monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

“U” Mobitelco BT a cîştigat la Piteşti

Baschetbaliştii clujeni au debutat cu o victorie în 2011. Elevii lui Marcel Țenter au învins în deplasare formaţia BC Argeş Piteşti. Vicecampionii s-au impus cu 92-85, după un meci spectaculos, care a avut nevoie de prelungiri pentru a se stabili cîştigătoarea. Clujenii au bifat la Piteşti o victorie importantă, care a picat foarte bine, tocmai înaintea derbiului cu Atlassib Sibiu. Elevii lui Marcel Ţenter au început în forţă meciul şi au cîştigat primul sfert cu 21-14. Piteştenii au revenit în joc, reuşind să cîştige sfertul doi cu 16-12. Vicecampionii s-au impus în sfertul trei, dar din nou, au avut o cădere pe final, permiţîndu-le gazdelor să egaleze şi să trimită meciul în prelungiri. Vicecampionii au reuşit însă să se mobilizeze şi au cîştigat repriza de prelungire cu 17-10, adjudecîndu-şi astfel victoria în primul meci oficial din 2011.

Prima Casă va continua şi în 2011

Programul Prima Casă va continua şi în acest an, în limita unui plafon de garanţii iniţial de 200 milioane euro. Primul-ministru Emil Boc a precizat că, în cadrul şedinţei de miercuri a Executivului, va fi adoptată Hotărîrea de Guvern care va permite continuarea programului „Prima Casă” pentru anul în curs, pînă la un plafon de 200 milioane euro. Premierul Emil Boc a anunţat la Radio România Actualităţi că este posibil ca fondul de garanţii guvernamentale pentru acest program să crească la peste 200 de milioane de euro, dacă vor exista resurse bugetare în acest sens şi a precizat că prelungirea programului a fost discutată la sfîrşitul săptămînii trecute cu ministrul de Finanţe.

Statuia lui Matei Corvin, inaugurată în 23 februarie

Statuia lui Matei Corvin va fi inaugurată oficial, după încheierea lucrărilor de restaurare, în data de 23 februarie, chiar de ziua regelui. “Această dată a fost stabilită deoarece a convenit şi părţii maghiare. Noi am avut o întîlnire la Primărie cu partea ungară, reprezentată de consulul Ungariei la Cluj, care ne-a explicat că vecinii noştri sînt acum ocupaţi cu tot felul de activităţi legate de faptul că ei deţin preşedinţia Uniunii Europene”, a declarat viceprimarul Laszlo Attila.

CAS reia de azi programul normal cu publicul

Programul de relaţii cu publicul la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj revine astăzi la normal, sistemul informatic unic integrat (SIUI) fiind reparat la sfîrşitul săptămînii după ce miercuri s-a blocat în toată ţara. Potrivit informaţiilor reprezentanţilor CNAS, activitatea informatizată s-a blocat din cauza unui comportament necunoscut al sistemelor de management al bazelor de date.

Clujeanul Rareş Niculescu, în topul celor mai activi europarlamentari

Potrivit unui studiu realizat de siteul mepranking.eu, europarlamentarul clujean Rareş Niculescu se situează pe locul 63 între cei 736 de membri ai Parlamentului European în ceea ce priveşte activitatea depusă în forul legislativ european. Rareş Niculescu – membru al PDL, partid afiliat grupului Partidului Popular European în Parlamentul de la Bruxelles, a avut, în total, potrivit studiului 165 de “activităţi”.

Nou proiect pentru cauciucurile de iarnă

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a lansat în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă care prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece şi estimează că statul va încasa TVA de 445 de milioane euro din vînzările de cauciucuri. Conform proiectului actual, conducătorii vehiculelor care nu sînt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 pînă la 20 de puncte amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.

Doi copii salvaţi de rinichii unui alt copil

La Cluj au avut loc, în premieră, două operaţii de transplant renal la copii. Doi copii, în vîrstă de 2, respectiv 5 ani, au primit o nouă şansă la viaţă după ce au fost supuşi unei operaţii de transplant renal, vineri, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal (IUTR) Cluj. Cei doi copii au primit cîte un rinichi de la un alt copil, de 4 ani, aflat în moarte cerebrală în urma unui accident rutier. Operaţiile au fost o premieră în România datorită vîrstei mici a pacienţilor care au primit rinichii.

Marine Le Pen, în fruntea extremei drepte din Franţa

Marine Le Pen a fost aleasă oficial ieri în fruntea Frontului Naţional, partidul de extremă dreapta din Franţa, succedîndu-i tatălui său, Jean-Marie Le Pen, şi devenind astfel candidatul de facto al formaţiunii pentru alegerile prezidenţiale din 2012, informează AFP. Marine Le Pen a cîştigat consultările interne din partid cu 67,65% din voturi contra celor 32,35% acordate rivalului său Bruno Gollnisch, consultări organizate în cadrul congresului desfăşurat la Tours, în centrul Franţei.

Monica Ridzi va fi internată în Austria

Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob-Ridzi va fi internată astăzi într-o clinică austriacă, urmînd ca mîine să fie supusă unei biopsii osteo-medulare, intervenţie efectuată sub anestezie generală. “Nu mă aşteptam la acest verdict, recunosc. După zecile de analize făcute, după tratamentele riguroase din ultimele luni, am sperat că sînt pe drumul unei însănătoşiri în evoluţie. Rezultatele sînt, însă, contradictorii, diagnosticul este incert. Prognoza... imposibil de estimat”, arată Monica Iacob Ridzi pe blogul său.

Wikileaks şi reţelele sociale înlătură dictatorul din Tunisia

După mai mult de jumătate de veac de dictatură şi trei săptămîni de manifestaţii Tunisia păşeşte spre democraţie. După 23 de ani de dictatură, preşedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali a fost forţat să renunţe la funcţie şi să fugă în Arabia Saudită. Puterea a fost preluată de unul din apropiaţii săi, preşedintele Parlamentului, Foued Mebezza.

Acord de mediu pentru proiectul modernizării tramei stradale

Primăria municipiului Cluj-Napoca a publicat un anunţ privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială”. Acest proiect vine în completarea celor două proiecte privind reabilitarea liniei de tramvai şi îşi propune reabilitarea şi modernizarea tramei stradale de acces la zona industrială, în vederea fluidizării traficului rutier şi creşterea mobilităţii populaţiei, cu impact asupra dezvoltării durabile a municipiului Cluj-Napoca. Majoritatea străzilor ce urmează să fie reabilitate sînt cele care se află pe traseul liniei de tramvai.

Ronald Reagan suferea de Alzheimer şi cînd era preşedinte

Fostul preşedinte american Ronald Reagan, care a fost diagnosticat cu maladia Alzheimer după cinci ani de la părăsirea Casei Albe, arăta semne ale bolii încă de pe vremea cînd se afla la cîrma ţării, a afirmat unul dintre cei patru fii ai săi într-un nou volum de memorii ce-i este dedicat. Potrivit AP şi Reuters, în lucrarea “Tatăl meu la vîrsta de 100 de ani”, Ron Reagan a scris că a avut primele suspiciuni în acest sens după primii trei ani ai primului mandat al tatălui său. Afirmaţiile fiului lui Reagan sînt cu atît mai şocante cu cît fostul preşedinte american este cel care încheiat acordul istoric de eliminare a rachetelor cu rază medie de acţiune din Europa.

Reducerile au invadat chiar şi „mall-ul săracilor”

Marile centre comerciale din Cluj-Napoca, şi nu numai, au dat undă verde reducerilor. Clujenii s-au înghesuit în această perioadă la shopping pentru a-şi cumpăra produsele pe care în mod normal nu şi le-ar permite. Reducerile substanţiale la colecţiile toamnă-iarnă 2010 nu s-au regăsit doar în mall-uri clujene, ci şi în piaţa de vechituri. Mulţi dintre cei care au profitat de super- reducerile la haine spun că nu au făcut exces de shopping înainte de sărbători, din simplul motiv că nu şi-au permis să fie „mînă largă” şi să rămînă lefteri de Crăciun sau Revelion. Dar, acum, că toate au trecut cu bine, ofertele promoţionale au devenit mult mai tentante.

60% din banii din asigurări de sănătate, insuficienţi pentru Cluj

Noul sistem de finanţare a serviciilor medicale, prin care 60% din banii colectaţi pentru fondul de asigurări de sănătate vor rămîne în judeţ, nu este deloc în avantajul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj şi al pacienţilor, consideră conducerea CAS Cluj. Este un sistem dezavantajos din cauză că 50% din bolnavii internaţi în Cluj sînt din afara judeţului.

Click

Ieri la prînz a avut loc în Parcul Rozelor ediţia prolog a campionatului de ciclism „Clujul Pedalează”. Concursul, ce va fi organizat în perioada martie-noiembrie, doreşte să combine distracţia pe bicicletă cu spiritul de competiţie, promovînd mişcarea în natură şi ciclismul ca sport de masă.

Modernizarea Cheilor Turzii, prioritate pentru Judeţ

Consiliul Judeţean Cluj are în vedere investiţii care vor duce la modernizarea accesului în Cheile Turzii, important obiectiv turistic aflat în custodia forului judeţean. Se vor demara lucrări de reabilitări şi amenajări a accesului şi parcării din zona Cheilor, întreţinere a pasarelelor, servicii de salubrizare, dotarea punctelor de informare, marcarea limitelor rezervaţiei, a precizat şeful administraţiei judeţene, Alin Tişe. O parte din finanţare va fi asigurată şi prin Programul Operaţional Sectorial - Mediu pentru segmentul biodiversitate. De asemenea punctul Salvamont va beneficia de fonduri pentru reabilitare, deoarece aici nu a mai investit nimeni în ultimii 12 ani! Suma necesară lucrărilor de debut a fost asigurată de Consiliul Judeţean şi s-a ridicat la 27.000 lei. D. D.

Statul ia cîte un cent pe fiecare litru de benzină

Taxa se plăteşte în continuare, deşi datoria Companiei Române de Petrol a fost acoperită Datoria de 507,3 milioane de dolari a fostei Companii Române de Petrol (CRP) a fost acoperită integral în luna octombrie a anului trecut, dar statul a continuat să încaseze taxa de un cent (3,2 bani) pe litru, sumele suplimentare urmînd să fie utilizate pentru diminuarea datoriei publice. “Sumele încasate în Fondul special pentru produse petroliere după regularizarea datoriilor fostei Companii Române de Petrol se utilizează pentru diminuarea datoriei publice interne”, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerele Economiei şi Finanţelor Publice.

Campanie agresivă pentru şefia UDMR

Eckstein: “Kelemen este favorizat în campanie”. Kelemen: “Demagogie ieftină” Politicianul clujean Peter Eckstein-Kovacs (foto) – candidat la preşedinţia UDMR - a declarat, sîmbătă, la Sfîntu Gheorghe, că ministrul Kelemen Hunor – contracandidatul său la conducerea Uniunii - , este “privilegiat” în campania electorală internă. Eckstein a arătat sîmbătă că niciunul dintre candidaţii pentru preşedinţia Uniunii nu ar trebui favorizat: “Am propus un cod etic, care conţine principii, respectiv să nu fim preocupaţi de situaţia familială a unuia sau a altuia, lucruri de acest fel. Să nu promitem favoruri, să nu intimidăm. (...) Este şi un capitol care vorbeşte despre egalitatea de şanse. E normal, dacă vorbim de egalitate de şanse, să nu folosim aparatul UDMR în campanie sau, dacă îl folosim, să îl folosim toţi, pe bază de egalitate”, a spus Eckstein.

Liga Aleşilor PSD şi-a ales şefii

PSD Cluj a organizat vineri Conferinţa anuală a Ligii Aleşilor Locali (LAL). În prezenţa membrilor Biroului Executiv Judeţean, a parlamentarilor PSD şi a celor 138 de delegaţi, Conferinţa prezidată de preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a ales noua conducere a Ligii Aleşilor Locali. În funcţia de preşedinte a fost ales primarul comunei Aiton, Nicolae Făgădar. Vicepreşedinţi au fost aleşi Mocean Marcel - primar al comunei Cămăraşu, Boldor Silviu - primar Căşeiu, Sfârlea Dumitru - primar Gilău, Lungu Aron - primar Panticeu. Secretar general executiv a fost ales viceprimarul comunei Apahida, Fatic Grigore. Conferinţa Ligii Aleşilor Locali ai PSD Cluj a avut loc vineri, la hotelul Royal din cartierul Gheorgheni.

