cu studii liceale sau postliceale se va incadra in intervalul 1,2 - 1,25. Salariul personalului de specialitate care a urmat o scoala de maistri sau studii superioare de scurta durata se va calcula multiplicind valoarea salariului de baza cu 1,3 respectiv 1,5. Cel mai mare punctaj, respectiv coeficientul 2, il vor primi persoanele incadrate pe functii pentru care conditia de pregatire este cea de studii superioare. Desi Contractul colectiv de munca unic la nivel national, si care va fi valabil pe anii 2007-2010, a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2007, putini angajatori ii cunosc toate prevederile. Calcule in orb Contractul a fost semnat de sindicatele si patronatele reprezentative la 26 decembrie 2006, si a fost publicat in Monitorul Oficial, partea V nr. 5 din 29/01/2007. Prevederile sale privesc atit conditiile de munca, cit si salarizarea, timpul de munca sau acordarea concediilor. Salariul de baza minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, in medie, este de 440 lei, adica 2,59 lei/ora. Toti angajatorii vor fi nevoiti sa refaca, inclusiv pe ianuarie, toate contractele de munca pentru angajatii cu studii medii si superioare si sa plateasca impozite mult mai mari pentru noile salarii. Patronii au deja o mare neclaritate: care sint profesiile pentru care trebuie sa angajeze obligatoriu oameni cu studii superioare. Si care sint prevederile legale in cazul in care in unele meserii pot fi angajati oameni cu sau fara studii superioare. Raspunsuri Raspunsul, in opinia specialistilor in Dreptul Muncii, este dat de Nomenclatorul ocupatiilor. “Fiecare ocupatie are un cod anume. Acel cod are raspunsul la necesarul studiilor pentru ocupatia respectiva. Asta nu inseamna ca un angajator nu poate incadra pe un post prevazut a fi cu studii superioare un angajat care se pricepe la lucrarile respective, dar nu are absolvita facultatea de profil. Tot asa cum un angajator nu poate fi oprit sa angajeze un absolvent de facultate, la cererea acestuia, pentru un post pentru care nu se cer studii superioare sau are studii superioare in alt domeniu si sa fie obligat sa-l plateasca ca si cind ar fi specialist”, ne-au declarat surse din cadrul ITM Alba. Portitele de scapare Alte voci spun insa ca noua reglementare are doua taisuri, iar multi patroni vor prefera sa renunte la angajatii cu studii superioare. Sau vor declara posturi care nu cer decit studii liceale, cu un coeficient de salarizare mai mic, dar isi vor pune angajatii sa faca treaba ca si cum ar fi salariati cu studii superioare. Se vor inmulti, de asemenea, contractele cu „jumatate de norma”, iar restul banilor cuveniti angajatilor vor fi oferiti sub diverse alte forme. Pe de alta parte, o parte dintre absolventii de facultate, care nu au nici experienta, se tem ca de acum isi vor gasi si mai greu locuri de munca.

Razvan Lucescu a ramas fara Marcelo

 Mijlocasul brazilian care s-a aflat in ultima saptamina in probe la Rapid, Marcelo Ribeiro dos Santos, a plecat in tara sa natala, preferind sa dea curs unei oferte venite de la o echipa de liga secunda din Brazilia. Grigore Sichitiu, oficialul delegat de catre patronul George Copos sa se ocupe de transferuri in aceasta iarna a declarat ca nu se mai putea face nimic in privinta mijlocasului, insa cautarile pentru un inlocuitor al lui Karamyan, plecat la Poli Timisoara vor continua. “Transferul lui Marcelo nu a esuat din cauza pretentiilor sale financiare, pur si simplu are o oferta din liga a II-a braziliana si a ales sa plece acasa. Nu am putut face nimic. Noi vom continua sa cautam jucatori. Ce pot sa spun e ca pina la inceperea campionatului o sa mai apara o surpriza la Rapid”, a precizat Sichitiu. Oficialul rapidist a adaugat si faptul ca niciun jucator nu va mai pleca de la Rapid, cel putin pina la terminarea acestui sezon, interesul giulestenilor fiind de a mai aduce inca un jucator la echipa.

Duel cu 38 de tari la CE de gimnastica

 Uniunea Europeana de Gimnastica a anuntat ca la Europenele de gimnastica artistica ce se vor disputa intre 26 si 29 aprilie la Amsterdam vor participa 39 de tari, printre care si Romania, la acest turneu final urmind sa se intreaca 108 gimnaste si 172 de gimnasti. Federatiile nationale vor inscrie cite patru fete in concurs si cite sase baieti, dintre care doar patru vor concura. Cele mai mari sanse din echipa noastra feminina de a participa la CE le au Sandra Izbasa, Catalina Ponor, Steliana Nistor si Andreea Munteanu, in timp din lotul masculin de gimnastica vor face parte mai mult ca sigur Marian Dragulescu, Flavius Koczi si Razvan Selariu, urmind ca antrenorii sa se decida pe parcurs si in privinta celorlalti sportivi care ne vor reprezenta la Amsterdam. La Campionatul European se vor organiza concursuri doar in probele de individual compus si pe aparate, termenul limita de inscriere al sportivilor fiind de 5 aprilie.

Parteneriat intre “alb-violeti”

Astfel, directorul executiv al banatenilor, Gheorghe Chivorchian, si vicepresedintele Emil Rosianu au fost primiti la sediul clubului din Florenta de catre directorul sportiv Pantaleo Corvino si administratorul delegat Sandro Mencucci, pentru a discuta detaliile unui astfel de parteneriat. Se pare ca oficialii timisorenilor au fost convingatori in tratativele cu italienii, deoarece acestia s-au aratat foarte interesati de o colaborare cu Politehnica. Gheorghe Chivorchian a declarat ca s-a discutat si despre organizarea unui meci amical intre cele doua formatii. “Administratorul delegat al Fiorentinei si ceilalti reprezentanti ai clubului italian s-au aratat interesati de propunerea noastra. O sa facem o scrisoare de intentie si ramine sa vedem, in functie de calendarul echipelor, cind putem organiza un meci la Timisoara, poate chiar o cupa «alb-violeta». Trebuie sa tinem cont de toate datele”, a precizat Chivorchian. “Cei de la Fiorentina au fost bucurosi ca ne-am intilnit” Vicepresedintele lui Poli, Emil Rosianu, a dat mai multe detalii despre parteneriatul cu formatia la care evolueaza atacantul Adrian Mutu, precizind ca se vor putea efectua schimburi de experienta intre jucatorii si antrenorii celor doua formatii. “Am stabilit sa pornim o colaborare cu Fiorentina, in domeniul schimbului de experienta intre antrenori, un eventual schimb de fotbalisti si meciuri amicale. Va fi o colaborare strinsa, iar programul partidelor amicale va fi stabilit pe parcurs”, a spus Rosianu, care a precizat ca cei de la Fiorentina si-au amintit de Poli, cind a jucat amicalul cu Juventus, italienii fiind impresionati de atmosfera de la Timisoara. “Cei de la Fiorentina au fost bucurosi ca ne-am intilnit, ei ne-au remarcat de la meciul nostru cu Juventus. Au fost incintati atunci ca au vazut 40.000 de spectatori in tribune, imbracati in alb-violet. Au spus ca atunci cind vor veni la Timisoara vor face un meci mai bun decit Juventus”, a adaugat Rosianu. Lovitura de imagine Daca parteneriatul dintre Poli si Fiorentina va fi perfectat, acest lucru ar insemna pentru banateni o noua lovitura de imagine. De asemenea, suporterii timisoreni sint incintati de aceasta tentativa a oficialilor, cunoscut fiind faptul ca o mare parte a fanilor banateni sint simpatizanti ai echipei italiene. Unul dintre liderii galeriei lui Poli a declarat ca suporterii Fiorentinei au fost un model pentru “peluza” timisoreana, pe la jumatatea anilor ‘90.

