monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Invatatoarea a renuntat la la greva foamei

Învatatoarea Cristiana Anghel, aflata de mai bine de 2 luni în greva foamei, a renuntat la protest, dupa 70 de zile de greva foamei. Ea a anuntat înca de sîmbata ca, în urma vizitei Prea Sfintitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Episcopiei Covasnei si Harghitei, care a venit la ea la spital, s-a hotarît sa renunte la demersul sau. Va reamintim ca învatatoarea a renuntat la hrana în semn de protest fata de neaplicarea Legii de majorare a salariilor cadrelor didactice adoptate în 2008. Profesoara are în continuare nevoie de îngrijiri medicale, urmînd sa ramîna spitalizata cîteva saptamîni înainte de a putea reveni la o viata normala. Cristina Anghel a declarat ieri, într-o conferinta de presa, ca s-a simtit foarte rau si ca ar fi murit daca ar fi continuat protestul înca o saptamîna. „Daca este nevoie, mai intru de o suta de ori în greva foamei. Ma întristeaza faptul ca guvernantii sînt inflexibili si nu au negociat nimic“, a tinut sa mentioneze Cristina Anghel.

Acord de colaborare intre agentiile AGERPRES si WAFA

Directorii generali ai Agentiei Nationale de Presa AGERPRES, Ioan Rosca, si al Agentiei palestiniene de presa WAFA, Khaled Darwish, au semnat luni, la Bucuresti, un acord de colaborare privind schimbul reciproc de stiri si fotografii de presa între cele doua institutii.     Prin acest acord, cele doua agentii se angajeaza ''sa vina reciproc în întâmpinarea cerintelor celeilalte parti referitor la acoperirea cu materiale publicistice a unor evenimente de interes''.     Acordul este primul document încheiat în baza Programului de cooperare în domeniul educatiei, stiintei si culturii între Organizatia pentru Eliberarea Palestinei (care actioneaza pentru Autoritatea Nationala Palestiniana) si Guvernul României pentru perioada 2010 - 2012, semnat în iulie 2010, la Bucuresti.

Fostul general Mihai Chitac a murit

Fostul general Mihai Chitac a murit, luni, acasa, la vârsta de aproape 82 de ani.     La 20 septembrie, Mihai Chitac a fost operat de o tumoare la cap la Spitalul Clinic de Urgenta Elias, de o echipa de medici neurochirurgi.     Fostul general Mihai Chitac a fost pus în libertate pe 16 septembrie pentru patru luni, ca urmare a deciziei Tribunalului Militar Teritorial Bucuresti.Purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Spital Bucuresti-Jilava, Daniela Popescu, preciza, atunci, ca din 31 august Chitac fusese internat într-un spital din reteaua Ministerului Sanatatii în sectia neurochirurgie, pentru o afectiune neurochirurgicala depistata în timpul spitalizarii în Penitenciarul Spital Bucuresti-Jilava.     În octombrie 2008, generalul în rezerva Mihai Chitac a fost condamnat la 15 ani de închisoare si degradare militara în dosarul Revolutiei de la Timisoara, pentru omor deosebit de grav.

Profitul Romgaz a scazut cu 23% in primele noua luni ale anului 2010

Profitul Societatii Nationale de Gaze Naturale Romgaz a scazut cu 23% în primele noua luni ale anului 2010 comparativ cu aceeasi perioada a anului 2009 si s-a cifrat la 322,2 milioane lei, potrivit informatiilor transmise Agerpres de companie.     Cifra de afaceri a societatii s-a ridicat la 2,56 miliarde lei în perioada ianuarie - septembrie 2010, în crestere cu 14,5% fata de aceeasi perioada a anului 2009.     Romgaz a înregistrat o cifra de afaceri în crestere în primele noua luni ale acestui an datorita cantitatii de gaze naturale din import livrate, care a fost mai mare decât cea livrata în 2009. Profitul net realizat este inferior celui din anul trecut, datorita volumului de cheltuieli nedeductibile înregistrate, potrivit sursei citate.     Compania a comercializat 50,27 milioane megawati ora în primele noua luni ale anului 2010.

Criza mondiala a distrus 30 de milioane de locuri de munca, avertizeaza seful FMI

Criza economica a distrus 30 de milioane de locuri de munca în întrega lume, a declarat, luni, directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, care a lansat un apel pentru a face din crearea de noi locuri de munca 'prioritatea noii mondializari'.     De asemenea, Dominique Strauss-Kahn a apreciat ca Grupul G20 trebuie sa întareasca si mai mult supervizarea internationala a sectorului financiar. 'Poti sa ai cea mai buna reglementare din lume, dar daca implementarea sa nu este supervizata, nu îti va folosi la nimic', a declarat Strauss-Kahn.     Peste 1.500 de experti internationali participa la Forumul international pentru dezvoltare umana, printre care si presedinte Bancii Islamice de Dezvoltare, seicul Ahmed Mohamed Ali.

Nu echipajul expeditiei lui Cristofor Columb a adus sifilisul in Europa

O echipa de antropologi a demonstrat ca sifilisul n-a fost adus din America de marinarii lui Cristofor Columb, ci el exista pe pamântul vechiului continent cel putin din perioada medievala, scrie site-ul lesquotidiennes.com.     Se credea pâna acum ca echipajul navigatorului genovez a adus sifilisul din America, primul caz oficial fiind înregistrat în Europa în 1495. Însa studiile antropologice desfasurate pe schelete deshumate dintr-un cimitir medieval londonez, St Mary Spital, arata ca boala facea ravagii de multi ani pe vechiul continent.     Potrivit echipei de la Muzeul din Londra, care a studiat ramasitele umane, sapte schelete prezentau pete zgrunturoase, leziuni caracteristice pe oase ale sifilisului. Datarea cu ajutorul radio-carbonului a indicat de altfel un interval cuprins între 1200 si 1400 pentru ramasitele umane exhumate din cimitirul londonez, ceea ce plaseaza aparitia acestei teribile boli în Europa cu câteva secole înaintea descoperirii Americii.

Clientii care cumpara alimente cu cardul se ingrasa mai mult decat ceilalti

Un studiu britanic aparut în Journal of Consumer Research arata ca cei care cumpara din supermarketuri manânca mai nesanatos când platesc cu cardul, pentru ca adesea cumpara alimente care nu fac bine, scrie site-ul lesquotidiennes.com.     Autorii studiului au observat 1 000 de familii în timpul cumparaturilor din supermarket, constatând ca plata în bani lichizi este mai dureroasa, din punct de vedere psihologic, decât cea cu cardul. Prin urmare, clientii se abtin sa cumpere chipsuri, ciocolata sau biscuiti.     Ceilalti, posesorii de carduri, se plimba agale printre rafturi, neuitându-se la portofel când zaresc un pachet de prajituri. Acestia au tendinta sa manânce aproape orice, în timp ce clientii traditionali, cu banii în buzunar, fac economii când se aprovizioneaza, arata studiul.

Rugby: Tragerea la sorti a semifinalelor Cupei Romaniei

La sediul Federatiei Române de Rugby a avut loc luni tragerea la sorti a meciurilor din semifinalele Cupei României.     În penultimul act al competitiei, RCM U de Vest Timisoara va întâlni pe Steaua Bucuresti, iar CSM Bucuresti va înfrunta câstigatoarea dintre RC Grivita Bucuresti si campioana CSM Stiinta Baia Mare.     Ultimul sfert de finala va avea loc pe 4 noiembrie, în Capitala, între RC Grivita Bucuresti si campioana CSM Stiinta Baia Mare.     Partidele din semifinale se vor desfasura, în cuplaj, duminica 7 noiembrie, pe Stadionul Arcul de Triumf, din Bucuresti.

15 strazi din Marasti, fara apa calda si caldura

Regia Autonoma de Termoficare Cluj-Napoca a programat lucrari de modernizare a retelei de transport a energiei termice la 6 puncte de producere a agentului termic din cartierul Marasti. Pentru realizarea în bune conditii a lucrarilor, furnizarea apei calde si a caldurii va fi întrerupta în intervalul 2 noiembrie ora 21 – 3 noiembrie ora 15, pe urmatoarele strazi: Bulevardul 21 Decembrie 1989, Bîrsei, Bucuresti, Buftea, Cernavoda, Ciocîrliei, Crinului, Dorobanti, Gheorghe Lazar, Gorunului, Henri Barbusse, Fabricii, Lacul Rosu, Magnolia si Scortarilor. Pentru a se evita multiplele spargeri ale strazilor, lucrarile au fost corelate cu lucrarile de modernizare a strazii Fabricii, demarate la sfîrsitul lunii trecute de Primaria municipiului Cluj-Napoca. Reprezentantii Regiei de Termoficare le multumesc locuitorilor strazilor afectate de lucrari pentru întelegere si îsi cer scuze pentru neplacerile cauzate.    D. A.

Maraton de Stand-up Comedy in Diesel

Astazi, de la ora 20, în Diesel Club va avea loc un Maraton de Stand-up Comedy, cu opt comedianti din toata tara, apreciati si premiati la diferite evenimente nationale si internationale. Evenimentul dureaza 3 ore si are loc pentru prima data în Ardeal. Maratonul de Stand-up Comedy de la Cluj-Napoca este primul dintr-o serie în tot Ardealul, care vor avea loc pe parcursul urmatoarelor luni în  toate orasele mari din aceasta zona. Cei opt comedianti sînt: Dan Badea (HBO & Cafe DeKO), Cosmin Natanticu (Divertis & Cafe Deko), Catalin Bordea (Cafe Deko), Radu Isac (Cafe Deko), Sergiu (Trupa Aristocratii), Toma (Trupa Aristocratii, cîstigator al unui prestigios concurs de stand-up comedy din Londra), Nicu Bendea (Comedica – Cluj) si Sorin Pârcalab (Brigada 2/3 – Timisoara).    A. V.

Un MiG prabusit la Cimpia Turzii, doi piloti decedati

Capitan-comandor Laurentiu-Nicolae Chirita; Capitan-comandor Sorin-Traian AvramO echipa formata din procurori militari de la Parchetul Militar Cluj si specialisti criminalisti, precum si o echipa tehnica apartinind Statului Major al Fortelor Aeriene efectueaza cercetari cu privire la imprejurarile in care o aeronava militara MiG-21 Lancer cu dubla comanda, apartinind Flotilei 71 Aeriene din Cimpia Turzii, s-a prabusit ieri in jurul orei 13.10 in apropierea aerodromului.     Potrivit reprezentantilor Flotilei 71 Aeriene de la Cimpia Turzii, aparatul executa o misiune de cercetare meteo pentru viitoare zboruri de instructie. „Era vorba de un avion cu dubla comanda. Pilotul si copilotul avionului nu au apucat sa se catapulteze si au decedat“, a declarat purtatorul de cuvint al Ministerului Apararii, maiorul Constantin Spinu. Este vorba de capitan-comandor Laurentiu-Nicolae Chirita si capitan-comandor Sorin-Traian Avram.     Capitan-comandorul Laurentiu-Nicolae Chirita, in virsta de 40 de ani, pilot pe avioane supersonice, clasa I, instructor de zbor ziua si noaptea, in toate conditiile meteorologice, avea la activ aproape 1.300 de ore de zbor, din care 940 pe MiG-21. Pilotul era casatorit si avea un copil.     Capitan-comandorul Sorin-Traian Avram, in virsta de 40 de ani, era casatorit si avea un copil. El era pilot pe avioane supersonice, clasa I, instructor de zbor ziua si noaptea, in toate conditiile meteorologice, avea la activ aproape 1.000 de ore de zbor, din care 830 pe MiG-21. Ambii piloti absolvisera mai multe cursuri de specialitate in tara si in strainatate si au participat la numeroase exercitii internationale.    Ceremonii militare in toata tara, in semn de respectIn prezent, din ordinul ministrului Apararii Nationale a fost numita o comisie de investigatie tehnica pentru cercetarea imprejurarilor producerii acestei catastrofe aviatice, comisie condusa de generalul de flotila aeriana Stefan Danila. Totodata, potrivit procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar si au fost sistate zborurile de instructie cu acest tip de aeronava, pina la finalizarea anchetei de specialitate, se arata intr-un comunicat al MApN.     De asemenea, prin ordin al ministrului Gabriel Oprea, in aceasta dimineata, la ora 8, in toate unitatile militare din tara si din teatrele de operatii se desfasoara ceremonii militare si religioase in semn de recunostinta si deplin respect pentru cei doi piloti care si-au pierdut viata.     In ceea ce priveste daunele la sol, primarul localitatii Calarasi din judetul Cluj, unde s-a prabusit avionul, a declarat ca nu sint victime, nefiind afectata nici o locuinta, ci doar culturi agricole.    MiG-urile 21 Lancer trebuie scoase din uz38 de MiG-uri Lancer s-au prabusit in Romania din anii ‘70, de cind au intrat in dotarea Armatei Romane. Problema achizitiei avionului multirol pentru Fortele Aeriene Romane a revenit recent pe agenda publica dupa ce in ultimul Consiliu Suprem de Aparare a Tarii s-a discutat despre necesitatea de a bate palma cu unul dintre furnizori, in contextul in care intr-un an sau doi aparatele MiG 21 Lancer ar trebui scoase din serviciu. Deocamdata, surse apropiate Ministerului Apararii spun ca se inclina spre achizitia de F16 second-hand.     In ultimii ani au avut loc mai multe accidente aviatice in care au fost implicate avioane militare. Cel mai recent a avut loc in luna iulie, la Tuzla, cind si-au pierdut viata 12 persoane, iar alte doua au fost ranite. Accidentul de la Tuzla s-a produs din cauza unor defectiuni tehnice (cedari de material), potrivit rezultatelor anchetei.     Un alt accident, insa fara victime, a fost cel din 14 august 2007, cind rezervorul suplimentar al unui avion MiG 21 Lancer apartinind Bazei 95 Aeriene Bacau s-a desprins.     De asemenea, la 22 noiembrie 2006, un avion MiG 21 Lancer de comanda simpla s-a prabusit in comuna aradeana Beliu. Avionul apartinea Bazei 71 Aeriane din Cimpia Turzii. Pilotul nu a reusit sa se catapulteze la timp si a decedat. Dupa prabusire, in zona s-a format un crater de 7 m.     Primul accident aviatic din Romania cu implicarea simultana a doua MiG-uri a avut loc pe 26 august 2004, cind doua aeronave MiG 21 Lancer de simpla comanda, apartinind Bazei 71 Aeriene de la Cimpia Turzii, care decolasera de pe baza militara Luna, s-au ciocnit in timpul desfasurarii unui zbor de antrenament. Pilotii s-au catapultat.      La 25 septembrie 2003, un avion militar MiG 21 Lancer, cu simpla comanda, apartinind Bazei 71 Aeriene s-a prabusit in zona localitatii Viisoara, la 7-8 km de Cimpia Turzii, in timp ce efectua un zbor de instructie. Pilotul nu a reusit sa se catapulteze, pierzindu-si viata.

Un tanchist de la Turda a murit la Cincu

Sergentul Gavril Nicorici, de la Batalionul 814 Tancuri din Turda, a decedat la poligonul de instructie Cincu, din judetul Brasov, în urma unui accident. Nicorici avea 26 de ani si nu era casatorit. O comisie de specialitate cerceteaza conditiile în care a decedat subofiterul de la batalionul turdean. Barbatul era mecanic conductor si participa în poligon, împreuna cu unitatea, la un exercitiu cu utilizarea munitiei de manevra. La finalul exercitiului, în jurul orei 13.45, militarul a fost grav ranit în zona capului, în timp ce manipula o lovitura de manevra, ca urmare a initierii capsei port-amorsa. Subofiterul a primit primele îngrijiri chiar la fata locului, iar ulterior a fost transportat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta de la Tîrgu Mures, unde a decedat sîmbata, în jurul orei 15, în ciuda eforturilor depuse de medici.    D. D.

Clujeanca Liliana Solomon va conduce Vodafone Europa

Solomon se va muta la Londra, unde va fi subordonata direct lui Michel Combe, CEO Europe Region al Vodafone.     Din 1 decembrie, Vodafone va avea un nou director general in Romania: Inaki Berroeta, fost CEO al Vodafone Malta, din iulie 2007, a anuntat ieri compania.    La Vodafone, din 2005Liliana Solomon s-a alaturat Vodafone in anul 2005 si a fost CEO al Vodafone Romania in ultimii 5 ani. In aceasta perioada, Vodafone Romania si-a dublat cifra de afaceri si si-a crescut numarul de clienti cu 50%, atingind marje de profit de 45%, informeaza un comunicat al companiei.      Cu o experienta de peste 15 ani in industria telecom, Liliana Solomon a detinut anterior pozitii executive in cadrul mai multor companii internationale: T-Mobile Marea Britanie, Cable&Wireless Marea Britanie si Deutsche Telekom.      Liliana Solomon are un doctorat in fizica si un MBA de la INSEAD, Franta, este casatorita si are un fiu de 2 ani, Mark.     “Dupa 5 ani extraordinari petrecuti alaturi de echipa Vodafone Romania, am acceptat o noua provocare in Grupul Vodafone. Am convingerea ca ceea ce am construit aici impreuna cu colegii mei reprezinta o baza solida pentru dezvoltarea viitoare a companiei. Am avut oportunitatea sa conduc o echipa plina de oameni talentati si pasionati. As dori sa le multumesc colegilor mei, partenerilor si clientilor nostri, pentru sprijinul si increderea acordate in toti acesti ani”, a declarat Liliana Solomon.     Vodafone Romania, divizie a Vodafone Group Plc., este unul dintre operatorii principali de telecomunicatii mobile de pe piata romaneasca, avind peste 9,8 milioane de clienti la data de 30 iunie 2010.

