monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Incredere mare, sanse mici

Foto Cantor ZoltanCFR-istii vor avea nevoie de intregul lor arsenal ofensiv pentru a trece de daneziAu pornit bine, dar au continuat foarte prost. Cam asa se poate rezuma parcursul de pina acum al CFR-istilor in Liga Europa. Intr-o grupa cu FC Copenhaga, PSV Eindhoven si Sparta Praga, echipa din Gruia a inregistrat un prim succes tocmai in fata adversarului de astazi, insa a fost ingenuncheata in celelalte, ceea ce i-a adus, in mod firesc, pozitionarea in "coada" clasamentului grupei K. Chiar si asa, clujenii nu depun armele si au anuntat ca vor juca doar la victorie: "Este foarte dificil, insa cit timp avem sanse nu ne vom da batuti. Am incredere in elevii mei ca pot obtine un succes in meciul din Danemarca", a declarat antrenorul Andrea Mandorlini, aflat la primul contact cu Liga Europa de la venirea sa la CFR Cluj. Din nefericire pentru el, augurii nu-i avantajeaza prea mult echipa. CFR Cluj s-a prezintat la Copenhaga cu nu mai putin de 4 jucatori lipsa: Mara, Muresan (ambii suspendati), Peralta (accidentat) si Stancioiu (neconvocat). Acestora li se adauga Dario Flores si Didy, neinclusi pe lista UEFA. In aceste conditii, Mandorlini va miza pe fotbalistii mai putin utilizati in meciurile CFR-ului, cum ar fi mijlocasul central Andre Leao: "Leao este unul dintre cei pe care ma voi baza. Va avea toata increderea mea si sper sa se descurce bine", a spus italianul. Iata cum ar putea arata primul "unsprezece" al ardelenilor in partida de azi: Nuno Claro - Tony, Cadu, Alcantara, Panin - Culio, Leao, Dubarbier -Traore, Kone, Deac. Confruntarea dintre FC Copenhaga si CFR Cluj va fi transmisa in direct de ProTV la ora 20.    Cum se califica CFR-ulScenariul dupa care CFR-istii ar putea obtine calificarea este unul destul de indraznet. Astfel, echipa lui Mandorlini poate ajunge in primavara europeana in trei situatii, insa in fiecare dintre acestea conditia necesara este sa cistige partidele cu FC Copenhaga si PSV Eindhoven. Apoi, trebuie ca si jocul celorlalte rezultate sa-i avantajeze. Asadar, in primul caz, Sparta Praga trebuie sa piarda la PSV si, in ultimul meci, sa nu obtina nici un punct in fata lui FC Copenhaga. In acest fel, CFR ar urca pe locul 2, cu 9 puncte, iar Copenhaga si Praga ar incheia la egalitate, cu 7 puncte. Cealalta varianta este ca Sparta sa fie invinsa de PSV si sa remizeze cu FC Copenhaga, in ultima partida din grupe. Astfel, CFR ar avea tot 9 puncte, iar cehii ar termina grupa pe 3, cu 8 puncte. In fine, Sparta poate face egal la Eindhoven, dar trebuie sa piarda cu danezii. Si in acest caz, formatia din Cehia ar termina grupa pe pozitia a treia.Clasament Grupa K1. PSV Eindhoven    8 pct     2. Sparta Praga    7 pct     3. FC Copenhaga    4 pct     4. CFR Cluj    3 pctProgramul ultimele doua etape: PSV - Sparta, Copenhaga - CFR; Sparta - Copenhaga, CFR - PSV

Apreciere

 Moneda nationala s-a apreciat puternic in prima parte a zilei, cursul anuntat de BNR coborind pina la 4,2496 lei/euro, nivel minim al ultimelor doua luni, pe fondul unei miscari regionale determinate de imbunatatirea sentimentului investitorilor. Astfel, cursul de referinta nu a mai ajuns la valori atit de scazute din 1 octombrie, cind banca centrala anuntase un nivel de 4,2495 lei/euro. Fata de sedinta de luni, cursul BNR a coborit cu 0,57%, de la 4,2738 lei/euro. “Miscarea de apreciere este regionala, probabil pe un ton mai optimist al investitorilor, incepind inca de ieri (marti, n.r.). in Romania insa este posibil sa fie vorba si despre o interventie indirecta a bancii centrale, deoarece investitorii sint probabil intr-o stare de asteptare inaintea alegerilor”, a declarat un dealer bancar. Astfel, leul a deschis sedinta in 4,2430 unitati/euro, dupa care cursul de schimb a urcat usor, catre 4,25 lei/euro. In regiune, alte monede emergente s-au apreciat usor, zlotul polonez cistigind teren de la 4,1157 unitati/euro spre 4,1050 unitati/euro. La rindul sau, forintul s-a intarit de la 271,88 la 270,44 unitati/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta afisat de BNR a coborit miercuri cu peste 2 bani (0,8%), pina la 2,8157 lei/dolar, de la nivelul de luni, de 2,8396 lei/dolar.

Ghirlande periculoase

 Trei din zece ghirlande luminoase de Craciun prezinta un risc evident si direct de incendiu si de electrocutare, potrivit unui raport comun de monitorizare a pietei derulat de Comisia Europeana si autoritatile din Ungaria, Germania, Slovacia, Slovenia si Olanda si publicat ieri. Astfel, la 30,4% din ghirlandele luminoase examinate s-au constatat probleme grave de neconformitate, care produc riscuri sporite de electrocutare sau de incendiu sau chiar de ambele tipuri. In general, acestea provin din nerespectarea prevederilor tehnice de siguranta in cursul fabricarii, de exemplu, a prizelor de curent, clemelor de fixare a cablurilor, cablajelor, izolatiei sau protectiei impotriva electrocutarii. In plus, la alte 40% dintre ghirlandele luminoase testate au fost constatate probleme mai putin grave de neconformitate, respectiv deficiente care nu pun imediat in pericol siguranta utilizatorului. In ce priveste originea produselor periculoase, aproximativ 41% din cele 196 de esantioane testate proveneau din China. “Daca intentioneaza sa tina luminile aprinse de Craciun, consumatorii trebuie sa aiba incredere ca nu se fac compromisuri in privinta sigurantei produselor. (...) Raportul in cauza reprezinta o punere in garda. Autoritatile nationale si sectorul industrial trebuie sa-si dubleze eforturile pentru a completa lacunele si neregulile care au drept consecinta punerea pe piata si introducerea in locuinte a unor produse de proasta calitate”, a declarat comisarul european pentru protectia consumatorilor, Meglena Kuneva. Testarea a avut loc intre noiembrie 2007 si mai 2009, la intervale diferite, pe 196 de esantioane de ghirlande luminoase, selectate in mod aleatoriu din intreaga gama de preturi. Potrivit raportului, esantioanele au fost verificate in functie de 20 de criterii administrative si tehnice.Peste 50% dintre romani renunta la bradPeste 56% dintre romani vor renunta la achizionarea bradului de Craciun, iar 70% vor renunta la cumpararea ornamentelor, potrivit unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center. Astfel, potrivit studiului, romanii vor renunta in totalitate la anumite produse, pe care anul trecut le-au cumparat, cum ar fi ornamente pentru bradul de Craciun (70,4% dintre intervievati), bradul de Craciun (56,5%), bauturile alcoolice (40,9%), prajituri sau cozonaci (32,7%), dar si alte tipuri de produse precum electronice, electrocasnice, imbracaminte, incaltaminte, bijuterii, cosmetice sau excursii. “Pentru produse alimentare ocazionate de sarbatorile de iarna, respondentii vor sa aloce, in medie 556,13 lei, aceasta suma fiind pentru 47,6% dintre acestia mai mica comparativ cu cea alocata anul trecut pentru aceasta categorie de cheltuieli. Produsele nealimentare specifice sarbatorilor de iarna (brad, ornamente, imbracaminte, incaltaminte) au o pondere mai mica in bugetul de cheltuieli, orasenii alocind, in medie 321,09 lei acestei categorii de produse. Ca si in cazul celorlalte tipuri de cheltuieli, comparativ cu anul trecut, bugetul alocat este mai mic pentru 45,3% dintre respondenti”, se arata in studiul Mednet Marketing Research Center.

?Dinescu sa-si ceara scuze, Traian nu m-a lovit?

 “Sint una dintre femeile care si-a dedicat intreaga viata familiei ei. Pentru acest motiv am stat departe de presa, chiar daca am fost de multe ori suparata pentru lucruri neadevarate care se spuneau despre noi. Rup astazi tacerea pe care am pastrat-o timp de citiva ani fiindca ceea ce presa si oamenii care sint in spatele ei fac astazi mi se pare de neacceptat”, afirma sotia presedintelui Traian Basescu, intr-o scrisoare trimisa presei. Prima Doamna il acuza de minciuna pe poetul Mircea Dinescu. „Nu as vrea sa spun ca ceea ce a facut Traian Basescu in mandatul sau este perfect. Atunci cind vine vorba despre relatiile pe care le are cu alti oameni, pot spune, dupa 34 de ani de casnicie, ca nimeni nu il cunoaste pe Traian Basescu mai bine decit mine. L-am auzit acum citeva zile, si inca nu imi vine sa cred, pe domnul Mircea Dinescu afirmind ca sotul meu m-ar fi lovit. Nu stiu in ce familie a crescut domnul Dinescu, dar in familia mea, in casa si in viata mea nu s-au intimplat niciodata asemenea lucruri. Pentru afirmatiile mincinoase pe care le-ati facut, sinteti dator, domnule Dinescu, sa va cereti scuze in fata copiilor mei.”Dupa Dinescu, Maria Basescu trece la subiectul filmului mitingului de la Ploiesti din 2004, in care Traian Basescu pare sa loveasca un copil si la Mircea Geoana. „Am vazut de asemenea si un film neadevarat, trucat, film in care sotul meu este prezentat ca lovind un copil. Gasesc inacceptabil ca mama, sa introduci copilul din film in mizeria alegerilor si sa-i distrugi viata. Pentru acest lucru, domnule Geoana, oricite scuze v-ati cere, nici o mama nu va va putea ierta”.Dinescu: „Sint dispus sa-mi cer scuze”Mircea Dinescu a reactionat la misiva Mariei Basescu. “Eu sint dispus sa imi cer scuze publice, nu am facut decit sa povestesc ceea ce mi-a spus cineva. Si am si spus atunci cine mi-a povestit: Daniela Crasnaru. Intimplator, doamna Basescu imi este chiar simpatica, sotul domniei-sale nu imi este. Eu nu am vrut sa o jignesc, nici pe copii, ma rog pe cei de atunci, pentru ca, cu cei de acum (cu ceea ce sint acestia in prezent, n.red.), am o problema”, a declarat Dinescu.

Sute de dosare penale in primul tur al prezidentialelor

 Pe timpul procesului electoral pentru alegerea presedintelului, aferent turului I, Politia Romana a inregistrat aproape 670 de dosare penale, in care sint cercetate 1120 de persoane. Pina in prezent, politistii au solutionat 60 de dosare penale, acestea fiind inaintate unitatilor de Parchet competente. Fata de 13 persoane s-a dispus inceperea urmaririi penale. Cinci dintre acestea au fost retinute, iar pentru doua au fost emise mandate de arestate preventiva. Potrivit comunicatului, in cazul a sase persoane s-a inceput urmarirea penala pentru oferirea sau darea de bani, bunuri ori alte foloase in scopul determinarii alegatorului sa voteze ori sa nu voteze un anumit candidat. De asemenea, fata de doua persoane s-a inceput urmarirea penala pentru vot multiplu si fata de alta pentru introducerea in urna a mai multor buletine de vot decit are dreptul un alegator. Totodata, in cazul a cinci persoane s-a inceput urmarirea penala pentru furt calificat si distrugere. Inspectoratul General al Politiei Romane a transmis, vineri, 27 noiembrie, Autoritatii Electorale Permanente, o lista cuprinzind 470 de persoane suspectate de vot multiplu la primul tur de scrutin al alegerilor prezidentiale 2009, a informat IGPR.

?Au venit la mine sa le rezolv problemele din justitie?

 „Adrian Nastase a venit la mine acasa in prima parte a mandatului. Vroia sa gasim o solutie sa se inchida dosarul”- aceasta este declaratia-soc facuta ieri la Realitatea FM, presedintele Traian Basescu, vorbind despre oamenii politici care i-au cerut sa intervina in justitie in unele dosare. Nastase nu a fost singurul vizitator, sustine Basescu. Ludovic Orban ar fi trecut si el, in urma cu doi ani cind a lovit un pieton cu masina, pe o strada din apropierea Palatului Cotroceni, in Bucuresti. „Il framinta daca pe Cotroceni sistemul de inregistrare filmeaza trecerea de pietoni. I-am spus nu este treaba mea, vroia sa continue minciuna ca nu a lovit acea persoana”, a acuzat Basescu, care a mai invocat o cerere similara facuta de omul de presa Sorin Rosca Stanescu pentru Dinu Patriciu. Rugat sa comenteze de ce nu a vorbit despre aceste subiecte pina acum, Basescu a fost evaziv: „Pentru ca nimeni nu m-a intrebat. Era un sistem curent inainte de care m-am lovit si eu”. Apoi, la iesire, Basescu a detaliat motivul pentru care a facut aceste dezvaluiri: “Sa nu dea lectii. Nici Orban, nici Nastase, mai ales in campanie, cind stiu ca au fost tentati sau au crezut ca sint un presedinte de tip Ion Iliescu. Nu-i acuz de nimic. Va rog sa priviti la fata lor cind sint foarte barbati in raport cu ceea ce fac in realitate”, a spus acesta.Nastase confirmaAdrian Nastase, scrie pe blogul sau, ca a fost acasa la Traian Basescu, dar la invitatia acestuia. „Traian Basescu m-a sunat pe mobil sa-mi spuna ca nu el este in spatele actiunii impotriva mea. Eu il acuzasem public ca, prin intermediul lui Daniel Morar si prin declaratiile sale publice, a determinat masurile de politie politica impotriva mea (autosesizarea DNA din 4 noiembrie 2005, etc). M-a invitat la el acasa (as fi putut sa merg acolo fara sa fi fost invitat de el?) pentru a se justifica si pentru a-mi spune ca el nu da dispozitii procurorilor. La rindul meu, i-am spus ca nu-l cred si ne-am despartit, eu pastrindu-mi si acum parerea ca instructiunile respective le-a transmis prin intermediari”, povesteste Nastase. Orban neagaPrim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban a declarat ca afirmatiile lui Traian Basescu in ceea ce-l priveste sint “absurde”. „Oricine cunoaste relatia de adversitate dintre mine si Traian Basescu stie ca este imposibil ca eu sa-i fi cerut sa intervina pentru mine in vreun dosar. Daca i-as fi cerut un lucru ilegal, sint convins ca ar fi profitat si ar fi anuntat public. Faptul ca vine si arunca o fumigena la doi ani distanta de eveniment il descalifica”, a spus Orban.

Apel la reconciliere

Intr-un moment cu o mare incarcatura politica, liberalii din Alba lanseaza un apel interesant, dar greu de analizat. Prin vocea presedintelui filialei judetene, Teodor Atanasiu, liberalii isi cheama alaturi vechii colegi care au migrat la PD formind actualul PD-L. Mesajul a fost pus sub forma unui apel la reconciliere liberala, o ultima sansa pentru cei care impartasesc valorile liberalismului. Invitatia sefului liberalilor din Alba va ramine valabila pina in data de 6 decembrie 2009, adica ziua alegerilor prezidentiale. Atanasiu spune ca dupa acest moment, o eventuala revenire in PNL este tardiva si tradeaza doar oportunismul celor in cauza. De cealalta parte, democrat liberalii considera gestul lui Atanasiu o simpla incercare disperata si un mesaj hilar venit inainte de momentul prabusirii PNL. Cert este ca “linistea” campaniei electorale a fost spulberata total in ultima saptamina, iar cele trei zile ramase pina la scrutinul prezindential se anunta extrem de tensionate. Creste presiuneaConstienti ca vor avea de dat una dintre cele mai dificile batalii politice din ultimii 20 de ani, liberalii, social democratii, democrat liberalii, dar si reprezentantii celorlalte formatiuni care sustin pe unul sau pe celalalt candidat si-au scos artileria grea. “Vreau sa lansez un mesaj catre cei putini din PD-L care sint cu adevarat liberali. Au la dispozitie mai putin de o saptamina sa revina la PNL. Dupa 6 decembrie nu ii mai putem accepta pentru ca in PNL avem oameni cu moralitate si ii chemam doar pe cei care inteleg acest lucru”, a spus Teodor Atanasiu. “Liberalii sint cei pe care ii cunoastem cu totii. Stim foarte bine si oamenii din judet stiu cine sint si ce au facut. PNL reuseste sa se faca de cacao si nimic mai mult. Se simte deja disperarea unor oameni care au inteles ca nu mai pot cistiga”, a venit raspunsul din partea reprezentantilor PD-L. De altfel, evenimentele din ultimele zile de la Timisoara si apoi din restul tarii tradeaza disperarea ambelor tabere, disperare care se va amplifica cu siguranta pina la apogeu. Schimb de repliciNici filmuletul care aduce in discutie un presupus eveniment din campania electorala din 2004 nu a fost uitat. “Incidentul de la Ploiesti este extrem de grav, mai ales ca vorbim despre seful statului. In teritoriu, exemplul a fost preluat de catre oamenii PD-L-ului care sint foarte violenti. Acum intelegem aceste lucruri, intelegem de ce se comporta asa. Au un exemplu chiar in seful lor. De altfel s-a intimplat in mai multe rinduri si in Alba cind colegi de ai nostrii au fost batuti si injurati de reprezentanti ai PD-L”, au mai acuzat liberalii din conducerea locala. Raspunsul a fost pe masura. “Nu am fugit niciodata de oameni. Asta este meseria noastra. Mergem si povestim cu oamenii, chiar daca ne place sau nu. Nu ne caracterizeaza insa violenta, desi este uneori dificil sa ii zimbesti unui om care te injura, te impinge sau te imbrinceste. Oricum, in tara aceasta exista o lege care trebuie aplicata pentru cei care gresesc, indiferent ca sint de la PNL, PSD sau PD-L”, au raspuns democrat liberalii. Reprezentantii PD-L au aratat chiar ca vor depune o plingere impotriva unui simpatizant PSD-ist care i-a agresat in cadrul unei actiuni electorale desfasurate la Micesti.