Scormonitorul

• Fratilor, e curva rau! Da’ ce zic eu? Nu curva. Mama curvelor! Politica. De ea vorbesc (degeaba s-au bucurat barbatii care asteptau sa dau vreun nume de gagica buna...). Ieri, eveniment aparent economic in judetul nostru. Directorul Cupru Min Abrud, Sorin Vatajelu, a fost dat jos din functie. In locul lui a fost numit fostul director adjunct, lucian Vasilache. Pina aici, ai zice ca toata chestiunea tine de eficienta economica, de performante, de profit. Ei, na! Vrajeala. Nici pe departe. E vorba de mama curvelor. de politica. Urechiusa mea cea bleaga a auzit din niste guri, carora tind sa le dau crezare, ca nenea Vasilache a fost cel care s-a cerut pe functie. Si nu oricum, ci cu circ. Ca el vrea, si musai! Ca, daca nu, se supara, isi ia jucaria si pleaca. “Jucaria” lui fiind Organizatia PNL Abrud. Asa e. Am uitat sa va spun. Lucian Vasilache este presedintele Organizatiei PNL din Abrud. Si ar fi amenintat ca, daca nu e pus director general, se muta, cu tot cu sediul organizatiei, la PLD. Adica la Stolojan. Nenea Vatajelu, e mai mic. El nu e in PNL. Ci in PC. Care nu se simte prea bine zilele astea. Tot gurile de mai sus spuneau ca, inainte de a fi numit Vatajelu pe functie, i s-a oferit acest post lui Vasilache, ca doar “e de-al nostru, liberal”, dar a refuzat, ca stia ca nu-l poate duce. Acuma, ca s-a inchis exploatarea, il vrea. Stiti de ce? Pentru ca nu mai e de nimic de facut. Numa’ de stat, pe banii statului. Si de pazit haldele de steril. Da’, dar si paznicii trebuie sa aiba un director general, nu? Si daca e liberal, e si mai bine, ca e sigur ca vin banii de salarii. Suna paradoxal... Tariceanu ne spune cit de bine merge economia, iar liberalii se bat pentru functii de firme inchise... Telefonul Scormonitorului 0728-828750Acest text va fi considerat pamflet

Nicoleta Luciu, hartuita de fani

Prezente recent intr-un centru comercial din Bucuresti la lansarea noului album al Adelei Popescu, surorile Luciu au fost efectiv asaltate de fani. Dupa zeci de minute in sir in care au dat autografe, Nicoleta si Iuliana s-au gindit ca ar fi cazul sa se bucure si ele de o clipa de liniste si sa dispara din vizorul sutelor de admiratori. Insa, pe oriunde se duceau, fanii veneau dupa ele insistind sa primeasca autografe si sa faca poze impreuna cu ele. In cele din urma, pentru a putea pleca acasa, cele doua au fost nevoite sa se ascunda pe undeva printr-o magazie pentru a scapa de gloata de fani.Nicoleta ar trebui sa se astepte din ce in ce mai des la astfel de reactii, avind in vedere ca tocmai si-a reluat si cariera muzicala. Iar, in cadrul concertelor, fanii sint cei mai patimasi. Mai ales daca domnisoara Luciu va aparea pe scena imbracata sumar, asa cum de altfel obisnuieste sa se imbrace.

Gabriela si parlamentarul Opik, nelipsiti de la mondenitati

Parlamentarul liberal-democrat Lembit Opik si iubita sa Gabriela Irimia, din trupa Cheeky Girls se afiseaza in public oricit de des au ocazia si au devenit prezente constante la evenimentele mondene din Londra. De asemenea, ei au anuntat ca vor participa la ceremonia de decernare a Brit Awards, organizata pe 14 februarie.Cei doi au stirnit vilva din momentul in care au decis sa faca publica relatia lor, la sfirsitul anului trecut, multa lume fiind de parere ca formeaza un cuplu nepotrivit si chiar “hilar”. De atunci, Opik si Gabriela nu rateaza nici un eveniment monden, fiind prezenti la ceremonii de premiere, precum BBC Radio 2 Folk Awards, sau la concerte ale unor artisti in voga.Opik, in virsta de 41 de ani a declarat in primul sau interviu televizat de dupa anuntul relatiei cu Gabriela Irimia, in virsta de 24 de ani, ca este atras de intelectul romancei si a negat faptul ca relatia lor, mediatizata de presa britanica ar fi bazata doar pe atractie fizica.

“Casatoria, un subiect tabu”

Si, de ce nu, se poate spune chiar ca si profita de pe urma acestui fapt. La un moment dat, ea nu a ezitat chiar sa afirme ca reprezinta un produs al barbatilor. Cu toate acestea, nu se cunosc foarte multe detalii din viata intima a Annei. Asta poate si pentru ca, dupa despartirea de Irinel Columbeanu, ea nu prea a mai avut alte relatii foarte serioase sau de lunga durata. Desi s-a speculat destul de mult pe marginea unor posibile relatii amoroase ale cintaretei cu Marian Ionescu de la Directia 5 sau cu propriul sau antrenor de fitness. Dar iata ca acum Anna nu s-a sfiit sa recunoasca faptul ca are un iubit, desi nu prea ii face mare placere sa vorbeasca despre acest subiect. Iubitul Annei se numeste Liviu Moreanu, are 25 de ani si este fiul patronului unui restaurant bucurestean cu specific argentinian. In cercurile mondene, Liviu este recunoscut pentru faptul ca ii place sa cheltuiasca mult mai mult decit are de obicei in portofel sau in cont si ca adora petrecerile de noapte prin cluburi. Cu toate acestea, cei doi sint impreuna de aproximativ trei luni si pare sa le mearga destul de bine impreuna. Cariera ii afecteaza viata de cupluAnna recunoaste ca viata profesionala tumultoasa pe care o are i-a cam afectat viata personala. Dar, conform spuselor ei, asta li se intimpla tuturor femeilor de cariera. Iar cea mai distrugatoare este lipsa de timp si, implicit, lipsa de comunicare intre cei doi parteneri. Desi isi doreste momentan, cintareata nu se gindeste la casatorie. Dar atunci cind va face acest pas, spera sa fie pentru toata viata, conform modelului din propria sa familie.  “Sint foarte putine femei care reusesc sa imbine viata de familie cu viata profesionala”. 

Record de incarcerare a unui ziarist in SUA

Un reporter american care a fost închis pentru ca a refuzat sa-si dezvaluie sursele va deveni miercuri ziaristul care a petrecut cel mai mult timp în închisoare din acest motiv în istoria SUA, potrivit unor grupuri pentru apararea presei. Josh Wolf, în virsta de 24 de ani, a fost arestat în vara trecuta, dupa ce a refuzat sa predea justitiei o înregistrare video cu o manifestatie desfasurata la San Francisco împotriva summitului G-8 al celor mai industrializate tari, care a avut loc în iunie 2005 în Scotia. Miercuri, se împlinesc 169 de zile de cind se afla în spatele gratiilor, adica o cifra-record pentru SUA, noteaza AFP.Un semnal negativLucie Morillon, directoarea biroului Reporteri fara frontiere de la Washington, a subliniat ca raminerea lui Wolf în închisoare ‘’trimite un semnal negativ catre lume, în masura în care ar fi de asteptat ca o tara democratica cum sint Statele Unite sa ridice foarte sus stacheta cind vine vorba de libertatea presei’’. Imaginile incriminate arata incendierea voluntara a unei masini de politie. Alte imagini similare au fost difuzate pe blogul ziaristului, care neaga însa ca s-ar afla în posesia înregistrarii cerute de politie. Judecatorul William Alsup l-a acuzat pe reporter de ultraj la adresa tribunalului, evitind sa-i fie atribuit un atac împotriva confidentialitatii sursei. Ziaristul a fost închis fara posibilitatea de eliberare conditionata pina la predarea înregistrarii video sau pina la expirarea perioadei de ancheta, adica iulie 2007. Recordul precedent de încarcerare a unui ziarist pentru protectia surselor în SUA i-a apartinut Vanessei Leggett, reporter independent, care a fost închisa timp de 168 de zile în 2001 si 2002 pentru refuzul de a colabora cu justitia într-un caz de crima.