Ministerul Sanatatii, in control la Ambulanta Cluj

Serviciile de Ambulanta din 18 judete, printre care si Cluj, au fost verificate de inspectorii Ministerului Sanatatii, ca urmare a unor suspiciuni la decontarea combustibililor, raportari false, dar si alte abateri.      Ministerul Sanatatii a început, la sfîrsitul lunii august, o serie de verificari la Serviciile de Ambulanta din 18 judete ale tarii, printre care si Cluj, dupa ce, într-o ampla analiza asupra activitatii acestora, au existat mai multe suspiciuni de nereguli. Potrivit Serviciului de Presa al Ministerului Sanatatii, primele rapoarte de control au fost finalizate în cazul serviciilor de ambulanta din judetele Tulcea si Salaj. „În ambele cazuri au fost identificate mai multe neconcordante între datele înregistrate în sistemul unic de urgenta 112 si raportarile serviciilor de ambulanta. Mai mult, au fost descoperite nereguli la decontarea de combustibil, raportari false în care au fost utilizate nume false pentru care au fost decontate servicii, nereguli în aplicarea legislatiei, precum si alte abateri“, afirma reprezentantii Ministerului.     La Cluj nu au fost însa descoperite nici un fel de nereguli, a declarat Horia Simu, directorul Ambulantei Cluj. „Controalele au vizat mai multe aspecte: rata de folosire a autosanitarelor, pretul solicitat pentru fiecare asigurat, colaborarea cu SMURD si altele“, a precizat Simu.      Controalele Ministerului Sanatatii la serviciile de ambulanta vor continua. De asemenea, vor începe si o serie de verificari la unitati de primiri urgente unde exista suspiciuni cu privire la utilizarea fondurilor alocate de la bugetul de stat si respectarea legislatiei în vigoare.

Scoala de asistenti medicali, rampa de lansare pentru strainatate

Tot mai multe clujence se inscriu la scolile de profil pentru a putea dupa absolvire sa lucreze ca asistente in alta taraTot mai multe asistente medicale prefera sa munceasca in strainatate, unele persoane inscriindu-se la scolile de profil doar pentru a pleca in alte tari care se confrunta si ele cu deficit de personal medical. Este cazul Belgiei, care trimite periodic in Romania firme de recrutare de personal.      Reprezentantii Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMGMAMR) atrag atentia asupra lipsei de personal cu care se confrunta spitalele de stat si, mai nou, si clinicile private.     „Nici in sistemul privat situatia nu sta mai bine. Nu exista personal si se fura angajatii de la o clinica la alta, pentru ca specialistii sint in virsta si nu sint tineri care sa vina sa le ia locul. Tinerii prefera sa plece in afara, pe salarii mult mai mari“, a declarat doctorul Daniel Popescu, directorul unei clinici private, in cadrul unei dezbateri organizate de Ordinul Asistentilor Medicali.     La 30 de ani se scolesc ca sa plece in alta taraIn acest context, reprezentantii scolilor de asistente medicale spun ca au cazuri de persoane de 30 de ani care se inscriu la aceste scoli doar pentru a pleca la munca in strainatate, fiind constienti ca peste 3 ani vor avea diploma si calificare in aceasta profesie. Exista insa si cazuri ale unor persoane mult mai in virsta care doresc sa devina asistente medicale, cum este cazul Lidiei, o femeie de 53 de ani care s-a inscris anul acesta la o scoala postliceala de asistent medical generalist.     Subiectul recalificarii ca asistent este dezbatut pe diverse forumuri, unde tot mai multe tinere de 30-35 de ani isi exprima dorinta de a face o scoala in acest domeniu.     In Romania, salarii mici si incertitudineSalariile mici si incertitudinea scoaterii la concurs a posturilor in domeniul sanitar sint doar doua din motivele pentru care tot mai multi romani fac scoala de asistenti doar ca sa paraseasca tara. Reprezentantii sindicatului SANITAS au declarat in cadrul dezbaterii ca „desi ni s-a spus ca reducerea salariala va fi de 25%, in realitate, la salariu, cu totii simtim ca aceasta scadere este de 50%. Ni s-a spus ca de la 1 ianuarie salariile vor reveni la nivelul initial, dar modul de calcul s-a realizat in asa fel incit nu se va face nici o modificare pentru a ni se da inapoi 25%. In plus, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate nu mai are bani, astfel ca in luna decembrie nu vor mai fi fonduri pentru plata salariilor, chiar si fara 25%. Nu mai vorbim de achizitia de materiale sanitare pe care tot noi, medicii si asistentii medicali, le achizitionam din banii nostri“, a declarat Mircea Popescu, unul din liderii Sindicatul SANITAS.    Deficit de personal si la case mai mariProfesorul Bart Geurden de la Universitatea din Antwerp, Belgia, prezent la dezbatere, a subliniat ca si Belgia se confrunta cu o lipsa de personal medical, acesta fiind unul dintre motivele pentru care agentii de recrutare din tara sa vin anual in Romania la tirgurile de joburi. Bart Geurden a declarat ca in Belgia a avut loc intre anii 1990-2000 o actiune care a presupus fuziunea spitalelor, pentru optimizarea resurselor si a personalului. Potrivit profesorului belgian, spitalele care au dus la capat astfel de proiecte de cercetare au primit certificate de spitale-magnet sau spitale-pilot si, o data ce un spital a primit acest titlu, asistentii medicali si medicii nu si-au mai dorit sa paraseasca spitalul.

Investitie de 300.000 de euro la Plafar Cluj

Foto Radu PadureanPlafar Cluj-Napoca va incepe pina la sfirsitul anului producerea a 25 de sortimente de condimente fara sare. Acestea se adauga sortimentelor de ceaiuri traditionale si medicinale pe care le produce deja.     Renumita companie Plafar, cu o traditie de 60 de ani in Romania, a reusit sa iasa din impasul financiar cu care s-a confruntat citiva ani, timp in care s-a pus doar problema supravietuirii. Si, cu toate ca in anii precedenti Plafar si-a pierdut din notorietate, acum compania s-a rebranduit, a intrat cu produse in hipermarketuri si a facut investitii in linia de productie, cum este si cazul sucursalei de la Cluj-Napoca, astfel ca povestea insolventei a devenit doar istorie.     Florian Simion, directorul sucursalei Plafar Cluj-Napoca, a declarat ieri la inaugurarea fabricii renovate din Cluj ca lucrarile de modernizare la sucursala pe care o conduce au inceput in luna iunie si au fost finalizate recent, costurile lucrarilor fiind estimate la aproximativ 300.000 de euro. Investitiile facute garanteaza ca plantele din care se fac produsele Plafar sint pastrate in conditii optime, astfel incit sa nu isi piarda calitatile sau sa se deterioreze.    25 de sortimente de condimenteIn prezent, fabrica Plafar din Cluj-Napoca produce diverse sortimente de ceaiuri, in timp ce siropurile care ajung pe rafturile magazinelor sint facute la fabrica de la Brasov. Pina la sfirsitul acestui an insa, conducerea Plafar intentioneaza sa inceapa producerea a 25 de sortimente de condimente, elementul principal de atractie fiind lipsa sarii din aceste produse.    Plante din 90 de comuneFlorian Simion spune ca plantele pe care le folosesc la prepararea ceaiurilor provin din 90 de comune din toata tara. „Ne orientam spre zone cit mai putin poluate si avem oameni care de ani de zile se ocupa de colectare astfel incit sa nu apara confuzii in culegerea plantelor“, afirma directorul Plafar Cluj.      Plafar a reusit sa intre si pe piata externa, cu exporturi in Canada sau Irlanda, iar in perioada urmatoare intentioneaza sa se extinda si in Spania si Italia, tari care au comunitati puternice romanesti, potentiali cumparatori.

Giurgiu nu voteaza noua motiune de cenzura

Desi s-a declarat dezamagit de unele prevederi ale Legii Educatiei, pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea saptamîna trecuta, deputatul clujean Mircia Giurgiu a infirmat ieri speculatiile aparute în ultima vreme în presa, dînd de înteles ca nu va vota nici noua motiune de cenzura pregatita de Opozitie.     „Asa cum am mai afirmat în mai multe rînduri, motiunea de cenzura din luna iunie am votat-o pentru ca era vorba despre taieri de pensii si salarii, lucru cu care nu puteam sa fiu de acord, în calitate de sindicalist. Motiunea de saptamîna trecuta nu aveam de ce sa o votez pentru ca nu am gasit motive care sa sustina caderea Guvernului. În mandatul trecut, în 4 ani de zile, nu am votat nici o motiune de cenzura. Acum am votat una si o sa mai votez doar daca vizeaza taieri de pensii, salarii sau ajutoare sociale“, a subliniat Giurgiu.     Ce îl nemultumeste pe Giurgiu?Legat de nemultumirile sale cu privire la Legea Educatiei, Giurgiu a afirmat ca o sa încerce sa caute unele solutii pentru rezolvarea lor, desi nu este sigur ca va reusi.      „Pe mine ma mîhneste foarte tare ca se va preda Geografia si Istoria românilor în limbile minoritatilor nationale. Nu cred ca este corect, pentru ca românii din alte tari nu au nici macar un sfert din drepturile pe care le au maghiarii din România, de exemplu. Va fi foarte greu sa rezolvam aceasta problema a predarii Istoriei si Geografiei în limba materna a minoritatilor, dar voi încerca sa o discut în grupul parlamentar ca sa vedem ce se poate face“, a mai mentionat parlamentarul clujean.

Pensii mai mari pentru lucrul in conditii grele

Foto Radu PadureanGiurgiu a intocmit un proiect de lege pentru a le face dreptate celor care au lucrat in conditii grele, dar au pensii foarte miciDeputatul democrat-liberal clujean Mircia Giurgiu a anuntat ca va depune in Parlament un proiect de lege privind completarea OUG nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale.      „Punctajul mediu anual corespunzator sporului de vechime in munca acordat in baza legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru activitati desfasurate in grupele I si/sau II de munca se determina prin impartirea punctelor rezultate din anii de spor la anii de activitate in munca in grupele I si/sau II de munca“, se arata in articolul unic al proiectului de lege.     Ce efecte produce acest articol?Mircia Giurgiu * Deputat PDL„Oameni care au lucrat in mina, metalurgie, siderurgie au iesit la pensie cu 5-6 milioane de lei vechi. Oamenii au muncit in conditii foarte grele, dar li s-a calculat pensia la un numar de ani mult mai mare decit cel lucrat efectiv.“ Deputatul clujean a explicat ca a intocmit proiectul de lege pentru a le face dreptate celor care au lucrat in conditii grele de munca, care au la ora actuala pensii foarte mici. „Conform legislatiei, cei din grupa I si grupa a II-a aveau in plus la vechime, pentru fiecare an lucrat, 6 luni, respectiv 3 luni. Va dau un exemplu: la 20 de ani lucrati in grupa I, la virsta de 50 de ani, o persoana putea sa iasa la pensie. Cind i se calcula insa punctajul de ani lucrati, se calcula la 30 de ani vechime, nu la 20, fiind adaugati cei primiti din sporurile de grupa. In acest fel punctul de pensie iesea foarte mic. Asa am ajuns sa avem oameni care au lucrat in grupa I in mina, metalurgie, siderurgie, unde aveau conditii foarte grele de munca si au iesit la pensie cu 5-6 milioane de lei vechi. Oamenii acestia au muncit in conditii foarte grele, doar ca li s-a calculat pensia la un numar de ani mult mai mare decit cel lucrat efectiv“, a motivat Mircia Giurgiu.

Ziua Nationala a Ambulantei, pe 28 iulie?

Ambulantierii din România ar putea avea o zi a lor daca un proiect de lege întocmit de deputatul clujean Mircia Giurgiu (PDL) va fi aprobat.      Prin proiectul ce va fi depus în Parlament în cursul zilei de astazi se propune ca ziua de 28 iulie sa devina Ziua Nationala a Ambulantei din România. În expunerea de motive a proiectului se subliniaza ca pentru serviciile de Ambulanta din România ziua de 28 iulie are o importanta deosebita. „Prima Salvare din Bucuresti a aparut în 28 iulie 1906 din initiativa privata a profesorului Nicolae Minovici, sub deviza «Totdeauna si tuturor, gata pentru ajutor». Echipajul era format din vizitiu si sergenti de oras instruiti de dr. Minovici. În anul 1907, doctorul Nicolae Minovici a solicitat si pus în aplicare pregatirea practica în salvare a studentilor din anii mari ai Facultatii de Medicina, iar Salvarea a început sa functioneze regulat de la 1 august 1907. În acest mod, România a devenit al treilea stat din Europa cu serviciu de ambulanta, dupa Olanda si Austria“, se arata în proiect.      Mircia Giurgiu a mentionat ca a întocmit proiectul la solicitarea celor care lucreaza în acest domeniu. „Prin Ziua Nationala a Ambulantei cei de la serviciile publice de Ambulanta mi-au explicat ca se doreste ca, o data pe an, într-un cadru festiv, sa se faca publice activitatea, dotarea si modul de interventie ale celor care lucreaza în acest domeniu. Aceasta zi de 28 iulie urmeaza sa fie considerata o zi libera pentru personalul din serviciile de Ambulanta, evident, cu asigurarea permanentei“, a explicat initiatorul proiectului, deputatul Mircia Giurgiu.

29 octombrie, Ziua Mondiala a Psoriazisului

La eveniment au fost prezenti atat medici specialisti din toata tara - G-ral (r) Prof. Dr. Ioan Nedelcu, Prof. Dr. Constantin Ionescu - Targoviste, Dr. Valentin Pop, Prof. Dr. Virgil Feier, Prof. Dr. Rodica Cosgarea, Prof. Dr. Alexandru Tataru, Prof. Dr. Alexandru Oanta, Prof. Dr. George Sorin Tiplica, Prof. Dr. Caius Solovan, Conf. Dr.  Maria Rotaru, Conf. Dr Laura Solovastru, Conf. Dr. Silviu Morariu, Conf. Virgil Patrascu, Conf. Dr. Floare Sarac, Dr. Gheorghe Nicola, Dr. Ilarie Brihan, Dr. Magda Constantin, cat si reprezentanti din partea Asociatiei Bolnavilor Psoriazis - D-na Rozalia Lapadat, care au vorbit celor prezenti despre presiunile sociale la care sunt supusi bolnavii de psoriazis si despre cele mai noi metode de tratament. "Tratamentul in psoriazis este unul complex si de durata, presupune atat medicatie cat si o ingrijire atenta, suport din partea familiei si a prietenilor pacientului afectat de psoriazis. Se recomanda inclusiv rolul unui psiholog care sa-l invete pe pacient cum sa-si rezolve situatiile conflictuale si cum sa evite stresul. Psoriazisul nu este contagios, dar este neplacut. Ganditi-va ca in primul contact pe care il ai cu cineva vezi infatisarea, pielea, si sunt multi cei care vazand aceste scuame, au o retinere, o teama. O persoana cu psoriazis respinsa de partener sau izolata de colegii de serviciu intra intr-un cerc vicios. Aceste leziuni care se vad aduc un cortegiu de suferinte psihice care fac ca pacientul cu psoriazis sa-si piarda frecvent stima de sine. Pe de alta parte, stresul declanseaza alte suferinte si toate acestea il vor face mult mai putin apt de competitie" declara Profesor Doctor Ioan Nedelcu. Psoriazisul este o afectiune cutanata cronica ce presupune existenta unor leziuni eritemato-scuamoase tipice localizate pe scalp si in zonele de extensie (coate si genunchi). In lume, exista peste 125 de milioane de bolnavi de psoriazis, iar in Romania 500.000 de persoane sunt diagnosticate cu aceasta boala. Desi cei mai multi pacienti prezinta forme usoare care pot fi tratate topic, 15-25% din cazuri sunt moderate sau severe, determinand un puternic disconfort fizic si un stress psiho-social sever ce are in final un impact negativ asupra calitatii vietii pacientului. Desi cauzele aparitiei acestei afectiuni nu sunt pe deplin elucidate, de-a lungul timpului s-au observat o serie de factori care conduc la declansarea bolii - stresul (starile conflictuale, depresia), traumatismele, factorii ambientali (clima rece si uscata), infectiile si chiar anumite medicamente. Tratamentul in formele usoare de psoriazis consta in aplicarea unor unguente pe zonele afectate. Pentru cazurile severe exista un tratament modern - terapia biologica  injectabila, ce actioneaza la nivel imunologic, intrerupand astfel lantul de evenimente care provoaca si intretin eruptia de pe piele. Din octombrie 2008, si pacientii din Romania pot beneficia in mod gratuit de acest tratament, daca sunt asigurati medical. Ziua Mondiala a Psoriazisului Conceputa in 2003 de pacienti pentru pacienti, Ziua Mondiala a Psoriazisului reuneste anual eforturile asociatiilor acestora de a semnala tuturor importanta acestei afectiuni, severitatea ei, impactul medical, economic si social implicit si de a imbunatati intelegerea acestei boli de catre forurile sanitare autorizate, pacienti si comunitatea medicala. Ziua Mondiala a Psoriazisului isi propune realizarea catorva scopuri bine definite: sprijinirea pacientilor de pretutindeni pentru a-si recunoaste si accepta mai usor boala; educarea publicului larg pentru a constientiza lipsa de contagiozitate a acestei afectiuni si indepartarea comportamentului discriminativ asupra acestor pacienti; sensibilizarea factorilor decizionali (guvern, casa de asigurari, medici) pentru a facilita accesul acestor bolnavi la terapiile moderne eficiente pentru psoriazis; furnizarea unei platforme - vocea pacientului prin care sa se faca auzite nevoile si dorintele acestuia. Asociatia Medicala Romana Asociatia Medicala Romana (AMR) a fost prima forma de asociere a medicilor din Romania, fondata in 1857 de catre Nicolae Kretzulescu, Gheorghe Polizu si Carol Davila. Educatia continua a medicilor si a pacientilor constituie si astazi o prioritate pentru AMR. Numeroase asociatii nationale medicale de profil sunt afiliate la AMR si desfasoara in comun actiuni ce vizeaza sanatatea generala a populatie: actiuni in sprijinul pacientului suferind de diabet zaharat dezvoltate de Societatea Romana de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice si actiuni pentru depistarea precoce a cancerului de piele realizate sub egida Societatii Romane de Dermatologie.

