monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Strada inchisa temporar

  Soferii sibieni trebuie sa ocoleasca strada Independentei astazi, timp de doua ore. Aceasta, deoarece artera va fi inchisa traficului in intervalul orar 10.00 - 14.00, pentru a fi marcata corespunzator. In urma reconfigurarii acestei strazi, aici vor fi marcate aproximativ 70 de locuri de parcare. „Rugam soferii sibieni sa ocoleasca pe cat posibil aceasta strada in intervalul orar mentionat, pentru a evita blocajele in trafic", a declarat Daniela Costa, purtatorul de cuvant al Primariei Sibiu. De asemenea, tot astazi, la ora 13, va avea loc inaugurarea oficiala a strazii Nicolae Iorga. Aceasta strada a fost supusa unui amplu proces de reabilitare in ultimele luni. 

Mediesenii isi iau patinele

  Dupa cum au declarat reprezentantii Primariei Medias, patinoarul artificial, care va fi amenajat in Piata Corneliu Coposu, se va deschide astazi si va functiona pana la inceputul lunii februarie, spre deliciul celor care il vor vizita in numar cat mai mare, spera autoritatile. Acest patinoar artificial are o suprafata de 600 de metri patrati si va putea fi utilizat in runde de o ora si jumatate. Programul de functionare este intre orele 10.00 si 22.00, iar intre orele 10.00 si 13.00 accesul va fi gratuit pentru elevii medieseni. Autoritatile au mizat pe faptul ca elevii din municipiu vor fi atrasi catre patinoar, din moment ce beneficiaza de gratuitate in anumite intervale orare. Aceasta nu este, insa, sigura surpriza care li se pregateste. „Totodata, cu aceasta ocazie se va organiza si Bazarul de Craciun in Piata Corneliu Coposu. Aici vor fi asteptati toti mediesenii, dar si cei care vin in vizita in orasul nostru", a declarat Alina Stefan, purtatorul de cuvant al Primariei Medias    Neamtu promoveaza traditiaDe asemenea, primarul orasului Medias, Teodor Neamtu a marturisit ca, atat decizia de instalare a unui patinoar artificial, cat si cea de realizare a unui targ de Craciun, au fost luate pentru a-i aduce mai aproape pe medieseni de spiritul sarbatorilor. „Prin toate aceste evenimente pe care le organizam in aceasta perioada, imi doresc, practic, sa aducem spiritul sarbatorilor mai aproape de medieseni", a recunoscut primarul din Medias, Teodor Neamtu.     

Mort in propria casa

  Un barbat de 39 de ani din localitatea Vale a fost gasit decedat in propria locuinta de catre apropiati. Cand l-au gasit, omul nu mai avea puls, iar rudele au chemat de urgenta ambulanta. A fost insa in zadar, deoarece paramedicii au stabilit ca barbatul era mort de ceva timp. La fata locului au ajuns si politistii si medicul legist, care au demarat cercetarile pentru stabilirea cu exactitate a imprejurarilor in care a survenit decesul. Din primele cercetari s-a stabilit faptul ca victima nu prezenta urme de violenta, in cauza neexistand suspiciuni de omor. Cadavrul barbatului a fost transportat la Serviciul de Medicin Legala Sibiu in vederea efectuarii necropsiei si stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. Cercetarile sunt continuate de politistii din Saliste. 

Amenzi pentru angajatori

  Campania Nationala de identificare a cazurilor de munca nedeclarata in unitatile care desfasoara activitate in statiunile montane, afectuata de Inspectiei Muncii Sibiu s-a finalizat. In cursul lunii trecute au fost efectuate un numar de 183 controale, prilej cu care au fost dispuse 1.037 masuri si au fost aplicate 283 de sanctiuni contraventionale, din care 42 de amenzi in valoare totala de 119.000 lei si 241 avertismente. Neinregistrarea in termenul legal a contractelor individuale de munca, nedepunerea statelor de plata in termenul legal, nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptamanal  sau primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca, au fost doar cateva din abaterile pe care le-au sesizat inspectorii de munca. 

Sibienii, nemultumiti de Noul Tursib

Sibienii sunt nemultumiti de noua grila Tursib deoarece aceasta combina traseele unor autobuze, iar calatorii trebuie sa schimbe des vehicoleleDrumurile sibienilor prin oras au devenit un adevarat calvar de cand Tursib si-a schimbat traseele, si a scos din circulatie troleibuzele. Traseele actuale combina, practic, traseele vechilor autobuze. In plus, marile magazine Real si Promenada au renuntat la microbzele puse la dispozitie de firma Tursib. Abonamentele sunt eliberate pentru toate linile indiferent de perioada valabilitatii acestora. Incepand cu 15 noiembrie, autobuzele nu mai au, decat cu putine exceptii, vechile trasee. Si acestea sunt doar cateva din schimbarile pe care Noul Tursib le-a adus si care nu prea sunt pe placul sibienilor. Trasee modificate Acum, autobuzul 1 circula pe fostul traseu al autobuzului 17. Pleaca de la Cimitir inspre statia finala Obor, fara sa mai treaca pe la gara, asa cum erau calatorii obisnuiti. De pe fostul traseu 2 acesta preia strazile Rusciorului, Str. Lunga si Calea Surii Mari. Noul traseu A2 ajunge la gara, plecand de pe bulevardul Vasile Milea si de aici are acelasi traseu cu fostul A12 pana la Piata Cibin. La intoarcere acesta ia vechiul traseu la dus al lui A12, de la Piata Cibin pana la IRMES - Poliflex. Traseul autobuzului 5 ramane neschimbat, iar celelalte trasee de la 6 la 9 nu se mai regasesc in circuit. Traseele acestora au fost combinate cu traseele autobuzelor A10-A18 dupa cum urmeaza: autobuzul 10 a luat locul autobuzului 8, doar ca acesta de pe Calea Gusteritei opreste pe strada Podului in continuarea acesteia, ocolind zona strazilor Herny Coanda, Otelarilor, si Macaralei pe care mergea vechiul A8. La intoarcere are aproximativ acelasi traseu ca si la dus. Autobuzul 11 pastreaza vechiul traseu, in schimb noul A12 este cel care la intors pleaca din cartierul Lazaret, trecand pe strazile mai sus amintite. Autobuzul 13 ia locul lui T1 cu acelasi traseu neschimbat Gara - Muzeul Satului, doar ca noul A13 are statia finala la gara si nu in sensul giratoriu (Abatorului) iar A14 ia locul vechiului A91 in mare cu acelasi traseu. A15 pe acelasi traseu ia locul lui A41 cu statia finala la XXL. Pensionarii se plang O imbunatatire radicala aduc noile abonamente, care din 15 noiembrie sunt emise automat pe toate traseele, fara a se mai elibera pe una sau doua linii. Abonamentele pentru studenti si elevi se vand la jumatate din pretul unui abonament intreg. O angajata a firmei TAKATA si-a exprimat nemultumirea legata de o zona neacoperita de traseele profesionale din cartierul Tiglari precum si de aglomeratia din aceste autobuze, la orele diminetii. Pe de alta parte, doamna Margareta, angajata la SIMEA, s-a aratat multumita pe deplin atat de noile abonamente cat si de sistemul de legaturi pentru cei care sunt nevoiti sa circule cu autobuze pe mai multe linii. Nici sibienii de rand nu s-au acomodat cu noile trasee ale curselor Tursib. Cursele autobuzelor care nu isi mai respecta traseul la dus sau la intors ii intriga pe sibieni, in special pe calatorii de varsta a treia „nu se mai stie  unde sa te urci si unde sa te dai jos", a precizat o pensionara din Sibiu. Johannis indeamna la rabdare Primarul Sibiului, Klaus Johannis a marturisit ca sibienii vor trebui sa se obisnuiasca sa schimbe mai multe autobuze pana ajung la locul de munca. Aceasta, deoarece traseele actuale nu vor fi modificate cel putin cateva luni de acum incolo. „Sibienii sunt obisnuiti sa mearga tot orasul cu un singur autobuz, dar acum vor trebui sa schimbe mai multe autobuze pana ajung la destinatie. Am discutat cu cei din conducerea Tursib, care au propus aceasta schimbare de trasee si de ore, pe care am aprobat-o. Deocamdata, deci, nu se pot schimba traseele. Vom mai astepta cateva luni, pana vom vedea exact daca sibienii se acomodeaza sau nu cu noile trasee", a declarat primarul Johannis.   

Pericol de toxiinfectii

  Sibienii sunt expusi mai mult ca oricand unor eventuale toxiinfectii alimentare. Aceasta, deoarece in perioada sarbatorilor se cumpara si se consuma produse traditionale si, in special, preparate din carne de porc. Tocmai pentru a evita imbolnavirile masive, inspectorii sanitar-veterinari au intensificat controalele tematice in toate localitatile judetului, dar si in municipiul Sibiu. In colimatorul specialistilor se afla abatoarele autorizate sanitar-veterinar, dar si spatiile de depozitare sau de comercializare a produselor alimentare. Numai in ultima saptamana, s-au descoperit nereguli care ar putea pune consumatorii sibieni in pericol. In urma abaterilor, inspectorii au aplicat nu mai putin de sase amenzi, in valoare de 7.800 de lei. In atentia inspectorilor au fost patru unitati de comercializare si o unitate de panificatie, iar opt agenti economici au fost avertizati. Controalele din ultima saptamana au cuprins patru abatoare, sase unitati de procesare carne, 28 de carmangerii, zece depozite cu alimente, 12 unitati de tip hipermarket, 35 magazine alimentare, 16 unitati de panificatie, 24 unitati care comercializeaza legume si fructe, dar si alte produse alimentare de origine nonanimala. In total au controlate 135 de obiective. Atentie sporita Inspectorii au recunoscut ca unii operatori din domeniul alimentar comit abateri de la normele sanitar-veterinare si pentru siguranta alimentelor prin nerespectarea conditiilor de igiena si temperatura in spatiile de depozitare si prelucrare sau prin folosirea de ambalaje si mijloace de transport necorespunzatoare. Blamabila mai este si folosirea unor alimente nelotizate pe criterii de sortimente si de calitate, lipsa documentelor de conformitate care sa ateste originea si calitatea unor produse, cat si etichetarea necorespunzatoare a unor produselor alimentare. „In aceasta perioada este asigurat serviciul permanent de asistenta de specialitate, la sediul DSVSA si la unitatiile din teritoriu. Rugam populatia sa sesizeze situatiile deosebite la telefoanele 0269 - 223314 sau 0269 - 223069 si Fax 0269 - 223753, pentru a se lua masuri in consecinta", a declarat dr. Ioan Pentea, purtarorul de cuvant al Directiei Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu (DSVSA). 

Sunetul viorilor Stradivari ramane un secret

  Ar fi putut sa fie lemnul, lipiciul sau forma, dar expertii banuiau de mult ca adevaratul secret al faimoaselor viori Stradivari este de fapt lacul stralucitor. Dupa foarte mult ani de analizat mostre de lac prelevate de pe mai multe intrumente Stradivarius, cercetatorii francezi si germani au infirmat cea mai una dintre cele mai cunoscute teorii cu privire la constructia celebrei viori. Acestia au aratat ca maestrul Antonio Stradivari aplica pe viori doua produse simple, in atelierul sau din nordul Italiei: ulei si rasina de pin. Multi oameni de stiinta sustinea ca sunetul special al unei viori Stradivari ar putea fi dat de o calitate deosebita a lemnului, a lipiciului sau chiar din cauza unei solutii speciale care ucidea larvele unei insecte care obisnuia sa contamineze materiale lemnoase. Jean-Philippe Echard, un inginer chimist de la Muzeul de Muzica din Paris, a concluzionat dupa un studiu de patru ani: „Nu exista nici un indiciu care sa ne permita sa afirmam ca lacul influenteaza in vreun fel sunetul. Studiul a fost realizat pe cinci instrumente, patru viori si o veche viola (viola d'amore), construite de-a lungul a 30 de ani. Chimistii au analizat mostrele sub lumina infrarosie si au identificat doua straturi de lac aplicate de constructor. Acestia au determinat ca Stradivarius nu avea un ingredient secret, ci era pur si simplu un mestesugar desavarsit care adusese constructia de viori la rand de arta. 

Hitler a supravietuit

Hitler pare sa fie unul dintre cele mai controversate personaje ale secolului trecut, a carui fascinatie si mister nu au pierit incaIn mod surprinzator, cauza general acceptata a mortii lui Hitler, pe 30 aprilie 1945, este sinucidere prin impuscare si otravire cu cianura, situatie oarecum similara cu experimentul „pisica lui Schrödinger". Lipsa de informatii cu privire la destinatia finala a ramasitelor lui Hitler, precum si rapoartele confuze generate de metoda duala a sinuciderii, coroborate cu circumstantele evenimentului, au dat nastere zvonurilor ca Hitler ar fi supravietuit sfarsitului celui de-al Doilea Razboi Mondial.  Varianta oficiala Hitler a ajuns in buncarul sau pe 16 ianuarie 1945, iar pe 22 aprilie, dupa ce fortele sovietice au intrat in Berlin, a avut o cadere nervoasa, admitand pentru prima oara infrangerea. Tot atunci si-a exprimat pentru prima oara si intentia de a se sinucide, cerand doctorului sau sa ii recomande o metoda sigura. Acesta i-a recomandat o combinatie de cianura cu un glont in cap. In data de 29 aprilie se casatoreste cu Eva Braun si isi dicteaza testamentul. Pe 30 aprilie, cu trupele sovietice la doar 500 de metri de buncar, Hitler are o intalnire cu generalul Helmuth Weidling care ii propune o evadare din buncar, dar acesta nu ii da nici un raspuns. Mai multi martori aud o impuscatura in jurul orei 15.30, iar Hitler este gasit, in birou sau, impreuna cu Eva Braun, impuscat. Mai multi martori au afirmat ca cele doua cadavre au fost transportate la suprafata, stropite cu benzina si date foc. Bombardamentele ulterioare au acoperit resturile celor doi, de unde au fost dezgropate de armata rusa. Sfarsit pus sub semnul intrebarii In 1970, Serviciul de Contrainformatii a Armatei Rosii a exhumat resturile lui Hitler si le-a dat foc, cenusa aruncand-o in raul Elba. Au pastrat doar parti din craniu si mandibula. 50 de ani de istorie au facut din moartea lui Hitler mai mult un mister, mai ales dupa ce un cercetator american a dovedit, cu un test ADN, ca fragmentele de os din arhiva serviciilor secrete rusesti nu apartin liderului nazist, ci unei femei. Mai multe teorii ale conspiratiilor au aparut de-a lungul anilor, iar aceasta ultima descoperire a dat din nou startul conspirationistilor. Hitler a fugit in Argentina Aceasta informatie a fost speculata pentru ca mai multi nazisti, printre care si „arhitectul holocaustului" Adolf Eichmann si dr. Josef Mengele (numit si ingerul mortii), au fugit in Argentina folosindu-se de doua submarine. Prezenta celor doua vase de lupta a dat nastere si la ipoteza ca Hitler s-au fi putut afla la bordul uneia dintre ele. Hitler a fugit in Antarctica Printre teoriile cu privire la adevarata destinatie a lui Hitler se afla si cea care sustine ca ar fi ajuns in Antarctica, la bordul unui submarin, avand ca destinatie o baza nazista secreta. Aparent fortele aliate au descoperit locatia bazei, la sfarsitul anilor '50, si au distrus-o cu arme atomice. Din nefericire, teoria are cateva probleme. Germania nu a avut o prezenta militara in Antarctica, iar singurele submarine ramase dupa razboi nu au ajuns niciodata la Polul Sud si nici nu ar fi putut ajunge din cauza faptului sa in emisfera sudica era iarna. Bombele atomice detonate in 1958, in emisfera sudica, au fost teste atmosferice, la sute de kilometri deasupra Pamantului si la mii de kilometri de Antarctica. Hitler a fugit pe Luna De aici incolo teoriile o iau un pic razna. Germania ar fi fost castigatoare de drept a cursei spatiale, dupa ce au reusit sa ia legatura cu un OZN-uri, ajungand pe Luna in 1942. Mai mult, astronauti rusi si americani au stat in anii '50 la baza nazista lunara. Hitler este in viata si locuieste in San Diego Aceasta este de fapt o gluma, dar exista o structura vizibila pe Google Maps, o baraca apartinand Marinei Americane, pe insula Coronado, care este sub forma unei svastici.   

Revolutia din Romania, in ochii francezilor

 Antoine Wagner a realizat un documentar despre evenimentele din decembrie '89 doar cu ajutorul imaginilor difuzate in acea perioada de televiziunile franceze. Institutul National al Audiovizualului din Franta, impreuna cu Institutul Francez din Romania, au contribuit la realizarea unui documentar despre Revolutia din 1989, folosind imagini difuzate de posturile TV din Franta, in acele zile, a anuntat, marti, ambasadorul Frantei in Romania, Henri Paul. „Documentarul reprezinta punctul de vedere al presei franceze asupra Revolutiei din Romania, reflectand modul in care jurnalistii din Franta au relatat evenimentul chiar in timpul desfasurarii sale", a mai spus ambasadorul. Documentarul, care are durata de 53 de minute si a fost difuzat, pe 7 decembrie, pe canalul specializat Histoire, a fost produs de un cunoscut realizator francez, Antoine Wagner. „Ca si alte televiziuni, cea franceza a transmis imagini cu multimea manifestantilor din Bucuresti si cu executia cuplului Ceusescu, zvonuri terifiante, dar care nu puteau fi verificate, despre un masacru la Timisoara, dar si comentarii mai putin informate", a explicat Henri Paul. Documentarul contine imagini din arhiva Institutului National al Audiovizualului din Franta, dar si marturiilor ale unor jurnalisti care au urmarit evenimentele, la locul desfasurarii lor sau de la Paris, revenindu-se astfel asupra rolului jucat de media in evenimentele din decembrie 1989. In Romania, documentarul va fi prezentat in premiera, miercuri, de la ora 19.00, la sala „Elvira Popescu" a Institutului Francez.    

Cel mai bun sportiv dinamovist

Marian Dragulescu a fost desemnat de catre Clubul Dinamo cel mai bun sportiv al anului 2009Marian Dragulescu ocupa locul intai in topul celor mai buni sportivi romani. El este urmat de Rares Dumitrescu - campion si vicecampion mondial, de vicecampion european  la scrima, de Florin Gelu Zalomir, de Camelia Lupascu, dubla vicecampioana mondiala si dubla campioana europeana la canotaj, Adelina Cojocariu, vicecampioana mondiala, campioana mondiala de tineret si campioana europeana la canotaj, Ioana Craciun, vicecampioana mondiala si campioana europeana, locul al treilea la Campionatele Mondiale de tineret tot la canotaj, Flavius Koczi, vicecampion mondial si european la gimnastica, Teodora Talida Stoica, vicecampioana mondiala si campioana europeana la canotaj, Nicoleta Grasu, medaliata cu bronz la Campionatele Mondiale si campioana europeana pe echipe la atletism, Cristina Ilie, campioana europeana si locul al treilea la Campionatele Mondiale de tineret la canotaj. Premiul de excelenta Fostul comandant al C.S. Dinamo, chestorul-sef Marcel Popescu, va fi distins cu Premiul de Excelenta ca urmare a rezultatelor pe care sportivii Clubului din Soseaua Stefan cel Mare le-au obtinut in mandatul sau. Titlul de „cea mai buna echipa a anului" va fi decernat echipei feminine de volei, castigatoare a Cupei Romaniei in acest sezon, iar atletele Ancuta Bobocel si Mirela Lavric vor fi premiate la categoriile „Cel mai bun sportiv la tineret", respectiv „Cel mai bun sportiv la juniori". Comandantul C.S. Dinamo, chestorul Elisabeta Lipa, a declarat ca „ros-albii" au castigat pentru a treisprezecea oara consecutiv titlul de cel mai bun club din Romania. „Gala Laureatilor Clubului Sportiv Dinamo de anul acesta, eveniment de traditie pentru sportul romanesc, reprezinta, in cariera mea, o mare schimbare. Dinamo a fost pentru mine clubul care m-a consacrat si sub culorile caruia mi-am construit cariera de sportiva. Pana mai ieri asteptam cu emotie sa vad pe ce loc am reusit sa ma clasez. Astazi a venit momentul sa fiu eu cea care gestioneaza dezvoltarea clubului si cea care sustine, alaturi de o mare echipa de specialisti, noile generatii de sportivi. C.S. Dinamo ocupa, pentru a treisprezecea oara consecutiv, primul loc in ierarhia structurilor sportive din Romania. Asta spune despre noi, dinamovistii, ca ne-am pastrat traditia si am incercat si in aceasta perioada, neprielnica sportului din punct de vedere economic, sa ne reprezentam cu onoare clubul. Cred cu tarie in valoarea acestui club si sper ca pana la Jocurile Olimpice de la Londra vom progresa tot mai mult", a spus Lipa. Gala de prestigiu Gala laureatilor clubului Dinamo va avea loc vineri, de la orele 13.00, la Baneasa Shopping City. La eveniment vor participa, pe langa sportivi si antrenori, personalitati din lumea sportului, presedinti de cluburi, presedinti de federatii sportive, precum si conducerile Comitetului Olimpic si Sportiv Roman si Ministerul Tineretului si Sportului. 

Cum va arata viitorul Guvern?

