monitorulcj.ro Menu
ARHIVA

Imprimeria naţională din Ungaria a stabilit preţul pentru GPV Mail Services

Imprimeria naţională din Ungaria a plătit 1,53 milioane euro pentru 50% din acţiunile companiei româneşti GPV Mail Services Cluj-Napoca, potrivit Mediafax. Suma este apropiată de limita inferioară a intervalului de preţ stabilit la jumătatea anului trecut în acordul de vânzare. Mai exact, conform tranzacţiei semnate în iulie 2010, Imprimeria de stat din Ungaria urma să plătească între 1,5 milioane euro şi 2,2 milioane euro, preţul depinzând de noile contracte obţinute de GPV şi de profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare (EBITDA) pentru anul 2010. Potrivit agentei MTI, Imprimeria ungară a anunţat că a finalizat achiziţia participaţiei de 50% din acţiunile GPV pentru 1,53 milioane euro, plătite către DBR Holding SA.

Un clujean în Consiliul de Supraveghere al Carpatica

Profesorul clujean Ioan Trenca a fost aprobat de BNR pentru a ocupa funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpacia, potrivit wall-street.ro. Trenca este profesor la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) de la Universitatea Babeş-Bolyai. De asemenea, Trenca este fostul primvicepreşedinte al Băncii Transilvania şi fost preşedinte şi director general la banca Dacia Felix.

Incendiu la Iulius Mall

O camionetă a luat foc ieri după-masă, în jurul orei 15.15, în parcarea Iulius Mall, dar incidentul nu s-a soldat cu victime. Cel care i-a apelat pe pompieri a fost chiar şoferul camionetei, iar conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş, cea mai probabilă cauză de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la instalaţia electrică a maşinii. Potrivit unui martor, Vlad Zeicu, care a trimis redactie şi fotografia de mai jos, incendiul a fost stins de o echipă de pompieri sosită la faţa locului în scurt timp de la izbucnirea focului, timp în care un taximetrist şi paznicii din mall au încercat fără succes să stingă focul cu un extinctor.

CJ caută consultant pentru Strategia judeţului

Consiliul Judeţean Cluj a publicat un anunţ de licitaţie privind încheierea unui contract pentru servicii de consultanţă şi instruire în vederea elaborării Strategiei de Dezvoltare a judeţului Cluj pentru perioada 2014-2020. Contractul a fost evaluat la 371.250 de lei fără TVA, iar principalul criteriu de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Contractul ce va fi încheiat presupune, printre altele, organizarea a şase module de instruire privind planificarea strategică, organizarea de work-shop-uri pentru eliberarea strategiei, realizarea unei anchete sociologice în rîndul populaţiei judeţului Cluj, precum şi organizarea de consultări publice şi elaborarea Ghidului Administraţiei Publice Locale. Termenul limită pentru depunerea ofertelor de participare este data de 17 februarie, ora 9.       M.O.

Democrat liberalii îşi aleg liderii în luna mai

Democrat liberalii se reorganizează “la centru” şi se pregătesc de alegerile locale şi parlamentare. Ei au decis să îşi aleagă liderii în primăvară acestui an. Biroul Permanent  al PDL a hotărât să propună convocarea Consiliului Naţional de Coordonare al partidului în 19 februarie, la Palatul Parlamentului. Convenţia Naţională va fi convocată în 14 mai, urmând ca pe 15 mai să aibă loc o nouă şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare. Potrivit reprezentanţilor PDL, la Convenţia Naţională vor participa 1.350 de delegaţi, reuniunea urmând să se desfăşoare la Palatul Parlamentului. Până atunci, nouă organizaţii locale ale PDL mai trebuie să-şi desemneze conducerea. Organizaţia judeţeană a PDL şi-a ales liderii la sfârşitul anului trecut.     A.M.C.

Ariton: Liberalizarea preţurilor la gaze nu va avea efect în buzunarele românilor

Ministrul Economiei, Ion Ariton, a discutat cu reprezentanţii FMI în România despre paşii care trebuie făcuţi pentru a asigura creşterea economică a ţării. Fondul Monetar Internaţional (FMI) a cerut marţi, într-o întâlnire cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renunţarea la preţurile reglementate pentru producţia de gaze naturale şi energie electrică şi prezentarea unei noi formule de calcul. “Reprezentanţii Fondului ne-au solicitat reverificarea preţurilor. Preţurile să fie liberalizate, şi în cursul acestui an să ne prezentăm cu o noua formă de calcul, că sunt probleme”, a declarat Ariton după discuţii de aproape două ore cu reprezentanţii FMI. Ministrul Economiei a declarat, de asemenea, că liberalizarea preţurilor reglementate nu înseamnă neaparat creşterea tarifelor plătite de populaţie.

Oamenii străzii şi fracturile le dau bătăi de cap echipajelor de la Ambulanţă

În fiecare zi, câte două-trei persoane fără adăpost sunt „culese” de pe stradă şi duse la spital de echipajele de la Ambulanţă după ce au căzut din cauza gerului. În plus, zilnic, câte 50 de persoane ajung la Urgenţă cu fracturi după ce au căzut pe gheaţă. Trotuarele acoperite cu gheaţă din ultima perioadă au dat mai mult de muncă decât de obicei medicilor de la Clinica de Ortopedie din cauza numărului mare de clujeni care au căzut pe stradă şi apoi au ajuns la spital cu diverse fracturi. Bogdan Baciu, şeful Clinicii de Ortopedie Cluj-Napoca, spune că în fiecare zi se confruntă cu 50 de astfel de cazuri. Nu doar clujenii care au căzut pe trotuarele pline de gheaţă le-au dat bătaie de cap medicilor clujeni, ci şi oamenii fără adăpost.

Firmele clujene au adunat în 2010 datorii de peste 326 milioane lei

Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Cluj a dat publicităţii lista cu marii datornici ai judeţului, pe listă aflându-se nume grele din mediul de afaceri clujean. Finanţele clujene au menţionat că, la finele anului trecut, 13.323 societăţi comerciale cu sediul în Cluj aveau datorii totale de peste 326 milioane lei. Pe primul loc se situează Argos SA, cu o datorie de peste 8 milioane lei, urmată de Agroflip SA, cu o datorie de aproape 6 milioane lei. De asemenea, pe listă se mai află şi Regia Autonomă de Transport Turda, cu peste 5 milioane de lei datorie, dar şi societatea Pro Press, cu restanţe la plăţi de peste 2 milioane de lei.

„Infecţioasele“ s-ar putea comasa cu Spitalul TBC

Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca ar putea să îşi piardă personalitatea juridică şi să devină secţie exterioară a Spitalului de Pneumoftiziologie. Managerii celor două unităţi nu sunt însă de acord cu comasarea şi spun că nu vor exista niciun fel de avantaje. Din Cluj sînt propuse pentru comasare şi spitalul din Câmpia Turzii cu cel din Turda, plus spitalul din Gherla cu cel din Dej. De asemenea, Centrul de Sănătate din Mociu s-ar putea transforma în cămin de bătrâni. Conducerea Ministerului Sănătăţii a făcut publică ieri o listă cu toate spitalele din ţară care vor fi comasate sau transformate în cămine de bătrâni.

Încălzire cu energie verde în cinci comune clujene

Mai multe şcoli, primării, dispensare şi biserici din judeţ plănuiesc să se încălzească prin metode mai puţin poluante. O serie de certificate de urbanism şi avize necesare pentru realizarea sistemelor de încălzire care utilizează energia regenerabilă în comunele Mociu, Frata,Vultureni, Săvădisla şi Suatu au fost eliberate de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Pentru comuna Mociu a fost eliberat certificatul de urbanism necesar în vederea elaborării studiului de fezabilitate pentru proiectul „sisteme de încălzire care utilizează energie regenerabilă”. Proiectul vizează, în cazul clădirii Centrului de sănătate al comunei Mociu, al sediului Primăriei şi al postului de Poliţie, înlocuirea sistemelor clasice de încălzire (centrala termică ce utilizează combustibil solid) cu un sistem de încălzire care utilizează energia regenerabilă, respectiv energie geotermică-geotermală, prin pompe de căldură.

Cadou pentru Iuliu Mureşan

CFR Cluj a învins într-o partidă amicală formaţia austriacă SV Ried, cu 3-1, făcându-i astfel un „cadou” preşedintelui Iuliu Mureşan, de ziua sa de naştere. După 13-1 cu FC Horst şi 2-4 cu Metalurg Donetsk, campionii României au învins pe SV Reid, liderul la zi al campionatului din Austria. Elevii lui Alin Minteuan au trecut peste „duşul rece“ din partida cu Metalurg şi au reuşit să învingă cea mai în formă echipă a Austriei. Tehnicianul clujean a început cu Nuno Claro - Maftei, Rada, Cadu, Edimar - Mureşan - Hora, Peralta, De Zerbi, Nicoară – Traore, iar pe parcurs au mai intrat E. Kone, Bastos, Dică, Kivuvu şi Nuno Diogo. Toate cele trei goluri ale „feroviarilor“ au fost înscrise din penalti. Traore a fost faultat în careu în minutul 9, iar Cadu a transformat lovitura de pedeapsă acordată. Austriecii au egalat câteva minute mai târziu prin Schrammel, care a executat impecabil o lovitură liberă. După pauză, Nicoară a fost cel agăţat în careu iar Emil Dică i-a adus pe „alb-vişinii“ în avantaj. Ultimul penalti, obţinut în minutul 90, a fost transformat de Bud.

Situaţie neclară pentru Adrian Mutu

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că nu ştie dacă atacantul Adrian Mutu va fi reprimit în lot, informează site-ul fioretinanews.com. Tehnicianul grupării italiene a menţionat că aşteaptă decizia Cologiului Arbitral al FIGC (Federaţia Italiană de Fotbal). „Aşteptăm decizia Colegiului Arbitral, dar nu ştim dacă Mutu va fi reprimit în lot. Vom discuta cu toţii, cu preşedintele, dar eu nu sunt sigur că acest lucru se va întâmpla. Aceste lucruri au prea puţine în comun cu fotbalul, iar pentru noi este important ce se întâmplă pe teren“, a spus Mihajlovici.

Banca Transilvania, profit de aproape 100 mil. € în 2010

Banca Transilvania a obţinut un profit net cu 58% mai mare în 2010 faţă de cel înregistrat în anul 2009, printre principalii factori care au influenţat acest rezultat fiind veniturile din dobânzi. Robert C. Rekkers, directorul general al BT, a declarat că intituţia numără peste 1,5 milioane de clienţi activi. “În 2010 ne-am focusat pe dezvoltarea sănătoasă a băncii. A fost un an dificil, însă BT a urcat în sistemul bancar românesc. Am ajuns la 1,5 milioane de clienţi activi şi am venit cu un plan responsabil, adaptat acestor vremuri. Am fost atenţi la abordarea corectă a managementului riscului, provizionând chiar mai mult decât este reglementat. Toate activităţile au fost coordonate aşa încât partea comercială şi prudenţialitatea să fie cât mai bine integrate, a declarat Rekkers. Profitul brut realizat în 2010 a fost de 135,02 milioane lei, faţă de 86,02 milioane în anul precedent, în timp ce profitul net a ajuns la 97,85 milioane de lei, în creştere cu 58%, comparativ cu 2009.

Alocaţia pentru susţinerea familiei, prin Agenţia de Prestaţii Sociale

Clujenii care primesc alocaţie pentru susţinerea familiei trebuie să ştie că acest ajutor financiar se plăteşte prin Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale (AJPS), începând cu 1 ianuarie 2011. „Plata alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului social se realizează de către Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Cluj pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal sau în cont de card, în funcţie de opţiunea beneficiarilor acestor prestaţii sociale cu domiciliul sau reşedinţa în judeţul Cluj”, a declarat Ana Barbu, preşedintele Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Cluj. Vă reamintim că Guvernul a modificat o parte din condiţiile în care se acordă alocaţia pentru sprijinul familiei. Astfel, în cazul în care copiii familiilor care primesc acest sprijin financiar au mai mult de 20 de absenţe nemotivate sau dacă au nota la purtare mai mică de 8 părinţii lor nu vor mai primi alocaţia. Potrivit conducerii Ministerului Muncii, se încurajează în acest fel şcolarizarea copiilor.

Călian vrea... 10 case

De fapt, proiecte de case şi nu pentru el, ci pentru cei ce doresc să-şi ridice pe cont propriu o locuinţă. Deputatul democrat liberal Petru Călian are, pentru această nouă sesiune parlamentară, o prioritate de gradul 0: statul să vină cu 10 variante de case, mai exact cu modele sau proiecte de case standard, pentru cei care doresc să înceapă o construcţie. Deputatul clujean îi va înainta iniţiativa legislativă premierului Emil Boc „cât de curând posibil”. „Avantajul sau noutatea constă în faptul că omul scapă de nişte drumuri şi de birocraţie şi nu mai cheltuie atâţia bani. Mă gândesc la acest proiect de mai multă vreme, iar acum chiar am făcut o prioritate de gradul zero din această idee. Modelul urmat este polonez.

Primăria dă explicaţii pentru “taxa de spargere” a străzilor

Prefectura Cluj a cerut Primăriei Cluj-Napoca să-şi fundamenteze decizia potrivit căreia a introdus taxe speciale pentru eliberarea autorizaţiilor de spargere în cazul lucrărilor la reţele edilitare. Primăria a stabilit aceste tarife printr-o Hotărâre de Consiliu Local din decembrie 2010. Cererea Prefecturii a venit după ce compania E.On Gaz a depus un memoriu privind atacarea în contencios administrativ a deciziei Consiliului Local. „E.On Gaz Distribuţie a atras atenţia autorităţilor locale din municipiul Cluj Napoca asupra faptului că instituirea unei taxe speciale pentru intervenţii în reţelele de gaz contravine legislaţiei în vigoare din domeniul gazelor naturale aplicabile la nivel naţional.

Consiliul Judeţean cere Guvernului terenul pentru noua pistă

Lucrările ar urma să înceapă în această primăvară. Preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe (foto), a anunţat ieri că a transmis Guvernului României documentele necesare fundamentării Hotărârii de Guvern privind transmiterea unui teren din domeniul privat al Statului Român şi administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Agenţia Domeniilor Statului, în domeniul public al judeţului Cluj şi în administrarea Consiliului Judeţean Cluj. Terenul este necesar pentru Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, în vederea demarării procedurilor de construirea a noii piste de decolare – aterizare. Terenul are o suprafaţă totală de 479.532 mp şi face în acest moment obiectul unui contract de concesiune încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi SC Agroindustriala SA.

Handbalistele vor juca cu fanii

Vicecampioana României la handbal feminin, „U“ Jolidon, va juca şi se va juca cu o parte din cei mai împătimiţi suporteri. Handbalistele pregătite de Gheorghe Covaciu vor juca la Războieni şi la Ocna Mureş, localităţi de unde vin mulţi suporteri la meciuriel de acasă ale clujencelor. „Prin această vizită dorim să le aducem o mică mulţumire celor cei mai înfocati suporteri ai noştri. Acest grup de copii de la Războieni - Ocna Mureş merită multe aprecieri pentru ceea ce fac, iar faptul că echipa noastră le face o mică vizită e un mic semn de recunoştinţă. Sunt sigur că ambele părţi, atât fetele cât şi aceşti minunaţi copii, se vor bucura de acest moment. Bineînţeles că le vom pregăti la copii câteva mici surprize“, a declarat Cosmin Sălăjan, directorul sportiv a vicecampioanelor. Acţiunea handbalistelor de la „U“ Jolidon va avea loc vineri, la ora 14.30.

Badea şi Machado, mulţumiţi de joc

Ionuţ Badea şi Gabriel Machado, antrenorul şi respectiv atacantul Universităţii Cluj, au fost fericiţi la finalul meciului cu coreeni de la Gyeongnam, câştigat cu 4-0. Deşi nu a intrat de la început, brazilianul din ofensiva „studenţilor“ a reuşit să înscrie două goluri în poarta asiaticilor. „Am făcut un meci bun, trebuia să câştigăm. Toată chipa a jucat foarte bine. Am înscris de două ori, mă bucur, dar jocul echipei şi rezultatul sunt mai importante. Trebuie să marchez şi în campionat, am păstrat goluri şi pentru retur“, a spus Machado. Şi tehnicianul Ionuţ Badea s-a declarat satisfăcut de felul în care Universitatea a controlat jocul: „Scorul mă mulţumeşte , este normal. Era foarte important să câştigăm pentru a da valoare muncii pe care o depunem aici. Mă bucur că atacanţii noştri înscriu“.

Clujenii vor afla în sfârşit cine e Simona Ionescu

Tânăra trupă bucureşteană Aeroport va cânta pentru prima dată la Cluj. Ardelenii au astfel ocazia să asculte live hitul „Simona Ionescu“, care a fost lider în mai multe topuri. Înfiinţată în aprilie 2010, formaţia Aeroport a ieşit din anonimat în luna noiembrie a anului trecut, când a apărut piesa „Simona Ionescu“. Melodia a prins la public şi la scurt timp după ce a fost difuzată de Radio Guerrilla a ajuns prima în top, iar diversele variante încărcate pe YouTube au avut zeci de mii de vizualizări în doar câteva zile. „Simona Ionescu“ a ajuns prima şi în topul CZB (Click Zoom Byzes), iar articolele şi interviurile cu membrii Aeroport nu au întârziat să apară în presa muzicală şi nu numai.