CALENDARUL OBLIGATIILOR DECLARATIVE PE LUNA NOIEMBRIE 2010

 Invitam contribuabilii din judet, sa acceseze site-ul institutiei pentru a obtine informatii privind obligatiile declarative ale lunii in curs, termenele limita, categoriile de contribuabili si baza legala aferenta. Alte informatii se pot obtine de la birourile / compartimentele de asistenta a contribuabililor din cadrul administratiilor publice teritoriale. Biroul de Presa al DGFP Sibiu

In atentia proprietarilor de cabaline

Apararea sanatatii animalelor, prevenirea transmiterii de boli de la animale la om, siguranta alimentelor de origine animala destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale si protectia mediului, in raport cu cresterea animalelor, constituie o problema de stat si o indatorire pentru toti locuitorii tarii. Statul sprijina activitatea de aparare a sanatatii animalelor, de supraveghere, prevenire si control al bolilor ce se pot transmite la animale si de la animale la om, prin asigurarea cadrului institutional si juridic, a resurselor financiare si a bazei tehnico-materiale necesare pentru desfasurarea in conditii optime a activitatilor din domeniul sanitar-veterinar.      Eradicarea bolilor de pe teritoriul tarii noastre, printre care si a Anemiei Infectioase Ecvine, reprezinta angajamente ale Autoritatii Veterinare Centrale a Romaniei fata de Uniunea Europeana. Aceasta actiune se desfasoara in comformitate cu prevederile Ordinului ANSVSA  nr. 6/ 2010 (pentru aprobarea cadrului general privind stingerea focarelor de boli la animale) Ordinul 52 / 2010 (Planul national de eradicare a A.I.E). Ordinul 37 / 2010 (controlul circulatiei ecvinelor pe teritoriul Romaniei) care asigura cadrul legal prin care Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor Sibiu, are obligatia de a elimina ecvideele bolnave, in termen de cel mult 10 zile de la primirea buletinului de analiza cu rezultat pozitiv si de a intocmi dosarul complet in vederea despagubirii proprietarilor de animale.         Despagubirea proprietarilor pentru cabalinele taiate, ucise sau altfel afectate din proprietatea acestora, in vederea lichidarii rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor. in afara sumelor cuvenite prin asigurari, se va face prin Directia Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor judeteana, la valoarea de inlocuire la pretul pietei, la data cand a avut loc actiunea de lichidare a focarelor de boala,  conform prevederilor H. G. nr.1.214 / 2009.        . In judetul Sibiu, actiunea de asanare rapida a focarelor de A.I.E. prin eliminarea  cabalinelor anemopozitive diagnosticate, a fost intensificata incepand cu luna mai 2010, prin reinvetarierea exploatatiilor si a animalelor existente in focarele declarate cu A.I.E, organizarea comisiilor de evaluare si stabilirea unui grafic de predare la sacrificare a cabalinelor evaluate, prioritar  incepand cu zonele cu focare si animale bolnave existente in numar mai mare, spre zonele judetului indemne, pentru ca in final teritoriul judetului nostru sa fie liber de aceasta boala. Astfel in cursul acestui an, din cei 562 de cai bolnavi (efectivul total existent in judet, este de 9.438 cabaline), au fost eliminati la zi, 530 capete (510 prin sacrificare in abator autorizat si 20 capete moarte) In paralel cu sacrificarea cailor bolnavi sau morti, au fost efectuate plati de despagubire prin D.S.V.S.A. Sibiu la toti proprietarii acestor animale. Stocul de 32 de cabaline anemopozitive, este reprezentat de 22 capete pentru care proprietarii au refuzat predarea acestor animale la sacrificare, 8 iepe cu manji sub 6 luni si 2 capete in curs de precizare a diagnosticului. In aceasta situatie pentru nerespectarea legislatiei privind asanarea acestei boli, au fost aplicate 20 de amenzi in valoare de 41.000 lei proprietarilor de cabaline in cauza, cu obligatia de a preda animalele comform graficului stabilit.              Atragem atentia, ca in conditiile in care autoritatea sanitara veterinara respecta obligatiile legale de supraveghere a A.I.E. prin diagnostic de laborator, evaluarea animalelor bolnave de catre specialisti in domeniu si plata contravalorii animalelor eliminate din focar, la costuri suportate de la bugetul de stat, in aceiasi masura proprietarii de animale au obligatia sa respecte legislatia specifica si masurile stabilite de D.S.V.S.A. Sibiu prin medicii veterinari responsabili cu efectuarea si finalizarea acestei importante actiuni, care in final sa asigure existenta in exploatatiile individuale cu cabaline sanatoase, necesare activitatilor gospodaresti.          Pentru combaterea anemiei infectioase ecvine (cai, catari si magari) in judetul nostru, proprietarii de cabaline au obligatia sa respecte urmatoarele masuri: identificarea si inregistrarea tuturor ecvinelor de pe teritoriul judetului; asigurarea masurilor de biosecuritate in exploatatiile cu ecvine; colaborarea cu medicii veterinari la prelevarea de probe pentru examene de laborator, la data stabilita. izolarea cabalinelor suspecte, sau bolnave, de restul efectivului; efectuarea dezinsectiilor si deparazitarilor; supravegherea comercializarii ecvinelor in targurile de animale vii; sa nu achizitioneze si / sau sa instraineze animale neidentificate, fara documente sanitare veterinare si pasaportul acestora. controlul sever al miscarilor de ecvine, respectiv : miscarea ecvinelor pe teritoriul Romaniei trebuie sa fie insotita de certificat sanitar-veterinar de sanatate si de pasaport; certificatul sanitar-veterinar de sanatate este eliberat de medicul veterinar de libera practica imputernicit doar pentru ecvinele care sunt identificate cu microcip, care detin pasaport si care fac obiectul comertului intern; miscarea ecvinelor diagnosticate pozitiv cu anemie infectioasa ecvina este interzisa, cu exceptia abatorizarii;     ecvinele destinate comertului intracomunitar se expediaza doar din centrele de colectare autorizate sanitar-veterinar, in conditiile normelor specifice;                   Anemia infectioasa ecvina (A.I.E.) cunoscuta si sub denumirea de febra de mlastina, este o boala virala produsa de un lentivirus cu actiune complexa care se manifesta la cai, catari si magari. prin febra remitenta si intermitenta, anemie, cardiopatie si oboseala la efort, diateza hemoragica, slabirea rezistentei la infectii, care de cele mai multe ori provoaca moartea.              Nerespectarea masurilor legale stabilite vor fi sanctionate pe langa blocarea animalelor in focar si cu amenzi intre  5.000 si 10.000 lei                  Dr. Pentea Ioan      Compartiment Comunicare la DSVSA Sibiu

Noi ajutoare de la Uniunea Europeana

Din 11 octombrie de cand a inceput distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeana si pana in prezent, 4492 de persoane s-au prezentat pentru a ridica faina, 4771 de persoane au ridicat cantitatea de biscuiti si 3555 de persoane au ridicat cantitatea de zahar. Beneficiarii acestor ajutoare pot ridica incepand de azi, 1 noiembrie si pastele fainoase.

Concert umanitar de folclor pentru doua gemene

Folcloristul Ovidiu Purdea Somes, alaturi de Cristian Pomohaci, Traian Ilea si Cornel Borza, va c?nta joi, de la ora 18, la Casa de Cultura a StudentilorAsociatia Autism Transilvania Cluj si Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj lanseaza campania „Antonia si Georgia – O sansa pentru viitor!“, cu scopul stringerii de fonduri pentru sustinerea terapiei gemenelor Antonia si Georgia.     Clujenii sint invitati la spectacolul caritabil organizat in cadrul celei de-a opta editii a Festivalului concurs national de voci barbatesti „Ion Cristoreanu“, care va avea loc joi, de la ora 18, la Casa de Cultura a Studentilor. Invitatii speciali ai festivalului sint Cristian Pomohaci, Traian Ilea, Cornel Borza si Ovidiu Purdea Somes, acompaniati de orchestra „Cununa Transilvana“.    De unde se iau biletele?Antonia si Georgia au 8 ani, sint surori gemene si au fost diagnosticate cu tulburari din spectrul autist. Amindoua fac terapie prin intermediul Asociatiei Autism Transilvania, cu rezultate incurajatoare pina acum. Clujenii care doresc sa participe la concert pot primi o invitatie de doua persoane pentru o donatie de 10 lei, care se poate face la sediul asociatiei de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 3-5. Donatii se pot face si cu ocazia concertului, in urnele amenajate din holul Casei de Cultura a Studentilor. Tot pentru sustinerea terapiei gemenelor Antonia si Georgia, Asociatia Autism Transilvania a deschis la BRD un cont dedicat, cu numarul RO42 BRDE 130S V196 1547 1300.     „Am sustinut intotdeauna, dupa posibilitatile noastre, actiunile caritabile. Ne bucuram sa putem sprijini prin intermediul acestui concert doua fetite care merita o noua sansa. Asteptam la concert cit mai multi clujeni iubitori ai folclorului autentic si carora le pasa de semenii lor“, a declarat Tiberiu Groza, directorul Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.    Tratament costisitorAsociatia Autism Transilvania este o organizatie non-guvernamentala infiintata in 2006 la initiativa unor parinti care au copii cu afectiuni din spectrul autist. Asociatia ofera servicii de recuperare a copiilor cu autism prin intermediul terapiei cognitiv-comportamentale, logopediei, kineto-terapiei, interactiunii prin muzica si miscare, individualizate pentru fiecare caz. Scopul Asociatiei este de a le oferi o sansa de recuperare si integrare in societate cit mai multor copii afectati, indiferent de situatia lor financiara.     „Recuperarea Antoniei si Georgiei este pe fagasul bun si speram sa putem continua terapia cu ajutorul clujenilor care vor veni la concert. Din pacate, in Romania, costul terapiei este suportat integral de parinti, care sint nevoiti sa faca eforturi majore pentru recuperarea copiilor, iar costurile cresc in functie de numarul de ore de recuperare de care are nevoie fiecare copil“, a explicat Milena Pruna, presedintele Asociatiei Autism Transilvania.

Pianista Lorène de Ratuld, in recital la Cluj

Concertul, sustinut de Orchestra Filarmonicii Transilvania, va fi condus de dirijorul Mihail Agafita, iar solista va fi pianista franceza Lorène de Ratult (foto). Din programul concertului fac parte Rapsodia a 2-a de G. Enescu, Capriciul spaniol de N. Rimski – Korsakov, precum si Bolero de M. Ravel.    Lorène de Ratuld, in turneu prin RomaniaSolista si membra in formatii de muzica de camera, pianista franceza Lorène de Ratuld este una dintre revelatiile ultimilor ani. Celebra pentru interpretarea sa rafinata si deosebit de expresiva, Lorène sustine frecvent concerte de succes in Franta si in strainatate. In anul 2000 i s-a acordat distinctia „Le Prix de Piano“, iar in 2003 a cistigat al cincilea premiu al concursului de pian „Seiler“. De asemenea, a primit mai multe premii la Concursul International de Pian Campus 2004 – Piano Campus de Argint, Premiul SACEM, Premiul Universal Music Classics si Premiul Classica-Répertoire, dar si Premiul I Lucien Durosoir la Concursul de Muzica de camera „Muzicieni intre razboi si pace“. Recenta sa inregistrare consacrata lui Henri Dutilleux si lui Karol Beffa a primit premiul Coup de Coeur al prestigioasei Academii Charles Cros.     Laudata dupa participarea sa la festivalul „Cluj modern“ in 2009, Lorène de Ratuld a fost din nou invitata de Centrul Cultural Francez pentru un turneu cuprinzind sase concerte in mai multe orase din Romania.     Peste 350 de concerte, dirijate in 15 aniRecunoscut ca „unul dintre tinerii dirijori talentati din Europa“, Mihail Agafita a dirijat in 15 ani peste 350 de concerte simfonice, spectacole de opera si spectacole de balet, cu ansambluri din Romania, Republica Moldova, Spania, Finlanda, Statele Unite, Rusia, Ucraina, Belarus, Grecia, Portugalia, Italia, Franta, Monaco si Malta. Nascut in 1973 in Calarasi, Republica Moldova, Mihail Agafita a studiat dirijatul si chitara la Academia de muzica, teatru si arte plastice din Chisinau, apoi conservatorul si masterul in dirijat la Universitatea Nationala de Muzica din Bucuresti. Din anul 2004, Mihail Agafita detine functia de dirijor al Filarmonicii Nationale a Republicii Moldova si in luna noiembrie 2009 a devenit dirijor permanent al Filarmonicii de Stat „Transilvania“ din Cluj.     Biletele la concertul de vineri costa 20 de lei, iar pensonarii, elevii si studentii beneficiaza de o reducere de 50%.

Victorie chinuita pentru ?U?

Bostina a adus prima victorie a Universitatii dupa o perioada de seceta„Sepcile rosii“ au redescoperit gustul victoriei dupa aproape 2 luni de pauza. Elevii lui Marian Pana au invins pe Astra Ploiesti, printr-un gol marcat de Gabi Bostina din lovitura de pedeapsa.     Clujenii au inceput meciul in ofensiva si au ratat citeva bune ocazii de a marca prin Reinaldo si Vasile Gheorghe, care nu au reusit sa-l invinga prin suturi de la distanta pe portarul Astrei. Machado a fost si el periculos in mai multe rinduri. Brazilianul a reusit sa obtina o lovitura de pedeapsa in minutul 43, dupa ce a fost impiedicat in careu de Grigore, portarul Astrei. Bostina a transformat penaltiul, iar „studentii“ au intrat in avantaj la pauza, dupa o prima repriza destul de plictisitoare.     In repriza a doua, clujenii nu s-au mai lasat dominati ca in alte partide in care au avut avantaj si au reusit sa-si pastreze avansul pina la final. Ploiestenii nu au reusit sa-si creeze mari ocazii de poarta, Stratila si Mihalcea fiind singurii care i-au dat ceva emotii lui Hutan.      Cu 20 de minute inainte de final, Machado a fost eliminat pentru lovirea adversarului. Brazilianul a fost faultat de Oprsal, dar arbitrul nu a fluierat nimic. Nervos, Machado l-a impins pe ploiestean cu cotul in piept, Oprsal a reactionat exagerat la lovitura, iar Coltescu, care a vazut de aproape faza, l-a eliminat pe jucatorul Universitatii.     „Sepcile rosii“ merg in RegieIn urmatoarea etapa, Universitatea Cluj va juca in deplasare cu Sportul Studentesc, pe Stadionul „Regie“ din Bucuresti. Derbiul dintre cele doua echipe studentesti se va juca duminica, de la ora 14. Partida va fi transmisa in direct de DigiSport. In urma victoriei din meciul cu Astra, Universitatea Cluj a urcat pe locul 8 in Liga 1, depasind in clasament pe Universitatea Craiova si CFR Cluj.     Astra va primi simbata vizita celor de la FC Brasov. Partida va incepe la ora 18.30 si va fi transmisa in direct de GspTv.    Caseta tehnicaUniversitatea Cluj: Hutan – Ungurusan, Szilagyi, Izvoranu, Mendy – Gheorghe, Reinaldo, Balde (Acosta '24), Bostina (Cvirik '95), Pacurar (Lemnaru '92) – Machado.      Astra Ploiesti: C. Grigore – Craciun, Mihalache, Oprsal (Bornosuzov '80), Florea – Stratila (Mihalcea '75), Ben Teekloh, Seto Takayuki, Paulinho (Tigoianu '69) – Miranda, Fatai.      Cartonase galbene: V. Gheorghe '60 / Oprsal '48     Cartonas rosu: Machado '70     Arbitri: Sebastian Coltescu (central) – Dorin Mudura, Stelian Slabu (asistenti) – Sorin Tarcea (rezerva). Observatori: Daniel Gherasim si Constantin Zotta.     Spectatori: 1.500

Mircea Cazan: "Este nevoie de sprijinirea oamenilor de afaceri si a tinerilor, ca economia sa mearga"

Presedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan si doamna senator Minerva Boitan sustin ideea de sprijinire prin initiative legislative a mediului de afaceri, ceea ce va duce si la crearea de conditii de munca pentru tinerii din Romania, multi dintre ei nevoiti sa plece in strainatate pentru a-si gasi un loc de munca. Deputatul Mircea Cazan a declarat duminica, ca "PNL lucreaza la organizarea unui forum de afaceri la Sibiu, pentru a reuni atat reprezentantii mediului de business, dar si factori de decizie si reprezentanti ai mediului universitar". Cei doi parlamentari PNL de Sibiu au prezentat ideile economice din programul de guvernare al PNL, vineri seara, in cadrul primei intalniri avute intre oameni de afaceri si tinerii liberali din Organizatia Tineretului Nasional Liberal din Cisnadie. Sunt genericul "Un tanar, un om de afaceri", zeci de tineri liberali au participat la un seminar la care au fost prezenti si cativa oameni de afacei din Cisnadie, printre care si Florin Balan, patronul singurei fabrici unde se face artizanat manual in ciocolata din Romania, SC Pralin SRL si Vasile Polgar, printre putinii oameni de afaceri din Romania, care detin un muzeu personal. Presedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan, cunoscut ca unul din cei mai inventivi oameni de afaceri de dupa 1990, din Sibiu, le-a povestit tinerilor liberali o parte din experienta sa de business, spunand ca drumul spre succes a fost cladit cu mult curaj si multa munca. Astfel, Mircea Cazan a relatat cateva din momentele sale de inceput, cand in 1991 s-a asociat cu un prieten si astfel si-a facut prima firma de soft, oferind programe de contabilitate catorva firme locale. Si toate astea pentru a scapa de naveta de la Sibiu, la Copsa Mica, Medias sau Agnita, ca inginer IT. " Eu am inceput in 1991, dupa o naveta la Copsa Mica si la Medias, Agnita, fiind proaspat inginer dupa stagiatura. Am inceput facand de toate. Am inceput cu soft, faceam soft de contabilitate, am incercat cu un calculator sa dezvoltam programe pentru mediul privat. In primul sediu pe care il aveam, a intrat cineva si ne-a intrebat daca vindem mobila si inauntru erau doua calculatoare, avand asociat un prieten, care acum este plecat din tara", a spus Mircea Cazan. Acesta a trecut de la programare, la comert cu primii ursuleti Harribo in Romania, fiind cunoscut o buna perioada de timp, omul care aduce ursuletul Harribo. De la ursuletii nemtesti, Mircea Cazan s-a intors la soft si a reusit sa realizeze o alta premiera la Sibiu, a avut prima firma care a adus Internetul in oras. " Pe urma am inceput comert, sunt primul care a important in Romania, ursuletii Harribo, poate acum regret ca nu am reusit sa facem si o fabrica Harribo in Romania. Dupa 1996 m-am intors la prima dragoste, la programare, am dezvoltat mai multe linii de business, sunt cunoscut ca cel care a vandut de patru ori, in Romania, acelasi business, cu acelasi clienti, cu sume diferite. Sunt primul care a adus Internetul la Sibiu. Maturizarea in business a venit odata cu postul de presedinte la Radiocom", le-a povestit vineri, tinerilor liberali, presedintele PNL Sibiu. Acesta si-a exprimat speranta ca tinerii vor reusi sa-si demonstreze talentul si capacitatea si la noi in tara. " In ultimii zece ani, unele din cele mai tari afaceri in lume s-au facut de tineri. Se pare ca Bill Gates va fi detronat de patronul Facebook, un tanar de sub 30 de ani. Vreau sa dau un exemplu si din Romania, de tineri de succes, un prieten de al meu, Sebastian Ghita, patronul de la Asesoft, care acum conduce managementul la Realitatea TV. A inceput afacerile la 18 ani. Perseverenta inseamna mult. Noi traim intr-o perioada de tranzitie intre doua dictaturi", a declarat Mircea Cazan. Presedintele PNL Sibiu se pronunta pentru incurajarea mediului de afaceri din Romania, dar si a investitiilor si programelor majore din toate domeniile de interes de la noi. "Se pare ca intre noi si PSD exista discutii ca, daca ajungem la guvernare, in urmatorii patru - opt ani, sa lasam proiectele mari de infrastructura, sanatate, din toate domeniile cheie, sa se dezvolte. Nu ca actualul ministru al Educatiei, care nu a facut scoala in Romania, nu are copii la scoala in Romania si vine sa reformeze Legea educatiei", a spus Mircea Cazan, absolvent si al Liceului Pedagogic din Sibiu. Unul din mesajele presedintelui PNL catre oamenii de afaceri a fost sustinerea unei idei liberale, conform careia, "cei care isi platesc taxele si impozitele la timp catre stat, sa primeasca o bonificatie de 5 la suta. In prezent exista firme, din clientela politica, care nu doar ca nu platesc taxele, dar dupa cativa ani le si scuteste de plata datoriilor catre stat. Nu e normal ca sa se intample asta". Invitat la seminarul liberal, omul de afaceri Vasile Polgar, unul dintre putinii proprietari de muzee personale din tara, a lansat un mesaj optimist catre tineri, pe care ii incurajeaza sa invete si sa munceasca, doua din componentele succesului. "Avem sanse si putem reusi. Eu am intrat in business de mic copil, dar abia la 39 de ani am reusit. Sunt din Blaj, am venit la Sibiu, la facultate cu o geanta si un rucsac si cu capul pe umeri. Prima data am lucrat la Marsa. Eu am inceput fara capital si am invatat in continuare. Am invatat sa lucrez cu calculatorul. Voi vreti capital pentru a incepe o afacere. Nu exista capital, voi sunteti capitalul. Recomand sa iti deschizi o afacere cand business-ul functioneaza perfect. Eu am lucrat ca angajat si aveam in anul 2000, 50 de milioane lei vechi salariu, ce insemna atunci 5.000 de marci. Am plecat de la firma respectiva, mi-am facut firma mea si de Revelion aveam 7 miliarde lei vechi profit in cont. Am avut doar probleme, au venit toti in control. Nu le venea sa creada ca am facut o afacere corecta. Stiu ca vreti sa va faceti o afacere azi si sa aveti profit de ieri, dar nu merge asa. Toti viseaza sa devina patroni, dar patron este doar o piesa in panoul electric. Va recomand sa fiti proprietari de business, eleganti, educati", i-a sfatuit pe tinerii liberali, Vasile Polgar. Acesta nu s-a sfiit sa isi arate nemultumirea fata de clasa politica si fata de Guvern, criticand mai ales schimbarea impozitarii caselor decisa de Executiv. " Ne-a anuntat ca de maine se schimba modul de impozitare pe proprietati. Fiul meu are casa, soacra-mea are casa, la toata lumea am dat, am imbogatit notarul. (...) Eu cred ca sunt foarte multi oameni buni in Romania, dar nu sunt inregimentati politic. Eu consider ca Basescu are o inteligenta a raului. Va recomand sa faceti totul din dragoste, inclusiv afacerea. Am o ferma si cresc animale in libertate, am un muzeu personal. Eu cred ca aveti o sansa. Cateodata mie imi vine sa plec din tara, dar speranta este in voi", a spus Vasile Polgar. Patronul singurei fabrici de artizanat manual in ciocolata din Romania, Pralin din Cisnadie, Florin Balan si-a aratat si el speranta ca partidele vor reusi sa creasca si sa recruteze lideri, oameni bine pregatiti profesional, insa si el s-a aratat foarte dezamagit de criza economica, dar mai ales de cea de valori existenta in Romania. " Oportunitatea se intalneste cand ii dai sanse. Eu va zic sa nu ratati nicio sansa, nici sa plecati din tara, nici sa stati. Eu cred ca important este sa iti descoperi vocatia. Eu nu am partid. Eu fac ca business in Romania, inseamna ca sunt inclinat spre liberalism. Eu am constatat ca nu exista nicio pepiniera, nu exista tineri crescuti, scolarizati de vreun partid, in care sa se investeasca puternic. Noi asteptam aici niste conducatori foarte buni. La noi s-au inversat valorile. Care este diferenta intre acum 20 de ani si acum, in Romania? Cand intram in tara, pe drumul de la Nadlac la Arad, era plin de gropi. Faceam doua ore sa nu imi rup masina, intram cu scarba, dar aveam optimism. Astazi este soseaua, dar intri in bezna, nu exista nici un fel de speranta. Florin Balan si-a exprimat surprinderea ca Inspectoratul Teritorial de Munca Sibiu a decis sa-i pasuiasca de amenzi pe patronii firmelor care nu au fost controlate, dar care, desi nu sunt in regula, pot scapa de amenzi pana pe 1 ianuarie 2010, daca vin de bunavoie la control. " Eu cred ca trebuie schimbat sistemul. Spre exemplu, sunt surprins ca ITM-ul de la Sibiu a invitat firmele necontrolate la control, cu promisiunea ca nu le da amenda. Deci, haideti fratilor, ca acum este momentul sa va legalizati ilegalitatile pana pe 1 ianuarie 2010. Eu o ineptie mai mare nu am auzit. Daca vine cineva la usa ITM si zice ca are 35 de muncitori la negru, asiatici, ce o sa faca? Eu cred ca trebuie reglementat aparatul de control de stat, cum e in Germania unde exista un singur inspector care controleaza tot, inclusiv calitate" , a spus Florin Balan. Duminica, 31 octombrie 2010 Departamentul de Comunicare al PNL Sibiu www.mirceacazan.ro Pentru relatii suplimentare va poate sta la dispozitie presedintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan: 0722.837.362.                  

Ministrul irlandez al Sanatatii, improscat cu vopsea rosie de un protestatar

Ministrul irlandez al sanatatii, Mary Harney, a fost împroscata luni cu vopsea rosie cu ocazia inaugurarii unui nou centru de sanatate mintala la Dublin, în contextul intentiilor guvernului de a reduce cu 1 miliard de euro bugetul spitalelor.     Politia a arestat o tânara suspectata ca ar fi aruncat balonul umplut cu vopsea.     Mary Harney si-a scos haina patata de vopsea si a deschis ceremonia, în timp ce dâre de vopsea i se prelingeau pe gât si pe ambele brate.     Protestul a avut loc dupa ce Harney a anuntat o oferta de plati compensatorii de 400 milioane de euro pentru 5.000 de angajati care ar demisiona ori s-ar pensiona anticipat din sistemul medical, în care sunt încadrati în prezent 28.000 de salariati.

Doua activiste umanitare, ciuruite de gloante in Afganistan

Cadavrele ciuruite de gloante ale celor doua militante umanitare afgane capturate duminica au fost descoperite în provincia Helmand din sudul Afganistanului, a declarat un purtator de cuvânt oficial.     Mahjabin, presedinta organizatiei neguvernamentale Mahjuba, si colega acesteia Nazanin se îndreptau spre Lashkar Gah, capitala provinciei Helmand, dar au fost oprite la Tanga si rapite de barbati înarmati necunoscuti, în regiunea devenita teatru al celei mai ample ofensive militare lansate de NATO în Afganistan din 2001.     Conform sursei citate, Mahjuba le oferea femeilor din Helmand programe de educatie si de pregatire profesionala.

Grecia: Unul din coletele-capcana il avea ca destinatar pe Nicolas Sarkozy

Unul din coletele-capcana descoperite luni la Atena asupra a doi prezumtivi anarhisti arestati de politie era adresat presedintelui francez Nicolas Sarkozy, arata un comunicat de politie.     Pachetul a fost gasit, împreuna cu un altul având ca destinatar ambasada Belgiei la Atena, în posesia a doi suspecti retinuti în timpul operatiunii declansate dupa explozia unui alt colet depus la un centru de mesagerie expres. Acest colet era adresat ambasadei Mexicului.     Înca un pachet, destinat ambasadei Olandei, a fost ulterior neutralizat de artificieri la un alt centru de mesagerie.

Spre o Academie de Muzica la Sibiu

Intr-un oras cu traditia muzicala a Sibiului initiativa Filarmonicii de Stat, Sibiu  in colaborare cu Liga culturala „Romania-Franta"-Sibiu si cu  Liceul de Arta din localitate  de a valorifica prestigiul european al maestrilor instrumentisti  plecati de pe aceste meleaguri si care se ofera sa indrume anual pe tinerii de talent a fost primita cu multumire de autoritati si de publicul meloman. Noi visam chiar mai departe, anume ca Sibiul ar trebui in viitor sa aiba o academie de muzica din moment ce cursurile de maiestrie instrumentala si activitatea corala isi dobandesc  o reputatie tot mai evidenta nu numai pe plan national ci si pe cel international.    Conceput sa fie desfasurat de-a lungul mai multor ani, proiectul nostru a ajuns acum la cel de-al cincilea curs de maiestrie instrumentala la Sibiu in octombrie 2010.Desigur ca el a solicitat un moment  organizatoric de  prospectare la nivel zonal si national prin invitarea elevilor si a studentilor pentru un nou curs de maiestrie interpretativa instrumentala. Ca in toti anii precedenti, au sosit cursanti si din strainatate. Cursul propriu-zis s-a desfasurat in aceasta editie  timp de 9 zile. A fost o munca intensa, atat in ore individuale  cat si in demonstratii colective,  la care au participat toti tinerii cursanti. S-a creat un  spirit de echipa si sentimentul ca arta poate crea o coeziune familiala intre cei ce o slujesc. Calitatea  interpretativa a fost valorificata la Sala Thalia in  recitalul profesionistilor  de talie europeana, care sunt profesorii Adelina Oprean, violonista de la Conservatorul din Basel, Elvetia, violoncelistul Cristian Florea de la Scoala de muzica din Barcelona, Spania, si pianista Loreley Petrescu, corepetitoare, sosita de la Viena, Austria. In plus, dezbateri, consfatuiri, activitati de initiere in istoria muzicii romanesti, incadrata in fluxul universal. Conferinta conceputa interactiv de conf. dr. Anca Sirghie si prof.dr.Paul Mierea a avut ca titlul George Enescu si Jean Sibelius la rascruce de epoci. Workshopul pe tema Suitele lui J.S.Bach si muzica spaniola de violoncel  a fost moderata si admirabil exemplificata de maestrul violoncelist Cristian Florea.  In acest sens se poate spune ca cea de-a cincea editie a fost mai larga ca anvergura decat precedentele, avand ca invitati pe langa tineri din Romania si elevi spanioli la clasa de vioara a profesoarei Adelina Oprean. Corepetitoarea Loreley Petrescu, sosita de la  Viena, pentru  prima data la aceasta editie, s-a incadrat minunat in colectivul artistic pe care, dupa cum avea sa marturiseasca apoi epistolar,  l-a simtit ca un Tot, ca o familie a artei. Ea a fost o "coechipiera" de nadejde, pe care o vom mai invita si la editiile viitoare.     Cursul s-a incheiat cu Concertul participantilor, desfasurat in Sala Thalia intr-o atmosfera calda, chiar daca publicul sibian un a beneficiat  de sansa de a-i asculta pe acesti copii admirabili ca talent si vointa de a se dedica artei instrumentale. O spunem cu toata raspunderea ca pierdea a fosta  aceea a adevaratilor melomani sibieni. Tinerii instrumentisti s-au  bucurat  sa primeasca alaturi  de diploma de participare si un cadou, cartea Intalnire pe calea undelor. Interviuri radiofonice despre literatura romana pe care Anca Sirghie o  semneaza  ca intervievat  impreuna cu prof. Alexandrul Brasovean, redactorul emisiunilor de literatura romana de la Radio Eveniment. Iata un indemn spre lectura, care semn ifica  intelegerea  ingemanarii artelor. Viitorii instrumentisti  trebuie sa-si dobandeasca o cultura temeinica in principalele ramuri ale artei.

Rusia incepe razboiul impotriva vrajitorilor si vindecatorilor

În Rusia exista circa 800 000 de vrajitori si vindecatori, a anuntat luni, la o conferinta de presa la RIA Novosti, directorul adjunct al Institutului de Psihologie al Academiei de Stiinte din Rusia, Andrei Iurevici.     Duma de Stat, camera inferioara a Parlamentului rus, a adoptat la începutul lunii octombrie, în prima lectura, un proiect de lege care interzice publicitatea pentru metodele de vindecare prin magie. Documentul aduce amendamente la legea asupra publicitatii, care interzice promovarea serviciilor de magie, printre care vrajitoria, samanismul si ocultismul. Legea mai interzice si publicitatea în favoarea vindecatorilor si a medicinei traditionale practicate fara autorizatie corespunzatoare, conforma statului rus.     Mii de persoane, îndeosebi femei, cad anual în Rusia în plasa sarlatanilor. Pâna acum, nicio lege nu le proteja împotriva acestui tip de escrocherie.

Gheorghe Flutur sustine ca noua motiune de cenzura este o hartuire a Guvernului

Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a sustinut luni, dupa sedinta conducerii centrale a partidului, ca noua motiune de cenzura depusa de opozitie reprezinta "o hartuire a Guvernului", estimând ca nici acest demers nu va trece de votul legislativului.     El a motivat ca Guvernul si-a asumat raspunderea pe Legea Educatiei, întrucât ea are la baza pactul national în acest domeniu, semnat de toate partidele politice.     Flutur nu a precizat daca de aceasta data PDL si restul partidelor care formeaza arcul guvernamental vor vota împotriva motiunii de cenzura sau se vor abtine, sustinând ca atitudinea pe care o vor adopta democrat-liberalii va fi decisa de grupurile parlamentare.

Liviu Campanu: Solutia pentru iesirea din criza a Romaniei este un guvern condus de patriarhul Daniel

Senatorul Liviu Câmpanu propune ca solutie de depasire a actualei crize din România un guvern de tehnocrati condus de Prea Fericitul Daniel, patriarhul României. El a declarat ca întâi-statatorul Bisericii Ortodoxe Române a dovedit ca are calitati manageriale, iar biserica se bucura de credibilitate în rândul populatiei.     Parlamentarul independent considera ca presedintele Traian Basescu ar trebui sa accepte înlocuirea actualului Guvern Boc, care a dezamagit electoratul, cu un cabinet condus de patriarhul Daniel.     Liviu Câmpanu a demisionat, martea trecuta, din UNPR, dupa ce si-a anuntat intentia de a vota motiunea de cenzura depusa de opozitie.