“Voiculescu a încercat să mă cumpere”

“În 2004, cu puţin timp înainte de alegeri, Dan Voiculescu m-a ameninţat public cu tribunalul. De ce? Afirmasem într-o conferinţă că versatilitatea PUR e, în caracterizarea partidului, mai semnificativă decât acuzaţia de a fi partid de securişti”, a declarat europarlamentrul PDL Cristian Preda într-un interviu pentru Contributors.ro. Preda îl acuză pe Voiculescu că a încercar să îl cumpere: “Văzînd că nu mă intimidează ameninţîndu-mă cu Tribunalul, domnul Voiculescu a ales o altă cale: a încercat să mă cumpere. Voia să lucrez pentru el, la negru! Da, da! Asta e practica unor oameni de vază din politica românească şi a unor distinşi analişti. Am refuzat categoric. Domnul Voiculescu nu a acţionat direct, ci printr-un mijlocitor. Nu îi voi pomeni numele, pentru că e o persoană care a făcut prea mult bine spaţiului public din România ca să nu fie iertat pentru o asemenea minoră greşeală”.

Alexandra Cadantu s-a calificat in finala la Plantation

 Jucatoarea de tenis Alexandra Cadantu, cap de serie numarul 7, s-a calificat în finala turneului challenger de la Plantation (SUA), dotat cu premii în valoare totala de 25.000 de dolari. Cadantu a învins-o, în semifinale, cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1, pe slovaca Lenka Wienerova. În finala, Cadantu va juca în compania canadience Sharon Fichman, cap de serie numarul 8.

?Se misca ceva? in privinta lui Mutu

 Presa italiana mentioneaza, simbata, ca, în ciuda faptului ca oficialii gruparii Fiorentina au anuntat ca nu vor accepta un transfer al atacantului roman Adrian Mutu la o echipa din Italia, exista informatii potrivit carora acesta ar putea fi inclus într-un schimb de jucatori cu gruparea Genoa. “Nu numai AC Milan este pe urmele lui Criscito. Genoa are un vis interzis pe numele lui Adrian Mutu si pentru a-l avea la dispozitie pe roman este dispusa sa faca mari sacrificii. Este vorba despre un maxischimb, care, potrivit unor surse de la Florenta, i-ar aduce pe Mutu, Felipe si D’Agostino la gruparea Genoa, în timp ce Criscito si Sculli ar trece la Fiorentina”, a scris, simbata, cotidianul Gazzetta dello Sport. Si site-ul viola news.com mentioneaza ca “se misca ceva” în ceea ce-l priveste pe Adrian Mutu, sursa citata sustinind ca jucatorul este dorit de gruparea araba Al Saad, care a fost pregatita de Cosmin Olaroiu. “Potrivit ultimelor informatii, desi Della Valle a anuntat oficial ca Mutu este exclus din echipa si a fost scos de pe lista de transferuri, este posibil sa apara o modificare în politica societatii viola în ceea ce-l priveste pe Mutu, în cazul unei oferte substantiale de la arabii de la Al Saad. De asemenea, nu este de exclus ca atacantul sa fie implicat în unele negocieri pe care Fiorentina le are cu Genoa pentru aducerea lui Arno Domenico Criscito”, scrie violanews.com.La 5 ianuarie, site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anuntat, într-un comunicat, ca atacantul roman Adrian Mutu a parasit antrenamentul fara sa ofere vreo explicatie si ca, urmare a comportamentului sau din ultima perioada, gruparea va deschide actiuni în plan sportiv si civil. Fostul impresar Ioan Becali a declarat ulterior, într-o emisiune televizata, ca Mutu a parasit antrenamentul Fiorentinei dupa ce a aflat ca gruparea viola nu îi permite sa se transfere la o alta echipa din Italia liber de contract. Apoi, Mutu a fost exclus din lotul Fiorentinei, fiind scos si de pe lista de transferuri.

Andrei Cristea a plecat in Germania

 Atacantul echipei Dinamo Bucuresti Andrei Cristea a plecat, duminica, în Germania pentru a semna un contract cu formatia de liga secunda Karlsruher SC. “Este o noua provocare pentru mine. În vara mi-am dorit foarte mult sa plec, dar acum nu ma gindeam ca o sa ma transfer. Consideram ca e momentul sa mai ramin un pic la Dinamo, pentru ca era un moment greu. Îmi pare rau totusi ca plec în acest moment, dar le urez bafta multa colegilor. Înca nu am semnat contractul, îmi doresc sa iasa cit mai bine vizita medicala”, a declarat Cristea înaintea plecarii spre Germania.

Unirea Alba Iulia si CS Zlatna reiau azi antrenamentele!

 Divizionara secunda FC Unirea, ocupanta locului 14 din seria II, va da în aceasta dimineata (ora 11.00) startul pregatirilor pentru retur într-o formula cu efectiv redus, la stadionul “Cetate” fiind asteptati în jur de 20 de jucatori. Atacantul Sergiu Bus a anuntat conducerea înca de ieri ca nu se va mai prezenta la Alba Iulia, urmind a reveni la CFR Cluj, echipa de unde a venit în vara sub forma de împrumut. La reunire vor fi prezenti aparatorii Potopea si Bucurica, absenti în tur din cauza unor accidentari, dar si alti fotbalisti ce vor fi testati în perioada urmatoare de Himcinschi. Tot astazi, de la ora 15.00, va suna goarna si pentru singura divizionara terta din judet, CS Zlatna. Noul antrenor al <<aurarilor>>, Ioan Ilie, va avea misiunea de a mentine echipa în esalonul tert în ciuda problemelor financiare si de lot cu care se confrunta zlatnenii, aflati totusi pe locul 9 în clasamentul seriei a VI-a.

Rezultatele de simbata, la CM de handbal din Suedia

 Rezultate înregistrate în meciurile disputate, simbata, în etapa a II-a a grupelor B si D, la Campionatul Mondial de handbal masculin din Suedia: Grupa B: Ungaria-Norvegia 26-23, Japonia-Austria 33-30 si Brazilia-Islanda 26-34; Grupa D: Chile-Coreea de Sud 22-37, Slovacia-Suedia 22-38 si Argentina-Polonia 23-24. Romania a debutat vineri, în grupa C, cu o înfringere, în fata vicecampioanei mondiale Croatia, scor 21-27, iar aseara de la ora 21.15 a jucat a doua partida cu Danemarca. Tot ieri, în grupele A si C, s-au mai jucat meciurile: Grupa A: Bahrain-Germania, Tunisia-Spania si Egipt-Franta; Grupa C: Australia-Serbia, Algeria-Croatia si Romania-Danemarca. Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se califica mai departe, acesta fiind si obiectivul nationalei Romaniei la CM din Suedia. Meciurile din grupele principale vor începe în 22 ianuarie. La editia din 2009, tricolorii s-au clasat pe locul 15 dupa 14 ani de absenta de la un turneu final de CM.

Alba a zdrobit Brasovul!

Baschetbalistele de la CSU LPS Alba Iulia au cistigat categoric primul meci oficial din acest an, scor 81-42 (22-8,21-6,21-19,17-9), cu BC Olimpia Galactica Brasov în seria a doua a Diviziei A. Echipa albaiuliana s-a impus fara emotii în meciul de pe teren propriu la o diferenta de 39 de puncte. Punctele gazdelor au fost realizate de Voinea 18, Dinca 17, Uiuiu 14, Tamargeanu 13, Pop 11, Voica 5, Precup 2 si Gradinaru 1. “Nu ne asteptam la un asa succes categoric si sint bucuros pentru acest rezultat, dar mai ales pentru ca s-a jucat bine. În continuare, ne asteapta meciuri foarte grele si fiecare partida o vom trata cu maxima seriozitate. Speram sa cistigam toate jocurile ce le mai avem de disputat. Ne propunem sa terminam pe locul 9”, a declarat George Lancranjan,   antrenor principal la CSU LPS Alba Iulia.Pentru studentele din Cetatea Marii Uniri vor urma doua jocuri externe: la Poli Iasi (22 ianuarie) si la Bucuresti cu Sportul Studentesc (12 februarie). În etapa I , seria a II-a, s-a mai disputat partida U Cluj - Poli Iasi 77 - 64.

CFR i-a rupt plasa!

 In toamna, patronul Paszkany a cerut staffului din conducerea CFR-ului aducerea unui portar roman tinar care in maxim un an sa devina titular la nationala. Mihai Minca (26 ani) a devenit de atunci tinta numarului unu a “visiniilor”, vineri clujenii oficializind mutarea lui in Gruia inca din aceasta iarna. “E cea mai fericita zi din cariera mea”, s-a bucurat Minca la aflarea vestii ca va fi in lotul CFR-ului care a plecat in primul stagiu de pregatire in Antalya la opt ani si patru luni de la cea mai neagra zi din cariera lui de goalkeeper. “Era portar la Zlatna, iar la un meci de «B», CFR-ul, cu Ciorceri pe banca, i-a dat 10 goluri. E mare lucru ca a trecut peste acel moment!”, rememoreaza Marcel Rusu, cel ce i-a ghidat pasii lui Minca de la 14 ani pina cind a semnat cu Rapidul in 2005. Cum a ajuns Mihai in Giulesti? Tot albaiulianul Rusu dezvaluie secretul. “In etapa a 25-a, debutez la Alba Iulia ca «principal», in Giulesti. Il arunc pe Minca in poarta si scoatem 2-2, iar Rapidul se duce la trei puncte de Steaua. Ulterior, Lucescu jr si domnul Gheorghe au recunoscut: «Acolo am pierdut titlul, la penalty-ul lui Minca»”, completeaza Rusu, care e convins ca portarul se va impune la CFR. “Are valoare si caracter. 80 la suta depinde numai de el sa ajunga sus de tot. Ii va mai trebui un pic de noroc, ca asa e in viata”, e sigur Rusu, acum ex-uniristul fiind antrenor cu portarii la Ariesul Turda.Marcel Rusu, antrenorul care l-a format pe MincA“La Zlatna, in «B», muncea ca nebunul, desi nu avea mai mult de 100 de dolari salariu” 65 de meciuri in Liga I are Minca: Rapid (9), Gloria Buzau (37), Brasov (19) Aurel Sunda, cel care l-a promovat        la Alba pe MincA“Minca are potentialul sa ajunga repede la acelasi nivel cu Tatarusanu si Pantilimon” Portarul Mihai Minca a fost umilit in urma cu 8 ani de catre CFR!Minca, baiat de casa din 2007Mihai e casatorit din 2007 cu Catrinel, dar abia in vara trecuta la finele lunii mai a oficializat religios relatia la Alba Iulia. Nas de cununie i-a fost Dani Coman, cel care i-a fost si coechipier in perioada de la Rapid. Mihai si Catrinel au o fetita, Milena Katarina, care in octombrie anul trecut a implinit doi anisori.

Concurs ?Profesorul anului?

 Potrivit noii Legi a Educatiei, ministerul va finanta anual, în cadrul programelor nationale aprobate prin hotarire de Guvern, competitii între scoli care se bazeaza pe evaluarea dupa doua criterii: incluziune si performanta. Acelasi program stabileste si competitii între cadrele didactice. Scolile vor fi evaluate si clasificate apoi pe 5 niveluri: „Excelent”, „Foarte bun”, „Bun”, „Satisfacator” si „Nesatisfacator”. Vor fi premiate atit unitatile care vor obtine calificativul „Excelent” în incluziune, cit si cele cu aceleasi rezultate la performanta, fie ele de stat sau particulare. Scolile care vor obtine calificativul „Satisfacator” sau „Nesatisfacator” nu vor fi penalizate, dar vor fi supuse monitorizarii în vederea cresterii performantelor. De asemenea, în baza unei metodologii elaborate de MECTS, scolile vor desemna „Profesorul anului”, la nivel judetean si national pentru fiecare disciplina din planul de învatamint. Cei mai buni dascali vor fi recompensati financiar.