Halle Berry vrea custodie unică pentru fiica sa

Actriţa americană Halle Berry va încerca să obţină în instanţă custodia unică a fiicei sale, Nahla, în vârstă de doi ani, pe care o are cu fostul ei iubit, Gabriel Aubry. Halle Berry, care s-a despărţit de Gabriel Aubry în aprilie 2010, după o relaţie de cinci ani, a declarat că este îngrijorată pentru fetiţa sa atunci când aceasta se află la tatăl ei şi că se doreşte să ceară custodia unică în justiţie, potrivit contactmusic.com. „Halle este îngrijorată pentru fiica ei atunci când aceasta se află în grija tatălui şi se pregăteşte să facă tot ce este necesar pentru a o proteja. Ea a încercat să rezolve problema cu tatăl fetei, Gabriel Aubry, pe care amiabilă, dar din lipsă de cooperare s-a decis să apeleze la justiţie”, se arată într-un comunicat al reprezentaţilor artistei, potrivit Mediafax.

Institutul Oncologic primeşte bani de la Ministerul Sănătăţii

Peste 150 milioane lei vor fi alocaţi anul acesta de Ministerul Sănătăţii pentru toate institutele şi secţiile de oncologie din ţară. Pe lista Ministerului este inclus şi Institutul Oncologic din Cluj. Ministerul Sănătăţii lansează în acest an un program de investiţii în secţiile şi centrele de oncologie din ţară. Aceasta înseamnă că peste 150 milioane de lei vor fi alocaţi, începând de luna viitoare, pentru reabilitarea unor secţii de oncologie din spitalele judeţene, a centrelor specializate, precum şi pentru dotarea cu aparatură medicală de specialitate a unităţilor sanitare.

O parte din ortodocşi nu vor card de sănătate

Membrii organizaţiei Forul Ortodox Român (FOR) şi medicii de familie consideră că introducerea cardului naţional de sănătate este un experiment pe pielea asiguraţilor şi a medicilor de familie, deoarece aceştia trebuie să contribuie cu bani la punerea în practică a acestor carduri. Mai mult, reprezentanţii FOR sunt nemulţumiţi de faptul că nu se oferă o alternativă la card pentru acei asiguraţi care nu doresc acest document. De asemenea, ei mai afirmă că există riscuri legate de protejarea datelor personale. „Integrarea centralizată a fişelor medicale electronice pune în pericol siguranţa datelor medicale ale persoanei. Datele medicale sunt de maximă intimitate pentru persoana şi ar fi un dezastru dacă s-ar ajunge la scurgeri de tipul WikiLeaks, prin care o serie de informaţii dintre cele mai sensibile pot ajunge la discreţia oricui, putând fi folosite împotriva unei persoane publice, de pildă”, declară reprezentanţii FOR. Ei mai spun că, potrivit legii, doar personalul medical are acces la aceste date, nu şi alte instituţii cum ar fi farmaciile.   G.D.

Vaccin împotriva TBC pentru ţările în curs de dezvoltare

Deputaţii europeni vor cere opinia Comisiei, în sesiunea plenară a Parlamentului European din 2-3 februarie, asupra posibilităţii realizării unor vaccinuri împotriva TBC care să fie folosite pentru populaţia ţărilor în curs de dezvoltare. Potrivit Biroului de Presă al Parlamentului European, incidenţa tuberculozei la nivel mondial rămâne un motiv de îngrijorare. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că 1,7 milioane de oameni au murit în 2009 de tuberculoză, iar vaccinarea ar fi o soluţie pentru reducerea numărului de bolnavi şi de decese. „Numai un program de vaccinare care include o campanie de vaccinare la scară largă va avea un impact pozitiv”, susţin deputaţii europeni. UE şi statele sale membre au investit masiv în activităţi de cercetare şi inovare având drept scop dezvoltarea vaccinurilor împotriva tuberculozei, iar organizaţia Tuberculosis Vaccine Initiative, un parteneriat care reuneşte peste 40 de centre europene de cercetare, are capacitatea de a transforma rezultatele activităţii sale în vaccinuri care răspund nevoii urgente la nivel mondial în acest sens.          G.D.

Cea mai bătrână femeie din lume a murit la 115 ani

Eunice Sanborn a devenit cea mai în vârstă femeie din lume pe 4 noiembrie 2010, după decesul călugăriţei franceze Eugénie Blanchard, la vârsta de 114 ani. Eunice Sanborn, cea mai în vârstă femeie din lume, a murit luni, în reşedinţa ei din oraşul Jacksonville, din statul american Texas, la 115 ani. Deşi o organizaţie care analizează longevitatea centenarilor spune că Eunice Sanborn avea 114 ani, membrii familiei ei afirmă că biroul de recensământ american a înregistrat în mod eronat data naşterii sale, trecând în documentele oficiale anul 1896 în loc de 1895, potrivit Mediafax. Familia lui Eunice Sanborn spune că bătrâna şi-a celebrat cea de-a 115-a aniversare pe 20 iulie anul trecut. Acum, cea mai în vârstă femeie din lume este americanca Besse Cooper, născută pe 26 august 1896, potrivit Grupului de cercetări gerontologice. Ea locuieşte în statul american Georgia. La cea de-a 114-a aniversare a lui Besse Cooper au participat cei patru copii, 11 nepoţi, 15 strănepoţi şi un stră-strănepot ai ei.

Hotel FM se pregăteşte de Eurovision

Cei trei membri ai trupei Hotel FM, Gabriel Băruţă, David Bryan şi Alex Szüs, care vor reprezenta România în acest an la Eurovision, au anunţat că au început deja pregătirile pentru evenimentul ce va avea loc la Düsseldorf în luna mai. Cei trei membri Hotel FM au susţinut luni o conferinţă de presă, alături de echipa Televiziunii Române care îi pregăteşte pentru Eurovision 2011. Gabriel Băruţă a spus că în prezent se lucrează atât la forma finală a piesei, cât şi la spectacolul pe care îl vor prezenta în Germania: ,,Vrem să fie totul de bun simţ, nu vrem să aducem nimic kitschos, nimic exagerat. Nu cred că avem şanse cu ceva nenatural”. Din acest motiv, piesa ,,Change” va fi reorchestrată cu ,,instrumente naturale” precum tobă, pian şi viori, fără efecte electronice.

Acces gratuit la o serie de publicaţii de prestigiu

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” oferă începând de ieri acces gratuit la baze de date cu text integral, în cadrul “Proiectului bibliotecii virtuale”, proiect administrat de Departamentul de Stat al SUA. Accesul la bazele de date se doar la sediul central al bibliotecii, de pe Calea Dorobanţilor, la American Corner Cluj-Napoca, situată la etajul 5 pe partea de vest a clădirii. Astfel, pot fi accesate gratuit bazele de date ale EBSCOhost Resources, Regional Business News, Gale Resources, Encyclopedia Britannica, Encyclopedia Britannica for Kids, Oxford Analytica etc.

Cele mai importante companii care au făcut angajări la Turda

Centrul de Consiliere pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la Turda a contactat anul trecut peste 60 de angajatori. Într-un raport de activitate al Centrului de Consiliere pentru Ocuparea Forţei de Muncă de la Turda, valabil pentru perioada 2008 -30 aprilie 2010 se arată că instituţia a „facilitat“ angajarea a 50 de persoane, graţie informaţiilor transmise beneficiarilor. În această perioadă s-a colaborat cu 62 angajatori, cei mai importanţi fiind Carrefour România, MiniMax Discount, Kaufland, Rewe România, Penny Market, Aquila, Lapp Insulators (fostul Argillon), MMM Autoparts, Prestige Transilvania şi Ozsal Meta Construction.

Concurs pentru elevi pe teme de voluntariat

Reţeaua internaţională de şcoli „aces”- Academia Şcolilor din Europa Centrală dă startul unui nou concurs de proiecte. În linie cu Anul European al Voluntariatului, tema ediţiei de anul acesta este „Să construim punţi de legatură în societate - fii voluntar în comunitatea ta!“. „Elevi care vin în ajutorul colegilor cu dificultăţi la învăţătură, concerte în case de bătrâni, tineri şi vârstnici implicându-se deopotrivă în iniţiative pentru protecţia mediului inconjurător sau împotriva discriminării – iată doar câteva din activităţile care pot face parte dintr-un proiect internaţional de voluntariat între şcoli”, explică reprezentanţii aces.

S-a dat startul la Concursul Naţional de Scenarii

Ieri a fost dat startul la înscrierea scenariilor pentru cea de a XI-a ediţii a Concursului Naţional de Scenarii. Concursul e organizat de HBO Romania şi Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF). La competiţie pot participa toţi autorii de scenarii de scurt şi lung metraj de ficţiune, care nu au mai creat scenarii în baza cărora să se fi realizat vreun film sau care să fi fost declarate câştigătoare ale vreunui concurs cu tematică similară. Cei care doresc să participe la concurs o pot face până pe 21 martie pe site-ul www.hbo.ro/concursscenarii, cu condiţia ca textele să nu depăşească 125 de pagini în cazul scenariilor de lung metraj şi respectiv 40 de pagini în cazul scenariilor de scurt metraj.

Mai putem suporta alte scumpiri?!

 Vesti cit se poate de proaste pentru romanii care sperau intr-un an 2011 mai usor decit precedentul. Astfel, din aceasta luna, majoritatea alimentelor se vor scumpi. Pina acum au fost anuntate in mod oficial majorari de cel putin 15% pentru piine si ulei, din cauza dublarii preturilor materiilor de baza. De asemenea, si celelalte alimente se vor scumpi cu cel putin 5 procente, din cauza faptului ca in tara noastra vor fi adaugate taxele de magazin. Totul vine dupa ce in luna ianuarie a acestui an, preturile au mai fost majorate odata la alimente, fiind înregistrate scumpiri de 20% pentru lapte, 4% pentru brinza, 12% la cartofi sau 15% la carne. Din pacate, la aceasta ora tara noastra detine recordul la cresterea preturilor la alimente, clasindu-se pe primul loc în rindul statelor UE la acest capitol. Lasind asta la o parte, localnii, ca si ceilalti romani vor avea de suportat cheltuieli tot mai mari pentru cosul zilnic, in conditiile in care economia nu da semne de revenire, cel putin deocamdata. DisperareIn rindul oamenilor, vestea, chiar si neconfirmata, a cazut ca un traznet. “Abia daca putem iesi din iarna. De unde sa mai platim si scumpiri la mincare. Este o bataie de joc. Nu stiu cine si cit va mai rezista, insa cred ca numai o revolutie ne mai poate salva”, crede Adriana Maris. “Nici macar nu mai conteaza. Eu am mai spus ca o sa se scumpeasca toate pina cind nu o sa le mai poata plati nimeni si atunci o sa se ieftineasca. Oricum am ajuns la limita. Gazul se scumpeste, curentul se scumpeste, alimentele, benzina, toate”, spune si Valentin Onisor. Singura veste buna este faptul ca anuntul patronatelor privind scumpirile nu a fost primit bine de catre autoritati care au anuntat ca astfel de majorari nu se accepta si nici nu vor fi acceptate. Ramine de vazut care este diferenta intre aceste declaratii si ceea ce se va intimpla in realitate.                            

Servicii specializate pentru someri

 Pina la finele anului viitor, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Alba va implementa in parteneriat cu un cabinet de psihologie proiectul “Servicii specializate pentru someri”. Obiectivul general al acestui proiect este acela de crestere a ratei de ocupare a somerilor de lunga durata, a somerilor tineri si a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca in regiunea Centru prin implementarea unui program integrat de masuri active de ocupare. Proiectul este cofinantat prin Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013. Astfel, partenerii spera ca in urma implementarii proiectului sa faciliteze capacitatea de ocupare profesionala a 300 de persoane fara un loc de munca si sa integreze in cimpul muncii alte 60 de persoane. La acest bilant se adauga alte 30 de persoane care ar urma sa beneficieze de cursuri de formare profesionala. In decursul celor 24 de luni vor fi organizate intilniri cu angajatorii, se va realiza o baza de date cu beneficiarii proiectului si vor fi organizate doua conferinte cu lansarea publicatiilor si materialelor informative aferente. In sprijinul somerilorIneditul proiectului este dat de faptul ca in cadrul acestuia, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca Alba colaboreaza cu un cabinet de psihologie privat din Valea Jiului. “Nu este deloc usor pentru oamenii care au ramas fara un loc de munca. Asta mai ales in conditiile in care acestia sint tineri si au tot felul de prejudecati. Se simt rusinati ca nu au ceva de munca, isi spun ca poate este prea devreme, ca nu sint potriviti. Uneori apare si influenta grupului, apar experiente ale altora, oameni care spun ca nu exista sanse, ca nu merita si asa mai departe. Faptul ca multi dintre ei renunta foarte usor este o problema, dar una care poate fi rezolvata. In ceea ce ii priveste pe somerii de lunga durata, situatia este diferita. In cazul lor, prejudecatile sint altele. Pentru ei este mult prea tirziu, nu se mai poate schimba obisnuinta de viata si asa mai departe. Odata ce au trecut de acest hop, se pot aplica tot felul de cursuri de formare si reintegrare profesionala. Asta incercam sa facem prin acest proiect”, a declarat Silvana Capris, directorul cabinetului psihologic.

29 de familii din Aiud si-au sarbatorit nunta de aur

 Zeci de pensionari din Aiud au avut parte la sfirsitul saptaminii trecute de un eveniment pe cit de placut, pe atit de impresionant. Este vorba mai exact despre desfasurarea editiei din 2011 a evenimentului „O jumatate de secol împreuna”, care le-a avut ca protagoniste pe cele 29 de familii de aiudeni care împlinesc, pe parcursul acestui an, 50 de ani de la casatorie.În organizarea Primariei municipiului Aiud si a Serviciului de Ajutor Maltez în România, filiala Aiud, manifestarea, devenita deja traditionala, a fost una pe cit de simpla, pe atit de emotionanta. Sarbatoritii zilei au apreciat în mod deosebit invitatia în oras, pe care le-a adresat-o primarul Aiudului, pregatirile organizatorilor si valsurile ori tangourile pe care au dansat, amintindu-si cu drag de vremurile de demult.În acelasi cadru, au fost premiati si decanii de virsta ai municipiului Aiud. Mai exact este vorba de Maria Tocaciu, din localitatea Sîncrai, care împlineste în acest an 100 de ani, Domnica Hetea, de 99 de ani, din localitatea Aiudul de Sus si Ioan Crisan, în virsta de 95 de ani, din localitatea Pagida.„Este unul dintre cele mai frumoase evenimente pe care le organizam, datorita nobletei celor carora le dedicam „O jumatate de secol împreuna”. Îi felicit înca o data pentru fidelitatea lor si pentru faptul ca fiecare dintre ei reprezinta un exemplu demn de urmat. De fiecare data, aceste familii de oameni deosebiti primesc cu bucurie ceea ce facem, iar noua ne ramine multumirea si chiar speranta ca mai exista oameni cu adevarat frumosi de la care avem ce învata”, a precizat Mihai Horatiu Josan, primarul municipiului Aiud.                       

Elena Ignat a cistigat presedintia OJFL Alba

 La sfirsitul saptaminii trecute a avut loc Conferinta OJFL Alba pentru alegerea noilor structuri de conducere. La conferinta au participat 210 doamne liberale, din toate organizatiile judetului, interesate de programul candidatelor la functia de presedinte, precum si de structura noului birou judetean. Majoriatea delegatelor,70%, au votat cu candidatul Elena Ignat, presedinte si în mandatul anterior, numai 30% exprimindu-si votul pentru celalalt candidat, Iuliana Sarlea. Elena Ignat, de profesie cadru didactic, este consilier judetean al PNL din 2008. Elena Ignat a detinut în perioada 2005-2009 functia de inspector scolar general adjunct, iar în prezent este director al Scolii cu clasele I-VIII ,”Avram Iancu” din Alba Iulia.,,Principalele obiective ale programului OJFL Alba în mandatul urmator sint: dezvoltarea organizatiilor de femei prin cresterea numarului acestora si a numarului de membre, realizarea unor proiecte si actiuni în sprijinul diferitelor categorii socio-profesionale, implicarea femeilor cu expertiza în comisiile de specialitate ale PNL pentru elaborarea de politici publice, implicarea activa a femeilor în campaniile electorale alaturi de PNL pentru cistigarea alegerilor locale si generale, promovarea si sustinerea candidatilor femei pentru alegerile locale si parlamentare pe criterii de competenta si prin competitie libera si corecta. Multumesc tuturor colegelor pentru încrederea acordata si sper ca noua echipa sa dinamizeze activitatea OJFL Alba si sa ofere oamenilor o alternativa politica credibila bazata pe principii, competenta si bun simt.”, a declarat presedintele OJFL Alba, doamna Elena Ignat.

Controale fiscale fara aviz prealabil!