Teatrul National "Radu Stanca" Sibiu anunta programul de spectacole al lunii noiembrie

Sibiu, 1 noiembrie 2010. Teatrul National "Radu Stanca" anunta programul de spectacole al lunii noiembrie. Dupa un inceput de sezon cu cinci premiere, Teatrul National "Radu Stanca" Sibiu revine in luna noiembrie cu doua noi productii: Some Girls in regia lui Radu Alexandru Nica si Inchisoarea de fete in regia lui George Ivascu. Some Girls este o adaptare dupa piesa omonima a americanului Neil LaBute ce vorbeste despre asumarea trecutului cu suita sa - adesea impresionanta - a propriilor laÈ�itaÈ�i, neimpliniri È�i lucruri neconsumate pana la capat. Spectacolul se monteaza la Sectia Germana si este tradus simultan la casti. Inchisoarea de fete este un spectacol in co-productie cu Centrul de Cercetari Avansate in domeniul Artelor Spectacolului si exploreaza motivul miscarii feministe moderne. Luna noiembrie va marca, de asemenea, ultima reprezentatie din acest an a spectacolelor  din halele industriale, aceasta  serie fiind incheiata vineri, 19 noiembrie, cu Don Juan vine din razboi in regia Ancai Bradu. Prin cele 26 de reprezentatii programate la Sibiu in aceasta luna, teatrul sibian doreste sa satisfaca preferintele fiecarui segment de public oferind, astfel, un program incarcat cu cele mai noi producÈ�ii, dar si spectacole de succes din stagiunile trecute. Cu siguranta ca cele mai asteptate reluari din aceasta luna vor fi spectacolele Plastilina in regia lui Vlad Massaci si Am angajat un ucigas profesionist in regia lui Radu Alexandru Nica, ce se vor juca pentru prima data in aceasta stagiune. Joi, 4 noiembrie, ora 19:00 BREAKING THE WAVES SAU VIATA BINECUVANTATA A LUI BESS la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu // spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani // adaptare scenica de Sanda Anastasof dupa un scenariu de Lars von Trier Regia: Radu - Alexandru Nica Scenografia: Dragos Buhagiar Muzica & Sound Design: Vlaicu Golcea Light Design: Dragos Buhagiar si Radu Alexandru Nica Video: Daniel Gontz Traducerea: Isolde Cobet Distributia: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Ciprian Scurtea, Dana Talos, Liviu Vlad, Gelu Potzolli, Adrian Matioc, Dan Glasu si Cristian Stanca Durata aproximativa :  1h35min Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Breaking-the-Waves-sau-Viata-binecuvantata-a-lui-Bess.aspx       Vineri, 5 noiembrie, ora 19:00 C'EST L'AMOUR...in memoriam Edith Piaf la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu spectacol conceput, realizat si interpretat de Gabriela Neagu, Dana Talos si Catalin Neghina Distributia: Gabriela Neagu, Dana Talos, Catalin Neghina Durata aproximativa :  1h10min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei http://www.sibfest.ro/C-est-l-amour-In-memoria-Edith-Piaf.aspx Sambata, 6 noiembrie, ora 19:00 OSTATIC LA MATUSICA de Moriss Panych la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Michael Devine Scenografia: Alin Gavrila Distributia: Gabi Neagu, Pali Vecsei Durata aproximativa :  1h05min Pret bilete: 10 lei; redus: 5 lei http://www.sibfest.ro/Ostatic-la-matusica.aspx    Duminica, 7 noiembrie, ora 19:00 VULPOIUL dupa H.D. Lawrence la Sala Studio a Teatrului National „Radu Stanca"  din cadrul Casei de Cultura a Sindicatelor (fosta sala de sport) Regia: Florin Zamfirescu Dramatizarea: Henry Miller Traducerea si adaptarea scenica: Catalina Mustata Scenografia: Alin Gavrila Distributia: Florin Cosulet, Ema Vetean, Laura Ilea Durata aproximativa : 1h Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Vulpoiul.aspx Marti, 9 noiembrie, ora 19:00 avanpremiera SOME GIRLS dupa Neil LaBute - Sectia Germana - la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu // spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani // spectacol cu traducere simultana la casti Regia: Radu - Alexandru Nica Scenografia: Alin Gavrila dupa un concept de Vladimir Iuganu Video:  Daniel Gontz Distributia: Wolfgang Kandler, Enikö Blénessy, Iulia Maria Popa, Emöke Boldizsár,  Johanna Adam Durata aproximativa : 1h10min Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Some-Girls.aspx Miercuri, 10 noiembrie, ora 19:00 premiera INCHISOAREA DE FETE dupa Steve Gooch la Sala CAVAS din cadrul Facultatii de Litere si Arte Sibiu Regia: George Ivascu Asistenti: Ana Mujat, Codruta Vasiu, Nicu Mihoc Distributia: Tania Anastasof, Oana Barza, Diana Catanescu, Alexandra Ceaca, Adrian Grigoras, Anca Nicolae, Michael Paicu, Ioan Paraschiv, Iulia Popa, Mihaela Sandulescu, Andreea Tausan, Corina Visinescu Durata aproximativa: 1h Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei    Joi, 11 noiembrie, ora 19:00 BERLIN ALEXANDERPLATZ dupa Alfred Döblin la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu // spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani // Regia: Dragos Galgotiu Decorul: Andrei Both Costumele: Doina Levintza Distributia: Florin Cosulet, Bogdan Saratean, Ema Vetean, Istvan Teglas, Nicu Mihoc, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Catalin Patru, Adrian Matioc, Cristian Stanca, Eduard Patrascu, Mihai Alexandru, Alexandru Malaicu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Mariana Mihu, Veronica Popescu, Tania Anastasof, Raluca Iani, Dana Talos, Eva Ungvari, Dana Lazarescu, Enikö Blénessy, Emöke Boldizsár, Cristina Ragos, Veronica Arizancu, Anca Pitaru, Iulia Popa, Sofia Murarus, Oana Barza, Corina Visinescu Durata aproximativa: 2h45min cu o pauza de 10min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Berlin-Alexanderplatz2.aspx    Vineri, 12 noiembrie, ora 19:00 ELECTRA dupa Sofocle si Euripide la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Mihai Maniutiu Scenografia: Cristian Rusu DistribuÈ�ia: Mariana Mihu, Ioana Craciunescu, Marian Ralea, Gelu Potzolli, Dan Glasu, Ofelia Popii, Florin Cosulet, Adrian Matioc Corul: Diana Fufezan, Cristina Stoleriu, Dana Talos, Codruta Vasiu, Mihai Coman, Adrian Neacsu, Catalin Neghina, Eduard Patrascu, Catalin Patru, Viorel Rata, Bogdan Saratean. Grupul Iza: Ioan Pop, Gheorghe Florea, Anuta Pop, Voichita Tepei, Grigore Chira Durata aproximativa :  1h15min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Electra.aspx Sambata, 13 noiembrie, ora 19:00 OPINIA PUBLICA de Aurel Baranga la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Theodor Cristian Popescu Dramaturgie spectacol: Mihaela Michailov Scenografia: Dragos Buhagiar Muzica si Sound Design: Vlaicu Golcea Video: Daniel Gontz (COLORBITOR) Coregrafia: Florin Fieroiu Asistent scenografie: Irina Chirila Distributia: Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Nicu Mihoc, Codruta Vasiu, Catalin Neghina, Liviu Vlad, Dan Glasu, Mihai Coman, Vlad Robas, Adrian Neacsu, Ciprian Scurtea, Mihai Alexandru, Ion Paraschiv, Anca Pitaru, Eduard Patrascu Durata aproximativa: 1h30min Pret bilete: 15 lei, redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Opinia-Publica.aspx Duminica, 14 noiembrie, ora 19:00 O NOAPTE FURTUNOASA de I. L. Caragiale la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Serban Puiu Scenografia: Luana Dragoescu Distributia: Dan Glasu, Viorel Rata, Florin Cosulet, Pali Vecsei, Catalin Patru, Codruta Vasiu/Ioana Blaga Frunzescu, Diana Fufezan Durata aproximativa: 2h cu o pauza de 10min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei http://www.sibfest.ro/O-noapte-furtunoasa.aspx Luni, 15 noiembrie, ora 11:00 FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITA/ DORNRÖSCHEN -Sectia Germana- spectacol cu traducere la casti in limba romana la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia si adaptarea scenica: Cristian Pepino Scenografia: Cristina Pepino Muzica: Dan Balan DistribuÈ�ia: Iulia Maria Popa, Georg Potzolli, Eniko Blénessy, Wolfgang Kandler, Daniel Plier, Franz Kattesch, Renate Müller- Nica, Emöke Boldizsár, Johanna Adam, Rodica Margarit, Maria AnuÈ�ca, Tomohiko Kogi, Ali Deac Durata aproximativa :  1h Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Dornr-schen---Frumoasa-din-padurea-adormita.aspx Marti, 16 noiembrie, ora 19:00 AM ANGAJAT UN UCIGAS PROFESIONIST/ WIE FEUERE ICH MEINEN MORDER de Aki Kaurismaki -Sectia Germana- spectacol cu traducere la casti in limba romana la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Radu Alexandru Nica Scenografia: Carmencita Brojboiu Distributia: Georg Potzolli, Johanna Adam, Franz Kattesch, Pali Vecsei, Ali Deac Pret bilete: 10 lei; redus: 5 lei http://www.sibfest.ro/Wie-Feuere-Ich-Meinen-Morder-Am-angajat-un-ucigas-profesionist.aspx Miercuri, 17 noiembrie, ora 19:00 GHIDUL COPILARIEI RETROCEDATE de Andrei Codrescu, Florentina Mocanu, Gavriil Pinte la sala de festivitati a Colegiului National „Gheorghe Lazar" Sibiu Regia: Gavriil Pinte Scenografia: Roxana Ionescu Distributia: Ciprian Scurtea, Gelu Potzolli, Mihai Coman, Catalina Sima, Viorel Rata, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contras, Maria Anusca, Cristina Flutur, Eduard Patrascu, Ali Deac, Adrian Neacsu, Arina Ioana Trif, Codruta Vasiu, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Maria Popa, Catalin Neghina, Vlad Robas, Liviu Vlad Durata aproximativa: 1h45min Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Ghidul-copilariei-retrocedate1.aspx    Joi, 18 noiembrie, ora 19:00 BALUL dupa o idee Theatre de Campagnol la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Radu Alexandru Nica Scenariul dramatic: Radu Alexandru Nica si Mihaela Michailov Scenografia: Helmut Stürmer Coregrafia: Carmen Cotofana Muzica: Vasile Sirli DistribuÈ�ia: Mihai Alexandru, Florin Cosulet, Alexandra Didilescu/ Simina Contras, Diana Fufezan, Adrian Matioc, Adrian Neacsu, Gabriela Neagu, Catalin Patru, Ofelia Popii, Viorel Rata, Codruta Vasiu, Pali Vecsei Durata aproximativa :  1h40min Pret bilete: 20 lei, redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Balul.aspx Vineri, 19 noiembrie, DON JUAN VINE DIN RAZBOI de Ödön von Horváth la Hala SIMEROM- plecarea se face din fata teatrului la ora 18:30 cu autobuzele puse la dispozitie gratuit de Tursib Regia : Anca Bradu Scenografia : Florica Malureanu Distributia : Adrian Matioc, Mariana Mihu, Dana Talos, Raluca Iani, Iulia Popa, Ema Vetean, Cristina Ragos, Serenela Muresan, Veronica Popescu, Rodica Margarit, Geraldina Basarab, Dana Maria Lazarescu, Florin Cosulet, Simina Contras, Iulia Maria Popa, Cristina Stoleriu, Gabriela Neagu, Arina Ioana Trif, Veronica Arizancu, Sofia Murarus, Oana Barza, Tania Anastasof. Durata aproximativa : 2h Pret bilete: 15 lei, redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Don-Juan-vine-din-razboi.aspx Sambata, 20 noiembrie, ora 19:00 PURICELE IN URECHE de Georges Feydeau la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Serban Puiu Decorul: Lia Mantoc si Alin Gavrila Costumele: Lia Mantoc Ilustratia muzicala: Serban Puiu Distributia: Nicu Mihoc, Catalin Patru, Adrian Neacsu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Rata, Florin Cosulet, Catalin Neghina, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, EnikÅ� Blénessy, Cristina Ragos, Maria Anusca, Daniel Plier Durata aproximativa: 1h45min Pret bilete: 20 lei; redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Puricele-in-ureche.aspx Duminica, 21 noiembrie, ora 19:00 PURICELE IN URECHE de Georges Feydeau la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Serban Puiu Decorul: Lia Mantoc si Alin Gavrila Costumele: Lia Mantoc Ilustratia muzicala: Serban Puiu Distributia: Nicu Mihoc, Catalin Patru, Adrian Neacsu, Liviu Vlad, Cristian Stanca, Dan Glasu, Viorel Rata, Florin Cosulet, Catalin Neghina, Mariana Mihu, Raluca Iani, Cristina Stoleriu, EnikÅ� Blénessy, Cristina Ragos, Maria Anusca, Daniel Plier Durata aproximativa: 1h45min Pret bilete: 20 lei; redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Puricele-in-ureche.aspx    Marti, 23 noiembrie, ora 11:00 FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITA/ DORNRÖSCHEN -Sectia Germana- spectacol cu traducere la casti in limba romana la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia si adaptarea scenica: Cristian Pepino Scenografia: Cristina Pepino Muzica: Dan Balan DistribuÈ�ia: Iulia Maria Popa, Georg Potzolli, Eniko Blénessy, Wolfgang Kandler, Daniel Plier, Franz Kattesch, Renate Müller- Nica, Emöke Boldizsár, Johanna Adam, Rodica Margarit, Maria AnuÈ�ca, Tomohiko Kogi, Ali Deac Durata aproximativa :  1h Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Dornr-schen---Frumoasa-din-padurea-adormita.aspx Marti, 23 noiembrie, ora 19:00 INCHISOAREA DE FETE dupa Steve Gooch la Sala CAVAS din cadrul Facultatii de Litere si Arte Sibiu Regia: George Ivascu Asistenti: Ana Mujat, Codruta Vasiu, Nicu Mihoc Distributia: Tania Anastasof, Oana Barza, Diana Catanescu, Alexandra Ceaca, Adrian Grigoras, Anca Nicolae, Michael Paicu, Ioan Paraschiv, Iulia Popa, Mihaela Sandulescu, Andreea Tausan, Corina Visinescu Durata aproximativa: 1h Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei Miercuri, 24 noiembrie, ora 19:00 FRUMOASA DIN PADUREA ADORMITA/ DORNRÖSCHEN  -Sectia Germana- spectacol cu traducere la casti in limba romana la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia si adaptarea scenica: Cristian Pepino Scenografia: Cristina Pepino Muzica: Dan Balan DistribuÈ�ia: Iulia Maria Popa, Georg Potzolli, Eniko Blénessy, Wolfgang Kandler, Daniel Plier, Franz Kattesch, Renate Müller- Nica, Emöke Boldizsár, Johanna Adam, Rodica Margarit, Maria AnuÈ�ca, Tomohiko Kogi, Ali Deac Durata aproximativa :  1h Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Dornr-schen---Frumoasa-din-padurea-adormita.aspx Joi, 25 noiembrie, ora 19:00 FEMEIA CA UN CAMP DE LUPTA IN RAZBOIUL DIN BOSNIA dupa Matei Visniec la Sala CAVAS din cadrul Facultatii de Litere si Arte Sibiu Regia: Anca Bradu Distributia: Veronica Arizancu, Iulia Maria Popa Durata aproximativa: 1h40min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Femeia-ca-un-camp-de-lupta-in-razboiul-din-Bosnia1.aspx Vineri, 26 noiembrie, ora 19:00 OSCAR SI BUNI ROZ de Eric Emmanuel Schmitt la Sala Studio a Teatrului National Radu Stanca din cadrul  Casei de Cultura a Sindicatelor (fosta sala de sport) Un spectacol de Diana Fufezan Traducerea: Vasile Sirli Muzica: Vasile Sirli Distributia: Diana Fufezan Durata aproximativa :  65min Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Oscar-si-Buni-Roz1.aspx Sambata, 27 noiembrie, ora 19:00 PLASTILINA de Vasili Sigariev la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu // spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani // Regia: Vlad Massaci Scenografia si Light Design: Andu Dumitrescu Coregrafia: Florin Fieroiu Distributia: Adrian Neacsu, Cristina Flutur, Florin Cosulet, Ofelia Popii, Pali Vecsei, Dana Talos, Diana Fufezan, Ema Vetean, Cristina Ragos, Mihai Coman, Cristian Stanca, Adrian Matioc Pret bilete: 10 lei; redus: 5 lei http://www.sibfest.ro/Plastilina.aspx Duminica, 28 noiembrie, ora 17:00 GHIDUL COPILARIEI RETROCEDATE de Andrei Codrescu, Florentina Mocanu, Gavriil Pinte la sala de festivitati a Colegiului National „Gheorghe Lazar" Sibiu Regia: Gavriil Pinte Scenografia: Roxana Ionescu Distributia: Ciprian Scurtea, Gelu Potzolli, Mihai Coman, Catalina Sima, Viorel Rata, Ioana Blaga Frunzescu, Simina Contras, Maria Anusca, Cristina Flutur, Eduard Patrascu, Ali Deac, Adrian Neacsu, Arina Ioana Trif, Codruta Vasiu, Cristina Stoleriu, Laura Ilea, Iulia Maria Popa, Catalin Neghina, Vlad Robas, Liviu Vlad Durata aproximativa: 1h45min Pret bilete: 10 lei; redus 5 lei http://www.sibfest.ro/Ghidul-copilariei-retrocedate1.aspx Duminica, 28 noiembrie, ora 19:00 FELII de Lia Bugnar la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu cu Ofelia Popii Scenografia : Dragos Buhagiar Coregrafia : Florin Fieroiu Muzica : Vlaicu Golcea Durata aproximativa: 1h20min Pret bilete: 15 lei, redus 10 lei http://www.sibfest.ro/Felii.aspx    Marti, 30 noiembrie, ora 19:00 TATAL SAU ANATOMIA UNEI CRIME/ PRAH ODER DIE ANATOMIE EINES MORDES  de Csaba Miko -Sectia Germana- spectacol cu traducere la casti in limba romana la sala Teatrului National "Radu Stanca" Sibiu Regia: Brigitte Drodtloff Scenografia: Alin Gavrila Muzica: Anne Nikitin Video: Costin Chesnoiu  Distributia: Johanna Adam, Ali Deac, Wolfgang Kandler Durata aproximativa: 45min Pret bilete: 10 lei, redus 5 lei Programul afisat poate face obiectul unor modificari. Pentru varianta actualizata a programului va rugam sa verificati  intotdeauna www.sibfest.ro    Agentia Teatrala Program: Luni - Sambata: 11:00 - 18:00 Str. Nicolae Balcescu, nr. 17 Tel. 0369 101 578 Bilete online pe  bilete.sibfest.ro  (24h/ 7 zile) pentru care se percepe un comision de 10% In zilele de spectacol la spatiul de joc, cu 30 de minute inainte de ora de incepere a reprezentaÈ�iei. Accesul in sala de spectacol nu este permis dupa inceperea reprezentaÈ�iei. Fotografierea, inregistrarea video si/ sau audio a spectacolelor este strict interzisa Teatrul National Radu Stanca este o institutie publica de spectacole subventionata de Consiliul Local al Municipiului Sibiu

Opera Nationala Bucuresti, partener al Festivalului National de Teatru

Opera Nationala Bucuresti (ONB), gazduieste, ca partener al Festivalului National de Teatru (FNT) doua spectacole inedite din "FNT 2010": premiera "Interzis accesul animalelor", scris si regizat de Rodrigo Garcia, si "Breaking the waves sau Viata binecuvântata a lui Bess", dupa scenariul lui Lars von Trier, în regia lui Radu Alexandru Nica.     Potrivit Biroului de presa al FNT, "Interzis accesul animalelor" va avea loc marti, si miercuri, iar "Breaking the waves sau Viata binecuvântata a lui Bess" va fi prezentat sâmbata, si duminica.     Una dintre cele mai puternice si inedite voci teatrale europene, Rodrigo Garcia a primit prestigiosul Premiu "Noi Realitati Teatrale" la Wroclaw, Polonia, un an mai târziu fiind invitat de Teatrul National din Timisoara sa monteze premiera din "FNT 2010", la prima sa prezenta în România.