Victoria lui Traian Basdescu in turul II a dat startul jocurilor politice pentru formarea unui nou GuvernProbabila victorie a lui Traian Basescu pentru un nou mandat de presedinte al Romaniei redeschide toate jocurile politice, sustin analistii politici. Seful statului si-a exprimat de altfel, in campania electorala, preferinta pentru o guvernare de dreapta, formata din PD-L si PNL si nu a respins in ultima vreme varianta Klaus Johannis. Totusi, Johannis a anuntat luni categoric ca nu va accepta sa fie premierul lui Basescu. „Din momentul in care se vor valida rezultatele alegerilor, va incepe un proces de repozitionare a puterii. Vom avea parte fie de strategii colaborare, fie de strategii de conflict. Cred ca tine de intelepciunea tuturor liderilor politici importanti: Traian Basescu, Crin Antonescu si Mircea Geoana. Mi-e foarte greu sa spun daca actuala coalitie dintre PSD-PNL si UDMR va rezista. Ea a aparut dintr-o nevoie electorala, nu a fost construita din timp, iar omul-pivot al ei - Klaus Johannis - este si el rezervat. Pentru PD-L, probabila incercare de a construi o coalitie pe calea regala cu 2 sau 3 partide s-ar putea sa fie o optiune importanta", afirma sociologul Vasile Dancu. Liderii PNL resping in termeni categorici aceasta varianta. Prim-vicepresedintele PNL Ludovic Orban s-a pronuntat luni seara pentru continuarea aliantei cu PSD, denuntand orice legatura cu PD-L si Traian Basescu. Pe de alta parte, in acest moment pe masa Parlamentului se afla lista guvernului propus de Negoita, Aritmetica guvernarii PD-L ar putea lua in calcul formarea unui guvern doar cu UDMR, daca negocierile cu PNL esueaza. Daca democrat-liberalii si-ar asigura sprijinul minoritatilor si al independentilor, un cabinet PD-L-UDMR ar mai avea nevoie de trei voturi ca sa treaca prin Parlament. PD-L si UDMR au impreuna 197 de parlamentari. Daca acestora li s-ar alatura la votul de investitura cei 18 deputati ai minoritatilor si cei 18 independenti, ar mai fi nevoie de numai trei voturi. Un guvern PD-L - PNL ar avea o majoritate de 245 de voturi, fara a mai avea nevoie de sprijinul celor 18 deputati ai minoritatilor si de cel al independentilor. O majoritate guvernamentala confortabila ar fi una in care ar intra PD-L, PNL, UDMR, care ar insuma 296 de parlamentari, cu 60 mai mult decat numarul minim necesar pentru investirea guvernului. Liderii PD-L din teritoriu doresc refacerea aliantei D.A.  Ion Lungu, presedintele Organizatiei Municipale Suceava a PD-L si seful campaniei acestui partid in judet, considera ca democrat-liberalii ar putea sa formeze o majoritate politica alaturi de liberali, si asta pentru ca sunt "compatibili 100% cu PNL-ul". „Noi suntem compatibili 100% cu PNL-ul, s-a demonstrat si in 2004, atunci cand s-a format Alianta D.A. Exista compatibilitati intre oamenii de la PD-L-ul de astazi si cei de la PNL", a spus, astazi, Ion Lungu. Mai mult, spune democrat-liberalul, „multi lideri din teritoriu, de la PNL, vor sa colaboreze cu cei de la PD-L. Pe romaneste, vor sa functioneze ca si altadata, in acea alianta". Cat despre liderii marcanti ai PNL, acestia „au intrat intr-o altfel de alianta politica, dar aceasta alianta n-a reusit". Solutia ar fi, spune pedelistul, ca acestia "sa dea dovada de responsabilitate fata de romani si sa puna si ei umarul, ca politicieni responsabili, la a scoate tara din criza". In ceea ce priveste culoarea politica a guvernului care urmeaza sa se formeze, Lungu spune ca „cel mai compatibil guvern ar fi un guvern de dreapta, compus de catre PD-L, impreuna cu PNL"    

Se va schimba Codul fiscal

 Finantele promit ca vor da o Ordonanta de modificare a Codului fiscal prin care sa extinda cu inca un an impozitul de 3% pe veniturile microintreprinderilor. Forma actuala a Codului fiscal valabil pentru 2010 elimina impozitul de 3% pe veniturile microfirmelor, Ministerul Finantelor a dezvaluit in exclusivitate pentru site-ul nostru ca va da o Ordonanta pentru prelungirea valabilitatii micro-impozitului. „Pentru anul 2010, intentia Guvernului este de a mentine cota de impozitare pe veniturile microintreprinderilor la nivelul anului 2009, respectiv de 3%. Adoptarea acestei decizii se va face prin Ordonanta de modificare a Codului fiscal, dupa investirea Guvernului", a raspuns Ministerul Finantelor. Reprezentantii Ministerului mai adauga ca in situatia demiterii Guvernului, se restrang atributiile executivului si nu mai pot fi promovate ordonante sau proiecte de lege.    

Dacia iese in fata cu Duster

  Dacia Duster este prezentata de producator drept un model 4X4 veritabil. Cu o lungime de 4,31 m si o latime de 1,82 m, modelul afiseaza dimensiuni compacte.Dacia Duster este prezentata de producator drept un model 4X4 veritabil. Cu o lungime de 4,31 m si o latime de 1,82 m, modelul afiseaza dimensiuni compacte. Gabaritul sau ii permite sa evolueze la fel de bine atat intr-un mediu urban cat si in utilizare off-road. Dacia Duster a fost conceput pentru un rulaj mixt pe toate tipurile de sosele si drumuri. Astfel, Duster va fi disponibil in toate tarile de comercializare in versiunea 4X2 - pentru clienti care doresc un vehicul cu garda mare la sol, cu o pozitie de conducere inalta la volan, dar care nu au o nevoie reala de patru roti motrice in utilizarea cotidiana - si in versiunea 4X4 pentru o utilizare mai larga.   

Din ce in ce mai multi restantieri

Tot mai multi romani nu isi mai pot plati restantele la banci, iar numarul acestora va creste simtitor de anul viitor.Potrivit datelor BNR, numarul restantierilor pentru creditele mai mari de 20.000 de lei, inregistrate la Centrala Riscurilor Bancare, a scazut cu 0,8% in octombrie fata de luna precedenta, respectiv cu 1.820 de persoane, pana la 213.161 de debitori. Fata de sfarsitul anului trecut, numarul restantierilor a crescut in primele zece luni cu 53,4%. Specialistii consultati de Business Standard spun ca scaderea este una temporara, iar un avans al restantelor va fi inregistrat la inceputul lui 2010, mai ales in ceea ce priveste creditele contractate de companii. In baza de date a Centralei Riscurilor Bancare figurau, la finele lunii octombrie, 996.225 de restantieri. „Perioada de deteriorare a portofoliilor nu s-a incheiat inca. Ne asteptam sa vedem un varf al restantelor la inceputul lui 2010, mai ales pe partea de persoane juridice. In ceea ce priveste persoanele fizice, este posibil ca un maxim sa fi fost atins deja, mai ales pentru creditele de consum", spune economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank, Rozalia Pal. Restantele pentru creditele mai mari de 20.000 de lei au crescut cu 9,9% in octombrie fata de luna precedenta, in conditiile in care intarzierile la plata de peste 90 de zile au depasit patru miliarde de lei. Restan'e tot mai mari Fata de finele anului 2008, sumele restante inregistrate la CRB au crescut de mai mult de doua ori in primele zece luni ale acestui an. Intarzierile la plata de peste 90 de zile au crescut de aproape patru ori in acelasi interval, de la 1,113 miliarde de lei, la 31 decembrie 2008, pana la 4,094 miliarde de lei, la sfarsitul lunii octombrie. „Restantele pentru imprumuturile contractate de persoanele fizice vor creste in urmatoarele luni, deoarece trebuie luat in calcul somajul, care nu si-a atins inca maximul. In ceea ce priveste scaderea din octombrie a restantelor, cred ca aceasta a venit mai mult din partea companiilor, pentru ca au fost anumite ramuri industriale ce au avut recent rezultate mai bune. Dar scaderea este una temporara si consider ca numarul restantierilor va creste in intervalul urmator", spune analistul Volksbank, Melania Hancila. Recuperatorii la datorie Restantele pentru creditele scoase in afara bilantului au crescut cu 6,4% in octombrie, pana la 1,136 miliarde de lei, de la 1,068 miliarde de lei, la sfarsitul lunii septembrie. Sumele restante sub 15 zile au scazut usor la finele lunii octombrie, la 348 milioane de lei, de la 452 milioane de lei in luna precedenta. Fata de sfarsitul anului trecut, intarzierile la plata de cel mult 15 zile au crescut cu 43,2%. „Cred ca scaderea inregistrata in octombrie vine si in contextul in care creditarea a scazut si este posibil ca restantele sa se stabilizeze. Insa consider ca acest rezultat nu reprezinta un trend", a spus Isabela Iacob, director general al companiei de recuperare creante Kruk International. Aceasta a estimat ca piata recuperarii de credite a ajuns la 4,5-5 miliarde de lei in 2009, fata de 2,4 miliarde de lei in 2008. Intarzierile la plata intre 16 si 30 de zile s-au majorat in octombrie la 362 milioane de lei, de la 231 milioane de lei in septembrie si 165 milioane de lei la sfarsitul lui 2008. Sumele restante intre 31 si 60 de zile au crescut la 480 milioane de lei in octombrie, de la 346 milioane de lei in luna precedenta si de la 229 milioane de lei, nivelul inregistrat la 31 decembrie 2008.    

Rromii isi construiesc casele

Primarul Marius Curcean, spune ca, dupa finalizarea celor doua imobile, rromii se pot angaja in domeniul constructiilor Rromii din Agnita sunt harnici. Muncesc de dimineata si pana seara pentru confortul lor. Mai precis, pentru a-si ridica un acopris deasupra capului, pe banii Uniunii Europene. Un program inedit, gandit de reprezentantii Primariei si finantat de Uniunea Europeana, le va asigura etnicilor rromi o locuinta, dotata cu toate cele necesare. Elementul insolit este relationat cu implicarea efectiva a rromilor, care pun mana de la mana pentru a construi cele doua imobile, structurate pentru primirea a 40 de persoane, respectiv opt familii beneficiare. In mod normal, cele doua imobile ar fi trebuit finalizate pana la data de 16 decembrie, numai ca inceputul lucrarii a fost mai dificil, atat pentru Primarie, cat si pentru constructor. Firma neserioasa Procedura de licitatie a demarat greoi, din cauza unor oferte controversate. Dupa cum marturiseste primarul orasului Agnita, Marius Curcean, una dintre firmele inscrise a venit cu o oferta dubioasa, pe care Primaria nu a putut sa o accepte, desi era foarte tentanta. Mai exact, firma cerea, in schimbul serviciilor prestate, suma de 2.000 de euro. Aceasta, in conditiile in care, suma optima pentru ambele parti ar fi fost de circa 13.000 euro. In consecinta, a fost acceptat o alta oferta, dupa care au urmat contestatiile, iar in cele din urma, au demarat si lucrarile. Asadar, in loc de 16 decembrie, termenul de finalizare va fi luna martie a anului viitor. „Nu avea cum sa fie convenabila oferta. De fapt, era prea convenabila si ne trezea suspiciuni. In concluzie, am inceput lucrarile mult mai tarziu pentru ca am avut multe de cercetat in legatura cu ofertele, pentru a alege corect, dupa care am avut si contestatii, iar in final a castigat o firma de la noi din Agnita", a explicat Marius Curcean, edilul-sef din Agnita. Exteriorul este gata Beneficiarii sunt in numar de 40, iar spatiile de cazare sunt situate in doua imobile, fiecare a cate patru apartamente. Locuintele sunt compuse din cate doua camere, la care se adauga o baie si o bucatarie. Familiile care vor sta in aceste apartamente au cate cinci componenti, iar intr-un caz sunt doar patru intr-un apartament si sase in altul, pentru a nu depasi numarul stabilit in proiect, respectiv 40. Proiectul a fost depus de Primaria Agnita si a primit finatare prin fonduri PHARE, in valoare de 200 de mii de euro. Pana in prezent, structura exterioara a fost finalizata, urmand ca zilele acestea sa inceapa lucrarile la amenajarile interioare. Si de acestea se vor ocupa tot rromii beneficiari, alaturi de firma agniteana contractata de Primaria Agnita. Marius Curcean este de parere ca aceasta instruire a rromilor in domeniul constructiilor este cat se poate de benefica pentru etnicii, care mai tarziu isi pot gasi un loc de munca in domeniul pe care l-au invatat pe parcursul desfasurarii lucrarilor. „Proiectul este gandit cat se poate de bine. Rromii primesc locuinte si invata o meserie, pentru ca acestia se pot angaja dupa terminarea lucrarilor. Multi dintre ei nu stiau ce inseamna domeniul constructiilor, iar acum, de cand lucreaza la aceste imobile, au avansat din toate punctele de vedere. Urmeaza sa le termine si sa se angajeze in firme de constructii", a subliniat Marius Curcean. Pregatiri la Casa Seniorilor In paralel, in Agnita se lucreaza inca la Casa Seniorilor. Desi imobilul a fost finalizat de ceva timp, dotarile exterioare nu sunt inca puse la punct. Primaria intentioneaza sa angajeze o firma pentru punerea dalelor si a unor mese sau alte spatii de care se vor bucura batranii pe sezonul cald. Deocamdata, insa, cei 389 de beneficiari se pregatesc de sarbatori, cu programe speciale. „Batranii isi pun deja la punct programul de sarbatori si toate vizitele pe care le vor primi. Cea mai asteptata este, desigur, cea a elevilor agniteni, care ii vor incanta pe seniori cu un program de colinde", a recunoscut edilul-sef din Agnita.   

Cum au votat alegatorii din judetul Alba

Potrivit rezultatului final al alegerilor, Traian Basescu a obtinut, in judetul Alba, 60,18% din voturi, in timp ce Mircea Geoana a fost votat de 39,81% din cei care s-au prezentat la urne. Prezenta la vot a fost de 60,11 %, iar voturile nule au insumat circa 1% din voturile exprimate, mult mai putin decit in primul tur de scrutin.Colegiul 1, peste 10.000 de voturi diferentaPotrivit datelor puse la dispozitie de PDL Alba, in urma numaratorii paralele, in Colegiul Uninominal 1, reprezentat in Parlament de deputatul PDL Calin Potor, Traian Basescu a cistigat cu 60,7% din voturile valabil exprimate, la 39,3%, respectiv cu 29.563 de voturi la 19.075, ceea ce inseamna o diferenta de 10.488 de voturi in favoarea candidatului sustinut de PDL. In Alba Iulia, 61,2% dintre alegatori au votat cu Traian Basescu, Mircea Geoana obtinind 38,7 % din voturi. In Teius 55% din alegatori l-au preferta pe actualul presedinte, aproape 45% votind pentru candidatul PSD. In Berghin, s-a consemnat cea mai mare diferenta din acest colegiu 76,6% la 23,3% in favoarea lui Traian Basescu, scoruri bune fiind obtinute de acelasi candidat si in Sintimbru 71,2% la 28,7%, Ohaba - 65,5% la 34,4% si Daia Romana - 63,3% la 36,6%. La Stremt, candidatul sustinut de PDL a primit cu 31 mai multe voturi decit contracandidatul sau, rezultind un procent de 51% la 48,9%. Singura comuna din Colegiul 1 in care a cistigat Mircea Geoana este Ciugud, unde a obtinut 51,9% din voturi, cu 70 de voturi mai mult decit Traian Basescu. Cel mai bun rezultatCel mai bun rezultat pentru PDL si pentru candidatul sustinut de formatiunea politica a fost inregistrat in Colegiul Uninominal 2, reprezentat in Parlament de deputatul PDL Clement Negrut, atit ca diferenta de procente cit si ca diferenta de voturi. Procentual, Traian Basescu a obtinut 65,1% din voturi, fata de 34,8% pentru Mircea Geoana, respectiv 24.539 voturi la 13.147 voturi, rezultind o diferenta de 11.392 de voturi. Ambele municipii din colegiu au fost cistigate “de la distanta” de candidatul sustinut de PDL: Blaj cu 67,4% la 32,5% si Sebes cu 64,6% la 35,3%. Cele mai mari “scoruri”, de peste 70%, au fost obtinute in comunele: Cilnic - 72,1% la 27,8%, Cut - 71,9% la 28%, Craciunelul de Jos - 71,8% la 28,1%, Cenade - 71,2% la 28,7%, Valea Lunga - 71,1% la 28,8%. Rezultate foarte bune au fost inregistrare de Traian Basescu si in celelalte comune din colegiu: Cergau - 67,5% la 32,4%, Girbova - 66,8% la 33,1%, Dostat - 62,1% b la 37,8%, Rosia de Secas - 60,7% la 39,2%, Spring - 59,9% la 40% si Mihalt - 54,9% la 45%.Si in acest colegiu, Mircea Geoana a cistigat intr-o singura comuna, respectiv in Bucerdea Grinoasa, cu 51,9%, obtinind cu 49 de voturi mai mult decit contracandidatul sau. Victorie “pe teritoriul” lui Teodor Atanasiu...Traian Basescu a cistigat alegerile si in Colegiul Uninominal 3, care este reprezentat in Parlament de catre deputatul PNL Teodor Atanasiu, cu 59,2% din voturi la 40,7%, adica 22.906 voturi la 15.779, rezultind o diferenta de 7.127 de voturi. In acest colegiu, Mircea Geoana a reusit “sa ia” orasul Cugir, cu 53,4% din voturi fata de 46,5% in favoarea contracandidatului sau. A pierdut insa in toate celelalte localitati, in unele chiar cu aproximativ 75%. “Scorurile” in favoarea lui Traian Basescu au fost: Sasciori - 77,3% la 22,6%, Sugag - 74,6% la 25,3%, Almasu Mare - 74,5% la 25,4%, Ighiu - 71,2% la 28,7%, Ceru Bacainti - 70,6% la 29,3%, Pianu - 69,4% la 30,5%, Metes - 67,1% la 32,8%, Vintu de Jos - 65,6% la 34,3%, Blandiana - 63,5% la 36,4%, Galda de Jos - 62,6% la 37,3%, Cricau - 61,8% la 38,1%, Sibot - 61,7% la 38,2% si Intregalde - 57,3% la 42,6%. In celalalt oras din colegiu, Zlatna, Traian Basescu a cistigat cu 54,9% la 45%, cea mai “strinsa” victorie din acest colegiu fiind inregistrata la Salistea - 50,7% la 49,2%, adica la o diferenta de 19 voturi. ... si pe al lui Radu CocliciO victorie identica a fost inregistrata de candidatul sustinut de PDL si in Colegiul Uninominal 4, reprezentat in Parlament de deputatul PSD Radu Coclici. Procentul este identic 59,2% la 40,7%, aici fiind vorba despre 22.286 la 15.317, rezultind o diferenta de 6.969 de voturi in favoarea lui Traian Basescu. Acesta a cistigat alegerile in cele doua orase ale colegiului, in municipiul Aiud cu 51,8% la 48,1% si Ocna Mures cu 61,9% la 38%, dar si in 13 din cele 16 comune ale colegiului: Lopadea Noua - 74,6% la 25,3%, Rimetea - 72,7% la 27,2%, Farau - 72,5% la 27,4 %, Hopirta - 72,3% la 27,6%, Noslac - 68,4% la 31,5%, Miraslau - 67,8% la 32,1%, Sincel - 65,9% la 34%, Sona - 65,2% la 34,7%, Cetatea de Balta - 65% la 34,9%, Lunca Muresului - 63,1% la 36,8%, Unirea - 61,3% la 38,6%, Jidvei - 58,1% la 41,8% si Ponor 56% la 43,9%. Cea mai categorica victorie a fost inregistrata de Mircea Geoana la Radesti, cu 58% la 41,9%, in timp ce la Livezile a cistigat cu 49,6% la 50,3%, la 5 voturi diferenta, iar la Rimet a invins cu 49,4% la 50,5%, adica tot cu 5 voturi in fata Ceva mai slab in ApuseniIn Colegiul Uninominal 5, diferenta dintre cei doi candidati la Presedintia Romaniei a fost ceva mai mica, dar totusi la peste 10 procente in favoarea lui Traian Basescu. Acesta a obtinut 55,7% din voturi, fata de 44,2% pentru Mircea Geoana, respectiv 15.676 voturi la 12.462, rezultind o diferenta de 3.214 voturi. Cea mai importanta victorie din punctul de vedere al reprezentantilor PDL este cea obtinuta in orasul Cimpeni, cu 51% la 48,9%, aceasta fiind o victorie mai ales de orgoliu. Mircea Geoana a obtinut o victorie “la scor” in orasul Abrud, condus de un primar PDL, cu 58,1% la 41,8%, insa a pierdut in celalalt oras din colegiu, Baia de Aries unde a obtinut 45,2% din voturi fata de 54,7% pentru Traian Basescu. Traian Basescu a fost preferat de localnicii din 14 din cele 19 comune ale colegiului, chiar si cu un scor record la Avram Iancu, de 85,4% la 14,5% sau cu 79,1% la 20,8%, in Horea, comuna deputatului de pe acest colegiu, Corneliu Olar (PDL). In Apuseni, au mai votat in favoarea actualului presedinte localnicii din: Albac - 72,5% la 27,4%, Poiana Vadului - 71,2% la 28,7%, Ocolis - 65,9% la 34%, Vidra - 62,1% la 37,8%, Rosia Montana - 61,1% la 38,8%, Posaga - 59,6% la 40,3%, Salciua - 59,6% la 40,3%, Vadu Motilor - 55,6% la 44,3%, Girda de Sus - 55,3% la 44,6%, Lupsa - 55,1% la 44,8%, Mogos - 52,3% la 47,6% si Sohodol - 51,2% la 48,7%. Mircea Geoana a cistigat alegerile in 5 comune din Apuseni: Bucium - 60,8% la 39,1%, Ciuruleasa - 57,4% la 42,5%, Scarisoara - 56% la 43,9%, Arieseni - 51% la 48,9% si Bistra - 50,2% la 49,7%, in aceasta ultima comuna fiind vorba despre o diferenta de 12 voturi. 