Sprijin suplimentar pentru veterani

 Ajutorul financiar de care beneficiaza anual conform legii veteranii si vaduvele de razboi pentru acoperirea unei parti din costul chiriei, energiei electrice sau termice, a fost majorat zilele trecute de reprezentantii Guvernului. Astfel, acest ajutor anual a fost majorat de Executiv de la 111 lei la 135 de lei, avindu-se în vedere dificultatile cu care se confrunta aceasta categorie de populatie. De mentionat este faptul ca in judetul Alba mai sint aproximativ 1300 veterani de razboi si peste 3000 de vaduve de veterani de razboi.                           

Sateni la cursuri pentru un loc de munca

 Directorul coordonator al Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba, Corneliu Engi a aratat zilele trecute faptul ca institutia pe care o conduce, in parteneriat cu Asociatia „A.S. 2001 Alba Iulia” a derulat pe o perioada de 12 luni - decembrie 2008 – decembrie 2009 proiectul „Mobilitate, flexibilitate, adaptabilitate pentru sateni”, finantat de Uniunea Europeana prin programul Phare 2006, Dezvoltarea Resurselor Umane. Seful institutiei amintite a mentionat ca scopul acestui proiect a fost facilitarea accesului pe piata fortei de munca a persoanelor din mediul rural si a persoanelor cu venituri reduse ocupate in agricultura, aflate in cautarea unui loc de munca din judetul Alba, cu prioritate din zona limitrofa municipiului Blaj. “Pentru a atinge obiectivele propuse s-au desfasurat o serie de cursuri de specializare, respectiv, <Operator introducere, validare si prelucrare date>, doua serii, <Lucrator-finisor pentru constructii>, <Timplar universal> si <Bucatar>, cite o serie, obtinind diplome de calificare in meseriile respective un numar de 60 de persoane”, a precizat Corneliu Engi. Aceeasi sursa a adaugat ca au fost mediate in cadrul acestui program un numar de 58 de persoane in vederea cautarii unui loc de munca si au fost consiliate 74 de persoane in vederea reorientarii profesionale. “Alte 20 persoane au beneficiat de asistenta pentru identificarea oportunitatilor de afaceri, in inceperea unei afaceri, iar 33 persoane au participat la cursuri de formare antreprenoriala”, a mai mentionat seful institutiei organizatoare.                   

Contestatie admisa de BEJ Alba

 Biroul Electoral Judetean (BEJ) Alba a dispus înlaturarea din locurile de afisaj stabilite a materialelor de propaganda electorala utilizate la referendumul national din 22 noiembrie.Membrii BEJ Alba au admis o sesizare depusa de Alianta PSD-PC, care a solicitat înlaturarea afiselor si bannerelor aflate pe domeniul public privitoare la referendum, întrucit aceste materiale electorale nu fac obiectul campaniei pentru alegerea presedintelui României. BEJ Alba a apreciat ca fondata solicitarea Aliantei PSD-PC si a admis contestatia. Hotarirea BEJ Alba poate fi contestata la Biroul Electoral Central, în termen de 48 de ore de la afisare. A. P.

Concert de colinde

 Asociatia Filantropia Ortodoxa Alba Iulia organizeaza joi, 3 decembrie 2009, un concert de colinde pentru a marca Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap. Actiunea va avea loc la Centrul Pilot pentru persoane cu handicap „Sf. Meletie” Alba Iulia, str. Bogdan Petriceicu Hasdeu (fosta Luceafarului), nr. CT11, începind cu ora 17.30. Programul evenimentului va fi deschis de grupul persoanelor cu deficiente de auz si vorbire „Effata” condus de pr. Hasegan Petru, împreuna cu beneficiarii Centrului Pilot pentru persoane cu handicap si participarea solistului de muzica folk Victor Surugiu, urmat de corul de copii de la scoala Generala din Ighiu si solista vocala, Maier Alina  eleva a scolii Populare de Arta Alba Iulia.Intrarea la concert este libera.

Au "luat" bani in loc de nuci

Politistii Postului de Politie Bistra au fost sesizati marti dimineata despre faptul ca, în urma cu o zi doi tineri s-au deplasat la locuinta unui cetatean din comuna pentru a oferi spre vinzare oale emailate, iar în schimbul acestora au solicitat sa li se dea nuci. Dupa efectuarea schimbului de marfuri, s-a reclamat faptul ca persoanele respective au sustras din locuinta suma de 500 lei. În urma investigatiilor efectuate s-a reusit identificarea acestora în persoana a doi tineri, cu virste cuprinse între 16 si 24 de ani, din judetul Buzau. De asemenea, tot în urma verificarilor efectuate de politisti s-a constatat ca, în urma unor neîntelegeri cu privire la scimbul efectuat, persoanele vatamate i-au reclamat pe cei doi tineri ca le-ar fi sustras suma de 500 lei din locuinta. Cercetarile continua în vederea stabilirii tuturor cauzelor producerii acestui eveniment. C.F. 

Concurs pentru o excursie la Disneyland

Inspectoratul Scolar al Judetului Alba a reamintit profesorilor ca a fost deschisa oficial inscrierea pentru cea de-a doua editie a concursul national Media Kinder. In competitie pot intra profesori coordonatori cu grupuri de elevi, cite unul din fiecare scoala, iar perioada de inscriere va dura numai pina la sfirsitul saptaminii viitoare. Potrivit regulamentului concursului, in fiecare scoala, dintre cadrele didactice implicate in organizarea si desfasurarea competitiei se va alege un singur cadru didactic coordonator. Acesta va centraliza pe clase si pe ani de studiu numarul copiilor care doresc sa participe la concurs si va face inscrierea on-line pentru scoala pe care o coordoneaza. Numarul minim de copii participanti dintr-o scoala este de 45 de elevi. Profesorul coordonator este cel care poate face inscrierea scolii in concurs, exclusiv pe internet, la adresa www.mediakinder.ro, pina în data de 11 decembrie. Dupa cum au precizat organizatorii, Concursul Media Kinder este o competitie nationala de masa, adresata copiilor cu virsta cuprinsa intre 8 si 12 ani (clasele II-VI), care vizeaza dezvoltarea abilitatilor de cooperare si comunicare, precum si valorificarea potentialului creativ al copiilor. Participarea la concurs este gratuita. Copiii inscrisi vor participa la concurs in echipe de cite 3 membri, care vor fi formate in cursul zilei de 16 februarie, prin tragere la sorti, sub supravegherea unui cadru didactic coordonator si a cadrelor didactice implicate din fiecare scoala. Concursul se va desfasura, in toate scolile participante, in data de 17 februarie la o ora stabilita in prealabil de cadrul didactic coordonator din fiecare scoala, in intervalul orar 8-16.  

O zi internationala pentru persoanele cu handicap

Astazi, in intreaga lume este sarbatorita Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap. Adunarea Generala a Natiunilor Unite a proclamat aceasta zi ca un gest de recunoastere a existentei acestor persoane in toate colturile lumii si totodata un indemn la atentia care trebuie acordata dreptului persoanelor cu dizabilitati de a se bucura de aceleasi sanse ca ceilalti cetateni.Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba a anuntat ca va organiza, in structurile rezidentiale pentru copii si adulti cu handicap, intilniri intre angajati si beneficiari cu tema “Retrospectiva unui an de activitate in comun”. Dupa cum au precizat reprezentantii DGASPC Alba, in cadrul acestor intilniri vor avea loc discutii libere si se vor proiecta imagini cu activitatile la care au participat beneficiarii in decursul anului 2009. Este vorba despre marsul persoanelor cu handicap, tabara de recreere si socializare pentru persoanele cu handicap psihic si mintal din localitatea Vintu de Jos, activitatea de socializare prin desen organizata cu sprijinul Asociatiei “Cusset Aiud Echange” si altele. Totodata, la Locuinta protejata nr. 6 Abrud va avea loc o dezbatere cu tema “Fiecare dintre noi este unic si poate fi de folos in felul lui”.Tot astazi, la Alba Iulia, la Centrul de Servicii Comunitare “Arnsberg” va avea loc, incepind cu ora 16, o intilnire de recreere si socializare a persoanelor cu dizabilitati - membri ai ONG-urilor care alcatuiesc Coalitia “Accesibilitate pentru Alba”. Din aceasta coalitie fac parte Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba si organizatiile non-guvernamentale din judet care desfasoara activitati in domeniul asistentei sociale a persoanelor cu handicap. “3 Decembrie ar trebui sa determine pe toti membrii comunitatii sa se gindeasca ca valoarea fiecarei persoane trebuie pusa in evidenta, ca dreptul la educatie, la munca, la viata personala, la petrecerea timpului liber trebuie exercitate fara discriminari si, pentru aceasta, fiecare dintre noi trebuie sa manifeste solidaritate si respect”, a declarat directorul general DGASPC Alba, Sorin Chirila. 

Masuri preventive pentru evitarea incendiilor de sezon

In contextul in care anotimpul rece si-a intrat deja in drepturi, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Unirea” al judetului Alba revine în atentia cetatenilor cu citeva masuri utile si care ar putea fi salvatoare de bunuri si de vieti. Exploatarea sistemelor de încalzire locala, mai exact a sobelor cu sau fara acumulare de caldura, care prezinta defectiuni, fara asigurarea supravegherii sau avind cosuri de fum deteriorate, necuratate de funingine sau neprotejate termic fata de materialele combustibile din alcatuirea constructiilor, constituie o cauza specifica de izbucnire a incendiilor.  

Alba - Gripa noua ?cistiga? teren

Primul caz de gripa porcina a aparul la liceul din Sebes in cursul saptaminii trecute, la un elev de clasa a IX-a. Atunci au fost suspendate cursurile la clasa respectiva, dar ca urmare a noilor cazuri aparute, liceul a fost inchis. Elevii vor fi, foarte probabil, nevoiti sa recupereze materia, la fel cum se va intimpla si la Colegiul National “Horea, Closca si Crisan”, unitate care a fost inchisa timp de o saptamina din cauza gripei de tip nou. Conducerea unitatii de invatamint a decis ca elevii si profesorii sa se prezinte la scoala in saptamina 14-18 decembrie, perioada in care profesorii ar fi trebuit sa isi ia zilele libere neplatite. Lor li se considera insa aceste zile luate deja, in intervalul in care cursurile au fost suspendate. Celelalte patru cazuri de gripa de tip nou, confirmate in cursul zilei de ieri, au fost semnalate la un adult din Sebes care a intrat in contact cu unul din copiii bolnavi, precum si la trei adulti din Alba Iulia. Nici unul din cazuri nu este considerat foarte grav, bolnavii fiind izolati la domiciliu. A inceput vaccinareaPe de alta parte, vaccinarea impotriva gripei de tip nou a inceput deja in judetul Alba, dupa ce au fost primite 17.250 de doze de vaccin Cantgrip, produs de Institutul Cantacuzino. Primii vaccinati sint medicii si personalul care asigura servicii esentiale - politisti, jandarmi etc. - dupa care se va trece la imunizarea studentilor si elevilor scolilor postliceale care urmeaza cursuri la zi, precum si a elevilor de liceu care au peste 16 ani. A doua etapa de vaccinare se va derula pe parcursul lunii ianuarie a anului viitor si va viza elevii in virsta de pina la 16 ani. In cea de-a treia etapa, in lunile ianuarie si februarie 2010, vor fi vaccinate persoanele afltate in alte categorii de risc, respectiv pacientii aflati in evidenta cu boli cronice, care se incadreaza in limitele de virsta specificate de producator.

Banii guvernamentali se lasa asteptati la Arieseni

Marin Jurj, edilul sef al comunei Arieseni, s-a aratat zilele trecute nemultumit de faptul ca din cele 200 de de milioane de lei destinate finantarii Campusului scolar de la Arieseni prin program guvernamental, a primit din 1997 si pina în prezent doar o mica parte din acesti bani. El a precizat ca din banii primiti s-a reusit constructia unei scoli cu 10 sali de clasa care la ora asta functioneaza, s-a ridicat în rosu internatul si cantina, însa nu au mai fost bani sa le acopere. Moti nemultumitiNemultumirile exprimate de primarul Jurj fac referire si la modul de acordare a subventiilor catre crescatorii de animale din comuna. “Cu toate ca la Arieseni, efectivele de animale pe comuna au crescut datorita subventiilor acordate de catre stat, exista însa si nemultumiri, pentru ca unii crescatori de animale nu au primit subventiile din cauza ca s-a luat ca an de referinta cel anterior, si astfel pentru multe animale care aveau sub virsta de 6 luni nu au venit acesti bani”, a declarat zilele trecute primarul comunei din Apuseni. Criza a “alungat” turistiiIn ce priveste situatia turismului in zona, Jurj a precizat ca in acest an s-a constatat o scadere cu 30% a turistilor la Arieseni, ca o repercursiune a crizei economice. La ora actuala în Arieseni sint peste 40 de pensiuni, iar pentru perioada sarbatorilor de iarna, aproape toate locurile sint din fericire ocupate”, a mentionat seful administratiei locale. Edilul a mai declarat si ca s-a reusit concesionarea celor 24 de hectare de teren necesare pentru amenajarea de pirtii de schii în statiunea turistica Arieseni, iar ca o noutate pentru turisti a mentionat deschiderea in comuna de catre un investitor local, a unui patinuar artificial care poate fi folosit indiferent de vremea de afara.  

70 milioane de euro pentru Alba Iulia

Bilantul proiectelor europene depuse de catre administratia locala in perioada 2008-2009 a fost facut chiar de primarul Mircea Hava. Edilul spune ca pina acum informarea populatiei in legatura cu aceste aspecte a lasat de dorit, dar ca de acum incolo lumea va fi tinuta la curent cu toate lucrarile care vor fi realizate. Cert este ca in cel mai fericit caz, Alba Iulia poate beneficia de o suma care reprezinta dublul bugetului local pentru un an intreg, bani atrasi din fonduri europene. Evaluate, aprobate, finantateLista publicata de catre administratie cuprinde 7 proiecte care se afla deja in finantare si alte cinci in curs de evaluare, intre care si Planul Integrat de Dezvoltare Urbana. Cele care se afla deja in finantare au adus fonduri in valoare totala de 15.897.424 de lei. Contributia proprie a bugetului local reprezinta doar aproximativ 20%. In urma accesari acestor fonduri, primaria deruleaza proiecte importante cum sint “asigurarea sustenabilitatii energetice din surse alternative in institutii publice locale”, “servicii de e-administratie si management teritoarial”, “eu nu abandonez scoala”, “centrul de competente si resurse profesionale pentru administratia locala”, “respira aerul istoriei”, “strategia de dezvoltare sociala a localitatilor membre in AIDA” si “strategia de dezvoltare durabila AIDA”. Pe cealalta lista, a proiectelor aflate in evaluare se afla aplicatii in valoare totala de 281.744.586 de lei. Astfel, in curs de evaluare se afla proiecte cum sint “sistemul informatic pentru implementarea modelului de management al relatiei cu cetatenii”, “valorificarea resurselor turistice naturale in zona Mamut”, “reabilitarea unor cladiri ale unitatilor de invatamint liceal de stat”, “extinderea unor cladiri ale unitatilor de invatamint primar si gimnazial”, dar si cele 7 proiecte care formeaza Planul Integrat de Dezvoltare Urbana. AprecieriChiar daca este vorba despre sume extrem de importante pentru un municipiu de dimensiunea Albei Iulia, primarul Mircea Hava a gasit si motive de nemultumire.“Fiecare albaiulian trebuie sa stie despre aceste proiecte, despre lucrarile care se realizeaza in cartierul in care traieste si poate de multe ori sintem vinovati pentru lipsa de informatie. Vom organiza intilniri cu presa mai des decit pina acum si incepind de anul viitor vom trimite scrisori fiecarui cetatean pentru a-i spune in detaliu ce, unde, cind si cum. Trebuie sa facem asta pentru ca incepind din 2010 si pina in 2013 vor fi foarte multe lucrari care se realizeaza in oras. Este de asemenea important sa spunem ca sint oameni care au pus umarul si au impins lucrurile prin aceste proiecte si oameni despre care trebuie sa se stie. Astfel de proiecte nu se cumpara si ar fi pacat ca munca unor oameni sa nu fie recunoscuta. In plus, in fiecare dintre aceste proiecte exista bani tocmai pentru popularizarea ideii si a investitiilor asa ca asta vom face de acum incolo”, a explicat primarul Mircea Hava.  