 Inspectia fiscala la firme va putea fi declansata si fara anunt prealabil atunci cind autoritatile considera ca scopul controlului poate fi periclitat daca contribuabilii sint înstiintati înainte, avizul de inspectie urmind sa fie comunicat odata cu sosirea inspectorului la sediul firmei. Noile reguli vor fi introduse în primavara acestui an printr-un proiect de modificare a Codului de procedura fiscala.Documentul va introduce posibilitatea comunicarii avizului de inspectie fiscala odata cu prezentarea organului de inspectie la domiciliul fiscal al contribuabilului, atunci cind se apreciaza ca scopul inspectiei poate fi periclitat. Inspectia fiscala va putea fi suspendata si la solicitarea contribuabilului, nu numai la initiativa organului fiscal, cum este stabilit în prezent, dar numai pentru motive bine justificate. Actul normativ va permite reglarea pe cale amiabila a eventualelor neconcordante existente în fisele de evidenta dupa primirea somatiei. Vor fi eliminate prevederile care conditioneaza suspendarea de catre instanta a executarii actului administrativ fiscal de depunerea unei cautiuni de pina la 20% din cuantumul sumei contestate sau de pina la 2.000 lei în cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil în bani, iar contestatorul va avea dreptul sa se adreseze instantei de contencios administrativ chiar daca procedura administrativa prealabila nu a fost finalizata, în cazurile în care contestatia nu a fost solutionata în termen de 12 luni de la data depunerii la organul fiscal.

Liberalii albaiulieni ii sprijina pe cetateni

 Biroul Permanent Municipal (BPM) al PNL Alba Iulia îsi continua activitatea de acordare a unui cit mai mare sprijin problemelor ridicate de cetateni. Ca atare, BPM al PNL Alba Iulia, prin departamentul juridic, organizeaza audiente pe probleme juridice în data de 3 februarie 2011, ora 17:00, la sediul PNL din Alba Iulia. Este important de subliniat ca toate aceste întilniri se vor desfasura cu titlu gratuit, fiind sustinute de juristi si economisti din cadrul PNL Alba Iulia. (PNL Alba Iulia, Str. Zorilor Nr. 28, Tel 0258/810911, 0752/198156)

Primaria Aiud a concediat 75 de asistenti personali

 Alesii locali din Aiud au aprobat, in cadrul sedintei Consiliului Local de luni 31 ianuarie, proiectul de hotarire initiat de primarul Mihai Horatiu Josan privind trecerea pe indemnizatie a persoanelor cu handicap grav si renuntarea, în consecinta, la serviciile asistentilor personali din Aiud. Conform hotaririi adoptate, contractele de munca a 75 de asistenti personali vor înceta din 1 martie 2011. În aceasta categorie, nu intra pentru moment 6 asistenti personali ai persoanelor cu handicap, fie pentru ca se afla în concediu de maternitate sau în concediu de îngrijire a copilului, fie pentru ca înca nu îndeplinesc conditiile legale pentru a beneficia de ajutorul de somaj.Masura fortata de guvernPrimarul Horatiu Josan Mihai a precizat ca aceasta decizie a fost fortata de Ordinul comun al Ministerului Administratiei si Internelor si al Ministerului Finantelor Publice, emis la începutul lunii ianuarie, prin care se stabileste, pentru fiecare unitate administrativ-teritoriala, nivelul maxim al cheltuielilor de personal pe anul 2011. El a mentionat ca municipiului Aiud i-a fost impusa suma de 22.192 mii lei, ca suma maxima ce poate fi cheltuita cu salariile personalului din învatamint, sanatate si administratie publica locala.Horatiu Josan le-a explicat alesilor locali în cadrul sedintei ca nu a fost o decizie usoara. “Legea asigura protectia persoanei cu handicap si eu personal sustin aceasta protectie, este si datoria fiecaruia dintre noi sa o promovam. Legislatia româneasca prevede însa ca protectia persoanei cu handicap se realizeaza fie prin indemnizatia lunara a acestei persoane, fie prin angajarea unui asistent personal. Cum, în urma analizei minutioase pe care am facut-o, am constatat ca majoritatea asistentilor personali ai persoanelor cu handicap grav din Aiud fac parte din familia persoanei îngrijite si deci au si obligatii morale fata de aceasta, am considerat ca putem renunta la plata salariilor asistentilor personali, urmind ca persoanele cu handicap sa beneficieze de indemnizatie, care e echivalenta salariului net al asistentului personal, iar ajutorul de somaj de care vor beneficia cei în cauza chiar va suplimenta veniturile familiei. A fost cea mai buna solutie gasita în acest moment, urmeaza sa vedem cum evolueaza situatia, dar prioritatea mea a fost sa garantez protectia persoanelor cu handicap grav din Aiud, dar si functionalitatea serviciilor de care beneficiaza întreaga comunitate”, a declarat primarul Horatiu Josan.Economii la buget...Prin hotarirea Consiliului Local al municipiului Aiud, adoptata conform propunerii primarului, bugetul este scutit de o cheltuiala de 450.000 lei pe an, la care se adauga si suma de 185.266 lei, economie rezultata în urma desfiintarii prin hotarirea Consiliului Local Aiud adoptata tot în sedinta de miercuri, a Cantinei de Ajutor Social. De precizat faptul ca cele aproximativ 50 de persoane care beneficiau de masa la cantina de ajutor social vor primi, conform Legii 416/ 2001, venitul minim garantat.                                 

Alba ? se lauda? cu doi pensionari la un angajat

 La nivelul judetului Alba, în luna decembrie 2010, erau înregistrate la ITM Alba 15.961 unitati economice, din care 696 s-au înfiintat anul trecut. Tot la finele lui 2010 erau active la nivelul judetului 55.346 contracte individuale de munca, din care 28.541 s-au înregistrat anul trecut. Tot în aceeasi perioada au încetat 29.648 contracte de munca, ceea ce înseamna ca numarul celor care au plecat din cimpul muncii îl depaseste pe cel al noilor angajati cu 1.107 persoane. Celor 55.346 persoane angajate din judetul nostru le corespund 93.320 pensionari, deci unui salariat îi revin aproape doi pensionari. Indiscutabil, criza îsi spune cuvintul si în judetul nostru, oferta de locuri de munca este tot mai saraca, iar persoanele cu studii superioare nu prea au pentru ce sa opteze. Din cele 55.346 contracte de munca active doar 19.506 sint pe durata nedeterminata, 9.033 pe durata determinata si doua vizeaza munca la domiciliu.     

Spitale comasate si reprofilate

La nivelul judetului Alba a fost propusa comasarea Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud si a Spitalului Orasenesc Abrud cu Spitalul Judetean de Urgenta Alba, iar Spitalul de Boli Cronice Cimpeni a fost propus pentru comasarea cu Spitalul Orasenesc Cimpeni. “Reorganizarea spitalelor este unul dintre cele mai importante obiective de anul acesta, determinat de functionalitatea sistemului si de tratamentul corespunzator aplicat pacientului, si mai putin de problemele financiare, cu toate ca si acestea sint importante”, a declarat, intr-o conferinta de presa, Cseke Attila. In ceea ce priveste reprofilarea unitatilor sanitare, Ministerul Sanatatii si cel al Muncii vor derula in perioada 1 aprilie 2011- 31 decembrie 2013, programul “Dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele virstnice”. In Alba au fost propuse pentru reprofilare in camine pentru persoane virstnice spitalele din Ocna Mures, Baia de Aries si Zlatna. “Prin acest program pe care-l initiem, este pentru prima data cind statul finanteaza, fara implicarea autoritatilor locale sau a ONG-urilor, o serie de unitati destinate ingrijirii persoanelor virstnice”, a declarat ministrul Sanatatii.Fara disponibilizari de personalMinistrul a subliniat ca masurile privind comasarea sau transformarea spitalelor nu vor duce la disponibilizari in sistemul sanitar. Cseke Attila a precizat ca au existat discutii cu sindicatele si au ajuns la un acord in aceasta privinta.“Doresc sa subliniez ca, în urma comasarilor si a reprofilarilor de spitale, nu va exista personal medical disponibilizat. În cazul comasarilor, unitatile sanitare devin sectii exterioare ale unitatilor nou înfiintate, ca urmare nu va exista motivatie pentru disponibilizare de personal. În cazul celor 71 de unitati sanitare care vor fi reprofilate la nivel national, cei 794 de medici si 2.532 asistenti medicali vor fi repartizati, dupa caz, în unitatile sanitare nou înfiintate sau în cele din judetul în care au domiciliul. Avem în acest sens un acord de principiu cu sindicatele din domeniu”a spus ministrul Cseke.

Interventie cu ?greutate?

 Cert este ca si pompierii si angajatii serviciului de ambulanta din Alba Iulia au avut destul de mult de furca pina cind au reusit sa il duca pe barbat in masina. La fel s-a intimplat si la Alba Iulia, iar mai apoi specialistii de la Urgente au avut si ei un soc. Acestia spun ca au avut parte de o adevarata premiera. Specialistii spun ca obezitatea excesiva poate cauza boli cardiovasculare, cancer, spondiloza, artrita si boli de ficat.  Probleme fizice din cauza problemelor psihiceSotia barbatului, Rusandra a povestit ca toate problemele au inceput in anul 2001, atunci cind familia a suferit o ingrozitoare pierdere. “Fata noastra de 18 ani a murit. Atunci cred ca s-a imbolnavit. A avut probabil o cadere psihica si a inceput sa ia in greutate. A ajuns de la 80 de kilograme la 300 de kilograme si normal ca starea lui de sanatate s-a agravat intruna”, povesteste femeia. Dupa ce, aseara, barbatul a inceput sa acuze probleme cardiace, de dimineata Rusandra a apelat numarul de urgente 112. „Aseara nu m-am simtit bine si am pus-o sa sune dupa ajutor ca sa ajung la spital. E ingrozitor sa nu te poti misca si sa nu poti face nimic”, le-a povestit barbatul celor care s-au adunat ca la circ in jurul sau. Pentru ca barbatul sa ajunga in grija medicilor a fost nevoie de interventia a cinci pompieri si a medicilor de pe Ambulanta. “Oamenii nostri nu aveau cum sa se descurce singuri si am apelat la forta fizica a pompierilor”, a explicat Marius Sulutiu, directorul Serviciului de Ambulanta Alba, cel care a mai spus ca o targa medicala nu poate suporta decit maxim 150 de kilograme. De aceea, targa nu a fost lasata pe roti, ci a fost dusa pe miini. Deocamdata este bineAcum, barbatul este in grija specialistilor de la Spitalul de Urgenta din Alba Iulia, iar medicii spun ca are probleme cardiace si ca va ramine internat. “Este o premiera pentru spitalul nostru un astfel de caz. Imediat dupa evaluare, barbatul a fost internat la sectia de boli interne“spune directorul medical al Spitalului de Urgenta din Alba Iulia, Diana Ciubotea. Din cauza obezitatii excesive, Stefan Stoican poate dezvolta boli cardiovasculare grave, cancer, spondiloza, artrita si boli de ficat. Dupa ce starea sa va fi stabilizata, medicii vor incerca sa gaseasca solutii pentru a reduce greutatea corporala a barbatului. Pentru asta se ia in calcul o operatie la stomac urmata de o dieta extrem de stricta. Totusi, avind in vedere virsta destul de inaintata, greutatea enorma si timpul scurs de la momentul in care s-a manifestat pentru prima data aceasta afectiune, totul este destul de incert, la fel ca si sansele lui Stefan Stoican. 

Interventie

 Reprezentantii Fondului Monetar International au solicitat reanalizarea modului de calcul al pretului gazelor naturale si liberalizarea pietei de profil. Noua formula de calcul va trebui gindita si apoi adoptata in cursul anului 2011, probabil undeva la jumatatea anului, lucru care potrivit specialistilor ar putea influenta in primul rind facturile pe care le platesc consumatorii industriali.              

Horoscopul familiei

 Mamica sagetator In familieAti avut o tinerete agitata, mereu in miscare, nu ati avut timp sa va construiti un camin. Din contra, o data aceasta etapa terminata, ati estimat ca ati ajuns suficient de “coapta” pentru a inceta sa alergati in voia vintului, veti deveni o mama extraordinara si o sotie atenta. Faptul de a fi trait aventuri mai mult sau mai putin pasionale fac din dumneavoastra o mina de invataturi si cunostinte pe care nu veti ezita sa le comunicati copiilor dumneavoastra, precum si greselile pe care le-ati facut pentru ca sa nu le repete si ei la rindul lor. Aveti simtul onoarei, grandorii, calitati pe care le veti insufla de foarte devreme si copiilor dumneavoastra. Daca vreodata scumpii dumneavoastra copii vor avea vreo problema, veti fi prima care le va alerga in ajutor.Cu un caracter mai curind extrovertit, dovediti determinare, caldura in educarea copiilor dumneavoastraRelatia cu fiica dumneavoastraDaca fiica dumneavoastra va seamana, ea va dori desigur sa devina independenta, dar se va pune problema:veti accepta sa o vedeti dezvoltindu-se fara ajutorul dumneavoastra? In ciuda eforturilor pe care le veti face pentru a o invata anumite aspecte ale vietii, este posibil sa nu fiti intotdeauna ascultata si de aici ar putea decurge unele dispute. Veti fi intotdeauna prezenta pentru a o motiva sa mearga inainte, tot mai departe, tot mai sus.Relatia cu fiul dumneavoastraNu veti vedea decit “talentele sale”, deoarece pentru dumneavoastra fiul va fi “cel mai bun”, “cel mai frumos”, “cel mai puternic”... Va puneti foarte mari sperante in el, poate putin prea multe, deoarece in ziua in care se va intimpla sa va dezamageasca veti da dovada de o furie memorabila.Este de dorit sa nu il vedeti “prea sus”, el nu este obligat sa aiba ideile si dorintele dumneavoastra, sperantele sale pot fi complet diferite. Trebuie sa va imblinziti putin aceasta latura dictatoriala, deoarece daca nu suportati sa-l vedeti privind lucrurile altfel decit in felul dumneavoastra, este posibil ca la majorat sa fuga in lumea larga. In inima lui veti ramine intotdeauna “femeia” vietii sale.Mama capricorn In familiePareti in realitate destul de singuratica, singurul lucru de care va poate pasa sigur este viata familiala. Va simtiti astfel inconjurata de ai vostri, puteti sa fiti voi insiva, sa va impartasiti dorintele, visele, aspiratiile. Sinteti o femeie echilibrata, care stie sa vorbeasca cu fermitate, puteti reprezenta pentru familie “pilonul” care nu se darima niciodata, persoana pe care se poate conta. Nu ezitati sa faceti totul pentru ca micii dumneavoastra familii sa nu-i lipseasca niciodata nimic.Totusi, exista un mic bemol, sinteti atit de ingrijorata pentru bunastarea lor, incit sufocati fantezia de care ati putea da dovada.Relatia cu fiica dumneavoastraVeti avea tendinta sa-i dati o educatie ferma, astfel incit sa devina o femeie ireprosabila. Evitati totusi sa va aratati prea “rigida”, adica sa dati prea multe ordine care ar putea deveni prea apasatoare pentru ea si sa aiba efectul contrar putin cam dur pentru dumneavoastra. Este evident ca nu suportati lipsa de griji, lejeritatea si veti face tot posibilul ca fiica dumneavoastra sa nu fie asa. Relatia cu fiul dumneavoastraIl invatati sa nu lase sentimentele sa aiba cistig de cauza asupra moralului pentru ca sa nu sufere.

Bani din bugetul judetean pentru culte

 Consiliul judetean Alba a aprobat alocarea sumei totale de 2,75 milioane lei pentru acordarea de sprijin financiar unor unitati de cult din judetul Alba, apartinind cultelor religioase recunoscute in Romania. In total, 330 de unitati de cult vor primi bani din bugetul judetean, dintre care 256 sint ortodoxe. In general, sumele acordate sint cuprinse intre 2.500 si 20.000 de lei. Cei mai multi bani vor merge catre Arhiepiscopia Ortodoxa Romana Alba Iulia care va primi 325.000 de lei pentru trei lucrari: reparatie capitala si extindere arh. Sf. Lazar - 250.000 lei, construire biserica seminar - 100.000 lei si construire centru misionar - 75.000 lei. Banii sint acordati, potrivit legii, pentru completarea fondurilor proprii ale unitatilor de cult destinate: intretinerii si functionarii unitatilor de cult fara venituri sau cu venituri mici, construirii si repararii lacasurilor de cult, conservarii si intretinerii bunurilor de patrimoniu apartinind cultelor religioase, desfasurarii unor activitati de asistenta sociala, amenajarii si intretinerii muzeelor cultural-religioase, precum si construirii sau repararii cladirilor avind destinatia de asezaminte sociale, sedii ale eparhiilor sau sedii ale unitatilor de invatamint teologic. “Modul de respectare a destinatiei fondurilor alocate, precum si justificarea utilizarii acestora de catre unitatea de cult beneficiara a sprijinului financiar alocat, se face pe baza documentelor specifice si sint supuse controlului organelor abilitate, potrivit legii”, a mentionat directorul Directiei Dezvoltare Bugete din cadrul CJ Alba, Marian Aitai.

Pietoni amendati la Aiud

 Politistii din cadrul Politiei Municipiului Aiud au organizat in cursul zilei de luni pe raza municipiului o actiune de prevenire a accidentelor rutiere în care sint implicati pietonii. În cadrul acestei actiuni, au fost aplicate 34 de sanctiuni contraventionale, din care 20 pietonilor, în valoare totala de 3484 lei si a fost retinut un permis de conducere.