Horoscop zilnic

Berbec Dimineata s-ar putea sa fiti acuzat de colegi ca nu sinteti consecvent. Va sfatuim sa fiti prudent, pentru ca astazi aveti tendinta sa fiti impulsiv. Dupa -amiaza primiti o importanta suma de bani. Este posibil sa aveti discutii cu partenerul de viata, referitoare la destinatia banilor. Nu neglijati investitiile pentru casa! Taur Dimineata aflati ca o cunostinta s-a imbolnavit grav. Va implicati si, astfel, faceti mai multe drumuri scurte. In a doua parte a zilei, sfaturile unei rude mai in virsta va ajuta sa va clarificati sentimentele contradictorii. Gemeni Sosirea unor musafiri din alta localitate va obliga sa va schimbati planurile pentru azi. Daca va roaga sa ii ajutati cu ceva, va sfatuim sa nu ii refuzati. Spre seara, un prieten de familie va da o veste neplacuta. Va sfatuim sa va pastrati cumpatul. Rac Sinteti hotarit sa rezolvati o problema financiara care va siciie de mai multa vreme. Daca vi se propune sa va asociati intr-o afacere, va sfatuim sa nu ezitati. Cu putin efort si riscuri minime, puteti sa redresati bugetul familiei destul de repede. Tineti cont si de parerea partenerului de viata! Leu S-ar putea ca o problema sentimentala mai veche sa revina in actualitate si sa va certati cu partenerul de viata. Nu cedati primului impuls! Ar fi bine sa va odihniti mai mult si sa va menajati sanatatea. Fecioara Sinteti plin de energie si aveti idei originale. Va recomandam sa fiti prudent. Riscati sa depasiti anumite limite si sa provocati discutii in contradictoriu. Dupa-amiaza s-ar putea ca o problema sentimentala mai veche sa revina in actualitate. Balanta Se pare ca nu reusiti sa indepliniti toate sarcinile de serviciu si nu este exclus sa aveti probleme cu sefii. Va sfatuim sa nu incheiati tranzactii financiare. Ar fi bine sa acordati mai multa importanta comunicarii cu partenerul de viata. Acceptati sfaturile unei persoane mai in virsta din familie! Scorpion Nu este momentul sa va ocupati de probleme delicate, pentru ca este posibil sa nu va puteti concentra suficient. La serviciu, sinteti nervos si, cu toata straduinta de a fi convingator, s-ar putea sa va loviti de neincrederea colegilor. In schimb, va bucurati de armonie si buna intelegere in viata personala. Sagetator Se pare ca va lasati prea mult calauzit de sentimente si riscati sa deveniti melancolic. Nu este exclus sa aveti dificultati de comunicare. Datorita nervozitatii, riscati sa provocati neintelegeri. Capricorn Persoana iubita va reproseaza lipsa de afectivitate si faptul ca acordati prea multa importanta afacerilor. Va sfatuim sa fiti mai atent cu familia. Nu neglijati odihna, pentru ca riscati sa aveti probleme cu sanatatea! Varsator Nu este o zi buna pentru afaceri. Este posibil sa fiti confuz si lipsit de realism, motiv pentru care riscati sa luati decizii eronate. Nici calatoriile nu sint recomandabile azi. Relatiile sentimentale pot fi bune numai daca acordati mai multa atentie partenerului de viata. Pesti Nu prea va simtiti in forma, ceea ce explica starea de nervozitate in care va aflati. Va recomandam sa nu va asumati nici un risc, pentru ca sansele de reusita sint minime. Temperati-va impulsivitatea si fiti prudent!   Nascuti pe 9 decembrie - Ziua efervescenteiPersoanele nascute pe data de 9 decembrie sint active, cu imaginatie bogata si le place sa fie in centrul atentiei. Pentru ei, viata este o aventura romantica ce presupune explorari indraznete si surprize. Mai mult decit atit, ei trebuie sa simta ca sint vedetele spectacolului, personajul principal din drama care este viata lor.In copilarie, nativii acestei zile sint de obicei tacuti, sensibili si cu un activ simt al fanteziei. Rolurile interesante, eroice pe care si le asuma in imaginatia lor pe parcursul copilariei pot deveni modele pentru o persoana adulta mult mai extrovertita. Acele personalitati mature nascute in 9 decembrie care duc o viata linistita, continua de obicei sa viseze la situatii indraznete si aventuroase. Vor trebui sa recunoasca (mai devreme sau mai tirziu) care sint nevoile lor de exteriorizare daca vor sa fie fericiti. Astfel, depasirea timiditatii si a inhibitiilor este o prioritate importanta a nativilor acestei zile.Foarte multi din cei nascuti in 9 decembrie traiesc intr-o lume foarte subiectiva. Felul in care percep anumite situatii date poate varia foarte mult fata de cel al prietenilor, familiilor sau asociatilor lor. De exemplu, unii ar putea fi foarte multumiti cu statutul lor, in situatii in care o persoana nascuta pe 9 decembrie ar vedea o necesitate evidenta si presanta de schimbare. Acest lucru s-ar putea datora orientarii eroice mentionate mai sus care pare sa fie mai potrivita pentru o persoana destul de libera.Fata de copiii si iubitii lor, cei nascuti in aceasta zi pot fi aparatori indrazneti care se lupta cu dragonii acestei lumi si nu cedeaza. Un astfel de rol poate fi indeplinit cu greu in cazul circumstantelor care evolueaza rapid si care impun necesitati si preocupari de schimbare. Totusi, daca nativii zilei de 9 decembrie doresc sa isi pastreze acest rol, ideea lor despre ceea ce inseamna sa ai grija de cei care depind de ei trebuie sa fie in egala masura flexibila si adaptabila. Aceasta ar putea sa insemne si preluarea de responsabilitati de natura mai putin exceptionala si care sa nu aduca o rasplata imediata. Daca unii nativi ai acestei zile vor dovedi calitati mai agresive, nu trebuie sa li se permita sa se desfasoare in intregime deoarece un astfel de comportament ii poate indeparta in aceeasi masura pe cei iubiti si pe colegi. In plus, cei nascuti in aceasta zi trebuie sa invete sa isi controleze temperamentul care atunci cind erupe poate provoca daune greu reparabile. Atingerea unei maturitati care sa aduca cu sine consistenta si un anume simt al calmului este probabil cea mai mare provocare pentru nativii zilei de 9 decembrie. Infringerea unei provocari si depasirea obstacolelor este o parte a personalitatii lor, dar sa invete sa dea si sa primeasca intr-un mod usor, sa accepte circumstantele asa cum sint fara a le dramatiza, toate acestea vor contribui in buna masura la evolutia lor personala. Maturizarea spre niste roluri mai intelepte, care vin odata cu inaintarea in virsta, va presupune abandonarea unora dintre atitudinile lor active, efervescente sau chiar adolescentine. Pe masura ce devin mai meditativi in ce priveste viata si mai obiectivi in ce priveste propria lor persoana, vor deveni tot mai eficienti si mai utili celorlalti.SFATURI: Indrazneste sa fii normal. Nu trebuie sa fii tot timpul o vedeta. Descopera bucuria pacii interioare; traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca. Nu lasa furia sa se acumuleze - gaseste o modalitate pozitiva de a o dezamorsa. Pastreaza-ti picioarele pe pamint. PUNCTE FORTE: Romantic Patimas Energic PUNCTE SLABE: Prost orientat Dominat de fantezie  

In urma a ramas mizeria

Cert este ca singurul lucru palpabil, cu care romanii vor trebui sa se descurce in urmatoarele saptamini este murdaria provocata de zelul simpatizantilor care au lipit afise peste tot, fie ca aveau sau nu acest drept. Paradoxal, dupa ce au oferit un vot si au sprijinit un candidat oamenii simplii trebuie acum sa deconteze si cheltuielile. Pe de o parte, bugetele locale vor fi mai sarace cu sumele platite pentru curatenie. Pe de alta parte, bugetul statului este mai sarac cu sumele cheltuite in campanie si cu cele cheltuite pentru organizarea alegerilor. Ramine insa de vazut daca romanii vor deconta si deciziile celor care se inghesuie acum sa ajunga la conducerea tarii, decizii care ii vor afecta in primul rind pe cei care au votat in duminica Sfintului Nicolae. IresponsabilitateIn marea lor majoritate, simpatizantii “lipitori” sint acum acuzati de iresponsabilitate, atit de catre oamenii simpl,i cit si de catre autoritati. “De fiecare data este la fel. Se pun panouri, se amenajeaza locuri pentru afisaj, iar la final afisele sint pe stilpi, pe pomi, pe ziduri, geamuri si cam peste tot. Trebuie acum sa ne apucam de curatenie. Nu ii inteleg, sincer, pentru ca multi dintre ei locuiesc in orasele pe care le murdaresc. Nu ii inteleg pentru ca le dau de lucru, uneori parintilor sau rudelor lor. Nu ii inteleg pentru ca, vehementa lor ramine si dupa campanie si o duc singuri. Nu vine nici Basescu si nici Geoana sa ii ajute la razuit stilpii si nici sa ii felicite pentru ceea ce au facut. Eventual, unii dintre ei mai platesc si citeva amenzi”, spune vinzatoarea unui magazin din Zlatna, teritoriu in care “lipitorii” nu au avut mila de nici un colt de constructie. De altfel, in unele localitati, aceasta problema a fost tratata la nivelul autoritatilor. La Alba Iulia, apelul primarului Mircea Hava nu a fost receptat in totalitate, dar resedinta de judet pare mai curata din acest punct de vedere. “Trebuie sa intelegem ca noi avem de tras la final. Noi platim curatenia, noi o facem, pe noi ne injura oamenii. Fac un apel catre toti cei care lipesc sa o faca doar in locurile special amenajate. Chiar daca se incalca legea, este foarte important sa nu ne batem joc de propria munca. Cei care nu inteleg asta vor fi amendati drastic, indiferent din care tabara sint”, a declarat inainte de turul doi primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava. 

Meci greu pentru albaiulience

În aceasta dupa amiaza, de la ora 16.00, sala de sport a Liceului Sportiv Alba Iulia va gazdui meciul contind pentru Seria Nord-Vest a Diviziei A de baschet feminin, etapa a 12-a dintre CS Universitatea “1 Decembrie 1918” LPS Alba Iulia si Galactica Olimpia Brasov. “Ne asteapta un meci greu. Recent, brasovencele au învins neasteptat echipa din Oradea, însa noi ne propunem sa cistigam”, a declarat antrenorul albaiulian Nicusor Marcu.În tur, gruparea din Cetatea Marii Uniri a realizat întiia victorie în elita, impunindu-se cu scorul de 79-70. În acest moment, CSU Alba Iulia se claseaza pe pozitia a 5-a în ierarhie, cu 2 succese si 9 înfringeri, iar vizitatoarele sint pe ultimul loc (din 8 echipe) cu o victorie si 6 esecuri, însa au 4 meciuri mai putin jucate. 

Steaua s-a scos iar in prelungiri

International Curtea de Arges - CFR Cluj 0-1 (0-0). Alcantará (‘78). Meciul a fost intrerupt in min. 20, timp de aproape 20 de minute din cauza cetii care a cuprins arena din Mioveni. Meciul s-a reluat, dar tot in conditii dificile si, daca gazdele n-au reusit sa inscrie prin Zagrean, dintr-o pozitie ideala, a facut-o fundasul brazilian, printr-un sut superb de la 15 metri.Universitatea Craiova - Steaua 1-2 (1-1). Prepelita (‘15) / Kapetanos (‘5), Szekely (‘90 ^2). Derbiul de la Craiova a fost frumos si echilibrat, semanind partial cu partida Steaua - FC Vaslui, in privinta marcatorilor stelisti. Kapetanos a deschis scorul din centrarea lui Szekely, iar Prepelita a egalat cu o lovitura de cap. Craiova ar fi putut transa meciul din timp, daca n-ar fi fost ratarile exasperante ale lui Florin Costea (printre care si o bara). A facut-o Steaua, prin Szekely!Ultimul meci al etapei, Astra Ploiesti - Dinamo s-a jucat aseara.Clasament1. Timisoara 16 8 7 1 29-11 31 (^7)2. CFR 16 9 4 3 21-10 31 (^7)3. Urziceni 16 9 4 3 23-13 31 (^10)4. Steaua 16 9 4 3 22-12 31 (^7)5. Rapid 16 9 3 4 35-20 30 (^6)6. Vaslui 16 9 2 5 24-18 29 (^5)7. Dinamo 15 7 4 4 17-10 25 (^1)8. Brasov 16 6 6 4 18-11 24 (0)9. Medias 16 5 5 6 18-26 20 (-4)10. Otelul 16 5 4 7 20-24 19 (-5)11. Iasi 16 5 3 8 15-23 18 (-6)12. Craiova 16 5 2 9 24-26 17 (-7)13. Pandurii 16 4 5 7 12-17 17 (-7)14. Astra 15 4 4 7 18-22 16 (-5)15. Inter C.A. 16 5 1 10 14-28 16 (-11)16. A. Iulia 16 3 5 8 17-25 14 (-10)17. Bistrita 16 2 7 7 12-23 13 (-8)18. Ceahlaul 16 2 4 10 13-33 10 (-17) 

Vujadinovic: "Merg pe victoria noastra"

Fundasul sirb, Nikola Vujadinovic, considera ca a venit vremea ca Unirea Alba Iulia sa se impuna si in deplasare, unde nu a obtinut decit doua rezultate de egalitate in acest tur, ambele scor 1-1, la Bistrita si la Piatra Neamt. “Nu am invins Mediasul, dar sint convins ca putem bate la Pandurii. Merg pe victoria noastra. Oricum nu avem ce ne reprosa cu Gazul, daca pierdeam eram condamnati, dar putem spune ca am obtinut un punct cu o echipa foarte buna a Ligii I”, spune Vujadinovic. Jucatorul imprumutat de la Udinesse isi doreste ca echipa lui Ciobotariu sa nu depaseasca nivelul prestatiilor mediocre nici la confruntarea de vineri, de la ora 18.00, transmisa in direct de GSP TV. “Nu e treaba nostra ca Pandurii nu au mai cistigat nici un meci de 10 etape, sper sa continue aceasta pasa proasta si cu noi. Repet, ne dorim foarte mult victoria si sa-i egalam in clasament”, a declarat jucatorul de 23 de ani. Aparatorul sirb resimte absenta lui Calin Cristea, suspendat pentru cumul de cartonase si afirma: “Ne va lipsi, dar Unirea a dovedit ca poate suplini orice absenta. Nu conteaza ca lipseste Cristea sau Vujadinovic. Avem jucatori care abia asteapta sa evolueze si nu e mare problema cind lipseste unul sau altul, chiar daca Cristea in cazul de fata este o piesa importanta in agrenajul echipei”, este de parere Vujadinovic. Falub vrea sa sparga gheata in deplasareAntrenorul Unirii Alba Iulia, Adrian Falub, a declarat ca echipa sa trebuie sa invinga Pandurii Tirgu Jiu, in ultima etapa a turului, si astfel sa obtina primul succes in deplasare din acest sezon. “Mergem la Tirgu Jiu sa cistigam toate punctele puse in joc si am incredere ca de aceasta data vom si reusi. Trebuie sa spargem gheata si intr-un meci din deplasare. Punctul cu Mediasul este unul bun, dar in acest moment nu ne mai gindim la respectiva intilnire, ci sintem concentrati suta la suta pentru disputa cu gorjenii, una pe care trebuie sa o cistigam cu orice pret”, a spus Falub.Unirea joaca vineri cu PanduriiAlbaiulienii vor juca mai devreme cu o zi meciul cu Pandurii Tirgu Jiu din etapa a XVII-a. Partida fusese initial programata pentru simbata 13 decembrie, dar LPF a revenit asupra programarii. Programat initial simbata de la ora 18:00 jocul a fost devansat cu o zi urmind sa se joace la aceiasi ora si sa fie transmisa de aceiasi televiziune, GSP TV. La cererea fotbalistilor de la Pandurii, conducerea clubului a decis ca intrarea la meciul cu Unirea sa fie libera, in acest sens doritorii putindu-si achizitiona cele 2.500 de tichete gratuite in ziua partidei de la casele de bilete ale Stadionului “Municipal” din Tg Jiu. Altfel, suporterii Unirii care doresc sa asiste la jocul de la Tg Jiu se pot inscrie, pina joi seara, la telefonul 0748/971.663 (Cosmin Panescu), plecarea urmind a avea loc vineri, in jurul orei 12.00, din spatele Stadionului “Cetate” din Alba Iulia. 

Revine globe-trotter-ul Bora

Tehnicianul Bora Milutinovic il va ajuta pe selectionerul Serbiei, Radomir Antic, in timpul Campionatului Mondial din Africa de Sud, care va avea loc vara viitoare. Federatia Sirba de Fotbal a confirmat ca Bora Milutinovic, care a pregatit cinci nationale diferite la cinci editii ale Campionatului Mondial, va colabora cu Antic la CM 2010. “Am fost alaturi de Milutinovic la tragerea la sorti a grupelor si acum am ajuns la un acord in privinta unei cooperari. Ne va furniza date importante despre rivalele noastre, pentru a ne putea pregati in cel mai bun mod”, a spus presedintele Federatiei, Tomislav Karadzic. “Experienta si informatiile lui au o valoare imensa. Va fi un privilegiu sa il avem alaturi de noi”, a afirmat Antic. Serbia va intilni Germania, Ghana si Australia in faza grupelor la turneul final din Africa de Sud. 

Pasa de gol

Atacantul roman Claudiu Keseru a evoluat timp de un sfert de ora pentru FC Nantes, in partida cu Arles, din etapa a XVII-a a Ligii secunde franceze, si a pasat decisiv pentru unicul gol partidei, inscris de Darcheville. Fostul international de tineret a intrat pe teren in minutul 75, in locul lui Darbion, iar peste 10 minute l-a lansat in careu pe Darcheville, care a reusit sa marcheze unicul gol al meciului. De asemenea, in minutul 80, Keseru a ratat o mare ocazie de gol. Revenit pe teren in luna octombrie dupa o pauza de aproape sase luni, romanul a bifat in jocul cu Arles doar a saptea prezenta din acest sezon. In urma acestui succes, FC Nantes a urcat pe locul V in clasamentul Ligue 2, cu 27 de puncte, la doar doua distanta de pozitia a III-a, care asigura promovarea. 

Yssouf, la Cupa Africii

Atacantul echipei CFR Cluj, Yssouf Koné, a fost convocat la reprezentativa Burkinei Faso pentru Cupa Africii pe Natiuni (CAN), competitie care se va desfasura in perioada 10-31 ianuarie in Angola. Jucatorul gruparii ardelene va lipsi aproximativ trei saptamini de la pregatirile formatiei ardelene. Selectionata Burkinei Faso face parte din Grupa B alaturi de Coasta de Fildes, Ghana si Togo. Cei mai cunoscuti jucatori ai formatiei burkinabé sint Kaboré (Marseille), Pitroipa (Hamburg), Rouamba (Seriff Tiraspol) si Bamogo (Nice).  

Dor de razbunare

Pugilistul roman Adrian Diaconu a declarat, ieri, ca este pregatit de meciul revansa cu Jean Pascal, programat la 12 decembrie, si spune ca este mult mai bine pregatit din toate punctele de vedere fata de intilnirea trecuta, atunci cind canadianul l-a deposedat de centura WBC la semigrea. “Am muncit mult la antrenamente, nu sint pregatit, sint foarte pregatit. Am fost mult prea incordat in primul meci cu Pascal. Atunci, parca nu eram eu. Jean a fost atunci mai bine pregatit fata de cum am crezut. Chiar si asa a fost o lupta strinsa, acum cu siguranta va fi altfel”, a spus Diaconu in presa canadiana.Romanul afirma ca si-a schimbat tactica fata de prima lupta, pe care o considera una “bizara”. “Va fi cu totul diferit, am muncit si in cazul tacticii, voi fi mai rapid. M-am antrenat timp de sase saptamini pentru acest meci, ma simt bine si sint pregatit in proportie de 100% pentru lupta cu Pascal. Am facut peste 140 de runde de sparring, ma simt diferit fata de cum am fost inaintea primului meci. Sint gata de lupta, iar daca e sa garantez ceva, este faptul ca va fi spectacol”, a adaugat pugilistul. Romanul Adrian Diaconu (31 de ani) a fost deposedat de centura WBC la categoria semigrea pe 19 iunie, pe care o cucerise cu un an in urma, fiind invins la puncte de Pascal (27 de ani), care l-a trimis o data la podea. Atunci, cei trei arbitrii l-au creditat cistigator clar pe canadian: scor 115-112, 116-112 si 116 -111. Meciul revansa dintre Diaconu si Pascal va avea loc in dimineata zilei de 12 decembrie (n.r. in Romania), la Centre Bell din Montreal, in cadrul unei gale in care se vor mai duela, printre altii, fostul campion Eric Lucas si argentinianul Ramon Moyano. 

Meciul anului

In formatul actual al Ligii Campionilor, nici o echipa romaneasca n-a reusit sa treaca de faza grupelor. Calificata deja in primavara europeana, cu un loc in 16-imile Europa League asigurat, Unirea Urziceni incearca, astazi, la Stuttgart ceva mai mult: intrarea in optimile Ligii Campionilor si, prin aceasta, posibilitatea de a gazdui pe stadionul din Ghencea o echipa de prim rang a fotbalului european. Un obiectiv pretentios, fara indoiala si multa lume se intreaba daca Unirea este avantajata de o asemenea posibilitate, stiut fiind ca Europa League asigura posibilitati mult mai mari in privinta acumularii de puncte, mai ales ca echipele provenite din Liga Campionilor au un statut privilegiat la tragerea la sorti a fazei superioare din Europa League. Nu trebuie uitat, insa, si cistigul financiar pe care il intrezareste formatia din Baragan in cazul unei asemenea performante si nici cota pe care ar cistiga-o antrenorul Dan Petrescu si unii jucatori fruntasi ai echipei in caz de reusita. Pe de alta parte, succesul Unirii ar insemna o palma la adresa unor cluburi mult mai bine cotate si inzestrate, dar care au iesit pe usi laturalnice din Europa, datorita unui management defectuos.Ca niciodata, acest obiectiv este realizabil. VfB Stuttgart este un club prestigios dintr-un campionat puternic, Bundesliga, iar FC Timisoara a reusit un 0-0 pe terenul acesteia, chiar daca germanii aveau din tur calificarea asigurata. Numai ca fosta campioana a Germaniei se afla intr-o situatie incredibila: locul XVI (primul retrogradabil) in campionat, la egalitate cu FC Nürnberg (penultima clasata, tot cu 12 puncte) si inaintea unei alte echipe de prestigiu, Hertha Berlin. Remiza inregistrata pe teren propriu, 1-1 cu VfL Bochum (echipa aflata in lupta directa pentru evitarea retrogradarii) a umplut paharul rabdarii si a condus la demiterea antrenorului Markus Babbel, inlocuit cu elvetianul Christian Gross, care va sustine primul meci oficial pe banca chiar impotriva Unirii. Chiar daca Mihai Stoica, presedintele Unirii, sustine ca acest lucru reprezinta un dezavantaj (deoarece jucatorii se mobilizeaza intotdeauna dupa schimbarea antrenorului), trecerea de la un stil de joc la altul poate fi speculata de un tehnician inventiv ca Dan Petrescu. Un atu pentru ialomiteni este reprezentat de problemele din lotul svabilor: daca mijlocasul Hilbert era accidentat mai demult, Christian Gross i-a pierdut in meciul cu Bochum, pe internationalul Thomas Hitzlsperger si pe sirbul Zdravko Kuzmanovic, incerti fiind si portarul titular Jens Lehmann (infectie gastro-intestinala), atacantul brazilian Cacau (probleme abdominale si la adductori), ivorianul Arthur Boka (umar dizlocat) si mexicanul Osorio (intindere). Chiar daca unii dintre acesti jucatori pot fi recuperati pina diseara, situatia lotului german este mult mai critica decit a Unirii. Va lipsi doar Maftei (suspendat), iar problemele cu Galamaz si Ricardo Gomes nu sint insurmontabile. Nu trebuie uitat nici razboiul pe care jucatorii din Stuttgart il poarta, de etape bune, cu propriii suporteri, total nemultumiti de situatia echipei in clasament. Calificarea in optimile Ligii este singurul mod de a salva un sezon dezastruos, ceea ce face ca presiunea sa atirne mai mult pe umerii svabilor, decit pe cei ai elevilor lui Dan Petrescu. In primul unsprezece al germanilor, este posibil sa apara romanul Ciprian Marica, in conditiile in care Cacau este incert, iar rusul Pogrebniak pare iesit din forma.In afara departida de la Stuttgart (transmisa in direct pe TVR 1), in grupa G a Ligii Campionilor, se mai joaca meciul FC Sevilla - Glasgow Rangers, in care singura grija a gazdelor este ocuparea primului loc in grupa (pentru care ii ajunge un egal), iar oaspetii sint eliminati deja din Cupele Europene.Formatiile probabileStuttgart: Stolz - Trasch, Tasci, Delpierre, Magnin - Rudy, Elson, Celozzi, Hleb - Marica, Schieber. Unirea: Arlauskis - Fernandes, Galamaz, Mehmedovic - Bordeanu, Ricardo, Apostol, Brandan - Frunza, Bilasco, Varga. Arbitri: Viktor Kassai - Gabor Erös, Tibor Vamos (Ungaria).Ochii pe Inter si BarcelonaDe pe celelalte trei fronturi de astazi ale Ligii Campionilor, cea mai interesanta situatie se intimpla in grupa F, unde absolut toate cele patru echipe au sanse de calificare sau nesanse de eliminare, desi Inter si Barcelona sint favorite. In grupa H se mai disputa al doilea loc, care poate reveni formatiei pregatite de Laszlo Bölöni, Standard Liège, daca invinge pe Alkmaar, iar grecii de la Olympiakos pierd pe teren propriu in fata Arsenalului. Grupa E este complet rezolvata.Grupa E: FC Liverpool - Fiorentina, Olympique Lyon - Debrecen. Clasament: 1. Fiorentina - 12 p (calificata); 2. Lyon - 10 p (calificata); 3. Liverpool - 7 p; 4. Debrecen - 0 p. Grupa F: Internazionale Milano - Rubin Kazan, Dinamo Kiev - Barcelona. Clasament: 1. Barcelona - 8 p; 2. Inter - 6 p; 3. Rubin - 6 p; 4. Kiev - 5 p. Grupa H: Olympiakos Pireu - Arsenal Londra, Standard Liège - AZ Alkmaar. Clasament: 1. Arsenal - 13 p (calificata); 2. Olympiakos - 7 p; 3. Standard - 4 p; 4. Alkmaar - 3 p.Clasamentul grupei G1. Sevilla 5 3 1 1 10-4 102. Unirea 5 2 2 1 7-5 83. Stuttgart 5 1 3 1 6-6 64. Rangers 5 0 2 3 4-12 2 

Marijuana, la un pas de coma alcoolica!