Cuprumin merge pe profit

 La mai putin de un an de la repornirea Uzinei de Preparare Dealul Piciorului, care apartine societatii Cuprumin Abrud, firma a înregistrat un profit de 17 miliarde lei vechi. De curind, la Valea Sesei a fost montata în aval de iazul de decantare si o statie pilot pentru recuperarea metalelor din apele acide. Dupa toate testele si analizele se va trece la proiectarea si achizitionarea unei instalatii moderne în acest sens. În prezent, la Rosia Poieni lucreaza 460 muncitori, numarul acestora urmind însa sa fie redus. Cuprumin nu mai este subventionata de stat, iar de circa 2 luni a fost semnat un memorandum, societatea urmind a fi scoasa la privatizare în cursul anului 2011. Procesul de evaluare a activelor firmei a fost deja demarat.

Chiulangiii vor primi bani mai putini

 Scolile vor transmite semestrial situatia absentelor, conform propunerii Ministerului Muncii. Alocatia complementara si cea de sustinere pentru familia monoparentala vor deveni una singura. Se micsoreaza plafonul de acordare a acestui drept.  Parintii cu venituri lunare mici sau familiile monoparentale vor fi obligate sa-si trimita copiii zilnic la scoala, daca vor sa mai beneficieze de alocatia suplimentara acordata de stat pe linga alocatia pentru copii. Asa prevad normele de aplicare Legii 277/ 2010 privind alocatia pentru sustinerea familiei puse în dezbatere de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale.Conform Legii 277, daca scolile raporteaza semestrial ca elevul are peste 20 de absente nemotivate, atunci plata alocatiei se suspenda pina la urmatoarea raportare. De asemenea, daca elevul are maxim 10 absente, atunci alocatia va fi diminuata cu 20 la suta, iar daca are maxim 20 de absente, dreptul banesc e redus la jumatate. La sfirsitul fiecarui semestru, inspectoratele scolare trebuie sa trimita la agentiile judetene pentru prestatii sociale situatia cu absentele. Cele citeva mii de familii din Alba, vizate de propunerea ministerului, vor afla la începutul saptaminii viitoare ce documente trebuie sa depuna pentru a-si primi în continuare alocatiile dupa noile criterii. Prin noua lege, se modifica si plafonul de acordare a alocatiei de sustinere (care va înlocui si alocatia complementara). Astfel, daca pina acum plafonul era de maxim 470 de lei venit pe membru de familie, acesta va fi acum de 370 de lei. În schimb, vor beneficia de fonduri mai mari decit pina acum familiile cu mai mult de un copil. Pentru o familie al carei venit mediu lunar este mai mic de 200 de lei, alocatia va fi de 30 de lei, (pentru familiile cu un copil), 60 de lei (doi copii), 90 de lei (trei copii), respectiv, 120 de lei (patru sau multi copii).

Nici un candidat pentru conducerea Spitalului Judetean Alba

 Presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel, a anuntat, vineri la prinz, ca pina in acel moment nimeni nu si-a depus candidatura pentru a prelua conducerea Spitalului Judetean Alba. Termenul pina la care candidatii se pot inscrie expira astazi.“Nu am luat inca masuri foarte importante in legatura cu Spitalul Judetean Alba pentru ca am dorit intii sa avem un director dupa lege, adica prin concurs. Acum exista director interimar. Pina astazi, la aceasta ora, nu s-a inscris nimeni la concurs, poate luni”, a declarat Ion Dumitrel. El a oferit si o posibila explicatie in legatura cu aceasta situatie. “Inseamna ca unii ori cred ca va fi numit politic - si va garantez ca nu - altii care au dorit au inteles, si din comportamentul nostru de-a lungul timpului si fata de spital, ca ne trebuie un manager adevarat, care sa faca din Spitalul Judetean Alba ceea ce ne dorim toti locuitorii judetului Alba, ce isi doresc medicii, asistentele medicale si aparatul care are grija de noi atunci cind trebuie sa mergem la spital”, a afirmat presedintele CJ Alba. El a mentionat ca, daca nu se va prezenta nimeni la concurs, desi spera ca cineva sa se inscrie chiar si in ultima zi, acesta va fi reprogramat.            

Reevaluarea stirneste contradictii

 Dupa cum au precizat reprezentantii DGASPC Alba, verificarile s-au facut in perioada iunie - decembrie 2010, de catre inspectorii sociali din cadrul Compartimentului Teritorial de Inspectie Sociala Alba impreuna cu reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Alba, Directiei de Sanatate Publica Alba si Institutiei Prefectului Judetului Alba. Acestia au verificat respectarea dispozitiilor legale privind incadrarea in grad de handicap grav si accentuat a persoanelor adulte neinstitutionalizate si acordarea certificatelor aferente de catre Serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap si Secretariatul Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap pentru Adulti din cadrul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba. Peste 8.000 de dosare verificateIn procesul verbal incheiat in urma verificarilor se arata ca din numarul total de 13.526 persoane incadrate in toate tipurile de handicap grav si accentuat existente au fost verificate administrativ dosarele a 8.317 persoane, in cele mai multe cazuri fiind vorba despre persoane cu handicap fizic si vizual. De asemenea, au fost verificate in teren 326 persoane, din care 124 cu handicap fizic, 101 cu handicap vizual si alte 101 persoane cu alte tipuri de handicap.In procesul verbal se arata ca, in urma verificarilor in teren, echipa de inspectie a constatat ca in 11 cazuri exista “neconcordante intre starea de fapt evaluata pe teren si diagnosticul medical”, iar in 5 cazuri persoanele nu au fost identificate la domiciliu. Totodata se mai mentioneaza ca nu au fost depistate cazuri in care o persoana sa fie incadrata intr-un tip de handicap vizual si sa detina carnet de conducere. Argumente si contraargumenteEchipa de inspectie a propus pentru reevaluare un numar de 2.458 de persoane din care: in 2.442 cazuri documentatia si incadrarea in grad de handicap nu corespund HG 430/2008 respectiv criteriilor din Ordinul 762/1992/2007, in 11 cazuri pentru neconcordante intre starea de fapt evaluata pe teren si diagnosticul medical si in 5 cazuri, deoarece persoanele nu au fost identificate la domiciliu. Argumentele comisiei de inspectie sint: “certificatele cu termen de valabilitate permanent eliberate de Comisiile de expertiza medicala in anii 2000-2008 nu au mai fost reevaluate, avind in vedere modificarile aduse criteriilor medico-psihosociale emise pina la data inspectiei, pe baza carora se stabileste incadrarea in grad de handicap” si “nu exista concordanta intre actele medicale care au stat la baza eliberarii certificatului si starea de fapt a persoanei cu handicap”. Directorul DGASPC Alba, Sorin Chirila, si-a insusit procesul verbal de control, dar cu o serie de completari prezentate intr-o anexa. In esenta, el arata ca nu este de acord cu reevaluarea persoanelor cu handicap in cauza, prezentindu-si propriile argumente care sustin punctul sau de vedere. “In perioada anterioara anului 2007 au fost incadrate intr-un grad de handicap cu caracter definitiv/permanent un numar de 2.442 persoane si nu exista nici un indiciu ca aceste incadrari s-ar fi facut prin frauda sau cu incalcarea normelor de drept care reglementau activitatea de incadrare in grad de handicap in momentul realizarii acesteia. Pe cale de consecinta, nu se justifica recomandarea de reevaluare fundamentata pe neconcordanta dintre procedura legala anterioara si procedura legala actuala. Nici un act normativ actual nu precizeaza obligativitatea reevaluarii persoanelor incadrate cu caracter permanent intr-un grad de handicap conform legislatiei anterioare celei existente in momentul de fata, mai ales ca si legislatia actuala prevede posibilitatea incadrarii cu caracter nerevizuibil/permanent pentru anumite situatii”, a aratat Sorin Chirila. Acesta continua. “Un diagnostic se compara cu un alt diagnostic si nu cu o stare de fapt. Diagnosticarea medicala este un proces prin care o persoana calificata medical se pronunta in scris si nu verbal, printr-un document proform cu privire la starea de sanatate a unei persoane, cel putin in baza analizei unor simptome si a unui examen obiectiv. La cele 11 cazuri pentru care se face recomandarea de reevaluare, deoarece exista <<neconcordante intre starea de fapt evaluata pe teren si diagnosticul medical>> nu este nici un referat de stare medicala semnat de un medic. In Procesul Verbal se face precizarea ca 5 persoane nu au fost gasite la domiciliu. Persoana incadrata intr-un grad de handicap nu este obligata sa stea tot timpul la domiciliu, cu atit mai mult cu cit nu s-au luat masurile necesare gasirii la domiciliu a persoanei cautate, astfel incit sa existe suspiciunea de elemente de rea credinta a persoanei in a se supune unei evaluari de teren”, a precizat directorul DGASPC Alba.In aceste conditii, Sorin Chirila considera ca, din punct de vedere legal, nu sint intrunite conditiile pentru declansarea, de catre reprezentantii DGASPC Alba, a procedurii de reevaluare pentru nici una dintre categoriile de beneficiari a unui certificat de incadrare in grad de handicap la care se face referire in procesul verbal de control.

Horoscop familiei

 Mamica sagetator In familieAti avut o tinerete agitata, mereu in miscare, nu ati avut timp sa va construiti un camin.Din contra, o data aceasta etapa terminata, ati estimat ca ati ajuns suficient de “coapta” pentru a inceta sa alergati in voia vintului, veti deveni o mama extraordinara si o sotie atenta. Faptul de a fi trait aventuri mai mult sau mai putin pasionale fac din dumneavoastra o mina de invataturi si cunostinte pe care nu veti ezita sa le comunicati copiilor dumneavoastra, precum si greselile pe care le-ati facut pentru ca sa nu le repete si ei la rindul lor. Aveti simtul onoarei, grandorii, calitati pe care le veti insufla de foarte devreme si copiilor dumneavoastra.Daca vreodata scumpii dumneavoastra copii vor avea vreo problema, veti fi prima care le va alerga in ajutor. Cu un caracter mai curind extrovertit, dovediti determinare, caldura in educarea copiilor dumneavoastra.Relatia cu fiica dumneavoastraDaca fiica dumneavoastra va seamana, ea va dori desigur sa devina independenta, dar se va pune problema: veti accepta sa o vedeti dezvoltindu-se fara ajutorul dumneavoastra? Deoarece chiar cu latura dumneavoastra de aventuriera, va simtiti foarte apropiata de copii si din aceasta cauza posesiva fata de ei. In ciuda eforturilor pe care le veti face pentru a o invata anumite aspecte ale vietii, este posibil sa nu fiti intotdeauna ascultata si de aici ar putea decurge unele dispute. Relatia cu fiul dumneavoastraNu veti vedea decit “talentele sale”, deoarece pentru dumneavoastra fiul va fi “cel mai bun”, “cel mai frumos”, “cel mai puternic”... Va puneti foarte mari sperante in el, poate putin prea multe deoarece in ziua in care se va intimpla sa va dezamageasca veti da dovada de o furie memorabila.Este de dorit sa nu il vedeti “prea sus”, el nu este obligat sa aiba ideile si dorintele dumneavoastra, sperantele sale pot fi complet diferite. Trebuie sa va imblinziti putin aceasta latura dictatoriala, deoarece daca nu suportati sa-l vedeti privind lucrurile altfel decit in felul dumneavoastra, este posibil ca la majorat sa fuga in lumea larga. Daca nu doriti sa se intimple asa ceva, puneti putina apa in vinul dumneavoastra! In inima lui veti ramine intotdeauna “femeia” vietii sale.Mama capricornIn familiePareti in realitate destul de singuratica, singurul lucru de care va poate pasa sigur este viata familiala. Echilibrul este o notiune foarte importanta pentru dumneavoastra in raporturile pe care le aveti cu propriii copii si sinteti intotdeauna atenta la bunastarea celor din familie, mici si mari.Sinteti o femeie echilibrata, care stie sa vorbeasca cu fermitate. Puteti reprezenta pentru familie “pilonul” care nu se darima niciodata, persoana pe care se poate conta.Nu ezitati sa faceti totul pentru ca micii dumneavoastra familii sa nu-i lipseasca niciodata nimic si va puneti in serviciul lor inteligenta, simtul practic.Relatia cu fiica dumneavoastraVeti avea tendinta sa-i dati o educatie ferma astfel incit sa devina o femeie ireprosabila. Evitati totusi sa va aratati prea “rigida”, adica sa dati prea multe ordine care ar putea deveni prea apasatoare pentru ea si sa aiba efectul contrar putin cam dur pentru dumneavoastra. Relatia cu fiul dumneavoastraIl invatati sa nu lase sentimentele sa aiba cistig de cauza asupra moralului pentru ca sa nu sufere.