Diplomat francez al UE asasinat la Abidjan

Un diplomat francez care lucra pentru Uniunea Europeana a fost asasinat în cursul noptii de marti spre miercuri, la Abidjan, au anuntat miercuri surse diplomatice acreditate în Cote d’Ivoire, citate de AFP si Reuters. ‘’Pot confirma moartea violenta a unui membru al delegatiei’’, a declarat pentru Reuters un responsabil al Comisiei Europene, fara a furniza alte detalii. Diplomatul, însarcinat în special cu probleme de securitate vizind delegatia UE la Abidjan, a fost ucis de persoane necunoscute si gasit mort la resedinta UE din Plateau, un cartier pentru mediul de afaceri din capitala ivoriana. Deocamdata, nu a fost emisa nicio ipoteza în legatura cu motivul crimei - politic sau în scop de jaf.Relatii deteriorateViolentele politice vizind diplomati sau cetateni occidentali au fost extrem de rare în ultimele luni, la Abidjan, dupa ce în anii trecuti strainii au fost tinte predilecte ale unor grupari rebele. În 2004, aproximativ 8.000 de francezi au fost evacuati de urgenta din Abidjan, din cauza manifestatiilor antifranceze, declansate de ‘’tinerii patrioti’’, sustinatori ai presedintelui Laurent Gbagbo. Relatiile între Franta si Cote d’Ivoire, cindva partener privilegiat al Parisului în Africa, s-au deteriorat drept urmare a tentativei esuate de lovitura de stat împotriva lui Gbagbo, în septembrie 2002. Franta a fost atunci acuzata de sustinatori ai presedintelui ca ofera sprijin rebeliunii. La Abidjan traiesc în prezent aproximativ 3.000 de francezi - în afara celor cu dubla cetatenie -, fata de cei peste 50.000, în anii ‘80.

Rusia atrage voalat atentie Romaniei

Rar se intimpla ca seful diplomatiei ruse sa vorbeasca de Romania. A facut-o ieri, la o zi dupa noua runda de negocieri cu troica UE, la o intilnire cu cei mai importanti oameni de afaceri si industriasi ai tarii. Serghei Lavrov a evocat ingrijorarea Moscovei legata de aderarea Romaniei si Bulgariei la Cei 25. E evident ca subiectul a fost abordat si cu oficialii UE. Cu businessmanii a fost “atacat” un aspect al problemei. Restul va veni posibil, mai tirziu. “Ne ingrijoreaza aspecte privind exporturile de produse de otel in UE, masurile anti-dumping impuse de UE pentru unele din produsele noastre si care vor fi aplicate inclusiv de Romania si Bulgaria”, a spus ministrul de externe. In plus, a adaugat el, exista chestiunea “productiei fara licenta in cele doua tari de armament rusesc si echipamente militare”. Continuind lista “punctelor nevralgice”, Lavrov a evocat necesitatea de asigurari vizind prelungirea contractelor pe termen lung pentru livrare de materiale nucleare catre cele mai noi membre UE”. Si cam atit. Adica atit au transmis agentiile de presa. Tacere suspecta in sfera energiei: daca Romania nu figureaza in proiectele de diversificare a cailor de transport al petrolului si gazelor naturale rusesti, are insa probleme cu pretul, iar Bulgaria constituie o veriga importanta pe traseele de furnirzare a hidrocarburilor spre Europa.  

Schwarzenegger, corectat de sotie

Pentru ca el a fost Terminator intr-un film stiintifico-fantastic, iar ea - o Kennedy in viata reala. Ea a invatat politica din “scutece”. In plus, face parte din jurnalistii care au intotdeauna ‘propria lor parere’ despre tot si toate. In privinta raporturilor de forte din familia guvernatorului, si despre multe altele, californienii au aflat din greseala, din niste “inregistrari” de uz intern.Adversarii lui Arnold Schwarzenegger le-au adunat pe toate si publicat in “Los Angeles Times”. Primul “fragment” a durat numai sase minute. Citeva glume reusite, potrivit comentariilor din presa, despre latino-americani: “Femeile astea sint foarte sexuale. Intelegi, prin vinele lor curge un singe amestecat care le face extrem de temperamentale”. Odata facuta publica, afirmatia a stirnit stupoare, furie. Intr-un cuvint, toate ingredientele pentru un scandal mic, dar sigur. Fostul actor a fost nevoit sa se scuze. A venit urmarea. Trei ore si jumatate de inregistrari. Casetele au ajuns mai intii la “Times”, apoi la alte publicatii. Alertat, purtatorul de cuvint al guvernatorului s-a grabit sa repare lucrurile. El a jurat ca singura concluzie care poate fi trasa este ca “Arnold este un intelept, el se preocupa si rezolva cele mai serioase probleme ale Californiei”.O povara foarte greaExista si un pasaj care se refera la sotie, Maria Shriver, nepoata celui mai renumit dintre membrii familiei Kennedy. “Ea nu cedeaza niciodata. Lucrez mult la discursuri, dar intotdeauna imi rezerv dreptul de a vorbi liber, chiar daca nu iese ceva perfect. Ea, dimpotriva, lucreaza pina in ultima clipa. Ii spun: ‘Maria, textul este gata, uite-l colo’. Dar era deja corectat de ea”. Autoritatea familiei ei, nota presa de peste Ocean, oboseste chiar si un munte de om cum este Schwarzenegger. Dupa 20 de ani de casnicie, el inca simte aceasta povara, care uneori devine insuportabil de grea.