Horoscop zilnic

Berbec Capacitatea creativa atinge o cota ridicata si ar fi bine sa o folositi pentru rezolvarea problemelor profesionale si de afaceri. Relatiile sentimentale pot fi foarte bune, daca va stapiniti tentatia de a-i face reprosuri persoanei iubite. Taur In prima parte a zilei sinteti cu capul in nori. Pina reusiti sa reveniti cu picioarele pe pamint, va sfatuim sa fiti prudent si sa nu va implicati in activitati importante. Aveti grija ce spuneti! Exista riscul sa jigniti o persoana mai in virsta din familie. Gemeni Se pare ca aveti probleme pe plan sentimental si deveniti irascibil. Pastrati-va calmul si nu va grabiti sa replicati! Sfaturile prietenilor va pot fi foarte utile, daca va temperati orgoliul si incapatinarea. Rac Survin evenimente neasteptate care va dau programul peste cap. Se pare ca sinteti nevoit sa plecati intr-o delegatie anuntata in ultimul moment. Partenerul de viata este nemultumit de schimbarea de program. Cu calm si intelegere, puteti evita un conflict in familie. Leu Din cauza dificultatilor financiare, sinteti tentat sa renuntati la o calatorie in interesul familiei. Este o decizie delicata, pentru ca riscati sa va indispuneti partenerul de viata. S-ar putea ca explicatiile dumneavoastra sa nu fie suficient de convingatoare si sa fiti gresit inteles. Nu uitati ca "vorba dulce, mult aduce"! Fecioara In prima parte a zilei sinteti indispus din cauza unei decizii pripite luate de partenerul de afaceri in privinta unei investitii. Pastrati-va calmul, daca nu vreti sa complicati situatia! Va sfatuim sa va relaxati si sa va detasati de problemele cotidiene, pentru a nu tensiona atmosfera din familie. Balanta Ati facut mari eforturi pentru a gasi noi surse de venituri, iar acum va simtiti epuizat. Va sfatuim sa nu fortati lucrurile si sa aveti rabdare. In curind, un prieten va va propune o colaborare. In aceasta perioada nu sint recomandate speculatiile. Scorpion In prima parte a zilei sinteti cam visator si aveti tendinta sa neglijati problemele importante pe care le aveti de rezolvat. Nu este momentul sa incepeti noi activitati, pentru ca riscati sa luati decizii gresite. Nu refuzati ajutorul oferit de o persoana mai in virsta! Sagetator Sinteti tentat sa aminati o vizita programata pentru azi, cu riscul sa tensionati relatiile cu partenerul de viata. Se pare ca sinteti indispus din cauza unui esec in afaceri. Pastrati-va calmul si limitati-va la activitati de rutina, care va solicita mai putin! Capricorn Sinteti foarte preocupat de problemele financiare si aveti tendinta sa neglijati relatiile sentimentale. Nu este exclus ca partenerul de viata sa va reproseze acest lucru. Dupa-amiaza sinteti invitat la o petrecere. Daca reusiti sa va detasati de problemele cotidiene, va veti simti foarte bine. Varsator Astazi nu sinteti prea comunicativ si ar fi bine sa aminati intilnirile de afaceri. Nu este momentul sa luati decizii importante in domeniul profesional, pentru ca riscati sa fie gresite. Va sfatuim sa va dedicati unor activitati relaxante si sa acordati mai multa atentie partenerului de viata. Pesti Aveti mari sanse de reusita in toate activitatile legate de camin, cu conditia sa va organizati bine timpul. Este recomandabil sa aminati deciziile importante in afaceri. Petreceti seara in familie. Incercati sa va relaxati!   Nascuti pe 3 decembrie - Ziua ingenuitatiiPersoanele nascute pe data de 3 decembrie lasa foarte putin de la ele in drumul lor spre realizarea propriilor viziuni. Ingenioase in ducerea la bun sfirsit a planurilor lor, ele pot fi atit secretoase, cit si manipulative in limita admisa pentru a obtine ceea ce doresc de fapt. Insa, aceasta zi nu este ziua marilor ambitii personale. Nativii zilei de 3 decembrie sint mai degraba interesati de creatiile lor, de familie, de activitati profesionale sau activitati preferate decit de dobindirea faimei sau puterii. Este posibil ca pe anumiti membri ai familiei sa ii inspaiminte faptul ca nativii zilei de 3 decembrie nu sint prea preocupati de asigurarea unei situatii financiare mai bune.Atit talentele creative cit si cele mestesugaresti sint mostenirea nativilor zilei de 3 decembrie. Cel mai adesea orientati spre latura tehnica, ei pot fi calificati cu usurinta drept niste perfectionisti. Destul de frecvent, insa, ei sint capabili sa atinga o coarda sensibila in semenii lor care, respectindu-le dedicatia si preocuparea, adesea se vor deranja sa se intereseze de ceea ce fac acestia. Un asemenea interes nu este esential pentru nativii zilei. Ei sint destul de capabili sa continue sa lucreze fara nevoia de a capata aprobarea permanenta a celorlalti. Ei vor prefera mai degraba sa fie lasati in pace.De fapt, cei nascuti astazi solicita un grad inalt de intimitate si legaturile nevaforabile trebuie desfiintate in totalitate. In timpul unor asemenea perioade de timp (care de obicei vor aparea dupa virsta de treizeci de ani), ei pot fi cunoscuti ca persoane introvertite. Acest lucru se intimpla deoarece numai asa ei pot realiza ceva la potentialul lor maxim de concentrare. Doar atunci cind sint singuri, sint capabili sa se conecteze la anumite surse superioare. Intr-adevar, realizarile lor uneori par a fi inexplicabile, fara ajutorul unei puteri superioare si a fortei de inspiratie ce actioneaza ca un ghid. Nu putem spune, totusi, ca nativii zilei de 3 decembrie sint in mod deosebit oameni devotati sau religiosi. Din contra, ei au tendinta de a fi extrem de rationali, poate chiar putin cinici.Un pericol al nativilor zilei de 3 decembrie este ca ei vor fi atit de prinsi de munca lor, incit isi vor neglija dezvoltarea personala. Intr-adevar, personalitatile (a lor si a celorlalti) pot sa nu ii intereseze atit de mult in viata. In principal, ei au fost inzestrati cu anumite instrumente, talente si abilitati fizice cu care sa poata lucra. Din fericire, mai devreme sau mai tirziu, ei vor avea intelepciunea de a se cunoaste la un nivel mai profund – cercetindu-se si testindu-se pe ei insisi cu aceeasi intensitate pe care o confera muncii lor. Daca vor face intr-adevar acest pas, calitatea muncii lor poate deveni mult mai umana din punct de vedere universal si mai putin specifica sau tehnica.SFATURI: Arata-te mult mai interesat de tine insuti si de dezvoltarea ta personala. Uneori plaseaza responsabilitatile altora, fara sa iti faci griji in acest sens. Fereste-te sa devii prea antisocial – mentine contactul cu lumea si ajuta-i pe cei care te inconjoara. PUNCTE FORTE: ConcentratInovativMestesugar PUNCTE SLABE: SecretosCiudatInabordabil 

Seara a salvat ziua

Seara de 1 decembrie a inceput promitator la Alba Iulia. Vremea s-a incalzit usor, termometru ajungind sa arate putin peste 4 grade Celsius, ceata a stat la distanta de resedinta de judet, iar cerul a fost destul de senin. In consecinta, la ora 19.00, Parcul Cetate si intreaga zona a Platoului Romanilor s-a umplut cu oameni iesiti sa vada focurile de artificii. Imediat dupa acest moment pe scena amenajata in fata Casei de Cultura a Sindicatelor au urcat formatiile locale Gino, Propaganda, Refractara si Eminenta Cenusie. Dupa ce atmosfera a fost incalzita de trupele locale, intreaga asistenta s-a bucurat de recitalurile extraordinare sustinute de Anda Adam, Compact si Directia 5. Albaiulienii si invitatii lor din tara si de peste hotare au plecat la somn tirziu, aproape de miezul noptii, destul de multumiti de ceea ce au vazut la Alba Iulia de 1 Decembrie. In urma lor au ramas munti de gunoaie pe care angajatii societatii locale le-au adunat la primele ore ale diminetii. ArtificiiFocul de artifiii, organizat la Alba Iulia cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei a durat aproximativ 15 minute si a fost urmarit cu interes de catre participantii la manifestari. “A fost frumos. Pacat ca a durat atit de putin. Mi-au placut tare mult artificiile acelea albe care scoteau un sunet ciudat. M-am bucurat ca a fost si vreme buna si am putut sa imi scot si copii sa vada spectacolul”, a spus Adelina Gherlea. “La inceput a fost cam sarac, dar spre final a fost superb. Nu imi pare rau ca am iesit din casa. A fost putina inghesuiala, dar m-am asteptat mai ales ca am vazut ca spre dupa-amiaza a inceput sa se stringa lumea. Pina la urma a fost frumos si acum de 1 Decembrie”, a concluzionat Florin Mircea. “Noi sintem din Arad si am ramas special pentru artificii. Nu mai stam la concert, dar nu am putut pleca pina cu ne-am bucurat de Ziua Romanilor. De fapt pentru asta am venit. Au fost foarte frumoase artificiile”, a incheiat Aurel Toma. ConcertLa concertul de muzica usoara, publicul a fost, asa cum era de asteptat, format in mare majoritate din tineri. Nu au lipsit insa oamenii iesiti la plimbare si ajunsi in zona scenei. “Nu aveam de gind sa stau la concert, dar m-am plimbat si am auzit muzica. Imi place ca se cinta melodii de-ale noastre”, a spus Ileana Maxim in timp ce pe scena evolua Gino. “Am venit din Sebes pentru Directia 5. Imi place tare mult si am tinut sa fiu prezent neaparat la un astfel de eveniment. M-am bucurat tare mult cind am auzit ca vor veni la Alba Iulia”, a declarat Felicia Popa. “Este bine ca se promoveaza muzica romaneasca. Am vazut ca sint si multe formatii locale si asta este bine. Ar fi pacat ca la Ziua Nationala sa ascultam tot felul de manele de doi bani in loc sa ne bucuram de ceea ce avem mai bun. Pina acum mi-a placut”, a marturisit si Cristian Dedu. Una peste alta, se poate spune ca programul serii de 1 Decembrie a salvat impresia unui Zile Nationale sarace si marcate de campania electorala. 

Vinde pina la Craciun

Patronul Rapidului, George Copos, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, ca a ajuns la un acord din toate punctele de vedere cu omul de afaceri Lutz Stache pentru a-i ceda clubul giulestean si sustine ca tranzactia se va incheia pina pe 15 decembrie. “Pina pe 15 decembrie totul se va incheia, ne-am inteles din toate punctele de vedere. Totul e terminat din partea mea, am rezolvat toate problemele. Acum, totul depinde de domnul Stache si de cum se va misca el. Nu imi va plati decit un leu pentru Rapid”, a spus Copos. Oficialul sustine ca imediat dupa ce va ceda in mod oficial clubul nu va mai ocupa decit functia de “muncitor” la Rapid. Negocierile dintre George Copos si grupul de investitori germani condusi de Lutz Stache au inceput la mijlocul lunii august, iar primul termen pentru finalizarea tranzactiei era fixat in urma cu citeva saptamini, insa totul a fost aminat. Totusi, surse oficiale din cadrul gruparii bucurestene au precizat, pentru NewsIn, ca discutiile dintre Copos si Stache sint doar o stratagema a patronului giulestean pentru a se implica cit mai putin din punct de vedere financiar la echipa, iar pentru german o campanie de promovare a imaginii in Romania. 

Campionatul National de Karate

Municipiul Alba Iulia a gazduit recent Campionatul National al Federatiei de Karate Nipon Budo România, organizat de catre clubul Gemina DBP prin ing. Danciu Dumitru 6 dan, ing. Baluta Simion 5 dan si ing. Fleser Silviu 4 dan. La aceasta competitie au participat 170 de sportive din toata tara, concursul fiind desfasurat pe categorii de vîrsta si centura. Judetul Alba a fost reprezentat de catre Clubul Gemina DBP Alba Iulia si sectiile din Cimpeni si Abrud, conduse de sensei Pripon Viviana 4 dan. Sprtivii Clubului Gemina DBP au obtinut urmatoarele locuri: *LOC IKOVACS GEORGE (Alba Iulia); NICOARA OCTAVIAN (Alba Iulia); DANCIU DELIA (Alba Iulia); NICOARA EMANUEL (Alba Iulia); IANCU ANDREI (Alba Iulia); VLADARCIUC ECATERINA (Cimpeni); ANCIU CRISTINA – doua locuri I (Alba Iulia) *LOC IIKOVACS GEORGE (Alba Iulia); NICOARA OCTAVIAN (Alba Iulia); LUNG EMANUEL (Alba Iulia); IANCU ANDREI (Alba Iulia); SOCACIU LARISA (Alba Iulia); LAZEA ANDRI (Cimpeni); ONET ROXANA – doua locuri II (Alba Iulia); DOBRA SILVIU (Alba Iulia); BOGLEA NICOLAE – doua locuri II (Alba Iulia); ROMANAS AMALIA (Alba Iulia); PRIPON CATALIN (Abrud)*LOC IIISOVRE ANDREI (Alba Iulia); RISTEIU ALEXANDRU (Alba Iulia); IANCU MARCEL – doua locuri III (Alba Iulia); IANCU ALIN (Alba Iulia); PETROVIC SUZANA (Cimpeni); MARC VALENTIN (Alba Iulia); ONET ANCA (Alba Iulia); BUSTAN MIRCEA (Alba Iulia)* Clasamentul pe cluburi:1.GEMINA D.B.P ALBA IULIA-89 puncte2.PETROM KARATE TICLENI-88 puncte3.SCORPION SLATINA—78 puncte 

"Ii fac cadou infringerea!"

Vitor Tiago de Freitas “Vitinha” este convins ca Unirea nu va avea un meci usor duminica cu Gaz Metan, dar spera ca cele trei puncte sa ramina la Alba Iulia. “Trebuie neaparat sa batem Mediasul, sa adunam 16 puncte, altfel ne va fi foarte greu sa nu retrogradam. Ne asteapta un meci dificil. Mediesenii au incasat 10 goluri in ultimele doua partide (n.r. 2-6 cu Timisoara, respectiv 1-4 la Rapid) si cred ca vor veni la Alba Iulia sa cistige, pentru a demonstra ca ultimele esecuri au fost intimplatoare. Mi-as dori sa mai adunam in cele doua etape ramase, cu Gazul si Pandurii, cel putin patru puncte”, a declarat portughezul imprumutat pina la vara la Alba Iulia, de la CFR Cluj.Vitihna crede ca principalul pericol al mediesenilor il reprezinta prietenul sau, brazilianul Eric de Oliveira, mijlocas ce isi va sarbatori ziua de nastere simbata. “Cu siguranta va fi o motivatie pentru el, faptul ca isi va aniversa ziua de nastere. Ii urez la multi ani, dar sper sa nu fie foarte fericit dupa meci si sa cistigam. Ii ofer cadou u tricou sau orice altceva, insa trei puncte nicioadata”, a declarat jucatorul de 23 de ani. Vitinha, fundaS Unirea Alba Iulia„Sper ca publicul sa vina la meci in numar cit mai mare, sa ne sustina si sa fie alaturi de noi”Gazul nu a mai batut Alba de trei aniEchipa mediesena a obtinut ultima victorie in fata Unirii in sezonul 2006-2007, cind a invins pe teren propriu, scor 1-0, in Liga a II-a. In sezonul urmator, Alba avea sa cistige ambele partide, cu acelasi scor, 3-2, meciurile avind loc tot in esalonul secund. Gaz Metan a luat ultima data puncte la Alba Iulia in toamna anului 2005, cind a invins cu 1-0. 