Febra aftoasa, pusa pe tapet

 Masurile sanitar veterinare care au fost impuse si in Alba se refera la certificarea de sanatate a animalelor si a produselor, circulatia si comercializarea animalelor vii, a carnii si produselor din carne, a laptelui, produselor din lapte, materialului seminal, ovulelor, embrionilor, blanurilor, pieilor si a altor produse de origine animala.  In conditiile in care febra aftoasa se transmite extrem de usor si de rapid, la nivel local se monitorizeaza sezonul de vinatoare si impactul economic grav in caz de evolutie a bolii. In plus au fost dispuse masuri care se aplica in intreaga tara si care ar trebui sa mentina starea de siguranta actuala. PreintimpinareIn primul rind au fost efectuate analize de risc si au fost preluate si aplicate prevederile legislative europene pentru instruirea medicilor veterinari de libera practica in recunoasterea clinica a bolii si in respectarea masurilor. Au fost transmise informari catre prefecti si conducatorii institutiilor implicate si au fost facute demersuri pentru ca actiunile de vinatoare sa fie notificate catre Directia Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor. La toate actiunile de acest fel participa obligatoriu medici veterinari desemnati care vor avea responsabilitatea examinarii vinatului si recoltarii de probe. In plus, s-a dispus informarea prin orice mijloace a faptului ca prima si cea mai eficienta masura este anuntarea urgenta a medicului veterinar daca se constata semne ce pot fi atribuite febrei aftoase. Mass media locala a fost solicitata pentru a se publica toate informatiile legate de boala, iar in paralel a fost extinsa colaborarea cu asociatiile judetene de vinatori pentru supravegherea animalelor salbatice. Au fost intarite conditiile de biosecuritate in exploatatii cu animale si au fost declansate actiuni de inspectie a turmelor de ovine si controlul strict al miscarii acestora. Totodata se desfasoara controale in depozitele frigorifice utilizate pentru examinarea si depozitarea vinatului. Din fericire, deocamdata nu exista nici un caz de febra aftoasa in Romania. De adaugat ca aceasta boala a animalelor nu prezinta nici un pericol pentru sanatatea oamenilor.

Modificare conform legii

 Consiliul local Alba Iulia va aproba miine infiintarea Serviciului Politia Locala prin reorganizarea Serviciului Politia Comunitara. Aceasta va functiona ca structura fara personalitate juridica in aparatul de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, incepind cu data de 01 februarie 2011.  

Accident cu victime la Ighiu

 Vineri seara la ora 19,49, pe DC 70, în comuna Ighiu, O.A., de 19 ani, din Ighiu, în timp ce conducea un autoturism, a lovit un ciine ce se afla pe partea carosabila, a pierdut controlului autoturismului si a intrat in coliziune cu un stilp electric. În urma accidentului, R.M., de 21 de ani, pasager în autoturism, a fost accidentat grav, iar M. A. de 17 ani si M. E., de 17 ani, pasagere de asemenea în autoturism, au suferit leziuni usoare. 

Falsa stareta cercetata pentru inselatorie

 Lucratori din cadrul Serviciului de Investigatii Criminale au identificat-o in cursul zilei de vineri pe D.L. de 22 de ani, din municipiul Ploiesti care este suspecta de comiterea mai multor infractiuni de înselaciune pe raza judetului Alba. Din primele cercetari a rezultat faptul ca, în cursul anului 2010, prin publicarea unor anunturi la “mica publicitate”, în care se recomanda „stareta Irina”, desi nu avea aceasta calitate, a înselat mai multe persoane din judetul Alba, promitindu-le în schimbul unor sume de bani, efectuarea unor ritualuri religioase si slujbe pentru rezolvarea problemelor personale, prejudiciul total cauzat fiind de 20.000 de lei. Cercetarile sint continuate sub aspectul comiterii infractiunilor de înselaciune si port nelegal de decoratii si însemne distinctive.

Scandal penal in miez de noapte

 Politia Municipiului Alba Iulia a fost solicitata simbata noaptea prin SNUAU 112, sa intervina pentru aplanarea unui conflict produs pe strada Gladiolelor din Alba Iulia. Patrula de siguranta publica, deplasata la fata locului pentru aplanarea conflictului i-a identificat pe H.I., de 43 de ani, din Alba Iulia, B.I.N., de 20 de ani, din comuna Berghin, P.V., de 25 de ani, din comuna Berghin si B.S.V., de 18 ani, din comuna Ciugud, din primele cercetari efectuate rezultind faptul ca între cei 4 a avut loc o altercatie în timpul careia ultimii 3 au aruncat cu pietre si borduri asupra lui H.I., moment în care acesta a scos un cutit. Cercetarile sint continuate fata de cei 4 sub aspectul comiterii infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri, iar H. I. este cercetat si pentru comiterea infractiunii de port fara drept al cutitului.       

S-a rezolvat problema la CAS

 Sistemul Informatic Unic Integrat al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate functioneaza in parametri normali. Conducerea CNAS a luat decizia, ca in cursul zilei de simbata, sa reporneasca activitatile specifice caselor judetene prin intermediul sistemului informatic. Conform deciziei de vineri, incepind cu data de 17 ianuarie, CAS Alba va lucra conform programului obisnuit.

Precizari de la CJP Alba

 În scopul unei cit mai corecte informari a tuturor celor interesati, Casa Judeteana de Pensii Alba face urmatoarele precizari cu privire la reînnoirea avizelor de încadrare a locurilor de munca în conditii deosebite.La data de 1 ianuarie 2011, a intrat în vigoare H.G. nr. 1.349 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea si completarea Hotaririi Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de munca în conditii deosebite, publicata în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010. Astfel, începind cu 1 ianuarie 2011, avizele de încadrare a locurilor de munca în conditii deosebite acordate, valabile pâna la 31 decembrie 2011, pot fi reînnoite conform metodologiei stabilite în cuprinsul H.G.nr. 246/2007 cu modificarile si completarile ulterioare. Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depasi data de 31 decembrie 2011.Acest act normativ prevede totodata ca avizele reînnoite îsi înceteaza aplicabilitatea la data îndeplinirii masurilor stabilite prin planul de prevenire si protectie sau, dupa caz, la data de 31 decembrie 2011.Perioada cuprinsa între 31 decembrie 2010 si data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de munca în conditii deosebite constituie stagiu de cotizare în conditii deosebite de munca, pentru care angajatorii datoreaza, dupa caz, diferenta dintre cota de contributie de asigurari sociale prevazuta de lege pentru conditii deosebite de munca. 

Alesii cugireni militeaza pentru mentinerea spitalului

 Ei au aratat in aceasta scrisoare ca sanatatea nu are culoare politica si ca starea de sanatate a cetatenilor depinde de accesul lor la serviciile medicale, acces influentat aproape în totalitate de organizarea sistemului sanitar. “O posibila transformare sau reorganizare a unitatii medicale din Cugir reprezinta o perspectiva sumbra cu efecte devastatoare asupra sanatatii populatiei din Cugir. În cazul în care Ministerul Sanatatii îl transforma în: centru medical-social, dispensar sau sectie externa a unei unitati sanitare, aceste variante duc la reducerea activitatii, la desfiintarea serviciului de spitalizare si la absenta, pe timp de noapte, a asistentei medicale oferite de spital. În conditiile cresterii gradului de saracie, este de asteptat ca o mare parte dintre concetatenii nostri sa nu îsi poata permite financiar sa se deplaseze, în caz de nevoie, la spitalele din localitatile vecine. Totodata, în cazul categoriilor vulnerabile cum sunt: copiii, bolnavii cronici si femeile gravide, creste riscul ca acestia sa nu poata beneficia de interventia prompta a medicilor specialisti”, au aratat alesii cugireni. Aceleasi surse au precizat ca in prezent, aproximativ 130 de persoane apeleaza într-o singura zi la ajutorul cadrelor sanitare din spital, acest lucru însemnind ca, pe luna, de serviciile medicale ale unitatii din Cugir au nevoie 3.900 de oameni. Acesti cetateni nu sint doar din Cugir si localitatile componente, ci si din Sibot, Salistea, Blandiana, Tartaria si satele apropiate. Desfiintarea spitalului, de neconceput“Este de neconceput sa se desfiinteze un spital care are un asemenea numar de pacienti si, mai ales, medici specialisti pentru majoritatea sectiilor principale: cardiologie, chirurgie generala, pediatrie, obstetrica - ginecologie, boli infectioase, dermatologie, diabet si nutritie, psihiatrie, oftalmologie, pneumologie, recuperare fizica - medicala si balneologie. Pe linga existenta indispensabila a acestei institutii, un argument în favoarea mentinerii Spitalului Orasenesc Cugir îl reprezinta suportul financiar sigur al administratie locale, care a achitat toate platile care-i revin, astfel încit spitalul nu are datorii la ora actuala. Ba mai mult decit atit, în perioada care urmeaza, Primaria si Consiliul Local Cugir vor depune toate eforturile necesare pentru îmbunatatirea conditiilor oferite cetatenilor de catre spital, prin realizarea de lucrari de renovare, precum si prin achizitionarea de aparatura medicala necesara. Totodata, exista perspectiva modernizarii si dotarii ambulatoriului, pe baza unui proiect de fonduri structurale depus de administratia locala.Ca alesi locali avem obligatia de a apara interesele cetatenilor care ne-au ales pentru a-i reprezenta. Întrucit, o posibila reorganizare sau transformare a Spitalului Orasenesc Cugir limiteaza, pe plan local, accesul populatiei la serviciile medicale de specialitate, punindu-i în pericol starea de sanatate, facem apel la toti factorii de decizie din oras, la Prefectura Judetului Alba, la Consiliul Judetean Alba, la Directia de Sanatate Publica Alba sa sustina pastrarea Spitalului Orasenesc Cugir. Sanatatea populatiei ar trebui sa fie una dintre cele mai importante preocupari ale autoritatilor, atit pe plan local, judetean, cit si national.De aceea, consideram ca demersul nostru este numai în interesul cetatenilor orasului Cugir, parafind prin semnatura consilierilor locali, sprijinul pentru pastrarea si continuarea activitatii Spitalului Orasenesc Cugir”, se mai arata in scrisoarea trimisa institutiilor mai sus mentionate.

PDL Alba se pregateste de alegeri

 Senatorul Alexandru Peres a anuntat, vineri, ca alegerile pentru noul Birou Permanent Judetean al PDL Alba vor avea loc in data de 5 februarie, incepind cu ora 10.30, la Casa de Cultura a Sindicatelor. La eveniment sint asteptati sa participe circa 600 de delegati din tot judetul. Ei vor trebui sa aleaga presedintele organizatiei, doi prim vicepresedinti, un secretar general, doi secretari generali adjuncti, 15 vicepresedinti si 14 secretari executivi. Cinci dintre vicepresedinti vor fi desemnati de consiliile de coordonare ale celor 5 colegii din judet, iar restul vor fi alesi prin vot. Prin statutul PDL, parlamentarii organizatiei au dreptul “din oficiu” la un post de vicepresedinte. “Au inceput deja sa vina candidaturi, dar mai avem doua saptamini pina atunci”, a mentionat Alexandru Peres, precizind ca data limita pentru depunerea candidaturilor este de 28 ianuarie.