Cercetat pentru furt

 Patrula de siguranta publica formata din politisti din cadrul Politiei Municipiului Alba Iulia si jandarmi din cadrul Inspectoratului Judetean de Jandarmi Alba, l-au prins luni în flagrant pe S.I.A., de 35 de ani, din Alba Iulia, imediat dupa ce a sustras dintr-un local de pariuri sportive din Alba Iulia un bilet de pariu cistigator în valoare de 308 lei apartinind unui cetatean din Alba Iulia. Cercetarile sint continuate fata de S.I.A. sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat.                          

Proiecte de milioane pentru Abrud

 “Ne-am propus refacerea centrului istoric al orasului, dar care nu se va putea reface intr-un singur an, refacerea fatadelor la case, reglementarea circulatiei grele in anumite zone. Mai avem in program pentru 2011 realizarea unui teren sintetic de sport pentru tineret. Apoi am semnat deja un contract cu Banca Mondiala pentru a se construi o sala multifunctionala pentru manifestari cu caracter public”, a declarat primarul abrudenilor. El a precizat ca administratia locala este preocupata in special de mentinerea Spitalului Orasenesc din Abrud unde incearca printr-o infuzie de capital sa mentina investitiile in curs. Este vorba mai exact despre refacerea ambulatoriului, a invelitorii, a sistemului de incalzire, dotarile cu aparatura medicala. “As vrea sa mai spun ca in cei 6 ani de mandat am ajuns la un numar de 38 de proiecte printre care finantarea drumurilor, canalizari, alimentari si distributii de apa, asfaltari, amenajari de pasuni si combaterea eroziunii solului, etc. Am avut si o serie de proiecte mici generatoare de venit. Valoarea totala a acestor proiecte depaseste cu mult suma de 350 miliarde lei vechi”, a declarat primarul Tiberiu Ratiu.  Despre proiectul RMGCIn alta ordine de idei, in privinta proiectului RMGC, primarul Abrudului a mentionat ca atit administratia locala, cit si localnicii doresc ca aceasta investitie sa porneasca cit mai repede. “Pe linga faptul ca va crea locuri de munca, aceasta companie va avea nevoie de sprijin din punct de vedere medical, sprijin de urgenta, va avea nevoie de institutiile de invatamint, de institutiile de baza ale noastre, de politie, primarie. Aceste servicii cu infuzie de capital din partea companiei care vine si aduce bani in zona sint benefice pentru comunitate, iar compania Rosia Montana Gold Corporation ne-a sprijinit financiar de fiecare data cind am avut nevoie”, a precizat edilul orasului din Apuseni.                             

?Bartolomeu Anania, s-a mutat la Domnul

 S-a nascut la 18 martie 1921, in familia credinciosilor ortodocsi Vasile si Ana Anania, in comuna Glavile, jud. Vilcea. La botez a primit numele „Valeriu”. A urmat scoala primara in localitatea natala, Seminarul „Central” din Bucuresti (1933-1941), cu bacalaureat la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucuresti in anul 1943. In anul 1942 s-a calugarit la Manastirea Antim din Bucuresti cu numele „Bartolomeu”, fiind apoi hirotonit ierodiacon. Incepe Facultatea de Teologie la Bucuresti si, din cauza vitregiei vremurilor, o continua la Cluj si la Sibiu, unde-si va lua licenta in 1948. Va urma Facultatea de Medicina si Conservatorul de Muzica din Cluj, intre 1944-1946, pe care nu le va finaliza din cauza prigoanei sistemului comunist. In luna iunie 1946, pe cind era student la Cluj si presedinte al Centrului Studentesc „Petru Maior”, a condus greva studenteasca antirevizionista si anticomunista, dupa care a urmat un lung sir de arestari si expulzari. A ajuns la Manastirea Polovragi, apoi la Baia de Aries si, in 1947, staret la Manastirea Toplita. Patriarhul Justinian il numeste intendent la Palatul Patriarhal (1948-1949), Inspector Patriarhal pentru invatamintul bisericesc (1949-1950), asistent la Catedra de Istorie Bisericeasca Universala de la Institutul Teologic Universitar din Bucuresti (1950-1951), decan al Centrului de Indrumare Misionara si Sociala a Clerului la Curtea de Arges (1951-1952). Sub regimul comunist a fost intemnitat sase ani (1958-1964). Intre anii 1965-1976 a indeplinit mai multe functii in cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Romane din America si Canada. In anul 1967 a fost hirotonit ieromonah, acordindu-i-se, din partea Sfintului Sinod din Bucuresti, rangul de arhimandrit. A tinut conferinte la Detroit, Chicago, Windsor, Honolulu, a facut parte din mai multe delegatii ale Bisericii Ortodoxe Romane peste hotare: Egipt, Etiopia si India (1969). Reintors in tara, a fost Directorul Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane (1976-1982). In anul 1982 s-a retras la Manastirea Varatic, unde, pe linga opera monumentala literara alcatuita de-a lungul vietii, a inceput sa lucreze la diortosirea traducerii in limba romana a Sfintei Scripturi. Lucrarea aceasta o va continua si in calitate de ierarh. In ziua de 21 ianuarie 1993 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, iar pe 7 februarie 1993 a fost hirotonit si instalat de catre Patriarhul Teoctist in Catedrala Arhiepiscopala din Cluj-Napoca. Pe 25 Martie 2006, la Sarbatoarea Bunei Vestiri, este intronizat ca primul mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, mitropolie infiintata la 4 noiembrie 2005. Isi va incheia cuvintarea atunci cu fraza: „Traiesc si eu bucuria zilei de astazi, iar bucuria mea nu este altceva decit cintecul unei lebede care, inainte de a merge printre trestii sa se culce, este de pe acum incredintata ca un lung sir de aripi albe vor luneca in urma ei, gata de zbor, sub cerul istoriei Transilvaniei.” A fost membru titular al Uniunii Scriitorilor, membru al Academiei Romane, Doctor Honoris Causa al Universitatilor: Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, „Iuliu Hatiegan” din Cluj, „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. A fost distins cu o sumedenie de diplome, medalii si premii. Acum, cind acest mare barbat al credintei, culturii si spiritualitatii romanesti se muta in eternitate, nu sintem in stare sa subliniem indeajuns complexa lui personalitate de teolog, dramaturg, poet, scriitor, traducator, orator de seama si, mai ales, de ierarh energic si categoric. In administratia bisericeasca ne cerea sa fim „cu frica de Dumnezeu, cu obiectivitate si cu transparenta”. Cind Mitropolitul Bartolomeu implinea optzeci de ani am scris un cuvint si l-am intitulat: „Om trimis de Dumnezeu”. Acum, cind se muta la Domnul, m-am intrebat: ce-as putea scrie? Mai ales stiind faptul ca Inaltpreasfintia Sa a fost un om al condeiului prin excelenta. Si m-am gindit sa plec de la numele pe care l-a purtat.Numele de mirean era Valeriu, nume latin, care vine de la verbul valere. Tradus in romana ar insemna „a fi puternic, a fi sanatos”. Numele de calugar este Bartolomeu, adica fiul lui Tolmay, nume patronimic al apostolului numit si Natanael. In romaneste Natanael se traduce „darul lui Dumnezeu”. Cred ca, in mod providential, numele pe care l-a purtat Mitropolitul Bartolomeu spune cite ceva despre puternica-i personalitate. De aceea ma voi opri, pornind de la nume, la citeva din virtutile Inaltpreasfintiei Sale. Pe parcursul vietii, asa cum ii spune numele, Mitropolitul Bartolomeu a fost un om puternic. Cine l-a cunoscut sau i-a citit memoriile realizeaza ca a putut trece prin toate necazurile, fiindca a fost un barbat puternic. In timpul grevei studentilor din Cluj, carora le-a fost lider, sau mai tirziu, in temnitele comuniste, a dat dovada de mult curaj. Dar nu numai atunci, ci si acum cind, de douazeci de ani, societatea romaneasca se chinuie sa se reabiliteze; in multe imprejurari a fost nevoie de fermitate, iar Vladica Bartolomeu a avut-o. Chiar si-n cazurile cind opiniile ii erau singulare, si le-a aparat cu tenacitate. Ne dam bine seama, apoi, ca-n lupta pentru recuperarea pozitiei pe care Biserica o merita in societatea romaneasca, vocea Mitropolitul Bartolomeu a fost una auzita. Chiar daca nu intotdeauna „ascultata”, dar totusi „auzita”, pentru ca era sonora. Nu zadarnic l-au poreclit unii „leul Ardealului”. De aceea putem considera, tot cum ii spune numele, ca este „darul lui Dumnezeu”. Ceea ce multi n-am cutezat sa spunem, a spus dinsul. Cind Filip l-a dus pe Bartolomeu – Natanael la Hristos, Domnul a spus un lucru mare: „Iata, cu adevarat, israelit in care nu este viclesug” (Ioan 1,47). Noi oamenii sintem tentati sa ne ascundem cu viclenie slabiciunile. Mitropolitul Bartolomeu n-a facut acest lucru. Tot din memoriile sale vedem cu cita sinceritate si-a recunoscut scaderile si slabiciunile. De aceea, il putem numi, ca si pe patronul sau, un „om fara viclesug”. In lupta pentru mai bine, de multe ori a ramas singur, fie ca cei din jur nu se puteau ridica la inaltimea lui, fie ca le era frica. Iar in ceea ce priveste binele pentru neamul nostru, el sta - dupa parerea Mitropolitului Bartolomeu - in „unitatea morala, de credinta, de limba, de constiinta patriotica si de teritoriu national”.Sintem convinsi ca acum, cind se muta in eternitate, poate spune ca Sfintul Apostol Pavel: „Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savirsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea, El, Dreptul Judecator, si nu numai mie, ci si tuturor celor ce au iubit aratarea Lui”. Iar, in tristul grai transilvanean, ii cintam: „Vesnica lui pomenire, Sus in cer, la nemurire, Unde somnu-i dulce, lin, Odihneasca-n veci!Amin.”† A N D R E I, Arhiepiscopul Alba Iuliei

Imprimeria nationala din Ungaria a stabilit pretul pentru GPV Mail Services

Imprimeria nationala din Ungaria a platit 1,53 milioane euro pentru 50% din actiunile companiei românesti GPV Mail Services Cluj-Napoca, potrivit Mediafax. Suma este apropiata de limita inferioara a intervalului de pret stabilit la jumatatea anului trecut în acordul de vânzare. Mai exact, conform tranzactiei semnate în iulie 2010, Imprimeria de stat din Ungaria urma sa plateasca între 1,5 milioane euro si 2,2 milioane euro, pretul depinzând de noile contracte obtinute de GPV si de profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere si amortizare (EBITDA) pentru anul 2010. Potrivit agentei MTI, Imprimeria ungara a anuntat ca a finalizat achizitia participatiei de 50% din actiunile GPV pentru 1,53 milioane euro, platite catre DBR Holding SA.    Imprimeria ungara este prezenta pe piata româneasca din 2004, când a înfiintat compania Tipo Direct la Cluj. Compania ungara detine în prezent 50% din actiunile Tipo Direct si intentioneaza sa fuzioneze cele doua operatiuni, pentru a-si extinde cota de piata si capacitatea de productie din România. GPV a avut în 2009 venituri de 4,3 milioane euro si un profit EBITDA de 446.000 euro. Compania furnizeaza servicii de procesare securizata de date, servicii postale si de facturare în masa.

Un clujean in Consiliul de Supraveghere al Carpatica

Profesorul clujean Ioan Trenca a fost aprobat de BNR pentru a ocupa functia de membru al Consiliului de Supraveghere al Bancii Carpatica, potrivit wall-street.ro. Trenca este profesor la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) de la Universitatea Babes-Bolyai. De asemenea, Trenca este fostul primvicepresedinte al Bancii Transilvania si fost presedinte si director general la banca Dacia Felix.

Incendiu la Iulius Mall

O camioneta a luat foc ieri dupa-masa, în jurul orei 15.15, în parcarea Iulius Mall, dar incidentul nu s-a soldat cu victime. Cel care i-a apelat pe pompieri a fost chiar soferul camionetei, iar conform purtatorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Cluj, Andrei Biris, cea mai probabila cauza de producere a incendiului a fost un scurtcircuit la instalatia electrica a masinii. Potrivit unui martor, Vlad Zeicu, care a trimis redactie si fotografia de mai jos, incendiul a fost stins de o echipa de pompieri sosita la fata locului în scurt timp de la izbucnirea focului, timp în care un taximetrist si paznicii din mall au încercat fara succes sa stinga focul cu un extinctor.

CJ cauta consultant pentru Strategia judetului

Consiliul Judetean Cluj a publicat un anunt de licitatie privind încheierea unui contract pentru servicii de consultanta si instruire în vederea elaborarii Strategiei de Dezvoltare a judetului Cluj pentru perioada 2014-2020. Contractul a fost evaluat la 371.250 de lei fara TVA, iar principalul criteriu de atribuire este oferta cea mai avantajoasa din punct de vedere economic. Contractul ce va fi încheiat presupune, printre altele, organizarea a sase module de instruire privind planificarea strategica, organizarea de work-shop-uri pentru eliberarea strategiei, realizarea unei anchete sociologice în rîndul populatiei judetului Cluj, precum si organizarea de consultari publice si elaborarea Ghidului Administratiei Publice Locale. Termenul limita pentru depunerea ofertelor de participare este data de 17 februarie, ora 9.    M.O.

Democrat liberalii isi aleg liderii in luna mai

Democrat liberalii se reorganizeaza “la centru” si se pregatesc de alegerile locale si parlamentare. Ei au decis sa îsi aleaga liderii în primavara acestui an. Biroul Permanent  al PDL a hotarât sa propuna convocarea Consiliului National de Coordonare al partidului în 19 februarie, la Palatul Parlamentului. Conventia Nationala va fi convocata în 14 mai, urmând ca pe 15 mai sa aiba loc o noua sedinta a Consiliului National de Coordonare. Potrivit reprezentantilor PDL, la Conventia Nationala vor participa 1.350 de delegati, reuniunea urmând sa se desfasoare la Palatul Parlamentului. Pâna atunci, noua organizatii locale ale PDL mai trebuie sa-si desemneze conducerea. Organizatia judeteana a PDL si-a ales liderii la sfârsitul anului trecut.    A.M.C.

Ariton: Liberalizarea preturilor la gaze nu va avea efect in buzunarele romanilor

Ministrul Economiei, Ion Ariton, linisteste populatia: liberalizarea preturilor la gaze, ceruta de FMI, nu va avea efect in buzunarele romanilorFondul Monetar International (FMI) a cerut marti, intr-o intalnire cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renuntarea la preturile reglementate pentru productia de gaze naturale si energie electrica si prezentarea unei noi formule de calcul.      “Reprezentantii Fondului ne-au solicitat reverificarea preturilor. Preturile sa fie liberalizate, si in cursul acestui an sa ne prezentam cu o noua forma de calcul, ca sunt probleme”, a declarat Ariton dupa discutii de aproape doua ore cu reprezentantii FMI. Ministrul Economiei a declarat, de asemenea, ca liberalizarea preturilor reglementate nu inseamna neaparat cresterea tarifelor platite de populatie.     In 2010, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), institutie care are rolul de a stabili preturile la energie si gaze, a anuntat ca va comanda un studiu privind impactul renuntarii la preturile reglementate ale gazelor si electricitatii. In Romania, aproape toti producatorii de electricitate sunt obligati de ANRE sa aloce o parte a productie pentru consumul populatiei, la preturi stabilite de Autoritate. De asemenea, gazele produse de OMV Petrom (SNP) si Romgaz Medias, au preturi de productie stabilite de ANRE.    Compania Nationala a Huilei, la bisturiul FMIDe asemenea, Ariton a declarat ca la intalnirea cu reprezentantii FMI s-a discutat si despre restructurarea Companiei Nationale a Huilei. Astfel, patru din cele sapte mine ale companiei ar urma sa fie restructurate si trei vor fi inchise, programul derulandu-se pana in 2018. “Este vorba de cateva mii de lucratori”, a subliniat oficialul Ministerului Economiei, adaugand ca FMI a solicitat, in masura posibilitatilor, reducerea perioadei. “Dintre cele sapte mine din cadrul CNH, patru vor ramane in activitate, iar trei vor intra intr-un proces de inchidere, care va dura pana in 2018, cu finantare de la bugetul de stat. Fondul ne-a cerut ca acesta perioada sa fie mai scurta pentru ca subventia sa fie acordata pe o perioada mai mica decat pana in 2018”, a declarat Ion Ariton.     Ministrul Economiei a precizat ca nici autoritatile romane nu doresc un termen lung, dar important este ca in respectivele zone sa fie create solutii alternative pentru ca forta de munca disponibilizata sa poata fi recalificata. “Este vorba acolo de cateva mii de oameni, dar nu s-a discutat in detaliu”, a mai spus ministrul.