Emil Boc: Salariul minim va creste in 2011, dar nivelul va fi stabilit prin negocieri cu sindicatele si patronatele

Salariul minim pe economie va creste în anul 2011 fata de anul 2010, însa valoarea acestuia, precum si grilele de salarizare din sistemul unitar vor fi stabilite dupa negocieri cu sindicatele si patronatele, a declarat, luni, prim-ministrul Emil Boc, la postul public de radio.     El a subliniat ca, în anul 2011, bugetarii vor recupera o parte din pierderea salariala de 25% dispusa de Guvern.     "Se vor recupera o parte din pierderile salariale din anul 2010 prin Legea salarizarii unitare care va fi adoptata pâna la sfârsitul anului, ceea ce va usura oarecum soarta bugetarilor, în raport cu ce îsi poate permite economia, în limita plafonului stabilit de 39 de miliarde de lei (fondul de salarii pentru anul 2011, în sectorul bugetar - n.r.)", mai aratat premierul, la Radio România Actualitati.     El a explicat, astfel, caracterul temporar al reducerilor salariale cu 25% prin faptul ca legea respectiva prevedea ca salariile din 2011 vor fi stabilite printr-o noua lege a salarizarii unitare.     Afirmatiile primului-ministru vin la finalul celei de-a cincea evaluari a institutiilor financiare internationale, în cadrul acordului stand-by cu România.

Apel pentru intreruperea voluntara a lucrului pe data de 3 noiembrie

Cele cinci confederatii sindicale reiau apelul adresat tuturor cetatenilor nemultumiti de masurile absurde ale Executivului sa se solidarizeze într-o noua actiune de protest- întreuperea voluntara a lucrului, menita a determina Guvernul sa renunte la impunerea unor masuri absurde. Aceasta forma de protest este programata pentru miercuri, 3 noiembrie, în intervalul orar 12:00-16:00, se spune într-un Comunicat de presa. Confederatia Nationala Sindicala 'Cartel ALFA', Blocul National Sindical, Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din România - 'Fratia', Confederatia Sindicatelor Democratice din România, Confederatia Sindicala Nationala 'Meridian' au cerut în cadrul unei ample manifestatii, pe data de 27 octombrie, adoptarea de catre Parlament a motiunii de cenzura si demisia actualului Guvern.

Romania a obtinut 14 premii la Salonul iENA

România a obtinut 14 premii la prima sa participare la Salonul International Idei - Inventii - Noi Produse din Germania - iENA, aflat la cea de-a 62 editie si care s-a desfasurat în perioada 28-31 octombrie la Nurnberg.     Potrivit unui comunicat de presa al Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, delegatia româna a câstigat o medalie de aur, 8 de argint si 5 de bronz, precum si 10 premii speciale acordate de catre Oficiul de Brevete din Macedonia, Iran, Taiwan si de catre Oficiul de Brevete din Turcia, pentru cele 20 de produse si tehnologii brevetate prezentate.     Între criteriile de selectie ale inventiilor o importanta deosebita s-a acordat modului în care acestea vor fi introduse în circuitul economic.     Premiile acordate de catre Salonul International Idei - Inventii - Noi Produse din Germania - iENA s-au înscris în urmatoarelor categorii: premiul pentru cel mai tânar inventator, premiul pentru inventatorii adulti, premiul pentru universitati si Premiul iENA.

MFP a imprumutat luni 1,46 miliarde lei de la banci

Ministerul Finantelor Publice /MFP/ a împrumutat, luni, peste 1,46 miliarde de lei de la bancile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasata la licitatie prin intermediul Bancii Nationale a României.     Titlurile de stat au scadenta la sase luni, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecata emisiunea este de sapte la suta. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 6,76 la suta.     Valoarea totala a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar cererea totala din partea celor 12 banci care au participat la licitatie a fost de 2,18 miliarde lei.

Bursa a inchis in scadere usoara

Cotatiile actiunilor listate la Bursa de Valori Bucuresti /BVB/ s-au depreciat usor luni, în medie cu 0,03%, evolutie masurata de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a scazut cu 0,45%.     Pe piata principala a BVB - Regular - au fost realizate tranzactii cu actiunile emise de 45 de companii, din care 11 au înregistrat aprecieri ale cotatiilor, 12 au stagnat, iar 22 au scazut.     Valoarea tranzactiilor la BVB s-a cifrat la 1,11 milioane de euro (4,75 milioane de lei), iar pe RASDAQ la 111.935 euro.     Indicele BET, ce reflecta evolutia celor mai lichide zece actiuni listate, a înregistrat o scadere de 0,32 procente, iar indicele ROTX a scazut cu 0,12 procente.

Peste cinci milioane de vizitatori au trecut pragul Pavilionului Romaniei la Shanghai, in sase luni

Pavilionul României la Expozitia Mondiala de la Shanghai a avut parte de 5.473.000 de vizitatori, în 190 de zile, festivitatea de încheiere a expozitiei fiind organizata pe 31 octombrie, informeaza Ministerul Afacerilor Externe într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.     Ultimul spectacol pe scena Pavilionului României la Shanghai a fost sustinut de Ansamblul folcloric "Dorna Dorului" si ansamblul secuiesc "Harghita".     Cu aceasta ocazie, Ferdinand Nagy a premiat ultimii doi vizitatori care au trecut pragul Pavilionului tarii noastre, Liu Jing, un asistent manager în vârsta de 39 de ani si Emily Chen, o inginera în vârsta de 28 de ani.     Timp de sase luni, echipa României si-a propus ca, prin activitatile organizate, pavilionul României -Greenopolis sa ocupe un loc distinctiv în preferintele vizitatorilor.

Corul Filarmonicii ?Transilvania?, la Opera Garnier din Paris

Corul Filarmonicii de Stat „Transilvania“ va concerta astazi sub bagheta dirijorului Cornel Groza, la celebra Opera Garnier din Paris, în cadrul „Festivalului Toamnei“. Seara muzicala va fi dedicata marelui compozitor de origine româna György Kurtág si creatiei sale „Colinda-Balada op. 46“, a carei prima auditie mondiala, în interpretarea Corului Filarmonicii „Transilvania“, a avut loc la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului „Cluj Modern“, în martie 2009. Compozitorului i-a fost decernat prestigiosul premiu Grawemeyer, în 2006, pentru Compozitie Muzicala, precum si „Leul de Aur“, în 2009, la Festivalul de Muzica Contemporana de la Venetia.

Expozitie de arta plastica si traditionala

Scoala Populara de Arte „Tudor Jarda“ din Cluj-Napoca organizeaza astazi de la ora 17, la  Galeria „Arte“ de pe strada Vasile Alecsandri, nr. 1, vernisajul unei expozitii de arta plastica si traditionala. Expozantii sînt Florina Barbuta, Laura Constantin-Ocneru, Gabriel Zaharie, Alexandru Ghete, Radu Trifan si Sorin Bucur, care vor prezenta lucrari de arta din diverse ramuri precum sculptura, grafica, pastel, icoane, împletituri si olarit.    A. V.

Sorin Grecu isi lanseaza volumele

Mîine de la ora 17, în Sala „Ioan Muslea“ a Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), va avea loc lansarea volumelor de reportaje „Viata lucreaza cu alte date“ si „Reportajele mele“, semnate de jurnalistul clujean Sorin Grecu. Cele doua volume de reportaje au aparut în colectia „Devoratorul de presa“ a editurii clujene Eikon. Volumele exploreaza o varietate deosebita de personaje umane si situatii de viata, de la drama unor fosti detinuti politici la marturii exclusive în cazuri controversate, cum ar fi cazul Susman, povesti emotionante despre „îngrijitorul de trandafiri“ sau iubiri de o viata care au traversat un secol zbuciumat. Reportajele lui Sorin Grecu, publicate de-a lungul anilor în diferite ziare sau difuzate la televiziuni locale si nationale, au fost premiate de Clubul Român de Presa si de SIMFEST Tîrgu Mures. La eveniment vor participa medicul Traian Neamtu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, filiala Cluj, criticul literar Petru Poanta si scriitorul Constantin Zarnescu, editorul volumului si coordonatorul colectiei.    A. V.

Tottenham ? Inter, meciul serii in Liga Campionilor

Cel mai interesant meci al serii pare a fi de departe duelul dintre Tottenham Hotspur si Inter Milano. Itaienii au cistigat partida tur cu 4-3, dupa ce la pauza conduceau cu 4-0. Londonezii au revenit puternic in partea a doua a jocului, dar diferenta a fost prea mare pentru a putea fi recuperata. Tottehnam va forta probabil victoria, pentru a ramine favorita la ocuparea locului doi in grupa A, pozitie ce le-ar asigura calificarea in optimile Ligii Campionilor.      Werder Bremen – Twente se anunta un duel interesant. Cistigatoarea se va lupta cu Tottehnham pentru locul doi, in timp ce un egal ar ingropa sansele ambelor echipe de a ajunge in primavara Ligii Campionilor.     O alta partida interesanta va fi cea dintre Benfica si Lyon. Francezii s-au impus in tur cu 2-0, iar lusitanii au nevoie de victorie pentru a spera la locul secund din grupa, ocupat momentan de Shalke 04, care are, cel putin aparent, o misiune usoara, sa o invinga in deplasare pe Hapoel Tel Aviv.      Valencia – Glasgow Rangers este un duel intre doua echipe cu mare traditie in fotbalul european. Cele doua echipe au remizat in tur, 1-1 pe „Ibrox Pak“, iar astazi vor juca un meci important, tot pentru locul doi din grupa, intrucit Manchester United, cu 7 puncte, pare a fi deja scapata in cistigatoare.      Campionii de la CFR Cluj vor juca miine seara cu Bayern Munchen, pe stadionul din Gruia. Nemtii vor sosi in cursul zilei de azi la Cluj si vor fi cazati la Hotelul Opera Plazza.    Meciurile de marti din Liga CampionilorRubin Kazan – Panathinaikos          19.30     Tottenham – Inter Milano                   21.45     Werder B. – Twente Enschede         21.45     Hapoel Tel Aviv – Shalke 04              21.45     SL Benfica – Ol. Lyon                          21.45     Valencia CF – Glasgow Rangers     21.45     Bursasport – Manchester Utd.          21.45     FC Copenhaga – Barcelona             21.45

Mutu a revenit pe teren

Atacantul Fiorentinei si al nationalei României, Adrian Mutu, a jucat duminica seara pentru prima data dupa cele 9 luni de suspendare primite pentru consum de sibutramina. Fiorentina a remizat în deplasare cu Catania, 0-0. Mutu a fost apreciat de presa din peninsula pentru prestatia excelenta din prima repriza, cînd a fost cel mai mare pericol pentru poarta sicilienilor. „În teren dupa 9 luni de suspendare, si-a dovedit rapid pofta de gol, cu trei tentative de gol în primele 10 minute. A muncit si pentru a ajuta apararea. La reluare a obosit, însa este singurul care a încercat sa faca ceva“, a scris violanews.com. Fara sa beneficieze de serviciile lui Mutu în primele opt etape din Serie A, Fiorentina se afla abia pe locul 15, cu 9 puncte în 9 etape. Echipa din Florenta va juca în etapa urmatoare acasa, împotriva formatiei Chievo Verona.

Hanescu a urcat pe 51

Tenismanul român Victor Hanescu a urcat pe pozitia 51 în clasamentul ATP. Bucuresteanul are 915 puncte adunate în acest sezon si este singurul român între primii 100 de tenismeni ai lumii. Între primii 200 de jucatori din lume se afla înca doi români: Victor Crivoi, clasat pe locul 173, cu 304 puncte, si Adrian Ungur, aflat pe locul 188, cu 277de  puncte. La feminin, Alexandra Dulgheru este cea mai bine clasata românca, pe locul 29 în clasamentul WTA, cu 2.000 de puncte. Alte patru jucatoare din România se afla în top 100. Edina Gallovits pe locul 75 (838 de puncte), Simona Halep pe 81 (807 puncte), Monica Niculescu pe 83 (783 de puncte), iar Sorana Cîrstea pe 95 (710 puncte). La dublu, cea mai bine clasata este Monica Niculescu, pe locul 30, cu 2.660 de puncte.

Doua premii pentru Teatrul de Papusi ?Puck?

12 trupe de profesionisti care au pus in scena 27 de spectacole s-au intrecut in cadrul Festivalului Teatrelor de Papusi si Marionete "Puck"Teatrul de Papusi din Cluj a organizat in perioada 25-29 octombrie cea de-a 9-a editie a Festivalului Teatrelor de Papusi si Marionete „Puck“.      Editia din acest an Festivalul Teatrelor de Papusi si Marionete „Puck“ a avut invitate 12 trupe profesioniste din tara, jucindu-se 27 de spectacole de teatru de papusi in mai multe locatii din oras. Totodata, au fost acordate premii si diplome spectacolelor participante la festival.     Invitatele din acest an la festival au fost Teatrul „Tandarica“ din Bucuresti, Teatrul „Luceafarul“ din Iasi, Teatrul „Ariel“ din Tirgu Mures, Teatrul „Prichindel“ din Alba Iulia, Teatrul de Marionete Arad, Teatrul „Vasilache“ din Botosani, Teatrul „Bacovia“ din Bacau, Teatrul „Arcadia“ din Oradea si Teatrul „Libelula“ din Bucuresti.     In cadrul festivalului au fost programate 27 de spectacole la Teatrul „Puck“, Cercul Militar, Opera Maghiara, Teatrul National „Lucian Blaga“, Teatrul Maghiar de Stat si Academia de Muzica „Gheorghe Dima“.     Cistigatorii festivaluluiLa sfirsitul manifestarii au fost acordate 6 premii si diplome. Astfel, premiul pentru calitatea spectacolului in toate componentele sale (regie, scenografie si interpretare) a fost acordat spectacolului „Dragostea celor trei portocale“, realizat de Teatrul „Ariel“ din Tirgu Mures.     Premiul de interpretare i-a revenit Danei Bontidean pentru rolul Soacrei din spectacolul „Ochiul soacrei“ si Apolodor din spectacolul „Cartea cu Apolodor“ de la Teatrul clujean „Puck“.     Totodata au fost premiati pentru minuire Florin Iftode si Claudiu Galateanu, pentru interpretarea personajului principal din spectacolul „Trimiteti moartea in vacanta“, realizat de Teatrul „Vasilache“ din Botosani.Premiul pentru regie i-a fost acordat lui Victor Ioan Frunza pentru spectacolul „Mica sirena“, al Teatrului de Marionete din Arad.     Premiul pentru valoarea artistica si culturala i-a revenit spectacolului „Cartea cu Apolodor“, al Teatrului „Puck“ din Cluj-Napoca.     Pe linga cele sase premii acordate, au mai fost acordate si sase diplome. Astfel, Teatrul „Tandarica“ din Bucuresti a primit o Diploma pentru relatia actor-papusa pentru spectacolul „Scufita Rosie“. Diploma pentru acuratetea si coerenta discursului a fost acordata spectacolului „Janos Vitez“, al Teatrului „Ariel“ din Tirgu Mures, in timp ce Teatrul „Prichindel“ din Alba Iulia a primit Diploma pentru ambianta muzicala live in spectacolul „Universul din lanterna magica“. Diploma pentru revitalizarea scenica a unui spectacol reprezentativ a fost acordata spectacolului „Te astept!“, al Teatrului „Puck“, in timp ce Diploma speciala a juriului pentru virtuozitatea si modernitatea spectacolului a fost acordata spectacolului „Respiratii“, prezentat in afara concursului. Teatrul „Arcadia“ Oradea a fost si el recompensat cu Diploma pentru transpunerea scenica a mitului, in spectacolul „Cerbul Fermecat“.     Din juriul festivalului au facut parte: Ion Parhon – Presedinte, Eugenia Tarasescu Jianu, Roxana Croitoru, Raluca Tulbure si Egyed Emese.    Acces gratuit pentru copiii institutionalizatiIn acest an, festivalul s-a desfasurat sub egida „Saptamina Bunavointei“, iar in acest sens 200 de copii din scolile speciale si centrele de plasament clujene au avut acces gratuit la spectacolele programate de Teatrul „Puck“ in cele 5 zile de spectacole. Numarul total al spectatorilor care au fost prezenti la editia din acest an a Festivalului Teatrelor de Papusi si Marionete „Puck“ a fost de aproximativ 5.000.