Miracolul vinului

Ia melatonina, neamule!Cercetatorii de la Spanish Ageing Research Network au descoperit ca melatonina, o substanta care se gaseste in coaja strugurilor si intr-o alta gama de alimente, are efect protector asupra celulelor. Acestia recomanda persoanelor care vor sa incetineasca procesul de imbatrinire sa contribuie la cresterea nivelului de melatonina din organism prin consumul regulat de alimente precum ceapa, banane, orez, cirese si vin. Melatonina este un hormon natural produs de organism care este utilizat pe scara larga de persoanele care calatoresc mult, pentru a combate oboseala provocata de diferentele de fus orar. In Marea Britanie, suplimentele cu melatonina se elibereaza pe baza de reteta, in timp ce in Statele Unite acestea pot fi cumparate fara reteta. In afara de influentarea ceasului biologic, melatonina are si rol antioxidant, distrugind moleculele care pot afecta celulele.Incetineste imbatrinireaIn urma analizelor de laborator efectuate pe cobai modificati genetic, suferind de imbatrinire accelerata, cercetatorii au descoperit ca primele semne de imbatrinire, care apareau la virsta de cinci luni (echivalentul a 30 de ani umani), erau provocate de o crestere brusca a nivelului de oxigen si nitrogen din organism. Aceasta crestere provoaca inflamarea organismului si distruge celulele. Dupa administrare de melatonina, procesul de imbatrinire a fost incetinit. Profesorul Dario Acuna Castroviejo, de la Universitatea din Granada, coordonatorul acestui studiu, a indicat ca administrarea de melatonina la animale din momentul in care organismul nu o mai produce in mod natural are acest efect de incetinire a imbatrinirii. Acesta a sugerat ca oamenii ar trebui sa ia suplimente de melatonina incepind cu virsta de 30 - 40 de ani. Cercetatorul a adaugat, totusi, ca inca nu se cunosc cu certitudine efectele asupra diferitelor parti ale organismului.O pastila sau doua pahareVinul rosu mai are si alte efecte benefice. Studii anterioare au demonstrat ca un pahar cu vin baut zilnic poate proteja inima datorita flavonoidelor din coaja si simburii fructului. Alte studii au indicat faptul ca vinul rosu poate reduce riscul de instalare a cancerului si poate vindeca bolile gingiilor. Dr. Giulio Pasinetti de la Scoala de Medicina „Mount Sinai" din New York are o explicatie a actiunii de protectie a vinului asupra creierului. El afirma ca flavonoizii continuti de acesta nu permit asocierea proteinelor in manunchiuri care distrug creierul. Cercetatorul atrage insa atentia ca rezultatele analizelor lui nu trebuie puse pur si simplu in practica. El aminteste ca alcoolul, chiar si in cantitati mici, poate reprezenta un pericol. „Poate ca in viitor va fi inventata o pastila din extract de vin (se incearca deja elaborarea ei), dar pina atunci eu optez totusi pentru doua pahare de vin rosu pe zi", a concluzionat doctorul Pasinetti.

In ringul TV

Leonard Doroftei va fi gazda unui reality show difuzat de postul Kanal D, in care se va antrena pentru batalia cu unul dintre marii campioni mondiali de box. Emisiunea se va numi, cel mai probabil, „Doroftei reloaded". Pugilistul roman va fi filmat pe tot parcursul antrenamentelor sale si, apoi, in timpul luptei cu unul dintre campionii mondiali de box. „Emisiunea ii va acorda pugilistului roman sansa de a se retrage in plina glorie din cariera sa si nu asa cum a fost nevoit sa o faca in 2003", a mai spus Ioana Vicol, purtatorul de cuvint al Kanal D.

Contestatii la Eurovision

Marius Moga, Andrei Maria si Eduard Andreianu, autorii piesei „Dracula, my love", si Ro-mania si Rednex, interpretii piesei „Well-o-wee", au depus, ieri, contestatii la TVR, deoarece au fost descalificati nejustificat, spun ei, din finala nationala a Eurovision. Marius Moga, CRBL (Simplu), Smiley (Simplu), Radu Fornea (unul dintre compozitorii piesei „Well-o-wee"), Dan Popi (directorul casei de discuri Cat Music), Mircea Presel si Daniel Alexandrescu (Ro-Mania) au organizat, ieri, o conferinta de presa prin care si-au anuntat pozitia fata de eliminarea pieselor „Dracula, my love'', interpetata de Andra&Simplu, si „Well-o-wee", interpretata de Rednex si Ro-Mania, din finala concursului national Eurovision.Interpretari ale regulamentuluiContestatarii au cerut TVR, organizatorul selectiei nationale a Eurovision, sa constituie o noua comisie, formata din juristi si un reprezentant al European Broadcasting Union (EBU), organizatorul concursului international, care sa analizeze legalitatea deciziei primei comisii. De asemenea, cei prezenti la conferinta de ieri au sustinut ca TVR nu a tradus corect regulamentul EBU, iar comisia de specialisti intrunita, luni, la sediul TVR, a decis eliminarea concurentilor pornind de la o premisa gresita. TVR a anuntat ca a primit cele doua contestatii, le va analiza si-si va face publica decizia.

Vedeta de animatie

Canalul de desene animate Jetix a demarat o campanie de promovare a serialului „Pucca Love" si un concurs al carui cistigator, un copil cu virsta intre 6 si 14 ani, va imprumuta trasaturile sale fizice unui personaj din sezonul al doilea al serialului, potrivit reprezentantilor postului. Concursul se desfasoara in perioada 5 - 28 februarie 2007 si se realizeaza exclusiv online, pe site-ul Jetix.ro. Pentru a intra in competitie, copiii trebuie sa participe la un joc online in care trebuie s-o fotografieze pe Pucca in mai multe ipostaze si sa raspunda la un chestionar cu intrebari despre ea. Poze la mallCopilul cistigator va fi ales prin tragere la sorti de calculator. Pozele acestuia vor fi trimise la casa de productie a serialului din Marea Britanie care va realiza un personaj cu trasaturile sale fizice, a declarat Ana Ghica, PR si marketing consultant al agentiei Innovad Romania care se ocupa de promovarea serialului de desene animate. Ea a mai spus ca obiectivul campaniei este promovarea serialului „Pucca Love" care este difuzat de Jetix incepind din 5 februarie. In paralel se va desfasura si o campanie de promovare a serialului si competitiei in Bucuresti, in centre precum Hollywood Multiplex, Carrefour Orhideea si Baneasa, City Mall, in Constanta si Brasov. Promoterii Jetix vor fotografia copiii, alaturi de Pucca (un cardboard cu decupaj). Campania de fotografiere se va desfasura in zilele de 10, 11, 17 si 18 februarie.

Mama de profesie

Katie Holmes isi doreste mai multi copii cu sotul sau, Tom Cruise, dupa ce a avut parte de o sarcina usoara cu fiica sa, Sur. Vedeta din serialul „Dawson's Creek" a nascut in aprilie anul trecut si s-a declarat incintata de experienta. Actrita in virsta de 28 de ani a spus pentru revista „Harper's Bazaar" ca este extrem de mindra de faptul ca are un copil si ca asta a facut-o sa se simta mai apropiata de celelalte femei, dar in special de mama si de sora sa. Holmes a mai precizat ca tranzitia de la star la mama a fost una usoara. „Aceasta perioada in care am stat cu Suri si dificultatile primelor doua luni mi-au placut", a spus actrita.

Circ pe bune

Romania va organiza, incepind cu 2008, un festival international de circ, la care vor fi invitate cele mai importante circuri din lume. El u va rivaliza cu cel de la Monte Carlo, ci va fi „cu totul altceva", a declarat Brindusa Novac, directorul Circului Globus. Primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, s-a aratat incintat de initiativa Brindusei Novac, mai ales ca el considera circul „o institutie de cultura, extrem de serioasa". In acelasi timp, directorul circului bucurestean a explicat ca „circul nu este numai clovnerie, ci si performanta, iar mentalitatea oamenilor trebuie schimbata".