Oamenii strazii si fracturile dau batai de cap echipajelor de la Ambulanta

Trotuarele acoperite cu gheata din ultima perioada au dat mai mult de munca decat de obicei medicilor de la Clinica de Ortopedie din cauza numarului mare de clujeni care au cazut pe strada si apoi au ajuns la spital cu diverse fracturi. Bogdan Baciu, seful Clinicii de Ortopedie Cluj-Napoca, spune ca in fiecare zi se confrunta cu 50 de astfel de cazuri. Nu doar clujenii care au cazut pe trotuarele pline de gheata le-au dat bataie de cap medicilor clujeni, ci si oamenii fara adapost. Astfel, echipajele de la Ambulanta sunt nevoite sa “culeaga” in fiecare zi cate doi-trei oameni ai strazii, victime ale gerului de afara. “Cazurile sociale sunt o prioritate in aceasta perioada pentru ca una este sa pice pe strada in timpul verii si altfel stau lucrurile daca raman mai multe ore cazuti pe strada, acum iarna”, spune Horia Simu, managerul Serviciului Judetean de Ambulanta Cluj. El a mai precizat ca nici o persoana nu a decedat din cauza frigului.      Numarul total al solicitarilor la Ambulanta nu a crescut insa in ultimele zile, media fiind de 200 pe zi. “Oamenii au preferat sa ramana in casa in aceasta perioada, astfel ca media solicitarilor a ramas aceeasi”, declara Horia Simu. Medicii recomanda populatiei sa poarte imbracaminte corespunzatoare atunci cand iese afara, preferabil mai multe haine subtiri suprapuse, in defavoarea unui singur articol de imbracaminte gros.

Firmele clujene au adunat in 2010 datorii de peste 326 milioane lei

Finantele clujene au mentionat ca, la finele anului trecut, 13.323 societati comerciale cu sediul în Cluj aveau datorii totale de peste 326 milioane lei. Pe primul loc se situeaza Argos SA, cu o datorie de peste 8 milioane lei, urmata de Agroflip SA, cu o datorie de aproape 6 milioane lei. De asemenea, pe lista se mai afla si Regia Autonoma de Transport Turda, cu peste 5 milioane de lei datorie, dar si societatea Pro Press, cu restante la plati de peste 2 milioane de lei. C&S Distribution SRL datoreaza peste 1,66 milioane lei, în timp ce Imagistica Advertising are de platit aproape 1,3 milioane lei. Pe respectiva lista se mai afla si companiile Conimex Nemetalifere SA, cu o restanta de 1,158 milioane lei, si SC Piscicola SA, cu o datorie de 1,157 milioane lei.     Totodata, DGFP Cluj a mentionat ca în anul 2010 a întocmit si transmis un numar de 163.373 somatii pentru plata a 652 milioane lei, din care a fost încasata suma de 255,9 milioane lei. Mai mult, inspectorii DGFP Cluj au realizat 69.446 propriri bancare, pentru suma totala de 412,7 milioane lei, din care a fost încasata suma de 123,5 milioane lei. Reprezentantii Finantelor clujene au instituit si un numar de 500 de sechestre asiguratorii pentru suma de 72,1 milioane lei, din care a fost încasata suma de 2,7 milioane lei.

Mii de credinciosi si-au luat ramas bun de la IPS Bartolomeu

Trupul neinsufletit al mitropolitului Clujului, IPS Bartolomeu Anania, a fost depus inca de luni seara la Catedrala ortodoxa din Piata „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, dupa ce o scurta slujba de pomenire a avut loc in curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe din municipiu.      Ieri, clujenii au venit la Catedrala Mitropolitana inca de la primele ore ale diminetii, aducand flori si aprinzand lumanari pentru sufletul IPS Bartolomeu. In catedrala a fost oficiata o slujba de pomenire de un sobor de preoti, in frunte cu episcopul vicar Vasile Somesanul, care a declarat la finalul slujbei ca una dintre marile realizari ale fostului mitropolit a fost revigorarea monahismului. „Acum 18 ani, cand a venit IPS Bartolomeu la Arhiepiscopia Clujului, erau doua manastiri, iar acum avem 24 de manastiri si peste 200 de calugari”, a spus Vasile Somesanul, citat de Mediafax.La slujba de pomenire a participat si episcopul Eparhiei greco-catolice de Cluj - Gherla, PS Florentin Crihalmeanu. “M-am alaturat, in suferinta, Bisericii Ortodoxe, asa cum este normal la plecarea dintre noi a arhipastorului acesteia, pe care l-am cunoscut si pentru care am avut sentimente de respect”, a afirmat Crihalmeanu.    Trei zile de doliu in ClujLa ceremonia de ieri au participat si reprezentanti ai autoritatilor locale, iar prefectul judetului, Florin Stamatian, a depus la catafalcul Mitropolitului Bartolomeu Anania o coroana de flori din partea Presedintiei Romaniei. Tot ieri, prefectul a insotit depunerea de coroane de flori din partea Guvernului Romaniei, a Secretariatului General al Guvernului si a Camerei Deputatilor.In plus, Primaria municipiului Cluj-Napoca si Institutia Prefectului judetului Cluj au anuntat instituirea a trei zile de doliu local, intre 1 si 3 februarie, in memoria IPS Bartolomeu Anania. In aceasta perioada, Drapelul National va fi arborat in berna, cu panglica neagra de doliu, pe cladirile tuturor institutiilor publice. In plus, in aceste zile de doliu local, municipalitatea a suspendat manifestarile publice pe domeniul public.    Inmormantarea va avea loc maineInmormantarea Parintelui Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu in cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane va avea loc miine, potrivit Biroului de presa al Arhiepiscopiei Clujului, care a anuntat ca de la ora 9 va fi savarsita, in Catedrala, Sfanta Liturghie arhiereasca. Mai apoi, de la ora 12, va fi oficiata slujba prohodului, de catre un sobor de arhierei, in frunte cu Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. IPS Bartolomeu va fi inmormantat alaturi de episcopul Nicolae Ivan si arhiepiscopul Teofil Herineanu. Episcopul vicar Vasile Somesanul a declarat ieri pentru Agerpres ca patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, va sosi la Cluj-Napoca miercuri seara, acesta urmind sa se intilneasca cu ierarhii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului indata dupa sosire.    Slujbe de pomenire, ziua si noapteaPana joi, inclusiv, in bisericile parohiale si manastiresti se vor trage clopotele timp de trei minute, la orele 8 si 12. De asemenea, duminica, 6 februarie, preotii din Arhiepiscopia Clujului vor savarsi slujba Parastasului, iar in cuvantul de invatatura vor face o prezentare a vietii si activitatii Parintelui Arhiepiscop si Mitropolit Bartolomeu. „Pana la inmormantare, vor fi oficiate neintrerupt, ziua si noaptea, slujbe de pomenire in Catedrala Mitropolitana. Pe langa preotii clujeni vor fi prezenti si parinti monahi si maicile de la manastirile de pe raza Mitropoliei Clujului”, a declarat pentru Mediafax episcopul vicar Vasile Somesanul.     In ceea ce priveste testamentul IPS Bartolomeu, episcopul vicar a precizat pentru ca acesta a fost citit, luni seara, in cadrul unei reuniuni restranse a conducerii Mitropoliei, urmand sa fie prezentat si public, deoarece este „o adevarata opera literara si de suflet, o mostenire colectiva, destinata tuturor credinciosilor”.      Vasile Somesanul a precizat ca la inmormantarea IPS Bartolomeu sunt asteptati toti membrii Sfantului Sinod al BOR, oficialitati locale si judetene din Transilvania, dar si politicieni de la Bucuresti.    Politicienii deplang moartea MitropolituluiMesaje de condoleante au fost transmise ieri de majoritatea reprezentantilor partidelor politice, dar si de presedintele Traian Basescu si premierul Emil Boc. „In aceste momente de tristete pentru credinciosi si pentru Biserica Ortodoxa Romana, doresc sa imi exprim respectul si profunda pretuire fata de devotamentul cu care Inaltpreasfintia Sa a slujit deopotriva Biserica si cultura romana, aducand laolalta vocatia teologica si formatia sa remarcabila de carturar”, se arata in mesajul Presedintelui.„Mitropolitul Bartolomeu ramane in constiinta noastra ca o personalitate de mare forta care si-a daruit viata slujirii Bisericii si neamului romanesc, marturisindu-si cu consecventa si fermitate, indiferent de conjuncturi, convingerile legate de credinta si valorile sufletului romanesc. Pentru cei ce ramanem este o pierdere grea plecarea dintre noi a parintelui Bartolomeu, dar sa nu fim tristi ca o viata de lupta si truda a primit meritata odihna”, a mentional la randul sau Emil Boc.     Printre politicienii clujeni care au transmis mesaje de condoleante se numara deputatul Daniel Buda, presedintele PDL Cluj, Mircia Giurgiu, deputat PDL Cluj, Mihai Cucerzan, secretar general PNTCD Cluj, Petru Calian, deputat PDL Cluj, Horea Uioreanu, deputat PNL, dar si reprezentantii PC Cluj.    Mesajul lui PF DanielIntr-un comunicat de marti al Patriarhiei Romane, PF Daniel a transmis un mesaj de condoleante intregii Mitropolii si a vorbit despre personalitatea lui IPS Bartolomeu Anania. „Inaltpreasfintitul Mitropolit Bartolomeu a fost un aparator al credintei ortodoxe si un locomotor al spiritualitatii romanesti. A imbinat credinta si cultura intr-o armonie roditoare. A aratat experienta vietii in tara si strainatate. Avea un spirit misionar foarte accentuat si un dinamism deosebit. In mod cuprinzator a gasit intotdeauna, cu toate ca varsta era inaintata, metode noi de pastoratie si se adapta la evolutia societatii in asa fel incat Biserica sa fie recunoscuta si respectata prin hotararile ei, dar mai ales prin activitatea ei si ma refer aici in primul rand la folosirea mijloacelor moderne de comunicare in masa pentru a raspandi cuvantul lui Dumnezeu”, se arata in mesajul patriarhului.    Pierdere pentru cultura romanaLa randul sau, presedintele Academiei Romane, clujeanul Ionel Haiduc, considera ca prin plecarea, luni seara, la cele vesnice, a mitropolitului Bartolomeu Anania, cultura romana pierde nu numai un inalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, dar si un intelectual de elita, un om de mare valoare „A fost membru de onoare al Academiei Romane si plecarea sa din lumea aceasta este dureros resimtita, ca o mare pierdere, de Academie si de intreaga comunitate culturala, pentru ca o personalitate atat de puternica precum a fost Inaltpreasfintitul rareori apare in cultura romaneasca”, a declarat, marti, pentru Agerprtes, Ionel Haiduc.    Mitropolitul Clujului, ales in 60 de zileIn ceea ce priveste alegerile pentru Mitropolia Clujului, acestea vor avea loc in cel mult 60 de zile de la vacantarea scaunului, iar Sfantul Sinod poate dispune completarea propunerilor sinodului mitropolitan cu doi candidati, ierarhi eligibili, desemnati prin vot secret de catre plenul sau, potrivit Regulamentului BOR.     Pana atunci insa, Patriarhul Daniel este cel care va conduce Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului in calitate de loctiitor de mitropolit, iar Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului in calitate de loctiitor de arhiepiscop, pana la alegerea si intronizarea chiriarhului canonic. Totodata, Patriarhia Romana a mai anuntat ca Preasfintitul Parinte Irineu Bistriteanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, va administra activitatea curenta a Arhiepiscopiei si va prezenta patriarhului, pentru aprobare, lucrarile curente, inclusiv procesele verbale ale sedintelor de lucru ale Permanentei Consiliului eparhial.

FRP si-a stabilit ?tintarul? pentru 2011

 Programul intern al anului debuteaza la Alba Iulia, în perioada 5-6 februarie, cind se va disputa Campionatul National de powerlifting pentru cadeti, urmat tot în Cetatea Marii Uniri de Campionatul National de powerlifting (juniori, masculin si feminin) gazduit în 28-29 mai. Seniorii se vor întrece la finalele Campionatului National în luna septembrie, la Timisoara, pentru ca în luna octombrie, la Bacau sa se desfasoare “Cupa Romaniei” (masculin si feminin). Firesc, tinind cont ca federatia de specialitate are sediul la Alba Iulia, în aceasta localitate se va trage cortina peste anul în curs în powerliftingul autohton, prin Campionatul National de Powerlifting împins din culcat (masculin si feminin, juniori si seniori) din 26-27 noiembrie (a treia întrecere a lui 2011 ce va avea loc în municipiul resedinta de judet). Federatia Romana de Powerlifting si-a structurat calendarul competitional pentru anul 2011, agenda sportiva cuprinzind 13 întreceri interne si internationale. Cele mai importante actiuni pentru concurentii autohtoni sint programate în Cehia, la Pilsen, în speta Campionatul European pentru seniori (3-7 mai) si respectiv Campionatul Mondial pentru seniori (6-12 noiembrie). Peste hotare mai sint programate: - Cupa Dunarii în Bulgaria la Gorna Oryahovica (18-19 martie); - Campionatul Mondial de Powerlifting împins din culcat, seniori-senioare în Austria, la Solden (24-28 mai); - Campionatul European de Powerlifting pentru juniori-junioare Northumberland, Marea Britanie (7-11 iunie); - Campionatul European de Powerlifting, Masters, în Cehia la Frydek-Mistek (5-9 iulie); n Campionatul European de Powerlifting împins din culcat, seniori-senioare, în Ucraina, la Yalta (4-6 august); - Cupa Internationala de împins din culcat “Gyoparos Kupa”, Ungaria (luna octombrie 2011).

<> in cantonament local

 Divizionara terta CS Zlatna efectueaza în aceasta saptamina, la stadionul “Minaur”, stagiul de pregatire centralizata, iar pina simbata cei 15 fotbalisti pregatiti de Ion Ilie au parte de un program intens de pregatire. “Punem accentul pe pregatirea fizica, <<meniul>> zilei fiind rezistenta si forta. Conteaza mult aceasta perioada pentru un jucator, practic ne încarcam bateriile pentru retur si pot spune ca sint foarte multumit de felul cum raspund baietii la antrenamente”, a declarat Ion Ilie, noul tehnician al “aurarilor”. Acesta va încerca sa completeze lotul de jucatori în aceste zile. Zlatna va încheia simbata cantonamentul cu un meci amical, ce va avea loc la Drimbar în compania echipei CFR Simeria.

Duel amical cu Gaz Metan II

 Unirea Alba Iulia joaca astazi, de la ora 11.00, pe terenul de la Oarda de Jos cel de-al doilea meci de verificare al iernii. Albaiulienii vor întilni Gaz Metan II Medias, echipa aflata pe locul 11 în seria a VI-a a Ligii a III-a. Cu acest prilej antrenorul „alb-nergilor”, Marian Pana, ce colaboreaza pe banca tehnica a Unirii cu <<secundul>> Florin Cristescu (50 ani), va testa mai multi jucatori între care si ex-uniristul Gego (28 ani, atacant, ex-Gaz Metan Medias si FC Silvania) sau Sorin Bîlu (25 ani, fundas dreapta, ex-FC Sibiu). Altfel, trupa unirista este foarte aproape de a bifa primele transferuri ale iernii, principalele tinte fiind Ad. Cimpeanu, D. Ignat si Boboc (toti Farul Constanta), respectiv Pleniceanu (ex-Gaz Metan Medias). În primul amical gruparea albaiuliana s-a impus, în deplasare, scor 1-0 în fata divizionarei terte CFR Simeria, unicul gol fiind reusit de Siviu Muresan (25).

Steaua Bucuresti - Serif Tiraspol, scor 4-1

 Echipa Steaua Bucuresti a învins, luni, cu scorul de 4-1 (2-0) formatia moldoveana serif Tiraspol, într-un meci de pregatire din cadrul cantonamentului din Antalya transmis în direct de Sport.ro. Golurile învingatorilor au fost marcate de Dica ‘22, ‘59, ‘61 si Galamaz ‘39, în timp ce pentru învinsi a înscris Jymmy în minutul 74. Antrenorul Stelei, Marius Lacatus, a început partida în urmatoarea formula de echipa: Tatarusanu - Bonfim, Galamaz, Gardos, Brandan - Nicolita, Marinescu, Ricardo, Tanase - Dica, Bilasco. În repriza secunda au mai jucat Stanca, Surdu, Szekely, Radut, Bicfalvi, Onofras, Baciu, Onicas, C. Matei si Emeghara. La meci a asistat si selectionarul nationalei României, Razvan Lucescu. Urmatorul meci amical al stelistilor va avea loc astazi împotriva formatiei croate Dinamo Zagreb.

Romania, cap de serie in preliminariile CE de tineret!