Soferii au asediat benzinariile

 Dupa modelul protestelor din alte orase, soferii albaiulieni au alimentat si au platit cu bani marunti incercind sa blocheze cit mai mult timp pompele. La protest au participat peste 100 de soferi, in marea lor majoritate tineri, astfel ca miscarea a fost si o forma de distractie de weekend. “Victimele” protestatarilor au fost angajatii a doua companii mari, care au mai multe statii in Alba Iulia si care au fost nevoiti sa incaseze zeci de lei in monede de 10 si 50 de bani. Minut cu minutPrimul protest de la Alba Iulia a inceput in cursul dupa-amiezii de simbata in fata Catedralei Reintregirii. Aproximativ 50 de masini au plecat în coloana spre prima benzinarie stabilita de catre organizatori. Pe parcurs, numarul masinilor a crescut vertiginos, protestul fiind monitorizat de doua echipaje ale Politiei Rutiere. Desi initial au stabilit citeva statii pe care sa le “atace”, incurajati de numarul mare de participanti, protestatarii au decis sa nu ocoleasca nici o statie peco din oras. Pentru a le trece timpul mai usor, unii dintre soferi au incins partide de poker la casa de marcat, altii au stat la povesti. In ceea ce ii priveste pe angajatii statiilor peco, acestia nu au avut nimic de facut. Unii dintre ei, care stiau ce ii asteapta, s-au pregatit cu cintare, astfel ca au terminat rapid de “numarat” banii. Altii au fost nevoiti sa apeleze la colegi pentru a face fata. La capatul manifestarii, soferii s-au reunit tot în fata Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia anuntind ca in curind vor organiza o noua actiune de protest. Noi proteste, alta atitudineIn zilele in care protestatarii de la Alba Iulia isi puneau la cale miscarea, alti nemultumiti au inceput si ei organizarea unei actiuni similare. De fapt, doar subiectul este acelasi, oamenii fiind nemultumiti de preturi. In schimb, atitudinea este putin diferita. “Protestul de la benzinarii. In zilele de 17, 18, 19 ianuarie. Dragi romani si maghiari, haideti sa nu ne mai lasam calcati in picioare de benzinarii miliardari si sa-i facem sa vada ce inseamna sa piarda bani. Dupa asta pretul benzinei/motorinei va scade. Sa nu intre nimeni in nici o benzinarie pe 17,18, 19 ianuarie. Sa mergem cu autobuzul, cu bicicletele sau pe jos, sau alimentati inainte. Amintiti-va de 21-22 Decembrie 1989 si incercati sa faceti la fel. Dati mai departe acest mesaj sa ajunga la toata tara. Veniti sa ne cerem dreptul!”, spun cei care vor refuza sa mai alimenteze. Indiferent de forma de protest, atitudinea soferilor din Romania pare sa isi arate primele efecte in conditiile in care autoritatile iau in calcul posibilitatea unor anchete care sa verifice pretul carburantilor.

Artistii din Alba expun la Deva

 Peste 30 de artisti plastici din judetul Alba expun, in aceasta perioada, la Galeria de arta “Forma” din Deva. Expozitia a fost vernisata simbata, 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Nationale a Romaniei. Expozitia reprezinta practic Salonul Anual al filialei Alba a Uniunii Artistilor Plastici, care nu a putut fi organizat in luna decembrie a anului trecut. Expozitia de grup va ramine la Deva pina in data de 30 ianuarie.

Majoretele din Cimpeni la ceas aniversar

 Scoala de dansuri si majorete “Ariesul Ritmic” Cimpeni a sarbatorit, printr-un spectacol deosebit, 5 ani de activitate artistica, sportiva, culturala si educativa sub îndrumarea instructorului Anada Buda. Pe scena Casei de Cultura “Avram Iancu” din Cimpeni au urcat cele peste 150 de majorete ale scolii, 11 dintre participantele la acest eveniment primind Certificatul de Absolvire a scolii de Majorete “Ariesul Ritmic” Cimpeni. Primarul orasului Cimpeni, Ioan Calin Andres, a oferit 21 de diplome de merit membrilor echipei de senioare pentru obtinerea titlului de vicecampioana europeana, cupa si medalia de argint în Bosnia- Hertegovina în anul 2010. Edilul din Cimpeni a primit si el din partea Asociatiei “Ariesul Ritmic” Cimpeni o Diploma de Excelenta, ca recunostinta pentru sprijinul logistic, material, dar si moral acordat echipelor de majorete.

Liceul Teoretic Teius ? partener in proiectul Invatam din greseli

 Elevii si profesorii Liceului Teoretic Teius, sub coordonarea directorului Octavian Rusu, sint parteneri în proiectul Învatam din greseli, care se deruleaza în perioada noiembrie 2010-iunie 2011. Grupul tinta este reprezentat de 180 de elevi din învatamintul liceal si 15 minori aflati în Penitenciarul Aiud. Partenerii sint Penitenciarul Aiud, Inspectoratul Scolar Judetean Alba, mass-media locala. Proiectul are ca principal scop prevenirea delincventei în rindul minorilor si tinerilor, iar obiectivele sint cresterea gradului de constientizare a tinerilor privind cauzele, conditiile favorizante, factorii de risc si consecintele juridice si sociale ale infractiunilor, crearea unor echipe multidisciplinare formate din politisti, psihopedagogi, cadre didactice, parinti, profesori de religie si reducerea riscului de recidiva pentru minorii aflati în penitenciar. Luni,17.01.2011, între orele 9 si 11, va avea loc o vizita la Penitenciarul din Aiud, la care vor participa atit cadre didactice, cit si 15 elevi selectati din clasele a X-a, a XI-a, a XII-a. Vor avea loc dezbateri, se vor aplica o serie de chestionare de evaluare, atit înainte, cit si dupa dezbateri, diseminarea concluziilor si realizarea de eseuri de catre elevii care participa la dezbaterile din penitenciar.

Eminescu - sarbatorit si de catre copiii romi

 In cadrul unui program special al Asociatiei “Casa Nadejdei Aiud”, zeci de copii romi l-au sarbatorit pe Eminescu prin poezii si cintece.Poezia lui Eminescu leaga culturi diferite si oameni diferiti, aduce la aceeasi masa un numar impresionant de iubitori ai culturii si a inteligentei creatoare, indiferent de conditia lor sociala, provenienta sau statut. Poezia lui Eminescu ne duce cu gindul la romantism, ne poarta pe aripile idealismului, hraneste visul omului indragostit de frumos! Prin scrierile sale, intotdeauna are ceva frumos sa ne transmita fiecaruia dintre noi! Eminescu a scris si a existat pentru toti, iar operele lui sint pentru toti cei care iubesc cultura si doresc sa “navigheze” pe tarimuri pline de farmec si mister. Consideram ca educatia, cultura si religia au un rol vital in cresterea si dezvoltarea psiho-sociala a copilului ajutindu-l sa se dezvolte armonios. Aceste actiuni culturale au menirea de a-i ajuta pe copiii nostri sa exploreze tarimul bogat al culturii, sa-si insuseasca abilitati intelectuale si sa devina pe viitor cetateni mai responsabili ai societatii in care traiesc, mai constienti asupra rolului pe care il joaca in societate, si speram noi, atunci cind vor creste sa faca diferenta tocmai prin educatia primita.                    C. B.

Algocalminul, numai cu reteta

 Decizia a fost luata dupa mai multe studii de specialitate care au aratat ca metamizolul poate duce la aparitia unei boli grave numita agranulocitoza. Este important de spus ca in urma acestei hotariri, 13 calmante aflate, de multi ani, intre cele mai vindute produse in farmaciile din Romania, ar urma sa se vinda, incepind cu data de 1 februarie, doar cu reteta de la medic. Este vorba despre toate calmantele pe baza de metamizol, intre care Algocalmin, Quarelin sau Novocalmin. Dureri de capDaca pina acum o durere de cap sau de dinti era tratata cu o pastila de algocalim care se gasea de obicei in fiecare casa, in citeva saptamini situatia s-ar putea schimba radical. Astfel, pe lista celor 13 produse care vor fi eliberate doar pe baza de reteta sint calmantele obisnuite, respectiv Algocalmin, Fabocalm, Metamizol Solacium, Algiotop, Algoblock, Algozone, Alindor, Algoremin, Metamizol Farmacon, Quarelin, Novocalmin, Sintocalmin si Centralgin. Toate acestea contin substanta incriminata de studiile farmaceutice si pot provoca agranulocitoza. Este vorba despre o boala extrem de grava, care se manifesta prin scaderea numarului de celule neutrofile din singe, fapt care duce inevitabil la scaderea imunitatii corpului. Una peste alta, sistemul medical din tara noastra pare sa fie pregatit pentru momentul in care indiferent de problema, medicul de familie este cel care decide tratamentul, scrie reteta, iar bolnavul urmeaza sfaturile. Totodata pare sa fie destul de aproape momentul in care tratamentele batrinesti si cele dupa ureche nu vor mai putea fi aplicate.

?U? Mobitelco BT a cistigat la Pitesti

Baschetbalistii au debutat cu dreptul in 2011Clujenii au bifat la Pitesti o victorie importanta, care a picat foarte bine, tocmai inaintea derbiului cu Atlassib Sibiu. Elevii lui Marcel Tenter au inceput in forta meciul si au cistigat primul sfert cu 21-14. Pitestenii au revenit in joc, reusind sa cistige sfertul doi cu 16-12. Vicecampionii s-au impus in sfertul trei, dar din nou, au avut o cadere pe final, permitindu-le gazdelor sa egaleze si sa trimita meciul in prelungiri. Vicecampionii au reusit insa sa se mobilizeze si au cistigat repriza de prelungire cu 17-10, adjudecindu-si astfel victoria in primul meci oficial din 2011.     Pentru „U” Mobitelco BT Cluj au marcat: Dykes 29 puncte, Krstanovic 28 p (17 recuperari), Cuic 13 p (10 rec.), Silvasan 13 p (7 rec.), Thomson 7 p (4 rec.)si Lawrence 2 p. De la BC Arges s-au remarcat Vujacic 20 p si 7 pase decisive), Eichelberger 17 p si 12 recuperari, Grubisic 14 p.      In etapa urmatoare, clujenii vor de piept cu rivala traditionala CSU Atlassib Sibiu, in data de 22 ianuarie.    Probleme inainte de meciElevii lui Marcel Tenter s-au simtit rau cu o zi inainte de meci, iar oficialii clujeni cred ca din cauza prinzului servit intr-un restaurant de pe Valea Oltului. “A fost o victorie extrem de grea din cauza faptului ca inainte de meci opt din cei 11 jucatori au suferit din cauza prinzului luat cu o zi inainte pe Valea Oltului. Maseurul nostru, Catalin Ratiu, a stat toata noaptea cu ei si a facut minuni. Am vrut sa aminam meciul, dar baietii au dorit sa joace si pina la urma e bine ca totul s-a terminat cu bine”, a declarat Marcel Tenter, antrenorul celor de la “U” Mobitelco BT Cluj.      “Felicit din suflet baietii pentru o victorie foarte dificila, atit din punctul de vedere al administrarii jocului, controlat in mare parte, dar si in conditiile in care am avut probleme de sanatate in lot. Nu am vrut sa ne plingem inainte de meci, insa din unsprezece baieti deplasati la Pitesti nu mai putin de opt au suferit o intoxicatie alimentara! Ne-am oprit pe drum sa mincam si toti care au consumat o anumita mincare s-au simtit rau toata noaptea, nu au dormit mai deloc! Tin sa il felicit pe kinetoterapeutul nostru, care a facut adevarate minuni cu ei! Baietii au tinut sa joce neaparat, chiar daca am fi putut cere aminarea meciului. Am reusit sa cistigam, chiar daca in extremis si asta e lucrul cel mai important. Ma bucur ca am inceput anul cu dreptul”, a spus si Mircea Cristescu, presedintele executive al clujenilor.

Plafon de 200 milioane de euro pentru Prima Casa

Premierul Emil Boc a anuntat la Radio Romania Actualitati ca este posibil ca fondul de garantii guvernamentale pentru acest program sa creasca la peste 200 de milioane de euro, daca vor exista resurse bugetare in acest sens si a precizat ca prelungirea programului a fost discutata la sfirsitul saptaminii trecute cu ministrul de Finante.      “Miercuri, vom adopta hotarirea de Guvern prin care vom stabili un plafon de 200 de milioane de euro pentru continuarea programului „Prima Casa” si in anul 2011 Asta inseamna ca vor putea fi acordate in continuare garantii guvernamentale. Pina in momentul de fata au fost acordate 33.480 de garantii, adica peste 33.000 de romani au beneficiat de sprijinul statului pentru a-si cumpara o locuinta sau pentru a-si construi una de la zero”, a declarat vineri primul-ministru.    Cinci milioane de euro si pentru tinerii afaceristiTotodata, Executivul intentioneaza sa asigure asistenta financiara pentru tinerii care vor sa-si inceapa o afacere. “La inceputul lunii februarie, cind vom putea emite ordonante de urgenta, vom adopta o ordonanta pentru sprijinirea tinerilor intreprinzatori care sint la prima afacere intentionind sa acordam sprijin financiar pentru 1000 de firme. Avem deja un buget de 5.000.000 de euro existenti la Ministerul Economiei, iar in partea a doua a anului sa mai alocam inca cinci milioane”, a anuntat Emil Boc.     Cele mai mari datorii vin de la nivel localIn ceea ce priveste arieratele de plata a lucrarilor comandate de catre stat, Boc a spus ca aplicarea Legii responsabilitatii fiscale va face ca acestea sa se reduca apreciabil. “O buna parte a datoriilor guvernului central au fost deja platite, insa cea mai mare parte a lor provin de la nivel local, primarii si consilii judetene care in campania electorala au facut foarte multe cheltuieli fara sa aiba acoperire bugetara si de acolo avem cele mai multe datorii ale statului catre firme  La nivel central au fost achitate o buna parte din aceste datorii”, a precizat seful Guvernului.