„Cea mai fidela fata” revine în atentia publicului. Din pacate, nu cu un nou album, ci cu un episod de-a dreptul dramatic. Dupa ani si ani de aparenta sobrietate, Marijuana a ajuns pe patul de spital. Motivul?! Nu drogurile, ca în cazurile precedente, ci alcoolul. Vedeta hip-hop, pe numele ei din buletin Dana Coteanu, a consumat mai multe shoturi de tequila într-un bar din Suceava. O scurta „pregatire” înainte de concert, care se putea transforma în cu totul altceva. Din fericire, a fost vazuta umblind în zig-zag pe strazi, la un pas de coma alcoolica, si dusa în timp util la Urgente. Acolo, cintareata a primit îngrijiri medicale si, astfel, s-a aflat ca urmeaza un tratament psihiatric care, în combinatie cu taria consumata, a degenerat într-o stare grava de tulburare, iar medicii Spitalului din Suceava au diagnosticat-o cu agitatie psihomotorie. 

Patronatul din presa se organizeaza

Un numar de 24 de companii de media s-au reunit în Patronatul Presei Române (PPR), marti, la sediul Clubului Român de Presa din Bucuresti, semnindu-se actele de constituire a organizatiei patronale din mass-media, o etapa esentiala în maturizarea profesionala si institutionala a presei nationale. Evenimentul a avut loc în prezenta reprezentantilor a 24 companii de media din România, reprezentind 10 posturi TV, 6 posturi si retele radio, 2 agentii de presa, 54 de ziare, 67 de reviste si peste 200 site-uri. PPR îsi propune sa promoveze interesele patronilor de presa din România, tinind cont de dificultatile actuale, precum si de activitatea miilor de jurnalisti care lucreaza în acest domeniu vital pentru echilibrul democratiei românesti. 

Tiger Woods, internat in spital in urma unei supradoze

Jucatorul american de golf Tiger Woods a fost internat în spital la o zi dupa Ziua Recunostintei, în urma unei supradoze de pastile, care i-a provocat probleme cu respiratia, informeaza Tmz.com. Potrivit sursei citate, al cincilea etaj al spitalului a fost închis dupa ce Tiger Woods a fost internat sub numele William Smith. Sotia lui Woods, Elin Nordegren, care a fost alaturi de acesta, le-a dat medicilor doua flacoane de pastile, Ambien si Vicodin, pe care le-ar fi luat jucatorul de golf. Când a fost internat, Tiger Woods era inconstient si într-o stare care nu ar fi putut fi provocata de alcool, potrivit suselor citate. La citeva ore dupa ce a fost spitalizat, pseudonimul sub care a fost internat Woods a fost schimbat pentru a nu se afla identitatea vedetei americane. Saptamina trecuta, cel mai bogat sportiv din lume a fost amendat cu 164 de dolari pentru “conducere imprudenta” 

Mirabela a trecut la dieta

La 62 de ani, este dificil sa te mentii în continuare la înaltime, mai ales într-un showbiz românesc dominat de „iepurasi” si asistente dornice de a da lovitura cu orice pret. Cu toate acestea, Mirabela Dauer marturiseste ca îsi iubeste patria. „România este cea mai frumoasa tara din lume. Pacat ca este locuita. Totusi iubesc românii. De asta am ramas. Ma deranjeaza grosolania la unii dintre ei”, spune interpreta în Click!. În pofida dificultatilor, show-ul trebuie sa continue si Mirabela nici nu se gindeste sa se dea batuta. Tocmai din acest motiv, a decis sa faca o schimbare importanta în viata ei. Pusa pe ginduri dupa despartirea de Sandu Andriuta, interpreta vrea sa o ia de la capat. Si totul începe cu mincarea. „Am început de ceva timp un regim de viata sanatos. Am renuntat definitiv la carnea de porc si maninc foarte multe legume”, a mai spus artista. Admirabila lupta Mirabelei. Si asa este! Niciodata nu e prea tirziu pentru iubire si diete... 

Liberalii vor sefia guvernului

 Întrebat daca ar fi de acord ca PNL sa intre la guvernare alaturi de PDL daca eventual, ca garantie, democrat-liberalii dau liberalilor functia de prim-ministru, Crin Antonescu a raspuns: “Singura împrejurare sau singura formula în care cu cineva ca Traian Basescu sau cu cineva ca Partidul Democrat se poate discuta o guvernare este cea în care partidul detine functia de premier. Asta, ca sa putem discuta. Nu spun neaparat ca e suficient, sigur ca ar însemna si alte discutii. Dupa parerea mea însa, cu PD, asa cum s-a dovedit si în cazul nostru si ulterior în cazul PSD, este practic imposibil de guvernat, dar ar fi singurul context în care s-ar putea deschide discutia”.In seara precedenta, presedintele PNL a exclus o alianta cu PDL în vederea intrarii la guvernare. Ba, mai mult, el l-a mustruluit pe Calin Popescu Tariceanu pentru indrazneala acestuia de a avea un alt punct de vedere. Antonescu i-ar fi spus lui Tariceanu, cind acesta i-a anuntat pe liberali ca a fost sunat de Traian Basescu si a propus o guvernare comuna cu PDL, ca el este presedintele si ia decizii impreuna cu Biroul Permanent Central, adaugind ca, daca vrea guvernare cu PDL, e liber sa plece la PDL.Comentind oferta PNL de a intra la guvernare alaturi de PDL, dar numai cu un premier liberal, Adriean Videanu a declarat ca “i se pare delicat sa fie puse conditii inaintea discutiilor, in incercarea de a forta mina unui partid”. Radu Berceanu a atras atentia ca exista deja un candidat de premier liberal, in persoana lui Liviu Negoita, care si-a inceput cariera politica in calitate de deputat PNL, in partidul condus de “domnul Cerveni”. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca majoritatea cu PNL si UDMR este viabila înca si ca nu vede nici o dificultate, “dupa gestul de repliere” al lui Johannis, ca viitorul prim-ministru sa revina liberalilor, precizind ca acest lucru va fi discutat în zilele urmatoare.

Cristina Spatar a lasat fitele... deocamdata!

Cine si-ar fi închipuit ca maternitatea o va transforma pe Cristina Spatar într-o femeie de casa?! Si cu toate acestea, asa s-a întimplat. Scutece schimbate, biberoane, nopti nedormite - de toate a avut parte proaspata mamica. „Abia îmi vad capul de atitea treburi. Nu-mi vine sa-l las pe miinile altcuiva. Am cearcane! Noaptea nu dorm deloc”, a declarat cintareata pentru Ring. Dar, desi oboseala îsi spune cuvintul, Cristina refuza deocamdata sa îsi lase micutul pe miinile altcuiva. Mai ales ca micutul Albert, care va împlini în curind doua luni, sufera si de colici. Cristina are totusi un ajutor de nadejde în sotul ei. „Alin e la munca pina la ora 19.00, iar apoi ma mai ajuta cu copilul. E un tatic model! Oricum, simbata va veni soacra mea la noi si ma va ajuta si ea”, a completat cintareata. Pe de alta parte, interpreta se gindeste si la cum sa îsi recupereze silueta dinainte de nastere. Pentru asta mai are de dat jos opt kilograme. O nimica toata, avind în vedere ca noptile nedormite contribuie si ele la topirea surplusului. Însa bucuria de a-l tine în brate pe copilul mult-asteptat sterge orice nemultumire. Chiar si pentru o diva precum Cristina Spatar. 

PSD cere repetarea prezidentialelor

 “Cerem anularea turului doi de scrutin si repetarea alegerilor prezidentiale”, a declarat secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, dupa ce partidul sau a depus, la Curtea Constitutionala, solicitarea de anulare. “Sint camioane de probe”, a spus Dragnea, care a adaugat ca astazi vor prezenta dovezile si in fata judecatorilor Curtii. Intrebat la ce probe se refera, Dragnea a afirmat: “este vorba de toate tipurile de fraude posibile pe care le-au inventat oamenii astia. Discutam de vot multiplu, de mita electorala, de procese electorale care au fost modificate dupa ce au iesit de la sectia de vot si multe altele”.Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, ieri, ca PSD nu va face publica sesizarea catre Curtea Constitutionala, pentru “a nu pune presiune” pe judecatori.Dan Nica a prezentat ieri in fata jurnalistilor citeva probe din ceea ce el considera ca sint dovezile privind fraudarea turului doi al prezidentialelor. El a sustinut ca Mircea Geoana ar fi fost prejudiciat cu 130.000 de voturi.Curtea Constitutionala ar urma sa decida cel mai devreme vineri daca alegerile din 6 decembrie vor fi anulate. In cazul admiterii contestatiei PSD, runda finala a prezidentialelor va fi reluata in a doua duminica de la decizia Curtii, adica in preajma Craciunului.Inca doua contestatiiCu putin timp inainte de actiunea PSD, purtatorul de cuvint al Biroului Electoral Central, Marian Muhulet, a anuntat ca doua sesizari ale Aliantei PSD^ PC de renumarare a voturilor in cinci sectii de votare din Caras-Severin se incadreaza la suspiciunea de frauda electorala si vor fi inaintate Curtii Constitutionale. “Dupa dezbateri, BEC a concluzionat ca solicitarile PSD^PC nu se incadreaza in spiritul legii pentru renumararea voturilor, ci la suspiciuni de frauda, de aceea sesizarile lor vor pleca la CCR”, a spus Muhulet.Tot PSD a sesizat BEC privind 42 de voturi de la o sectie de votare din Vaslui, care ar fi fost valabile, desi erau inregistrate ca fiind nule. BEC a decis ca este de competenta Biroului Electoral Judetean sa decida daca trebuie renumarate voturile nule din Vaslui.Geoana reclama victoriaPresedintele PSD, Mircea Geoana, a sustinut ieri ca el a cistigat, de fapt, alegerile, mentionind ca CC trebuie sa se pronunte asupra corectitudinii scrutinului, ca democratia din România este în pericol si ca Traian Basescu vrea sa instaureze o republica dupa model Belarus. “Avem în fata doua zile pina cind Curtea Constitutionala va trebui sa decida daca mandatul domnului Basescu este valid sau invalid, daca vom merge în continuare cu cinci ani de regim Basescu, cistigat cu un mandat bazat pe frauda, minciuna si manipulare, sau vom putea sa redam poporului român sansa de a relua aceasta alegere si de a decide linistit si fara influente presedintele pe care îl dorim pentru urmatorii cinci ani”, a mai declarat liderul PSD.“O tentativa de presiune publica”“Demersul PSD de a contesta rezultatul alegerilor e o tentativa de presiune publica, un demers in dispretul democratiei. Reprezentantii coalitiei PSD-PNL-UDMR au fost in majoritate in toate birourile electorale si sectiile de votare, e jenant sa conteste rezultatele alegerilor”, a afirmat liderul democrat-liberal Adriean Videanu. Prim-vicepresedintele PDL a precizat ca fostul ministru de interne social-democrat Dan Nica a promovat legislatia electorala, iar sectiile din strainatate au fost stabilite de ministrul de Externe de la acea vreme, Cristian Diaconescu, de asemenea social-democrat. DIncu: PSD a prevalidat alegerile prin faptul cA a sArbAtorit duminicA searaSocial-democratul Vasile Dincu a declarat ieri ca gestul liderilor PSD de a sarbatori victoria în alegeri duminica seara, la aflarea exit poll-urilor, poate fi interpretat ca o “prevalidare” a scrutinului, dar ca e greu de apreciat daca va avea cistig de cauza prin contestatia depusa la CCR. “Sintem pe tarimul tuturor posibilitatilor. Judecind dupa faptul ca PSD, prin faptul ca a sarbatorit duminica seara, a prevalidat alegerile, judecind dupa raportul OSCE care nu a constatat nereguli mari în desfasurarea alegerilor, mi se pare ca nu ar avea mari sanse”, a declarat Vasile Dincu. El a precizat totusi ca depinde ce dovezi aduce PSD. “Daca sint dovezi solide, sint sanse ca CCR sa fie sensibila, daca e vorba mai degraba de a trage de timp inainte de dezbaterea care va exista în partid asupra vinovatiilor pentru pierderea alegerilor, acest demers ar putea aduce semne de întrebare. Sint speculatii din partea mea, s-ar putea sa fie vorba de o alta strategie a PSD”, a spus Dincu.Social-democratul a apreciat ca dreptul de a contesta alegerile trebuie folosit cu responsabilitate, pentru ca România este un stat membru al Uniunii Europene.

Alexandra se marita cu un "mogul" de presa

Potrivit presei peninsulare, fosta „Brilianta” si Andrea Rizzoli formeaza un cuplu de mai bine de un an de zile. Mostenitor al celui mai important imperiu media din Italia, numit Rizzoli, barbatul detine ziarele „Corriere della Sera” si „Gazzetta dello Sport”, revistele „Oggi”, „Novella”, „Max” si „Amica”, dar si celebrele publicatii iberice „El Mundo” si „Marca”.Dar asta nu este tot! De ceva vreme, Andrea s-a orientat catre productia de seriale, cum ar fi „Judecatorul Mastrangelo” si „Capri”, unde avea sa o intilneasca, de altfel, si pe aleasa inimii lui, Alexandra. Iar relatia este una cit se poate de serioasa. Asta pentru ca, recent, italianul a cerut-o pe romanca de sotie, a aflat Star. Fosta doamna Mutu a acceptat, nunta urmind sa aiba loc, cel mai probabil, in vara anului viitor. Pina atunci, mogulul si actrita isi vor petrece Revelionul in Hawaii, sub soarele arzator al bunastarii si al luxului... 

Apulum, ca o copie a Romei

 Miine, la ora 16, la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia, va fi lansat volumul “O mica copie a Romei. Centrul urban Apvlvm (Alba Iulia)”, avind ca autor pe dr. Vasile Moga, seful Sectiei Arheologie-Cercetare din cadrul muzeului albaiulian. Lucrarea prezinta bogatia si varietatea vestigiilor romane descoperite la Alba Iulia in urma investigatiilor arheologice efectuate incepind cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea pina in prezent. Evenimentul este organizat in colaborare cu Consiliul Judetean Alba si Directia Judeteana pentru Cultura Alba.

Mos Craciun e darnic cu albaiulienii

 Chiar daca este serios afectat de criza economica si poate putin bolnav din cauza gripei noi, Mos Craciun se dovedeste destul de darnic cu albaiulienii. Asta, desi cadourile sale vor ajunge la destinatari abia in 2010. Practic, este vorba despre anuntul privind lucrarile publice care vor debuta din primavara anului viitor si care vor afecta serios, dar benefic, viata comunitatii din resedinta de judet. Pe lista administratiei publice locale din Alba Iulia se afla un amplu proiect de sistematizare, reabilitare si modernizare a zonei centrale a orasului, investitiile privind sistemul de alimentare cu apa si extinderea retelelor de canalizare si, in fine, doua proiecte referitoare la spatiile verzi din Alba Iulia. Dintre acestea, ultimele doua sint deja in finantare, iar primul se afla in stadiul de analiza si identificare a surselor de finantare. Mult de lucruDesi spun ca va fi foarte mult de lucru, iar oamenii vor trebui in prima faza sa suporte disconfortul si abia apoi sa se bucure de rezultate, reprezentantii administratiei locale considera ca aceste proiecte sint necesare si mai ales benefice pentru Alba Iulia. “Avem foarte multe proiecte in finantare europeana, dar si multe proiecte aprobate de catre Guvern. Ma refer in primul rind la parcurile verzi despre care am vorbit deja - Sfinta Ecaterina si Zavoi Micesti. Acestea sint aprobate si indiferent de Guvernul care va veni vor trebui finantate. Din 2010 ne apucam de reabilitare in zona centrala pentru ca nu mai putem sta asa cum este in prezent. Trebuie sa explicam ca lucrarile din ultimii ani au inceput de la periferie venind spre centru, iar in anul 2010 ajungem in zona centrala. Vor fi unele interventii in zona Pietei Iuliu Maniu. Ma refer la zona de locuinte pentru ca piata in sine este reabilitata deja. Din acest punct de vedere ne aflam in faza de evaluare. La aceste proiecte se adauga cel referitor la retelele de apa si canalizare care va fi finalizat probabil in 2011 sau 2012 si care va aduce procentul de acoperire cu asemenea utilitati la 100% la apa si aproximativ 97% la canalizare. Oricum, in aceasta perioada se va lucra foarte mult pentru ca pina in 2013 trebuie sa atragem si sa folosim cit mai multi bani guvernamentali si europeni. Dupa acest an se intra intr-o noua faza de finantari”, a explicat primarul Mircea Hava.

Pregatiri impotriva inzapezirilor la Cimpeni

 Primarul orasului Cimpeni, Calin Andres a declarat zilele trecute ca administratia locala a transformat unul dintre cele trei autocamioane marca DAC 44 T, pe care în cursul anului 2007 le-a achizitionat prin transfer cu titlu gratuit de la unitatea militara Floresti-Cluj, în utilaj pentru împrastiat material antiderapant pentru sezonul de iarna. “Pentru anul 2010, primaria orasului Cimpeni are cuprinsa în lista de investitii achizitionarea unui autogreder si a unui buldozer, utilaje care urmeaza a fi folosite pentru deschiderea de noi drumuri, terasari, rigole, scalificari, dar mai ales pentru îndepartarea zapezii de pe carosabil”, a mai precizat edilul sef al orasului din Apuseni.                            

Scurta, dar cuprinzatoare

 Consilierii locali din Alba Iulia s-au intilnit ieri in cadrul unei sedinte extraordinare, o sedinta scurta, dar cuprinzatoare. Cu aceasta ocazie, consilierii au decis in primul rind modificarea HCL nr. 362/20 din noiembrie 2009 privind participarea municipiului Alba Iulia la Programul Operational 2007-2013 privind Proiectul „Valorificarea resurselor turistice naturale in zona Mamut - Parcul Dendrologic Dr.Ioan Vlad - Valea Popii din municipiul Alba Iulia”. Acest lucru a fost impus din cauza unor neconcordante intre sumele din proiect si cele eligibile. Consilierii au mai avizat participarea municipiului Alba Iulia la Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative”. In acest proiect vor fi finantate module de pregatire in domenii ca achizitiile publice, ECDL, limbi straine, dezvoltarea de proiecte, licitarea si managementul proiectelor.     

Politisti avansati in grad

 Pentru rezultate bune obtinute în activitatea profesionala, au fost înaintati în gradul urmator, înainte de expirarea stagiului minim, 2 ofiteri si 4 agenti de politie din cadrul Inspectoratului de Politie al judetului Alba.Acest lucru s-a realizat în cadrul unei festivitati desfasurate la sediul Inspectoratului de Politei al judetului Alba. Astfel, subcomisar de politie Vasile Costea, seful Politiei orasului Abrud, a fost înaintat la gradul de comisar; inspector de politie Davidas Dorin-Vasile, ofiter specialist în cadrul Serviciului Rutier, la gradul de inspector principal de politie; agent sef de politie Radu Ancuta, agent criminalist la Politia municipiului Sebes, la gradul de agent sef principal de politie; agent principal de politie Petru Muntea, agent investigatii criminale la Politia municipiului Alba Iulia, la gradul de agent sef adjunct de politie; agent principal de politie Paul-Ciprian Oara, seful Postului de Politie Sona, la gradul de agent sef adjunct de politie; agent de politie Elena Ioana Iulia Hategan agent de presa în cadrul inspectoratului la gradul de agent principal de politie.Noile grade au fost acordate, în apaluzele colegilor, de catre seful Inspectoratului de Politie al judetului Alba, comisar sef Grindean Tudor, care i-a felicitat pe cei sase pentru rezultatele obtinute, urindu-le totodata succes în activitatea pe care o desfasoara.                   