Intalnire intre liderul ONU Ban Ki-moon si presedintele chinez Hu Jintao

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon s-a întâlnit luni la Beijing cu presedintele chinez Hu Jintao, în contextul apelurilor la adresa liderului Natiunilor Unite de a vorbi public împotriva încarcerarii laureatului Premiului Nobel pentru Pace Liu Xiaobo. Ban s-a întâlnit cu presedintele Hu Jintao la Marea Sala a Poporului din inima Beijingului, la o zi dupa ce a luat parte la Shanghai la un summit cu premierul chinez Wen Jiabao si alti lideri. Liderul ONU l-a felicitat la rândul sau pe presedintele chinez pentru organizarea cu succes a Expozitiei Mondiale de la Shanghai, însa nu a facut nicio referire la Liu în cadrul scurtelor comentarii înainte ca jurnalistii sa fie scosi din sala de discutii.

MAE anunta deschiderea unui nou oficiu consular in Spania

Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca, începând de luni, 1 noiembrie, un nou oficiu consular român va fi deschis în Spania, la Almeria. MAE reaminteste ca în Spania functioneaza, în prezent, opt oficii consulare, respectiv Sectia Consulara de la Madrid, Consulatul General de la Barcelona, Consulatul General de la Sevilla, Consulatul General de la Bilbao, Consulatul de la Castellon, Consulatul de la Zaragoza, Consulatul de la Ciudad Real si noul Vice-consulat de la Almeria. Vice-consulatul deschis, luni, în Spania, acopera în circumscriptia sa teritoriala Provincia Almeria.

Ucraina: Partidul prezidential, bine plasat pentru a castiga alegerile locale

Partidul Regiunilor al presedintelui Viktor Ianukovici pare, conform unui sondaj, bine plasat pentru a câstiga alegerile locale de duminica, un scrutin considerat un test pentru putearea actuala si pe care opzoitia l-a denuntat ca fiind viciat de fraude. Partidul Regiunilor a obtinut 36% din voturile exprimate la nivelul întregii tari, câstigând la mare distanta scrutinul de lista, conform unui sondaj realizat la iesirea de la urne de firma GfK Ucraina pe un esantion reprezentativ de 43.800 de persoane. Aceste alegeri pentru consiliile regionale si locale au fost organizate dupa un sistem mixt, 50% dintre consilieri fiind alesi pe liste, iar 50% prin vot majoritar. Miscarea opozantei si fostei candidate la prezidentiale Iulia Timosenko nu a obtinut decât 13% din voturi, fiind urmata de formatiunea de opozitie Frontul Schimbarilor a fostului presedinte al Radei Supreme Arseni Iateniuk (7%).

Jeffrey Franks: economia probabil a scazut in T3

Economia României probabil a scazut în trimestrul al treilea din 2010, dar ar putea înregistra o usoara crestere în ultimul trimestru al anului, potrivit sefului Misiunii Fondului Monetar International, Jeffrey Franks. Oficialul FMI a apreciat ca în mod sigur economia României v a înregistra cresteri în primele doua trimestre din 2011, iar ultima parte a anului viitor cresterile vor deveni si mai robuste. În ultimul trimestru din 2009 economia României a scazut cu 1,5 la suta fata de trimestrul anterior, în primul trimestru din 2010 a scazut cu 0,3 la suta, iar în trimestrul al doilea din acest an a crescut cu 0,3 la suta. Economia României va scadea cu 2 la suta în 2010, iar în 2011 va înregistra o crestere economica de 1,5 la suta, a declarat luni seful Misiunii Fondului Monetar International, Jefrrey Franks.

Emil Boc: In momentul de fata suntem in tintele de deficit agreate cu FMI, CE si BM

Premierul Emil Boc a subliniat, la încheierea misiunii delegatiei Fondului Monetar International, ca România este pe drumul cel bun în a atinge tinta de deficit convenita cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala.     El a adaugat ca, desi a fost extrem de dificil pentru Guvern, s-a reusit pastrarea stabilitatii economice si crearea unor premise pentru o viitoare crestere economica.     Boc a reiterat ca viitoarea crestere economica are la baza pretul unor masuri care i-au afectat pe români, subliniind ca Executivul a propus masuri 'de însanatosire, chiar daca medicamentul are un gust amar'.

Bani de liceu pentru 200 de tineri din Turda si Cimpia Turzii

Recent a fost afisata pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Cluj lista beneficiarilor programului „Bani de liceu“ prin intermediul caruia fiecare „pretendent“ va primi 180 de lei pe perioada cursurilor scolare, inclusiv pe timpul pregatirii si sustinerii examenului de bacalaureat sau de diploma si pe perioada practicii in productie.     In judetul Cluj sint 1.517 beneficiari, din care la Turda 164, iar la Cimpia Turzii aproape 70.    Cine beneficiaza de program?De programul national „Bani de liceu“ beneficiaza elevii care se afla in intetinerea familiilor al caror venit brut lunar pe membru de familie realizat in ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 de lei, precum si elevii care beneficiaza de o masura de protectie sociala sau se afla sub tutela sau curatela, in cazul respectarii conditiei de venit.     Pentru a intra in acest program, elevii au depus o cerere, cu autorizarea reprezentantului legal, inregistrata pina la 1 octombrie 2010, la unitatea de invatamint la care sint inscrisi. Termenul-limita de finalizare a anchetelor sociale a fost 23 octombrie 2010.

Mircea Toader sustine ca mai multi parlamentari PDL au cerut sa fie consultati cu privire la intocmirea bugetului

Liderul deputatilor PDL, Mircea Toader, a sustinut luni, înaintea sedintei conducerii centrale a partidului, ca mai multi parlamentari democrat-liberali ar fi solicitat sa fie consultati de Executiv la întocmirea bugetului de stat, motivând ca alesii sunt interesati ca în colegiile lor sa fie demarate de o serie de investitii publice. La rândul sau, secretarul general al partidului, Vasile Blaga, a declarat ca este si el "extrem de atent" la declaratiile de genul celor facute de Cezar Preda, "pentru ca este nevoie mai mult ca oricând de o coeziune interna profunda în interiorul PDL". Vicepresedintele PDL Cezar Preda l-a avertizat vineri pe premierul Emil Boc ca 50 de parlamentari democrat-liberali din zona de sud-est a României nu vor vota bugetul de stat pe 2011 daca nu va renunta la practica din primii doi ani de guvernare când majoritatea fondurilor au fost directionate spre anumite judete.

Victor Ponta: Intre PSD si PDL nu mai poate exista nici o cale de impacare cu mine lider

Presedintele PSD, Victor Ponta, a precizat luni, pe blogul personal ca, din punctul sau de vedere, nu mai exista nici o cale de împacare între social-democrati si democrat-liberali, cel putin atât timp cât este el lider al formatiunii. Ponta s-a declarat dezamagit de nereusita motiunii de cenzura din 27 octombrie si a anuntat ca acum este 'mai decis sa nu faca nici un pas înapoi'. Ponta a adaugat ca are 'suficienta ratiune' sa accepte ca si el face greseli, admitând ca PSD ar fi putut sa gaseasca strategii mai bune de imagine sau de actiune politica.

Daniel Constantin: PC nu va participa la consultarile cu partidele parlamentare de la Palatul Cotroceni

Partidul Conservator (PC) nu va participa la consultarile de marti la care presedintele Traian Basescu a invitat partidele parlamentare, a afirmat, luni, în cadrul unei conferinte de presa, presedintele PC, Daniel Constantin. "Consideram ca presedintele Traian Basescu mimeaza respectarea Constitutiei si ca întâlnirea de mâine nu are decât un singur scop - acela de a bifa o noua consultare, având în vedere ca pentru doua dintre subiectele propuse - si aici ma refer la aderarea României la spatiul Schengen si un nou acord cu FMI - presedintele Traian Basescu are nevoie de acordul Parlamentului. Nu vom face jocul presedintelui, ca atare decizia PC este aceea de a nu participa la consultarile pentru ziua de mâine", a declarat Daniel Constantin.

Crin Antonescu: Nu mergem la consultari, dar invitam la discutii Guvernul si partidele parlamentare cu exceptia UNPR

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a reiterat, luni, decizia liberalilor de a nu merge la consultarile de marti cu seful statului, dar a invitat Executivul si partidele parlamentare cu exceptia UNPR la discutii pe problemele propuse pentru consultari, sustinând ca aceste teme sunt importante, numai ca Traian Basescu "si-a pierdut calitatea de moderator". Liderul liberal a mai spus ca printre temele pe care le va supune discutiei vor fi cele care tin de reforma fiscala, de reforma administratiei, a sanatatii si a educatiei. Presedintele PNL considera ca partidele parlamentare ar trebui sa cada de acord asupra unor masuri care sa fie aplicate indiferent de cine ar fi la guvernare.

Boc: Salariul minim creste in 2011. Nivelul va fi stabilit prin negocieri

Salariul minim pe economie va creste în anul 2011 fata de anul 2010, însa valoarea acestuia, precum si grilele de salarizare din sistemul unitar vor fi stabilite dupa negocieri cu sindicatele si patronatele, a declarat ieri Emil Boc la Radio România Actualitati. Premierul a subliniat ca anul viitor bugetarii vor recupera o parte din pierderea salariala de 25% dispusa în 2010. „Se vor recupera o parte din pierderile salariale din anul 2010 prin Legea salarizarii unitare care va fi adoptata pîna la sfîrsitul anului, ceea ce va usura oarecum soarta bugetarilor, în raport cu ce îsi poate permite economia, în limita plafonului stabilit de 39 de miliarde de lei (fondul de salarii pentru anul 2011, în sectorul bugetar – n.r.)“, a aratat premierul. Emil Boc a explicat caracterul temporar al reducerilor salariale cu 25% prin faptul ca salariile din 2011 vor fi stabilite printr-o noua lege: „Salariile pentru anul 2011 vor fi stabilite în conditiile noii legi a salarizarii, care este acum în dezbatere si care ne spune exact ceea ce poate tara“.

Modelele de subiecte pentru examenele nationale, postate pe Internet

Modelele de subiecte pentru toate tipurile de probe pot fi consultate pe site-ul http://subiecte2011.edu.ro. Acestea sint insotite de precizari privind scopul evaluarii, statutul disciplinei, structura subiectelor, competentele de evaluat si detalii privind evaluarea, inclusiv baremele de evaluare si de notare.     „Precizam ca modelele de subiecte sint orientative si au ca scop familiarizarea elevilor si a profesorilor cu tipul de subiecte, gradul de specificitate al acestora in functie de tipul programei, precum si cu nivelul de dificultate al subiectelor pentru examenele nationale din anul 2011“, au explicat reprezentantii Ministerului Educatiei.     Publicarea acestor modele de subiecte a fost facuta in conformitate cu Metodologia de organizare si desfasurare a Evaluarii Nationale pentru elevii clasei a VIII-a in anul scolar 2010-2011 si cu Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat din 2011.

Tinerii sint ademeniti astazi cu studiul in strainatate

Tinerii vor putea alege astazi din oferta unor universitati din 13 tariLa prima editie a RIUF la Cluj-Napoca participa institutii de invatamint din 13 tari: Belgia, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Ungaria, Spania, Suedia, Elvetia, Olanda, Marea Britanie, SUA si Romania. In afara de universitati, care isi vor prezenta oferta educationala (nivel licenta, masterat si MBA), la tirg va fi prezent si Edmundo – serviciul gratuit de consiliere pentru admitere la universitati din strainatate.     Potrivit organizatorilor, RIUF 2010 ofera raspunsuri la intrebarile despre studiile in strainatate, alternative educationale, solutii la problemele individuale din cadrul procesului de aplicatie, sfaturi din partea studentilor si absolventilor romani ai unor universitati prestigiose, precum si solutii de finantare pentru programe de studii universitare si post-universitare.     Prezentari si premii pentru vizitatorii tirguluiPrintre universitatile care vor fi prezente astazi la Cluj-Napoca se numara University of Liège (Belgia), The University of Sheffield (Marea Britanie), Tilburg University (Olanda), Central European University (Ungaria), Hotel and Turism Management Institute (Elvetia), precum si alte doua institutii prestigioase, care nu percep taxe de scolarizare, International Business Academy din Danemarca si Malmö University din Suedia.     De asemenea, in timpul tirgului, vor avea loc noua prezentari unde vizitatorii pot afla mai multe detalii despre posibilitatile de finantare a studiilor in SUA, despre studiul in Franta, Germania, Danemarca, Elvetia sau despre testul de limba IELTS. In plus, tinerii vor avea ocazia sa interactioneze cu consilierii Edmundo si sa afle detalii despre noul MBA din Cluj-Napoca, respectiv bursele oferite pentru acest program.      Pentru prima data la RIUF, vizitatorii pot cistiga si o excursie de 5 zile pentru a vizita campusurile universitatilor europene de care sint interesati.Tirgul este deschis doar astazi, la Casa de Cultura a Studentilor, intre orele 10-18.    Unde vor sa studieze tinerii din Romania?Destinatiile predilecte pentru studiu ale tinerilor din Romania sint Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Suedia, Franta si SUA, spun organizatorii RIUF. Astfel, peste 50% dintre elevii si studentii romani au ca prima optiune universitatile din Marea Britanie, potrivit raportului Romanian International University Fair, dupa editia a sasea, din primavara lui 2010. Alte tari din UE – Danemarca, Belgia, Suedia, Grecia – sint preferate de 32,8% dintre tinerii din Romania, in conditiile in care in tarile nordice invatamintul la universitatile de stat este gratuit. In Franta vor sa mearga la studii 30,6% dintre participantii la RIUF, in SUA 23,1%, iar in Germania 22,2%.

Cerere de gaze naturale de 16,68 mil MWh, in noiembrie

Cererea totala de gaze naturale în luna noiembrie este estimata la 16,679 de milioane MWh, conform raportului de fundamentare întocmit de Transgaz si transmis Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei. Aceasta cantitate de gaze ar trebui sa fie asigurata din productia interna în proportie de 76,10% si din import – 23,90%. Cererea de pe piata captiva este estimata la 6,358 de milioane MWh, din care 2,989 MWh pentru consumatorii casnici. Cererea de pe piata consumatorilor eligibili este preconizata la 9,237 de milioane MWh, iar consumul tehnologic la 1,083 de milioane MWh. Programul de înmagazinare pentru luna septembrie prevede o cantitate de 4,594 de milioane MWh.    Agerpres

Rezervele valutare ale BNR s-au diminuat in octombrie

Rezervele valutare ale Bancii Nationale a României (BNR) au scazut usor în octombrie, fata de luna septembrie, de la 32,579 de miliarde la 32,309 miliarde de euro, în conditiile unor intrari de 241 de milioane de euro si a unor iesiri de 511 milioane. Intrarile reprezinta modificarea rezervelor minime în valuta constituite de institutiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finantelor Publice, venituri din administrarea rezervelor internationale si altele. În ceea ce priveste iesirile, cei 511 milioane de euro au reprezentat modificarea rezervelor minime în valuta constituite de institutiile de credit, plati de rate si dobînzi aferente datoriei publice externe directe si garantate de stat si altele. Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, iar în conditiile evolutiilor preturilor internationale, valoarea acesteia s-a situat la 3,223 de miliarde de euro, în usoara crestere fata de 3,202 miliarde de euro în septembrie.

Se schimba criteriile de clasificare a companiilor

ANAF va schimba criteriile de clasificare a companiilor mari si mijlocii, acestea urmînd sa fie ierarhizate dupa obligatiile bugetare datorate, cheltuielile de personal si veniturile din exploatar, si nu potrivit cifrei de afaceri. Declaratia a fost facuta de presedintele ANAF, Sorin Blejnar. „Schimbam criteriile, iar numarul companiilor care vor intra în aceasta categorie va creste de la 21.000 la circa 27.000, astfel ca acesti contribuabili vor asigura aproximativ 85% din veniturile bugetare, fata de 60-65% în prezent“, a spus Blejnar pentru agentia Mediafax. Blejnar a mai explicat ca în urma aplicarii noilor criterii, anumiti contribuabili nu vor mai face parte din categoria celor mari sau mijlocii, dînd ca exemplu cazul companiei American European Marketing & Enterprises (AEM&E), care, desi figura cu un profit foarte mare, nu avea nici un angajat. „Renuntam la cifra de afaceri. Criteriile vor fi volumul obligatiilor bugetare datorate, veniturile din exploatare, cheltuielile cu personalul si volumul activelor imobilizate“, a mai spus Blejnar.     În prezent, companiile mijlocii sînt cele cu o cifra de afaceri cuprinsa între 6,7 milioane si 70 de milioane de lei, iar companiile mari sînt societatile cu afaceri de peste 70 de milioane de lei.

Roadshow de Securitate IT

IMM-urile din regiunile Moldova, Transilvania si Banat sînt invitate sa cunoasca cele mai noi solutii IT&C de securitate informatica la roadshow-ul de Conferinte Regionale Agora. La Cluj, evenimentul va avea loc joi, 4 noiembrie, si se adreseaza specialistilor IT, directorilor generali, de achizitii sau business development care doresc sa afle ultimele noutati aparute în domeniu si beneficiile aduse de adoptarea si implementarea acestora. La conferinta vor fi abordate teme precum modalitatile de protejare împotriva atacurilor care vin din interiorul propriei companii sau din afara, stabilirea unei politici de securitate si aplicarea acesteia, analiza traficului din propria retea si stabilirea unei politici privind accesul la resursele interne si externe. Conferinta Regionala Agora din Cluj se va bucura de prezenta partenerilor Symantec, IBM România si Softline International.