IPS Bartolomeu, supus unei operatii pe cord

Din cauza problemelor de sanatate, IPS Bartolomeu - care anul acesta va implini 90 de ani - s-a retras tot mai mult din viata publicaIPS Bartolomeu, in virsta de 89 de ani, a fost transportat vineri seara la Viena, din cauza unor multiple afectiuni cardio-respiratorii, leziuni coronariene si valvulare. Medicii au decis montarea unei valve aortice, o interventie minim invaziva, moderna.      Starea de sanatate precara a IPS Bartolomeu, mitropolit si arhiepiscop al Clujului nu i-a lasat indiferenti pe credinciosi, acestia participind in numar mare la slujba de duminica de la Catedrala Mitropolitana, unde preotii au oficiat o slujba speciala pentru sanatatea Mitropolitului. Clujenii, alaturi de preoti, s-au rugat pentru imbunatatirea starii de sanatate a Arhiepiscopului.     IPS Bartolomeu se afla in prezent internat la Clinica AKH din Viena, dupa ce initial a fost pacient la Institutul de Urologie si Transplant Renal (IUTR) Cluj. La iena, mitropolitul va fi supus unei interventii chirurgicale minim invazive, constind in montarea unei valve aortice.     Operatia nu se poate face in RomaniaInterventia este una complexa si se va realiza cu aparatura ultramoderna, de care nu dispun, in prezent, clinicile de specialitate din Romania, potrivit medicilor de la Institutul de Urologie si Transplant Renal din Cluj Napoca. Medicii afirma ca - avind in vedere virsta inaintata a inaltului ierarh -, nu era indicata o procedura clasica de interventie pe cord deschis.      Profesorul Mihai Lucan, seful IUTR Cluj-Napoca, a declarat pentru Agerpres ca a discutat cu seful sectiei de cardiologie de la AKH, prof. dr. Gerald Maurer, care i-a relatat ca au inceput investigatiile medicale si, dupa finalizarea lor, se va lua o hotarire.      “Mitropolitul Bartolomeu Anania are mai multe afectiuni cardio-respiratorii, leziuni coronariene si valvulare care au impus o atitudine de urgenta”, a subliniat Lucan. Puseele de edem pulmonar, care afecteaza de mai multa vreme starea sanatatii mitropolitului, au aparut ca urmare a unei stenoze de valva aortica, si s-au accentuat odata cu trecerea timpului.    IPS Bartolomeu, transportat vineri  cu avionul la VienaIPS Bartolomeu a fost transportat, vineri, la Viena, cu un avion sanitar, din cauza complicatiilor aparute in starea de sanatate. Pentru transportul la Clinica AKH a fost folosit un avion din sistemul sanitar.      Mitropolitul s-a nascut in 18 martie in comuna Glaile, judetul Vilcea, si va implini 90 de ani in aceasta primavara. In ultimii doi ani, din cauza deselor probleme de sanatate, IPS Bartolomeu a oficiat foarte rar slujbe religioase si s-a retras tot mai mult din viata publica.

Statuia lui Matei Corvin, inaugurata in 23 februarie

Statuia lui Matei Corvin va fi inaugurata oficial, dupa încheierea lucrarilor de restaurare, în data de 23 februarie, chiar de ziua regelui. “Aceasta data a fost stabilita deoarece a convenit si partii maghiare. Noi am avut o întîlnire la Primarie cu partea ungara, reprezentata de consulul Ungariei la Cluj, care ne-a explicat ca vecinii nostri sînt acum ocupati cu tot felul de activitati legate de faptul ca ei detin presedintia Uniunii Europene”, a declarat viceprimarul Laszlo Attila. La inaugurarea ansamblului statuar de la Cluj vor fi prezenti si premierul Emil Boc si omologul sau ungar, Viktor Orban.      Va reamintim ca, în anul 2009, firma sibiana Concefa a semnat cu municipalitatea clujeana un contract în valoare de 1,6 milioane de lei în vederea reabilitarii grupului statuar. Proiectul de restaurare a fost finantat de Ministerul Culturii din România si de Guvernul Ungariei. Desi lucrarile ar fi trebuit finalizate în aceasta vara, termenul de inaugurare a fost prelungit de mai multe ori.      Grupul statuar a fost inaugurat în anul 1902 si a fost realizat de sculptorul Janos Fadrusz.

CAS reia de azi programul normal cu publicul

Programul de relatii cu publicul la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Cluj revine astazi la normal, sistemul informatic unic integrat (SIUI) fiind reparat la sfîrsitul saptamînii dupa ce miercuri s-a blocat în toata tara. Potrivit informatiilor reprezentantilor CNAS, activitatea informatizata s-a blocat din cauza unui comportament necunoscut al sistemelor de management al bazelor de date. „Problema cu care s-a confruntat SIUI a fost remediata, acesta functionînd de sîmbata, 15 ianuarie, în parametrii normali. În plus, sîntem siguri de faptul ca acest tip de problema nu va mai aparea vreodata. Sistemul Informatic Unic Integrat este, în acest moment, functional, baza de date a acestuia nefiind în nici un fel afectata. De asemenea, tin sa mai mentionez faptul ca remedierea sistemului informatic a fost facuta fara costuri suplimentare”, a declarat ieri Nicolae Lucian Duta, presedintele CNAS. De astazi, atît persoanele fizice, cît si angajatorii se pot adresa la ghiseele CAS Cluj pentru a solicita documente care nu au putut fi eliberate timp de mai multe zile din cauza blocarii SIUI.     G. D.

Clujeanul Rares Niculescu, in topul celor mai activi europarlamentari

Potrivit unui studiu realizat de siteul mepranking.eu, europarlamentarul clujean Rares Niculescu se situeaza pe locul 63 între cei 736 de membri ai Parlamentului European în ceea ce priveste activitatea depusa în forul legislativ european. Rares Niculescu – membru al PDL, partid afiliat grupului Partidului Popular European în Parlamentul de la Bruxelles, a avut, în total, potrivit studiului 165 de “activitati”. Astfel, singurul eroparlamentar care reprezinta judetul Cluj a adresat 76 de întrebari si a luat cuvîntul de 85 de ori. Potrivit mediilor calculate de autorii studiului, activitatea europarlamentarului Rares Niculescu este mult peste media colegilor din România (în medie 18 întrebari, respectiv 58 de discursuri), dar si a colegilor din PPE (24 de întrebari, respectiv 39 de discursuri). Deasemenea, studiul mepranking.eu, îi contabilizeaza europarlamentarului clujean o opinie si 3 declaratii, în ambele cazuri peste media atît a colegilor români, cît si a colegilor din Partidul Popular European.

Wikileaks si retelele sociale inlatura dictatorul din Tunisia

Dictatorul tunisian Ben Ali (foto, in dreapta), in aprilie 2008, alaturi de presedintele francez Nicolas Sarkozy. Manifestatiile l-au alungat pe Ben Ali de la putere, iar Franta nu a mai vrut sa stie de elDupa 23 de ani de dictatura, presedintele tunisian Zine El Abidine Ben Ali a fost fortat sa renunte la functie si sa fuga in Arabia Saudita. Puterea a fost preluata de unul din apropiatii sai, presedintele Parlamentului, Foued Mebezza.      Presedintele Ben Ali, cel care conduce friiele tarii nord-africane de la finele anului 1987, a luat decizia de a se refugia in Arabia Saudita dupa ce manifestatiile anti-prezidentiale au degenerat in violente, facind zeci de victime.     17 decembrie, ziua cind a inceput sfirsitulTulburarile din Tunisia au izbucnit la 17 decembrie 2010, pe fondul cresterii preturilor la alimentele de baza, atunci cind un tinar de 26 de ani, Mohamed Bouazizi, s-a autoincendiat in semn de protest contra abuzurilor administratiei dupa ce fructele si legumele pe care le comercializa i-au fost confiscate de politie pentru ca nu avea permis de vinzare. Din ziua in care Mohamed Bouazizi si-a dat foc, au avut loc numeroase manifestari de solidaritate in intreaga tara, proteste care au degenerat, in ultimele trei saptamini, bilantul neoficial fiind de 70 de morti si sute de raniti.      Un rol important in detronarea fostului sef de stat il are celebrul site Wikileaks, acolo unde apar 13 mesaje in care sint descrise “comisioanele” pe care membri familiei prezidentiale si le insuseau din fiecare afacere importanta realizata in Tunisia. In conditiile in care mass-media este cenzurata, singura optiune a Opozitiei, oricum destul de fragila, a fost popularizarea mesajelor diplomatice prin retelele de socializare si bloguri.      Un Ceausescu africanVazindu-se incercuit, intr-un act de disperare, presedintele Zine Al Abidine Ben Ali a promis reformarea din temelii a Tunisiei, crearea a 300.000 de noi locuri de munca, scutirea de la plata impozitelor pentru firmele nationale si straine cu sediul in regiunile cu cele mai multe conflicte din tara, sau ca nu va mai candida pentru un nou mandat in fruntea statului. De asemenea, el le-a promis tunisienilor ca va ridica orice forma de cenzura impotriva presei si a internetului, pina acum strict supravegheate. Mai mult, Ben Ali a demis guvernul, cerind organizarea de alegeri legislative in maxim sase luni.      Promisiunile liderului tunisian au valorat insa la fel de mult ca cele spuse de Ceausescu, in 1989, de la balconul CC-ului, mai ales in conditiile in care somajul loveste in 20% din populatia Tunisiei si, colac peste pupaza, autoritatile au anuntat scumpirea alimentelor de baza cu peste 30%.      Dupa discursul prezidential, rostit la inceputul saptaminii trecute, manifestatiile au sporit in intensitate, dictatorul si familia sa fiind nevoiti sa se refugieze in Arabia Saudita, dupa ce Franta le-a refuzat intrarea in tara. Dupa fuga prezidentiala, puterea a fost preluata, conform Constitutiei, de presedintele Parlamentului, al doilea om in stat, Foued Mebezza, considerat un apropiat al fostul lider al statului nord-african.     Europenii saluta plecarea dictatoruluiMii de manifestanti din toata Europa au sarbatorit plecarea presedintelui tunisian, salutind revenirea la democratie a republicii africana. Cei mai multi manifestanti, 8000, s-au adunat in Paris, un grup de tineri venind la manifestatie cu sicrie acoperite cu drapele tunisiene pe care se putea citi mesajul “Multumim martirilor nostri, nu va vom uita niciodata”. Si la Marsilia, peste 2.000 de persoane au manifestat in centrul orasului. Intr-o atmosfera de calm, manifestantii au scandat “Ben Ali asasin” sau “Ben Ali in instanta”, agitind numeroase pancarte pe care se puteau citi mesajele “Omagiu martirilor nostri”, “Mina in mina pentru democratie”, “Intoarcerea la pacea civila” sau “Sauditii colaboratori”, potrivit Agerpres.    Tunisia, tara cu doi dictatoriTunisia, una din tarile afircane care cistiga cei mai multi bani din turism, si-a declarat independenta fata de Franta in 1956, primul presedinte fiind Habib Bourguiba, comparat cu primeul presedinte turc Mustafa Kemal Ataturk din cauza reformelor pro-occidentale in care s-a implicat in timpul mandatului. Dupa 30 de ani de la preluarea puterii, a fost detronat de primul ministru Zine El Abidine Ben Ali, in urma unei lovituri de stat, premierul declarindu-l pe Bourguiba incompetent. Ben Ali a instituit un regim autocratic, transformind Tunisia intr-o umbra a democratiei, alegerile successive dindu-l cistigator cu peste 90% din sufragii. Regimul condus de Ben Ali a fost acuzat in repetate rinduri de coruptie, sotia presedintelui fiind descrisa ca o “shopaholic”, folosind un Boeing 737 apartinind fortelor aeriene tunisiene pentru a face vizite in capitale ale modei precum Milano, Paris sau Geneva pentru a-si hrani obsesia. Mai mult, Tunisia a refuzat extradarea in Franta a doi nepoti de-ai sotiei presedintelui, acuzati ca ar fi furat doua mega-iahturi dintr-un port frantuzesc. Conform rapoartelor organizatiilor internationale, regimul din Tunisia era considerat unul autoritar, fiind plasat alaturi de Cuba si Coreea de Nord.