Amical cu Vilcea

Multe absenteSelectionerul Marco Van Basten se confrunta cu absenta a 11 jucatori, potential titulari, la meciul amical pe care Olanda, adversara Romaniei in preliminariile CE-2008, il va disputa, astazi, in compania Rusiei, la Amsterdam. Pe linga Ruud van Nistelrooy si Mark Van Bommel, care au anuntat ca nu mai doresc sa joace pentru Olanda, atita timp cit aceasta echipa se afla sub comanda lui Van Basten, noua alti jucatori sint indisponibili, din cauza unor accidentari. Astfel, portarul Edwin van der Sar, fundasii Khalid Boulahrouz, Andre Ooijer, John Heitinga si Urby Emanuelson, mijlocasii Ibrahim Afellay si Stijn Schaars, precum si atacantii Robin van Persie si Arjen Robben, nu vor putea juca in meciul cu Rusia. Edwards, in topAmericanul Colin Edwards, pe Yamaha, a fost cel mai rapid motociclist in testele de la Sepang, premergatoare cursei din Malaysia. Edwards a parcurs 42 de tururi in care a incercat sa calibreze frinele si suspensia intr-un timp foarte bun.  La teste, Edwards a fost  mai rapid chiar si fata de liderul echipei Paulo Rossi. „Sint foarte multumit de munca depusa astazi. Am reusit sa punem la punct setarile motocicletei, de care sint foarte multumit. Astept cu nerabdare prima cursa si cred ca Yamaha nu va avea probleme sa fie pe primul loc in topul constructorilor. Mai sint lucruri de pus la punct, dar pina in acest moment stam bine", spune Edwards. Henin revine Absenta de la primul mare premiu al anului, tenismena Hustin Henin revine in circuit odata cu turneul de Paris, care va incepe saptamina viitoare. Cistigatoare de trei ori a Openului Francez, fosta numarul unu este decisa sa revina din nou pe teren. Ea si-a intrerupt activitatea la finalul anului trecut, pentru a-si rezolva problemele familiare. Intre timp, sportiva a divortat de sotul sau Piere Yves Hardenne. „Ca fiecare om, am avut si eu problemele mele, dar acum le-am rezolvat si abia astept sa revin in circuit. Am pierdut timp important si vreau sa redevin numarul unu", spune Henin.  Preluati de americaniDupa Manchester United si Aston Villa, un alt club din Premier League a incaput pe mina americanilor. Tom Hicks, patronul lui Dallas Stars (hochei) si Texas Rangers (baseball), si George Gillet jr., patronul lui Montreal Canadians (hochei), au achizitionat ieri pachetul majoritar de actiuni a lui Liverpool. Valoarea tranzactiei s-a ridicat la circa 715 milioane de euro!

Surpriza de proportii

Invingatorul necunoscutPina ieri, italianul Patrick Staudacher nu reprezenta aproape nimic in schiul mondial, cu atit mai putin in proba de Super G. Cu cel mai bun rezultat al carierei, un loc sase la coborirea de la Bormio si un loc opt in proba de Super G, de la Hinterstoder, italianul era cotat cu a 12-a sansa la cucerirea titlului. Tinarul de 26 de ani a reusit insa un parcurs de senzatie la prima sa participare la un Campionat Mondial. A terminat cursa cu timpul de 1.14.30, fiind cel mai rapid de pe pirtie. La final, nu-i venea sa creada. „Este ceva incredibil. O nebunie. N-am crezut niciodata ca o sa pot sa merg atit de tare. Mai ales la o competitie de acest nivel, in care trebuie sa-ti stapinesti toate emotiile", spune poaspatul medaliat cu aur. Prima medalieTitlul cucerit de Staudacher este primul din istoria Italiei in aceasta proba. Ultima medalie cucerita de un italian i-a apartinut lui Kristian Ghedina, care a cucerit bronzul mondial in 1997. Tocmai de aceea, succesul lui Staudacher este cu atit mai important. „Nu-mi vine sa cred. M-am simtit grozav. M-am simtit in stare sa atac, sa risc si mi-a iesit. Nu speram ca voi ajunge la o asemenea performanta. Este un succes pe care vreau sa-l dedic Italiei si a tuturor celor care au crezut in mine. Acum am ajuns in virf. Sper sa ma si mentin", spune Staudacher. Adversari valorosiVictoria italianului este cu atit mai importanta, cu cit a fost obtinuta in fata unor adversari valorosi. Marele infrint al lui Staudacher a fost austriacul Fritz Strobl. Fostul campion olimpic la coborire a terminat al doilea, la 0,32 de secunde fata de invingator. Ultimul loc pe podium a revenit elvetianului Bruno Kernen, care a sosit la ceva mai mult de o secunda de marele invingator. Una dintre surprizele neplacute ale cursei a reprezentat-o locul sapte obtinut de Hermann Maier. „Eu am prins lotul Austriei pe ultima suta si nu pot fi decit mindru de acest rezultat. A trebuit sa muncesc din greu pentru a demonstra ca merit locul in echipa, iar acum s-a vazut", spune Strobl. Anja jubileazaIn competitia feminina, tot la Super G, Anja Paerson si-a pastrat titlul cucerit in urma cu un an. Fara victorie in acest sezon, schioarea de 25 de ani a avut o evolutie excelenta. A trecut linia de sosire la 1.18.35 minute de la start, cu mai bine de o jumatate de secunda mai repede decit favorita principala, americanca Linsay Kildow. Locul trei a revenit numarului unu mondial in clasamentul general, elvetianca Renate Goetschl. „A fost un vis mai vechi al meu sa cistig o medalie de aur in fata propriilor suporteri. E ceva incredibil", spune Paerson. Politist si cintaretIn perioada in care nu evolueaza, Staudacher este politist la Milano. Printre pasiunile noului campion mondial se numara si muzica. El este basistul trupei Rockomon. „Cind sint cu baietii in trupa, uit de totul. E un mod placut sa ma distrez", spune noul campion mondial. Poiree, invingatorTot in cadrul mondialelor de schi, de la Are, francezul Rafael Poiree s-a impus in proba de biatlon, pe distanta de 20 de kilometri. Fara nici o ratare, francezul a condus detasat in toata perioada cursei. Surpriza negativa a fost evolutia extrem de slaba a fostului lider mondial  Ole Einar Bjoerndalen. 

Antrenament cu Moldova

Limite normale  Selectionerul Victor Piturca  nu se asteapta ca nationala Romaniei sa cistige la scor partida amicala pe care o va disputa cu reprezentativa Republicii Moldova. „Sa nu credeti ca ar putea sa fie un scor fluviu, pentru ca Moldova nu e chiar asa o echipa slaba. E normal sa tratam jocul cu maxima seriozitate. Nu se pune problema ca jucatorii sa fie relaxati. Jucatorii trebuie sa se comporte ca adevarati profesionisti", a spus Piturca. Selectionerul a mai afirmat ca nu este interesat de faptul ca omologul sau de la echipa Republicii Moldova, Igor Dobrovolski, va veni la Bucuresti cu un lot format din 16 - 17 jucatori. „Nu stiu, ma intereseaza mai putin. Acum citeva zile, cind am discutat cu oficialii federatiei de la Chisinau, ni s-a spus ca tot lotul este pregatit. Nu se compara cu episodul Nigeria", a precizat selectionerul. „Olanda are variante"Piturca a mentionat ca nu a urmarit nicio caseta cu evolutia reprezentativei Republicii Moldova, acest lucru urmind sa se intimple dupa ce delegatia oaspete va sosi la Bucuresti. Intrebat despre forma mai putin buna a Olandei, Victori Piturca a spus: „Olanda ramine Olanda. Au de unde alege, aria de selectie fiind mare. La meciul cu noi, fiti sigur ca totul va fi OK. Pina acum au avut rezultate scontate, mai putin remiza din Bulgaria, unde Bulgaria a avut mare sansa. La fel ca si cu noi".  Pulhac, in locul lui ChivuIn vederea amicalului cu Republica Moldova, selectionerul Victor Piturca l-a convocat, luni seara, si pe fundasul lui Dinamo, Cristian Pulhac. Dinamovistul s-a antrenat ieri, alaturi de tricolori, la Centrul National si Academia de Fotbal Mogosoaia. Este solutia aleasa de Victor Piturca, in urma problemelor medicale de care sufera in prezent Chivu. Capitanul reprezentativei Romaniei nu s-a antrenat, luni, alaturi de ceilalti componenti ai lotului, jucatorul legitimat la AS Roma suferind o miozita. Inca de duminica, fundasul anuntase ca este usor accidentat, dupa ce a suferit o contractura musculara la piciorul sting, in meciul pe care echipa sa de club l-a disputat cu AC Milan, in semifinalele Cupei Italiei, si s-a pregatit separat in prima zi alaturi de „tricolori". De asemenea, Razvan Rat nu va putea fi folosit de catre Victor Piturca, datorita faptului ca fundasul stinga al celor de la Sahtior Donetk sufera de accidentare la tendon, motiv pentru care va trebui sa suporte o atela gipsata timp de 10-12 zile. La antrenamentul de ieri dimineata, Mihaita Plesan a suferit si el o usoara intindere si a devenit indisponibil pentru amicalul cu Moldova.Arbitreaza Deaconu  Meciul amical Romania - Moldova, programat, astazi, de la ora 17.00, se va disputa pe Stadionul National din Complexul Sportiv „Lia Manoliu", din Bucuresti. Va fi arbitrat de o brigada din Romania, formata din Alexandru Deaconu, la centru, Nicolae Marodin si Adrian Vidan la cele doua linii, rezerva fiind Viorel Sandu.