 România va face parte din urna A, alaturi de Anglia, Spania, Olanda, Italia, Suedia, Cehia, Rusia, Serbia si Germania la tragerea la sorti a grupelor de calificare la Campionatul European de tineret editia 2011-2013, ce va avea loc joi, la Nyon, la ora 13.00. La competitia europeana s-au înscris toate cele 53 de federatii nationale afiliate la UEFA. Israel, în calitate de tara-gazda, este calificata direct la turneul final, astfel ca la tragerea la sorti vor participa toate celelalte 52 de federatii, acestea fiind împartite în cinci urne, conform clasamentului coeficientilor, dupa cum urmeaza:Urna A: Anglia, Spania, Olanda, Italia, Suedia, Cehia, Rusia, Serbia, Germania, România;Urna B: Elvetia, Tara Galilor, Belarus, Franta, Ucraina, Turcia, Austria, Portugalia, Danemarca, Belgia;Urna C: Croatia, Ungaria, Scotia, Grecia, Islanda, Slovacia, Republica Moldova, Finlanda, Armenia, Irlanda de Nord;Urna D: Polonia, Muntenegru, Georgia, Letonia, Norvegia, Slovenia, Republica Irlanda, Bulgaria, Bosnia-Hertegovina, Macedonia;Urna E: Albania, Insulele Feroe, Cipru, Lituania, Kazahstan, Estonia, Azerbaijan, Andorra, San Marino, Luxemburg, Malta, Liechtenstein.Vor fi alcatuite 10 grupe, dintre care doua (grupele 1 si 2) cu cite sase echipe si celelalte opt (grupele 3-10) cu cite cinci nationale. Pentru jocurile de baraj (care urmeaza sa desemneze cele sapte echipe care se vor alatura Israelului la turneul final) se vor califica cele 10 cistigatoare ale grupelor si cele mai bune patru reprezentative care vor încheia preliminariile pe locul 2.La tragerea de sorti vor fi prezenti antrenorul reprezentativei României de tineret, Emil Sandoi, si Dan Cristea, referent în cadrul Directiei Relatii Internationale a FRF.Albaiulienii Dinu Moldovan (Espanyol) si Gicu Grozav (Standard Liege) sint pe lista lui Sandoi si ar putea fi convocati la turneul de calificare din Israel

Hagi neaga ca ar fi avut o iesire nervoasa in vestiar

 Tehnicianul Gheorghe Hagi a negat într-o discutie cu reprezentantii mass-media faptul ca ar fi avut o iesire nervoasa în pauza meciului cu Bursaspor, pierdut de Galatasaray cu scorul de 0-2, informeaza cotidianul Milliyet. Hagi a cerut sa discute cu presa înainte de un antrenament. “S-a scris dupa meciul cu Bursaspor ca am lovit usile si ca nu i-am lasat pe jucatori sa coboare din autocar. Sint niste minciuni si niste mizerii. Accept sa fiu criticat ca antrenor, dar sa nu se scrie astfel de minciuni. Nu am închis pe nimeni în autocar si nu am lovit usile”, ar fi spus tehnicianul, potrivit haberturk.com, citat de Milliyet. Luni, presa turca a scris ca Gheorghe Hagi a avut o iesire nervoasa în vestiar, în pauza meciului cu Bursaspor, pierdut de Galatasaray, cu scorul de 0-2, iar dupa partida nu si-a lasat jucatorii sa coboare din autocar pe durata calatoriei cu feribotul de la Bursa la Istanbul. Potrivit sursei citate, Hagi s-a enervat atit de tare dupa ce Galatasaray a primit doua goluri în prima repriza a meciului de simbata, încit a lovit cu picioarele scaunele din vestiar si a tipat cit a putut de tare. El le-a strigat jucatorilor în limba turca: “Nu se poate asa ceva. Trebuie sa va luptati mai bine. Nu este vinovat un singur om, ati gresit cu totii!”. Jurnalul Fanatik noteaza ca Hagi a tipat si în limba romana si a lovit si usa si peretii vestiarului.

?Infectioasele? s-ar putea comasa cu Spitalul TBC

Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca ar urma sa se comaseze cu cel de Pneumoftiziologie, devenind doar o sectie exterioara a acestuia Managerii celor doua unitati nu sunt insa de acord cu comasarea si spun ca nu vor exista niciun fel de avantaje.     Din Cluj sint propuse pentru comasare si spitalul din Campia Turzii cu cel din Turda, plus spitalul din Gherla cu cel din Dej. De asemenea, Centrul de Sanatate din Mociu s-ar putea transforma in camin de batrani.     Conducerea Ministerului Sanatatii a facut publica ieri o lista cu toate spitalele din tara care vor fi comasate sau transformate in camine de batrani.     In total, aproape jumatate din spitalele din Romania ar urma sa fie unificate, ceea ce inseamna ca isi vor pierde personalitatea juridica si vor deveni sectii exterioare ale celor cu care se vor comasa.     Conform proiectului Ministerului Sanatatii, dintre cele 435 de unitati sanitare cu paturi care exista in prezent in reteaua Ministerului si in administrarea autoritatilor locale, 182 sunt propuse modificarii. Dintre acestea din urma, 111 spitale vor fi comasate, iar restul de 71 se vor reprofila in camine pentru persoane varstnice sau centre de permanenta.    Sunt vizate trei spitale din ClujPotrivit listei Ministerului Sanatatii, in judetul Cluj exista trei spitale care vor fi comasate, urmand sa devina doar sectii exterioare ale celor care le vor prelua. Astfel, Spitalul Clinic de Boli Infectioase se va unifica cu Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca, Spitalul Municipal Campia Turzii se va uni cu cel din Turda, iar Spitalul Municipal Gherla cu cel din Dej. In plus, Centrul de Sanatate din Mociu ar urma sa se transforme in camin de batrani.    Managerii spun ca unificarea nu aduce niciun avantajVasile Muresan, managerul Spitalului de Pneumoftiziologie, nu vede cu ochi buni aceasta comasare, mai ales ca profilul celor doua spitale nu are aproape nimic in comun. „Deocamdata este doar o propunere, dar oricum, din punct de vedere financiar, nu se vor produce deloc economii. Sunt doua spitale total diferite, noi avem servicii unice, avem si Sanatoriul TBC din Savadisla si trei programe nationale de sanatate”, declara Vasile Muresan. La randul sau, Ioan Muresan, managerul Spitalului Clinic de Boli Infectioase, precizeaza ca aceasta comasare propusa de Minister nu este o necesitate. „Noi am facut o unificare acum doi ani cu Centrul de Diagnostic si Tratament si cred ca ar ajunge. Nu mai este nevoie de inca o unificare, mai ales ca nu se castiga nimic, nici financiar, nici in alt mod”, subliniaza Ioan Muresan.     La Mociu ar putea exista doua tipuri de serviciiAdriana Mustea, managerul Centrului de Sanatate Mociu, afirma ca unitatea sanitara pe care o conduce ar putea oferi atat servicii medicale, cat si servicii sociale pentru batrani. „Pentru populatie este nevoie si de servicii de genul azilelor de batrani, dar ar putea exista si o cale de mijloc astfel incat sa oferim si servicii medicale si sociale”, afirma Adriana Mustea.     Conducerea Ministerului Sanatatii asigura ca nu vor exista disponibilizari odata cu unificarea spitalelor.

S-a rupt Sageata!

 Anuntul FRF i-a luat prin surprindere pe oficialii clubului din Navodari. Dumitru Rida, presedintele Consiliului Director al echipei, sustine ca formatia sa nu e in culpa. “Vom contesta decizia FRF, deoarece noi nu am incalcat nici o regula. Regulamentul din 2008-2009 ne-a permis schimbul de locuri, iar cel din 2009-2010 ne-a permis sa participam la licentierea pentru Liga I, unde am fost respinsi din cauza problemelor de infrastructura. Nu e normal sa dai o decizie cu aplicare retroactiva in plin campionat”, a declarat Rida pentru Liga2.ro. Culoar pentru FC BotosaniConform regulamentului, in locul celor de la Sageata, daca vor termina pe pozitia secunda, pe care o detin acum, ar urma sa promoveze urmatoarea clasata. Pe pozitia a treia in Seria I se afla acum Concordia Chiajna. Este de asteptat ca aceasta echipa sa dispara dupa mutarea Unirii Urziceni la Chiajna. In consecinta, in prima liga ar putea ajunge, de pilda, FC Botosani, care se afla acum pe locul al patrulea in serie. 11 victorii a acumulat Sageata in tur, cele mai multe din toata Liga a II-a Aurel Sunda, antrenor Sageata Navodari:“Trebuia sa ne anunte de la inceputul sezonului, nu in plin campionat. Ar fi o lovitura dura pentru echipa noastra”

PNL a dat ?unda verde? aliantei cu PSD

Remus Lapusan si Horea Uioreanu se tot curteaza de ceva vreme, dar nu au voie la "traiul laolalta" fara binecuvantarea "parintilor" de la Bucuresti...Alianta cu PSD a fost avizata in unanimitate de organizatiile teritoriale ale PNL si de grupurile parlamentare ale partidului.      Liberalii au dezbatut “colaborarea” cu PSD, inaintea inceperii noii sesiuni parlamentare, prima din acest an.     “Constituirea aliantei cu PSD a intrunit consensul tuturor organizatiilor teritoriale ale PNL”, se precizeaza intr-un comunicat postat pe pagina de Internet a PNL.      Potrivit reprezentantilor PNL, Alianta cu social democratii a primit “unda verde” si din partea grupurilor parlamentare ale partidului. “Aceasta este concluzia sedintei Consiliului National Executiv al PNL si a reuniunii grupurilor parlamentare liberale in cadrul carora a fost discutat acest subiect. Amanuntele si detaliile formei finale ale protocolului raman sa fie discutate, practic, pana la momentul la care acesta va fi votat, adica pe 5 februarie”, a declarat, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, presedintele Crin Antonescu.    Decizia finala va fi luata sambataSi liberalii clujeni au participat luni la intalnirea grupurilor parlamentare, inaintea inceperii sesiunii ordinare a acestui an. S-au intrunit grupurile parlamenatre si, totodata, si Comitetul Executiv al partidului.      Decizia finala se va lua insa doar sambata, 5 februarie, in cadrul Delegatiei Permanente a PNL, care este forul suprem. Vor fi discutate chestiuni punctuale, de “spirit”. La fel ca majoritatea liberalilor, si cei de la Cluj sunt “pentru” aceasta alianta cu PSD, a declarat pentru monitorul deputatul Horea Uioreanu.     Social democratii se intrunesc la sfarsitul saptamaniiSi social democratii se indreapta cu pasi repezi inspre Alianta cu liberalii si cu conservatorii. Ei au programate intruniri, la sfarsitul acestei saptamani.      Presedintele PSD Cluj, Remus Lapusan, a declarat pentru monitorul ca social democratii vor dezbate problema Aliantei vineri, in cadrul Comitetului Executiv National al PSD. De asemenea, pesedistii urmeaza sa aprobe protocolul Aliantei cu PNL sambata, la Bucuresti, in cadrul Consiliului National al PSD, unde vor participa in jur de 700 de membri.

Incalzire cu energie verde in cinci comune clujene

Pe linga mai putina poluare, prin incalzirea din surse regenerabile se va obtine si o reducere a cheltuielilor de incalzire cu circa 70%O serie de certificate de urbanism si avize necesare pentru realizarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energia regenerabila in comunele Mociu, Frata,Vultureni, Savadisla si Suatu au fost eliberate de presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise.      Pentru comuna Mociu a fost eliberat certificatul de urbanism necesar in vederea elaborarii studiului de fezabilitate pentru proiectul „sisteme de incalzire care utilizeaza energie regenerabila”. Proiectul vizeaza, in cazul cladirii Centrului de sanatate al comunei Mociu, al sediului Primariei si al postului de Politie, inlocuirea sistemelor clasice de incalzire (centrala termica ce utilizeaza combustibil solid) cu un sistem de incalzire care utilizeaza energia regenerabila, respectiv energie geotermica-geotermala, prin pompe de caldura.     De asemenea, pentru comuna Frata a fost eliberat un certificat de urbanism necesar pentru studiul de fezabilitate si introducerea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila la cladirile sediilor primariei si consiliului local, a scolii cu clasele I-VIII Frata, a gradinitei Frata precum si a salii de sport.     In cazul comunei Vultureni au fost eliberate doua certificate de urbanism necesare pentru studiul de fezabilitate “sisteme de incalzire care utilizeaza energie regenerabila” la Dispensarul uman si cladirea Scolii cu clasele I-VIII din localitatea Vultureni.    Lemnele, inlocuite cu resurse regenerabileIn plus, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, a emis si trei avize in vederea eliberarii unor certificate de urbanism pentru comuna Savadisla. Astfel, a fost emis avizul pentru instalarea sistemului de incalzire geotermala si solara la Parohia Romano Catolica Vlaha, la cladirea dispensarului uman din comuna Savadisla, precum si la Parohia Reformata din comuna Savadisla. Mai mult, si pentru comuna Suatu au fost eliberate doua certificate de urbanism in vederea reabilitarii si eficientizarii energetice a cladirilor scolii generale din comuna Suatu precum si pentru reabilitarea si eficientizarea energetica a cladirilor parohiei reformate Suatu.     Reprezentantii Consiliului Judetean au precizat ca proiectele amintite propun schimbarea sistemului de incalzire si a sistemului de ventilare, inlocuirea incalzirii actuale cu lemne cu incalzire din surse regenerabile. Pe acoperisul cladirilor (cu exceptia bisericilor) se prevede montarea de panouri solare pentru asigurarea apei calde menajere. Astfel, prin inlocuirea incalzirii actuale pe lemne de foc cu incalzire din surse regenerabile, se va trece la folosirea energiei verzi, se va reduce poluarea aerului si se va obtine o reducere a cheltuielilor de incalzire cu circa 70%. Totodata, prin realizarea investitiei, structura de rezistenta, aspectul interior si exterior nu vor fi afectate, rezultand o reducere semnificativa a costurilor de incalzire precum si un confort termic sporit prin distribuirea uniforma a caldurii in incaperi.     Tise se bucura ca satele renunta la incalzirea clasica„Prin eliberarea acestor certificate de urbanism asistam practic la o noua etapa in procesul de modernizare a satelor clujene. Se trece astfel de la un sistem de incalzire poluant si mai putin eficient la unul ce tine, categoric, de exigentele mileniului III. Doar in acest fel putem reduce decalajele de dezvoltare intre mediul rural si cel urban, incurajand autoritatile publice ale comunelor sa adopte tehnologii de ultima ora, mult mai productive si curate, deci mult mai &#171;prietenoase&#187; fata de mediul inconjurator”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.

Cadou pentru Iuliu Muresan

Impresarul Razvan Zamfir, alaturi de Kapetanos, ultima achizitie a CFR-ului si presedintele Iuliu MuresanDupa 13-1 cu FC Horst si 2-4 cu Metalurg Donetsk, campionii Romaniei au invins pe SV Reid, liderul la zi al campionatului din Austria.     Elevii lui Alin Minteuan au trecut peste „dusul rece“ din partida cu Metalurg si au reusit sa invinga cea mai in forma echipa a Austriei. Tehnicianul clujean a inceput cu Nuno Claro - Maftei, Rada, Cadu, Edimar - Muresan - Hora, Peralta, De Zerbi, Nicoara – Traore, iar pe parcurs au mai intrat E. Kone, Bastos, Dica, Kivuvu si Nuno Diogo. Toate cele trei goluri ale „feroviarilor“ au fost inscrise din penalti. Traore a fost faultat in careu in minutul 9, iar Cadu a transformat lovitura de pedeapsa acordata. Austriecii au egalat cateva minute mai tarziu prin Schrammel, care a executat impecabil o lovitura libera. Dupa pauza, Nicoara a fost cel agatat in careu iar Emil Dica i-a adus pe „alb-visinii“ in avantaj. Ultimul penalti, obtinut in minutul 90, a fost transformat de Bud.      Alin Minteuan s-a aratat incantat de evolutia elevilor sai si spera ca dupa aceasta victorie clujenii sa prinda mai mult curaj. „Sunt foarte multumit de evolutia baietilor si de rezultat. Ii felicit pe baieti, au fost mult mai organizati ca in meciul trecut. Au dat dovada de multa siguranta. Toate aceste amicale sunt bune pentru pregatire, dar nu sunt edificatoare. Acest rezultat bun le va da incredere pe viitor“, a spus Minteuan la finalul meciului, la Digi Sport, televiziunea care a transmis partida.      CFR va mai juca in cantonamentul din Antalya cel putin doua meciuri amicale.     Muresan, sarbatoritul zileiPresedintele Iuliu Muresan a implinit ieri varsta de 57 de ani, iar jucatorii CFR-ului i-au dedicat victoria din amicalul cu SV Ried. Oficialul din Gruia a fost multumit de rezultatul din amical si de faptul ca „feroviarii“ au dominat meciul in totalitate.      „Am jucat bine, am dominat tot meciul. Am luat, din pacate, un gol foarte usor. A fost un meci bun de pregatire. Nu sunt suparat pe Nuno Claro ca a stat prost la acea lovitura libera din care s-a luat gol. Sunt constient ca se mai si greseste, dar avem patru portari si va apara cine este cel mai in forma. E un meci atipic, in care am avut trei penalty-uri, dar toate au fost foarte clare si au venit in urma unor actiuni foarte frumoase. Am dominat, am stat mai bine decat ei la toate capitolele“, a spus Iuliu Muresan la Digi Sport.