?Usa intre PNL si PDL, ferecata cu multe chei?

Foto Radu PadureanDeputatul Daniel Buda sustine ca "virajul" liberalilor spre stinga trebuie sa fie un impuls pentru PDL de a se focaliza si mai bine pe masuri economice de dreapta: "Oamenii se schimba, vor veni persoane noi in politica, de aceea cred ca nu este bine sa excludem orice colaborare (cu PNL ? n.r.)".Europarlamentarul democrat-liberal Cristian Preda afirma ca decizia PNL de a se alia cu PC si PSD va avea costuri mari pentru liberali si atrage atentia ca, de acum inainte, “usa intre PDL si PNL nu e doar inchisa, ci ferecata cu multe chei”.     “Din perspectiva PNL, eu cred ca este o decizie mai rea, cu consecinte mai proaste, decit propunerea pe care acelasi partid a facut-o in 1992 ca Regele sa devina presedinte. Asa cum, atunci, aceasta propunere i-a costat raminerea in afara Parlamentului si acum costurile vor fi mari. Cit priveste alianta cu PSD, cred ca ACD a ales sa fie actorul secund intr-o combinatie politica. Nu stiu daca PSD avea nevoie de sprijin in acest moment. Vom vedea ce efecte va avea asta asupra electoratului de stinga. E posibil ca oamenii de stinga din Romania sa fie nemultumiti ca PSD se grabeste sa ia in barca proprie PNL-ul”, a declarat Cristian Preda, la Radio France International.    PDL-istii clujeni “nu au usa ferecata”Democrat liberalii clujeni nu vor sa spuna niciodata… niciodata. Liderul organizatiei judetene a PDL, deputatul Daniel Buda, sustine ca “virajul” liberalilor spre stinga trebuie sa fie un impuls pentru PDL pentru a se focaliza si mai bine pe masuri economice de dreapta.      “Eu consider ca niciodata nu este bine sa spui niciodata, in politica. Nu cred ca trebuie sa spunem ca usa este ferecata intre PNL si PDL. O colaborare cu PDL era mai fireasca pentru liberali. Cit despre alianta cu PC, nu aduce nimic in plus, dupa parerea mea. De altfel, nici liberalii nu sustin in cor aceasta colaborare. A fost PSDAPC, iar acum este PNL APC… Oamenii se schimba, vor veni persoane noi in politica, de aceea cred ca nu este bine sa excludem orice colaborare. Pe de alta parte, cred ca scena politica se va reconfigura cu aceasta alianta dintre PNL si PC”, a declarat pentru monitorul Daniel Buda.     De altfel, Buda a declarat si in urma cu o luna ca o colaborare a PNL cu PDL este mai “ancorata in realitate”, “fiind mai apropiati ca partide”. “O alianta cu PDL ar duce la o maximizare a potentialului politic al PNL, dar Antonescu a refuzat asta”, a spus atunci liderul PDL Cluj.    PNL are usile inchise pentru “unii pedelisti”Liberalii clujeni exclud orice colaborare cu PDL, in formula de astazi, cel putin pentru moment. Deputatul Horea Uioreanu a declarat pentru monitorul ca “intre aceste doua partide este imposibila orice fel de colaborare, atita timp cit acesti oameni au adus tara acolo unde este azi. A existat o alianta intre noi si PDL, dar s-a vazut ca a fost un mare… fis. Atita vreme cit oameni ca Boc, Basescu, Udrea sint in acest partid nu va exista alianta de vreun fel intre noi. Noi ne-am aliat cu PC , cu PSD in curind, dar nu cu PDL, in formula de astazi, cu oameni care au facut atita rau romanilor”.    Sansa PDL de a reconstrui dreaptaSi Cristian Preda spune ca PDL trebuie sa perceapa aceasta coalizare a Opozitiei ca pe o sansa sa se afirme credibil ca o optiune de dreapta. “E o sansa sa construim credibil si coerent o optiune de dreapta. (…) Cred ca avem sansa sa construim un partid coerent si credibil, mobilizind oamenii care cred in eficienta privatului, cei care lucreaza in mediile private, cei care stiu ca motorul dezvoltarii e acolo”, a declarat Cristian Preda.

Acord de mediu pentru proiectul modernizarii tramei stradale

Acest proiect vine în completarea celor doua proiecte privind reabilitarea liniei de tramvai si îsi propune reabilitarea si modernizarea tramei stradale de acces la zona industriala, în vederea fluidizarii traficului rutier si cresterea mobilitatii populatiei, cu impact asupra dezvoltarii durabile a municipiului Cluj-Napoca. Majoritatea strazilor ce urmeaza sa fie reabilitate sînt cele care se afla pe traseul liniei de tramvai. În total, vor fi reabilitate 15 strazi si patru poduri, se vor amenaja 6.302 metri patrati de zone verzi, 86 de intersectii si se vor realiza 208 facilitati de acces pentru persoanele cu handicap. Durata totala a proiectului, de la momentul semnarii contractului de finantare si pîna la finalizarea implementarii a fost estimata la 31 de luni calendaristice. Astfel, în proiect sînt incluse strazile Primaverii, Plopilor, Splaiul Independentei, Emil Isac, George Baritiu, Horea,  I.L. Caragiale, Caii Ferate, Decebal, Oasului, Bulevardul Muncii, Cpt. Grigore Ignat, Regele Ferdinand si Calea Baciului. Proiectul a fost aprobat la finalul lunii noiembrie a anului trecut de consilierii locali. Proiectul va fi depus spre finantare în cadrul axei prioritare 1 – “Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraselor – poli urbani de crestere” si are o valoare totala de aproape 89,9 milioane de lei, dintre care peste 70 de milioane de lei este suma ce va fi asigurata de Uniunea Europeana.

Ronald Reagan suferea de Alzheimer si cind era presedinte

Potrivit AP si Reuters, in lucrarea “Tatal meu la virsta de 100 de ani”, Ron Reagan a scris ca a avut primele suspiciuni in acest sens dupa primii trei ani ai primului mandat al tatalui sau. Afirmatiile fiului lui Reagan sint cu atit mai socante cu cit fostul presedinte american este cel care incheiat acordul istoric de eliminare a rachetelor cu raza medie de actiune din Europa.      “O parte dintre alegatori incepeau sa-si imagineze cum un bunic - care parea sa nu-si gaseasca niciodata ochelarii de citit - are putere de decizie asupra unui important arsenal nuclear, iar acest lucru ii nelinistea”, potrivit unui extras publicat din cartea sa, scrie Agerpres. ”Mai rau, tatal meu parea sa le dea motive intemeiate pentru ingrijorarea lor. Inima mi s-a facut mica atunci cind l-am vazut cum se chinuia sa raspunda la intrebari, incurcindu-si notitele si, in mod necaracteristic, pierzindu-si cuvintele. Parea obosit si confuz”, scrie Ron Reagan in cartea ce va fi lansata marti, in perspectiva celei de-a 100 aniversari a nasterii tatalui sau, la 6 februarie.     Presedintele Ronald Reagan a fost diagnosticat in 1994 cu Alzheimer, o boala incurabila ce afecteaza creierul, si a murit zece ani mai tirziu.     “Boli” care au condus lumeaJohn Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai cunoscuti presedinti ai Americii, a suferit de boala Addison. De aceea, J.F.K. avea acel ten mereu bronzat, dar si tensiune scazuta, dureri abdominale difuze, o stare de oboseala permanenta si pierderi in greutate. Specialistii spun ca cei bolnavi de aceasta maladie sint iritabili, negativisti si prezinta depresii psihice persistente.      Franklin Delano Roosevelt, cel de al 32-lea presedintele american, a suferit de poliomielita inca din 1921, la virsta de 39 de ani, dar a tinut secreta aceasta boala. O data cu instalarea paraliziei i-au fost afectate grav tendoanele si muschii picioarelor si a fost nevoit sa poarte corset, iar picioarele ii erau sustinute de proteze. Cu toate acestea, Roosevelt a invatat sa se tina in picioare cu ajutorul cirjelor, ba chiar sa faca citiva pasi, ceea ce i-a permis sa apara inaintea publicului ca si cum n-ar fi fost deloc paralizat.

Reducerile au invadat chiar si ?mall-ul saracilor?

Reduceri substantiale la "colectiile" toamna-iarna 2010 in piata de vechituriReducerile substantiale la colectiile toamna-iarna 2010 nu s-au regasit doar in mall-uri clujene, ci si in piata de vechituri.     Multi dintre cei care au profitat de super- reducerile la haine spun ca nu au facut exces de shopping inainte de sarbatori, din simplul motiv ca nu si-au permis sa fie „mina larga” si sa ramina lefteri de Craciun sau Revelion. Dar, acum, ca toate au trecut cu bine, ofertele promotionale au devenit mult mai tentante.      In Iulius Mall, sezonul marilor reduceri de iarna s-a incheiat chiar ieri si a cuprins mai toate magazinele de haine, incaltaminte si obiecte de decor, unde reducerile de pina la 73% le-au facut cu ochiul si clujenilor mai “strinsi la punga”. In cel de al doilea mare centru comercial clujean, Polus Center, reducerile sint de pina la 55%, dar inca mai continua, pina la sfisitul lunii februarie.    Reduceri substantiale si in OserPentru cei mai putin pretentiosi si dornici de chilipiruri, Oserul a fost in acest sfirsit de saptamina alegerea ideala de a petrece unul dintre cele mai calduroase weekenduri din ianuarie. Iar in ceea ce priveste marile reduceri, nici Oserul nu s-a lasat mai prejos. Comerciantii, alteori de neclintit in ceea ce priveste pretul, au fost mai mult decit darnici, iar reduceri substantiale au avut loc si in “mall-ul saracilor”. Cea mai buna oferta din Oser a fost seria de doua pulovere la 5 lei - si aveai de unde alege. Firmele hainelor vindute la super-ofera erau cele prezente si in mall-uri, dar la preturi care bat orice reducere de centru comercial. Si cum perioda reducerilor nu are loc doar in centrele comerciale romanesti, normal ca au aparut si in piata de vechituri comerciantii cu produse pentru osseristii “cu fitze”, care vor doar haine noi, de firma si cu eticheta. O geanta de firma, cu eticheta, costa doar 30 de lei, iar blugii nou-nouti, majoritatea marca Jack&Jones, intre 40 si 50 de lei, in functie de abilitatile de negociator ale clientului.