Salarii mizerabile

Nici de fructeIn acest moment, la fel ca si ceilalti colegi ai sai de la FC Sibiu, Bogdan Visa primeste doar 100 de euro, contract lunar. In opinia lui Visa senior, suma este mult prea mica pentru valoarea jucatorului. „Cum poate sa fie suficient un contract de 100 de euro pe luna. Ce poate sa faca un baiat de 20 de ani cu acesti bani. Nu-i ajung nici macar de fructe. Ei primesc doar masa de la amiaza la club, dar nu poate sa stea numai in mincarea aceea. Clubul nu le da nici macar o pereche de ghete. Trebuie sa plateasca scoala, vrea sa mai mearga la un suc. N-avem ce face decit sa-i dam noi, desi, il vad si pe el ca nu-i convine", spune Cornel Visa. Tacticile lui KeulIn opinia lui Cornel Visa, Werner Keul ar vrea sa faca performanta pe gratis. Spune ca i-a promis jucatorului marirea contractului cu 50 de euro, cu conditia prelungirii acestuia. „A venit la el si i-a spus ca-i mai da cite 50 de euro pe luna daca mai semneaza o prelungire de contract pe inca trei ani. Doar nu eram nebun la cap sa ne blocam pina in 2011. Prima data ne-am fript, dar probabil ca acum o sa apelam la un impresar pentru a nu mai pati asa ceva. Nu e normal", spune Visa senior. Transfer blocatPotrivit spuselor tatalui, jucatorul a avut mai multe propuneri de a pleca la alte formatii. Cea mai concreta a fost de la Liberty. „De cea de la Liberty am aflat eu. Din cite am inteles au mai fost si altele, pe care cei de la club n-au vrut sa mi le spuna. Cind am mers la domnul Keul si i-am spus ca vreau sa-l lase sa plece, mi-a replicat ca nici nu vrea sa auda. Oricum, trebuie sa stie si el ca doar pe banii acestia nu o sa mai stea nimeni. Eu ma rog doar ca Bogdan sa fie sanatos, sa joace bine, sa fie remarcat si peste un an si jumate cind i se termina contractul sa plece altundeva. E pacat ca-n Sibiu nu se mai baga bani si asa, rind pe rind, jucatorii sint fortati sa plece in alte parti", spune Cornel Visa. Invinsi de Gaz MetanIeri, sibienii au disputat un meci amical la Copsa Mica, contra divizionarei secunde Gaz Metan. Jucatorii lui Stelian Gherman s-au impus cu scorul de 1-0, prin reusita lui Boaru.  Gaz Metan: R. Pop - Craciun, Balau, Ignat, Al. Pop - Demian, Nan, Sabou, Boaru - Biro, Sanda. Au mai jucat: Stetca - Cindea, I. Constantinescu, Fl. Somfalean, S. Marin - Pancovici, Bors, Curtean, Dudita - Paina, Gego.FC Sibiu: Zavoi - Calinescu, Visa, Fatan, Muntean - Gradinar, Mila, Tanase, Barbat - Purima si Costea. Au mai jucat: Posa, Micu, Brana si Hasegan.

Primul concurs de schi

Cupa Soimii debuteaza, astazi, pe pirtia Oncesti din Paltinis. Va fi primul concurs oficial din acest an. Organizata de Clubul Sportiv Scolar Soimii, intrecerea este destinata tinerilor cu virste cuprinse intre 12 si 15 ani, atit fete, cit si baieti. Acestia vor fi impartiti in doua categorii de virsta si vor trebui sa parcurga doua manse de slalom urias. Sibieni la startLa start sint asteptati citiva zeci de schiori din intreaga tara. Sibiul va fi reprezentat de Iris si Tania Gligorea, Alexandru Cernatescu, Alexandru Mitea, Cosmin Demea si Bogdan Bacila. Ultimii patru sint pregatiti de Bianca Munteanu, Dan Ungureanu, Mircea Bologa si Dan Lasita. „Speram sa faca rezultate bune. In mod normal ar trebui sa fie avantajati de faptul ca evolueaza pe o pirtie foarte cunoscuta lor. Este un concurs important si vreau sa il trateze ca atare. Pirtia se prezinta in conditii foarte bune. Am primit sprijin din toate partile, in special de la doamna Milena Bota, careia vreau sa-i multumesc pentru tot ceea ce a facut pentru noi" , spune Munteanu. Posibila surprizaSurprinzator, la competitie ar putea evolua, ca deschizator de pirtie, si Sebastian Barbu, aflat pentru o saptamina la Sibiu. „As vrea sa merg ca si deschizator. Orice competitie imi prinde bine in aceasta perioada", spune Barbu.