Situatie neclara pentru Adrian Mutu

Tehnicianul gruparii italiene a mentionat ca asteapta decizia Cologiului Arbitral al FIGC (Federatia Italiana de Fotbal). „Asteptam decizia Colegiului Arbitral, dar nu stim daca Mutu va fi reprimit in lot. Vom discuta cu totii, cu presedintele, dar eu nu sunt sigur ca acest lucru se va intampla. Aceste lucruri au prea putine in comun cu fotbalul, iar pentru noi este important ce se intampla pe teren“, a spus Mihajlovici.     Adrian Mutu a fost scos din lotul Fiorentinei dupa ce jucatorul a refuzat sa se antreneze deoarece nu este lasat sa plece gratis la un alt club din Italia. El dorea sa se transfere la Cesena, oficialii acestei grupari ajungand la o intelegere cu fostii impresari ai jucatorului, fratii Ioan si Victor Becali, pentru achizitionarea romanului din postura de fotbalist liber de contract.     Ulterior, Mutu a renuntat la colaborarea cu Ioan Becali si a sustinut o conferinta de presa in care si-a cerut scuze pentru problemele create oficialilor Fiorentinei. Presa italiana a speculat ca, dupa ce si-a cerut scuze, jucatorul ar putea fi reprimit in lot, insa acest lucru nu s-a intamplat pana in acest moment.

Banca Transilvania, profit de aproape 100 mil. ? in 2010

Banca Transilvania a obtinut un profit net cu 58% mai mare în 2010 fata de cel înregistrat în anul 2009, printre principalii factori care au influentat acest rezultat fiind veniturile din dobânzi. Robert C. Rekkers, directorul general al BT, a declarat ca intitutia numara peste 1,5 milioane de clienti activi. “În 2010 ne-am focusat pe dezvoltarea sanatoasa a bancii. A fost un an dificil, însa BT a urcat în sistemul bancar românesc. Am ajuns la 1,5 milioane de clienti activi si am venit cu un plan responsabil, adaptat acestor vremuri. Am fost atenti la abordarea corecta a managementului riscului, provizionând chiar mai mult decât este reglementat. Toate activitatile au fost coordonate asa încât partea comerciala si prudentialitatea sa fie cât mai bine integrate, a declarat Rekkers.      Profitul brut realizat în 2010 a fost de 135,02 milioane lei, fata de 86,02 milioane în anul precedent, în timp ce profitul net a ajuns la 97,85 milioane de lei, în crestere cu 58%, comparativ cu 2009.

Alocatia pentru sustinerea familiei, prin Agentia de Prestatii Sociale

Clujenii care primesc alocatie pentru sustinerea familiei trebuie sa stie ca acest ajutor financiar se plateste prin Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale (AJPS), începând cu 1 ianuarie 2011. „Plata alocatiei pentru sustinerea familiei si a ajutorului social se realizeaza de catre Agentia Judeteana pentru Prestatii Sociale Cluj pe baza de mandat postal sau, dupa caz, în cont curent personal sau în cont de card, în functie de optiunea beneficiarilor acestor prestatii sociale cu domiciliul sau resedinta în judetul Cluj”, a declarat Ana Barbu, presedintele Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Cluj.      Va reamintim ca Guvernul a modificat o parte din conditiile în care se acorda alocatia pentru sprijinul familiei. Astfel, în cazul în care copiii familiilor care primesc acest sprijin financiar au mai mult de 20 de absente nemotivate sau daca au nota la purtare mai mica de 8 parintii lor nu vor mai primi alocatia. Potrivit conducerii Ministerului Muncii, se încurajeaza în acest fel scolarizarea copiilor.

Calian vrea... 10 case

Deputatul democrat liberal Petru Calian (foto) are, pentru aceasta noua sesiune parlamentara, o prioritate de gradul 0: statul sa vina cu 10 variante de case, mai exact cu modele sau proiecte de case standard, pentru cei care doresc sa inceapa o constructie.     Deputatul clujean ii va inainta initiativa legislativa premierului Emil Boc „cat de curand posibil”.      „Avantajul sau noutatea consta in faptul ca omul scapa de niste drumuri si de birocratie si nu mai cheltuie atatia bani. Ma gandesc la acest proiect de mai multa vreme, iar acum chiar am facut o prioritate de gradul zero din aceasta idee. Modelul urmat este polonez. Nu este copiat, ci trebuie urmarite cateva idei de acolo. Mai exact, avantajul unui astfel de proiect consta in faptul ca cetateanul care construieste nu mai trebuie sa plateasca aproximativ 10.000 de euro pentru proiect si nici nu mai trebuie sa astepte, de la Primarie, dupa o autorizatie de constructie”.      Calian a optat pentru “10 case pentru ca asa se va putea alege mai usor din acele variante sau proiecte. Oferta fiind mai larga, va fi mai usor de ales”.     Pe de alta parte, democrat liberalul clujean considera ca proiectul sau legislativ „va ajuta putin piata constructiilor din Romania, pentru ca in prezent, in acest domeniu se poate vorbi de un dezechilibru”.

Primaria da explicatii pentru ?taxa de spargere? a strazilor

Primaria a stabilit aceste tarife printr-o Hotarâre de Consiliu Local din decembrie 2010. Cererea Prefecturii a venit dupa ce compania E.On Gaz a depus un memoriu privind atacarea în contencios administrativ a deciziei Consiliului Local.     „E.On Gaz Distributie a atras atentia autoritatilor locale din municipiul Cluj Napoca asupra faptului ca instituirea unei taxe speciale pentru interventii în retelele de gaz contravine legislatiei în vigoare din domeniul gazelor naturale aplicabile la nivel national. Cu toate ca E.On Gaz Distributie a depus la Primaria municipiului Cluj Napoca si la Institutia Prefectului judetului Cluj un memoriu prin care a aratat ca o astfel de taxa speciala contravine legislatiei în vigoare, constatam ca acesta nu a fost luat în considerare. Data fiind aceasta situatie, ne vedem nevoiti sa apelam la caile legale pe care le avem la dispozitie pentru anularea hotarârii prin care aceasta taxa a fost instituita”, au aratat reprezentantii companiei de gaz. Ei au precizat ca astfel de taxe speciale au mai fost instituite si de Consiliile Locale din Hunedoara, Medias si Blaj, dar ulterior au fost considerate nelegale de instantele de judecata, care au dispus anularea hotarârilor consiliilor locale.     La rîndul sau, purtatoarea de cuvînt a Primariei clujene, Oana Buzatu, a declarat ca institutia lucreaza deja la raspunsul catre Prefectura. „O sa formulam un raspuns în termenul legal. Oricum, speram ca în final sa se arate ca aceasta taxa este justificata si legala”, a mentionat Buzatu.

Consiliul Judetean cere Guvernului terenul pentru noua pista

Foto Radu PadureanTerenul este necesar pentru Aeroportul International Cluj-Napoca, in vederea demararii procedurilor de construirea a noii piste de decolare – aterizare. Terenul are o suprafata totala de 479.532 mp si face in acest moment obiectul unui contract de concesiune incheiat intre Agentia Domeniilor Statului si SC Agroindustriala SA.      „Din momentul in care vom detine acel teren demaram procedurile de atribuire a lucrarilor pentru acest proiect. Estimam ca in cel mai scurt timp sa detinem terenurile necesare pentru construirea, intr-o prima faza a primilor 2.100 de metri ai viitoarei piste. In paralel vom continua procesul de exproprieri pentru restul de terenuri, detinute de catre proprietari persoane fizice”, a declarat presedintele forului judetean, Alin Tise.      Cel mai probabil, lucrarile la primii 2.100 de metri ai pistei de 3.500 de metri vor incepe in aceasta primavara.      Va reamintim ca, la sedinta de plen de saptamana trecuta, consilierii judeteni au aprobat studiul de fezabilitate pentru pista de 2.100 de metri, cu o latime de 45 de metri si acostamente de 7,5 metri. Valoarea estimata a investitiei pentru pista de 2.100 de metri este de aproximativ 37 de milioane de euro, iar durata de executie de maxim 12 luni si minim 6 luni. Investitia nu va mai fi finantata prin metoda creditului furnizor, asa cum s-a incercat la prima licitatie esuata, ci din bugetul multianual al Consiliului Judetean.

Handbalistele vor juca cu fanii

Vicecampioana României la handbal feminin, „U“ Jolidon, va juca si se va juca cu o parte din cei mai împatimiti suporteri. Handbalistele pregatite de Gheorghe Covaciu vor juca la Razboieni si la Ocna Mures, localitati de unde vin multi suporteri la meciuriel de acasa ale clujencelor. „Prin aceasta vizita dorim sa le aducem o mica multumire celor cei mai înfocati suporteri ai nostri. Acest grup de copii de la Razboieni - Ocna Mures merita multe aprecieri pentru ceea ce fac, iar faptul ca echipa noastra le face o mica vizita e un mic semn de recunostinta. Sunt sigur ca ambele parti, atât fetele cât si acesti minunati copii, se vor bucura de acest moment. Bineînteles ca le vom pregati la copii câteva mici surprize“, a declarat Cosmin Salajan, directorul sportiv a vicecampioanelor. Actiunea handbalistelor de la „U“ Jolidon va avea loc vineri, la ora 14.30.

Badea si Machado, multumiti de joc

Ionut Badea si Gabriel Machado, antrenorul si respectiv atacantul Universitatii Cluj, au fost fericiti la finalul meciului cu coreeni de la Gyeongnam, câstigat cu 4-0. Desi nu a intrat de la început, brazilianul din ofensiva „studentilor“ a reusit sa înscrie doua goluri în poarta asiaticilor. „Am facut un meci bun, trebuia sa câstigam. Toata chipa a jucat foarte bine. Am înscris de doua ori, ma bucur, dar jocul echipei si rezultatul sunt mai importante. Trebuie sa marchez si în campionat, am pastrat goluri si pentru retur“, a spus Machado. Si tehnicianul Ionut Badea s-a declarat satisfacut de felul în care Universitatea a controlat jocul: „Scorul ma multumeste , este normal. Era foarte important sa câstigam pentru a da valoare muncii pe care o depunem aici. Ma bucur ca atacantii nostri înscriu“.

Clujenii vor afla in sfarsit cine e Simona Ionescu

Trupa Aeroport, la unul din primele concerte, intr-un club din BucurestiInfiintata in aprilie 2010, formatia Aeroport a iesit din anonimat in luna noiembrie a anului trecut, cand a aparut piesa „Simona Ionescu“.      Melodia a prins la public si la scurt timp dupa ce a fost difuzata de Radio Guerrilla a ajuns prima in top, iar diversele variante incarcate pe YouTube au avut zeci de mii de vizualizari in doar cateva zile. „Simona Ionescu“ a ajuns prima si in topul CZB (Click Zoom Byzes), iar articolele si interviurile cu membrii Aeroport nu au intarziat sa apara in presa muzicala si nu numai.Aeroport a fost formata dupa un experiment muzical care a avut loc in cadrul evenimentului „Bocancul Literar“, organizat in clubul bucurestean Mojo. Alex Tocilescu si Luca Dinulescu au cantat atunci 40 de minute si, dupa ce au remarcat reactia pozitiva a spectatorilor, au discutat cu Radu Rapeanu sa le reprezinze interesele in calitate de manager. Numele ales pentru noua trupa este, evident, Aeroport.     Tocilescu canta la chitara si voce, iar Dinulescu la bass si sintetizator. In luna august a fost cooptat in trupa si Cristian Vararu (actor, compozitor) la tobe, iar in toamna si Stefan Ciuca (poliinstrumentist, la chitara, bas, baterie), Aeroport devenin astfel un cvartet.    Piese ironiceDesi „Simona Ionescu“ este de departe cea mai cunoscuta si apreciata piesa din „hangarul“ Aeroportului, trupa bucuresteana are si alte compozitii de calitate. Astfel, „Viermele roman“ este o balada ironica, care satirizeaza clasa politica romaneasca. „Vai“ este o alta balada, care satirizeaza exagerarile prezentate in fiecare zi in buletinele de stiri ale televiziunilor din Romania: „Iarna e frig, vara e cald, pe vremuri ni se parea normal,/ Dar acum este ingrozitor, am vazut la televizor./ Catastrofe si calamitati, sunt singurele realitati,/ Totul este ingrozitor, am vazut la televizor“.    Sambata vor canta la ClujAeroport a mai cantat pana acum in Bucuresti, Vama Veche si Timisoara, iar sambata vor debuta pe scena clujeana, una obisnuita cu formatii de rock alternativ. Concertul va avea loc sambata, 5 februarie, la ora 22, in Booha Bar. Fetele vor intra gratuit, la fel ca si baietii cu terminatia „-escu“ in numele de familie, iar pentru restul oamenilor intrarea costa 10 lei.

Halle Berry vrea custodie unica pentru fiica sa

Halle Berry, care s-a despartit de Gabriel Aubry in aprilie 2010, dupa o relatie de cinci ani, a declarat ca este ingrijorata pentru fetita sa atunci cand aceasta se afla la tatal ei si ca se doreste sa ceara custodia unica in justitie, potrivit contactmusic.com.     „Halle este ingrijorata pentru fiica ei atunci cand aceasta se afla in grija tatalui si se pregateste sa faca tot ce este necesar pentru a o proteja. Ea a incercat sa rezolve problema cu tatal fetei, Gabriel Aubry, pe care amiabila, dar din lipsa de cooperare s-a decis sa apeleze la justitie”, se arata intr-un comunicat al reprezentatilor artistei, potrivit Mediafax. In urma cu aproape doua saptamani, fostul sot al lui Halle Berry, Gabriel Aubry, in varsta de 35 de ani, a cerut unui tribunal american sa il numeasca in mod oficial tatal legitim al fiicei sale, Nahla, si sa ii acorde dreptul la custodie impreuna cu fosta lui partenera de viata, actrita Halle Berry.    Fetita, inaintea cariereiPentru a se pregati pentru acest proces, actrita in varsta de 44 de ani s-a retras din distributia filmului „New Year's Eve” - pentru care filmarile ar fi trebuit sa inceapa in aceasta saptamana, locul ei fiind luat de Katherine Heigl. „Halle Berry a fost nevoita sa se retraga din cauza litigiului posibil pentru custodia fiicei sale. Halle a pus intotdeauna pe primul loc nevoile si siguranta fiicei sale, atat cand erau impreuna (ea si Aubry - n.r.), cat si dupa ce s-au despartit. Halle nu a facut decat sa urmareasca interesele fiicei sale”, se mai arata in comunicat.

Institutul Oncologic primeste bani de la Ministerul Sanatatii

Ministerul Sanatatii lanseaza in acest an un program de investitii in sectiile si centrele de oncologie din tara. Aceasta inseamna ca peste 150 milioane de lei vor fi alocati, incepand de luna viitoare, pentru reabilitarea unor sectii de oncologie din spitalele judetene, a centrelor specializate, precum si pentru dotarea cu aparatura medicala de specialitate a unitatilor sanitare.      Potrivit informatiilor Serviciului de Presa al Ministerului, cea mai importanta suma, adica 45 milioane lei, va fi repartizata Institutului Oncologic din Iasi. Vor mai primi fonduri importante Institutul Oncologic „Al. Trestioreanu” Bucuresti, Institutul Oncologic „I. Chiricuta” Cluj Napoca, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Timisoara si Spitalul Clinic Judetean Mures.     Din cei 150 milioane lei, aproximativ 110 milioane lei vor fi alocati pentru dotarea spitalelor cu echipamente medicale de inalta performanta si peste 42 milioane de lei pentru lucrari de reparatii capitale si reabilitare, acolo unde este cazul.     In ultimii ani, la Institutul Oncologic Cluj au fost realizate ample lucrari de reabilitare astfel incat a ajuns unul dintre cele mai moderne spitale din tara.

O parte din ortodocsi nu vor card de sanatate

Membrii organizatiei Forul Ortodox Român (FOR) si medicii de familie considera ca introducerea cardului national de sanatate este un experiment pe pielea asiguratilor si a medicilor de familie, deoarece acestia trebuie sa contribuie cu bani la punerea în practica a acestor carduri. Mai mult, reprezentantii FOR sunt nemultumiti de faptul ca nu se ofera o alternativa la card pentru acei asigurati care nu doresc acest document. De asemenea, ei mai afirma ca exista riscuri legate de protejarea datelor personale. „Integrarea centralizata a fiselor medicale electronice pune în pericol siguranta datelor medicale ale persoanei. Datele medicale sunt de maxima intimitate pentru persoana si ar fi un dezastru daca s-ar ajunge la scurgeri de tipul WikiLeaks, prin care o serie de informatii dintre cele mai sensibile pot ajunge la discretia oricui, putând fi folosite împotriva unei persoane publice, de pilda”, declara reprezentantii FOR. Ei mai spun ca, potrivit legii, doar personalul medical are acces la aceste date, nu si alte institutii cum ar fi farmaciile.    G.D.

Vaccin impotriva TBC pentru tarile in curs de dezvoltare

Deputatii europeni vor cere opinia Comisiei, în sesiunea plenara a Parlamentului European din 2-3 februarie, asupra posibilitatii realizarii unor vaccinuri împotriva TBC care sa fie folosite pentru populatia tarilor în curs de dezvoltare. Potrivit Biroului de Presa al Parlamentului European, incidenta tuberculozei la nivel mondial ramâne un motiv de îngrijorare. Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza ca 1,7 milioane de oameni au murit în 2009 de tuberculoza, iar vaccinarea ar fi o solutie pentru reducerea numarului de bolnavi si de decese. „Numai un program de vaccinare care include o campanie de vaccinare la scara larga va avea un impact pozitiv”, sustin deputatii europeni. UE si statele sale membre au investit masiv în activitati de cercetare si inovare având drept scop dezvoltarea vaccinurilor împotriva tuberculozei, iar organizatia Tuberculosis Vaccine Initiative, un parteneriat care reuneste peste 40 de centre europene de cercetare, are capacitatea de a transforma rezultatele activitatii sale în vaccinuri care raspund nevoii urgente la nivel mondial în acest sens.    G.D.