Alba: 3.000 de firme falimentare

De la începutul acestui an, numarul întreprinzatorilor din Alba care au solicitat dizolvari voluntare, suspendari de activitate si radieri voluntare, a crescut semnificativ, situatie fara precedent la nivelul judetului. Cel putin asa reiese din datele statistice ale Oficiului National al Registrului Comertului. Situatia economica grea pe care o traverseaza agentii economici se reflecta si în activitatea instantelor, asaltate de cereri privind declararea falimentului pentru ca nu mai pot face fata climatului economic actual. Reprezentantii Tribunalului Alba au inregistrat astfel o dublare a numarului de cauze aflate pe rolul sectiei de contencios administrativ privind falimentele, raportat la aceeasi perioada a anului trecut. Daca în perioada ianuarie-noiembrie 2008 erau înregistrate 192 de astfel de cauze, în 2009 numarul lor aproape s-a dublat ajungind la 357. Potrivit purtatorului de cuvint al instantei, judecatorul Aurelian Mocan, la nici o alta sectie nu se poate vorbi despre o crestere cu 100% a numarului cauzelor. “De obicei declararea falimentului este o procedura care dureaza destul de mult avind în vedere ca implica o serie de alte proceduri”, a precizat Mocan. Situatii dramaticeN-au avut de suferit doar firmele mici, printre cei care au clacat numarinduse si unii dintre cei mai importanti jucatori din domeniul imobiliar (Meridian Casa Construct a solicitat la începutul acestui an declararea falimentului), al procesarii carnii (o mare societate de procesare a carnii de porc din Oiejdea s-a vazut nevoita sa solicite falimentul) sau din cel al comertului. Recent, una dintre cele mai populare firme din Alba Iulia, posesoare a unui lant de supermarketuri si magazine, dar cu activitate si în domeniul închirerii masinilor, si-a închis portile. Situatia comerciantilor din judet, fara datorii la stat, care au decis sa informeze Registrul Comertului asupra deciziei de dizolvare, radiere sau suspendare a activitatii firmelor lor a crescut îngrijorator în 2009 în judetul Alba. Astfel, potrivit datelor publicate de Oficiul National al Registrului Comertului, în perioada ianuarie - octombrie a anului curent, 407 comercianti din judet au cerut dizolvarea voluntara a firmelor fata de doar 36 cit au solicitat acelasi lucru anul trecut. Si mai dramatica este situatia în ceea ce priveste numarul societatilor care au decis sa-si suspende activitatea, cel mai probabil ca urmare a introducerii impozitului forfetar, 2213 în 2009 fata de doar 82 în 2008, practic de 26 de ori mai multe. Fata de perioada ianuarie - octombrie 2008, a crescut foarte mult si numarul solicitarilor de radieri voluntare, 995 în loc de 229. De mentionat este faptul ca la data de 30 octombrie 2009, mai activau din punct de vedere juridic la nivelul judetului Alba un numar de 17.567 de comercianti.

Pe scurt

Kone se dueleaza cu DrogbaYssouf Kone va participa cu nationala Burkinei Faso la Cupa Africii pe Natiuni, competitie care se va desfasura in perioada 10-31 ianuarie, in Angola. Atacantul va absenta astfel aproximativ 3 saptamini de la pregatirea echipei. Burkina Faso a fost repartizata în grupa B, din care mai fac parte Coasta de Fildes, Ghana si Togo, iar Kone va intilni fotbalisti precum Drogba sau Adebayor.    D .S.Viitor incert pentru StancioiuEduard Stancioiu ar putea parasi CFR-ul in pauza de iarna, din cauza statutului de rezerva. Portarul a fost utilizat foarte putin in acest sezon, pierzind lupta pentru titularizare fie cu Nuno Claro, fie cu Peskovic. La finalul turului si dupa ultimul joc din Europa, cu PSV Eindhoven, Stancioiu va analiza si posibilitatea unei despartiri de CFR: "Imi doresc sa joc, normal ca vreau asta. Deocamdata nu am discutat cu nimeni despre viitorul meu, dar voi vorbi la timpul potrivit, dupa ce va termina campionatul. Eu ma pregatesc, m-am pregatit si am tras tare sa prind echipa, dar a fost decizia antrenorilor si nu am ce sa fac. Voi vedea in iarna", a spus portarul pentru monitorul.    D. S.

Se vor titulari la CFR

Cristi Bud si Paul Batin asteapta momentul in care vor face pereche in atacul CFR-uluiMai mult, atacantii ar putea forma cuplul din ofensiva formatiei din Gruia in returul campionatului, daca Batin, imprumutat de CFR la UTA, va fi rechemat la Cluj. Exista toate sansele sa se intimple acest lucru, atacantul fiind unul dintre cei mai apreciati fotbalisti din Liga a doua, unde a inscris 11 goluri pentru UTA. "Eu as vrea sa ma intorc. Deocamdata, insa, n-am discutat cu nimeni, dar orice este posibil. CFR-ul este o echipa puternica si daca voi putea voi da totul pentru ei. Discut foarte mult si cu Cristi (Cristi Bud, n.r.) si chiar vorbeam ca ar fi extraordinar sa formam noi cuplul de atacanti. Asteptam, va veni si vremea noastra, sint convins", a precizat Batin pentru monitorul. "Cum sa nu jucam in atac? Pai, n-ar fi frumos ca doi baimareni sa joace in atacul poate celei mai bune echipe din Romania? Voi juca cu Batin la CFR", a completat Bud.    Au avut si alte oferteCristi Bud (24 de ani) a fost achizitionat de CFR de la Gaz Metan Medias contra sumei de 750.000 de euro si a semnat un contract pe 5 sezoane cu echipa din Gruia. Fotbalistul a fost lasat sa evolueze la Gaz Metan pina la finalul turului, urmind sa ajunga la echipa lui Mandorlini la reunirea lotului, anul viitor. Inainte de a semna cu CFR Cluj, Cristi Bud a fost curtat de Rapid, Dinamo si Steaua Bucuresti. Paul Batin (22 de ani) a fost cumparat de CFR Cluj de la FC Baia Mare, echipa cu care promovase in al doilea esalon. A fost imprumutat la UTA, unde, dupa un tur de campionat, a devenit golgheter, cu 11 reusite. Jucatorul a fost foarte aproape de a semna cu rivala CFR-ului, Universitatea Cluj, dar a fost intors din drum de catre impresarul sau.

Se pregatesc de sezon?

Interventiile din zona pirtiei Virtop sint cele mai condamnate de catre localnici care mai acuza si faptul ca in Arieseni “s-au infiltrat” investitori din alte judete care nu fac altceva decit sa strice afacerile bastinasilor. Situatia este cu atit mai tensionata cu cit Consiliul judetean si-a indreptat atentia spre zona Vaii Sebesului unde se intentioneaza dezvoltarea unei statiuni montane de iarna si unde au aparut chiar si doua pirtii de schi dotate la standarde ridicate. Situatia ii face pe motii din Arieseni, dar si din celelalte localitati cu mare potential turistic din zona, sa se gindeasca la ceea ce este mai rau, adica la un regres puternic din punct de vedere economic, regres care ar afecta foarte serios nivelul de trai al oamenilor. Ce s-a intimplat?Oamenii din zona spun ca nu prea inteleg ce s-a intimplat in ultimele citeva luni si ca s-au trezit ca sute de constructii improvizate au aparut la baza pirtiei de schi. “Anul trecut au fost citeva zeci de chioscuri si rulote aranjate destul de haotic, colorate ciudat si fara nici o noima. Nu a fost de ajuns. Acum, in doar citeva zile au aparut peste 100 de alte constructii. Nu exagerez si daca mergeti la Virtop o sa vedeti. A disparut practic pirtia de sanii, zona a fost arata pur si simplu de utilaje grele, iar constructiile au fost aruncate pur si simplu fara nici o noima. Stiu ca s-au inchiriat terenuri pe care cei care le-au obtinut le-au subinchiriat unor persoane dubioase din alte judete ale tarii. Stiu ca autoritatile au o lista cu doar 40-50 de astfel de unitati autorizate, cind de fapt aici sint aproape 200. Stiu ca in acest moment totul este haotic in Arieseni si ca oamenii nu au locuri de parcare, nu au motivatie pentru a veni incoace. Mai stiu ca vine iarna si ca in ritmul acesta vom ajunge sa schiem singuri si sa muncim pe la Zlatna pentru a putea trai de azi pe miine”, spune sub protectia anonimatului unul dintre localnici. “Nu imi este teama de primar. Imi este teama pentru afacerea pe care am dezvoltat-o cu bani imprumutati si care, daca o sa aiba subit probleme, o sa ramin pe drumuri”, isi explica acesta frica. Inconstienta?Daca investitorii pot fi acuzati de partizanat, localnicii nu intra insa in aceasta categorie, si totusi spun cam acelasi lucru. “Sint foarte multi turisti care se opresc pe strada si ne intreaba unde ar putea gasi loc de cazare, dar intreaba si despre parcare. Ne spun ca drumul este foarte prost, localitatea foarte inghesuita si ne acuza ca ne batem joc de ei prin preturi si ceea ce este la pirtie. Va dati seama ce va fi in acest an cind e si mai multa aglomeratie, mai mult haos si mai este si criza economica, astfel ca oamenii se vor uita de doua ori inainte de a da un ban”, spune un localnic. Acesta mai explica si faptul ca desi nu are o afacere prin care sa cistige in mod direct din turism, specificul zonei ii ofera variante de a trai. “Nu inchiriez nici schiuri, nu am nici pensiune si nici alta afacere. In schimb, de pe urma turistilor se poate cistiga si altfel. Au de cistigat si cei care pescuiesc si cei care taie lemne si cei care aduna fructe de padure si cei care au o vaca. In plus, drumurile sint mai bune, conditiile mai bune pentru toata lumea daca banii se aduna in bugetul comunei si sint folositi asa cum trebuie. Deocamdata asa ceva nu se vede, iar de la an la an lucrurile merg tot mai rau”, mai spune acesta. Chiar daca nu pot oferi explicatii si nici probe in sprijinul declaratiilor, oamenii banuiesc motivatiile care ar putea sta la baza situatiei, iar evolutia turismului confirmam in parte banuielile. “Fata de anul trecut vom avea probabil mai putini turisti si mai putine incasari. Probabil cam la jumatate. Sa zicem ca este criza, dar nu este numai din cauza crizei”, incheie omul de-a dreptul disperat. “Nu poti intelege de ce niste oameni care ar avea de cistigat de pe urma dezvoltarii comunei fac exact pe dos. Zvonurile si explicatiile pe care le gasim noi au de a face cu interese personale. Se vorbeste despre sume de bani pe care le-ar lua cei care se ocupa de aceste lucruri de la cei care au primit teren. Se vorbeste si despre afacerile personale ale acestora. Va dati seama ca nu avem probe, dar locuim aici si putem banui. Altfel nu prea ai explicatii. In plus, se pare ca cei care conduc acum primaria nu prea mai au sprijin politic, iar asta ii determina sa se comporte ca si cind miine s-ar termina viata. Pentru ei cam asta se intimpla, dar noi raminem in continuare aici. Eu ma gindesc la ceea ce era prin anii 90 cind turismul era de domeniul fantasticului. Ma uit si vad ca Zlatna, care era la pamint, incepe sa miste ceva. Mi-e groaza sa ma gindesc ca in citiva ani vom face nevate la Zlatna sau la Abrud pentru a munci si sa venim acasa cu un salariu, iar aceasta zona sa redevina ceea ce a fost in trecut”spune un alt investitor din Virtop. 

Dobinzi mai mici

 Pierderile reale, dar si revenirea sectorului bancar romanesc in urma crizei financiare vor aparea la finalul 2010, dupa ce anul acesta bancile s-au confruntat cu gestionarea creditelor neperformante, a declarat marti presedintele BCR, Dominic Bruynseels. “Daca 2009 a fost anul de gestionare a creditelor neperformante, de exemplu in cazul IMM-urilor, 2010 va fi al provizioanelor, iar la finalul anului viitor se vor vedea pierderile si recuperarile, atit cit se va putea recupera”, a afirmat Bruynseels. In opinia sa, odata ce situatia politica se va detensiona, accesul la pietele externe va deveni mai usor, iar dobinzile la creditele in euro ar putea cobori usor. Cu toate acestea, in conditiile in care nu au siguranta locului de munca sau un venit stabil, oamenii va apela la creditul bancar, considera seful Bancii Comerciale Romane (BCR). “Este cea mai mare criza din ultimii 60 de ani. Sa nu ne gindim ca ne vom intoarce la cresteri ale creditului cu 20-30% si trebuie sa acceptam o crestere de o singura cifra”, a aratat Bruynseels. El a mai spus ca spera ca anul viitor programul Prima Casa sa se extinda si sa se aplice si in cazul apartamentelor nefinalizate.

Pensii in avans

 Plata pensiilor de asigurari sociale de stat, pentru agricultori si a celor pentru cadrele militare, precum si a celorlalte categorii de pensii se va face in perioada 14-24 decembrie 2009, imediat dupa virarea banilor de catre partenerii de conventii, a comunicat ieri Posta Romana. In acelasi timp cu achitarea drepturilor banesti vor fi distribuite taloanele mov (aferente pensiilor platite pe card sau in cont curent) si taloanele de calatorie CFR. Graficul de distribuire a drepturilor sociale este urmatorul: in perioada 14-24 decembrie 2008 pensiile curente, cupoanele mov si taloanele CFR vor fi distribuite de catre factorii postali la domiciliul beneficiarilor; pina pe data de 29 decembrie, titularii absenti de la domiciliu si avizati isi vor putea ridica drepturile banesti, cupoanele mov si taloanele CFR de la sediile oficiilor postale.

Pentru ce folosesc romanii internetul

 Un studiu GfK Romania arata ca 62% dintre internautii romani sint persoane curioase carora le place sa se documenteze,cautind informatii pe Google, urmatoarele pe lista dupa folosirea celui mai raspindit motor de cautare fiind primirea sau trimiterea de e-mailuri (58%) si lecturarea stirillor (55%). “Virsta este un factor important de diferentiere in ceea ce priveste activitatile desfasurate pe internet. Pentru tinerii sub 25 de ani muzica este o activitate la fel de importanta, ca si citirea stirilor: 49% au declarat ca ascultarea sau descarcarea de muzica reprezinta una dintre cele trei activitati desfasurate, fata de 42% care urmaresc stirile pe internet”, se arata in studiul Omnibus privind obiceiurile de utilizare a internetului de catre romani, realizat de GfK Romania. Lecturarea stirilor pe internet este practicata mai ales de persoanele cu virsta intre 35 si 55 de ani, 72% considerind aceasta activitate printre cele trei importante, fata de 54% dintre persoanele intre 25 si 35 de ani si 42% tinerii sub 25 de ani.

FMI ramine ferm in privinta deficitului bugetar

 Fondul Monetar International (FMI) va ramine ferm in privinta deficitului bugetar din 2010, de 5,9% din PIB, tinta “destul de mare”, chiar daca Romania nu va reusi sa iasa din criza politica, a declarat ieri reprezentantul FMI in Romania, Tony Lybek. “In cazul in care cadrul macroeconomic se schimba putem modifica tinta, asa cum am facut si in cazul cu tinta din martie anul acesta. Am agreat deja o tinta de deficit bugetar de 5,9% din PIB (pentru 2010, n.r.) si sintem destul de fermi”, a spus Lybek. El a mentionat ca tinta de deficit public deja agreata cu autoritatile romane pentru anul viitor este “destul de ridicata”, iar FMI a fost flexibil in discutiile cu Romania. Cu toate acestea, incadrarea in tinta de 5,9% din PIB nu este suficienta, in opinia reprezentantului FMI, care a explicat ca este urmarita si structura cheltuielilor. Lybek nu a dorit, insa, sa faca alte comentarii in privinta modalitatilor de reducere a cheltuielilor bugetare. “Nu vrem sa exacerbam criza din Romania si vrem sa fim siguri ca va ajunge sub 3% (din PIB) intr-un mod sustenabil”, a mai spus reprezentantul FMI.

Numarul somerilor a urcat in noiembrie cu aproape 30.000

 Numarul de someri a crescut in luna noiembrie cu 29.184 fata de luna precedenta, pina la 683.123, nivel neatins din martie 2004, ce corespunde unei rate a somajului de 7,5%, a declarat ieri presedintele ANOFM, Silviu Bian. La sfirsitul lui octombrie erau inregistrati 653.939 someri, iar rata somajului era de 7,1%, potrivit datelor publicate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). “Cresterea numarului de someri din noiembrie este aproape identica cu cea din luna octombrie, de unde rezulta ca ne vom incadra in tinta stabilita pentru sfirsitul anului 2009. Este bine ca, din numarul total al somerilor, 469,2 mii sint indemnizatii”, a spus Silviu Bian. Directorul general al ANOFM, Eugen Preda, estimeaza ca rata somajului nu va depasi 8% pina la sfirsitul anului, iar numarul total al somerilor va fi de circa 700.000. “Nu cred ca luna decembrie va aduce alti 50.000 de someri, pentru ca cine a avut de facut disponibilizari a facut, pentru a-si dimensiona personalul in conditii de criza. De obicei, lunile decembrie si ianuarie sint calme. In luna decembrie sint sarbatorile, iar in aceasta perioada serviciile si comertul merg destul de bine”, a precizat Preda. Numarul de someri a crescut in noiembrie pentru a 17-a luna la rind. Un numar atit de mare de someri nu a mai fost atins din martie 2004, cind au fost inregistrate 697.370 persoane fara loc de munca. In 30 septembrie, directorul ANOFM, Eugen Preda, declara ca numarul somerilor ar putea creste pina la sfirsitul anului la 725.000 - 750.000 de persoane, in conditiile in care rata somajului se va apropia de 8%. El a adaugat ca, data fiind perioada de scadere a economiei, considera ca rata somajului va creste si in trimestrul I din 2010, dar a precizat ca nu poate spune daca va ajunge la 9% dupa primele trei luni ale anului viitor.

Cum vede economistul sef al BNR relansarea economica

 Exportul de servicii in transport si turism, cresterea accizelor, majorarea salariilor sub nivelul productivitatii, dar si o politica monetara fara a lasa leul sa se aprecieze sint solutiile pentru o crestere economica a Romaniei bazata pe export, si nu pe consum, a declarat economistul-sef al BNR. “Ajustarea pe care Romania trebuie sa o faca implica modificari de modele economice dinspre o crestere bazata pe consum inspre o crestere economica bazata mai mult pe export. Este important cum voteaza investitorii straini, cu banii lor, si au o retinere mare fata de tarile cu deficite externe mari si care traiesc peste cit le permite plapuma”, a spus Valentin Lazea, mentionind ca face declaratii din perspectiva unui economist si nu din perspectiva bancii centrale. In opinia sa, politicile structurale ar trebui sa se indrepte catre stimularea serviciilor de transport si turism. “Romania este singura tara din Europa Centrala si de Est care are deficit pe turism si un cont curent echilibrat pe transport, in conditiile in care are potential mare pe amindoua”, a comentat Lazea. El sustine ca, in domeniul turismului, statul nu este singurul vinovat, ci si directorii de hoteluri, care prefera sa angajeze personal necalificat. “Nu ii obliga nimeni sa recupereze investitia repede, sa plateasca mizerabil personalul. Sefii nostri din turism spun ca nu are rost sa ii scoleasca, pentru ca vor pleca in Spania. Nu ii obliga nimeni sa puna hoteluri de 5 stele in statiuni dedicate turismului sindical, ieftin”, a mai spus economistul. In ceea ce priveste transportul, Lazea a mentionat ca “in materie de conducte, Romania are mai multi kilometri decit are Norvegia si daca s-ar construi Nabucco am avea o sursa de venit foarte buna”. “Romania are mai multe cai navigabile interne decit Marea Britanie, are una din primele retele de cale ferata din lume, iar vina noatra este in cazul aeroporturilor, unde avem un singur aeroport cu trafic de 1-5 milioane pasageri”, a mai spus Lazea. Pe de alta parte, pentru o crestere economica sustenabila este nevoie si de stimularea exporturilor printr-o politica monetara care sa nu lase leul sa se aprecieze, chiar daca, pe termen scurt, ar ajuta inflatia, apreciaza economistul-sef al BNR.

Dacia SUV va fi lansata oficial in martie 2010

 Modelul Dacia Duster va fi lansat oficial, in luna martie 2010, la Salonul Auto de la Geneva, urmind ca in perioada urmatoare sa fie lansat pe principalele piete din Europa, Magreb (Algeria si Maroc) si Turcia, a anuntat, marti, constructorul de automobile. Modelul are o lungime de 4,31 metri si o latime de 1,82 metri. Potrivit constructorului, modelul Dacia Duster este echipat cu motorizari cu consum redus de carburant si cu emisii scazute de CO2. Versiunile diesel ale Dacia Duster emit sub 140 g CO2/km in versiunea 4X2 – primind astfel semnatura Dacia eco² - si sub 150 g CO2/km in versiunea 4X4. Dacia Duster va fi disponibil, in versiunile 4X2 si 4X4, cu o motorizare pe benzina - 1.6 16v 110 CP, precum si cu doua motoare diesel - 1.5 dCi de 85 CP si 1.5 dCi de 105 CP, prezente deja pe numeroase vehicule din gama Renault. Dacia Duster beneficiaza, in versiunea de serie, de doua airbag-uri frontale (in functie de piata) si de centuri de siguranta in 3 puncte cu limitator de efort pentru locurile din fata. In functie de versiune sint disponibile doua airbag-uri laterale cap/torace pentru locurile din fata. “Dacia Duster va fi lansata (in cele doua versiuni, 4X2 si 4X4 - n.r) in primavara anului 2010 in Europa, in Turcia si in Maghreb (Algeria si Maroc). Modelul va completa gama Dacia, aflata in expansiune pe majoritatea acestor piete. Pe linga cele trei vehicule de persoane pe care le comercializeaza in prezent – Sandero (cu versiunea Stepway), Logan si Logan MCV, Dacia s-a instalat deja si in segmentul vehiculelor utilitare cu modelele Logan VAN si Logan Pick-Up”, se arata in comunicatul companiei. De asemenea, incepind din iunie 2010, Duster va fi lansat, sub marca Renault, in Ucraina, in Orientul Mijlociu (Israel, Iordania, Siria, Liban), in Egipt si in unele tari din Africa, urmand ca din 2011 expansiunea va continua in tarile Golfului Persic, Rusia si Brazilia. “In tarile din Golful Persic modelul va fi disponibil sub marca Renault incepind din acel an, vehiculele urmind a fi produse de uzina de la Mioveni. Duster va fi produs si in Brazilia, in uzina de la Curitiba, alaturi de modelele Sandero, Sandero Stepway si Logan. Vehiculele fabricate aici vor fi vindute in Brazilia, in Argentina, in Mexic si in Chile. Ulterior, Duster va fi industrializat si produs in Rusia, in uzina Avtoframos din Moscova”, potrivit sursei citate.

"Magia Craciunului traita prin ochii copiilor"

Grupul de firme Compexit a initiat o campanie de stringere de fonduri destinata ajutorarii copiilor din Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva Cluj-Napoca, finalizata cu o seara magica la inceputul acestei saptamini. Mai exact luni seara, cind la centru a venit Mos Craciun.     Pe linga darurile obisnuite de Sarbatori, institutia a primit si mobilier pentru o sala de clasa si o sala de mese, rezolvind astfel pe termen lung necesitatile logistice de desfasurare a activitatii. Campania de stringere de fonduri pentru mobilier s-a bucurat si de sustinerea personala a angajatilor Compexit.     "Craciunul este sarbatoarea familiei, a bucuriei si a cadourilor, dar si momentul in care ne indreptam atentia spre cei carora soarta le-a suris mai putin, dar care stiu sa aprecieze fiecare bucurie a vietii", au spus organizatorii.     "Nimic nu este mai emotionant decit sa vezi magia Craciunului traita prin ochii unor copii. De aceea, am decis sa ne implicam in acest proiect, am crezut in el si am luat in serios sarcina de ajutoare ale Mosului. Continuam astfel traditia inceputa prin proiectul «Anotimpul Copiilor» de a face sarbatorile frumoase pentru cei mici", a declarat Razvan Manole, director executiv Compexit Trading. In aceste zile poate fi vizitat la centru si traditionalul tirg cu obiecte artizanale de Craciun realizate de copii.