Urmatoarea transa de la FMI, in ianuarie 2011

Foto Sorin Lupsa * Administratia PrezidentialaDelegatia Fondului Monetar International condusa de Jeffrey Franks, seful Misiunii FMI pentru Romania, a fost primita, simbata si duminica, la Palatul Cotroceni, de presedintele Traian Basescu.Consiliul de conducere al Fondului Monetar International ar putea aproba eliberarea urmatoarei transe din imprumut, in valoare de 900 de milioane de euro, la mijlocul lunii ianuarie 2011, a declarat luni, Jeffrey Franks, seful miniunii FMI in Romania.      „La nivel de experti am ajuns la un acord privind evaluarea. Rezultatele la zi au fost bune si am convenit asupra politicilor ce trebuie luate de acum inainte. Dupa ce conducerea FMI va aproba cele aprobate si conditionalitatile convenite vor fi aplicate, vor solicita, la mijlocul lui ianuarie, aprobarea board-ului pentru eliberarea transei“, a spus reprezentantul FMI la prezentarea concluziilor misiunii de evaluare a FMI.     Franks si Boc, la unison: Sintem pe drumul cel bunSeful Misiunii FMI in Romania a mai afirmat ca Romania se afla pe drumul bun in a atinge tinta de deficit la nivelul intregului an. „Sintem pe drumul cel bun in a atinge tinta de deficit la nivelul intregului an. Voi repeta ceea ce am mai spus. Am fost impresionat de determinarea autoritatilor de a efectua ajustarile necesare in conditiile economice sociale dificile. Ajustarea nu a fost impusa de FMI, a devenit necesara din cauza situatiei economice si financiare cu care se confrunta Romania in contextul celei mai mari crize din ultimii 60 de ani. Autoritatile au luat decizii dure si noi le-am sustinut, care au creat premisele de stabilitate si crestere economica“, a afirmat Franks, citat de Agerpres.     La rindul sau, premierul Emil Boc a subliniat ca Romania este pe drumul cel bun in a atinge tinta de deficit convenita cu FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala.     „Evaluarea FMI s-a incheiat, intr-o fraza concluziile ar fi: este greu, dar sintem pe drumul corect, pe drumul bun. Si asta au spus-o oficialii FMI, ai Comisiei Europene si Bancii Mondiale, care, in mesajul public pe care l-am vazut si eu azi, spuneau: «Eforturile curajoase ale autoritatilor isi arata roadele». Sintem pe drumul cel bun in a atinge tinta de deficit. In momentul de fata, sintem in tintele de deficit agreate cu Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala“, a declarat Emil Boc la Radio Romania Actualitati.     Semne de crestereSeful Guvernului a spus ieri ca, desi a fost extrem de dificil, s-a reusit pastrarea stabilitatii economice si crearea unor premise pentru o viitoare crestere economica.      Boc a reiterat ca viitoarea crestere economica are la baza pretul unor masuri care i-au afectat pe romani, subliniind ca Executivul a propus masuri „de insanatosire, chiar daca medicamentul are un gust amar“.„Din nefericire, solutiile propuse de opozitie, chiar la ultima motiune de cenzura, nu veneau sa rezolve aceasts problema, ci s-o agraveze“, a mai spus Boc.    Recomandarea FMI: lichidati firmele cu pierderiFMI recomanda autoritatilor romane privatizarea sau lichidarea companiilor de stat monitorizate, deoarece inregistreaza pierderi in crestere si acumuleaza arierate, a declarat Franks. El a precizat ca arieratele inregistrate de cele mai mari 10 companii de stat monitorizate se cifreaza la 7 miliarde de lei.     Oficialul FMI a afirmat ca evolutia performantelor companiilor de stat a fost o dezamagire si ca acestea inca inregistreaza pierderi foarte mari si acumuleaza noi arierate, existind putine perspective de remediere a problemelor. In opinia lui Franks, problema acestor companii de stat trebuie abordata intr-o maniera cuprinzatoare, care sa includa privatizarea sau lichidarea acestora.    Marul discordiei, Ordonanta 50Premierul Emil Boc sustine ca problema Ordonantei 50/2010, aparuta in negocierile cu Fondul Monetar International si cu Comisia Europeana, isi va gasi rezolvarea la Parlament. „In privinta Ordonantei 50, asa cum ati vazut si declaratiile FMI si ale Comisiei Europene, la Parlament se va incerca gasirea unui echilibru intre protectia consumatorului, stabilitatea financiara, pe de alta parte, cu respectarea directivei europene in materie. Deci, este un lucru care se va rezolva la Parlament“, a declarat premierul, ieri, la postul public de radio.     Aplicarea Ordonantei 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori intr-un mod corespunzator este o conditie pentru eliberarea urmatoarei transe de imprumut, a declarat, pe 29 octombrie, seful misiunii FMI, Jeffrey Franks. „Trebuie sa avem o Ordonanta 50 satisfacatoare, altfel nu putem merge mai departe. Nu este numai opinia noastra, ci si a Comisiei Europene“, a declarat, la acea data, oficialul FMI.    Cit am imprumutat si de la cine?Cea de-a sasea misiune a Fondului Monetar International de evaluare a performantelor economice ale Romaniei in conformitate cu prevederile Acordului Stand-By si ale Scrisorii Suplimentare de Intentie a sosit la Bucuresti pe 20 octombrie.      Romania a incasat, pina in prezent, 11,27 de miliarde de euro de la FMI, din cadrul unui imprumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adauga cele 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un imprumut de 5 miliarde de euro, precum si 300 de milioane de euro de la Banca Mondiala.

China a inceput un nou recensamant al uriasei sale populatii

China a dat luni startul unui recensamânt national, la care iau parte milioane de recenzori pregatiti sa numere cea mai mare populatie din lume, estimata anul trecut la peste 1,3 miliarde de locuitori, relateaza presa de stat. Peste sase milioane de persoane iau parte la recensamânt pentru a aduna cele mai noi date despre populatia Chinei, inclusiv tendinta de urbanizare fara precedent a tarii si ultimele rezultate ale controversatei politici de natalitate care permite familiilor sa aiba numai un copil. Guvernul a promis ca va pastra confidentialitatea deplina pe parcursul lunii în care se va desfasura recensamântul, desi recenzorii vor putea apela la ajutorul politiei daca oamenii refuza sa participe, potrivit publicatiei oficiale China Daily.

O noua eruptie puternica a vulcanului Merapi

Vulcanul Merapi a erupt din nou luni, emanând nori de gaz si cenusa vulcanica, dar fara a face victime. Totodata, ameliorarea starii vremii a favorizat interventia echipelor de salvare pentru a acorda ajutor victimelor tsunami ce a afectat câteva insule din arhipelagul indonezian. Cele doua catastrofe naturale, tsunami si eruptia vulcanului, ce au lovit Indonezia aproape simultan în urma cu o saptamâna, au luat viata a aproximativ de 500 de oameni. Muntele Merapi, care se afla printre cei 20 de munti din arhipelag cu activitate vulcanica, este unul dintre cei mai activi vulcani din lume.

Preturile pe piata imobiliara nu mai scad, iar statisticile arata reduceri de maximum 15% in ultimele 12 luni

Preturile pe piata imobiliara nu mai scad, asa cum toata lumea se asteapta, iar statisticile arata reduceri de maximum 15% în ultimele 12 luni, conform ultimului raport de monitorizare imobiliara realizat de AnunturiParticulari.ro pentru luna octombrie, în Bucuresti. Potrivit acestui studiu, în octombrie, o garsoniera a fost cotata la pretul de 39.263 euro, cu 2% mai mic decât în luna precedenta. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, se observa o scadere a pretului mediu solicitat de proprietari de 15%. Pretul mediu al apartamentelor de doua camere a fost cotat la valoarea de 60.000 de euro, cu 2% sub pretul din luna septembrie. Raportat la septembrie 2009, pretul este mai mic cu 12%.

Jeffrey Franks: Boardul FMI ar putea sa aprobe eliberarea urmatoarei transe in ianuarie 2011

Consiliul de conducere al Fondului Monetar International ar putea aproba eliberarea urmatoarei transe din împrumut, în valoare de 900 milioane euro, la mijlocul lunii ianuarie 2011, a declarat luni, Jeffrey Franks, seful miniunii FMI în România. Cea de-a sasea misiune a Fondului Monetar International de evaluare a performantelor economice ale României în conformitate cu prevederile Acordului Stand-By si ale Scrisorii Suplimentare de Intentie a sosit la Bucuresti pe 20 octombrie. România a încasat, pâna în prezent, 11,27 miliarde de euro de la FMI, din cadrul unui împrumut total de 13,15 miliarde de euro, la care se adauga cele 3,5 miliarde de euro primite de la CE, dintr-un împrumut de 5 miliarde de euro, precum si 300 de milioane de euro de la Banca Mondiala.

Nissan Motor a prezentat un nou concept de vehicul electric cu 2 locuri

Nissan Motor Co a prezentat luni un vehicul electric cu 2 locuri, asemanator cu un automobil mic pentru karting, care nu este înca gata pentru vânzare, dar arata ambitiile producatorului auto nipon de a deveni lider în domeniul vehiculelor electrice cu emisii zero. Nissan Motor Co. intentioneaza sa produca 250.000 de vehicule electrice pe an, începând cu modelul Leaf, care va fi livrat în Japonia si Statele Unite în decembrie, iar în Europa în 2011. Partenerul sau de alianta, Renault SA, intentioneaza sa produca înca 250.000 de vehicule electrice pe an. Împreuna, cele doua companii vor produce 500.000 de baterii pentru vehicule electrice, a anuntat Nissan. Noul model al Nissan va avea o autonomie de 100 km, viteza maxima este de 75 km/h.

Rezervele internationale au scazut cu circa 0,7 la suta, in octombrie

Rezervele internationale ale României (valute plus aur) se situau, la finele lui octombrie, la 35,532 miliarde euro, în scadere cu 249 milioane euro (0,7%) fata de nivelul de 35,781 miliarde euro înregistrat la 30 septembrie 2010, informeaza Banca Nationala a României. Rezervele valutare la Banca Nationala a României se ridicau la nivelul de 32,309 miliarde euro, fata de 32,579 miliarde euro la 30 septembrie 2010.

Nicolas Sarkozy o felicita pe Dilma Rousseff si o asigura de sprijinul sau

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a adresat duminica 'foarte calduroase felicitari' câstigatoarei alegerilor prezidentiale de duminica din Brazilia, Dilma Rousseff, într-un mesaj dat publicitatii de presedintia franceza imediat dupa anuntarea rezultatelor scrutinului. Alegerea dnei Rousseff 'este o marturie a recunostintei poporului brazilian fata de considerabila munca pe care a depus-o împreuna cu presedintele Lula pentru a face din Brazilia o tara moderna si mai dreapta', declara Nicolas Sarkozy. Seful statului francez asigura ca 'Franta si Brazilia împartasesc aceleasi valori si o viziune comuna despre lume'. Cele doua tari sunt 'convinse ca este urgent sa se lupte împotriva schimbarilor climatice' si 'cred într-un multilateralism reînnoit pentru organizarea lumii multipolare tinându-se cont de realitatile secolului XXI'.

Ambasadorul Rusiei la Tokio convocat la MAE nipon

Ministrul japonez de externe, Seiji Maehara, l-a convocat luni pe ambasadorul Rusiei la Tokio pentru a protesta împotriva vizitei presedintelui rus Dmitri Medvedev în insulele Kurile, administrate de Moscova, dar revendicate de Japonia, relateaza mass-media nipone. Vizita presedintelui Medvedev este prima a unui sef de stat rus din 1945 pe aceste insule situate între peninsula Kamceatka, la nord, si marea insula japoneza Hokkaido, la sud. Premierul nipon Naoto Kan a calificat vizita presedintelui rus drept 'foarte regretabila', având în vederea 'pozitia Japoniei potrivit careia cele patru insule din Teritoriile de Nord fac parte din teritoriul japonez'.

Cererea de gaze naturale este estimata la 16,68 milioane MWh, in noiembrie

Cererea totala de gaze naturale în luna noiembrie este estimata la 16,679 milioane MWh, conform raportului de fundamentare întocmit de Transgaz si transmis Autoritatii Nationale de Reglementare în domeniul Energiei. Aceasta cantitate de gaze ar trebui sa fie asigurata din productia interna în proportie de 76,10 la suta si din import - 23,90 la suta. Cererea de pe piata captiva este estimata la 6,358 milioane MWh, din care 2,989 MWh pentru consumatorii casnici.

BRD GSG a inregistrat, in primele 9 luni, un profit net de 113 milioane euro

BRD-Groupe Societe Generale a încheiat primele noua luni ale acestui an cu un profit net de 474 milioane lei, (113 milioane euro), cu 28% mai mic fata de nivelul înregistrat la 30 septembrie 2009. Venitul net bancar a ajuns la 2,652 miliarde lei (634 milioane euro), cu 5% mai mare decât la 30 septembrie 2009. Rezultatul brut din exploatare a înregistrat si el o crestere de 11% fata de perioada similara a anului trecut, ajungând la 1,626 miliarde lei (389 milioane euro), reflectând o activitate dinamica la nivel operational. Volumul total al creditelor acordate clientelei s-a cifrat la 34,05 miliarde lei, cu 3% mai mare fata de 30 septembrie 2009, o evolutie pozitiva în contextul actualului mediu economic. La nivelul clientelei de persoane fizice, volumul creditelor a ajuns la 16,4 miliarde lei, în crestere cu 4%. Valoarea creditelor acordate clientelei de persoane juridice a crescut si ea cu 3%, pâna la 17,65 miliarde lei.

Consumul final energetic a scazut cu 10,5 la suta in 2009

Consumul final energetic a înregistrat, în 2009, o scadere cu 10,5% fata de anul precedent, cifrându-se la 22,387 milioane tone echivalent petrol, conform datelor centralizate de Institutul National de Statistica. Aceasta scadere s-a datorat, în principal, diminuarii cu 27,5% a consumurilor înregistrate în industrie (inclusiv constructii), care s-au situat la 6,612 milioane tep, fata de 9,115 milioane tep în 2008. Consumul intern brut pe locuitor, în anul 2009, a fost de 1.599 kg echivalent petrol, cu 13,3% mai mic decât cel înregistrat în anul 2008.

Invatatoarea Cristiana Anghel renunta la greva foamei

Învatatoarea Cristiana Anghel va fi realimentata începând de luni, când se împlinesc 70 de zile de când a renuntat la hrana în semn de protest fata de neaplicarea Legii de majorare a salariilor cadrelor didactice adoptate în 2008. Protestatara a declarat ca, în urma vizitei Prea Sfintitului Ioan Selejan, Arhiepiscopul Episcopiei Covasnei si Harghitei, a fost convinsa sa renunte la protest. Printre lacrimi aceasta a mentionat ca se simte eliberata si ca se bucura de vizita Prea Sfintitului Ioan pentru ca altfel crede ca nu ar fi renuntat la greva foamei si nimeni altcineva nu ar fi reusit sa o convinga sa faca acest lucru. Ea a aratat ca va reîncepe realimentarea artificiala începând de luni atunci când medicul care o îngrijeste va reveni la spital.

Magistratii isi aleg luni viitorii membri ai CSM

Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor se întrunesc, luni, pentru desemnarea viitorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea magistratilor, finalizarea alegerilor fiind programata pâna la 15 decembrie, când expira termenul-limita pentru înaintarea rezultatelor catre Biroul Permanent al Senatului în vederea validarii membrilor nou alesi. Plenul CSM a validat pe 21 octombrie candidaturile a 23 de judecatori si 14 procurori care participa în turul final al alegerilor pentru viitorul CSM. Mandatul membrilor actualului CSM expira pe 11 ianuarie 2011, data pâna la care Senatul îi va valida pe noii membri ai Consiliului. Viitorii membri ai CSM vor avea activitate permanenta obligatorie, conform modificarilor legislative din 2005.

Bogdan Aurescu participa la Londra, la consultari bilaterale

Secretarul de stat pentru afaceri europene, Bogdan Aurescu, participa, luni, la Londra, la o serie de consultari bilaterale, elementul central al dialogului fiind relatiile strategice româno-britanice. Programul vizitei include consultari cu ministrul de stat pentru Europa, David Lidington, cu Sir John Cunliffe, seful Secretariatului pentru Europa din cadrul Cancelariei Primului Ministru, precum si o întrevedere cu Greg Hands, viitorul sef al Grupului parlamentar de prietenie Marea Britanie - România. Conform acestuia, în cadrul discutiilor vor fi abordate teme legate de aprofundarea colaborarii bilaterale în plan politic si economic, precum si subiecte de actualitate aflate pe agenda europeana -procesul de extindere a Uniunii Europene, masuri menite sa asigure buna functionare a pietei interne, securitatea energetica, Parteneriatul Estic, promovarea obiectivelor de dezvoltare regionala.

Presedintele rus Dmitri Medvedev a sosit in insulele Kurile

Presedintele rus Dmitri Medvedev a sosit luni în insulele Kurile, o premiera pentru un sef al statului rus dupa 1945 în acest teritoriu obiect al unei dispute cu Tokio dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, provocând imediat reactii de indignare din partea Japoniei. Primul ministru japonez Naoto Kan a considerat "foarte regretabila" aceasta vizita. "Pozitia Japoniei este ca cele patru insule ale Teritoriilor de Nord fac parte din teritoriul japonez, vizita presedintelui este foarte regretabila", a declarat Kan în parlament. Medvedev a sosit pe insula Kunashir, unda dintre cele patru insule denumite în Rusia Kurile de Sud si Teritorii de Nord în Japonia.