Dezertorul

Nimic nu mai pare sa fie in ordine la CSU Sibiu. Nici macar instalarea lui Spinu si prima victorie sub conducerea lui n-au avut darul sa aduca linistea in sinul clubului. Luni, echipa a ramas fara Brice Kabengele. Jucatorul a plecat cu echipament cu tot si, se pare, s-a antrenat mai intii cu Elba Timisoara si apoi cu Muresul Tg. Mures. Cum mai avea contract cu clubul sibian inca doi ani, gruparea de pe Cibin a decis sa-l suspende pe termen nelimitat.Disparut fara urmaIntrat intr-un con de umbra, de la revenirea sa de la lotul national, Brice Kabengele se numara printre deziluziile acestui tur de campionat. Cu procentaje dezastruoase si minute putine, jucatorul s-a decis sa paraseasca echipa de pe Cibin. A facut-o luni, de cind nu s-a mai prezentat la antrenamente. Din cite se pare, dupa ce s-a pregatit la Timisoara, cu Elba, ieri s-a aflat la Tg. Mures, unde s-a antrenat cu Muresul. Incercarile de a fi contactat telefonic au fost sortite esecului, la numarul sau de telefon intrind doar mesageria.  Suspendat de clubChiar daca isi doreste sa semneze un contract cu o alta formatie, Kabengele nu va avea prea mari sanse sa joace. Intrunita in sedinta extraordinara, conducerea clubului sibian a decis sa-l suspende pe termen nelimitat, intrucit jucatorul mai avea doi ani de contract cu gruparea sibiana. „Ca urmare a interesului scazut manifestat atit la antrenamente, cit si a evolutiilor foarte slabe in meciurile oficiale, si a faptului ca a parasit echipa, jucatorul Brice Kabengele Kalala este suspendat pe o perioada nedeterminata", se precizeaza intr-un comunicat emis de club. Meci greuPierderea lui Kabengele vine tocmai inaintea unui meci dificil, cel de astazi, din Cupa, cu Gaz Metan Medias. La doar o runda distanta dupa intilnirea directa din campionat, cele doua formatii se vor afla din nou fata in fata. Dornici de revansa, dupa infringerea la doua puncte, sibienii par decisi sa nu lase nicio sansa adversarilor lor. „Trebuie sa spalam rusinea din acesl meci. Am pierdut, dar puteam fi invingatori. Acum, trebuie sa facem un meci bun si sa-l uitam pe acela. Trebuie sa invingem la o diferenta clara, pentru ca partida este tur retur si ati vazut ce se poate intimpla", spune Bogdan Spinu. Gazistii speraOptimismul este cuvintul care caracterizeaza starea de spirit si in cadrul formatiei de pe Tirnava Mare. Dupa o serie de doua meciuri foarte bune, elevii lui Horia Rotaru vor sa dea lovitura si la Sibiu. „I-am invins o data si o mai putem face. Sintem convinsi ca sibienii vor sa-si ia revansa, dar noi trebuie sa ne facem jocul. Daca o sa fie asa, atunci s-ar putea sa aiba probleme. Ei au si publicul de partea lor, dar abordam meciul cu gindul clar de a nu pierde", spune unul dintre oficialii formatiei gaziste. Pe buletinVenit in urma cu doi ani la Sibiu, Brice Kabengele a avut un parcurs foarte bun in sezonul trecut, care l-a si promovat in nationala condusa de Liviu Calin. Pentru a-l putea inregistra cu domiciliul in Sibiu, Mircea Vulc si-a dat acordul sa-l ia in spatiu pe jucator. Chiar daca are domiciliul identic cu Vulc, jucatorul n-a locuit niciodata in casa directorului tehnic al echipei. Revine CalotaAccidentat la mijlocul saptaminii trecute, in urma unui contact cu Little, Calota poate reveni pe teren la partida de miine. Vor lipsi in schimb Ionut Mocanu, care are fisura la bratul drept si Kovacs, cu probleme la spate.

Pe scurt

• Rock party cu concerte liveIn clubul clujean The King are loc vineri seara o noua editie a „Noptii devoratorilor de... rock". Organizat in colaborare cu Promusic Prod si revista „Maximum Rock", evenimentul i-a adus saptamina trecuta in fata clujenilor pe rockerii de la Avatar (Craiova). Invitatii serii de vineri, 9 februarie, vor fi trupele Psycho Symphony (Carei), NOM (Sighetul Marmatiei) si LEX (Cluj-Napoca). Concertele vor incepe de la ora 21, dupa care organizatorii promit „rock party pina la dimineata". Biletele de intrare costa 10 RON. Pentru saptaminile urmatoare sint asteptate recitaluri ale formatiilor L.O.S.T. si Taine, ambele din Bucuresti. (F. T.)• Valentine's Day Events in Roland GarrosProgramul clubului Roland Garros de saptamina viitoare cuprinde o serie de manifestari reunite sub titulatura de „Valentine's Day Events". Primul dintre acestea consta intr-un concert al formatiei Tapinarii, programat marti, 13 februarie, sub titulatura de „Anti-Valentine's Day". In urmatoarea seara, are loc o petrecere dedicata Zilei Indragostitilor, urmata joi, 15 februarie, de show-ul „Acoustic aroma" al cintaretului clujean Razvan Krivach. Vineri are loc concertul „I'm back" al trupei Byron, urmat, simbata, de cel al clujenilor de la Kumm si, in final, de bucurestenii de la Travka. Toate concertele vor incepe de la ora 21. (F. T.)

Casatoriti in balon de Valentine’s Day!

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a deconspirat ieri, in sedinta Consiliului Local, surpriza pe care le-o pregateste cuplurilor ce se vor casatori in 14 si 24 februarie. El a declarat ca momentan se afla in ultima faza a negocierilor cu o firma bucuresteana care le va aduce clujenilor un balon zburator. Astfel, cuplurile care se vor casatori de Valentine's Day vor spune „Da" la inaltime, la „bordul" balonului. Prin acest demers, Primaria clujeana doreste sa le ofere inragostitilor un moment unic, de care sa-si aminteasca cu placere. Oficialitatile nu au uitat nici de ziua traditionala autohtona in care se sarbatorea iubirea inca din vremuri stravechi, astfel ca cei care vor decide sa-si uneasca destinele de Dragobete vor avea ocazia sa-si rosteasca juramintele intr-o caleasca special pregatita pentru ei. Bugetul alocat de autoritati si votat ieri in sedinta de consiliu este in valoare de 23.000 de lei noi. Organizatorii au precizat ca suma va fi impartita in mod egal pentru zilele de 14 si 24 februarie, astfel incit nici una dintre sarbatori sa nu fie discriminata din punct de vedere pecuniar. Deocamdata, la Starea Civila si-au anuntat casatoria in zilele sarbatorii iubirii doar trei cupluri clujene, insa ofiterul starii civile spera ca numarul acestora va creste, mai ales acum, ca au aflat de surpriza care le-a fost pregatita.Traian Runcan, ofiter al starii civile, a declarat ca pentru cei intirziati cu depunerea cererilor de casatorie primarul va elibera o dispensa, intrucit „Primaria Cluj-Napoca ii sustine pe indragostiti".

„Guerrilla Spirit“

Al noualea tobar!Formatia Guerrillas a fost infiintata in noiembrie 2002 la Cluj-Napoca, avindu-i in componenta pe Cornel Cornea, Damian Donca (in prezent component al trupei Altar) la chitara si pe „Jombi" la baterie. In saptaminile ce au urmat, au fost compuse si primele piese ale formatiei, in stil thrash-hardcore, cu care trupa clujeana s-a impus de-a lungul anilor la concerte, festivaluri si concursuri de gen. Concomitent au inceput, insa, si schimbarile de componenta, astfel ca in prezent Guerrillas inseamna: Cornel „Commandante Just" Cornea (voce, bass), Sergiu „Sergo" Stan (Chitara), Eugen „Jenci" Tabacaru (tobe), Halmagyi „Nor-bi" Norbert (percutie) si, de curind, un nou chitarist, Adi „OQ" Neagoe (ex Anarhia si Lunatic). „Au fost prea multe schimbari in componenta, prea multi instrumentisti inconsecventi. Asta e una din cauzele principale ale intirzierii lansarii unui album pe piata, pe linga lipsa banilor", considera „Commandante Just". „Am ajuns la al noualea tobar din istoria trupei, dar credem ca actuala formula e una de incredere", adauga acesta.Inregistrari inedite pe albumAlbumul va purta numele de „Guerrilla Spirit" si va avea 12 piese. Le va ingloba pe cele de pe demoul „First Strike" inregistrat in 2005, respectiv „Fight Like a Guerrilla", „Full Force", „Commensar La Guerra", dar va aduce si multe noutati, de la „Nenaviju tebia maia strana" („Te urasc, tara mea"), cu versuri in limba rusa compuse de Alexandru Vakulovski, la „Noi nu", cu influente reggae, cintata impreuna cu cei din formatia „Anexa". „Toate piesele de pe album pot fi ascultate in prima auditie la concertul de simbata din Roland Garros, pe linga o alta piesa, nou-nouta, pe care am compus-o in ianuarie", promite liderul Guerrillas. „Payback Time" in Roland GarrosLansarea albumului (al carui producator este Paul Opris de la Godmode) va avea loc in aceasta primavara si va fi urmata de un videoclip. „Mai mult ca sigur piesa pe care o vom filma va fi «Fight Like a Guerrilla», precizeaza Cornel. Concertul de simbata este intitulat „Payback Time" si ii va avea ca invitati pe N.O.M. (Sighetul Marmatiei) si Loudrage (Ludus). Biletele de intrare costa 10 RON sau 6 RON pentru posesorii de StudCard.