"Habitat" Cluj si-a premiat partenerii

Foto Andrei Gadalean"Habitat" Cluj, care de 10 ani ii ajuta pe cei ce au nevoie de o casa, si-a premiat parteneriiDaca pina nu demult casele "Habitat pentru Umanitate" Cluj erau ridicate cu eforturile unor voluntari straini, primul proiect din 2010 se vrea unul realizat 100% de comunitatea locala clujeana.     "Habitat pentru Umanitate" si-a reunit luni seara partenerii clujeni cei mai implicati intr-o gala cu premii, discursuri, un recital de opera si o emotionanta sceneta interpretata de micutii din comunitatea din casele ridicate de asociatie in cei 10 ani de existenta. Au luat parte la eveniment peste 70 de reprezentanti ai mediului de afaceri, ai societatii civile si ai municipalitatii clujene.     "Daca in urma cu 10 ani prima locuinta din programul «Habitat» la Cluj a fost construita prin contributia unor parteneri straini, am propus partenerilor nostri locali ca prima locuinta construita in decada urmatoare sa fie exclusiv cu ajutorul comunitatii clujene!", a declarat Andrei Szanto, director executiv "Habitat pentru Umanitate" Cluj. Despre cei implicati in proiecte, directorul a spus ca isi dovedesc responsabilitatea fata de comunitatea lor.     "Gala Partenerilor «Habitat» va deveni o traditie a comunitatii clujene pentru ca problema adapostirii saracacioase este o probema acuta si in judetul Cluj", a mai spus Andrei Szanto. La finalul galei, echipa "Habitat" de la Cluj a primit "asigurari de participare in cadrul Proiectului de Voluntariat Corporatist, donatii in materiale de constructie si alimente pentru voluntari, dar si garantia unor suporturi financiare pentru a contribui la eliminarea adapostirii saracacioase din judetul Cluj", potrivit Danielei Gheorghe, reprezentanta organizatiei clujene.

Conferinta europeana la Cluj

Miine, 10 decembrie, la Hotel Belvedere va avea loc deschiderea oficiala a Conferintei retelelor de informare europeana, organizata de Reprezentanta Comisiei Europene în România si Centrul Regional Europe Direct/Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR). Evenimentul se va desfasura in perioada 10-11 decembrie si va cuprinde prezentari în plen, precum si trei sesiuni paralele de dezbateri, cu urmatoarele teme: "Prioritati de comunicare si valori din perspectiva UE si RO", "Schimbarea climei si biodiversitate", respectiv dezbaterea "Programul UE de relansare economica". La sesiuni participa Niculae Idu, seful Reprezentantei CE în România, Lucinia Bal, seful Biroului de Informare al PE în România, Prof. Vasile Puscas, Universitatea "Babes-Bolyai", precum si invitati din Comisia Europeana.    A. D.

Optimisti inaintea jocului cu Unirea

Formatia lui Dan Petrescu, cea mai mare surpriza a competitie in acest an va evolua in deplasare la Vfb Stuttgart, in aceasta seara si trebuie sa nu piarda pentru a accede in faza urmatoare a competitiei. Germanii insa anunta ca vor face tot ce le va sta in putinta sa cistige, mizind si pe inlocuirea antrenorului Babel cu Christian Gross: "Chiar daca sint aici de doar citeva zile, cunosc echipa foarte bine, sint foarte concentrat asupra meciului si ne dorim cu adevarat sa cistigam. Jucatorii mei sint optimisti si sper sa obtinem calificarea, a spus antrenorul svabilor, completat si de capitanul echipei, Mathieu Delpierre:       "Unirea Urziceni nu este un adversar placut, profita de orice ocazie pe care o are la dispozitie. De fiecare data cind reusesc sa ajunga in ofensiva sint foarte periculosi, dar stim cum sa abordam meciul, avind in vedere ce s-a intimplat in tur", a afirmat Delpierre. Partida dintre Vfb Stuttgart si Unirea Urizceni se va disputa in aceasta seara de la 21.45 si va fi transmisa in direct pe TVR 1.    D. S.

Smiley face show pentru agronomisti

Smiley este vedeta Balului Bobocilor de la USAMVStudentii agronomisti isi vor prezenta in aceeasi seara filmuletul anti-drog "Viziunea", realizat chiar de ei.     Ieri au inceput Zilele Studentului USAMV, manifestare organizata de Federatia Asociatiilor din universitate intre 8 si 10 decembrie. In prima zi a manifestarii s-a vernisat o expozitie de fotografie a studentilor si a demarat campania umanitara "O jucarie pentru un zimbet".     Daca anul trecut cadourile cumparate din donatiile studentilor i-au bucurat pe cei mici din Lunca Visagului, in acest an vor avea parte de cite un pachet de Craciun copiii din satele din Panticeu. Pe linga acestea, programul de astazi include o campanie anti-SIDA, derulata de la ora 10 in campusul USAM,V si un training "Cum sa iti realizezi CV-ul", gazduit de la ora 15 in Amfiteatrul A4. Evenimentul zilei de miine va fi Balul Bobocilor USAMV Cluj-Napoca, de la 18.30, la Casa de Cultura a Studentilor. Un moment inedit al serii va fi prezentarea fimuletului anti-drog "Viziunea", realizat de o echipa de studenti.     "Actorii sint studenti de-ai nostri. Am incercat sa prezentam efectele nocive pe care le au drogurile, dar si felul in care consumatorul isi pierde viata sociala, prietena si tot ce avea. De asemenea, am subliniat faptul ca dealer-ul nu e consumator, cum se crede", a  explicat Tudor Salagean, vicepresedintele FAS. Spectacolul se incheie cu un recital al ansamblului Traditii, Mariana Morcan, Clubul Vedetelor si Smiley. Petrecerea va avea loc in clubul Obsession.

Decembrie '89, in expozitie la BCU

Carti aparute imediat dupa Revolutia din decembrie 1989, analize ulterioare ale unor istorici si analisti politici, precum si articole si fotografii din presa vremii sint expuse intre 7 si 18 decembrie la galeria Lateralia de la parterul Bibliotecii Centrale Universitare Universitare "Lucian Blaga" din Cluj-Napoca. Evenimentul este intitulat "1989-2009. Memoria istoriei. 20 de ani mai tirziu" si este dedicat memoriei victimelor care si-au data viata pentru libertate si valorile democratiei, precum si caderii comunismului din sud-estul Europei.    F. T.

Funar, achitat definitiv in procesul cu Consiliul Local Cluj-Napoca

Completul de noua judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) a mentinut decizia de achitare a fostului primar al municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Funar, in procesul in care este judecat pentru abuz in serviciu pentru dizolvarea Consiliului Local in 2002. Sectia Penala a ICCJ il achitase pe 20 mai 2008 pe Gheorghe Funar in procesul in care fusese actionat in instanta de Consiliul Local Cluj-Napoca, sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice. Decizia judecatorilor instantei supreme a fost atacata cu recurs la ICCJ. Fostul primar Gheorghe Funar a fost dat in judecata de Consiliul Local Cluj-Napoca sub acuzatia de abuz in serviciu pentru ca, in 2002, a dizolvat consiliul si a cerut Guvernului de atunci sa organizeze alegeri anticipate in municipiu, informeaza Agerpres.

Sanex reincepe productia in ianuarie

Cei 400 de angajati ai Sanex lucreaza prin rotatie si cu 75% din salariu, insa de la anul productia va fi reluata la maximSanex a ramas singura unitate de productie de pe piata locala a austriecilor de la Lasselsberger, dar si aceasta este in prezent inchisa.     Potrivit reprezentantilor Lasselsberger Romania, subsidiara locala a grupului austriac Lasselsberger, productia la fabrica Sanex din Cluj-Napoca este momentan oprita, pentru operatiuni de intretinere, inventar si resortare. Astfel, o parte din cei circa 400 de angajati ai fabricii sint in prezent in somaj tehnic, cu numai 75% din salariu, lucrind prin rotatie, potrivit lui Grigore Pop, liderul Cartel Alfa, din care face parte si sindicatul Sanex.     Activitatea producatorului de placi ceramice (gresie si faianta) din Cluj-Napoca va fi insa reluata incepind din prima luna a anului viitor, sustin reprezentantii Lasselsberger Romania, citati de wall-street, urmind ca productia sa reinceapa la capacitate maxima. Relansarea productiei in aceasta iarna era insa de asteptat, avind in vedere ca activitatea la Sanex este una atipica. "Deocamdata e un gol de productie, dar e foarte posibil ca aceasta sa reinceapa din ianuarie, avind in vedere comenzile de la inceput de an din constructii. Trebuie mentionat ca la Sanex productia e atipica, adica e chiar pe dos fata de domeniul constructiilor - de care e strins legata, in sensul ca sint mai multe comenzi iarna decit vara", explica Grigore Pop.    Pe criza, vinzari cu 30% mai putineAnul acesta, consumul de gresie si faianta a scazut cu circa 30% fata de 2008, pina la 200 de milioane de euro. Grupul austriac Lasselsberger a inregistrat in 2008 afaceri de 45 de milioane de euro, in timp ce datele pentru primul semestru al anului au indicat o usoara crestere a businessului din Romania, astfel ca, in final, cantitatea totala de placi ceramice vindute in 2009 va fi egala cu cea vinduta in 2008, potrivit reprezentantilor Lasselsberger.     In prezent, Sanex a ramas singura unitate de productie a Lasselsberger in Romania, dupa ce in 2008 si in iunie 2009 a inchis unitatile Cesarom Bucuresti si Mondial Lugoj.    Procesele austriecilorLasselsberger Romania este in prezent urmarita penal pentru inselaciune, la cererea distribuitorului de placi ceramice Delta Distribution, cu care se afla in proces inca din 2008, dupa ce Lasselsberger a livrat catre Delta marfa in valoare de 10 milioane de euro, ce a ramas neachitata. Ca urmare a litigiului cu Lasselsberger, Delta Distribution a intrat in primavara acestui an in proces de insolventa, ceea ce le-a pemis aminarea platilor, dar cu toate acestea distribuitorul sustine ca datoria de 10 milioane de euro catre Lasselsberger a fost aproape in totalitate achitata.

Oferta "verde" de Sarbatori!

Pentru un brad ieftin, clujenii vor trebui sa mearga in acest an pina la Dezmir, Belis sau DejPreturile brazilor si molizilor scosi la vinzare in punctele de desfacere ale ocoalelor silvice sint cuprinse intre 20 si 30 de lei bucata.     Pina de Craciun, Directia Silvica (DS) Cluj va scoate la vinzare 7.500 de molizi si aproximativ 2.500 de brazi. Cel putin in cifre, avind in vedere ca acest fond provine din actiunile de confiscare, iar pina in prezent s-au confiscat doar 500 de brazi.     "Anul trecut pe vremea asta aveam confiscati cam 1.500 de brazi, dar anul asta am observat ca s-au mai linistit lucrurile", a spus Dorin Ciuca, director executiv adjunct la DS Cluj. Acesta a declarat ca, pe parcursul anului, institutia a constatat aproximativ 1.000 de contraventii la transportul materialului lemnos, amenzile acordate fiind intre 1.000 si 3.000 de lei.    Cetini "eco"Brazii oferiti spre comercializare de DS Cluj pot fi gasiti la Ocolul Silvic Dezmir (cel mai apropiat punct de Cluj-Napoca), Ocolul Silvic Belis, Centrul de Fructe Huedin si Centrul de Fructe Dej. Preturile pleaca de la 20 de lei si ajung pina la 30 de lei. "Nu acoperim in aceasta perioada nici 10% din cererea pietei. Majoritatea brazilor care ajung la populatie provin totusi ori din alte judete, cum ar fi Maramures, Bihor, Alba, Bistrita-Nasaud si Harghita, ori din afara tarii, in special din tarile nordice. Totusi, se simte cultura brazilor artificiali", crede Ciuca.     DS Cluj a completat "oferta" de Sarbatori cu cetina de brad, care se pare ca trece foarte bine in aceste zile. Avantajul il constituie pretul mult mai mic, de ordinul citorva lei, dar si un asa numit "efect eco", mai ales ca cetinile provin din brazii taiati pentru exploatarile industriale.

Real trece pe program non-stop

Retailerul Real a anuntat ca, in perioada sarbatorilor de Craciun, toate magazinele sale vor functiona in regim non-stop, cu mici exceptii. Astfel, hipermarketurile Real vor fi deschise, in perioada 10-24 decembrie, non-stop, in timp ce in data de 24 si 31 decembrie se vor inchide la ora 18. Totodata, in data de 25 decembrie si 1 ianuarie 2010 vor fi inchise, urmind ca din data de 2 ianuarie 2010 orarul magazinelor Real sa revina la normal.    A. D.

"U" Transilvania face acte de caritate

Echipa clujeana va intilni simbata, de la ora 18, in ultima etapa a turului de campionat, ocupanta locului trei in clasament, Pandurii Tirgu Jiu, un adversar cit se poate de dificil, care a reusit in acest sezon sa bata pe HCM Constanta, participanta Romaniei in grupele Ligii Campionilor. Lumea este asteptata in numa mare la Sala Sporturilor "Horia Demian", iar toate incasarile din bilete vor fi donate Spitalului de Oncologie. Pretul unui tichet a fost fixat la 5 lei. Sezonul trecut, formatia clujeana a procedat in acelasi fel dupa ultimul joc al campionatului, donind incasarile Spitalului de Oncologie. "U" Transilvania se afla in prezent pe locul 11 in clasamentul ligii nationale la handbal masculin, cu 9 puncte acumulate in 12 etape. Runda precedenta, clujenii au pierdut cu 25-35 in deplasare la Resita.    D. S.

Click

Foto Andrei GadaleanCunoscutul interpret de muzica populara Ioan Bocsa a lansat ieri volumul "Muzica locala traditionala din Salaj" la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Cu acest prilej, artistul a acordat un amplu interviu despre activitatea sa de scriitor, despre urgenta unei campanii de culegere a folclorului, despre tineri si manele, interviu care va aparea miine in "Ziarul Popular".

Fotografie etnografica la Biblioteca Judeteana

Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj si institutia similara din judetul Maramures ii asteapta miine pe clujenii pasionati de fotografie si de traditiile populare la expozitia "Fotoetnografica". Vernisajul va avea loc de la ora 15 in foaierul Bibliotecii Judetene "Octavian Goga", situat pe Calea Dorobantilor, f. n. Lucrarile sint semnate de fotografii Mira Marincas, Szabo Tamas, Ghita Porumb si Felician Sateanu. Expozitia poate fi vizitata pina joi, 17 decembrie. Intrarea este libera.    F. T.

"Capsunarii" stiu sa voteze

Potrivit ultimelor estimari, la scrutinul de duminica, in Italia s-au prezentat la urne circa 25.000 de romani"Am citit cu amaraciune pozitia unor politicieni si comentatori cu privire la rezultatul alegerilor in diaspora, atunci cind s-a anuntat ca romanii de peste hotare au inclinat balanta pe 6 decembrie. «Romanii din strainatate habar nu au ce se intimpla in tara», «ei nu platesc taxele ca noi, cei din tara», «se uita doar la televizor, sint rupti de realitate» si pina la fraza care m-a lasat fara rasuflare: «Nici nu ar avea dreptul sa voteze»", scria in 7 decembrie jurnalista Miruna Cajvaneanu pe blogul ei (http://miruna7.blogspot.com).     "Pe de o parte, ne mindrim cu succesele romanilor peste hotare: cu angajatii de la Silicon Valley si cu Herta Muller; deplingem «fuga de creiere» si emigrarea doctorilor in Vest. Dar cind e vorba de voturi, «capsunarii nu stiu sa voteze». Zic unii din asa zisii analisti ca votul unui emigrant valoreaza mai putin decit cel al alegatorului mediu din tara, adica «barbat, peste 50 de ani, cu 10 clase»! Sint buni «capsunarii» sa trimita bani acasa, cu milioanele, in fiecare an! Dar la vot nu sint buni, pentru ca «sint rupti de realitatea din tara!»", mai scrie jurnalista.     "Ceea ce au reusit sa demonstreze (romanii din diaspora, n.r.), cu cele 147.000 de buletine de vot, a fost ca, de acum inainte, trebuie tinut cont si de ei in viitoarele calcule politice", incheie ea.     Miruna Cajvaneanu (31 de ani) scrie pentru "Gazeta Romanesca" din Roma si pentru Hotnews.    Cele doua Romanii ale PSD"Presedintele Geoana este totusi presedintele romanilor din tara, iar Traian Basescu a cistigat in diaspora. Este imposibil sa existe doua Romanii diferite. Nu pot sa voteze 75% in strainatate cu domnul Basescu si mai multi romani sa doreasca schimbarea in tara. Este absolut nefiresc", a declarat ieri senatorul PSD Dan Sova.

Pensiile vor fi distribuite in avans in decembrie

In luna decembrie, pensiile vor fi distribuite in avans, anunta Posta Romana. Plata pensiilor de asigurari sociale de stat, pentru agricultori si a celor pentru cadrele militare, precum si a celorlalte categorii de pensii se va face in perioada 14-24 decembrie 2009. Posta Romana mai informeaza ca, in aceleasi zile, vor fi distribuite taloanele mov (aferente pensiilor platite pe card sau in cont), precum si taloanele de calatorie CFR. Pina pe data de 29 decembrie, titularii absenti de la domiciliu si avizati isi vor putea ridica drepturile banesti, cupoanele mov si taloanele CFR de la sediile oficiilor postale.

Atentie! Noi sensuri unice pe strazile Meteor si Braniste

Primaria municipiului Cluj-Napoca a instituit doua noi sensuri unice de circulatie pe strazile Meteor si Valeriu Braniste. Pe strada Meteor, pe tronsonul cuprins intre strada Meteor nr. 4 (prelungire strada Republicii) si strada Sputnic, sensul de circulatie este inspre strada Sputnic. Pe strada Valeriu Braniste, pe tronsonul cuprins intre strada General Traian Mosoiu si accesul la garajele din spatele imobilului din bulevardul Nicolae Titulescu nr. 17, se va circula dinspre strada General Traian Mosoiu spre Bulevardul Nicolae Titulescu.    M. O.

Licitatia pentru bazinul de polo, in 2010

Valoarea estimata a lucrarilor este de aproape 25 de milioane de lei, finantarea urmind a se face atit de la bugetul central, cit si din bugetul local. Termenul de executie a constructiei, care va fi ridicata pe strada Alexandru Vaida Voevod (cartierul Gheorgheni), este estimat la 18 luni.     "Beneficiarii directi ai acestei investitii vor fi, in primul rind, tinerii clujeni care locuiesc in zona Gheorgheni, Marasti, avind in vedere faptul ca in gradinitele, scolile, liceele si campusurile universitare din vecinatatea amplasamentului invata circa 20.000 de tineri. Astfel, tinerii vor putea practica sporturi nautice in programul de cursuri optionale, activitati prin care se va putea combate sedentarismul si riscul de crestere a numarului de cazuri de boli direct legate de acesta in rindul generatiei tinere", a declarat primarul Sorin Apostu.     In urma cu citeva luni, Consiliul Local a cedat spre folosinta gratuita a CNI 12.200 mp de teren pe strada Alexandru Vaida Voevod, pe durata construirii obiectivului. Investitia prevede construirea a doua bazine de inot, unul de dimensiuni olimpice (33m X 25m) si un altul pentru antrenament (25m X 12,5 m), precum si realizarea de vestiare, sali de pregatire fizica si tribune cu 400 de locuri. Bazinele vor intruni standardele Federatiei Internationale de Natatie si ale Federatiei de Polo.

Juniorii Clujului, premiati in 15 decembrie

Nominalizarile pentru evenimentul initiat de Primarie "10 pentru Cluj-Napoca. Juniorii Clujului, sperantele Cetatii" mai pot fi trimise pina miine, 10 decembrie.      Copiii merituosi, care s-au facut remarcati de-a lungul anului in cursul diverselor activitati scolare sau extrascolare, pot fi nominalizati de scoli, ONG-uri, asociatii sportive sau chiar de rude sau vecini, la 10 categorii de excelenta.     Gala de premiere a cistigatorilor va avea loc in 15 decembrie, la Casa de Cultura a Studentilor, in cadrul unui spectacol. Tinerii vor primi un trofeu, diplome si cadouri din partea sponsorilor evenimentului. Categoriile de excelenta sint: ambasador pentru Cluj (pentru cei care au facut Clujul cunoscut in lume), social (pentru contributia la binele comunitatii), arte-ansambluri, arte-individual, sport de echipa, sport individual, IT, stiinte, mediu (pentru dezvoltarea unor proiecte in domeniul ecologiei) si inovatie (pentru realizari deosebite in domeniul tehnologiilor).    M. O.

Pe scurt

Spatii comerciale scoase la licitatieMunicipalitatea intentioneaza sa inchirieze, prin intermediul unei selectii de oferte, 11 spatii comerciale, situate in principal in centrul orasului. Acestea sint situate pe strazile Jean Jaures nr. 14 (doua spatii), Petru Maior nr. 6-8 (subsol), Memorandumului nr. 10, Horea nr. 6, I.C. Bratianu nr. 45, Bulevardul Eroilor nr. 48, Pasteur nr. 58, Memorandumului nr. 8 si Memorandumului nr. 22 (doua spatii). Cei interesati pot depune oferte pina in data de 23 decembrie.    M. O.Trei dintr-o lovituraUrcat beat la volan, un barbat de 50 de ani care nu avea nici permis de conducere s-a rasturnat cu masina intr-un sant de pe marginea drumului E60 din localitatea Luncani. Imediat dupa producerea accidentului, autoturismul a fost tractat din sant de un alt autovehicul. Din cercetarile intreprinse de politisti a reiesit faptul ca barbatul nu avea permis de conducere categoria B, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,00 miligrame pe litrul de alcool pur in aerul expirat. "Soferul obosit" s-a ales cu dosar penal pentru faptele sale.    A. D.

Tirg de antichitati la Iulius

In acest weekend (12-13 decembrie), la Iulius Mall va avea loc o noua editie a Tirgului de antichitati, la eveniment fiind asteptati anticari si expozanti din mai multe judete ale tarii si din strainatate. Printre produsele ce vor fi scoase la vinzare in cadrul tirgului amintim piese de mobilier stil, curbat sau sculptat, lazi de zestre, tablouri, candelabre, lampi de iluminat, patefoane, pendule, ceasornice, servicii de masa, carti, albume, stampe, numismatica, bijuterii si piese decor din sticla si portelan.    A. D.