Miscari in clasamentul IFFHS

Echipa Steaua, fosta cistigatoare a Cupei Campionilor Europeni, este pentru a doua oara consecutiv cel mai bine clasata formatie din Romania in ierarhia mondiala a cluburilor, intocmita de Federatia Internationala de Istorie si Statistica a Fotbalului (IFFHS). Gruparea din Ghencea a inregistrat o urcare de noua locuri in clasament si are un total de 151 de puncte, la egalitate cu TSKA Moscova, dar inaintea unor cluburi precum Atletico Madrid sau Lazio Roma, grupari ce sint situate pe pozitia 53. CFR Cluj este urmatoarea formatie din Liga I in topul intocmit de IFFHS, ardelenii fiind clasati pe locul 73, cu 136 de puncte. FC Vaslui a urcat cinci locuri in ierarhia IFFHS, pina pe locul 109, cu 115,5 puncte. FC Timisoara a coborit semnificativ in clasament, de pe locul 97 pina pe locul 113, cu un total de 113,5 puncte. Campioana Romaniei, Unirea Urziceni, a inregistrat o ascensiune importanta in ierahia mondiala a cluburilor, de pe locul 166 pina pe pozitia 118, cu 111 puncte. Dinamo a urcat trei pozitii in ierarhia IFFHS, pina pe locul 128, cu 106,5 puncte. FC Brasov este ultima formatie romaneasca din clasamentul IFFHS, ardelenii avind un total de 74,5 puncte, care ii claseaza pe locul 256, cu o ascensiune de 49 pozitii in top. 

Franta nu mai este cap de serie

FIFA a decis ca Franta, campioana mondiala din 1998 si finalista din 2006, sa nu fie inclusa in urna capilor de serie pentru tragerea la sorti a grupelor Campionatului Mondial din 2010. Cele opt echipe nationale capi de serie sint gazda Africa de Sud (desi are cea mai slaba clasare FIFA dintre toate cele 32 de participante!), Italia, detinatoarea titlului, alaturi de Argentina, Brazilia, Anglia, Germania, Olanda si Spania. FIFA a precizat ca urnele valorice au fost alcatuite in functie de clasamentul pe luna octombrie 2009. In urna a doua se vor afla echipele din Asia (Australia, Japonia, Coreea de Nord si Coreea de Sud), cele din zona Americii de Nord, Centrale si din Caraibe (Honduras, Mexic, Statele Unite) si Oceania (Noua Zeelanda). In urna a treia se gasesc formatiile din Africa (Algeria, Camerun, Coasta de Fildes, Ghana, Nigeria) si America de Sud (Chile, Paraguay, Uruguay). Echipele nationale din Europa se vor afla in urna a patra. Acestea sint: Danemarca, Franta, Grecia, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia si Elvetia. Gazda Africa de Sud va ocupa automat pozitia A1, iar ceilati capi de serie vor fi plasati in grupele de la B la H, pe prima pozitie. Vor fi respectate si criteriile geografice, ceea ce inseamna ca doua tari din aceeasi confederatie nu vor fi in aceeasi grupa, cu exceptia celor din Europa, unde pot fi cel mult doua in aceeasi grupa. Maradona - persona non-grataPresedintele Comitetului de Organizare al Campionatului Mondial din 2010, Danny Jordaan, a afirmat, ieri, ca selectionerul Argentinei, Diego Maradona, nu poate asista la tragerea la sorti pentru ca este suspendat. Presa din America de Sud a scris ca este posibil ca selectionerul Argentinei sa fie prezent in sala ca invitat al unei televiziuni, pentru a comenta viitorii adversari ai echipei sale. Selectionerul argentinian a fost suspendat de FIFA la 15 noiembrie pentru doua luni, dupa injuriile pe care le-a adus dupa meciul cu Uruguay. “Maradona este o mare personalitate, dar nu poate asista la tragerea la sorti, deoarece trebuie respectate anumite reguli”, a spus Jordaan. Acesta a precizat ca Diego Maradona poate intra fara probleme in Africa de Sud, dar a mentionat ca stie faptul ca selectionerul vrea sa fie prezent la ceremonie. “El nu este suspendat doar pentru meciuri amicale, ci din toate activitatile care au legatura cu fotbalul. Nu se pune problema ca el sa fie prezent la tragerea la sorti. Nu stiu ce se va intimpla daca va veni”, a spus si secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, care a adaugat ca a anuntat delegatia argentiniana ca Maradona nu are dreptul sa asiste la eveniment. Tragerea la sorti a grupelor Campionatului Mondial din 2010 va avea loc miine, in Cape Town.  

Campioana ghinioanelor

Campioana CSU Asesoft Ploiesti a pierdut, marti seara, pe teren propriu in fata formatiei belgiene Belgacom Liège, scor 72-73 (46-39), in grupa E a Eurochallenge, la baschet masculin. Campioana Romaniei a avut un inceput de meci foarte buna avind un avans maxim de 12 puncte la inceputul sfertului al doilea. In final, echipa belgiana a recuperat avantajul si cu toate eforturile lui Catalin Burlacu, cel mai bun jucator al echipei, Asesoft a facut cu greu fata. Dupa ce Burlacu a fost eliminat pentru cinci greseli personale, la scorul de 72-71, Rashard Griffiths a ratat doua aruncari libere, iar Adrian Banks de la oaspeti a reusit un cos de doua puncte dintr-o pozitie laterala, cind mai erau doar trei secunde de joc. Scorul n-a putut fi modificat si Asesoft a pierdut al doilea meci in grupa la diferenta minima, dupa esecul din Rusia, 73-74 cu Enisei Krasnoiarsk. Marcatorii echipei ploiestene au fost Burlacu (21), Griffiths (15), Hargove (13), Burleson (9), Kebengele (5), Carutasu (4), Cepulis (3), Blidaru (2). De la belgieni, cei mai buni marcatori au fost Banks (19), Thomas (17) si Green (15). In celalalt meci al grupei, Enisei Krasnoiarsk - BC Donetk 90-128. In clasament, conduce Donetk (4 p), urmata de Belgacom (3 p), Enisei (3 p) si Asesoft (2 p). Altfel, in grupa C a Cuei Europei Centrale, Elba Timisoara a fost invinsa in deplasare de Arkadia Lions (Austria), scor 69-71 (30-34). In primul meci din grupa, timisorenii au cistigat pe teren propriu cu 96-81 in fata echipei maghiare KK Nyreghaza. 

Putin mai bine pentru Cluj

CFR Cluj si Dinamo incearca, astazi, sa-si valorifice ultimele sanse pentru a ramine in cartile calificarii si inaintea ultimei etape din grupele Europa League. Sperantele sint reduse pentru amindoua, dar o bruma in plus de sanse apartine feroviarilor clujeni, nu pentru ca ar avea posibilitatea de a pierde puncte pe parcurs, ci pentru ca au mai multe variante de calificare fata de Dinamo. Ambele echipe romanesti sint condamnate sa cistige meciurile ramase, numai ca formatia din Cluj poate spera la ultima runda, indiferent de rezultatul celuilalt meci de astazi. Echipa antrenata acum de italianul Andrea Mandorlini se duce la Copenhaga fara Mara si Traoré (eliminati in ultima partida, cu Sparta Praga disputata pe Gruia) si trebuie sa cistige un meci care nu este deloc simplu. In aceeasi grupa, se mai disputa partida PSV Eindhoven si Sparta Praga. Daca “electronistii” olandezi se impun, obtin calificarea, iar CFR va avea in ultima etapa, un oaspete cu sacii in caruta. Pe de alta parte, Sparta se poate incurca in ultima etapa cu danezii, care ar avea si ei firave sperante. Daca Sparta cistiga la Eindhoven, ar ramine un meci decisiv la Cluj intre reprezentantele Romaniei si Olandei, in care clujenii sint din nou obligati la victorie. Un egal in meciul de la Eindhoven ar impune ceferistilor o victorie la doua puncte diferenta, ceea ce este nu este simplu. Toate aceste calcule sint valabile doar daca CFR se impune in Danemarca, altfel echipa ardeleana spune adio Ligii Europa.Dinamo are un meci relativ mai usor, pe teren propriu, cu Sturm Graz si n-ar fi chiar asa o mare problema sa-l cistige. Durerea mare este ca este foarte posibil sa-l cistige degeaba, pentru ca mentinerea sanselor dinamoviste este legata indisolubil de victoria Galatei in partida cu Panathinaikos. Meciul se disputa la Istanbul, turcii s-au impus in partida de la Atena, dar sint deja calificati si, in consecinta, mai putin motivati. Numai in cazul victoriei gazdelor in ambele partide ale grupei F se mai poate vorbi de sanse. Daca excludem, din bun simt, varianta unor scoruri fluvii, ar rezulta ca Dinamo trebuie sa cistige in ultima etapa la Atena cu orice scor in afara de 1-0, pentru a contracara victoria elenilor obtinuta la Bucuresti cu exact acest rezultat. Utopii? Vom vedea astazi si, in ultima instanta, peste doua saptamini. Clasamentul grupei F1. Galata 4 3 1 0 11-3 102. Panath. 4 3 0 1 4-3 93. Dinamo 4 1 0 3 2-8 34. Sturm 4 0 1 3 1-4 1Clasamentul grupei K1. Eindhoven 4 2 2 0 5-3 82. Sparta 4 2 1 1 7-5 73. Copenhaga 4 1 1 2 2-4 44. CFR 4 1 0 3 4-6 3Celelalte meciuri de astaziGrupa D (ora 22:05): FK Ventspils - Hertha Berlin, Sporting Lisabona, SC Heerenveen. Clasament: 1. Sporting - 10 p; 2. Hertha - 4 p; 3. Heerenveen - 4 p; 4. Ventspils - 3 p. Grupa E (22:05): Fulham - TSKA Sofia, AS Roma - FC Basel. Clasament: 1. Basel - 9 p; 2. Roma - 7 p; 3. Fulham - 5 p; 4. TSKA - 1 p. Grupa J (20:00) : Sahtar Donetk - Club Bruges, FC Toulouse - Partizan Belgrad. Clasament: 1. Sahtar - 12 p (calificata); 2. Bruges - 7 p; 3. Toulouse - 4 p; 4. Partizan - 1 p. Grupa L (20:00): Austria Viena - Athletic Bilbao, Werder Bremen - Nacional Madeira. Clasament: 1. Werder - 10 p (calificata); 2. Bilbao - 7 p; 3. Nacional - 2 p; 4. Austria - 2 p.  

Dragos Bucur, selectionat Shooting Stars

Dragos Bucur este unul dintre cei zece actori europeni selectionati sa participe la programul Shooting Stars, ce are loc în perioada 13 - 15 februarie 2010, în cadrul Festivalului International de Film de la Berlin (11 - 21 februarie). Shooting Stars reprezinta o initiativa europeana ce are drept scop promovarea celor mai talentati tineri actori europeni ai anului, carora le faciliteaza întilnirea cu ceilalti membri ai bransei (actori consacrati, regizori si producatori de renume). Cei zece finalisti din 2009 au aparut, în total, în nu mai putin de 28 de filme (fara a pune la socoteala scurtmetrajele sau productiile de televiziune) si, din ipostaza de noi ambasadori ai cinematografiei europene, au fost prezenti la diferite festivaluri de film si au participat la mai multe ateliere internationale de actorie. Dragos Bucur este cel de-al treilea român, dupa Maria Popistasu (2007) si Anamaria Marinca (2008), selectionat în cadrul acestui prestigios program international. Motivatia jurului pentru nominalizarea lui Dragos Bucur a fost: “Actorul ne aminteste de cintaretul vrajitor din Hamelin, cel cu fluier fermecat. El se dedica cu atita intensitate interpretarii, încit publicul nu are de ales si trebuie sa-l urmeze. Cu enorm de multa precizie, el da viata conflictelor interioare ale personajelor sale si efectul este fascinant”. 

Tom si Katie mai vor un copil

Actorii Tom Cruise si Katie Holmes au declarat recent ca îsi doresc pentru anul 2010 un al doilea copil. Cei doi actori, care au sarbatorit recent a treia aniversare a casatoriei, au declarat ca a sosit timpul sa îsi mareasca familia si sa îi ofere fetitei lor, Suri, un frate. Un bun prieten al cuplului a declarat pentru revista americana OK!: “Ea (Katie Holmes - n.r.) nu mai simte ca ar fi doar doamna Cruise. A redevenit ea însasi. Ea si Tom (Cruise - n.r.) au anumite divergente de opinii uneori, însa în sinea lor se iubesc foarte mult. Asta este tot ceea ce conteaza”. 

Ultimele zile de viata ale Mariei Tanase

Si-a dorit toata viata sa devina mama, insa destinul a fost neindurator. Cu toate acestea, doamna muzicii populare romanesti a cunoscut, la Caransebes, o tinara cintareata, Minodora Nemes. A mers cu ea in mai multe turnee, iar intr-unul, aflind ca fata de 17 ani face parte dintr-o familie fara posibilitati a intrebat-o daca nu vrea sa se mute cu ea la Bucuresti. „Am cerut permisiunea parintilor mei. Legal nu m-a infiat, dar m-a adoptat”, a declarat Minodora, acum in virsta de 68 de ani. Venita din America, femeia pe care Maria Tanase o prezenta peste tot ca fiind fiica ei, a vorbit la emisiunea lui Catalin Maruta, despre cea care a avut grija de ea si i-a deschis mai multe usi, dar si despre ultimele clipe din viata celei supranumita Edith Piaf a romanilor. „In 1963, in luna mai, intr-un turneu, a trecut prin Timisoara. Mama mea naturala, care era la Hodoni, a venit sa o vada. Si i-a zis: «Nu-i telefona Minodorei sa-i spui ca nu ma simt bine». Nu vroia sa afle sotul ei”, a declarat fiica adoptiva a interpretei. In turneu, vedeta a inceput sa se simta rau. Fumatoare inraita, interpreta a fost lovita necrutator de un cancer la plamini. „A venit acasa si a fost internata in trei locuri, la trei spitale. Primul lucru pe care l-a facut a fost insa sa spele podeaua. Era o femeie foarte curata. Ultimul popas a fost la Spitalul Fundeni. Dar la celelalte trei, medicii au constatat ca nu mai pot face nimic pentru ea. Cu toate acestea, a fost vesela cu toata lumea, cu asistentele, dar in ziua cind a simtit ca se apropie de final, a spus dimineata: «Fetelor, a venit timpul sa plec»”, si-a continuat povestirea Minodora. Tot ea a fost cea care i-a indeplinit si ultima dorinta a marii stele a muzicii populare romanesti. „M-a trimis acasa, aveam o vaza cu petale de trandafiri, culese din gradina parintilor ei. Mi-a zis sa ii fac o perna din petalele acelea. Dupa ce a murit, perna aceea i-am pus-o sub cap. La spital, era internata si cintareata Cornelia Teodosiu, sotia compozitorului Temistocle Popa: «Coana Maria, nu te ingrijora, o sa fie bine». Insa ea a simtit ca urmeaza sa moara si ca nu se mai face bine”, a completat fiica adoptiva. Marea iubireClery Sachelarie a fost singurul barbat cu care Maria Tanase a vrut sa isi uneasca destinul. Mosier, magistrat si patron de restaurant, Clery si-a pierdut toata averea la pariuri. Cu toate acestea a continuat sa o farmece total pe privighetoarea Carpatilor. 22 de ani i-a stat alaturi, pina cind vedeta a plecat dintre noi. Mult mai in virsta decit cintareata, barbatul a inchis ochii la toate aventurile Mariei Tanase. Sirul povestilor cu siguranta insa nu se vor opri aici. Ele vor continua mereu, pentru ca dincolo de averea pe care ne-a lasat-o, Maria Tanase a fost o sursa inepuizabila de povesti de viata. Care vor dainui peste timp, pina cind cineva se va decide sa le scoata la iveala. 

Scrisoare deschisa a Mariei Basescu

Maria Basescu a transmis ieri o scrisoare deschisa in care sustine ca sotul sau, Traian Basescu, nu a fost niciodata agresiv cu propriii copii si nici cu vreun alt copil si catalogheaza filmuletul din campania electorala din 2004 care a aparut in mass-media drept "neadevarat, trucat", demontind acuzatiile aduse presedintelui.     "Depun marturie ca sotul meu nu a fost niciodata agresiv cu fiicele noastre si nici cu vreun alt copil. Dar, dincolo de a-i tine parte lui Traian Basescu, gasesc inacceptabil, ca mama, sa introduci copilul din film in mizeria alegerilor si sa ii distrugi viata. Pentru acest lucru, domnule Geoana, oricite scuze v-ati cere, nici o mama nu va va putea ierta", afirma Maria Basescu in scrisoarea deschisa.Cititi integral scrisoarea aici.