Hotel FM se pregateste de Eurovision

Cei trei membri Hotel FM au sustinut luni o conferinta de presa, alaturi de echipa Televiziunii Române care îi pregateste pentru Eurovision 2011. Gabriel Baruta a spus ca în prezent se lucreaza atât la forma finala a piesei, cât si la spectacolul pe care îl vor prezenta în Germania: ,,Vrem sa fie totul de bun simt, nu vrem sa aducem nimic kitschos, nimic exagerat. Nu cred ca avem sanse cu ceva nenatural”. Din acest motiv, piesa ,,Change” va fi reorchestrata cu ,,instrumente naturale” precum toba, pian si viori, fara efecte electronice.     În paralel cu pregatirile pentru spectacol, echipa TVR lucreaza la stabilirea detaliilor pentru filmarea videoclipului piesei ,,Change” si pentru turneul european de promovare. În aceasta etapa, turneul de promovare urmeaza sa includa destinatii precum Chisinau, Londra, Roma, Budapesta, Atena, Bruxelles si Sofia. Tot în cadrul activitatilor de promovare, în 9 aprilie, trupa Hotel FM va sustine un concert alaturi de mari nume ale scenei românesti ce va fi difuzat pe TVR 1 si TVR International.      Concursul Eurovision va avea loc la Düsseldorf pe 10, 12 si 14 mai. Pentru marele premiu al concursului se vor lupta artisti din 43 de tari, 38 concurând în cele doua semifinale, iar ceilalti cinci intrând direct în finala. Trupa Hotel FM, cu piesa „Change”, va concura pentru România în a doua jumatate a celei de-a doua semifinale, pe 12 mai.

Acces gratuit la o serie de publicatii de prestigiu

Accesul la bazele de date se doar la sediul central al bibliotecii, de pe Calea Dorobantilor, la American Corner Cluj-Napoca, situata la etajul 5 pe partea de vest a cladirii. Astfel, pot fi accesate gratuit bazele de date ale EBSCOhost Resources, Regional Business News, Gale Resources, Encyclopedia Britannica, Encyclopedia Britannica for Kids, Oxford Analytica etc. De acest nou proiect pot beneficia toti cititorii bibliotecii, accesul realizându-se pe baza permisului de intrare. Programul sectiei este în zilele de luni, între ora 12 si 20, iar în zilele de marti-vineri între ora 8-16.     „Prin intermediul acestei initiative venim din nou în sprijinul clujenilor, în special al celor care activeaza în domenii precum medicina si dreptul, dar nu numai, oferindu-le acces gratuit la o serie de publicatii de prestigiu pentru care ar fi trebuit altfel sa plateasca sume considerabile. Aceasta facilitate se adauga tuturor celorlalte pe care le-am oferit prin intermediul Bibliotecii Judetene «Octavian Goga», referindu-ne aici doar la reducerile semnificative de tarife acordate anumitor categorii de clujeni precum si la posibilitatea oferita cu diferite prilejuri de a obtine în mod gratuit permisul de intrare la Biblioteca”, a precizat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.

Cele mai importante companii care au facut angajari la Turda

Într-un raport de activitate al Centrului de Consiliere pentru Ocuparea Fortei de Munca de la Turda, valabil pentru perioada 2008 -30 aprilie 2010 se arata ca institutia a „facilitat“ angajarea a 50 de persoane, gratie informatiilor transmise beneficiarilor. În aceasta perioada s-a colaborat cu 62 angajatori, cei mai importanti fiind Carrefour România, MiniMax Discount, Kaufland, Rewe România, Penny Market, Aquila, Lapp Insulators (fostul Argillon), MMM Autoparts, Prestige Transilvania si Ozsal Meta Construction. De-a lungul anilor, unele firme care au apelat la serviciile centrului au organizat interviurile de selectie a personalului la sediul centrului, acest lucru fiind posibil pentru orice angajator interesat. Ca urmare a colaborarii cu angajatorii din zona, pentru perioada mentionata a fost afisat la sediul centrului un numar de 780 locuri de munca. Persoanele interesate de calificare/recalificare au posibilitatea de a alege cursuri acreditate organizate de formatorii pe care institutia îi are în baza de date.    D.D.

Concurs pentru elevi pe teme de voluntariat

În linie cu Anul European al Voluntariatului, tema editiei de anul acesta este „Sa construim punti de legatura în societate - fii voluntar în comunitatea ta!“. „Elevi care vin în ajutorul colegilor cu dificultati la învatatura, concerte în case de batrâni, tineri si vârstnici implicându-se deopotriva în initiative pentru protectia mediului inconjurator sau împotriva discriminarii – iata doar câteva din activitatile care pot face parte dintr-un proiect international de voluntariat între scoli”, explica reprezentantii aces. La competitie pot participa elevi cu vârste cuprinse între 12 si 17 ani, acestia urmând sa concureze cu copii din 14 tari din Europa. Propunerile de proiecte pot fi trimise pâna la data de 30 aprilie 2010. Dupa aceasta data, un juriu international va selecta cele mai bune proiecte, care vor fi înscrise în editia aces 2011/2012 si vor fi premiate cu o bursa. La editiile precendente ale concursului au luat parte aproximativ 16.000 elevi si 2.000 profesori.

S-a dat startul la Concursul National de Scenarii

Ieri a fost dat startul la înscrierea scenariilor pentru cea de a XI-a editii a Concursului National de Scenarii.     Concursul e organizat de HBO Romania si Asociatia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR), organizatorul Festivalului International de Film Transilvania (TIFF). La competitie pot participa toti autorii de scenarii de scurt si lung metraj de fictiune, care nu au mai creat scenarii în baza carora sa se fi realizat vreun film sau care sa fi fost declarate câstigatoare ale vreunui concurs cu tematica similara. Cei care doresc sa participe la concurs o pot face pâna pe 21 martie pe site-ul www.hbo.ro/concursscenarii, cu conditia ca textele sa nu depaseasca 125 de pagini în cazul scenariilor de lung metraj si respectiv 40 de pagini în cazul scenariilor de scurt metraj. În cadrul concursului vor fi acordate premii pentru cel mai bun scenariu de lung metraj (în valoare de 3.000 de dolari), pentru cel mai bun scenariu de scurt metraj (1.500 de dolari) si pentru cel mai bun scenariu de documentar (2.000 de dolari). De asemenea, va fi acordat Premiul “HBO - trei zile la TIFF”, care va fi pus la dispozitia celor noua finalisti ai celor trei categorii si care consta în trei zile de festival al caror cost va fi acoperit integral. Câstigatorii vor fi anuntati în cadrul celei de-a X-a editii a TIFF, care se va desfasura la Cluj-Napoca în perioada 3 - 12 iunie.

Krstanovic: ?Avem sanse bune in acest sezon?

Foto Radu PadureanKrstanovic, idolul tribunei clujene, in lupta cu doi adversariPivotul sarb al vicecampionilor de la „U“ Mobitelco a acordat un interviu pentru site-ul clubului, in care marturiseste ca s-a acomodat foarte bine in Capitala Ardealului.     Krastanovic a venit prima data la „U“ Mobitelco BT in 2005, apoi a plecat la o echipa din Ungaria si a revenit in tricoul alb-negru in 2009. Are procentaje fabuloase, mai ales la aruncarile libere, nefiresti pentru un pivot. Constanta sa in joc il face unul dintre cei mai temuti baschetbalisti din Divizia A, toate echipele din cautand fara mare succes solutii sa il anihileze.     Krstanovic are 28 de ani, 2,04 m si 115 kg si a mai jucat in cariera la echipele: KK Sombor (1998-2001), KK Danubius(2001-2002), KK Polet (2002-2005), „U“ Mobitelco (2005-2006), BC Soproni (2006-2007), Hanzevast Capital (tur 2008-2009). Alaturi de formatia clujeana a iesit de trei ori vicecampion si a pierdut finala CEBL din 2010. De curand a fost votat de catre suporteri cel mai bun baschetbalit clujean, pe ucluj.ro, site-ul fanilor „sepcilor rosii“.  Cand ai inceput sa joci baschet?     Am inceput tarziu, abia la 15-16 ani, pentru ca inainte am jucat fotbal. Imi placea fotbalul si jucam in fiecare zi cu prietenii. Apoi, tot cu prietenii am inceput sa jucam si baschet si am realizat ca acest sport imi place mai mult. Prima data am fost legitimat la clubul din Sombor, orasul meu natal. Care a fost traseul tau dupa Sombor?     Am plecat la Danubius Novi Sad. Am avut parte de o perioada buna, acolo era un antrenor bun, a fost o experienta benefica. Apoi am plecat la Keramica Novi Becej. Aici mi-am imbunatatit jocul, atat ca tactica, dar si din punct de vedere al tehnicii si al pregatirii fizice. Echipa era intre primele patru formatii din liga.  Dupa aceea am venit la Cluj, in ianuarie 2005. Am mai jucat apoi in Ungaria, la Sopron si in Olanda, dar de fiecare data m-am intors la Cluj.Ce este atat de special aici, la Cluj?     Este printre putinele orase unde atat eu cat si familia ne simtim foarte bine. Ne place orasul, ne plac oamenii de aici, cred ca de aceea ne-am intors tot timpul. Echipa este buna, fanii ne sunt aproape si orasul ne place foarte mult, acestea sunt motivele pentru care am revenit de fiecare data!Care este secretul tau la aruncarile libere? Ai un procentaj foarte bun in acest sezon.     Secretul, chiar si pentru aruncarile libere, este echipa, nu exista „jucator“ in acest sport. Dupa cum am mai spus, ma simt foarte bine la Cluj, imi merge bine atat in plan personal, cat si sportiv. Ma simt bine sa joc aici, nu simt nici o presiune, inteleg perfect ce mi se cere si la fel si colegii mei. Este o placere sa joc in asemenea conditii.Cum ai caracteriza evolutia echipei in acest sezon?     Sezonul acesta este diferit de cel precedent, sunt mai multe echipe bune, este un campionat mult mai echilibrat. Avem sanse bune in acest sezon si cred ca totul depinde de noi.Un mesaj pentru copiii care fac baschet sau alt sport?     Indiferent ce sport aleg sa faca, baschet, fotbal sau orice alt sport, important este sa fie seriosi in tot ceea ce fac.

Mitropolitul Bartolomeu Anania va fi inmormantat joi la Cluj-Napoca

Patriarhul Daniel va conduce Mitropolia Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului pâna la alegerea si întronizarea unui nou ierarh al locului.     Activitatea curenta a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului va fi administrata de episcopul vicar Irineu Bistriteanul.     Patriarhul BOR, Daniel, a adresat Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului un mesaj de condoleante, în urma trecerii la cele vesnice a vrednicului de pomenire parintele mitropolit Bartolomeu.     'Am aflat cu multa durere în suflet de trecerea din aceasta viata a Înaltpreasfintitului Parinte Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, membru venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, distins om de cultura, aparator al traditiei ortodoxe românesti si mare patriot. Opera sa literara bogata si etosul sau misionar crestin, predicile sale tematice si diortosirea Sfintelor Scripturi l-au pregatit pentru slujirea pastorala care i-a încununat viata îndelungata si rodnica. Lumina adunata din paginile cartilor, din încercarile grele ale vietii si din statornica slujire a Bisericii devine reper luminos pentru cei care iubesc Biserica si cultura crestina', afirma PF Daniel.     Înalti ierarhi din eparhiile Bisericii Ortodoxe Române si ai confesiunilor greco-catolica si romano-catolica sunt asteptati, în aceste zile, la Cluj-Napoca, pentru a aduce un ultim omagiu mitropolitului Bartolomeu Anania, care a murit luni seara, la vârsta de 89 de ani, dupa îndelungate suferinte.     Mitropolitul va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca.     ÎPS Bartolomeu Anania a fost ales, la 21 ianuarie 1993, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, hirotonirea si instalarea fiind celebrata de PF Teoctist, patriarhul BOR, la 7 februarie 1993.     Pe 2 martie 2006, Sfântul Sinod al BOR l-a ridicat pe arhiepiscopul Bartolomeu Anania la rangul de mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului si a fost instalat oficial la 25 martie 2006.     Trecerea la cele vesnice a mitropolitului Bartolomeu Anania a deschis problema succesiunii sale, ierarhii despre care se vorbeste în rândul clericilor, ca posibili urmasi în scaunul mitropolitan, fiind arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Andrei Andreicut, si episcopul vicar Irineu Bistriteanul.     Potrivit episcopilor vicari ai Arhiepiscopiei Clujului, mitropolitul Bartolomeu Anania a redactat un testament, în cuprinsul caruia a aratat ca doreste ca activitatea sa caritabila, prin fundatia care îi poarta numele, sa fie continuata, sa nu îi fie acordate distinctii post-mortem, iar lucrarile scrise de el sa fie publicate si de acum înainte.     ute de credinciosi continua sa vina si azi la Catedrala Mitropolitana pentru a-i aduce un ultim omagiu înaltului ierarh.     La ceremonia religioasa oficiata, marti dimineata, de episcopul vicar Irineu Bistriteanul, a participat si episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla Florentin Crihalmeanu. Agerpres

Patriarhul Daniel: Mitropolitul Bartolomeu a fost un aparator al credintei ortodoxe si un locomotor al spiritualitatii romanesti

 "Cu mare tristete am aflat trecerea la cele vesnice a Înaltpreasfintitului Mitropolit Bartolomeu al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului în seara aceasta. Consideram ca este o mare pierdere pentru Biserica noastra si pentru spiritualitatea româneasca, deoarece Înaltpreasfintitul Mitropolit Bartolomeu a fost un aparator al credintei ortodoxe si un locomotor al spiritualitatii românesti", afirma patriarhul. Mitropolotul Bartolomeu a îmbinat credinta si cultura într-o 'armonie roditoare" si "a aratat experienta vietii în tara si strainatate", a afirmat întâistatatorul BOR, care a evocat 'spiritul misionar foarte accentuat si dinamismul' deosebit al mitropolitului Bartolomeu. "În mod cuprinzator a gasit întotdeauna, cu toate ca vârsta era înaintata, metode noi de pastoratie si se adapta la evolutia societatii în asa fel încât Biserica sa fie recunoscuta si respectata prin hotarârile ei, dar mai ales prin activitatea ei si ma refer aici în primul rând la folosirea mijloacelor moderne de comunicare în masa pentru a raspândi cuvântul lui Dumnezeu. Desigur, noi consideram ca în Împaratia Cerurilor va fi în compania sfintilor autori ai Sfintei Scripturi, ai Sfintilor Prooroci, ai Sfintilor Apostoli pentru ca a lucrat cu multa osteneala la traducerea si diortosirea Sfintei Scripturi. Exprimam condoleantele noastre pentru întreaga Arhiepiscopie a Vadului, Feleacului si Clujului si pentru întreaga Mitropolie a Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului. Dumnezeu sa-l odihneasca împreuna cu dreptii", se mentioneaza în mesajul patriarhului Daniel. Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, ÎPS Bartolomeu Anania, a încetat din viata, luni seara, la vârsta de 89 de ani, ca urmare a unor afectiuni pulmonare si cardiace, agravate în ultima luna. ÎPS Bartolomeu Anania se aflat sub supraveghere medicala din 25 ianuarie, la sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie I, fiind internat în unitatea sanitara clujeana imediat dupa revenirea sa de la Clinica Allgemeines Krankenhaus (AKH) din Viena, unde a fost supus unor investigatii medicale. Agerpres

Nicolae Manolescu: IPS Bartolomeu Anania era nu numai o figura respectabila in domeniul lui, dar si un mare scriitor

"Îmi pare nespus de rau. Îl cunosc de foarte multa vreme, daca nu ma însel de prin anii '60. Cred ca ne-am întâlnit pentru prima data pe aeroportul din Paris. Eu veneam din Germania si el se ducea în Statele Unite. Era nu numai o figura respectabila în domeniul lui, dar si un mare scriitor, dovada ca a luat unul din premiile Uniunii Scriitorilor acum câtiva ani. Asta e viata si moartea. Dumnezeu sa-l aiba în grija. Sper din toata inima ca, dupa viata pe care a avut-o si dupa toate nenorocirile, a murit împacat. Condoleante familiei. Îmi pare foarte rau !", a declarat pentru Agerpres Nicolae Manolescu. Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, ÎPS Bartolomeu Anania, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului a încetat din viata luni, cu putin înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, ca urmare a unor afectiuni pulmonare si cardiace, agravate în ultima luna. ÎPS Bartolomeu Anania s-a aflat sub supraveghere medicala, începând din dimineata zilei de 25 ianuarie, la sectia de Terapie Intensiva a Clinicii Chirurgie nr I din Cluj-Napoca, fiind internat în aceasta unitate sanitara imediat dupa revenirea sa de la Clinica Allgemeines Krankenhaus (AKH) din Viena, unde a fost supus, între 14 si 24 ianuarie, unor investigatii medicale. Agerpres