14 morti provocate de porcina

Inca doua persoane au decedat in ultimele 24 de ore din cauza infectiei cu virusul A/H1N1, au anuntat oficiali ai Ministerului Sanatatii, iar numarul total al deceselor de pe teritoriul Romaniei a ajuns la 14.     În ultimele 24 ore au fost confirmate inca 117 cazuri noi de gripa noua pandemica si inca doua decese la persoane care prezentau boli asociate. Cele mai multe cazuri noi de imbolnaviri au fost in Bucuresti, respectiv 38 de cazuri, si Botosani, unde s-au inregistrat 21 de cazuri. La nivelul judetului Cluj, de 4 zile nu a mai fost confirmat nici un caz de gripa. Numarul total al cazurilor inregistrate pina in acest moment in Romania este de 3.998.    Vaccinarea a inceputLa nivelul judetului Cluj au fost repartizate 69.000 de doze de vaccin impotriva gripei de tip nou. Vaccinul impotriva gripei porcine a fost deja distribuit in spitale si scoli, dar numarul exact al celor care vor accepta imunizarea inca nu este cunoscut.     "Distributia catre scoli a vaccinului a inceput, dar asteptam pina saptamina viitoare sa vedem citi dintre parintii elevilor vor fi de acord sa-si vaccineze copiii, intrucit sint minori si parintii trebuie sa decida. Pe luni vom avea situatia exacta din unitatile scolare", a precizat pentru monitorul directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica Cluj, dr. Mihai Moisescu. Reprezentantii Directiei de Sanatate Publica le recomanda clujenilor acest vaccin cu incredere, fiind sigura metoda de protectie impotriva acestui virus expansiv.     "Recomandam acest vaccin deoarece este cea mai buna metoda de profilaxie impotriva gripei de tip nou", a conchis dr. Mihai Moisescu.     La nivelul judetului Cluj, pina in acest moment, au fost confirmate 76 de cazuri de infectie cu virusul A/H1N1, dar in ultimele 4 zile oficialii Ministerului Sanatatii nu au mai anuntat nici un caz nou in judet.

Voluntari la locul de munca

O mare parte a cadrelor medicale clujene au facut munca de voluntariat, in loc sa stea acasaAngajatii din spitalele clujene au fost obligati, prin Legea 329, la fel ca ceilalti bugetari, sa accepte zile fara plata in lunile noiembrie si decembrie. Pentru a nu intrerupe activitatea in spitale, insa, o parte dintre angajatii din sistemul sanitar clujean au lucrat si in zilele libere neplatite. "Nu pot spune ca activitatea noastra a fost afectata. Am incercat sa ne organizam in asa fel incit sa nu avem probleme, iar spitalul a functionat normal", a declarat pentru monitorul dr. Cristiana Ciortea, managerul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj, una dintre unitatile sanitare care oricum duce lipsa de personal.     Dr. Ciortea spune ca o parte dintre angajatii spitalului au venit la lucru in zilele libere fara plata. "Am stabilit ca acestia isi vor lua zile libere platite anul viitor", a precizat dr. Ciortea.    Actiuni in instanta Si liderul sindicatului Sanitas, Stefan Roman, a confirmat ca o parte dintre angajatii unitatilor sanitare din judet au lucrat in zilele libere neplatite. "Noi nu sintem de acord cu aplicarea acestei legi, in conditiile care ne confruntam oricum cu lipsa de personal. Si, mai mult, vom primi salariile diminuate pe noiembrie, desi legea a aparut la jumatatea lunii", a declarat Stefan Roman.In ceea ce priveste deficitul de personal, liderul Sanitas spune ca la Cluj ar trebui sa mai fie angajate 1.000 de persoane in unitatile sanitare. Unitatile sanitare care se confrunta cu cel mai mare deficit de personal sint Spitalul Clinic Judetean de Urgenta si clinicile de Pediatrie.     Roman a mai precizat ca lucreaza impreuna cu avocatii in vederea deschiderii unei actiuni in instanta pentru neacordarea salariilor.

Dupa autobuzele lui Nica, camioanele lui Dragnea!

"Cererea a fost inregistrata, avem convingerea ca probele pe care le avem pina acum si care se mai string si la ora asta si care vin din toata tara si din afara, avem speranta ca sint suficiente pentru ca CCR sa accepte solicitarea noastra si sa anuleze turul II al alegerilor prezidentiale", a declarat Dragnea. El a spus ca PSD invoca lucruri care au fost vazute de fiecare cetatean in saptamina dinaintea alegerilor si in ziua alegerilor, cum ar fi mita electorala, procese verbale care au fost modificate dupa ce au plecat de la sectia de vot, CNP-uri falsificate, oameni care au votat de mai multe ori si turism electoral. El a subliniat ca au suficiente dovezi sa demonstreze ca exista un mare dubiu asupra corectitudinii alegerilor si ca dimensiunea fraudei a fost "colosala".     Despre decizia de anulare a alegerilor, Liviu Dragnea a recunoscut ca ar fi una fara precedent.     "Incet-incet incep sa apara dovezile ca ceea ce spunea Dan Nica la vremea respectiva (folosirea autobuzelor pentru fraudarea alegerilor, informatie neverificata in urma careia Dan Nica a fost revocat din functia de ministru de Interne, n.r.) a fost real si ca de fapt motivul pentru care a fost indepartat de la Ministerul de Interne a fost ca la alegerile prezidentiale sa poata sa se puna in practica aceasta operatiune fara precedent de fraudare a alegerilor", a mai spus Dragnea.     La rindul sau, senatorul Dan Sova a spus ca, in mod normal, pina vineri ar trebui sa existe un termen in care sa se judece, pentru ca legea spune ca CCR trebuie sa se pronunte pina la momentul la care se valideaza alegerile. El a apreciat ca PSD va aduce pentru anularea alegerilor "un camion, metri cubi intregi de probe".     Social-democratii Dragnea si Sova au refuzat sa furnizeze presei documentul, precizind ca PSD nu doreste sa faca publica sesizarea sub pretextul ca nu doresc sa puna "presiune pe judecatori".

Asa arata Duster!

Foto www.daciagroup.comDacia Duster va fi disponibila cu o motorizare pe benzina (1,6 litri; 110 CP) si doua diesel (1,5 litri; 85, respectiv 105 CP).     Duster va avea 4,31 de metri lungime, fiind putin mai lung decit un Logan sedan, iar garda la sol va fi de peste 20 cm, a anuntat Dacia. Masina de cinci locuri va cintari 1.180 kg in versiunea 4X2 si 1.280 kg in versiunea 4X4.     In versiunea de serie, Dacia Duster are ca dotari doua airbag-uri frontale si centuri de siguranta in trei puncte, cu limitator de efort.     Dacia a publicat pe site-ul www.daciagroup.com si primele poze cu versiunea de serie.Foto www.daciagroup.comDuster va fi lansat in primavara anului 2010 in Romania, Turcia, Algeria si Maroc, iar din iunie 2010 va fi disponibil sub sigla Renault in Ucraina, Orientul Mijlociu si unele tari din Africa. Din 2011, Renault Duster va fi vindut si in Brazilia si tarile din Golful Persic. Dacia Duster va fi produsa la uzina din Mioveni (judetul Arges), in Rusia si in Brazilia.     Dacia spune despre Duster ca este "un 4X4 veritabil" cu "bara de protectie masiva", din profil se pot vedea elemente precum garda la sol suprainaltata si elemente de protectie a caroseriei. Dacia Duster seamana cu modelul 4x4 Nissan X-Trail.

Bus, curtat de Astra, Otelul si International

 Laurentiu Bus va parasi Ariesul Turda pentru un contract in prima liga. Cel putin asa sustine impresarul jucatorului, Ioan Codoban: "Este clar, el nu mai ramine la Turda. In contractul semnat cu Turda exista niste clauze foarte clare ca va fi lasat sa plece gratis in aceasta iarna, daca are oferte din Liga 1. Ei bine, exista mai multe echipe interesate de el chiar din prima liga si, mai mult ca sigur, Bus va pleca", a precizat Codoban. Formatiile care si-au manifestat interesul pentru el sint Astra Ploiesti, Otelul Galati si International Curtea de Arges, lucru confirmat si de Bus: "Da, este adevarat, plec de la Turda si este posibil sa ajung la una dintre cele trei. Impresarul meu se ocupa de tot ce trebuie sa plec. Astea sint oferte sigure si nu se poate intimpla nimic. Mi-a prins bine perioada de la Turda, am jucat, am dat si niste goluri. Vreau acum sa joc in Liga 1, ar fi foarte bine pentru mine", a declarat Bus pentru monitorul.

Walter: "Voi relua discutiile cu Ganea"

Foto gsp.roGanea ar putea face pereche cu Machado in ofensiva Universitatii Cluj, in cea de-a doua parte a campionatuluiImprumutat de Dinamo la Astra Ploiesti la inceputul campionatului, fotbalistul s-a trezit virit intr-un scandal de proportii in ultimele zile. Ganea a fost sunat de oficialii gruparii din Stefan cel Mare care i-ar fi cerut sa nu-si apere corect sansele in meciul direct dintre cele doua formatii. Vestea a fost dezvaluita atit de antrenorul Astrei, Nicolo Napoli, cit si de patronul Astrei, Ioan Niculae, care a spus ca Borcea l-ar fi amenintat pe jucator ca va ramine pentru totdeauna la echipa a doua de la Dinamo daca va evolua impotriva "ciinilor". Ulterior, Dinamo a anuntat ca va inceta orice colaborare cu Astra Ploiesti, astfel ca jucatorii imprumutati la Astra, printre care se afla si Liviu Ganea, vor reveni in pauza de iarna in Bucuresti. De scandalul iscat ar putea profita cel mai mult Universitatea Cluj, care l-a dorit pe Liviu Ganea inca din vara, dar atunci atacantul a ales Liga 1. Patronul Universitatii a declarat pentru monitorul ca va incerca din nou sa-l aduca pe Ganea la "U": "Eu l-am vrut si atunci, am discutat si cu tatal sau si el s-a dus pina la urma la Astra, pentru ca, totusi, era vorba de Liga 1. Voi relua discutiile cu ei, eu l-as dori aici, dar sa vedem ce vrea si jucatorul. Eu i-am fost mereu aproape, si la Dinamo, si dupa, ma cunoaste foarte bine si il stiu pe baiat", a spus Walter.    Si Miranda a fost doritTot de la Dinamo a fost ofertat si Miranda, in vara. "U" s-a aflat in negocieri avansate cu atacantul argentinian, dar, la fel ca Ganea, a ales sa joace la Astra Ploiesti. In plus, remuneratia lunara a lui Miranda se ridica la 23.000 de euro, suma considerata mult prea mare de patronul Universitatii Cluj, care i-a oferit in vara 10.000 de euro pe luna pentru a imbraca tricoul "studentesc".

Frumoasa sibiului

Sibianca Alexandra Delia Peria se numara acum printre cele mai apreciate 30 de modele din lume.O sibianca a dus faima orasului de pe malurile Cibinului in intreaga lume. In urma concursului international de modelling, abilitati de comunicare si frumusete, Miss Model of the World 2009, din Shenzhen, China, reprezentanta Romaniei, Alexandra Delia Petria a intrat in Top 30 modele ale lumii din 70 de tari participante. „Ma simt foarte onorata ca am avut ocazia sa reprezint Romania la acest concurs international. A fost o experienta de neuitat. M-a impresionat cultura si traditia chineza, oamenii foarte serviabili si politicosi din China. Mi-a placut in mod deosebit atmosfera de la concurs, lucrurile nu au fost la fel de tensionate cum se obisnuieste la astfel de concursuri internationale. Am legat multe prietenii in toata lumea, in special cu candidatele din tarile latine, care s-au dovedit a fi printre cele mai prietenoase, dar si vecina noastra reprezentanta a Ungariei. Vreau sa multumesc tuturor celor care m-au ajutat si m-au sustinut in acest proiect: designerului vestimentar Ada Bucsa, fotografului Radu Stanese, regizorului Gabi Martin, doamnei Silvia Macrea de la Junii Sibiului, companiei Boromir, All4 Hair, WK Group, Donatella, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu si Primariei Sibiu", a declarat Alexandra Delia Petria. Concurs provocator Miss Model of the World, editia a XXI-a, concurs internattonal de frumusete, evaluat pe locul al patrulea in lume, si-a desemnat castigatoarele in data de 26 noiembrie. Locul intai a fost ocupat de Franta, locul II de Turcia si locul III de Ucraina. Castigatoarele au fost desemnate dupa trei saptamani in care modelele au urmat un program intensiv de pregatire pentru marea finala din 26 noiembrie. Decizia juriului format din 40 de persoane a fost una dificila, avand in vedere nivelul ridicat de competitivitate al concurentelor. Invitata in China Alexandra Delia Petria, model al agentiei 4IMAGE (www.4image.ro), din Sibiu, studenta la Facultatea de Medicina „Victor Papilian" in anul III, a  primit propunerea organizatorilor de a lucra in Hong Kong pe o durata de cinci ani in domeniul modellingului. Pe langa aceasta propunere, Alexandra a fost invitata la alte concursuri internationale din Turcia, Kenia, Italia, Republica Dominicana si Serbia. Desi tentatia este foarte mare pentru frumoasa sibianca, aceasta spune ca nu intentioneaza sa paraseasca, deocamdata, orasul de pe malurile Cibinului. „Cu toate ca e foarte tentant sa locuiesti in Hong Kong, orasul unde mi-a fost propus contractul, nu as renunta la studiile in medicina si nici la Sibiu, deocamdata" a mai adaugat Alexandra.

Inca o victorie

Baschetbalistii de la CSU Atlassib au reusit o noua victorie, cu cu scorul de 85-76, in confruntarea cu CSM OradeaCu moralul foarte ridicat dupa performanta din etapa trecuta de pe Feleac, baschetbalistii de la CSU Atlassib au intrat destul de relaxati in meciul cu cei de la CSM Oradea, echipa pe care elevii lui Clavon trebuiau sa o invinga fara mari probleme. Startul meciului a fost perfect pentru CSU Sibiu care s-au distantat confortabil dupa primele minute. Balanta meciului parea ca se inclina puternic spre CSU, acestia reusind foarte bine sa se sincronizeze atat in atac cat si in aparare, doar ca au fost suficiente cateva momente de imprecizie in defensiva pentru ca oaspetii sa revina pe tabela si sa pastreze diferenta in limite rezonabile. Dupa 10-6 la mijlocul primul sfert, sibienii au incheiat primele zece minute cu un avans de 5 puncte relativ periculoas, 19-14. Mai bine  In sfertul secund, sibienii au inceput din nou mai bine. In ciuda eficientei din atac, apararea era destul de subreda. Cu Smith si Johnson excelenti la fel ca de fiecare data, sibienii s-au distantat la 27-20, dupa care a urmat o perioada de nesincronizari si greseli banale. In cinci minute, jucatorii de pe Cibin au reusit o contra-performata marcand doar patru puncte, in timp ce oaspetii au contabilizat nici mai mult nici mai putin de zece, astfel incat la cabine s-a intrat intr-un echilibru extrem de fragil, 31-30 in favoarea celor de la CSU Atlassib Sibiu.  Final cu emotii In partea a doua a intalnirii sibienii au inceput de asemenea mai bine, dar de fiecare data cand si-au creat avantaj pe tabela nu au izbutit sa il si mentina. Dupa 57-52 la finele sfertului trei, sibienii au avut ceva emotii. Insa cu cinci minute inainte de final, oaspetii s-au apropiat din nou periclos. In cele din urma, sibienii s-au concetrat, au izbutit o aruncare de trei puncte semnata de Ban, care a descatusat echipa sibiana, care, in final, s-a impus cu 85-76. Marcatori Pentru studentii sibieni au marcat Smith 23, Johnson 16, Roberson 11 (2x3), Haiduc 11 (1x3), Brown 11, Calvin 8, Cr. Ban 5 (1x3). De cealalta parte au dat emotii sibienilor Mijuskovic 23 (2x3), Maric 16 (1x3), Martinovic 15 (3x3), V. Stefan 10 (2x3), Lazar 6, Mandic 4, Gnjato 2.  Un pas pana in varf Baschetbalistii pregatitii de Bruno Soce s-au impus fara drept de apel pe terenul ultimei clasate. Primul sfert a fost mai echilibrat al carui debut a apartinut oltenilor. Astfel ca dupa doua minute conduceau cu 4-0, insa in mai putin de patru minute gazistii au intors rezultatul scor 7-6. Apoi pana la finalul sfertului cele doua echipe au trecut pe rand la conducere iar scorul primei pauze a fost 20 egal. Pe urma Gazul a trecut serios la conducere, scorul de la pauza mare indica un avantaj de zece puncte pentru sportivii de pe Tarnava. Sfertul al treilea a fost unul de pomina pentru medieseni, acestia marcand 35 de puncte fata de cele 19 ale craiovenilor. In fine sfertul patru a apartinut tot oaspetilor cu exceptia primelor minute, cand gazdele au reusit un 15-1. Insa Gazul a facut spectacol printr-un run de 20-0. Scor final SCM „U" Craiova - Gaz Metan Medias 67-94 iar pentru Bruno Soce si compania urmeaza eternul derby cu CSU Sibiu.

Salarii mai mari, pe hartie

Cele mai mari cresteri salariale au fost inregistrate in luna octombrie in domeniul transporturilor aeriene.„Nivelul castigului salarial mediu brut si net din luna octombrie a fost cu putin mai mare decat in luna anterioara, fiind insa devansat de nivelul inregistrat in lunile martie, aprilie, iunie, respectiv iulie ale anului 2009", potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS). In septembrie, castigul salarial mediu net crescuse cu 0,8% (11 lei) fata de august, pana la 1.359 lei. Ritmul anual de crestere a castigurilor salariale s-a temperat in octombrie la 3,6% de la 4,9% in septembrie, sub indicele anual al preturilor de consum, de 4,3% in octombrie, astfel ca angajatii din Romania au pierdut din puterea de cumparare in ultimul an. Salarii mari Castigul salarial mediu brut a fost de 1.881 lei (439 euro) in a zecea luna a acestui an, fiind cu 1,1% mai mare decat nivelul din luna precedenta. Raportat la octombrie 1990, puterea de cumparare a castigului salarial mediu era cu 24,1% mai mare in octombrie 2009. Cele mai mari salarii nete au fost platite in octombrie in activitatile din transporturile aeriene (3.282 lei, 766 euro), iar cele mai mici in activitatile de hoteluri si restaurante (769 lei, 179 euro). Domenii avantajoase In octombrie, au fost inregistrate cresteri semnificative ale castigului salarial mediu net, cu 10,2% in fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 8,4% in tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor. Castigul salarial mediu net a mai avansat in octombrie cu valori cuprinse intre 4% si 7% in sanatate si asistenta sociala, extractia carbunelui superior si inferior, repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor, invatamant, fabricarea de mobila, alte activitati extractive, activitati de servicii anexe extractiei si fabricarea produselor textile. Cresteri mai modeste, cuprinse intre 3% si 4%, au avut loc in silvicultura si exploatare forestiera, pescuit si acvacultura, activitati de servicii administrative si activitati de servicii suport, cercetare-dezvoltare, administratie publica, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii, activitati profesionale, stiintifice si tehnice, precum si in fabricarea hartiei si a produselor din hartie. Salarii in scadere In octombrie au fost inregistrate si unele scaderi ale castigului salarial mediu net, cauzate de restrangerea activitatii, precum si de acordarea de premii ocazionale in luna anterioara. Astfel, au fost raportate scaderi ale castigului salarial mediu net intre 11% si 25% in extractia petrolului brut si a gazelor naturale, extractia minereurilor metalifere si in fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului. In plus, au mai fost reduceri cu valori cuprinse intre 3% si 8% ale castigului salarial mediu net in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, in activitatile de editare, fabricarea substantelor si a produselor chimice, precum si in hoteluri si restaurante

Elevii vor sustine prima proba de bacalaureat

 In zilele de 17-19 februarie este programat examenul de evaluare a competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna. Elevii vor avea la dispozitie mxim 15 minute pentru a trata subiectele extrase. La finalul probelor, elevii nu vor primi note sau calificative, ci un certificat cu una dintre mentiunile „utilizator mediu", „avansat" sau „experimentat". In perioada 19-29 aprilie 2010, elevii de clasa a XII-a vor sustine examenul pentru evaluarea competentelor digitale, iar in zilele 31 mai-4 iunie proba pentru evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba moderna. Elevii care detin deja un certificat de competenta digitala sau lingvistica recunoscut de Ministerul Educatiei nu vor mai sustine aceste probe, nota atestata de certificat fiind echivalata cu proba de la bacalaureat. Probele scrise se vor desfasura in perioada 28  iunie - 2 iulie. 

Cutremur in seara alegerilor

  Potrivit datelor Institutului pentru Fizica Pamantului,  cutremurul a avut o magnitudine de 3,9 pe scara Richter.Seismul a fost urmat de doua replici de mica intensitate, a precizat directorul Institutului pentru Fizica Pamantului, Gheorghe Marmureanu. Cutremurul a fost resimtit in judetele Vrancea si Galati, dar nu si in Capitala.   