"Jucatorii mei ar avea loc in Liga 1"

In ciuda inconstantei din campionat, antrenorul are incredere in echipa pe care o pregateste si sustine ca nu va renunta la nici un fotbalist deocamdata. "Luati individual, jucatorii mei ar putea face fata la orice echipa din prima liga din primele zece formatii. Echipa are potential si putem creste si mai mult in joc, dar trebuie rabdare si timp. Am jucatori valorosi, ii vad la antrenamente si ii vad in meciuri. Din pacate, in acest tur ne-am lovit de fel si fel de probleme, cum ar fi suspendarile sau accidentatii. Si daca nu ai dubluri pe post, asa cum s-a intimplat si la noi, atunci intervin problemele in joc. Nu am nici o lista a jucatorilor care pleaca, nici nu se pune problema acum. Vom vedea in pauza ce vom face. Daca se va renunta la unul sau la altul, se va renunta in functie de viitoarele transferuri pe care le vom face. Trebuie sa vedem intii pe cine putem aduce, iar apoi sa discutam despre plecari", a spus Dulca pentru monitorul. Universitatea Cluj va sustine simbata, de la ora 11, ultimul joc al turului de campionat, urmind sa evolueze pe teren propriu in compania echipei Minerul Lupeni. Si de aceasta data, "U" se confrunta cu indisponibilitati, Nitu si Machado fiind suspendati. Meciul va fi transmis pe sport.ro.

De neinvins in Europa

Lawrence a fost in verva in meciul impotriva cehilor de la ProstejovInfrinti in ultima etapa din Divizia A de rivalii de la Sibiu, clujenii sperau sa-si repare imaginea in fata propriilor suporteri in meciul cu BL Prostejov. Motivati la maximum, "studentii" au inceput in forta jocul si au fost mai exacti sub panou, in timp ce oaspetii s-au aflat intr-o permanenta cursa de urmarire. Astfel, primul sfert s-a incheiat cu 24-15 pentru formatia lui Marcel Tenter. In continuare, cehii au incercat sa revina si au echilibrat raportul de forte din teren, cistigind sfertul al doilea cu 21-20. La pauza, clujenii intrau cu 44-36 si sperau sa mentina diferenta pentru a nu avea emotii spre final. Echilibrul a persistat si in sfertul al treilea, adjudecat la limita de "U", 20-19, dar si in ultima parte a meciului, cind oaspetii s-au apropiat amenintator la 72-66 si 79-73. Tenter a cerut un time-out inspirat si le-a taiat elanul adversarilor, care au pierdut cu 81-73. Pentru "U" Mobitelco au marcat: Krstanovic 20 de puncte, Silvasan 15, Lawrence 14, Cuic 13, Medvedj 9, Jocovic 6, Lapuste 2, Chetreanu 2. La oaspeti s-a remarcat Landry, cu 26 de puncte, el fiind urmat la puncte de Veikalas 10, Prasil 9, Slezas 8, Skibniewski 7, Chan 6, Toth 3, Hyzy 2 si Krakovic 2.    Mai buni ca AlbacompAntrenorul clujenilor, Marcel Tenter, s-a declarat multumit de rezultat, apreciind ca formatie ceha este superioara celeilalte echipe din grupa, Albacomp Székesfehérvár: "A fost un meci foarte greu, echipa din Cehia este una foarte organizata, cu jucatori de valoare. A trebuit sa ne adaptam noi la stilul lor. Nu stiu daca sintem favoriti dupa acest meci, mai sint partide de jucat, tratam fiecare meci cu seriozitate. Fata de echipa din Ungaria, Prostejov este mult mai buna, mult mai organizata", a spus Tenter, citat de site-ul clubului.     Reamintim ca in prima partida din CEBL "U" Mobitelco a invins in deplasare pe Albacomp cu 90-78.

Henry da socoteala la FIFA

Atacantul francez care a facilitat calificarea echipei nationale a Frantei la Campionatul Mondial de anul viitor dupa un hent impotriva Irlandei va fi chemat in fata Comisiei de Disciplina a FIFA. Anuntul a fost facut chiar de presedintele forului suprem, Sepp Blatter.     Henry a recunoscut dupa meci ca a comis hent, fiind criticat dur de catre presa, care a comparat gestul sau cu "Mina lui Dumnezeu" a lui Maradona, din semifinala cu Anglia, de la Campionatul Mondial din 1986.  Federatia Irlandeza de Fotbal a propus FIFA sa îi ofere un loc suplimentar la CM 2010, pe motiv ca a fost dezavantajata de arbitri, dar subiectul a fost respins categoric de oficialii forului mondial. Blatter a adaugat ca FIFA va analiza posibilitatea introducerii probei video pentru stabilirea deciziilor corecte în cazul fazelor controversate. Presedintele a mai anuntat si ca UEFA este multumita de brigazile formate din cinci arbitri folosite în Liga Europa, iar acestea vor fi utilizate si sezonul viitor, pina în finala.    D. S.

Banii de sosete inflameaza spiritele in penitenciare

Gardienii asteapta restul de bani cuveniti pe echipamente, altfel ameninta cu greva generalaMarul discordiei dintre sindicalisti si mai marii ANP si ai MJLC il reprezinta fondul pentru echipamente platit pe anul 2008 si inca restant pe 2009, fond care le ajunge gardienilor doar pentru achizitionarea de "sosete".     Banii, circa 90 de lei de caciula, i-a lasat fara replica pe gardienii din penitenciare, care au decis sa puna piciorul in prag si sa reaprinda flacara protestului, ce arde mocnit din iulie 2009. "Noi am cerut doar sa fim considerati egalii politistilor cind vine vorba de aceste sume de echipamente, dar se pare ca nimeni nu ne-a bagat in seama", a transmis aseara Dan Matedan, lider sindical al Penitenciarului de Maxima Securitate Gherla.     De altfel, seful Sindicatului National al Lucratorilor din Penitenciare (SNLP) considera suma de 90 de lei extrem de necesara in privinta achizitionarii de sosete pentru anul viitor. "Promitem ca la anul vom avea totusi sosete noi. Pentru ca mai mult decit un set de sosete nu am fi reusit sa achizitionam cu acei bani. Pentru 2 ani este cam putin", afirma presedintele SNLP, Stefan Teoroc.    ANP le da cu tiflaIn replica, directorul ANP, Ioan Bala, le-a transmis sindicalistilor sa isi puna nemultumirile in cui, el dind asigurari ca ANP a platit salariile restante, prime de vacanta, o parte din orele suplimentare si, astfel, nu exista conditii pentru intrarea in greva generala. Cel mai probabil, problema "sosetelor" se va incheia in zilele urmatoare ori prin declansarea grevei generale in sistemul penitenciarelor ori prin primirea si restului de bani pentru "sosete".

Concurs de orientare pe final de an

AJO Cluj, As PRO Orientare si CS Vointa Cluj organizeaza pe data de 6 decembrie Cupa Mosului 2009 la orientare pe picioare, concurs ce va avea loc in padurea Faget, zona Dumbrava. Organizatorii anunta ca cei dornici de a participa la intrecere o vor face pe propria raspundere. Inscrierile se fac pina astazi, ora 20, fie la telefon - 0264.411.160, 0723.678.857 (Pavel Gligor), fie pe email - cluj_vointa@yahoo.com, ajocluj@gmi.ro. Altfel, va prezentam lista cistigatorilor clujeni ai Cupei TaMi, desfasurata la finele lunii noiembrie: Mircea Rachita (categoria M20, CS Vointa Cluj), Gyorgy Szabolcs (M21, CS Transilva-Vointa Cluj), Tokes Arpad (M35, CS Transilva Cluj), Prezensky Tamas (M16, CS Transilva Cluj), Matyas Zoltan (M40, CS Transilva Cluj), Boer Kincso (F16, CS Transilva Cluj), Boer Boglar (F40, Pro Orientare Cluj), Bogya Gergo (M12, CS Transilva Cluj), Puskas Ferencz (M50, CS Transilva Cluj), Capras David (M65, CS Transilva Cluj), Matyas Eszter (F12, CS Transilva Cluj), Simon Krisztina (F60, CS Compass Cluj).    D. S.

"Sa iti fie rusine, Dinu Patriciu!"

Presedintele Traian Basescu a prezentat ieri seara, la sediul de campanie, avizul Institutului National de Expertize Criminalistice care arata ca filmuletul este trucatPresedintele Traian Basescu a facut public, ieri seara, continutul concluziilor avizului solicitat Institutului National de Expertize Criminalistice cu privire la caseta in care aparea lovind un copil la un miting electoral din 2004 de la Ploiesti.     "Inregistrarea contestata contine elemente de editare computerizata in sensul alterarii integritatii, nu este autentica si nici nu reprezinta o copie realizata cu acuratete a unei inregistrari autentice", a afirmat Traian Basescu, citind din avizul INEC. "Se pare ca unii incearca sa cistige alegerile prezidentiale prin realizarea unor falsuri si prin minciuna", a aratat presedintele.     "Dincolo de concluziile avizului, am si eu - cu permisiunea dumnevoastra - o concluzie: Sa iti fie rusine, Dinu Patriciu!", a spus Traian Basescu, in finalul declaratiei de presa.    De ce a cerut Basescu un aviz de la INECPresedintele Traian Basescu a solicitat, luni, 30 noiembrie, Institutului National de Expertize Criminalistice un aviz de specialitate prin care sa se stabileasca daca imaginile din campania electorala din toamna anului 2004, de la Ploiesti, difuzate de ziarul "Gardianul" si preluate de posturile TV, contin urme de interventie tehnica in sensul modificarii integritatii.     Ziarul "Gardianul" si trustul "Realitatea" sint in posesia avizului de la Institutul National de Criminalistica, prin care li se face cunoscut, in mod stiintific, faptul ca acel filmulet este trucat, insa lasitatea, lipsa de responsabilitate ii face si pe unii, si pe altii sa nu faca public rezultatul avizului dat de Institutul National de Criminalistica", a declarat Traian Basescu in 30 noiembrie, explicind de ce a cerut expertiza INEC.    Patriciu, chemat in instantaPresedintele a aratat ca va folosi avizul INEC, care are 18 pagini, in procesul impotriva lui Dinu Patriciu.     Procesul, in care presedintele Traian Basescu solicita despagubiri de la omul de afaceri Dinu Patriciu si de la societatea care editeaza ziarul "Gardianul", va incepe pe 21 aprilie 2010, la Judecatoria sectorului 1 al Capitalei. In actiunea depusa la Judecatoria sectorului 1, Traian Basescu cere despagubiri in valoare de 1 leu, pentru ca imaginea sa ar fi fost vatamata prin difuzarea unei filmari in care este aratat cum ar lovi un copil, la un miting electoral la Ploiesti, in 2004. Presedintele Traian Basescu a anuntat inca din 28 noiembrie ca ii va da in judecata pe omul de afaceri Dinu Patriciu si cotidianul "Gardianul". "Pentru minciuna si trucarea unor filmari, il dau in judecata pe Dinu Patriciu si cotidianul «Gardianul». Fac acest lucru pentru ca au prezentat un film trucat. Inainte de orice, cred ca presa care a introdus in circulatie un film trucat ar trebui sa raspunda in mod elementar la citeva intrebari. In primul rind, daca inainte de a introduce filmul in circuitul public, acest film a fost verificat la Institutul National de Expertiza", a spus atunci Traian Basescu.

Presedintii sectiilor de votare, instruiti

Presedintii si loctiitorii birourilor electorale ale sectiilor de votare au fost convocati ieri la o sedinta de instruire pentru turul doi al alegerilor prezidentiale, care va avea loc in data de 6 decembrie. La intilnirea care a avut loc la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj-Napoca au fost prezenti si judecatorii Biroului Electoral Judetean Cluj, reprezentanti ai Autoritatii Electorale Permanente - Filiala Nord-Vest, reprezentanti ai Institutiei Prefectului judetului Cluj si ai Directiei Judetene de Statistica.    M. O.

Nokia ar putea renunta la divizia de telefoane mobile

Conducerea Nokia nu exclude varianta vinzarii diviziei de telefoane mobile, in contextul in care producatorul lucreaza in prezent din greu pentru a se transforma intr-un furnizor de servicii de Internet mobil, scrie publicatia "Total Telecom". De altfel, directorul de marketing al Nokia, Anssi Vanjoki, a declarat ca, in acest moment, compania demareaza planuri prin care sa se repozitioneze radical in piata telecom. "De la existentul producator de telefoane mobile, Nokia va deveni un furnizor de solutii de Internet. Sint foarte optimist ca va deveni o companie mai puternica in urma acestei transformari", a declarat Vanjoki, citat de revista germana WirtschafysWoche. Hon Hai, cel mai mare producator taiwanez de componente pentru telefoanele mobile, ar putea fi un posibil candidat pentru fabricile de telefoane ale Nokia, anunta cotidianul chinez "Economic Daily".    A. D.

Basescu si Geoana, astazi, fata in fata

Cei doi candidati ramasi in cursa prezidentiala pentru turul al doilea - Traian Basescu, sustinut de PDL, si Mircea Geoana, candidatul PSD^PC - se vor afla fata in fata, in aceasta seara, in cadrul unei dezbateri electorale organizate de Institutul de Politici Publice, la Palatul Parlamentului. Stabilirea acestei "confruntari" electorale nu a fost usoara, in conditiile in care Traian Basescu a acuzat ca "Geoana fuge de dezbateri". Cele doua staff-uri electorale au stabilit, initial, o dezbatere pentru miercuri, 2 decembrie, dar aceasta a fost aminata in urma discutiilor cu reprezentantii IPP. Conform organizatorilor dezbaterii de astazi, cei doi candidati vor discuta aproximativ doua ore si jumatate. Dezbaterea va avea loc la Palatului Parlamentului si va fi moderata si de aceasta data de jurnalistul Robert Turcescu.

Basescu, sprijinit de liderii europeni

Liderii Partidului Popular European si ai Grupului PPE in Parlamentul European, Wilfried Martens si Joseph Daul, si-au exprimat increderea cu privire la rezultatele din turul II al alegerilor pentru un nou mandat de Presedinte al Romaniei: "Presedintele Traian Basescu a dovedit ca are dorinta de schimbare a Romaniei si stie sa se lupte pentru ideile europene, dovada fiind chiar rezultatul recentului referendum". "Partidul Popular European apreciaza, de asemenea, eforturile constante ale Presedintelui Basescu pentru modernizarea statului, combaterea coruptiei la nivel inalt si aplicarea egala a legii in Romania", au adaugat cei doi lideri. "Presedintele Traian Basescu, candidat ghidat de interesul national, este solutia responsabila in perioada de criza economico-financiara pe care Romania o traverseaza. Dorim sa incurajam o participare masiva a romanilor la vot si de asemenea ii incurajam sa opteze pentru Traian Basescu", conchid cei doi lideri europeni.

Hainutele create de Zina Surprizelor, la Cluj

Fanii Andreei Marin, dar si clujenii care au bebelusi au la dispozitie si la Cluj colectia "Violet by Andreea Marin Banica", precum si prima carte din colectia "Albumele Andreei", "Pretuieste viata", la hipermarketul Carrefour de la Polus Center. Colectia de hainute include o inovatie pe piata din Romania, un body extensibil special creat pentru pielea sensibila a celor mici, "cu chilotel extensibil, elastic si in zona dintre picioruse, atit in latime, cit si in lungime, o idee simpla care are, insa, avantaje ce fac mult mai usoara viata copilului, implicit si a mamei", potrivit reprezentantilor Carrefour. "Noul produs vine in intimpinarea a trei probleme cu care se confrunta parintii din toata lumea, oferind solutia pentru: confortul copilului - chilotelul elastic se muleaza perfect pe scutecul si corpul micutului; evitarea iritatiilor pielii fine a bebelusului, o mare problema inainte, mai ales ca el nu poate exprima, inca, ce il necajeste; economie pentru parinti, pentru ca nou-nascutul creste in ritm rapid in primele luni de viata si masura hainutelor trebuie schimbata in permanenta: acest body cu chilotel extensibil poate fi folosit mai mult timp, marimea fiind ajustabila", sustin acestia. De asemenea, Irina Schrotter, creatoarea care a pus in practica ideea divei de la Surprize, a mai lansat cu acest prilej o colectie de haine pentru botez, rochite dantelate pentru fetite, vestute, camasi, pantaloni asortati, pardesie, accesorii pentru fiecare tinuta in parte. Inovatiile nu se vor opri aici, la Carrefour fiind deja programate lansari ale unor subcolectii precum "Ingerasii Violet si prietenii lor, gazele", "Animalele VIOLET", "Plantele cu ochisori" si altele, fiecare colectie avind povestea si campania ei.

Traian Basescu, sustinut de PCM

Filiala Cluj a Partidului Civic Maghiar (PCM) il va sustine pe Traian Basescu in turul doi al prezidentialelor. Decizia a fost luata in urma unei intilniri dintre presedintele PCM Cluj, Csep Sandor, Simion Csaba, presedintele executiv al PCM Cluj, si vicepresedinte la nivel national al partidului si presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda. In urma discutiilor purtate s-au stabilit modalitatile concrete de sustinere a presedintelui Traian Basescu la nivel judetean pentru turul doi al alegerilor, urmind ca in viitor sa fie identificate si alte forme de colaborare, se arata intr-un comunicat de presa transmis de PDL Cluj.    M. O.