Lucrarile la parkingul Baisoara demareaza in februarie

Asa va arata viitorul parking de cartier din GheorgheniLocuitorii din zona au fost informati prin intermediul unor anunturi afisate la intrarile in imobile cu privire la faptul ca in data de 31 ianuarie 2011 se va efectua predarea de amplasament catre contructor, firma Construdava SRL, in vederea inceperii lucrarilor de executie a parkingului, urmata de imprejmuirea amplasamentului si eliberarea terenului.     Se demoleaza garajeleDetinatorii de garaje au posibilitatea ca, pina in data de 30 ianuarie 2011, sa intreprinda masurile necesare desfiintarii acestora.      „Precizam ca, dupa data predarii amplasamentului, garajele si materialele rezultate din demolarea acestora ramase pe teren nu vor putea fi recuperate de catre detinatorii initiali. Avind in vedere prezentul anunt, solicitam mutarea obiectelor personale din garaje. In caz contrar, acestea vor fi inventariate, ridicate si depozitate de catre municipalitate, iar depozitarea acestora se va face pe cheltuiala detinatorilor, conform prevederilor HCL nr 249/2010, art. 3”, au informat reprezentantii municipalitatii. Potrivit regulamentului de atribuire a locurilor in parkingurile de cartier, votat anul trecut de consilierii locali, au prioritate la repartitia locurilor in parking cei care au detinut initial parcari cu abonament sau garaje pe amplasamentul acestuia.      In ceea ce ii priveste pe cetatenii care nu au avut parcari sau garaje, pentru a li se atribui un loc in parking este necesara depunerea in acest an a unei cereri la registratura Primariei municipiului Cluj-Napoca. Dupa modelul parkingului de cartier Fabricii, din Marasti, Primaria a creat un site dedicat proiectului de pe Baisoara, http://parking.primariaclujnapoca.ro/baisoara/, de unde clujenii pot obtine informatii suplimentare privind investitia.     354 de locuri de parcareParcajul suprateran de pe strada Baisoara va oferi 354 de locuri de parcare pentru locuitorii din zona. Potrivit informatiilor postate pe pagina de internet dedicata proiectului, accesul auto este prevazut in partea de sud, iar cele doua rampe de intrare si iesire (cu sens unic) - cu panta de 10% - vor fi dotate obligatoriu cu instalatii de degivrare pe timp de iarna. Accesul pietonal va fi deservit de doua case de scari, pe laturile est si vest, cea dinspre vest fiind dotata cu ascensor pentru 4 persoane si cabina portar. In ceea ce priveste dotarile viitorului parking, acesta va avea, printre altele, ascensor pentru persoane, centrala adresabila de incendiu, camere video de supraveghere atit in interior, cit si in exterior, acces controlat pe baza de cartela, convectoare electrice pentru incalzirea caselor de scara pe timp de iarna, sistem de canalizare si alimentare cu apa si grupuri sociale.      Acesta este cel de-a treilea parking de cartier pe care Primaria clujeana il demareaza. Primul dintre ele, construit in cartierul Manastur, pe strada Primaverii, a fost deja finalizat in vara anului trecut. Cel de-al doilea parking suprateran de cartier se afla in Marasti, in zona strazii Fabricii de Zahar, iar constructia sa urmeaza sa fie finalizata in acest an. Termenul de executie fixat pentru parkingul Baisoara este de 12 luni.   Parking nou in ManasturPrimarul Sorin Apostu a anuntat, in cursul saptaminii trecute, ca isi propune ca in acest an sa fie demarate noi proiecte de parkinguri de cartier, un amplasament in acest sens fiind deja identificat. „Din primavara vom discuta de realizarea unui nou parking in Manastur, in zona strazii Paring”, a anuntat edilul Sorin Apostu. De asemenea, avind in vedere faptul ca cele mai afectate cartiere de criza locurilor de parcare sint Marasti si Manastur, Primaria cauta si alte amplasamente potrivite pentru parkinguri in aceste zone.

60% din banii din asigurari de sanatate, insuficienti pentru Cluj

Este un sistem dezavantajos din cauza ca 50% din bolnavii internati în Cluj sînt din afara judetului.      „Legea 95/2006, modificata prin OUG 133/2010, prevede ca 60% din contributiile pentru sanatate platite pe plan local ramîn la dispozitia CAS, iar restul de 40% va fi virat la Fondul national unic de asigurari de sanatate. Am analizat care sînt implicatiile concrete ale acestei proceduri asupra judetului si am ajuns la concluzia ca procentul de 60% nu ne avantajeaza. Este nevoie de 100% plus un sprijin substantial prin fond, pentru ca în sistemul sanitar local se cheltuie cu mult mai mult decît este estimat, municipiul Cluj-Napoca fiind un centru medical regional, cu un numar de pacienti în continua crestere”, a declarat pentru Agerpres presedintele CAS Cluj, Emilia Groza.

Click

Foto Radu PadureanIeri la prinz a avut loc in Parcul Rozelor editia prolog a campionatului de ciclism „Clujul Pedaleaza”. Concursul, ce va fi organizat in perioada martie-noiembrie, doreste sa combine distractia pe bicicleta cu spiritul de competitie, promovind miscarea in natura si ciclismul ca sport de masa.

Modernizarea Cheilor Turzii, prioritate pentru Judet

Consiliul Judetean Cluj are în vedere investitii care vor duce la modernizarea accesului în Cheile Turzii, important obiectiv turistic aflat în custodia forului judetean. Se vor demara lucrari de reabilitari si amenajari a accesului si parcarii din zona Cheilor, întretinere a pasarelelor, servicii de salubrizare, dotarea punctelor de informare, marcarea limitelor rezervatiei, a precizat seful administratiei judetene, Alin Tise. O parte din finantare va fi asigurata si prin Programul Operational Sectorial - Mediu pentru segmentul biodiversitate. De asemenea punctul Salvamont va beneficia de fonduri pentru reabilitare, deoarece aici nu a mai investit nimeni în ultimii 12 ani! Suma necesara lucrarilor de debut a fost asigurata de Consiliul Judetean si s-a ridicat la 27.000 lei.     D. D.

Statul ia cite un cent pe fiecare litru de benzina

Datoria de 507,3 milioane de dolari a fostei Companii Române de Petrol (CRP) a fost acoperita integral în luna octombrie a anului trecut, dar statul a continuat sa încaseze taxa de un cent (3,2 bani) pe litru, sumele suplimentare urmînd sa fie utilizate pentru diminuarea datoriei publice.     “Sumele încasate în Fondul special pentru produse petroliere dupa regularizarea datoriilor fostei Companii Române de Petrol se utilizeaza pentru diminuarea datoriei publice interne”, se arata într-un proiect de ordonanta de urgenta elaborat de Ministerele Economiei si Finantelor Publice.     Potrivit notei de fundamentare a actului nomativ, prin suma încasata în data de 22 octombrie 2010 s-a stins integral datoria publica creata în baza OUG 72/1997 privind regularizarea datoriei fostei CRP, în valoare de 507,3 milioane de dolari.     De asemenea, în perioada 22 octombrie - 21 decembrie 2010, Ministerul Economiei a virat din Fondul special pentru produse petroliere în contul Ministerului Finantelor Publice suma 50,8 milioane lei reprezentînd echivalentul la data platii a sumei de 16,0 milioane de dolari, suma reprezentînd o alta datorie a fostei CRP catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, dar al carei regim juridic trebuie clarificat.     În nota de fundamentare nu se explica de ce s-a mai încasat taxa de un cent pe litru dupa 21 decembrie, dar proiectul de ordonanta de urgenta stabileste ca sumele care exced acele datorii vor fi utilizate pentru diminuarea datoriei publice.     O data cu aprobarea proiectului de OUG de catre Guvern si intrarea în vigoare a actului normativ, taxa de un cent pe litru va fi eliminata.     Fondul special pentru produse petroliere, denumirea oficiala a taxei impuse pentru recuperarea datoriilor CRP, a fost instituit printr-o ordonanta de urgenta în anul 2000.     Taxa este platita de toti producatorii si procesatorii de petrol si produse petroliere, regasindu-se în tarifele platite de consumatorii finali.Datoria de 507,3 milioane de dolari reprezinta creditele contractate pentru finantarea importurilor de titei din perioada 1992-1997.     Pretul carburantilor a crescut cu 15% anul trecut, dupa ce a urcat cu 13% în 2009.

Campanie agresiva pentru sefia UDMR

Foto Radu PadureanEckstein a aratat simbata ca niciunul dintre candidatii pentru presedintia Uniunii nu ar trebui favorizat: “Am propus un cod etic, care contine principii, respectiv sa nu fim preocupati de situatia familiala a unuia sau a altuia, lucruri de acest fel. Sa nu promitem favoruri, sa nu intimidam. (...) Este si un capitol care vorbeste despre egalitatea de sanse. E normal, daca vorbim de egalitate de sanse, sa nu folosim aparatul UDMR in campanie sau, daca il folosim, sa il folosim toti, pe baza de egalitate”, a spus Eckstein.     Kelemen este “favorizat”Politicianul clujean a adaugat ca, in aceasta campanie electorala interna a UDMR, contracandidatul sau, Kelemen Hunor, este privilegiat. “Cred ca, in aceasta campanie electorala, unul dintre candidati are o situatie privilegiata. Mi se pare impardonabil ca domnul Kovacs Peter, responsabil cu organizarea Congesului, sa isi permita ca pe blog sa faca, deschis, campanie pentru domnul Kelemen Hunor. Nu mi se pare corect deloc, noi toti (candidatii - n.r.) sintem ai UDMR. Ceea ce mie mi se pare absolut nepotrivit este ca liderii de filiale sint cu frica in sin”, a spus Eckstein.    “Demagogie ieftina”La rindul sau, Kelemen Hunor a declarat ca “nimeni nu a intimidat pe nimeni”.     “Nu vad nici un lider UDMR cu frica in singe si nu cred ca sint oameni care pot fi influentati si care pot fi intimidati. Este o demagogie ieftina, eu nu cred ca despre asa ceva ar trebui sa vorbim, ci despre programe. Eu nu prea vorbesc despre domnul Eckstein, fiindca nu am despre ce vorbi. Ma bucur ca el vorbeste despre mine, asta inseamna ca persoana mea, pentru el, este destul de importanta. (…) Eu cind vorbesc, vorbesc despre ceea ce fac eu, ce propun eu si ce sint eu”, a declarat Kelemen.     Marko s-a retras dupa 18 aniLa sedinta Consiliului Reprezentantilor Unionali al UDMR din 11 decembrie 2010, desfasurata la Tirgu Mures, presedintele UDMR Marko Bela a anuntat ca nu va mai candida pentru un nou mandat la sefia Uniunii, dupa 18 ani in care a detinut acesta functie.     Pentru functia lui Marko, s-au inscris in cursa consilierul prezidential Eckstein-Kovacs Peter, ministrul Culturii Kelemen Hunor si liderul grupului parlamentar al deputatilor UDMR, Olosz Gergely. Acesta din urma si-a anuntat candidatura saptamina trecuta, miercuri, si propune o reforma de “profunzime” in cadrul formatiunii.     Olosz Gergely si Eckstein-Kovacs Peter au semnat, simbata, la Sfintu Gheorghe, un cod etic pentru alegerile interne pentru presedintia Uniunii, in care propun o campanie corecta.

Liga Alesilor PSD si-a ales sefii

PSD Cluj a organizat vineri Conferinta anuala a Ligii Alesilor Locali (LAL). În prezenta membrilor Biroului Executiv Judetean, a parlamentarilor PSD si a celor 138 de delegati, Conferinta prezidata de presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a ales noua conducere a Ligii Alesilor Locali. În functia de presedinte a fost ales primarul comunei Aiton, Nicolae Fagadar. Vicepresedinti au fost alesi Mocean Marcel - primar al comunei Camarasu, Boldor Silviu - primar Caseiu, Sfârlea Dumitru - primar Gilau, Lungu Aron - primar Panticeu. Secretar general executiv a fost ales viceprimarul comunei Apahida, Fatic Grigore. Conferinta Ligii Alesilor Locali ai PSD Cluj a avut loc vineri, la hotelul Royal din cartierul Gheorgheni.

?Voiculescu a incercat sa ma cumpere?

“În 2004, cu putin timp înainte de alegeri, Dan Voiculescu m-a amenintat public cu tribunalul. De ce? Afirmasem într-o conferinta ca versatilitatea PUR e, în caracterizarea partidului, mai semnificativa decât acuzatia de a fi partid de securisti”, a declarat europarlamentrul PDL Cristian Preda într-un interviu pentru Contributors.ro. Preda îl acuza pe Voiculescu ca a încercar sa îl cumpere: “Vazînd ca nu ma intimideaza amenintîndu-ma cu Tribunalul, domnul Voiculescu a ales o alta cale: a încercat sa ma cumpere. Voia sa lucrez pentru el, la negru! Da, da! Asta e practica unor oameni de vaza din politica româneasca si a unor distinsi analisti. Am refuzat categoric. Domnul Voiculescu nu a actionat direct, ci printr-un mijlocitor. Nu îi voi pomeni numele, pentru ca e o persoana care a facut prea mult bine spatiului public din România ca sa nu fie iertat pentru o asemenea minora greseala”.