Leul face muschi

Leul a surprins saptamana trecuta, dupa ce a inregistrat patru sedinte consecutive de apreciere fata de euro Analistii considera ca sentimentul pozitiv regional, perioada sarbatorilor, in care romanii trimit in tara bani din strainatate, dar si o eventuala interventie a bancii centrale, au constituit principalele motive de intarire a leului. „Aprecierea recenta a cursului este efectul interventiei BNR in piata si al unui sentiment pozitiv care a sustinut moneda nationala. Asa cum am aratat si in rapoartele publicate recent, mizam pe o apreciere a leului, care va continua si in perioada urmatoare, in conditiile in care Ministerul Finantelor a atras, in noiembrie, de pe piata interna, 2,2 miliarde de euro prin licitatii in valuta si a mai programat alte licitatii de titluri de stat in decembrie", a declarat NicolaieChidesciuc, economist-sef la ING Bank. Previziuni optimiste Analistii estimeaza ca leul va continua sa se aprecieze, doar in cazul in care economia va oferi semnale de stabilitate. Economistul-sef al BCR, Lucian Anghel, spune ca, in cazul in care Romania va avea un nou guvern, iar acordul cu Fondul Monetar International va fi respectat, atunci, anul viitor, cursul leu/euro va inregistra o intarire comparativ cu media anului 2009. Potrivit datelor BNR, in primele 11 luni ale acestui an cursul mediu leu/euro a fost de 4,2384 lei/euro. „Leul s-a apreciat saptamana trecuta, pentru ca investitorii asteapta o imbunatatire a situatiei politice, dar si pentru ca banca centrala aplica o politica de flotare controlata a cursului", a precizat Anghel. Soc pe piata financiara In urma cu doua saptamani, pietele financiare emergente din regiune au suferit un soc, dupa ce o companie controlata de statul din Dubai, cu datorii de 58 miliarde de dolari, a cerut un moratoriu de plata de sase luni. „Moneda nationala s-a apreciat, deoarece sentimentul regional este mult mai bun, dupa ce efectul negativ generat de stirile din Dubai a trecut. Totodata, Finantele au vandut euro catre BNR, iar banca centrala a intervenit pe piata prin surplusul de valuta", a explicat Ionut Dumitru, economist-sef la Raiffeisen Bank.  Directorul de investitii de la Eureko, Radu Craciun, spune ca leul s-a aflat intr-o miscare regionala, dupa ce si celelalte monede ale statelor est-europene s-au intarit. Acesta completeaza ca indicii bursieri din regiune au cunoscut cresteri, iar apetitul de risc al investitorilor a fost in crestere. In regiune, zlotul polonez s-a apreciat in decurs de o saptamana, cu peste 2% fata de moneda unica si se indreapta catre un nivel de patru zloti pentru un euro. Forintul a cunoscut aceeasi tendinta si s-a intarit cu peste 1%, pana la un curs de sub 270 de forinti pentru un euro. Apreciere sustinuta de BNR „Leul s-a intarit pentru ca emisiunea de titluri de stat organizata de Ministerul de Finante a fost un succes, atat din punct de vedere al volumului, cat si al pretului, dar si pentru ca, in urma alegerilor prezidentiale, situatia politica se va stabiliza. Pentru 2010, BNR va face un pas inainte pentru a oferi suportul monetar, un leu puternic care sa nu ridice semne de intrebare", a afirmat Adrian Mitroi, secretarul general al asociatiei Chartered Financial Analyst (CFA) Romania. Andrei Radulescu, analist la Target Capital, spune ca leul s-a apreciat dupa ce climatul bursier din regiune s-a imbunatatit, dar si in urma comunicarii datelor optimiste legate de o contractie economica trimestriala de doar 0,6%. Potrivit Institutului National de Statistica, in al treilea trimestru al anului, agricultura, industria, activitatile financiare, imobiliare, de inchirieri si serviciile pentru intreprinderi au fost segmentele care au iesit din recesiune, in timp ce constructiile si comertul sunt inca in criza. „Leul s-a apreciat dupa ce BNR a injectat in piata euro, pentru a-si mentine rolul de creditor net. Pe termen scurt, remiterile romanilor din strainatate vor compensa orice rezultat al alegerilor, iar moneda nationala se va intari catre nivelul de 4,1 lei/euro", a adaugat un dealer din piata valutara

Studenti nemultumiti de burse

Unii studenti de la Inginerie sunt nemultumiti de faptul ca le-au scazut bursele, pentru a putea beneficia de acest ajutor si alti colegiDaca in anul universitar 2008/2009 bursa de merit era de 310 de lei, in acest an universitar, 49 de viitori ingineri primesc mai putin cu 10 lei, adica 300 de lei. In ceea ce priveste bursa de studiu, daca anul trecut, studentii primeau 265 de lei, anul acesta, 341 de studenti, primesc mai putin cu 15 lei, adica 250 de lei. Studentii la Inginerie care primesc burse sociale sunt insa cei mai afectati. Daca initial primeau lunar 200 de lei, acum ei mai  beneficiaza doar de 175 de lei. „Sunt nemultumita deoarece a crescut chiria la camin si au scazut bursele. Eu cu ce bani mai raman sa platesc scoala, regia la camin si mai trebuie sa mai cumpar si carti. Nu numai eu sunt nemultumita. In situatia mea mai sunt zeci de studenti", a spus indignata Adriana D., studenta in anul al IV-lea la Facultatea de Inginerie. La limita regulamentului Prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, prodecanul Facultatatii de Inginerie, sustine ca banii de care dispune, se incadreaza perfect in regulamentul de acordare a burselor, potrivit unui act emis de ULBS si editat in acest an. „Ca si cuantum, noi ne incadram in regulament, nu este niciun fel de problema. In regulament se arata ca, pentru bursele de merit, pragul limita este de 300 de lei, iar pentru bursele de studiu, pragul limita este de 250 de lei", a spus profesorul care se ocupa de activitatea cu studentii. Daca anul trecut a fost alocat la Facultatea de Inginerie, un fond total de burse, de 123.480 de lei, in acest an, in conturile ULBS sunt disponibili 123.400 de lei, pentru un numar de 515 studenti. Astfel ca, in acest an universitar „s-au tras" din banii pentru bursele studentilor cu state vechi, pentru a aloca burse unui numar de 16 studenti, care sunt anul I la Inginerie. Dovada de colegialitate Prodecanul Facultatii de Inginerie mai spune ca inainte ca bursele sa scada, a fost anuntat fiecare reprezentat al studentilor, de la fiecare specializare, iar ei au fost de acord ca si colegii lor de anul I sa primeasca burse, in conditile in care ceilalti studenti vor primii bani mai putini. „M-am consultat cu Barsan, unul dintre reprezentantii studentilor de la Inginerie, cu domnisoara Elena Tatu, reprezenatanta studentilor de la Ingineria Economica si cu ceilalti reprezentanti, si au fost de acord cu scaderea burselor. E treaba lor daca si ei, la randul lor, au transmis vestea studentilor",  spune Petrescu. Din spririt de colegialitate, reprezentantii studentilor au votat pentru scaderea burselor, in conditiile in care si colegii lor mai mici vor primii burse. Studenti norocosi Studentii de elita ai Facultatii de Inginerie sunt singurii care nu au fost afectati. Bursele lor nu au scazut, dar nici nu au mai crescut, cu alte cuvinte s-au mentinut la acelasi nivel de 400 de lei. „Sapte studenti de-ai nostrii primesc burse de performanta lunar, in valoare de 400 de lei. Criteriul de acordare e ca studentul sa nu aiba media mai mica de 9,50", explica Petrescu. Burse cu intarziere O alta problema cu care se confrunta studentii este aceea ca banii alocati pentru burse ajung cu intarziere in buzunarele studentilor, din cauza birocratiei tipic romanesti. In mod normal fiecare student trebuia sa incaseze banii lunar, de pe un card bancar, dar studentii incaseaza banii cu foarte mari intarzieri. Aproape in fiecare an, bursele intra in conturile studentilor cu trei luni intarziere. Astfel ca, banii alocati in luna septembrie, ajung la invatacei doar in luna decembrie, inainte de vacanta de iarna. „Se intarzie datorita faptului ca studentii nu vin din timp sa ne comunice contul bancar si banca comerciala unde au si contul si unde prefera sa li se vireze banii", explica prodecanul Facultatii de Inginerie, Valentin Petrescu. Regia de camin a crescut Pe cand bursele studentilor de la Inginerie scad, regia de camin creste. Potrivit directorului administrativ al Facultatii de Inginerie, Nicolae Turcu, viitorii ingineri sunt cazati in caminele studentesti 2 (de pe bulevardul Victoriei), 5 (Energetic) si caminul 7 (Carol). In caminul studentesc nr. 2 chiria a crescut pentru studentii la buget, cu 15 lei. In caminul studentesc nr. 5, a crescut cu 20 de lei, iar in caminul nr. 7, chiria a crescut tot cu 15 lei fata de anul trecut, pentru studentii care sunt la locurile bugetate de stat. 

Johannis ramane al sibienilor

Dupa infrangerea neasteptata Klaus Johannis a spus ca el va ramane la Sibiu, deoarece parcursul sau de premier s-a incheiatSchimbare la 180 de grade. Dupa ce sondajele il indicau pe Mircea Geoana ca fiind noul presedinte al Romaniei, se pare ca numaratoarea oficiala a scos la iveala o alta realitate si, implict, un alt nume: Traian Basescu. Rezultatul final afisat de Biroul Electoral Central arata o diferenta de 0,6 procente, in favoarea lui Traian Basescu. Mai precis, Traian Basescu a reusit sa cumuleze 50,33% din sufragii, pe cand contracandidatul sau Mircea Geoana a adunat 49,66% din voturile exprimate, potrivit datelor anuntate de Biroul Electoral Central. Numeric, diferenta dintre cei doi candidati se traduce, practic, in aproximativ 70.000 de voturi. Conform estimarilor, aceasta diferenta ar fi fost facuta chiar de romanii care au parasit tara pentru un loc de munca in strainatate, respectiv de diaspora. Cu alte cuvinte, cei care nu mai sunt in tara i-au acordat votul de incredere lui Traian Basescu, acordandu-i 78,86% din voturi. Basescu a fost votat de 115.831 de romani, in timp ce Mircea Geoana a fost votat 21,14% din voturile romanilor din strainatate, mai exact 31.045 de voturi. Johannis ramane la Sibiu Primarul Klaus Johannis a fost primul care a acceptat infrangerea, chiar inainte de afisarea rezultatelor finale oficiale. Edilul-sef al Sibiului a iesit cu o declaratie ofciala inca de ieri dimineata. Johannis a recunoscut ca va ramane la Sibiu si ca nu va accepta sa fie premier atata timp cat statul este condus de Traian Basescu. „Parcursul meu de posibil premier s-a incheiat. Eu raman la Sibiu. In orice caz, a fost o experienta inedita si foarte interesanta. A fost o onoare sa fiu cooptat in echipa cu domnii Geoana si Antonescu", a declarat primarul Sibiului, Klaus Johannis, care nu s-a retinut sa marturiseasca deschis ca schimbarea evidenta de macaz l-a luat prin surprindere si i-a cauzat stari emotionale puternice. Mai mult, Johannis este convins ca sibienii care l-au ales ca primar au votat, de aceasta data, impotriva echipei sale, tocmai pentru a-l pastra la Sibiu. „Probabil multi sibieni au preferat sa voteze Traian Basescu din convingere, insa am multe semnale ca sibienii au votat Traian Basescu ca sa nu plec eu de la Sibiu. Daca asa au dorit sibienii, trebuie sa luam act de dorinta lor", a conchis primarul Johannis. Fericire portocalie Dupa anuntarea rezultatelor partiale de la BEC, in tabara liberal-democrata din Sibiu, fericirea a devenit, evident, laitmotivul zilei. Raluca Turcan a tinut sa le multumeasca sibienilor care au votat cu Traian Basescu si sa ii asigure ca reformele incepute de-a lungul mandatului anterior vor fi continuate si in anii care vor veni. „Este o victorie a democratiei romanesti, a lui Traian Basescu si a PDL. Acest vot confirma maturitatea corpului electoral, care a stiut sa aleaga intre cei doi candidati si proiectele pe care ei le intruchipau, optand pentru Traian Basescu, candidatul care a avut pe agenda reforma statului, iesirea din criza economica si stabilitatea tarii. Constat ca sibienii, in majoritatea lor, au respins candidatul Mircea Geoana si in locul proiectului Johannis au preferat proiectele lui Traian Basescu", a declarat Raluca Turcan. De asemenea, Raluca Turcan a reiterat faptul ca Basescu va merge mai departe in demersul sau de obtinere a unui parlament unicameral, in scopul reducerii numarului de parlamentari. „Realegerea presedintelui Basescu reprezinta mandatul cetatenilor pentru continuarea reformei statului prin eficientizarea functionarii aparatului de stat, prin introducerea Parlamentului unicameral si reducerea numarului de parlamentari, dar si pentru formarea rapida a unui guvern stabil, capabil sa lupte pentru iesirea din criza economica", a mai afirmat Raluca Turcan. De asemenea, senatorul Ion Ariton este de acord cu Raluca Turcan, fiind extrem de multmit de faptul ca Traian Basescu a fost reales pentru inca cinci ani de acum incolo. Mai mult, intr-o scrisoare deschisa, senatorul Ion Ariton a tinut sa mentioneze ca primarul Klaus Johannis si-a patat numele atunci cand s-a aliat cu PSD, PNL sI UDMR pentru a-l invinge pe Basescu. Acuzati de fraudare In acelasi timp, reprezentantii PSD Sibiu sustin ca numaratoarea oficiala nu s-a finalizat, de la procesele verbale si pana la contorizarea ultimului vot. Pana la afisarea situatiei oficiale, sustinatorii lui Mircea Geoana nu doresc sa lanseze declaratii virulente si spun ca nu isi pierd speranta. Cu toate acestea, Gheorghe Suditu, presedinteleorganizatiei municipale a PSD a declarat ca are informatii despre neregularitati la mai multe sectii de votare din Sibiu. „Nu vreau sa vorbesc prea mult pana nu vad rezultatele finale. Mi se pare curios ca a existat aceasta diferenta intre cei doi candidati. Noi am semnalat multe nepotriviri si fraude electorale, de care se ocupa Politia si BEJ. Probabil vom face si o contestatie. Suspect este faptul ca au existat atatea voturi anulate", este de parere Gheorghe Suditu. Tot presedintele PSD pe municipiu a mai explicat si ca unele numaratori nu „bat" nicicum cu realitatea. „La trei sectii de votare dintr-un cartier, al carui nume nu o sa-l spun acum, s-a acoperit tot ce avea Geoana peste. Avem informatii ca la doua dintre sectii, Geoana ar fi avut cu vreo 50 de voturi in plus, iar la una singura, Basescu avea 33 de voturi in plus. Cele pentru Geoana au fost acoperite", a sustinut Gheorghe Suditu. Boitan isi pune semne de intrebare La declaratiile acestuia subscrie si senatorul Minerva Boitan, membru PNL Sibiu, care a pus accentul pe numarul colosal de voturi anulate. Senatorul Minerva Boitan spune ca marja de eroare a sondajelor a fost depasita, lucru care echivaleaza pentru ea, cu o frauda. „Este pentru prima data cand la alegeri trei institute de sondare dau un castigator, unul da egalitate perfecta, iar a doua zi ne trezim cu o inversare de situatie, cu un alt presedinte, practic. Consider ca numararea voturilor s-a facut in ritm nu alert, ci extrem de alert. De mentionat este si faptul ca in ultima saptamana s-au dat o multime de cadouri electorale in schimbul voturilor. Oricum, un semn mare de intrebare apare si cu privire la voturile anulate, extrem de multe, de altfel", este de parere senatorul Minerva Boitan. Alegerile, in cifre Potrivit MAE, 147.754 de romani s-au prezentat la turul II al alegerilor. Din totalul voturilor exprimate, 146.876 au fost declarate valabile, iar 861 au fost anulate. Pe tari, determinant a fost votul romanilor din Italia si Spania, unde actualul presedinte a fost votat de aproape 78, respectiv peste 81% din cei care si-au exprimat votul. Si cei peste 12 mii de romani din Republica Moldova au votat in majoritate covarsitoare, adica peste 90%  pentru  Basescu. Totodata, 8.500 de romani din Statele Unite si aproape 3.000 de romani din Canada l-au votat pe Basescu cu peste 80%. Geoana a castigat majoritatea voturilor celor peste 1.000 de militarilor romani din Afganistan si Kosovo, insa disproportia a fost mai mica: 57% pentru Geoana in Afganistan si 52% in Kosovo.

Se schimba mersul trenurilor

  Prin acest program sunt prevazute, in graficul preconizat de circulatie, 1728 de trenuri din care: 253 de trenuri de rang superior, 70 de trenuri internationale si 1166 de trenuri personale, 33 trenuri sezoniere, 36 de trenuri cu ordin special. Cele cu ordin special vor circula in perioadele cu varf de trafic (sarbatori religioase, vacante scolare, weekend-uri, perioade cand se inregistreaza un flux mare de calatori) si pe destinatiile solicitate. O caracteristica importanta a ofertei de transport de calatori pe calea ferata pe plan intern este stabilitatea acesteia, pastrandu-se rutele traditionale care sunt accesate in mod frecvent de clientii fideli acestui tip de transport. Noutati O noutate in planul de mers 2009 -2010 este introducerea in circulatie a unor trenuri pe noi rute: Craiova - Cluj Napoca; Bucuresti Nord - Arad, prin Petrosani; Bucuresti Nord - Cluj Napoca, prin Petrosani; Brasov - Miercurea Ciuc-Siculeni; Sibiu - Bucuresti Nord, prin Ramnicu Valcea; Bucuresti Nord - Cluj Napoca, prin Sighisoara. In ceea ce priveste traficul international, exista legaturi directe spre Viena, Budapesta, Sofia, Salonic, Chisinau, Moscova, Istanbul, Munchen, Venetia si Belgrad.  Rezervari Pentru asigurarea unei calatorii confortabile si evitarea aglomeratiei din statiile si agentiile de voiaj, CFR Calatori recomanda pasagerilor rezervarea  cu  anticipatie de 30 de zile in trafic intern si de 90 de zile in trafic international, atat la casele de bilete din principalele gari din tara cat si la agentiile de voiaj CFR. Rezervarea telefonica in ziua plecarii trenului la vagoanele clasa 1-a si a 2-a, din principalele orase ale tarii, la numerele de tel: 021 9522 pentru plecarile din Bucuresti - Gara de Nord; 0268 421 700 pentru plecarile din Brasov; 0232 202 777 pentru plecarile din Iasi; 0264 952 pentru plecarile din Cluj Napoca; 0727 999 952 pentru plecarile din Constanta, 0236 496 000 pentru plecarile din Galati, 0256 200 457 pentru plecarile din Timisoara Nord. Pentru trenurile care circula in trafic intern rezervarea se poate face si online, accesand site-ul companiei. Informatii pentru calatori Numere de telefon de la agentiile de voiaj CFR pentru informatii privind circulatia trenurilor de calatori, sunt dupa cum urmeaza: Bucuresti - Agentia de Voiaj nr 1 - tel 021/313 26 42; Agentia de Voiaj nr. 2 - tel 021/316 89 47 Brasov - tel 0268/477 018                        Ploiesti - tel 0244/542 080 Iasi - tel 0232/410 024                               Suceava - 0230/214 335 Vatra Dornei - tel 0230/371 039            Cluj Napoca - tel 0264/432 001 Timisoara - tel 0256/491889                    Craiova - tel 0251/411 634 Constanta - tel 0241/614 950                   Oradea - tel 0259/ 416 565 Targu Mures - tel 0265/266 203             Satu Mare - tel 0261/ 711 002 Baia Mare - tel 0262/ 219 113 Informatii legate de orarii, tarife, circulatia trenurilor, oferte, etc. sunt disponibile si la telefon 021/9521 - in trafic local si pe site-ul http://www.cfrcalatori.ro .

Explozie puternica in Sibiu

Pe toata durata interventiei de lichidare a incendiului izbucnit in urma deflagratiei, pompierii s-au temut de o noua explozieLocuitorii de pe strada Nicolae Grigorescu din Sibiu au intrat ieri dimineata in jurul orei 11.30 in panica, dupa ce strada lor a fost zguduita de o bubuitura puternica. O conducta de gaze la care lucra o echipa de muncitori de la E-On Gaz a sarit in aer. Explozia a fost urmata de un incendiu violent, cu flacari de cativa metri inaltime. La fata locului au ajuns de urgenta echipajele de pompieri, SMURD si ambulanta, jandarmi, politie, dar si E-On Gaz si SC Electrica. Cei sase muncitori care se aflau langa conducta in momentul deflagratiei au suferit arsuri grave, si au fost transportati de urgenta la spital. Cinci echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta „Cpt. Dumitru Croitoru" (ISU) din Sibiu au avut dificila misiune de a stinge flacarile dar, in primul rand, de a elimina gazul de pe conducta, pentru a evita producerea unei noi explozii. Intre timp jandarmii si politistii au izolat zona afectata, si au evacuat locuintele aflate in imediata apropiere a incendiului. Incendiul a fost lichidat de abia in jurul orei 14. In stare grava In urma exploziei si a incendiului care a urmat, cei sase muncitori E-On Gaz care lucrau la conducta au fost grav raniti, si au fost transportati de urgenta la spital. „In cursul acestei zile (n.r. - ieri), la Unitatea Primiri Urgente au ajuns sase pacienti, barbati cu varste intre 27 si 53 de ani, victimele unei explozii. Acestia prezentau arsuri de gradele 2 si 3 pe maini, fata si la nivelul cailor respiratorii superioare. Cei sase barbatii au primit ingrijiri medicale, starea lor fiind stabila. Toti cei sase pacienti au ramas sub supraveghere medicala in cadrul Sectiei Clinice Chirurgie Plastica", a declarat Raluca Pusca, purtatoare de cuvant in cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Sibiu. Odata cu cei sase muncitori, la spital a ajuns si o femeie de 48 de ani aflata in stare de soc, care a fost surprinsa de suflul exploziei.  Johannis, la fata locului La scurt timp dupa producerea deflagratiei, la locul exploziei a ajuns si Primarul Sibiului, Klaus Iohannis. Edilul-sef a declarat ca statia la care a izbucnit incendiul este un punct cheie pentru Sibiu si ca aceasta trebuia modernizata pana acum. „Situatia nu mai este critica, a fost o defectiune la un SRM (statie de reglare a gazului) foarte important pentru Sibiu, care trebuia sa fie modernizat pana acum. Nu se stie din ce motive lucrurile nu au mers bine, au fost scapari de gaz si s-a produs o flacara foarte puternica", a spus Johannis. Primarul a mai spus ca cei sase raniti fac parte din echipa E-On Gaz, care trebuia sa inceapa luni modernizarea statiei. Manevra gresita La locul deflagratiei s-a deplasat si subprefectul Sibiului, Rares Macrea, care s-a grabit sa acuze muncitorii care au lucrat la conducta. „Era o reparatie de rutina la niste ventile ale unor instalatii si dintr-o eroare de manevrare s-a declansat o explozie. Cei de la ISU au situatia sub control, iar in cel mai scurt timp gazele pentru incalzirea populatiei vor fi redate", a spus Rares Macrea, suprefectul judetului Sibiu. Si martorii la explozie s-au grabit sa dea vina pe muncitori. „A fost o echipa de la E-ON, care lucra, nu stiu exact ce au facut, dar au fost vreo zece tipi. Am auzit un suierat, si am iesit pe balcon si dintr-o data am vazut flacari,. Apoi au iesit oamenii in flacari, am vazut doi barbati cand si-au dat gecile jos de pe ei, pentru ca luasera foc", a spus Adina, una dintre persoanele prezente la fata locului dupa deflagratie. O zi fara gaz Pentru a evita producerea unor noi explozii si pentru a putea stinge incendiul izbucnit imediat dupa producerea deflagratiei, angajatii E-On Gaz au oprit alimentarea cu gaze in intregul oras. Desi, initial insusi primarul Klaus Johannis anuntase ca furnizarea gazelor va fi reluata de abia in aceasta dimineata, muncitorii de la E-On Gaz au depus eforturi pentru a nu-i lasa pe sibieni sa inghete in case peste noapte. „Incepand cu aceasta seara (n.r.-aseara), in jurul orelor 19.30, compania E.ON Gaz Distributie incepe reluarea treptata a alimentarii cu gaze naturale a consumatorilor din municipiul Sibiu. Data fiind complexitatea operatiunii, finalizarea realimentarii cu gaze naturale a tuturor consumatorilor din municipiu va fi realizata in cursul zilei de maine (n.r.-azi)", a spus Florin Bucuroiu, specialist in comunicare externa E-On Gaz Romania.