Doua biserici clujene, vizitate de hoti

Biserica ortodoxa Sfintul Proroc Ilie de pe strada Tirnavelor din Cluj-Napoca a fost sparta de persoane ramase inca necunoscute. Potrivit informatiilor de la fata locului, hotii au fortat o usa de acces aflata in spatele bisercii si au intrat in magazinul bisericesc, prin tavanul de rigips. Cei doi au furat banii din incasarile magazinului, circa 40-50 de lei, si mai multe cruciulite de argint. Cu toate acestea, pagubele sint destul de insemnate, avind in vedere stricaciunile cauzate de hoti in incercarea de a patrunde in lacasul de cult. Se pare ca obositi de la efortul depus pentru a intra in biserica, cei doi hoti au golit cafetiera din biserica, inainte de a se face nevazuti.     Tot luni noapte a fost fortata si intrarea in Biserica Sfintul Ioan Botezatorul de pe strada Fabricii. Hotii nu au putut insa intra in lacasul de cult si s-au multumit sa sparga doar unul dintre geamurile de termopan.     "In acest moment se investigheaza ambele evenimente", a declarat Gina Pop, purtatoarea de cuvint a Inspectoratului de Politie a Judetului Cluj.     "Inainte de toate ne punem problema securitatii in locurile publice, pentru ca cele doua biserici se afla in zone circulate, nu sint ferite de public", a declarat Bogdan Ivanov, purtatorul de cuvint al Mitropoliei Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, facind referire la cresterea infractionalitatii pe raza tarii si, implicit, a Clujului.

Impozitele locale se pot plati inclusiv in Ajunul Craciunului

Astfel, in data de 24 decembrie, programul de incasare de la ghiseele din Piata Unirii nr. 1 va fi intre orele 8.30-14, iar ghiseele de incasare din cadrul primariilor din cartierele Manastur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Marasti si Somesni vor fi deschise de la ora 8 pina la ora 13. In perioada 25 decembrie 2009 - 5 ianuarie 2010 se vor putea achita la Posta amenzile de circulatie si alte taxe locale fara debit (taxe pentru eliberarea actelor de identitate, taxe pentru inmatriculare, taxe de examinare pentru obtinerea permiselor auto, taxe notariale, taxe judiciare de timbru). In perioada mai sus mentionata activitatea cu publicul va fi intrerupta la ghiseele municipalitatii datorita operatiunilor necesare inchiderii anului fiscal 2009. Programul de incasare a impozitelor va fi reluat in data de 6 ianuarie 2010, atit la sediul din Piata Unirii nr. 1, cit si la ghiseele de incasare din cadrul primariilor de cartier din Manastur, Zorilor, Grigorescu, Iris, Marasti si Someseni si la oficiile postale.    M. O.

"La toti le-am spus nu"

"Eu cind spun ca nu intervin la nimeni, vorbesc serios", afirma presedintele Traian BasescuPresedintele Traian Basescu a declarat ieri dimineata, intr-un interviu pentru Realitatea FM, ca liderul PSD Adrian Nastase si liberalul Ludovic Orban i-au cerut sa intervina pentru a le "rezolva" problemele in justitie.     "Pot sa va spun ca Adrian Nastase a venit la mine acasa in prima parte a mandatului, de asemenea Ludovic Orban a venit la mine cind a avut accidentul. (…) Nastase voia sa gasim o solutie ca sa inchidem dosarul (dosarul Termopanelor de la imobilul din strada Zambaccian, n.r.)", a explicat presedintele interesul liderului PSD. "Daca va nega, o sa am toate probele (…) am inregistrarea de la registrul de intrari tinut de SPP", a intarit Basescu.     Despre vizita lui Orban – ministru al Transporturilor in Guvernul Tariceanu la acea vreme – Basescu spune ca acesta voia sa stie daca sistemul de supraveghere video al Palatului Cotroceni filma si trecerea de pietoni atunci cind a avut accidentul. "Voia sa continue minciuna ca n-a lovit copilul", a sustinut Traian Basescu.     De asemenea, presedintele a declarat ca i-au mai solicitat astfel de favoruri Dinu Patriciu si Sorin Rosca Stanescu, "vizita care este de notorietate".     "La toti le-am spus nu", a sustinut Traian Basescu, aratind ca "acest sistem era normal inainte de mandatul meu (…) Eu cind spun ca nu intervin la nimeni, vorbesc serios".     Seful statului a aratat ca omul de afaceri Arpad Paszkany nu i-a cerut sa intervina, dar ca "multi imi trimit memorii, insa eu nu pot tine documentele la mine mai mult de 30 de zile. Le trimit la institutiile de care tin".     "Pentru Romania este esential sa reformam statul, pentru ca altfel avem putine sanse sa avem resursele financiare pentru investitii (…) In lipsa reformarii statului, avem putine resurse pentru edicatie si sanatate", a explicat Traian Basescu.     Referindu-se la justitie, presedintele a conchis ca "daca vor intra in functiune noile coduri, se vor simplifica foarte mult procesele".

Criza "rationalizeaza" Craciunul

1.500 de lei este suma stabilita de romani pentru cheltuielile de Craciun si Revelion in acest an, ceea ce reprezinta cam jumatate fata de bugetul alocat anul trecut.     Potrivit studiului realizat de firma de cercetare de piata Mednet in marile orase din tara, bugetul mediu al romanilor alocat pentru sarbatorile de iarna din acest an este de 1.524 de lei, suma ce reprezinta, pentru jumatate din cei intervievati, cam jumatate din bugetul de anul trecut. Totodata, potrivit studiului, romanii vor cheltui circa 500 de lei pe produse alimentare, restul de 1.000 de lei urmind sa fie dati pe cadouri si ornamente de sezon.     Din cauza sumelor mult mai mici de bani de care dispun, o buna parte din romani va trebui anul acesta sa renunte la bradul de Craciun, dar si la alcool, dulciuri si la cadourile scumpe, mai arata studiul. Astfel, circa 70% dintre cei chestionati au spus ca vor renunta la ornamentele pentru pomul de Craciun, peste 56% dintre ei nu vor mai cumpara brad, iar prajiturile si cozonacii vor lipsi de pe mesele a aproape 33% dintre romani. In schimb, majoritatea nu vor renunta la carne, legume si fructe, pe care insa le vor achizitiona mai ieftin sau in cantitati mai mici.     Studiul a fost realizat telefonic, pe un esantion reprezentativ pentru Bucuresti si orasele cu peste 100.000 de locuitori, in perioada 16-23 noiembrie 2009.

Doua noi hoteluri sub franciza Hilton

Proprietarul hotelului Hilton Sibiu, Nicolae Minea, a declarat ca vrea sa construiasca doua noi hoteluri în Cluj-Napoca, pe care sa le opereze tot in franciza si tot sub brandul Hilton. Potrivit lui Minea, investitia in cele doua hoteluri din Cluj ar urca la peste 25 de milioane de euro, acestea urmind sa se adreseze segmentului business&corporate, in ciuda faptului ca, in cazul hotelului din Sibiu, proprietarul afacerii s-a reorientat spre segmentul leisure, ceea ce i-a adus un grad de ocupare peste media pietei în a doua jumatate a acestui an.    A. D.

Solicitari in timp record la finantarile nerambursabile

Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest a primit peste 60 de proiecte dupa numai prima saptamina de depuneri pentru ultimele doua surse de finantare disponibile prin Programul Operational Regional (POR).     Dintre acestea, majoritatea, respectiv 57 de proiecte, sint pentru sprijinirea dezvoltarii microîntreprinderilor (domeniul major de interventie 4.3), iar cinci proiecte sint pentru crearea, dezvoltarea sau modernizarea infrastructurii de turism (domeniul major de interventie 5.2). Pentru ambele domenii de interventie, depunerea de proiecte a început în 23 noiembrie.     Potrivit reprezentantilor ADR NV, cele 57 de proiecte depuse pentru dezvoltarea microîntreprinderilor solicita finantare nerambursabila de 32,33 de milioane de lei (aproximativ 7,66 de milioane de euro), în timp ce proiectele privind infrastructura de turism publica si privata solicita 81,76 de milioane de lei (aproximativ 19,39 de milioane de euro).     In cadrul domeniului de interventie 4.3 se finanteaza achizitionarea de tehnologii noi si sisteme IT, precum si construirea sau modernizarea spatiilor de productie sau a celor de prestare servicii, prin proiecte cu pina la 200.000 de euro valoare nerambursabila. Prin domeniul major 5.2 se finanteaza proiecte care vizeaza amenajarea obiectivelor turistice naturale, dezvoltarea turismului balnear, reabilitarea infrastructurii de agrement etc.

RCA cu 45% mai ieftin pentru soferii atenti

In cazul in care va fi adoptata propunerea lui Mircia Giurgiu, soferii "curati" vor obtine inca 35% la reducerea politei RCA pentru 2010Deputatul PDL Cluj Mircia Giurgiu a declarat ca va propune modificarea Normei privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.     Mircea Giurgiu doreste ca tarifele sa fie modificate astfel incit soferii care nu au avut anul acesta accidente rutiere sa beneficieze de o reducere de 45% a politei de asigurare RCA pentru anul 2010. In prezent, actul legislativ promovat de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) prevede o reducere pentru soferii care nu au fost implicati in accidente rutiere in cursul acestui an de numai 10%.     In schimb, deputatul clujean nu are nimic de obiectat cu privire la normele potrivit carora, in cazul in care un sofer a fost implicat anul acesta in doua sau mai multe accidente, el va plati pentru polita RCA tarife cu 45% mai mari. Masurile, destul de costisitoare de altfel, urmaresc responsabilizarea conducatorilor auto in trafic, in vederea reducerii numarului de accidente rutiere.    Care sint modificarile?Noile norme RCA pentru anul 2010, elaborate de CSA, au fost publicate in Monitorul Oficial la sfirsitul lunii trecute, respectiv in data de 27 noiembrie. Printre principalele modificari aduse actului normativ se regaseste si intrarea in vigoare, incepind cu 1 ianuarie 2010, a sistemului bonus-malus, acesta fiind structurat pe 14 clase de bonus si 8 clase de malus. "Istoricul" la volan a soferilor va putea fi verificat de catre asiguratori prin interogarea bazei de date CEDAM, implementata si mentinuta de CSA. Rolul acestei baze de date este acela de a oferi o evidenta centralizata a politelor RCA incheiate pe teritoriul Romaniei, la ea avind acces toate persoanele interesate de informatiile legate de existenta unei polite RCA pentru un anumit autovehicul.     Totodata, potrivit noilor norme, incepind de anul viitor, politele RCA vor fi emise in format electronic. In ceea ce priveste nivelul de maxim 15% al comisionului aplicat primelor incasate pentru politele RCA, acesta va ramine in vigoare pina la data de 1 iulie 2010, cind ar putea fi rectificat.     In ceea ce priveste pagubele materiale produse in urma accidentelor in 2010, limita minima de despagubire a fost fixata la 500.000 de euro, in timp ce pentru despagubirile acordate pentru vatamari corporale si deces, limitele de despagubire au fost stabilite la 2,5 milioane de euro.

A inceput Tirgul Cadourilor

Astazi incepe o noua editie a Tirgului Cadourilor, in cadrul centrului expozitional Expo Transilvania. Evenimentul are loc in perioada 3-13 decembrie si reuneste 135 de firme expozante, dintre care patru sint din Ungaria si una din Republica Moldova. Tirgul se desfasoara pe o suprafata totala de 5.000 mp si e deschis zilnic, intre orele 12 si 20. Vizitatorii pot participa si la o tombola, al carei mare premiu consta intr-un televizor LCD HD Redy 82 cm, LG 2100. Firmele expozante ofera spre vinzare produse precum bijuterii, cadouri pentru copii, suveniruri, produse alimentare, îmbracaminte, încaltaminte, cosmetice, decoratiuni, ornamente etc. In paralel cu Tirgul Cadourilor are loc si campania "Fii Bun si de Craciun!", initiata anul trecut, in cadrul careia clujenii sint asteptati sa doneze jucarii si carti pentru copiii din comunele Camarasu si Frata.    A. D.

Avalansa de concerte de sarbatori

Cercul Militar Cluj-Napoca va gazdui miine seara, de la ora 18, spectacolul de Muzica Populara "Un copil, un cintec, o speranta", organizat în scop caritabil. Va participa orchestra profesionista de muzica popular "Rapsodia Somesana ", condusa si dirijata de Marius Moldovan. Spectacolul va fi prezentat de prof. Victor Berce. Dintre solistii care vor evolua pe scena ii amintim pe Marinela Zegrean-Istici, Vasile Soporan, Adolfina Zegrean-Rotar, Felix Galan, Mariana Morcan, Alexandru Fagadar, Maria Lobont, Rares Zegrean-Istici, Crina Varga, Claudiu Ciotleus, Lucia Potra, Augustin Roman, Voichita Groza si Asociatia folclorica "Izvorasul". Biletele se pot cumpara din holul Cercului Militar, precum si de la sediul fundatiei (strada Magaziei, nr. 20). In colaborare cu "Habitat pentru Umanitate" Cluj, fundatia va realiza proiectul "Casa in care sa-mi cresc copilul", prin care se vor inalta locuinte pentru opt mame singure.    Andra si Holograf colinda la mallLa Iulius Mall Cluj va avea loc in aceeasi seara evenimentul "Vin sarbatorile, vin ofertele!". Pe linga reduceri, premii, artificii si colinde traditionale, clujenii vor avea parte aici de inaugurarea decoratiunilor de iarna, moment care va fi marcat de vedete, astfel ca Andra si Holograf vor cinta in zona pomului de iarna de la mall.    Hrusca vine cu Mos NicolaeLa Polus Center in seara de 5 decembrie va veni Mos Nicolae. Prichindeii de la gradinitele clujenilor ii vor demonstra de la ora 16.30 ca au fost cuminti si isi merita cadourile. Cei mici vor sustine un concert de colinde si la final vor primi cadouri. Colindele lui Emanuel Cirstea vor rasuna de la ora 18.30 in centrul comercial, dupa care va urma recitalul exceptional al lui Stefan Hrusca, aflat pentru a treia oara in ipostaza de invitat al serii lui Mos Nicolae la Polus. Cei care isi fac cumparaturile aici pina in 20 decembrie pot cistiga mii de premii, intre care un apartament de lux complet utilat si mobilat.

Guvernul Boc poate prezenta bugetul pe 2010

Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretul referitor la promulgarea Legii pentru completarea art. 26 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor, a informat Administratia Prezidentiala.     Camera Deputatilor a decis, pe 10 noiembrie, si, ulterior, Senatul, pe 11 noiembrie, modificarea articolului 26 din Legea privind organizarea si functionarea Guvernului, care va permite Cabinetului Boc, demis, sa prezinte in Parlament proiectul de buget pe anul 2010.     Modificarea vizeaza art. 26 al Legii 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului, astfel incit, in situatii exceptionale, un Executiv demis, dar inca in functie, pina la depunerea juramintului de catre un nou Cabinet, sa poata initia proiecte de lege pentru ratificarea unor tratate internationale si proiectele de buget de stat si al bugetului asigurarilor sociale de state.    Agerpres

Gripa inchide inca un liceu din Cluj

Liceul "Bathory Istvan" isi va relua activitatea abia saptamina viitoareInitial, s-a luat decizia suspendarii activitatii pentru o saptamina incepind de luni la doar trei clase, unde au existat cazuri suspecte, dar ulterior, pentru a preveni raspindirea infectiei cu virusul A/H1N1, conducerea unitatii de invatamint a hotarit incetarea cursurilor din intreaga scoala. "Luni, cei de la Directia de Sanatate Publica ne-au informat despre suspendarea cursurilor la trei clase de la Liceul «Bathory Istvan», in urma confirmarii unui caz de gripa porcina si a altor doua cazuri suspecte. Azi (ieri, n.r) am fost informati ca s-a luat decizia inchiderii scolii pina luni, din motive de preventie a raspindiri virusului de tip A/H1N1", a explicat pentru monitorul inspectorul scolar general, Anca Hodorogea. Si la alte clase din unitati diferite cursurile au fost oprite: "La mai multe scoli din Cluj au fost suspendate de saptamina trecuta cursurile la cite o clasa. Este vorba de Scoala «Ion Creanga», Liceul teoretic «Eugen Pora» si Liceul teoretic «Onisifor Ghibu», dar acestea urmeaza sa-si reia activitatea in urmatoarele zile", a precizat Anca Hodorogea. Pe de alta parte, in ultimele 24 de ore, la nivelul judetului Cluj, nu a mai fost confirmat nici un caz de gripa de tip A/H1N1. In schimb, la nivelul tarii s-au inregistrat alte doua decese, numarul total al cazurilor fatale ridicindu-se, astfel, la cinci.    A inceput vaccinareaReprezentantii DSP ne-au informat ca la nivelul judetului Cluj a inceput distributia vacinului catre medicii de familie pentru gripa sezoniera. Cei care vor fi vaccinati sint persoanele virstnice de peste 65 de ani, in numar de 69.000. In ceea ce priveste distributia vaccinului impotriva gripei de tip A/H1N1, produsul Institutului "Cantacuzino" - Cantgrip - a ajuns in spitalele clujene (69.750 de doze), pentru vaccinarea personalului medical. In aceste zile vaccinul va fi distribuit si medicilor scolari pentru a incepe vaccinarea elevilor cu virste cuprinse intre 16-18 ani si a studentilor. Reprezentantii DSP reamintesc populatiei ca acest vaccin nu este obligatoriu, dar este extrem de recomandat.