Pe scurt

• Zi plina cu amicaluriIn afara partidei de fotbal dintre reprezentativele Romaniei si Moldovei astazi mai sint programate nu mai putin de 14 intilniri. Iata-le: Anglia - Spania (se joaca la Manchester), Olanda - Rusia (Amsterdam), Belgia - Cehia (Bruxelles), Germania - Elvetia (Düsseldorf), Croatia - Norvegia (Rijeka), Franta - Argentina (Paris), Polonia - Slovacia (Jerez-de-la-Frontera, Spania), Egipt - Suedia (Cairo), Georgia - Turcia (Tbilisi), Malta - Austria (La Valletta), Maroc - Tunisia (Casablanca), SUA - Mexic (Glendale), Venezuela - Chile (Maracaibo) si Columbia - Uruguay (Cucuta). (T.-J. L.)• Fara Chivu si Razvan RatCapitanul echipei nationale nu va evolua impotriva selectionatei Moldovei, din cauza unei miozite, care ar putea duce la o accidentare mult mai grava. Intr-o situatie similara se afla inca doi internationali, Razvan Rat si Mihaita Plesan, acestia acuzind si ei dureri. In locul lui Chivu ar putea intra Ghionea, Radu Stefan sau Goian, in timp ce pe banda stinga a fost chemat in ultima clipa fundasul dinamovist Pulhac. (C. S.)• Muresan ii ataca pe conducatoriViolenta din sport a crescut vertiginos in ultimii ani, mai ales in sportul rege. In Romania, suporterii de la meciul de handbal Dinamo - Steaua s-au luat la bataie, in Italia un politist a cazut victima luptelor dintre fanatici. Presedintele clubului CFR condamna violentele din sport, facind referire implicit la conducatorii anumitor echipe. Conform spuselor presedintelui, suporterii au manifestari violente datorita declaratiilor razboinice date de unii conducatori din fotbalul romanesc. Nu in ultimul rind, acesta a tinut sa nominalizeze clubul rival „U", echipa ai carei suporteri au atacat citiva fotbalisti de la CFR, in urma cu 2 ani. (C. S.)• Liverpool, achizitionat de americaniDaca celebrul club englez Manchester United a fost cumparat de magnatul american Malcom Blazer, acum a venit rindul unui alt club prestigios din Anglia sa treaca sub tutela straina. Doi miliardari americani, George Gillet si Tom Hicks, au facut o oferta importanta pentru achizitionarea „cormoranilor" si FC Liverpool a anuntat ieri ca s-a ajuns la un acord cu cei doi. Gillet si Hicks si-au unit fortele pentru a cumpara celebrul club britanic, cu toate ca sint detinatorii a doua echipe rivale din campionatul nord-american de hochei. (C. S.)

Surghiuniti din Ghencea si din Banie

Comisia de Disciplina a Federatiei Romane de Fotbal a decis ca Steaua sa dispute urmatoarele trei partide din campionat de pe teren propriu la cel putin 150 de km distanta de Bucuresti. Din cauza acelorasi incidente provocate de fanii ros-albastri pe timpul partidelor cu Poli Timisoara si Universitatea Craiova, gruparea din Ghencea va plati si o amenda de 15.000 de euro. Delegatul echipei campioane, Valeriu Argaseala, a declarat ca decizia a fost luata  conform regulamentului, dar a anuntat ca va face recurs pentru reducerea pedepsei.La rindul sau, Gigi Becali crede ca sanctiunea este prea aspra, dar ca trebuie luate masuri drastice impotriva huliganilor. Patronul Stelei e convins ca echipa poate cistiga oriunde in tara disputa cu marea rivala Dinamo. Daca apelul celor de la Steaua nu se va solda cu reducerea pedepsei, campionii vor juca la cel putin 150 km distanta de Bucuresti meciurile cu UT Arad (etapa a XX-a), FC Arges Pitesti (etapa a XXIII-a) si Dinamo Bucuresti (etapa a XXV-a). La aceeasi sedinta a Comisiei de Disciplina, Universitatea Craiova a primit doua etape de suspendare a terenului propriu si o amenda de 300 de milioane de lei vechi. Oltenii vor depune un memoriu, iar daca acesta nu va fi luat in considerare, „Leii din Banie" vor trebui sa dispute partidele cu Rapid Bucuresti si Gloria Bistrita la cel putin 150 de km distanta de Craiova, locatia cea mai probabila fiind Caracal.

Juniori de primul loc

Dupa disputarea a doua turnee de calificare si a turului, atit juniorii I, cit si juniorii II de la CSS Viitorul Cluj se gasesc in fruntea clasamentelor avind sanse considerabile la cucerirea medaliilor Campionatului National de baschet rezervat acestor categorii de virsta.Sub bagheta profesorului Liviu Morariu, de un timp antrenor emerit cu acte in regula, juniorii I au batut tot la Timisoara, unde au obtinut urmatoarele rezultate: 76-64 cu ProBaschet Junior Cluj, 62-36 cu CSS LPS Satu Mare, 62-50 cu CSS LPS Bihorul Oradea, 96-38 cu LPS Gloria Arad si 62-50 cu CSS LPS Bega Timisoara.Juniorii II, antrenati de cuplul Cornel Bochis - Florin Covaciu, nu s-au lasat nici ei mai prejos si asteapta in fruntea clasamentului continuarea campionatului de divizie scolara.Cinci dintre juniorii clujeni au fost cooptati in loturile nationale. In reprezentativa Under 18 a Romaniei vor evolua Antal Róbert si Sabin Faur, competitia fiind cea finala a grupei A a CE. La Under 16, Clujul va fi reprezentat de Tudor Pintea, Mihai Pacala si Nicolae Folea. Cu exceptia ultimului, elev al lui Florin Covaciu, ceilalti patru sint elevi ai lui Liviu Morariu.

Ghita Muresan, Cetatean de Onoare

Membrii ConsiliuluiLocal Cluj-Napoca au hotarit, in cadrul sedintei desfasurate ieri, ca baschetbalistului Ghita Muresan sa i se confere distinctia de Cetatean de Onoare al municipiului Cluj-Napoca, urmind ca la prima vizita a acestuia in tara sa i se inmineze si diploma. Muresan, singurul baschetbalist roman care a evoluat in cel mai puternic campionat de baschet al lumii, NBA, este, de asemenea, reprezentantul NBA pentru Europa de Est. „Big Ghita", dupa ce si-a incheiat cariera competitionala, s-a orientat spre promovarea sportului pe care l-a practicat cu atita pasiune timp de mai bine de 10 ani, deschizindu-si o scoala de baschet in New Jersey (SUA), in colaborare cu clubul la care a evoluat in NBA, Washington Wizzards. Ulterior, a initiat un program asemanator si in Cluj, mai exact Scoala de vara „Ghita Muresan", in cadrul careia a pregatit intr-un stagiu de 2 saptamini mai multi tineri pasionati de baschet. Printre sportivii care au mai primit aceasta distinctie de  se numara Gheorghe Hagi, Octavian Belu, Mariana Bitang, Oana Ban si Maria Cioncan.