Daruri de Craciun pentru amariti

Asociatia Umanitara Hilf-Ro le va face o bucurie de Craciun celor 230 de batrini si bolnavi din unitatile de îngrijire la domiciliu (Spitex) pe care le detine în Apuseni, daruindu-le pachete cu alimente. De simbata si pina marti, fiecare persoana asistata primeste, astfel, cite un pachet consistent in valoare de mai bine de 90 de lei, cu alimente de baza (zahar, faina, ulei, orez), pateuri, dar si dulciuri, portocale, detergent si sapunuri. În cadrul aceleiasi valori, cei 30 de suferinzi de diabet din cele 10 unitati de îngrijire la domiciliu ale Asociatiei au primit, în loc de zahar si ciocolata, produse alimentare specifice acestei afectiuni. Efortul financiar al asociatiei se ridica la mai mult de 20.000 de lei, bani primiti din sponsorizari de catre Hanspeter Adank, presedintele Hilf-Ro. "Acesta continua sa se implice în activitati caritabile, intensificindu-si sprijinul acordat în mod direct oamenilor nevoiasi prin cele 10 unitati de îngrijire la domiciliu sustinute exclusiv de Asociatia Umanitara Hilf-Ro, pe care o conduce", au precizat reprezentantii asociatiei.

Tirg de Arta de Craciun

Lucrarile unor mari maestri clujeni, precum Aurel Ciupe, Theodor Harsia, Nagy Istvan, ale artistilor Scolii de la Baia Mare (Pittner Oliver, Ferenczy Valar, Jandi David), ale unor importanti graficieni sau artisti de talie internationala, precum Victor Vasarely, pot fi admirate incepind de miine la Tirgul de Arta de Craciun. Evenimentul este organizat de Galeria Quadro (str. Napoca, nr 2-4, etaj I, ap. 64) si doreste sa largeasca oferta galeriei, "adaugind pieselor de referinta ale artei din Transilvania o gama variata de lucrari de mici dimensiuni, foi grafice si fotografii", potrivit spuselor organizatorilor. "Astfel, tirgul se adreseaza atit colectionarilor, cit si iubitorilor de arta în cautarea unor cadouri unice de sarbatori", adauga acestia. De asemenea, cu aceasta ocazie sint prezentate în premiera aranjamentele florale de Craciun, realizate de florista Hotelului Four Seasons - Gresham Palace din Budapesta, Patrick Reka Noemi. Pe linga atmosfera eleganta si calda de sarbatori pe care clujenii iubitori de arta o pot gasi aici, galeria mai ofera in aceasta perioada reduceri avantajoase pentru achizitionarea unui numar mai mare de lucrari. Tirgul de Arta de Craciun este deschis intre 2 si 22 decembrie, exponatele pot fi admirate zilnic, intre 12 si 19, iar gazdele isi asteapta oaspetii "cu drag si cu un vin fiert".    F. T.

Proiect pentru practica a 300 de studenti

Astazi se lanseaza oficial la Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca proiectul POS DRU/22/2.1/G/25544 Programul de Practica in Management de Proiect "Jacques Delors" - fundament al tranzitiei de la sistemul de educatie la viata activa. Valoarea totala a proiectului este de 1.806.335 de lei, fiind cofinantat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul sustine practica specializata în management de proiect pentru 300 de studenti din cadrul Facultatii de Studii Europene a UBB, în perioada 2009-2011. Lansarea are loc de la ora 10, in sala "Jean Monet" a institutiei.    F. T.

Avansati in grad de 1 Decembrie

Ioan Pacurar, seful Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj, a fost avansat de 1 Decembrie in gradul de chestor al Politiei Romane. Pacurar a primit distinctia in cadrul unei ceremonii organizate la Bucuresti. De Ziua Nationala a Romaniei, si seful IPJ Prahova si cel al IPJ Bihor au fost avansati in gradul de chestor. Circa 80 de ofiteri ai Ministerului Administratiei si Internelor au fost promovati de 1 Decembrie prin decret prezidential sau ordin ministerial, printre acestia aflindu-se si seful IGPR, seful DGIPI, seful DGA, seful Serviciului de Evidenta a Persoanelor etc.     Totodata, colonelul Vasile Somlea, seful Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Cluj, a fost avansat cu aceeasi ocazie la gradul de general de brigada. Presedintele Traian Basescu a semnat pe 30 noiembrie si deciziile de pensionare a judecatoarei Eleonora Gheta de la Curtea de Apel Cluj si a vicepresedintei aceleiasi instante, Gabriela Purja.    A. D.

Doua oferte pentru blocurile ANL

Doua firme s-au aratat ieri interesate de licitatia organizata de municipalitate in vederea atribuirii unui contract de servicii pentru realizarea unei expertize si a unui studiu de fezabilitate pentru obiectivul de investitii "Construire blocuri de locuinte pentru tineri destinate inchirierii prin ANL pe amplasamentul situat in municipiul Cluj-Napoca, pe strada Ghimesului f.n.".     Cea mai mica oferta financiara a venit din partea firmei Codproiect SRL, care a avansat suma de 14.000 de lei si un termen de executie de 13 zile. La polul opus s-a situat firma Gradinstal SRL, care a cerut suma de 20.000 de lei si a propus un termen de executie de 15 zile. In urma finalizarii studiilor, care vor fi gata cel mai probabil in anul 2010, Primaria va sti cu exactitate cite blocuri ar putea fi realizate pe amplasamentul din zona cartierului Someseni, dar si care ar fi costul investitiei. Primaria mai are in derulare proiecte pentru construirea de locuinte pe strada Sighisoarei (56 de apartamente), strada Taberei nr. 2 - strada Tasnad nr. 10 (12 apartamente), strada Taberei nr. 4 (30 de apartamente) si Cojocnei nr. 97 (36 de apartamente).    M. O.

TIR-urile, afara din oras

Vehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone nu vor mai putea circula prin Cluj-Napoca, primele cartiere care scapa de cosmarul traficului greu fiind Zorilor si ManasturIn acest sens, a fost convocata pentru astazi o sedinta de indata a Consiliului Local in cadrul careia se va lua in discutie un proiect care interzice circulatia masinilor de mare tonaj pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca.     Proiectul prevede interzicerea totala a traficul greu in Cluj-Napoca, masinile de mare tonaj circulind la ora actuala pe trei directii: Oradea - Bucuresti (dus-intors), Bucuresti - Baia Mare, Bistrita (dus-intors) si Baia Mare, Bistrita - Zalau, Satu Mare (dus-intors). Cu toate acestea, pentru inceput, se va putea interzice accesul in oras doar al camioanelor care pot fi preluate de tronsonul de autostrada inaugurat in urma cu 2 zile, care tranziteaza mai multe strazi din cartierele Zorilor si Manastur. Potrivit estimarilor Politiei Rutiere a municipiului Cluj-Napoca, deschiderea segmentului de autostrada dintre Turda si Gilau va scoate din oras aproximativ 30% din traficul de tranzit. Astfel, in jur de 5.000 de autovehicule, dintre care peste 700 de camioane, nu vor mai fi nevoite sa treaca prin Cluj-Napoca.    Zorilor si Manastur, scapa traficul greu"O data cu finalizarea si darea in circulatie a unor drumuri, fie tronsonul Gilau - Cimpia Turzii din Autostrada Transilvania, fie centurile ocolitoare Vilcele - Apahida sau Bulevardul Muncii - Apahida, este necesara interzicerea vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone in municipiul Cluj-Napoca pentru descongestionarea traficului si reducerea efectelor masive provocate de traficul greu (poluare, vibratii, zgomot si distrugerea strazilor)", se motiveaza in referatul care insoteste proiectul de hotarire. In prima faza insa, vor scapa de cosmarul camioanelor doar locuitorii strazilor Bucium, Primaverii, Izlazului, Frunzisului, Observatorului si cei de pe Calea Turzii, tronson cuprins intre strada Observatorului si strada Buna-Ziua, TIR-urile care tranzitau Clujul prin aceste zone fiind acum preluate de tronsonul de autostrada. Dupa deschiderea circulatiei auto pe centura Vilcele - Apahida si pe varianta de ocolire a municipiului Cluj-Napoca pe zona de N-E - Bulevardul Muncii - Apahida, traficul greu va fi eliminat si de pe alte strazi din municipiu.     Amenzile pe care le pot primi soferii de camioane care vor intra in oras pot ajunge pina la 2.000 de lei. In vederea implementarii proiectului, va fi necesara revizuirea semnalizarii cu panouri rutiere prin amplasarea unor panouri de informare din care sa reiasa faptul ca in municipiu este interzis accesul vehiculelor cu o masa mai mare de 7,5 tone.

Evenimente 3-10 decembrie

vineri, 4 decembrie, Târg de tara in Turda     vineri, 4 decembrie, Târg de animale in Gilau     sâmbata, 5 decembrie, Târg de tara in Apahida     duminica, 6 decembrie, Târg de tara in Buza     duminica, 6 decembrie, Târg de tara si târg de animale in Iara     duminica, 6 decembrie, Târg de animale in Bontida     luni, 7 decembrie, Târg de animale in Negreni

Modernizarea agriculturii, o provocare pentru tarile nou aderate la UE

Dacian Ciolos a fost desemnat de presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, pentru a ocupa functia de comisar european pentru Agricultura. Ciolos va fi un fel de ministru al Agriculturii la nivel european, va conduce Politica Agricola Comuna si va gestiona unul dintre cele mai importante portofolii, care are alocat pentru 2010 circa 50 de miliarde de euro, aproape o treime din bugetul Uniunii EuropeneReporter: Care sunt provocarile care stau in fata viitorului comisar pentru agricultura, in general, si ale lui Dacian Ciolos, in special, in viitorul mandat?     Dacian Ciolos: In primul rand, este foarte asteptata o noua reformare a Politicii Agricole Comune, care sa ia in considerare noile realitati ale agriculturii si spatiului rural european intr-o Uniune Europeana cu 27 de state membre. Aceasta reformare este determinata si de provocarile deschiderii europene spre comertul international, dar si de schimbarile climatice, de asteptarile cetatenilor europeni in legatura cu protectia mediului si cu siguranta si calitatea alimentelor. In statele membre intrate in UE in ultimii ani, modernizarea agriculturii este in continuare o provocare.Care este semnificatia functiei de comisar pentru agricultura si dezvoltare rurala in Comisia Europeana din punctul de vedere al Romaniei ca tara membra?     Cred ca este, in primul rand, o recunoastere a ponderii Romaniei ca stat membru in cadrul Uniunii Europene, dar cred ca a fost si un fel de “pariu” al presedintelui Barroso, care si-a asumat nominalizarea mea pentru acest portofoliu, demonstrand ca si candidatii din noile state membre pot asuma portofolii importante la nivel european. Cred ca la fel ar putea fi interpretata si alocarea portofoliului important privind bugetul Uniunii Europene candidatului polonez.Care sunt sansele Romaniei si ale Poloniei - tari cu potential agricol deosebit - de a concura tarile cu traditie din UE?     Nu cred ca mai putem vorbi doar de o concurenta intre tari in cadrul Uniunii Europene. E mai degraba o concurenta intre unitati de productie, firme, etc. In UE vorbim de o piata comuna unde nu mai exista frontiere sau bariere intre producatorii si comerciantii din toate statele membre ce compun aceasta piata comuna. Romania si Polonia, ca si celelalte state membre, trebuie sa faca dovada competitivitatii produselor pentru a se impune pe piata. Sa fii competitiv inseamna sa realizezi produse care sunt cumparate de catre consumatori, fie datorita pretului scazut, fie datorita calitatilor lor specifice. Asta presupune investitii pentru cresterea productivitatii sau pentru cresterea calitatii produselor. Daca aceste investitii vor fi sustinute inteligent de catre guvernele nationale, folosind oportunitatile oferite de Politica Agricola Comuna, eu cred ca sunt sanse.Criza economica si financiara va afecta bugetul pentru Politica Agricola Comuna si implicit fondurile alocate tarilor membre pentru agricultura si dezvoltare rurala? Cum vedeti gestionarea acestui buget?     Nu atat criza economica si financiara ar putea afecta bugetul Politicii Agricole Comune, cat deciziile de a realoca fonduri altor politici comunitare. Aceasta discutie privind repartizarea bugetului UE pentru perioada de dupa 2013 va avea loc in perioada urmatoare. Nu as vrea s-o anticipez.Care este parerea dumneavoastra privind o mai buna absorbtie a fondurilor europene, imbunatatirea exporturilor de produse agroalimentare, cucerirea unor noi piete si valorificarea potentialului agricol al Romaniei. Care ar fi, punctual, sfaturile in acest sens?     Nu vreau sa mai dau sfaturi public nimanui, pentru ca nu cred ca asta ar folosi la ceva. Nici nu cred ca sunt in masura sa fac acest lucru. Sper insa, ca rezultatele activitatii in curs a Comisiei Prezidentiale pentru agricultura creata de presedintele Romaniei in acest an sa poata sa-si continue activitatea si in mandatul urmator de presedinte. Rezultatele activitatii acestei comisii ar putea fi utile viitorului guvern pentru a-si asuma politic o strategie multianuala pentru agricultura, alaturi de un plan de masuri pentru perioada pana in 2013, pana cand si bugetul european alocat agriculturii pentru Romania este deja cunoscut.    Agerpres

Sfantul Nicolae, facatorul de minuni

Mai intâi a stralucit prin vietuire calugareasca; iar pentru viata lui imbunatatita a fost facut arhiereu. Dar pentru ca sfântul propovaduia cu indrazneala credinta in Hristos a fost prins de mai-marii cetatii Lichiei, a fost batut si chinuit, apoi aruncat in temnita, impreuna cu alti crestini. Când marele si binecredinciosul imparat Constantin a ajuns, cu voia lui Dumnezeu, imparat al romanilor, au fost eliberati din legaturi toti cei inchisi si, odata cu acestia, si Sfântul Nicolae, care s-a dus in Mira. Nu dupa multa vreme a fost adunat de marele Constantin cel dintâi sinod de la Niceea, la care a luat parte si minunatul Nicolae.     Sfântul Nicolae a facut multe minuni asa cum arata Istoria vietii sale. A izbavit de la moarte pe trei barbati napastuiti pe nedrept. Pe când acestia erau in inchisoare au aflat de timpul când aveau sa fie omorâti si au chemat pe sfânt in ajutor; i-au pomenit si de binefacerile ce le facuse cu altii, cum izbavise de moarte pe alti trei barbati din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor si gata spre aparare, s-a aratat in vis imparatului si eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru ca a defaimat imparatului pe cei trei barbati, iar imparatului i-a aratat si i-a dovedit ca barbatii aceia sunt nevinovati si ca din pizma au fost pârâti ca au uneltit impotriva lui. Si asa i-a izbavit Sfântul Nicolae de la moarte.     Pe lânga acestea a facut inca si alte minuni. A pastorit dumnezeieste poporul ortodox si ajungând la adânci batrâneti, s-a mutat catre Domnul.     Multe, mari si preaslavite minuni a facut Sfintul Nicolae, pe uscat si pe mare, ajutând celor ce erau in primejdii, izbavind de inecare si scotându-i din adâncul marii la uscat; rapindu-i din robie si aducându-i la casele lor; izbavind din legaturi si din temnite, aparând de taierea de sabie si scapând de la moarte, apoi multora le-a dat tamaduiri: orbilor, vedere; schiopilor, umblare; surzilor, auz; mutilor, grai. Pe multi, din cei ce patimeau in saracia cea mai mare, i-a imbogatit, iar celor flamânzi le-a dat hrana.      Dar Sfântul Nicolae nici dupa moarte nu si-a uitat turma sa. Ca in fiecare zi face cu imbelsugare bine celor ce au nevoie si-i izbaveste de tot felul de primejdii si nevoi, Caci si acum, ca si atunci, Acelasi Dumnezeu lucreaza prin sfântul Sau minunile Sale cele fara de numar.

Calendar crestin ortodox

2 M Sf. Prooroc Avacum; Sf. Mc. Miropa; Sf. Solomon, Arhiep. Efesului (Post)      3 J † Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica; Sf. Prooroc Sofronie; Sf. Mc. Teodor, Arhiep. Alexandriei (Dezlegare la peste)      4 V † Sf. M. Mc. Varvara; Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la ulei si vin)      5 S † Cuv. Sava cel Sfintit; Sf. Mc. Anastasie; Cuv. Nectarie (Dezlegare la peste)      6 D †) Sf. Ier. Nicolae, Arhiep. Mirelor Lichiei (Dezlegare la peste)         Duminica a XXVII-a dupa Rusalii (Tamaduirea femeii gârbove); Ap. Evrei XIII, 17-21; Efeseni VI, 10-17; Ev. Luca VI, 17-23; Luca XIII, 10-17; glas 1, voscr. 4      7 L †) Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Arges; Sf. Ambrozie, Ep. Mediolanului (Dezlegare la peste)      8 M Cuv. Patapie si Sofronie; Sf. Ap. Tihic, Cezar si Onisifor (Dezlegare la ulei si vin)

?Oamenii politici trebuie sa faca echipa cu cetateanul de rand?

Alin Tise in cursul uneia dintre int?lnirile periodice cu cetatenii judetului ClujAlin Tise apreciaza pozitia presedintelui Traian Basescu, care, in mai multe randuri, si-a exprimat sustinerea pentru o descentralizare administrativa, care sa duca la posibilitatea ca fiecare zona sa isi gestioneze resursele pe care le produce.     Ziarul popular: Judetul Cluj este pe locul 2 dupa Bucuresti din punctul de vedere al contributiei la bugetul national, iar premierul Emil Boc a ajutat ca o parte din acesti bani sa se intoarca sub forma de investitii. A contat sprijinul pe care premierul l-a avut in Traian Basescu?     Alin Tise: Eu totdeauna am spus, lucru in care cred, ca a face politica si administratie intr-un mod eficient, este imposibil in afara unei echipe. Inevitabil se ajunge la blocaje in cazul in care nu se pun de acord toate sursele de finantare sau de vointa care pot ajuta eficient o comunitate. Din acest punct de vedere, pana la un punct, Clujul a avut o conjunctura favorabila, ceea ce a permis implementarea unor proiecte de anvergura, fapt care a dus judetul nostru acolo unde este el acum. Acest lucru nu ar fi putut fi realizat doar prin resurse proprii. Judetul nostru a avut de profitat de pe urma acestei echipe a Partidului Democrat Liberal, articulata de la nivelul administratiilor locale sau judetene, pana la nivelul Guvernului si a Presedintiei. Faptul ca o parte din banii pe care Clujul i-a dat bugetului central s-au reintors aici, datorita sprijinului premierului Emil Boc, nu inseamna altceva decat o reintoarcere la o politica de bun simt, conform careia o comunitate trebuie sa beneficieze de ceea ce ea a produs. Iar aici este un merit incontestabil al premierului care, pentru prima data, a tinut cont de aceste lucruri. Cat priveste pozitia presedintelui Traian Basescu, in mai multe randuri, acesta s-a exprimat fara echivoc in sensul sustinerii implementarii unei politici bazate pe o descentralizare administrativa care ar duce in final la faptul ca fiecare zona sa isi poata gestiona resursele pe care le produce.Cat de mult conteaza spiritul de echipa si sprijinul pe care demnitarii, politicienii si-l pot da unul altuia in beneficiul cetateanului?     Revin la ceea ce am spus. Cred in ideea de echipa. Echipa pe care o vad nu doar in ceea ce ii priveste pe demnitarii si politicienii partidului nostru. Aceasta echipa ar fi inutila fara realitatea unui adevarat parteneriat cu cetateanul. Un parteneriat care trebuie sa se ghideze dupa interesul public.Cum vedeti judetul Cluj in urmatorii ani, sub mandatul viitorului presedinte?     Noi vom incerca in continuare sa promovam, aici, acasa la noi, ideea slujirii interesului public. Fara o reintoarcere atat de necesara la agenda si lista de asteptari a cetateanului, nu se va putea realiza o politica si o administratie eficiente. Oricum, eu am convingerea ca si pe viitorul imediat clujenii vor avea sansa ca interesele lor sa fie promovate de aceeasi echipa care a facut deja atat de multe pentru ei.De ce il sustineti pe Traian Basescu?     Pe de o parte datorita faptului ca presedintele Traian Basescu a  asezat in centru politicilor pe care le sustine acele initiative care vizeaza modernizarea statului prin descentralizarea financiar administrativa. Avem nevoi de asta si avem nevoie de vocea Presedintelui pentru a o promova sau sustine. De asemenea, Traian Basescu a asezat politica externa a Romaniei intr-o zona de apropiere fara echivoc fata de democratiile occidentale si fata de noua constructie europeana. Or, noi trebuie sa ramanem aproape de Occident, de Europa si de valorile pe care acestea le promoveaza. Istoria ne-a dat suficiente exemple despre ce s-a intamplat acestei tari datorita unor orientari gresite din punctul de vedere al politicii externe. Si, nu in ultimul rand, eu il vad pe presedintele Traian Basescu ca o garantie a modernizarii societatii romanesti si un promotor al luptei deschise impotriva grupurilor de interese si a vechilor mecanisme sau practici care au capusat economia acesti tari si au produs atatea efecte negative intersului national, dar si celui al simplului cetatean.

Cum ne ajuta natura sa ne pastram sanatatea

“Toti spunem ca suntem sanatosi, daca ne intreaba cineva ce facem. De fapt nimeni nu se simte bine, pe fiecare il mai doare capul, il mai dor salele, dimineata se scoala mai greu, dar s-a obisnuit”, ne-a explicat Gheorghe Eisikovits, de la Green Option, un laborator de alimentatie dietetica si hrana vie din Bucuresti.      A fost unul din participantii la targul de terapii alternative Ecovita, desfasurat saptamana trecuta la Expo Transilvania. Potrivit specialistului, toate problemele marunte cu care din pacate ne obisnuim, provin “dintr-o boala mare a planetei noastre”. Mai precis, aerul este poluat, mancarea este nesanatoasa, iar stresul ne omoara pe toti. Pentru ca macar una din aceste probleme sa fie rezolvata, laboratorul a adus o solutie mai dura, greu de adoptat de catre fiecare din noi. “Mancam multi hidrati de carbon concentrati, produse rafinate, cu o incarcare glicemica mare, care toate ne afecteaza sanatatea. Alternativa cu care venim noi e cea dietetica, fiecare dintre retete e studiata si conceputa si studiata in asa fel incat sa aiba un raport optim intre nutrimente pe de o parte si pe de alta, o experienta din 15 ani in gastrotehnica ne-a ajutat sa dam gustul unor mancaruri traditionale unor preparate care sunt complet netraditionale”, a explicat Eisikovits.      Produsul cu care a facut senzatie la targ a fost aici varza a la Cluj: “Toti cei care au mancat astazi ar fi jurat ca are ingredientele traditionale, doar ca nu era calda. Totusi, este lipsita de grasimile saturate care sunt, poate, cele mai nesanatoase din alimentatia noastra”.     Fara carne!Un alt aliment combatut de nutritionistul de la Green Option a fost carnea slaba, recomandata de multi, insa cercetand cartile nutritionistilor adevarati a aflat ca pieptul de curcan, cea mai slaba carne, contine 27% grasimi saturate, “exact cele de care avem nevoie ca sa ne incarcam arterele si sa ne distrugem pana la urma sanatatea, incet, pe nesimtite, fara manifestari directe si acute”. Ca urmare, laboratorul a inlocuit carnea cu carne vegetala facuta de ei, cu acelasi raport proteine si grasimi dar vegetale si nu saturate. Solutiile propuse de Gheorghe Eisikovits au doua componente. Una este radicala: “Sa respecte doua principii de baza , sa nu manance produse care provin de la un animal sarcificat - e urat sa sacrifici un animal ca sa il mananci, si, stiintific, toxine intra in celulele musculare la sacrificare si intra in organism. Una peste alta, sa elimine carnea. A doua lege sa nu continue sa omoare si vegetalele prin prelucrare termica, adica sa manance legumele si fructele fara prelucrare termica. Gustul unei mancari este dat de condimente”.      Cealalta solutie, cea intermediara este regimul lacto-ovo-vegetarian, in care sunt excluse complet alimente cu o incarcare glucidica mare. “Din pacate inclusiv cartoful este interzis. In stare cruda e foarte sanatos, dar nu are gust bun, la fel si porumbul. Au hidrati de carbon. Chiar daca ne place, duce la ingrasare. Astea pot suferi si prelucrare termica, dar putina si la temperatura cat mai joasa”, a spus Eisikovits.     “Suntem sclavii traditiilor noastre”Problema cea mai mare e ca nu exista o oferta pe piata care sa dea celor care vor o nutritie optima, este convins specialistul bucurestean. “Suntem sclavii traditiilor noastre. Nu ca nu sunt bune, dar de copii suntem invatati ca grisul cu lapte si cu dulceata e un aliment sanatos, dar nu e, are o incarcare glucidica foarte mare, carne in fiecare zi, bine fiarta si prajita, in ulei, cu ceapa, si are ca rezultat o mixtura toxica”, este de parere Eisikovits. Totusi, el recunoaste ca in perioada de crestere este recomandat sa li se dea copiilor carne si sa se renunte la ea dupa varsta de 20-25 de ani. “Gustul si placerea mancatului nu sunt mostenite. Ne nastem doar cu instinctul de a ne hrani cu lapte de la sanul mamei. Suntem sclavii traditiilor culinare. Nu zic ca nu e bine; eu sunt un mare gurmand, imi placea gratarul, carnatii si caltabosii, dar le-am eliminat complet din alimentatie de ani buni”, ne-a marturisit Eisikovits.    Tratamente din fructeProdusele Flavin sunt realizate in Ungaria si au la baza extracte din fructe. “Avem un produs care se extrage din 7 fructe negre, sunt cam 13 germeni de diferite feluri cum ar fi de grau, ridichi sau sparanghel, pentru anumite boli”, a explicat Adriana Antal, reprezentanta a firmei. Cele mai multe sunt recomandate pentru prevenire, dar si pentru tratament. “Se poate trata si ulcerul, de exemplu cu germeni de broccoli, sau diabetul se poate mentine destul de bine cu un produs pe baza de germeni de varza. Mai avem medicamente pe baza de feral cu magneziu, cu argint coloidal sau aloe vera”, a mai explicat Adriana Antal.    Vindecari datorate extarctelor din plantePlantExtract, producator din Radaia, judetul Cluj, a venit la targul de la Expotransilvania cu produse homeopatice, gemoterapice si gemoterapice.Gemoterapia presupune substante realizate din parti tinere din plante cum ar fi mugurii ori semintele. Cei interesati pot alege dintr-o gama variata de extracte, aproximativ 60.      “Baza terapiei naturale e ce se folosea mai demult. Evident, acum se folosesc alte tehnologii, pentru purificare, extragere, recoltare si stocare dar in principiu isi au radacinile in traditia multor popoare”, ne-a explicat dr. Horatiu Gribovschi. Chiar daca sunt din plante si nu interactioneaza cu medicamentele, produsele nu se recomanda a fi utilizate fara discernamant, se recomanda consultarea unui medic. “Este preferabil, totusi, sa se consulte un medic inaintea inceperii folosirii oricarui tratament. Nu isi propun sa inlocuiasca medicatia alopata traditionala. Avem suficiente cazuri si studii clinice ale unor bolnavi care s-au vindecat de multe afectiuni. Chiar aici la stand am avut oameni care ne-au multumit ca existam. Din pacate, se recurge la astfel de remedii in ultima instanta, dupa ce au trecut prin diferite alte incerari, noi oferim aceasta alternativa. De la boli cardiovasculare, neurovegetative, ale aparatului digestiv”, a precizat specialistul. “Medicii sunt unii foarte receptivi, altii accepta si o practica mai mult sau mai putin, altii nu accepta. Nu intentionam sa schimbam mentalitati sau sa schimbam ce s-a invatat in scoala medicala, doar oferim aceasta alternativa”, a mai spus dr. Horatiu Gribovschi.     Nu prea avem apiterapeutiDe la Gorj au fost aduse pentru cateva zile la Cluj produse de apiterapie. Aceasta e o metoda naturala de tratament a bolilor cu apiterapice (produse naturale ale stupului fara nici o prelucrare, suplimente alimentare din acestea, sau in combinatie cu minerale, vitamine, orice altceva care pot da o substanta bioactiva).      “Este o metoda de tratare care foloseste prioritar produsele apiterapice si speram sa fie introdusa si in cursurile universitatilor de medicina si farmacie”, a declarat Vasile Andritoiu, apiterapeut, lector al Asociatiei Nationale pentru Terapii Complementare din Romania.      Produsele apicole contin toate produsele bioapicole cunoscute benefice, de la minerale la vitamine, glucide direct asimilabile. In afara de miere, stupul da si produse si mai valoroase cum ar fi pastura, polen, apilarnil, laptisor de matca, propolis si venin.     “Apiterapia trateaza toate bolile la care e buna farmacia, de la cele metabolice pana la bolile virale, bacteriene, disfunctii hepatice, splenice, afectiuni reumatismale si nu numai, in bolile autoimune, unde apiterapia poate face mai mult decat corticoterapia”, ne-a explicat specialistul.      Paleta bolilor e extreme de diversa, insa aceste suplimentele trebuie folosite in functie de boala, varsta sex, pentru ca pot face si mult rau persoanelor care isi fac automedicatie: “De exemplu, o persoana care are boala autoimuna si isi administreaza laptisor de matca. Acesta contine foarte mult gama-interferon, adica anticorpi. Cand creste numarul lor se poate stimula sistemul imun ca un vaccin, astfel incat sa se intoarca impotriva ta. Tot asa, in tumorile care au receptori estrogenici nu e bine sa se administreze laptisor de matca, deoarece contine o cantitate mare de precursori ai estrogenilor si creste tumora”.     Apiterapia fara analize minutioase de laborator e o greseala si pentru cel ce recomanda si pentru pacient. Este recomandata consultarea apiterapeutilor, insa acestia sunt foarte putini. “La Cluj nu sunt, iar la Gorj sunt doar eu si fiul meu, avem centru, laborator, cabinete si o sectie de cercetare. Avem succese, noi am predat si cursuri de terapie postuniversitare la Iasi. Cei care ar vrea sa faca asta nu au posibilitatea de a produce in laboratoare si nu vor nici sa iasa din oras, e o stiinta si munca foarte lunga si grea”, a explicat Vasile Andritioiu.

Film francez la Cinema Victoria

Printre cele noua filme care vor rula la Festivalul Filmului Francez se numara si ''La veritable histoire du chat botte''Thrillerul ''Lemming'', realizat in 2005, in regia lui Dominik Moll, cu actorii André Dussollier, Charlotte Rampling, Charlotte Gainsbourg si Laurent Lucas in rolurile principale, deschide astazi Festivalul Filmului Francez. Evenimentul va avea loc timp de 4 zile, timp in care vor rula pentru publicul clujean noua pelicule de succes, dintre care doua de animatie, dedicate copiilor, dar si serii de scurtmetraje.     Proiectiile includ productia "Chronopolis", o coproductie Franta-Polonia din 1982, semnata de regizorul Piotr Kamler, cu Michael Lonsdale in rolul protagonistului din orasul imens, pierdut in spatiu si ai carui locuitori imortali au ca unica ocupatie si placere fabricarea timpului. Celelalte filme care vor rula in festival sint ''Ricky'', ''La science de reves'', ''Black Moon'', ''La veritable histoire du chat botte'', ''7 ans'', ''Triage'' si ''Le voyage du ballon rouge''.    Atelier la CCFPeliculele destinate copiilor - ''La veritable histoire du chat botte'' ("Adevarata istorie a Motanului Incaltat") si ''Le voyage du ballon rouge'' ("Calatoria balonului rosu") vor rula miine si simbata. La Centrul Cultural Francez (CCF) din Cluj-Napoca se desfasoara, tot in cadrul acestui festival, intre 2 si 4 decembrie, un atelier de analiza a imaginii cinematografice pornind de la creatii francofone, sustinut de catre scenaristul francez Florent Darmon. Filmele sint subtitrate in limba romana.

Seara a salvat ziua

Impresia generala lasata de ziua de 1 Decembrie de la Alba Iulia a fost salvata de evenimentele programate aseara. Peste 15.000 de oameni au asistat la focul de artificii iar o marte parte dintre ei au stat si la concertul de muzica usoara. Chiar daca pe scena nu au urcat unii dintre cei pe care oamenii ar fi dorit sa ii vada, asistenta a aplaudat artistii iar aprecierile au fost pozitive.   

Aproape 70 de milioane de euro pentru Alba Iulia

  Proiectele administratiei locale din Alba Iulia pot aduce in visteria resedintei de judet aproape 70 de milioane de euro din banii europeni. Suma, care reprezinta bugetul local pentru doi ani, a fost, este si va fi folosita pentru derularea unor investitii publice importante. De retinut ca sapte dintre proiecte au fost deja aprobate spre finantare, alte cinci fiind in stadiul de evaluare sau pre-evaluare

Apel la reconciliere?

Intr-un moment cu o mare incarcatura politica, liberalii din Alba lanseaza un apel interesant dar greu de analizat. Prin vocea presedintelui filialei judetene, Teodor Atanasiu, liberalii isi cheama alaturi vechii colegi care au migrat la PD formind actualul PD-L. Mesajul a fost pus sub forma unui apel la reconciliere liberala, o ultima sansa pentru cei care impartasesc valorile liberalismului. Totusi, in actualul context, mesajul este interpretabil, iar adversarii politici vad in cuvintele lui Atanasiu un semn al disperarii care i-a cuprins pe oamenii lui Crin Antonescu